-
Pârâţii nu au făcut dovada comunicării hotărârii comisiei de evaluare reclamantei şi a emis ordinul de concediere a acesteia pe motive de necorespundere profesională chiar înainte de expirarea termenului de 10 zile de la desfăşurarea evaluării. Astfel, evaluarea a avut loc la data de 20.06.2007, iar ordinul de concediere a fost emis la data de 25.06.2007. De altfel, grila de evaluare a reclamantei, depusă la filele 63-64 din dosarul de fond, nu poartă semnătura reclamantei.
Reclamanta nu a dovedit că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a emiterii ordinului contestat, respectiv că i-a fost afectată imaginea publică şi că a fost victima unei acţiuni discriminatorii determinată de opţiunea sa politică, astfel încât, văzând prevederile art. 269 alin. (1) Codul Muncii, Curtea va menţine dispoziţiile din hotărârea recurată cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la acordarea unor daune morale de 100.000 Euro în echivalent în lei.
Faţă de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ. şi art. 246 C. proc. civ., Curtea va menţine dispoziţiile hotărârii recurate în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, precum şi cele prin care se ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a executării Ordinului nr. 548/25.06.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 3494 din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut în mod corect că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât nu respectă dispoziţiile art. 68 Codul Muncii iar conţinutul deciziei de concediere de asemenea nu cuprinde elementele prevăzute de lege. Instanţa de fond a hotărât temeinic că în cauză măsura concedierii s-a luat cu nesocotirea dispoziţiile art. 65 alin. (2) Codul Muncii, pârâta nedepunând la dosar noua organigramă şi noul stat de funcţii pentru a verifica dacă au fost îndeplinite condiţiile pentru reorganizarea activităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2957 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform probelor dosarului, la data de 18 iulie 2007 reclamanta recurentă a intrat în concediu medical de maternitate, fiindu-i comunicată pârâtei dovada scrisă în acest sens. Potrivit cu dispoziţiile art. 50 lit. a) şi b) din Codul Muncii contractul individual de muncă se suspendă de drept pe durata concediului de maternitate cât şi pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2948 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a admis în parte acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională precizată a pârâtei, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2922 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La baza aplicării sancţiunii disciplinare a stat fapta săvârşită de către contestator, descrisă în raportul de cercetare, care a fost apreciată ca fiind abatere gravă conform dispoziţiilor legale încălcate şi s-a săvârşit în mod repetat astfel cum rezultă din fişa personală a contestatorului.
Reţinând cele de mai sus se apreciază neîntemeiate susţinerile recurentului cu privire la caracterul grav sau mai puţin grav al faptei săvârşite, întrucât natura abaterii disciplinare este prevăzută şi descrisă în dispoziţiile legale care au fost încălcate în condiţiile arătate mai sus. Mai mult, abateri de acelaşi fel au fost săvârşite de către contestator pentru care nu s-a aplicat de la început măsura concedierii astfel că prin decizia contestată angajatorul a aplicat corect dispoziţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2919 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În faţa instanţei de fond pârâta recurentă nu a făcut dovada anulării administrative a deciziei de concediere şi implicit a repunerii în situaţia anterioară a reclamantei şi plata drepturilor salariale cuvenite acesteia de la data concedierii.
Contractul de muncă nesemnat de reclamantă nu reprezintă o dovadă a anulării deciziei emise de angajator (decizia contestată) şi în mod corect a fost înlăturată această probă de către instanţă.
Prin urmare, cauza nu a rămas fără obiect şi în mod temeinici şi legal instanţa s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost investită, anulând decizia de încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor, neexistând dovada că reclamanta şi-a dat acordul la încetarea contractului de muncă şi în consecinţă, restabilind şi situaţia anterioară conform art. 78 Codul Muncii
Instanţa de recurs nu poate dispune cu privire la desfacerea contractului de muncă al reclamantei şi nici trecerea acesteia în şomaj aşa cum pretinde recurenta prin cererea de recurs, aceste cereri noi în recurs fiind inadmisibile. În raport de dispoziţiile Codului Muncii, concedierea se dispune de către angajator pentru motive care ţin de persoana salariatului şi nu de către instanţa de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2874 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin decizia de concediere nr. 38386 din 2 noiembrie 2007, reclamantei i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii, decizia de concediere nefiind motivată în fapt şi în drept, măsura fiind luată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 263-268 Codul Muncii, raportat la dispoziţiile art. 75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.
Referitor la excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei, (impropriu denumită excepţia prescripţiei), în mod corect a fost respinsă de prima instanţă, constatându-se că nu s-au respectat în această privinţă prevederile art. 268 alin. (2) Codul Muncii vizând modalitatea în care se realizează comunicarea deciziei, şi anume predarea personal salariatului cu semnătură, sau comunicarea acesteia prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa sa.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2746 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din înscrisurile depuse la dosar şi din cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară, nu rezultă că pârâta a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, prevăzută de art. 267 Codul Muncii, astfel încât instanţa de fond a reţinut în mod corect că decizia contestată de reclamantă este lovită de nulitate absolută, conform art. 267 alin. (1) Codul Muncii. De altfel, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nu cuprinde nici menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. c) Codul Muncii, fiind lovită de nulitate absolută potrivit art. 268 alin. (2) Codul Muncii.
Având în vedere că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, nu se mai impune verificarea temeiniciei sale, neavând relevanţă nici împrejurarea că reclamanta a achitat suma de 1500 lei reprezentând prejudiciu cauzat societăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2690 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile reclamantei în sensul că şi-a revocat cererea de demisie sunt neîntemeiate nefăcând nicio dovadă în acest sens iar angajatorul a susţinut că nu şi-a dat acordul pentru continuarea raporturilor de muncă aspect evident din moment ce s-a dispus concedierea acesteia. Dispunându-se anularea deciziei de concediere reclamanta, la cerere, poate fi repusă în situaţia anterioară dar acest lucru nu mai era posibil cum corect s-a reţinut, întrucât cererea de demisie şi-a produs efectele şi acest aspect s-a constatat implicit prin respingerea capătului de cerere care viza reintegrarea.
Nu se poate reţine că nu s-ar fi soluţionat fondul cauzei prin nepronunţarea instanţei asupra menţinerii sau încetării contractului de muncă, întrucât instanţa nu a fost investită cu vreun capăt de cerere pentru a se lua act de demisie sau să se anuleze demisia. În acelaşi timp respingând cererea de reintegrare pe post s-a pronunţat implicit cu privire la încetarea raporturilor de muncă.
Şi recursul pârâtei este nefondat, foile de pontaj nefăcând dovada plăţii unor drepturi salariale reprezentând contravaloarea zilelor de concediu neefectuate astfel că se va menţine sentinţa cu privire la acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2380 din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere disciplinară, reţinând că la emiterea deciziei de concediere, unitatea pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 53/2003.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2325 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia tardivităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece decizia de concediere a fost expediată către reclamant prin poştă la data de 28.09.2007, iar acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26.10.2007, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.5 din Codul muncii.
Au fost încălcate dispoziţiile art.267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, ca urmare a faptului că angajatorul nu a probat că a comunicat, prin poştă, convocările nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Decizia de concediere contestată a fost emisă în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel încât au fost nesocotite prevederile art.60 alin. (1) lit. a) Codul muncii, şi nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi c).
Art. 27 alin. (2) din Codul Muncii sancţionează cu nulitatea contractului individual de muncă încheiat fără existenţa unui certificat medical care să constate că angajatul este pentru prestarea acelei munci. Prin derogare de la această regulă, art. 27 alin. (3) din Codul Muncii prevede că, în situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2323 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de nulitate absolută a deciziilor de sancţionare disciplinară nr. 268/21.12.2007 şi nr. 7/11.01.2008, emise de către pârâtă, apreciind că ele au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 267 Codul Muncii, respectiv că pârâta a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a reclamantului în conformitate cu aceste prevederi legale.
Instanţa nu va constata nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 269/21.12.2007, emisă de pârâtă, deoarece această decizie a fost revocată prin decizia nr. 6/11.01.2008 a pârâtei, astfel încât contestaţia reclamantului privitoare la decizia nr. 269/21.12.2007 este lipsită de obiect şi urmează a fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2320 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În legătură cu legalitatea concedierii salariatului se cuvine menţionat că măsura a fost dispusă de angajator cu nesocotirea cerinţelor art. 268 alin. (2) Codul Muncii întrucât nu au fost menţionate prevederile din Statutul de personal, Regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil pretins încălcate de reclamantă. În mod corect, ca urmare a admiterii petitului privind anularea deciziei de concediere, prima instanţă a admis şi capătul de cerere vizând acordarea drepturilor salariale cuvenite cu începere de la data emiterii deciziei de concediere.
Cu privire la acest aspect se cuvine menţionat că în lipsa unui text legal care să sancţioneze nulitatea lipsa formei scrise a demisiei, rezultă că forma scrisă nu reprezintă o condiţie de validitate, concluzie întărită şi de prevederile art. 79 alin. (2) Codul Muncii care permite salariatului să probeze prin orice mijloc de probă, atât demisia cât şi împrejurarea că aceasta a fost comunicată angajatorului. În consecinţă, în mod just tribunalul a dat efecte juridice manifestării de voinţă din acţiunea introductivă şi a constatat că raporturile de muncă dintre părţi au încetat cu începere de la 26.02.2006, după expirarea termenului de preaviz calculat cu începere de la 9.02.2006, data sesizării instanţei de judecată.
În privinţa întinderii prejudiciului, este de menţionat că pârâta a refuzat înregistrarea în documentele contabile ale societăţii a unor chitanţe ce atestau încasarea unor sume de bani, ce reprezentau plusuri de casă, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză [nr. (...) şi nr. (...) din 21.02.2005 şi nr. (...) din 4.04.2005], astfel că tribunalul a dat o corectă interpretare prevederilor art. 270 din Codul Muncii în privinţa răspunderii patrimoniale ale angajatei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1747 din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul este fondat în privinţa modului în care instanţa de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi, în temeiul art. 276 C. proc. civ., întrucât aceste prevederi legale nu sunt incidente în speţă, pârâta neformulând pretenţii în legătură cu cererea reclamantului şi în condiţiile reglementate de art. 119-120 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1412 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Abaterea de la disciplina muncii care a atras concedierea disciplinară a reclamantului recurent s-a apreciat greşit în primă instanţă că este atât de gravă, încât să atragă după sine cea mai severă sancţiune, conform art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
Din dosar rezultă că este la prima abatere disciplinară contestatorul, or gravitatea ei numai printr-o exagerată apreciere a făcut posibilă aplicarea de către angajator a sancţiunii disciplinare extreme şi menţinerea de către instanţă a aplicării celei mai grave sancţiuni disciplinare, fiind astfel greşit aplicat textul de lege incident, mai sus menţionat.
Sancţiunile disciplinare în dreptul muncii au ca principal scop reeducarea angajaţilor care comit abateri de la disciplina muncii, în sensul responsabilizării lor pentru respectarea normelor de disciplină a muncii încălcate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1123 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 208 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data emiterii deciziei contestate intimata nu mai avea calitatea de angajator al contestatorului şi, în consecinţă, nici calitatea conferită de lege de a dispune cu privire la încheierea, executarea, modificarea sau încetarea raporturilor de muncă, cu acesta.
Decizia nr. 346/17.02.2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova este irevocabilă şi principalul său efect este că dobândeşte puterea lucrului judecat. Or, prin această decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat că raporturile de muncă ale contestatorului cu pârâta au încetat la momentul transferării la Primăria O, în anul 1999 şi prin urmare nu se mai poate pune în discuţie o restabilire a situaţiei anterioare. Instanţa nu mai poate să pună în discuţie legalitatea sau temeinicia unei hotărâri irevocabile astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 105 C. proc. civ. ci ale art. 1201 C. civ. referitoare la puterea lucrului judecat.
Este adevărat că decizia nr. 1319/2001 pronunţată de Tribunalul Timiş este irevocabilă şi nu a fost desfiinţată, dar aşa cum s-a reţinut prin decizia nr. 346/2006 această hotărâre nu a statuat cu privire la raporturile de muncă ale părţilor şi nu constituie un titlu executoriu pentru reîncadrarea reclamantului. În acelaşi timp, tot cu putere de lucru judecat, decizia nr. 346/2006 a Curţii de Apel Craiova a înlăturat efectele deciziei nr. 1319/2001 pronunţată de Tribunalul Timiş şi recurentul nu mai poate pretinde o reîncadrare în considerarea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 957 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta nu a făcut dovada, în faţa instanţa de fond că nu ar fi avut loc o concediere colectivă şi nici că a respectat procedura impusă de dispoziţiile art. 70-71 Codul Muncii aşa cum corect s-a reţinut. Prin urmare, s-a reţinut în mod justificat că sunt incidente dispoziţiile art. 76 Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege fiind lovită de nulitate absolută.
Potrivit dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii instanţa a dispus, în mod corect, anularea deciziilor de concediere şi cu privire la acest aspect criticile pârâtei nu sunt fondate. Instanţa, în raport de dispoziţiile imperative ale Codul Muncii, era însă obligată ca odată cu anularea concedierii să oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 78 Codul Muncii în cazul în care constată nulitatea concedierii sau netemeinicia ei instanţa anulează decizia de concediere, obligă la despăgubiri egale cu drepturile salariale şi la solicitarea salariaţilor va repune părţile în situaţia anterioară concedierii. Reclamanţii nu au solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară dar fără niciun temei legal au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de concediere şi la respectarea preavizului, o asemenea obligaţie neputând fi impusă angajatorului.
Pârâta a dovedit prin statele de plată depuse la dosar, plata a 3 salarii compensatorii şi a îndemnizaţiei de concediere astfel că acest motiv de recurs a rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 207 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat că reclamantul a săvârşit abaterile de la disciplina muncii, încălcând prevederile art. 44, 46 şi 47 Regulamentul intern, însă Curtea constată că în mod corect a apreciat tribunalul că acesta a fost sancţionat excesiv de către pârâtă, dispunând înlocuirea sancţiunii aplicate cu aceea a reducerii retribuţiei de bază cu 10 % pe timp de 3 luni.
Faptul că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, nu prezintă relevanţă, întrucât săvârşirea de abateri repetate nu trebuie să conducă la concluzia desfacerii obligatorii a contractului de muncă, luându-se această măsură numai atunci când repetarea abaterii prezintă o gravitate deosebită.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 703 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Abaterile disciplinare săvârşite de către reclamant sunt grave, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 266 din Codul Muncii, astfel încât sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantului a fost aplicată cu respectarea acestor dispoziţii legale. De altfel, recurentul invocă încălcarea prevederilor art. 266 din Codul Muncii, fără a motiva critica sa.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 334 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar dacă nu s-a creat niciun prejudiciu de ordin material pârâtei, din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, neprezentând relevanţă comportamentul acestuia de înaintea săvârşirii acestei fapte, sancţiunea disciplinară de desfacere a contractului de muncă fiind just stabilită.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 220 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 177 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 61 lit. e) Codul Muncii prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii. Reclamanta se află în această situaţie, având la data emiterii deciziei vârsta de 59 de ani şi un stagiu de cotizare de 37 de ani, 3 luni şi 2 zile, nefiind contestată îndeplinirea condiţiilor de pensionare.
Reclamanta apreciază că nu poate fi concediată câtă vreme îndeplineşte funcţia eligibilă de lider de sindicat conform art. 60 alin. (1) lit. h) Codul Muncii, raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003. Această situaţie poate fi invocată doar în cazul concedierilor care nu ţin de persoana salariatului, nu şi în cazul în care motivul concedierii este imputabil salariatului, situaţie în care se află reclamanta.
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile discriminării invocate de reclamantă, menţinerea în activitate doar a unora dintre angajaţi nefiind condiţionată de respectarea vreunui criteriu, niciun angajat care îndeplineşte condiţiile de pensionare neputând reclama vreun regim juridic privilegiat.
Deşi reclamanta a beneficiat de asistenţa calificată în faţa instanţei de fond, reprezentantul acesteia fiind prezent la toate termenele de judecată conform menţiunilor din încheierea de şedinţă, acesta nu a susţinut în faţa instanţei nicio cerere de probaţiune cu interogatoriul sau depunerea unei liste de angajaţi şi nici nu a depus în scris interogatoiul la care să răspundă pârâta pentru a invoca acest motiv în recurs.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 118R din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa primului motiv de recurs, acesta este inexistent, câtă vreme, neîndoielnic, aşa cum rezultă din probele dosarului, „destituirea” reclamantului din funcţia deţinută s-a făcut în timp ce aceasta se afla în concediu medical, fiind astfel încălcate dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 60 lit. a) din Codul Muncii.
Al doilea motiv de recurs, însă, poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reîncadrarea în funcţia destinată anterior nefiind cerută de contestator în condiţiile cerute de art. 114 sau art. 132 din acelaşi cod de legi, ci prin concluziile scrise depuse la dosar în chiar ziua judecării şi pronunţării sentinţei recurate, ceea ce în mod greşit a luat în considerare prima instanţă ca o reîntregire sau modificare a cererii sale. Aceasta neînsemnând, însă, că reclamantul nu poate cere reîncadrarea în funcţie pe calea unei acţiuni civile separate.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 7 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fără putinţă de tăgadă că în cazul unor afecţiuni incurabile starea psihică a persoanei este puternic afectată, însă în cazul de faţă stările depresive nu au avut un caracter permanent în măsură să-l determine pe reclamant să renunţe la aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât exista şi posibilitatea desemnării unei persoane calificate care să îi reprezinte interesele în instanţă.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 33 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de motivele invocate de revizuientă şi dispoziţiile art. 322 pc. 1-9 C. proc. civ. instanţa a apreciat corect că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de lege. Astfel, motivele invocate de revizuientă privesc fondul cauzei care au fost analizate şi care au condus la pronunţarea sentinţei nr. 1150/06.11.2006. De asemenea se constată că aceleaşi motive au fost invocate şi în cererea de recurs împotriva sentinţei nr. 967/15.10.2007, pronunţată în dosarul nr. (...), de Tribunalul Olt.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10976 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel, nu este întemeiată critica, care se referă la faptul că greşit instanţa a apreciat că a avut loc o concediere individuală la nivelul intimatei pârâte existau potrivit actelor dosarului la data de 26.11.2007 un număr de 344 salariaţi, iar disponibilizarea a afectat 25 de persoane şi corect instanţa a apreciat că măsura dispusă este o concediere individuală. Instanţa a apreciat corect că potrivit organigramelor au fost reduse două posturi şi împrejurarea că unele atribuţii au fost preluate de un alt angajat, nu poate duce la concluzia că desfiinţarea postului nu este efectivă, ea fiind aprobată de organul superior al intimatei pârâte şi s-a datorat măsurilor de reorganizare care au avut loc.
Nu este întemeiată nici susţinerea că au fost încălcate prevederile art. 60, 70 şi 268 Codul Muncii, în condiţiile în care recurenta nu ocupă o funcţie eligibilă într-un organism sindical, nefăcând parte din organele de conducere ale sindicatelor pentru a i se asigura protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare a exercitării funcţiilor lor, aşa cum prevede art. 223 din Codul Muncii.
Nu se poate reţine că măsura contestată nu a fost motivată în drept şi că nu au fost respectate criteriile stabilite de părţi prin art. 75, 76 din contractul colectiv de muncă aplicabil, iar angajatorul a notificat în scris recurentei contestatoare, informaţii relevante cu privire la aceste aspecte, aşa cum rezultă din actele aflate la filele 72, 73 dosar fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10732 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea E.E. este pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 9 octombrie 2006, conform deciziei nr. (...) din 19 decembrie 2006 emisă de Casa judeţeană de pensii D, iar anularea prin sentinţa civilă nr. 2070 din 14 O. 2006 a Tribunalului Dolj a deciziei nr. 522 din 06 iulie 2006, de încetare a contractului individual de muncă în baza dispoziţiilor art. 56 lit. d) Codul Muncii nu poate avea drept efect reintegrarea contestatoarea pe fostul de profesor la Şcoala nr. 21 „GŢ.” C şi plata drepturilor salariale pe perioada 27 ianuarie 2006-19 decembrie 2006.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate pe perioada 1 septembrie 2005-27 ianuarie 2006, s-a constatat că există autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 92 din 27 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10295 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind reţinerea greşită a instanţei de fond că a avut loc o reorganizare efectivă a activităţii intimatei, întrucât s-a făcut dovada cu adresa nr. 1741/2007 emisă de societatea, a calităţii de asociat unic la intimată, (...) T. (...) Italia prin care încunoştinţează partenerul (...) T. SRL C, că activitatea de control tehnic de specialitate, ce se desfăşoară la intimată nu se va mai desfăşura în cadrul său, ci la primirea produselor la destinaţie, astfel că postul contestatoarei nu se mai justifică. Urmare a acestei măsuri de reorganizare a activităţii intimatei, postul contestatoarei nu a mai fost prevăzut în organigramă, deci au fost corect aplicate prev. art. 66 (2) C.M.
Referitor la critica neîndeplinirii obligaţiei de combatere a şomajului, contestatoarea nu a formulat-o la instanţa de fond pentru a fi analizată.
Cât priveşte plata salariului compensator, de asemenea, s-a constatat corect de instanţă că nu sunt aplicabile prevederile art. 78 din CCM la nivel naţional pe 2007, deoarece concedierea contestatoarei a fost individuală şi pentru acest caz nu sunt impuse plăţi compensatorii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10407 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia lipseşte interesul contestatorului pentru anularea dispoziţiei şi că prin desfiinţarea deciziei instanţa nu a dispus altă măsură, în condiţiile în care contestatorul a efectuat investirea instanţei numai cu anularea dispoziţiei de concediere nr. 40 din 18 ianuarie 2007 şi plata drepturilor băneşti, fără a solicita restabilirea situaţiei anterioare şi de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilităţii părţilor.
Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, aşa cum prevede art. 3041 C. proc. civilă, întrucât instanţa a reţinut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adiţional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privinţa duratei.
Criticile care se referă la pretenţiile salariale pentru perioada lunii aprilie 2007 nu pot fi primite în condiţiile în care părţile au stabilit de comun acord că în situaţia în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă (art. 150) ce necesită spitalizare, administraţia va compensa pe durata spitalizării în procent de 75% diferenţa dintre salariul de bază împreună cu sporurile cu caracter permanent şi indemnizaţia de boală la care are dreptul salariatul potrivit legi astfel că despăgubirile s-au acordat în condiţiile legale.
Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinţei, în condiţiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni şi nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 C. proc. civ. întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
De asemenea, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.: „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. În speţă, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanţă, situaţie în care în baza temeiului legal menţionat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
Chiar dacă recurenta intimată invocă în ultimul motiv de recurs (pct. 7 din cerere) admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condiţiile legii „Ï. cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora”, iar în speţă s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie 2005-31 E. 2005 şi niciun caz pentru perioada ianuarie-aprilie 2006.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10405 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a răspuns solicitărilor şi apărărilor contestatorului, fiind fracţionată reîncadrarea şi fără a i se pune la dispoziţie statul de funcţii, fişa postului, precum şi orarul pentru semestrul II.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10336 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. stipulează faptul că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare. Aceste motive de casare sau modificare sunt însă prevăzute expres şi limitativ în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi numai omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unui asemenea motiv, invocat de către recurent, face posibilă admiterea contestaţiei în anulare specială.
Examinând dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, instanţa constată că au fost analizate, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de casare invocate de recurentă. De asemenea, instanţa de recurs este îndreptăţită să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare sau modificare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să se arate temeiul şi justificarea respingerii acestuia, să dovedească din punct de vedere juridic netemeinicia acestuia chiar dacă nu s-a răspuns la toate afirmaţiile şi argumentele recurentului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10223 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul nu a solicitat adeverinţă pentru a obţine acest certificat medico-legal, folosindu-se de o adeverinţă eliberată anterior pentru a beneficia de un credit la bancă. Contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu până la data de 14.05.2007, necomunicând nici certificatele medicale, sens în care societatea intimată a fost nevoită să restructureze postul de bucătar, fapt pentru care s-a emis decizia contestată şi s-a închis Secţia E.
Aşa cum s-a arătat, din actul medical, eliberat de spitalul la care a fost internat contestatorul rezultă că, acesta a fost în incapacitate temporară de muncă începând cu data de 14 mai 2007, iar potrivit deciziei emise de intimată desfacerea contractului individual de muncă s-a făcut începând cu data de 11 mai 2007.
În considerarea celor prezentate instanţa constată că decizia prin care intimata a desfăcut contractul individual de muncă a contestatorului nu este afectată de nelegalitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10330 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul ca reorganizarea societatii a constat în desfiintarea unui singur post, acela al petentului, nu este de natura sa conduca la concluzia ca în fapt nu a existat o reorganizare efectiva, cata vreme art. 65 Codul Muncii nu conditioneaza legalitatea masurii de numarul de persoane concediate, mai mult decat atat, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului putand fi individuala sau colectiva, potrivit art. 66 Codul Muncii.
Faptul că ulterior concedierii petentului societatea intimata a procedat la angajarea unui consilier vanzari nu este de natura sa afecteze legalitatea masurii de concediere, cata vreme angajarea pe acest post s-a facut dupa ce, în prealabil, petentul a refuzat postul oferit prin adresa nr. 1019/07.06.2007, iar atributiile existente în fisa postului de consilier vanzari (promovarea şi vanzarea de masini) nu sunt similare cu cele ale unui director adjunct, din fisa postului acestuia din urma rezultand ca atributii activitatea de management, de trasare a politicilor generale de desfasurare a activitatii, de gestionare eficienta a resurselor financiare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10103 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este nefondat, deoarece contestatorul are interes să invoce nulitatea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă atunci când consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu s-a cercetat fondul sub toate aspectele aşa cum a dispus Curtea de Apel Craiova prin decizia de casare, Curtea constată că este nefondat, deoarece instanţa de fond, supunându-se indicaţiilor, a statuat că în cauză nu se putea dispune încetarea de drept a contractului deoarece acesta nu a fost încheiat pe durată determinată astfel încât să opereze încetarea de drept la expirarea termenului conform art. 56 lit. j) Codul Muncii. Analizând actul adiţional încheiat la data de 14 02 2006 se observă că negocierea a avut ca obiect „avansare” iar rubrica „durata contractului – determinată–” este barată.
Critica referitoare la greşita acordare a indemnizaţiei de preaviz, Curtea constată că este nefondată deoarece instanţa a soluţionat cererea de acordare a drepturilor pentru perioada 1.01.2007-23 01 2007 în conformitate cu art. 78 Codul Muncii şi le-a acordat sub formă de despăgubiri ca urmare a emiterii unei decizii de încetare a raporturilor de muncă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi nu ca drepturi salariale corespunzătoare perioadei de preaviz.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi a indemnizaţiei de concediu deoarece instanţa de fond nu a acordat astfel de indemnizaţii ci a mai acordat doar sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi contravaloarea tichetelor de masă. Recurenta-pârâtă nu a administrat nicio probă din care să rezulte arieratele bugetare ci a depus doar facturile din care rezultă că nu a mai încasat de la Romag U. contravaloarea tichetelor de masă, aspect care nu are nicio relevanţă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9774 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este fondat primul motiv de recurs şi anume că hotărârea pronunţată ar fi lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii întrucât, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi anume că reclamanta are 2 copii minori în întreţinere, iar cealaltă colegă N.T., care ocupa aceeaşi funcţie de laborantă chimistă are copii majori şi că soţul acesteia nu mai era salariat al unităţii încă din anul 2005.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât art. 51 CCM stabileşte criteriile ce trebuie avute în vedere atunci când este necesar să se aleagă între mai mulţi angajaţi pentru disponibilizare, iar la lit. a) este precizat că nu pot fi disponibilizaţi ambii soţi. Acest criteriu trebuie aplicat în situaţia în care concedierea ar privi ambii soţi în acelaşi timp, însă soţul lui N.T. a fost disponibilizat în anul 2005, la cererea sa, întrucât îndeplinea condiţiile de pensionare.
Art. 51 lit. b) din CCM arată că măsura concedierii trebuie să nu afecteze mai întâi persoanele care au copii în întreţinere. În speţa de faţă, intimata reclamantă are 2 copii minori în întreţinere, în timp ce colega acesteia avea la data disponibilizării o fată majoră. Art. 51 lit. c) din CCM protejează salariatul care este unic întreţinător de familie, această dispoziţie neaplicându-se niciuneia dintre cele două salariate. În aceste condiţii, apare ca nejustificată aprecierea recurentei că N.T. ar fi şi unic întreţinător de familie, cu copii în întreţinere şi că ar beneficia şi de dispoz. art. 51 alin. (2) lit. c) CCM.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9751 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii stipulează faptul că – contractul individual de muncă al salariatului poate înceta, ca urmare a acordului părţilor la data convenită de acestea. Raportat la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, această dispoziţie legală a fost interpretată greşit de către Tribunalul Mehedinţi, constatându-se în mod eronat că potrivit cererii înregistrată sub nr. 5985/2007 în cadrul intimate, contestatorul ar fi solicitat încetarea raporturilor de muncă din funcţia de inginer principal I la Biroul „Planificarea şi controlul producţiei” şi nu din funcţia de director. Tribunalul Mehedinţi a făcut o greşită aplicare a legii, hotărârea recurată fiind afectată de motivul de modificare prevăzut în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată în primă instanţă de recurentă şi prin motivele de recurs, se constată că a fost soluţionată corect de către Tribunalul Mehedinţi, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ., nefiind vorba de acelaşi obiect, în condiţiile în care decizia nr. 963 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova a vizat contestarea deciziei nr. 278 din 31 iulie 2007, emisă de intimată, iar contestaţia introdusă de contestatorul E.N. pe data de 4 aprilie 2008 a vizat decizia nr. 51 din 20 februarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9626 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este nefondat, deoarece contestatorul are interes să invoce nulitatea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă atunci când consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu s-a cercetat fondul sub toate aspectele aşa cum a dispus Curtea de Apel Craiova prin decizia de casare, Curtea constată că este nefondat, deoarece instanţa de fond, supunându-se indicaţiilor, a statuat că în cauză nu se putea dispune încetarea de drept a contractului deoarece acesta nu a fost încheiat pe durată determinată astfel încât să opereze încetarea de drept la expirarea termenului conform art. 56 lit. j) Codul Muncii. Analizând actul adiţional încheiat la data de 14 02 2006 se observă că negocierea a avut ca obiect „avansare” iar rubrica „durata contractului – determinată–” este barată.
Critica referitoare la greşita acordare a indemnizaţiei de preaviz, Curtea constată că este nefondată deoarece instanţa a soluţionat cererea de acordare a drepturilor pentru perioada 1.01.2007-23 01 2007 în conformitate cu art. 78 Codul Muncii şi le-a acordat sub formă de despăgubiri ca urmare a emiterii unei decizii de încetare a raporturilor de muncă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi nu ca drepturi salariale corespunzătoare perioadei de preaviz.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi a indemnizaţiei de concediu deoarece instanţa de fond nu a acordat astfel de indemnizaţii ci a mai acordat doar sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi contravaloarea tichetelor de masă. Recurenta-pârâtă nu a administrat nicio probă din care să rezulte arieratele bugetare ci a depus doar facturile din care rezultă că nu a mai încasat de la Romag U. contravaloarea tichetelor de masă, aspect care nu are nicio relevanţă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9486 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu a rezultat în ce a constat favorizarea sustragerii materialului şi care a fost în acest sens contribuţia contestatorului reclamant, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare prevăzute de art. 263 şi urm. Codul Muncii. În acest sens nu s-a făcut dovada abaterilor grave sau repetate de la normele de disciplina muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9135 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. f) Codul Muncii care arată că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare se cuprinde în mod obligatoriu instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. În Ordinul de sancţionare contestat a fost menţionată ca instanţă competentă Tribunalul Bucureşti, deşi potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii competenţa aparţine instanţei în a cărei circumscripţiei reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalul Mehedinţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9115 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele care au dus la încetarea numirii le-au constituit restrangerea numarului de clase de la 16 la 12 în anul scolar 2007-2008 şi prevederile H.G. nr. 1251/2005, anexa 3, capitolul II.
Critica vizand nulitatea deciziei nr. 17/15.10.2007 este, de asemenea, nefondata, decizia care face obiectul prezentei contestatii nefiind una de concediere, careia sa i se aplice prevederile legale invocate de contestatatoare – art. 74 din Codul Muncii –, dupa cum în mod corect a retinut şi tribunalul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9083 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contestatorul a fost descoperit în perimetrul societăţii sub influenţa băuturilor alcoolice totuşi această faptă nu a avut consecinţe grave, nefiind perturbată activitatea societăţii.
Instanţa în baza rolului său activ, poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicată de angajator cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu lăsa nesancţionată o faptă a cărei existenţă a fost demonstrată, decizia de sancţionare neputând fi anulată, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond. În urma înlocuirii sancţiunii desfacerii contractului de muncă, se va dispune reintegrarea contestatorului intimat pe postul deţinut anterior emiterii deciziei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 202/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Luându-se în socoteală termenul scurs anterior suspendării contractului de muncă, se observă că nu a trecut decât o lună de la data săvârşirii faptei iar decizia de concediere s-a emis odată cu decizia de încetare a cauzei de suspendare a contractului de muncă, astfel că, nu s-a împlinit termenul de 6 luni aşa cum greşit a reţinut prima instanţă care nu a analizat cauza de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii şi a principiului de drept conform căruia „penalul ţine în loc civilul” ce atrage imposibilitatea desfacerii contractului pe perioada suspendării. Pentru aceleaşi raţiuni, nu putem reţine că decizia s-ar fi emis cu depăşirea termenului de 30 de zile calculat de la data aducerii la cunoştinţa conducerii a faptei săvârşite.
În consecinţă, apreciem că devine incident în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, excepţia tardivităţii emiterii deciziei fiind greşit admisă. Întrucât prima instanţă a analizat doar excepţia tardivităţii, Curtea nu are posibilitatea de a analiza, în recurs, alte excepţii invocate de către contestatorul intimat şi nici probleme ce ţin de fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 178/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referatele depuse şi invocate de către recurenta-intimată nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăţia contestatorului ci dimpotrivă, se concluzionează că, de fapt activitatea de demontare a buteliei de dioxid de carbon din corpul stingătorului este o operaţiune periculoasă care implică o autorizaţie în acest sens, deoarece nu mai erau în garanţie, erau ruginite, existând riscul de a exploda.
De asemenea, din declaraţia martorului D.T. propus de intimata recurentă nu rezultă clar că intimatul contestator deşi avea pregătirea necesară pentru a ajuta la manipularea unor stingătoare acesta a refuzat fără motiv să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Tot din declaraţia martorului, rezultă că intimatul nu a prejudiciat imaginea societăţii nefiind sesizată poliţia în legătură cu manifestul găsit în sală, în data de 14.02.2007.
Aceste considerente reţinute atât de către instanţa de fond cât şi de instanţa de recurs sunt suficiente pentru a reţine că recurenta nu a probat vinovăţia contestatorului. Astfel, decizia de concediere este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind reţinute condiţiile prev. de art. 263 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 213/R din 2 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea nu a respectat obligaţia asumată prin contractul individual de muncă referitor la preaviz şi nici obligaţia legală prev. de art. 79 alin. (5) din Codul Muncii, astfel că aceasta constituie abatere disciplinară şi motiv suficient pentru concediere disciplinară pentru că pe toată perioada preavizului contestatoarea era obligată să-şi respecte toate obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă inclusiv prezenţa la serviciu pentru că, potrivit art. 79 alin. (7) din Codul Muncii contractul de muncă încetează pe data împlinirii termenului de preaviz. Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită şi a disp.art. 79 alin. (8) din Codul Muncii care de altfel nici nu a fost invocată de contestatoare în contestaţia formulată. Potrivit disp. art. 79 alin. (8) din Codul muncii, „salariatul poate demisiona fără preaviz, dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă”. Or, aşa cum am mai arătat mai sus, nici contestatoarea nu şi-a motivat demisia pe acest motiv, ci „din motive personale’’ iar problema orelor suplimentare a invocat-o abia pe data de 20.07.2006, când a formulat contestaţia.
Celelalte susţineri ale contestatoarei cu privire la nulitatea deciziei de concediere precum că nu s-ar fi făcut cercetarea disciplinară în cauză, nu pot fi primite, actele dosarului dovedind îndeplinirea acesteia. De altfel nici instanţa de fond nu a reţinut acest aspect invocat de contestatoare.
Deci având în vedere cele menţionate mai sus curtea reţine că recurenta intimată în mod corect a făcut aplicarea disp.art. 61 lit. a) din Codul Muncii concediind-o disciplinar prin decizia nr. 313 din 6.12.2005 pe contestatoarea J.E. Pe cale de consecinţă nu este întemeiată nici cererea de a rectifica menţiunea din carnetul de muncă în sensul celor arătate mai sus.
În ceea ce priveşte orele suplimentare, în contractul individual de muncă exista o clauză asumată de contestatoare prin care se stabileşte că nu se vor efectua ore suplimentare decât în situaţii de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 105/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la faptul că aceasta şi-a motivat hotărârea sub aspectul dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei dedusă judecăţii, instanţa apreciază că este întemeiată dar nu conduce la modificarea hotărârii recurate.
Analizând conţinutul celor două organigrame depuse la dosar de către recurentă, respectiv organigrama anterioară şi cea după concedierea contestatoarei, nu se poate reţine existenţa unei cauze reale şi serioase care să fi determinat desfiinţarea postului.
Se poate observa că prin aprobarea noii organigrame în cadrul Consiliului judeţului G au fost create 62 de posturi în baza cărora s-au făcut angajări de personal cu studii medii, în timp ce contestatoarei nu i s-a oferit niciun loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 134/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cele invocate de către contestator ca motive ale contestaţiei în anulare nu reprezintă greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ci vizează aspecte ce ţin de modalităţile de legiferare a drepturilor pretinse cu ocazia judecăţii şi de interpretare a unor asemenea dispoziţii de către instanţa de judecată.
Motivele de nulitate absolută invocate de către contestator nu pot fi avute în vedere pe calea specială a contestaţiei în anulare întrucât motivele contestaţiei sunt strict şi expres limitativ prevăzute de cele două articole din Codul de procedură civilă, respectiv 317 şi 318. De altfel, nu se constată existenţa niciunui motiv de nulitate absolută a deciziei pronunţată în recurs care respectă prev.art. 261 C. proc. civ.
De asemenea, s-a invocat faptul că instanţa de recurs nu ar fi cercetat vreunul din motivele de casare în condiţiile în care se observă că decizia civilă contestată este motivată şi cuprinde toate elementele din care se poate trage concluzia că au fost avute în vedere toate motivele de recurs aşa cum au fost formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 106/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte critica recurentului N.D. adusă hotărârii instanţei de fond referitor la neacordarea drepturilor băneşti aferente perioadei 10.10.2006 şi până în prezent nu poate fi reţinută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond aşa cum rezultă din petitul acţiunii. Or, potrivit dispoziţiilor art. 312, în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Potrivit art. 55 lit. b) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor la data convenită de acestea. În cauză, recurenta nu a făcut dovada că a existat între părţi un acord cu privire la încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfăţişare. Aşadar, nici la judecata în fond nici la judecata în recurs recurenta nu a depus înscrisuri din care să rezulte acordul contestatorului cu privire la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi. Afirmaţia recurentei că intimatul contestator ar fi întocmit în fals contractul individual de muncă este combătută de probele administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 83/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut, pe baza principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, caracterul nul al deciziei nr. 18/14.04.2006, ca urmare a anulării actului iniţial reprezentat de decizia nr. 16/28.03.2006 emisă de recurenta-intimată Direcţia Judeţeană pentru Tineret B. Potrivit dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Numai că, în speţă, în mod greşit instanţa de fond a dispus reintegrarea intimatului-contestator în funcţia deţinută şi plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 03.10.2006 şi până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.
Nu s-a avut în vedere că prin decizia nr. 37/07.11.2006 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Tineret B s-a dispus asupra încetării, începând cu data de 03.10.2006, a contractului individual de muncă privindu-l pe contestatorul B.E., în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. Această decizie are din punct de vedere juridic o existenţă de sine stătătoare şi îşi produce efectele specifice în ceea ce priveşte raporturile juridice de muncă dintre părţi, începând cu data de 03.10.2006.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 69/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 267 alin. (1) din Codul Muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 43/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate care a fost corect reţinută de către prima instanţă, apare ca inutilă cercetarea motivelor de recurs care antamează fondul cauzei, văzând disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cercetarea vinovăţiei persoanei sancţionate implică, în primul rând, o decizie legală sub aspecte de formă, care să cuprindă absolut toate elementele cerute de lege, pentru a se face dovada că au fost respectate toate drepturile salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 42/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, Legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 45/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurentul a susţinut că nu a mai avut abateri disciplinare, această susţinere este infirmată chiar prin conţinutul deciziei de concediere din care rezultă că fapta sa survine alteia, săvârşită la data de 14.03.2007 când contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 10%, conform deciziei nr. 1241/19.04.2007 aflată la fila 15 a dosarului de fond.
Recuperarea prejudiciului de către societatea intimată nu are nicio influenţă asupra aplicării sancţiunii disciplinare atât timp cât contestatorul recurent a fost surprins având în autovehicul 50 kg inox ascuns sub banchetă şi în portbagaj iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a stabilit în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de furt prevăzut de art. 208 alin. (1) C. pen., conform ordonanţei din 20.11.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 21/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, decizia pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite elemente, deci este o dispoziţie imperativă, iar lipsa din decizie a acestor elemente nu poate fi justificată şi suplinită pe/şi cu alte acte colaterale întrucât salariatul contestă acest act, şi împotriva menţiunilor din acesta trebuie să-şi formuleze apărările.
Aşa după cum a reţinut şi instanţa de fond decizia nu cuprinde prevederile legale din regulamentul intern, din statutul de personal încălcate de contestator, menţiune obligatorie prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii; deci trebuie o motivare în drept a abaterii disciplinare reţinute, prin aceasta asigurându-se premisele apărării reale a salariatului. Decizia nu conţine nicio motivare cu privire la motivul neefectuării cercetării disciplinare prealabile.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 13/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 5 alin. (9) din H.G. nr. 387/2007 ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea şi coordonarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Instanţa reţine că atât numirea cât şi eliberarea din funcţie a contestatoarei s-a făcut prin Ordin.
Ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi profesii Liberale şi contestatoare, emis de ministru, este un act administrativ iar, potrivit art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., competenţa de a verifica legalitatea emiterii acestui ordin, revine Curţii de Apel Galaţi,Secţia Contencios Administrativ, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 44/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Manifestarea de voinţă a angajatorului a fost fermă şi neechivocă, în sensul în care prin argumentele inserate în referatul 828/2007 şi procesele verbale din mai 2007 a înţeles să denunţe unilateral contractul de muncă apreciind că reclamanta nu corespunde profesional postului pe care-l ocupă. Chiar dacă interpretarea deciziei de concediere ca reprezentând o notificare în temeiul art. 31 alin. (4¹) Codul Muncii ar fi relevat aceiaşi stare de fapt, respectiv, necorespunderea profesională, sub aspectul efectelor juridice urmărite de angajator acesta a ales în mod inechivoc să emită dispoziţia de concediere.
Fiind stabilit cadrul procesual, instanţa de fond avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să manifeste rol activ şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare. Aplicarea principiului conversiunii actului juridic este nu numai nelegală, aşa cum s-a arătat anterior ci şi neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1640/R din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă în mod corect a reţinut că aceste prevederi nu au fost respectate, dispoziţia nr. 127/03.09.2007 fiind lovită de nulitate absolută, deoarece această dispoziţie cuprinde enumerarea unor fapte şi nu descrierea lor cu indicarea împrejurărilor concrete în care s-au produs şi data săvârşirii, pentru a fi posibilă o analiză şi verificare a temeiniciei acesteia. De asemenea, în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă se enumeră doar obligaţiile din fişa postului ceea ce nu corespunde cerinţelor art. 268 lit. b) Codul Muncii.
Referitor la modul de calcul al drepturilor salariale, în faţa primei instanţe s-au depus două adeverinţe de salarizare nr. 8/07.01.2008 şi nr. 116/18.01.2008, semnate de primar, secretar şi contabil din care rezultă că reclamanta are un salariu net lunar de 561 lei. Astfel pârâtul a fost obligat în mod corect la plata drepturilor salariale, în favoarea reclamantei, începând cu data de 3 septembrie 2007 şi până la data efectivei reintegrări a reclamantei în funcţia deţinută anterior, drepturi salariale calculate în funcţie de salariul net lunar de 561 lei. A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1475/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Citarea greşită a pârâtei de către prima instanţă i-a cauzat acesteia o vătămare, în sensul că a fost privată de dreptul de a participa la dezbateri şi de a-şi susţine apărarea, în contextul unui proces echitabil.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1479/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a anulat în mod corect decizia nr. 704 din 15 februarie 2008, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, încheiat între reclamantă şi pârâtă, pe considerentul că nu au fost precizate în decizie prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce ar fi fost încălcate de reclamantă şi nici nu au fost cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei din timpul cercetării prealabile, respectiv că ar fi înştiinţat societatea pârâtă despre starea sa de sănătate care nu i-a permis să presteze muncă în zilele de 17, 18 şi 21 ianuarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1390/R din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sub acest aspect trebuie precizat că art. 63 din Codul Muncii prevede că măsura concedierii pentru săvârşirea unor abateri grave poate fi dispusă de angajator numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile. Totodată, art. 267 alin. (1) din Codul Muncii prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În alineatele (2)-(4) ale aceluiaşi articol sunt prevăzute condiţiile şi modalitatea de realizare a cercetării disciplinare prealabile. Astfel salariatul trebuie convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii, în cursul cercetării prealabile, salariatul având dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.
Instanţa de recurs apreciază că în condiţiile în care decizia de concediere a fost emisă nelegal, această împrejurare a fost prin ea însăşi de natură a afecta starea psihică a reclamantei, respectiv prestigiul acesteia, cauzându-i un prejudiciu moral. Totodată în contextul în care reclamanta a fost concediată pe motive disciplinare, acest fapt a fost de natură să producă efecte în viitor cu privire la încheierea unor eventuale raporturi de muncă cu alţi angajatori întrucât existenţa unei decizii de concediere pe aceste motive face dificilă încheierea unui alt contract de muncă. În privinţa întinderii prejudiciului, în mod corect s-a apreciat că suma de 300 lei este în cuantum suficient pentru a compensa suferinţele cauzate reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1291/R din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de probele administrate de instanţa de fond în speţă s-a stabilit că art. 264 lit. f) Codul Muncii, desfacerea disciplinară a contractului de muncă este o sancţiune prea aspră având în vedere că trebuiau îndeplinite de angajator prevederile art. 266 Codul Muncii şi anume: împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii disciplinare în concordanţă cu comportamentul general la serviciu a reclamantului şi ţinând cont de alte abateri disciplinare anterioare.
Este adevărat că Regulamentul intern al societăţii pârâte, prevederile art. 37 pct. 1 precum şi reglementările prevăzute în fişa postului art. 3, trebuiau respectate de reclamant atât regulile de legislaţie privind instrucţiunile interne, precum şi legislaţia în vigoare a circulaţiei pe drumurile publice. Dar coroborând probele administrate de instanţa de fond, respectiv martorii audiaţi în cauză, nu se poate reţine culpa totală a reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1231/R din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În urma cererii reclamantului, din adeverinţa nr. 2251/12.04.2004, se arată că acesta a avut calitatea de angajat pe perioada 05.06.1981-24.02.1982 – „când reclamantul a solicitat desfacerea contractului de muncă” –, care a reprezentat „demisia”, aprobată de conducerea unităţii, în baza art. 129 Codul Muncii, ce reprezintă o manifestare de voinţă unilaterală.
Astfel, susţinerile reclamantului de constrângere, presiuni, suferinţe fizice, care s-ar fi făcut asupra sa, în perioada lucrată 01.06.1981-24.02 1982, nu rezultă din actele dosarului, iar în altă ordine acţiunea formulată de acesta, depăşeşte termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul ntr.167/1958.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1118/R din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul actelor depuse la dosar de către pârâta-recurentă, nu rezultă existenţa unor dificultăţi economice care puteau justifica reorganizarea societăţii. Nu s-a dovedit nici împrejurarea că în raport de pregătirea profesională a reclamantei, pârâta s-a aflat în imposibilitatea de a oferi acesteia un post corespunzător. Mai mult, s-au dovedit întemeiate susţinerile reclamantei-intimate, conform căreia societatea a publicat anunţuri de mică publicitate pentru organizarea concursului de ocupare a unui post identic cu cel deţinut iniţial de reclamantă, post care nu a fost oferit acesteia anterior concedierii.
Întrucât concedierea reclamantei prin decizia indicată s-a efectuat cu nerespectarea condiţiilor legale, întemeiat s-a procedat la anularea deciziei şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale neîncasate de reclamantă în sumă actualizată la data efectuării plăţii
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 917/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sancţiunile sunt prevăzute în Codul Muncii gradual, acestea putând fi aplicate în funcţie de gravitatea abaterilor săvârşite de către salariat precum şi de celelalte criterii prevăzute în art. 266, respectiv împrejurările în care fapta a fost comisă, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În cauza de faţă, prima instanţă a apreciat în mod corect că, dat fiind că salariata nu a mai fost sancţionată disciplinar până acum, a recunoscut că modul său de lucru nu este unul singular, că pentru aceeaşi manieră de lucru şi alţi salariaţi au fost sancţionaţi disciplinar existând chiar o situaţie conflictuală în cadrul unităţii, sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă apare ca fiind prea gravă şi că în raport de toate aceste circumstanţe este oportună înlocuirea acestei sancţiuni cu aceea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 2045 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8887 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a analizat cauza ca şi când salariatul nu şi-ar fi exprimat unilateral voinţa de a înceta raporturile de muncă. Instanţa trebuia să verifice dacă salariatul îşi menţine manifestă voinţa în sensul încetării raporturilor de muncă şi dacă din iunie 2006 a mai prestat activităţi pentru angajator. Instanţa avea de analizat, dacă, în fapt, contestatorul a lucrat efectiv pe aceeaşi funcţie deţinută anterior prezentării demisiei şi cu acelaşi salariu, situaţie în care nu mai putea fi dispusă reintegrarea din moment ce raporturile de muncă nu au încetat nicio clipă, iar demisia nu şi-a produs efecte juridice întrucât contestatorul nu putea fi reintegrat într-un loc de muncă de unde nu a plecat niciodată.
De altfel, însuşi contestatorul arată în finalul motivării că „decizia contestată nu poate să opereze retroactiv pentru o dată anterioară celei până la care, în evidenţele contabile ale societăţii comerciale este considerat salariat (…) cel puţin până la data formulării prezentei cereri”, per a contrario se înţelege că, acceptă ideea că de la data iunie 2006 nu mai era salariatul recurentei, însă trebuie desluşită împrejurarea în care începând cu acea dată nu se mai consideră – el însuşi – salariat; urmare a demisiei prezentate, urmare a absenţelor nemotivate etc. Numai după cercetarea tuturor acestor aspecte, instanţa poate pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8582 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă de intimata pârâtă a fost luată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege şi este lovită de nulitatea absolută, ca o consecinţă a faptului că încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii a operat de la 1 octombrie 2005, deci anterior acordului de voinţă al părţilor, care s-a realizat la 8 mai 2006. Modalitatea în care a procedat intimata-pârâtă face ca măsura dispusă să fie considerată abuzivă şi prin natura ei a provocat grave prejudicii recurentei-contestatoare care, efectiv, a fost pusă în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea de zi cu zi şi sub acest aspect se reţine o culpă evidentă a intimatei pârâte.
Nu prezintă relevanţă juridică ştatele de plată şi condica de prezenţă, care privesc perioada 1 octombrie 2005-24 noiembrie 2005 şi în care nu mai apare semnătura recurentei contestatoare la poziţia 7, în condiţiile în care nu se coroborează cu alte probe, iar recurentei contestatoare nu i s-au acordat drepturile prevăzute în legislaţia muncii, ca efect al măsurii dispuse nelegal şi care a afectat exercitarea drepturilor sale. Aceasta este raţiunea pentru care în cauză devin aplicabile prevederile art. 78 din Codul Muncii, recurenta contestatoare fiind îndreptăţită şi la plata despăgubirilor pentru perioada 1 octombrie 2005- 8 mai 2006.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8577 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind încălcarea prev. art. 59 lit. a) C.M., care interzic concedierea pe criterii de apartenenţă sau activitate sindicală, deoarece instanţa de fond a soluţionat cauza pentru alte considerente, neprocedând la analizarea condiţiilor de legalitate a concedierii.
Aşa cum este şi formulată contestaţia la instanţa de fond şi corect s-a reţinut, nu s-a formulat contestaţie împotriva unei decizii de concediere emise în condiţiile art. 65 şi urm. C.M., ci, contestatoarea a formulat contestaţie împotriva măsurilor premergătoare concedierii, respectiv a măsurii de nominalizare a sa pe lista salariaţilor ce urmează a fi concediaţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8576 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportul de expertiză, dispus în cauză, a fost depus la dosar la data de 4 martie 2008. Potrivit dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., expertiza nu se poate realiza decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea, iar dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului. Instanţa de fond a ignorat aceste prevederi legale, nesolicitând expertului să facă dovada convocării părţilor, cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă nu a fost efectiv reprezentată în instanţă şi existau serioase dubii cu privire la luarea la cunoştinţă de către pârâtă de necesitatea efectuării unei expertize sau de lucrarea însăşi.
Înscrisul depus în dosarul de recurs, respectiv un proces-verbal încheiat între expert şi intimatul-reclamant cum că în data de 18 ian 2008, s-au deplasat, conform convocării (nr. care convocare şi de la ce dată, care este dovada acesteia) nu poate ţine loc de convocare şi nici nu poate face dovada în sensul celor statuate de prev. art. 208 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea raportului de expertiză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8575 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind neîndeplinirea de către intimată a etapelor necesare efectuării disponibilizării şi condiţiile nedistribuirii personalului disponibilizat deoarece, în cauză, intimata a făcut dovada îndeplinirii tuturor fazelor necesare disponibilizării, faze care au fost parcurse cu aprobarea mai multor factori de decizie asupra activităţii intimatei, respectiv Consiliul Local Tg.J, Consiliul Jud.G şi Prefectura G, documentaţia întocmită în acest sens fiind avizată de 4 ministere competente şi apoi a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8573 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 62 Codul Muncii, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), respectiv săvârşirea unei abateri grave, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 263-268. Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8353 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată astfel că pentru lipsa constatată, respectiv cantitatea de 3.041 kg combustibil tip P se face vinovat contestatorul care a preluat marfa de la furnizor, având-o în gestiune, răspunzând de corectitudinea aprovizionării, gestiune pe care n-a descărcat-o prin predarea către reprezentanţii societăţii comerciale intimate, iar drept consecinţă a fost antrenată în mod corect în sarcina sa, răspunderea patrimonială.
Fiind vorba de o abatere destul de gravă şi ţinând cont de situaţia că prin decizia nr. 145 din 28 mai 2002 şi nr. 371 din 22 iunie 2004, contestatorului J.B. i-au mai fost aplicate anterior alte două sancţiuni disciplinare, constând în diminuarea salariului cu 10% pe timp de două luni, în mod întemeiat intimata i-a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai gravă, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, emiţând decizia nr. 229 din 3 martie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8327 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nici ca probă directă nu confirmă săvârşirea faptei de către contestator şi nici recurenta nu susţine că acesta este autorul ci, doar pe baza unor deducţii ale comisiei de disciplină se ajunge la concluzia sustragerii de către acesta pentru că el a sesizat săvârşirea faptei, dar apărarea lui a fost înlăturată tot în baza acelor presupuneri legate de aproprierea acestuia de locul faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8254 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, se constată că recurentul pârât a primit sentinţa la 28.02.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 169, dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentinţe a expirat.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Olt la 17.03.2008, iar recurentul nu a făcut dovada că depăşirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voinţa lui, instanţa urmează să respingă ca tardiv recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8152 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată şi nu de unul pe durată determinată, temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă fiind dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7845 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7818 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 156 şi 163 din Codul Muncii stipulează faptul că: salariile se plătească înaintea oricărei obligaţii băneşti a angajatorilor; plata salariului fiind dovedită prin semnarea ştatelor de plată precum şi prin orice alte documente justificative care atestă plata către salariatul îndreptăţit. În raport de probele administrate în primă instanţă coroborate în acelaşi timp cu recunoaşterea intimatei, este de necontestat faptul că aceasta nu a achitat contestatoarei drepturile salariale pentru munca prestată pe perioada 15 iunie-15 iulie 2007.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la atitudinea procesuală a pârâtei, în sensul că aceasta a renunţat la cererea în pretenţii, se constată că este neîntemeiat întrucât pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă s-a acordat un singur termen la cererea părţilor, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, lucru care nu s-a realizat, astfel încât în baza prevederilor legale aplicabile, în mod corect s-a admis acţiunea în pretenţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7798 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din decizia contestată, nr. 39/2007 rezultă că în preambulul acesteia angajatorul indică textele de lege, referatul, foaia colectivă de prezenţă, apoi decide sancţionarea fără a respecta dispoziţiile art. 268 din Codul Muncii care impune, printre altele, obligativitatea descrierii faptei se constituie abatere disciplinară şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.
Cum decizia în discuţie nu a cuprins elementele obligatorii, în mod legal prima instanţă a constatat în temeiul art. 76 şi 78 Codul Muncii, nulitatea deciziei şi a dispus reintegrarea în muncă a contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7665 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat faptul şi demonstrat că intimatul-contestator P.D. nu a depus cerere de demisie la societatea-angajatoare şi astfel că, nu erau incidente dispoz. prev. de art. 79 C.N. Lipsa actului de demisie (voinţa unilaterală a angajatului) conduce astfel la nulitatea actului administrativ intitulat decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7701 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererea precizată de reclamant face trimitere la ambele acte normative, respectiv O.U.G. nr. 116/2006 şi Legea nr. 174/2006. În aceste condiţii, în temeiul dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să pună în discuţie cadrul procesual, să stabilească obiectul cererii şi să se pronunţe asupra pretenţiei concrete a reclamantului.
Cu toate acestea instanţa de fond a înţeles să se pronunţe generic, obligând pârâtele să acorde măsurile de protecţie socială prevăzute de Legea nr. 174/2006, fără a preciza în concret la care măsuri de protecţie socială se referă.
A omis de asemenea instanţa de fond să analizeze calitatea procesuală pasivă a pârâtelor raportat la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 174/2006, potrivit căruia sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (4) se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7700 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile art. 58 din O.U.G. nr. 59/26 mai 2000 privind statutul personalului silvic „Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici în măsura în care prezenta ordonanţă nu dispune altfel”. Din actele aflate la dosarul cauzei filele 9-10 în dosar fond a rezultat calitatea contestatorului de funcţionar public, situaţie în raport de care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7668 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia lipseşte interesul contestatorului pentru anularea dispoziţiei şi că prin desfiinţarea deciziei instanţa nu a dispus altă măsură, în condiţiile în care contestatorul a efectuat investirea instanţei numai cu anularea dispoziţiei de concediere nr. 36 din 18 ianuarie 2007 şi plata drepturilor băneşti, fără a solicita restabilirea situaţiei anterioare şi de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilităţii părţilor.
2. Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, aşa cum prevede art. 3041 C. proc. civ., întrucât instanţa a reţinut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adiţional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privinţa duratei.
3. Nu poate fi vorba despre o încetare a contractului de muncă prin ajungerea la termenul convenit prin act adiţional, astfel că nu sunt întemeiate nici aceste critici cuprinse în motivul de recurs invocat la pct. 2 a cererii de recurs, iar raporturile de muncă nu puteau înceta în baza actului adiţional cum greşit reţine recurenta intimată.
4. Cu privire la acordarea indemnizaţiei de concediu instanţa a apreciat că nu este fondată în raport de prevederile art. 43 din contractul colectiv de muncă, astfel că şi criticile de la pct. 4, 5 din cererea de recurs se privesc ca neîntemeiate.
5. Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinţei, în condiţiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni şi nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 C. proc. civ. întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
6. De asemenea, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.: „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. În speţă, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanţă, situaţie în care în baza temeiului legal menţionat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
7. Admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condiţiile legii „Ï. cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora”, iar în speţă s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie-31 decembrie 2005 şi niciun caz pentru perioada ianuarie-aprilie 2006.
8. Nu este întemeiată nici critica privind necompetenţa instanţei în condiţiile în care reclamantul avea reşedinţa în Drobeta-Turnu Severin unde avea obligaţia să lucreze aşa cum rezultă din actul aflat la fila 16 din dosarul de fond, situaţie în raport de care investirea instanţei s-a efectuat în condiţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7573 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi instanţa a respins contestaţia ca neîntemeiată, a reţinut greşit că decizia nr. 49/2007 nu a produs efecte juridice şi că recurentul reclamant s-a conformat noii dispoziţii nr. 87/2007, care ar fi revocat dispoziţia anterioară. Se observă că în realitate, instanţa a reţinut greşit această situaţie de fapt şi nu a lămurit adevăratele raporturi juridice ale părţilor, în condiţiile în care prin dispoziţia nr. 87/2007 nu există nicio prevedere prin care să fie revocată dispoziţia nr. 49/2007 contestată de recurentul reclamant în speţă.
A rezultat din actele şi lucrările dosarului, că recurentul reclamant s-a prezentat la Cariera I, potrivit dispoziţiei contestate şi că aceasta şi-a produs efecte juridice, astfel că greşit s-a reţinut că a fost revocată prin noua dispoziţie, fără ca acest lucru să rezulte fără echivoc din cuprinsul acesteia.
În aceste condiţii, se constată că instanţa nu a cercetat fondul cauzei şi sunt incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi în temeiul cărora se admite recursul şi se dispune casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, prilej cu care se vor avea în vedere şi celelalte critici invocate prin motivele de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5679 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea constată că, la emiterea deciziei de concediere nr. 20/02.07.2007, angajatorul a reţinut în sarcina salariatului săvârşirea unei abateri disciplinare, în condiţiile în care salariatul nu a săvârşit fapta cu vinovăţie, culpa în derularea deficitară a raportului de muncă aparţinând unităţii. În consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată în sensul că va admite contestaţia.
La momentul concedierii contestatorului, legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă al contestatorului nu cuprindeau prevederi referitoare la posibilitatea acordării de daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5590 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoz. art. 156 C. proc. civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivat. Se observă astfel că, prima instanţa a nesocotit dispoziţiile legale atunci când la termenul soluţionării cauzei pe fond, apărătorul reclamantei formulase cerere de amânare, prima în dosar, iar instanţa a soluţionat cauza, fără a acorda amânarea cauzei şi nici a amâna pronunţarea acesteia.
Dreptul la apărare, asigurarea acestuia fiind un corolar al drepturilor ce guvernează un proces echitabil, odată încălcat, afectează hotărârea pronunţată în condiţiile nerespectării sale, cu nulitatea actului procedural încheiat în aceste condiţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5179 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Apărările formulate de către contestatoare în nota explicativă au fost înlăturate cu motivarea că nu conţin elemente de natură să înlăture vinovăţia salariatului, încălcarea atribuţiilor din fişa postului şi a prevederilor din contractul colectiv de muncă. Reiese deci, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut nulitatea deciziei respective pentru motivul mai sus arătat şi nu a intrat în cercetarea fondului contestaţiei şi analizarea vinovăţiei sau nevinovăţiei acesteia.
Instanţa mai greşeşte, de asemenea, atunci când reţine că în situaţia în care angajatorul a formulat plângere penală sau există o sesizare din oficiu privind săvârşirea unor fapte incompatibile cu funcţia deţinută angajatorul nu poate opta între suspendarea contractului de muncă şi concediere, suspendarea având caracter obligatoriu. Suspendarea în acest caz nu are caracter obligatoriu, ci este la latitudinea angajatorului dacă suspendă sau concediază salariatul sau pur şi simplu nu ia nicio măsură.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4911 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a reţinut în raport de dispoz. art. 29 din O.U.G. nr. 98/1999 că la stabilirea plăţilor compensatorii salariaţilor disponibilizaţi se are în vedere criteriul vechimii totale în muncă şi nu al vechimii în societate, întrucât prevederile actului normativ arătat nu sunt aplicabile în cauză. În acelaşi timp instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei recurate de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat între părţi şi ale planului social anexă la contract.
Raportând aceste prevederi la vechimea în muncă a contestatorului T.D. în cadrul E. SA se constată faptul că acesta beneficia de o indemnizaţie de disponibilizare într-un cuantum reprezentând contravaloarea a 12 salarii medii nete ţinând cont că avea o vechime în unitate de 6 ani o lună şi 22 de zile, încadrându-se în prevederile art. 50 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, sumă achitată acestuia conform susţinerilor recurentei.
Se constată astfel că Tribunalul Dolj a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a reţinut că i se cuvine contestatorului T.D. plăţi băneşti compensatorii ca urmare a disponibilizării într-un cuantum de 15 salarii medii nete şi nu de 12 salarii medii nete.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4556 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de dispoz. art. 264 alin. (1) şi 266 C.N. aplicabile la datele speţei, se constată că în mod întemeiat Tribunalul Dolj a reţinut că, în funcţie de circumstanţe săvârşirii faptei, de gravitatea acesteia şi de atitudinea contestatoarei care a recunoscut sincer abaterea comisă, nu se impunea aplicarea sancţiunii extreme a desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Relevant este faptul că pentru infracţiunea săvârşită s-a dispus şi cercetarea penală, însă prin ordonanţa emisă pe data de 31.01.2007 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova – s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală constatându-se în baza art. 181 C. pen., că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4587 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond greşeşte însă atunci când analizează în speţă cauza desfiinţării locului de muncă al contestatoarei. Reţine astfel instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală fiind impusă de dificultăţile economice în care se găsea intimata.
Atunci când se hotărăşte concedierea unui salariat sau mai multor salariaţi ca urmare a dificultăţilor economice prin care trece societatea este necesar ca angajatorul să facă probe serioase cu privire la dificultăţile economice la rândul lor serioase prin care trece societatea respectivă şi care să justifice desfiinţarea locurilor de muncă sau locului de muncă respectiv. În speţă nu s-a făcut o asemenea dovadă.
Chiar şi în situaţia reţinută de instanţa de fond şi anume că intimata ar fi realizat pierdere în anul 2006 atunci când se ia măsura concedierii unui salariat pentru ca măsura să fie una serioasă este necesar ca prin acea măsură să fie posibilă o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei economice pentru ca altfel măsura nu se justifică.
În speţă nu se poate spune prin concedierea unui singur salariat situaţia economică a intimatei s-ar fi îmbunătăţit semnificativ, astfel că şi din acest punct de vedere măsura desfiinţării locului de muncă apare ca neavând o cauză reală şi serioasă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3936 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din procesul-verbal din data de 16 iulie 2007 rezultă că întrunirea Consiliului de Administraţie a fost determinată de situaţia economico-financiară a intimatei, ocazie cu care s-au discutat două probleme: restructurarea postului de casier ce a fost aprobată cu 4 voturi pentru şi două împotrivă şi convocarea Adunării generale a Obştei ce a fost votată în acelaşi fel, rezultând din conţinutul acestui document că şi recurentul-reclamant face parte din Consiliul de Administraţie.
Starea de fapt a fost reţinută corect de prima instanţă care a avut în vedere atât cele dispuse prin sentinţa nr. 651/10.07.2007 a Judecătoriei Brezoi, cât şi Hotărârea nr. 15/16.07.2007 a Consiliului de Administraţie, pronunţată conform prerogativelor statuate în art. 26 din Statutul Obştei Banca H.N.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3640 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În rejudecarea cauzei după casare, instanţa de fond a respectat îndrumările date instanţa de control judiciar privind analiza condiţiile impuse de lege în reorganizarea C.G.P, şi a condiţiile de legalitate la reorganizarea corpului, dar a constatat justificat că în speţă nu este un refuz al intimatului Consiliul Jud. G de a-l repartiza pe recurentul contestator la unul din consiliile locale, ci aceste consilii şi-au format serviciul de Poliţie comunitară, iar pentru funcţiile de conducere, cum este şi cea vizată de contestator, s-a organizat concurs în condiţiile legii, la care a participat şi contestatorul, dar nu l-a promovat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3130 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neintocmirea incheierii de dezbateri constituie o nulitate care rezulta din incalcarea dispozitiilor art. 147 C. proc. civ. şi face imposibila exercitarea controlului judiciar. Neintocmirea incheierii de dezbateri face de neverificat aspectul privind respectarea regulilor de procedura referitoare la legala compunere a instantei, la prezenta partilor, ordinea dezbaterilor, continutul concluziilor şi al cererilor formulate, precum şi la alte imprejurari esentiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile, astfel ca hotararea pronuntata, în lipsa acestei incheieri este nula.
Sub aspectul elaborarii hotararii, cand pronuntarea a fost amanata, mentiunile aratate în art. 261 C. proc. civ. vor fi cuprinse în incheierea de sedinta în care s-au consemnat dezbaterile, incheiere care constituie parte integranta din hotarare, facand corp comun cu aceasta. Astfel, incheierea trebuie sa cuprinda şi semnaturile judecatorilor, element esential indicat la pct. 8 din art. 261 C. proc. civ., a carui lipsa atrage nulitatea hotararii pronuntate în aceste conditii.
Din perspectiva principiilor care guverneaza procesul civil, formalitatea semnarii hotararii de catre judecatorii care au luat parte la judecarea procesului fiind substantiala, prevazuta în scopul de a garanta neschimbarea hotararii pronuntate în public şi de a se putea controla de instanta superioara daca la pronuntarea hotararii instanta de fond este constituita în acelasi mod ca la judecarea pricinii, neindeplinirea ei atrage nulitatea hotararii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3121 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a analizat dacă disponibilizările efectuate au avut la bază o situaţie economico-financiară de recesiune prin care a trecut societatea, întrucât la dosarul cauzei nu există niciun act care să reprezinte o probă indubitabilă în acest sens, cum ar fi, bilanţ contabil, balanţă indicatori economici de performanţă, situaţia profiturilor, exporturilor etc. De asemenea, instanţa nu s-a preocupat de verificarea criteriilor de disponibilizare: dacă au existat, care au fost şi dacă aceste criterii s-au respectat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2990 din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri în situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.
În cauza de faţă, deşi instanţa a respins acţiunea nu a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, fiind consemnată numai întâmpinarea pârâtei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. C. proc. civ. conform căruia hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2979 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede ca se poate cere revizuirea unei hotarari ramase definitive în instanta de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotarari date de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul.
Rezulta, asadar, ca trebuie sa fie vorba de o hotarare prin care s-a rezolvat fondul pretentiei care a fost dedusa judecatii, ceea ce inseamna ca nu are acest caracter, neputand forma obiect al revizuirii hotararea pronuntata de instanta de recurs, prin care recursul a fost respins fara a se evoca fondul, mentinandu-se situatia de fapt stabilita de instanta a carei hotarare a fost recurata.
Acesta fiind obiectul revizuirii, sub aspectul instantei competente, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea se adreseaza instantei care a pronuntat hotararea a carei revizuire se cere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2852 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că angajatorul nu a făcut dovada, în conformitate cu art. 65 C. muncii, că locul de muncă al contestatorului a fost desfiinţat dar nu analizează şi nici nu face vreo referire la Încheierea nr. 6539/18 02 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ în care se menţionează că se modifică fondul de comerţ, renunţându-se înainte de expirare la depozitul din incinta fermei D. Nouă.
Pe de altă parte, instanţa de fond reţine că nu s-a efectuat comunicarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă ceea ce înseamnă că decizia nu-şi produce efectele deoarece conform art. 75 C. muncii, decizia de concediere produce efectele de la data comunicării salariatului. În consecinţă raporturile de muncă au continuat, salariatul trebuia să se prezinte la serviciu, să presteze activitatea şi angajatorul să-i plătească salariul.
Chiar dacă legiuitorul prevede că se acordă despăgubiri în conformitate cu art. 78 C. muncii, aceste dispoziţii nu se aplică automat, instanţa având obligaţia de a verifica dacă s-a comunicat decizia şi atunci are calitatea de concediat şi i se acordă despăgubiri, sau dacă nu s-a comunicat decizia şi atunci raporturile de muncă continuă, iar salariatul avea obligaţia să se prezinte la serviciu şi i se cuvin drepturi salariale. Pe de altă parte, instanţa de fond face aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii şi obligă recurenta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 19 05 2004 şi până la data pronunţării hotărârii, deşi aplicarea acestui text este condiţionată de anularea deciziei de concediere dar instanţa nu a soluţionat cererea contestatorului formulată în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1552 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la susţinerea privind încălcarea dispoz. art. 74 alin. (1) C.N., se apreciază neîntemeiată, deoarece actul de încetare al C.I.M. al reclamantului-intimat conţine motivele care au determinat încetarea raporturilor de muncă, respectiv hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 12.03.207, precum şi temeiul de drept- art. 65 alin. (1) C.N. în sensul desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, textul stabilind: concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea C.I.M. determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unu sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Cu privire la reţinerea încălcării dispoz. art. 65 C.M. prin aceea că încetarea contractului d e muncă al intimatului nu a fost efectivă şi nu are o bază reală şi serioasă se reţine că în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din cadrul societăţii-recurente s-a decis desfiinţarea Fermei nr. 6 B care a fost inclusă în Ferma nr. 5, începând cu 15.04.2007.
Această măsură s-a impus întrucât ferma în cauză nu avea sediu şi spaţiu de deservire fiind şi o suprafaţă mare cultivată, de unde concluzia că desfiinţarea locului d e muncă al intimatului-şef de fermă- a fost determinată, aşa cum prevăd dispoz. art. 65 alin. (1) C.N. de reorganizare a activităţii, fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasă, întrucât Ferme nr. 6 a fost înglobată în Ferma nr. 5, aşa cum rezultă din organigrama depusă la dosar, anterior desfiinţării Fermei nr. 6 şi ulterior acestui moment, de unde rezultă că structura personalului este alta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2661 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, se constată că deşi prin acţiunea introductivă, reclamantul nu a solicitat reintegrarea, ci doar anularea deciziei nr. 156/15.06.2007, prin precizări ulterioare, potrivit Încheierii de şedinţă din 26.09.2007 (f. 76) „contestatorul solicita reintegrarea pe funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă”, iar la 10 oct.2007, prin înscrisul depus la dosar (f. 77-79) acesta a solicitat reintegrarea în muncă. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, respectiv nu a menţionat în dispozitiv care este consecinţa nulităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă cu privire la drepturile salariale şi la reintegrare.
Cât priveşte soluţia adoptată cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, aceasta este criticabilă sub aspectul motivării care a stat la baza adoptării acestei soluţii, instanţa nu a dat relevanţă dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pe de o parte, nu a avut în vedere specificul obiectului cererii-acela al acordării daunelor morale-pe de altă parte, în sensul că prejudiciul moral ţine de o apreciere subiectivă a celui care-l invocă şi nu a avut în vedere, de asemenea, specificul materiei de drept în care se invocă acordarea de daune morale, pentru ca în raport de toate aceste aspecte, soluţia să fie legală .
Cât priveşte recursul pârâtei, criticile sunt întemeiate în măsura în care susţinerea privind acordarea sporului de vechime începând cu anul 2000, prin includerea în salariul de bază nu a fost analizată cu privire la legalitatea unei asemenea dispoziţii şi în raport de salariul tarifar corespunzător funcţiei, gradaţiei şi pregătirii superioare a reclamantului. Prin CCM nu pot fi prevăzute clauze care să acorde drepturi la un nivel inferior celor stabilite, dar numai în situaţia în care acestea au fost negociate de către părţile semnatare. În cauză arată că au fost negociate de ambele părţi CCM şi înregistrate la Direcţia N., clauzele acestora fiind respectate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2448 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avându-se în vedere acest raport semestrial cu referire expresă la situaţia economico-financiară a societăţii intimate, rezultă indubitabil că situaţia financiară a intimatei nu este precară, ci dimpotrivă este în continuă dezvoltare, de unde concluzia că nu a fost necesară reducerea vreunor posturi cu referire la postul deţinut de contestatorul-recurent, şi prin urmare, apreciindu-se sentinţa nelegală şi netemeinică, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. rap. la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se sentinţa în sensul admiterii contestaţiei formulată de recurentul-contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2220 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinându-se sentinţa recurată, prin prisma criticii invocate în recurs, se constată că într-adevăr, la termenul când s-a soluţionat cauza recurenta-intimată nu a fost citată, ceea ce atrage nelegalitatea sentinţei pronunţate în cauză.
Astfel fiind, în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se va admite recursul, casându-se sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2221 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instabilitatea situaţiei economice a societăţii şi neacceptarea diminuării salariului prin modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă este contrazisă de menţiunile existente în raportul semestrial din 16.08.2007, act din care reiese că intimata a înregistrat profit în anul 2007, net superior celui din anul 2006. Astfel, dispare temeiul în baza căruia s-a considerat ca fiind reală şi serioasă justificarea concedierii. Mai mult, s-a consemnat o diminuare a datoriilor, nefiind oprit niciun segment de activitate, aceeaşi prognoză fiind şi pentru viitor. A concluzionat intimata în finalul raportului că se află într-o curbă ascendentă şi nu a fost în imposibilitate de respectarea obligaţiilor financiare.
Pe de altă parte, condiţionarea menţinerii locului de muncă de acceptarea modificării grilei de salarizare este ilegală, fiind încălcate drepturile salariatului la păstrarea drepturilor câştigate, un asemenea temei neregăsindu-se în legislaţia actuală. Codul Muncii ocroteşte drepturile salariatului, fiind încălcate şi dispoz. art. 57 din CCM la nivel de societate, care prevede etapele negocierii drepturilor salariale, nerespectate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1991 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentei că instanţa nu a motivat respingerea cererii privind contestaţia sa împotriva deciziei de preaviz nr. 170 din 19.06.2007, în condiţiile în care s-a reţinut corect că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, s-a prevăzut că efectele se suspendă în cazurile prevăzute de art. 50 Codul Muncii şi devin operabile din ziua imediat următoare încetării cauzei incidente.
A rezultat cu certitudine că la 9.08.2007 şi-a produs efectele concedierea recurentei şi atunci a fost emisă nota de lichidare, intimata făcând aplicarea în cauză a prevederilor ar. 50 şi 73 din Codul Muncii, care se referă la cazurile în care se suspendă de drept contractul individual de muncă şi respectiv se suspendă corespunzător termenul de preaviz.
Cu privire la lipsa de rol activ a instanţei, se constată că nu este întemeiată nici această critică, în condiţiile în care solicitarea recurentei s-a respins justificat şi s-a motivat acest lucru prin raportare la adresa nr. 11063 din 29.10.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1950 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art 65 din Codul Muncii „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii”.
Angajatorul nu a procedat la angajarea unui alt contabil după emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de munca, prin care s-a desfiinţat postul de contabil sef, acest post existând şi în organigrama anterioara emiterii deciziei când figura şi postul de contabil sef. În speţa nu a existat situaţia desfiinţării postului de contabil sef şi angajarea unei persoane pe o funcţie de alta natura, dar cu atribuţii de natura celor aferente postului desfiinţat, în condiţiile în care cele doua organigrame depuse la dosar atesta ca anterior datei, în structura organizatorica se regăseau atât funcţia de contabil sef, cat şi cea de contabil, iar ulterior doar funcţia de contabil.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Curtea retine ca prin considerentele sentinţei, Tribunalul a motivat în fapt şi în drept sentinţa prin analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei în raport cu condiţiile instituite de art. 65 Codul Muncii, dispoziţie legala ce a constituit temei al concedierii, prin reţinerea stării de fapt menţionata în decizie şi analiza acestei în funcţie de cele doua condiţii impuse de art. 65 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1910 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţa de faţă plăţile compensatorii de care a beneficiat reclamantul-intimat au fost plătite din fondurile societăţii în baza contractului colectiv de muncă. Este adevărat că art. 50 din alin. (1) din CCM prevede că pentru vechimea în muncă a salariaţilor se plătesc compensaţii în funcţie de vechimea în muncă a acestuia. Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol aceste prevederi se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi. Potrivit acestui plan social în funcţie de vechimea în E. angajaţii vor primi în cazul unei vechimi de peste 15 ani 15 salarii.
Reclamantul a primit într-adevăr, raportat la vechimea sa în E., cele 15 salarii. În situaţia în care s-ar fi aplicat art. 50 alin. (1), aşa cum reţine instanţa de fond acesta ar fi trebuit să primească doar 5 salarii, situaţie care era dezavantajoasă pentru el şi nelegală în raport de prevederile art. 50 alin. (4) din CCM şi planul social care însoţeşte contractul colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1800 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea sa reclamantul a învestit instanţa de fond cu patru capete de cerere vizând anularea deciziei de concediere, plata primelor de Paşte şi de Crăciun, a sporului pentru condiţii grele, precum şi a indexării de 12% pe anul 2007. Pe parcursul judecăţii acesta nu a renunţat la niciuna din cereri şi aşa cum rezultă din practicaua sentinţei, apărătorul acestuia a solicitat cu ocazia dezbaterilor admiterea în întregime a contestaţiei, plus cheltuieli de judecată.
Din cuprinsul considerentelor sentinţei rezultă că instanţa de fond s-a preocupat numai de excepţia de tardivitate invocată de pârâtă şi de indexarea de 12% pentru anul 2007. Sentinţa este nemotivată însă sub aspectul rezolvării celorlalte capete de cerere pentru care în dispozitiv se face menţiunea „respinge în rest cererea”. Or în aceste condiţii nu se poate face cenzura temeinicei şi legalităţii sentinţei recurate în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., situaţia reţinută fiind echivalentă cu aceea a nepronunţării asupra fondului cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va admite recursurile şi va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1854 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin adresa nr. 25431/25.07.2007 intimatului-contestator i-a fost adus la cunoştinţă faptul că îi încetează contractul de muncă şi că are dreptul la o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Astfel, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă faptul că i-a fost comunicată o decizie de încetare a raporturilor de muncă aşa cum susţine recurenta, în mod corect prima instanţă a constatat nerespectarea disp. art. 74, 75 din Codul Muncii privind procedura concedierii, sens în care a aplicat prevederile art. 78 din acelaşi cod, privind reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri.
Faptul că recurenta a depus în recurs xerocopia unei decizii cu nr. 72 din data de 14.08.2007, deci ulterior comunicăriii încetării contractului individual de muncă la care sunt anexate două înscrisuri înaintate prin fax, înscrisuri ilizibile şi pe care recurenta îşi întemeiază motivele de recurs, nu fac dovada faptului că în cauză a fost respectată procedura prevăzută de lege în cazul concedierii şi că intimatului i-a fost comunicată decizia de desfacere a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1710 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care o instanţă de judecată nu s-a pronunţat în mod irevocabil asupra existenţei unei infracţiuni de furt, astfel cum susţine recurenta, şi câtă vreme Legea nu instituie o prezumţie de vinovăţie în acest sens, raportat şi la împrejurarea că apărarea contestatorului potrivit căreia cantitatea de combustibil luată din rezervor era destinată dezgheţării instalaţiei de aer a autobuzului e susţinută de posibilitatea producerii acestui fenomen în timp de iarnă la un autovehicul a cărui uzură a impus casarea lui, astfel cum reiese din răspunsul intimatei la interogatoriu, din referatul întocmit la data de 04.12.2007, din procesul verbal nr. 5378/04.12.2007,, Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o justă apreciere în privinţa evaluării corectei aplicări a criteriilor de individualizare a sancţiunii disciplinare, constatând că aceasta este prea aspră, având în vedere că acesta a fost angajat ca şofer în unitate de 30 de ani, a avut o conduită corespunzătoare cu colegii şi şefii ierarhici şi nu a creat probleme deosebite la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1603 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de împrejurarea că decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului e decizia nr. 44/29.12.2000, că aceasta a devenit definitivă ca urmare a respingerii contestaţiei pe care reclamantul a formulat-o împotriva ei, în mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, dat fiind că nu există o decizie de desfacere a contractului său de muncă la data de 28.02.2001.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1223 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea dispusă în baza art. 65 alin. (1) din Codul Muncii are în vedere motive care nu ţin de persoana salariatului, astfel încât competenţa profesională a recurentului, pe care nici conducerea societăţii nu i-a contestat-o, nu poate constitui un argument care să conducă la concluzia temeiniciei contestaţiei de faţă.
Măsura luată, de desfiinţare a funcţiei de director general adjunct, a fost efectivă, postul dispărând din organigrama societăţii şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit şi responsabilizarea conducerii, evitându-se luarea unor măsuri contradictorii la nivelul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1222 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea a fost cercetată disciplinar numai pentru aceea că nu a dat spre consum beneficiarilor toată cantitatea de pui şi cârnaţi cabanos şi pentru că a permis accesul în bucătărie a persoanelor neautorizate, însă nu şi cu privire la preluarea pâinii în zilele de week-end, astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond, instanţa de fond reţinând în mod eronat că nu a existat niciun prejudiciu adus beneficiarilor la servirea mesei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1158 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În baza art. 65 alin. (2) din Codul Muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin. (1) din acelaşi articol. După cum a rezultat din organigrama societăţii postul ocupat de contestatoare a fost desfiinţat, fiind respectate disp. art. 65 şi urm. din Codul Muncii în luarea măsurii încetării contractului de muncă al contestatoarei.
Potrivit prevederilor art. 73 din Codul Muncii persoanele concediate în temeiul art. 65 şi 67 beneficiază de un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, decizia de concediere comunicându-se salariatului în scris cu respectarea menţiunilor obligatorii prevăzute de lit. a)-c).
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1152 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ziua de 24 octombrie 2007 contestatorul a confirmat prin semnătură două avize de însoţire a mărfii, respectiv recepţia cantităţii de 41.100 tone, fier vechi şi nu nisip cum era în realitate, transportată cu două autovehicule, cu toate că nu a fost de faţă la această recepţie, încălcând astfel grav prevederile fişei postului şi instrucţiunile de lucru, ceea ce a dus în final la declanşarea unui proces comercial cu pretinsul furnizor al mărfii, fapte necontestate de altfel de către acestea cu prilejul luării notei explicative cu ocazia cercetării legale prealabile.
Aşa fiind, în mod justificat unitatea intimată a procedat la luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al contestatorului, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, aşa cum în mod corect a stabilit şi instanţa de fond care a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1019 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond că, din documentele depuse, recurentul nu a primit salariul în perioada martie-august 2007 şi a dispus plata numai pentru această perioadă, cu actualizarea sumelor conform dispoziţiilor legale în materie – art. 161 alin. (4) Codul Muncii.
În legătură cu celelalte capete de cerere, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada majorării salariului de la 450 lei la 600 lei, că nu există vreun act adiţional sau alt document în acest sens, că nu s-au făcut dovezi în ceea ce priveşte pontajul.
Referitor la menţiunile din carnetul de muncă, susţinerile reclamantului apar ca neîntemeiate deoarece menţiunile au fost efectuate în acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 993 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă al salariatului trebuia să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Din cuprinsul deciziei nr. 1/31.08.2007 nu rezultă o asemenea cauză reală şi serioasă, singura menţiune fiind aceea a reorganizării societăţii, fără nicio justificare tehnică sau economică care să susţină această decizie.
Contestatorul are atât calitate procesuală activă, cât şi interesul dea cere anularea deciziei 1/31.08.2007 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, fiind în responsabilitatea recurentei neajunsurile provocate de faptul că printr-o decizie cu acelaşi număr şi aceeaşi dată a dispus şi reorganizarea unităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 812 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avându-se în vedere încălcarea de către contestator cu vinovăţie a sarcinilor de serviciu într-o activitate cu regim special respectiv a circulaţiei pe calea ferată şi săvârşirea infracţiunii de furt, se apreciază că acestea sunt abateri deosebit de grave, situaţie în care măsura dispusă de recurentă de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1564 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea a instituit necesitatea constituirii organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi-n aplicarea acesteia s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1872/2005, prin care sunt prevăzute condiţiile în care se constituie, organizează şi funcţionează organizaţiile de îmbunătăţiri funciare. În speţă, se constată că desfiinţarea locului de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de organizarea activităţilor de îmbunătăţiri funciare, în baza actelor normative menţionate.
Susţinerea intimatei contestatoare din întâmpinare, în sensul că s-a dispus concedierea sa în luna mai 2005 nu poate fi primită, deoarece acest lucru s-a întâmplat la 9.05.2006, după aprobarea organigramei şi a ştatului de funcţiuni, aşa cum s-a menţionat anterior, în condiţiile art. 26 şi 31 din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin H.G. nr. 1872/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1222 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a analizat doar aspectele din decizie referitoare la absenţele nemotivate ale contestatorului de la serviciu fără nicio referire la celelalte abateri reţinute în decizie.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Aceasta înseamnă că judecătorii nu se pot pronunţa decât asupra celor cerute prin cererea de chemare în judecată, dar şi că sunt obligaţi să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi aspectelor invocate în cererea ce o au spre soluţionare.
Nepronunţarea asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, echivalează practic cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, fapt ce impune în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1090 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din lecturarea deciziei de desfacere a contractului de muncă se observă că nu sunt indicate prevederile statului de personal, regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă care au fost încălcate de către salariat.
De asemenea se constată că în cauză nu au fost respectate cerinţele impuse de cercetarea disciplinară prealabilă în ceea ce priveşte convocarea reclamantului. Astfel reclamantului nu i s-au adus la cunoştinţă cercetarea ce vizează desfacerea contractului de muncă, precizarea obiectului datei, orei şi locul întrevederii.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a fost convocată pentru cercetări cu privire la o pretinsă pagubă materială, rezultată dintr-o faptă ce nu se regăseşte în cuprinsul deciziei de sancţionare supusă judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1198 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 76 din Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută. În speţă, concedierea intimatului este sancţionată de o cauza de nulitate de formă, şi anume lipsa dispoziţiei scrise de concediere a acestuia. Se reţine totodată că, adeverinţa nr. 1124/06.03.2007 emisă de Consiliul Local E.E., prin care se menţionează că dispoziţia nr. 192/30.08.2006 a fost stabilită nelegală de Instituţia Prefectului Judeţului D şi că postul de şef de serviciu situaţii de urgenţă nu mai apare în organigrama pe anul 2007, conform hotărârii nr. 9/2007, care a primit aviz de legalitate din partea Prefecturii D, nu poate ţine locul unei decizii de concediere întocmită cu respectarea dispoziţiilor Codului Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1123 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, deoarece aceasta tocmai prevederile art. 266 Codul Muncii le-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei, apreciind just că fapta contestatorului constând în producerea unei pagube în patrimoniul recurentei, nu este aşa de gravă pentru ca acesta să fie sancţionat cu sancţiunea cea mai aspră de concediere. Aceasta pentru că, pentru a se stabili cu exactitate cantitatea de motorină nejustificată, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că nu cantitatea de 9841 litrii motorină este corectă ci numai 49 litri, expertul ţinând cont de toate cauzele de pierderi şi depăşiri de consum, la obiecţiunile formulate de intimată răspunzând motivat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 874 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum intimata a făcut dovada cu actele depuse că pe perioada octombrie-decembrie 2006 contestatorul a lipsit nemotivat şi a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, în mod corect instanţa în aplicarea art. 115 şi 137 C. proc. civ., a constatat tardivitatea formulării contestaţiei fără a mai intra în cercetarea fondului şi a respins contestaţia ca tardivă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 632 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că nivelul intimatei, din motive cauzate de dificultăţile economice şi a necesităţii reorganizării activităţii intimatei s-a procedat la desfiinţarea postului ocupat de contestator, sunt întemeiate deoarece intimata nu a făcut niciun fel de dovadă în faţa instanţei de fond, privind dificultăţile financiare sau transformările tehnologice ce au impus concedierea, cât şi cauză reală şi serioasă de desfiinţare a locului de muncă al contestatorului, aşa cum impune art. 65 Codul Muncii invocat drept temei al concedierii.
Din economia probelor administrate de intimată, care a avut sarcina probei, rezultă şi alte încălcări ale legii de către angajator, în sensul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau înainte de concediere, conform art. 68-72 Codul Muncii, aşa încât concedierea contestatorului este lovită de nulitate în conformitate cu prev. art. 76 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 626 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a respins contestaţia formulată de recurentă dar în considerente a motivat doar cu privire la cererea având ca obiect anularea deciziei de concediere fără să facă vreo menţiune despre celelalte cereri formulate de recurentă.
Şi celălalt motiv de recurs este fondat deoarece la data de 14 06 2007, prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat proba cu expertiză contabilă pentru a dovedi lipsa de vinovăţie în producerea lipsei în gestiune. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cursul urmăririi penale s-a efectuat expertiză contabilă) în care s-a reţinut că soldul scriptic al mărfurilor aflate în gestiunea magazinului S. avut în primire de învinuitele B.T.J. şi S.J.N. corespunde cu cel evidenţiat analitic în balanţa de verificare a soldurilor societăţii întocmită la data de 31.12.2006, motiv pentru care s-a şi dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rezoluţia nr. 299/P/2007 (fila 10 dosar recurs). Această cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici nu a fost soluţionată de către instanţa de fond încălcând astfel dreptul la apărare al reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 661 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din analiza considerentelor sentinţei atacate reiese că instanţa de fond a analizat contestaţia numai sub aspectul îndeplinirii de către decizia de concediere a condiţiilor de formă prevăzută de art. 268 şi 267 Codul Muncii, iar prin dispozitiv instanţa a obligat pârâta la plata drepturilor băneşti şi reintegrarea în postul deţinut, fără a preciza despre ce drepturi este vorba şi cărei perioade corespunde acestea.
Dispozitivul sentinţei trebuie să fie unul clar şi concis, să stabilească în mod clar obligaţia la care este obligat debitorul şi întinderea acesteia. În speţă, aşa cum s-a arătat instanţa nu a precizat la ce drepturi se referă şi nici la ce perioadă pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a analizat în niciun fel cererea privind drepturile salariale ale contestatoarei anterioare desfacerii contractului de muncă şi apărarea recurentei-intimate în sensul că acesteia i-au fost achitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 609 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Probele existente la dosar atestă faptul că recurentul-contestator se face vinovat de abaterile disciplinare menţionate în decizie, respectiv: evaluarea neconformă cu legislaţia a bunurilor aprobate la casare şi valorificare; lipsă de implicare în activitatea de producţie, în special în derularea contractelor şi lipsă de urmărire a cheltuielilor cu privire la masa lemnoasă.
În ce priveşte motivele invocate de recurent prin „Precizarea formulată pentru termenul de judecată” din data de 05.11.2007, se constată că au fost formulate tardiv neîncadrându-se înlăuntrul termenului de recurs, aşa cum prevăd dispoz. art. 303 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei 937/1.10.2007 a avut în vedere probatoriul administrat în cauză rezumându-se doar la declaraţia unui singur martor, concluzionând că pârâta a avut comenzi pentru care a încasat sume în avans, dar şi lucrări pentru care finanţarea era deschisă, aşa încât prin depunerea balanţei prescurtate nu se poate reţine existenţa unor pierderi la nivelul societăţii, întrucât pârâta urma să încaseze c.valoarea lucrărilor odată cu finalizarea proiectelor la care şi reclamanta lucra.
A conchis că nu poate fi reţinută susţinerea că desfiinţarea postului reclamantei a avut la bază o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 C.N. în condiţiile în care proiectele în derulare asigurau fondurile necesare continuării activităţii în societate. În acelaşi sens s-a depus la dosar centralizatorul de comenzi care atestă că intimata avea lucrări în derulare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 273 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut eronat în considerentele sentinţei faptul că actul de cercetare disciplinară care a stat la baza emiterii celor două decizii de concediere este emis doar de către una din intimate, respectiv SC J.H. G. SRL nefiind astfel respectate dispoz. art. 267 alin. (1) CM. Cele două unităţi angajatoare au respectat dispoziţiile prevăzute de art. 267 Codul Muncii, în sensul că au efectuat cercetarea disciplinară prealabilă. De asemenea, intimatul petent a fost convocat în scris să se prezinte în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, în convocările emise de cele două recurente, respectiv J.H. G. SRL şi J. GRUP SRL, menţionându-se obiectul cercetării disciplinare, data, ora şi locul întrevederii.
Cum măsura concedierii intimatului a fost anulată pentru lipsa efectuării cercetării prealabile de către unul dintre angajatori, cauza soluţionându-se pe excepţia nulităţii absolute a celor două decizii de sancţionare disciplinară, Curtea reţine că prima instanţă nu intrat în cercetarea fondului, astfel că în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 261 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 291 Codul Muncii, Curtea va admite numai al doilea motiv de recurs, formulat de intimatul Grupul Şcolar I. D. Rm. V, şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va reduce cuantumul despăgubirilor de la suma de 1.722, 12 lei (calculată de expert, compusă din 995, 33 lei salariul pe luna octombrie + 726, 79 lei contravaloarea a 16 zile de concediu de odihnă), la suma de 1.358, 82 lei (compusă din 995, 33 lei salariul pe luna octombrie 2006 şi 363, 49 lei contravaloarea a 8 zile de concediu de odihnă pe anul 2005), menţinând în rest sentinţa
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 256/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Ca atare, în mod corect prima instanţă a apreciat că prin indicarea generică a contractului colectiv de muncă – anexa 1 – şi a regulamentului intern, fără indicarea expresă a prevederilor concrete din cele două acte care au fost încălcate de contestator, intimata nu a respectat prevederile art. 268 lit. b) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 239/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Oraşului Târgu G., având în vedere că decizia contestată în speţă este emisă de acesta, în temeiul art. 63 din Legea nr. 215/2001.
Cât priveşte imposibilitatea integrării, Curtea de Apel reţine că, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 287 Codul Muncii, recurentul-intimat nu a făcut dovezi din care să rezulte desfiinţarea efectivă a locului de muncă al contestatorului prin depunerea organigramelor şi a statelor de funcţii invocate. Mai mult, potrivit art. 78 alin. (2) Codul Muncii, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
În speţă, constatând nulitatea dispoziţiei nr. 1110/27.06.2008 emisă de Primarul Oraşului Târgu G., instanţa a dispus obligarea intimatului să reintegreze contestatorul pe postul avut anterior dispoziţiei, conform art. 78 Codul Muncii. În situaţia în care postul a fost desfiinţat ulterior, recurentul avea posibilitatea să emită o nouă dispoziţie de încetare a contractului individual de muncă întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul Muncii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 835 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, alin. (2) al aceluiaşi articol prevăzând că, atunci când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise. La termenul de judecată din 25 iunie 2008, instanţa de fond, constatând că a mai fost o dată amânată judecata pe acest motiv, a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului. Prezent, recurentul a susţinut oral concluziile sale, consemnate în preambulul sentinţei, însă nu a solicitat amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise, aşa încât instanţa nu putea, din oficiu, în absenţa cererii părţii, să amâne pronunţarea.
Pentru ca prima instanţă să procedeze la verificarea de scripte, era necesar ca recurentul contestator să identifice şi să particularizeze fiecare înscris defăimat ca fals, tăgăduind scrisul sau semnătura. Recurentul nu a procedat în acest mod, ci a susţinut, generic, că actele prezentate de intimată, inclusiv carnetul de muncă, sunt false, aşa încât prima instanţă a primit ca atare înscrisurile depuse la dosarul cauzei, semnate cu menţiunea „conform cu originalul”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 831 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Postul ocupat de D.J.F. (cel de preparator universitar) a dispărut din statul de funcţii începând cu anul 2005, prin transformarea acestuia în post de asistent universitar (cu acordul salariatei) şi ocuparea prin concurs de către o altă persoană.
În atare condiţii, prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a procedat la reglementarea legală a unei situaţii de fapt existente încă din anul 2005, fiind întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii.
Abia prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă al contestatoarei, care nu a reuşit la concurs, având în vedere că pe acelaşi post în statul de funcţii nu pot exista concomitent doi titulari, iar persoana validată pe postul de asistent universitar şi-a câştigat dreptul de a-l ocupa prin concurs. Motivul întemeiat de concediere a contestatoarei a apărut în urma nereuşitei acesteia la concursul organizat pentru postul transformat, în acord cu dispoziţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 703 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a dispus anularea deciziei nr. 37490/12.12.2007 emisă de recurentă, prin care contestatorul a fost sancţionat, în temeiul dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul Muncii, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, pentru: necompletarea cererii sau ofertei de despăgubire din dosarele de daune, plata nejustificată a sumei de 125, 21 lei RON pentru dosarul de daune RCA 02228 IS 7, plata nejustificată a sumei de 1.155 lei RON pe dosarul de daună AV 0069 IS 7 şi propunerea de a se efectua plata pe dosarul de daună RCA 0316 IS 7.
Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit faptul că intimatul ar mai fi fost anterior sancţionat disciplinar. În consecinţă, se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză angajatorul nu a stabilit sancţiunea disciplinară aplicată intimatului, în raport de gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite, cu respectarea criteriilor de individualizare a sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 675 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispunând concedierea disciplinară pentru absenţe nemotivate începând cu data de 14 iunie 2007 este fără echivoc că angajatorul a emis o decizie nelegală. Chiar presupunând că cele 2 zile de absenţe nemotivate prevăzute de art. 176 alin. (1) lit. i) din CCM ar fi fost 18 şi 19 iunie 2007 tot nu se poate susţine legalitatea desfacerii contractului de muncă în condiţiile în care din conţinutul confirmării de primire de la fila 29 dosar fond rezultă că abia la data de 18 iunie 2007 i-a fost comunicată salariatului dispoziţia de reintegrare.
Este fără echivoc faptul că angajatorul trebuia să emită decizie privind reintegrarea şi să înştiinţeze salariatul cu privire la acest aspect. Executarea silită, se poate considera că se aplică doar obligaţiei pecuniare, nu şi celei de a face.
În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea apreciază că acestea au fost acordate în mod justificat de către instanţa de fond, probatoriul administrat conturând suficient şi argumentând pertinent şi concludent existenţa şi întinderea prejudiciului moral suferit în cauză de către reclamantul-intimat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 674 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 267 alin. (1) din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute nicio sancţiune disciplinară (cu excepţia avertismentului scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Alineatul (2) al art. 267 prevede că, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
În speţă, pe lângă faptul că nu există convocarea scrisă a contestatorului la efectuarea cercetării disciplinare, nota explicativă a fost luată de şeful serviciului resurse umane, în timp ce referatul cu propunerea de sancţionare a fost întocmit de şeful serviciului telecomunicaţii, transporturi. Ca atare, nu este îndeplinită nici cerinţa ca cercetarea să fie îndeplinită de persoana împuternicită de angajator în acest scop, nefiind făcute dovezi conform art. 287 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 660 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. În speţă, acesta trebuia să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă şi că această măsură a avut o cauză reală şi serioasă. Se reţine că aceste condiţii nu au fost dovedite de către angajator nici în recurs.
Se mai reţine că decizia nr. 2/14.01.2008 a Consiliului de administraţie al societăţii şi procesul-verbal al şedinţei din aceeaşi dată, care a stat la baza emiterii deciziei, nu cuprind nicio menţiune cu privire la necesitatea desfiinţării biroului mecano-energetic.
Potrivit dispoziţiile art. 48 Codul Muncii, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, cu titlu de sancţiune disciplinară. Aceste dispoziţii legale trebuie însă coroborate cu prevederile art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, prevederi potrivit cărora una dintre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul o constituie retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. Astfel, textul de lege prevede ca sancţiune disciplinară retrogradarea din funcţie, însă această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă de maxim 60 de zile. Or, Tribunalul Iaşi a constatat că , prin decizia contestată, angajatorul a modificat unilateral felul muncii contestatorului, cu titlu de sancţiune disciplinară, însă această măsură a fost luată pe perioadă nedeterminată, contrar prevederilor art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii.
Prin urmare, s-a constatat ca fiind nelegală modificarea unilaterală a contractului de muncă al intimatului din funcţia de şef birou mecano-energetic, în cea de tehnician, anulându-se decizia nr. 20/26.06.2007 emisă de către S.C.”U.”S.A.I, prin sentinţa civilă nr. 1051/11.07.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 610/07.10.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi litigii de asigurări sociale. Constatarea nelegalităţii acestei măsuri atrage şi nelegalitatea actului subsecvent de concediere a contestatorului pe motivul desfiinţării locului de muncă ocupat de către acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 658 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât nu s-au probat în cauză, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (2) Codul Muncii, concedierea apare ca nelegală, instanţa de fond dispunând corect anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Nu are relevanţă în cauză împrejurarea că ulterior pronunţării sentinţei Tribunalului Vaslui reclamantul-recurent a solicitat suspendarea contractului de muncă iar ulterior încetarea acestuia ori că s-a angajat la o altă societate întrucât este la latitudinea acestuia, din momentul rămânerii irevocabile a prezentei, ce atitudine va adopta în faza de executare a hotărârii judecătoreşti referitor la reintegrarea pe post.
În ceea ce priveşte drepturile băneşti, în mod judicios acestea au fost acordate de prima instanţă, fiind incidente dispoziţiile art. 78 alin. (1) teza 2 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 638 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că afirmaţia contestatorului Bulgariu D. făcută în şedinţa Colegiului T. că nu recunoaşte ca rector al Universităţii „E.B.” pe Prof. V. Dr. O.O. nu constituie o încălcare a prevederilor art. 29 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv o încălcare a disciplinei muncii, ci o manifestare a libertăţii de exprimare (garantată de art. 30 din Constituţia României), justificată – în opinia sa – de existenţa Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi T nr. 2146/21.09.2007.
De asemenea, faptul aducerii la cunoştinţă telefonic, unor colegi, a existenţei şi conţinutului Ordinului 2146/2007 nu poate fi calificat ca o abatere disciplinară în sensul prevăzut de art. 58 lit. e) şi art. 20 din Regulamentul intern; folosirea „resurselor materiale” (respectiv a telefonului) nu s-a făcut în interes personal, ci pentru a comunica dispoziţiile actului administrativ emis de Ministru.
Instanţa a reţinut corect şi faptul că Universitatea nu a dovedit prejudiciul moral sau material suferit ca urmare a afirmaţiilor contestatorului. Este adevărat că abaterea disciplinară nu presupune neapărat existenţa unui prejudiciu material, însă şi prejudiciul moral se impunea a fi invocat şi dovedit.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 637 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât în cauză recurenta susţine că a modificat unilateral contractul individual de muncă al recurentului cu titlu de sancţiune disciplinară, se reţine că, potrivit dispoziţiile art. 268 din Codul Muncii, pentru aplicarea acesteia angajatorul este obligat să emită o decizie scrisă, care să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, toate elementele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol. Prin urmare, nu se poate susţine că notificarea nr. 1647/02.07.2008 ar putea fi asimilată deciziei de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sau de sancţionare disciplinară, cu atât mai mult cu cât angajatorul a emis anterior, în acest sens, decizia nr. 20/26.06.2007, pe care avea obligaţia, potrivit dispoziţiile art. 268 alin. (3) şi (4) Codul Muncii, să o comunice salariatului în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, comunicare care se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa acestuia.
Angajatorul nu-şi poate invoca în cauză propria culpă de a nu-i fi comunicat salariatului decizia nr. 20/26.06.2007, obligaţie ce-i revenea prin dispoziţii imperative ale legii, dispoziţii cu caracter de protecţie a salariatului, care trebuie informat în cel mai scurt timp şi în condiţiile stabilite de lege asupra măsurii luate de către angajator.
Având în vedere dispoziţiile legale enunţate anterior şi faptul că decizia nr. 20/26.06.2007 nu a fost comunicată contestatorului de către angajator, în mod legal prima instanţă, verificând cu certitudine înainte de primul termen de judecată introducerea contestaţiei în termenele prevăzute de Codul Muncii, a considerat că intimatul a formulat contestaţia înlăuntrul acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 610 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Şi cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea constată că soluţia tribunalului este legală şi temeinică, în speţă existând suficiente argumente pentru acordarea sumei solicitate de reclamantă, fiind evidentă suferinţa psihică suferită prin pierderea locului de muncă care, raportată şi la starea de graviditate de la momentul concedierii, au afectat-o.
Susţinerile recurentei privind lipsa de veridicitate a documentelor medicale depuse la dosar nu pot fi primite în prezentul cadru procesual din moment ce conţinutul acestora nu a fost contestat în contencios administrativ, conform procedurii legale.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. c) concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de această împrejurare anterior emiterii deciziei de concediere.
În cauză, întrucât sarcina probei îi revenea sub acest aspect, reclamanta a dovedit cu înscrisul depus la fila 10 dosar fond că a adus la cunoştinţa angajatorului starea sa de graviditate anterior emiterii deciziilor de concediere, respectiv la data de 22.10.2007. Alăturat înştiinţării, reclamanta a anexat şi foaia de ecografie obstetrica datată 11.10.2007.
Cum deciziile contestate au fost emise la data de 23.11.2007, acestea sunt nelegale neavând relevanţă în cauză dacă s-a dispus concedierea pentru motive ce ţin sau nu de persoana salariatului. De altfel, instanţa de fond nici nu a pasit la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 şi urm. Codul Muncii întrucât este fără echivoc că încălcând dispoziţiile art. 60, deciziile de concediere sunt lovite de nulitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 284 alin. (2) Codul Muncii, conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Or, din adeverinţa menţionată rezultă că recurentul are reşedinţa în municipiul I. Faptul că acesta nu şi-a înscris reşedinţa în cartea de identitate, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 97/2007 nu este relevant sub aspectul ce interesează cauza de faţă – şi anume adresa unde recurentul locuieşte efectiv – ci, eventual, sub aspect contravenţional. De altfel, chiar şi noţiunea de domiciliu a fost interpretată în doctrina şi practica judiciară în sens larg, respectiv acela de locuinţă efectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 520 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a examinat cine a fost emitentul deciziei şi a constatat că acesta este angajatorul, prin reprezentant legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispoziţiile Codului Muncii şi Regulamentului de ordine interioară. Este evident că emitentul deciziei de concediere, necompetent conform susţinerilor recurentului, examinate de instanţa de fond, nu se confundă cu organul de conducere care a decis desfiinţarea locului de muncă. Cu privire la organul de conducere competent să hotărască desfiinţarea locului de muncă, se constată că, potrivit actului constitutiv al intimatei, art. 28, Adunarea Generală nu are, printre atribuţiile sale, şi pe aceea de stabilire şi desfiinţare a locurilor de muncă, aşa cum susţine recurentul.
Nu sunt fondate nici susţinerile recurentului privind neexaminarea, de către prima instanţă, a dificultăţilor economice ale angajatorului. În considerentele sentinţei se menţionează că, la compartimentul de creditare, în perioada analizată, respectiv 1.01.2007-30.04.2007, s-a reţinut o activitate nesatisfăcătoare ca urmare a plasamentelor mici, precum şi existenţa dificultăţilor economice, care sunt arătate în raportul de analiză a activităţii economico-financiare a intimatei, menţionat de prima instanţă.
De asemenea, împrejurarea că recurentul are studii superioare, nemenţionată de prima instanţă în considerente, nu are relevanţă sub aspectul legalităţii sau temeiniciei deciziei de concediere a salariatului al cărui loc de muncă a fost desfiinţat, în condiţiile art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu au legătură cu persoana acestuia. În acelaşi sens, este irelevantă şi perioada, mai mică sau mai mare, în care recurentul s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu intimata.
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, se constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că termenul de preaviz a expirat la data de 3.10.2007, care este şi data încetării contractului individual de muncă al recurentului, şi nu la data menţionată în decizia de concediere, respectiv 28.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 516 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a admis prima instanţă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei nr. 55/25.09.2006, având în vedere că aceasta i-a fost comunicată angajatului la 27.09.2006 şi a fost contestată abia la data de 7.07.2007.
Având în vedere data comunicării deciziei nr. 40/2004, respectiv 24.05.2004, şi data formulării contestaţiei, respectiv 7.07.2007, raportat la dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, Curtea de Apel constată că în mod corect a admis prima instanţă excepţia tardivităţii contestaţiei acestei decizii.
În mod corect a constatat instanţa de fond că obligaţia de a plăti drepturile salariale cuvenite angajatului revine angajatorului care, în speţă, este A.R.T.R.I. şi nu o altă societate, invocând dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Codul Muncii. Or, această societate nu se află în procedură de dizolvare şi lichidare, pentru a fi incidente dispoziţiile legii comerciale, iar posibilitatea producerii în viitor a unui asemenea eveniment incert nu conferă calitate procesuală în cauză altor persoane juridice la care angajatorul este acţionar.
Cât priveşte disjungerea judecăţii celorlalte capete de cerere ale acţiunii modificate şi completate, aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 165 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Decizia nr. 37 bis/7.05.2007 nu a fost comunicată contestatorului în conformitate cu prevederile art. 74 Codul Muncii. Astfel, din dovezile de comunicare aflate la f. 78-79 dosar fond nu rezultă actul ce a fost comunicat cu scrisoare recomandată, iar de pe plic nu rezultă motivul pentru care a fost returnat oficiului poştal. De asemenea, din încheierea de şedinţă din 20.06.2007 nu rezultă cu certitudine dacă s-au comunicat contestatorului, odată cu întâmpinarea, şi înscrisurile anexate (inclusiv decizia 37 bis/7.05.2007).
În ceea ce priveşte decizia nr. 38/15.05.2007, nu se poate reţine că a fost comunicată în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (4) Codul muncii; deşi a fost trimisă prin curier la domiciliul indicat de contestator, pe dovada de expediere se face menţiunea că la adresă locuieşte fosta soţie a contestatorului, astfel încât nu există dovada comunicării în conformitate cu dispoziţiile legale, aşa cum a constatat şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 460 din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii, desfiinţarea postului deţinut de către contestator a fost dispusă ca urmare a reorganizării activităţii. Verificând cauza care a stat la baza reorganizării, Curtea constată că intimata nu a prezentat dovezi care să ateste dificultăţile economice în care se află, desfiinţarea locului de muncă nu a fost reală şi serioasă, în sensul că, după concedierea contestatorului, atribuţiile acestuia au fost preluate de către managerul operaţiuni zonal (A.O.M.), funcţie marcată printr-un triunghi pe zona B.E.-I.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 558 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia contestată conţine descrierea faptei apreciată ca abatere disciplinară, prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă apreciate ca fiind încălcate, motivul pentru care au fost înlăturate apărările persoanei încadrate, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, termenul în care aceasta poate fi atacată şi instanţa competentă, singurele menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Nu se poate aprecia ca prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra aceluia privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2007, câtă vreme aceasta a respins în întregime contestaţia, acest mod de soluţionare a capătului de cerere fiind justificat de existenţa la dosarul cauzei a statelor de plată ce atestă că recurentului-contestator i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii septembrie 2007.
Absenţa de la locul de muncă apare ca nemotivată, astfel încât în mod just instanţa de fond a constatat că, raportat la art. 263 din Codul Muncii ce confera angajatorului prerogativa disciplinară, la criteriile reglementate de art. 266 din acelaşi act normativ pentru stabilirea sancţiunii disciplinare, decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 544 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din coroborarea concluziilor expertizei cu înscrisurile depuse la dosar, inclusiv planşele fotografice şi cu împrejurarea găsirii asupra contestatorului a săculeţilor confecţionaţi special cu scopul transportării materialului găsit asupra sa, rezultă că acesta a sustras cantitatea de 70 kg.de P. inoxidabil din unitatea la care lucra, iar fapta constituie o abatere disciplinară gravă ce impunea desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, sancţiunea fiind corect şi legal aplicată, având în vedere şi sancţiunea aplicată anterior.
Fiind depistat, după orele de program într-o piaţă din oraş cu material ce putea proveni dintr-o unică sursă, respectiv SC „V.” SA Târgovişte dar şi cu săculeţi special confecţionaţi pentru a ascunde şi transporta acest material, angajatorul a făcut dovada că salariatul său nu poate justifica provenienţa acestui material.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 543 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta a încălcat prevederile art. 65 din Codul Muncii în sensul că, deşi Consiliul local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la SC T. Publice SA G având ca obiectiv sector întreţinere străzi, spaţii verzi, aceasta nu s-a conformat hotărârii nr. 8/27.02.2007 şi în loc să transfere personalul la noul serviciu de interes local, la peste 9 luni, respectiv 27.11.2007, dispune încetarea contractului de muncă prin desfiinţarea postului. T. neexecutării hotărârii 8/2007 învederată de recurentă în motivarea recursului nu poate să fie reţinută de către C având în vedere că această hotărâre este obligatorie.
În ceea ce priveşte suspendarea executării sentinţei recurate pe considerentul că recurenta se află în procedură de insolvenţă, Curtea va respinge această cerere pe considerentul că litigiile de muncă se judecă cu celeritate iar titlurile executorii provenite din acestea vor fi executate prin procedură specială cât şi pe considerentul că, pronunţându-se asupra fondului cauzei, suspendarea a rămas fără obiect, ea operând până la data pronunţării prezentei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 545 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata a încălcat dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii în sensul că deşi Consiliul Local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la societatea intimată, având ca obiect sectorul întreţinerea străzilor şi spaţiilor verzi însă în mod nelegal nu a transferat în interes de serviciu şi personalul la noul serviciu de interes local, neconfirmându-se astfel hotărârii nr. 8 din 27 noiembrie 2007 a Consiliului Local G, dispunând fără niciun temei legal încetarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 525 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu i se putea desface contractul de muncă contestatorului întrucât la data de 27 noiembrie 2007 nu societatea intimată era lichidată, iar pe de altă parte întregul personal al acesteia trebuia să treacă la noul serviciu înfiinţat la Consiliul Local G, prin hotărârea nr. 8/27 februarie 2007, astfel că este nelegală concedierea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 504 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariaţilor este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor. Critica recurentei vizând încălcarea de către instanţa fondului a principiului contradictorialităţii pentru necomunicarea unor acte depuse în şedinţa dezbaterilor, nu este justificată.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H., act cunoscut de societate, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 503 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Renunţarea la unul din capetele de cerere din acţiune nu este echivalentă cu renunţarea la judecată a acţiunii, astfel că pârâta nu poate pretinde obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât aceasta se află în culpă procesuală, acţiunea astfel cum a fost precizată fiind admisă şi în cauză sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ.
Nefondată este şi susţinerea împotriva căreia în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 Codul Muncii, deoarece nu există nicio interdicţie legală pentru un salariat să pretindă şi să dovedească faptul că a avut calitatea de salariat la o societate şi în afara perioadei menţionate în contractul individual de muncă.
Cu privire la plata drepturilor băneşti, Curtea va reţine că şi în ipoteza în care drepturile salariale se plătesc în plic, acest lucru nu scuteşte pe angajator să întocmească state de plată care să fie semnate de salariaţi la momentul primirii drepturilor salariale. Constatând că pârâta se contrazice în propriile susţineri, instanţa de fond în mod corect a apreciat că aceasta nu a făcut dovada plăţii tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru timpul lucrat.
În fine, ultima critică se vădeşte a fi de asemenea, nefondată, deoarece susţinerea recurentei că numai Inspectoratele Teritoriale de Muncă au competenţă şi atribuţiuni în completarea carnetelor de muncă este nefondată iar, potrivit legii, în ipoteza în care aceste instituţii sunt deţinătoare ale carnetelor de muncă, menţiunile se fac în temeiul actelor emise de angajator sau al hotărârilor judecătoreşti acolo unde este cazul.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 502 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 160 C. proc. civ. prevede ca, în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate la instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii, instanţa competentă putând dispune refacerea lor doar pentru motive temeinice.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului Curtea constată că prima instanţă a încălcat dispoziţia legală sus-menţionată, neprocedând la audierea martorului E.M., ce i-a fost încuviinţat pârâtei de către Tribunalul Iaşi anterior declinării competenţei teritoriale, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă din data de13 iunie 2007, în condiţiile în care nu reiese ca ar fi apreciat asupra existenţei unor motive temeinice pentru care nu mai e necesară ascultarea sa.
În cauză fiind indeplinite cerinţele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Curtea urmează a constata că subzistă motivul de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., impunându-se conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă întrucât neadministrarea unei probe legal încuviinţate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 492 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariatei este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H. (fila 12-13) act cunoscut de intimată, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut, deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 483 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile formulate de recurent privind reducerea activităţii societăţii intimate care nu ar fi fost în mod real efectuată, se dovedesc nefondate faţă de înscrisurile depuse în cauză din care rezultă că în urma dificultăţilor financiare ale societăţii a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC V. România SRL, potrivit certificatului de grefă eliberat în dosarul nr. (...) de Tribunalul Prahova.
Nici celelalte susţineri ale recurentului prin care acesta învederează că pe posturile disponibilizate au fost angajate persoane cu contract de colaborare nu au fost dovedite, în cauză nefiind depus un contract de colaborare şi nici vehiculat vreun nume în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 480 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a săvârşit fapta sancţionată de art. 12.9 alin. (2) din Regulamentul intern al R.A.T.P. P conform căruia „încercarea dovedită de sustragere, furtul de bunuri din patrimoniul unităţii sau de la salariaţi, indiferent de valoare” se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă
Susţinerea contestatorului că a căutat colega căreia i-a luat hârtiile şi banii dar nu a găsit-o, nu va fi reţinută atâta timp cât contestatorul nu a predat banii la casieria colectoare imediat, nici a doua zi, acest lucru făcându-l abia după 10 zile, respectiv după ce au fost vizionate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere cu privire la faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 265 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatului N.J., deoarece acesta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar acesta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 391 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, care dispune asupra obligativităţii instanţei de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură, verificând data comunicării sentinţei şi data înregistrării căii de atac, excepţia de tardivitate este în mod obligatoriu admisa de Curtea de Apel.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 786/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 102 alin. (1) din D. prevăd că în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce ar presupune desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce ar urma să fie desfiinţate precum şi structura acestora.
Fiind încălcate obligaţiile prevăzute în D. referitoare la concedierea salariatului, potrivit art. 76 fin Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, ceea ce a impus reintegrarea salariatului, acordarea drepturilor prevăzute de art. 78 din acelaşi cod, de la încetarea contractului său de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 şi normelor ei de aplicare adoptate prin I. nr. 5 din 14 ianuarie 1999, tichetele de masă-înţelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva şi fideliza salariaţii-nu se pot acorda, între alte situaţii, nici în cazul absenţei salariatului de la locul de muncă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a)-d) din actul normativ sus-citat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 353 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La termenul de judecată din data de 12.03.2008, reclamantul N.M., reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, a fost prezent în instanţă şi a învederat că renunţă la judecata acţiunii solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul de a se lua act de renunţarea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 317 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi în cazul celor individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri.
Nu este fondată nici critica invocată în motivele de recurs privind neintroducerea în cauză a salariatului care a fost citat în cauză încă de la primul termen şi care a figurat în continuare, inclusiv în faza de recurs, fiind legal citat, iar acesta nu a formulat cerere de renunţare la judecată. Mai mult, sindicatul din societate poate reprezenta salariaţii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea, conform dispoziţiilor Legii nr. 146/1997.
Potrivit dispoziţiile art. 11 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 nu se considera zile lucrate perioadele în care salariaţii sunt absenţi de la locul de munca, indiferent de motivul acestei absenţe. Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi momentul reintegrării nu se pot acorda tichete de masă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 287 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 102 din D., în cazul reducerii de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării acesteia, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce vor fi reduse precum şi structura acestora-fără ca acest text din contractul colectiv de muncă semnat de reprezentanţii sindicatului, pentru salariaţi şi de angajator, să distingă după cum concedierea ar fi individuală ori colectivă.
Interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale ori contractuale sus-citate, prima instanţă a reţinut că la concedierea salariatului O.D., societatea pârâtă nu a respectat procedura impusă de art. 74 din Codul Muncii, ceea ce atrage consecinţa prevăzută de art. 76 din acelaşi cod, respectiv constatarea nulităţii absolute a deciziei emise cu încălcarea legii.
În conformitate cu art. 282 din Codul Muncii, între alţii, pot fi părţi în conflictele de muncă sindicatele, care, potrivit art. 28 alin. (1) din acelaşi cod, apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele, contractele individuale sau colective de muncă, etc.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 şi normelor ei de aplicare adoptate prin I. nr. 5 din 14 ian.1999 tichetele de masă-înţelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva şi fideliza salariaţii-nu se pot acorda, între alte situaţii, nici în cazul absenţei salariatului de la locul de muncă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a)-d) din actul normativ sus-citat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 264 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 234 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatei Ţ.H., deoarece aceasta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar aceasta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 166 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reconstrucţia staţiei E. în care şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii, nu reprezintă o cauză reală şi serioasă în sensul dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Codul Muncii privind concedierea, deoarece după reconstrucţia şi modernizarea staţiei aceasta urmează a funcţiona în continuare.
Referitor la acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reţine că această soluţie este greşită deoarece în perioada modernizării şi retehnologizării, salariaţii staţiei pot beneficia, conform art. 53 din Codul Muncii, de o indemnizaţie de numai 75% din salariul de bază al funcţiei ocupate, în perioada întreruperii temporare a activităţii salariaţii aflându-se la dispoziţia angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 148 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Curtea apreciază ca fiind nefondată critica privind neintroducerea în cauză a salariatei O.M. întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, aceasta a fost citată în cauză încă de la primul termen de judecată în judecata de la fond, fiind citată în continuare şi în faza procesuală a recursului. Faţă de aceste considerente, critica apare ca fiind nefondată, salariatul citat nu a formulat opunere în legătură cu acţiunea introdusă de sindicat, în condiţiile în care sindicatul, conform dispoziţiilor legale (Legea nr. 146/1997) îşi poate reprezenta salariaţii în promovarea intereselor legitime în raporturile cu angajatorul.
Este de necontestat că, după măsura concedierii, salariata O.M. nu a fost prezentă la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă, o astfel de facilitate fiind destinată a suplini efortul fizic pe care îl depune salariatul la locul de muncă, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 142 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 141 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prevederilor art. 60 alin. (1) pct. a) concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificat medical conform legii ori în speţă măsura a fost luată în perioada când reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă. Conform prevederilor art. 76 din Codul Muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
În condiţiile în care la data de 01.10.2007, dată la care a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă al intimatului-reclamant. acesta s-a prezentat în vederea efectuării cercetării prealabile pentru fapta ce a condus la luarea acestei măsuri (dovadă în acest sens fiind procesul-verbal încheiat în şedinţa Consiliului de administraţie în acea zi), formulând explicaţii asupra aspectelor discutate, fără a învedera că s-ar afla în concediu medical, Curtea urmează a aprecia că înfăţişarea ulterioară a unui certificat de concediu medical pentru data de 01.10.10007 nu constituie proba certă că acesta s-ar fi aflat în incapacitate temporară de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 129 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data concedierii salariatului E.J., în situaţia în care, unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii, ori reorganizării proceselor de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi, iar conform alin. (2) al art. 28, în exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greşitei obligări a acesteia la acordarea tichetelor de masă, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 reprezintă o alocaţie individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 127 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi în cazul celor individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri.
Potrivit dispoziţiile art. 11 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 nu se considera zile lucrate perioadele în care salariaţii sunt absenţi de la locul de munca, indiferent de motivul acestei absenţe. Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi momentul reintegrării nu se pot acorda tichete de masă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 117 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a apreciat instanţa de fond ca fiind întemeiată contestaţia, întrucât dispoziţiile art. 102 alin. (1) din D. prevăd că, în situaţia în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal, ca urmare a restrângerii activităţii prin reorganizarea procesului de producţie, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al salariaţilor ce ar urma să fie reduse precum şi structura acestora.
Sentinţa primei instanţe este în parte nelegală, rerspectiv în ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă, situaţie în care recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în baza art. 304, raportat la art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 106 din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a concluzionat în mod corect că sancţiunea aplicată este prea severă în raport de situaţia de fapt reţinută, de gradul de vinovăţie şi de consecinţele abaterii disciplinare, impunându-se, ţinând cont de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii, aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai uşoare, motiv pentru care s-a admis în parte contestaţia, în sensul celor sus-arătate.
Posibilitatea înlocuirii de către instanţa de judecată a sancţiunii disciplinare aplicate de angajator, cu o altă sancţiune, a fost consacrată de practica şi literatura juridică, arătându-se, printre altele, că odată învestită instanţa, în baza rolului activ, aceasta trebuie să soluţioneze cauza sub toate aspectele şi nu parţial, pe baza regulilor generale de procedură civilă şi cum în calea de atac instanţa are posibilitatea de a păstra sau schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, aplicarea unei noi sancţiuni disciplinare este consecinţa competenţei sale de a soluţiona cauza în căile de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 105 din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 63 alin. (1) din Codul Muncii, concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate de la regulile de disciplina muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării prealabile şi în termenele stabilite de cod.
Câtă vreme, decizia de concediere luată împotriva contestatoarei i-a fost comunicată acesteia prin fax la 24 mai 2007, orele 10.17, este neîndoielnic faptul că apărările acesteia nu au fost verificate iar măsura era deja decisă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 87 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din depoziţia martorului U.G., audiat la propunerea contestatorului, care a avut calitatea de mecanic ajutor al acestuia, rezultă că la datele reţinute de angajator prin care contestatorului i se impută comiterea abaterilor grave, acesta a fost de serviciu împreună cu ajutorul său, că a respectat dispoziţiile Instrucţiunilor 201 şi nu a depăşit viteza cu care trebuia să circule pe anumite sectoare, aducându-i la cunoştinţă colegului căruia i-a predat locomotiva o defecţiune suferită pe parcurs, acesta obligându-se să facă notă de comandă.
Prin precizările la raportul final, depuse pentru termenul din 4.10.2007, expertul a menţionat că din citirea benzilor vitezometrice fără a avea şi diagramele tip sau alte documente conexe nu reiese că au fost încălcate de către contestator dispoziţiile specifice privind circulaţia pe căile ferate. Constatările expertului fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost administrată în cauză de către recurentă, susţinerile sale din recurs rămânând fără acoperire.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 85 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la nulitatea de ordine publică invocată de contestatoare cu ocazia judecăţii recursului, instanţa a răspuns acestui motiv de ordine publică, şi faptul că, nu s-a făcut referire la dispoziţia art. 61 lit. a) Codul Muncii este total lipsit de relevanţă, deoarece sancţiunea disciplinară a contractului de muncă a fost revocată.
Lăsând la o parte împrejurarea că aşa zisele „ilegalităţi” privind compunerea comisiei de cercetare disciplinară, nu au fost menţionate în motivele de recurs, ci doar în notele scrise, ceea ce nu atrage incidenţa prevederilor art. 318 C. proc. civ., nu există niciun temei legal pentru a considera lovită de nulitate decizia de sancţionare din aceste motive.
Raportul de subordonare dintre contestatoare şi conducătorul unităţii şi faptul că abaterile au fost săvârşite la indicaţia acestuia constituie o apărare a contestatoarei în cadrul motivelor de recurs vizând netemeinicia. Or sub acest aspect Curtea a făcut o amplă analiză a situaţiei de fapt arătând în mod corect şi complet temeiurile de fapt ale sancţiunii.
Curtea a analizat în decizia contestată şi aspectul legat de schimbarea locului de muncă, şi ca urmare, acesta nu mai poate constitui motiv de contestaţie în anulare indiferent de soluţia adoptată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 58 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica privind greşita anulare a dispoziţiei de concediere de către prima instanţă este nefondată, deoarece într-adevăr nu au fost respectate prevederile Codului Muncii privind concedierea, întrucât modernizarea staţiei în care şi-a desfăşurat activitatea contestatoarea presupune doar o întrerupere temporară a activităţii acesteia, cu consecinţa prevăzută de art. 53 din Codul Muncii, privind plata unei indemnizaţii mai reduse şi nu desfacerea contractului de muncă, pe durata întreruperii temporare a activităţii, pentru concediere, nesubzistând o cauză serioasă şi reală din cele prevăzute de art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, după modernizare staţia urmând să fie repusă în stare de funcţionare.
Acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reţine că această soluţie este greşită deoarece în perioada modernizării şi retehnologizării, salariaţii staţiei pot beneficia conform art. 53 din Codul Muncii, de o indemnizaţie de numai 75% din salariul de bază al funcţiei ocupate de contestatoare, în perioada întreruperii temporare a activităţii salariaţii aflându-se la dispoziţia angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 28 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că pentru abaterile disciplinare cercetate la data de 22.09.2006, aplicarea sancţiunii putea fi efectuată în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă, deci până cel târziu 22.10.2006, fiind astfel depăşit termenului legal stabilit de lege pentru sancţionarea abaterilor descrise în primele paragrafe ale deciziei contestate.
Instanţa de fond a reţinut că în mod corect salariatul nu a avut un loc de muncă stabil, acesta desfăşurând o activitate de teren efectuată pe raza celor 6 sate din circumscripţia sanitară a comunei I., acesta desfăşurând în perioada ianuarie-februarie 2007, când se susţine că a lipsit nemotivat de la serviciu, activităţi de vaccinare a animalelor şi înregistrare a animalelor din gospodăriile particulare, această situaţie fiind dovedită prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 245 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată critica recurentei U.T. că instanţa nu a cercetat fondul cauzei soluţionând cauza numai pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care instanţa a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 137 C. proc. civ., potrivit căruia „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”. Instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de fond, a lipsei calităţii procesuale şi cercetarea în fond a pricinii nu se mai putea face în raport de precizarea recurentei din 22.10.2007, iar cu privire la cererea de aplicare a sechestrului asigurator s-a dispus disjungerea, potrivit art. 165 C. proc. civ.
Chiar dacă recurenta susţine că a efectuat mai multe demersuri, din actele dosarului nu rezultă că a fost pusă în situaţia unui refuz de a îndeplini acte de executare, întrucât atunci avea deschisă calea unei contestaţii la executare în temeiul art. 401 C. proc. civ. sau pe cea prevăzută de art. 580³ C. proc. civ., pentru a constrânge debitorul la îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu.
Este adevărat că recurenta a solicitat aplicarea unor măsuri asiguratorii, dar această procedură este în curs de soluţionare şi face obiectul unei alte cauze care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 216 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Comisia de cercetare disciplinară a constatat că rolele sustrase de contestator aveau o uzură, care nu mai permitea folosirea lor în producţie constituind doar fier vechi, evident contestatorul a acţionat fără reprezentarea că produce o pagubă deosebită şi gradul său de vinovăţie este prezumat redus, aşa cum s-a stabilit şi la cercetarea penală, deci corect a constatat instanţa severitatea exagerată a sancţiunii în raport de cerinţele art. 266 CM., dispunând înlocuirea sancţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 62 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a reţinut corect că nu este condiţionată continuarea activităţii medicale de un eventual acord al angajatorului fiind suficientă cererea pentru continuarea activităţii, iar textul prevăzut de art. 385 alin. (2) din Legea nr. 95/2002 reprezintă o normă specială faţă de dispoziţiile Legii 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a reţinut corect că nu este condiţionată continuarea activităţii medicale de un eventual acord al angajatorului fiind suficientă cererea pentru continuarea activităţii, iar textul prevăzut de art. 385 alin. (2) din Legea nr. 95/2002 reprezintă o normă specială faţă de dispoziţiile Legii 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 47 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condiţiile prev. de art. 267 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea. În cauză, în conţinutul deciziei de concediere emisă de intimată la data de 9 februarie 2007, nu au fost făcute aceste precizări, soluţia pronunţată de instanţă, care a constatat nulitatea actului, fiind corectă.
În această situaţie, pronunţându-se pe excepţie, instanţa nu mai era obligată să analizeze fondul pricinii în sensul de a vedea dacă a existat un prejudiciu cauzat din culpa contestatorului şi dacă săvârşirea acestuia constituie abatere disciplinară menită a conduce la sancţiunea aplicată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 25/R-CM din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta e ţinută în demersurile ei de respectarea art. 8 din Codul Muncii care statuează cu valoare de principiu fundamental aceea că, relaţiile de muncă se bazează pe consensualism şi bună-credinţă. Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, obligaţie care îi incumbă în continuare recurentei, potrivit legii, cel puţin până la edificarea asupra modului în care va proceda în privinţa respectării obligaţiei asumate în raport cu numitul Ş.D., prima instanţă reţinând corect starea de fapt care rezultă din probele administrate precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 520/R-CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la primul motiv de recurs privind neaudierea martorilor recurentei, instanţa constată că au fost propuşi de ambele părţi martori pentru clarificarea situaţiei de fapt, fiind audiaţi, într-adevăr numai martorii contestatoarei. Referitor la martorii intimatei-recurente se constată că aceştia au fost citaţi la sediul intimatei, aşa cum s-a solicitat, cu mandate de aducere cu însoţitor şi, întrucât nu s-au prezentat, s-a renunţat la audierea lor. Şi la termenul din 9 aprilie 2008, s-a dispus din nou citarea martorilor cu mandat de aducere, înaintându-se şi adresă către Poliţia P care, de asemenea, la termenul din 24 aprilie 2008, când s-a soluţionat cauza, au lipsit.
Cum contestatoarea a renunţat la capătul de cerere privind reintegrarea, la data de 24 aprilie 2008, când s-a soluţionat cauza, justificat instanţa de fond a obligat-o pe recurentă la plata drepturilor salariale, începând de la data concedierii – 3 aprilie 2007 şi până la pronunţarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 519/R-CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât abaterea săvârşită de contestator de sustragere a bunurilor din societate a fost dovedită cu actele care au stat la baza emiterii deciziei şi este deosebit de gravă, instanţa de fond trebuia să menţină această decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 551/R-CM din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Indicarea unei alte instanţe care poate fi sesizată decât cea competentă din punct de vedere teritorial nu este de natură a-l împiedica pe contestator în declanşarea controlului judecătoresc asupra actului contestat. De aceea, instanţa de fond a reţinut corect că decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută pentru indicarea unei alte instanţe decât cea competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.
Măsura concedierii a fost dispusă fără a fi fost încălcată interdicţia prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. Anularea deciziei de concediere nu conduce automat la repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu excepţia despăgubirilor la care se referă art. 78 Codul Muncii. De aceea, în lipsa cererii contestatoarei instanţa nu poate obliga angajatorul la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Lipsa facturilor menţionate prin neînaintarea lor la sediul central de către contestatoare pentru efectuarea plăţilor, a fost reţinută la judecata în primă instanţă printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate. Vinovăţia salariatei se desprinde din aceea că deşi facturile au fost primite la punctul său de lucru, aceasta nu a probat motivele care au împiedicat-o să le trimită, la rândul său, sediului central al unităţii.
Odată ce s-a reţinut că decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea procedurii prevăzută de lege şi că abaterile disciplinare sancţionate au fost săvârşite cu vinovăţie de către contestatoare, cererea de plată a daunelor morale este nefondată. Critica privind cuantumul sumei imputate este lipsită de interes deoarece decizia de imputare a fost anulată pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 558/R-CM din 18 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data de 27.02.2008, sub nr. (...) s-a înregistrat contestaţia formulată de contestatorul N.O. împotriva Deciziei nr. 2/25.02.2008 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, decizie emisă de S.C. G. SRL, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se anuleze decizia amintită, ca fiind lovită de nulitate absolută, reintegrarea în muncă pe postul deţinut anterior emiterii deciziei constate, plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă şi până la data reintegrării efective, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 398/R-CM din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatându-se deci că, recurentul-contestator a făcut dovada plăţii cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 (2) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 109/CM din 6 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 397/R-CM din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În urma cercetării fondului cererii revizuientului, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat decizia nr. 534/R-CM/02.11.2006, prin care a admis cererea de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 280/CM/20.05.2003 şi a schimbat această sentinţă în sensul că a constatat caracterul fals al deciziei nr. 21/1994 emisă de intimată şi a dispus reintegrarea revizuientului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă, cu plata drepturilor salariale cuvenite.
S-a dispus reintegrarea revizuientului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă cu plata drepturilor salariale cuvenite. Deci, recurentul a câştigat în mod irevocabil declararea caracterului fals al deciziei nr. 21/1994, iar constatarea falsului pe calea unei acţiuni incidentale, nu mai este posibilă.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea dată este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 399/R-CM din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ, invocarea decăderii din dreptul de a exercita recursul se poate face de către persoanele interesate sau chiar din oficiu. Nerespectarea termenului de recurs atrage după sine decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac potrivit art. 103 C. proc. civ. Ca urmare, recursul va fi respins ca tardiv formulat.
Odată reţinută stingerea posibilităţii de valorificare a dreptului de a exercita calea de atac prin depăşirea termenului de recurs, discuţia asupra admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie în interesul recurentei nu se mai impune.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 577/R-CM din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea nu a dovedit că a fost complet lipsită de discernământ în momentul depunerii cererii de demisie, pentru ca această cerere să fie lovită de nulitate. Fiind deci valabilă a produs consecinţele prevăzute de lege.
Prin Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii (f. 63) este interzisă angajarea în domeniul panificaţiei a persoanelor care prezintă boli infecto-D., iar hepatita tip C este o boală infecţioasă, contagioasă. Instanţa de fond neluând în considerare aceste aspecte a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 119/R-CM din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivarea hotărârii în drept şi în fapt, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. pr.civilă, este în cauza de faţă sumară şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Neexaminarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei contestate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 184/R-CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând decizia contestată se constată că nu a fost precizată în concret fapta care constituie abatere disciplinară, neindicându-se perioadele în care intimatul s-a aflat în concediu medical sau a lipsit nemotivat şi nici în ce constă indisciplina acestuia. De asemenea, nu s-au indicat conţinutul şi temeiul de drept din prevederile statului societăţii şi ale Codului Muncii, care se pretinde că au fost încălcate, prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi d).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 756/R-CM din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa desfiinţării efective a postului contestatorului, instanţa de fond s-a limitat la verificarea organigramei agenţiei, fără a supune analizei susţinerile părţilor referitor la o eventuală schimbare doar a denumirii şi nu a atribuţiilor specifice postului, dar şi problema reînfiinţării în timp scurt a postului în discuţie sau trecerea unei alte persoane pe post – probleme invocate de contestator. În privinţa dificultăţilor economice – condiţie de legalitate a concedierii dispuse în baza art. 65 din Codul Muncii – tribunalul a reţinut că acestea reies din documentele contabile ale intimatei.
Faţă de multitudinea aspectelor controversate şi neanalizate la judecata în primă instanţă se impune lămurirea prin expertiză contabilă judiciară a existenţei dificultăţilor economice financiare prin examinarea evidenţelor contabile ale firmei, înregistrate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie comercială şi financiară, atât pe societate, cât şi pe sucursală sub aspectul existenţei profitului sau a pierderilor financiare la nivelul Sucursalei Piteşti la sfârşitul anului 2004. Un alt aspect cu relevanţă în soluţionarea cauzei este preponderenţa faptelor sancţionate disciplinar în valoarea eventualelor pierderi financiare înregistrate.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 745/R-CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sentinţa instanţei de fond fiind legală sub aspectul constatării nulităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă, recursul formulat de intimată sub acest aspect este neîntemeiat, nefiind îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respins.
Anularea concedierii pentru motive de nelegalitate nu conduce automat la repunerea părţilor în situaţia anterioară (restitutio în integrum), ci aceasta este posibilă numai la solicitarea salariatului. Dar în oricare din situaţii instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 78 (1) din Codul Muncii, potrivit cărora în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 746/R-CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, iar, potrivit art. 50 lit. b) Codul Muncii, pe perioada amintită, contractul de muncă este suspendat de drept. Însă, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, deoarece, prin decizia contestată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea efectelor acestei decizii de concediere, până la încetarea incapacităţii temporare de muncă.
Drept urmare, decizia emisă nu este lovită de nulitate absolută, cum greşit a statuat instanţa de fond, care s-a pronunţat pe această excepţie, considerând, astfel, că nu mai este necesară analizarea, pe fondul cauzei, a probelor administrate.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 108/R-CM din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând tot pe excepţie decizia, rezultă că intimata nu a concediat pe contestator în perioada incapacităţii temporare de muncă prev. de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, pentru că în data de 26 aprilie 2007, când a fost emisă decizia, nu a ştiut despre această situaţie pe care contestatorul i-a adus-o la cunoştinţă a doua zi, iar actul medical l-a prezentat la data de 30 aprilie 2007.
Aplicarea sancţiunii s-a făcut tardiv, apoi decizia este nulă pentru nerespectarea condiţiilor de formă expuse şi pentru încălcarea dispoziţiilor ce reglementează cercetarea disciplinară prealabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 96/R-CM din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la recursul declarat de contestator, încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., primul motiv este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, deoarece, prin contestaţia formulată şi prin precizarea aflată la filele 21-22 şi 24 nu au fost solicitate şi celelalte drepturi prevăzute de art. 78 alin. (1) Codul Muncii, ci doar drepturi salariale majorate şi indexate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat urmând a-l respinge ca atare constatându-se că nu s-a făcut dovada cheltuielilor solicitate de către recurent, încât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., ci nu 474 invocate de către recurent.
Referitor la critica vizând preavizul, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată urmând a o respinge ca atare, reţinându-se că a fost respectat termenul de 30 de zile calendaristice, ci nu lucrătoare aşa cum susţine contestatorul.
Referitor la recursul intimatei, aceasta se contrazice atunci când, odată spune că nu au existat raţiuni medicale în cazul concedierii, iar apoi, prin motivele de recurs de la pagina 142, invocând dispoziţiile art. 34 şi 35 din CCM unic la nivel naţional, precizează că obligaţia acesteia subzista în condiţiile în care contestatorul era pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, amintind de handicapul contestatorului, nerespectând principiile amintite anterior, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 448/2006.
De menţionat faptul că angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 448/2006, o serie de cheltuieli fiind suportate de către stat. Dispoziţiile art. 132 pct. 1 din CCM/2007, aflat la dosar, stipulează că directorul general, sau după caz administratorul unic este obligat să menţină în muncă persoanele handicapate în cazul în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea obligaţilor de serviciu. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că recurentul E.B. nu era pentru îndeplinirea acestor obligaţii. De asemenea, potrivit art. 132 pct. 2 din contractul amintit, Sindicatul Autoturisme E. avea obligaţia să sprijine menţinerea în muncă a persoanelor cu handicap.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 484/R-CM din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificându-se această decizie, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, astfel că, decizia de desfacere a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută. Nu se face dovada în sensul convocării contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare.
Este adevărat că la dosar (f. 3) există o adresă prin care contestatoarei i se aduce la cunoştinţă anumite aspecte ale comportamentului de care a dat dovadă în activitatea sa, dar această adresă este emisă la data de 24 august 2007, dată care corespunde cu emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă. Ca atare, rezultă că nu s-a efectuat cercetarea prealabilă şi nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii la emiterea deciziei nr. 14 din 24 august 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 295/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţia adoptată de tribunal a încălcat dispoziţiile art. 51 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură care dispune că: angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce ţin de persoana salariatului cu consultarea organizaţiilor sindicale din unitate în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori cele stabilite prin contractul individual şi contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară. Pe de altă parte a încălcat şi dispoziţiile art. 61 din acelaşi contract care arată: concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege şi de prevederile contractului colectiv de muncă este lovită de nulitate absolută.
Apoi, nu se poate susţine că trebuie respectate doar dispoziţiile Codului Muncii care este cadrul general, respectiv art. 267, în privinţa procedurii disciplinare prealabile, părţile fiind deopotrivă obligate să-şi respecte şi propriile convenţii conform art. 998-999 C. civil, care au putere de lege între ele.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 294/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că, intimata recurentă nu a menţionat în decizie motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării disciplinare prealabile şi nici nu se face o descriere a faptei săvârşite de contestator. Chiar dacă cercetarea disciplinară s-a efectuat, aşa cum arată intimata în recursul formulat, neincluderea menţiunilor respective în decizia de concediere atrage nulitatea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 281/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, s-a reţinut la judecata în primă instanţă incidenţa sancţiunii nulităţii absolute pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi conţinut ale deciziei de concediere, sancţiune prevăzută de art. 76 Codul Muncii. Lipsa motivării concedierii împiedică şi determinarea tipului de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, colectivă sau individuală. Iar aspectul are relevanţă în problema interdicţiei de a face noi angajări după concedierea colectivă, stabilită de art. 72 din Codul Muncii.
Simpla menţionare a art. 65 alin. (1) şi (2) Codul Muncii nu constituie a motivare a măsurii dispuse deoarece desfiinţarea postului, care trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală şi serioasă, nu poate fi examinată decât în raport cu cauzele sale. Neprecizarea acestor cauze împiedică realizarea acestei verificări, implicit stabilirea temeiniciei concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 283/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin decizia nr. 4/8.06.2007 (fila 3 dosar fond) emisă de S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar S.C.P. B. Expert S.P.R.L., s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului E.J. începând cu data de 8.06.2007, în temeiul art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii. Nicăieri în cuprinsul acestei decizii nu se face referire la Legea insolvenţei nr. 85/2006, ci temeiul legal menţionat în această decizie este art. 65 Codul Muncii, articol care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului: concedierea determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Rezultă aşadar că în speţă, nu poate fi reţinută aplicabilitatea Legii insolvenţei, ci a Codului Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, aceasta analizând condiţiile de formă ale deciziei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 Codul Muncii.
Întrucât decizia contestată nu cuprinde o descriere a motivelor care au determinat concedierea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă au fost nesocotite dispoziţiile art. 74 lit. a) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 282/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul Muncii în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a beneficiat salariatul. Însă, în speţă prin sentinţa civilă nr. 833/20.04.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. (...) s-a luat act de renunţarea reclamantului E.E. la judecata capătului de cerere vizând reprimirea la locul de muncă, ceea ce dovedeşte lipsa de interes a contestatorului pentru reluarea postului deţinut în cadrul societăţii intimate.
2. Comunicarea în scris a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor salariaţilor şi nu poate fi înlocuită cu alte probe din care eventual, s-ar deduce că persoana interesată a aflat de existenţa dispoziţiei respective. Intimata a înţeles să renunţe la judecata recursului civil declarat împotriva deciziei civile nr. 833/20.04.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa. Unica dovadă de comunicare a deciziei contestate, este cea prezentată de contestator (fila 6 dosar de fond) din care rezultă că decizia i-a fost înmânată la data de 18.01.2008. Contestaţia fiind înregistrată la data de 4.02.2008, aceasta a fost formulată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 779/CM din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate imputa instanţei de fond că nu a fost preocupată în analiza temeiniciei măsurii disciplinare luate şi că aceasta nu ar fi avut în vedere atât fapta de atingere a integrităţii morale a şefului punctului de lucru cât şi a bunului mers al activităţii în filială, câtă vreme încă de la termenul de judecată din 25.04.2008, prin încheiere interlocutorie s-a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate. Cu această ocazie a fost înlăturată susţinerea referitoare la incidenţa art. 268 alin. (2) Codul Muncii, cu precizarea că actul contestat menţionează fapta imputată ca sancţiune disciplinară, anume: atingerea integrităţii morale a şefului punctului de lucru şi a bunului mers al activităţii.
2. Referatul16/09.01.2008, care a finalizat cercetarea disciplinară a fost întocmit chiar de către persoana cu care reclamanta a intrat în conflict, iar prin acest referat s-a propus încetarea contractului de muncă, măsură care s-a şi dispus de a doua zi, respectiv la 10 ianuarie 2008 în baza temeiurilor indicate în acesta, respectiv art. 61 lit. a) coroborat cu art. 63 alin. (1) din Codul Muncii şi a capitolului 18 pct. E) alin. b) din Regulamentul de Ordine interioară. Instanţa de fond a reţinut judicios că în aceste circumstanţe este exclusă premisa unei analize obiective a faptelor imputate şi cerinţa stabilirii în condiţii de deplină imparţialitate a gradului de vinovăţie a salariatului sancţionat.
3. Ceea ce în mod just a reţinut instanţa de fond o constituie împrejurarea că societatea intimată nu a reuşit să probeze în condiţiile art. 287 Codul Muncii, că incidentul relatat a fost generat exclusiv de încălcarea atribuţiilor de serviciu al angajatei, realizându-se în acest fel legătura de cauzalitate dintre faptă şi măsura dispusă de către angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 748/CM din 20 (14) octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Nu se pot reţine încălcarea sarcinilor de serviciu, atâta vreme cât reclamanta nu putea limita accesul organelor de politie în adăpost, acest drept fiind recunoscut prin lege, şi nici al vicepreşedintelui Asociaţiei „E. Natura,” din moment ce această persoană a avut. acces în instituţie în baza acordului dat de şeful de secţie (aspect recunoscut de acesta), iar termenul limită 31.12.2008, când expiră acest acord, nu a fost adus la cunoştinţa reclamantei.
Cât priveşte cea de a doua abatere disciplinară Curtea constată din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, că directorul Asociaţiei i-a interzis accesul reclamantei în unitate şi fără a se emite vreo decizie privind schimbarea locului de muncă, acesteia i s-a comunicat prin ceilalţi salariaţi că trebuie să se ocupe de curăţenie.
Or, în condiţiile în care reclamanta nu a fost primită la locul de muncă pentru care avea contract de muncă, nu se poate reţine împrejurarea că aceasta a absentat nemotivat. Mai mult decât atât, martorii au arătat că pe postul reclamantei au fost angajate alte doua persoane, prin urmare, nu se poate reţine nici desfiinţarea locului de muncă şi nici diminuarea activităţii care ar fi putut justifica redistribuirea personalului existent.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 747/CM din 20 (14) octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate şi având în vedere motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., va respinge recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 729/CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, din cea de Director în cea de Ş. Departament a fost urmarea firească a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, din 7 decembrie 2006, luată cu votul majoritar al asociaţilor, Hotărârea fiind semnată şi de contestator.
Prin Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007, contestatorul a fost eliberat de sarcinile executive corespunzătoare postului desfiinţat, de Director Calitate-Mediu, cu toate responsabilităţile suplimentare, urmând ca, începând cu aceeaşi dată să primească alte sarcini executive, cu păstrarea salariului de încadrare brut, corespunzător funcţiei executive anterioare. Pe timpul judecării procesului contestatorul a renunţat să conteste Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007 în acest mod exprimându-şi acordul cu aceasta şi implicit şi cu prevederile Actului Adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006.
Măsura luată de societate, respectiv sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost determinată de atitudinea contestatorului care a încălcat normele legale şi regulamentul intern aplicabil în unitate. Multitudinea abaterilor săvârşite de contestator rezultă din Anexa 1 la Decizia nr. 157 din 23 februarie 2007, iar din procesul-verbal din 02 martie 2007, rezultă că „faptele prezentate în Anexa 1 sunt deosebit de grave periclitând desfăşurarea normală a activităţii societăţii”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 595/CM din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă angajatorul Universitatea „P.” a încălcat norma imperativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Codul Muncii care prevede cazurile de interdicţie temporară la concediere, încălcare care a fost sancţionată în mod corespunzător de către instanţa de fond prin admiterea contestaţiei.
Apărarea recurentei cu privire la imposibilitatea practică de punere în aplicare a sentinţei instanţei de fond nu poate fi primită, angajatorul fiind obligat la emiterea unei dispoziţii de încetare a contractului de muncă cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 318/CM din 22 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prima critica vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art. 60 şi art. 233 din Legea nr. 31/1990, deoarece, preluarea atribuţiilor de către lichidator s-a făcut după expirarea termenului de recurs de 15 zile de la data pronunţării încheierii judecătorului sindic, respectiv de la data de 10.06.2007, când această încheiere a rămas irevocabila. Curtea nu poate retine această critică deoarece, dizolvarea societăţii s-a făcut în urma hotărârii adoptata de asociatul unic al societăţii la 22.05.2007, hotărâre în care s-a menţionat faptul ca această hotărâre intră în vigoare de la data emiterii, respectiv de la 22.05.2007.
În condiţiile în care măsura de desfacere a contractului de munca a fost dispusa de o persoana care nu mai avea calitatea să o facă, consecinţa anulării acestei decizii, este reintegrarea salariatului în funcţia deţinuta anterior şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în toata aceasta perioadă, conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, astfel că şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond este legala şi temeinica
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 156/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia nr. 1/05.06.2007 de desfacere a contractului individual de muncă este nelegală, întrucât practic se dispune concedierea unui salariat care nu a avut raporturi de muncă, în temeiul unui contract, cu emitentul acestei decizii; pe de altă parte, asociaţia care a emis-o nu îndeplineşte nici măcar cerinţele legale de înfiinţare reglementate prin O.G nr. 26/2000.
Constatând că măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei, urmare concedierii, a fost dispusă printr-un act înregistrat la I.T.M. C de către o altă persoană decât cea a angajatorului, va fi admisă acţiunea pe acest capăt de cerere, în sensul anulării deciziei contestate.
Capetele de cerere referitoare la reintegrarea în muncă şi la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale nerealizate sunt nefondate. S-a avut în vedere faptul că, reclamanta nu a dovedit că angajatorul nu i-a mai permis să îşi exercite activitatea de administrator, ori că nu i-a mai achitat drepturile salariale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acţiunii, a arătat că reprezentantul legal al asociaţiei angajatoare nu a avut cunoştinţă de situaţia creată.
Au fost respinse ca nedovedite pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefiind depusă o chitanţă care să ateste achitarea onorariului avocatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 145/CM din 4 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin contestaţia formulată, reclamantul nu a solicitat anularea deciziei de sancţionare disciplinară ca urmare a necomunicării acesteia în termen de 5 zile de la data emiterii. Reclamantul nu a invocat prin contestaţia formulată faptul că abaterile reţinute prin decizia de sancţionare nu se încadrează în normele din regulamentul intern, iar în recurs nu pot fi invocate cereri noi.
Cercetarea disciplinară s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 267 Codul Muncii. Prin cererea adresată unităţii, înregistrată sub nr. 976 din 4 iunie 2007, reclamantul a menţionat că înţelege să se prezinte la serviciu începând cu data de 4 iunie 2007 ora 7:00. Prin urmare, salariatul a renunţat benevol la situaţia de incapacitate temporară de muncă, prezentându-se la unitate şi efectuând serviciul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 106/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Despăgubirile egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate, şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, s-au acordat în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, care instituie obligativitatea acordării unor asemenea despăgubiri în cazul în care concedierea a fost făcută în mod nelegal.
Recurentul pârât nu a probat existenţa acordului reclamantei la desfacerea contractului de muncă, deşi conform art. 287 Codul Muncii, în conflictele de muncă sarcina probei aparţine angajatorului.
În ceea ce priveşte contravaloarea concediului de odihnă şi drepturile salariale aferente perioadei februarie-iunie 2007, având în vedere faptul că pârâtul nu a făcut dovada plăţii acestora către reclamantă, în mod corect a fost admis şi acest capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 514/CM din 17 iunie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a soluţionat numai în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la calcularea şi plata tuturor drepturilor salariale neachitate începând cu data concedierii până la data reintegrării, indexate, majorate şi reactualizate la data efectuării plăţii. Deşi contestatorul a sesizat această omisiune solicitând îndreptarea erorii materiale, prin completarea dispozitivului sentinţei în temeiul art. 281² C. proc. civ. Tribunalul a respins această cerere cu motivarea că nu este necesar, întrucât aceasta este o chestiune de executare a sentinţei civile.
2. În faţa instanţei de fond s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie în legătură cu care Tribunalul nu a argumentat nimic în considerente, deşi în dispozitiv a menţionat că respinge această excepţie. Nu ne aflăm în faţa unei motivări lacunare a hotărârii în raport de această excepţie, ci în faţa unei nemotivări totale, astfel că instanţa de recurs se află în imposibilitate de a analiza criticile din recursul intimatei SC „U.” SA în referire la acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 698/CM din 23 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin cererea nr. 583/06.12.2006 reclamantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii. Deşi în cuprinsul cererii a fost indicat drept temei art. 55 lit. b) din Codul Muncii care reglementează încetarea contractului de muncă prin acord, din modalitatea de redactare a cererii rezultă că salariatul a înţeles să denunţe contractul individual de muncă în mod unilateral prin demisie, aşadar angajatorul nu putea decât să ţină seama de ea cu respectarea termenului de preaviz.
Pentru a proba preluarea bunurilor în gestiune de către reclamant în mod necesar trebuiau întocmite liste de inventariere în acest scop. Asemenea liste de inventar nu au fost identificate de expert, astfel că în mod corect acesta a concluzionat că prejudiciul nu este imputabil. Cu toate că prin actul adiţional nr. 1469/01.08.2005 reclamantul a dobândit calitatea de gestionar, din cuprinsul listelor de inventariere depuse de către angajator rezultă că acesta a semnat în calitate de membru al comisiei de inventariere generală a patrimoniului recurentei, comisie în care fusese numit prin decizia nr. 27/611/18.05.2005 a administratorului S.C. „S.” S.R.L.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 676/CM din 9 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la 16 noiembrie 2007 N.B. a adresat acestei instanţe nu numai o întâmpinare, cât şi o cerere reconvenţională. Deşi sesizat cu această cerere Tribunalul Tulcea a omis să o soluţioneze în totalitate, aspect ce se poate observa la o primă analiză a dispozitivului sentinţei. Contestatorul N.B. nu a avut o atitudine pasivă de-a lungul procesului, ci a formulat probe, a adresat cereri, şi-a angajat avocat, cu toate acestea tribunalul l-a omis.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 817/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
A doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de recurs, iar nu de a răspunde la fiecare argument de fapt şi de drept invocat de parte.
Instanţa de recurs a analizat motivul de recurs referitor la nerespectarea art. 31 alin. (41) din Codul Muncii care reglementează încetarea contractului individual de muncă pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi. S-a constatat astfel că art. 31 din Codul Muncii nu conţine dispoziţii cu privire la modul de comunicare al notificării şi atunci în mod corect a constatat prima instanţă ca fiind aplicabile prin similitudine dispoziţiile art. 268 Codul Muncii, mai ales că însuşi reclamantul a invocat apoi dispoziţiile art. 283 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2460/R (2460) din 17 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reclamanta a contestat decizia nr. 64/02.04.2008 emisă de intimată, iar la termenul de judecată din 25.08.2008, a renunţat la judecarea contestaţiei. Motivul care a determinat această conduită nu prezintă relevanţă şi nu poate justifica acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea părţii care, declanşând procesul, a înţeles ulterior în baza principiului disponibilităţii părţilor să renunţe la judecată.
Justificarea renunţării la judecată, aceea că după promovarea contestaţiei pârâta care a emis decizia de desfacere a contractului de muncă, a emis o nouă decizie de revocare a celei dintâi, nu poate avea ca şi consecinţă acordarea cheltuielilor de judecată reclamantei care a renunţat la judecarea cauzei.
Alin. (3) al art. 246 C. proc. civ., consfinţeşte dreptul pârâtului de a solicita obligarea reclamantului care a renunţat la judecată după ce cererea de chemare în judecată a fost comunicată, la plata cheltuielilor de judecată. Niciun text legal nu reglementează dreptul reclamantului care renunţă la judecată de a pretinde şi primi cheltuieli de judecată de la pârât.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2368/R din 2 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Aplicarea sancţiunii disciplinare nu constituie atributul instanţei judecătoreşti, ci al angajatorului, instanţa exercitând doar controlul judecătoresc al legalităţii şi temeiniciei actului de sancţiune disciplinară.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă clar vinovăţia contestatoarei care, prin nerespectarea atribuţiilor sale de serviciu, a înlesnit sustragerea unei cantităţi de fier vechi din incinta unităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 944 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia tardivităţii recursului pârâtei S.C. „ F.U.” S.R.L. Sibiu, invocată de reclamanta E.F., instanţa constată că este nefondată deoarece din actele şi lucrările dosarului rezultă că faţă de data comunicării sentinţei, 11.06.2008, recursul pârâtei a fost formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborate cu cele ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de fond a interpretat greşit atât dispoziţiile legale în materie cât şi probele administrate în faţa instanţei de fond, obligând în mod eronat unitatea, la plata contravalorii tichetelor de masă în perioade în care aceste drepturi fie nu au fost acordate, fie au fost acordate doar angajaţilor care şi-au desfăşurat activitatea în domeniul construcţii-montaj, astfel că sub acest aspect, se impune modificarea sentinţei, în sensul celor solicitate de pârâtă în recursul declarat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1027 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului recurent a fost una de natură disciplinară, având ca temei art. 61 lit. a) Codul Muncii, respectiv săvârşirea de abateri disciplinare, acesta nu poate beneficia de protecţia conferită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003.
2. Cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 75 alin. (3) din C.C.M. u.nic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în care trebuie făcută convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare, nici această critică nu poate fi reţinută deoarece convocarea nr. 5359/22.10.2007, trimisă prin poştă cu confirmare de primire la 25.10.2007 a fost comunicată recurentului, în termenul de 5 zile prevăzut de textul de lege invocat.
3. De asemenea nu este întemeiată nici cealaltă critică, vizând încălcarea art. 75 alin. (8) din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, respectiv lipsa propunerii de aplicare a unei sancţiuni, din partea Comisiei de disciplină numită în acest sens, câtă vremea Codul Muncii nu prevede această obligaţie.
4. Pe fond, se constată de asemenea că susţinerile reclamantului sunt nefondate deoarece din cuprinsul pontajului pe luna octombrie 2007 şi a referatelor întocmite de către angajator rezultă că recurentul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, începând cu data de 1.10.2007, refuzând să dea explicaţii în legătură cu această atitudine a sa, şi nu a mai îndeplinit nicio sarcină de serviciu, aspecte care contravin prevederilor art. 39 alin. (2) Codul Muncii
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1122 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul de 30 de zile sus arătat, care este un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare, curge de la data înregistrării actelor în discuţie, Hotărârea nr. 242/20.12.2007 a Consiliului Judeţean prin care s-a dispus eliberarea din funcţie contestatorului, fiind emisă după împlinirea termenului de prescripţie de 30 de zile, astfel încât măsura dispusă este nelegală, fapt corect constatat de instanţa de fond. De asemenea, corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că în cauză a fost depăşit şi termenul de prescripţie de 6 luni în privinţa faptelor menţionate în raportul de audit din februarie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1107 din 13 (20) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenele stipulate de art. 283 Codul Muncii sunt termene de prescripţie fiind susceptibile de întrerupere, suspendare şi repunere în termen, în condiţiile Decretului nr. 167/1958. În speţă, motivul invocat de către recurent nu constituie un temei pentru repunerea în termenul de formulare a contestaţiei deoarece nu constituie o situaţie exterioară voinţei recurentului, care prin intensitatea ei să-l împiedice să exercite dreptul la acţiune, în mod legal.
Necomunicarea ordonanţei parchetului nu are nicio relevanţă, câtă vreme decizia de concediere i-a fost comunicată, sub semnătură în data de 1.02.2008 (f. 4), iar legea prevede expres că termenul de 30 de zile curge de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1077 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar şi dacă era vorba despre diferite alte înscrisuri de care revizuentul nu a contestat că ar fi luat la cunoştinţă, avea posibilitatea ca la instanţele care au judecat contestaţia împotriva deciziei de desfacere a C.I.M. să solicite efectuarea unei adrese la societate pentru ca acestea să poată fi depuse la dosar, iar instanţa de recurs să analizeze eventuala incidenţă a conţinutului acestora în cauză.
Deşi se susţine că aspectele legate de calitatea de lider de sindicat a afectat activitatea sa în calitate de simplu angajat şi că această situaţie nu a fost cunoscută de instanţa de recurs, acest fapt este nereal, câtă vreme prin întâmpinarea depusă în recurs, contestatorul a învederat instanţei şi acest aspect, numai că această apărare trebuia invocat încă din primul ciclu procesual pentru că pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţele să poată analiza absolut toate motivele care ar fi putut sta la baza anulării măsurii desfacerii C.I.M. şi să administreze şi alte probe necesare şi utile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând sentinţa atacată instanţa constată că tribunalul nu s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., încălcându-se astfel dreptul uneia dintre părţi la cel puţin două grade de jurisdicţie, în condiţiile în care decizia Curţii este irevocabilă, se constată că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., astfel că instanţa va admite recursul declarat de către reclamantă şi va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1170 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că, potrivit art. 78 alin. (1) Codul Muncii, în cazul în care concedierea efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Pentru ca instanţa de fond să poată da eficienţă acestui text legal trebuie să fie investită de partea interesată cu cerere în acest sens. Or, reclamantul nu a solicitat instanţei de fond obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în condiţiile art. 78 alin. (1) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1161 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivarea unei hotărâri nu presupune o dezvoltare stufoasă a celor susţinute de către părţi. Judecătorul este ţinut atunci când motivează o hotărâre să fie clar, concis, fără să se piardă în amănunte. În motivarea sentinţei judecătorul a menţionat mai întâi starea de fapt, situaţia concretă a reclamantul şi pârâtei şi motivul ce a dus la emiterea deciziei contestate. Apoi a menţionat dispoziţiile legale incidente şi a arătat de le-a reţinut ca fiind aplicabile în speţa de faţă.
2. Faţă ce cele consemnate în încheierile de şedinţă nu se poate susţine că instanţa nu a încuviinţat proba testimonială solicitată de reclamant, faptul că nu au fost audiaţii ambii martori nefiind motiv de nelegalitate a sentinţei, instanţa având drept de cenzură asupra solicitărilor formulate de părţi, în virtutea rolului activ. Pe de altă parte, o probă nu are o forţă juridică mai mare decât alta, acestea fiind de acelaşi S., trebuind să fie coroborate cu toate actele şi probele de la dosar şi cu dispoziţiile legale în materie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1105 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect, ca abuzivă, măsura desfacerii C.I.M. al reclamantului, câtă vreme acesta a fost angajat ca bucătar, însă nu a exercitat practic această profesie, întrucât restaurantul „E. del S.” nu era la acea dată funcţional. Reintegrarea în funcţia deţinută anterior a fost o cerere făcută după închiderea dezbaterilor, aşa încât nu a mai fost luată în considerare.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod corect, ca relevant, salariul de 440 lei invocat de recurentul-intimat prin raportare şi la celelalte salarii din firmă, cât şi la salariul mediu pe economie, cererea acestuia de efectuare a unei expertize grafologice pe un segment în care hotărârea atacată îi este favorabilă, apare ca lipsită de interes.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată de la fond este neîntemeiată, întrucât acţiunea reclamantului a fost admisă pentru toate capetele de cerere mai puţin cel privind reintegrarea în funcţie care, fiind cerut doar la dezbaterea în fond a cauzei, nu a mai putut fi luat în discuţia părţilor, fiind respins în consecinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 245 din 20 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectele critice invocate de recurenta-pârâtă vizând greşita aplicare a sporului de 100% nu au niciun suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de primă instanţă.
Referitor la recursul formulat de reclamanta P.B., instanţa constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în faţa instanţei de fond obligarea pârâtei S.C. „ B.” S.A. AI la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanţe la dosar..
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se justifică modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul recunoaşterii dreptului contestatorului la plata salariului şi a celorlalte despăgubiri pentru intervalul cuprins între data desfacerii contractului de muncă – 05.03.2008 – şi data de 15.06.2008, moment la care contestatorului i s-a recunoscut de către societatea intimată dreptul de a fi reintegrat în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 911/M din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză prin decizia contestată s-a dispus în mod corect concedierea contestatoarei în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii. Prin acordul suplimentar la R.O.I. se menţionează în art. 2 că „angajatul este obligat să înştiinţeze imediat conducerea dacă un partener de contract comercial sau un terţiar prin activitatea sa ar oferi orice fel de avantaje personale”. De reţinut că, recurenta a semnat acest acord, cunoştea conţinutul, însă nu a respectat aceste prevederi.
2. Susţinerea contestatoarei că firma sa nu are relaţii contractuale cu intimata, ci cu N.H., este înlăturată de Curte pe considerentul că în avizele fictive întocmite în cauză, beneficiar al mărfii este societatea intimată iar expeditor este firma recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 953/M din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul intimat a dobândit dreptul de a i se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa I de muncă, prin plata contribuţiilor pentru pensie, conform legislaţiei în vigoare iar contribuţia la sistemul de asigurări sociale dă naştere potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracţiune din patrimoniul astfel constituit astfel încât modul de soluţionare a cererii de pensionare constituie, în acest context, o încălcare prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1086 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1989, regimul juridic al acestuia este guvernat de dispoziţiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula potrivit căreia o situaţie juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei. Din probele administrate nu rezultă că reclamantul s-ar fi pensionat în condiţiile unui act normativ cu caracter special, pentru a putea fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1550/2004 cum a reţinut instanţa de fond. Dimpotrivă, în conţinutul deciziei emise în 1989 s-a precizat în mod expres că pensia reclamantului intimat a fost stabilită în baza Legii nr. 3/1977 iar art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 se referă la vârsta de pensionare, care nu mai poate intra în discuţie, reclamantul fiind deja pensionat. Astfel, potrivit art. 43 alin. (1), reţinut de prima instanţă în argumentarea soluţiei de admitere a contestaţiei, „asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.” Aşa fiind, reţinerea primei instanţe privind determinarea punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum a procedat recurenta la emiterea deciziei contestate, este lipsită de suport legal.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1082 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Decizia nr. 40/22.09.2008 Î.C.C.J – Secţiile Unite – dosar nr. 16/2008, admiţând recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al parchetului de pe lângă Î.C.C.J a statuat că „dispoziţiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”. În consecinţă, pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, această soluţie decurgând şi din aplicarea principiului tempus regit actum.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1055 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 50 (1) din Legea nr. 19/2000, pensia anticipată poate fi solicitată de asiguraţii care au realizat cel puţin stagiul complet de cotizare, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu cel mult 5 ani. Contrar susţinerilor contestatorului, stagiul complet de cotizare a fost complet determinat prin valorificarea tuturor adeverinţelor existente la dosar. Acestea sunt înscrisuri oficiale care produc efecte juridice, nici intimata şi nici instanţa de judecată neavând dreptul să le cenzureze, câtă vreme nu au fost declarate false prin procedura legală în materie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1136 din 4 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru capătul de cerere privind valorificarea la calculul pensiei a unui stagiu de 20 ani în loc de 30 ani la determinarea punctajului mediu anual există titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 407/2006 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat în dosar nr. (...) în care s-a pronunţat de către Curtea de Apel Alba Iulia decizia civilă nr. 665/2007, şi care a intrat în puterea lucrului judecat, fiind astfel corect reţinută excepţia mai sus enunţată, câtă vreme şi în dosarul nr. (...) şi în cel de faţă sub acest aspect există identitate de părţi, obiect şi cauză. Deci, faţă de reţinerea acestei excepţii sunt de prisos a se analiza celelalte aspecte ce vizează fondul cauzei şi care dealtfel au fost corect argumentate de instanţa de fond.
În privinţa aplicării H.G. nr. 267/1990 s-a reţinut că reclamantul nu întruneşte art. 9 din acest act normativ, întrucât a realizat în condiţii speciale doar 14 ani şi 9 luni, şi nu 20 ani cum prevede textul. Legea nu permite însumarea diferitelor stagii de cotizare şi apoi scăderea acestuia din stagiul total de cotizare.
Capătul de cerere privind completarea pe decizia din 1.07.2007 a stagiului de cotizare de 42 ani, 4 luni şi 25 zile este lipsit de interes câtă vreme O.U.G. nr. 19/2007 se referă la acordarea unui punct pentru fiecare lună de stagiu din perioada anterioară datei de 1.01.1963 pentru care nu se pot dovedi salariile realizate. Or, prin decizia emisă la 1.07.2007 s-a acordat un punctaj anual mai mare pe anii 1958-1962, iar aplicarea acestui act normativ reprezintă o creştere a punctajului mediu anual în favoarea recurentului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, aşa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părţi, care nu au depus stăruinţă prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficienţă sancţiunii prevăzute de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu a observat faptul că funcţia îndeplinită de contestator în perioada 1.07.1980-1.03.1990, aceea de secretar al Consiliului Popular Judeţean H nu se încadrează în funcţiile limitativ enumerate în art 86 din Legea nr. 303/2004, situaţie în care în mod greşit a obligat-o pe intimată să-i acorde pensia de serviciu conform prevederilor Legii nr. 303/2004 care, astfel, nu-i sunt aplicabile. Intimata nu se poate prevala de faptul că sentinţa civilă nr. 235/2007 a Tribunalului Alba nu i-ar fi opozabilă pentru simplul considerent că nu a fost parte în procesul în care a fost pronunţată. Este de observat însă că hotărârea este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 58/1968, care nu are nimic comun cu pensia de serviciu pentru magistraţi introdusă prin Legea nr. 303/2004 şi pe care contestatorul şi-a întemeiat prezenta contestaţie. Faptul că dispoziţiile Legii nr. 58/1968 nu sunt incidente în cauză rezultă şi din prevederile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care, S. vechimea în magistratură conform Legii nr. 92/1992, nu fac trimitere la Legea nr. 58/1958.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 94 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele instanţei de fond nu sunt conform legislaţiei în vigoare. Este adevărat că, potrivit art. 43 alin. (1), din Legea nr. 19/2000, pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20, stagiul de cotizare este cel de 20 de ani. Ceea ce omite, însă instanţa de fond este faptul că procedura se aplică persoanelor pensionate în baza prevederilor Legii nr. 19/2000 şi nu celor pensionate conform Legii nr. 3/1977, cum este cazul contestatorului, pentru care stagiul de cotizare este cel de 30 de ani. Astfel, intimata a procedat legal la recalcularea drepturilor de pensie pentru contestator prin decizia atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 52 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond, în baza art. 161 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei D.M.P.S. Sibiu. Aşa cum şi contestatorul a înţeles, primele 5 capete de cerere ale contestaţiei, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt de competenţa exclusivă a intimatei C.J.P. Sibiu, iar petitul nr. 6, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, este de competenţa ultimei unităţi la care contestatorul a fost încadrat.
Instanţa de fond a admis şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimata C.J.P. Sibiu. Decizia din 12.06.1996 putea fi contestată, conform prevederilor art. 52 din legea nr. 3/1977, în termen de 30 de zile de la comunicare, termen nerespectat de contestator care a introdus contestaţia la Tribunalul Sibiu la data de 4.06.2007, situaţie în care, în condiţiile art. 55 din Legea nr. 3/1977, decizia a rămas definitivă. Admiterea legală a excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei, conform textelor de lege sus arătate, face de prisos analiza problemelor de fond invocate de către contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 50 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Privitor la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, se apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 raportat la art. 90 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. În baza art. 3 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 187 din Legea nr. 19/2000 suma de 3.116 lei este prescrisă, constând din sumele reprezentând diferenţele de pensie pe perioada aprilie 2001-aprilie 2004. Aceeaşi excepţie s-a reţinut şi în privinţa deciziilor din 29.01.2008. S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Lipsa de diligenţă incumbă pârâtei şi nu poate fi exonerată de aplicarea de plin drept a unei sancţiuni legale care conduce la prescrierea executării debitului pentru suma de 3.116 lei.
Ceea ce a fost soluţionat în mod greşit de instanţa de fond este anularea deciziilor nr. 80420/29.01.2008, întrucât prin decizia aflată la fila 3 dosar fond s-a procedat la repunerea în drepturi a reclamantei conform deciziei civile nr. 364/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, cea de-a doua dispunând în mod legal anularea deciziei nr. 80420/25.03.2004, astfel cum s-a dispus prin aceeaşi hotărâre judecătorească anterior menţionată, aceasta pentru ca reclamanta să intre în legalitate în ceea ce priveşte calculul pensiei. Niciuna dintre aceste două decizii nu instituie debite, ci doar restabilesc o situaţie anterioară emiterii unei decizii de pensie contestată în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1173 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a constatat în mod corect că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, întrucât litigiul care formează obiectul prezentului dosar are aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu cel din dosar nr. 10999/2004, operând astfel tripla identitate, prevăzută de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1148 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din interpretarea dispoziţiilor art. 164, coroborate cu cele ale art. 78 din Legea nr. 19/2000, rezultă că sporurile şi adaosurile de care au beneficiat angajaţii şi care au fost dovedite cu înscrisuri, chiar neînregistrate în carnetul de muncă trebuie să fie cuprinse în baza de calcul a pensiei. Faptul că anterior Legii nr. 49/1992 aceste sporuri nu se înscriau în carnetul de muncă nu poate conduce la prejudicierea salariaţilor ce depun cereri de pensionare, cât timp din actele emise de angajator (în speţă, adeverinţa nr. 6934/2006) s-a dovedit primirea acestui spor, pentru care s-a achitat cota de C.A.S corespunzător. Împrejurarea că adresa de mai sus nu respectă condiţiile de formă impuse de legiuitor în O.U.G. nr. 4/2005, nu poate constitui un temei al nevalorificării ei, în condiţiile în care a fost emisă de fostul angajator, care răspunde pentru autenticitatea menţiunilor cuprinse în interiorul ei. În plus în recurs la cererea recurentei, S.C. „ N.” S.A. D a depus o adresă nouă, sub nr. 10007/14.10.2008, care vine şi clarifică sub toate aspectele adresa nr. 6934/2006, astfel că viciile de formă invocate de recurenta C.J.P. H au fost acoperite.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1167 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În data de 2.05.2006, intimata Casa judeţeană de Pensii Sibiu a emis decizia nr. (...)/2.05.2006 privind recalcularea pensiei de urmaş, prin care a fost valorificată şi perioada 1.01.1995-1.10.1995, omisă de valorificare şi au fost îndreptate erorile de redactare (f. 21). Prin această decizie, în urma recalculării, s-a stabilit un punctaj de 0, 09498 iar prin aplicarea procentajului 50%, conform art. 71 din Legea nr. 19/2000, asupra punctajului realizat de către susţinător a rezulta un punctaj de 0, 18996. Întrucât cuantumul pensiei rezultate a fost mai mic decât cel aflat în plată, de 80 de lei, a fost menţinut acesta din urmă. Diferenţa de 14 lei cu care recurentul a fost dat în debit, rezultă din împrejurarea că în perioada 1.12.2005-28.02.2006, recurentul a încasat pensia de urmaş după soţia sa, nerecalculată. Susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat deciziile a căror anulare o solicită nu pot fi primite în condiţiile în care toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei au constituit obiect de preocupare pentru instanţa de judecată. De altfel, concluziile raportului de expertiză au fost coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa constatând raportat la dispoziţiile legale invocate de către recurent, că intimata C.J.P. Sibiu nu a greşit atunci când a emis cele trei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1164 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar susţinerilor instanţei de fond, în mod corect pârâta a procedat la evaluarea pensiei reclamantului prin utilizarea stagiului complet de cotizare de 30 de ani şi nu de 15 ani, dând legal eficienţă prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1128 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă conform deciziei nr. 77239/12.02.1987, emisă în baza Legii nr. 3/1977. Potrivit art. 2 alin. (1) din Normele de aplicare a H.G. nr. 1550/2004 „Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare”. Instanţa fondului reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 43 din Legea nr. 19/2000. Acest text de lege a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, Î.C.C.J. pronunţând în şedinţa din 22.09.2008, decizia nr. 40/2008, prin care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi de colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi a constatat că „dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1118 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr. 68611/1984 emisă de pârâta intimată C.J.P. A, cu drepturi stabilite din data de 5.12.1984 (f. 14). Vechimea în muncă reţinută în conţinutul acestei decizii este de 31 ani, 06 luni şi 8 zile, din care în grupa I de muncă 21 ani şi 9 zile. Astfel, cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1984, regimul juridic al acestuia este guvernat de dispoziţiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula conform căreia o situaţie juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei. Aşa fiind susţinerile reclamantului de determinare a punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1099 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa fondului a încălcat dispoziţiile legale atunci când s-a pronunţat asupra unei precizări de acţiunea ce nu a fost comunicată părţii adverse şi asupra căreia aceasta nu şi-a exprimat punctul de vedere, fiind astfel încălcate principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. care prevăd în această situaţie „amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării”. Rezultă că instanţa fondului nu a respectat normele care guvernează desfăşurarea procesului civil. Cum instanţa fondului s-a pronunţat asupra petitului trei fără a se respecta principiile menţionate este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5, raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1090 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu a făcut dovada că în anul şcolar 1949-1950 a contribuit la sistemul public. Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă şi înscrisurilor depuse la dosar în anul şcolar 1949-1950 reclamantul nu a obţinut venituri din care să se reţină contribuţia de asigurări sociale, astfel că acest an nu poate fi luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie. Numai după ce reclamantul va obţine de la organele în drept dovada că în perioada în discuţie i s-a reţinut contribuţia de asigurări sociale, se poate solicita pârâtei valorificarea acestei perioade la calculul pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1117 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin emiterea deciziei 1.07.2007 reclamantului nu i s-a modificat stagiul total de cotizare care a rămas acelaşi, cei 30 ani menţionaţi în decizie referindu-se la stagiul complet de cotizare, după distincţia anterior explicată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1061 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din adeverinţele depuse la dosar rezultă fără niciun dubiu că sporurile de care a beneficiat reclamantul au fost ocazionale, la intervale de luni uneori, astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă că veniturile la care face referire reclamantul nu sunt sporuri cu caracter permanent.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1033 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă s-a pronunţat pe ceva ce nu s-a cerut, respectiv nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, astfel că nu a soluţionat fondul cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1039 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile reclamatului, în cadrul acestui litigiu, vizează nevalorificarea sporurilor de conducere, respectiv vechime, precum şi diferenţele de pensie acordate în luna mai 2006 de 388 lei, respectiv în luna decembrie 2005 de 211 lei, apreciind că aceste diferenţe nu sunt corecte, aşa cum reiese din calculele depuse la dosar, efectuate conform susţinerilor recurentului de către o persoană autorizată. Cu referire la sporurile în discuţie, probate cu adeverinţele nr. 7816/07.12.2007 şi 7816/07.12.2007, aşa cum reiese din buletinul de calcul, date privitoare la activitatea în muncă p. 2 coloana 9 şi p. 3-4 coloana 5, 8 şi 9, au fost valorificate de intimată, prin emiterea Deciziei nr. 57461/11.02.2008, cu drepturi stabilite începând cu 1.12.2005, conform H.G. nr. 1456/2005.
Drepturile de pensie nou stabilite prin deciziile emise în anul 2008, au fost acordate retroactiv începând cu data de 1.12.2005, calculându-se şi plătindu-se diferenţele aferente, recurentul nu a înregistrat un prejudiciu. Cu referire la diferenţele pretinse de reclamant, în mod corect prima instanţă a reţinut că aceste diferenţe provin de la modul de aplicare a măsurilor de indexare şi recorelare a pensiilor şi modul de aplicare a art. 184 alin. (2) din legea nr. 19/2000 potrivit metodologiei stabilită de art. 180 alin. (2) din acelaşi act normativ la trecerea de la pensia anticipată la pensia limită de vârstă. Trimiterea făcută de recurent la prevederile E. Lege nr. 118/1990 nu îşi găsesc aplicabilitate în materia asigurărilor sociale, vizând scutirea de impozitul şi taxele locale şi nicidecum impozitul pe veniturile din pensie reglementat de dispoziţiile Legii nr. 571/2003.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 976 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Stagiul de cotizare ce trebuie luat în calcul de către pârâtă este cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, astfel cum în mod corect a procedat aceasta. Instanţa fondului reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 43 din Legea nr. 19/2000. Acest text de lege a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, Î.C.C.J. pronunţând în şedinţa din 22.09.2008 decizia nr. 40/2008 prin care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi de colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara şi a constatat că „dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 980 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform tabelului nr. 4 prevăzut de alin. (1) al art. 167¹ Legea nr. 19/2009, în cazul reclamantului reducerea vârste standard de pensionare în mod corect s-a stabilit a fi de 12 ani, având în vedere stagiul de cotizare realizat în grupa I de 21 ani, 5 luni şi 27 zile. Vârsta standard din care se face reducerea se raportează la condiţia realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului şi lunii în care se deschide dreptul de pensie (februarie 2004), prevăzut în anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000, iar conform acestuia stagiul complet de cotizare este de 30 ani şi 4 luni şi nu de 20 ani cum susţine reclamantul.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 960 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu îndeplinea cerinţele legale pentru a fi înscris la pensie conform art. 4 din Legea nr. 226/2006, neavând vârsta legală de pensionare, motiv pentru care se va constata că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale la speţa dedusă judecăţii, astfel că se va dispune în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului declarat de către reclamant, corelativ cu admiterea recursului formulat de către pârâta Casa judeţeană de Pensii A, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1012 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 137 C. proc. civ.: „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea pe în fond a pricinii”. Din această perspectivă este a se reţine că excepţia nulităţii recursului este nefondată. Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., dispoziţii care reglementează cazurile de modificare sau de casare a unei hotărâri. Deci, art. 304 C. proc. civ. există, nu este abrogat, iar recurenta a înţeles să îl invoce în susţinerea căii de atac.
2. Adeverinţa 584/4.10.2007 emisă de S.C. „V.” S.A. în faliment prin custodele de arhivă S.C. T. S.R.L. atestă că reclamantul E.F.J., în perioadele 20.09.1971-23.09.1971, 8.04.1972-1.10.1974, 1.12.1976-1.11.1984 şi 1.01.1990-18.10.1993, adică 14 ani, 2 luni şi 13 zile, a lucrat 100% în loc de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă. Acest act a fost eliberat reclamantului pentru a-şi completa carnetul de muncă şi pentru calcularea pensiei şi nu pentru a acţiona în instanţă în vederea obţinerii grupei superioare de muncă, aşa cum eronat susţine recurenta. Această adeverinţă a fost înscrisă în carnetul de muncă la poziţia 117. Drept urmare, potrivit Decretului 92/1976, aceste menţiuni fac dovada deplină a celor cuprinse până la înscrierea în fals, iar recurenta Casa judeţeană de Pensii nu are nicio atribuţie în a cenzura conţinutul adeverinţelor cu atât mai mult cu cât acestea s-au finalizat cu înscrierea lor în carnetul de muncă.
3. Se mai critică faptul că adeverinţa în discuţie a fost înscrisă în carnetul de muncă în baza unui act normativ abrogat încă din 2001, însă din copia carnetului de muncă rezultă doar temeiul juridic al acordării grupei I de muncă, respectiv Ordinul nr. 50/1990, şi nu vreun alt act normativ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 851 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile reclamantului recurent sunt neîntemeiate. În mod corect pârâta a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse în tabelul 5 deoarece raportarea se realizează la stagiul complet de cotizare şi la vârsta standard de pensionare, nu la vârsta de pensionare redusă ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 44. Astfel reclamantul ar fi îndeplinit vârsta standard de pensionare în perioada decembrie 2012-noiembrie 2014, astfel că se încadrează în condiţiile prevăzute de tabelul nr. 5.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 826 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor republicată: „Ajutorul lunar se acorda in situaţia in care cuantumurile drepturilor de pensie realizate la data solicitării de către beneficiari sunt mai mici de 364 lei, in situatia soţului supravieţuitor care beneficiază de pensie stabilita in baza prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, sau stabilita in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, precum si in situatia sotului supravietuitor care beneficiaza atat de pensie stabilita in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, cat si in fostul sistem al asigurarilor sociale pentru agricultori.” Deci dispoziţiile textului de lege privind condiţia ca beneficiarii să obţină o pensie mai mică de 364 lei sunt clare şi neechivoce şi nu lasă loc interpretării solicitate de intimata reclamată şi împărtăşită greşit de instanţa de fond, deoarece cuantum pensiei realizate în speţă, de intimată de exact 364 lei o exclude de la beneficiul acestui text de lege. Astfel, soluţia primei instanţe se bazează pe interpretare şi aplicare eronată a textului de lege susenunţat, motiv de modificare a hotărârii prev. de art. 304 punct 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 766 din 11 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul este în eroare atunci când solicită recalcularea punctajului mediu anual în temeiul art. 80 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în primul rând pentru faptul că nu s-au pensionat în temeiul acestei legi, iar textul de lege invocat nu reglementează recalcularea pensiilor, ci se referă la aplicarea valorii actualizate a punctului de pensie.
Corect a observat instanţa de fond şi faptul că pretenţiile reclamantului în sensul recalculării pensiei în temeiul Legii nr. 19/2000 începând cu anul 2001 şi cele privind acordarea de diferenţe ca urmare a recalculării pensiei, începând cu anul 2005, au făcut obiectul acţiunilor înregistrate în dosarul Tribunalului Hunedoara cu nr. 9715/2004 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 6126/2004, irevocabilă prin nerecurare, acţiune care a fost respinsă prin nerecurare şi în dosarul aceleiaşi instanţe nr. 237/2006 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 853/2006 prin care acţiunea a fost de asemenea respinsă ca nefondată, hotărâre ce a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1427/2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. (...). În consecinţă, sub acest aspect, există autoritate de lucru judecat, astfel că pretenţiile reclamantului nu mai pot fi analizate şi soluţionate în prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 768 din 11 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamantul nu a solicitat expres suma de 220 lei, nu a arătat ce reprezintă, iar potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”, soluţia primei instanţe este corectă şi legală.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 781 din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima critică vizează nerespectarea de către intimata CJP H a formelor de executare întocmite în baza sentinţei civile nr. 592/2003 a Tribunalului Hunedoara. Recurentul omite însă împrejurarea că prin decizia civilă nr. 788/2006 a Tribunalului Hunedoara a fost admis recursul declarat de CJP H împotriva sentinţei civile nr. 2789/2006 a Judecătoriei Deva şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii contestaţiei la executare, fiind anulate formele de executare începute în dosar execuţional nr. 46/2006 al BEJ E. B.
Şi cea de-a două critică, nemenţinerea de către intimată a punctajului mediu anual mai avantajos, este evident neîntemeiată în condiţiile în care, valoarea pensiei rezultată în urma evaluării fiind de 670 lei, intimata a menţinut în plată pensia anterioară care era mai avantajoasă, în cuantum de 751 lei. Pensia recurentului a fost stabilită în baza Legii nr. 3/1977, astfel că nu este exclusă de la evaluare, fiind incidente prevederile H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, recurentul neîncadrându-se în situaţia de excepţie reglementată de art. 5.
Nemulţumirile recurentului sunt lipsite de orice fundament real, deoarece dispoziţiile sentinţei civile nr. 592/2003 a Tribunalului Hunedoara nu îi sunt mai favorabile, întrucât pensia astfel rezultată este de 546, 69 lei aferentă unui punctaj de 2, 41286 punte şi o valoare a punctului de pensie de 226, 5701 lei, ori pensia menţinută în plată este de 751 lei. Nu se poate reţine nici lipsa rolului activ al instanţei în aflarea adevărului, în condiţiile în care instanţa a analizat atent evoluţia în timp a drepturilor de pensie ale recurentului reclamant prin raportare la dispoziţiile legale incidente la data emiterii deciziilor de pensie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 778 din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, însă pe fondul cauzei instanţa a observat că pârâta a aplicat în cazul reclamantului în mod corect prevederile H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, valorificând toate actele existente la dosar, punctajul mediu anual fiind corect determinat prin împărţirea numărului de puncte realizat în perioada de stagiu de cotizare la stagiul complet de cotizare de 30 de ani, prin aplicarea prevederilor art. 2 din H.G. nr. 1550/2004 şi nu la stagiul de 20 de ani, cum fără temei legal solicită reclamantul.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 744 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ceea ce conduce la admiterea recursului de faţă, este doar critica vizând existenţa în prezent în privinţa reclamantului a două decizii de pensie, cea din 9.06.2005 şi cea emisă la 9.08.2007, în fiinţă la momentul actual în paralel datorită celor dispuse prin dispozitivul sentinţei atacate. Chiar dacă decizia de pensie nr. 1-95074/9.08.2007 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă nu face obiectul litigiului de faţă, totuşi în ceea ce priveşte menţinerea efectelor deciziei nr. 90466/9.06.2005 ca urmare a anulării deciziei 90466/24.07.2007 nu se poate face abstracţie de apariţia noii decizii care fiind pusă în plată începând cu 1.08.2007 face ca decizia din 9.06.2005 să-şi piardă efectele. Doar în situaţia în care noua decizia va fi atacată în instanţă şi s-ar pronunţa o hotărâre de anulare a ei, în continuare ar urmă să-i producă efectele decizia 90466/9.06.2005, însă până în prezent neaflându-ne într-o atare situaţie, aceasta din urmă decizie îşi pierde aplicabilitatea la 1.08.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 746 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul s-a pensionat în baza deciziei nr. 91940/11.09.1989 pentru munca depusă şi limită de vârstă, drepturile de pensie fiindu-i stabilite conform Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1.11.1989. La acea dată i-a fost valorificat un stagiu de cotizare de 38 ani, 8 luni şi 8 zile. Ulterior, pârâta C.J.P. H a mai emis două decizii, prima, având nr. 91940/18.04.2002, prin care i-a fost valorificat stagiul de cotizare realizat în agricultură şi dovedit cu adeverinţa nr. 204/2001, emisă de Consiliul Local H., iar cea de-a doua, având nr. 91940/27.04.2007, prin care i-a fost valorificat sporul de noapte, dovedit cu adeverinţa nr. 1817/2006, emisă de Filiala E.S.U. S.A. Pârâta i-a valorificat corect stagiul de cotizare realizat în agricultură începând cu luna următoare celei în care a fost depusă adeverinţa doveditoare.
Referitor la susţinerea recurentului, conform căreia nu a fost valorificat sporul de noapte, se constată că acesta a fost valorificat în procent de 4, 73 %, rezultat prin împărţirea sumelor de bani primite lunar de recurent cu acest titlu, la câtimea salariului primit de acesta în fiecare lună.
H.G. nr. 267/1990, invocată de reclamant, nu este incidentă în cauză deoarece prevederile acestui act normativ se aplică dosar celor pensionaţi după data de 1.02.1990. De asemenea, nici dispoziţiile Legii nr. 226/2006 nu îi sunt aplicabile sub aspectul invocat întrucât prevederile cuprinse în lege nu retroactivează, ci se aplică pentru viitor, celor care se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 609 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Cum recurentul a atacat o hotărâre irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel în calitate de instanţă de recurs, conform prevederilor legale precizate, recursul este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 727 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul este îndreptăţit la valorificarea sporurilor dovedite cu adeverinţa eliberată de angajator, întrucât conform prevederilor art. 164 şi 78 din Legea nr. 19/2000 sporurile şi adaosurile de care au beneficiat angajaţii şi care au fost dovedite cu înscrisuri chiar neînregistrate în carnetul de muncă trebuie să fie cuprinse în baza de calcul al pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 608 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile în timp, deciziile în litigiu au fost corect emise cu aplicarea Legii nr. 567/2004 modificată prin Legea nr. 17/2006, având în vedere că perioada vizată în aceste decizii are în vedere intervalul până în luna octombrie 2007, urmând ca după această dată să se emită noi decizii la care procentul de 1% să se aplice la baza de calcul astfel cum prevede O.U.G. nr. 100/2007, ordonanţă ce se aplică doar pentru viitor, nu şi pentru situaţiile trecute.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 599 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, ţinând cont de anul naşterii intimatei – respectiv anul 1956 – vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, aceasta necadrându-se în prevederile anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001 privind vârstele standard de pensionare în funcţie de anul naşterii – completată cu Anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000. Astfel vârsta standard de pensionare a fost redusă de la 60 de ani cu 10 ani, ţinând cont de faptul că intimata a realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani.
Susţinerea intimatei împărtăşită în mod eronat de prima instanţă, de creştere eşalonată, în decurs de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii nr. 19/2000, a stagiului complet de cotizare de 30 de ani, cu trimitere la art. 41 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 este nefondată, deoarece acest text de lege vizează cadrul general al pensiei pentru limită de vârstă.
În ce priveşte persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat – cum este şi cazul intimatei care se încadrează potrivit deciziei nr. 4744/13.06.2007 într-un grad de handicap mediu (f. 6) sunt incidente prevederile speciale – respectiv art. 47 alin. (1) lit. c) din lege susenunţat, care prevede expres reducerea vârstei standard de pensionare condiţionat de realizarea stagiului complet de cotizare. Deci, acest text de lege care a stat la baza emiterii deciziei de pensionare nr. (...)/2007 prevede expres stagiul necesar de 30 de ani şi nici de cum 26 de ani şi 4 luni reţinut de instanţa de fond prin coroborarea greşită a unor texte de lege care reglementează distinct pensia pentru limită de vârstă acordată în condiţii normale şi pensia pentru limită de vârstă acordată persoanelor cu handicap.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 623 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 82 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, drepturile de pensie ale reclamantei, reprezintă 85% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate (octombrie 2005-septembrie 2006). Prin cele două sentinţe civile s-a constatat că drepturile salariale la care era îndreptăţită reclamanta în acest interval sunt mai mari şi s-a dispus plata acestor diferenţe salariale corelativ cu impozitarea acestor sume. Faţă de aspectele de mai sus, recalcularea pensiei reclamantei trebuia să opereze de la aceeaşi dată, 1.10.2006.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 526 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul normativ aplicabil în cauză reclamantei este cel în vigoare la data depunerii cererii nr. 32646/2007, respectiv Legea nr. 303/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 17/2006 şi nicidecum O.U.G. nr. 100/2007, act normativ care a intrat în vigoare la 8.10.2007, deci ulterior înregistrării cererii. Cererea reclamantei trebuia admisă deoarece condiţia de vechime prevăzută de lege la acel moment era îndeplinită. Din copia carnetului de muncă precum şi din adeverinţele depuse la dosar rezultă în mod clar că reclamanta avea, la data de 15.09.2007, o vechime în magistratură de 25 de ani şi 8 luni, din care 16 ani, 7 luni şi 14 zile, ca judecător la Judecătoria Deva şi Tribunalul Hunedoara şi 9 ani şi o lună, ca avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 523 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ceea ce s-a stabilit prin sentinţa invocată de către contestatore este dreptul acesteia de a i se elibera o adeverinţă de către angajator care să fie depusă la casa de pensii competentă pentru a se stabili dacă este sau nu îndreptăţită la plata unei pensii de serviciu, acest drept intrând în puterea de lucru judecat. Este prin urmare greşită reţinerea primei instanţe că prin sentinţa respectivă s-a stabilit dreptul contestatoarei la pensie de serviciu. Este adevărat că în considerentele menţionatei sentinţe se menţionează – generic – că prin dispoziţiile art. 68 alin. (11) din Legea nr. 567/2004 se prevede expres dreptul personalului auxiliar de specialitate, pensionat la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, de a beneficia de pensie de serviciu cu condiţia existenţei unei vechimi în muncă de cel puţin 25 ani, însă instanţa nu a analizat dacă în concret contestatoarea este îndreptăţită la o asemenea pensie de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 485 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În toată perioada care începe cu 1.04.2006 şi până la emiterea deciziei în prezent atacate (nr. 56152 din 27.06.2007), respectiv pentru intervalul 1.04.2006-1.07.2007 reclamanta a beneficiat în paralel atât de pensia de urmaş, cât şi de cea pentru limită de vârstă, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, care statuează că: „în sistemul public asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat.”
Faptul că doar prin intermediul deciziei atacate a aflat despre existenţa deciziei de suspendare a pensiei pentru limită de vârstă nu afectează legalitatea şi temeinicia deciziei nr. 56152/27.06.2007, câtă vreme prevederile legale anterior menţionate statuează în mod clar şi fără dubiu asupra situaţiilor de acest gen. De altfel nici recurenta nu contestă justeţea acestei măsuri, ci doar faptul că nu a avut cunoştinţă despre decizia de suspendare, decizie care însă nu face obiectul prezentului litigiu. Deşi se afirmă că nu există temei legal pentru suspendarea pensiei de urmaş stabilite, trebuie precizat că intimata nu a procedat la suspendarea acesteia ci, ca urmare a emiterii deciziei de pensiei de urmaş, a procedat la suspendarea pensiei iniţiale şi anume a celei pentru limită de vârstă. Deci, pentru clarificare, este a se reţine că în continuare, pentru viitor, reclamanta va beneficia doar de pensia de urmaş pentru care a optat, şi nu şi de cea pentru munca depusă şi limită de vârstă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 477 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că în urma recalculării pensiei, prin decizia atacată, cu valorificarea întregului stagiu de cotizare dovedit ca fiind realizat de reclamant, inclusiv a celui realizat după pensionare, a fost stabilit un număr de puncte mai mic decât cel aferent cuantumului pensiei aflate în plată, nu înseamnă o nesocotire a prevederilor legale în modul de calcul al pensie şi nicio nesocotire a dreptului reclamantului. Astfel, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca în urma recalculării, cuantumul pensiei aferente noului punctaj determinat să fie mai mică, sens în care a reglementat ca măsură de protecţie a pensionarului, menţinerea cuantumului aflat în plată – art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 4/2005. În speţă, în aplicarea acestei norme legale, intimata a menţinut în plată cuantumul pensiei mai avantajoase, respectiv 890 lei. În mod corect prima instanţă a reţinut că intimata avea obligaţia să procedeze la evaluarea şi recalcularea pensiei conform prevederilor legale şi că în raport cu probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, drepturile la pensie ale reclamantului au fost legal calculate şi achitate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 398 din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât perioada în care reclamanta a beneficiat de plăţi compensatorii reprezintă stagiu asimilat de cotizare recunoscut de un act normativ anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 stabilirea salariului care se are în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual este guvernată de art. 163 din Legea nr. 19 /2000. Respectiv pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii 19/2000, 1.04.2001, punctajul mediu anual se determină prin raportare la salariul minim pe economie brut sau net ori salariul minim brut pe ţară. În speţă în mod corect pârâta a calculat drepturile reclamantei prin raportare la salariul minim pe economie. Susţinerea reclamantei în sensul că în speţă ar fi incidente prevederile art. 164 din Legea 19/2000 sunt nefondate. De asemenea nu sunt aplicabile speţei nici dispoziţiile art. 45 ale secţiunii D „Alte drepturi de asigurări sociale” capitolul VIII „Referitor la alte drepturi de asigurări sociale”, deoarece acesta cuprinde norme care nu se referă, aşa cum arată şi titlul său la drepturile de pensie. Normele referitoare la drepturile de pensie sunt cuprinse în secţiunea C a Ordinului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 163 din 6 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 246 C. proc. civ. „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1150 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul M.T. s-a pensionat în anul 1998, temeiul Legii nr. 3/1977, iar potrivit legislaţiei anterioare, respectiv art. 10 din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, la stabilirea bazei de calcul a pensiei se ia în considerare alături de media salariului de bază pe cei 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate şi alte sporuri, şi sporul pentru lucru sistematic peste programul normal. Criticile recurentei sunt nefondate din moment ce reclamantul a dovedit cu adeverinţa nr. 2575/14.09.2007 că a beneficiat de sporul în litigiu şi că angajatorul a achitat la bugetul statului C.A.S.-ul şi contribuţia pentru pensia suplimentară pentru întreaga perioadă lucrată de reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 241 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din momentul luării la cunoştinţă a conţinutului adresei nr. (...)/2002 emisă de Ministerul de Interne, prin Direcţia Financiară – Serviciul de Pensii – recurentul avea posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată lucru pe care însă nu l-a făcut până la data de 19.05.2006, când a introdus pe rolul Tribunalului Alba prezenta cererea introductivă de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 66 din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu beneficiază de prevederile art. 9 din H.G. nr. 267/1990, chiar dacă s-ar lua în considerare că în perioada 1.01.1979-31.12.1985 reclamantul a lucrat în subteran, susţinere contrazisă evident de menţiunile din carnetul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 708 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a interpretat corect atât prevederile legale în materie cât şi probele depuse la dosar care au demonstrat că perioada 20.07.1952-1.09.1955 constituie perioadă asimilată, în sensul art. 38 din Legea nr. 19/2000 şi nu perioadă contributivă, cum consideră reclamantul recurent. Faţă de prevederile art. 163 din Legea nr. 19/2000 şi văzând dispoziţiile art. I, pct. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 19/2007, care arată că acest act normativ se aplică tuturor perioadelor care constituie stagiu de cotizare în sistem public, cu excepţia perioadelor asimilate, se constată că pârâta C.J.P. H a procedat corect la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 707 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport cu textele de lege invocate, prescripţia fiind o sancţiune legală a pierderii dreptului, în situaţia în care partea nu a respectat intervalul de timp stabilit de legiuitor înăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acţiune în sens material.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 491 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este greşită soluţia instanţei de fond sub aspectul neplafonării cuantumului pensiei de serviciu, prin aceasta încălcându-se prevederile art. 68 alin. (2) din Legea nr. 567/2004. Prin urmare, în aplicarea textului de lege menţionat, va fi obligată intimata să adauge la cuantumul pensiei de serviciu cuvenite fiecărei contestatoare câte 1% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 ani prevăzută la alin. (1) al art. 68, fără a se putea depăşi salariu de bază brut lunar avut de fiecare contestatoare la data pensionării, sub acest aspect recursul intimatei urmând a fi admis ca fondat.
În ceea ce priveşte recursul contestatoarei E. (...) pe durata procesului, intimata CJP Sibiu a intrat în posesia adeverinţelor emise de angajator cu respectarea dispoziţiilor menţionate, ceea ce a permis stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarelor astfel cum acestea au solicitat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 739 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta s-ar fi putut pensiona doar dacă întrunea cerinţa stagiului complet de cotizare, care potrivit anexei 9 la Ordinul nr. 340/2001 este de 27 ani şi 10 luni, prin raportare la data naşterii, însă conform înscrierilor din carnetul de muncă stagiul său de cotizare este de 27 ani, 6 luni şi 22 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 656 din 5 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În dosarul înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr. (...) se constată identitatea de obiect, cauză şi părţi din dosarul nr. 7552/2005, astfel încât instanţa de fond în mod corect a reţinut autoritatea de lucru judecat, respingând acţiunea formulată de reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 719 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamantului la data pensionării îi erau aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 292/1959 potrivit cărora vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie pentru cei ce au lucrat în subteran era de 20 de ani. Acest decret nu mai era în vigoare la data pensionării reclamantului fiind abrogat prin Legea nr. 27 din 1966. Întrucât reclamantul a fost pensionat în intervalul prevăzut de art. 2 A 3 al H.G. în mod corect instanţa a apreciat că stagiu complet de cotizare care urmează să fie utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual este cel de 30 de ani, astfel cum era el reglementat de art. 8 din Legea nr. 3/1977.
Este eronată susţinerea reclamantului potrivit căreia în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile A. 4 al art. 32 din H.G. nr. 1550/2000. Susţinerea reclamantului în sensul că A 4 ar face trimitere la Legea 19/2000 ca lege specială este neîntemeiată, în domeniul asigurărilor sociale Legea 19/2000 este legea cadru, dreptul comun şi nicidecum o lege specială. Nu este fondată nici susţinerea reclamantului în sensul că pârâta a încălcat dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 4/2005. Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 4/2005. Art. 1 E. din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenta. Art. 2 A (1) Recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta. Din dispoziţiile art. 2 A 1 din ordonanţă rezultă că determinarea punctajului mediu anual pentru E. supuse recalculării se face cu respectare prevederilor Legii 19/2000 precum şi a prevederilor ordonanţei, ori dispoziţiile de determinare a stagiului de cotizare sunt tocmai astfel de „prevederi ale ordonanţei”. În consecinţă în mod eronat instanţa de fond a reţinut că reclamantului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 A. 1 din Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 942 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a aplicat în mod corect legea deoarece revizuirea pensiei de serviciu s-a făcut doar până în luna septembrie 2007, deoarece la 8.10.2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 100/ 2007. Stabilirea drepturilor de pensie, conform noilor reglementări, urmează să se facă după depunerea unei adeverinţe care să prevadă bază de calcul conform art. 68 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 modificată prin O.U.G. nr. 100/2007. În plus, adeverinţa nr. 644/2007 nu a putut fi luată în considerare deoarece nu cuprindea baza de calcul prevăzută de O.U.G. nr. 100/2007 ci pe cea reglementată de Legea nr. 17/2006.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 618 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 50 privind pensia anticipată parţială, având în vedere stabilirea cuantumului pensiei anticipate parţiale din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. Conform anexei 9 din Ordinul 340/2001, pentru contestatoare vârsta standard de pensionare e de 59 ani şi 2 luni şi un stagiu complet de cotizare de 28 de ani şi 4 luni, luându-se în calcul şi sporul acordat în baza legislaţiei anterioare pentru activităţi desfăşurate până la 1.04.2001 în grupa a II-a de muncă. În cauzele având ca obiect stabilirea drepturilor de pensie întocmirea raportului de expertiză este obligatorie, pentru calculul acestora, iar recurenta, în ipoteza contestării acestuia, avea posibilitatea administrării probei contraexpertizei tehnice de specialitate, inclusiv extrajudiciare. Raportul de Expertiză, astfel cum a fost completat de experta F.I., răspunde obiecţiunilor formulate de recurentă, fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 887/R/M din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Obţinerea în mod ocazional de către aleşii locali a 2-3 indemnizaţii lunare, reprezentând fiecare până la 5% din indemnizaţia lunară, după caz, a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului B, nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plăţii pensiei în sensul prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 948/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit materialului probator administrat în cauză rezultă că reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în grupa a doua de muncă în intervalul de timp înscris în Adeverinţa nr. 808/31.05.2005 eliberată de SC N. SA B. Pentru veridicitatea şi autenticitatea înscrisului răspunderea revine angajatorului şi nu recurentei. Prin urmare, în mod greşit recurenta a procedat la o comparare unui act, neavând nicio competenţă în acest sens. Atâta timp cât înscrisul nu a fost anulat, fiind în vigoare, el îşi produce efectele iar recurenta este obligată a avea în vedere conţinutul acestuia la emiterea deciziei de pensionare. Pe de altă parte există posibilitatea extinderii acestor activităţi enumerate de Ordin cu încadrarea în grupa a II-a de muncă în baza art.4 din ordin, esenţial fiind ca această extindere să aibă la bază analiza condiţiilor de muncă şi să reprezinte acordul, voinţa angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 858/M din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi procedând la aplicarea dispoziţiilor legale incidente, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică. Potrivit materialului probator administrat în cauză rezultă că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în grupa a doua de muncă în intervalul de timp înscris în Adeverinţa nr. 00553/7.03.2006 eliberată de SC D. SA D. Pentru veridicitatea şi autenticitatea înscrisului răspunderea revine angajatorului şi nu recurentei. Prin urmare, în mod greşit recurenta a procedat la o comparare unui act, neavând nicio competenţă în acest sens. Atâta timp cât înscrisul nu a fost anulat, fiind în vigoare, el îşi produce efectele iar recurenta este obligată a avea în vedere conţinutul acestuia la emiterea deciziei de pensionare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 882/M din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta este beneficiara certificatului seria (...)-Z nr. 00021 fiind urmaş de erou martir al S. române din E. 1989 pentru E.J., tatăl acesteia. Potrivit art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004 pentru alte drepturi, reclamanta beneficiază şi de „pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege”. Acest act normativ are un caracter special faţă de Legea nr. 19/2000, normă generală în materia pensiilor şi, prin urmare, stabileşte în mod derogator că reclamanta beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel cuantumul pensiei acordate, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 19/2000. Instanţa de fond a interpretat corect normele legale aplicabile dând prioritate celor cu caracter special, astfel încât este justă concluzia potrivit căreia dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 19/2000 nu sunt aplicabile contestatoarei deoarece acestea se referă la asiguraţii care beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în condiţiile art. 42 din lege. Or, nu este cazul contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 873/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Menţiunea de la pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001. În situaţia în care se face dovada contrară textul legal arătat devine inaplicabil. În speţă, contestatoarea a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuţia tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, conform căruia angajatorii au fost obligaţi să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţiei de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 795/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Scopul pentru care a fost adoptată O.U.G nr. 19/.21.03.2007 se regăseşte în speţă. O.U.G. 19/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 a intervenit ca o măsură de îmbunătăţire a standardului de viaţă pentru persoanele vârstnic, pentru eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensie şi presupune printre alte măsuri „modificarea cadrului juridic necesar calculării punctajului mediu anual pentru perioadele în care nu sunt înregistrate salarii în carnetele de muncă şi dovedirea acestora prin adeverinţe este imposibilă”. Dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au fost corect interpretate în sensul recunoaşterii cumulului cotizării pentru venituri cumulate realizate de persoana asigurată în acelaşi sistem de asigurări sociale. În consecinţă, în speţă s-a reţinut corect existenţa a 2 stagii de cotizare pentru perioada în cauză.
2. La determinarea punctajului mediu anual se aplică art. 161 alin. (3) lit. a) din Legea 19/2001 modificată conform O.U.G. nr. 9/2007 mai sus invocată în sensul că se acordă” un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1.09.1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în momentul de muncă nu sunt înregistrate drepturi salariale”. Articolul invocat nu lasă loc de interpretare. Dispoziţia prevede aplicarea la recalcularea pensiei a unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare în speţă existând dovezi că intimatul contestator a cotizat pentru ambele venituri obţinute în perioada 1.12.1946-1.09.1947 se impune recalcularea pensiei cu punctajul rezultat pentru ambele stagii de cotizare aferente acestei perioade, respectiv se vor aplica la recalculare 2 puncte în baza art. 161 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 19/2001 modificată prin O.U.G. nr. 19/2007.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 277/M din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prin sentinţa civilă 1207/2007, Tribunalul i-a recunoscut procentul total de 82% asupra bazei de calcul reprezentată de venitul brut realizat în ultima lună de activitate, având în vedere că vechimea în magistratură de 25 ani prevăzută la art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost depăşită cu 2 ani şi 11 luni aşa cum rezultă din datele menţionate la rubrica „vechimea în funcţia de procuror” în vechea decizie de pensionare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 244/M din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. a) Susţinerea recurentei-reclamante că dispoziţiile art. 78 alin. (1) Legea nr. 19/2000 au fost greşit interpretate, sunt nefondate. Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Legea nr. 19/2000 sunt clare şi nu pot crea interpretări. Se prevede că „punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. O altă variantă de calcul, propusă de reclamantă şi acceptată de instanţă, ar echivala cu o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil în sistemul de drept.
b) În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că în mod greşit nu au fost avute în vedere adeverinţele 5612, 5623/13.12.2006 la recalcularea pensiei, se constată că instanţa de fond a cercetat aceste înscrisuri potrivit dispoziţiilor O.U.G. 4/2005, reţinând corect că sumele acolo prezentate reprezentând prime de 8 martie, de Paşti, de Crăciun, prima petrolistului şi prime de vacanţă, nu au caracter permanent, nu s-a făcut dovada că pentru acestea s-a achitat contribuţia la CAS şi prin urmare nu pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare, potrivit art.164 alin. (2), (3) Legea nr. 19/2000 şi pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005.
Singura adeverinţă care are forţă probantă este adeverinţa 1756/18.10.2007 eliberată de SC E. SA dată în explicarea veniturilor poziţiei 69 din carnetul de muncă şi în completarea adeverinţei 704/22.03.2007 care a fost avută în vedere la instanţa de fond. Susţinerea intimatei CJP B în sensul că pentru a efectua recalcularea pensiei în baza acestei adeverinţe, contestatoarea trebuie să facă o cerere prealabilă la CJP nu poate împiedica instanţa de control judiciar a pronunţa o soluţie prin care CJP să fie obligată direct la recalcularea în funcţie de datele acestei adeverinţe. Aprecierea ca inadmisibilă a unei acţiuni prin care se urmăreşte validarea unui drept, atestat printr-un act juridic depus în probaţiune în cursul judecăţii, pentru considerentul că partea nu a urmat o altă cale procedurală – în speţă cererea de recalcularea pensiei la CJP conform Legii nr. 19/2000 – încalcă dreptul liberului acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil consacrat în art. 6 alin. (1) din CEDO.
2. Cu privire la recursul promovat de CJP B, instanţa constată că este admisibil în parte, doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, restul susţinerilor din recurs nefiind întemeiate, pentru argumentele mai sus descrise. În consecinţă, se constată că, faţă de admiterea în parte a contestaţiei, cheltuielile de judecată de la fond în cuantum total de 440 lei (onorariu expert) trebuiau suportate de intimata CJP conform dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., adică proporţional cu pretenţiile încuviinţate contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 104/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt clare şi nu pot crea interpretări. Se prevede că „punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea nr. de puncte realizat în fiecare lună”. O altă variantă de calcul propusă de reclamant şi acceptată de instanţă ar echival cu adăugarea la lege, ceea ce este inadmisibil în sistemul de drept. Acest articol a fost supus controlului constituţionalităţii în repetate ranguri invocându-se susţineri asemănătoare cu cele ale recurentului, însă forma articolului a fost considerată constituţională. Prin urmare, nefiind vorba de o interpretare greşită a legii instanţa de fond a soluţionat corect cauza sub toate aspectele. Invocarea art. 76 din Legea 19/2000 în recurs nu schimbă sensul art. 78 din Legea 19/2000 şi aplicarea acestuia în stabilirea punctajului anual al pensiei contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 92/M din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Câtă vreme reclamantul a făcut dovada unor sporuri mai mari decât cele obişnuite, acordate de către ministerulde resort, conform procedurilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salarii aferente şi dovedite prin adeverinţe emise de angajator, pentru care acesta îşi însuşeşte toată răspunderea, aceste venituri suplinitoare trebuie luate în calcul la determinarea cuantumului pensiei. Sporul de vechime pentru perioada din prezenta cauză, reprezintă un spor cu caracter permanent. Cuantumul lui mai mare, fiind dovedit nu trebuie neglijat la recalcularea pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 17/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs care evocă fondul poate fi revizuită în situaţiile limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1-7 C. proc. civ., motivele invocate de către revizuientă neîncadrându-se în aceste situaţii. Prin cererea de revizuire, revizuienta invocă motivele de nelegalitate a hotărârii reglementate de art. 304 C. proc. civ., motive care nu pot fi valorificate în această cale de atac şi nici într-o calificare a căii de atac ca şi recurs, nefiind admisibil recursul la recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2870 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La dosar nu există dovada comunicări deciziei de pensionare contestată iar borderoul de corespondenţă confirmă doar faptul expedierii actului astfel că în mod greşit instanţa de recurs a stabilit că data comunicării o reprezintă data emiterii deciziei de pensionare. Instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială luând în calcul data curgerii termenului de prescripţie de la 1.08.2006, data emiterii deciziei contestate, eroare care se circumscrie dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în recurs fiind astfel nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2789 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs a verificat temeinicia cererii de recurs doar prin raportare la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi doar cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor Legii 303/2004 de către instanţa de fond, apreciind că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect aceste prevederi legale, astfel încât reclamantul nu poate beneficia de pensia de serviciu reglementată de Legea nr. 303/2004, modificată prin O.U:G. nr. 100/2007, întrucât are calitatea de fost magistrat şi o vechime efectivă ca judecător de 12 ani, iar această lege cere o vechime minimă de 20 de ani în funcţia de judecător sau procuror.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2316 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză, s-a constatat, în conformitate cu adresa nr. 4599/18 februarie 2004 şi a deciziei nr. 23769/4 mai 2007 că petentul era îndreptăţit la pensia pentru limită de vârstă la împlinirea a 62 de ani, prin reducerea vârstei standard de pensionare de 64 de ani ca urmare a valorificării stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, astfel încât începând cu data de 28 martie 2005 acesta a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, nemaiavând obligaţia de a se prezenta la revizuirea medicală, nefiind încălcate dispoz. art. 62 alin. (1) din aceeaşi lege. S-a reţinut în mod întemeiat şi faptul că petentul a depus cerere de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă la data de 13.T.2006, iar prin decizia nr. 23769/4 mai 2007 a fost trecut de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă începând cu 1 octombrie 2006, luna următoare depunerii cererii, conform art. 83 alin. (4) din Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8176 din 18 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Asupra recursului declarat de reclamanta P.N., faţă de obiectul cauzei recursul trebuia să fie exercitat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii supuse recursului. Potrivit dovezii de comunicare recurentei i s-a comunicat hotărârea la 2.11.2007. Se constată că recursul a fost primit la data de 24.01.2008 fără însă a fi motivat.
Cu privire la recursul promovat de pârâta C.J.P. G se apreciază fondat. Se reţine în acest sens că Tribunalul a obligat recurenta C.J.P. G în mod incorect să stabilească pensia de serviciu a reclamantei-intimate P. C.N. având în vedere o adeverinţă pe care acesteia urma să-i fie eliberată de Tribunalul Gorj. În raport de această situaţie este de principiu că recurenta C.J.P. G stabileşte dreptul la pensie a persoanei îndreptăţite numai în baza actelor depuse de solicitanţi obligând recurenta C.J.P. D să stabilească pensia reclamantei-intimate în raport de o adeverinţă ce urma a-i fi eliberată acesteia ulterior, Tribunalul a pronunţat o soluţie afectată de nelegalitate şi netemeinicie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1200 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererea petentului de a i se emite o adeverinţă privind aceste plăţile achitate odată cu disponibilizarea a fost soluţionată favorabil de către angajator, care a emis adeverinţa cu numărul 9923 din 16.08.2007, adeverinţă ce include drepturile băneşti acordate petentului cu ocazia disponibilizării, inclusiv menţiunea privind exonerarea de plata contribuţiilor de către bugetul de asigurări sociale de stat şi către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Or, se observă astfel, constatarea instanţei de fond privind soluţionarea cererii petentului de către angajator pe parcursul derulării procesului, cererea acestuia rămânând fără obiect, este legală şi temeinică, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate.
Sunt neîntemeiate, criticile privind neindicarea dispoziţiilor legale ce vizează impozitarea, respectiv art. 4 din O.U.G. nr. 8/2003, precum şi lipsa menţiunilor privind caracterul de sume nete, atâta timp cât adeverinţa eliberată de angajator cuprinde toate aceste menţiuni, de altfel, acestea fiind prevederi ale legii, niciunul din subiectele unui raport juridic nu se pot prevala de necunoaşterea dispoziţiilor legale, cum greşit se susţine în recursul promovat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 209 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată din culpa reclamantei şi deci, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1635/R din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din lucrările dosarului instanţa, a constatat că reclamantul de fapt a formulat două contestaţii: una împotriva deciziei de pensionare nr. (...)/4.07.2006, emisă de CJP B care a stabilit drepturile de pensionare începând cu data de 1.07.2005 şi împotriva deciziei de pensionare nr. (...)/30.05.2007, emisă de CJP M. În situaţia vizată în speţă, deciziile emise de cele două case de pensii, analizate de instanţă sunt corect stabilite, drepturile de pensie ale reclamantului sunt plătite din data de 1.07.2005.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1478/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum în persoana reclamantului nu este întrunită cerinţa calităţii de moştenitor legal, în accepţiunea Codului civil, nefiind descendent, ascendent sau colateral al defunctei, în mod corect a procedat prima instanţă la respingerea acţiunii. În acest caz, reclamantul trebuia să facă dovada calităţii de moştenitor testamentar, putând revendica dreptul pretins prin acţiune în termenul general de prescripţie, de 3 ani. De asemenea, în acelaşi termen ar putea fi reclamat dreptul respectiv şi de către alţi potenţiali moştenitori – legali sau testamentari.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 466/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susţine că instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut. Astfel, rezultă în mod evident din acţiunea formulată şi din precizările aduse acţiunii, ca şi din motivarea în fapt şi în drept a acesteia, că ceea ce s-a cerut de către intimatul-reclamant a fost obligarea recurentei-pârâte la eliberarea unei adeverinţe în sensul indicat. Însăşi recurenta-pârâtă a înţeles care este obiectul cererii de chemare în judecată după cum rezultă din nota de şedinţă depusă de aceasta la dosar la termenul din 5.02.20008, prin care a susţinut că a depus la dosarul cauzei o adeverinţă, privind sporul bănesc lunar la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată, cât şi o adeverinţă cu veniturile lunare brute realizate de acesta.
2. Nu poate fi primită nici cea de-a doua critică din recurs, câtă vreme intimatul-reclamant şi-a întemeiat acţiunea nu numai pe dispoziţiile Codul Muncii, ci şi pe cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu ar exista temei legal pentru eliberarea unei adeverinţe în sensul celor dispuse de instanţa de fond, rezultând din acţiunea formulată şi din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acesteia şi care a fost scopul pentru care intimatul-reclamant a solicitat eliberarea adeverinţei respective, recurenta nefiind îndrituită să se pronunţate cu privire la utilitatea datelor ce rezultă din evidenţele sale, care urmează a fi examinate de organele competente, respectiv de Casa Judeţeană de Pensii D.
3. Neîntemeiată este şi ultima critică din recurs întrucât, aşa cum justificat a reţinut şi instanţa de fond, nici ultima adeverinţă eliberată reclamantului pe parcursul procesului, având nr. 139/18.02.2008, nu răspunde solicitării reclamantului, aceea de a evidenţia distinct sporul de acord global primit de acesta pe toată perioada arătată în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 868 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul primeşte pensie anticipată parţială şi desfăşoară şi activitate de consilier local, încasând indemnizaţia de şedinţă pentru fiecare şedinţă la care a participat. Activitatea desfăşurată de contestator nu reprezintă o activitate profesională, neconstituind rezultatul desfăşurării unei munci prestate ca urmare a exercitării unei profesii, a unei meserii, neavând caracter permanent, ci constituie o activitate cu caracter sporadic, desfăşurată în baza calităţii de consilier local dobândită în vederea realizării unui interes public şi nu personal, astfel că veniturile încasate de contestator cu titlu de indemnizaţie de şedinţă pot fi cumulate cu pensia, dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 19/2000 invocate de intimată nefiind aplicabile contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 602 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum pensia de serviciu, astfel cum a fost stabilită prin decizia contestată, are regimul unei pensii pentru limită de vârstă şi nicidecum a unei pensii anticipate, iar în cuprinsul deciziei a şi fost stabilită, de altfel, în mod corect, de către unitatea emitentă, ca dată pentru plata drepturilor 1.05.2007, prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale enunţate, sentinţa instanţei de fond este legală, nefiind date nici motive de casare de ordine publică.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 220 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care reglementa la data naşterii copilului (16.08.2005), condiţiile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului prevedea în art. 123 alin. (1) că „indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se acordă la cerere, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere”, plata urmând a se face de la data depunerii cererii şi nu retroactiv de la data naşterii copilului. Condiţia cererii a fost menţinută şi de O.U.G. nr. 148/2005 care în art. 8 alin. (1) prevede că „drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie”, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, se acordă la cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 117/AS din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împotriva măsurii luate precum şi în cazul neeliberării carnetului de muncă la încetarea activităţii, titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea care a luat măsura respectivă, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. Aşadar, există o cale legală pentru rectificarea erorilor invocate de reclamantă şi respectiv pentru stabilirea corectă a stagiului de cotizare, iar instanţa de fond a făcut trimitere la acest act normativ, motiv pentru care motivele de nulitate ale sentinţei nu pot fi primite, după cum nu poate fi reţinută nici incidenţa art. 3 C. civ. Acţiunea în justiţie este formulată de acela care invocă încălcarea unui drept recunoscut de lege, iar art. 1169 C. civ. obligă pe cel care face o propunere înaintea judecăţii să o dovedească. Înainte de a invoca dispoziţiile art. 3 C. civ., reclamanta avea obligaţia să se adreseze organelor competente să-i soluţioneze cererea, lucru pe care aceasta însă nu l-a făcut.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 177/AS din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi prin cererea formulată la data de 13.05.2008 reclamantul a arătat că îşi modifică cererea de chemare în judecată în sensul că solicită plata indemnizaţiei pentru lunile noiembrie-decembrie 2007, prima instanţă s-a pronunţat pe altceva decât s-a solicitat, obligând pârâta la plata indemnizaţiei pe lunile noiembrie-decembrie 2004, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. De asemenea, deşi reclamantul a arătat în şedinţa din 13.06.2008 că renunţă la judecata capătului de cerere privind daunele morale, prima instanţă, a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. În conformitate cu disp. art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Întrucât motivul de recurs invocat din oficiu a atras casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs, care privesc fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 189/AS din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se impune, casarea cu trimitere în vederea reluării judecăţii ţinând cont de înscrisurile existente în dosar care atestă o altă situaţie de fapt şi juridică decât aceea reţinută de Tribunal, care, pe de o parte, nu a clarificat obiectul juridic dedus judecăţii şi în ce constă pretenţia concretă a reclamantului, dar nici cauza acţiunii civile, fundamentul legal al dreptului pe care una din părţi îl valorifică împotriva celeilalte părţi, scopul spre care se îndreaptă voinţa reclamantului. Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti trebuie să se facă în lumina dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libeetăţilor fundamentale în sensul că executarea unei sentinţe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în caz contrar tot efortul demersului judiciar parcurs de parte ar deveni iluzoriu.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 183/AS din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din faptul că reclamantului i s-a comunicat doar adresa Spitalului Clinic Judeţean Târgu-M către Comisia de Expertiză Medicală pentru avizarea pensionării definitive şi nu i s-a comunicat reclamantului Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 366/11.02.2005 prin care se stabileşte termenul de revizuire la 15.02.2006 reiese că reclamantului nu i se poate imputa neprezentarea la revizuire în termenul stabilit de ultimul act, despre care nu avea cunoştinţă. Or, potrivit art. 62 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 doar „Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicala atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzuta revizuirea medicala.” Cât timp neprezentarea nu s-a făcut din motive imputabile reclamantului rezultă că în mod nelegal s-a dispus suspendarea plăţii pensiei şi implicit şi emiterea deciziei de debit.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1987/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 56(3) din Legea nr. 19/2000 modificată şi completată au fost nerespectate de intimata CJP D care la emiterea deciziei era obligată, prin Oficiul de Expertiză, să solicite avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, act cu caracter definitiv şi obligatoriu, astfel cum s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă.
Nici critica referitoare la greşita reţinere a culpei intimatei-recurente în derularea procedurilor medicale prevăzute de lege pentru revizuirile medicale şi încadrarea în grade de invaliditate, nu se justifică.
Drept urmare, in mod justificat a reţinut prima instanţă că nu i se poate imputa contestatorului neregulile identificate la control în dosarul său medical, iar existenţa acestora nu poate avea consecinţa anulării unei decizii de încadrare in grad de invaliditate, dispoziţiile legale evocate de tribunal fiind în mod corect interpretate.
In cazul unui autocontrol, deciziile de încadrare sau de reîncadrare în grad de invaliditate, precum şi cele de încetare a invalidităţii, se aplică de la data emiterii lor, cu efecte pentru viitor, aşa încât decizia de anulare a celei emise în anul 2006 este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 163 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a respectat dispoziţiile legale în materie cu privire la procedura necesară reîncadrării în incapacitate de muncă şi a procedat la anularea deciziei anterioare, cu toate că contestatorul a prezentat toate actele medicale care atestă incapacitatea sa de muncă, iar intimata nu a solicitat avizul obligatoriu de la institutul sus-arătat, reţinând ca temei al revocării deciziei de încadrare în incapacitate de muncă din anul 2006 doar constatări ale Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale – Direcţia de audit intern şi control, care nu au suport probatoriu în actele dosarului. În aceste condiţii, în mod greşit şi nelegal intimata a procedat la anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate emise anterior în anul 2006, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, care a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică sub toate aspectele.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 162 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 56(3) din Legea nr. 19/2000 modificată şi completată, au fost nerespectate de intimata CJP D care, prin organele prevăzute de lege să soluţioneze contestaţiile asupra capacităţii de muncă a unei persoane, erau obligate să solicite avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, act cu caracter definitiv şi obligatoriu, astfel cum s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă.
Nici critica referitoare la greşita reţinere a culpei intimatei-recurente în derularea procedurilor medicale prevăzute de lege pentru revizuirile medicale şi încadrarea în grade de invaliditate, nu se justifică. Drept urmare, în mod justificat a reţinut prima instanţă că nu i se poate imputa contestatoarei neregulile identificate la control în dosarul său medical, iar existenţa acestora nu poate avea consecinţa anulării unor decizii de revizuire anterioare, dispoziţiile legale evocate de tribunal fiind în mod corect interpretate.
In cazul unui autocontrol, deciziile de încadrare sau de reîncadrare în grad de invaliditate, precum şi cele de încetare a invalidităţii, se aplică de la data emiterii lor, cu efecte pentru viitor, aşa încât decizia de anulare a celor emise începând cu anul 1999 este nelegală, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a făcut dovada-cu copiile actelor medicale depuse la filele 14-21 dosar fond că încadrarea sa în gradul II de invaliditate a fost justificată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 161 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac, admisibilitatea acesteia fiind condiţionată de existenţa motivelor prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., care sunt limitativ şi expres prevăzute de lege pentru această cale de atac. În speţă, nu subzistă niciunul din cele două motive vizate de textele de lege citate, prin susţinerile invocate în contestaţie, tinzându-se doar la rejudecarea cauzei în fond, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de artac respectivă, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică sub toate aspectele.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 155 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte legalitatea soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii contestaţiei, în mod corect prima instanţă a constatat că petenta a formulat-o înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 56(2) din Legea nr. 19/2000, ea vizând răspunsul nr. 917/11.06.2007(primit la data de 13.06.2007)şi fiind înregistrată la data de 21.06.2007 la Tribunalul Dâmboviţa. Că această contestaţie priveşte răspunsul respectiv reiese din conţinutul ei, dar şi din precizarea şi completarea făcută de ptentă prin cererea depusă la data de 13.11.2007.
Pe fondul contestaţiei prima instanţă a reţinut în mod just că, urmare a controlului efectuat de CNPAS – Direcţia de Audit Intern şi Control – conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D – Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M – a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultaţia medicală cu documentaţia necesară şi menţinerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emiţând decizia nr. (...)/2007 prin care s-a dispus încetarea plăţii pensiei de invaliditate şi recuperarea sumei de2884 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.02.2005-1.05.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. (3) din acelaşi ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală şi în considerarea împrejurării că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă.
De asemenea, dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că petenta ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 153 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală şi în considerarea împrejurării că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă.
În cauză s-a dispus anularea deciziei nr. 255/24.04.2007 deşi nu s-a cerut deoarece din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamantul a înţeles a formula contestaţie şi împotriva acestei decizii, chiar dacă nu a indicat numărul acesteia.
Recurenta nu a făcut dovada erorilor care să constituie cazuri de nulitate pentru deciziile de pensionare, întrucât neregularităţile procedurale puteau fi remediate, punând în vedere părţii ce acte suplimentare trebuie să prezinte. Este normal că reclamantul nu a depus diligenţe pentru a face probe suplimentare în dosarul de pensie, deoarece, din moment ce Casa de Pensii D i-a admis dosarul, reclamantul a avut conştiinţa că a efectuat toate actele necesare prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte termenul de contestare al deciziilor, Curtea observă că procedura urmată de Casa Judeţeană de Pensii D este confuză şi greoaie, răspunsul Casei de Pensii la contestaţia administrativă fiind o simplă adresă care nu prevede calea şi termenul de atac, iar procedura administrativă nu poate împiedica procedura judiciară, cât timp aceasta este exercitată în termenul prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 147 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS, Direcţia de Audit Intern şi Control, conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D, Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă emise pentru reclamant pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare, ulterior emiţând decizia nr. (...)/2007 prin care s-a dispus încetarea plăţii pensiei de invaliditate şi recuperarea sumei de 7294 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.10.2004-1.06.2007.
Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală şi sub aspectul soluţionării excepţiei de tardivitate invocată de pârâtă în condiţiile în care în mod corect s-a constatat că obiectul contestaţiei formulate l-a constituit anularea deciziei nr. (...)/2007 emisă de intimată ci nu adresa de răspuns nr. 723/4.05.2007, în speţă nefiind aplicabilă procedura prealabilă reglementată de art. 56 din Legea nr. 19/2000, ea vizând numai deciziile de anulare a deciziilor de încadrare într-un grad de invaliditate.
Dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că reclamantul ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 132 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu a contestat în instanţă decizia de anulare a deciziilor medicale, astfel că aceasta a rămas definitivă, neputându-se dispune decât asupra recuperării sumei de 7789 lei.
În cazul în care în urma unui control, se constată deficienţe în ceea ce priveşte derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menţinut acelaşi grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidităţii, efectele producându-se numai pentru viitor, aşa cum justificat a concluzionat şi prima instanţă. În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu i se pot imputa intimatului reclamant neregulile constatate în dosarul său medical, iar măsura de recuperare a sumelor pretins plătite necuvenit nu poate fi aplicată întrucât efectele deciziei de anulare a deciziei medicale se produc doar pentru viitor, neputând retroactiva.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 131 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 19/2000, modificată şi completată, au fost nerespectate de intimata CJP D care nu putea emite decizia contestată, nr. (...), decât după expirarea termenului de contestare de 30 zile de la comunicarea deciziei nr. 170/20.04. 2007, pe care a şi invocat-o drept fundament al actului emis cu încălcarea dreptului de contestaţie al beneficiarului.
Sub un ultim aspect, prevederile art. 56 (3) din legea pensiilor sunt exprese şi explicite în privinţa consultării Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în etapa soluţionării contestaţiei reglementate la art. 2 din acelaşi articol. Nu este întemeiată interpretarea dată de recurentă în sensul posibilităţii iar nu al obligativităţii consultării acestei instituţii al cărei aviz este definitiv şi obligatoriu. În cauză nici această procedură expres si special instituită de lege nu a fost respectată de intimată, în întregime ea fiind afectată de nelegalitate aşa încât soluţia Tribunalului de a anula deciziile contestate inclusiv a adresei nr. 563/2007 este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 119 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS-Direcţia de Audit Intern şi Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D, Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă nr. 902/15.03.2003, 1110/18.03.2003, 1053/18.03.2004.1184/15.03.2005, 1982/18.03.2000 pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare.
De asemenea, dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că reclamantul B.B. ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Nici susţinerea recurentei în sensul că în cauză a fost încălcat principiul disponibilităţii întrucât s-a dispus anularea deciziei nr. (...)/26.04.2007 deşi nu s-a cerut urmează a fi apreciată ca neîntemiată deoarece din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamantul a înţeles a formula contestaţie şi împotriva deciziei prin care s-a dispus recuperarea sumei reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.05.2004-1.05.2007, chiar dacă nu a indicat numărul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 19 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Casa de Asigurări de Sănătate P colectează contribuţiile şi gestionează bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca parte componentă a bugetului consolidat al statului, în conformitate cu art. 61 din O.U.G. nr. 150/2002 şi art. 267 din Legea 195/2006. Or, în conformitate cu art. 55 alin. (5) din O.U.G. nr. 150/2002, coroborat cu art. 216, 261 alin. (4) din Legea 95/2006, CNAS, prin casele teritoriale de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere, în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Decizia fiscală contestată de către recurentul contestator va fi judecată în baza prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 de către instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8 din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul Constanţa a dat o justă soluţionare excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate C, astfel că hotărârea nu este criticabilă din această perspectivă, aceasta nefiind titularul obligaţiei ce constituie latura pasivă a raportului juridic dedus judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 144/AS din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a soluţionat greşit litigiul de faţă prin reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Astfel, în prezentul dosar, reclamanta recurentă a solicitat C.J.P. H obligarea la plata pensiei pe lunile iunie, august şi septembrie 2007, aşa cum rezultă din cererea introductivă de instanţă, cu acordarea de dobânzi, rata inflaţiei şi cheltuieli de judecată. În schimb, în dosarul nr. (...) al Tribunalului Hunedoara în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1017/LM/2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat, prin decizia civilă nr. 400/7.04.2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei C.J.P. H la plata pensiei pe luna iunie 2007 şi dobânda aferentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1179 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ceea ce invocă revizuienta prin intermediul motivelor de recurs vizează o eventuală greşeală de judecată şi nu înscrisuri noi descoperite după pronunţarea hotărârii atacate cu revizuire. De asemenea, în speţă nu este incidentă nici teza a II-a a aceluiaşi articol de lege, câtă vreme hotărârea a cărei revizuire se cere nu se întemeiază pe hotărârea unei instanţe, care să fi fost desfiinţată sau modificată. Nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ. nu sunt incidente speţei, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1091 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză este incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu răspunde în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de reclamant, neanalizând apărările ambelor părţi, şi nici nu s-a ţinut cont de recomandările date de Curte prin decizia de casare, situaţie ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1455 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cazul în care în urma unui control se constată deficienţe în ceea ce priveşte derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menţinut acelaşi grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidităţii, efectele producându-se numai pentru viitor.
Recurenta a susţinut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deşi nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziilor asupra capacităţii de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar. În consecinţă, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M nu poate justifica anularea deciziilor asupra capacităţii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1991 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate constitui „demisia” modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părţi deoarece în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 Codul Muncii. Nu există notificarea scrisă din partea reclamantei, comunicată angajatorului prin care să-i aducă la cunoştinţă demisia sa ca act unilateral de voinţă a salariatului. Instanţa de fond a dispus corect asupra drepturilor salariale restante neîncasate de reclamantă pe perioada cuprinsă între data concedierii (12.01.2008) şi data reintegrării (7.04.2008) drept pentru care motivul de recurs cu privire la repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei de concediere ulterior revocată, este nefondat.
2. Dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 ca temei juridic pentru calcularea cuantumului diurnei pretinse de reclamantă nu se aplică în speţă deoarece acest act normativ reglementează drepturile la diurnă, dar numai pentru anumite categorii de personal, şi pentru anumite activităţi care nu se aplică în speţa de faţă.
3. Cu privire la cuantumul cheltuielilor de avocat dispuse de instanţa de fond pentru reclamantă, instanţa constată că în mod corect s-au aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Pe de altă parte pretenţiile reclamantei fiind admise în parte devin aplicabile dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
4. Este adevărată existenţa convenţiei părţilor cu privire la plata de către angajat a sumelor ce reprezintă depăşirea plafonului pentru convorbirile telefonice, însă dovada cuantumului sumei pretinse nu este obiectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 968/M din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta-intimată nu a dovedit, deşi avea obligaţia conform art. 287 Codul Muncii, că a efectuat cercetarea prealabilă a faptei pentru care a fost sancţionată recurenta-reclamantă. Astfel, deşi în decizia de sancţionare se menţionează că s-a desfăşurat o anchetă disciplinară, în cauză nu s-a dovedit acest aspect, din procesul verbal încheiat de avocatul recurentei la data la care aceasta a fost convocată pentru cercetarea disciplinară rezultând că nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea care i se aduce şi nu i s-a dat posibilitatea să prezinte probe în susţinerea apărărilor sale.
Deoarece analizarea cerinţelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condiţiile în care s-a reţinut că decizia de sancţionare este nulă absolut nu se vor analiza susţinerile recurentei referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.
În ceea ce priveşte Decizia de imputare nr. 1/10.08.2006, Curtea reţine că după intrarea în vigoare a Codului muncii actual (01.03.2003), răspunderea materială a angajaţilor se face în condiţiile art. 270 din Codul Muncii, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. În consecinţă, decizia de imputare emisă de intimată este nulă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2317/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordinului nr. 1470/2005 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale în unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, în sensul celor comunitate contestatorului de Autoritatea de Sănătate Publică M, acesta, pentru a ocupa postul solicitat, trebuia să se prezinte la concurs. Refuzul de participare la un concurs ce se desfăşura conform legii nu-l îndreptăţeşte pe contestator să susţină că are dreptul de a ocupa postul fără concurs.
Poba prin audierea de martori nu ar fi fost concludentă, deoarece raporturile juridice dintre părţi erau suficient lămurite şi chiar dacă între părţi ar fi existat o înţelegere de genul celei expuse de către reclamant ea nu poate fi protejată de către instanţa de judecată şi nu i se poate da eficienţă atâta timp cât contravine prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordinului nr. 1470/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2321/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea într-o instituţie de învăţământ preşcolar, lucrând direct cu copiii, ceea ce conferă conduitei sale o gravitate sporită în raport de posibilele consecinţe ale acţiunilor sale asupra dezvoltării intelectuale ale copiilor.
Reclamanta a mai fost sancţionată disciplinar anterior cu avertisment şi reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de 3 luni, ceea ce reflectă incapacitatea reclamantei de a-şi adapta conduita exigenţelor specifice activităţii sale, constituind şi un criteriu negativ ce contribuie la aplicarea unei sancţiuni mai severe.
Faptele imputate reclamantei au ca element constitutiv al laturii subiective intenţia, putând fi săvârşite numai în această modalitate a vinovăţiei care presupune conştientizarea consecinţelor încălcării repetate a obligaţiilor de serviciu, astfel sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este cea adecvată, nefiind necesară aplicarea graduală a celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de Legea nr. 128/1997.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2259/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind încălcate dispoziţiile legale referitoare la intervalul minim de timp dintre convocare şi cercetarea prealabilă, precum şi cele privind menţionarea obiectului cercetării prealabile menite să asigure respectarea dreptului la apărare al salariatului şi prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, Curtea constată că decizia de concediere emisă în urma unei cercetări prealabile nelegale este nulă absolut, conform art. 76 Codul Muncii.
În aplicarea art. 78 alin. (2) Codul Muncii, la cererea reclamantului se impune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior. În fine în baza art. 78 alin. (1) Codul Muncii, pârâta va fi obligată la plata integrală a drepturilor salariale către reclamant de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării sale, despăgubiri ce vor fi indexate, majorate şi actualizate. Dispoziţia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale a fost respinsă, deoarece nu s-a făcut dovada lezării unui drept subiect personal prin măsura concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2217/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală în ceea ce priveşte anularea Deciziei 519/27.03.2008 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă al recurentului. Astfel, în mod judicios s-a reţinut ca fiind încheiat pe durată determinată, Contractul individual de muncă al recurentului a încetat la expirarea termenului pentru care a fost încheiat conform art. 56 lit. j) din Codul Muncii.
2. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 60 din Codul muncii referitoare la interdicţiile cu caracter temporar aplicabile în cazul concedierii întrucât contractul individual de muncă al recurentului a încetat, iar cele două instituţii sunt distincte.
3. În ceea ce priveşte necercetarea fondului de către prima instanţă, Curtea reţine că tribunalul a omis să analizeze toate petitele invocate de către reclamant, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient. Prin cererea înregistrată în 19.05.2008 (fila 38 dosar fond) reclamantul E.E. şi-a completat acţiunea solicitând obligarea intimatei şi la plata contravalorii vizitelor medicale şi a transportului pentru efectuarea acestor vizite medicale necesare în vederea încheierii contractului individual de muncă, iar prima instanţă nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2169/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care concedierea intimatei E.N.H. a fost dispusă în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii care se referă la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, iar conform art. 78 alin. (2) din Codul muncii la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, a constata într-o cerere de revizuire că postul ocupat de intimată nu există ar însemna nerespectarea dispoziţiei legale imperative menţionate anterior.
Scopul promovării revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este obţinerea contravalorii lucrului care nu mai există, deci a obligaţiei alternative a celei de predare a bunului care a dispărut. Or, este evident că nu există o obligaţie alternativă reintegrării pe postul avut anterior concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2105/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluţionarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2094/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 57/30.06.1993 este lovită de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului angajatului şi pentru lipsa acordului organului colectiv de conducere ales al sindicatului. Un prim efect al nulităţii deciziei menţionate constă în înlăturarea înregistrării sale în carnetul de muncă, pentru asigurarea conformităţii dintre realitatea juridică şi evidenţa scriptică privind raporturile juridice de muncă, potrivit Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. Ca efect secundar al constatării nulităţii absolute a deciziei nr. 57/30.06.1993, precum şi în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 şi a art. 11 din Legea nr. 54/2003, care dispune în acelaşi sens, Curtea de Apel constată că pe perioada 01.05.1993-03.01.2006, cât a fost preşedinte al sindicatului, reclamantul şi-a păstrat funcţia de inginer la Biroul P.P.U.P. Tehnic la S.C. T. S.A, această activitate încadrându-se în grupa I de muncă. De asemenea, se impune în al treilea rând, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 care reglementează drepturile salariatului la revenirea postul avut anterior, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, începând cu data de 03.01.2006, când i-a încetat mandatul în organizaţia sindicală.
Nu sunt însă fondate criticile recurentului privind încălcarea garanţiilor sale procesuale deoarece durata de soluţionare a cauzei a fost influenţată de complexitatea sa, de modificările legislative intervenite şi nu în ultimul rând de conduita reclamantului care şi-a modificat acţiunea în repetate rânduri.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2055/R din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a luat la cunoştinţă despre fapta reclamantului în data de 08.10.2008 deci în cadrul termenului de 6 luni de la săvârşirea faptei.
Reclamantul se află în conflict de interese, având în vedere că o parte a aceleaşi activităţi ce face obiectul pârâtei a fost cedată unui terţ, SC J.U. SRL, prin contractul nr. 201/(...) iar apoi reclamantul a încheiat cu SC J.U. SRL un contract de muncă pentru aceste servicii. În acest fel pârâta plătea către SC J.U. SRL lucrările efectuate de către reclamant în timpul programului de muncă la pârâtă iar reclamantul era plătit atât pentru programul de muncă la pârâtă cât şi pentru serviciul efectuat pentru SC J.U. SRL, în fapt pentru aceaşi muncă fiind plătit de două ori, în mod incorect.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1984/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod legal prima instanţă a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 372/24.01.2008, în condiţiile în care această măsură s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii. De asemenea, în condiţiile în care s-a dispus anularea concedierii, în mod temeinic prima instanţă a dispus, la solicitarea reclamantei reîncadrarea acesteia pe postul deţinut anterior, dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii stipulând expres obligaţia instanţei de a dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere nelegal.
2. În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.02.2008 şi până la încadrarea efectivă în funcţie, Curtea reţine că recurenta nu a dovedit că începând cu acea dată reclamanta a beneficiat de concediu şi indemnizaţie de maternitate.
3. În condiţiile în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea pe baza unui contract individual de muncă [art. 1 alin. (1) lit. A) din O.U.G. nr. 158/2005] în mod legal prima instanţă a obligat angajatorul la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 03.09.2007-31.01.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1945/R din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta, atunci când a emis decizia de concediere, nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, nu a precizat termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competenta la care sancţiunea poate fi contestată, aceste menţiuni fiind obligatorii, nemenţionarea lor atrăgând sancţiunea nulităţii respectivei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1914/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a încălcat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, care impun în mod imperativ, sub sancţiunea nulităţii absolute, precizarea prevederilor din regulamentul intern, care au fost încălcate de salariat. Pârâta nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a indica instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, contrar art. 268 alin. (2) lit. f) Codul Muncii, care instituie şi pentru acest motiv sancţiunea nulităţii absolute care nu poate fi acoperită conform regulilor specifice regimului juridic al nulităţii absolute.
Reclamanta este astfel îndreptăţită să beneficieze de plata drepturilor salariale de la 03.07.2007 până la 15.09.2007, prima de vacanţă, prevăzută de art. 58 din Contractul Colectiv de Muncă, indemnizaţia de concediu de odihnă, în raport de perioada 03.07.2007-15.09.2007, considerată ca lucrată, contravaloarea tichetelor de masă şi cheltuielile de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1859/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii este obligată să plătească cheltuieli de judecată. Întrucât prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, instanţa era datoare a face aplicarea art. 274 şi urm. din C. proc. civ., recursul reclamantei, în principiu, fiind admisibil.
2. Decizia de concediere fiind nulă, temeinicia ei nu a fost verificată de prima instanţă şi nu poate constitui obiect al verificării nici a temeiniciei sentinţei, sub acest aspect, motivul de recurs vizând constatarea nulităţii deciziei nefiind fondat. În ceea ce priveşte însă, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând ore suplimentare, contravaloarea tichetelor de masă şi restituirea garanţiei urmează a se admite recursul şi a casa hotărârea, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1841/R din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeinicia abaterilor disciplinare a fost dovedită, faptele au fost descrise în cuprinsul deciziei de sancţionare, iar cu privire la săvârşirea lor, angajatul a fost cercetat disciplinar, prezentându-şi punctul de vedere în cuprinsul notei explicative, fiind respectate astfel prevederile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1732/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin hotărârea pronunţată, tribunalul nu a făcut o analiză a contestaţiei prin prisma probelor administrate în cauză, rezumându-se la expunerea unor consideraţii de natură pur teoretică în legătură cu răspunderea disciplinară şi prerogativa disciplinară a angajatorului şi respectarea condiţiilor de formă a căror încălcare atrage nulitatea deciziei de sancţionare. Hotărârea primei instanţe nu răspunde la niciuna din apărările invocate de contestatoare împotriva deciziei de sancţionare fiind încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţă a CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1715/R din 18 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că art. 60 alin.1 lit. a) Codul muncii interzice în mod expres concedierea salariaţilor „pe durata incapacităţii temporară de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”, Curtea constată că decizia de concediere este nelegală, contravenind dispoziţiei legale menţionate. Ca efect al nulităţii deciziei de concediere, reclamanta este îndreptăţită conform art. 78 alin. (2) Codul Muncii, să fie reintegrată în postul deţinut anterior (asistent manager) şi să beneficieze, conform art. 78 alin. (1) Codul muncii de drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate, începând cu data de 01.08.2007 şi până la reintegrarea sa efectivă.
În schimb, cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este apreciată şi de către Curtea de Apel ca nefondată, nefiind probată lezarea unui drept subiectiv cu caracter nepatrimonial (în speţă, reputaţia) prin măsura concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1447/R din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit excepţia a fost denumită de reclamantă, ca şi de instanţa de fond de altfel, ca fiind o excepţie de tardivitate deoarece aceasta este eventual o excepţie a nulităţii respectivei decizii câtă vreme decizia trebuia emisă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre emiterea faptei, fiind un termen imperativ ce trebuie respectat obligatoriu, iar sancţiunea în speţă era nulitatea. Cât timp sancţiunea era nulitatea reiese că aceasta era o critică adusă deciziei şi trebuia să fi fost analizată odată cu fondul cauzei, atunci când se analizau toate criticile adus deciziei de concediere.
Lipsa semnăturii echivalează cu lipsa încheierii, iar lipsa încheierii în care trebuie consemnate dezbaterile, duce la nulitatea hotărârii, pentru că este imposibilă exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs neputând verifica toate împrejurările privitoare la modul cum au decurs dezbaterile.
Prin prisma celor de mai sus este indiferent că instanţa a respins excepţia tardivităţii, a fixat noi termene de judecată şi a soluţionat cauza pe un alt temei, deoarece garanţiile procesuale trebuie asigurate la toate momentele decisive, unul dintre acestea fiind şi termenul din data de 22.11.2007. Prin urmare garanţiile procesuale se analizează dacă au fost asigurate la momentul discutării unor excepţii cum sunt cele prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., iar nu la un moment ulterior sau în funcţie de faptul că o astfel de excepţie a fost respinsă şi s-a dispus continuarea procesului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1446/R din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât în perioada 11.10.2007-18.01.2008 recurentul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă (aşa cum rezultă din certificatele de la filele 28-35 dosar fond) contractul său individual de muncă a fost suspendat de drept conform art. 50 lit. b) din Codul Muncii. De asemenea, decizia de concediere nu şi-a mai produs niciun efect, în condiţiile în care recurentului i s-a achitat indemnizaţia pentru concediul medical de care a beneficiat, respectiv de salariu pentru zilele în care a prestat activitate (filele 49-53 dosar fond).
Contrar susţinerilor recurentului, contractul său individual de muncă nu a încetat ca urmare a concedierii în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, ci pentru că a expirat termenului pentru care a fost încheiat conform art. 56 lit. j) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1422/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi reclamantul susţine că pârâta i-a smuls prin violenţă consimţământul la încetarea contractului individual la muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii, nu a dovedit acest aspect care, fiind o împrejurare de fapt, putea fi probată prin orice mijloc de probă. Un convocator şi întocmirea unui referat cuprinzând neregulile constatate cu privire la activitatea reclamantului nu poate întemeia prezumţia unui rău de natură publică de natură a fi asimilat elementului obiectiv al violenţei.
Existenţa unei decizii de imputare având acelaşi număr cu decizia prin care s-a dispus încetarea raporturilor juridice de muncă între părţi nu reprezintă un motiv de nulitate, neexistând un temei legal în legislaţia muncii în acest sens. Decizia de imputare având acelaşi număr a fost anulată de către instanţa de judecată, ceea ce are semnificaţia înlăturării sale din circuitul civil, conform principiului „actul nul nu produce efecte”.
Deşi reclamantul a căzut în pretenţii în sensul art. 274 C. proc. civ., fiind-i respinsă acţiunea, prin hotărârea recurată nu au fost acordate pârâtei cheltuielile de judecată solicitate prin întâmpinare şi dovedite prin chitanţa de atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 800 lei).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1188/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Coroborând conţinutul demisiei, în care se afirmă că ar fi fost determinată de „vina angajatorului”, cu pretenţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.062, 50 lei reprezentând bonusul aferent lunii august 2007, cu însăşi lipsa constatată la predarea monetarului aferent lunii august care a fost de 1.062, 50 lei, se poate deduce că reclamantul văzând că nu-i este plătit bonusul cuvenit pentru vânzările din luna august, a decis să-şi de-a demisia.
Interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că părţile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări şi că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonus în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. 8 Codul Muncii, este corectă.
În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăţia contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societăţii, însă acest aspect nu a fost reţinut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este lipsit de relevanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1159/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul a solicitat instanţei să dispună modificarea temeiului juridic al încetării raporturilor sale de muncă cu societatea pârâtă, având în vedere că aceasta a dispus această măsură în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, deşi, aceasta s-a datorat reducerii postului său iar în urma emiterii eronate a deciziei reclamantul nu are drept la şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1102/R din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 9/17.11.2006, corect a reţinut instanţa de rejudecare nelegalitatea acesteia, prin prisma art. 267 alin. (1) C.N., statuând că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 267 alin. (2) C.N. Decizia nr. 9/17.11.2006, emisă de pârâtă, fiind făcută cu încălcarea art. 267 alin. (1) şi (2) C.N., în mod corect s-a constatat nulitatea ei.
În absenţa oricărui document care să facă dovada clară şi indubitabilă a achitării drepturilor salariale şi a plăţii concediului de odihnă neefectuat, reclamantei în calitate de angajată a SC I. S. SRL, i se cuvine cordarea acestor drepturi. În ce priveşte perioada pentru care subzistă în sarcina pârâtei această obligaţie, din probele administrate, reiese că aceasta se încheie începând cu data de 26.10.2006, dată de la care reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1076/R (1031) din 20 mai 2008)
-
Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.
Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin. (1) din Codul Muncii, respectiv motivele care determină concedierea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 960/R din 6 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Decizia de concediere nu se conformează exigenţelor imperative reglementate de art. 267 şi 268 Codul Muncii. Deşi decizia datează din 10 septembrie 2007, reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă ulterior acestei date, respectiv la data de 13 septembrie 2007. Decizia de concediere nu respectă pe deplin cerinţa descrierii faptei imputate reclamantului sub aspectul determinării temporale a acesteia, menţionându-se doar că a părăsit locul de muncă, fără a se indica perioada absenţei, ceea ce constituie motivul de nulitate, prevăzut la art. 268 alin. 2 lit. a) Codul Muncii.
2. Aprecierea recurentei că reclamantul, fiind în culpă pentru încetarea raporturilor juridice de muncă dintre părţi, nu mai poate solicita compensarea concediului de odihnă neefectuat, contravine principiilor elementare ale dreptului muncii care, prin art. 37 şi art. 139 alin. (2), interzic renunţarea de către salariaţi la drepturile recunoscute prin lege.
3. În măsura în care decizia de concediere este nelegală, pârâtul-angajator nu este îndreptăţit să solicite daune materiale pentru încetarea raporturilor periodice de muncă, aceeaşi fiind situaţia în cazul încetării contractului individual de muncă prin demisie, care poate fi declarată în mod discreţionar de către angajat şi fără a fi motivată [art. 79 alin. (3) Codul Muncii].
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 944/R din 23 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.
De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul Muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 788/R (877) din 16 aprilie 2008)
-
Conform CCM încheiat la nivel de unitate, art. 40 lit. c) salariaţii unităţii trimişi în delegaţie vor beneficia de diurnă în valută în sumă de 400 Euro pe lună sau 13 Euro pe zi. Conform lit. n) din contractul individual de muncă reiese că acesta se completează cu dispoziţiile Codului muncii, şi ale CCM încheiat la nivelul angajatorului. Din coroborarea prevederilor evocate, reiese că diurna negociată este cea prevăzută în CCM, act ce completează contractul individual de muncă, cuantumul acesteia fiind de 400 Euro/lună sau 13 Euro /zi.
H.G. nr. 518/1995 constituie dispoziţia legală comună în materie de acordare a diurnelor, aplicabilă doar în situaţia în care părţile unui raport juridic de muncă nu încheie un contract care să conţină clauze cu privire la acest aspect, derogatorii de la dispoziţiile dreptului comun. Întrucât H.G. nr. 518/1995 nu este o prevedere legală imperativă, părţile pot conveni un alt cuantum al diurnei decât cel reglementat de acest act normativ.
Având în vedere cele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, sub aspectul înlăturării obligaţiei sale la plata diurnei în sumă de 2033 Euro în favoarea reclamantului.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 782/R din 1 aprilie 2008)
-
1. Prima instanţă a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Menţiunea din considerentele hotărârii în sensul că prin Decizia de sancţionare nr. 14B/(...) i s-a desfăcut reclamantului contractul individual de muncă este o eroare materială, lipsită de consecinţe juridice, în condiţiile în care este cuprinsă în partea din considerente referitoare la Sentinţa civilă nr. 1239/18.05.2007, care a fost casată în întregime.
2. Întrucât analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei, în mod corect prima instanţă, statuând că decizia contestată este nelegală, nu a mai analizat temeinicia acesteia, astfel încât nu se impune analizarea susţinerile din recurs referitoare la abaterile constatate prin decizie.
3. Prima instanţă era obligată să se pronunţe şi asupra drepturilor salariale restante şi a cheltuielilor de judecată care au fost acordate prin Sentinţa civilă nr. 1239/18.02.2007, hotărâre care a fost casată prin Decizia nr. 2079/R din 16.10.2007 a Curţii de Apel Cluj. Mai mult, susţinerile recurentei în sensul că a achitat deja sumele la care a fost obligată (în executarea hotărârii menţionate anterior) sunt aspecte relative la executarea hotărârii. Drept urmare, nici ultimul motiv de recurs invocat nu este întemeiat.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 769/R din 28 martie 2008)
-
Ipoteza avansată de către recurentă, că în cazul renunţării la unele petite sau în ipoteza admiterii doar în parte a acţiunii atunci şi cheltuielile de judecată ar trebui acordate doar în parte, nu are acoperire în textele ce reglementează instituţia cheltuielilor de judecată prevăzute la art. 274-277 C. proc. civ. Singurul caz reglementat de acordare a cheltuielilor parţiale este cel prevăzut de art. 276 C. proc. civ. când ambele părţi au formulat pretenţii şi ambele au fost admise doar în parte, ceea ce nu este cazul în speţă deoarece pârâta nu a formulat pretenţii. Cheltuieli parţiale mai pot fi acordate în cazul în care se admit doar anumite petite şi se acordă cheltuielile constând în taxele de timbru aferente acestor petite.
De asemenea procedura aplicabilă este cea prevăzută pentru îndreptarea erorii iar nu cea a recursului atâta timp cât este vorba de o greşeală cu privire la sumă, atâta timp cât nu s-a menţionat acordarea parţială a cheltuielilor de judecată ci acordarea acestora aşa cum au fost solicitate şi nici nu exista temei pentru acordarea parţială a cheltuielilor.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 706/R din 19 martie 2008)
-
Cu toate că la data săvârşirii abaterii disciplinare, exista un raport de muncă ulterior a intervenit o hotărâre judecătorească ce a desfiinţat decizia prin care se stabilea obligaţia reclamantei de a se prezenta la acel loc de muncă, lipsind de efecte acea decizie şi pentru trecut şi pentru viitor, ca şi cum nu ar fi existat. Dacă nu mai poate produce efecte atunci pârâta nu o mai poate invoca. Deciziile din care decurge măsura concedierii au fost ele însele anulate, absenţa contestatoarei de la locul de muncă neputând atrage încetarea unor raporturi de muncă, care în drept există, astfel că tribunalul a admis în parte contestaţia şi a dispus anularea deciziei de concediere.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 405/R din 14 februarie 2008)
-
1. Reclamantul avea calitatea de personal contractual salariat şi în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 188/1999 – republicată, raporturile juridice dintre reclamant şi pârât fiind guvernate de dreptul muncii. Aşadar, în mod corect cauza a fost soluţionată de Tribunalului Cluj – Secţia litigii de muncă – nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.civ.
2. Având în vedere că reclamantul a avut un contract individual de muncă, nu este funcţionar public, nu a fost numit în funcţie potrivit art. 54, 62 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, tribunalul a interpretat corect actul dedus judecăţii, nefiind încălcat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
3. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii, cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei în a cărei circumscripţie îşi are reclamantul domiciliul. Această normă este o derogare de la dispoziţiile privind competenţa din Codul de procedură civilă. Din dispoziţiile Codului Muncii rezultă că aceste norme sunt imperative, competenţa teritorială nefiind alternativă.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 373/R din 11 februarie 2008)
-
Lipsa înscrisului care să facă dovada contractului individual de muncă nu duce la inexistenţa raporturilor de muncă, întrucât contractul individual de muncă a existat în sensul de negotium şi şi-a produs efecte, deoarece acordul părţilor s-a realizat, reclamantul a prestat munca pentru care a fost angajat, iar angajatorul i-a achitat drepturile salariale, care au şi fost majorate în perioada 2003-2006. Instanţa trebuia să oblige pârâtul la despăgubiri egale cu drepturile salariale corespunzătoare perioadei 01.04.2006-19.02.2007, precum şi indemnizaţia lunară de hrană pentru perioada 01.04.2006-19.02.2007 şi sporul de vechime în cuantum de 25% aferent aceleiaşi perioade.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 355/R din 7 februarie 2008)
-
1. Art. 267 C.N. prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă constituie sancţiunea legală, aplicată în cazul în care se constată că măsura a fost luată cu încălcarea unor prevederi legale esenţiale pentru validitatea ei.
2. Având în vedere că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri de la data concedierii sale nelegale (18.05.2007) şi până la momentul anulării acestei măsuri prin hotărârea primei instanţe pronunţată la 08.10.2007, [art. 78 alin. (1) C.muncii], Curtea de Apel va modifica în parte hotărârea în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., limitând perioada pentru care se acordă despăgubiri (drepturi băneşti) la intervalul 18.05.2007-08.10.2008.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 156/R din 21 ianuarie 2008)
-
Cercetarea prealabilă a fost efectuată, însă în absenţa reclamantului, care a refuzat să se prezinte la audieri, deşi a fost în mod procedural convocat (raportat la prevederile art. 267 alin. (1) Codul Muncii, invocate în cererea de recurs), iar pe de altă parte, raportat la art. 267 alin. (2) Codul Muncii, se constată că au fost întrunite toate elementele menţionate în acest text de lege ca obligatorii în cuprinsul convocării scrise pentru cercetarea disciplinară prealabilă. Cât priveşte „persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea „, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, în cazul de faţă legea specială impune constituirea unei comisii, iar argumentele privind necunoaşterea componenţei acestei comisii sunt cele de mai sus.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, Pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2/R din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o corectă analiză a probelor administrate, reţinând în mod temeinic şi legal că reclamantul a lipsit de la serviciu cu încălcarea prevederilor art. 26 lit. ş) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ARR-ului, ţinând cont că reclamantul a plecat de la serviciu fără a avea obţinută aprobarea conducerii, iar pentru activităţile desfăşurate la sediul operatorilor de transport corect s-a reţinut că reclamantul nu a avut mandat pentru asemenea activitate din partea angajatorului, activitatea de îndrumare neputând fi făcută de salariaţi când şi cum doresc aceştia. Se va avea în vedere şi că reclamantul a depus cereri pentru concediu de odihnă retroactiv, plecând de la serviciu înainte de a obţine aprobarea conducerii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, societatea intimată respectând dispoziţiile art. 65 alin. (1) art. 67, art. 73 alin. (1) şi art. 75 din Legea nr. 53/2003 şi cele ale art. 76 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, în cauză apreciindu-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 76-78 din Codul Muncii.
Intimata nu avea obligaţia, aşa cum greşit apreciază contestatorul, să-i pună la dispoziţie lista tuturor locurilor de muncă disponibile în societate şi termenul în care urma să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, obligaţie pe care o are angajatorul în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d) precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f) Codul Muncii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 55 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la nevalabilitatea convocării, se constată că aspectele invocate de recurent sunt nefondate deoarece legea prevede forma scrisă a convocării în vederea desfăşurării cercetării disciplinare, condiţie care a fost respectată de către intimată.
2. Legat de încălcarea contradictorialităţii procedurii cercetării disciplinare, se constată că aspectele invocate de recurent nu pot fi primite întrucât art. 267 alin. (3) din Codul Muncii prevede clar că, atunci când salariatul nu se prezintă la convocarea făcută în condiţiile art. 267 alin. (2) şi nu prezintă niciun temei obiectiv pentru absenţa sa, angajatorul are dreptul să dispună sancţionarea lui, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
3. Cât priveşte semnătura aplicată pe convocarea comunicată reclamantului în data de 27.11.2006, acesta avea posibilitatea să o conteste dacă a considerat că nu-i aparţine. Din moment ce nu a înţeles să uzeze de această procedură, acea semnătura face dovada comunicării convocării, până la înscrierea în fals.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 79 din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară,astfelcă decizia angajatorului este îndeplineşte condiţiile art. 61 lit. a) Codul Muncii.
2. Decizia poartă ştampila societăţii şi o semnătură. Din analizarea celorlalte înscrisuri depuse în probaţiune de către intimată rezultă dincolo de orice dubiu că semnătura de pe decizie aparţine administratorului E.M., cel care a semnat şi contractul individual de muncă al contestatoarei, fiind astfel respectat principiul simetriei la care contestatoarea face trimitere.
3. Angajatorul respectă dispoziţiile art. 268 alin. (3) din Codul Muncii referitoare la comunicarea decizie celui în cauză în termen de 5 zile de la emitere, decizia fiind emisă în data de 26.07.2007 şi expediată contestatoarei-recurente la data de 27.07.2007.
4. Potrivit art. 268 Codul Muncii este sancţionată cu nulitatea absolută neindicarea instanţei competente la care se contestă sancţiunea, şi nu indicarea greşită a acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 224 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar susţinerilor recurentului, în mod corect instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 3690 lei, actualizată cu indicele inflaţiei până la data plăţii, sumă reprezentând drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada aprilie 2006-06.12.2006, ca urmare a imposibilităţii angajării întrucât nu i-a fost restituit carnetul de muncă. Carnetul de muncă al contestatorului nu se află în posesia intimatei, ci în posesia I.T.M. A, căruia intimata i-a înaintat decizia nr. 389/17.11.2006 prin care se dispune încetarea raporturilor de muncă, în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii. Contestatorul nu a făcut dovada că a solicitat nici intimatei şi nici I.T.M. A să facă operaţiile necesare în carnetul de muncă şi nici că ar fi solicitat eliberarea acestuia.
În mod, de asemenea corect, în concordanţă cu probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că drepturile salariale i-au fost achitate de către intimată contestatorului, inclusiv pentru luna aprilie 2006.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 312 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod temeinic şi legal societatea pârâtă a dispus sancţionarea reclamantei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, măsura fiind dispusă numai după ce reclamanta a fost convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, astfel că au fost respectate atât prevederile art. 267, cât şi ale art. 268 Codul Muncii.
Apare greşită şi soluţia instanţei referitoare la plata drepturilor salariale pe perioada în care reclamanta nu a mai prestat muncă în favoarea pârâtei, după încetarea raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât reclamanta a precizat expres că nu doreşte repunerea în situaţia anterioară, întrucât s-a angajat la altă societate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 427 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere a fost emisă de către angajator cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond, reglementate de art. 263-268 Codul Muncii, motiv pentru care nu se impune modificarea soluţiei instanţei de fond, sub acest aspect.
Pentru aceleaşi considerente se constată că nici celelalte critici referitoare la plata drepturilor salariale şi a daunelor morale nu pot fi primite câtă vreme măsura disciplinară a fost menţinută de către instanţa de fond.
În ce priveşte indemnizaţia pentru concediul legal de odihnă neefectuat în anul 2003, Curtea reţine că acestea au fost achitate împreună cu drepturile salariale aferente lunilor iunie şi iulie 2003 conform mandatului poştal nr. 99/25.08.2003.
Neacordarea majorărilor salariale, a unui procentaj din cifra de afaceri a firmei şi a contravalorii orelor suplimentare, instanţa de control judiciar constată că aspectele invocate de reclamant nu pot fi primite deoarece nu s-a făcut nicio dovadă în sensul acestor susţineri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 438 din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada doar că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, în sensul că a fost suprimat din organigramă. În schimb, nu există dovada că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă. Angajatorul a dispus această măsură în baza Hotărârii nr. 10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Romsilva, fără a depune acest act ori alte documente din care să rezulte necesitatea desfiinţării locului de muncă.
Deşi în considerarea art. 64 şi 74 Codul Muncii, angajatorul i-a comunicat salariatului că poate opta pentru unul din posturile vacante, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar contestatorul a optat în termenul stabilit pentru postul vacant de pădurar de vânătoare (corespunzător calificării sale profesionale), recurenta a procedat ulterior la scoaterea postului la concurs, fără a-i aduce la cunoştinţă această împrejurare.
Situaţia prevăzută de art. 64 Codul Muncii este, de asemenea, o excepţie de la regula prevăzută de art. 30 Codul Muncii deoarece, practic, contractul de muncă al salariatului nu încetează decât dacă acesta nu îşi manifestă consimţământul pentru ocuparea unui loc vacant, compatibil cu pregătirea profesională/capacitatea de muncă; este vorba, în asemenea cazuri, de o modificare a contractului de muncă( respectiv a funcţiei) prin acordul părţilor, conform art. 41 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 400 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie (…) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare”.
Curtea constată că, instanţa de recurs a arătat temeiul şi justificarea respingerii motivului de recurs (referitor la imposibilitatea reintegrării contestatorului pe funcţia de director general ca urmare a adoptării hotărârii AGA din 1.03.2006, înscrisă la Registrul Comerţului prin încheierea nr. 253/6.02.2006) prin trimiterea la dispoziţiile art. 78 din Codul Muncii, argumentând că aplicarea acestuia este obligatorie. În acest context, împrejurarea că instanţa nu a răspuns expres la afirmaţiile şi dovezile contestatoarei nu face aplicabile dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. Răspunsul este subsumat argumentării juridice a poziţiei adoptate în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 379 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Se mai reţine că excepţia nulităţii deciziei de concediere invocată de către prima instanţă la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 12.12.2007.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de către recurentă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, motivându-şi soluţia prin încheierea de şedinţă, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr. 53/09.05.2007 şi nr. (...)/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 262 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999. Or, în cauză, sentinţa Tribunalului Iaşi a fost comunicată recurentei R.A.T.P. I, la data de 10 ianuarie 2008 (fila 58 dosar fond) şi deci ultima zi pentru declarare a recursului era 21 ianuarie 2008 calculul efectuându-se pe zile libere, conform dispoziţiilor art. 101 (1) C. proc. civ. Cum declaraţia de recurs a fost înaintată prin poştă Tribunalului Iaşi la data de 28 ianuarie 2008 (fila 5 dosar recurs) recursul este tardiv.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speţa de faţă, recurenta intimată a căzut în pretenţii întrucât contestaţia a fost admisă, astfel că, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare, constând în onorariul de avocat în sumă de 1200 lei achitat potrivit chitanţei nr. 3/12.02.2008.
Fiind un drept procesual al părţii care câştigă procesul, este absolut necesar ca judecătorul cauzei să aibă rol activ, în baza dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ, şi să pună în vedere drepturile şi obligaţiile ce le revin părţilor. În acest context, apreciem că nu este obligatoriu ca cererea să fie formulată în scris, într-un anume termen, aşa cum a învederat recurenta, fiind suficientă doar simpla formulare a cererii, nefiind aplicabilă sancţiunea decăderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 455/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data de 30 septembrie 2008, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul a precizat că solicită doar anularea deciziei nr. 33/2008 iar cererea făcută abia la data de 29.09.2008 nu respectă termenul procedural prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
În baza dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii astfel că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nefiind vorba de nicio eroare. De altfel, conform dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
În ceea ce priveşte cererea nouă formulată în recurs, Curtea aminteşte faptul că, potrivit dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se pot face alte cereri noi iar cererea nu se încadrează nici în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 855/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cerinţele prevăzute de art. 267 din Codul Muncii au fost respectate de către intimată în sensul că neprezentarea recurentului la data şi ora stabilită în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără realizarea cercetării. În aceste condiţii, a fost emisă decizia contestată prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a recurentului, decizie ce cuprinde toate condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 268 din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de a i se achita drepturile salariale până la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi reţinută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond aşa cum rezultă din petitul acţiunii. Potrivit dispoziţiilor art. 312 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 734/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând, sentinţa primei instanţe este nelegală pentru faptul că s-au încălcat dispoziţii cuprinse în Codul de procedură civilă. Astfel, prima instanţă arată că ar fi reţinut susţinerile intimatei doar în condiţiile în care intimata ar fi făcut dovada că s-a realizat condiţia nerealizării planului de învăţământ pentru anul şcolar 2008-2009. În condiţiile în care instanţa nu se considera lămurită, avea obligaţia de a-şi exercita rolul activ şi de a ordona probe din oficiu în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, susţinerea instanţei de fond şi a intimatei-contestatoare exprimată în sensul că un aviz, care este un act juridic, nu ar putea fi emis sub condiţie, nu poate fi reţinută ca întemeiată, întrucât este contrară legii.
Contrar celor susţinute de prima instanţă, recurenta a respectat întocmai calendarul mişcării personalului didactic şi, în mod logic, la data aprobării prelungirii activităţii reclamantei nu se putea anticipa faptul că vor fi cadre didactice care nu vor avea post în anul şcolar 2008-2009, întrucât constituirea catedrelor şi încadrarea personalului didactic titular se efectua în perioada 18 februarie-15 martie 2008, după data soluţionării cererilor de prelungire a activităţii.
Contrar susţinerilor intimatei, soluţionarea cererilor pentru restrângere de activitate se face cu prioritate potrivit dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 şi art. 16 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2573/2007, astfel că rezolvarea cu prioritate a cererilor de transfer formulate de învăţătoarele O.N. şi D.I a fost legală, neprezentând importanţă faptul că aveau sau nu gradul didactic I.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 786/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prevăd că în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept rezolvate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În speţă, în considerentele deciziei civile nr. 309/2008 a Curţii de Apel Galaţi se reţine că instanţa de fond are obligaţia de a se pronunţa pe cererea de anulare a deciziei de suspendare a contractului de muncă în funcţie de datele existente la data promovării acţiunii.
Cu ocazia rejudecării s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru a se definitiva cercetarea penală (cercetare pentru care s-a şi dispus suspendarea contractului de muncă), contrar celor dispuse de instanţa de control. Aceasta precizase clar că faţă de obiectul cererii se impune soluţionarea ei pe fond în baza datelor, actelor prezentate, chiar şi-n cazul în care nu există o soluţie definitivă dată ca urmare a plângerii penale formulate de angajator împotriva angajatului.
Cum instanţa de fond nu s-a conformat celor dispuse prin decizia dată-n recurs, se constată că a avut loc o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 689/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din conţinutul deciziei nr. 24480/19.06.2007 emisă de intimata SC(...)B. Transilvania SA CN, rezultă descrierea faptelor considerate abateri disciplinare pentru care s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului H.J., începând cu data de 26.06.2007, din funcţia de director al Agenţiei nr. 2B, în baza prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. La baza luării măsuri s-a aflat Raportul de Control întocmit de Serviciul de Control Intern la data de 18.05.2007 privind modalitatea de respectare a obligaţiilor prevăzute în fişa postului, normele interne proprii şi normele metodologice referitoare la încheierea poliţelor de asigurare.
Comisia întrunită în vederea efectuării procedurii de cercetare disciplinară a constatat săvârşirea faptelor de către recurentul-contestator care au condus la concluzia neîndeplinirii sarcinilor prevăzute în fişa postului şi normele interne al S.C. B.T. B. Transilvania SA, acestea fiind pe larg descrise în procesul verbal încheiat la data de 11.06.2007. Drept urmare s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului-contestator, măsură dispusă prin decizia astfel contestată.
Apărările la fond ale recurentului-contestator în sensul că nu poate fi ţinut răspunzător de faptele altor persoane care nu au depus poliţele şi nu au făcut decontările conform contractelor încheiate, nu pot fi reţinute faţă de atribuţiile ce-i reveneau potrivit funcţiei ocupate şi fişei postului (de organizare, coordonare şi control a activităţii de asigurări a agenţiei).
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a sancţiunii, dispoziţiile art. 263 Codul Muncii acordă prerogativa disciplinară angajatorului, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 827/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 267 alin. (1) din Codul Muncii prevăd obligativitatea efectuării unei cercetări disciplinare prealabile în cazul aplicării unor sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 264 lit. b)-f) din Codul Muncii. Art. 38 din Regulamentul intern al SC B.N. SA G prevede de asemenea o modalitate de lucru printre determinarea gradului de vinovăţie a salariatului în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, respectiv întocmirea unui referat de prezentare a situaţiei cu propunere de sancţionare.
Justificarea intimatei că nu era necesară prezenţa acestuia în comisie pentru că fapta de furt a fost constatată în afara perimetrului societăţii nu poate fi primită întrucât :fapta este săvârşită în legătură cu munca sa de turnător-formator în cadrul U. Mixte de unde a şi sustras bunurile. De altfel Comisia de cercetare în raportul întocmit, nu face nicio propunere de sancţionare a contestatorului, suspendarea contractului individual de muncă conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii fiind urmare plângerii penale-deci aceasta nu este o sancţiune disciplinară. Deci se poate considera că intimata nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă conform art. 267 (1) din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 703/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispozitivul încheierii este semnat atât de către judecători, cât şi de către asistenţii judiciari, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 258 C. proc. civ. În acest text legal nu este prevăzută şi semnătura grefierului de şedinţă iar încheierea poartă această semnătură potrivit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Nu există nicio obligaţie legală a instanţei de a actualiza din oficiu drepturi salariale. Conform dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că actualizarea nu a format obiectul acţiunii.
Cererea privind plângerea penală nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 688/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a acordat reclamantei ceea ce nu s-a cerut, prin faptul că a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior şi plata la zi a drepturilor băneşti până la data reintegrării efective. Astfel prima instanţă a pronunţat o hotărâre parţial nelegală, încălcând principiul disponibilităţii potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii deduse judecăţii [art. 129 alin. (6) C. proc. civ.] şi pe cel al contradictorialităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 649/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată a emis decizia de concediere cu nerespectarea dispoziţiile art. 60 lit. a) Codul Muncii, cum corect a reţinut prima instanţă. Recurenta avea posibilitatea să emită decizia după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă a contestatoarei. Mai mult, recurenta implicit a recunoscut că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiile art. 60 din Codul Muncii deoarece aceasta nu a adus nicio critică hotărârii instanţei de fond sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 630/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea intimatei-contestatoare N.S.-E. s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) Codul Muncii, deci urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Acesta reprezintă o altă formă a concedierii pentru care, potrivit redactării textului de lege, nu mai există obligaţia angajatorului de a propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 613/R din 25 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată, la emiterea deciziei de concediere, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, aşa cum greşit a arătat prima instanţă, care a pronunţat o hotărâre nelegală, devenind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), 23 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa civilă recurată. În rejudecare, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea J.N. ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 547/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului S U., în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, fără ca acesta să-şi fi dat acordul scris în acest sens, astfel cum obligă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul Muncii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta a dispus schimbarea locului de muncă a contestatorului de la Departamentul Materiale-Direcţia Depozite şi Transport Intern la V. D.-Grupa Tehnică, fără a avea acordul în scris al contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 542/R din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele întocmite modalitatea de identificare a conţinutului recipientelor din moment ce chiar agentul de pază afirmă în declaraţia dată în instanţă că nu le-a deschis. Buletinul de analiză efectuat la data de 18.01.2008, după cercetarea disciplinară efectuată, nu poate fi reţinut ca probă întrucât el nu exista la data efectuării cercetării disciplinare şi nici la data emiterii deciziei de concediere, respectiv 03.01.2008, întrucât nici în decizie nu se face vorbire de el. Pe de altă parte, nu există o dovadă certă că analiza s-a făcut asupra conţinutului recipientelor găsite asupra contestatorului neexistând dovada consemnării acestor probe (sigilării lor etc.). În atare condiţii, declaraţia martorului contestatorului – ca singură probă – nu putea fi determinantă în pronunţarea soluţiei instanţei de fond, ea fiind coroborată cu toate celelalte probe, inclusiv cu declaraţia martorului recurentei care a afirmat că nu a verificat conţinutul recipientelor.
Nu poate fi primită susţinerea că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar faptul că la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut cont de sancţiunile anterioare ale contestatorului, în lipsa unor dovezi că a săvârşit abaterea imputată, nu i se poate respinge contestaţia numai pentru că a fost sancţionat anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 392/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii, decizia de sancţionare disciplinară trebuie că conţină obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, lipsa acesteia din decizie atrăgând nulitatea absolută a deciziei emisă. Această normă are caracter imperativ.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, decizia de concediere disciplinară nu întruneşte cerinţele obligatorii prev. de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii. Faptul că între timp unitatea a desfiinţat postul nu are relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind ţinută de obiectul cererii cu care a fost sesizată, asupra căruia trebuie să se pronunţe.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 472/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii angajatorul poate fi obligat să-l despăgubească pe salariat şi pentru eventualele prejudicii morale produse dar, acest prejudiciu trebuie justificat de către salariat lucru pe care recurenta nu l-a făcut.
Art. 60 din Codul Muncii statuează interdicţia (temporară) a concedierii salariatului în condiţiile prevăzute de text, deci, ea operează la momentul emiterii deciziei indiferent de data producerii efectelor ei. Această interdicţie a concedierii operează chiar şi în situaţia în care concediul medical a intervenit în forma concedierii. Or, aşa cum arăta şi recurenta, concediul medical a intervenit începând cu data de 17.09.2007, data emiterii deciziei de concediere. Faptul că l-a comunicat cu întârziere certificatul de concediu medical nu are relevanţă în cauză, ci doar faptul că el certifică existenţa unei situaţii prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii. Deci, art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii nu se putea opera la data când opera efectul deciziei de concediere pentru că nu efectele acestei dispoziţii se suspendă ci invers, efectele concedierii se suspendă până la încetarea stării de incapacitate sau luarea măsurii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 325/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, în cazul în care instanţa constată că măsura concedierii este nelegală şi dispune anularea deciziei va obliga angajatorul la plata despăgubirilor. Deci instanţa chiar dacă salariatul contestator nu a cerut expres prin contestaţie plata acestor despăgubiri salariale ea este obligată să le acorde, textul instituind o excepţie de la principiul disponibilităţii. Sub acest aspect ambele sentinţe civile nr. 236/2008 şi nr. 317/2008 sunt date cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor exprese ale art. 78 alin. (1) din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului contestator de a fi reintegrat în funcţia deţinută anterior susţinerile sale nu sunt întemeiate. Dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul Muncii menţionează că la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, ori această repunere în situaţia anterioară priveşte exclusiv reîncadrarea în funcţia avută anterior concedierii.
Recurenta-pârâtă a emis două decizii de concediere cu termene diferite în timp ce însăşi decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 îşi producea efectele şi făcea şi obiectul contestaţiei formulată de către salariat. Instanţa de fond a reţinut corect că contestatorul era concediat prin decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 se afla în curs de soluţionare a contestaţiei şi nu avea niciun motiv să se prezinte la serviciu cu toate solicitările recurentei întrucât efectele deciziei de concediere nu încetase.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 516/R din 17 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a dovedit prin nicio probă ce statut a avut salariatul-contestator în perioada 19.07.2007-08.10.2007, dacă a fost salariat, dacă a absentat nemotivat, dacă a fost remunerat, şi nu a combătut în niciun fel susţinerea contestatorului referitor la faptul că la formularea cererilor, consimţământul acestuia a fost viciat.
Instanţa de fond, în mod corect, a constatat întemeiată contestaţia a dispus anularea Deciziei nr. 9/3.X.2007, emisă de intimată şi reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior. În temeiul dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii, a obligat pe intimată la plata drepturilor salariale de la 19.07.2007 şi până la reintegrarea efectivă către contestator, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 385/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit. c) şi d), art. 56 lit. f) din Codul Muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul.
Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desfiinţarea lui. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea.
La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie. Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 417/R din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr pentru termenul din 16.01.2008 recurenta a depus o cerere pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii dar instanţa nu se pronunţă asupra lor, amână totuşi pronunţarea la 18.01.2008, recurenta depunând însă pentru termenul din 16.01.2008 şi concluzii scrise. Cererea de amânare era depusă însă pentru termenul din 30.01.2008 asupra căruia instanţa de fond nu s-a mai pronunţat (şi nici nu a acordat termen pentru ca recurenta să-şi spună punctul de vedere asupra interogatoriului luat contestatorului, a actelor depuse de acesta la termenul din 16.01.2008 (şi necomunicate recurentei) cât şi pentru a-şi susţine cererea de probatorii.
Procedând în acest fel instanţa de fond a lipsit-o pe recurentă de posibilitatea de a se apăra în cauză. Prin aceasta s-a produs o vătămare recurentei nedându-i posibilitatea să-şi susţină atât nota de probatorii depusă, cât şi punctul de vedere faţă de actele depuse şi probele administrate( interogatoriul contestatorului). Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii.
Dreptul la apărare este un drept constituţional, potrivit art. 24 din Constituţie, părţile având dreptul să fie asistate de avocaţi. Încălcarea dreptului la apărare constituie o nulitate de ordine publică şi atrage casarea hotărârii pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 386/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină soluţia, fiind respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Este vorba de raporturi de muncă reglementate de Codul Muncii şi dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi nu de raporturi civile reglementate de Legea nr. 481/2004, interpretarea primei instanţe a naturii litigiului fiind astfel corectă.
Legea nr. 481/2004 prin dispoziţiile art. 5, statuează clar faptul că voluntariatul se desfăşoară în baza unui contract încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului. Întrucât nu s-a depus acest contract, fişa postului intimatului nu are nicio relevanţă în cauză, Legea cerând în mod expres forma scrisă a contractului de voluntariat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 356/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Împotriva rezoluţie nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008 intimata, conform art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere conform adresei nr. 5410/3124 din 24.09.2007 (fila 12 dosar fond). Plângerea formulată a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi prin rezoluţia nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008.
Împotriva acestei rezoluţii pârâta are dreptul să formuleze plângere la instanţă în termen de 20 de zile de la primirea rezoluţiei conform art. 278 C. proc. civ. În atare situaţie nu este întrunită cerinţa art. 52 alin. (1) lit. c) în sensul ca hotărârea să rămână definitivă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 200/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La emiterea deciziei trebuiau avute în vedere dispoziţiile obligatorii cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cuprinsul deciziei etc.; lipsa acestora atrăgând nulitatea absolută după cum chiar recurenta intimată menţionează în motivele de recurs.
Dispoziţiile invocate, art. 28 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă nu pot fi interpretate ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate, ci se referă la competenţele funcţionale de emiterea deciziei de numire, destituire sau concediere, lucru care s-a şi făcut de către directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor E.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 179/R din 19 (17) martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii cât şi dispoziţiile art. 75 (3) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, convocarea salariatului la cercetarea disciplinară trebuie făcută în scris, indicându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Nerespectarea acestor dispoziţii imperative atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Capătul de cerere privind nulitatea deciziei nr. 1 din 1.06.2007 a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 132/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada doar că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, în sensul că a fost suprimat din organigramă. În schimb, nu există dovada că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă. Angajatorul a dispus această măsură în baza Hotărârii nr. 10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Romsilva, fără a depune acest act ori alte documente din care să rezulte necesitatea desfiinţării locului de muncă.
Deşi în considerarea art. 64 şi 74 Codul Muncii, angajatorul i-a comunicat salariatului că poate opta pentru unul din posturile vacante, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar contestatorul a optat în termenul stabilit pentru postul vacant de pădurar de vânătoare (corespunzător calificării sale profesionale), recurenta a procedat ulterior la scoaterea postului la concurs, fără a-i aduce la cunoştinţă această împrejurare.
Situaţia prevăzută de art. 64 Codul Muncii este, de asemenea, o excepţie de la regula prevăzută de art. 30 Codul Muncii deoarece, practic, contractul de muncă al salariatului nu încetează decât dacă acesta nu îşi manifestă consimţământul pentru ocuparea unui loc vacant, compatibil cu pregătirea profesională/capacitatea de muncă; este vorba, în asemenea cazuri, de o modificare a contractului de muncă( respectiv a funcţiei) prin acordul părţilor, conform art. 41 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 400 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie (…) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare”.
Curtea constată că, instanţa de recurs a arătat temeiul şi justificarea respingerii motivului de recurs (referitor la imposibilitatea reintegrării contestatorului pe funcţia de director general ca urmare a adoptării hotărârii AGA din 1.03.2006, înscrisă la Registrul Comerţului prin încheierea nr. 253/6.02.2006) prin trimiterea la dispoziţiile art. 78 din Codul Muncii, argumentând că aplicarea acestuia este obligatorie. În acest context, împrejurarea că instanţa nu a răspuns expres la afirmaţiile şi dovezile contestatoarei nu face aplicabile dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. Răspunsul este subsumat argumentării juridice a poziţiei adoptate în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 379 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 prevede însă că instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor acestei legi, fiind astfel necesară confirmarea rectorului universităţilor particulare de către ministrul educaţiei şi cercetării. Se reţine că, la data emiterii deciziei de concediere contestate, domnul O.O. nu era confirmat în funcţia de rector, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, astfel încât acest act este lovit de nulitate absolută.
Se reţine ca fiind nefondat şi motivul de recurs privind greşita reîncadrare a contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligare a universităţii de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul Muncii şi pe de altă parte, faptul că prima instanţă a dispus de fapt repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi nu a obligat universitatea la încheierea unui nou contract de muncă cu intimatul T.D.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 225 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii considerând eronat că nu se confirmă săvârşirea de către E.O. a abaterii prevăzute şi sancţionate de art. 66 pct. 59 din R.O.I. Cum această abatere este sancţionată conform R.O.I. (fila 102 dosar fond) cu concedierea, în mod legal angajatorul a emis decizia nr. 572/02.05.2007 şi i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă contestatorului-intimat în temeiul dispoziţiilor art. 264(1) lit. f) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 224 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999. Or, în cauză, sentinţa Tribunalului Iaşi a fost comunicată recurentei R.A.T.P. I, la data de 10 ianuarie 2008 (fila 58 dosar fond) şi deci ultima zi pentru declarare a recursului era 21 ianuarie 2008 calculul efectuându-se pe zile libere, conform dispoziţiilor art. 101 (1) C. proc. civ. Cum declaraţia de recurs a fost înaintată prin poştă Tribunalului Iaşi la data de 28 ianuarie 2008 (fila 5 dosar recurs) recursul este tardiv.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speţa de faţă, recurenta intimată a căzut în pretenţii întrucât contestaţia a fost admisă, astfel că, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare, constând în onorariul de avocat în sumă de 1200 lei achitat potrivit chitanţei nr. 3/12.02.2008.
Fiind un drept procesual al părţii care câştigă procesul, este absolut necesar ca judecătorul cauzei să aibă rol activ, în baza dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ, şi să pună în vedere drepturile şi obligaţiile ce le revin părţilor. În acest context, apreciem că nu este obligatoriu ca cererea să fie formulată în scris, într-un anume termen, aşa cum a învederat recurenta, fiind suficientă doar simpla formulare a cererii, nefiind aplicabilă sancţiunea decăderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 455/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data de 30 septembrie 2008, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul a precizat că solicită doar anularea deciziei nr. 33/2008 iar cererea făcută abia la data de 29.09.2008 nu respectă termenul procedural prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
În baza dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii astfel că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nefiind vorba de nicio eroare. De altfel, conform dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
În ceea ce priveşte cererea nouă formulată în recurs, Curtea aminteşte faptul că, potrivit dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se pot face alte cereri noi iar cererea nu se încadrează nici în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 855/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cerinţele prevăzute de art. 267 din Codul Muncii au fost respectate de către intimată în sensul că neprezentarea recurentului la data şi ora stabilită în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără realizarea cercetării. În aceste condiţii, a fost emisă decizia contestată prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a recurentului, decizie ce cuprinde toate condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 268 din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de a i se achita drepturile salariale până la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi reţinută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond aşa cum rezultă din petitul acţiunii. Potrivit dispoziţiilor art. 312 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 734/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând, sentinţa primei instanţe este nelegală pentru faptul că s-au încălcat dispoziţii cuprinse în Codul de procedură civilă. Astfel, prima instanţă arată că ar fi reţinut susţinerile intimatei doar în condiţiile în care intimata ar fi făcut dovada că s-a realizat condiţia nerealizării planului de învăţământ pentru anul şcolar 2008-2009. În condiţiile în care instanţa nu se considera lămurită, avea obligaţia de a-şi exercita rolul activ şi de a ordona probe din oficiu în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, susţinerea instanţei de fond şi a intimatei-contestatoare exprimată în sensul că un aviz, care este un act juridic, nu ar putea fi emis sub condiţie, nu poate fi reţinută ca întemeiată, întrucât este contrară legii.
Contrar celor susţinute de prima instanţă, recurenta a respectat întocmai calendarul mişcării personalului didactic şi, în mod logic, la data aprobării prelungirii activităţii reclamantei nu se putea anticipa faptul că vor fi cadre didactice care nu vor avea post în anul şcolar 2008-2009, întrucât constituirea catedrelor şi încadrarea personalului didactic titular se efectua în perioada 18 februarie-15 martie 2008, după data soluţionării cererilor de prelungire a activităţii.
Contrar susţinerilor intimatei, soluţionarea cererilor pentru restrângere de activitate se face cu prioritate potrivit dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 şi art. 16 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2573/2007, astfel că rezolvarea cu prioritate a cererilor de transfer formulate de învăţătoarele O.N. şi D.I a fost legală, neprezentând importanţă faptul că aveau sau nu gradul didactic I.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 786/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 13/2008 pentru încălcarea dispoziţiile art. 286 alin. (2) lit. b) din Codul Muncii. Instanţa a reţinut nulitatea absolută abia în considerentele hotărârii, nedând posibilitatea intimatei de a se apăra şi a administra probe în acest sens.
Instanţa nu numai că nu se pronunţă şi nu analizează excepţia nulităţii absolute, aşa cum a fost invocată de către contestator, ci arată că reţine totuşi nulitatea absolută a deciziei contestate pentru faptul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul Muncii în sensul că nu s-au menţionat în decizie prevederile din statut, regulament sau contract colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
Procedând în acest mod, instanţa a încălcat principii fundamentale ale dreptului procesual civil şi norme europene privind respectarea drepturilor omului şi anume principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare inclusiv principiul egalităţii armelor instituit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul părţilor la un proces echitabil.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 784/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 267 alin. (1) din Codul Muncii prevăd obligativitatea efectuării unei cercetări disciplinare prealabile în cazul aplicării unor sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 264 lit. b)-f) din Codul Muncii. Art. 38 din Regulamentul intern al SC B.N. SA G prevede de asemenea o modalitate de lucru printre determinarea gradului de vinovăţie a salariatului în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, respectiv întocmirea unui referat de prezentare a situaţiei cu propunere de sancţionare.
Justificarea intimatei că nu era necesară prezenţa acestuia în comisie pentru că fapta de furt a fost constatată în afara perimetrului societăţii nu poate fi primită întrucât :fapta este săvârşită în legătură cu munca sa de turnător-formator în cadrul U. Mixte de unde a şi sustras bunurile. De altfel Comisia de cercetare în raportul întocmit, nu face nicio propunere de sancţionare a contestatorului, suspendarea contractului individual de muncă conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii fiind urmare plângerii penale-deci aceasta nu este o sancţiune disciplinară. Deci se poate considera că intimata nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă conform art. 267 (1) din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 703/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispozitivul încheierii este semnat atât de către judecători, cât şi de către asistenţii judiciari, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 258 C. proc. civ. În acest text legal nu este prevăzută şi semnătura grefierului de şedinţă iar încheierea poartă această semnătură potrivit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Nu există nicio obligaţie legală a instanţei de a actualiza din oficiu drepturi salariale. Conform dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că actualizarea nu a format obiectul acţiunii.
Cererea privind plângerea penală nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 688/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a acordat reclamantei ceea ce nu s-a cerut, prin faptul că a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior şi plata la zi a drepturilor băneşti până la data reintegrării efective. Astfel prima instanţă a pronunţat o hotărâre parţial nelegală, încălcând principiul disponibilităţii potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii deduse judecăţii [art. 129 alin. (6) C. proc. civ.] şi pe cel al contradictorialităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 649/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 52 alin. (1) din Codul Muncii angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Din actele dosarului rezultă că prin adresa nr. 870/P/2008 intimata a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208-209 C. pen. În consecinţă, fapta pentru care s-a formulat plângere penală are legătură cu serviciul contestatorului.
Instituţia suspendării contractului individual de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 615/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prima abatere disciplinară, instanţa de recurs apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei, fiind lovită de nulitate potrivit dispoziţiile art. 268 lit. a) din Codul Muncii. Trimiterea la referatul nr. 3332/22.01.2008, indiferent de faptul că a fost sau nu comunicat, nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict, şi imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii astfel că nu se reţin argumentele expuse de recurentă întrucât unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. În mod corect s-a reţinut nulitatea deciziei contestate sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii doar în ceea ce priveşte fapta de „neîndeplinire a unei activităţi corespunzătoare”.
Referitor la a doua abatere disciplinară ce constă în absentarea nemotivată în perioada 01.01.2008-21.01.2008, recurenta, în calitate de angajator, are sarcina probei potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. Or, deşi aceasta a precizat în cuprinsul cererii de recurs, faptul că va depune foile de prezenţă iar instanţa de recurs a dat dovadă de rol activ şi a solicitat recurentei să depună înscrisurile doveditoare, aceasta nu s-a conformat, astfel că, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că absenţele nemotivate nu au fost dovedite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 684/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea intimatei-contestatoare N.S.-E. s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) Codul Muncii, deci urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Acesta reprezintă o altă formă a concedierii pentru care, potrivit redactării textului de lege, nu mai există obligaţia angajatorului de a propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 613/R din 25 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată, la emiterea deciziei de concediere, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, aşa cum greşit a arătat prima instanţă, care a pronunţat o hotărâre nelegală, devenind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), 23 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa civilă recurată. În rejudecare, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea J.N. ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 547/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului S U., în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, fără ca acesta să-şi fi dat acordul scris în acest sens, astfel cum obligă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul Muncii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta a dispus schimbarea locului de muncă a contestatorului de la Departamentul Materiale-Direcţia Depozite şi Transport Intern la V. D.-Grupa Tehnică, fără a avea acordul în scris al contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 542/R din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi instituţia la care lucrează. Or, din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare şi-a manifestat dorinţa de a-şi înceta raporturile de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Invocarea art. 79 din Codul Muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziţie legală priveşte demisia ceea ce nu este cazul în speţă, iar recurenta înţelege diferenţa dintre cele două situaţii, cea prevăzută de art. 55 lit. b) şi art. 79 din Codul Muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv interdicţia de a se concedia salariaţii dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s-a dovedit a se afla într-o asemenea situaţie la data de 25.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 489/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele întocmite modalitatea de identificare a conţinutului recipientelor din moment ce chiar agentul de pază afirmă în declaraţia dată în instanţă că nu le-a deschis. Buletinul de analiză efectuat la data de 18.01.2008, după cercetarea disciplinară efectuată, nu poate fi reţinut ca probă întrucât el nu exista la data efectuării cercetării disciplinare şi nici la data emiterii deciziei de concediere, respectiv 03.01.2008, întrucât nici în decizie nu se face vorbire de el. Pe de altă parte, nu există o dovadă certă că analiza s-a făcut asupra conţinutului recipientelor găsite asupra contestatorului neexistând dovada consemnării acestor probe (sigilării lor etc.). În atare condiţii, declaraţia martorului contestatorului – ca singură probă – nu putea fi determinantă în pronunţarea soluţiei instanţei de fond, ea fiind coroborată cu toate celelalte probe, inclusiv cu declaraţia martorului recurentei care a afirmat că nu a verificat conţinutul recipientelor.
Nu poate fi primită susţinerea că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar faptul că la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut cont de sancţiunile anterioare ale contestatorului, în lipsa unor dovezi că a săvârşit abaterea imputată, nu i se poate respinge contestaţia numai pentru că a fost sancţionat anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 392/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii, decizia de sancţionare disciplinară trebuie că conţină obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, lipsa acesteia din decizie atrăgând nulitatea absolută a deciziei emisă. Această normă are caracter imperativ.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, decizia de concediere disciplinară nu întruneşte cerinţele obligatorii prev. de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii. Faptul că între timp unitatea a desfiinţat postul nu are relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind ţinută de obiectul cererii cu care a fost sesizată, asupra căruia trebuie să se pronunţe.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 472/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii angajatorul poate fi obligat să-l despăgubească pe salariat şi pentru eventualele prejudicii morale produse dar, acest prejudiciu trebuie justificat de către salariat lucru pe care recurenta nu l-a făcut.
Art. 60 din Codul Muncii statuează interdicţia (temporară) a concedierii salariatului în condiţiile prevăzute de text, deci, ea operează la momentul emiterii deciziei indiferent de data producerii efectelor ei. Această interdicţie a concedierii operează chiar şi în situaţia în care concediul medical a intervenit în forma concedierii. Or, aşa cum arăta şi recurenta, concediul medical a intervenit începând cu data de 17.09.2007, data emiterii deciziei de concediere. Faptul că l-a comunicat cu întârziere certificatul de concediu medical nu are relevanţă în cauză, ci doar faptul că el certifică existenţa unei situaţii prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii. Deci, art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii nu se putea opera la data când opera efectul deciziei de concediere pentru că nu efectele acestei dispoziţii se suspendă ci invers, efectele concedierii se suspendă până la încetarea stării de incapacitate sau luarea măsurii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 325/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, în cazul în care instanţa constată că măsura concedierii este nelegală şi dispune anularea deciziei va obliga angajatorul la plata despăgubirilor. Deci instanţa chiar dacă salariatul contestator nu a cerut expres prin contestaţie plata acestor despăgubiri salariale ea este obligată să le acorde, textul instituind o excepţie de la principiul disponibilităţii. Sub acest aspect ambele sentinţe civile nr. 236/2008 şi nr. 317/2008 sunt date cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor exprese ale art. 78 alin. (1) din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului contestator de a fi reintegrat în funcţia deţinută anterior susţinerile sale nu sunt întemeiate. Dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul Muncii menţionează că la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, ori această repunere în situaţia anterioară priveşte exclusiv reîncadrarea în funcţia avută anterior concedierii.
Recurenta-pârâtă a emis două decizii de concediere cu termene diferite în timp ce însăşi decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 îşi producea efectele şi făcea şi obiectul contestaţiei formulată de către salariat. Instanţa de fond a reţinut corect că contestatorul era concediat prin decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 se afla în curs de soluţionare a contestaţiei şi nu avea niciun motiv să se prezinte la serviciu cu toate solicitările recurentei întrucât efectele deciziei de concediere nu încetase.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 516/R din 17 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a dovedit prin nicio probă ce statut a avut salariatul-contestator în perioada 19.07.2007-08.10.2007, dacă a fost salariat, dacă a absentat nemotivat, dacă a fost remunerat, şi nu a combătut în niciun fel susţinerea contestatorului referitor la faptul că la formularea cererilor, consimţământul acestuia a fost viciat.
Instanţa de fond, în mod corect, a constatat întemeiată contestaţia a dispus anularea Deciziei nr. 9/3.X.2007, emisă de intimată şi reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior. În temeiul dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii, a obligat pe intimată la plata drepturilor salariale de la 19.07.2007 şi până la reintegrarea efectivă către contestator, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 385/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină soluţia, fiind respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Este vorba de raporturi de muncă reglementate de Codul Muncii şi dispoziţiile Legii nr. 168/1999 şi nu de raporturi civile reglementate de Legea nr. 481/2004, interpretarea primei instanţe a naturii litigiului fiind astfel corectă.
Legea nr. 481/2004 prin dispoziţiile art. 5, statuează clar faptul că voluntariatul se desfăşoară în baza unui contract încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului. Întrucât nu s-a depus acest contract, fişa postului intimatului nu are nicio relevanţă în cauză, Legea cerând în mod expres forma scrisă a contractului de voluntariat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 356/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului în situaţia în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului.
Intimata a făcut dovada cu adresa nr. 2422/25.02.2008 că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 şi 249 C. pen. Prin urmare, măsura dispusă de către unitate este legală aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Susţinerea recurentului că la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu mai avea calitatea de salariat nu este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Împotriva rezoluţie nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008 intimata, conform art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere conform adresei nr. 5410/3124 din 24.09.2007 (fila 12 dosar fond). Plângerea formulată a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi prin rezoluţia nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008.
Împotriva acestei rezoluţii pârâta are dreptul să formuleze plângere la instanţă în termen de 20 de zile de la primirea rezoluţiei conform art. 278 C. proc. civ. În atare situaţie nu este întrunită cerinţa art. 52 alin. (1) lit. c) în sensul ca hotărârea să rămână definitivă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 200/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La emiterea deciziei trebuiau avute în vedere dispoziţiile obligatorii cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cuprinsul deciziei etc.; lipsa acestora atrăgând nulitatea absolută după cum chiar recurenta intimată menţionează în motivele de recurs.
Dispoziţiile invocate, art. 28 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă nu pot fi interpretate ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate, ci se referă la competenţele funcţionale de emiterea deciziei de numire, destituire sau concediere, lucru care s-a şi făcut de către directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor E.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 179/R din 19 (17) martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii cât şi dispoziţiile art. 75 (3) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, convocarea salariatului la cercetarea disciplinară trebuie făcută în scris, indicându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Nerespectarea acestor dispoziţii imperative atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Capătul de cerere privind nulitatea deciziei nr. 1 din 1.06.2007 a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 132/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor nominale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la 1000 lei. Din actele şi lucrările dosarului rezultă valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenta-intimată (...)B.(...)H. în proces de 4500 lei reprezentând onorariu avocat. Câtă vreme instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este evident faptul că micşorarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă fiind considerate nepotrivite faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu este prevăzut în lege vreun alt temei pentru micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, ca atare, instanţa nu putea avea în vedere alte criterii pentru a dispune în acest sens.
În orice situaţie însă condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În speţă, recurentul-contestator E.J.E. nu a îndeplinit în mod corespunzător o atare obligaţie procesuală iar, din oficiu, nu s-au invocat motive de ordine publică care să fie puse în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 182/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, aşa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părţi, care nu au depus stăruinţă prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficienţă sancţiunii prevăzute de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 992 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatorul n-a fost convocat în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 158 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatorul n-a fost convocat în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 157 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Această cale de atac are un caracter extraordinar. În cadrul recursului sunt examinate doar chestiuni de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din acelaşi cod. În cauza dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Revizuientul susţine în recurs că de la dosar i-au dispărut înscrisuri. Este însă de subliniat că această critică nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1-9 din C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 266 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu toate că prin recursul formulat se invocă şi faptul că salariatul a mai fost sancţionat anterior, specificându-se deciziile emise, în intervalul 1979-1997, se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 1/1970 (privind organizarea şi disciplina muncii – în vigoare în perioada vizată), pentru fiecare din sancţiunile aplicate anterior, a intervenit reabilitarea disciplinară, motivele invocate urmând a fi respinse, inclusiv cele privind acordarea despăgubirilor, stabilite de instanţă cu respectarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Cum din cuprinsul deciziei nu s-a reţinut ca abatere disciplinară prezentarea la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice iar din declaraţia paznicului D.E. rezultă salariatul a încercat doar să părăsească unitatea dar nu i s-a permis ieşirea fără bilet de voie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că refuzul de a executa o lucrare pentru care salariatul nu avea pregătirea necesară nu putea constitui o abatere disciplinară gravă care să justifice aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a Contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 237 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 66 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză se constată faptul că prin Decizia nr. 123 din 5.02.2008 a Curţii de Apel Suceava s-a anulat ca nemotivat recursul contestatoarei împotriva sentinţei civile nr. 1000 din 5 octombrie 2007 a Tribunalului Botoşani, fiind încălcate dispoziţiile art. 303 C. proc. civ., prin care prevede că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, contestaţia în anulare nefiind admisibilă decât în cazurile limitativ arătate prin dispozitivul art. 317 C. proc. civ. (lipsa de procedură şi necompetanţa materială sau teritorială a instanţei) şi art. 318 C. proc. civ. care se referă la existenţa unei greşeli materiale şi omiterea analizei unui motiv de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 391 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi atât Statutul personalului didactic aprobat prin Legea nr. 128/1997, cât şi Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prevede, pentru aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, termenul de 30 de zile calendaristice, care începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii, decizia de sancţionare nr. 6 din 26.01.2007 a fost emisă cu depăşirea termenului expres prevăzut de lege.
Această cercetare disciplinară, dar şi emiterea în formă scrisă a deciziei de încetare a raporturilor de muncă trebuia efectuată în forma prescrisă de lege şi în cadrul termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege, neavând nicio relevanţă faptul că cercetarea prealabilă s-a efectuat în mai multe etape.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 334 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În dispoziţiile hotărârii atacate recurentul nu figurează obligat direct, ci prin unitatea de învăţământ respectivă, iar motivele de recurs vizează şi fondul cauzei deduse judecăţii.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 (Legea învăţământului), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, pe baza consultării celorlalte instituţii şi ministere interesate, proiectează, fundamentează şi aplică strategia globală a învăţământului, stabileşte obiectivele sistemului de învăţământ în ansamblul său, precum şi obiectivele educaţionale pe niveluri şi profiluri de învăţământ. Sub acest aspect, inexistenţa calităţii de angajator, stricto sensu, apare lipsită de vreo relevanţă juridică de vreme ce, in terminis, nu el figurează obligat. În dispoziţiile hotărârii atacate recurentul nu figurează obligat direct, ci prin unitatea de învăţământ respectivă, iar motivele de recurs vizează şi fondul cauzei deduse judecăţii. El are calitate procesuală pasivă deoarece, alături de inspectoratele şcolare judeţene, are atribuţii în domeniul finanţării învăţământului, potrivit art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004.
Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006 (M. Of. nr. V/29 ianuarie 2006) s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei.
Instanţa, în mod corect, a respins ca nefondată cererea privind acordarea acestor drepturi pentru perioada ulterioară datei de 1.10.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 319 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul Muncii, care prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern trebuiesc analizate în corelaţie cu art. 268 din Codul Muncii.
Or, prin alin. (1) al acestui articol, legiuitorul a prevăzut că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 296 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 293 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Restrângerea activităţii T. Auto Sud este reală şi a fost impusă de scăderea numărului de comenzi şi a complexităţii acestora, astfel cum rezultă în mod explicit din Hotărârea AGA extraordinară din 04.08.2005.
Intimata, în calitate de angajator şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 64 din Codul Muncii, oferindu-i un post corespunzător pregătirii profesionale şi disponibil în societate, respectiv de tinichigiu auto. Prin adresa 307/10.11.2006 s-a cerut sprijin AJOFM C, în vederea redistribuirii acestuia, conform pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 168/CM din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În procesul de reorganizare şi profesionalizare al Jandarmeriei, concedierea reclamantului a fost corect fundamentată pe dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, fiind determinată de neîndeplinirea condiţiilor de a participa la concursul de trecere într-un corp superior, precum şi de inexistenţa, după data de 31 decembrie 2006, a funcţiei pe care acesta a deţinut-o anterior, respectiv aceea de jandarm angajat pe baza de contract.
Nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 68-72, 76-78 Codul Muncii sau art. 16 din Constituţia României, deoarece recurentul nu a făcut în niciun fel dovada că a fost supus la un tratament diferit de ceilalţi angajaţi, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că la 31 decembrie 2006 un număr de 160 de angajaţi pe bază de contract al Jandarmeriei, au încetat raporturile de muncă cu aceasta.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 428/CM din 19 (13) mai 2008)
-
Conform dispoziţiilor art. 183 din CCM la nivelul unităţii SC T.(...) C, constituie abatere gravă ce duce direct la desfacerea contractului de muncă, sustragerea de bunuri aparţinând societăţii sau terţilor, indiferent de valoare. În cauză de reţine că reclamantul şi-a însuşit fără drept şi ulterior a intenţionat să le scoată din unitate, 79 perechi de pantofi sport, aflate într-un container la vămuirea căruia a asistat.
Fapta se încadrează în dispoziţiile art. 183 din CCM la nivel de unitate, sustragerea bunurilor aflate în custodia recurentei fiind corect sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 654/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împrejurarea că pentru exerciţiul financiar 2007 societatea a înregistrat profit, constituie o dovadă în plus că măsurile de reorganizare adoptate de societate încep să producă efectul dorit (la momentul aplicării măsurii în mai 2007 nu puteau fi cunoscute rezultatele economico-financiare ale anului 2007, anul financiar nefiind terminat).
Pe cale de consecinţă, Curtea concluzionează arătând că măsura desfiinţării postului a fost efectivă, reală şi serioasă, ceea ce trebuia în mod necesar să atragă respingerea contestaţiei în totalitate, ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 609/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, în speţă competenţa materială aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 677/R/M din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească mai sus descrisă este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 944/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 268 Codul muncii, descriind, chiar dacă pe scurt, faptele ce constituie abateri. Contestatorul nu îşi îndeplinea corespunzător sarcinile de serviciu, respectiv nu aplica corespunzătore tehnologiile şi instrucţiunile referitoare la desfăşurarea procesului de producţie („ amesteca sorturile de agregat”, „întrerupea prepararea betonului” etc.), fapte ce constituie o încălcare a prevederilor art. 6 lit. a) şi d) din Regulamentul intern al societăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 839/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere a contestatoarei nu face nicio referire la elementele cuprinse în art. 74 lit. d) din Codul Muncii şi această omisiune atrage nulitatea absolută a dispoziţiei atacate. că urmare, faţă de acest motiv de drept invocat de contestatoare, examinat şi admis de tribunal, instanţa de recurs va constata că sancţiunea nulităţii absolute este incidentă în cauză, sentinţa atacată este legală, iar recursul nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 805/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind vorba despre o concediere individuală, nu se poate reţine existenţa unei discriminări pe criteriul vârstei, întrucât, aşa cum am mai menţionat, intimata nu avea obligaţia oferirii unui alt loc de muncă reclamantei pentru a se putea analiza, prin comparaţie cu alţi angajaţi disponibilizaţi, dacă s-au respectat dispoziţiile art. 90 alin. (1) din C.C.M. la nivelul societăţii.
Dispoziţia instantei de fond de respingere a acordării daunelor morale se priveşte a fi una legală şi temeinică, atâta timp cât nu s-a probat existenţa unei măsuri abuzive de concediere care să fi cauzat un prejudiciu moral recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1074 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 267 alin. (1) Codul Muncii, prevede că sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că intimata nu a respectat dispoziţiile art. 267 şi urm. Codul Muncii, câtă vreme angajatorul a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1015 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere nepronunţarea asupra unui capăt de cerere în speţă, devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. care statuează că: „în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului (...) instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea D.”
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 969 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei cu judecarea căreia a fost sesizată sub aspectul tuturor petitelor formulate, ne regăsim în situaţia reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru judecarea pe fond a acţiunii. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere şi motivele de recurs formulate de recurentă sub aspectul netemeiniciei hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 959 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 2812 C. proc. civ. prevede că dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri. Curtea apreciază că cererea reclamantului recurent se încadrează în acest text de lege deoarece instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat „obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale ce i se cuvin”.
Tribunalul în mod corect a soluţionat cererea în sensul respingerii sale, întrucât solicitarea reclamantului nu se circumscrie cazului reglementat de către art. 281 C. proc. civ., ci celui prevăzut de art. 2812 C. proc. civ., situaţie în care reclamantul nu a formulat cererea în termenul legal, pierzând posibilitatea de a mai solicita completarea dispozitivului hotărârii, cu atât mai mult cu cât această omisiune nu a fost invocată cu ocazia formulării recursului de către reclamant. Ţinând cont că respectivul petit nu a fost soluţionat de către instanţă, nimic nu poate împiedica reclamantul să sesizeze instanţa cu o nouă acţiune prin care să solicite aceste drepturi, cu respectarea termenului de prescripţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 883 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele hotărârii primei instanţe sunt sumar redactate, nu conţin argumentele cu trimitere la mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanţei, (în contextul în care s-a administrat atât proba cu înscrisuri cât şi proba testimonială) nu răspund apărărilor invocate de intimata-recurentă, ceea ce duce la concluzia că sentinţa este nemotivată iar fără arătarea motivelor şi a dovezilor pe care se sprijină, hotărârea este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 728 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a constatat, în mod corect, încălcarea de către pârâta recurentă a dispoziţiilor art. 267 Codul Muncii, care sancţionează, cu nulitatea absolută, aplicarea sancţiunilor disciplinare cu încălcarea prevederilor acestui text de lege.
2. Angajatorul nu a respectat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii, conform cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
3. Cât priveşte acordarea drepturilor salariale, se constată că prima instanţă a respectat prevederile art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, acordând despăgubirile începând cu data concedierii şi până la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Faptul că reclamanta nu a solicitat reintegrarea pe postul avut anterior concedierii nu are relevanţă în cauză, câtă vreme legiuitorul nu a condiţionat acordarea acestor despăgubiri de formularea unei astfel de cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 664 din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Atâta timp cât raportul de muncă al contestatorului era suspendat pentru cauză de boală, angajatorul nu putea dispune nicio măsură de natură a duce la încetarea raporturilor de muncă. Faptul că certificatul medical nu a fost prezentat spre avizare medicului de medicina N. nu înlătură valabilitatea lui, iar legea nu prevede nicio sancţiune pentru angajat în cazul nerespectării acestei cerinţe, cu atât mai puţin desfacerea C.I.M.
2. Conform art. 268 alin. (2) „sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu (…) b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau C.C.M. aplicabil, care au fost încălcate de salariat.” Decizia atacată nu cuprinde niciuna din aceste menţiuni, iar apărarea constând în aceea că petentului i s-a adus la cunoştinţă concluzia la care a ajuns comisia de disciplină cu prezentarea descrierii faptei, nu înlătură motivul de nulitate anterior menţionat, expres prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 605 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate susţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut de fapt, când prin contestaţia introductivă de instanţă contestatorul-revizuient a solicitat să se facă aplicarea Codului Muncii, dar şi a Legii nr. 174/2006. Însă o lege poate fi incidentă speţei dedusă judecăţii doar când considerentele de fapt o impun şi nu atunci când anumite beneficii ulterioare disponibilizării ar putea profita unei persoane. Instanţa nu poate schimba temeiul juridic al unei decizii de încetare a contractului individual de muncă, ci doar să aprecieze legalitatea şi temeinicia acesteia, iar sub acest aspect instanţa de recurs s-a pronunţat în conformitate cu cadrul procesual creat de părţi şi prin raportare la normele legale incidente speţei, astfel că revizuirea se respinge.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 425 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă potrivit art. 65 Codul Muncii de către intimată este una legală şi temeinică, efectuată cu respectarea cerinţelor impuse delege în situaţia reorganizării activităţii. Ca o consecinţă a menţinerii măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei se va respinge şi capătul de cerere privind reintegrarea în muncă şi acordarea retroactivă a drepturilor salariale. Hotărârea atacată urmează a fi modificată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 724 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Existenţa unor dosare civile neînaintate în căile de atac, deşi recursurile purtau date din 2002, 2003, 2004, neîndeplinirea demersurilor obligatorii de verificare a procedurii de comunicare, neataşarea declaraţiilor de recurs, nu se pot subscrie unei întârzieri justificate de volumul mare de muncă, întrucât nu există nicio sesizare adresată conducerii tribunalului cu privire la imposibilitatea gestionării unor astfel de situaţii, nu există o îmbunătăţire a calităţii muncii după sancţionarea anterioară, ceea ce conduce la concluzia că aptitudinile profesionale ale contestatorului nu corespund condiţiilor prevăzute de lege pentru postul ocupat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 707/M din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, iar regulile de procedură aplicabile în exercitarea căii de atac sunt cele prevăzute de art. 80 din Legea nr. 168/1999, constatându-se că termenul de recurs, de 10 zile care curge de la comunicarea sentinţei nu a fost respectat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 547/M din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptele culpabile ale contestatorului şi gravitatea acestora au fost dovedite, iar aplicarea art. 266 Codul muncii a fost făcută corect de intimată ţinând cont de nivelul culpei, de consecinţele abaterii disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 471/M din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Codul Muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Pe de altă parte, angajatorul nu a făcut dovada că în situaţia concedierii prevăzute de art. 61 lit. d) Codul Muncii, a respectat art. 64 alin. (1) şi 74 alin. (1) lit. d) Codul Muncii respectiv i-a propus angajatorului locuri de muncă vacante în unitate comparabile cu pregătirea profesională dovedită.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 428/M din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Decizia nr. XXXVI/7.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 715/23.10.2007, s-a statuat, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. (1) pct. 2 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României, că beneficiau de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege. În conformitate cu dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată astfel problemei de drept judecată este obligatorie pentru instanţe.
Deşi intimaţii-reclamanţi şi-au întemeiat acţiunea pe faptul discriminării urmare a înlăturării lor de la beneficiul sporului de vechime în muncă în baza prevederilor O.G. nr. 83/2000 şi O.U.G. nr. 177/2002, nu poate fi primită teza potrivit căreia momentul naşterii dreptului la acţiune este data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei discriminatorie, respectiv prin Hotărârea din 06.07.2006 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Dreptul la acţiune a existat pe toată perioada ulterioară adoptării O.G. nr. 83/2000 care nu a avut un efect suspensiv ori întrerupător asupra termenul de prescripţie, aşa cum reţine prima instanţă. În speţă, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.11.2006, şi caracterul său întrerupător potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, urmează a se constata ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru perioada 1.11.2000-1.11.2003, prin luarea în considerare a unui termen de 3 ani calculat corespunzător prestaţiunilor succesive cu titlu de drepturi salariale plătite lunar şi care se prescriu fiecare în mod deosebit.
Elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât şi a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, aşa cum este şi recurentul-pârât Ministerul Justiţiei. Ca atare, nu subzistă în orice condiţii obligaţia de despăgubire în sarcina Ministerului Finanţelor Publice care să fie determinată în mod direct şi nemijlocit de admiterea acţiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de lege care să cuprindă asemenea cheltuieli, politici şi strategii sectoriale ori propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite, în speţă, Ministerul Justiţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 318/R din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamanta este beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani din cauza handicapului de care suferă, instanţa constată că se încadrează în categoria salariaţilor care sunt îndreptăţiţi să primească la pensionare indemnizaţia prev. de art. 50 din C.C.M. Unic la nivel naţional.
În ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, aceasta va fi respinsă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu moral, suferit de pe urma refuzului societăţii de a-i acorda acest drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1737/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru ca drepturile de pensie să fie recunoscute, în cazul în care există o procedură de recunoaştere a lor, trebuie ca respectiva procedură să fie respectată. Atributul actualizării pensiei de serviciu revine în exclusivitate Casei Judeţene de Pensii, pe baza unei adeverinţe emise de către tribunal. Până în prezent casa de pensii a emis în mod corect deciziile pe baza adeverinţelor ce i-au fost comunicate de către tribunal, prin urmare nu se poate solicita reclamanţilor să atace o decizie care a fost corect emisă. În schimb, în baza rolului activ instanţa trebuia să pună în discuţie dacă reclamantul susţine ca un capăt de cerere solicitarea formulată în acţiune prin care se arată că se impune comunicarea datelor către Casa de pensii de către Tribunalul Maramureş pe calea unei adeverinţe, solicitare reiterată şi în recurs.
Acest mod de abordare a cauzei pe lângă faptul că echivalează cu o nesoluţionare a fondului, trebuie apreciat că este total greşit, în condiţiile în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 100/2007 de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor [art. 85 alin. (2)], pensiile de serviciu ale judecătorului şi procurorilor, se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, cu luarea în considerare, în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1165/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 80 din Legea 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluţionarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1108/R din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi s-a precizat temeiul de drept al acţiunii ca fiind dispoziţiile art. 270 (1) Codul muncii, coroborat cu art. 969-970 C. civ., deci în mod concret răspunderea patrimonială a salariatului pentru nerespectarea obligaţiei de fidelitate, stipulată în actul adiţional la contractul colectiv de muncă, instanţa de fond şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu privire la modalitatea de acordare şi utilizare a tichetelor de masă, şi după o enumerare succintă a formelor referitoare la formarea profesională a salariaţilor, în accepţiunea dispoziţiilor art. 189 din Legea nr. 53/2003, a concluzionat că suma solicitată nu a fost folosită cu formarea profesională a pârâtului Procedând astfel, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul aplicabilităţii Legii nr. 142/1998, deşi reclamanta a invocat un alt text de lege, identificându-se existenţa unor considerente care nu au legătură cu pricina.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 343 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea unei acţiuni prin raportare la motive de fapt şi de drept, neinvocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Întrucât, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. nu se mai impune analizarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, a fost stabilit un spor de fidelitate pentru magistraţi. Sporul de fidelitate pentru personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor a fost stabilit prin O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor, prevăzându-se următorii coeficienţi. Prin modul în care sporul de fidelitate este reglementat în cele două acte normative privind salarizarea, nu există vreo discriminare, deoarece cele două categorii socio-profesionale se află în situaţii diferite.
Motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiţiei referitor la încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă este neîntemeiat, neputându-se reţine incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, deoarece în niciun caz tribunalul nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească, în speţă a puterii legiuitoare.
Cât priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, corect au fost soluţionate de tribunal, dispoziţie ce va fi menţinută. Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor nu poate fi primită, deoarece, prin art. 25 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, se stabileşte că, statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 340 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În şedinţa publică din 5.12.2007, tribunalul a suspendat judecarea acţiunii în temeiul art. 1551 C. proc. civ., constatând că desfăşurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantei care nu a înţeles să administreze dovezi din care să rezulte că a fost mandatată de membrii săi să le reprezinte interesele în instanţa de judecată. În speţă, reclamantul a înţeles să apere drepturile membrilor săi decurgând din legislaţia muncii, iar în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 este îndrituit să întreprindă orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv sesizarea instanţelor judecătoreşti, fără a fi necesar un mandat expres din partea celor în cauză. În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa supremă care a statuat că în exercitarea atribuţiilor prevăzute în art. 28 al Legii nr. 24/2003, organizaţiile sindicale au drepturile de a întreprinde orice acţiune prevăzute de lege, inclusiv de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, fără a fi necesar un mandat expres din partea acestora (Î.C.C.J. – Secţia civilă – decizia nr. 2446/25.03.2004). Rezultă deci că instanţa de fond a îndeplinit un act cu neobservarea formelor legale, făcând o greşită aplicare a art. 1551 C. proc. civ., motiv pentru care recursul este fondat.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 261 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Atât timp cât instanţa s-a pronunţat asupra unor drepturi de natură salarială pretinse în baza unui text de lege, nu se poate admite susţinerea pârâtului Ministerul Public, că instanţa de fond ar fi depăşit atributele puterii judecătoreşti. Tribunalul nu a schimbat sistemul de salarizare a funcţionarilor publici şi interpretând dispoziţiile art. 40 din legea de salarizare a acestora, le-a acordat anumite drepturi reclamanţilor prevăzute de Legea nr. 50/1996, lege specifică autorităţii în care lucrează reclamanţii – funcţionari publici – şi la care textul invocat face trimiterea. Prin urmare, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurent printr-o interpretare extensivă, această critică fiind nefondată.
Singurele sporuri care se regăsesc în Legea nr. 50/1996 şi apoi în Legea nr. 567/2004 şi care nu sunt prevăzute în O.U.G nr. 92/2004 sunt sporul de fidelitate [art. 18 alin. (3)] şi sporul de instanţă – 5% [art. 19 alin. (1)]. Prin urmare aceste sporuri sunt singurele de care pot beneficia reclamanţii. Salariul de merit, sporul de vechime şi premiul anual se regăsesc în O.U.G nr. 92/2004 şi prin urmare reclamanţilor li se aplică aceste dispoziţii nemaiputând fi pretinse aceste drepturi în baza Legii nr. 50/1996 şi critica formulată de recurent cu privire la acestea este întemeiată. În acelaşi timp, contravaloarea transportului în perioada concediului de odihnă şi concediul de odihnă de 30 de zile nu intră în categoria drepturilor salariale şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 din O.U.G nr. 92/2004 aşa cum corect susţine recurenta.
Criticile cu privire la actualizarea drepturilor salariale acordate sunt nefondate, întrucât principiul indexării salariilor în raport de rata inflaţiei este un principiu al sistemului de salarizare impus de creşterea costului vieţii, iar funcţia indexării este prevenirea eroziunii puterii de cumpărare şi atenuarea efectelor inflaţiei.
2. Reclamanţii sunt funcţionari publici şi nu magistraţi, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din O.U.G nr. 27/2006, Tribunalul Arad fiind instanţa competentă să soluţioneze cauza şi nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În mod corect a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 19, 4 alin. (2) şi 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002. Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a fost obligat la plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, neexistând raport de muncă cu aceştia, ci a fost obligat tocmai în considerarea prerogativelor legale care le are să asigure fonduri pentru plata drepturilor salariale neacordate de pârâtul Ministerul Public şi fără chemarea în garanţie nu poate fi asigurată executarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 143 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum raporturile juridice dintre părţi au fost guvernate şi de prevederile Codului muncii, în mod just Tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a termenului general de prescripţie de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 166 din Legea nr. 53/2003, cu atât mai mult cu cât în speţă nicio autoritate a statului nu a emis o decizie de impunere care să dea naştere unor raporturi juridice de drept fiscal reglementate de Codul de procedură fiscală.
În privinţa daunelor morale se cuvine menţionat că prin decizia nr. XL din 07.05.2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ şi s-a decis că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
În legătură cu legalitatea, temeinicia acordării sporurilor salariale reglementate de Legea nr. 128/1997 se cuvine menţionat că în mod just Tribunalul a dat eficienţă prev. art. 50 alin. 10,11,13, respectiv art. 90 alin. (2), (4) şi (5) din acest act normativ întrucât legiuitorul le-a acordat fără a distinge, situaţie în care nici interpretului nu îi este permis să o facă (ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus), chiar dacă în discuţie intră prev. art. 3 alin. (1) lit. c) din Anexa la Ordinul nr. 4209/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 69 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin contractul de închiriere a materialului rulant nr 14 /2006 încheiat între Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. în calitate de locator şi Societatea Comercială L. S.R.L. în calitate de locatar s-a convenit închiriere materialului rulant prevăzut în anexa 1 a contractului. Prin acelaşi contract s-a stipulat că locatorul se obligă să predea locatarului personal care a lucrat efectiv în secţii în perioada premergătore efectuării licitaţiei.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, deoarece art. 169 impune o a numită conduită angajatorului care transferă o parte din întreprindere, respectiv aceea de a transfera şi personalul. De altfel salariatului nu-i sunt modificate nici elementele la care face referire art. 41 alin. (3) Codul Muncii, respectiv, durata contractului ,locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea angajatorul nu poate opta pentru concedierea sa ca urmare a reducerii activităţii. Refuzul angajatului de a accepta transferul echivalează astfel cu o cerere de demisie.Or. în speţă o astfel de cerere nu a fost formulată, dimpotrivă reclamantul a dorit continuarea raporturilor de muncă cu pârâta ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 77 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa primei excepţii este a se reţine că într-adevăr potrivit art. 8 alin (3) din Decretul 92/1976, competenţa soluţionării cererilor privind rectificările înscrierilor din carnetul de muncă aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea care urmează să facă înscrierile, numai că din petitul acţiunii introductive de instanţă rezultă că acest capăt de cerere este accesoriu celui referitor la plata sporului de şedinţă şi o consecinţă a acestuia, astfel încât atâta vreme cât capătul principal de cerere este de competenţa tribunalului în primă instanţă, şi capătul subsecvent, accesoriu, urmează soarta principalului, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare.
Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se constată că şi acesta a fost corect soluţionat de instanţa de fond având în vedere că şi acest spor de 3 % reprezintă un drept salarial care a fost şi el suspendat alături de celelalte drepturi băneşti pe toată perioada suspendării din funcţie a reclamantului intimat, fiind fără suport legal susţinerea recurentului în sensul că acest drept ar fi putut fi exercitat în toată această perioadă, în cauză fiind astfel incidente dips. art. 13 din Decretul 167/1958 şi nu prevederile art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 9 din Legea 50/1996 modificată prin Ordonanţa 9/28.07.1997 „magistraţii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 3 % din salariul de bază brut pentru fiecare şedinţă de judecată, dacă sunt respectate criteriile de calitate şi de operativitate stabilite de ministrul justiţiei cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Acest articol a fost abrogat prin apariţia O.G. nr. 83/2000. La momentul la care s-a acordat acest spor, respectiv pentru perioada solicitată 1.01.1998-1.11.2000, reclamantul intimat era suspendat din funcţie. Sporul de 3 % a avut caracter temporar şi s-a acordat pentru fiecare şedinţă de judecată magistraţilor care au participat efectiv în cadrul acestora. Mai mult decât atât, acordarea sporului era condiţionată de respectarea criteriilor de calitate şi operativitate stabilite de ministrul justiţiei. În această situaţie, nu se poate susţine justeţea pretenţiilor reclamantului în lipsa participării reale la şedinţele de judecată, întrucât chiar dacă ar fi existat nu se poate demonstra cu certitudine că acest spor i-ar fi fost acordat dacă criteriile de calitate şi operativitate n-ar fi fost întrunite
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 13 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă reclamantul s-a angajat la data de 1.11.2002 astfel că până la data naşterii copilului sunt mai puţin de 7 luni de stagiu. Anterior datei de 1.11.2002 reclamantul nu a avut raporturi de muncă şi nu a fost în şomaj, raporturile de muncă cu fostul angajator încetând în anul 2001. Rezultă astfel că reclamantul nu poate fi îndreptăţit la indemnizaţia pentru creşterea copilului întrucât nu îndeplineşte condiţia stagiului de cotizare necesar pentru plata acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1087 din 10 (17) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În contractul de muncă al reclamantului nu este inserată nicio clauză care ar putea fi interpretată ca fiind clauză penală. Pe de altă parte, decizia de încetare emisă de angajator nu are natura juridică a unei clauze penale, deoarece decizia este un act juridic unilateral, pe când clauza penală este un act juridic bilateral. Având în vedere că prin decizie suma de bani acordată reclamantului a fost calificată ca fiind contravaloarea salariilor de care reclamantul a fost lipsit prin încetarea anticipată a contractului încheiat pe durată determinată, iar această decizie nu a fost atacată de către reclamant, în mod corect angajatorul a procedat la reţinerea contribuţiei de asigurări de sănătate potrivit art. 257 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 95/2006 sumele plătite reclamantului fiind venituri din salarii sau asimilate salariilor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1048 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pe lângă art. 269 alin. (1) din Legea nr. 237/2007, astfel cum acesta a modificat alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003, instanţa de fond îşi sprijină soluţia respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale şi pe considerentele deciziei Î.C.C.J. XL/2007. După cum lesne se poate observa, data la care s-a pronunţat Decizia XL (40)/2007 (7.05.2007) este anterioară modificării aduse Legii 53/2003 prin Legea nr. 237/2007, iar Decizia Î.C.C.J. a fost publicată doar la 12.11.2007. De la data pronunţării deciziei în recurs în interesul legii şi până la publicarea acesteia în Monitorul Oficial a intervenit legiuitorul cu modificarea adusă art. 269 Codul Muncii, legea cadru, iar acest nou aliniat (1) al acestui articol nu condiţionează acordarea daunelor morale de existenţa unei clauze exprese în acest sens inserate în C.C.M. sau contractul individual de muncă. Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, cât şi faptul că instanţa de fond a revenit asupra probei testimoniale încuviinţate, rezultă că reclamantul a fost în imposibilitate de a-şi proba temeinicia daunelor morale solicitate, fiind astfel încălcat principiul aflării adevărului. Totodată, nici menţiunea făcută de instanţa de fond în încheierea de amânare a pronunţării din 25.06.2008 prin care se apreciază că nu mai este necesară audierea martorilor nu are suport legal, reclamantul fiind astfel în imposibilitate, aşa cum am mai arătat, de a-şi dovedi susţinerile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1058 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existenţa unei discriminării indirecte prin acest ordin, ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani. Se reţine astfel că la acordarea acestor stimulente nu au fost luate în considerare criteriile prevăzute în art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 177/2002 şi nici celelalte criterii prevăzute în art. 4 din Ordinul M.J. nr. 2404/C/23.08.2004, folosindu-se doar criteriul vechimii, or „acest criteriu reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani care îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea stimulentelor salariale”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 686 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La termenul de judecată din 30.04.2007, faţă de lipsa părţilor şi de faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. instanţa a dispus suspendarea cauzei. Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, aşa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părţi, care nu au depus stăruinţă prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficienţă sancţiunii prevăzute de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 680 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu se poate substitui unităţii în cadrul procedurii negocierii salariale, ci are doar menirea de a verifica dacă au fost încălcate normele legale privind salarizarea astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă. Din această perspectivă însă, atâta vreme cât nu s-a constatat existenţa vreunui element de discriminare astfel cum el este prevăzut la art. 5 Codul muncii, iar salariul recurentei depăşeşte pe cel minim garantat la nivel naţional, acţiunea sa în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 593 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, conform art. 268 (1) Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Din punct de vedere al naturii juridice, termenul de 30 zile este un termen de prescripţie şi începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă de constatare, referat ori proces –verb alin. Or, în cauză, raportul de cercetare privind abaterea disciplinară imputată contestatorului a fost înregistrat la E. I la data de 30.10.2007, dată la care toate persoanele îndreptăţite să dispună aplicarea sancţiunii au luat cunoştinţă de conţinutul abaterii. Ca atare, nu se poate susţine că acest raport a fost semnat la data de 14.12.2007 de conducătorul unităţii atât timp cât semnătura directorului S.I. nu se află sub această dată, ci alăturat datei de 30.10.2007. Mai mult, toată procedura cercetării prealabile s-a desfăşurat cu mult înainte de luna decembrie 2007, iar la data de 30.10.2007 şeful de depou a propus şi suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului pe o perioadă de 5 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 387 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 155 din Codul Muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Ca atare, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, atunci când a stabilit că cererea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (care, în speţă, este data la care aceste suplimentări erau datorate) şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta-recurentă.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în vigoare în anul 2003 şi 2004 prevedea la art. 168 alin. (2) că „pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I. E.” (actul adiţional din 25.02.2003). Începând cu anul 2005, art. 168 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat în sensul că: „În anul 2003 suplimentările de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Prin Nota nr. 22/31.08.2007 (înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007), Comisia Paritară E. S.A. a procedat la interpretarea art. 168 alin. (1) şi (2), după cum urmează: „Începând cu anul 2003, până la data la care părţile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menţionate la alin. (1) al art. 168 („Prime”) vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaţilor şi vor fi acordate angajaţilor sub această formă. Conform interpretării prin consens, cât şi interpretării gramaticale a textelor în discuţie, rezultă că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. (1) din CCM au fost incluse în salariul de bază al salariaţilor (inclusiv al reclamantei-intimate), devenind astfel parte a salariului de bază, nemaifiind calculate şi acordate în mod distinct. În consecinţă, reclamantul a beneficiat până la data desfacerii contractului individual de muncă de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C, ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază din anul 2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 344 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a respins prima instanţă, cererile privind acordarea concediului de odihnă pentru anii şcolari 2005-2006 şi 2006-2007, având în vedere că reclamantul beneficia de concediu doar pentru funcţia de bază (cea de preot), precum şi plata salariilor în vacanţele şcolare, având în vedere că în această perioadă nu a desfăşurat activitate didactică şi a beneficiat de concediu de odihnă plătit pentru funcţia de bază. În schimb, raportat prevederilor art. 139 din Legea nr. 128/1997, în mod greşit a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea sporului de vechime în muncă.
Conform art. 139 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, persoanele angajate în învăţământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii şi care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechime în muncă, ca vechime recunoscută în învăţământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale. În atare condiţii, se impunea ca unitatea şcolară să plătească recurentului-reclamant sporul de vechime în muncă pe perioada 1.09.2005-31.08.2007, având în vedere că acesta a fost angajat ca profesor de religie şi a profesat ca preot de la 1.09.1992.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 333 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, că art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii şi ceilalţi procurori, faţă de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. şi D.N.A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluţionate, cu consecinţa restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalităţii de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim. Având în vedere data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, urmează să se respingă cererea reclamanţilor privind plata despăgubirii pentru perioada 1.01.2005-31.03.2006.
La termenul de judecată din data de 9.05.2008 s-a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanţii E.E. şi D.S.H., excepţie admisă, în temeiul disp .art. 302 alin. (1) şi 133 C. proc. civ., motivat de lipsa semnăturii acestora pe cererea de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 299 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că intimata reclamanta, care a solicitat plata diferenţelor dintre indemnizaţiile de asigurări sociale încasate şi cele pretins cuvenite aferente perioadei noiembrie 2002-noiembrie 2004, a depus cererea de chemare în judecată la data de 29.11.2007, se constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 252 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu a formulat cereri noi în recurs şi nici nu a atacat considerentele hotărârii primei instanţe, ci încheierea în totalitatea ei, care face corp comun cu motivarea, astfel încât nu se poate reţine inadmisibilitatea recursului. Nici excepţia lipsei de interes nu poate fi admisă, având în vedere că interesul în calea de atac nu se raportează strict la soluţia instanţei, ci la folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile. Ca atare, ambele excepţii invocate vor fi respinse.
Potrivit art. 281 ind. 1 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice. În speţă, dispozitivul sentinţei nu necesită asemenea lămuriri, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Durata în timp a aplicării dispoziţiilor sentinţei nu poate fi stabilită în acest cadru, din moment ce nu a făcut obiectul judecăţii la fond, urmând a se determina în cadrul executării silite ori printr-o acţiune separată în justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 187 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (3) Codul muncii, care prevăd că acţiunile ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi, precum şi dispoziţiile art. 281 din acelaşi cod, se reţine că în mod eronat prima instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 186 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, reţinute şi de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 166 alin. (1) Codul muncii, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 40% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimatul în perioada 27.04.2004-5.10.2005, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimatul-reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este nefondat. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Recursul formulat de Ministerul Justiţiei este fondat. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 166 alin. (1) Codul muncii, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata în perioada 11.04.2002-30.09.2002, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 30% cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea de completare pronunţată în cauză a fost soluţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., cu citarea tuturor părţilor, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existând la dosar.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate şi restabilirea situaţiei anterioare sunt prerogative acordate instanţelor judecătoreşti prin art. 27 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate reţine că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Cât priveşte acordarea drepturilor solicitate şi pe viitor, aceasta s-a făcut, evident, până la încetarea stării de discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale.
Grefierul care participă la activităţi din cele menţionate în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 se află într-o situaţie analogă şi comparabilă cu grefierii de şedinţă şi cu cei care-şi desfăşoară munca în alte compartimente din cadrul instanţelor judecătoreşti. instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este fondat. Deşi nu este titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale, recurentul a fost obligat de prima instanţă, alături de ceilalţi pârâţi, la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, aşa încât excepţia invocată este întemeiată.
Recursul formulat de Ministerul Justiţiei este, de asemenea, fondat. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, reţinute şi de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata în perioada 1.01.2003-30.04.2004 şi a sporului de 40% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata în perioada 1.05.2004-1.02.2006, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 30%, respectiv 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi reţinut faptul că pârâtul nu ar avea nicio culpă în producerea prejudiciului întrucât el, cu bună ştiinţă, a participat la alimentarea plugului, deşi, nefiind autorizat pentru acest tip de utilaj, nu cunoştea instrucţiunile de alimentare, deşi nu era obligaţia lui, neprimind nicio dispoziţie în acest sens (telegrama din 12.01.2006). Prin încălcarea acestor atribuţii de serviciu şi dând dovadă de neglijenţă aşa cum şi el arată (răspuns întrebarea nr. 32) pârâtul a participat la producerea unui prejudiciu recurentei-reclamante. Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală astfel că, criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt întemeiate ele încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 342/R din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că reclamantului i s-a considerat justificată absenţa de la serviciu a unor zile şi nu s-a dispus nicio măsură, nu justifică neacordarea unui drept legal. Este adevărat că efectuarea orelor suplimentare nu rezultă din foile de pontaj, dar efectuarea lor nu este negată de nimeni, referatul nr. 66/6.04.2007 confirmând acest lucru, care mai menţionează ca zilele libere nejustificate nu acoperă orele suplimentare efectuate de reclamant. Nu poate fi primită susţinerea recurentei pârâte că instanţa de fond a interpretat greşit probele dosarului şi aplicat greşit legea. art. 117 din Codul Muncii prevede că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară, iar art. 119 din Codul Muncii menţionează că munca suplimentară se compensează prin ore libere în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
Nu înseamnă o plată dublă întrucât recurenta a fost cea care i-a plătit zilele absente de la serviciu şi aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, fiecare are regimuri juridice diferite. Instanţa de fond nu a reţinut cuantumul de ore suplimentare menţionat de reclamant de 254 ca fiind şi efectuate ci a lăsat recurentei posibilitatea să le stabilească şi deci din această cauză nu a mai fost necesară audierea unor martori. Faptul că recurenta potrivit statului de plată le-a apreciat la suma de 1206 lei brut, este calculul său, întrucât instanţa de fond nu a stabilit această sumă de plată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 519/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit şi înregistrat un nou contract colectiv de muncă –respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007 – an de an reluând dispoziţia art. 168 alin. (1) în aceeaşi formă. Or, dacă recurenta intenţiona să includă primele în salariul de bază în perioada respectivă nu mai prevedea dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta-pârâtă în motivele de recurs susţine: pagina 3 „modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an”, situaţie nedovedită de aceasta.
Nu poate fi primită nici susţinerea cu privire la incidenţa Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare. În primul rând, Comisia Paritară nu se poate pronunţa în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care şi-au încetat aplicabilitatea. În al doilea rând, Decizia Comisiei Paritare, modificată în 2007, clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006 când acestea nu mai sunt în vigoare, prin aceasta aducându-se atingere voinţei părţilor la data încheierii acestor contracte colective de muncă şi deci, această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 977 Cod civil pentru că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, intenţia părţilor a fost în acordarea acestor drepturi. O. de către instanţă a Deciziei Comisiei paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 Cod civil întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziţia legală mai sus menţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 283/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit şi înregistrat un nou contract colectiv de muncă –respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007 – an de an reluând dispoziţia art. 168 alin. (1) în aceeaşi formă. Or, dacă recurenta intenţiona să includă primele în salariul de bază în perioada respectivă nu mai prevedea dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta-pârâtă în motivele de recurs susţine: pagina 3 „modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an”, situaţie nedovedită de aceasta.
Nu poate fi primită nici susţinerea cu privire la incidenţa Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare. În primul rând, Comisia Paritară nu se poate pronunţa în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care şi-au încetat aplicabilitatea. În al doilea rând, Decizia Comisiei Paritare, modificată în 2007, clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006 când acestea nu mai sunt în vigoare, prin aceasta aducându-se atingere voinţei părţilor la data încheierii acestor contracte colective de muncă şi deci, această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 977 Cod civil pentru că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, intenţia părţilor a fost în acordarea acestor drepturi. O. de către instanţă a Deciziei Comisiei paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 Cod civil întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziţia legală mai sus menţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 283/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit şi înregistrat un nou C.C.M. – respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007 an de an reluând dispoziţia art. 168 alin. (1) în aceeaşi formă. Or, dacă recurenta intenţiona să includă primele în salariu de bază în perioada respectivă nu mai prevedea disp. art. 168 din C.C.M. sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta pârâtă în motivele de recurs susţine: pag.3 „ modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an”, situaţie nedovedită de aceasta.
Nu poate fi primită nici susţinerea cu privire la incidenţa Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare. În primul rând Comisia Paritară nu se poate pronunţa în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care şi-au încetat aplicabilitatea. În al doilea rând Decizia Comisiei Paritare modifică în 2007 clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006 când acestea nu mai sunt în vigoare prin aceasta aducându-se atingere voinţei părţilor la data încheierii acestor contracte colective de muncă şi deci această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că instanţa de fond a încălcat disp. art. 977 C. civ. pentru că aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond intenţia părţilor a fost în acordarea acestor drepturi. O. de către instanţă a Deciziei Comisiei Paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 C. civ. întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziţia legală mai sus menţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 271/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare şi nu afirmaţiilor, frazelor, argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare. De asemenea, instanţa de recurs este în drept să aprecieze argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Este suficient ca instanţa de recurs să arate temeiul şi justificarea respingerii motivului de recurs, să dovedească, din punct de vedere juridic, netemeinicia acestuia, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele şi afirmaţiile recursului. Chiar dacă mai multe motive de recurs au fost discutate şi respinse în bloc, nu este deschisă calea prev. de art. 318 C. proc. civ. pentru anularea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 337/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii G. Curtea apreciază că este nefondat. Astfel, în susţinerea recursului recurenta invocă prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1646/2007 şi ale Modalităţilor unitare de aplicare a prevederilor acestui Ordin, aprobate prin Ordinul nr. 67/2008. Însă, acţiunea formulată de reclamantul E.J.P. a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi la data de 26.05.2006, şi priveşte drepturi născute în perioada iunie 2003-decembrie 2005, aceste acte normative nefiind încă în vigoare întrucât nu erau emise. În acest caz, este incident principiul neretroactivităţii actelor normative cuprins în art. 1 C. civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă. Deci, situaţiile juridice ce preced apariţia legii noi nu pot fi atinse de ea.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte Casa Judeţeană de Pensii G, asupra acestei probleme a statuat clar Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 779/2007 în care se arată că „în cauză, în cadrul litigiului privind asigurările sociale de stat, calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât Casa Judeţeană de Pensii ca unitate teritorială a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale” Or, aceasta decizie irevocabilă este obligatorie potrivit disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. astfel că problemele de drept dezlegate intră sub puterea lucrului judecat şi nu mai pot fi analizate în cadrul aceluiaşi dosar, întrucât s-ar aduce atingere principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a securităţii acestora.
Nu se reţin ca întemeiate excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte. Chiar dacă era chemată în cauză Direcţia Generală a Finanţelor Publice G şi în calitate de pârâtă, această situaţie nu aduce atingere dreptului pârâtei Casa Judeţeană de Pensii G prevăzut de art. 60 C. proc. civ. de a chema în garanţie pe pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta invocase excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice G nu poate fi apreciată ca întemeiată deoarece prin decizia civilă nr. 779/2007 a Curţii de Apel Galaţi s-a precizat că, în această calitate de chemat în garanţie, Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice G poate avea calitate procesuală pasivă în cauză având natura litigiului şi anume litigiu de asigurări sociale şi nu litigiu de natură fiscală.
Recurenta chemată în garanţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice G., nu are decât calitatea de colector al sumelor, şi nu de beneficiar, deci nu îi incumbă nicio obligaţie de a plăti sumele solicitate de reclamant cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de stat către pârâta căzută în pretenţii Casa Judeţeană de Pensii G. Sumele colectate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale sunt achitate în contul bugetului de asigurări sociale de stat şi reprezintă venit la acest buget, nu la bugetul de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 389/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi primită solicitarea recurenţilor-reclamanţi că pârâtul are obligaţia să le calculeze salariul pentru plata cu ora sau prin cumul, în cotă procentuală din salariul de bază acordat pentru norma didactică de bază înmulţit cu numărul de ore efectuate peste norma didactică de bază. Desfăşurarea unor activităţi didactice de suplinire prin cumul sau plata cu ora [art. 16 alin. (4) din Legea nr. 128/1997] are loc în anumite condiţii, nu are caracter de permanenţă deci, nu se poate dispune ca pârâtul să fie obligat să plătească nişte drepturi băneşti pe întreg anul şi deci şi pe perioada vacanţelor şcolare. Pregătirea materialului didactic, a unor programe, intră în programul de lucru al cadrului didactic. Plata separată a acestor activităţi ar însemna să-l plăteşti „la bucată” sau în afara programului de lucru (pregătirea personalului didactic poate fi făcută şi în afara programului de lucru). Pe perioada vacanţelor recurenţii-reclamanţi primesc îndemnizaţiile de concediu.
Recurenţii-reclamanţi „amestecă” drepturile salariale cuvenite punând pe „picior de egalitate” aceste drepturi: îndemnizaţia de diriginţie, îndemnizaţia de conducere, îndemnizaţia de predare la clase simultane cu activităţile prin cumul şi plata cu ora care au regimuri juridice diferite, unele din ele intrând în componenţa salariului de bază al funcţiei didactice îndeplinite conform legii, altele nu.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 156/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că reclamanta venea la unitate şi lucra în timpul concediului de odihnă în afara unui cadru legal, era opţiunea ei personală, dar nu mai poate cere plata unor drepturi băneşti deja încasate, confirmate prin semnătura pe statele de plată şi prin pontarea în concediu. Celelalte susţineri ale recurentei reclamante referitor la calculul drepturilor de concediu sunt fără relevanţă din moment ce instanţa de fond nu a obligat unitatea şcolară pârâtă la plata unei sume certe reprezentând indemnizaţia de concediu.
Referitor la recursul pârâtei de asemenea susţinerile acesteia nu pot fi primite. Faptul că reclamanta a refuzat să se prezinte la unitate să ridice drepturile băneşti calculate nu o P. pe pârâtă să remită prin poştă pe numele recurentei reclamante aceste drepturi. În atare condiţii nu pot fi primite susţinerile sale că greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 190/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deosebit de remuneraţia de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale, a serviciilor profesionale în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate. Dispoziţiile legale menţionate nu prevăd în mod expres obligativitatea acordării acestor sporuri de către angajator ci prevede posibilitatea consilierului juridic de a negocia prestaţii suplimentare în bani reprezintă clauza de mobilitate şi chiar de confidenţialitate. Prin urmare, recurentul nu a făcut dovada negocierii celor două sporuri aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Deci, contrar susţinerilor recurentului, aceste prevederi legale nu îl obligă pe angajator să plătească sporurile solicitate. Mai mult decât atât, chiar art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 53/2003 prevăd că atât clauza de mobilitate cât şi cea de confidenţialitate pot fi prevăzute în contractul individual de muncă, în baza înţelegerii între angajator şi angajat. Faptul că intimata a înţeles să acorde un spor de 100% din salariul de bază pentru clauza de confidenţialitate unei salariate nu are nicio relevanţă în cauză şi nu aduce atingere principiilor nediscriminării invocate de recurent, angajatorul fiind liber să negocieze, aşa cum s-a arătat mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 328/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul are dreptul la salariu pentru munca prestată în folosul societăţii pârâte până la data de 26.06.2006 în conf. cu disp. art. 154 Codul Muncii. Astfel cererea recurentului de a i se acorda drepturi salariale până la pronunţarea hotărârii nu poate fi primită întrucât de la data de 26.06.2006 recurentul nu s-a mai prezentat la serviciu şi nu a mai prestat muncă în folosul societăţii şi prin urmare, nu poate pretinde salariu pentru ceea ce nu a prestat.
Cererea recurentului de a i se acorda daune morale în sumă de 300 lei nu poate fi reţinută de instanţă deoarece acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit din culpa societăţii, prin niciun mijloc de probă. Sarcina existenţei prejudiciului moral incumbă recurentului, cu excepţia situaţiei în care întinderea prejudiciului este fixată de lege.
Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit, acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond. Potrivit art. 3712 pct. 2 C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Astfel recurentul are posibilitatea de a se putea adresa organului de executare care are obligaţia de a calcula cuantumul drepturilor salariale cuvenite acestuia în baza hotărârii judecătoreşti conf. dispoziţiilor legale menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 346/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Decizia nr. 51 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în luna ianuarie 2007, s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că, în aplicarea nediscriminării a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (4) O.U.G. nr. 43/2002 modificată prin O.U.G. nr. 24/2003 modificată şi aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se aplică tuturor magistraţilor. În acest context este în afară de orice discuţie orice interpretare contrară dispoziţiilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că motivele de recurs invocate ce vizează fondul cauzei nu pot fi primite de către instanţă întrucât s-ar încălca puterea de lege puterea de lege a deciziei sus-amintite.
Nici motivul de recurs privind prescripţia nu poate fi primit. Acţiunea a fost promovată în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 raportat la perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale respective, 27 decembrie 2004-27.07.2005 în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată în decembrie 2007.
În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la soluţia respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice ca nefondată, apreciem că nu este întemeiată deoarece instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 339/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că prin O.G. nr. 9 din 28.07.1997 (M. Of. nr. 177/30.07.1997) cu modificările ulterioare s-a introdus sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de „doctor în drept”, dar acest spor la data aplicării actualizării pensiei potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992 şi nu ulterior, nu s-a luat în calculul stabilirii drepturilor băneşti pe baza căruia se făcea actualizarea pensiilor. Ulterior, prin O.G. nr. 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996 sporul de 15% pentru titluri ştiinţifice nu s-a mai acordat, art. 10 din lege fiind abrogat. Acest spor a fost reintrodus prin reglementări ulterioare:O.U.G. nr. 177/2002 şi menţinut prin O.U.G. nr. 27/2006, dar acordarea lui se făcea la cererea celui interesat, iar legiuitorul nu l-a avut în vedere la recalcularea şi actualizarea pensiilor de serviciu. Deci intimatul-reclamant nu a beneficiat în timpul activităţii de acest spor, nu exista la data ieşirii la pensie, nu intra în calculul pensiei la actualizarea acesteia conform art. 103 din Legea nr. 92/1992. În atare condiţii, nici în prezent sub imperiul Legii nr. 303/2004 republicată intimatul reclamant nu poate beneficia de acest spor la actualizarea pensiei.
Referitor la susţinerea recurentului pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză aceasta, nu poate fi primită întrucât reclamantul a solicitat plata acestuia la despăgubiri pentru neacordarea unui drept.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 157/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenţii-reclamanţi nu se află în niciuna din situaţiile de discriminare prevăzute de art. 154 din Codul muncii, art. 2 din O.G. nr. 137/2000, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României, şi celelalte acte normative invocate de recurenţi, tocmai din principalul motiv că şi pentru aceştia au fost prevăzute acordarea de stimulente prin Ordinul nr. 1793/27.07.2006, astfel că starea de discriminare este inexistentă. Pentru aceleaşi raţiuni, se apreciază că nicio consideraţie teoretică indicată de recurenţi nu are aplicabilitate în cauză, nefiind vorba de niciun tratament inegal din partea pârâtelor, recurenţii nefiind decăzuţi din dreptul de a beneficia de stimulente, aşa cum afirmă prin cererea de recurs. Practica judiciară depusă la dosar nu constituie izvor de drept, judecătorii fiind obligaţi să se supună doar legii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 291/R din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul juridic al acţiuni reclamantului, respectiv prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici nu îi sunt aplicabile, asemenea dispoziţii fiind prevăzute doar pentru persoanele care ocupă o funcţie publică, în sensul legii. Temeiul de drept al acţiunii promovate de intimatul-reclamant H.O., respectiv prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 îi priveşte pe funcţionarii publici şi nu sunt aplicabile în speţă, acesta fiind angajat cu contract individual de muncă în funcţia de muncitor calificat treapta a III-a (şofer).
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 194/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictul de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în asigurarea sa până la prima zi de înfăţişare. Recurenta-reclamantă T. „CFR Călători” SA B – Regionala de Transport Feroviar de Călători G. – a făcut dovada, potrivit celor de mai sus a prejudiciului cauzat cu următoarele înscrisuri privind calculul echipamentului de protecţie neuzat în valoare de 35, 19 lei, situaţia obiectelor de inventar aflate în folosinţa fostului salariat în valoare de 709, 29 lei, calcul zile concediu odihnă necuvenite în valoare de 260, 02 lei, contravaloare a şase tichete de masă necuvenite în sumă de 44, 46 lei.
În ceea ce priveşte însă capătul de cerere privind autorizaţia de călătorie clasa I, este adevărat că potrivit tarifelor autorizaţiilor de călătorie nominale şi ale permiselor de călătorie emise cu an de valabilitate 2007, valoarea acestora se ridică la 1.573 lei. Conform borderoului depus în recurs, intimatul-pârât a ridicat autorizaţia de călătorie gratuită pe cale ferată clasa I la data de 13.03.2007. Însă, pentru a se constata existenţa prejudiciului nu este suficientă dovada doar a ridicării autorizaţiei de călătorie de către intimatul-pârât H.N., fiind necesară probarea utilizării acesteia după pierderea dreptului, ca efect al încetării raporturilor juridice de muncă, de după data de 21.06.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul E.O., acesta este nefundat. Astfel, deşi a solicitat achitarea drepturilor de rentă cuvenite potrivit O.U.G. nr. 12/2004, începând cu luna martie 2004, acţiunea a fost promovată la data de 21.09.2007. Faţă de această situaţie, în mod corect a reţinut prima instanţă că este prescris dreptul la acţiune pentru perioada 1.03.2004-21.09.2004 faţă de prevederile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 din care rezultă că termenul de prescripţie pentru drepturile patrimoniale este de 3 ani.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii G, apreciem că este nefundat. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale.
Însă recursul declarat de către pârâtul Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse este fondat faţă de lipsa calităţii sale procesuale pasive. Faţă de excepţia invocată de către pârât, reclamantul a depus la dosar o cerere aflată la fila 17 prin care a solicitat modificarea cadrului procesual în sensul că, înţelege să cheme în judecată pe pârâta Casa de Pensii G în loc de pârâta Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, fiind astfel de acord cu excepţia invocată de pârâta şi argumentele legale ale acesteia. În consecinţă, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa de fond trebuia să ia act de modificarea cadrului procesual, aşa cum a solicitat reclamantului, potrivit disp. art. 132 alin. (1) C. proc. civ. sau să verifice poziţia sa procesuală în ceea ce o priveşte pe pârâta Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 164/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu există nicio cerere din partea reclamantului şi nicio menţiune în încheierea de şedinţă că reclamantul ar fi înţeles să-şi mărească câtimea obiectului cererii, conf. art. 132 C. proc. civ. Procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. În cazul de faţă, instanţa a încălcat şi principiul disponibilităţii, principiu de bază în cadrul procesului civil, prin faptul că a acordat mai mult decât s-a cerut fără a exista o cerere din partea reclamantului de mărire a câtimii obiectului cererii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 163/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004, apreciem că primul motiv de recurs este întemeiat iar sentinţa primei instanţe este în parte nelegală referitor la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii. Pentru cererea de actualizare a diferenţelor salariale aferente perioadei ianuarie 2003-octombrie 2004 s-a prescris dreptul la acţiune, termenul fiind de 3 ani de la data naşteri dreptului la acţiune potrivit disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii iar acţiunea fiind introdusă la data de 14.11.2007. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada indicată mai sus.
2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs apreciem că nu este întemeiat. Astfel, hotărârea primei instanţe este totuşi motivată deşi considerentele sunt deficitare sub unele aspecte referitoare la logica juridică. Motivele arătate de prima instanţă au şi legătură cu natura pricinii, întrucât se arată considerentele pentru care s-a admis cererea de actualizare cu indicele de inflaţie. Au fost indicate şi temeiurile de drept avute în vedere astfel că, putem aprecia că sunt cuprinse elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflaţiei, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului. Acordând suma actualizată, instanţa a dat efecte şi clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naţionale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu acelaşi scop şi anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflaţiei şi tocmai din acest motiv considerăm că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, şi nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001.
3. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar acţiunea este inadmisibilă, îl apreciem ca nefundat. Art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la o altă situaţie, şi anume aceea când creditorul solicită actualizarea creanţei începând cu data pronunţării titlului executoriu şi până la plata efectivă. În consecinţă, nu reţinem ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către recurenta pârâtă.
4. Nu reţinem ca întemeiată nici excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două argumente. Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Faptul că nu s-a precizat perioada solicitată nu echivalează cu lipsa obiectului acţiunii. Or, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se sancţionează cu nulitate doar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, ceea ce nu este cazul de faţă, nulitatea referindu-se la lipsa totală a obiectului acţiunii. Deci, apreciem că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 172/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Funcţia de referent care a fost exercitată de către intimata-reclamantă în perioada 1.04.1991-15.11.1997 nu se regăseşte între cele care pot fi avute în vedere la calcularea vechimii în specialitate cum greşit a reţinut instanţa de fond. Prin urmare, dreptul la pensie de serviciu este acordat numai personalului auxiliar de specialitate în baza prev. art. 68 din Legea nr. 562/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 210/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este întrunită condiţia existenţei calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte SC B. CANAL SA G şi Consiliul Local G, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. impunându-se soluţia casării hotărârii instanţei de fond şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Celelalte apărări formulate în cauză de intimaţii-chemaţii în garanţie Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială G vizând inadmisibilitatea şi lipsa calităţii procesuale pasive nu pot fi analizate întrucât nu au făcut obiectul examinării şi pronunţării instanţei de fond, iar recurenţilor-reclamanţi nu li se poate îngreuna situaţia în propria cale de atac.
Cu privire la recursul declarat de reclamanta D.J. se constată că acesta nu este motivat în condiţiile legii. Potrivit art. 303 alin. (1) în referire la art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs impune determinarea greşelilor anume imputate instanţei de fond, o minimă argumentaţie a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. Nefiind întrunite aceste condiţii şi întrucât nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică, recursul declarat de reclamanta D.J. este nul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 154/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de către recurenta pârâtă, referitor la încheierea contractului individual de muncă cu reclamantul începând cu data de 28.03.2007 şi plata drepturilor salariale după această dată, considerăm că nu este întemeiat întrucât soluţia dată de către prima instanţă acestui capăt de cerere este legală şi temeinică.
Contrar susţinerilor reclamantului intimat şi a instanţei de fond, nu s-a probat în niciun fel existenţa unor raporturi de muncă între reclamantul intimat şi recurenta pârâtă pentru a se putea justifica soluţia acordării drepturilor salariale începând cu data de 12 decembrie 2006 şi până la data încheierii contractului individual de muncă. Nu rezultă din nicio probă administrată în cauză că reclamantul intimat s-ar fi aflat în perioada de probă, aşa cum susţine prima instanţă iar prevederile art. 31 alin. (1) Codul muncii prevăd că se poate stabili o perioadă de probă la încheierea contractului de muncă şi nicidecum anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 159/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Or, din actele dosarului rezultă că reclamantul E. (...) are domiciliul în comuna T., jud. T, localitate care se afla în circumscripţia Tribunalului Tulcea. Susţinerea recurentului-reclamant că competenţa teritorială a instanţei în litigiile de muncă ar avea caracter relativ şi că în cauză ar fi aplicabile disp. art.10 (1) C. proc. civ., nu poate fi primită. În cauză sunt aplicabile disp. art. 284 alin. (2) Codul muncii care nu stabileşte o competenţă alternativă, ea având caracter imperativ, instanţa fiind obligată să o invoce din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 160/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând calitatea procesuale pasivă a recurentei-pârâte Casa de Asigurări de Sănătate G, raportat la atribuţiile ce revin angajatorului pentru plata indemnizaţiei de maternitate şi modalitatea de recuperare a sumelor care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, este găsit întemeiat. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel al titularului dreptului afirmat precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecăţii. În speţă, raportat la obiectul acţiunii vizând plata corespunzătoare a indemnizaţiei de maternitate, potrivit art. 36 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 158/2005 şi art. 76 din Ordinul nr. (...), aceasta se face de către angajator din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.
În cazul indemnizaţiei de maternitate, dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilesc cuantumul brut al indemnizaţiei de maternitate de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10, aceasta fiind suportată integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În speţă, urmare a majorării cotei de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii rezultând din veniturile salariale realizate de intimata-reclamantă Ş.B.M. prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, s-a modificat corespunzător şi baza de calcul a indemnizaţiei de maternitate cuvenită acesteia pe perioada de sarcină şi lăuzie. Din adresa nr. 3981/10/15.10.2007 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Apel Galaţi rezultă că prin includerea sumelor reprezentând sporul de anticorupţie şi sporul de vechime în muncă în baza de calcul suma cuvenită este de 6.434 lei. Interpretarea potrivit căreia la stabilirea cuantumului indemnizaţiei se au în vedere numai veniturile încasate pe lunile anterioare producerii evenimentului nu poate fi primită în condiţiile în care s-a modificat ulterior cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii aplicată la fondul de salarii realizat.
Potrivit art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate iar, potrivit art. 77 din Ordinul nr. (...), recuperarea sumelor din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări de sănătate reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii se realizează pe baza aprobării casei de asigurări de sănătate, rezultă existenţa condiţiei interesului promovării prezentei căi de atac de către recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate G.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 109/R din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, recurenţii reclamanţi fac parte din personalul instanţelor judecătoreşti-Judecătoria Tg. B. Potrivit disp. art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, „personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (…) este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu privire la procesele aflate în curs de desfăşurare (…)”. Recurenţii reclamanţi se află într-o situaţie identică, similară, din punct de vedere a obligaţiilor ce le incumbă prin lege, cu alte categorii de personal din unităţi bugetare care, pentru obligaţii identice sunt remuneraţi cu acordarea unui spor pentru păstrarea confidenţialităţii. Refuzul de a se acorda recurenţilor sporul de confidenţialitate numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferenţelor de tratament, cu atât mai mult cu cât disp. art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevăd că, este responsabil Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Astfel, despăgubirile se acordă doar până la data pronunţării prezentei decizii şi nu pentru viitor, întrucât instanţa nu poate acorda un prejudiciu eventual.
Referitor la reclamantele E.E. şi B.J., se apreciază că acţiunea este nefondată deoarece, potrivit aceluiaşi tabel, au calitatea de agent procedural, respectiv aprod, astfel că nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, aşa cum greşit au precizat prin acţiune, ci sunt personal conex. Astfel, potrivit disp. art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567/2004, funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer sunt conexe personalului auxiliar de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 265/R din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul-reclamant F.U. are dreptul la salariu pentru munca prestată în folosul societăţii pârâte până la data de 26.06.2006 când au încetat raporturile de muncă în conf. cu disp. art. 154 Codul muncii. Astfel cererea recurentului de a i se acorda drepturi salariale până la pronunţarea hotărârii nu poate fi primită întrucât de la data încetării raporturilor de muncă (26.06.2006) recurentul nu a mai prestat muncă în folosul societăţii şi prin urmare, nu poate pretinde salariu pentru ceea ce nu a prestat. Cererea recurentului de a i se acorda daune morale în sumă de 400 lei nu poate fi reţinută de instanţă deoarece acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit din culpa societăţii, prin niciun mijloc de probă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC L. D. – Construcţii şi B. SRL B – acesta este nefondat. Verificând foile colective de prezenţă aflate la dosarul cauzei instanţa reţine că, constatările făcute de administratorul societăţii recurente pe pontajele întocmite chiar de către recurent în perioada octombrie 2005-iunie 2006 care s-au materializat în diminuarea numărului de ore pe pontajele ce erau prezentate spre aprobare, nu au la bază nicio justificare, nu s-a motivat în niciun fel diminuarea numărului de ore. Nu are relevanţă în cauza dedusă judecăţii susţinerea recurentei că reclamantul mai era angajat la alte şase societăţi cu norme de 2 ore zilnic şi la o altă societate cu normă întreagă de 8 ore pe zi. Dacă administratorul societăţii era nemulţumit de munca prestată de către reclamant în cadrul societăţii acesta avea posibilitatea de a aplica una dintre sancţiunile disciplinare prev. de art. 264 Codul muncii. De asemenea, disp. art. 111 din Codul mucii nu devin aplicabile în prezenta cauză deoarece durata maximă legală a timpului de muncă nu depăşeşte 48 de ore pe săptămână. Aşa cum rezultă din contractul individual de muncă recurentul-reclamant a fost angajat cu o fracţiune de normă de 2 ore/zi şi 10 ore/săptămână.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 124/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a răspuns criticilor de nulitate invocate de contestatoare, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.
Au fost întrunite condiţiile prevăzute de 167 alin. (2) Codul muncii, convocarea salariatului realizându-se în scris cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii. Chiar dacă convocarea a fost semnată de către directorul sucursalei, o atare împrejurare nu atrage nulitatea actului procedural, interesând satisfacerea rezultatului urmărit, respectiv încunoştinţarea părţii convocate în scopul prezentării acesteia în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. În speţă convocarea recurentei-contestatoare s-a realizat la data de 10.05.2007 iar ascultarea acesteia s-a realizat de către comisie la data de 15.05.2007. Deşi, în mod strict, în acest interval de timp nu sunt 5 zile lucrătoare, considerăm că termenul stabilit a asigurat în mod rezonabil timpul necesar pregătirii apărării cu ocazia efectuării cercetare disciplinare prealabile.
Nu ne aflăm aşadar, după cum susţine recurenta-contestatoare, într-o situaţie de neaplicare a legii şi de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti pe acest motiv, problema de drept invocată punând în discuţie nu neaplicarea sa ci, mai degrabă, interpretarea dată acesteia şi efectele juridice astfel produse. De altfel, dacă recurenta-contestatoare ar fi considerat insuficient un asemenea interval de timp ar fi avut ocazia să solicite la momentul ascultării sale, amânarea cercetării din lipsă de timp şi pentru formularea unor apărări corespunzătoare.
Sunt evidenţiate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cursul cercetării disciplinare prealabile şi prevederile cu caracter normativ încălcate. Apărările formulate privind faptul că ar fi fost determinată de asemenea acţiuni de către superiorii săi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu au fost dovedite şi nici nu sunt de natură a o exonera de răspundere, existând posibilitatea sesizării lor şi a refuzului încălcării atribuţiilor de serviciu. Faptele astfel comise şi împrejurările comiterii acestora au caracterul unor abateri disciplinare grave iar valoarea considerată redusă a prejudiciului de 1621, 63 lei, achitat la acest moment, nu reprezintă decât un element de circumstanţiere a consecinţelor abaterii, ce nu poate fi examinat în mod singular, izolat de celelalte criterii de individualizare a sancţiunii. În aceleaşi condiţii, comportarea generală în serviciu şi inexistenţa unor sancţiuni disciplinare suferite anterior, circumstanţele personale şi familiale, nu pot fi examinate decât în întreg complexul circumstanţelor cauzei, al caracterului continuu al faptelor şi gradului de vinovăţie în comiterea acestora, apreciate ca fiind de o gravitate sporită.
Nici cu privire la critica nepronunţării hotărârii judecătoreşti în şedinţa publică, criticile formulate nu pot fi primite. Din conţinutul sentinţei civile recurate rezultă că pronunţarea acesteia s-a realizat în şedinţa publică de la 7 noiembrie 2007, fiind întrunită astfel condiţia prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80/R din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte Casa Judeţeană de Pensii V este greşită datorită interpretării şi aplicării greşite legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 73/R din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând conţinutul adresei emisă de A.J.O.F.M. G indicate mai sus şi invocate chiar de către recurentă, rezultă că încetarea raporturilor de muncă prin demisie nu se regăseşte printre cazurile în care unitatea trebuie să restituie agenţiei sumele încasate pentru fiecare persoană. Demisia este o consecinţă a principiului libertăţii muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform căruia alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere. În aceste condiţii, angajatorul nu are niciun temei legal pentru a nu accepta o cerere de demisie, şi procedând în acest mod, recurenta a încălcat principiul libertăţii contractuale şi a libertăţii muncii. În consecinţă, motivul de recurs nu este întemeiat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte întâmpinarea, într-adevăr, instanţa a consemnat că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare. Însă, apreciem că acest fapt nu poate constitui motiv de recurs şi nu s-a produs recurentei pârâte nicio vătămare intereselor sale atât timp cât apărătorul pârâtei a pus concluzii pe fondul cauzei la data de 19.10.2007, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, şi a expus în faţa instanţei motivele avute în vedere pentru poziţia sa procesuală de respingere a acţiunii ca nefondată.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei exprimată în sensul că instanţa de fond trebuia să oblige pe reclamante să predea produsele din magazin pe bază de proces-verbal şi liste de inventariere deoarece cererea reconvenţională a fost disjunsă şi formează obiectul unui alt dosar, soluţia din acel dosar nedepinzând de soluţia de prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 92/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta-reclamantă nu a dovedit plata remuneraţiei convenite prin convenţie, din întâmpinare şi cererea reconvenţională depusă rezultând refuzul plăţii acesteia considerând convenţia ca fiind nulă. În atare condiţii se justifică solicitarea reclamantului pârât pentru plata penalităţilor pentru refuzul plăţii remuneraţiei convenite întrucât potrivit art. 1068 C. civ. acesta putând solicita separat aceste penalităţi chiar înainte de executarea obligaţiei principale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 47/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza de faţă contestatoarea a contestat decizia nr. 11/2.04.2007 prin care i s-a stabilit salariul de bază de 578 lei. Or, acest salariu a fost stabilit corect pe baza rezultatelor obţinute la examinarea profesională conform art. 9 (1) din O.G. nr. 10/2007 care au rămas definitive. Este adevărat că contestatoarea a formulat contestaţie atât la Consiliul Judeţean G contestând tot decizia nr. 11/2.04.2007 cât şi la Biblioteca V.A.V., ambele contestaţii fiind făcute în afara termenului legal, contestatoarea nu a contestat în faţa instanţelor judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ actele de evaluare, astfel că procesul verbal din 27.03.2007 pe baza căruia s-a stabilit salariul a rămas definitiv. Faptul că Inspecţia Teritorială a N. a sesizat că evaluarea nu s-ar fi făcut conform H.G. nr. 125/1999, deşi nu era aplicabil în cauză, nu are relevanţă în cauza de faţă, atâta timp cât contestatoarea nu a contestat în justiţie procesul verbal de evaluare. Deci sub aspectele menţionate mai sus hotărârea instanţei de fond este netemeinică.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, susţinerile recurentei nu sunt întemeiate. Contestatoarea a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 11/2.04.2007 prin care i s-a stabilit salariul. Faptul că nu ar fi contestat evaluarea care a stat la baza stabilirii salariului (deşi a contestat), nu o împiedică să conteste această dispoziţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 51/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat cât şi vinovăţia salariatului. Nu s-a făcut nicio dovadă de către recurenta-reclamantă că şi între cantităţile pe care pârâtul trebuia să le primească şi pe care trebuia să le predea, conform atribuţiilor se serviciu din fişa postului, ar fi existat diferenţe. Predarea-primirea cantităţilor de motorină trebuie făcute în baza unor acte: procese verbale, registre etc. Or, recurenta nu a făcut nicio precizare în acest sens. Simpla prezentare a unor diagrame fără a fi corelate cu alte probe nu este de natură a dovedi certitudinea prejudiciului produs, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 90/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurenta afirmă că a efectuat ore de noapte în cuantum de 54 ore pe perioada octombrie-noiembrie 2007 la Clubul G., aceasta nu a depus înscrisuri din care să rezulte veridicitatea acestei afirmaţii sau orice alt mijloc de probă. Astfel, din foile colective de prezenţă pe lunile octombrie-noiembrie 2007 depuse la dosar de către intimată căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii, rezultă că recurenta a lucrat câte 8 ore pe timp de zi şi nu de noapte aşa cum susţine şi pentru orele menţionate în aceste documente de prezenţă ea a fost remunerată fapt ce rezultă din statele de plată. Susţinerea recurentei că a prestat ore de noapte în perioada octombrie-noiembrie nu este dovedită în cauză cu înscrisuri care să ateste o altă situaţie decât cea care rezultă din foile colective de prezenţă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 93/R din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sporul de vechime se calculează prin aplicarea procentelor stabilite de lege la salariul de bază care este compus din salariul de bază al funcţiei didactice care include sporul de stabilitate la tranşele de vechime peste 10 ani şi sporul de suprasolicitare şi celelalte indemnizaţii potrivit Ordinului nr. 1350/20.06.2007 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Personalul didactic titular care efectuează şi alte activităţi prin cumul nu beneficiază şi pentru salariul primit pentru aceste activităţi şi de sporul de vechime. Aceeaşi situaţie este şi pentru activităţile desfăşurate prin plata cu ora. Pot primi sporul de vechime în situaţia în care se desfăşoară aceste activităţi în baza unor contracte individuale de muncă determinate.
Indemnizaţia pentru concediul de odihnă se calculează în raport de salariul de bază aşa cum este definit de Legea nr. 128/1997, de sporul de vechime şi eventual indemnizaţia de conducere. Celelalte drepturi băneşti primite pentru activităţi desfăşurate prin cumul şi pentru plata cu ora care sunt considerate ore suplimentare nu se iau în calculul indemnizaţiei pentru concediul de odihnă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurenta afirmă că a achitat reclamantului intimat suma de 7000 USD pentru perioada lucrată, nu a depus niciun stat de plată semnat din care să rezulte veridicitatea acestora afirmaţii sau orice alt document justificativ. Or, în cazul litigiilor de muncă, potrivit disp. art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
În ce priveşte susţinerea recurentei în sensul că ar fi achitat contribuţiile sociale la bugetul de stat pentru fiecare salariat deci şi pentru reclamant, această susţinere, de asemenea, nu a fost probată, deşi instanţa de recurs a solicitat dovezi. Adresa nr. (...)/12.06.2007 emisă de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală depusă de recurentă nu poate fi reţinută întrucât nu rezultă din cuprinsul acesteia şi a tabelelor anexă pentru care salariat a fost achitată contribuţia de asigurări sociale. Ca atare, nu putem reţine că pentru reclamantul B.S. (...), în calitate de salariat al recurentei, s-ar fi achitat aceste contribuţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 30/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 1 (1) din Legea nr. 142/1998 privind tichetele de masă salariaţii din sectorul bugetar, categorie din care face parte şi reclamanta, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Conform însă art. 1 (2) din aceeaşi lege tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sistemul bugetar. Nu poate fi primită susţinerea instanţei de fond că acordarea acestor tichete de masă se face în funcţie de voinţa angajatorului şi nici că includerea sumelor de bani cu acest scop în buget este lăsată la aprecierea angajatorului, întrucât fiind unitate bugetară nu ea îşi alocă fondurile pentru cheltuielile de personal inclusiv pentru acordarea acestor tichete de masă. Pentru unităţile bugetare acordarea unor drepturi băneşti nu se acordă pe bază de negociere ci prin acte normative.
De asemenea nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între salariaţii bugetari ai instituţiilor bugetare care primesc tichete de masă şi cei ai celor care nu primesc tichete pentru că, aşa cum am mai arătat, trebuie îndeplinită o condiţie obligatorie: finanţarea integrală din veniturile proprii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu rezultă existenţa unui angajament de plată şi nici existenţa vreunui titlu executoriu valabil întocmit pentru a justifica reţinerea din salariu a sumei de 562 lei. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond reclamanta E.H. nu şi-a dat consimţământul pentru reţinerea sumelor de 562 lei compusă din sumele de 280 lei, 200 lei şi 82 lei din salariu astfel că în mod corect s-a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 164 Codul muncii. Sumele achitate de reclamantă din proprie iniţiativă sunt numai cele menţionate în chitanţele depuse – respectiv de 250 lei şi 270 lei, total 520 lei.
În ceea ce priveşte daunele civile acordarea acestora s-a făcut nejustificat de către instanţa de fond. Aşa după cum rezultă din actele dosarului reclamantei, urmare sesizării că i-au fost sustrase bunuri din gestiune, i-a fost inventariată gestiunea în luna iunie 2006 stabilindu-se o lipsă în gestiune din care din proprie iniţiativă aceasta a depus o parte din suma lipsă. Deci, nu se poate reţine că recuperarea unei părţi din prejudiciul produs s-a făcut prin reţineri din salariu i-ar fi produs un prejudiciu moral reclamantei care să justifice obligarea pârâtei recurente la plata unor daune morale în sumă de 300 lei. Or, sub acest aspect, hotărârea instanţei este lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta E.H. este nul. Potrivit art. 302 C. proc. civ. recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii. Or, recurenta reclamantă a depus direct la Curtea de Apel Galaţi la data de 14.11.2007 şi în afara termenului de recurs care se impunea la 15 octombrie 2007 fiindu-i comunicată hotărârea la 2 octombrie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 6/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza dedusă judecăţii, hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâtei la data de 13 martie 2008, prin preluarea acesteia de către serviciul registratură, astfel cum rezultă din dovada de predare-primire aflată la fila 86 din dosarul primei instanţe. Or, recursul a fost declarat la data de 25 martie 2008, prin urmare, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 971/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa analizând solicitarea reclamanţilor privind acordarea stimulentelor personalului din sistemul justiţiei, văzând adresa Ministrului Justiţiei nr. 5234/15 decembrie 2005, adresată Direcţiei pentru Resurse Umane şi relaţii cu C.S.M. şi Direcţiei Financiar Contabilitate şi apoi în teritoriu, în conformitate cu art. 4 alin. (1), (2), (3) din Normele interne privind repartizarea fondului constituit conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei a propus acordarea individuală medie, diferenţiat pe categorii de personal şi anume: judecători – 1700 RON, consilieri de reintegrare socială şi supraveghere – 500 RON, funcţionari publici – 900 RON, personal contractual – 500 RON. Văzând această dispoziţie expresă a Ministerului Justiţiei, se trage concluzia că reclamanta nu face parte din cele patru categorii de personal pe care s-au enunţat mai sus, şi astfel, reclamanta nu poate beneficia de aceste stimulente.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 953/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 156 C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivat. Este adevărat că la dosarul cauzei s-a depus o cerere de amânare în vederea formulării întâmpinării, la primul termen de judecată, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, însă, acordarea termenului de amânare fiind facultativă şi cum potrivit art. 114 ind. 1 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea se depune cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, se apreciază că în cauză nu au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pe cererea de amânare din dosarul de fond de la fila 17, este făcută şi menţiunea „de cusut după şedinţă”, ceea ce înseamnă că cererea de amânare a ministerului a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor.
În legătură cu excepţiile de procedură invocate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin cele două direcţii subordonate, curtea apreciază că ministerul are calitate procesual pasivă în cauză, deoarece potrivit H.G. nr. 208/2005 şi Legii nr. 500/2002, ministerul coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar.
În legătură cu excepţia prescripţiei extinctive invocată de ambii recurenţi, aceasta în mod legal şi temeinic a fost respinsă de către prima instanţă, întrucât plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin forme distincte de salarizare, având în esenţă aceleaşi consecinţe juridice.
Pe fondul pricinii, recurenţii nu fac nicio critică soluţiei instanţei de fond, care şi-a întemeiat hotărârea pe decizia nr. VI/2007 a ÎCCJ, stabilindu-se că în aplicarea nediscriminatorie a disp. art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002 şi a disp.art.28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată prin O.U.G. nr. 24/2004 şi aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraţilor. Relevantă este şi hotărârea nr. 185/2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, publicată în Monitorul Oficial nr. 244/2002, hotărâre ce se coroborează şi cu disp.art.28 din O.U.G. nr. 43/2002.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 669/R din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Privitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului economiei şi Finanţelor este de consemnat faptul că atât doctrina cât şi practica judiciară în materie au statuat faptul că în materia litigiilor de muncă, citarea MEF şi chemarea lui în garanţie este admisibilă, deoarece pârâţii nu au nicio acţiune în regres împotriva ministerului. Această cerere este întemeiată şi în temeiul art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 şi art. 13 din Lege nr. 379/2005, raportat la art. 60 C. proc. civ., ministerul răspunzând pentru finanţarea instituţiilor publice, care cuprinde atât finanţarea de bază cât şi cea complementară. Potrivit disp. art. 167 alin. (5) din aceiaşi lege, în finanţarea de bază sunt cuprinse şi cheltuielile de personal.
Hotărârea primei instanţe este ferită de critici, în sensul în care la momentul formulării cererii normele legale de suspendare cuprinse în Legea nr. 511/2004 şi Legea nr. 379/2005 nu mai erau în vigoare, astfel că legalitatea acestor norme şi concordanţa lor cu prevederile constituţionale este atributul instanţei judecătoreşti sesizată cu judecare a cererii potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992. Din această perspectivă instanţa de fond a reţinut în mod corect că dispoziţiile legii bugetare prin care prima de concediu a fost suspendată, contravin prevederilor art. 53 şi 15 alin. (2) din Constituţie. Mai mult decât atât la momentul ieşirii din vigoare a legii bugetare, dispoziţia de suspendare nu mai poate fi aplicată, ca atare, la momentul sesizării instanţei pentru anul 2005 nu mai există norme legale în vigoare prin care dreptul solicitat să poată fi considerat suspendată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 711/R din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile pretinse prin acţiune reprezintă un „adaos” salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin. (1) şi art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e), invocat de către pârâtă şi aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Rezolvarea dată litigiului dedus judecăţii, de către prima instanţă, este doar în parte corectă, deoarece prevederile art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003-2007, prevăzând în mod inechivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, salariaţii E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A”. În mod eronat s-a concluzionat că voinţa reală a părţilor, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2005, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuşi dreptul instituit prin art. 168 alin. (1), ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârâtă privind neprecizarea de către prima instanţă a caracterului net sau brut al sumelor acordate, curtea reţine că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunţate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 521/R din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta face parte din categoria personalului didactic, noţiune legală care include şi funcţiile de educator, învăţător şi institutor conform art. 3 şi 5 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. Activitatea didactică a reclamantei, care are o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, constituie o activitate normată potrivit dispoziţiilor art. 128 Codul muncii şi art. 44 din legea sus citată. art. 44 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 face trimitere expresă la noţiunea legală de „normă a educatorului, a învăţătorului sau a institutorului”. Norma didactică a persoanei sus indicate reprezintă un număr de ore corespunzătoare activităţii de învăţământ, deci este o normă de timp în accepţiunea Codului muncii, exprimată în ore, ca şi în cazul celorlalte categorii de personal didactic. Ca atare, este inadmisibil ca educatorii, învăţătorii şi institutorii, cu o vechime de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I, să nu beneficieze de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână fără diminuarea salariului.
În legătură cu cererea de chemare în garanţie a MEF, practica recentă în materie a statuat faptul că o atare cerere este admisibilă şi în cadrul raporturilor juridice de muncă, cu caracter patrimonial, deoarece pârâţii nu au nicio acţiune în regres împotriva acestui minister. Această cerere este întemeiată conform art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 şi art. 13 (cap.IV) al Legii nr. 379/2005, raportat la art. 60 alin. (1) C. proc. civ., chematul în garanţie răspunzând pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar potrivit dispoziţiilor art. 167 alin 1, 2 din legea 84/1995 (republicată 17) conform cărora finanţarea se asigură prin bugetele locale de la bugetul de stat şi din alte surse. Finanţarea cuprinde atât finanţarea de bază cât si finanţarea complementară. Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (5) din aceeaşi lege, în finanţarea de bază sunt cuprinse cheltuielile de personal. Ca atare, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin DGFP M, are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilităţii faţă de minister a hotărârii pronunţate cât şi a executării ei de către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 523/R din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neavând contract de muncă pe durată nedeterminată încheiat înainte de 1 ianuarie 2005, astfel cum prevede art. 7 din O.U.G. nr. 8/2003, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute de art. 2 lit. c) şi art. 3 lit. a) din aceeaşi ordonanţă. În consecinţă, în mod justificat a apreciat instanţa de fond că acţiunea formulată de reclamantă se impune a fi respinsă. Susţinerile reclamantei în sensul că nu ar fi fost legal încheiate contractele de muncă pe durată determinată şi că singurul contract legal încheiat a fost contractul nr. 416/2000, care prin depăşirea termenului prevăzut de art. 82 din Codul muncii a devenit contract de muncă pe durată nedeterminată, nu pot fi luate în considerare, atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă nu au fost anulate şi, de asemenea, nu a fost constatată nelegalitatea contractelor respective.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 378/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a procedat la respingerea excepţiei tardivităţii invocată de reclamant, fără a motiva în concret soluţia, a respins acţiunea reclamantului fără a analiza toate criticile formulate referitoare la inexistenţa unora dintre fapte, sancţionarea anterioară a altora. Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra susţinerilor reclamantului conform cărora cercetarea prealabilă s-a efectuat şi concretizat prin raportul înregistrat sub nr. 2470 din 3 august 2007, iar completările aduse acestuia prin actul înregistrat sub nr. 2813 din 14 septembrie 2007, sunt întocmite peste termen, urmând a fi neluate în considerare. Nu s-a pronunţat nici asupra cererii de suspendare a aplicării sancţiunii disciplinare, până la soluţionarea contestaţiei formulate. Nu a analizat nici apărările contestatorului cu privire la fiecare dintre faptele reţinute în sarcina sa, considerate abateri disciplinare săvârşite de reclamant care au condus la aplicarea sancţiunii prevăzute de decizia contestată. În cauză se constată soluţionarea (de către prima instanţă) a procesului fără cercetarea fondului
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 377/R din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împrejurarea că finanţarea de bază şi finanţarea complementară se fac pe bază de contract încheiat între directorul instituţiei de învăţământ şi primarul localităţii şi se înscriu în bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţii de învăţământ potrivit art. 167 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 84/1995 nu este de natură a înlătura reglementarea citată anterior vizând sursa acestor venituri respectiv bugetul de stat prin bugetul local. Ca atare, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin DGFP M, are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilităţii faţă de minister a hotărârii pronunţate cât şi a executării ei de către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 359/R din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în dosarul de recurs prin adresele nr. 7915/2008 şi nr. 2989/2007 menţionate mai sus pârâta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin astfel că acţiunea formulată de reclamant, fiind nefondată, urmează a se respinge.
În ce priveşte excepţia prescripţiei invocată de recurent se respinge ca nefondată având în vedere că pretenţiile reclamantului nu erau personale, nu cerea aceste sume în favoarea sa, iar codul fiscal prevede termenul de 5 ani pentru îndeplinirea obligaţiilor contribuabililor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 308/R din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor este întemeiată, având în vedere pe de o parte lipsa calităţii de reprezentanţi a salariaţilor a persoanelor semnatare ale actului adiţional, iar, pe de altă parte obligaţiile asumate de societate atât prin contractul colectiv de muncă cât şi prin actul adiţional. Cu referire la cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi instanţa de recurs a procedat la verificarea documentelor depuse de ambele părţi şi a constatat că sumele globale cuprinse în acţiunea reclamanţilor au în vedere atât reţinerile salariale de 20% cât şi contravaloarea tichetelor de masă. Instanţa de recurs constată că acţiunea reclamanţilor nu cuprinde o astfel de pretenţie astfel că sub acest aspect hotărârea pronunţată este netemeinică.
Cu referire la despăgubirile vizând neacordarea sporului de 10% pentru reclamantele B.L. şi L.F. recurenţii nu au formulat critici iar instanţa de recurs verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei şi sub acest aspect, în conformitate cu art. 304 ind. 1 C. proc. civ., constată că hotărârea primei instanţe este ferită de critici.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 277/R din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor este întemeiată, având în vedere pe de o parte lipsa calităţii de reprezentanţi a salariaţilor a persoanelor semnatare ale actului adiţional, iar, pe de altă parte obligaţiile asumate de societate atât prin contractul colectiv de muncă cât şi prin actul adiţional. Cu referire la cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi instanţa de recurs a procedat la verificarea documentelor depuse de ambele părţi şi a constatat că sumele globale cuprinse în acţiunea reclamanţilor au în vedere atât reţinerile salariale de 20% cât şi contravaloarea tichetelor de masă. Instanţa de recurs constată că acţiunea reclamanţilor nu cuprinde o astfel de pretenţie astfel că sub acest aspect hotărârea pronunţată este netemeinică.
Cu referire la despăgubirile vizând neacordarea sporului de 10% pentru reclamantele B.L. şi L.F. recurenţii nu au formulat critici iar instanţa de recurs verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei şi sub acest aspect, în conformitate cu art. 304 ind. 1 C. proc. civ., constată că hotărârea primei instanţe este ferită de critici.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 277/R din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror raza îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”. Astfel fiind calitatea procesual pasivă a pârâtului recurent decurge din prevederile legii şi nu din raportul de muncă.
Anterior apariţiei Legii nr. 128/1997 prin O.G. nr. 39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariţia Legii nr. 128/1997 prin H.G. nr. 467 au fost introduse 10 segmente de tranşe de vechime fiind astfel vorba de noile tranşe de vechime introduse suplimentar. Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare şi valoarea de referinţă sectorială. D. de multiplicare diferă de la o tranşă de vechime la alta în sensul în care acesta creşte progresiv. Creşterile salariale faţă de segmentele de vechime anterioare sunt proporţionale de la o tranşă la alta fără a include, aşa cum greşit susţin pârâţii, majorările aferente transelor suplimentare de vechime. Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat „tranşa suplimentară” însoţit de „o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime”, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate in învăţământ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 258/R din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 116 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitat. Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
În cauza dedusă judecăţii, conform contractului individual de muncă şi a înregistrărilor efectuate în carnetul de muncă al reclamantului, acesta a fost angajat la societatea pârâtă în perioada 20 iunie 2005-25 aprilie 2006, în funcţia de instalator sanitar. În acest context, reclamantul avea obligaţia de a presta muncă iar pârâta de a-i achita drepturile salariale aferente muncii prestate, pe perioada de referinţă. Cu toate că pârâta a relevat faptul că reclamantului i s-au achitat toate drepturile salariale cuvenite, inclusiv orele suplimentare şi indemnizaţia de concediu neachitată, documentele justificative şi statele de plată depuse la dosar nu sunt semnate de reclamant. În atare situaţie, în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că pârâta avea obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de reclamant şi, totodată, potrivit art. 287 Codul muncii, avea şi sarcina probei în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 152/R din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă, prin sentinţa atacată, a admis acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată, însă a obligat pârâţii la o despăgubire egală cu sporul de vechime, fără a mai indica „drept salarial”, aşa cum a indicat reclamantul în cererea introductivă. Procedând astfel, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi prev.de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. – „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
Este adevărat că în considerentele hotărârii atacate acest spor apare menţionat ca şi „spor salarial”, însă această menţiune era necesar a fi înserată şi în dispozitiv, pentru a nu exista contradicţie între considerente şi dispozitiv. Ca atare, recursul pârâtul Ministerului Justiţiei apare ca fiind fondat, având în vedere şi argumentele recurentului, privind pronunţarea Deciziei nr. XXXVI a Î.C.C.J. – obligatorie pentru instanţe – în care s-a avut în vedere sporul de vechime ca drept salarial.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 134/R din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond în cuprinsul considerentelor a indicat greşit obiectul acţiunii, confundând sporul de suprasolicitare neuropsihică cu cel de fidelitate pentru vechime neîntreruptă de 10 ani, sunt nefondate, având în vedere că în considerentele hotărârii instanţa a făcut referire doar la sporul de fidelitate solicitat de reclamanţi, solicitare întemeiată pe prevederile art. 45 alin. 1 lit. f) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură pentru anii 2006-2008.
Nici susţinerile privind greşita reţinere a calităţii procesuale pasive a recurentului şi a solidarităţii pârâţilor nu sunt întemeiate. Recurentul a făcut o greşită interpretare a disp. art. 282 lit. a) Codul muncii, atunci când a apreciat că pot fi părţi în conflictele de muncă doar salariaţii şi angajatorul. Litera „a” vorbeşte despre „orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul (…) contractelor de muncă.”
Nu trebuie omisă nici corecta aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 78/2005 şi anexa nr. 2 pct. 27 a H.G. sus-menţionat, nefiind lipsită de efect juridic calitatea recurentului de ordonator principal de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 103/R din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este evident că drepturile pretinse prin acţiune reprezintă un „adaos” salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin. (1) şi art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e), invocat de către pârâtă şi aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Cum obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie pretenţii reprezentând drepturi salariale, în mod corect a respins prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea constată că abordarea juridică a instanţei de fond este doar în parte corectă, în condiţiile în care prevederile art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003-2007, prevăzând în mod inechivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C, salariaţii E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A”. Rezolvarea dată acestei probleme de către prima instanţă este greşită, deoarece textul art. 168 alin. (2) este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003, şi a fost reiterat cu acelaşi conţinut şi în contractele colective de muncă pe anii 2004-2007. În plus, pentru aceeaşi perioadă a fost menţinut şi alin. (1) al art. 168, prin care dreptul A în litigiu a fost instituit. În ceea ce priveşte invocarea – în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. (2) din contractul colectiv de muncă – a notelor nr. 3793/18 iunie 2007 şi 5140/31 august 2007, emise de comisia paritară constituită la nivelul S.C. E. S.A., Curtea constată că acestea nu sunt opozabile salariaţilor, deoarece nu au fost respectate cerinţele imperativ impuse prin dispoziţiile art. 31, raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
În ceea ce priveşte critica pârâtei, vizând neprecizarea de către prima instanţă a caracterului net sau brut al sumelor acordate, Curtea reţine că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunţate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 436/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a reţinut că dispoziţiile O.G. nr. 83/2000 au fost cele care au întrerupt cursul prescripţiei dreptului material la acţiune, întrerupere care ar fi încetat la data de 07.05.2007, dată la care Î.C.C.J. s-a pronunţat prin Decizia nr. 36. Aceste puncte de vedere nu pot fi primite întrucât pe de o parte despăgubirile solicitate de reclamantă izvorăsc din raportul de muncă, raport de muncă a cărui naştere, modificare sau stingere nu poate fi influenţată de pronunţarea unei hotărâri de către o autoritate de stat autonomia sub control parlamentar care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării, iar pe de altă parte, interpretarea potrivit căreia O.G. nr. 83/2000 a suspendat prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996, este speculativă acest text de lege nu a fost afectat în realitate de suspendare producând efecte juridice faţă de celelalte categorii de personal.
Potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 acest termen nu a fost întrerupt sau suspendat în niciuna din modalităţile enumerate expres şi limitativ de actul normativ citat. Starea de discriminare este o stare de fapt care putea fi invocată şi putea fi constată şi de instanţa judecătorească potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000. Astfel potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 acest termen nu a fost întrerupt sau suspendat în niciuna din modalităţile enumerate expres şi limitativ de actul normativ citat. Starea de discriminare este o stare de fapt care putea fi invocată şi putea fi constată şi de instanţa judecătorească potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000. A admite ca fiind temeinică hotărârea instanţei de fond ar însemna a adăuga la lege prin prisma art. 8 din Decretul 167/1958.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 461/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, acesta fiind, conform prevederilor art. 3, raportat la art. 7 din acelaşi act normativ – 3 ani de la data când se naşte dreptul la acţiune – acelaşi termen fiind prevăzut şi de art. 283 alin. (2) din Codul muncii. Cum în cauza dedusă judecăţii s-a solicitat repararea unui prejudiciu constând din însumarea unor adaosuri salariale, prin urmare este vorba de prestaţii succesive, dreptul la acţiune s-a născut la data încasării de către reclamantă a fiecărui salariu (diminuat cu sporul de vechime pretins), la aceeaşi dată fiind cunoscute şi persoanele vinovate de producerea pagubei invocate. În acest context, pretenţiile reclamantei sunt prescrise, deoarece vizează perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2003, iar acţiunea a fost promovată la data de 28 noiembrie 2007.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Curtea constată că acest aspect a fost în mod corect soluţionat de către prima instanţă, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. De altfel, aceeaşi responsabilitate a Ministerului Economiei şi Finanţelor derivă şi din prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 379/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 457/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul chematului în garanţie, formulat prin mandatara sa Direcţia Generală a Finanţelor Publice M, este nefondat şi va fi respins, în consecinţă sentinţa recurată va fi menţinută integral. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, Ministerul Economiei şi Finanţelor are obligaţia alocării fondurilor necesare pentru efectuarea de către instituţiile bugetare a plăţilor rezultate din titlurile executorii. În raport de această prevedere legală, rămân irelevante susţinerile recurentei conform cărora aceasta nu poate fi obligată la plata către reclamanţi a unor drepturi de natură salarială, cât timp nu există raporturi juridice de muncă.
Aşa cum s-a arătat anterior, Curtea de Conturi a României a fost obligată la plata către reclamanţi a sumelor ce reprezintă sporul de vechime. Hotărârea judecătorească este definitivă şi executorie, constituind titlu în sensul prevăzut de lege. Recurentul, chemat în garanţie, nu a fost obligat la plata către reclamanţi a sumelor ci la alocarea fondurilor necesare efectuării de către pârâtă a plăţii sumelor indicate, cum de altfel prevede textul legal citat anterior. Starea de fapt rezumată rezultă din dosarul cauzei, ea a fost reţinută în considerentele sentinţei pronunţate, iar în raport de aceasta, instanţa a aplicat corespunzător dispoziţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 177/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 4 lit. d) şi s) din H.G. nr. 366/2007, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T are atribuţii privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcţional, operaţional şi financiar în care se realizează politicile în domeniul învăţământului(incluzând şi politicile salariale), şi asigură modul de formare şi utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare, necesare realizării procesului de învăţământ şi educaţie.
Potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror raza îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”. Astfel fiind calitatea procesual pasivă a pârâtului recurent decurge din prevederile legii şi nu din raportul de muncă. Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995, finanţarea cheltuielilor de personal se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, de la bugetul de stat şi din alte surse potrivit legii. Responsabilitatea recurentului pârât privind proiectul bugetului de stat respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 atrage după sine în mod neechivoc calitatea procesual pasivă a acestui pârât. De asemenea va fi menţinută calitatea procesuală pasivă a Primarului şi Consiliului local al mun. Reghin.
Alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat „tranşa suplimentară” însoţit de „o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime”, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate in învăţământ. Este, aşadar, evidentă intenţia legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învăţământ alături de creşterile salariale specifice trecerii dintr-o tranşă de vechime în alta.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1408 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ministerul Economiei şi Finanţelor este responsabil pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în temeiul dispoziţiilor art. 167 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operaţiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, finanţarea cuprinzând atât, finanţarea de bază, cât şi finanţarea complementară. Or, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (5) din aceeaşi lege, în finanţarea de bază sunt cuprinse şi cheltuielile de personal.
În ceea ce priveşte majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007, se constată, de asemenea, că prima instanţă a dispus în mod corect acordarea acestora, nefiind încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, invocat de către pârâtul-recurent, deoarece prin art. 9 din O.G. nr. 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007. Cum această ordonanţă a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi iniţial – aceştia fiind majoraţi, iar nu şi cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanţă), este evident că prevederile legale menţionate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1407 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa a reţinut în primul rând prev. art. 137 C. proc. civ. şi a arătat că potrivit prev. Legii nr. 95/2006 şi ale H.G. nr. 862/2006, pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, nu are atribuiţii directe în ce priveşte salarizarea personalului din cadrul spitalelor, sarcina expresă a angajatorului, respectiv a Spitalului Judeţean de Urgenţă M.C.
Aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în contractul colectiv de muncă nici la nivel naţional pe anii 2007-2010, încheiat conform prev. art. 10 şi art. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrată la Ministerul muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 1895/21/29.12.2006 (f. 12-20 dosar fond) şi Ordonanţa nr. 17/30.01.2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice (f. 21-29 dosar fond), astfel că reclamanta va beneficia de componenta primară a salariului minim brut de 880 lei/lună, plus actualizarea creanţei conform indicelui de inflaţie, prev.art.1084 C. civ. şi art. 161 alin. (4) Codul muncii, cu data de 1.01.2007 şi cu aplicarea corectă a prev. Decretului nr. 92/1976. Astfel, reclamanta din culpa pârâtei-recurente nu a putut beneficia de drepturile salariale mai sus arătate, motiv pentru care în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1365 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susţine, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal. Nu practica judiciară, la care face trimitere recurenta, a constituit temeiul pentru care instanţa de fond a admis acţiunea intimaţilor-reclamanţi. Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 prevede coeficienţii minimi de ierarhizare, stabilind pentru salariaţii cu studii superioare un salariu minim de 880 lei (capitolul 4, art. 40), iar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional sunt obligatorii pentru părţi, producând efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, aşa cum statuează art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 241 Codul muncii. De asemenea, art. 243 Codul Muncii prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1225 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 este de principiu că acţiunea în pretenţii poate fi formulată doar în termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului şi nu pentru o perioadă anterioară cum au solicitat reclamanţii prin acţiune, excepţie care este de ordine publică, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamantul J.E. şi în parte cea formulată de J.G, neavând niciun fel de relevanţă, critica formulată referitoare la răspunderea civilă delictuală invocată de către recurenţi, prevederile Decretului sus-menţionat fiind de generală aplicare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 885 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prevederea art. 60 alin. (2), cu referire expresă la negocierea prestaţiilor suplimentare, în corelaţie cu disp. alineatului (1), se referă la consilierii juridici cu statutul de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate şi cea de confidenţialitate. Aceste clauze nu sunt deci, obligatorii, ele sunt supuse negocierii. În atare situaţie, cum intimatul reclamant nu a negociat cu angajatorul acordarea acestor prestaţii suplimentare (a se vedea în acest sens contractul individual de muncă şi actul adiţional la acesta) şi cum contractul negociat reprezintă legea părţilor, Curtea reţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la plata acestor sporuri.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 748 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru perioada incapacităţii de muncă şi care a fost menţionată de reclamantă prin acţiune, reclamanta nu poate beneficia legal de acordarea sporului de vechime, situaţie care în mod greşit instanţa de fond a acordat acest pretins drept salarial, soluţia fiind netemeinică şi nelegală sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 95 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Personalul din biblioteci ce lucrează în anumite condiţii beneficiază, conform art. 51 alin. (3) din Legea bibliotecilor, republicată, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.
De asemenea, susţinerea recurentei că nu asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, azile de bătrâni şi orfelinate cu deplasarea în afara unităţii nu are relevanţă deoarece împrumutul la domiciliu nu reprezintă practic deplasarea bibliotecarului la domiciliul împrumutatului, având în vedere faptul că prin a împrumuta o carte la domiciliu se înţelege că respectiva carte pleacă din bibliotecă la domiciliul împrumutatului. În plus, obiectul cauzei nu-l formează sporul de mobilitate ci sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 257 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Or, pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plăţii acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturaşilor emişi reclamantei pentru lunile în care s-au stabilit primele de Paşte şi C, probă pe care acesta nu a efectuat-o. În consecinţă în mod corect prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate.
În ceea ce priveşte însă cuantumul acestora instanţa a făcut o greşită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005.
Având în vedere disp. art. 168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005, conform căruia sumele acordate cu ocazia E. şi Crăciunului, reprezentând un salariu de bază mediu sunt suplimentări de drepturi salariale, dar şi prevederile art. 43 din Codul fiscal potrivit cărora premiile sunt asimilate salariilor, rezultă că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune de 3 ani ce a început să curgă de la data scadenţei primelor (decembrie 2004, aprilie 2005) nu era împlinit la data introducerii acţiunii – 4.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 77 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, este întemeiată critica prin care se susţine, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor. În raport de considerentele speţei, în mod greşit a concluzionat prima instanţă că în speţă a operat întreruperea termenului de prescripţie conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Întrucât primul motiv de recurs a fost apreciat ca întemeiat, pentru considerentele ce preced, critica privind greşita obligare a recurentului-pârât la plata actualizată cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti solicitate de intimaţii-reclamanţi, reprezentând spor de vechime pe perioada sus-menţionată nu se mai impune a fi analizată.
Referitor la soluţia primei instanţe, de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, se constată că această critică a fost invocată în recurs în mod subsidiar, practic, numai pentru situaţia în care hotărârea privind admiterea acţiunii reclamanţilor ar fi fost apreciată ca legală, astfel încât nici această critică nu se mai justifică a fi analizată, câtă vreme respingerea acţiunii reclamanţilor are oricum, drept consecinţă, şi respingerea cererii de chemare în garanţie.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 70 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât existau îndoieli cu privire la denumirea societăţii având în vedere că în unele înscrisuri denumirea societăţii apărea ca fiind SC F. Consrucţii SRL, în recurs s-au solicitat relaţii în acest sens de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău care, prin adresa 7304/03.01.2008, a comunicat instanţei că persoana cu numele B.D. ( administratorul societăţii chemată în judecată ) nu figurează în bazele de date ale Oficiului şi că, în ceea ce priveşte denumirile F.D. şi F. Construcţii, nu au fost şi nu sunt înregistrate firme cu aceste denumiri. Având în vedere această situaţie de fapt, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, fiind nelegală sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la faptul că art. 241(1) lit. b) Codul Muncii reglementează efectele contractelor colective de muncă pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă,că potrivit art. 1(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 înregistrat la Ministerul muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 1678/14/12.12.2005 părţile contractante se obligă să respecte prevederile acestuia ,că printre angajatorii care şi-au asumat această obligaţie se află şi direcţiile de sănătate publică, [conform art. 1 alin. (5) din acelaşi contract colectiv de muncă] reiese fără putinţă de tăgadă că disp. art. 124(3) referitoare la durata efectivă a concediului de odihnă anual în funcţie de vechimea în muncă se aplică şi salariaţilor pârâtei,motiv pentru care în mod corect prima instanţă a admis acest capăt de cerere.
De asemenea, având în vedere că potrivit art. 1(2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori,că nici prin legile bugetului de stat pe anii 2006 şi 2007 nu s-au prevăzut cheltuieli pentru tichetele de masă ,iar prin art. III din O.U.G. nr. 88/20.11.2006 s-a prevăzut că instituţiile publice centrale şi locale ,indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii ,înfiinţate pe lângă instituţiile publice,cu excepţia celor finanţate integral din venituri proprii,nu acordă tichete de masă în anul 2007 ,şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă începând cu luna ianuarie şi până în prezent e legală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 31 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 411 din Legea nr. 50/1996 s-a instituit pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti un drept la prima de vacanţă anuală egală cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu, drept care a fost abrogat numai pentru magistraţi, nu şi pentru acest personal, prin O.U.G. nr. 177/2002, situaţie stabilită şi prin decizia în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, îndreptată prin încheiere. În atare situaţie, este incontestabilă existenţa unui astfel de drept în favoarea reclamanţilor, neavând nicio relevanţă suspendarea temporară a plăţii unui asemenea drept prin acte normative succesive, din moment ce dreptul respectiv nu a fost abrogat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Referitor la recursul Ministerului Justiţiei, se constată că, în cauză, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ce se referă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât instanţa de fond a analizat acţiunea reclamanţilor în raport de prevederile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a disp. art. 6 din Codul muncii, care se referă la stabilirea unui drept de plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaţilor.
Nici motivul de recurs bazat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi considerat întemeiat, întrucât în mod corect au fost respinse susţinerile din întâmpinarea Ministerului Justiţiei, în sensul că reclamanţii, deşi sunt tot grefieri, nu ar fi într-o situaţie analogă ori comparabilă, întrucât nu îndeplinesc sarcinile diferite şi suplimentare prevăzute în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996; că, dimpotrivă, aceştia se află în aceeaşi situaţie, deoarece, conform art. 38 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, repartizarea grefierilor pe secţii şi compartimente de activitate se face de către preşedintele instanţei, potrivit nevoilor acestora. S-a reţinut, în concluzie, că acei reclamanţi care au calitatea de grefieri sunt în situaţii analoage cu ceilalţi, care au beneficiat de sporul de 10% prevăzut de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, mai puţin reclamanţii registratori, consilierii de reintegrare, aprozii şi agenţii procedurali.
Recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice S, este nefondat. Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei şi Finanţelor este obligat să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligaţia respectivă de plată.
Cât priveşte susţinerile formulate pe fondul cauzei, se constată că în mod corect instanţa de fond a considerat ca fiind discriminatorie neacordarea indemnizaţiei de 10% şi celorlalţi grefieri, ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, pentru argumentele prezentate în combaterea recursului Ministerului Justiţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 4 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, precum şi cele ale art. 2 din normele de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 5/1994 aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu rezultă imperativ obligaţia angajatorilor pentru acordarea tichetelor de masă ci doar posibilitatea acordării acestora în funcţie şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli, aprobate prin legea bugetului de stat, pe de o parte, iar în altă ordine de idei, conform normelor de aplicare prin negocierea dintre salariaţi şi angajatori, în funcţie de clauzele ce vor avea în vedere criteriile de selecţie pentru stabilirea celor ce urmează să beneficieze de tichete de masă, numărul salariaţilor cărora li se acordă acest drept, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie, alte cerinţe.
Cât priveşte invocarea prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de masă, din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând c/val. tichetelor de masă, ori potrivit art. 204 şi 316 C. proc. civ. în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, evocarea dispoziţiilor enunţate nefiind nici relevantă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 21 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În preambulul deciziei de concediere se prevede că încetarea contractului de muncă are temei legal dispoziţiile art. 65 lit. c) Codul muncii. Prevederile acestui articol vizează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. În opinia instanţei de fond natura concedierii dispusă de societate s-ar încadra în dispoziţiile art. 68 lit. b) Codul muncii, criteriul avut în vedere fiind al numărului de angajaţi. În atare condiţii a avut loc o concediere colectivă unde angajatorul avea obligaţia de a da curs dispoziţiilor art. 69 şi urm. Codul muncii. Or, decizia contestată a fost emisă fără respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 69 Codul muncii încât contestaţia a fost admisă iar decizia de concediere anulată.
Anularea a avut drept efect şi asupra drepturilor de care contestatorul a fost frustrat, fiind repus în situaţia anterioară. Aceeaşi instanţă reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 68 lit. b) din Codul muncii, dacă angajatorul disponibilizează cel puţin 10% din angajaţi, atunci când numărul acestora depăşeşte 100 şi este mai mic de 300 vorbim despre o concediere colectivă. Or, potrivit organigramei din 30.06.2007 societatea pârâtă figura cu 249 angajaţi, iar după data de 21.08.2007 mai figura cu 162 angajaţi.
La o examinare mai atentă a situaţiei din societate (număr angajaţi, situaţie economico-financiară) se constată o neconcordanţă, o necorelare între motivul desfacerii contractul individual de muncă, temeiul legal respectiv art. 68 lit. b) reţinut de instanţă, în raport de numărul de angajaţi relevat de organigramă şi prevederile art. 69 lit. b).
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 120 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, potrivit contractului individual de muncă de la fila 4 dosar, reclamantul a fost salariatul societăţii pârâte, în funcţia de agent de pază, începând cu data de 15.07.2006. Cererea de demisie a fost formulată de reclamant la data de 10.05.2007, iar în baza acesteia a fost întocmită dispoziţia de încetare a raporturilor de muncă nr. 2106 din 1 mai 2007, cu menţiunea încetării raporturilor de muncă începând cu data de 1.05.2007.
Cum însă prin declaraţia martorului S.N.E., dar şi înscrisurile depuse ca probe în dosar, respectiv registrele de evidenţă a autovehiculelor de la sediul S.C. „B.” S.A., unitate la care reclamantul desfăşura activitatea ca agent de pază, rezultă că acesta a prestat activitatea până la data de 1.06.2007, în mod corect instanţa de fond a obligat societatea angajatoare la plata drepturilor salariale pentru activitatea prestată în acest interval, revenind de la audierea martorului I.G., care nu s-a prezentat în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 15 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Din analiza şi verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată faptul că din foile colective de prezenţă depuse la dosar nu rezultă prestarea muncii peste program sau în zilele de sâmbătă iar din celelalte acte depuse de reclamantă şi societatea pârâtă, respectiv facturile fiscale, avizele de însoţire a mărfii nu rezultă prestarea activităţii în timpul zilelor de sâmbătă sau peste orele de program în cursul săptămânii, aceste documente nepurtând semnătura petentei. Nefiind făcută nici dovada desfacerii nelegale a contractului individual, măsură de altfel necontestată, nu se justifică admiterea recursului reclamantei pentru plata orelor suplimentare sau pentru plata compensaţiei, pentru încetarea raporturilor de muncă astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 523 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Întrucât H.G. nr. 403/2001 a fost abrogată doar prin H.G. nr. 685/2005 procentul de 8,29% era datorat până la intrarea în vigoare a acestui ultim act normativ astfel încât se impunea admiterea acţiunii.
Având în vedere că reclamanţilor nu li s-au retras niciodată drepturile câştigate în urma aplicării H.G. nr. 403/2001, întrucât cu începere de la 8 mai 2005 li s-a aplicat legea specială în domeniul salarizării, care este mai favorabilă, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu material în domeniul salarizării acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 97 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistraţii cu vechime cuprinsă între 0-3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 lit. c), art. 8 alin. (3), art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare. Cum această hotărâre nu a fost atacată potrivit art. 195 alin. (9) şi (10) din O.G. nr. 137/2000, la instanţa de contencios administrativ, constituie de drept titlu executoriu conform dispoziţiilor art. 195 alin. 10 din reglementarea enunţată.
Au fost încălcate astfel dispoziţiile Codului muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, care prin art. 5 şi 6 a stabilit că în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii fiind interzisă atât discriminarea directă cât şi cea indirectă.
Totodată s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care a instituit principiul potrivit căruia tuturor salariaţilor care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 referitor la principiul egalităţii între cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminării precum şi dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României.
Cum discriminarea a fost constatată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea enunţată, care are caracter de titlu executoriu. s-a reţinut necesitatea acordării despăgubirilor actualizate în funcţie de rata inflaţiei, conform principiului reparării integrale a prejudiciului. (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6343/86 din 8.10.2007, reclamanţii E.E., D.E., J.M., J.B., O.E.D., E.S., E.H., E.E., U.D., E.D. şi E.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice,
Sursă: Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, obligarea pârâţilor la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii.
-
Recurentul menţionat are calitate procesuală pasivă, cât priveşte obligaţiile despre care este vorba în acţiune. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, acestuia îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului [art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004].
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o transă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ. Acest text are un caracter imperativ.
În fine, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cu privire la stabilirea calităţii procesual pasive, din considerentele expuse anterior, pe care prima instanţă le-a examinat pe larg şi temeinic motivat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 145 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Cât priveşte motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesuale pasive, această excepţie a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond întrucât în atribuţiile recurentului intră şi asigurarea finanţării unităţilor, din învăţământul preuniversitar iar plata salariilor pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ reprezintă o parte componentă a acestei finanţări. Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări.
În fine, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cu privire la stabilirea calităţii procesual pasive, din considerentele expuse anterior, pe care prima instanţă le-a examinat pe larg şi temeinic motivat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 141 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În temeiul H.G. nr. 403/2001 reclamantele au beneficiat de o majorare a indemnizaţiei brute lunare într-un procent diferenţiat, în raport cu câştigul salarial brut lunar. Întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 100/2005 a avut loc o majorare cu peste 40% a salariilor reclamantelor „este evident că aplicarea procentului prevăzut de H.G. nr. 403/2001 nu se mai justifică. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior H.G. nr. 403/2001 a fost abrogată expres prin H.G. nr. 687/2005, astfel încât, începând cu această din urmă dată nu se mai poate vorbi nici măcar ipotetic de majorările prevăzute de acest act normativ, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 100/2005 reprezintă, raportat la H.G. nr. 403/2001, legea specială care se aplică prioritar.
În aplicarea Legii nr. 100/2005, conform H.G. nr. 83/2005, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 738/C/2005, în care s-a prevăzut că începând cu data de 5 mai 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 100/2005, majorările acordate reclamantelor nu se mai aplică. Acest ordin se bucură de prezumţia de legalitate iar reclamantele aveau posibilitatea să-i conteste legalitate, pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi să sesizeze instanţa de contencios administrativ, ceea ce nu au făcut în termenul legal. Având în vedere că reclamantelor nu li s-au retras niciodată drepturile câştigate în urma aplicării H.G. nr. 403/2001, întrucât cu începere de la 8 mai 2005 li s-a aplicat legea specială în domeniul salarizării, care este mai favorabilă, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu material în domeniul salarizării acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 (Monitorul Oficial I nr. 715 din 23 octombrie 2007) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite –, dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
De asemenea, referitor la prescripţia dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale, art. 166 din Codul muncii prevede că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripţie este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În cauză, n-a intervenit recunoaşterea debitorului, respectiv a Curţii de Conturi a României pentru a opera întreruperea cursului prescripţiei extinctive.
Niciunul din cele trei înscrisuri la care fac referire reclamanţii-recurenţi nu constituie o recunoaştere în sensul legii, după cum pe larg argumentează Curtea de Conturi a României în întâmpinarea depusă în recurs (filele 30-33).
Potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă. În fine, cât priveşte repunerea în termen, prevăzută de art. 19 alin. (1) din actul normativ menţionat anterior, reclamanţii-recurenţi n-au făcut dovada unor eventuale motive temeinic justificate datorită cărora, anterior împlinirii termenului de prescripţie, ei nu au putut solicita instanţei de judecată drepturile salariale respective. Acţiunea a fost promovată pe data de 29 iunie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 260 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit art. 134 alin. (1) lit. e) din contractul Colectiv de muncă, tură continuă presupune lucrul în două sau trei schimburi care acoperă integral cele 24 de ore ale unei zile.
Pentru perioada lucrată, reclamanta a avut un program de lucru de 12 ore pe zi, urmate de 24 ore liber, cu excepţia cazurilor în care a lucrat 8 ore pe zi. Or, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, dacă s-ar conferi noţiunii de tură continuă, sub aspectul examinat, înţelesul avansat de recurentă, ar însemna că n-ar avea relevanţă programul salariatului, ci acela al unităţii, ceea ce, din considerentele expuse, constituie o adăugare la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 375 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Nici excepţia de tardivitate nu este întemeiată, întrucât instanţa de fond a fost sesizată cu soluţionarea unui conflict de muncă, iar potrivit art. 283 Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, termenul de prescripţie este de 3 ani, acţiunea a fost promovată în termen legal, pretenţiile reclamanţilor vizând drepturile salariale pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată – 18.12.2007.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean S nu este întemeiată în raport de prevederile Legii nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 şi H.G. nr. 538/2001, din care rezultă că această entitate este direct implicată în finanţarea instituţiilor de învăţământ şi acordarea cheltuielilor de personal din raza sa de competentă teritorială. Trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs şi anume la art. 167(5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, la Normele Metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14(5) din Legea nr. 486/2006, constituie argumente care fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 444 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Prima instanţă n-a acordat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă după cum, în mod corect, a argumentat pe larg prima instanţă. Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în aceste bugete. Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 485/2006 şi primarilor le revin atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Termenul de formulare a cererilor este de 3 ani (art. 283 din Codul muncii). Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii.
Individualizarea creanţei constituie o fază care ţine de executarea silită, nicidecum un motiv temeinic de recurs.
Pe fond, din examinarea adeverinţelor depuse la dosar reiese că reclamanţii au o activitate în învăţământ de peste 30, 35 şi/sau 40 de ani, astfel ei se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/10997, cu modificările ulterioare, privind statutul personalului didactic.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 453 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit art. 134 alin. (1) lit. e) din contractul Colectiv de muncă, U. continuă presupune lucrul în două sau trei schimburi care acoperă integral cele 24 de ore ale unei zile. Pentru perioada lucrată, reclamantul a avut un program de lucru de 12 ore pe zi, urmate de 24 ore liber, cu excepţia cazurilor în care a lucrat 8 ore pe zi. Or, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, dacă s-ar conferi noţiunii de tură continuă, sub aspectul examinat, înţelesul avansat de recurent, ar însemna că n-ar avea relevanţă programul salariatului, ci acela al unităţii, ceea ce, din considerentele expuse, constituie o adăugare la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1921/C/15.12.2005 nu s-au acordat stimulente unor persoane care să facă parte din aceiaşi categorie profesională a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri informaticieni, agent procedural, aprod şi şofer conform art. 3 din Legea 567/2004) astfel încât să se poată reţine existenţa unei discriminări s-a argumentat că situaţia personalului contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti nu este comparabilă cu cea a personalului auxiliar de specialitate, activitatea acestora din urmă, accesul în funcţie, statutul profesional fiind reglementat printr-un act normativ special, respectiv Legea 567/2007, astfel încât nu se poate reţine aplicarea unui tratament diferenţiat reclamanţilor în comparaţie cu această categorie socio-profesională.
Pentru ca o anumită situaţie sau fapte să fie considerate discriminatorie trebuia îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa vreunui tratament diferenţiat, manifestat prin deosebiri, excludere, restrictive sau preferinţe în cazul unor persoane aflate în situaţii comparabile, existenţa unui criteriu de discriminare conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. 137/2000, tratamentul diferenţiat să aibă drept scop restrângerea ori înlăturarea recunoaşterea folosinţei sau exercitării unui drept nenăscut de lege, iar acest tratament să nu aibă un scop legitim sau să fie justificat obiectiv ori metodele adoptate să nu fie adecvate şi necesare. Or, aceste condiţii, în cazul în speţă, nu au fost îndeplinite în mod cumulativ întrucât persoanele nu se află în situaţii comparabile, situaţie corect reţinută de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 365 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesual pasive, această excepţie a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond, întrucât în atribuţiile recurentului intră şi asigurarea G. unităţilor din învăţământul preuniversitar, iar plata salariilor pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ reprezintă o parte componentă a acestei finanţări.
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. (1), s-au stabilit coeficienţii de ierarhizare pentru categoriile de salariaţi, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. (4) al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din acest contract, „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel naţional”.
Prin art. 8 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care constituie legea părţilor, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părţile semnatare, printre care şi unitatea recurentă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze şi să nu se susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 381 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă după cum, în mod corect, a argumentat pe larg prima instanţă. Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale.
Pe fond, din examinarea adeverinţelor depuse la dosar reiese că reclamanţii au o activitate în învăţământ de peste 30, 35 şi/sau 40 de ani, astfel ei se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/10997, cu modificările ulterioare, privind statutul personalului didactic.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 384 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cât priveşte motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesuale pasive, această excepţie a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond, întrucât în atribuţiile recurentului intră şi asigurarea finanţării unităţilor din învăţământul preuniversitar, iar plata salariilor pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ reprezintă o parte componentă a acestei finanţări.
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări. Întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar criticile recurentului nu sunt justificate recursul urmează să fie respins.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 169 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu rezultă însă în ce domeniu de activitate se încadrează unitatea intimată, aşa încât se impune prezentarea documentaţiei privind reorganizarea fostului Spital de Copii Neuropsihici Cronici T. – aflată iniţial în subordinea Ministerului Sănătăţii, precum şi acte de înfiinţare a Centrului de Plasament pentru copii cu handicap – B.E.T., în prezent Complexul U. pentru Copii cu Nevoi Speciale B.E.T.
Totodată se impune a se face precizarea funcţiilor deţinute de reclamanţi, dar şi prezentarea fişelor postului pentru fiecare petent, pentru a se putea verifica dacă prin specificul locurilor de muncă este justificată acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în limita cuantumului stabilit de lege precum şi orice alte documente necesare pentru corecta soluţionare a cauzei, cum ar fi documentele medicale cu diagnosticul rezidenţilor sau buletinul de expertiză medicală.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 78 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin O.G. nr. 10/2007 s-a prevăzut că preşedintele, vicepreşedintele, preşedintele de secţie, precum şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluşi ceilalţi magistraţi, care se află în situaţii comparabile. Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, in terminis, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. (4) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 310 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de prevederile legale enunţate, în mod corect a stabilit instanţa de fond că nu poate fi admisă lipsa calităţii procesuale pasive a unităţii recurente, fiind necesară judecata în contradictoriu cu toţi pârâţii acţionaţi în judecată, în vederea asigurării opozabilităţii hotărârii, urmând a fi respinse susţinerile recurentei privind lipsa calităţii de angajator. Mai mult, inexistenţa calităţii de angajator este lipsită de relevanţă juridică, din moment ce recurentul nu a fost obligat la plata diferenţei drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, se constată că, prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. (1), s-au stabilit coeficienţii de ierarhizare pentru categoriile de salariaţi, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. (4) al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007. Totodată, se constată că prin art. 8 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care constituie legea părţilor, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părţile semnatare, printre care şi unitatea recurentă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze şi să nu se susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 282 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul are calitatea procesuală pasivă, cât priveşte obligaţiile despre care este vorba în acţiune. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, recurentului îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului [art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004].
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 271 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin alin. (2) al art. 109 Codul Muncii se prevede posibilitatea în funcţie de specificul fiecărei unităţi sau al muncii prestate, de a se opta pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, durata maximă legală a timpului de muncă neputând depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, conform celor stabilite prin art. 111 alin. (1) Codul muncii. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Contractului colectiv de muncă la nivel naţional, respectiv art. 10 alin. (5) şi (8).
Astfel în cazul programului cu repartizare inegală, legea permite, datorită specificului activităţii, posibilitatea de a fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus sau program fracţionat, locurile de muncă, precum şi modalităţile concrete de organizare şi evidenţă a muncii prestate fiind negociate prin Contractul colectiv de muncă.
Nu se poate reţine nicio încălcare a prevederilor Directivei nr. 88/2004 a Comisiei Europene privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, act normativ care defineşte atât timpul de lucru, perioada de repaus, de repaus zilnic sau muncă în schimburi, aceste norme fiind respectate de unitatea intimată, care a stabilit desfăşurarea activităţii în schimburi de 12 ore pentru personalul angajat în funcţia de vânzător şi lucrător-gestionar din Staţiile E., acordându-se 24 de ore liber ca perioadă de repaus, situaţie de altfel recunoscută şi de reclamante, dovedite şi prin foile colective de prezenţă depuse la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 291 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşadar, recurentul are calitate procesuală pasivă pentru drepturile pretinse prin acţiune, întrucât, prin diferite acte normative s-a stabilit procedura de prezentare şi aprobare a bugetelor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, edificatoare fiind dispoziţiile art. 17 şi 19 din H.G. nr. 538/2001, dar şi procedura de raportare a execuţiei bugetare de către instituţiile de învăţământ. Mai mult, inexistenţa calităţii de angajator este lipsită de relevanţă juridică, din moment ce recurentul nu a fost obligat la plata diferenţei drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, se constată că, prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. (1), s-au stabilit coeficienţii de ierarhizare pentru categoriile de salariaţi, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. (4) al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007. Prin art. 8 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care constituie legea părţilor, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părţile semnatare, printre care şi unitatea recurentă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze şi să nu se susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 273 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. P., hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurentul are atribuţii legate de procedura de finanţare a învăţământului. Sub acest aspect, inexistenţa calităţii de angajator, stricto sensu, apare lipsită de vreo relevanţă juridică de vreme ce, in terminis, nu el figurează obligat.
Legea nr. 130/1996 trebuie interpretată prin raportare la Legea nr. 53/2003 (Codul muncii). Potrivit art. 239 din acest cod „Prevederile contractului colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”. Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006 (M. Of. nr. 5/29 ianuarie 2006) s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei.
Celelalte critici, sub aspectul examinat, nu sunt justificate în considerente similare.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 274 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs va respinge recursul formulat de Sindicatul Lucrătorilor E.D.C şi va admite recursul formulat de S.C. D. S.A. pentru următoarele considerente de fapt şi de drept, dar având în vedere că ambele recursuri vizează incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. d) Codul muncii, acest motiv urmează a fi analizat împreună.
Articolul 52 alin. (1) lit. d) vizează situaţia suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare. Aşadar, pentru a interveni acest caz de suspendare, angajatorul trebuie să-şi întrerupă temporar activitatea (nu definitiv), această întrerupere fiind generată în special de dificultăţile economice, dar şi datorită unor motive tehnologice şi structurale. Măsura întreruperii nu trebuie să vizeze în mod necesar activitatea întregului angajator, ea putând să afecteze şi o secţie, o formaţiune de lucru, un sector de activitate, etc., întrucât în intenţia legiuitorului nu a fost să prevadă acest motiv de întrerupere a activităţii ca o modalitate de încetare a întregii activităţi a angajatorului.
În urma analizei şi interpretării literale şi gramaticale a cuprinsului deciziei nr. 11 din 30 ianuarie 2008 rezultă că măsura suspendării nu s-a luat prin această decizie, ci s-a delegat competenţa către Departamentul Resurse Umane, departament ce a înţeles să-i dea transpunere practică prin notificare individuală adresată fiecărui salariat vizat. Modalitatea de suspendare a contractului individual de muncă este conformă cu legea întrucât pornind de la natura intuitu personae a contractului de muncă, orice măsură dispusă de angajator cu privire la executarea contractului de muncă, inclusiv măsura suspendării raporturilor de muncă trebuie să îmbrace un caracter personal. Este astfel firesc ca în lipsa prestării muncii salariatului nu i se cuvin tichetele de masă întrucât acordarea acestora este condiţionată în totalitate de prezenţa la lucru în unitate.
Un alt motiv de recurs comun, ce urmează a fi analizat împreună, este acela referitor la „plus petita”. La data de 25 iunie 2008, când completul de judecată a fost legal constituit, reprezentantul reclamantului nu a mai învederat cererea acestuia, de renunţare parţială la judecată şi nici acesta nu s-a prezentat pentru a o susţine, astfel că Tribunalul a trecut la judecata pe fond a pricinii, ocazie cu care reclamantul, prin reprezentant a formulat concluzii sub toate aspectele, fără a arăta că nu susţine capetele 1 şi 3 din cerere.
În ceea ce priveşte recursul formulat de S.C. D. S.A, privitor nelegala respingere a excepţiei tardivităţii, acesta va fi respins. Momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile este acela la care s-a făcut comunicarea deciziei contestate şi cum în speţă această comunicare s-a făcut la 14.04.2008, iar decizia de suspendare a fost emisă la 3.0.01.2008, sesizarea instanţei de judecată prin cererea datată 2.04.2008 este în termenul legal. Prin urmare, această critică nefiind întemeiată va fi respinsă, încheierea interlocutorie din 23 mai 2008 fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus arătate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 765/CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate reţine încălcarea dreptului de apărare al vreuneia din părţi în condiţiile în care, acestea au fost citate pentru acel termen de judecată, s-au prezentat în instanţă şi nu au justificat amânarea cauzei. Aşadar, Curtea nu poate reţine, în prezenta contestaţie în anulare, incidenţa art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
2. Nu se poate reţine nici critica referitoare la greşita repunere pe rol a cauzei, deoarece o astfel de critică vizează aspecte ce ţin de judecată şi nicidecum nu pot face obiectul acestei căi de atac.
3. Contestatoarea arată că în mod greşit cauza a fost soluţionată de instanţa civilă de dreptul muncii. Aşa cum rezultă din textul legal citat [art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.] o astfel de critică poate fi obiect al contestaţiei în anulare numai în situaţia în care nu s-a putut invoca pe calea recursului. Aspectele legate de competenţa materială a instanţei s-au invocat de către reclamant cu ocazia motivării recursului, iar instanţa de recurs a analizat aceste aspecte şi s-a pronunţat neputând fi reţinută omisiunea invocată de contestatoare.
4. Contestatoarea invocă în motivarea contestaţiei greşita repunere pe rol a cauzei deşi dăinuia motivul de suspendare prev. de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., precum şi neobservarea celorlalte convenţii încheiate de părţi şi a deciziei nr. 10800/16.12.2005 pronunţată de Î.C.C.J. cu privire la competenţă. Se mai invocă de asemenea lipsa de apărare în condiţiile în care s-a judecat recursul, cu toate că judecata cauzei era suspendată. Aceste aspecte au fost învederate şi motivate şi pe disp. art. 317 C. proc. civ., iar Curtea le-a examinat anterior în prezente considerente ale deciziei. Ceea ce doreşte contestatoarea să dovedească se referă în fapt la „greşeli de judecată” ale instanţei de recurs şi nicidecum la greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ.
5. Excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, astfel cum a fost invocată de intimatul B. E. a fost respinsă, întrucât contestatoarea a invocat atât motive întemeiate pe art. 318 cât şi pe disp. art. 317 C. proc. civ., astfel că aspectele privind lipsa de procedură şi încălcarea dreptului la apărare nu se puteau invoca în recurs, făcând admisibilă prezenta contestaţie.
6. Având în vedere că instanţa s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare cu care a fost investită, constată că au rămas fără obiect, atât cererea de suspendare a cauzei (formulată de intimatul reclamant B.E.) până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 11.11.2008, cât şi cererea formulată de contestatoare cu privire la suspendarea executării.
7. Pentru judecarea cererii de suspendare a executării S.C. N.E. S.A. a depus o cauţiune în valoare de 160.000 RON în conformitate cu disp. art. 319/1 rap. la art. 3 C. proc. civ., astfel că, în condiţiile în care cererea de suspendare a executării nu se mai impune a fi judecată, urmează să se dispună restituirea acestei cauţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 873/CM din 19 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Calitatea de pârât a instituţiei de învăţământ , respectiv a inspectoratului şcolar, rezultă din calitatea de angajator al reclamanţilor iar consiliul local şi primarul primesc această vocaţie în temeiul normelor legale privind finanţarea învăţământului preuniversitar (ca reglementări speciale). Sumele reprezentând salariile personalului din învăţământul preuniversitar fac parte din bugetele locale, astfel că aceştia nu sunt simpli depozitari, cu se încearcă să de acrediteze ideea de către recurenţi, care arată că plata acestora se face prin bugetele locale şi nu de la bugetele locale.
Norma juridică cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ, ea nu lasă la latitudinea unităţii şcolare reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului ci obligă la luarea acestor măsuri. Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru fiecare institutor, învăţător şi educator, respectiv gradul didactic I şi vechimea de 25 de ani. Întrucât pârâtele nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă şi întocmai a dispoziţiilor legale, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acestora şi le-a obligat la plata drepturilor salariale pentru trei ani anterior chemării în judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 95/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia prematuităţii formulării cererii a fost invocată prin întâmpinare ca o apărare de fond şi nicidecum sub forma unei excepţii iar instanţa a dispus comunicarea acestei întâmpinări reclamantului, care de altfel, a şi răspuns. Nefiind vorba de o excepţie, nu se poate aprecia nelegalitatea hotărârii pentru omisiunea de a se răspunde la aceasta si nici nu poate fi reţinută încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor, sau vătămarea acestora.
Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în mod corect, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 lit. e) Codul muncii. Astfel, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripţie de 3 ani.
Prin art. 168 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul E. S.A. pe anul 2004, se arată: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii S.N.P. E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe S.N.P. E. S.A. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor”.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 451/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din coroborarea elementelor de mai sus rezultă că data de 21 martie era ultima zi de declarare a recursului, astfel că depunerea acestuia la 9 iulie 2008 s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 687/CM din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 76 din Lgea nr. 24/2007 prevede „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora. Prin urmare, împrejurarea că prin ordinele ministrului s-ar fi prevăzut o altă modalitate de aplicare a normei didactice nu obligă pe reclamant la atacarea în contencios administrativ a acestora, atâta timp cât îşi poate întemeia acţiunea pe actul normativ – legea – şi nu pe actele administrative date în aplicarea legii.
În condiţiile în care legiuitorul nu a făcut niciun fel de distincţie, făcând trimitere la „personalul de predare şi instruire practică” – o categorie în care sunt incluşi şi educatoarele, învăţătorii şi institutorii din învăţământul preşcolar şi primar – potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemos cei care aplică legea nu pot face niciun fel de distincţie, prevederile art. 45 alin. (1) din Legea 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare aplicându-se întregului personal didactic de predare şi instruire practică. Pe cale de consecinţă Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentinţa în sensul că va respinge ca nefondate pretenţiile băneşti anterioare datei de 19.09.2004.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 91/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia prematurităţii formulării cererii a fost invocată sub forma unei apărări şi nicidecum nu a fost invocata sub forma unei excepţii, nici prin întâmpinare şi nici cu ocazia închiderii dezbaterilor. În considerentele sentinţei, instanţa, a făcut referire, la toate apărările parţilor, inclusiv la E. cererii, neavând posibilitatea să se pronunţe asupra unei excepţii cu care nu a fost investită.
Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în mod corect, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 lit. e) Codul muncii. Astfel, reclamanta a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripţie de 3 ani.
În sprijinul afirmaţiilor sale S.N.P. E. a depus contractul colectiv de muncă pe anul 2003 unde apare, la art. 168 alin. (2), menţiunea că pentru anul 2003, suplimentările vor fi introduse în salariul de bază. Astfel de menţiuni nu apar în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2005-2006 iar instanţa nu poate reţine apărările recurentei în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă şi în perioada următoare, deoarece menţiunea apare doar pentru 2003. Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 223/CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La elaborarea bugetului unei unităţi şcolare sunt obligaţi să participe unitatea şcolară şi Inspectoratul Şcolar, care au obligaţia de a-l înainta Consiliului Local şi Primarului, când bugetul unităţii administrativ-teritoriale este în faza de proiect şi, aceştia din urmă, după aprobare, au obligaţia de acordare a creditelor aprobate. Astfel se resping ca neîntemeiate criticile recurenţilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor privind răspunderea solidară a pârâţilor şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, cu atât mai mult cu cât din motivarea hotărârii rezultă în mod clar că răspunderea Consiliului Local şi a Primarului nu se bazează pe o culpă a acestora în întocmirea bugetelor anterioare ci, pe vocaţia în temeiul normelor legale privind finanţarea învăţământului preuniversitar (ca reglementări speciale).
În referire tot la aceste critici, se constată că în speţă nu există contrarietate între dispozitivul hotărârii atacate şi dispozitiv, instanţa motivând dispoziţia de obligare a Consiliului Local şi a Primarului, alături de Şcoală şi de Inspectoratul Şcolar, pe dispoziţiile din Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 84/1995.
Sub aspectul nedovedirii pe fond a pretenţiei deduse judecăţii arătăm că ea îşi are izvorul în dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, care prevăd în mod clar faptul că toate categoriile de personal didactic şi de predare, indiferent că este vorba de educatori, învăţători, institutori, profesori sau maiştri instructori, beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, cu condiţia să aibă o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I. Întrucât pârâţii Inspectoratul Şcolar şi Şcoala nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă şi întocmai a dispoziţiilor legale, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acestora în cauza dedusa judecăţii.
Determinarea cuantumului creanţei poate să se facă şi în cursul executării silite iar această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât hotărârea prevede plata actualizată a drepturilor iar o astfel de actualizare nu se putea realiza în cursul judecăţii deoarece nu se ştia data la care pârâtele vor proceda la executare.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 88/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drept urmare, chiar dacă conform art. 241 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel”, în condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ conţine drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, în mod evident se aplică acest ultim contract.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2429/R din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum rezultă din partea introductivă a CCM pe ramură cultură, acesta a fost încheiat de mai multe federaţii sindicale cu patronatul (Ministerul Culturii şi Cultelor), ce cuprind membrii cu diverse activităţi, printre care pot fi categorii care, în prezent, sau pe viitor (în intervalul pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă) să aibă reglementate, prin legi generale, unul sau mai multe din sporurile cuprinse în art. 45. Aşadar, deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamanţi.
Dispoziţiile art. 151 din O.G. nr. 21/2007 astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 353/2007 intră în vigoare abia la data de 1 septembrie 2008, potrivit art. (...) din Legea nr. 353/2007, prin urmare un astfel de temei legal, care nu a fost pus în discuţie la fondul cauzei, va putea fi invocat doar pentru o perioadă ulterioară acestei date, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi fără schimbarea cauzei juridice a acţiunii în recurs. Faţă de argumentele mai sus reţinute se constată că acţiunea reclamanţilor este lipsită de temei legal.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2375/R din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei care a pronunţat hotărârea, aceasta este nefondată, din dosar rezultând că reclamanta locuieşte în C-N, Calea G. nr. 79, adresă la care, de altfel, a fost notificată chiar de către societatea pârâtă la data de 30 oct.2008.
În ceea ce priveşte criticile vizând netemeinicia hotărârii, acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul, a casa hotărârea şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată. Prima instanţă a administrat probe testimoniale (martorii D. N. f.23 şi B.B. f. 24) care însă, nu au lămurit starea de fapt, depoziţiile lor fiind insuficiente pentru aflarea adevărului.
Recursul este întemeiat şi în ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii de obligare a pârâtei la plata „contravalorii” a 232 ore suplimentare, număr stabilit în mod aleatoriu, fără nicio probă în acest sens şi fără a exista o determinare a salariului la care se raportează echivalentul atât al acestor ore cât şi a concediului neefectuat. În lipsa probelor care să justifice hotărârea pronunţată, aceasta este neîntemeiată, privită prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Întrucât se impune completarea probatoriului, ce nu poate fi realizată de instanţa de recurs, în temeiul art. 312 alin. (3) teza 2 C. proc. civ., se va casa hotărârea şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2358/R din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 238 alin. (1) Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 este aplicabil cadrelor didactice şi contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ trebuia să prevadă o dispoziţie similară celei din art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 în materia indemnizaţiei acordate cadrelor didactice cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă, adică minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2438/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 238 alin. (1) Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 este aplicabil cadrelor didactice şi contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ trebuia să prevadă o dispoziţie similară celei din art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 în materia indemnizaţiei acordate cadrelor didactice cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă, adică minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2437/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (11), coroborat cu art. 90 alin. (12) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, de sporul de stabilitate beneficiază doar personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 10 ani. Această dispoziţie legală nu putea fi încălcată la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate întrucât, potrivit art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, în instituţiile bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. Câtă vreme conform legii (Legea nr. 128/1997) personalul nedidactic, categorie în care se încadrează şi reclamanţii, nu poate beneficia de sporul de stabilitate, se constată că dispoziţiile art. 46 (1) lit. c) din contractul colectiv de muncă sunt nelegale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2245/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este utilă cauzei administrarea unei expertize grafologice pentru verificarea semnăturii de pe contractul individual de muncă din moment ce este incontestabilă existenţa şi desfăşurarea raporturilor juridice de muncă dintre părţi şi nu s-a solicitat constatarea nulităţii contractului pe acest temei.
Critica privind nemotivarea dispoziţiei de respingere a cererii de acordare a drepturilor salariale pentru perioada octombrie-decembrie 2006 este lipsită de interes fiind invocată de către partea faţă de care s-a respins cererea.
Prin precizarea de acţiune de la fila 17 fond reclamantul a solicitat în mod expres acordarea drepturilor salariale în raport de timpul de muncă prestat efectiv, ceea ce exclude incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., precum şi a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întemeiat pe aceeaşi critică, respectiv cea privind schimbarea obiectului acţiunii. De asemenea, nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a motivat extrem de clar că munca prestată peste limita a două ore pe zi conform contractului individual de muncă reprezintă muncă suplimentară, pentru care reclamantul trebuie remunerat.
Conform afirmaţiilor recurentei, dispoziţia de acordare a cheltuielilor de judecată se întemeiază pe modul de calcul prezentat de reclamant prin concluziile scrise depuse la prima instanţă (500 lei, onorariu de avocat + 270 lei, cheltuieli de transport + 2520 lei, onorariu de expert).
Activitatea desfăşurată de reclamant în plus faţă de norma de muncă de 2 ore pe zi, reprezintă muncă suplimentară, ce trebuie remunerată, conform art. 119 alin. (2) Codul Muncii, astfel încât hotărârea recurată este temeinică şi legală. Critica privind necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării este lipsită de temei legal, deoarece art. 266 alin. (3) C. proc. civ., impune comunicarea hotărârii nu şi a celorlalte acte procedurale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2210/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamantul Sindicatul Independent al Artiştilor, în numele membrilor săi. Aceasta întrucât, nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească în favoarea categoriei sociale din care fac parte membri sindicatului reclamant drept la sporul de fidelitate şi respectiv de suprasolicitare neuropsihică.
În lipsa unor asemenea dispoziţii, aplicarea art. 45 din CCM nu este posibilă, întrucât, acest contract cadru prevede pentru bugetari, existenţa unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
În acelaşi sens a fost reglementată salarizarea şi prin art. 157 Codul muncii, care prevede în alin. (2), că, sistemul de salarizare pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice, finanţate integral sau majoritar de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2189/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 45 din contract, sporurile ce pot fi acordate salariaţilor sunt cele prevăzute la literele a)-g), între care se regăsesc şi sporurile de vechime neîntreruptă de 10 ani în instituţiile de cultură şi sporul de suprasolicitare neuropsihică, pretinse de S. Numai că, aşa cum prevede textul art. 45 din Contractul colectiv, aceste sporuri se acordă în condiţiile legii. Prin urmare, pentru ca angajaţii din unităţile de cultură să poată beneficia de unul sau mai multe sporuri din cele prevăzute, trebuie ca dreptul lor să fie reglementat printr-o lege aplicabilă în instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2222/R din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamantul Sindicatul Independent al Artiştilor, în numele membrilor săi. Aceasta întrucât, nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească în favoarea categoriei sociale din care fac parte membri sindicatului reclamant drept la sporul de fidelitate şi respectiv de suprasolicitare neuropsihică. În lipsa unor asemenea dispoziţii, aplicarea art. 45 din CCM nu este posibilă, întrucât, acest contract cadru prevede pentru bugetari, existenţa unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2190/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la aplicarea prevederilor Legii nr. 220/2007 începând cu data de 1.01.2007 şi la plata diferenţei dintre salariul efectiv încasat de reclamantă şi cel cuvenit pe perioada 1.01.2007-20.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2008/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât numai de la data de 19.07.2007 coeficientul de multiplicare s-a modificat în sensul majorării, acesta nu putea fi aplicat începând din ianuarie 2007, prevederile legii de aprobare a O.G. nr. 11/2007 privitoare la coeficientul de multiplicare neputând retroactiva. Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantului trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2004/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât numai de la data de 19.07.2007 coeficientul de multiplicare s-a modificat în sensul majorării, acesta nu putea fi aplicat începând din ianuarie 2007, prevederile legii de aprobare a O.G. nr. 11/2007 privitoare la coeficientul de multiplicare neputând retroactiva, conform prev. art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantului trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2002/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2031/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2025/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul nu-i poate imputa salariatului îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu pentru a-i refuza plata salariului, deoarece, pe de o parte, salariatul are obligaţia de mijloace pentru realizarea obiectivelor propuse şi nu una de rezultat, iar pe de altă parte, reţinerile din salariu, inclusiv cea totală care echivalează cu neplata salariului, se poate realiza numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile [art. 164 alin. (2) Codul muncii].
Prima instanţă a apreciat în mod just că se impune disjungerea cererii reconvenţionale deoarece cererea principală era în stare de judecată, iar soluţionarea lor împreună ar fi contravenit principiului soluţionării cu celeritate a unui conflict de drepturi. De asemenea, Curtea reţine că pârâta nu a suferit vreo vătămare prin măsura procesuală dispusă de către instanţă, deoarece pârâta, în caz de admitere a acţiunii reconvenţionale are posibilitatea să pună în executare silită hotărârea pronunţată. Cu alte cuvinte, posibilitatea unei eventuale compensări judiciare nu reprezintă o legătură suficientă pentru a justifica soluţionarea împreună a unor cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2030/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei B, a cărui salarizare este reglementată prin Legea nr. 24/2000. Astfel reclamantul nu se află într-o situaţie comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizaţiei de dispozitiv, lipsind premisa existenţei unei discriminări în sensul art. 1 din Legea nr. 137/2000.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Curtea reţine că hotărârea primei instanţe este motivată conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., respectiv conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a indicat care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit de către prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1745/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2023/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de obiectul acţiunii – pretenţii cu caracter de drepturi salariale aferent anului 2004 – cererea reclamantului înregistrată la data de 28.02.2008 este prescrisă. Astfel, drepturile salariale pretinse sunt supuse unui termen de prescripţie de 3 ani, conform art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, la data când se naşte dreptul la acţiune. De asemenea Curtea, constată că în cauză nu a intervenit vreo cauză suspensivă sau interuptivă a cursului prescripţiei extinctive, fiind lipsit de relevanţă juridică acordul pârâtei la admiterea acţiunii, exprimat în faţa primei instanţe, deoarece a avut loc după împlinirea termenului de prescripţie, nu în cursul său.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1540/R din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată ca motiv de recurs aceasta urmează a fi înlăturată. Acţiunea a fost promovată la data de 5.02.2008 iar data naşterii dreptului la acţiune este 14.10.2006. Raportat la obiectul cererii este incident art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii care prevede că termenul de prescripţie este de 3 ani, acţiunea fiind promovată înăuntrul acestui termen.
Calitatea de angajat a reclamantului a încetat prin concediere, anterior pensionării efectele contractului individual de muncă şi implicit şi cele ale CCM încetând de la data comunicării deciziei de concediere, care în cazul reclamantului este 27.09.2006. Încetând aceste efecte reiese că ulterior, la data de 16.10.2006, reclamantul nu mai putea beneficia de dispoziţia art. 161 din CCM. Angajamentul asumat de angajator prin alin. (2) al art. 7 din decizia de concediere în sensul că la data încetării D. va plăti salariatului toate drepturile salariale aferente perioadei în care a avut calitatea de angajat, precum şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă pe anul 2006 nu poate include şi obligaţia vizând plata premiului de pensionare întrucât aceasta a survenit după încheierea perioadei în care reclamantul a avut calitatea de angajat
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1524/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la sporul de confidenţialitate pretins de reclamanţi nu este prevăzut de legislaţia care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004), precum şi salarizarea acestora (O.U.G. nr. 27/2006), astfel încât dreptul litigios nu îndeplineşte cerinţa de a fi ocrotit de lege.
Soluţia de admitere a acţiunii s-a bazat pe reţinerea eronată a unei stări de discriminare între magistraţi şi alte categorii profesionale (personal militar şi funcţionari publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, funcţionarii publici, salariaţii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Motivul de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei şi Finanţelor şi la inadmisibilitatea acţiunii, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 500/2002, nu sunt întemeiate. Pe cale de consecinţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calităţii sale de instituţie publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanţele publice şi nu în calitate de ordonator principal de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1419/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Litigiul vizând neacordarea sporului de vechime, ca drept salarial are caracterul unui conflict de muncă, ce revine în competenţa de soluţionare instanţelor în completul specializat, în acest caz Tribunalului Sălaj.
Acţiunea reclamanţilor a fost promovată la data de 7 ianuarie 2007, după împlinirea termenului legal de 3 ani. Neexercitarea dreptului la acţiune în termenul prevăzut de lege atrage stingerea acestuia prin prescripţie, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Fiind prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor de a obţine valorificarea pretenţiilor formulate şi nefiind invocat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei rămâne că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1423/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile din acţiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripţie – anterioară momentului introducerii acţiunii. Acţiunea supusă judecăţii a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 25.01.2008, astfel încât toate pretenţiile reclamantului vor fi respinse ca prescrise pentru perioada solicitată de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Referitor la pretenţiile aferente perioadei 31.12.2003-31.03.2007, se constată că din eroare instanţa de fond a dispus admiterea acestora, deşi, prin acţiune au fost solicitate doar drepturile salariale pentru perioada 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2003, reclamantul arătând prin motivele acţiunii că deţine titlu executoriu pentru drepturile aferente primei perioade.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 731/R/M din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi acceptată critica prin care recurenţilor pârâţi arată că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti recunoscând pe criterii de discriminare – drepturi salariale în favoarea magistraţilor, fără suport legal. Nu este vorba de o greşeală de judecată a instanţei de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistraţi. Este atributul instanţelor de judecată potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 să soluţioneze cererile pentru acordarea de drepturi şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. Astfel, recunoaşterea acordării creşterilor salariale pentru anul 2007 de către instanţa de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
Recursul reclamantelor va fi respins ca tardiv formulat, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de ordine publică, deoarece s-a încălcat o normă imperativă a legii, respectiv prevederea ce impunea exercitarea recursului într-un termen special, contrar susţinerilor apărătorului recurentelor care a considerat că numai partea adversă o poate invoca nu şi instanţa din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 723/M din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la criticile care vizează fondul cauzei, critici reluate în toate recursurile, trebuie menţionat faptul că Î.C.C.J., s-a pronunţat printr-o decizie în interesul legii în sensul că magistraţii beneficiază de sporurile în discuţie, pentru a fi înlăturate astefel, eventualele inechităţi dintre aceştia. Având în vedere că disp. art. 329 alin. (3) teza finală C. proc. civ., stabilesc în sensul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, instanţa urmează să ţină cont de această soluţie, şi să aprecieze că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, fiind în mod corect admise.
Nici motivele de recurs invocate de către Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P B nu sunt fondate deoarece, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 alin. F din Legea nr. 500/2002.
În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de Ministerul Justiţiei, şi Tribunalul Braşov, curtea reţine că sunt nefondate. Astfel, prima critică legată de prescripţia dreptului materiala la acţiune, nu poate fi primită, pentru faptul că termenul general de prescripţie curge de la data pronunţării hotărârii nr. 185/2005 a CNCD, iar acţiunea a fost introdusă cu respectarea acestui termen.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, curtea reţine că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 C. civ. poate fi solicitată în plus faţă de prejudiciul real ca urmare a neplăţii la timp a sumelor solicitate, reprezentând în realitate daune interese.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 690/R/M din 5 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia tardivităţii contestaţiei formulate împotriva deciziei (...)/16.03.2007 a fost corect soluţionată. Această decizie a fost contestată cu încălcarea termenului de 45 de zile de la comunicare. Contestatorul nu a făcut dovada datei comunicării acesteia aşa cum i s-a pus în vedere la fond, astfel că instanţa s-a raportat la data de 27.04.2007 ca fiind data la care CJP B i-a expediat prin poştă, „recomandat” această decizie de pensionare.
2. În ceea ce priveşte decizia emisă în 1.07.2007, comunicată în cursul litigiului instanţa constată că motivul de recurs cu privire la soluţionarea contestaţiei împotriva acesteia este fondat. Această decizie a fost emisă de intimată ca efect al recalculării dreptului de pensie în raport de adeverinţele deja depuse de contestator la CJP B, respectiv adeverinţa 3060/8.12.2005 şi 274/5.02.2007 care dovedesc venituri suplimentare acordate contestatorului şi neînscrise în cartea de muncă. Este adevărat că adeverinţa 847/27.08.2007 nu a fost depusă de contestator la CJP în vederea recalculării pensiei, însă forţa ei probantă nu poate fi ignorată. Aceasta a fost obţinută de contestator de la fostul angajator în cursul prezentului litigiu, i-a fost comunicată CJP în temeiul art. 96 C. proc. civ. şi dovedeşte acordarea sporului de noapte în procent de 15% către contestator în perioada 1.04.1966-17.06.1967.
Formularea direct în instanţă a unei astfel de cereri în cadrul contestaţiei la decizia de pensionare cum este cazul în speţă nu poate fi apreciată abuzivă sau inadmisibilă, din contră respingerea unei astfel de cereri poate echivala cu încălcarea dreptului la liberul acces la justiţie prevăzut de art. 6 din CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 664/M din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Luând în considerare probele relevante în cauză, soluţia instanţei de fond este întemeiată sub aspectul reţinerii caracterului, efectiv şi real al desfiinţării postului de agent de reclamă din cadrul departamentului de marketing pe care era angajat recurentul reclamant.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a diferenţei de salariu pentru perioada 2004-2007, reprezintă o extindere a cadrului procesual de completare a acţiunii care nu se circumscrie dispoziţiilor de modificare prevăzute de art. 132 C. proc. civ., potrivit cărora, reclamantul poate doar să mărească sau să micşoreze câtimea obiectului cererii iniţiale. În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a procedat legal, admiţând excepţia tardivităţii cererii precizatoare formulate de către reclamant.
Motivul de recurs, cu referire la evaziunea fiscală, pentru nedeclararea încasărilor din provincie de către societatea intimată, excede cadrului procesual supus judecăţii, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens.
Nefondată este şi critica cu privire la acordarea drepturilor de indemnizaţie cuvenite reclamantului, în perioada suspendării contractului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă. Din adeverinţa eliberată de societatea intimată şi necontestată de reclamant, rezultă că indemnizaţia de boală aferentă lunilor noiembrie-decembrie 2007 a fost încasată de recurent, deşi aplicarea deciziei de concediere era suspendată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 532/R/M din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile OG 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, referitor la critica privind excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestuia, trebuie menţionat faptul că din dispozitivul sentinţei de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăţilor, astfel încât este lipsită de relevanţă apărarea potrivit căreia între reclamanţi şi prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuţiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat.
Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ. raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs. Acest motiv de recurs nu a fost invocat şi de ceilalţi pârâţi, însă având în vedere solidaritatea obligaţiei de plată cât şi efectele dispoziţiilor art. 47, 48 C. proc. civ., coparticiparea procesuală, invocarea acestui motiv de recurs de către unul din pârâţi extinde efectele favorabile ale hotărârii şi asupra celorlalţi codebitori solidari care nu au această critică în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 523/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi.
În ceea ce priveşte critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
Critica din recursul Tribunalului Braşov prin care se arată că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate deoarece aceasta s-a aflat în concediu îngrijire copil va fi înlăturată pentru următoarele: din adeverinţa emisă de Tribunalul Braşov nr. 1069/2007 rezultă că reclamanta a beneficiat de acest concediu până în august 2005, deci la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 1921/15.12.2005 considerat discriminatoriu, reclamanta era în exerciţiul funcţiei de judecător şi efectele Hotărârii nr. 15/2006 a CNCD i se aplică şi acesteia.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, referitor la critica privind excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestuia, trebuie menţionat faptul că din dispozitivul sentinţei de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăţilor, astfel încât este lipsită de relevanţă apărarea potrivit căreia între reclamantă şi prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 527/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de natura juridică a raportului de drept dedus judecăţii, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut competenţa materială în soluţionarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat – Litigii de muncă din cadrul Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Public, nici această excepţie nu poate fi primită, întrucât între părţi există raporturi juridice de muncă, astfel că acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât îşi găseşte justificare, În ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii urmează ca instanţa să analizeze fondul cauzei.
Din analiza înscrisurilor depuse în recurs rezultă cu certitudine că aceste stimulente (în realitate prime) au fost acordate printr-un act administrativ, numai personalului din sistemul justiţiei, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în deplină concordanţă cu obiectivele generale ale Ministerului Justiţiei şi cu Nota de fundamentare se enumără personalul care urmează să beneficieze de aceste stimulente, făcându-se referire expres la categoria de judecători de la judecătorii, cu o vechime de judecător cuprinsă între 0-3 ani. Astfel că nu se face vorbire şi de ceilalţi judecători, dar cu atât mai puţin de procurori ce aparţin Ministerului Public.
Având în vedere că pretenţiile principale sunt neîntemeiate, orice pretenţie subsecventă are acelaşi regim juridic, deci şi pretenţiile privitoare la acordarea reactualizării cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale vor fi respinse.
În mod greşit instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.D.J., deşi această cerere nu era semnată fiind lovită de nulitate. În recurs, reclamanta a fost citată cu menţiunea semnării cererii de chemare în judecată însă nefiind complinit acest viciu până la închiderea dezbaterilor, instanţa va aplica dispoziţiile art. 133 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 429/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile solicitate prin acţiune sunt reglementate de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii. Acest text de lege prevede că „indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajaţi pe bază de contract şi salariaţilor civili”. Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de MAI s-a specificat că „indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”. Astfel, personalul contractual din cadrul primăriilor şi din cadrul serviciilor publice subordonate consiliilor locale nu se încadrează în textul legal invocat şi nu pot beneficia de indemnizaţia de dispozitiv.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 487/M din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar dacă statele de plată pentru întreaga perioadă pentru care reclamantul pretinde plata salariului mai 2006-1.08.2007, nu sunt semnate, nu pot fi ignorate înscrisurile depuse în probaţiune care oferă certitudinea că reclamantul şi-a încasat drepturile salariale. În consecinţă nu se poate accepta susţinerea reclamantului că deşi a derulat un contract de muncă pe o perioadă mai mare de 1 an, nu şi-a primit salariul, însă a stat în pasivitate, fără să întreprindă vreo măsură în acest sens.
Cu privire la restul motivelor de recurs instanţa constată că sunt nefondate, probatoriul administrat confirmând înregistrarea în casieria recurentei a încasărilor zilnice de către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 424/M din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În situaţia în care angajatorul cheamă salariaţii la muncă iar aceştia prestează activitate, potrivit art. 39 Codul Muncii au dreptul indiscutabil de a fi salarizaţi pentru munca depusă, conform salariului integral convenit de părţi prin contractul individual de muncă. A plăti salariatului doar 75% din drepturile salariale deşi acesta a prestat muncă în favoarea angajatorului constituie o neexecutare a contractului de muncă şi o încălcare a obligaţiei angajatorului de a plăti munca salariaţilor. Prin urmare, a fi la dispoziţia angajatorului înseamnă că acesta din urmă poate să decidă oricând începerea activităţii, iar nu că poate beneficia de munca salariaţilor fără să achite contravaloarea acestei munci. Faptul că în speţă salariaţii societăţii intimate au prestat muncă în cadrul unui program redus nu are relevanţă întrucât prin acţiune nu s-a solicitat salariul integral decât pentru „orele lucrate” în luna februarie 2007, iar nu şi pentru orele în care aceştia nu au lucrat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 336/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţiile de procedură şi de fond invocate în faţa primei instanţe au fost corect soluţionate în temeiul art. 137 C. proc. civ. şi în acest sens urmează a fi păstrate întocmai considerentele sentinţei recurate.
În privinţa fondului cauzei, având în vedere că prin Decizia nr. 21/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului în interesul legii, iar dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie, în temeiul art. 329 pct. 3 C. proc. civ., urmează a face aplicarea unitară a textului art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cu care judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Faţă de cele mai sus expuse, motivele de critică purtând asupra nelegalităţii acordării sporului menţionat vor fi respinse.
E. personalului conex, potrivit Legii nr. 567/2004 modificată prin Legea nr. 17/2006, a fost corect respinsă întrucât acesta nu face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, căruia i se aplică O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001 în interpretarea deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Măsura respingerii nu este de natură a provoca un prejudiciu, părţile putând, în măsura în care nu va interveni legislativul să formuleze o nouă acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 322/R/M din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţia instanţei de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal. Este atributul instanţelor de judecată potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 să soluţioneze cererile pentru acordarea de drepturi şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. Recunoaşterea acordării acestor creşteri salariale pentru anul 2007 de către instanţa de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, curtea reţine că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 C. civ. poate fi solicitată în plus faţă de prejudiciul real ca urmare a reactualizării, însă prin acţiune nu s-au solicitat daune interese.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 293/M din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. VI din 2007 a admis recursul în interesul legii şi, pentru eliminarea oricărei discriminări a stabilit că drepturile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 177/2002, O.U.G. nr. 43/2002, O.U.G. nr. 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraţilor.
Prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice se prevede că Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, al legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituţii care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 231/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi cât şi faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de calitatea reclamantului P.U., judecător la Tribunalul Braşov.
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 214/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de natura juridică a raportului de drept dedus judecăţii, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut competenţa materială în soluţionarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat – Litigii de Muncă din cadrul Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Public, nici această excepţie nu poate fi primită, întrucât între părţi există raporturi juridice de muncă, astfel că acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât îşi găseşte justificare, În ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii urmează ca instanţa să analizeze fondul cauzei.
În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 aşa cum a fost modificată completată şi aprobată prin Legea nr. 27/2007, întrucât hotărârea 15/23.01.2006 a CNCD prin care s-a constatat existenţa unei discriminări indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu vechime între 0-3 ani, vizează numai categoria magistraţilor judecători şi nu procurori. Pentru toate aceste considerente instanţa, apreciază că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamanţilor, aceştia funcţionând în cadrul Parchetelor.
Având în vedere că pretenţiile principale sunt neîntemeiate, orice pretenţie subsecventă are acelaşi regim juridic, deci şi pretenţiile privitoare la acordarea reactualizării cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale vor fi respinse.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Curtea apreciază că faţă de calitatea de chemat în garanţie şi faţă de aprecierea ca neîntemeiate a pretenţiilor din cadrul raportului juridic obligaţional principal, chemarea în garanţie nu poate fi admisă
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 205/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile din cadrul recursurilor privitoare la fondul cauzei nu sunt întemeiate. Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.
Este întemeiată şi critica din recursul declarat de Curtea de Apel Braşov, cu privire la precizarea sumelor în sensul că aceste sume sunt brute şi nu nete. Motivul de recurs prin care se solicită a se stabili că sumele la care este obligată pârâta sunt sume brute este admisibil în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., raportat la 294 alin. (1), teza a II-a şi 316 C. proc. civ. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
În ceea ce priveşte critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
Într-adevăr discriminarea constatată izvorăşte din Ordinul nr. 1921/15.12.2005 şi raportat la această dată, instanţa de fond trebuia să acorde reactualizările şi dobânzile legale, pentru o perioadă anterioară datei de 15.12.2005 aceste daune nu se justifică.
În ceea ce priveşte criticile din recursul Tribunalului, instanţa de recurs reţine că nu era necesar ca reclamantul să facă dovada existenţei prejudiciului, întrucât în mod evident a fost prejudiciat cu sumele de bani pe care colegii cu vechime în muncă mai mică decât acesta, au fost stimulaţi cu prima de 1700 RON.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, trebuie observat că această parte a fost obligată numai să pună la dispoziţie fondurile necesare asigurării plăţilor respective, sens în care în temeiul atribuţiilor pe care le are legate de propunerile de proiecte bugetare, poate fi obligată să aibă în vedere efectuarea unor astfel de plăţi.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 203/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea că „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”. Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, ordonanţă ce a fost aprobată prin Legea nr. 383/2001. În consecinţă, prin acordarea unor drepturi abrogate şi neprevăzute în niciun act normativ în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.
În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluţionarea excepţiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea şi împărtăşind argumentele juridice ale instanţei de fond avute în vedere la soluţionarea excepţiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenţilor drept pentru care vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei de fond cu privire la soluţionarea excepţiilor.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 178/M din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea că „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”. Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art. I punctul 42 din O.G. nr. 83/2000, ordonanţă ce a fost aprobată prin Legea nr. 334/6.07.2001. În consecinţă, prin acordarea unor drepturi abrogate şi neprevăzute în niciun act normativ în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.
În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluţionarea excepţiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea şi împărtăşind argumentele juridice ale instanţei de fond avute în vedere la soluţionarea excepţiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenţilor drept pentru care vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei de fond cu privire la soluţionarea excepţiilor.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la recursul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ –, instanţa reţine că nu este întemeiat. Criticile care privesc atât soluţionarea excepţiilor peremtorii cât şi soluţionarea fondului sunt nefondate. Prima instanţă nu a încălcat regulile de competenţă materială în soluţionarea cauzei întrucât textul de lege invocat de recurentă nu îşi are aplicabilitatea în speţa dedusă judecăţii.
Prin Decizia XXXVI a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, pronunţată în şedinţa din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000 şi art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţă cu privire la reactualizarea sumelor recunoscute cu titlu de spor de vechime, instanţa de recurs constată critica recurentului nefondată. Această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ.
Faptul că instanţa de fond a omis a dispune admiterea cererii de chemare în garanţie echivalează cu necercetarea în fond a acestei cereri, care în baza art. 312 alin. (3) raportat la art. 312 alin. 4 C. proc. civ. atrage casarea parţială a sentinţei de fond şi rejudecarea pricinii sub acest aspect.
Obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor de a aloca pârâţilor 1 şi 2 sumele necesare achitării drepturilor salariale stabilite prin sentinţa de fond este legală, drept pentru care instanţa va admite în parte recursul Ministerului Public şi judecând cererea de chemare în garanţie în fond după casarea parţială o va admite.
Motivele invocate de recurentul Ministerul Public, în sensul că acest pârât nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată cu destinaţia „reactualizări” nu poate fi acceptată întrucât nu este invocată nicio astfel de situaţie legală, exoneratoare de plata actualizărilor.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa reţine că este neîntemeiat. A fost soluţionată corect excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar în ceea ce priveşte calitatea de ordonator de credite, instanţa apreciază că în mod corect a fost chemat în judecată şi pârâtul Tribunalul Prahova alături de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 63/M din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raporturile de muncă dintre reclamantă şi pârâtă au început în anul 1999, odată cu deschiderea cabinetului de medicină de familie, dată la care părţile au convenit asupra salariului de încadrare şi sporurilor ce se vor acorda, precum şi a condiţiilor de muncă. Odată încheiat contractul, înseamnă că părţile s-au înţeles, iar consimţământul acestora a fost dat în sensul celor de mai sus, şi al achiesării angajatului la oferta salarială prezentată de angajator.
Sporul de pediatrie solicitat de reclamantă este specific activităţii desfăşurate în cadrul Spitalului de pediatrie, unde activitatea de bază presupunea contactul permanent cu copii bolnavi, suprasolicitării neuropsihice şi riscului la care se expune angajatul. Or, în cadrul unui cabinet de medicină de familie, specificul activităţii acestui loc de muncă nu îl reprezintă numai consultaţiile medicale de pediatrie, ci dimpotrivă acestea se acordă doar ocazional şi în principal se acordă adulţilor şi persoanelor în vârstă.
În ceea ce priveşte sporul de vechime, se reţine că, din adeverinţa eliberată de Spitalul de Pediatrie B, depusă în cadrul prezentei căi de atac, rezultă cuantumul sporului de vechime pe care l-a avut reclamanta, spor care de altfel se regăseşte în conţinutul salariului negociat. Prin urmare aceste drepturi nu mai pot fi acordate, pentru că ar fi încălcat principiul liberei negocieri a contractelor, care reglementează raporturile de muncă.
Referitor la sporul de soră medicală principală, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că reclamanta se încadrează, la poziţia 28 din anexa nr. 1 la Legea nr. 125/2005, corespunzătoare unui salariu pentru această funcţie de 3.897.000 lei, iar reclamanta primea un salariu de 5.200.000 lei. Prin urmare nici aceste pretenţii nu sunt întemeiate şi, în consecinţă, în mod greşit prima instanţă le-a admis.
În ceea ce priveşte perioada pentru care s-au solicitate toate drepturile ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, vor fi menţinute dispoziţiile din sentinţa atacată, dispoziţii cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 43/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie deoarece pretenţiile solicitate prin acţiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care îşi au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă şi au un caracter periodic cu scadenţă anuală. Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispoziţiile art. 166 alin. (1) şi art. 283 lit c) Codul Muncii.
Nu este fondat nici cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia primele de paşti şi de crăciun au fost introduse în salariul de bază din 2003. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond voinţa părţilor a fost clar exprimată cu ocazia negocierilor pe anul 2003 când la alin. (2) al art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă s-a prevăzut că „ în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) au fost introduse în salarul de bază al fiecărui salariat.”
Cel de al treilea motiv de recurs este fondat doar în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor. Recurenta a depus adeverinţa nr. 5190/4.09.2007 din care rezultă care au fost salariile de bază medii pe E. în lunile anterioare acordării drepturilor solicitate pentru a face dovada că pretenţiile reclamantei trebuie raportate la dispoziţiile art. 168 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă care prevăd că valoarea primelor solicitate se calculează în funcţie de salariul de bază mediu.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 52/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu suprivire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Braşov, acesta este neîntemeiată deoarece reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la această instanţă.
Soluţia instanţei de fond va fi menţinută, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., în speţă nefiind vorba de pronunţarea unei soluţii cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci doar de aprecierea faptei discriminatorii, care potrivit O.U.G. nr. 137/2000, cu modificările intervenite, îi revine instanţei de judecată. În cauză, Tribunalul Braşov prin sentinţa pronunţată a apreciat că discriminarea izvorăşte din lege şi nu din efectul hotărârii judecătoreşti invocate ca practică judiciară
Cu privire la motivele comune de recurs prin care se arată că prejudiciul invocat de reclamanţi nu poate fi determinat iar evaluarea făcută nu este reală şi obiectivă întrucât se bazează pe un calcul greşit al expertului, instanţa de control constată critica neîntemeiată. În speţă prejudiciul a fost evaluat printr-o expertiză care nu a fost obiectată de recurenţi.
Cu privire la motivele de recurs invocate de pârâţi prin care se critică acordarea dobânzii legale pentru sumele care reprezintă cuantumul sporului de 10% pretins la care s-a adăugat şi reactualizarea cu indicele de inflaţie, instanţa constată că nu sunt întemeiate. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept (T. şi E. – Teoria generală a obligaţiilor).
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 41/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele de recurs invocate de către pârâţi au la bază o înţelegere eronată a obiectului acţiunii deduse judecăţii. Pretenţiile din acţiune nu constituie drepturi salariale cuvenite şi neacordate ci reprezintă despăgubiri dintr-o discriminare, iar raportarea la drepturile salariale se realizează doar în scopul cuantificării prejudiciului suferit şi care este echivalent, în speţă, cu sumele de bani pe care reclamanţii le-ar fi încasat în lipsa normelor legale discriminatorii. Iată deci, că prejudiciul este determinabil şi a devenit cert prin indicarea concretă a sumei de către angajator, sumă ce nu a fost constatată de către niciuna dintre părţi.
Nici motivele de recurs invocate de către Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P B nu sunt fondate deoarece, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 alin. F din Legea nr. 500/2002.
Critica legată de prescripţia dreptului material la acţiune, nu poate fi primită, pentru faptul că termenul general de prescripţie curge de la data pronunţării hotărârii nr. 185/2005 a CNCD, iar acţiunea a fost introdusă cu respectarea acestui termen. Prin urmare instanţa nu poate admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, Curtea reţine că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 C. civ. poate fi solicitată în plus faţă de prejudiciul real ca urmare a neplăţii la timp a sumelor solicitate, reprezentând în realitate daune interese.
Referitor la criticile care vizează fondul cauzei, critici reluate în toate recursurile, trebuie menţionat faptul că Î.C.C.J., s-a pronunţat printr-o decizie în interesul legii în sensul că magistraţii beneficiază de sporurile în discuţie, pentru a fi înlăturate astefel, eventualele inechităţi dintre aceştia.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 27/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data pronunţării sentinţei atacate, Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia VI/15.01.2007 devenită obligatorie, prin care s-a stabilit aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002. privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004, în sensul acordării drepturilor salariale prevăzute de aceste texte de lege către toţi magistraţii. În consecinţă, fiind vorba de acordarea drepturilor salariale constând în sumele rezultate din aplicarea nediscriminatorie a sporurilor de 30%-40% pentru toţi magistraţii, este obligatoriu a accepta că, faţă de decizia de recurs în interesul legii, soluţia instanţei de fond este corectă.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată în ianuarie 2007, instanţa respingând corect excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, reclamanţii încadrându-se în termenul general de prescripţie.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, Curtea reţine că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalente cu cea de la data când era exigibilă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept (T. şi E. – Teoria generală a obligaţiilor).
Recursul Ministerului Finanţelor Publice prin DGFP, instanţa constată că nu este fondat deoarece, acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea nr. 500/2002.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 26/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul MEF justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea nr. 500/2002.
Soluţia instanţei de fond va fi menţinută, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., în speţă nefiind vorba de pronunţarea unei soluţii cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci doar de aprecierea faptei discriminatorii, care potrivit O.U.G. nr. 137/2000, cu modificările intervenite, îi revine instanţei de judecată. În cauză, Tribunalul Braşov prin sentinţa pronunţată a apreciat că discriminarea izvorăşte din lege şi nu din efectul hotărârii judecătoreşti invocate ca practică judiciară, aşa cum a reţinut recurenta Curtea de Apel Braşov în motivele de recurs.
Cu privire la motivele comune de recurs prin care se arată că prejudiciul invocat de reclamanţi nu poate fi determinat iar evaluarea făcută nu este reală şi obiectivă întrucât se bazează pe un calcul greşit al expertului, instanţa de control constată critica neîntemeiată. În speţă prejudiciul a fost evaluat printr-o expertiză care nu a fost obiectată de recurenţii pârâţi la judecata în fond a cuzei.
Cu privire la motivele de recurs invocate de pârâţi prin care se critică reactualizarea sumelor care reprezintă cuantumul sporului de 10% pretins, instanţa constată că nu sunt întemeiate. Creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatorii şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 34/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior (decizia 511/2006 a Curţii Constituţionale). În ceea ce priveşte obligarea pentru viitor a unităţii recurente la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu, aceasta trebuie privită ca o obligaţie de „a da” pe care unitatea angajatoare trebuie să o respecte, în măsura în care între părţi există raporturi contractuale de muncă.
Înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în acte adiţionale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nicio altă dovadă contrară nefiind făcută.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, critica este nefondată, întrucât obiectul acţiunii dedus judecăţii îl reprezintă, plata unei sume de bani, echivalentă unui drept şi nu încheierea sau executarea unei clauze contractuale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 67 şi 73 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 15/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă fără a cerceta excepţiile invocate şi fondul dreptului dedus judecăţii. Această soluţie încalcă dreptul reclamantei la liberul acces la justiţie, drept garantat de Constituţia României art. 21 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acelaşi timp necercetarea fondului determină imposibilitatea controlului judiciar în recurs cu privire la acţiunea introductivă de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Legea bugetului pe anul 2007, nr. 486/27 decembrie 2006, nu se mai prevede suspendarea plăţii drepturilor băneşti privind primele de vacanţă astfel încât, încetând orice cauză de suspendare, se impune plata acestor drepturi. Întrucât dreptul acestei categorii de personal la primele de vacanţă nu a fost înlăturat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existenţa lui anterioară şi întrucât nu mai există nicio cauză de suspendare legală, în mod corect pârâta a fost obligată de către prima instanţă la plata acestor drepturi.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MFP, instanţa reţine că acesta are calitate având în vedere că prin acţiune s-a cerut obligarea MFP la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plăţii primei de vacanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 10/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamantul Spitalul Judeţean Târgu Jiu privind interpretarea greşită a prevederilor P. nr. 1443/2005, întrucât instanţa a reţinut corect existenţa blocului operator în cadrul reclamantului, dar prin O. nr. 1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătăţii i s-a desemnat şi un coordonator, astfel încât a devenit legal unitate de sine stătătoare.
Sunt întemeiate însă criticile formulate de pârâta reclamantă reconvenţional E.S. privind greşita soluţionare a cererii sale reconvenţionale pentru nerespectarea termenului de contestaţie de 30 zile prevăzute de art. 283 alin. (1) Codul Muncii, deoarece această excepţie nu a fost invocată de pârâta reclamantă în întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, ci prin întâmpinare a susţinut doar că dispoziţia nr. 105/2006 a fost trimisă medicilor şefi şi asistenţilor şefi de secţie, iar instanţa, ridicând această excepţie, nu a pus-o în discuţia părţilor pentru a-şi face apărările şi deci nu s-a făcut dovada comunicării dispoziţiei pentru a se stabili dacă a fost formulată în termen, dar faţă de recunoaşterea pârâtei reclamante în întâmpinarea la cererea reconvenţională, se apreciază că reclamanta reconvenţional a formulat-o în termen.
Cum sporul de 50 % de risc şi condiţii deosebite este prevăzut pentru personalul care lucrează în blocul operator, în anexa 2 lit. D) pct. 4 din Regulamentul de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 115/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 125/2005 şi avizului N. şi MFP, în mod corect i-a fost acordat pârâtei reclamante anterior şi era necesar a fi acordat în continuare, aşa încât dispoziţia de suspendare este nelegală şi va fi anulată, cu consecinţa menţinerii înscrierilor efectuate în carnetul de muncă şi plata drepturilor salariale rezultând din suspendare acestui spor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9806 bis din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conformO.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9868 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că intimata pârâtă şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9807 bis din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9809 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată temeinicia criticilor privitoare la ignorarea raportului de expertiză efectuat în cauză de I.H., expertul răspunzând punctual, tuturor obiectivelor formulate de părţi şi încuviinţate de către instanţă. Astfel, rezultă că prejudiciul total creat în patrimoniul recurentei-angajatoare constă atât în lipsa în gestiune, găsită la inventarul din luna aprilie 2007, cât şi din lipsa găsită la inventarul General, efectuat două săptămâni mai târziu, precum şi din adaosul comercial – neaplicat la marfa cu care angajatorul sa – aprovizionat şi găsită lipsă din gestiune- precum şi din diferenţa de sconturi. În consecinţă, cuantumul real al prejudiciului produs recurentei-reclamante este cel de 125.273, 72 lei, calculat de expertul I.H., iar nu cel reţinut eronat de instanţa de fond.
Cât priveşte ceilalţi pârâţi, cu excepţia lui U.D., instaţa constată că aceştia nu au raporturi de muncă stabilite cu reclamanta, astfel că sunt lipsiţi de calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9901 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii şi analiza superficială a probelor administrate, deoarece instanţa de fond a analizat în amănunt toate documentele depuse de părţi referitoare la debitele reţinute în evidenţele Corpului Gardienilor Publici pentru care s-a constatat că operează prescripţia executării şi constituie suma pentru care s-a formulat prezenta acţiune în răspundere patrimonială.
Cât priveşte critica referitoare la ignorarea raportului de expertiză, instanţa de fond a încercat completarea acestuia, constatând că în primul ciclu procesual nu s-a insistat pe completarea sa, prin răspuns la obiecţiuni, întrucât instanţa a admis excepţia prescripţiei acţiunii. Cum însă în rejudecare documentele justificative depuse de reclamant au completat lacunele primului raport, instanţa a revenit asupra probei şi a judecat în fond cauza analizând componenţa debitului şi cauzele exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9681 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, soluţia adoptată de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută cât şi dispoziţiile legale cărora li s-a dat eficienţă juridică este temeinică şi legală. Se solicită un beneficiul nerealizat, cu totul potenţial, faţă de activitatea desfăşurată de către reclamant în punctul de lucru. De asemenea se apreciază că soluţia adoptată asupra daunelor morale solicitate este temeinică şi legală, este greu de acceptat ca prin comportamentul pârâtei, de gestionare defectuoasă a materialelor date într-un punct de lucru, unitatea reclamantă având mai multe puncte de lucru este prejudiciată imaginea firmei.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat recurs şi pârâta, care însă în condiţiile în care acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 306 C. proc. civ. urmează a fi constatat nul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9940 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza reclamanta nu a facut dovada existentei prejudiciului, ca element al raspunderii patrimoniale, ceea ce este de natura sa atraga incidenta cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9642 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. stipulează faptul că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare. Examinând dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, instanţa constată că au fost analizate, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de casare invocate de recurent.
Invocarea interpretrii greşite a probelor administrate în cauză sau neluarea în considerare a unor probe administrate în primă instanţă nu constituie un motiv de admisibilitate al contestaţiei în anulare, specială, astfel încât promovarea acestei căi extraordinare de atac de către contestator este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9633 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În cauză sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale şi anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei. Raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant efectuat la instanţa de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9556 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat la plata contravalorii cursurilor de formare profesională, deoarece nu ar exista documente privind efectuarea efectivă a cursurilor teoretice şi practice şi nici dovada contravalorii acestora. La dosarul instanţei de fond se găsesc copii ale foilor de parcurs ale camionului cu care s-au efectuat cursurile de perfecţionare şi care sunt semnate de către pârât. De asemenea, expertul reţine în concluziile sale că din verificările efectuate de către acesta reiese că au fost efectuate cursurile de perfecţionare despre care face vorbire reclamanta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9460 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât fostul salariat a încasat de la angajator o sumă nedatorată în sensul dispoziţiilor art. 272 alin. (1) Codul Muncii, în mod corect prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, a admis cererea reclamantei, dispunând recuperarea acestei sume de 2.211 lei. În acelaşi timp, temeiul de drept, respectiv dispoziţiile art. 270 Codul Muncii, în baza căruia Tribunalul Gorj şi-a întemeiat hotărârea, este corect, fiind vorba de o răspundere patrimonială a pârâtului, referitoare la o perioadă în care acesta era angajatul intimatei, neavând relevanţă faptul că la data introducerii cererii în instanţă sau că la data pronunţării acesteia, recurentul avea calitatea de pensionar.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9488 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9434 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Gorj a reţinut că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul muncii şi nu alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât depăşirea consumului de motorină s-a datorat riscului normal al serviciului, combustibilul consumat în plus faţă de consumul standard datorându-se vechimii locomotivelor, acestea având durata de viaţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9440 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportul de expertiză s-a apreciat că nu s-a putut stabili dacă cei 24 de arbori au fost tăiaţi sau sustraşi în perioada în care a fost internat în spital sau în concediu medical. În acest context nu poate fi exclusă culpa acestuia, atâta timp cât nu a făcut dovezi că arborii au fost tăiaţi şi sustraşi în acest interval şi nu anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9365 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond trebuia să lămurească situaţia de fapt, faţă de actele de control încheiate de către Ocolul Silvic E., şi faţă de faptul că în cantonul aflat în gestiunea intimatului s-a înregistrat un prejudiciu foarte mare, ca urmare a tăierii de arbori în delict şi nejustificaţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9361 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa în mod greşit a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu. Astfel, sub acest aspect este întemeiată critica recurentului în sensul că investirea instanţei s-a efectuat cu o acţiune în despăgubiri, întemeiată pe prevederile Codului Muncii, respectiv cele privind răspunderea patrimonială (acţiune în constatare a pagubei) şi care atrage competenţa instanţei specializate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9387 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond a statuat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariaţilor deoarece reclamanta nu ar fi făcut dovada că în raporturile de muncă ea este angajatorul, iar pârâtul are sau a avut calitatea de salariat în serviciul angajatorului. Cum în speţă, aşa cum s-a arătat, Poliţia Comunitară a preluat toate drepturile şi obligaţiile fostului Corp al Gardienilor Publici a preluat şi dreptul la o acţiune în răspundere patrimonială împotriva salariaţilor fostului D. Reţinând că nu pateu fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtei pe considerentele expuse instanţa de fond a pronunţat o sentinţă fără a analiza pe fond acţiunea reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9386 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că hotătârea recurată, respectiv sentinţa nr. 102 pronunţată de Tribunalul Gorj pe data de 10 ianuarie 2008, s-a emis în lipsa reprezentantului societăţii comerciale reclamante nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care acesta a avut termen în cunoştinţă, de la data prezentării în instanţă şi până la data soluţionării dosarului.
Este adevărat faptul că pârâtul B.E. avea calitatea de gestionar, deţinând funcţia de şef Staţie E.N., iar Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie în ceea ce priveşte culpa acestora în privinţa existenţei unui prejudiciu, însă prezumţia respectivă este una simplă şi relativă ce poate fi răsturnată prin proba contrară, lucru realizat în speţă, raportul de expertiză contabilă efectuat stabilind cu claritate faptul că nu există niciun prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9262 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind lipsa rolului activ al instanţei şi aflarea adevărului, deoarece deşi au fost solicitate de părţi, atât de reclamantă cât şi de pârât, probele necesare soluţionării cauzei, la termenele din 23 mai şi 6 iunie 2007, încuviinţate de instanţă, acestea au fost administrate parţial, limitându-se doar la răspunsurile la interogatoriu.
Constatarea în cadrul cercetării penale, că emiterea unei facturi [(...)/2002] nu întruneşte elementele unei infracţiuni, nu constituie un motiv de respingere a acţiunii în răspundere patrimonială, instituită în cadrul general de art. 27 Codul Muncii, ci, aşa cum s-a precizat şi în Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, cauza trebuie cercetată în cadrul procesual civil, cu verificarea amplă a condiţiilor de antrenează această răspundere, condiţii enunţate teoretic de instanţă, existenţa prejudiciului, persoana ce l-a produs în legătură cu atribuţiunile sale şi culpa în exercitarea atribuţiunilor şi raportul de cauzalitate, elemente ce nu au fost temeinic analizate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9151 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a încasat o sumă nedatorată pentru a fi incidente disp. art. 272 Codul muncii, aşa cum susţine recurenta, dat fiind faptul că prin disp. nr. 479/12.09.2005 intimata a fost angajată începând cu 1.01.2006 la blocul operator-secţia chirurgie I, în decizie fiind prevăzute şi sporurile pe care acum recurentul le pretinde a-i fi returnate. Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9142 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond şi-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, administrând un vast material probatoriu, astfel că sub acest aspect criticile nu sunt întemeiate.
2. Cât priveşte tichetele de masă, criticile nu sunt întemeiate întrucât s-a stabilit prin expertiză că reclamantul a primit pe anumite perioade doar două tichete de masă, iar instanţa încuviinţându-i cererea a obligat unitatea pârâtă la contravaloarea diferenţei de tichete ce i s-ar fi cuvenit acestuia.
3. Referitor la funcţia pentru care a fost salarizat reclamantul şi la sportul de vechime, în mod corect instanţa de fond a stabilit incidenţa art. 37 Codul Muncii, raportul juridic dintre părţi fiind stabilit prin contractul individual de muncă, acesta putând fi negociat de părţi la data încheierii sale sau ulterior printr-un act adiţional la Contractul Individual de Muncă.
4. Critica privind cheltuielile de judecată, de asemenea nu este întemeiată întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a făcut o compensare a acestora având în vedere atât că acţiunea reclamantului a fost admisă doar în parte cât şi că s-a admis şi pretenţia pârâtei, formulată reconvenţional, să fie despăgubită cu cu valoarea reparaţiei unui E. cu gaz, calibru 9 mm. seria (...).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9584 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu s-a făcut dovada de către angajator a întrunirii condiţiilor prev. de art. 270 Codul Muncii, în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii contractuale a pârâţilor. Controlul efectuat de conducerea angajatorului la un interval de 4 ani asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către casieri, şi în condiţiile în care angajatorul are la dispoziţii şi alte servicii de executare silită, nu fac decât să releve lipsa intenţiei pârâţilor în producerea prejudiciului, urmărirea producerii acestuia, atâta timp cât nu se poate stabili cu certitudine în ce măsură fapta fiecărui pârât a dus la producerea prejudiciului astfel reţinut.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9024 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de judecată a reţinut că reclamanta ar fi efectuat ore suplimentare pentru care trebuie să fie plătită şi în mod greşit şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză. Expertul reţine fără niciun temei legal că reclamanta nu putea desfăşura atribuţiile cu privire la tezaur în timpul programului de lucru de 8 ore/zi, deoarece ar fi fost obligatoriu ca operaţiunile premergătoare deschiderii tezaurului să fie făcute înainte de începerea programului de lucru cu clienţii şi terminarea programului de lucru cu clienţii.
Instanţa de fond îşi mai întemeiază soluţia şi pe faptul că nu a fost luat acordul salariatului în vederea prestării orelor suplimentare şi că nu a depus la dosar registrul care să evidenţieze orele suplimentare prestate de reclamantă. Concluzia instanţei este greşită deoarece potrivit art. 49 din CCM la nivelul unităţii munca suplimentară se efectuează pe baza dispoziţiei scrise a conducerii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol orele suplimentare aprobate prin dispoziţia scrisă a conducerii se vor trece în pontaj. Or, în speţă neexistând o dispoziţie scrisă a conducerii de efectuare a orelor suplimentare nu era necesar acordul salariatei şi evident că nici nu putea exista un registru care să evidenţieze orele suplimentare prestate de către salariat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8763 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat că nu poate subzista teza neglijenţei celor din intimaţi în supravegherea instrumentelor frigorifice pe care le aveau în primire, în condiţiile în care defecţiunea camerei frigorifice s-a produs în timpul nopţii, interval de timp la care aceştia nu aveau acces, şi nici alte persoane, prejudiciul produs recurentei nefiind datorat acestora, fiind întemeiat pe o cauză obiectivă, respectiv cazul fortuit. Deşi aceştia au calitatea de gestionari, fiind instituită în sarcina lor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economicii, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, prezumţia răspunderii în cazul lipsei în gestiune, în cauză, în raport de probele administrate, în mod întemeiat s-a constatat că această prezumţie simplă a fost răsturnată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 270 alin. (2) şi nu ale alin. (1) C. proc. civ.
Sunt nefondate şi susţinerile recurentei referitoare la faptul că prima instanţă nu a stabilit care a fost motivul distrugerii, câtă vreme Tribunalul Dolj, în considerentele hotărârii pronunţate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, a specificat cu claritate faptul că, carnea de porc a fost incinerată din dispoziţia medicului de gardă, întrucât prezenta un miros nespecific, presupunând că a fost alterată, precum şi faptul că aspectul produsului ce a determinat distrugerea s-a datorat defecţiunii camerei frigorifice timp de aproape o J de zi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8728 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-au incalcat dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul ca sentintei recurate ii lipsesc motivele de fapt si de drept pe care s-a intemeiat solutia, ceea ce face imposibila exercitarea controlului judiciar – componenta a dreptului la aparare al partilor- si care echivaleaza cu o lipsa de solutionare pe fond a cererii de chemare în judecata cu care Tribunalul Dolj a fost investit de catre reclamant. Chiar daca s-ar admite ca solutia de respingere a actiunii a avut în vedere lipsa prejudiciului, ca element necesar pentru antrenarea raspunderii civile contractuale, data fiind referirea la procesul verbal din 11 februarie 2002, aceasta ar fi contrara prevederilor art. 315 C. proc. civ., în conformitate cu care, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8433 din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de considerentele arătate mai sus, se constată că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 271 Codul Muncii, de răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, şi anume calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Întrucât prejudiciul a fost produs atât de intimat cât şi de către alţi patru electricieni-angajaţi ai recurentei, răspunderea acestuia se stabileşte proporţional cu vina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8526 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 271 Codul Muncii, de răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, şi anume calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Întrucât prejudiciul a fost produs atât de intimat cât şi de către alţi patru electricieni-angajaţi ai recurentei, răspunderea acestuia se stabileşte proporţional cu vina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8527 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se impune suplimentarea probatoriului cu proba cu martori, pentru a se verifica dacă intimatul reclamant a desfăşurat activitatea de pază pe timpul nopţii, şi de asemenea dacă, acesta a desfăşurat activităţi în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale. Din copiile foilor colective de prezenţă şi a statelor de plată a salariilor reiese că reclamantul nu figurează cu ore suplimentare, ore de noapte, şi nici cu sporuri pentru acestea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8538 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nefiind indicata, hotararea care se ataca, iar motivele de recurs fiind confuze, imprecise si cu caracter general, în temeiul dispozitiilor art. 302/1 C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de parata H.N.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8136 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La momentul emiterii deciziei de imputare erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 102 alin. (1) Codul muncii vechi pentru angajarea răspunderii materiale, decizia de imputare nr. 25/1.07.1999 fiind temeinică şi legală, contestaţia formulată împotriva acesteia fiind nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8075 din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând motivul de ordin procedural invocat de către recurent, referitor la încălcarea dispoz. art. 156 C. proc. civ. ce reglementează principiul dreptului la apărare al părţilor, este nefondat, fiind nereale susţinerile pârâtului că ar fi formulat cerere de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător în cadrul primei instanţe.
Sunt nefondate şi motivele de recurs formulate de pârât legate de fondul cauzei, prima instanţă făcând o corectă aplicare a dispoz. art. 270 Codul Muncii, dispoziţii potrivit cărora salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor şi dispoz. Legii nr. 22/1969 cu modificările şi completările ulterioare privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţiilor sau instituţiilor publice. Susţinerile recurentului că pentru prejudiciul cauzat reclamantei, de comun acord cu acesta ar fi cumpărat produse în rate în sumă de 2843 lei, bunuri ce se află în magazinul mixt din satul E., sunt nefondate, în condiţiile în care în cadrul instanţei de recurs nu a depus niciun înscris din cele enumerate prin cererea prin care a declarat calea de atac, deşi a fost prezent personal în cadrul Curţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7905 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere neconcordanţele între probatoriul administrat la instanţa de fond, respectiv înscrisuri şi concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că se impune pentru clarificarea situaţiei de fapt suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei expertize judiciare silvice având în vedere documentele aflate la dosarul cauzei, expertiză ce va fi pusă în discuţia părţilor, în vederea individualizării masei lemnoase care a făcut obiectul inspecţiei din perioada 9.05.2007-17.05.2007, în cantonul 11 E. Ocolul Silvic U., gestionat de intimatul pârât, precizarea volumului real al masei lemnoase avându-se în vedere specia şi calitatea acesteia, calculul contravalorii acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7548 din 26 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care intimata nu a respectat obligaţia asumată, de a lucra timp de 3 ani de zile în cadrul recurentei, prima instanţă trebuia să dispună obligarea acesteia la plata contravaloarii cheltuielilor de şcolarizare aferente întregii perioade. Se impunea obligarea pârâtei la plata sumei de 1941, 67 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de şcolarizare pe perioada celor 3 ani de zile, reactualizată, fiind irelevant faptul că aceasta a lucrat o perioadă de timp şi a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii comerciale reclamante, esenţial fiind faptul că nu a respectat termenul de 3 ani de zile.
Celelalte două motive de recurs formulate de către recurentă sunt neîntemeiate, în mod corect Tribunalul Olt soluţionând cele două capete de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune morale şi a beneficiului nerealizat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5866 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4699 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sustinerile recurentei sunt reale, aceasta nu a semnat un act aditional si nu i s-a intocmit o fisa a postului, insa, prin acordul de inlocuire dat pe cererea de concediu de odihna a casierei titulare, aceasta si-a asumat intrega responsabilitate a postului, preluarea realizandu-se pe baza procesului verbal de predare primire a gestiunii.
In ceea ce priveste sarcina dovedirii vinovatiei, este corecta sustinerea recurentei, aceasta revine unitatii potrivit unei dispozitii de ordin general aplicabila in raporturile de munca (art. 287 din Codul muncii), insa, de la aceasta regula exista unele exceptii, in cazurile in care se aplica prezumtia de vinovatie. Imprejurarile cele mai frecvente in care opereaza prezumtia de vinovatie se refera la lipsurile in gestiune. Potrivit solutiei consacrate de instanta suprema, in cazurile in care se produc lipsuri in gestiune, actul de constatare a lipsei creeaza in sarcina gestionarului o prezumtie de culpa, pe care acesta o poate rasturna facand dovada contrara prin acte legale care probeaza inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa (Decizia de indrumare nr. 1/16 februarie 1976 a Plenului Tribunalului Suprem).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4162 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul-intimat a acordat aceste tichete de masă doar personalului care-şi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, fapt ce contravine atât contractului colectiv de muncă, cât şi O.U.G. nr.115/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3944 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezenta contestaţie în anulare contestatoarea susţine că a făcut o cerere expresă instanţei să acorde un termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, şi cu toate acestea instanţa a procedat la soluţionarea recursului formulat de reclamantul Serviciul Judeţean de Ambulanţă M.
Cum reclamanta nu s-a prezentat la instanţă şi a depus cererea la data de 21.01.2008, instanţa a putut să aprecieze asupra oportunităţii acordării unui alt termen de judecată şi neapreciindu-l necesar, a purces la soluţionarea recursului la 22.01.2008, în mod corect. Urmează deci, a se aprecia că în cauză nu sunt incidente dispoz. prev. de art. 317 şi 318 C. proc. civ. pentru admisibilitatea unei contestaţii în anulare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3575 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3275 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2570 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea înaintată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de şcolarizare în sumă de 4028 Euro. La dosarul cauzei se află o serie de documente cu privire la cheltuielile efectuate printre care dispoziţiile de plată prin care pârâtul a ridicat mai multe sume de bani, ordine de plată, ordine de deplasare, inclusiv şi adresa aflată la fila 35 privind perioada cazării la SC I.T. SR, dar fără a fi identificate costurile.
Având în vedere toate aceste lacune din întreaga documentaţie depusă la dosar privind cheltuielile efectuate, instanţa consideră că se impune completarea probatoriilor prin identificarea sumelor certe.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2706 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2563 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2562 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2561 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2559 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2558 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2707 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentele-pârâte nu au probat existenţa unei alte situaţii de fapt care să le înlăture vinovăţia, astfel că în cauză au incidenţă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 22/1969, care arată că angajaţii răspund material potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi pentru pagube cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumţie de vinovăţie în ceea ce îl priveşte pe gestionar pentru lipsurile în gestiune, astfel că se răstoarnă sarcina dovedirii culpei, aceasta nemairevenind angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2351 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin urmare, constatarea instanţei de fond, că recurenta reclamantă nu a dovedit existenţa prejudiciului este nefondată, iar existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este atributul instanţei să o stabilească şi nu a expertului, aşa cum s-a fixat prin obiectivele impuse acestuia.
Pentru a concluziona că prejudiciul nu a fost cauzat prin fapta culpabilă a pârâţilor, instanţa nu a analizat şi stabilit cu exactitate, în raport cu sarcinile fiecăruia, dacă se fac vinovaţi, ci a preluat fără cenzură şi analiză susţinerea acestora şi unele consemnări ale experţilor de a-i disculpa, mai cu seamă că pe acest temei sunt şi în curs de judecată în proces penal. Cum expertizele efectuate sunt vădit părtinitoare pentru pârâţi, cu acceptul tacit al reclamantei, care nici măcar formal nu a formulat obiecţiuni, era necesar ca instanţa să dispună refacerea ambelor expertize, cu obiective concrete ce ţin de atributul experţilor şi să stabilească cu certitudine care este situaţia juridică a debitului achitat indubitabil terţului popritor SC S. SRL cât şi răspunderile concrete ale pârâţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2054 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că în legile bugetului de stat pe anii 2004-2006 se prevede că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie, însă această prevedere nu poate fi interpretată în sensul că angajatorul nu poate acorda angajaţilor tichete de masă din alte fonduri decât cele provenite de la bugetul de stat, pârâtul-intimat chiar acordând aşa cum s-a arătata ceste tichete de masă la o parte din salariaţi. Pârâtul-intimat a acordat aceste tichete de masă doar personalului care-şi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, fapt ce contravine atât contractului colectiv de muncă, cât şi O.U.G. nr. 115/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1995 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1949 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi instanţa a acordat mai multe termene pentru ca expertul să depună la dosar dovezile de convocare, expertul nu s-a conformat, iar instanţa nu a uzat de dispoziţiile art. 1081 şi art. 1083 C. proc. civ., în practicaua sentinţei reţinând că nu se justifică refacerea raportului de expertiză pe motivul că acesta nu a fost comunicat pârâtei, deoarece pârâta putea formula obiecţiuni prin apărătorul său, însă fără a da relevanţă prevederilor art. 208 alin. (1), instanţa de fond nesoluţionând incidentul privind lipsa de convocare a părţilor, respectiv depunerea dovezilor de convocare a părţilor, în cauză expertul sau părţile neinvocând faptul că nu a fost necesară deplasarea la faţa locului.
Faptul că pârâta a fost reprezentată de avocat pe parcursul judecării cauzei, nu este de natură a concluziona că pârâtei i-au fost respectate toate drepturile procesuale, întrucât din actele şi lucrările dosarului, prin modul de derulare a judecăţii s-au încălcat normele de procedură, au fost înfrânte principiile oralităţii şi contradictorialităţii dezbaterilor, s-a ignorat cererea pârâtei cu privire la lipsa dovezilor de convocare, astfel că, se apreciază că pârâta nu a avut parte de un proces echitabil în conformitate cu art.6 paragraful I din CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1875 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale instanţa urmează a analiza cauza de faţă sub acest aspect. Astfel se constată că în cauză nu avem întrunite cerinţele răspunderii contractuale, în ceea ce priveşte nerespectarea clauzei din convenţia de muncă prevăzută la Cap. M, art. 2 lit. h).
Se observă că starea de fapt, probată în cauză, nu face dovada acţiunii unilaterale a angajatului de a părăsi unitatea în interval de 4 ani de la angajare, în condiţiile menţionate în contractul de muncă. Acesteia, i se desface contractul de muncă în condiţiile răspunderii disciplinare, măsură unilaterală dispusă de angajator, şi care nu poate fi interpretată ca fiind voinţa angajatului de a părăsi unitatea astfel cum este ea impusă în contractul de muncă. De altfel, clauza contractuală de a nu părăsi locul de muncă în interval de timp, cum este cazul de faţă pune în discuţie însăşi legalitatea acestei clauze, căci ea vine să înfrângă libertatea contractuală a părţilor, astfel cum este ea prevăzută de art.10 şi urm. Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1761 din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a considerat acţiunea inadmisibilă atunci când este îndreptată împotriva unui singur autor ignorând dispoziţiile art. 271 alin. (1) Codul muncii care prevede că, atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Instanţa era obligată să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 270 Codul muncii pentru a atrage răspunderea patrimonială a intimatului pârât.
Este greşită şi reţinerea instanţei privind faptul că prejudiciul se datorează unor împrejurări ce depăşesc sfera raporturilor de muncă intrând în domeniul răspunderii contravenţionale reglementată de normele contravenţionale şi financiar fiscale, deoarece conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică agenţilor economici, cu excepţia celor prevăzute la lit. d). Astfel că legea prevede că răspunde contravenţional agentul economic în cazul în care salariatul său nu a emis bonuri fiscale, aşa cum prevede O.U.G. nr. 28/1999, dar apoi acesta se poate îndrepta cu acţiune împotriva salariatului vinovat de săvârşirea faptei ce constituie contravenţie în conformitate cu art. 270 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1525 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1300 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a apreciat pertinente concluziile raportului de expertiză şi, ţinând seama de prevederile art. 274 şi 274 (2) Codul Muncii, a obligat pârâtele la plata către petentă a sumei de 8441, 38 lei reprezentând prejudiciu produs acesteia, proporţional cu timpul lucrat şi salariul fiecăreia, proporţia fiind avută în vedere după procesele verbale de predare-primire a gestiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1264 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că cererea privind completarea dispozitivului a fost solicitată cu depăşirea termenului legal, concluzie eronată, deoarece această cerere a fost formulată la data de 26.07.2007, în condiţiile în care sentinţa a fost comunicată pârâţilor la 19, respectiv 20 iulie 2007. Se constată astfel că, cererea a fost formulată înăuntrul termenului de 10 zile în care se putea declara recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1191 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1061 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1060 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1059 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1058 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1057 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1056 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1054 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1053 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit.
Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1052 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1051 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1050 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1049 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1048 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1047 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1046 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 785 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 779 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 776 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 782 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 774 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 783 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 772 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 787 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 775 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 778 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 784 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 781 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi primită critica invocată în recurs cu privire la faptul că în perioada 2005-2007 personalul bugetar din sistemul sanitar a beneficiat de tichete de masă, întrucât acestora le-au fost acordate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 270/2003, care în art. 35 defineşte spitalul public, definiţie din care rezultă sursa de finanţare, respectiv faptul că este instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, ce funcţionează pe principiul autonomiei financiare, şi de asemenea le sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cu care, conform art. 23, personalul încadrat în unităţile sanitare publice, finanţate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate, beneficiază lunar de 20 tichete de masă.
Nu este fondată nici ultima critică adusă hotărârii, referitor la faptul că a fost încălcat dreptul fundamental al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât neacordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariaţi din sectorul bugetar, nu este de natură a produce o discriminare în privinţa reclamanţilor, deoarece principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prev. de art. 16 din Constituţia României, impune aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii identice, ceea ce în speţă nu se confirmă, fiind vorba despre instituţii diferite, având bugete de venituri şi cheltuieli diferite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 509 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum în cauză, acţiunea introductivă la instanţă a fost formulată pe data de 6 iunie 2006, raportat la 31.12.2002 când s-a recunoscut prejudiciu şi s-a semnat angajamentul de plată şi la data formulării plângerii penale din data de 11.12. 2003 care a întrerupt cursul prescripţiei, având în vedere data de 9 februarie 2006, când s-a respins definitiv şi irevocabil plângerea formulată împotriva ordonanţei din 22.10.2004 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului pârât în cauză, se constată că dreptul la acţiune al reclamantei nu este prescris.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 312 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt care să îi înlăture vinovăţia în săvârşirea faptei, reţinând totodată că la interogatoriul luat de către instanţa de fond, acesta a arătat că nu a avut vreo obiecţie cu privire la modul în care s-a desfăşurat inventarul din data de 31.08.2006. Motivul invocat în recurs şi anume acela că deşi la dosar a fost depusă o chitanţă prin care a acoperit parţial prejudiciul, achitând suma de 695 lei, personal nu a plătit această sumă de bani, nu este întemeiat şi nu este de natură să ducă la înlăturarea culpei recurentului şi pe cale de consecinţă să înlăture răspunderea patrimonială a acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 272 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate retine, ca intimatul reclamant a făcut dovada neglijentei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către recurenţii paraţi, astfel ca în mod greşit instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale prev.de art. 270 Codul Muncii. De aceea, nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare ca recurenţii paraţi nu au luat masurile legale pentru recuperarea debitului în condiţiile în care aceştia au pus în executare titlul executoriu, investind executorul judecătoresc, astfel ca nu se poate retine ca nu si-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. În aceste condiţii nu pot fi primite nici susţinerile din întâmpinare în sensul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale şi nici nu s-a făcut dovada neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către recurenţii pârâţi. Aşa cum rezulta din actele dosarului evidenta acestor debite se afla la alte persoane decât recurenţii paraţi, astfel ca si din acest punct de vedere nu se poate retine o culpa exclusiva a celor doi recurenţi, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 153 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că reclamatul nu a făcut dovada că pârâtului i-au fost plătite mai multe sporuri, a perioadei de timp cât a beneficiat de aceste plăţi, simpla listă cu sumele plăţilor aferente sporului de 15% depusă de reclamant nu ar fi fost suficientă şi că deşi i s-a pus în vedere să facă dovada susţinerilor sale aceasta a refuzat. Analizând însă dosarul de fond se constată că cele reţinute de instanţa de fond nu sunt exacte, neexistând vreo menţiune din care să reiese că reclamantei i s-ar fi pus în vedere să facă acele probe.
Pe de altă parte nimic nu împiedica instanţa de fond ca în baza dispoziţiilor de lege mai sus enunţate, să dispună din oficiu efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă suma cerută de către reclamant este exactă, dacă pârâtul a primit concomitent mai multe sporuri de care a făcut vorbire reclamantul, şi dacă în raport de dispoziţiile legale şi celelalte acte invocate de părţi pârâtului i se cuveneau acele sume.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 157 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 281¹ C. proc. civ. arată că în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile contestatoarei vizează, în esenţă, faptul că instanţa de recurs nu a analizat atent întregul material probator existent la dosarul cauzei, raportat la starea de fapt şi motivele de recurs. Prin urmare, contestatoarea nu invocă expres omisiunea instanţei de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, ci împrejurarea că nu a analizat atent probatoriul administrat raportat la starea de fapt şi motivele de recurs, situaţie ce nu se subsumează motivelor de contestaţie prevăzute de art. 318 teza a doua.
Verificând decizia contestată în raport de motivele de recurs, se apreciază că instanţa a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, grupând în acest sens argumentele aduse de parte, obligaţie pe care instanţa de recurs a îndeplinit-o.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 52 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a procedat prima instanţă atunci când a valorificat probele extrajudiciare administrate într-un alt dosar, deoarece ele erau utile şi pertinente soluţionării prezentei cauze şi au fost administrate în contradictoriu cu aceleaşi părţi.
2. Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că aceasta a fost motivată de către prima instanţă, care a făcut trimitere la condiţiile reglementate de art. 271 alin. (1) Codul Muncii privind răspunderea patrimonială, precum şi la probele ce au stat la baza pronunţării soluţiei.
3. Este reală susţinerea recurentului, în sensul că faptul respingerii contestaţiei formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nu poate duce la concluzia că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale. Prima instanţă a arătat care sunt condiţiile acestei din urmă răspunderi: calitatea de salariat a recurentului la societatea reclamantă, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. Îndeplinirea tuturor acestor condiţii, inclusiv a existenţei şi întinderii prejudiciului rezultă din probele administrate în dosarul ataşat.
În ceea ce priveşte posibilitatea reclamantei-intimate de a emite ordin pentru recuperarea prejudiciului (iar nu de a promova o acţiune în pretenţii), prin decizia de casare nr. 1294/R-C/19.12.2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a stabilit în mod irevocabil că în speţă nu se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999, ci dispoziţiile Codului Muncii.
În legătură cu prescripţia invocată de recurentul-pârât, Curtea constată că potrivit art. 283 alin. (1) lit. c), în cazul răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Instanţa de fond a respectat principiul oralităţii şi contradictorialităţii, atât în primul ciclu procesual, cât şi în cel de-al doilea, şi că prin actele de procedură efectuate nu a încălcat în niciun fel dreptul la apărare al pârâtului şi nici dreptul la un proces echitabil. De asemenea, apreciază că şi-a îndeplinit rolul activ reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ataşând dosarul în care erau deja probele administrate în contradictoriu cu părţile din prezenta cauză.
4. În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, conform art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Acest text nu trebuie interpretat în sensul că instanţa examinează din oficiu toate aspectele cauzei, ci în sensul că partea interesată (recurentul) poate invoca şi alte motive de recurs decât cele expres şi limitativ enumerate de art. 304 C. procedură civilă. Instanţa, din oficiu, are obligaţia numai de a invoca motivele de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 545/R-CM din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la acţiune începe să curgă de la data când reprezentantul legal al angajatorului a luat cunoştinţă că s-a produs prejudiciul şi acest fapt s-a realizat la data când au fost sancţionaţi pârâţii pentru prejudiciul cauzat, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca prescrisă acţiunea reclamantei şi a respins-o ca atare.
2. Termen (de 3 ani) este unul limită, de decădere, căruia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la suspendarea şi întreruperea prescripţiei. Totodată, el este obiectiv, curgând de la data producerii pagubei, relevantă este această dată şi nu alta, fie ea cea a săvârşirii faptei ilicite.
3. În cazul acţiunii în răspundere pentru pagubele cauzate prin fapte ilicite, devine aplicabil art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel ce răspunde de ea”.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 1/R-CM din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă acţiunea, pe considerentul că, potrivit art. 72 lit. a) şi art. 73 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999, modalitatea de recuperare a prejudiciului este emiterea unui ordin sau dispoziţii de imputare şi nu promovarea unei acţiuni civile în pretenţii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 325/R-CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că decizia recurată este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natură pricinii.
2. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea, neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, fără a schimba natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia. Astfel, instanţa a analizat acţiunea, atât prin prisma temeiului de drept, precizat greşit de către reclamantă, cât şi prin prisma motivării în fapt, aşa cum s-a arătat la primul motiv de recurs, ale cărui considerente nu vor fi reluate.
3. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de apel a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a dovedit cu acte printre care şi hotărâri judecătoreşti irevocabile că singura vinovată de producerea prejudiciului este E., casiera, care a devenit insolvabilă din vina reclamantei, care nu a folosit toate mijloacele legale pentru recuperarea pagubei de la inculpată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 178/R-CM din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum din probele administrate nu a rezultat încălcarea de către pârâtul E.E.D. a sarcinilor de serviciu prin alimentarea autoturismului pe care lucra cu combustibil necorespunzător, pentru care s-a solicitat apoi bon fiscal de la altă staţie , în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat angajatorului. S-a făcut prin aceasta şi o aplicare greşită a prevederilor art. 270 Codul Muncii, care condiţionează antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului de săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite în legătură cu serviciul.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 470/R-CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla corespondenţă, neînsoţită de cercetarea unor aspecte care au relevanţă în lămurirea existenţei elementelor răspunderii patrimoniale, printre care se află, conform art. 269 Codul Muncii, prejudicierea patrimoniului angajatorului prin fapta ilicită a salariatului şi vinovăţia acestuia din urmă, determină inadmisibilitatea acţiunii pentru faptul că interesul celui care a formulat-o nu este încă născut. Soluţia de admitere a excepţiei de prematuritate a primului capăt de cerere este rezultatul judicioasei aprecieri a probelor de la dosar şi al aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză, că nu se regăsesc cazurile de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 240/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 270 alin. (1) Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, pentru atragerea răspunderii patrimoniale este necesar ca prejudiciul material suferit de angajator să fie rezultatul faptei ilicite şi personale a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, altfel spus să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
2. Nu se poate reţine că intimatul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu şi că nu ar fi făcut demersurile necesare pentru restituirea sumelor până la plecarea sa din unitate. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, nu prezintă relevanţă modul în care au fost predate, respectiv preluate lucrările efectuate de intimat în perioada derulării raporturilor de muncă. De asemenea, neprezentarea intimatului la interogatoriu nu poate constitui, conform art. 225 C. proc. civ., o recunoaştere a vinovăţiei sale, în condiţiile în care nu există o faptă ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, care să fi produs recurentei paguba materială.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 784 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În situaţia în care instanţa de fond avea dubii cu privire la întinderea prejudiciului: modul de stabilire a acestuia, modul de acordare a unor scăzăminte, perisabilitate, putea avea rol activ şi dispune efectuarea unei expertize contabile care să verifice şi să stabilească dacă prejudiciul menţionat de recurenta-reclamantă este corect. Or, expertiza metrologică efectuată în cauză, respectiv verificarea instrumentelor de măsurat umiditatea, corpurile străine, cantitatea produsului intrat – ieşit etc. nu este în măsură să precizeze dacă lipsa în gestiune este reală sau nu.
2. În ceea ce priveşte calitatea de gestionar a pârâţilor – în afară de şeful de T. – instanţa de fond trebuia de asemenea să manifeste rol activ şi să solicite recurentei-reclamante reglementări date în baza Legii nr. 22/1969 prin care se stabileşte dacă pârâţii au sau nu calitate de gestionar, întrucât potrivit fişei postului fiecărei funcţii (şi care se găsesc în dosar), aceştia manipulează produsele care fac obiectul verificării gestiunii, având deci atribuţii în gestionare în sensul Legii nr. 22/1969. În lipsa acestor probe instanţa este în imposibilitate să se pronunţe asupra fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 731/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică iar aceasta să fi fost determinată de salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor, prin aceasta înţelegându-se legătura necesară dintre doua fenomene cauză şi efect.
2. Acţiunea cauzei este de obicei posibilă numai în anumite condiţii, condiţie care creează posibilitatea concretă şi certă pentru săvârşirea faptei care produce direct prejudiciul, fiind considerată ea însăşi ca având un rol cauzal şi poate fundamenta stabilirea răspunderii materiale în sarcina autorului ei. De precizat că efectul este generat de o singură sau mai multe cauze, principale sau secundare, directe sau indirecte, concomitente sau succesive.
3. Determinarea raportului de cauzalitate ca o condiţie a răspunderii juridice este anevoioasă, fiind necesar un efort de selecţie şi gradaţie, spre a stabili, în fiecare caz concret fapta sau faptele care au putut determina transformarea posibilităţii prejudiciului în realitate.
4. Critica recurentei că suma reţinută de instanţa de fond nu rezultă din niciun calcul, nu este întemeiată, în condiţiile în care este de notorietate că preţul stabilit cu titlu de chirie pentru un autoturism este de 50 lei pe zi. Mai mult, recurenta nu a combătut prin niciun mijloc de probă că preţul închirierii unui autoturism este mai mare decât cel reţinut de către instanţa de fond.
5. Susţinerea recurentei că autoturismul era supus unui risc mai mare datorită specificului activităţii, fapt ce a determinat perceperea unei chirii mai mari decât altă ofertă, nu poate fi reţinută de către instanţă deoarece aceasta nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză. Recurenta nu a făcut dovada necesităţii urgenţei închirierii unui alt autoturism acceptând preţul de 100 EURO/zi mult prea mare decât cel practicat pe piaţă pentru acoperirea necesarului societăţii în vederea îndeplinirii obiectivului şi a satisfacerii nevoilor clienţilor săi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 74/R din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din întreg probatoriul administrat în cauză nu se poate retine legătura de cauzalitate dintre poziţia comutatorului şi incendiul cauzator de prejudiciu. Pentru aceste considerente, recursul este întemeiat, instanţa de recurs dând o alta interpretare materialului probator administrat în cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 50/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a respins nejustificat proba cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care era o probă decisivă şi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, expertul urma să verifice procesul verbal cu facturile de plată din acelaşi dosar şi să constate dacă nu s-au făcut şi reparaţii suplimentare, în afara celor cauzate prin accidentul de circulaţie. De asemenea, pentru situaţia efectuării unor reparaţii suplimentare expertul tehnic putea stabili dacă există o legătură cauzală între accident şi necesitatea efectuării tuturor reparaţiilor, a căror contravaloare a fost achitată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1402/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că în contract s-a prevăzut că pârâtul va fi obligat să restituie suma de 3000 de euro, reperezentând cheltuieli cu formarea profesională, dacă va părăsi societatea, nu poate justifica pretenţiile reclamantei, pe temeiul art. 969 C. civ., deoarece după cum s-a mai arătat, aceasta nu a dovedit că a efectuat astfel de cheltuieli. De asemenea, această clauză din contract este contrară prevederilor art. 38 Codul Muncii care prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
2. În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate de societatea reclamantă cu ocazia examinării pârâtului în vederea obţinerii certificatului de autorizare pentru prevenirea erupţiilor şi tratarea manifestărilor eruptive, instanţa de recurs reţine că obţinerea unui astfel de certificat nu reprezintă un act de formare profesională, ci o autorizare în sensul prevederilor art. 56 lit. h) Codul Muncii, în lipsa căreia salariatul nu îşi putea exercita profesia în cadrul societăţii. În consecinţă, cheltuielile respective nu intră sub incidenţa prevederilor art. 194 şi art. 195 Codul Muncii, astfel că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat pe pârât la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1080/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
De vreme ce concluziile expertizei sunt clare, e evident că în mod just prima instanţă a apreciat că aceste condiţii climatice deosebite, specifice unei ierni deosebit de călduroase, constituie un caz de forţă majoră în sensul art. 270 (1) Codul Muncii, aceasta fiind o cauză exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1745 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită susţinerea recurentei reclamante în sensul că aceste ore suplimentare nu se plătesc şi nici nu se compensează cu timp liber dacă se datorează restanţelor nejustificate ori îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în conformitate cu art. 115 din D., deoarece nu s-a făcut dovada vreunei culpe a salariatului în ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor sale şi nici faptul că nu şi-a îndeplinit la timp aceste atribuţii.
2. Corect a reţinut instanţa de fond că este întemeiată şi cererea pârâtului-reclamant privind acordarea indemnizaţiei pentru concediile de odihnă pe anii 2004-2005 deoarece acesta nu a fost efectuat şi nici nu a beneficiat de indemnizaţia aferentă.
3. În legătură cu bonurile de masă, dispoziţiile art. 184 CCM, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nu au aplicabilitate, întrucât reclamanta-pârâtă nu a stabilit un termen scadent al plăţii debitelor.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1601 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză este necesară efectuarea unei expertize tehnice silvice prin care să se stabilească cu precizie în raport de actele dosarului, cele existente la sediul reclamantei şi constatările efectuate pe teren cu privire la D. existente, dimensiunile acestora şi alte elemente relevante, în care dintre partide s-au localizat prejudicii referitoare la nejustificarea tăierii unor arbori, care este cuantumul acestor prejudicii şi eventual perioadele în care au fost create, aceasta cu atât mai mult cu cât dn probele administrate în cauză rezultă şi unele carenţe de exploatare ale partidelor avute în exploatare de către cele două societăţi cum reiese din înscrisurile depuse la dosar privind nejustificarea unor cantităţi de material lemnos rezultat în urma unor tăieri nejustificate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1486 din 12 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind legala citare atrag nulitatea hotărârii pronunţate, în aceste împrejurări, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi 108 alin. (3) C. proc. civ., adică numai dacă s-a produs părţii ce o invocă o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel şi dacă a fost invocată la prima zi de înfăţişare ce a urmat acestei neregularităţi şi înainte de a pune concluzii în fond(în caz contrar, neregularitatea fiind acoperită), dat fiind că, deşi citat la o altă adresă, recurentul-pârât a luat cunoştinţă de proces, a fost convocat la efectuarea expertizei dispuse în cauză şi s-a prezentat în instanţă în şedinţa publică din data de 9.04.2008, precizând adresa unde locuieşte, că a fost convocat la efectuarea expertizei, fără a invoca nelegala citare, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a opera nulitatea sentinţei recurate, neregularitatea invocată de pârăt fiind acoperită prin neinvocarea în termen legal şi ca urmare a împrejurării că prin aceasta nu s-a produs o vătămare a drepturilor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1409 din 15 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din contractul de prestări servicii rezultă că cei 20 de cursanţi nominalizaţi în anexa 1 – între care şi pârâtul – vor urma un program de formare profesională de 24 săptămâni reprezentând 240 ore de pregătire teoretică şi 480 ore de pregătire practică iar plata programului, în valoare totală de 2260 euro urmează a fi făcută în două rate. Cum acesta a fost concediat din motive disciplinare în perioada stabilită prin actul adiţional la contract, rezultă că răspunderea sa pentru plata proporţională cu cele 1779 zile nelucrate a contravalorii în lei a cursului de formare profesională de care a beneficiat, este angajată în temeiul dispoziţiilor art. 195 alin. (1)-(4) Codul Muncii şi art. 2-4 din actul adiţional la contractul său de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1153 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de pârât, în calitate de Director general, cu încălcarea statutului societăţii, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societăţii, încălcându-se astfel art. 17.1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al societăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
2. În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul „N.” SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 12/11.01.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8833/28.12.2005, care poate fi folosită ca act de probă a prejudiciului şi nu ca autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu o terţă parte care nu a figurat în respectivul dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 867 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avarierea unui parbriz în urma producerii unui accident este o avarie vizibilă, astfel încât dacă s-ar fi produs în urma accidentului ar fi fost menţionată în procesul verbal şi ar fi atras răspunderea pârâtului. În ceea ce priveşte situaţia celor două cauciucuri marca D., Curtea constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că această pretenţie nu este dovedită, din actele dosarului nerezultând că reclamanta a predat pârâtului aceste bunuri. Astfel, nu există proces verbal de predare-primire, aspect recunoscut de reclamantă la interogatoriu şi nici din declaraţiile martorilor nu rezultă acest lucru.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 557 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cauza, reclamanta Exploatarea Miniera M nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, constand în diminuarea patrimoniului cu cantitatea de 69 litri de motorina. Dimpotriva, expertul a concluzionat ca la iesirea paratului din tură acesta a predat locomotiva cu un stoc inscris în fisa de bord a locomotivei de 300 litri, iar masurarea efectuata de comisie la ora 10,25 a fost de 362 litri motorina, rezultand, asadar, un plus de 62 de litri, nicidecum o cantitate în minus.
2. Critica vizand obligarea la plata cheltuielilor de judecata este, de asemenea, nefondata. Partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea, cat şi pe cele facute de partea care a castigat procesul, deoarece este în culpa procesuala, determinand, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli. In cauza au fost efectuate doua expertize contabile, pentru fiecare dintre acestea paratul fiind cel care a achitat onorariul de cate 400 lei, la care se adauga onorariul aparatorului ales, care i-a acordat paratului asistenta juridica pe parcursul judecatii, în suma de 500 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10105 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la excepţia conexităţii precizată în cuprinsul primului motiv de recurs formulat de Ministerul Culturii şi Cultelor, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. în sensul că, deşi dosarul cauzei are acelaşi obiect cu cel precizat prin motivele de recurs, părţile nu sunt identice, se află în faţa unor instanţe diferite ca grad ierarhic, dosarele fiind în faze procesuale diferite, unul fiind soluţionat definitiv.
2. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanţilor li se cuvine sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenţii ce constituie legea părţilor, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor. Întrucât dreptul reclamantului de a primi acest spor s-a născut din momentul în care a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură, acesta este îndreptăţit să primească drepturile băneşti aferente acestui spor de la această dată, acordarea sa nefiind condiţionată de şi formularea unei cereri în acest sens, clauza contractuală fiindu-i direct opozabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10142 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile salariale se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor legale, respectiv împlinirea neîntreruptă de 10 ani în instituţia de cultură la cererea celui în cauză. În speţă, există culpa reclamantului constând în faptul că nu a cerut acest drept la data îndeplinirii condiţiilor stabilite de CCM unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008. În consecinţă, se impunea a fi admisă doar în parte acţiunea în sensul acordării acestui spor începând cu data promovării acţiunii în instanţă, această dată fiind aceea când persoana respectivă a solicitat acordarea dreptului şi nu de la data de 8.02.2006 şi până la data de 09.09.2008, aşa cum a hotărât instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10225 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză pe care instanţa de fond le-a ignorat se apreciază că se impune verificarea condiţiilor pentru acordarea riscului normal al serviciului în privinţa intimatului-recurent, sens în care trebuie să fie efectuate probe nemijlocit de instanţa de fond pentru a se constata astfel dacă reclamantului-intimat i se poate acorda beneficiul acordării acestei instituţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10339 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant efectuat la instanţa de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi menţionate mai sus.
2. Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În cauză sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale şi anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10337 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiilor de serviciu menţionate mai sus, respectiv că a urmărit stocul de marfă şi a sesizat directorului de departament aproprierea termenului de expirare a mărfii şi probelemele existente la nivelul depozitului. In calitate de gestionar, pârâtul avea potrivit fişei postului obligaţia de a asigura şi răspunde de depozitarea şi păstrarea corespunzătoare a mărfii, de a urmări permanent şi de a răspunde de stocurile de marfă, de a urmări termenele de garanţie la marfa de pe stoc şi de a sesiza directorului de departament apropierea de data la care aceasta expiră.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2875 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod justificat prima instanţă a respins pretenţia reclamantei de i se restitui sumele pentru plata cărora avea obligaţia de a administra dovezi clare şi certe, cunoscut fiind că cel ce face o propunere în faţa judecăţii este dator a o dovedi, potrivit principiului onus probandi incumbit actori.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 546 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin raportul întocmit, expertul a răspuns pe larg obiectivelor stabilite, cu argumente pertinente, ce au fost corect însuşite de instanţa de fond, concluzionând în mod justificat că valoarea prejudiciului pe sortimentele găsite lipsă, în volum de 113, 4 m.c., este de 3104 lei, indicând concret calculul efectuat, preţurile fiind stabilite în baza Ordinului Ministerului Agriculturii şi Pădurilor nr. 537/18.11.2002.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, prin care se critică soluţia de admitere a cererii reconvenţionale şi obligare a recurentei reclamante la restituirea sumei de 1578, 2 lei către pârât, se reţine că această sumă se compune din suma de 153, 2 lei, reprezentând garanţia depusă de pârât, iar diferenţa o reprezintă sumele de bani reţinute intimatului de către recurentă din salariu şi ultimul salariu al acestuia. Prin urmare, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3104 lei, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia, soluţia de obligare a reclamantei la restituirea către pârât şi a sumei de 153, 2 lei reprezentând garanţie apare ca fiind greşită, justificându-se numai admiterea în parte a cererii reconvenţionale, în sensul obligării reclamantei la restituirea către pârât a sumei de 1425 lei, în loc de 1578, 2 lei .
3. În legătură cu diferenţa de 1425 lei, este neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu poate fi obligată la restituirea acestei sume către pârât, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în conformitate cu art. 164 alin. (2) Codul Muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamanta reţinând suma respectivă fără a avea un titlu executoriu. În raport de aceste prevederi legale, procesul-verbal nr. 8146/10.11.2005, de care se prevalează recurenta, nu poate justifica respingerea în totalitate a cererii reconvenţionale a pârâtului, aşa cum pretinde nejustificat recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 494 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 7 din contractul încheiat între părţi la data de 19.05.2006, reprezentând un act adiţional la contractul individual de muncă, al cărui obiect l-a constituit specializarea pârâtului în Olanda, la T.B.E., pârâtul s-a obligat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul societăţii-reclamante pe o perioadă de 3 ani.
2. În mod justificat prima instanţă a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de formare profesională, calculate proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă, neputându-se dispune obligarea acestuia la plata integrală a respectivelor cheltuieli, aşa cum solicită recurenta, prevalându-se de dispoziţia cuprinsă la art. 8 din contractul încheiat între părţi.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 470 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În calitatea sa de conducător auto, a fost amendat pe teritoriul Ungariei pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi mers, conform tahografului. Acest aspect a fost dovedit cu: procesul verbal de audiere, hotărârea de amendare şi chitanţa care atestă plata amenzii. Prin această atitudine culpabilă, pârâtul a produs un prejudiciu efectiv reclamantei, la care se adaugă sumele primite de pârât cu titlu de avans spre decontare şi nejustificate de acesta. Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 270 din Codul Muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
2. Cât priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâtul a solicitat prin cererea de demisie înregistrată la societatea reclamantă sub nr. 27/28.06.2007 doar plata salariului pe ultima lună şi diurna cuvenită, iar prin O.P. nr. 256/02.08.2007, reclamanta i-a achitat acestuia 659 lei reprezentând drepturi salariale restante, indemnizaţia de concediu odihnă şi garanţia reţinută în sumă de 50 lei ci nu de 1800 lei, cât a precizat, fără dovezi, pârâtul.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 276 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod cu totul nejustificat instanţa de fond a trecut la dezbateri în lipsa pârâtului şi al apărătorului acestuia, iar în considerente nu a procedat la o analiză completă şi concretă a probelor administrate în cauză, ajungând să constate existenţa prejudiciului printr-o formulare extrem de succintă şi lipsită de datele necesare pentru a forma convingerea soluţiei pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 182 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a încercat să-şi dovedească acţiunea mai mult pe prezumţii decât pe probe concludente şi pertinente încât în mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile acesteia. Probele depuse în recurs, constând în declaraţii de martori, proces-verbal, extrase din regulament, fotografii, nu sunt înscrisuri noi de natură a schimba soluţia primei instanţe, acesta fiind valorificate cu ocazia cercetării fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 122 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum n-a făcut dovada existenţei prejudiciului invocat – apoi a faptei – în mod corect prima instanţă i-a respins acţiunea faţă de pârâtă. Împrejurarea că pârâtul şi-a asumat un angajament de plată, sub aspectul examinat, apare lipsită de vreo relevanţă juridică.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 240 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 38 din Codul Muncii în vigoare, statuează că „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”. Potrivit art. 190 din acelaşi cod, angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii. În această ipoteză, cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 390 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar daca exista apropieri de regim juridic între răspunderea civila delictuală şi răspunderea materială de dreptul muncii (sub aspectul angajării răspunderii pentru repararea prejudiciului produs printr-o fapta ilicita, săvârşită cu vinovăţie), cu toate acestea, exista şi deosebiri de substanţă, pe care, judecătorul, în baza rolului sau activ trebuie să le analizeze în scopul calificării corecte a cererii. Astfel în cazul răspunderii materiale reglementată de Codul Muncii, între autorul prejudiciului şi persoana prejudiciată exista sau au existat raporturi de muncă, anterior datei săvârşirii faptei cauzatoare de prejudiciu, iar aceasta fapta consta tocmai în nerespectarea obligaţiilor născute din contractul de munca. In cazul răspunderii delictuale, între autorul prejudiciului şi persoana păgubită nu au existat anterior producerii pagubei, raporturi juridice concrete, a căror încălcare sa se fi concretizat în paguba produsa. In speţa de faţă, reclamanta a solicitat obligarea paratului (fost salariat al sau), la plata contravaloarea bunurilor pe care le-a primit pentru exercitarea profesiei şi pe care refuza sa le restituie, deşi raporturile de munca au încetat .
2. Nu poate fi vorba de o răspundere civilă delictuală chiar dacă reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., astfel că, în mod corect prima instanţa a apreciat ca ne aflam pe tărâmul răspunderii materiale a salariatului întemeiată pe raporturile de munca existente anterior creării prejudiciului.
2. Prima instanţa a procedat în mod legal şi temeinic la calificarea cererii formulata de reclamanta şi, în condiţiile în care era investită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, competenţa aparţinea Tribunalului-complet specializat de dreptul muncii, astfel cum prevede art. 284 Codul Muncii, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Nu se poate reţine în acest caz, încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, deoarece, acest drept al părţilor de a dispune de obiectul litigiului, calea procesuală şi mijloacele de apărare, nu are un caracter absolut iar iniţiativa părţilor trebuie armonizată cu rolul activ al judecătorului. Constatând că cererea de faţa are acelaşi obiect, părţi şi cauză, ca şi cererea care a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civila nr. 43/2005, în mod corect, Tribunalul a admis şi excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind întrunite cerinţele art. 1201 C. civ.
3. Cât priveşte ultima critica, referitoare la încălcarea dispoziţiilor care reglementează procedura repartizării aleatorie a dosarelor, Curtea constata ca încălcarea acestor dispoziţii nu are influenta asupra hotărârii, o astfel de situaţie nefiind reglementata de legiuitor. Încălcarea acestor dispoziţii nu pot face obiectul criticilor pe calea recursului îndreptat împotriva hotărârii deoarece, aşa cum am spus, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii se analizează din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi de celelalte aspecte care au influenta asupra hotărârii pronunţată, ori aspectele învederate de recurent nu au influenţat hotărârea pronunţată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 344/CM din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi prima instanţă a reţinut şi stabilit în mod corect situaţia de fapt, nu a avut în vedere existenţa unui act care lipseşte de fundament acţiunea reclamanţilor. Astfel, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acţiunea similară formulată de reclamantă împotriva unui coleg al pârâtei, aflat într-o situaţie identică, reţinându-se printre alte considerente, că în anunţul de concurs comunicat tuturor sucursalelor societăţii reclamante, aceasta a precizat expres că ea va achita cota de impozit aferentă tuturor premiilor potrivit prevederilor legale. Astfel, chiar dacă s-ar admite că premiul acordat reprezintă un avantaj de natură salarială pentru care trebuie achitat impozitul pe venit acesta nu poate fi în niciun caz imputat pârâtei care avea reprezentarea faptului că, în cazul în care va fi declarat câştigător, societatea reclamantă va fi cea care va achita toate sumele necesare potrivit legii.
2. Această hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat prin nerecurare, aspect confirmat de ambele părţi, face dovada deplină în privinţa actului pe care îl menţionează (anunţul de concurs) şi pe care s-a întemeiat, astfel încât Curtea constată că, raportat la considerentele expuse anterior, reclamanta nu a suferit vreun prejudiciu, din moment ce pârâtei nu îi revenea obligaţia de plată a impozitului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 386/R (386) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, nedepunând diligenţele necesare pentru clarificarea aspectelor relevante ale speţei, în primul rând prin punerea în discuţia părţilor a chestiunilor apreciate insuficient lămurite prin probatoriul administrat, iar apoi, în măsura în care clarificările astfel aduse se vor fi dovedit insuficiente, prin dispunerea suplimentării probaţiunii în sensul considerat necesar, inclusiv prin administrarea unei expertize de specialitate sau a probei cu interogatoriul. În acest sens, se reţine că reclamanta invocă faptul că, necombătând cu nimic pretenţiile formulate prin acţiune, pârâtul achiesează de fapt la aceste pretenţii. Or, pentru a se putea aplica această prezumţie, trebuie să se raporteze părţile şi instanţa la prevederile art. 218-225 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 264/R din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la acţiune se putea naşte la sfârşitul perioadei de 2 ani în care se putea obţine diploma de medic specialist dar în speţă s-a născut mai repede, anume la data la care a devenit evident că nu se va mai obţine diploma de medic şi s-a desfăcut contractul de muncă, tot de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, iar în raport de acest moment înregistrarea prezentei acţiuni la data de 5.06.2007 este făcută în termenul legal de prescripţie de 3 ani de zile. Faţă toate acestea, prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei, excepţie care trebuia respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R (257) din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere contradicţiile dintre rezoluţia parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune şi concluziile expertului, instanţa trebuia, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. să ataşeze dosarul de urmărire penală şi să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii, soluţia astfel pronunţată, echivalând cu o neexaminare a fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 808 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima critică adusă de recurent soluţiei pronunţate este nefondată întrucât, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că recurentul pârât a fost notificat atât în anul 2006, conform borderoului de expediere. În consecinţă, susţinerile acestuia conform cărora nu a fost notificat de către reclamantă nu au niciun suport probator.
2. Starea de boală a debitorului nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 867 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 29 C. proc. fisc., drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului, în condiţiile dreptului comun. Având în vedere calitatea de moştenitor testamentar şi faptul că prin moştenire se transmite întreg activul şi pasivul succesoral, din care face parte şi acest debit, şi faţă de dispoziţiile art. 29 C. proc. fisc., se constată că aspectele critice invocate de reclamantă sunt întemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1109 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În litigiile de muncă legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul ori, după caz, sediul”. Atunci când se referă la reclamant s-a avut în vedere, cu trimitere la persoanele juridice, acele structuri juridice care au personalitate juridică, deoarece persoanele care nu au o asemenea personalitate nu pot sta singure în proces.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 584/M din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criteriul de stabilire a daunelor materiale nu au acoperire legală, este aleatoriu. Este evident că instanţa poate cenzura pretenţiile părţilor, însă modalitatea de cenzurare respectiv posibilitatea de apreciere a unor despăgubiri trebuie să aibă o justificare veridică, legală. Într-adevăr, reclamanta reconvenţională a fost prejudiciată prin predarea cu întârziere a contractului de muncă. Instanţa de recurs constată că în mod legal, prejudiciul suferit de reclamanta reconvenţională ca urmare a imposibilităţii de angajare la un nou loc de muncă din vina recurentei, trebuie evaluat în funcţie de salariul de bază minim brut negociat pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în M.O. nr. 5/29.01.2007 partea a 5-a [art. 40 alin. (1) lit. d) şi art. 40 alin. (4)]
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 884/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din coroborarea art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii cu art. 8 alin. (1) din D. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, rezultă că termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii patrimoniale începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, adică de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 735/M din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2771 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, sarcina probei în sensul de a se constata dacă faptele reţinute prin decizia contestată constituie abatere disciplinară, în accepţiunea dată dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, revenea unităţii angajatoare, constatându-se că greşit preocuparea acesteia s-a axat mai mult pe existenţa prejudiciului, din moment ce instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pentru răspundere patrimonială.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2681 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul C-S a admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul T.E. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C-S, a anulat decizia de pensionare, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie pe seama reclamantului, în care să utilizeze, la stabilirea drepturilor de pensie, punctajul stabilit de expertiză. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa între pensia de limită de vârstă cuvenită în raport de punctajul mediu anual şi pensia plătită de către pârâtă, precum şi la plata sumei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat, onorariu de expert şi cheltuieli de deplasare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1133 (2379) din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prevederile art. 1169 C. civ. nu sunt aplicabile în materia conflictelor de muncă deoarece art. 287 Codul Muncii prevede că sarcina probei în astfel de litigii revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor art. 1169 şi art. 1170 C. civ. de către reclamant.
2. Art. 164 alin. (1) Codul Muncii stabileşte că nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege. Conform art. 164 alin. (2) Codul Muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2328 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 16 Codul muncii, contractul de muncă se încheie în formă scrisă, dar aceasta nu este o condiţie ad validitatem, ci una de probă (ad probationem) şi potrivit alin. (2) al acestui articol conferă posibilitatea dovedirii prevederilor contractuale şi ale prestaţiilor efectuate cu orice mijloc de probă. Sunt incidente dispoziţiile Codului muncii, iar acţiunea prin care se constată nulitatea contractului de muncă, ce a încetat prin decesul salariatului, în raport de dispoziţiile art. 57 alin. (4) Codul muncii, apare în primul rând ca inadmisibilă.
2. Calitatea procesuală a reclamantei reconvenţionale este indiscutabilă, fiind conferită şi de dispoziţiile art. 162 alin. (2) Codul muncii, dar cu privire la drepturile salariale pretinse există autoritate de lucru judecat.
3. Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Arad, a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale către contestatorul N.G, începând cu luna august 2004 până la reintegrarea acestuia, ori reintegrarea nu a avut loc survenind decesul. Pentru perioada 1.12.2003-16.03.2005 s-a pronunţat sentinţa civilă a Tribunalului Arad, prin care i s-au acordat drepturile salariale soţului reclamantei. Reclamanta fiind succesoarea soţului, aceste sentinţe îi sunt opozabile şi având un titlu în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi 166 C. proc. civ., o a doua acţiune este inadmisibilă şi în mod nelegal a fost admisă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2327 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor se constată că acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, prin însăşi rolul său de a răspunde de elaborarea proiectului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite ci din calitatea de instituţie publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanţele publice.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză. Astfel, este de atributul instanţei de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariaţi s-a făcut cu respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, neputându-se reţine o imixtiune a autorităţii judecătoreşti în sfera puterii legiuitoare, aşa cum s-a susţinut în motivele de recurs.
Prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidenţialitate, reclamanţii sunt în mod evident şi grav discriminaţi, deoarece se află în aceeaşi situaţie juridică şi faptică care fundamentează şi generează adaos salarial şi pentru restul personalul. Actualizarea în raport de rata inflaţiei nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de ale conserva, astfel încât sumele de bani datorate şi plătite reclamanţilor să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echităţii şi executării cu bună credinţă şi întocmai a obligaţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1503 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia nefiind contestată în termen a rămas definitivă, legalitatea emiterii ei nemaiputând fi pusă în discuţie.
2. Cum raporturile de muncă al părţilor au încetat la 1 februarie 2007, iar reclamantul nu a mai prestat niciun fel de activitate ulterior acestei date, acesta nu este îndreptăţit la plata salariului şi a tichetelor de masă după data de 1 februarie 2007.
3. Cauza fiind soluţionată în mod corect pe excepţie, motivele care ţin de nulitatea deciziei şi legalitatea măsurii concedierii nu au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1425 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu există nicio dispoziţie legală sau contractuală care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanţei de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 283 lit. c) Codul Muncii cu cele ale art. 166 Codul Muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea îşi au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripţie este de trei ani, conform art. 283 lit. c) Codul Muncii. În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii.
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1193 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu există nicio dispoziţie legală sau contractuală care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanţei de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1192 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa recursului declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice se cuvine menţionat că legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât a fost stabilită corect de instanţa de fond, care a avut în vedere nu o obligaţie legală a acestui minister de a vira din creditele sale bugetare de personal în contul pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –, pentru a fi utilizate la cheltuielile cu personalul acestuia, ci atribuţiile legale care îi revin din actele normative citate în considerentele sentinţei.
În legătură cu susţinerile formulate în calea extraordinară de atac exercitată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – vizând necompetenţa materială a instanţei se cuvine menţionat că în cauză nu s-a pus problema stabilirii modului de salarizare ci a acordării unor drepturi salariale a căror plată a fost sistată abuziv de angajator, astfel că nu-şi regăsesc incidenţa în speţă dispoziţiile art. 36 alin. (2) din O.U.G nr. 27/2006, aşa cum în mod just a apreciat şi instanţa de fond.
Nelegalitatea metodei de includere şi fixare a unei părţi componente a salariului în altă parte componentă a acestuia, a fost făcută ca urmare a abrogării ilegale a componentei salariului numită spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, printr-un text al unui act normativ abrogator – Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 –, care a fost declarat neconstituţional (adoptat cu încălcarea legii fundamentale), prin Decizia nr. XXI (21) din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1190 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
De necontestat că drepturile băneşti cuvenite intimaţilor în perioada de referinţă şi reglementate de prevederile legale menţionate anterior nu au fost acordate, fiind suspendate prin legile bugetului de stat, însă suspendarea a încetat din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 846/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, iar reclamanţii sunt îndrituiţi la încasarea acestora. Mai mult, în conformitate cu disp. art. 38 Codul Muncii sunt lovite de nulitate tranzacţiile prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1182 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nefiind absolventă a învăţământului superior de scurtă durată, potrivit anexei din O.G. nr. 10/2007 reclamanta este îndreptăţită la un salariu de 830 lei, cum în mod just a apreciat şi pârâta prin emitere deciziilor contestate.
2. De necontestat că în conformitate cu prev. art. 7 din O.U.G. nr. 10/2007 promovarea persoanelor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă are loc prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior, însă potrivit disp. art. 15 alin. (7) din Legea învăţământului nr. 84/1995 învăţământul postliceal constituie învăţământ preuniversitar, situaţie în care în mod greşit tribunalul a considerat întrunite în speţă cerinţele textului de lege menţionat anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1174 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. 1, art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1157 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Membrii de sindicat sunt îndreptăţiţi la plata ajutorului prevăzut de art. 36 alin. (5) lit. f) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ, fiind angajaţi a unei unităţi de învăţământ, cărora li s-au născut copii.
2. Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâţilor-recurenţi, precum şi soluţia pe fondul cauzei. Pârâţii chemaţi în judecată au calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuţiile pe care le au referitor la angajarea, calcularea, plata salariilor, asigurarea, aprobarea, repartizarea fondurilor necesare plăţii salariilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1125 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând obiectul cererii de chemare în judecată şi al cererii reconvenţionale, precum şi motivele de fapt şi de drept invocate de părţi în susţinerea acestor cereri, instanţa constată că litigiul vizează, în principal, data încetării raporturilor juridice de muncă născute între părţi şi, în subsidiar, efectuarea înscrierilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei. Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, care nu au fost invocate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, ci prevederile art. 284 coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) şi alin. (3) Codul Muncii şi cu cele ale art. 3, art. 5 şi art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 962 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1018 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantei, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1017 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1016 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1015 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 94.1 alin. (2) din CCM 2005/2009, salariaţii pot beneficia de maxim 90 de zile calendaristice concediu fără salar. Constatând că reclamanta a lipsit nemotivat, aceasta a încălcat prevederile art. 147 CCM, fapta sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 837 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor cererea reclamantei de încuviinţare a probei cu martori, deşi au fost respectate prevederile art. 112 pct. 5 alin. (6) C. proc. civ., iar termenul de judecată a reprezentat prima zi de înfăţişare. Cu toate că nu a pus în discuţia părţilor cererea reclamantei de încuviinţare a probei cu martori, prima instanţă a reţinut, în considerente, că reclamanta nu a dovedit pretenţiile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât, la termenul de judecată din 18.10.2007, nu a susţinut cererea de administrare a probei cu martori. Procedând astfel instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantei şi prevederile art. 129.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 772 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă pentru a proba prejudiciul cauzat de pârât prin eliberarea cu întârziere a carnetului de muncă al reclamantei, Curtea constată că ele nu dovedesc un asemenea prejudiciu, respectiv imposibilitatea angajării reclamantei din cauza nedeţinerii carnetului de muncă.
2. În mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cerinţele art. 269 alin. (1) Codul Muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 404 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Întrucât nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, aflate în vigoare.
2. Având în vedere probele administrate în cauză, şi anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime acest drept fiind prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. (3) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi următoarele Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 344 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazul reglementat de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este de o lună de zile şi se va socoti de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora. Prin urmare, acest termen de revizuire nu este de trei ani de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, aşa cum susţine recurenta, ci de o lună de la acest moment.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 336 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii, pârâtul nu a făcut dovada că a inclus in salarii aceste suplimentări salariale in anii 2004-2006, această probă putând fi făcută cu statele de plată sau o dispoziţie a conducerii în acest sens.
2. Nici nota asupra precizării situaţiei primelor de Paşte şi de C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SC E. SA, înregistrată la Comisia Paritară nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adiţional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condiţiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voinţă al părţilor contractante. Susţinerea pârâtului privind calculul greşit al sumelor datorate urmează a fi respinsă de către instanţă, deoarece aceasta nu a probat că în adresele depuse de reclamantă la dosar nu este prevăzut salariul mediu la nivel de unitate, deşi îiu revenea această probă.
3. Fiind vorba despre plata unor drepturi salariale, chiar dacă aceştia îşi au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c) Codul muncii, termen respectat de reclamantă la introducerea acţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 590/R (331) din 26 (27) martie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul legal de declarare a recursului, în cauzele cu obiectul celei de faţă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 237 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire ca fiind întemeiată, astfel încât nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la temeinicia cererii de revizuire.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 227 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit deciziei emisă de pârâtă, raporturile juridice de muncă ale reclamantului au încetat, în baza art. 65 alin. (1) Codul Muncii, pârâta efectuând înscrierile în carnetul al reclamantului. Întrucât pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, şi câtă vreme nu a făcut dovada efectivă a expedierii acestei adrese către reclamant pentru a se prezenta să-şi ridice carnetul, s-a constat întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la eliberarea carnetului de muncă.
2. Solicitarea recurentului de a i se plăti suma de 50 lei, reprezentând contravaloarea carburantului folosit la deplasările făcute cu maşina personală de la domiciliu la sediul societăţii, pentru ridicarea carnetului de muncă, nu este întemeiată, întrucât era de datoria lui să depună diligenţele necesare pentru obţinerea carnetului de muncă, în calitate de salariat.
3. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata contravalorii medicamentelor de inimă ce urmează să le ia reclamantul, în lipsa unei legături de cauzalitate între activitatea reclamată (comportamentul reprezentanţilor legali ai unităţii) şi prejudiciu (respectiv înrăutăţirea stării sale de sănătate), nu poate opera vinovăţia societăţii, cererea fiind de asemenea corect respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 226 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta este nemulţumită de faptul că pârâta a refuzat efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă, vizând locul de muncă şi salariul în concordanţă cu dispoziţiile sentinţei civile a Tribunalului Timiş, astfel că în mod just tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a prev. art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 196 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În privinţa deciziei prin care angajatorul a suspendat efectele contractului individual de muncă se constată pe de o parte că măsura a fost luată numai pe durata cercetării disciplinare prealabile desfacerii contractului de muncă. De altfel, contractul individual de muncă se suspendă de drept în cazul în care angajatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă [art. 50 alin. b) din Codul muncii], numai că în aceste cazuri se impune înştiinţarea prealabilă a angajatorului cu privire la situaţia nou creată, aspect nedovedit în speţă.
2. În privinţa concedierii disciplinare dispuse în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii este de observat că pârâtul a respectat cerinţele art. 268 Codul Muncii în privinţa conţinutului deciziei de sancţionare precum şi pe cele ale art. 267 din acelaşi act normativ în ceea ce priveşte apărarea sa pe parcursul cercetării administrative prealabile.
3. Totodată, reclamantul a părăsit locul de muncă fără a lăsa documentele necesare efectuării cursei pe ruta Sânnicolau M-T, situaţie în care în raport de gravitatea faptelor săvârşite se apreciază că în mod just tribunalul a considerat drept corect individualizată sancţiunea aplicată de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 64 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Între societatea recurentă şi salariaţii acesteia, reprezentaţi de către intimatul Sindicatul Liber „U.” I, s-a încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat. Prin urmare, efectele colectiv de muncă înregistrat la E.A. sub nr. 3677/27.06.2005 au încetat la data de 27.08.2007, astfel încât reclamanta-recurentă nu justifică interesul în ceea ce priveşte promovarea acţiunii pendinte, ce are ca obiect constatarea nulităţii acestui contract colectiv de muncă, în condiţiile în care efectele nulităţii se produc doar pentru viitor.
2. Interesul reprezintă una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept. Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Interesul trebuie să existe pe toată durata procesului civil.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 20 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Concedierea disciplinară a angajatului a avut loc în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii, iar din cuprinsul deciziei de sancţionare rezultă o descriere generică a abaterii disciplinare, respectiv o enumerare a atribuţiilor salariatului, stabilite prin fişa postului, fără a se preciza în concret faptele săvârşite şi datele la care acestea au fost săvârşite.
2. Sub aspectul condiţiilor de fond, art. 61 lit. a) Codul Muncii prevede că, concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii sau de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau Regulamentul intern şi numai atunci când din analiza tuturor elementelor de fapt rezultă că nu mai este posibilă menţinerea în unitate a persoanei vinovate.
3. În speţă angajatorul a formulat şi plângere penală împotriva reclamantului, iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispune scoaterea de sub urmărire penală a angajatului pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art. 215/1 alin. (2) şi art. 246 C. pen., reţinându-se că încă de la data punerii în funcţiune sistemele de măsurare la livrarea produselor nu au avut aviz metrologic, astfel că nu este posibilă stabilirea exactă a unui eventual prejudiciu.
4. Angajatorul nu a administrat dovezi din care să rezulte cerinţele expres şi limitativ prevăzute de art. 263 alin. (2) Codul Muncii, respectiv existenţa abaterii, culpa angajatului şi raportul de cauzalitate dintre aceste două elemente, astfel cum în mod just a apreciat şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 28 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că reclamantul a primit o locuinţă de serviciu din partea societăţii comerciale pârâte şi că ulterior, prin sentinţa civilă a Judecătoriei Dr. Tr. S s-a dispus rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea sa din imobil, nu prezintă relevanţă cu privire la capetele de cerere formulate de reclamant, situaţia respectivă făcând dovada faptului că acesta a fost angajat al pârâtei la o dată anterioară lunii septembrie a anului 2002.
2. Este adevărat că potrivit dispoziţiilor Codului muncii, în litigiile de muncă sarcina probei este inversată, aceasta revenind angajatorului, însă, în speţă, cu înscrisurile depuse la dosar intimata a făcut dovada faptului că reclamantul nu mai era angajatul său în cursul lunii septembrie 2002.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9625 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, după caz, menţiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.
2. Art. 306 C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2, care prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de recurs, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 608/R-CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Indiferent de natura sumelor care au fost reţinute angajatului (drepturi salariale sau nu), atâta timp cât această reţinere s-a făcut din salariu, ea trebuie să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor art. 164 alin. (2) Codul muncii, adică în baza unui titlu executoriu.
2. Aceasta este regula şi în situaţia în care este vorba de o răspundere patrimonială, în sensul că, în absenţa unei învoieli a părţilor, există doar posibilitatea angajatorului de sesiza instanţa. Numai după obţinerea titlului executoriu, angajatorul poate proceda la reţineri din salariu, cu respectarea art. 273 Codul muncii, care prevede reţinerea unor rate lunare într-un anumit procent din salariu.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 474/R-CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin actul adiţional ambele părţi au convenit transformarea duratei determinate de 18 luni pentru care se încheiase iniţial contractul de muncă , în durată nedeterminată. Ca atare, este fără echivoc că acest acord bilateral a fost încălcat prin emiterea celor două dispoziţii ulterioare, angajatorul procedând unilateral la transformarea duratei contractului individual de muncă.
2. Nu a fost citată pentru termen întrucât avea termen în cunoştinţă, iar faptul că persoana împuternicită să o reprezinte nu s-a prezentat în instanţă, nu constituia un motiv legal şi procedural de amânare a cauzei, cu atât mai mult cu cât partea solicitase judecata în lipsă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 844 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă – printre altele – obiectul cererii, iar conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii.
2. În mod corect a procedat prima instanţă la suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., şi a menţinut această măsură, reţinând că reclamanţii nu şi-au respectat obligaţia pusă în vedere de către instanţă de a-şi preciza obiectul acţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 801 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte calitatea procesuală a recurentei, aceasta este conferită de calitatea de parte în cauza soluţionată de Tribunalul Vaslui prin hotărârea care face obiectul prezentului recurs. Calitatea procesuală de recurentă aparţine pârâtei chemate în judecată de către intimaţii reclamanţi, respectiv SC B. SA Bârlad, care, fiind o societate în lichidare, este reprezentată de lichidatorul confirmat, Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. I.
2. Pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele criterii prevăzute în art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Intimaţii reclamanţi nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor criterii.
În ceea ce priveşte metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, aceasta include mai multe etape, care trebuie parcurse în ordinea cronologică indicată în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Niciuna dintre aceste etape nu a fost parcursă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 782 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care dispoziţia care priveşte revocarea dispoziţiei nr. 287/2006, nu este un act administrativ şi nu a fost emis de recurent în calitate de autoritate publică, ci în calitate de angajator, aşa cum a fost denumit în contractul colectiv de muncă, este evident că prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pe care recurentul înţelege să se întemeieze pentru a justifica dreptul său de a revoca un act care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
2. În ceea ce priveşte plata sumei de 3366 lei, nu sunt aplicabile prevederile HCL 84/20.03.2006, invocate de recurent. Dreptul la indemnizaţia de înmormântare egală cu trei salarii medii brute pe economie este recunoscut prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat între Primăria mun. I, pe de o parte, reprezentată de recurent, care a fost împuternicit să semneze contractul, şi Sindicatul Liber „T.”, pe de altă parte. Acordarea acestui drept nu este condiţionată de încadrarea în prevederile bugetelor de venituri şi cheltuieli ale fiecărei instituţii, o atare clauză, menţionată în HCL nr. 84 din 20 martie 2006, neregăsindu-se şi în Contractul Colectiv de Muncă.
3. Din referatul compartimentului economic, deopotrivă invocat de recurent, rezultă că s-a avut în vedere plata indemnizaţiei de înmormântare egale cu un salariu mediu brut pe economie, deşi, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, intimatul F.E. era îndreptăţit la plata indemnizaţiei de înmormântare egale cu trei salarii medii brute pe economie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 778 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie de aprobare a desfiinţării punctului de lucru, este evident că locul de muncă al contestatoarei s-a desfiinţat în mod efectiv şi are o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) şi (2) Codul muncii.
2. Reţinând şi faptul că societatea a oferit recurentei-contestatoare un alt post, vacant la data respectivă, pe care aceasta l-a refuzat (din considerente ce nu sunt concludente în speţă), Curtea de Apel reţine că decizia emisă de Societate este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale, şi a fost în mod greşit anulată de prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 777 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din examinarea contractului individual de muncă, nu rezultă că s-ar fi precizat lucrarea, proiectul sau programul care face obiectul său, pentru a fi aplicabilă situaţia de excepţie prevăzută de art. 81 lit. e) Codul muncii, care permite încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată.
2. Actul unilateral al angajatorului, prin care a decis încetarea contractului individual de muncă al recurentului, prezumat a fi încheiat pe durată nedeterminată, este lovit de nulitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 733 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fapta ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, a constat în neîndeplinirea unei obligaţii de serviciu, conform fişei postului, respectiv neplanificarea autovehiculului pentru revizia tehnică, anterior expirării reviziei tehnice anterioare, şi nu în nesupravegherea reparaţiilor efectuate la autovehicul.
2. În aceste condiţii, sunt irelevante, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a intimatului, gravitatea „defecţiunilor” constatate la autovehicul, care au determinat prezentarea acestuia la service, raportul de cauzalitate între aceste defecţiuni şi incendiul izbucnit în compartimentul conducătorului auto sau stabilirea vinovăţiei unei persoane în producerea incendiului, aşa cum a reţinut prima instanţă.
3. Neîndeplinindu-şi, din culpă, obligaţia din fişa postului, de planificare a autovehiculului la inspecţia tehnică, intimatul, salariat al recurentei, a cauzat acesteia o pagubă, ca urmare a refuzului asigurătorului de a o despăgubi pe recurentă, refuz întemeiat tocmai pe neefectuarea la termen a inspecţiei tehnice.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 710 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea invocată de recurent potrivit căreia se afla în concediu medical la data emiterii deciziei este irelevantă în cauză întrucât actul unilateral nu are caracterul unei concedieri ori al unei sancţiuni disciplinare pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 60 (1) lit. a) Codul Muncii ori a dispoziţiilor art. 267 (1) Codul Muncii ci, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, sunt incidente dispoziţiile art. 56 lit. j) Codul muncii.
2. Nici critica referitoare la faptul că numita J.E. ar fi fost pensionată şi nu mai putea fi numită în funcţie nu poate fi primită întrucât singura probă concludentă si care ar fi produs efecte juridice sub acest aspect ar fi decizia de pensionare a acesteia, decizie care nu există in cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 686 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele criterii prevăzute în art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor criterii pentru membrii de sindicat în numele cărora a formulat acţiunea.
2. În ceea ce priveşte metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, aceasta include mai multe etape, care trebuie parcurse în ordinea cronologică indicată în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Niciuna dintre aceste etape nu a fost parcursă, iar simpla susţinere a recurentului, în sensul că activităţile din cadrul societăţii ar corespunde încadrării în grupa de muncă “condiţii speciale”, potrivit art. 37 lit. a) şi b) din H.G. nr. 1025/2003, (probabil că recurentul a dorit să se refere la pct. 31 lit. a) şi b din Anexa 1 a H.G. nr. 1025/2003, care prevede lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, cu respectarea prevederilor acestei hotărâri), nu atrage încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 656 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a obligat instanţa de fond angajatorul să achite contestatorului drepturile băneşti cuvenite reprezentând contravaloarea indemnizaţiei pentru concediu medical. Pe cale de consecinţă, neprocedând la anularea dispoziţiei de concediere şi la emiterea alteia în condiţii de legalitate, după expirarea perioadei de incapacitate de muncă a contestatorului, angajatorul-recurent urma să ia act de demisia înregistrată şi a cărui termen de preaviz de 15 zile, potrivit art. 79 Codul muncii, a expirat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 608 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că disciplina muncii are în vedere doar executarea unor ordine legale ale angajatorului, în mod corect intimatul a refuzat să predea acest autoturism unui alt coleg, fără o dispoziţie scrisă din partea conducerii societăţii, pentru a evita atragerea răspunderii sale patrimoniale în ipoteza în care, îndeplinind ordinul verbal primit, s-ar produce o pagubă în patrimoniul societăţii.
2. Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit în cauză că acest autoturism ar fi fost repartizat spre folosinţă întregului Serviciu Suport Proiect din cadrul societăţii, înscrisul cu ştersături depus la fila nr. 15 dosar recurs neputând constitui o probă în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 601 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 80 (9) din Legea nr. 138/2004 persoanele care se încadrează în muncă sau se pensionează potrivit legii, în perioada prevăzută în alin. (2) (în care i se acordă şi indemnizaţie de şomaj) beneficiază până la expirarea acestei perioade, de venitul de completare în cuantumul stabilit potrivit alin. (1). Prin urmare, faptul că acesta s-a angajat în perioada în care primea venitul de completare, nu împietează cu nimic asupra îndreptăţirii sale la acordarea acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 598 din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional pe anii 2007-2011, salariaţii, în afară de ajutoarele prevăzute de lege, vor beneficia şi de un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru naşterea unui copil; dacă mama nu este salariată, soţul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază.
2. Având în vedere faptul că în urma cererii adresate de către reclamantă spitalului la data de 19.03.2008, acesteia nu i-au fost acordate drepturile salariale cuvenite pentru naşterea fiului său, aceasta este îndreptăţită şi la plata de daune-interese, potrivit disp.art. 161 alin. (4) Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 552 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reţinându-se existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte acordare indemnizaţiei de 10 %, se constată că intimatul-reclamant, grefier care nu a beneficiat de această indemnizaţie, este îndreptăţit la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanţă, pentru asigurarea unei reparaţii echitabile şi integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum şi pentru asigurarea reparaţiei echitabile şi integrale a prejudiciului, cert şi determinabil, pe care aceştia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat şi pentru viitor, intimatul a justificat un interes născut şi actual când şi-au exercitat dreptul la acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 56 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este vorba de un refuz al angajatorului, refuz pe care de altfel trebuia să-l probeze cel ce l-a invocat, respectiv reclamantul, ci de imposibilitatea de a executa o asemenea obligaţie. Susţinerile din recurs ale reclamantului, potrivit cărora la biroul personal al unităţii a regăsit un registru de cadre unde era menţionat numele său, nu au fost dovedite, fiind simple afirmaţii şi, chiar în ipoteza în care ar fi fost probate, nu există posibilitatea fostului angajator să-i elibereze o adeverinţă din care să rezulte cuantumul veniturilor realizate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 391 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform dispoziţiilor art. 270 (1) Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Având în vedere calitatea de gestionar a pârâtului (fila 6 dosar fond Tribunalul Vaslui) operează şi prezumţia relativă de culpă în ceea ce priveşte lipsurile constatate în gestiune, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către D.S. Mai mult, acesta a recunoscut expres lipsa în gestiune, tribunalul reţinând greşit contrariul. Astfel, aşa cum rezultă fără echivoc din angajamentul de plată, a recunoscut un minus de inventar afirmând că urmează a justifica suma.
2. Conform dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.În speţă, reclamanta nu a dovedit că pârâtul, în cadrul exercitării atribuţiilor sale de serviciu i-a produs un prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 380 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziilor (având în vedere că a fost respinsă pe fond contestaţia împotriva deciziei şi intimata nu are interesul de a formula recurs în privinţa acesteia), Curtea de Apel constată că în mod corect a fost respinsă de către prima instanţă.
2. Prima instanţă a interpretat greşit probele dosarului în ceea ce priveşte decizia. În această decizie s-a reţinut că salariatul a încălcat dispoziţiile cap. IX, art. 66 pct. 40 lit. a) şi pct. 56 din S. întrucât nu a oprit mijlocul de transport în staţie şi nu şi-a îndeplinit, astfel, obligaţiile de serviciu. Conform fişei postului, şoferul de microbuz este obligat să respecte staţiile din traseu şi să nu oprească între staţii decât în cazuri speciale (avarii, accidente, control gen filtru etc.).
Cât priveşte deciziile nr. 942/2.08.2007 şi nr. 1212/19.10.2007, în mod corect instanţa de fond a admis contestaţiile. Astfel, în decizia nr. 942/2007 s-a reţinut încălcarea cap. IX art. 66 pct. 30 lit. a) din S., respectiv comportarea necuviincioasă a salariatului în relaţiile cu publicul călător, însă sesizarea telefonică şi cercetarea disciplinară se referă la faptul că şoferul ar fi luat un bilet compostat de la un călător. De asemenea, în decizia nr. 1212/2007 s-a reţinut încălcarea cap. IX art. 66 pct. 11 şi pct. 56, respectiv încălcarea regulilor şi disciplinei privind siguranţa mijloacelor de transport în comun şi neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 306 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză, societatea recurentă, căreia îi revenea sarcina probei potrivit disp.art. 287 Codul Muncii, nu a dovedit întrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatului, în temeiul disp. art. 270 Codul Muncii. Recurenta nu a dovedit, cu fişa postului, sarcinile de serviciu ale intimatului a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv. Se mai reţine că recurenta nu a dovedit în cauză că prejudiciul cauzat de salariatul B.B. ar fi real şi cert.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 304 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 289 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 288 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 286 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, se reţine că intimata-reclamantă T.N. este salariata recurentului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I pe postul de asistentă medicală, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei a IV-a. Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
2. În ceea ce priveşte recursul Ministerului Sănătăţii Publice Curtea reţine că, prin raportare la dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 combinate cu art. 301 C. proc. civ, acesta a fost declarat tardiv şi va fi respins ca atare conform art. 103 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 285 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 4/31.05.2007 este nelegală, din mai multe considerente. Mai întâi, în mod inadmisibil, a fost emisă la 31.05.2007, dar cu aplicare retroactivă, de la 16.05.2007. În al doilea rând, în motivarea acesteia s-au reţinut, spre final, pe lângă absenţele nemotivate din 26-30.04.2007, şi cele din 16.05-31.05.2007, însă pentru această din urmă perioadă nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 267 Codul muncii.
Deşi în contractul de muncă al contestatoarei este prevăzut un program de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, se susţine că programul de lucru era Luni – T.: 8-20, E. şi Sărbătorile legale: 8-14. Nu se face însă dovada că acest program de lucru ar fi fost adus la cunoştinţă contestatoarei ori că ar fi fost încheiat un act adiţional în care să fi fost modificat – prin acord – durata de lucru convenită iniţial.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 284 din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul a încălcat, prin emiterea deciziei contestate, dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2) Codul Muncii, care stabilesc că, pe durata executării unui contract de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă, doar în situaţia în care debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie.
2. Deşi s-a produs o reorganizare a activităţii angajatorului, reclamantul-intimat a continuat să ocupe de fapt aceeaşi funcţie, cea de director al Sucursalei I, funcţie pentru care a fost supus la o perioadă de probă de 90 de zile, conform actului adiţional. De altfel, se mai reţine că în Codificarea D. a funcţiilor de conducere şi de execuţie, anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, există doar funcţia de director de sucursală, neexistând şi cea de director centru zonal. Intimatul, care nu mai putea fi supus unei noi perioade de probă pentru aceeaşi funcţie, nu făcea parte dintre salariaţii a căror aptitudini să fie verificate de comisia numită prin decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 259 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că recurentul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I nu şi-a întemeiat, în drept, motivele de recurs, însă neindicarea temeiurilor de drept sau indicarea lor greşită nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304, aşa cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 258 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Discriminarea între diferitele categorii de magistraţi, care au beneficiat de sporul de 30%, respectiv 40% a indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi cei care nu au beneficiat de acest spor a fost constatată prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
2. În condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care se referă reclamanţii şi intervenienţii, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, situaţie în care în mod corect instanţa de fond a admis această excepţie, respingând astfel acţiunea reclamanţilor şi intervenienţilor în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 255 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii. Doctrina şi practica judiciară au stabilit deja că soluţia corectă, în situaţia în care angajatorul a dispus concedierea şi a aflat ulterior despre existenţa cazului de interdicţie prev. de art. 60 Codul muncii, este aceea a revocării deciziei de concediere şi emiterea unei noi decizii după ce a încetat cazul ce a determinat interdicţia.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin completările acţiunii depuse la dosar fond, contestatorul a solicitat repunerea părţilor în situaţia ultimului act adiţional legal (în care acesta avea funcţia de director general).
3. Ca o consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară şi în temeiul prevederilor art. 74 alin. (1) Codul muncii, instanţa de fond a dispus obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat nelegal. Nu este vorba în asemenea situaţie de o dublă actualizare, ci de acoperirea integrală a prejudiciului material suferit de salariat ca urmare a concedierii nelegale. Prin urmare, prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci s-a pronunţat asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
4. Potrivit art. 161 alin. (2) Codul muncii, plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil, iar potrivit art. 163 alin. (1) Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Nu se poate reţine că recurenta a plătit drepturile salariale cuvenite intimatului-contestator, în conformitate cu dispoziţiile legale, astfel încât, în mod corect a admis prima instanţă cazul de casare privind drepturile salariale aferente perioadei mai 2006-martie 2007, cel de-al patrulea motiv de recurs, fiind ca urmare, neîntemeiat.
5. Nu se poate reţine că s-ar fi făcut dovada compensării în bani a C.O. pe anii 2006, 2007 cu actele depuse la dosar; mai mult, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, conform art. 141 alin. (4) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 244 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, nicio sancţiune disciplinară nu poate fi aplicată mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute. Din originalul adresei de cercetare disciplinară prezentate în şedinţă rezultă că intimatul a fost invitat să dea explicaţii cu privire la părăsirea locului de muncă la data de 24.04.2007, în timp ce pe copia depusă la dosar de fond este modificată această dată, fiind consemnat-3.05.2007. Mai mult decât atât, în nota sa explicativă, contestatorul justifică doar lipsa sa de la locul de muncă în ziua de 24.04.2007, astfel încât se constată în cauză că salariatul nu a beneficiat de garanţiile oferite de dispoziţiile art. 264 alin. (4) Codul Muncii, neavând posibilitatea de a susţine toate apărările în favoarea sa în privinţa faptei pentru care a fost sancţionat prin decizia contestată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 230 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 222 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
2. Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 221 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al recurentei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 200 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice este fondat în sensul că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive de către instanţa de fond.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 199 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 198 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al recurentei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Ca urmare a respingerii în totalitate a acţiunii privind plata diferenţelor de drepturi băneşti, şi motivele vizând cererile accesorii formulate de recurenta-intimată J.T.N., respectiv acordarea de daune morale şi cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 197 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 163 alin. (1) Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
2. Angajatorul, căruia îi revine sarcina probei în conformitate cu dispoziţiile art. 287 Codul muncii, a depus statul de plată a salariilor, care este semnat de recurentul intimat E.E.E. Recurentul intimat nu a contestat semnătura sa de pe statul de plată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 204 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin Legea nr. 385/16 decembrie 21005 comuna Podu J. a fost declarată oraş şi, ca atare, nu se mai încadra în categoria localităţilor din mediul rural la care se refereau dispoziţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 anterioare modificării prin Legea nr. 108/2007.
2. Ca urmare, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale în ceea ce priveşte drepturile băneşti solicitate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 206 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul este fondat, însă numai prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Într-adevăr, greşit a stabilit instanţa de fond că, în speţă, coparticiparea procesuală pasivă ar fi obligatorie şi a respins acţiunea reclamantului pe această excepţie. Plata sporului de risc şi suprasolicitare solicitat de reclamant nu reprezintă o obligaţie comună a angajatorului şi a ordonatorului principal de credite, aşa cum reţine prima instanţă. În condiţiile în care instanţa ar constata întemeiat dreptul subiectiv la sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, plata acestuia urmează să o facă angajatorul reclamantului.
Introducerea în cauză a ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiţiei, vizează doar etapa ulterioară recunoaşterii dreptului subiectiv, respectiv cea a executării titlului şi nu poate fi făcută – în lipsa unor dispoziţii privind solidaritatea obligaţiei – peste voinţa reclamantului, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii procesului civil. În schimb, nu pot fi reţinute criticile reclamantului ce vizează necompetenţa instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 193 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată excepţia tardivităţii recursului. Excepţia este invocată în ceea ce-i priveşte pe recurenţii-reclamanţi P.M., U.N., D.O., J.F., E.B., E.U., B.E., N.N. şi G.D. În ceea ce-i priveşte pe recurenţii-reclamanţi S.N., E.F., E.M. şi D.F., Curtea de Apel constată că acestora nu le-a fost comunicată hotărârea primei instanţe, astfel încât recursul lor este declarat în termenul prevăzut de lege. Nici în privinţa recurenţilor-reclamanţi E.S., B.H. şi H.N. nu poate fi reţinută excepţia tardivităţii recursului, având în vedere că procedurile de comunicare a sentinţei civile nr. 1115/4.09.2007 sunt lovite de nulitate, deoarece nu cuprind data încheierii procesului-verbal conform art. 100 alin. (1) pct. 1 şi alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor S.N., E.F., E.M., D.F., E.S., B.H. şi H.N acţiunea este întemeiată, dar pentru perioada 28.08.2004-1.02.2007, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 283 pct. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripţie în cazul drepturilor salariale neacordate este de 3 ani. Ca urmare, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată (28.08.2007), dreptul la acţiune pentru perioada 25.05.2004-27.08.2004 este prescris.
În ceea ce priveşte pe reclamanta E.F., sporul solicitat urmează a-i fi acordat începând cu data angajării acesteia, respectiv 3.07.2006. Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, prev. de art. 1088 şi urm. C. civ., vor fi obligaţi pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Nu poate fi reţinut însă motivul de recurs vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesul pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Obligaţia de plată, care este o obligaţie de „a da”, se stabileşte în raport de titularul dreptului material (şi, respectiv obligaţiei corelativ) dedus judecăţii. În speţa de faţă, calitatea procesuală pasivă în cadrul obligaţiei de plată revine Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Iaşi şi Tribunalului Vaslui, ca ordonator principal, secundar şi, respectiv, terţiar de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 190 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cercetarea prealabilă este ulterioară încetării raporturilor de muncă, ceea ce atrage nulitatea deciziei de concediere, conform dispoziţiilor art. 267 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 184 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul a solicitat şi plata unei „pensii viagere”, însă această cerere a sa nu are ca obiect drepturi de asigurări sociale, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă, care a considerat că intimatul nu are calitate procesuală pasivă deoarece cererea de pensionare a fost adresată J B.
2. Pensia viageră nu este un drept de asigurări sociale, iar pretenţiile recurentului au natura juridică a unor despăgubiri periodice, pe toată durata vieţii, solicitate de la angajatorul al cărui salariat era acesta la data la care pretinde că a suferit un accident de muncă, în urma căruia a rămas cu o invaliditate permanentă de 50%.
3. Cum la această dată recurentul era angajat pe bază de contract la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră I, se constată că intimatul are calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 182 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 215/2001, privind administrarea publică locală, autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege. Îi revine în sarcina pârâtului intimat Consiliul Local O. obligativitatea de a prevedea şi aproba în bugetul local sumele necesare la care a fost obligat prin sentinţa civilă 1409 din 6 decembrie 2007 a Tribunalului Vaslui.
2. Faptul că această obligaţie îi revine intimatului din însăşi conţinutul legii, nu înseamnă că situaţia în care acesta refuză să aplice dispoziţiile legale în vigoare el nu mai trebuie obligat la includerea acestei sume datorate în bugetul local. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât pârâtul intimat refuză şi în prezent să se conformeze dispoziţiilor sentinţei civile, sentinţă ce este definitivă şi executorie, prin natura litigiului soluţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 167 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune. Critica referitoare la neincidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 268 (1) Codul Muncii formulată de recurenta-pârâtă S.R.R. se vădeşte a fi nefondată. Termenul de 30 de zile calendaristice stipulat de art. 268 (1) Codul Muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii. Luarea la cunoştinţă se poate realiza printr-o notă, referat sau proces-verbal, care dobândesc dată certă prin înregistrarea în registrul general al angajatorului.
2. Analizând condica de prezenţă pe luna ianuarie 2007 în coroborare cu foaia de pontaj, reţine că recurenta-reclamantă B.E. nu a semnat de prezenţă şi nu apare ca fiind menţionată cu ore de muncă desfăşurate.
3. Daunele morale sunt consecinţe de natură patrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a o căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale (art. 998 C. civ.) dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 166 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune privind plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogat nelegal prin O.G. nr. 83/2000. În atare condiţii, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 284 Codul Muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., cu referire la art. 166 şi 283 lit. c) Codul muncii, competenţa de soluţionare revenind tribunalului ca instanţă de drept comun în materia conflictelor de muncă.
2. Prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 dată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată: Constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001”. Prin raportare la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se poate reţine că sentinţa dată de tribunal este nelegală ori că instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Mai reţine Curtea că în mod corect instanţa a obligat pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale cu aplicarea indicelui de inflaţie, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, conform dispoziţiilor art. 1088 şi urm. C. civ.
3. Cererea reclamantei de obligare directă a Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul acţiunii a fost respinsă, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părţi, aşa cum se arată în cererea de recurs. Obligaţia stabilită în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a făcut prin raportare la dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. Ca atare, Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanţie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 161 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Soluţia încorporată în dispozitivul sentinţei recurate este corectă, deşi motivarea este necorespunzătoare. Doctrina şi practica judiciară au stabilit, în acest caz, că instanţa de control judiciar se va opri la soluţia respingerii recursului, dar va proceda la substituirea motivării.
2. În speţă, prin sentinţa civilă Tribunalului Iaşi, ce constituie titlu executoriu, s-a stabilit că N.E. va primi o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. Este cert, aşadar, că în categoria „celelalte drepturi de care ar fi beneficiat” se includ şi tichetele de masă, în condiţiile în care salariatul ar fi beneficiat dacă nu ar fi existat decizia nelegală de concediere. Mai mult, pe calea contestaţiei la titlu nu se poate stabili, dacă în cazul concret al intimatului, acestuia i se cuvin sau nu tichete de masă cu titlu de despăgubire, conform art. 78 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 145 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin rămânerea definitivă a sentinţei de declinare a competenţei, a fost calificat irevocabil obiectul acţiunii ca fiind o cerere în constatarea nulităţii contractului individual de muncă încheiat între pârâţii-intimaţi pe perioadă determinată. În atare condiţii, corect a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea prevederilor legii speciale în materie, respectiv ale art. 283 lit. d) Codul muncii, conform căruia cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. În baza principiului specialia generalibus derogant, legea specială se aplică prioritar celei generale, indiferent de natura nulităţii invocate.
2. În situaţia în care actul juridic este consecinţa săvârşirii unor infracţiuni, este posibilă anularea sa pe calea unei acţiuni penale şi nu în cadrul procesului de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 139 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Ajutorul acordat conform Legii nr. 19/2000, nu exclude acordarea unor ajutoare de către angajatori, în temeiul dispoziţiilor contractelor colective de muncă. Însă, prin art. 33 alin. (3) lit. c) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel judeţean-învăţământ, înregistrat la nr. 87 din 26.04.2004, nu s-a prevăzut acordarea de către angajator a unui alt ajutor de deces decât cel reglementat de Legea nr. 19/2000.
2. Astfel, conform acestei clauzei contractuale, „în caz de deces al unui salariat din învăţământ, cei îndreptăţiţi beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale, conform legii.” Aşadar, se menţionează în mod expres că ajutorul de deces este din bugetul asigurărilor sociale, conform legii. În conformitate cu prevederile Legii bugetului asigurărilor sociale de stat neputându-se acorda mai multe ajutoare din fondul asigurărilor sociale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 128 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La termenul de judecată a declarat că renunţă la judecata cererii de recurs. Având în vedere principiul disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, se va lua act de retragerea recursului şi se va menţine sentinţa.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 125 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Ca urmare a încadrării reclamantului „limitat în timp de pace şi război” de către Comisia de Expertiză Medico-Militară, în cauză a operat de drept clauza de reziliere cuprinsă în conţinutul contractului de angajare [alin. (4) pct. A)] şi anexa 10 la acesta, având în vedere şi dispoziţiile legii speciale în materie [Legea 384/2006 – art. 1 alin. (2), art. 45 lit. d), art. 69 alin. (2)]. Faptul că la data de 30.03.2007 a expirat concediul medical, iar încetarea activităţii a avut loc pe 30.05.200, nu poate conduce la concluzia transformării contractului de angajare din durată determinată în durată nedeterminată.
2. Propunerea de trecere în rezervă s-a făcut în baza Certificatului medical nr. 553/5 din 5.04.2007 a Comisiei de Expertiză Medico-Militare, iar Ordinul nr. 104/30.05.2007 de trecere în rezervă este dat cu respectarea Instrucţiunilor aprobate prin Ordinul nr. 203/29.12.2006.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 123 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sporul de confidenţialitate prevăzut de art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 combinat cu art. 45 din O.G. nr. 188/1999 nu este acordat în mod absolut tuturor funcţionarilor publici prevăzuţi de acest text, ci legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului principal de credite dreptul de a determina categoriile de funcţionari, cuantumurile sporurilor de confidenţialitate şi condiţiile de acordare. Curtea constată că în privinţa sporului de confidenţialitate nu se conturează elemente generatoare de discriminare, nefiind incidente dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum reţine instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 135 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În lipsa unei justificări rezonabile şi obiective, diferenţa de tratament juridic între situaţii similare şi comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuţiilor de serviciu, responsabilităţile ce le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menţionate nu pot fi reţinute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincţia salarială.
2. Cât priveşte Hotărârea C.N.C.D. nr. 333/08.10.2007, prin care s-a reţinut că acordarea sporului de 10% numai anumitor grefieri nu constituie o faptă de discriminare, nu este obligatorie pentru instanţa de judecată investită cu o cerere formulată în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 114 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reţinând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi va fi modificată în parte sentinţa, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2004-21 octombrie 2006, cu consecinţa obligării pârâţilor să plătească reclamantei sporul de vechime, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective, pentru perioada 22 octombrie 2004-5 martie 2005.
2. Cât priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. I, Curtea de Apel constată că este nefondat. Acesta a fost obligat, de către instanţa de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condiţiile în care printre atribuţiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăseşte şi coordonarea acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 118 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care pârâtul nu-şi recunoaşte vinovăţia în producerea pagubei, nu au fost depuse la dosar fişa postului – din care să rezulte atribuţiile de serviciu ale acestuia – sau cele două acte interne pretins a fi încălcate, nu se poate reţine că este vorba de o faptă ilicită şi personală a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, nici că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, ori că ar fi fost dovedită culpa salariatului în producerea prejudiciului. Ca atare, în mod corect a constatat prima instanţă neîntrunirea tuturor condiţiile cumulative impuse de art. 270 alin. (1) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 111 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, reţinute şi de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 166 alin. (1) Codul muncii, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
2. Având în vedere dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestaţiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acţiune pentru fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluţionat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
3. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30%, respectiv 40% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 30%, respectiv 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 107 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin cerere reclamanta intimată nu a solicitat plata sporului de confidenţialitate de până la 15% începând cu luna septembrie 2004, aşa cum susţine recurentul, ci plata unei despăgubiri, actualizată la data plăţii, egale cu suma primită de colegii magistraţi cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiţiei. Cerere reclamantei a fost examinată de către instanţa de fond, care a pronunţat sentinţa civilă prin care pârâţii, inclusiv recurentul, au fost obligaţi în mod corect la plata drepturilor băneşti care au fost solicitate de intimată, aşa încât nu se poate reţine că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut sau că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
2. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 104 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsurile luate de intimată, care a emis cele două decizii, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, respectiv de încetare de drept a aceluiaşi contract, ambele anulate de instanţele de judecată, se circumscriu noţiunii de „faptă ilicită”, săvârşită cu vinovăţie care îmbracă forma culpei, în accepţiunea art. 999 C. civ.
2. Prejudiciul suferit de recurent priveşte demnitatea şi reputaţia acestuia, afectate prin cele două decizii de desfacere a contractului individual de muncă, emise succesiv de intimată, şi prin omisiunea de a pune în executare a doua dispoziţie de reintegrare. Este evident că recurentul, care a desfăşurat activitate 14 ani ca ofiţer activ şi a deţinut o funcţie de mare responsabilitate, a perceput mai intens, fiindu-i afectată demnitatea, măsurile luate de angajator, în mod deosebit desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru încălcarea în mod repetat a obligaţiilor şi sarcinilor de serviciu. Şi reputaţia sa a avut de suferit, recurentul bucurându-se anterior de aprecieri din partea superiorilor şi colegilor. Chiar şi în perioada în care a fost salariatul intimatei, performanţele sale profesionale au fost apreciate ca deosebite, aşa cum rezultă din fişele de evaluare întocmite în anii 2001-2002. Prejudiciul nepatrimonial nu poate fi înlăturat prin anularea deciziilor şi reintegrarea pe post sau plata drepturilor băneşti, calculate până la data reintegrării efective
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 98 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită condiţia cercetării prealabile în cazul în care angajatorul a procedat doar la luarea unei note de relaţii din partea salariatului, fără să-i aducă la cunoştinţă obiectul cercetării (în adresa reţinută de prima instanţă făcându-se doar referire la referat) şi fără să-i acorde dreptul de a formula apărări şi motivaţii şi de a prezenta dovezi.
2. În atare condiţii, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, conform dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, nemaifiind necesar a se analiza şi motivele de fond invocate. Faţă de cele reţinute, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 267 alin. (2) Codul muncii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 99 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea constată că grefierul care participă la activităţi din cele menţionate în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi ulterior, de art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 se află într-o situaţie analogă şi comparabilă cu grefierii de şedinţă şi cu cei care-şi desfăşoară muncă în alte compartimente din cadrul instanţelor judecătoreşti. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile. Nu există temei a se considera că diferenţa de tratament salarial urmăreşte un scop legitim, iar raportul de proporţionalitate dintre scop şi mijloacele utilizate este lipsit de importanţă câtă vreme există disproporţionalitate între interesul general (organizarea judiciară) şi interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că acesta este nefondat, în mod corect prima instanţă obligând recurentul să includă în buget sumele necesare plăţii sporului de vechime.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 85 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neacordarea sporului de dispozitiv salariaţilor D.G.A.S.P.C. I reprezintă un tratament discriminatoriu în raport cu angajaţii Consiliului Judeţean I.
2. Se reţine însă, că în mod eronat pârâţii au fost obligaţi să plătească lunar reclamanţilor suma de 320 RON, reprezentând drepturi salariale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă. Având în vedere faptul că reclamanţii sunt salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului I, aceştia nu pot beneficia de prevederile acestui contract colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 81 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii reprezintă o faptă de discriminare indirectă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, iar intimatele reclamante, care fac parte din categoria judecătorilor excluşi de la dreptul de a beneficia de stimulente, sunt îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. (4) din O. G. nr. 137/2000, nu a dovedit că acest criteriu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor: calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 96 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanţilor (personal salarizat prin O.U.G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanţii nu pot obţine (datorită incompatibilităţilor, interdicţiilor şi incapacităţilor legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creşterea indicelui preţurilor de consum, la fel ca şi în cazul celorlalte salarii bugetare. Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizaţiile reclamanţilor ar fi fost majorate la fel ca şi în cazul celorlalţi bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizaţiile de încadrare ale reclamanţilor.
2. În mod eronat pârâţii invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanţilor pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent şi neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflaţiei.
3. Reclamanţii au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflaţie, cerere pe care instanţa o găseşte admisibilă, ţinând cont şi de prevederile art. 1082 din Codul civil şi art. 161 alin. (4) Codul Muncii. În acest articol se arată că debitorul este obligat la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credinţă din partea sa, afară dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâţii sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor şi adaosurilor, precum şi pentru neiniţierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 94 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar dacă decizia pronunţată în recurs de Tribunalul Bucureşti este ulterioară încheierii actului adiţional, se consideră că reclamanta-recurentă nu a îndeplinit niciodată condiţia de reprezentativitate la nivelul E. întrucât sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 B (prin care i s-a constatat iniţial reprezentativitatea) trebuie considerată, cu putere de lucru judecat, că nu a existat, urmare a admiterii recursului şi a modificării în tot a hotărârii initiale.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la eroarea instanţei de fond privind denumirea pârâtei-intimate S.C. E. S.A. – Membru P. Grup – şi acesta apare ca nefondat. Astfel, această eroare este strecurată doar în considerentele hotărârii şi nu are implicaţii asupra soluţiei pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
3. Referitor la existenţa pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. c) şi 18 alin. (3), teza finală, din Legea nr. 130/1996, Curtea constată că deciziile cu acest caracter sunt, într-adevăr, obligatorii pentru instanţe, însă doar din momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Or, în speţă, până la data pronunţării prezentei această decizie nu a fost publicată.
4. Reclamanta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta acţiune. Calitatea procesuală este o excepţie de fond, fiind în strânsă legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, mai exact cu exerciţiul dreptului la acţiune. Ca atare, calitatea procesuală trebuie cercetată şi trebuie să existe pe tot parcursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile şi nu doar la momentul introducerii acţiunii, aşa cum invocă recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 88 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 72 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice va fi respins ca tardiv introdus.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de „unitate”, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II. Totodată, trebuie reţinut că reclamanta a fost deja salarizată la nivel clinic pentru perioada 3.2004-18.04.2006 desfăşurând activitate în ambulatoriul spitalului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 71 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc.civilă. În consecinţă, recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice va fi respins ca tardiv introdus.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de „unitate”, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 70 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de „unitate”, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantului a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, acesta a beneficiat de salarizare la nivel clinic, având în vedere că prin O. nr. 185/1.02.2007 s-a aprobat structura organizatorică a Spitalului de Pneumoftiziologie I, în care Secţia a III-a este prevăzută ca secţie clinică.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 69 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond nu a reţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, sau suspendat. Luând în considerare actele normative succesive prin care a fost suspendată plata primelor de concediu, instanţa de fond a stabilit data la care s-a născut dreptul la acţiune al intimatei reclamante, respectiv data de 1.01.2007, iar în raport de această dată a calculat termenul de 3 ani şi a constatat că intimata a formulat cererea în termen, respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de recurentă.
Intimata a ocupat şi ocupă funcţia de grefier, iar grefierul nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ci din categoria personalului auxiliar de specialitate, faţă de care au continuat să fie aplicabile dispoziţiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi ulterior datei de 1.01.2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 73 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar în ipoteza în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost parte la negocierea C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, clauzele acestuia în ceea ce priveşte coeficienţii minimi de ierarhizare şi salariul de bază minim brut se pot aplica doar salariaţilor contractuali care au participat la negocierea lor prin contractele individuale şi colective de munca nu şi celor din sectorul bugetar ale căror drepturi sunt deja stabilite prin legi, ordonanţe sau hotărâri de Guvern.
Dispoziţiile art. 241 (1) lit. d) Codul Muncii invocate de recurentă conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte (…) „pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară în cazul C.C.M. la nivel naţional” trebuie interpretate în speţă doar prin coroborarea lor cu dispoziţiile art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă. Nici invocarea dispoziţiilor art. 48 si 48 (4) din Legea nr. 128/1997 nu poate conduce la concluzia aplicabilităţii C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 salariaţilor bugetari din învăţământ întrucât acestea au caracter general iar respectarea criteriilor conţinute de textul de lege ţine, evident, de voinţa puterilor executivă şi legislativă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 74 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, însă doar sub aspectul acordării greşite de către instanţa de fond a sporului de 10% intervenienţilor D.D., U.D., U.N. şi E.E., şoferi în cadrul Tribunalului Vaslui.
Curtea constată că instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 77 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sporul de confidenţialitate prevăzut de art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, combinat cu art. 45 din O.G. nr. 188/1999, nu este acordat în mod absolut tuturor funcţionarilor publici prevăzuţi de acest text, ci legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului principal de credite dreptul de a determina categoriile de funcţionari, cuantumurile sporurilor de confidenţialitate şi condiţiile de acordare.
2. A discrimina în sensul dispoziţiilor art. 2 al.1 O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul 12 din aceeaşi Convenţie, înseamnă a diferenţia sau a trata diferit două persoane sau două situaţii atunci când nu există nici o distincţie relevantă. Principiul egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie, impune, aşadar, ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situaţii comparabile.
3. Nu se poate reţine întrunirea elementului de analogie sau de comparabilitate între categoriile de persoane care sunt invocate în prezenta acţiune şi reclamanţii-recurenţi. Se mai reţine că, prin deciziile Curţii Constituţionale, s-a statuat că principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 80 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta H.B. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 62 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. Astfel, conform dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 61 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, prin depunerea organigramei, în care postul de „funcţionar administrativ” nu se mai regăseşte. Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 54 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Stabilind că litigiul este un conflict de muncă, corect s-a reţinut şi că termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 166 Codul muncii, respectiv de 3 ani de la data când drepturile salariale ar fi fost acordate; raportat la data introducerii acţiunii şi perioada pentru care se solicită recunoaşterea coeficienţilor de multiplicare aplicabili indemnizaţiei reclamantului acţiunea este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani anterior menţionat. Ca atare, nu pot fi reţinute primele două motive de recurs invocate.
2. Prima instanţă a făcut o greşită interpretare a legii recunoscând reclamantului coeficientul de multiplicare 17 în loc de 15, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, fiind astfel incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. Instanţa de fond nu a dispus acordarea unor drepturi salariale actualizate în raport de indicele de inflaţie, ci doar obligarea de a-i modifica reclamantului indemnizaţia de încadrare acordată, în sensul aplicării unui coeficient de multiplicare mai mare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 57 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile. În lipsa unei justificări rezonabile şi obiective, diferenţa de tratament juridic între situaţii similare şi comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuţiilor de serviciu, responsabilităţile ce le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menţionate nu pot fi reţinute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincţia salarială.
2. Reclamanţii nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Finanţelor Publice la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul acţiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părţi, aşa cum se arată în cererea de recurs. Pentru aceste considerente, se reţine că Ministerul Economiei şi Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) are calitate procesuală pasivă în cauză.
3. Astfel, deşi în mod corect a respins cererea privind includerea sporului de 10% în salariul de bază, atributul legiferării neaparţinând puterii judecătoreşti, instanţa de fond, constatând existenţa unei discriminări în speţă, trebuia să acorde despăgubirile solicitate până la încetarea discriminării.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 49 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, invocat de reclamanţi, deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest articol şi trebuie să se refere la persoane comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul art. 2 alin. (1) şi 2 din O.G. nr. 137/2007. Curtea reţine că în speţă sunt întrunite condiţiile de analogie şi comparabilitate între situaţia reclamantei – judecător cu o vechime de peste 3 ani (căruia nu i s-au acordat venituri din fondul pentru stimulare) – şi situaţia judecătorilor cu o vechime în specialitate între 0-3 ani şi care au fost beneficiarii art. 25 din Legea nr. 146/1997. Sub aspectul acordării stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime între 0-3 ani şi al excluderii judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, se constată întrunirea şi a condiţiei unui tratament diferenţiat. Ceea ce Ministerul Justiţiei a dorit a fi o măsură afirmativă pentru judecătorii cu vechimea între 0-3 ani (stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilităţii în sistem şi îmbunătăţirii performanţelor profesionale), este practic o faptă de discriminare.
2. Potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002 (ce abrogă prin art. 80 Legea nr. 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
3. Reclamantul nu a solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul acţiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părţi. Obligaţia stabilită în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a făcut prin raportare la dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. şi art. 49 din Legea nr. 500/2002 şi art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002.
4. Aceste premii sau stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate judecătorilor în funcţie de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 48 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că, nefiind încheiat în speţă un contract de muncă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 pct. 2 lit. c), art. 79 şi art. 141 pct. 4 Codul muncii. De asemenea, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 16 pct. 1 şi 2 Codul muncii, invocate de recurent, având în vedere că, în speţă s-a dovedit încheierea unei convenţii civile de prestări servicii şi nu a unui contract de muncă. Astfel, convenţiile civile nu conferă calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecinţele ce decurg de aici: el nu beneficiază de salariu, ci de preţ (remuneraţie, în speţă), activitatea desfăşurată nu constituie vechime în muncă, iar răspunderea sa faţă de beneficiar este civilă (şi nu disciplinară) etc.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 43 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D.N. Astfel, conform dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 36 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E.B. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta P.S. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 26 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum rezultă din conţinutul art. 78 din C.C.M. în vigoare la nivelul angajatorului, formele de organizare a muncii şi de salarizare posibil a fi aplicate în unitate sunt cele în acord (direct sau indirect), în regie (după timpul de lucru sau în cote procentuale din veniturile realizate) din producţia marfă realizată lunar iar grilele de salarizare „reflectă categoriile socioprofesionale şi pregătirea profesională (…) venitul salarial reprezentând rezultatul obţinut din eficienţa muncii efectiv prestate”.
2. Este adevărat că de comun acord, reclamantul şi pârâta au stabilit la pct. 2 al art. 78 din C.C.M. că urmează a se achita salariaţilor salariile în regie, după timpul efectiv lucrat însă extinderea aplicării acestei forme de salarizare. Aşa cum chiar reprezentantul legal al reclamantului a susţinut la dezbaterea pe fond a cauzei „forma de salarizare nu a fost negociată” dar la nivelul angajatorului întrucât nu s-a ajuns la un acord în acest sens, aspect care rezultă şi din corespondenţa purtată între sindicat şi unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În lipsa unei justificări rezonabile şi obiective, diferenţa de tratament juridic între situaţii similare şi comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuţiilor de serviciu, responsabilităţile ce le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menţionate nu pot fi reţinute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincţia salarială.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
2. Reţinându-se existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei de 10%, se constată că intimaţii reclamanţi, grefieri care nu au beneficiat de această indemnizaţie, sunt îndreptăţiţi la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanţă, pentru asigurarea unei reparaţii echitabile şi integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum şi pentru asigurarea reparaţiei echitabile şi integrale a prejudiciului, cert şi determinabil, pe care aceştia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat şi pentru viitor, intimaţii au justificat un interes născut şi actual când şi-au exercitat dreptul la acţiune.
3. În ceea ce priveşte Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării invocată de recurent, se reţine că hotărârile pronunţate de această autoritate de stat în domeniul discriminării nu sunt obligatorii pentru instanţele de judecată investite cu soluţionarea cererilor pentru acordarea despăgubirilor formulate de persoanele care se consideră discriminate, instanţa de judecată putând constata, independent de hotărârea acestei autorităţi, existenţa sau inexistenţa discriminării. De altfel, art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede în mod expres că cererea nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.
4. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Dintr-o greşeală evidentă de dactilografiere, paragraful nu se regăseşte şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 1775 din 26 septembrie 2007, iar această omisiune poate fi asimilată unei „orice alte erori materiale”, susceptibilă de a fi îndreptată în condiţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine, aşa cum susţine recurentul, că s-a încercat suplinirea a ceea ce nu s-a analizat pe fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 11 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii – invocate de recurent – pe motiv că în condiţiile în care nu există o dispoziţie legală expresă, acţiunea ar fi inadmisibilă, nu poate fi primită şi va fi respinsă ca nefondată. Potrivit art. 3 din Codul civil „judecătorul care va refuza, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.
2. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, atât timp cât cel ce administrează procesul de învăţământ, inclusiv aspectele de normare a muncii, este recurentul Inspectoratul Şcolar Judeţean, aşa cum de altfel acesta însuşi recunoaşte şi prin motivele de recurs. Şi cum Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratele Şcolare Judeţene sunt cele ce stabilesc normele didactice, înseamnă că acesta din urmă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
3. Aspectele invocate de recurent prin motivele de recurs vizează doar interpretări ale articolelor 42-47 din Legea nr. 128/1997. Or, potrivit principiilor de interpretare a actelor normative, Curtea constată că instanţa de fond a respectat aceste principii, respectiv principiul interpretării logice. Astfel, a fost respectat principiul potrivit căruia dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care să producă efecte juridice şi nu în sensul în care să nu producă niciun efect. Ca urmare, dacă o normă juridică este susceptibilă de două interpretări se va opta pentru aceea care să facă posibilă aplicarea ei şi nu pentru interpretarea care ar paraliza orice posibilitate de aplicare a legii.
4. În baza Legii nr. 215/2001 şi art. 21 din Legea nr. 273/2006, Primarul este ordonator principal de credite pentru bugetul local şi are obligaţia de a vira sumele necesare plăţii către ordonatorul secundar, I.S.J., iar acesta către unităţile de învăţământ iar Consiliul Local aprobă întregul buget local. Ca atare, hotărârea judecătorească pronunţată în cauză trebuie să le fie opozabilă pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare a acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 190 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisiei Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 189 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de cererea prin care reclamantul a solicitat societăţii pârâte acordarea concediului legal de odihnă neefectuat şi faţă de cuprinsul adresei emise de S.C. „Angajator” S.R.L. O, din care rezultă că reclamantului i s-a achitat, un salariu brut de încadrare, din care suma de 827 RON reprezintă 13 zile de concediu de odihnă neefectuate, Curtea constată că pretenţiile reclamantului sunt justificate pentru un număr de 23 zile de concediu de odihnă neefectuate, respectiv 4 zile rămase din anul 2006 şi 19 zile concediu de odihnă pe anul 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1168 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În concordanţă cu principiul aplicării legii civile în timp, în situaţia în care salariatul a cauzat prejudicii angajatorului sub imperiul vechiului Cod al muncii care reglementa răspunderea materială a salariatului atunci angajatorul trebuia să urmeze această procedură pentru recuperarea prezudiciului. Lipsa de diligenţă a acestuia nu poate fi înlăturată, prin intentarea unei acţiunii în responsabilitate patrimonială, în temeiul noului Cod al Muncii. Aşadar, în raport data producerii prejudiciului în cauză (10.06.1999) introducerea unei actiuni în răspundere patrimonială la data de 27.08.2007 chiar în condiţiile desfăşurării unor cercetări penale pe perioada 15.03.2002-10.03.2005 este tardivă, atât sub vechile reglementări cât şi sub noile reglementări ale raspunderii salariatului din Codul Muncii.
2. Criticile vizând cheltuielile de judecată sunt de asemenea nefondate deoarece urmare respingerii actiunii reclamanta s-a aflat în culpă procesuală, aşa încât instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1110 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul a renunţat la judecata acţiunii formulate împotriva recurentei la al treilea termen de judecată. Prezent în instanţă, reprezentantul pârâtei recurente a solicitat să se ia act de voinţa reclamantului şi să fie obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată, conform notei de cheltuieli depusă la dosar.
2. În mod greşit instanţa nu a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1012 lei, reprezentând onorariu avocat şi transport, dovedite cu chitanţele depuse.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1024 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a reţinut prima instanţă că decizia a fost emisă în completarea primei decizi, nefiind o nouă decizie de sancţionare, ci o decizie de rectificare a datei concedierii.
2. Pe de altă parte, având în vedere că prin decizia nr. 29/20.03.2007 s-a dispus anularea deciziei nr. 20/3.02.2007, această decizie contestată nu mai există din punct de vedere juridic, anularea producând efecte retroactive de la data emiterii actului, acesta considerându-se că nu a fost emis vreodată. Pentru aceste motive contestaţia formulată de către reclamant împotriva acestei decizii a rămas fără obiect, ceea ce atrage respingerea acţiunii în privinţa acestei decizii.
3. Nu era necesară efectuarea unei noi cercetări disciplinare, deoarece nu este vorba de o nouă sancţiune disciplinară, ci de aceeaşi sancţiune aplicată prin decizia nr. 19/2007 – niciodată contestată de către reclamant – şi a cărei dată de aplicare efectivă a fost constant modificată din culpa reclamantului care nu depunea la timp certificatele medicale, astfel că angajatorul nu avea de unde să cunoască perioada de timp în care contractul de muncă este suspendat datorită incapacităţii temporare de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 734 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În consecinţă competenţa teritorială reglementată de art. 284 Codul Muncii este imperativă, exclusivă şi derogatorie de la dreptul comun astfel că ea poate fi invocată de către părţi oricând în timpul procesului şi chiar de instanţă din oficiu.
2. Astfel cum rezultă din acele dosarului reclamanta avea la data promovării litigiului domiciliul în localitatea E., localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Alba. În aceste condiţii în mod nelegal, cu încălcarea normelor imperative de competenţă, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Hunedoara.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 544 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisiei Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 674 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părţile cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare (în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 511/15 iunie 2006).
2. Or, în procesul verbal de control întocmit în urma verificărilor efectuate la nivelul societăţii pârâte de către organele de control ale Inspectoratului Teritorial Timiş se menţionează, certificându-se ca practică la nivelul acestui angajator, că „sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie”.
3. Angajatorul a respectat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional, a respectat limita minimă şi limita maximă până la care se putea acorda sporul pentru vechime în muncă, incluzând acest spor în salariul brut negociat între părţi cu ocazia încheierii contractului individual de muncă. Faptul că acest spor nu a fost evidenţiat separat şi nu a fost menţionat în carnetul de muncă, nu are nicio relevanţă juridică întrucât prevederile contractuale menţionează acordarea acestui spor numai la locurile de muncă unde nu este inclus în salariul negociat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 636 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 209 din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 281 indice 3 alin. (1) C. proc. civ. încheierile pronunţate în temeiul art. 281 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea.
Cum sentinţa în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea erorilor materiale era supusă căii de atac a recursului în cinci zile de la pronunţare şi încheierea era suspusă aceleiaşi căi de atac şi aceluiaşi termen. Recursul împotriva acestei încheieri a fost depus la poştă în data de 30.04.2008, astfel că este evident că şi în acest caz a fost depăşit termenul de 5 zile de la pronunţarea încheierii care a avut loc în data de 16.04.2008, ultima zi în care recursul putea fi declarat în termen fiind 22.04.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 717 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la cuprinsul încheierilor, art. 147 C. proc. civ. prevede că dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecători şi grefier. Deci, nu este necesară indicarea căii de atac şi termenul în care poate fi exercitată cu atât mai mult cu cât acestea sunt date de lege şi nu se produce părţii nicio vătămare pentru a se putea reţine o eventuală nulitate relativă, acestea atacându-se odată cu fondul şi nu separat, potrivit disp. art. 299 alin. (1) cu ref. la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Instanţa de fond a administrat probele care îndeplinesc condiţiile de a fi utile, pertinente şi concludente pentru rezolvarea cauzei, cenzurarea probelor solicitate de părţi fiind permisă conform disp. art. 167 C. proc. civ.
2. Întrucât prezenta contestaţie la executare a fost formulată la 15.05.2007, la peste 3 ani de la data încheierii executării silite a titlului executoriu a cărei lămurire se solicită, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 34/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu ocazia rejudecării cauzei instanţa nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea măsurii suspendării contractului de muncă şi, de asemenea, contrar celor dispuse prin decizia de casare nu s-a pronunţat nici cu privire la cererea reclamantului de constatare a încetării contractului de muncă prin demisie. Ca şi în sentinţa ce a fost casată, instanţa a făcut trimitere la o cauză anterioară ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Harghita. Cauza respectivă nu a avut însă acelaşi obiect cu prezenta cauză. Este adevărat că şi în acea cauză s-a formulat de către reclamant o cerere de obligare a pârâtei S.C. P. SRL la restituirea carnetului de muncă, fără însă a se solicita să se constate încetarea raporturilor de muncă şi constatarea nulităţii suspendării contractului de muncă.
2. Întrucât în prezenta cauză petitul privind restituirea carnetului de muncă este accesoriu primelor două petite care nu au mai făcut obiectul altei judecăţi, nu se poate susţine că hotărârea din cauza anterioară are autoritate de lucru judecat.
3. În ceea ce priveşte compensarea solicitată de reclamant, prin decizia de casare s-a stabilit ce aspecte trebuie să verifice instanţa şi ce probe trebuie să administreze pentru a decide dacă această măsură este sau nu justificată. Instanţa de fond a reţinut doar că reclamantul a declarat că nu doreşte efectuarea unei expertize care să lămurească aceste aspecte şi în consecinţă a apreciat că cererea este neîntemeiată. Nu s-a stabilit astfel de către instanţa de fond dacă pentru cercetarea acestor aspecte era absolut necesară efectuarea unei expertize contabile, întrucât doar în acest context se putea pune în discuţie refuzul reclamantului de a se administra această probă. Pe de altă parte, administrarea probelor se poate dispune şi din oficiu de către instanţă.
4. Instanţa de fond nu s-a conformat dispoziţiilor din decizia de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 138/R din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod just s-a apreciat că decizia contestată e nelegală sub aspectul datei de la care s-a dispus reintegrarea, în condiţiile în care unul din efectele repunerii în situaţia anterioară concedierii a contestatoarei, conform hotărârii judecătoreşti, îl constituie menţinerea continuităţii în muncă şi în aceeaşi profesie, considerându-se că niciodată contractul individual de muncă nu a fost modificat, respectarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti impunând menţionarea în cuprinsul deciziei contestate ca dată a reîncadrării data când a fost concediată, după cum reiese din considerentele şi dispozitivul sentinţei civile, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
2. În mod just s-a reţinut că, contestatoarea este îndreptăţită a primi drepturi salariale conform clasei 51 de salarizare în cuantumul prevăzut de CCM 2007-2008, în condiţiile în care actul adiţional prin care s-a dispus în mod unilateral de către intimată încadrarea contestatoarei într-o clasă de salarizare inferioară (46), cu efectul diminuării drepturilor salariale, a fost încheiat cu încălcarea disp. art. 41 (l) din Codul muncii
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 590 (4559) din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond s-a pronunţat asupra calităţii procesuale pasive privind cele două persoane fizice, cele două persoane fiind reprezentanţii legali ai societăţii pârâte şi Sindicatului „Solidaritate şi Energie”, introdus în cauză la cererea preşedintelui său, iar potrivit disp. art. 35 din Decretul nr. 31/1954 reprezentanţii legali ai persoanelor juridice respective acţionează în numele acestora, iar actele lor sunt actele persoanei juridice înseşi, situaţie în care aceştia nu pot fi obligaţi separat de aceste persoane juridice, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată împotriva societăţii pârâte şi sindicatului respectiv.
2. Probele administrate în cauză au fost corect apreciate şi interpretate, iar completarea lor nu mai este necesară cum a solicitat reclamantul, în condiţiile în care probele existente sunt de natură a dezlega cauza sub toate aspectele. De asemenea, din probe nu reiese că au fost încălcate drepturile reclamantului la libera asociere sindicală din moment ce nu a formulat cerere scrisă de demisie din sindicatul lui care a făcut parte, iar în legătură cu virarea sumelor de bani reprezentând contribuţia la fondurile sindicale, au fost respectate dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional în aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 54/2003.
3. Nu se justifică nici obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor solicitate de reclamant iniţial de 100.000 lei (RON) şi apoi diminuate – în recurs – la 1000 lei, neexistând niciun temei legal sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 526 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care întâmpinarea formulată de chematul în garanţie Guvernul României nu a fost comunicată recurentului-pârât, acesta neavând cunoştinţă de excepţiile absolute, ce nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, e evident că recurentul-pârât nu şi-a putut formula apărările pe care le aprecia ca fiind necesare, prin nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind comunicarea actelor de procedură şi a principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil producându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii atacate, fiind incidente disp. art. 105 (2) C. proc. civ. şi motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. Totodată, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ. şi având în vedere susţinerile Guvernului României, se impune ca instanţa de fond să solicite pârâtului ministerul Public –Parchetul de pe lângâ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – să precizeze în concret temeiul de drept al cererii formulate de acesta împotriva Guvernului României, respectiv dacă-şi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau nu, cu consecinţe directe în privinţa modului de soluţionare a cauzei.
3. Din examinarea întâmpinării formulate la prima instanţă de pârâtul ministerul Public –Parchetul de pe lângă Inalta C de Casaţie şi Justiţie – reiese că acesta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, având calitatea de ordonatori principali, respectiv terţiari de credite cu atribuţii în elaborarea proiectelor de buget ale unităţilor de parchet la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţilor. Nici aceasta cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de fond, deşi face referire despre ea în considerentele sentinţei, nu s-a pronunţat în niciun fel asupra ei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 518 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a avut în vedere faptul că, astfel cum reiese din copia hotărârii Consiliului de Administraţie, prin aceasta s-a aprobat suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor sucursalei I.I.C.M. Poarta Albă şi salarizarea acestora cu 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, plus sporul de vechime, cu anumite excepţii expres menţionate, măsura fiind executată prin decizia directorului general. În consecinţă, raportat la măsurile aprobate prin hotărârea sus menţionată şi la suspendarea contractelor individuale de muncă ale celor 8 salariaţi ai sucursalei I.I.C.M. Poarta Albă, se impunea admiterea numai în parte a acţiunii formulate, în sensul obligării pârâtei de a plăti acestor salariaţi – membrii de sindicat – salariul de bază începând cu luna când a operat suspendarea contractelor individuale de muncă, salariu ce urmează a fi actualizat în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 437 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform vizelor din paşaport, recurenta a fost plecată din ţară pentru o perioadă mai mare de 3 luni. Urmare acestui fapt, indemnizaţia de şomaj a încetat în temeiul art. 44 lit. h) din Legea nr. 76/2002 conform căruia încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj încetează la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni, fiind emisă o decizie în acest sens de către AJOFM D . Totodată, venitul de completare a fost calculat în cuantumul prevăzut de art. 122 alin. (1) din O.U.G. nr. 22/2004.
2. Ca urmare a încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj, venitul de completare al recurentei s-a modificat corespunzător, acesta suferind modificări şi ca urmare a modificării salariului minim brut pe ţară garantat în plată, sens în care au fost aplicate disp.art.127 din odin O.U.G. nr. 22/2004.
3. Susţinerile recurentei în sensul că Legea prevede încetarea indemnizaţiei de şomaj pentru o plecare mai mare de 3 luni sancţionând în acest fel plecarea în străinătate pentru obţinerea de venituri nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile legale sunt clare, art. 44 din Legea nr. 76/2002 precizând fără posibilitate de interpretare care sunt cazurile în care intervine sistarea acestei indemnizaţii, printre acestea neregăsindu-se şi situaţia amintită de către recurentă.
4. Referitor la susţinerile privind ignorarea de către prima instanţă a cazului fortuit care a împiedicat-o să respecte termenul legal de 3 luni în care trebuia să revină în ţară, Curtea constată că acestea nu se circumscriu dispoziţiilor legale privind existenţa cazului fortuit şi nici nu au suport probator, astfel încât prima instanţă în mod corect a apreciat că nu pot fi reţinute ca temei al acţiunii adresată instanţei de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 326 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea s-a dispus de către angajator cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia concedierii. Conform legislaţiei în vigoare, când un post este restructurat, societatea este obligată să nu mai angajeze 9 luni (conform art. 82 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional) personal pe postul restructurat, iar după trecerea acestui interval de timp, persoana care a deţinut postul anterior restructurării are drept de preemţiune în vederea ocupării acelui post.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum si pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 430/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simplul fapt al producerii unui eveniment cauzator de prejudiciu cu un autovehicul încredinţat unui angajat în considerarea acestei calităţi, nu poate atrage incidenţa jurisdicţiei muncii, care este o jurisdicţie specială aplicabilă numai domeniului prev. de art. 281 C.N., iar în materia răspunderii patrimoniale, celui prev. de art. 270 alin. (1) C.M.
2. Conform art. 270 alin. (1) Codul Muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
3. Răspunderea intimatului pentru avarierea autovehiculului încredinţat lui de către recurentă în considerarea calităţii sale de angajat, însă în afara orelor de program, fără nicio legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv fără legătură cu derularea contractului său de muncă, poate fi angajată în aceste circumstanţe pe temeiul răspunderii civile delictuale aşa cum corect a reţinut prima instanţă. În această situaţie, nefiind incidente normele speciale de dreptul muncii, competenţa soluţionării în primă instanţă a litigiului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a accidentului produs la data de 15.09.2008 revine instanţei de drept comun care în speţă este Judecătoria.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1721/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, recurenta a adresat cererea pentru acordarea decontării de 50% din contravaloarea biletului de odihnă angajatorului, deşi aceasta trebuia adresată unei organizaţii sindicale constituită la nivelul subunităţii şi care să fie afiliată la una din federaţiile sindicale reprezentative semnatare ale CCM 2007-2008, potrivit art. 75 alin. (2) par. 3 din CCM 2007-2008.
2. Curtea reţine că nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat deoarece dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Contractul de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (invocate de recurentă) nu obligă nicio persoană să adere la o organizaţie sindicală atâta timp cât dispoziţiile sunt în sensul unei obligaţii de a formula o cerere pentru decontarea concediului iar nu a unei cereri pentru aderare. Cererea trebuie formulată de toate persoanele indiferent de care sindicat aparţin astfel că nu sunt discriminatorii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1181/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Admiţând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reţine că, deşi hotărârea primei instanţe nu este motivată conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivarea poate fi suplinită de instanţa de control judiciar, având în vedere că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 745/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform clauzei contractuale stipulate în actul adiţional, cheltuielile ocazionate de formarea profesională sunt suportate de către angajator în considerarea ca acel angajat să exercite munca la angajator măcar o perioadă de timp, dar în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită fiind firesc ca acele cheltuieli să fie restituite de angajator având în vedere principiile culpei şi ale profitabilităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 254/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă trebuia să facă distincţia între excepţia peremptorie a lucrului judecat, al cărei rol este acela de a împiedica repetarea proceselor, şi lucrul judecat ca dovadă în justiţie, menit să asigure prestigiul hotărârilor judecătoreşti.
Prin urmare, din moment ce prin două hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, s-a modificat temeiul de drept al concedierii recurentului iar fostul angajator a fost obligat să completeze tabelul persoanelor disponibilizate din cadrul S.C. „V.” S.A., în baza O.U.G. nr. 8/2003, prin includerea în tabel a reclamantul S.U., instanţa de fond nu putea să respingă pretenţiile băneşti solicitate de recurent decât cu încălcarea lucrului judecat, care impune ca cele statuate definitiv printr-o hotărâre judecătorească să nu poată fi contrazise printr-o alta.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 26 din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este întemeiat motivul de recurs privind nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul încălcării dispoziţiilor referitoare la procedura de citare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2786 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut că intimata nu a eliberat adeverinţa solicitată care să ateste activitatea desfăşurată de către reclamant. Această stare de fapt este corect reţinută de către instanţa de fond, angajatorul nefăcând dovada eliberării înscrisului solicitat, obligaţie pe care o are conform dispoziţiilor art. 1 şi 11 din Decretul nr. 92/1956, deşi conform dispoziţiilor art. 287 Codul muncii avea sarcina probei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2312 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă pretenţiile formulate de reclamant prin acţiunea introductivă, situaţie în care instanţa de fond avea obligaţia de a se pronunţa, motivat asupra obiectului cererii deduse judecăţii conform art. 129 alin. final, combinat cu art. 304 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., motiv pentru care se consideră că hotărârea pronunţată nu a soluţionat fondul pricinii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 62 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Invocarea interpretării greşite a probelor administrate în cauză sau neluarea în considerare a unor probe administrate în primă instanţă nu constituie însă un motiv de admisibilitate al contestaţiei în anulare, specială, astfel încât promovarea acestei căi extraordinare de atac de către contestator este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10088 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul reclamant a invocat ca fiind nelegală schimbarea încadrării din grupa I în grupa a II-a de muncă de către angajator, deşi a fost salariatul unităţii care a prestat în permanenţă aceiaşi activitatea şi în acelaşi loc de muncă. Se constată că în cauză nu s-a verificat legalitatea schimbării încadrării din în grupa I de muncă şi grupa a II-a de muncă de către angajator, în condiţiile în care reclamantul a invocat că a prestat în permanenţă aceiaşi activitate în acelaşi loc de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9936 din 13 (23) noiembrie (octombrie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond. Articolul 103 C. proc. civ., precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9757 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinându-se sentinţa recurată în raport de criticile invocate în recurs şi de înscrisurile existente la dosar, rezultă că într-adevăr pârâta nu a virat către CAS D retribuţia reţinută reclamantei recurente şi pentru lunile din perioada iulie 2006, iulie 2007 în care aceasta nu a fost virată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9735 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea care se referă la respingerea excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale şi că acţiunea trebuia calificată ca un litigiu civil, în condiţiile în care instanţa a apreciat corect că ne aflăm în prezenţa unui conflict de muncă, aşa cum se prevede în art. 248 şi 284 (2) Codul muncii şi art. 3, 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
2. Instanţa a apreciat judicios că reclamanta îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de prevederile programului „Retragerea de B.”, situaţia în care greşit s-a dispus desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 65-66 din Codul Muncii, şi nu în temeiul art. 55 lit. b) din acelaşi cod, cum era legal.
3. În aceste condiţii, nu se poate reţine că lipsa aprobării preşedintelui executiv al Băncii Comerciale Române, este de natură a duce la respingerea acţiunii, fiind îndeplinite celelalte condiţii pentru ca reclamanta să beneficieze de acest program, întrucât s-ar încălca principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, dar şi Directiva Consiliului din 9 februarie 1976, privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă (76/2007/CEE).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9400 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantele au avut calitatea de magistraţii până la data de 1 iunie 2004, când au fost pensionate pentru limită de vârstă. La acea dată deşi, conform deciziei pronunţate de Î.C.C.J. ar fi trebuit să beneficieze de sporul de vechime, spor ce ar fi trebuit să fie luat în calcul la stabilirea pensiei de serviciu, nu au beneficiat de acel spor, astfel că este legal ca tribunalul să emită adeverinţele tip pentru recalcularea pensiilor de serviciu ale reclamantelor, adeverinţe care să cuprindă şi sporul de vechime de 25% de care acestea ar fi trebuit să beneficieze la momentul pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9377 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Profesia/funcţia exercitata de către recurent, aceea de economist nu se încadrează în condiţii grele, nocive sau periculoase, determinate de locul efectiv în care s-a desfăşurat munca, descris prin enumerările precizate şi care corespund celor enumerate şi în norma cadru – pct. 6 din O. nr. 50/1990. Existenta unor sporuri aplicabile la nivelul unitatii la care si-a desfăşurat activitatea recurentul şi de care acesta a beneficiat, nu creează dreptul la acordarea grupei de munca, neexistând niciun text legal care sa susţină această concluzie. Nici invocarea ca argument a unei adeverinţe ce priveşte un alt salariat şi o alta unitate angajatoare, nu poate fi reţinuta de către instanţă, în condiţiile în care acele persoane sunt terţe faţă de litigiul prezent.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9102 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând contradicţiile logice ce rezultă din acţiunea reclamantei prima instanţă, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., trebuia să solicite acesteia lămuriri pentru a putea califica cererea formulată în prezenta cauză şi numai după stabilirea obiectului acesteia putea proceda la soluţionarea acesteia. Neprocedând astfel prima instanţă a păşit la soluţionarea cauzei punându-se în imposibilitate de a analiza fondul acesteia, ceea ce atrage incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. aplicabil şi în materia litigiilor de muncă potrivit Deciziei XXI/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – urmând a se admite recursul declarat de reclamantă casându-se sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9058 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a administrat probele necesare pentru a stabili dacă reclamantul a lucrat în condiţii de muncă ce se încadrează în grupa I şi criticile se pricesc a fi nefondate. Dar instanţa de fond, în aplicarea îndrumărilor date prin decizia de casare a administrat şi prova testimonială, audiind doi foşti colegi ai reclamantului care au relatat că reclamantul a lucrat în aceleaşi condiţii ca şi colegii săi, cărora li s-a acordat grupa I de muncă, deci în condiţii grele, cu pericol permanent de electrocutare, la înălţime, în condiţii extreme de temperatură dar şi trafic intens feroviar.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8454 din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din însăşi expertiza întocmită de expert reiese că sporurile de care a beneficiat reclamantul , sporuri cu caracter permanent şi care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele precizate în adeverinţa eliberată de către recurenta-pârâtă. Acelaşi expert menţionează la pct. 3 că reclamantul a lucrat şi 8 sau 10 ore pe zi fiind plătit pentru orele lucrate, acesta neconstituind un spor cu caracter permanent.
2. Cu toate acestea instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a obligat pârâta să elibereze o adeverinţă cu salariul şi sporurile realizate de către reclamant Mai mult, obligând pârâta şi la 25 lei/zi de întârziere până la executarea obligaţiei fără a motiva de ce se impune această obligaţie în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat pe de o parte reclamantul nu solicitase o asemenea adeverinţă care să cuprindă şi salariile brute de care a beneficiat, iar pe de altă parte adeverinţa cu sporurile de care a beneficiat îi fusese eliberată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7549 din 26 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modificarea deciziei Societăţii de către instanţa de fond este una nelegală atâta timp cât prin acea decizie nu fusese stabilit niciun salariu pentru reclamant ci doar se stabilea că acesta urma să negocieze drepturile salariale cu conducerea societăţii. Mai mult instanţa obligă recurenta-pârâtă să-i acorde reclamantului clasa 61 în condiţiile în care clasele de salarizare se modificaseră prin CCM la nivel de unitate iar clasei subingineri nu îi mai corespundea această clasă de salarizare. În aceste condiţii obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi de la clasa 40 la clasa 61 este nelegală.
2. Într-adevăr art. 41 alin. (1) Codul muncii prevede că nu poate fi modificat unilateral contractul individual de muncă al salariatului, însă salariul prevăzut de CCM pentru postul de subinginer este stabilit între anumite clase de salarizare având deci un nivel minim şi unul maxim ce nu pot fi încălcate de către angajator, dar în limita cărora acesta poate stabili prin negociere salariul concret al fiecărui salariat care ocupă un asemenea post, fără ca prin aceasta să se poată spune că a fost încălcat art. 41 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5495 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de cele solicitate de contestator în acţiunea introdusă la instanţă, Curtea apreciază că este oportun să se verifice data când a expirat contractul de muncă al contestatorului-recurent cu Primăria D.G. şi dacă i s-a virat contribuţia la de 1-3%, ceea ce îl îndreptăţea să beneficieze de concediu postnatal pentru creşterea copilului până la 2 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5426 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele formulate de revizuienta, amplu dezvoltate, reprezinta o reiterare a motivelor invocate la instantele de fond şi de recurs, prin care se incearca repunerea în discutie a unor probleme de fond. În asigurarea respectarii disponibilitatii şi pentru determinarea limitelor controlului judiciar, respectiv a limitelor investirii instantei, este necesar ca forma enuntiativa a motivelor de revizuire sa fie urmata de motivare, adica de o dezvoltare a motivelor de revizuire prin redarea textelor de lege ori a principiilor de drept incalcate în apel şi de argumentarea analitica a afirmatiei ca au fost denaturate prin solutia contestata. Cu alte cuvinte, intinderea controlului judiciar este conditionata de intinderea şi cuprinsul criticilor formulate prin dezvoltarea motivelor de revizuire. Aceste motive de revizuire au fost invocate în mod formal, în fapt nefiind dezvoltate motive care sa se circumscrie textelor invocate, astfel ca aceste critici nu pot face obiectul analizei instantei de control judiciar.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4165 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispoziţiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative. Sporul de 50 % solicitat de către intimaţii reclamanţi a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
2. Dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare şi după adoptarea O.G. nr. 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanţă ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimaţilor reclamanţi. Curtea, reţine că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 şi art. 1 din Protocolul Adiţional 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderenţă şi aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4163 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele hotărârii pronunţate de către Tribunalul Dolj sunt greşite, fiind raportate la dispoziţiile Legea 10/1972, act normativ în prezent abrogat, odată cu intrarea în vigoare a dispoziţiilor actualului cod al muncii (Legea 53/2003), iar pe de altă parte acţiunea formulată de către reclamant a fost caracterizată în mod greşit, nefiind vorba de o contestaţie formulată împotriva unui act adiţional al contractului de muncă, ci de o acţiune în despăgubiri băneşti întemeiată pe dispoz. art. 283, alin. 1 lit. c) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4084 din 5 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatorul nu a adus documente justificative, că a lucrat în gr. I de muncă şi nici că a achitat CAS suplimentar pentru această grupă de muncă. Instanţa a pus în vedere contestatorului la mai multe termene de judecată să prezinte listă cu 2 martori care au desfăşurat activitate cu el în perioadele respective şi a obţinut gr. I de muncă pentru a fi audiaţi, contestatorul nedând curs acestei dispoziţii şi astfel că a fost decăzut din această probă potrivit art. 288 Codul Muncii.
2. În raport de activităţile desfăşurate de contestator la unitatea-pârâtă anterior arătate şi reţinând complexitatea acestora, cât şi dispoz. O. 50/1990 Anexa 1, se impune admiterea recursului declarat în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., rap. la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca în rejudecare să se administreze şi alte probe utile soluţionării cauzei, cu referire expresă la proba testimonială în sensul audierii unor martori care au desfăşurat activităţi identice cu recurentul-contestator la aceeaşi unitate şi în aceeaşi perioadă de timp despre care acesta a pretins că a obţinut gr. I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3924 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanta judecatoreasca în fata careia se ridica o exceptie de neconstitutionalitate referitoare la o lege sau ordonanta a carei neconstitutionalitate a fost constatata de Curtea Constitutionala printr-o decizie publicata anterioar ridicarii exceptiei are obligatia de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curtii, inclusiv în cazul în care acea decizie a fost pronuntata în temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie. Deciziile pronuntate în cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative, J. partes, în cadrul procesului în fata caruia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci produc efecte efecte absolute, erga omnes. Întrucât Tribunalul Olt a solutionat în mod gresit exceptia de neconstitutionalitate invocata de reclamanti, interzicand nejustificat partilor dreptul de a accede la jurisdictia constitutională, se impune admiterea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3877 din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond trebuia să ordone probe şi să cerceteze dacă din timpul de 100% pentru care reclamantul era angajat în grupa a II-a în fapt, acesta era folosit peste 50% pentru activităţi specifice grupei I de muncă, neavând nicio relevanţă juridică faptul că, pe perioada reclamată, pârâta l-a încadrat şi plătit în timp complet de lucru pentru grupa a II-a de muncă.
2. Instanţa trebuia să cerceteze ce activităţi specifice grupei I de muncă, erau desfăşurate de către reclamant şi cât anume, ca durată de lucru, ocupau aceste activităţi din norma de 100% acordată pentru grupa a II-a de muncă pentru a aprecia incidenţa art. 7 din P. 50/1990. Neprocedând în acest fel, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, instanţa a pronunţat o hotărâre ce atrage incidenţa dispoz. art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3642 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată că instanţa de fond nu a analizat distinct toate sporurile solicitate de către recurentul-reclamant reţinând doar că regionala CFR a eliberat adeverinţă pentru procentual de 10%, fără a se face referire la ce fel de spor este vorba, pe ce perioadă şi care este temeiul legal. Deoarece nu a făcut distincţiile între sporurile solicitate prin acţiune şi precizarea la acţiune, instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului, impunându-se admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3527 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea SC B.E. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare formulată de recurenta contestatoare E.D. împotriva deciziei 241/30.01.2008. Contestatoarea SC E.B.E. nu a motivat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei 241/30.01.2008, în sensul că nu au fost invocate motivele în susţinerea contestaţiei în anulare. În situaţia în care nu au fost invocate motivele contestaţiei în anulare, instanţa va anula contestaţia în anulare, deoarece aceasta nu întruneşte cerinţele prevăzute de lege.
Atât prin contestaţia în anulare cât şi prin completările ulterioare, contestatoarea a invocat dispoz. art. 318 alin. (1) C. proc. civ., precizând că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unor greşeli materiale, erori care sunt evidente datorită omiterii sau confundării unor date din actele depuse, precum şi faptul că nu au fost analizate toate criticile şi motivele de recurs. Motivele contestaţiei în anulare invocate de către contestatoare nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul art. 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3127 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă îşi însuşeşte întru-totul punctul de vedere al pârâtei fără a verifica întreaga perioadă solicitată de către reclamant şi fără a stabili caracterul juridic al sporului pentru sâmbătă şi duminică, în raport de datele reale ale raportului de muncă, preluând concluziile pârâtului, încălcând astfel principiilor ce guvernează respectarea adevărului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2389 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este intemeiata sustinerea ca recurentul revizuient nu a fost legal citat pentru termene, în conditiile în care la dosarul cauzei se afla dovada de indeplinire a procedurilor de citare pentru aceste termene şi care a fost efectuata prin afisare. In cauza, procedura s-a efectuat prin afisare asa cum prevede art. 89 alin. (4) C. proc. civ.
2. Instanta a apreciat corect ca adeverinta medicala nr. 2591/23.10.2000 nu face dovada imposibilitatii recurentului de a se infatisa la judecarea cauzei de instanta de fond, situatie în care nu poate constitui temei pentru revizuire a hotararii.
Instanta a concluzionat just ca nu exista hotarari potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, în una şi aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, având aceeasi calitate, fiind vorba despre doua pricini diferite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1211 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de obiectul cauzei precum şi părţile chemate în judecată, pe de o parte, iar pe de altă parte observând considerentele sentinţei instanţei de fond se observă că aceasta din urmă nu s-a preocupat de stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii. Sunt chemate patru instituţii publice în calitate de pârâţi, fiecare cu atribuţii distincte, stabilite prin lege, şi aflate în raporturi juridice distincte cu petentul. Or, prima instanţă în mod generic respinge acţiunea formulată de petent. Fără a stabili raportul juridic civil dedus judecăţii, raport în care părţi, sunt petentul şi fiecare pârât nu poate fi soluţionat litigiul dedus judecăţii, cum greşit s-a procedat în cauza de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1195 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de fond şi de invocările recurentului-reclamant inserate în motivele de recurs în care acesta arată că nu i s-a luat în calcul toată perioada lucrată la unităţile la care a fost angajat, se constată că acesta a fost privat de un drept legal, în sensul că nu s-a reţinut aşa cum pretinde recurentul toată perioada lucrată de recurent la unităţile respective.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 845 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantului formulată prin precizarea de acţiune, ceea ce a generat nelegalitatea soluţiei pronunţată. De asemenea, prima instanţă nu s-a pronunţat faţă de răspunsul pârâtului, privind arhiva deţinută, fiind datoare să stabilească cadrul procesual, respectiv părţile dosarului şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor acestora în raport de cererea formulată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 767 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 85 din acelaşi cod, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea dispune astfel. Cum instanţa de fond a judecat cauza fără ca pârâtul să fie legal citat la termenul respectiv, sentinţa este lovită de nulitate, astfel că în baza art, 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 312 din acelaşi cod, va fi admis recursul casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 796 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererile astfel formulate sunt, prin natura lor, supuse jurisdicţiei muncii. Potrivit art. 284 Codul Muncii (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Potrivit art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă: c) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Astfel legiuitorul a stabilit o competenta, sub aspect material, în favoarea tribunalului, iar sub aspect teritorial, în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se afla domiciliul reclamantului. Competenta teritoriala, prevăzuta de art. 284 Codul Muncii este imperativa, exclusiva şi derogatorie de la dreptul comun.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 694 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei nu a respectat indicaţiile instanţei de recurs, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, şi nu a verificat dispoz. art. 1 pct.7 din CCM la nivel de societate, şi nici convenţia părţilor cu privire la CCM la nivel de ramură, în raport de dispoz. art. 38 şi art. 241 din Legea nr. 53/2003, fiind încălcate astfel dispoz. art. 315 C. proc. civ., care arată că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 660 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea apreciază, cu referire la motivul de recurs privind anularea deciziei 1730/15.09.2006 că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoz. art. 52 alin. (1) din Codul Muncii.
Analizând atât rezoluţia DIICOT din 28 martie din 2007 cât şi adresa aceleiaşi unităţi DIICOT se constată că, în data de 15.09.2006 (vineri) a fost reţinută o primă sesizare, iar în data de 18.09.2006 (luni) a fost reţinută o nouă sesizare care reprezenta o completare a sesizării anterioare. Potrivit rezoluţiei din 28.03.2007, care este un act oficial al DIICOT Biroul Teritorial Piteşti, rezultă că la data de 18.09.2006 reprezentanţii legali ai SC E. SA N. au formulat o plângere penală împotriva făptuitoarei E.D., dată şa care s-a şi format dosarul 106/D/P/2006. În rezoluţia din 4.mai.2007 s-a reţinut, la fel, că la data de 18.04.2007 persoana vătămată SC B.E. SA prin reprezentantul său legal a formulat plângere împotriva rezoluţiei 106/D/P/28 martie 2007.
Dacă ar fi exista o plângere penală, în sensul prevăzut de legea penală nimic nu ar fi împiedicat unitatea de Parchet să o înregistreze în data de 15.09.2006, aşa cum susţine intimata. Având în vedere aceste considerente, instanţa găseşte întemeiat motivul de recurs privind anularea deciziei 1730/15.09.2006.
Celelalte critici invocate de recurentă sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 241 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 261 pct. 6 C. proc. civ. hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde-arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă piblică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului. Se observă că sentinţa supusă recursului – 932/02.10.2007 –, pronunţată în dosarul nr. (...) aflată la fila 26 dosar fond, cuprinde doar semnătura celui de-l doilea judecător din completul care a soluţionat cauza, respectiv judecător (...) N. şi a asistenţilor judiciari, D.E., E.E. şi a grefierului O.T., fără să poarte însă semnătura Preşedintelui Completului J.E.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 256 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant, motivul de recurs privind nesoluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este fondat, deoarece, deşi acesta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe care le va efectua atât în cererea de chemare în judecată cât şi la cuvântul pe fond, după cum este reţinut în practica, instanţa de fond a admis acţiunea în parte dar nu a soluţionat această cerere în raport de dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
2. Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. E., motivele invocate cu privire la eliberarea organigramelor sunt fondate deoarece instanţa de fond nu a stabilit cadrul procesual raportat la obiectul cererii, respectiv nu a stabilit faţă de cine este formulată cererea având ca obiect eliberarea de copii de pe organigrame pentru fiecare perioadă în parte. Obiectul acestei cereri nu este clar determinat, respectiv organigramele cărei sucursale le solicită, pentru că nu este suficient să solicite eliberarea organigramelor înainte şi după anul 1997 de la societăţi care în această perioadă este posibil să fi suferit mai multe reorganizări. Restul motivelor de recurs sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 198 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşita de către instanţa a H.G. nr. 2155/2004, a art. 72 din Legea nr. 53/2003 şi a prev. Legii nr. 290/2002, modificata, deoarece instanţa de fond a reţinut exact situaţia de fapt şi a făcut o interpretare şi aplicare corecta a prevederilor legale, precizate în motivarea solutiei adoptate.
2. Preluarea statiunii respective s-a efectuat integral, prin absorbtie, cu obligatia unitatii de invatamant, de a primi activul şi pasivul, precum şi personalul existent, asa cum s-a prevazut prin art. 7 şi 9 din H.G. nr. 2155/2005. Daca s-ar accepta sustinerea recurentei intimate ca preluarea nu priveste şi personalul disponibilizat, s-ar da dovada de o totala rea credinta din partea Statiunii de Cercetare şi Dezvoltare Rurala C în raporturile cu salariatii T., participanti la raporturile de munca, în contradictie flagranta cu prev. art. 8 din Codul Muncii, care reglementeaza principiul consesualismului şi cel al bunei credinte în aceste raporturi şi reaua credinta trebuia sanctionata.
3. Cum în speta s-a dovedit ca activitatea s-a reluat, cand au devenit favorabile conditiile meteo, data de cand au inceput sa fie reangajate o parte din persoanele disponibilizate, se poate stabili data revenirii la conditii normale şi cu aceasta data incepe sa curga obligatia recurentei intimate sa reangajeze personalul disponibilizat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 219 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece, potrivit dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., calitatea procesuală activă se justifică de către reclamant pe baza cererii de chemare în judecată din care trebuie să rezulte că acesta este îndreptăţită să acţioneze în judecată pe pârât.
2. Recurenta a solicitat obligarea paratei sa o expertizeze pe fiica sa, pretinzând că are probleme psihice, însă, nu a făcut dovada că aceasta este lipsită de capacitate juridică, şi potrivit art. 42 C. proc. civ. o poate reprezenta în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 535/R-CM din 13 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa nu a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi l-a obligat să vireze fondurile necesare plăţii drepturilor salariale. Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţii în ceea ce priveşte modificarea legii bugetului de stat. Suplimentarea cheltuielilor aprobate ordonatorilor principali de credite este o problemă de legiferare. Atribuţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor enumerate în art. 19 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002 constau în întocmirea proiectelor legii bugetului de stat şi a legii de rectificare a bugetului de stat, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 617/R-CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la primul motiv de recurs se constată că instanţa de fond a stabilit corect natura litigiului dedus judecăţii, acesta fiind atipic de muncă şi nu unul de contencios administrativ.
2. Şi cel de al doilea motiv de recurs este nefondat. Trecerea reclamantelor de la Curtea de Conturi la instanţa de drept comun s-a făcut prin transfer şi ca atare trebuiau să fie preluate cu toate drepturile şi obligaţiile existente la data transferului. La încadrare trebuiau să fie avute în vedere dispoziţiile referitoare la încadrarea în cadrul transferului, deci trebuiau menţinute drepturile salariale avute la data transferului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 319/R-CM din 9 aprilie2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin greşita apreciere a probelor administrate în cauză instanţa de fond a reţinut îndeplinirea de către angajator a obligaţiei de eliberare a adeverinţei necesare la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu aplicarea regulilor stabilite de art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, completată şi modificată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 565/R-CM din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 283 A.2 lit. c) din Codul Muncii, invocat de recurentă în recursul formulat, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi materiale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor. În speţă, reclamantul nu solicită nici drepturi salariale şi nici despăgubiri, ci numai obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe care să conţină salariul brut pe perioada cât a fost salariat la pârâtă, situaţie în care justificat instanţa de fond a apreciat că nu este tardivă acţiunea formulată.
2. Fiind vorba de competenţa teritorială a instanţei, care nu a fost invocată la prima instanţă, părţile fiind de acord cu soluţionarea cauzei de către Tribunalul Argeş, nu se poate reţine existenţa excepţiei necompetenţei instanţei.
3. Din extrasul de pe carnetul de muncă depus la dosar rezultă că a lucrat în această perioadă la societatea pârâtă, situaţie în care nu se poate pretinde că nu are calitate procesuală pasivă în cauză pentru eliberarea adeverinţei din care să rezulte salariul brut încasat de reclamant în perioadele respective.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 425/R-CM din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Existenţa dreptului salariaţilor de a primi tichete de masă este incontestabilă aşa cum s-a mai afirmat, astfel că, de acest drept nu puteau fi privaţi decât pentru o cauză de utilitate publică, respectându-se în acest sens un raport de proporţionalitate între interesul lor particular de a păstra dreptul şi interesul general care justifica o limitare a acestui drept, în cazul de faţă, o suspendare a executării lui ca urmare a nealocării sumelor necesare prin legile bugetului de stat.
2. Dreptul salariaţilor potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă de a li se acorda tichete de masă reprezintă un drept de creanţă care se poate înscrie în noţiunea de bunuri într-o accepţiune largă aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 474 C. civil referitoare la bunurile mobile. Potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, oricine are dreptul să-i fie respectată proprietatea asupra bunurilor sale, restrângerea acestui drept absolut putând să se dispună numai pentru cauze de utilitate publică, cu respectarea condiţiilor legale, precum şi a principiilor generale ale dreptului internaţional. Nerespectarea principiului proporţionalităţii este contrară prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitoare la apărarea dreptului de proprietate, motiv pentru care în mod corect instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile legale, evocate de către recurentă nu se pot aplica în cauză fiind contrare normelor de drept internaţional ce urmează să fie aplicate cu prioritate.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 424/R-CM din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunţate în acestea este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 668/R-CM din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu toate că posturile ocupate de reclamanţi de lucrători în siguranţa circulaţiei în funcţia de mecanic de locomotivă şi în funcţia de mecanic ajutor se regăsesc la pct. 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006, care enumeră locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, din aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea menţionată rezultă că nu este îndeplinită şi condiţia ca aceste posturi să se afle la o unitate care a obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Nu are relevanţă îndeplinirea numai a unora dintre criteriile prevăzute de lege pentru încadrarea locului de muncă în condiţii speciale, cum sunt; încadrarea în grupa I de muncă înainta de 1.04.2001 şi existenţa factorilor de risc care nu pot fi înlăturaţi după luarea măsurilor de prevenire sau de diminuare a lor şi care pot determina apariţia bolilor menţionate mai sus.
3. Faptul că posibilele boli care pot fi declanşate de factorii de risc nu au fost depistate încă la controalele medicale efectuate asupra reclamanţilor pe o perioadă lungă de timp înseamnă neîndeplinirea unuia dintre criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2003, ceea ce face imposibilă încadrarea locurilor de muncă ale acestora în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale. De asemenea, neîndeplinirea acestui criteriu, respectiv neafectarea capacităţii de muncă sau a stării de sănătate pe o durată mare de timp de expunere la factorii de risc justifică diferenţa de tratament faţă de salariaţii C.F.R.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 403/ R-CM din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamantului, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare.
Intimatul are calitatea de personal didactic, respectiv învăţător, intrând sub incidenţa Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic. Astfel, în art. 45 pct. 1 se prevede că personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.În această situaţie se află reclamantul care îndeplineşte condiţiile de vechime în învăţământ şi gradul didactic pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, ceea ce nu înseamnă însă reducerea activităţii cu două ore săptămânal, ci plata salariului pentru două ore săptămânal în plus prin depăşirea normei didactice la care are dreptul prin plata cu ora conform art. 51 pct. 8 combinat cu art. 49 pct. 1 şi art. 43 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 609/ R-CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor introdusă la data de 26 februarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-4.06.2004 zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare. Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învăţământ, reprezentând diferenţe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greşite a salariilor pe perioada octombrie 2001-octombrie 2004. Constatările din acest act s-au reflectat apoi în O.U.G. nr. 17/2006, care în art. 1 a prevăzut plata diferenţelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultate din aplicarea Legii nr. 128/1997. Rezultă aşadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripţie pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greşită susţinerea recurenţilor în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acţiune, deoarece O.U.G. nr. 17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 602/ R-CM din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean V, avându-se în vedere că potrivit art. 45 alin. 4 din H.G. nr. 2192/2004, pentru aprobarea normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al Municipiului B, prin compartimentele de contabilitate şi informatizare centralizează situaţiile privind execuţia bugetară pe unităţi de învăţământ şi le transmit Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar şi comisiilor judeţene de finanţare a acestora. Pe de altă parte şi art. 9 din O.U.G. nr. 17/2006, plata drepturilor salariale se face de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin inspectoratele şcolare. Şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză acesteia revenindu-i obligaţia de a emite decizie cu privire la repartizarea sumelor necesare finanţării cheltuielilor de personal din învăţământ.
2. Motivul de recurs prin care s-a invocat prescripţia dreptului la acţiune atât de către toţi cei trei pârâţi-recurenţi este nefondat, instanţa de fond reţinând corect că a avut loc întreruperea cursului prescripţiei prin Acordul încheiat între Guvernul României şi federaţiile sindicale din învăţământ, precum şi prin O.U.G. nr. 17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale pentru personalul didactic din învăţământul de stat.
3.Criticile pe fond formulate de recurenţi sunt nefondate, dreptul instituit pentru reclamanţi de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, fiind prevăzut expres fără nicio limitare sau condiţionare, în sensul că ar fi trebuit să-l solicite şi să se fi prevăzut într-un act adiţional. În acest context nu poate fi primită susţinerea că reclamanţii nu au dovedit că au prestat muncă în plus câte două ore săptămânal faţă de norma didactică, condiţia cerută de lege fiind reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, în situaţia în care au peste 25 de ani vechime şi gradul didactic I.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 584/ R-CM din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul a fost detaşat la IC S. B, pentru asigurarea asistenţei tehnice şi service pentru autoturismele B. intrate în Libia. Pe perioada detaşării nu s-a încheiat un nou contract de muncă cu noul angajator, însă acesta a deţinut toate documentele necesare pentru perioada detaşării. S-a făcut dovada că s-a eliberat recurentului-reclamant toate aceste documente, respectiv adeverinţe privind sporurile de care a beneficiat pe perioada detaşării, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. R.C. K./37/30.01.1991.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 624/R-CM din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Codul Muncii nu conţine dispoziţii privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive, însă, potrivit art. 295 alin. (1), dispoziţiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile. Astfel, art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1959 prevede că prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
2. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Acţiunea reclamantului introdusă la data de 24 aprilie 2008, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-octombrie 2004 nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 655/R-CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sporul pentru izolare este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, având în vedere că reclamantul a efectuat lucrări pe şantierul U., lucrări cu grad de dificultate crescut, executate departe de familie şi societate, într-o zonă montană de mare altitudine, nelocuită şi improprie accesului persoanelor din familie. Instanţa consideră că se cuvine sporul de 15% pentru izolare, în condiţiile în care instanţa de fond a admis sporul de şantier de 15%, orice şantier presupunând o izolare, cu atât mai mult şantierul de pe U., unde reclamantul a efectuat lucrări, fapt dovedit cu declaraţia de martor şi cu adrese.
2. Sporul pentru lucru sistematic peste programul normal este întemeiat urmând a-l admite ca atare şi a o obliga pe intimată să elibereze o adeverinţă care să cuprindă acest spor de 25%. Programul normal de lucru este de 8 ore pe zi, reclamantul făcând dovada că a lucrat peste acest program, respectiv 10 ore zilnic.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 469/R-CM din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actele depuse la cererea de revizuire au fost acte noi, deţinute de partea potrivnică, situaţie în care au fost corect apreciate de instanţa de fond în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Nu se poate pretinde astfel de recurentă că instanţa de fond a interpretat greşit acul dedus judecăţii şi nici că, sentinţa ar fi dată cu aplicarea greşită a legii.
2. Pe fondul cauzei s-a apreciat în mod corect că potrivit art. 45 din Codul Muncii, detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă din dispoziţia angajatorului la un alt angajator şi că cel detaşat face parte pe durata detaşării din colectivul noului angajator, subordonându-se acestuia. Atâta vreme cât în perioada respectivă intimatul revizuent a fost detaşat în Libia pentru service-ul autoturismelor B., fiind salarizat şi subordonat recurentei SC S. (...), pe perioada de 2 ani, în mod corect instanţa de fond a obligat-o pe aceasta să elibereze adeverinţa respectivă, necesară pentru stabilirea dreptului de pensie a revizuentului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 276/R-CM din 27 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aste ştiut că buna credinţă înseamnă în esenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept.
2. Dreptul la propria imagine, interesul protejării demnităţii şi onoarei de care se bucură orice salariat obligă societatea intimată să elibereze reclamantului copiile solicitate după raportul de audit întocmit, precum şi după documentele ce au stat la baza întocmirii raportului, acte ce sunt utilizate de terţi în mass media. Chiar dacă angajatorul se prevalează de principiul confidenţialităţii, apărarea sa nu poate fi primită cât timp acest document a fost dat publicităţii şi este folosit împotriva reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Determinarea obiectului cererii de chemare în judecată prezintă un interes teoretic şi practic, sub multiple aspecte, în acest fel pârâtul este pus chiar de la început în situaţia de a cunoaşte pretenţiile adversarului şi de a se putea apăra, obiectul este un element necesar al dispozitivului hotărârii, cunoaşterea obiectului cererii de chemare în judecată este necesară şi pentru corecta soluţionare a unor excepţii de procedură.
2. Prin obiectul cererii, în sensul dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ se înţelege tocmai ceea ce se solicită de reclamant prin actul de învestire ale instanţei adică: plata unei sume de bani; constatarea inexistenţei unui drept, recunoaşterea unei stări de fapt etc.
3. Instanţa de fond nu a stabilit concret obiectul dedus judecăţii.Obiectul acţiunii, aşa cum a fost indicat de către reclamantul-intimat este obligarea pârâtei să respecte dispoziţiile Legii nr. 54/2003 art. 14 lit. b) din Legea nr. 130/1996 şi art. 5 din Legea nr. 467/2006, acest aspect rezultând din petitul cererii de chemare în judecată.
4. Codul de procedură civilă dă posibilitatea instanţei atunci când este cazul să îi pună în vedere reclamantului să precizeze concret obiectul acţiunii (art. 132 C. proc. civ) şi, cu atât mai mult, dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ prevăd că judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces. Or, din încheierile de şedinţă din dosar rezultă că instanţa nu a manifestat rol activ şi nu a pus în vedere reclamantului să-şi îndeplinească obligaţiile ce i-ar fi revenit.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 863/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neexistând o manifestare de voinţă clară privind demisia, instanţa reţine că intenţia intimatului a fost aceea de a înceta raporturile juridice dintre părţi în temeiul art. 55 lit. b) şi c) Codul Muncii, contrar susţinerilor intimatei.
2.Din punct de vedere procedural, legea impune salariatului o singură condiţie de ordin formal şi anume să înştiinţeze angajatorul despre hotărârea de a denunţa contractul. Prin urmare, demisia trebuie formulată în scris, această formă este o condiţie de valabilitate. Concluzia este logică, de vreme ce concedierea trebuie dispusă în scris [art. 268 alin. (1) din Codul muncii] tot astfel, pe baza principiului simetriei actelor juridice şi demisia trebuie să îmbrace aceeaşi formă. Aşa fiind, o demisie verbală sau tacită este imposibilă. Este adevărat că salariatul nu este obligat să-şi motiveze demisia [art. 79 alin. (3) Codul muncii] dar manifestarea sa de voinţă în acest sens trebuie să fie clară, precisă, lipsită de echivoc.
3. În ceea ce priveşte afirmaţia societăţii recurente că a achitat drepturile salariale cuvenite intimatului, instanţa apreciată că nu este întemeiată deoarece nu a făcut dovada plăţii aşa cum prevăd dispoziţiile art. 161 din Codul Muncii. Din statele de plată depuse la dosar de către recurentă rezultă că intimatul nu a ridicat drepturile salariale iar în dreptul numelui său scrie „neridicat”.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 747/R din 5 (3) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, decizia poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare. Conform dispoziţiile art. 88 din aceeaşi lege, decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă. Faţă de această situaţie, soluţia instanţei de fond este legală din toate punctele de vedere şi nicidecum nu a fost schimbat obiectul acţiunii, aşa cum greşit susţine recurentul.
2. Recurentul putea solicita obligarea intimatei la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005 numai în situaţia în care intimata ar fi refuzat să facă recalculare. Or, în cauza de faţă, intimata a efectuat recalcularea potrivit O.U.G. nr. 4/2005 emiţând în acest sens decizia de care s-a amintit mai sus, care a rămas definitivă prin necontestare şi astfel, nu poate fi obligată să emită o altă decizie de recalculare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 737/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Competenţa materială a tribunalului este prevăzută de art. 40 alin. (2) Codul Muncii potrivit căruia, angajatorul are obligaţia eliberării tuturor documentelor la cererea salariaţilor.
Cu privire la citarea Casei de Pensii G, Curtea constată că la prima instanţă, niciuna dintre părţi nu a solicitat introducerea în cauză a acesteia, pentru ca instanţa să fie obligată să dispună citarea ei. În condiţiile în care reclamantul a chemat în judecată doar pârâta SC V. SA G, principiul disponibilităţii părţilor limitează instanţa să citeze doar aceste părţi.
2. Soluţia de obligare a unităţii la eliberarea unei adeverinţe care să reflecte toate sporurile de care a beneficiat reclamantul se întemeiază pe art. 40 Codul Muncii. Obligativitatea eliberării dovezilor necesare recalculării drepturilor de pensie este prevăzută şi de Legea nr. 19/2000 cât Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.
3. Ordinul nr. 687/15.09.2006 a Ministerului muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei a stabilit o modalitate de eliberare a actelor doveditoare ale sporurilor pentru munca prestată în timpul nopţii şi de valorificare a acestuia în procesul de stabilire sau recalculare a drepturilor de pensie, act normativ care impune şi el obligativitatea eliberării acestor dovezi.
4. Aprecierea faptului, dacă se ia în calcul sau nu la recalcularea pensiei drepturile băneşti de care a beneficiat în perioada lucrată reclamantul este atributul exclusiv al Casei Judeţene de Pensii (art. 164 din Legea nr. 19/2000), pentru că altfel s-ar încălca art. 40 alin. (2), art. 6 Codul Muncii şi ar da posibilitatea angajatorului să stabilească ce venituri se iau în calcul sau nu la stabilirea punctajului cuantumului pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 687/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa arată faptul că se va analiza dacă prezenta contestaţie este admisibilă în sensul dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., respectiv dacă instanţa de recurs a analizat motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Într-adevăr, primul motiv de recurs invocat de recurentă în cadrul dosarului a fost faptul că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.). Însă se poate constata faptul că, prin decizia civilă Curtea de Apel Galaţi a analizat pe larg acest motiv de recurs a considerentelor deciziei, arătând în final că „în atare condiţii, nu se poate susţine că instanţa de fond s-a substituit puterii legiuitoare, că a adăugat la lege sau că a stabilit reguli derogatorii de la lege (…)”. Faţă de această situaţie, nu devine aplicabil motivul de contestaţie prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., motivul de recurs fiind cercetat şi analizat de către instanţa de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 758/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că activitatea desfăşurată de recurent a fost deja încadrată de legiuitor în grupa a II-a de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990 pct. 210 din Anexa 2. Practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanţe, întrucât, nu reprezintă izvor de drept iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate supra competenţei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.
3. Unitatea intimată nu a avut nicio culpă, nefăcând altceva decât să respecte legea.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 702/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ca orice excepţie de ordine publică, inadmisibilitatea acţiunii poate fi invocată de oricare dintre părţi sau de instanţă, din oficiu, întotdeauna însă cu obligaţia pentru instanţă de a o pune în discuţia părţilor, tocmai ca o garanţie a respectării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 825/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Stabilirea activităţilor şi locurilor de muncă care se încadrează în grupa I sau II se face potrivit dispoziţiilor legale în materie, Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele stabilite prin acte normative fiind atributul conducerii unităţii şi sindicatului. Or, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut ca această activitate se încadrează într-o grupă de muncă I sau II în mod nelegal i s-a stabilit reclamantei că a lucrat în grupa a II-a de muncă. Or, pentru activitatea desfăşurată de reclamantă, nu a fost cuprinsă în grupa a II-a de muncă, Ministerul muncii prin adresa nr. 436/2926/25.10.1999 precizând că se încadrează în grupa a III-a de muncă activitatea tehnicienilor dentari.
3. Faptul că anterior anului 1990 pentru activităţile desfăşurate în alte condiţii de muncă în alte unităţi s-ar fi acordat grupa de muncă a II-a nu are nicio legătură cu perioada anterioară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 643/R din 9 (6) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a precizat că înţelege să renunţe la cererea de recurs întrucât s-a eliberat adeverinţa solicitată, înregistrată sub nr. 3325/02.10.2008. În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., se va lua act de renunţarea pârâtei recurentei la judecarea recursului.
2. Instanţa nu a fost investită cu nicio critică adusă hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a daunelor morale şi materiale. Simpla solicitare fără nicio argumentare şi fără nicio dovadă nu produce efecte juridice.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 642/R din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii instituie pentru angajator obligaţia eliberării, la cerere, a tuturor documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului. În speţă, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a obligat pe recurenta-pârâtă să elibereze adeverinţă către intimatul-reclamant, privitoare la drepturile salariale de care acesta a beneficiat, sporul de gestiune şi salariile brute şi nete încasate pe perioada 1969-1993.
2. Celelalte motive de recurs privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie aparţinând intimatului-reclamant exced competenţelor ce îi revin angajatorului T.T.T., în conformitate cu dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 19/2000, o asemenea atribuţie revenindu-le caselor teritoriale de pensii. Cu alte cuvinte, angajatorului în revine obligaţia de a atesta prin adeverinţa eliberată împrejurările legate de calitatea de salariat, în timp ce casele teritoriale de pensii, pe baza documentelor astfel emise, stabilesc existenţa şi întinderea drepturilor de pensie cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 631/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Baza de calcul a rentei este unică, indiferente de medalia sau ordinul acordat, diferenţa fiind făcută de procentul în raport de care se determină efectiv renta, respectiv 100% în cazul prevăzut de art. 13 lit. a), 75% în cazul prevăzut de art. 13 lit. b), şi 25% în situaţia prevăzută de art. 14.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Prin sintagma „după caz” se înţelege prin raportare la distincţiile pentru care art. 13 şi 14 din lege le utilizează pentru acordarea rentei în procente variabile aplicabile bazei de calcul care, începând cu data de 1.03.2004, este aceeaşi pentru toţi veteranii la care se referă ipoteza normelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 627/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (4), coroborat cu art. 41 din Codul muncii, pentru fiecare salariat s-a încheiat act adiţional la contractul individual de muncă semnat fără obiecţiuni. Prin actele adiţionale încheiate la contractele individuale de muncă ale reclamanţilor nu li s-a mai acordat sporul de şef de echipă şi nu prin decizia nr. 90/4.07.2007 aşa cum susţine recurenta. Actele adiţionale la contractele individuale de muncă sunt acte individuale care diminuează într-adevăr drepturile salariale ale reclamanţilor dar acestea sunt susceptibile de a fi atacate în justiţie în termen de 30 de zile de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă (art. 73 din Legea nr. 168/1999). Dar, reclamanţii nu au făcut dovada că actele adiţionale au fost contestate în instanţă, iar potrivit art. 1169 C. civ. sarcina probei revine reclamanţilor.
2. Critica recurentei că prima instanţă a analizat altceva decât s-a cerut apreciem că nu este întemeiată. Instanţa a respectat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi astfel a pronunţat o hotărâre legală, contrar susţinerilor recurentei. Prima instanţă a respectat şi principiul disponibilităţii, principiu de bază în cadrul procesului civil, prin faptul că a analizat obiectul acţiunii aşa cum a fost modificat de către reprezentantul reclamanţilor, dând în acest mod o interpretare corectă a legislaţiei aplicabile în cauza dedusă judecăţii.
3. Decizia nr. 90/4.07.2007 nu poate fi asimilată unui proiect de act normativ, aşa cum susţine recurenta, ci este un act emis de conducerea societăţii în exercitarea atribuţiilor de management pe care directorul general le are în baza Legii nr. 31/1990 cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Mai mult, decizia contestată nu vizează nominal salariaţii – membrii de sindicat – care îşi pierd sporul de şef de echipă, contrar susţinerilor recurentei.
4. Reprezentantul reclamanţilor nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că la emiterea deciziei contestate pârâta ar fi încălcat vreo dispoziţie legală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 553/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de data formulării acţiunii dispoziţiile legale aplicabile în cauză constau în Legea nr. 44/1994, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 12/2004, însă aceste dispoziţii au fost respectate la calcularea rentei cuvenite reclamantului. Acesta din urmă a formulat acţiune de recalculare a rentei prevalându-se de dispoziţiile Legii nr. 303/2007 care, deşi era promulgată la data formulării acţiunii, nu era intrată încă în vigoare la acea dată, ci şi-a produs efecte începând cu data de 1.01.2008, dată de la care Casa de Pensii a procedat la aplicarea sa şi în ce-l priveşte pe reclamant, aşa încât hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, confirmându-se astfel criticile recurentei subsumate temeiului de reformare cuprins în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 531/R din 6 (8) august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu există temei legal pentru prevederea începând cu data de 12.03.2007 în adeverinţele emise de recurentul-pârât Tribunalul Brăila a altor sume în afara mediei rezultând din veniturile brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 anterior modificării aduse prin O.U.G. nr. 100/2007. Prevederile în materie ale art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 100/2007 în referire la art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sunt aplicabile începând cu data intrării sale în vigoare, respectiv 8.10.2007.
2. În ceea ce priveşte sporul pentru vechimea în muncă acesta a fost recunoscut prin adoptarea Legii nr. 45/2007, luarea şi în calcul în vederea recalculării şi actualizării pensiilor realizându-se după procedura reglementată de dispoziţiile art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 100/2007.
3. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii B, motivele invocate pun în discuţie nu atât calitatea sa procesuală pasivă, cât respectarea procedurii de actualizare a pensiilor de serviciu, astfel cum este aceasta reglementată de art. 18 şi 19 din H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Potrivit actului normativ actualizarea pensiei de serviciu se realizează o anumită procedură pe baza adeverinţelor nominale emise în prealabil de instituţiile abilitate, cărora le revine responsabilitatea eliberării unor asemenea documente. În lipsa adeverinţelor emise de asemenea instituţii care să şi recunoască existenţa unui atare drept, recurenta-pârâtă nu poate asigura recalcularea drepturilor de pensie, situaţie în care acţiunea formulată faţă de aceasta apare ca fiind prematură şi urmează a fi respinsă ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 423/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta, îndeplinind funcţia de grefieri, activitatea sa este reglementată de o lege specială, Legea nr. 567/2004, cu modificările aduse ulterior. Cum legislaţia specială prin care sunt acordate drepturile salariale reclamantei cât şi dispoziţiile legale care prevăd expres drepturile de care poate beneficia personalul auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanţa nu poate dispune altfel.
Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei şi a instanţei de fond ca, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internaţional, întrucât personalul auxiliar de specialitate beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alţi salariaţi nu beneficiază, fiecare categorie profesională având drepturi şi obligaţii, în funcţie de specificul muncii prestate şi a răspunderii.
Prin Convenţia O.I.M. nr. 183/2000 privind protecţia maternităţii nu se prevede acordarea unui ajutor bănesc, în plus faţă de îndemnizaţiile acordate tuturor femeilor pentru absentarea de la locul de muncă, acest ajutor suplimentar fiind lăsat, deci, la latitudinea fiecărui stat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 415/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 40 din Codul muncii prevede obligaţiile angajatorului în executarea contractului individual de muncă art. 40 alin. (2) stabilind care sunt obligaţiile acestuia, una din aceste obligaţii fiind cea prevăzută de art. 40 lit. h) şi anume să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. Art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi decât o aplicare a obligaţiei generale prevăzute de art. 40 lit. h) din Codul Muncii. În acest sens trebuie înţeleasă obligaţia angajatorului de a elibera adeverinţele solicitate de reclamant.
2. Îndrumarea nr. 1874/SA/2006 este emisă pentru Casele de Pensii şi nu pentru angajatori. În atare condiţii nu este permis aşa cum corect a reţinut instanţa de fond să cenzureze ce date privind drepturile băneşti invocate de salariat i le dă sau nu, faptul că sunt sau nu luate în calculul punctului de pensie este cenzurat de Casa de Pensii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 520/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta, îndeplinind funcţia de grefieri, activitatea sa este reglementată de o lege specială, Legea nr. 567/2004, cu modificările aduse ulterior. Cum legislaţia specială prin care sunt acordate drepturile salariale reclamantei cât şi dispoziţiile legale care prevăd expres drepturile de care poate beneficia personalul auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanţa nu poate dispune altfel.
2. Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei şi a instanţei de fond ca, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internaţional, întrucât personalul auxiliar de specialitate beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alţi salariaţi nu beneficiază, fiecare categorie profesională având drepturi şi obligaţii, în funcţie de specificul muncii prestate şi a răspunderii.
3. Prin Convenţia O.I.M. nr. 183/2000 privind protecţia maternităţii nu se prevede acordarea unui ajutor bănesc, în plus faţă de îndemnizaţiile acordate tuturor femeilor pentru absentarea de la locul de muncă, acest ajutor suplimentar fiind lăsat, deci, la latitudinea fiecărui stat. La acest gen de protecţie socială se referă Convenţia, în sensul acordării în special, a concediului de maternitate şi a prestaţiilor în bani pentru absenţa de la locul de muncă, ce nu trebuie să coboare sub un anumit cuantum, alături de alte facilităţi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 413/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Facultatea angajatorului de a acorda tichete de masă se transforma în obligaţie doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite. Prevederile înscrise în contractele colective de muncă depuse în recurs recunosc asigurarea unei mese de prânz dar nu în mod imperativ ci prin negociere şi funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor şi în acord cu prevederile Legii nr. 142/1998.
2. Instanţa nu poate reţine afirmaţia reclamanţilor în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situaţie de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituţie, deoarece, în speţă, legiuitorul nu a prevăzut o obligaţie în sarcina angajatorului ci o facultate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 373/R din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N.
2. În nota de fundamentarea a O.U.G. nr. 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor şi soldelor în funcţie de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptăţiţi la renta lunară sunt pensionaţi fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la N. sau MIRA. 3. În funcţie de sistemul de pensii din care făceau parte, veteranii primeau rentele lunare calculate conform dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie din cadrul MIRA.
4. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 397/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Personalul auxiliar din cadrul autorităţii judecătoreşti are o legislaţie specifică de stabilire a unor drepturi băneşti: salariu, sporuri etc.: Legea nr. 567/2004 şi O.G. nr. 8/2007. Deci pentru această categorie profesională drepturile salariale cât şi alte drepturi nu se stabilesc prin negociere, ci se stabilesc prin dispoziţii legale. Or, drepturile băneşti sub forma ajutorului prev. de art. 51 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2005-2006 pentru a fi acordate trebuie să fie prevăzute expres în lege.
2. În cauză, salariaţii din justiţie – personal auxiliar – au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din justiţie între Ministerul Justiţiei şi salariaţi reprezentaţi de Federaţia Naţională a Sindicatelor „Justiţia” afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională, „N.”. Or, în acest contract nu au fost negociate şi menţionate drepturile prevăzute de art. 51 lit. c) din C.C.M. În atare condiţii, nu există o bază legală pentru acordarea acestui drept prevăzut de art. 51 lit. c) din C.C.M. pe anii 2005-2006 pentru salariaţii din justiţie, respectiv reclamanta.
3. Nu poate fi primită motivarea instanţei de fond că prin neacordarea acestui ajutor s-ar crea o situaţie discriminatorie conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi a Convenţiei OIM nr. 183/2000 privind protecţia maternităţii întrucât salariatul din cadrul autorităţii judecătoreşti beneficiază de drepturile ce le sunt acordate prin lege inclusiv ajutoarele pentru maternitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 371/R din 23 (19) mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, la art. 51 lit. c), se prevede că, în afara ajutoarele prevăzute de lege la care au dreptul, salariaţii pot beneficia şi de următoarele ajutoare: un salariu mediu pe unitate plătit mamei pentru naşterea fiecărui copil, însă această prevedere nu se aplică şi reclamantei intimate, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond. Aceste contracte colective de muncă la diferite nivele se referă la salariaţi. Or, reclamanta, îndeplinind funcţia de judecător, activitatea sa este reglementată de o lege specială, Legea nr. 303/2004 cu modificările ulterioare.
2. Încheierea contractelor colective de muncă la diferite niveluri presupune o negociere între angajat şi angajator. În cazul magistraţilor, negocierea acordării unor drepturi nu operează dat fiind specificul muncii lor. Salarizarea acestora şi acordarea unor drepturi sunt stabilite prin acte normative şi nu pe bază de negociere.
3. Cum legislaţia specială prin care sunt acordate drepturile salariale reclamantei cât şi dispoziţiile legale care prevăd expres drepturile de care pot beneficia magistraţii nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanţa nu poate dispune altfel. Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei şi a instanţei de fond ca, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internaţional, întrucât magistraţii beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alţi salariaţi nu beneficiază, fiecare categorie profesională având propriile drepturi şi obligaţii, în funcţie de specificul muncii prestate şi a răspunderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 422/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. b) din Codul muncii obligă angajatorul să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului acesta referindu-se la perioada lucrată, drepturile băneşti de care a beneficiat, salariu, sporuri. Obligativitatea eliberării dovezilor necesare recalculării dreptului de pensie este prevăzută şi de Legea nr. 19/2000 cât şi de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2003. Dar, obligaţia stipulată în textele menţionate nu mai operează în situaţia când în evidenţa angajatorului nu există datele solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 350/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul pârâtei Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană V – a Arhivelor Naţionale este nefondat susţinerile acesteia nu pot fi primite. Este adevărat că la data încetării procedurii falimentului debitoarei SC E. SA Focşani în 2005 obligaţia legală a lichidatorului SC F. Lichidator SRL I de a preda arhiva era reglementată de art. 18 din Legea nr. 16/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 358/2002 respectiv către Casele judeţene de Pensii, dar această dispoziţie legală a fost modificată legiuitorul stabilind o altă competenţă şi obligaţie de preluare. Or, în prezent când vorbim de o obligaţie de preluare a arhivei aceasta revine pârâtei Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană V – potrivit art. 18 din Legea nr. 16/1996 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 39/2006 aprobată prin Legea nr. 474/2006.
În atare condiţii nu se poate susţine că instanţa de fond şi-a substituit puterii legiuitoare, că a adăugat la lege că a stabilit reguli derogatorii de la lege depăşindu-şi astfel atribuţiile puterii judecătoreşti.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei pârâte că ea eliberează la cererea persoanelor juridice şi fizice: copii, extrase şi certificate de pe documentele pe care le are în păstrare şi nu adeverinţe.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 68/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de pârâta SC N. Afacerilor SRL I este partial fondat. Fiind obligată în calitate de lichidator al SC E. SA Focşani să predea arhiva Arhivei Naţionale – Direcţia Judeţeană V – într-adevăr nu mai poate subzista şi obligaţia eliberării către reclamant a adeverinţei solicitate. Sub acest aspect recursul declarat este fondat urmând a fi admis, modificată hotărârea instanţei de fond şi înlăturată obligaţia eliberării adeverinţei. Celelalte motive invocate, respectiv cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive în cauză, susţinerile pârâtei recurente nu pot fi primite.
2. Referitor la recursul pârâtei Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană V a Arhivelor Naţionale susţinerile acesteia nu pot fi primite. Este adevărat că la data încetării procedurii falimentului debitoarei SC E. SA Focşani, obligaţia legală a lichidatorului SC F. Lichidator SRL I de a preda arhiva era reglementată de art. 18 din Legea nr. 16/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 358/2002 respectiv către Casele judeţene de Pensii, dar această dispoziţie legală a fost modificată, legiuitorul stabilind o altă competenţă şi obligaţie de preluare. Or, în prezent când vorbim de o obligaţie de preluare a arhivei, aceasta revine pârâtei Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană V – potrivit art. 18 din Legea nr. 16/1996, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 39/2006, aprobată prin Legea nr. 474/2006.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 66 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a comunicat recurentului reclamant că acesta a fost salariatul său îndeplinind funcţia de maistru şi că din verificarea statelor de plată din arhiva societăţii, rezultă că nu a beneficiat de spor de şantier şi sporul pentru programul de lucru peste 8 ore pe zi (ore suplimentare). I s-a menţionat că programul de lucru peste 8 ore pe zi erau plătite conform Decretului nr. 175/1973 ca ore normale de lucru şi nu se reţinea contribuţie pentru pensie suplimentară, CAS-ul, fiind plătit conform legislaţiei în vigoare.
2. Chiar din copia unor state de plată emise în perioada respectivă rezultă că reclamantul recurent era retribuit cu retribuţie tarifară (maistru făcea parte din personalul U.), salariu tarifar trecut şi în carnetul de muncă şi primea indemnizaţie de conducere, cât şi faptul că i se reţineau sume pentru plan – ceea ce însemna că i se aplica acordul global. Or, unitatea i-a eliberat datele solicitate în măsura în care exista în evidenţele sale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 58 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conflictele dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi cu privire la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă. Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din contractele colective de muncă, sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, respectiv conflicte de drepturi. Apărarea de către sindicat a drepturilor membrilor săi în faţa organelor de jurisdicţie se realizează în toate formele procedurale recunoscute participanţilor în procesul civil, inclusiv prin formularea de acţiuni în justiţie.
2.Împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost nominalizaţi membrii de sindicat în numele cărora s-a acţionat nu are nicio relevanţă în cauză, în condiţiile în care acţiunea a fost promovată în numele tuturor membrilor de sindicat, lista acestor membri prezentând importanţă în faza executării hotărârii, când reclamantul urmează să facă dovada faptului că persoana pentru care solicită acordarea dreptului avea calitatea de membru de sindicat la data introducerii acţiunii. De altfel, din considerente, rezultă că instanţa de fond nu analizează obiectul acţiunii aşa cum a fost formulat ci arată cum ar fi trebuit să fie formulată acţiunea, în condiţiile în care dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
3. Angajatorul trebuia să facă dovada ca a respectat prevederile art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze în sensul că a stabilit pentru salariaţi, o valoare minimă a salariului brut la 620 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore. Or, contrar susţinerilor pârâtei, dacă se examinează tabelul nominal cu salariaţi se poate observa că nu toţi angajaţii beneficiază de un salariu minim brut de 620 lei .
3. Potrivit dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Astfel, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci şi în considerarea clauzelor contractelor colective de la nivel superior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 28/R din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 922/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile de pensie ale cetăţenilor nu pot fi condiţionate de plata unor taxe la bugetul local, taxe instituite prin hotarâri de Consiliu Local, cu atât mai mult cu cât pentru încasarea acestor debite legea prevede procedura de recuperare, conform dispoziţiilor Codului de procedura fiscală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1447 din 18 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice este fondat nu are calitate procesuală pasivă, nefiind ordonator de credite, ci doar responsabil de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
2. Conform Legii nr. 567/2004, în forma iniţială, reclamantul a pierdut statutul de funcţionar public, pentru funcţia de informatician asimilată personalului auxiliar de specialitate, aşa cum prevede art. 3 din lege. Potrivit art. 93 alin. (3) din lege, pentru informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi. În această situaţie, încă de la intrarea în vigoare a Legii 567/2004 reclamantul îndeplinea condiţiile ce îi dădeau dreptul să beneficieze de un spor de fidelitate raportat la perioada cât a prestat activitatea de analist programator (informatician), beneficiu care i se cuvine reclamantului, cu excepţia perioadei în care a fost în vigoare Legea nr. 17/2006 ce a modificat restrictiv Legea nr. 567/2004 pentru ca ulterior prin O.U.G. nr. 100/1007 să se revină la forma iniţială a Legii nr. 567/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1097 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Normele referitoare la stabilirea pensiei de serviciu din Legea nr. 567/2004, prevăd că la calculul pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti se ia în considerare venitul brut realizat în ultima lună, nedistingând între sporuri şi indemnizaţii.
2. Tribunalul este obligat ca în baza art. 34 alin. (5) Codul muncii să emită adeverinţă din care să rezulte sporul încasat de recurentă pentru activitatea de reorganizare judiciară şi faliment, fără ca tribunalul să aibă competenţa să cenzureze dacă această adeverinţă îi este utilă sau nu reclamantei.
CJP P nu poate fi obligată să opereze asupra pensiei reclamantei înainte ca Tribunalul Prahova să emită adeverinţa solicitată, astfel că acţiunea faţă de Casa Judeţeană de Pensii va fi respinsă ca prematur introdusă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1059 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de observat că Sucursala D-E. SA nu este un angajator distinct de acesta, ci numai SC E. SA B căreia i-a şi fost solicitat acordul pentru încetarea raporturilor de muncă, situaţie similară fiind şi în legătură cu cel de-al treilea motiv de recurs, ca de altfel şi cu privire la neluarea în considerare a unui număr de 18 documente existente la dosar, instanţa făcând o analiză completă a probatoriilor administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1054 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea recursului exercitat de reclamant rezultă că acesta nu contestă legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în cauză ci faptul că deşi obligată la predarea carnetului de muncă, societatea pârâtă refuză predarea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 562 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod greşit Tribunalul Buzău a procedat, prin sentinţa atacată în recursul de faţă, la soluţionarea cauzei ca instanţă de fond, art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., stabilind că tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, competenţa de soluţionare a pricinii revenind, în raport de considerentele mai sus arătate, Judecătoriei Buzău.
2. Procedura reconstituirii vechimii în muncă este reglementată de art. 14-17 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, stipulându-se la art. 296 alin. (2) Codul muncii că cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare – abrogare ce va avea loc pe data de 1.01.2009, conform art. 298 alin. (3) Codul muncii – se vor soluţiona potrivit acestui act normativ.
3. La art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 se prevede că împotriva procesului-verbal al comisiei, care este constituită şi funcţionează potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, solicitantul sau unitatea unde lucrează acesta se va putea adresa, cu plângere, judecătoriei în a cărei rază teritorială funcţionează comisia – respectiv comisia competentă, după locul unde solicitantul îşi are domiciliul, conform art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ – în termen de 15 zile de la comunicare, hotărârea judecătoriei fiind definitivă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 472 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea sa de angajator atrage dreptul şi obligaţia de a sta în proces pentru ca hotărârea instanţei privind disputa asupra postului de grefier în structura sa de personal, să-i fie opozabilă.
2. În cauză nefiind incidente prevederile art. 1201 C. civ. Sentinţa civilă nr. 65 pronunţată la 17 ianuarie 2007 de acelaşi tribunal şi aflată la filele 16-19 dosar fond nu are autoritate de lucru judecat deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale pentru ca această excepţie să fie operantă.
3. Încadrarea efectivă pe un post de grefier a reclamantei începând cu data de 10 mai 2006 nu este posibilă, pe de o parte datorită împrejurării că prin sentinţa de faţă – constitutivă iar nu declarativă de drepturi – a fost constatată calitatea sa de grefier începând cu 10 mai 2006, iar pe de alta, deoarece aşa cum şi instanţa de fond a reţinut, nu exista un post vacant de grefier pe care reclamanta să fie încadrată ca efect al acestei hotărâri judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 244 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Legea sindicatelor nr. 54/2003 nu prevede obligativitatea încheierii unui contract individual de muncă cu membrii de sindicat aleşi în organele de conducere, de altfel actul normativ invocat de reclamant nici nu are o prevedere în acest sens.
2. În condiţiile în care prima instanţă a apreciat că petitul principal din acţiune este neîntemeiat, în mod evident capetele de cerere accesorii (de obligare la plata de despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi la alte drepturi salariale de care ar fi beneficiat de la data solicitării angajării, la plata contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv la înscrierea în carnetul de muncă a perioadei în care reclamantul va presta activitate după angajare) au fost respinse ca neîntemeiate, prima instanţă pronunţându-se implicit şi asupra acestora prin respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
3. Nu poate suplini consimţământul părţilor de a încheia contractul individual de muncă, iar susţinerea recurentului în sensul că intimata şi-a exprimat consimţământul prin art. 22 alin. (3) din Statut este neîntemeiată, în condiţiile în care prin acest articol se prevede doar ca o posibilitate salarizarea membrilor biroului executiv de către organizaţia sindicală. Mai mult, după încetarea contractului de muncă recurentul nu a prestat activităţi cu caracter permanent în beneficiul intimatei şi nu se poate astfel reţine nici exprimarea de către aceasta în mod tacit a consimţământului în vederea perfectării unui contract de muncă.
4. Art. 60 alin. (1) lit. h) din Codul muncii invocat de recurent nu este incident în cauză întrucât se referă la interdicţia concedierii pe durata unei funcţii eligibile într-un organism sindical, iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea pârâtei să încheie contract individual de muncă cu reclamantul.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2269/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar celor reţinute de prima instanţă, din înscrisurile administrate în cauză rezultă că numai o parte dintre ei au beneficiat de încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă. De asemenea, fără să administreze probe în acest sens, tribunalul a reţinut că nominalizarea persoanelor care au desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă s-a realizat în mod corect. Dispoziţiile cuprinse în Ordinul 50/1990 nu conţin o enumerare limitativă care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă. Posibilitatea extinderii acestor activităţi rezultă din art. 3 alin. (2) din ordin, respectiv din nota de fundamentare a H.G. nr. 1223/1990, esenţial fiind ca această extindere să se realizeze în funcţie de condiţiile concrete de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2093/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, deşi conform art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, în condiţiile în care acesta a contestat reţinerea vreunei garanţii din salariul reclamantului, recurenta nu putea fi obligată la un fapt negativ, reclamantul fiind cel care trebuie să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că i s-a reţinut garanţia în cuantum.
2. Reclamantul susţine că pentru întreaga perioadă în care a lucrat la recurentă trebuie să îi fie acordată diurnă, ceea ce nu este posibil în lipsa modificării unilaterale a locului de muncă de către angajator prin delegare sau detaşare (conform art. 42-47 din Codul muncii).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2056/R din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalului Marmureş în calitate de fost angajator al reclamantului îi revine obligaţia, conform art. 11 lit. b) din H.G. nr. 290/2005, de a emite o adeverinţă cuprinzând vechimea în funcţie şi venitul brut, neputând să delege această atribuţie Casei Judeţene de Pensii, care stabileşte drepturile de pensie pe baza actului menţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1861/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Centrului Cultural Italian, în baza unui contract de prestări servicii, o atare modalitate având suport legal, iar încheierea unui contract individual de muncă nu este posibilă, nu din cauza unui refuz nejustificat al instituţiei, ci din cauza lipsei finanţării şi aprobării date de autoritatea abilitată în acest sens, Ministerul de Externe Italian.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1552/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu art. 299 C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel se atacă cu recurs ce se judecă de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea. Sentinţa judecătoriei fiind definitivă, aceasta putea fi atacată numai cu recurs.
2. În consecinţă, tribunalul sesizat era dator a recalifica apelul în recurs, să se constituie în complet legal format din trei judecători şi să judece recursul conform art. 300 şi urm. C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 468/R din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea de salariat dă dreptul la salariu, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. Prin urmare obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe din care să rezulte veniturile de care a beneficiat este prin prisma textului legal anterior citat, art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul Muncii, un litigiu de muncă iar nu un litigiu de asigurări sociale cum corect a constatat prima instanţă dar nu este o acţiune în constatare cum în mod greşit reţine prima instanţă.
2. Textul legal nu distinge cu privire la modificarea naturii obligaţiei de a elibera adeverinţa ca fiind una de dreptul muncii dacă raportul de muncă este în desfăşurare şi ca fiind o acţiune în constatare dacă raportul de muncă a încetat. Or, dacă textul nu distinge rezultă că natura obligaţiei este una ce derivă din raportul de muncă indiferent de momentul la care se cere eliberarea adeverinţei în raport de încetarea raportului de muncă, anterior sau ulterior încetării acestuia.
3. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul iar cum reclamantul are domiciliul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Maramureş, acesta este competent să soluţioneze cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 501/R din 28 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a fost în eroare cu privire la perioada 1.09.1977-1.03.1979. Din simpla consultare a copiei carnetului de muncă aflat la dosarul de fond rezultă că reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă ca ţesător covoare manuale, figureând menţiunea „ţesătoare covoare cat. 1” ca şi pentru perioada pentru care prima instanţă a admis acţiunea. Prin urmare dacă înscrierile sunt identice şi ambele dovedesc faptul că în perioada de referinţă reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă atunci acţiunea reclamantei trebuia admisă. Această din urmă perioadă se încadrează în grupa a II-a de muncă în conformitate cu poziţia nr. 165, anexa 2 la Ordinul Ministrului N. şi P. Sociale nr. 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 117/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 287 Codul Muncii, nu a dovedit faptul negativ pretins, respectiv că nu deţine acte referitoare la solicitarea reclamantului, ceea ce se putea realiza prin depunere tuturor documentelor privind perioada în litigiu, astfel încât în temeiul art. 174 C. proc. civ., vor fi considerate ca dovedite pretenţiile reclamantului. Astfel Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a obligat pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverinţă care să ateste indemnizaţia de conducere, sporul de şantier şi regimul de muncă de 10 ore pe zi.
2. Acordarea daunelor cominatorii este justificată de caracterul personal al obligaţiei ce revine pârâtei, care este deţinătoarea datelor la care se referă cererea reclamantului, fiind aplicabilă Decizia nr. XX din 12.12.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 122/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu s-a făcut cu nimic dovada că înainte, la data sau după intrarea în vigoare a noului cod al muncii, între reclamant şi pârât s-ar fi purtat negocieri cu privire la încheierea unui contract individual de muncă aşa cum el este definit de dispoziţiile art. 10 din Codul muncii, ştiut fiind că potrivit art. 16 contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor. Simplul fapt, aşa cum pretinde reclamantul că şi a continuat activitatea şi după intrarea în vigoare a noului cod al muncii care permitea doar prestarea muncii pe baza contractului individual de muncă, în niciun caz nu produce efectul transformării contractului civil de prestări de servicii în contract individual de muncă, chiar dacă pârâtul prin menţinerea formei de prestare a muncii a încălcat anumite dispoziţii legale.
2. Ca urmare a faptului că între părţi nu au existat raporturi juridice de muncă, instanţa de fond a respins în mod corect şi restul capetelor de cerere şi acţiunea în întregul său. Atâta timp cât nu a existat un contract individual de muncă, nu poate fi vorba despre instituţia concedierii şi a achitării drepturilor salariale. Nefiind reţinut niciun fel de prejudiciu în ceea ce-l priveşte pe reclamant, instanţa a respins şi petitul privind plata daunelor morale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 115/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere principiul rolului activ al judecătorului şi al celui al aflării adevărului, pentru situaţia dată a reclamantului care nu a fost asistat de un apărător calificat, instanţa de judecată era datoare în baza principiilor de drept anterior enunţate să aducă la cunoştinţa petentului drepturile pe care le are potrivit procedurii civile în susţinerea cererii sale de acordare a daunelor morale, cât şi mijloacele de probă de care poate uzita în dovedirea acestora, astfel cum acestea au fost ulterior menţionate în considerentele hotărârii atacate. Or, atâta vreme cât reclamantului nu i s-a solicitat a propune probe în dovedirea daunelor morale, nu-i poate fi respinsă o atare cerere pe acest considerent. De altfel, recurentul afirmă prin intermediul motivelor de recurs că deţine acte medicale care atestă degradarea stării sale de sănătate din anul 2006 şi până în prezent, susţinând că stările de nemulţumire şi umilinţă i-au fost provocate de atitudinea pârâtei.
2. Tot în lumina aceloraşi principii, instanţa era datoare să solicite reclamantului a-şi preciza poziţia şi cu privire la eventuale cheltuieli de judecată, pe care le-ar fi putut dovedi. Din cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării hotărârii, când părţilor li s-a acordat cuvântul pe fond, nu rezultă că instanţa, în baza rolului activ, a solicitat reclamantului neasistat de vreun apărător a-şi preciza poziţia cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de derularea procesului, cu toate că prin recurs de asemenea se invocă faptul că justifică astfel de cheltuieli.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 632 din 29 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin eliberarea adeverinţei prin care se recunoaşte acordarea grupei I de muncă pârâta nu a făcut şi dovada înscrierii acestui drept în cartea de muncă instanţa va constata că cererea reclamantului este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 363 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din conţinutul art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 rezultă cerinţa imperativă de acordare a grupei de muncă în raport cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă respective. Or, această împrejurare ce se impune a fi dovedită în cauză este un fapt juridic care face admisibilă proba cu martori, printr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 1191 C. civ., întrucât condiţiile restrictive de admisibilitate a probei testimoniale privesc actele juridice.
2. Aşa fiind, neînscrierea grupei de muncă în carnetul de muncă nu are o putere doveditoare absolută, în contextul speţei deduse judecăţii; desfăşurarea unei activităţi în mod permanent într-un loc de muncă, care din punct de vedere a normelor legale se încadrează într-o anumită grupă de muncă putând fi probată cu orice mijloc de probă, inclusiv depoziţii de martori.
3. Restrângerea sistemului probatoriu propus de reclamantă prin cererea introductivă doar la înscrisuri reprezintă o interpretare greşită a normelor procedurale, în condiţiile în care, partea a administrat înscrisuri vizând încadrarea sa în cadrul societăţii intimate, postul ocupat, perioada de timp lucrată, aşa încât prin probe testimoniale se urmărea a-şi complini aceste înscrisuri. De asemenea instanţa de fond în mod greşit nu a făcut referire în cadrul motivării sentinţei la temeiurile pentru care probele depuse de către reclamant au fost înlăturate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 750 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În contextul în care, în cauză, nu s-a dovedit plata drepturilor salariale în litigiu, în mod corect prima instanţa a reţinut temeinicia şi legalitatea acţiunii cu care a fost sesizată.
2. De asemenea, în mod justificat prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedit ca fiind suportate de către reclamantă atâta vreme cât drepturilor salariale cuvenite reclamantei nu au fost achitate de pârâtă nici după acţionarea sa în instanţa, iar poziţia sa exprimată în întâmpinare nu reprezintă o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei în sensul cerut de art. 275 C. proc. civ.
3. Este obligaţia angajatorului de efectuare a plăţii drepturilor băneşti cuvenite salariatului pentru munca prestată, precum şi sarcina probei în dovedirea efectuării acestei plăţi. Chiar dacă dispoziţiile Codului muncii nu prevăd obligativitatea plăţii salariului prin card, părţile pot conveni această modalitate de plată. Conform extraselor de cont depuse la dosar reiese practica la nivelul acestui angajator de virare a salariilor prin intermediul viramentelor bancare în conturile de card.
4. Oricum indiferent de modalitatea de plată a salariilor, neprezentarea salariatei la sediul societăţii de a-şi ridica bani, urmare a notificării în acest sens, nu o exonerează pe recurentă de culpa în neachitarea salariilor, deoarece aceasta în calitate de debitor al obligaţiei de plată a drepturilor salariale avea posibilitatea eliberării de plată, recurgând la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune (prevăzute de art. 586 şi urm. C. proc. civ., precum şi art. 1114 şi urm. C. civ.).
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 943 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Societatea pârâtă avea obligaţia să dea curs acestei cereri privind acordarea concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani începând cu data de 13.12.2007, dată de la care trebuia să procedeze şi la suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei conform art. 51 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. În situaţia în care societatea pârâtă nu s-a conformat acestei prevederi legale, contrar susţinerilor sale, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, prin adresa din 05.01.2008 aceasta a fost pusă în întârziere de către reclamantă conform art. 1079 C. civ.
2. Cererea din data de 5.01.2008 reprezintă o nouă punere în întârziere a societăţii pârâte, determinată de corespondenţa generată de aceasta prin adresa nr. 2343/18.12.2007, societatea fiind pusă efectiv în întârziere prin cererea din data de 13.12.2007, deci înainte de chemarea în judecată, conform prevederilor art. 275 C. proc. civ.
3. O atare punere în întârziere va avea ca efect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă aceasta a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantei, în condiţiile în care este evidentă culpa sa procesuală.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1171 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtului Tribunalul Alba la plata compensării daunelor morale cauzate prin refuzul decontării testelor de glicemie şi a soluţionat, doar parţial, capătul de cerere privind decontarea contravalorii testelor de glicemie achiziţionate de reclamantă până la sesizarea instanţei, pierzând din vedere faptul că aceasta a solicitat decontarea acestora şi în continuare. Asupra celorlalte capete de cerere instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1177 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia depăşirii atribuţiilor judecătoreşti, se apreciază că prin pronunţarea unei soluţii de speţă, instanţa nu realizează prin interpretarea dată normei juridice o substituire în ceea ce priveşte atribuţiile legiuitorului. Prin interpretarea dată unui act cu conţinut normativ nu se emit alte acte şi ca urmare nu se poate susţine încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.
2. Neexecutarea benevolă de către cel obligat la îndeplinirea unei obligaţii poate fi succedată doar de urmarea procedurii executării silite în baza titlului executoriu existent şi nu de promovarea unei noi acţiuni cu aceleaşi efecte (art. 3711 şi urm. C. proc. civ.). De asemenea, dacă se consideră că pentru perioada în discuţie drepturile salariale nu au fost corect calculate în baza hotărârilor judecătoreşti amintite, reclamanta are la îndemână instituţia contestaţiei la executare reglementată de art. 399 şi urm. C. proc. civ. şi nu o nouă acţiune în justiţie, aşa cum am mai precizat.
3. Critica vizând verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „în baza de calcul prevăzută la alin. (1) şi (2) nu poate depăşi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut” , este rămasă fără obiect aşa încât nu va mai fi analizată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 471 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul hotărârii însă se observă vă instanţa a omis să se pronunţe asupra, capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale şi materiale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 75 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod greşit a reţinut instanţa de fond că tichetele de masă reprezintă o măsură de protecţie socială şi în baza art. 41 din Constituţie trebuie acordată de drept, iar limitarea sau restrângerea acestui drept reprezintă o încălcare a principiului egalităţii de tratament consacrată de art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi o încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Nu poate fi învinovăţit angajatorul că nu a făcut demersuri în vederea alocării şi virării fondurilor necesare acordării tichetelor de masă atâta timp cât însuşi legiuitorul nu a prevăzut astfel de fonduri în bugetele anuale de stat.
2. Principiile egalităţii în faţa legii şi egalităţii de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratament juridic diferit.
3. Deşi condiţionând existenţa acestui drept de posibilităţile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situaţii juridice diferite care implică un tratament diferenţiat între salariaţi, nu se încalcă principiul egalităţii de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică.
4. Prevederile din tratatele internaţionale invocate de reclamanţi interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului naţional de a reglementa în mod diferenţiat situaţiile juridice diferite” (C.C. – decizia 102/11.03.2003).
5. În ceea ce priveşte interpretarea art. 1 din Legea nr. 142/1998, instanţa de fond nu a adoptat un raţionament logic, corect, în sensul că a reţinut greşit că din analiza textului de lege invocat reiese cu claritate faptul că se stabileşte în sarcina autorităţii publice o obligaţie şi nu o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcţie de dispoziţiile Legii privind bugetul de stat.
6. Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligaţi la acordarea lor. În consecinţă, nu poate fi învinovăţit angajatorul că nu a făcut demersuri în vederea alocării şi virării fondurilor necesare acordării tichetelor de masă atâta timp cât însuşi legiuitorul nu a prevăzut astfel de fonduri în bugetele anuale de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 927/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intervenienta din cauza de faţă are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare. Cum în cauza de faţă, reclamantei i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte.
Din cererea formulată de reclamantă la 22.03.2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa juridică a acesteia cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 lit. b) Codul Muncii” (fila 27 dosar fond).
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 896/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intervenienta are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare. Cum în cauza de faţă, reclamantului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte.
2. Din cererea formulată de reclamant la 1 februarie 2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa lui juridică cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 lit. b) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 897/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Expertiza concluzionează în sensul îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea grupei I de muncă însă nu se fondează pe argumente tehnice, de specialitate ci pe aprecieri fără obiectivitate ale expertului prin raportare la condiţiile de muncă ale altor angajaţi, de la alte societăţi, care au obţinut recunoaşterea gr. I de muncă.
2. Art. 14 din ordinul 50/1990, acordarea grupei superioare de muncă nu era condiţionată de buletinele de determinare a noxelor. Întrucât perioadele solicitate sunt anterioare anului 2001, iar determinarea de noxe pentru această perioadă este pe de o parte imposibilă, iar pe de altă parte nu era necesară pentru perioada vizată, acesta este şi motivul pentru care, în mod corect s-a apelat la efectuarea unei expertize de specialitate care să determine, în mod corect condiţiile în care şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii.
3. Similitudinea activităţii desfăşurate de reclamanţi pe perioada de până la 2001 cu activitatea electricienilor de întreţinere de la SNCFR nu se poate reţine în cauză şi nu pot fi aplicate nici dispoziţiile art. 3 alin. (1) Ordinul 50/90 care a constituit de fapt argumentul juridic al instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 867/M din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum în cauza de faţă, reclamantului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte. Aceasta înseamnă că sunt întrunite cerinţele art. 49 alin. (2) C. proc. civ., calitatea procesuală a intervenientei fiind pe deplin justificată şi consecutiv, calitatea de recurentă nemulţumită de soluţia fondului. Ca urmare, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active de recurentă invocată de către intimata pârâtă, ca nefondată. Intervenienta din cauza de faţă are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare.
2. Din cererea formulată de reclamant la 1 februarie 2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa lui juridică cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 lit. b) din Codul Muncii”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 802/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având calitatea de personal contractual, reclamantul nu are dreptul la plata primelor de vacanţă întrucât este salariat în baza O.U.G. nr. 24/2000. Aşadar, pentru personalul contractual din secotrul bugetar nu a existat şi nu există prevedere legală care să reglementeze dreptul la prima de vacanţă astfel că în mod nelegal, prima instanţă aa dmis acţiunea reclamantului.
2. În ceea ce priveşte plata tichetelor de masă, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în cadrul recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dipoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea 142/1998 s-a statuat că în ceea ce priveşte personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, tichetele de masă nu reprezintă un drept, ci o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele de muncă. Reclamntul nu a negociat acordarea acestor drepturi prin contractul individual de muncă şi nici nu există un act normativ care să continue temei legal pentru pretenţiile sale, astfel încât în mod nelegal instanţa de fond a admis aceste pretenţii.
3. Cererea adresată unei instanţe de drept comun de a constata existenţa unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătoreşti potrivnice nu se circumscrie dispoziţiilor speciale ale O.G. nr. 137/2000 întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, etc, ori hotărârile judecătoreşti potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de altfel, în principiu, orice hotărâri judecătoreşti, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluţia diferită a instanţelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situaţiei juridice respective. O interpretare contrară ar face ca actul de justiţie să cadă în derizoriu câtă vreme orice instanţă de drept comun ar putea să înlăture dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti prin constatarea unei pretinse discriminări săvârşite prin aceasta.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 485/M din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura dispusă de instanţă contravine dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care interzice micşorarea plăţii experţilor. Prin urmare, instanţa de recurs va constata încheierea atacată nelegală, doar sub aspectul dispoziţiei de reducere a onorariului expertului şi în consecinţă va modifica în parte această încheiere în sensul celor din prezenta hotărâre.
2. Măsura dării în debit criticată de expert va fi păstrată şi adoptată şi de instanţa de recurs pentru diferenţa onorariu neachitat, întrucât acesta poate obţine suma în cauză prin executare silită.
3. În ceea ce priveşte plata dobânzii, pentru întârzierea în achitarea contravalorii expertizei, instanţa va respinge solicitarea expertului, nefiind dovedită culpa vreunei părţi în neexecutarea obligaţiei, instanţa de fond fiind cea care prin reducerea onorariului a schimbat cuantumul obligaţiei de executat pentru că, la termenul imediat următor celui la care a luat măsura atacată, să rămână în pronunţare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 16/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Concedierea reclamantului este cuprinsă în concedierea colectivă a unui număr de 845 salariaţi ai pârâtei. Această concediere s-a făcut ca urmare a reducerii activităţii economice specifice în cadrul unităţii pârâte, pentru motive serioase, fiind vorba deci, de o reducere reală şi efectivă având la bază o cauză obiectivă. Nemulţumirile recurentului din cererea de recurs, neputând fi încadrate juridic în niciuna dintre situaţiile la care se referă art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. Susţinerile recurentului privind termenul de preaviz pe care-l apreciază nelegal, nefiind reglementat în Codul muncii sunt neîntemeiate, întrucât faţă de contestator s-a dispus măsura concedierii colective, iar condiţiile impuse de această procedură au fost analizate temeinic de către prima instanţă.
2. Susţinerile privind nesemnarea înscrisurilor la care recurentul face referire nu sunt întemeiate, întrucât dispoziţia de concediere, precum şi cererile formulate de către acesta poartă semnătura angajatului.
3. Motivul de recurs privind soluţionarea cererii de recuzare a completului de judecată din primă instanţă este neîntemeiat, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., judecătorii care s-au pronunţat într-o cale extraordinară de atac – revizuirea – care a făcut obiectul dosarului , nu sunt incompatibili a judeca în fond cauza dedusă judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2869 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate pune problema unei omisiuni comise de instanţă în cercetarea motivelor de recurs, iar greşeala materială la care se referă art. 318 C. proc. civ. nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege întrucât, dacă s-ar admite astfel, s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a acelui recurs, ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2421 din 14 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de către pârâtul pârât Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii este întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs a examinat însă recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4, precum şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-l întemeiat. Procedând astfel instanţa de recurs a dezlegat pricina şi a pronunţat o hotărâre care este rezultatul unei greşeli materiale ce reprezintă în speţă o chestiune de procedură. O astfel de verificare a hotărârii instanţei de fond trebuia realizată prin punerea în discuţia contradictorie a părţilor ceea ce nu s-a realizat şi astfel s-a pronunţat o hotărâre supusă analizei din perspectiva dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ. pe calea contestaţiei în anulare.
2. Chiar dacă recursul a fost întemeiat şi pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., ceea ce îi permitea instanţei de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Or un astfel de motiv nu a fost invocat de către recurent şi nu putea fi invocat din oficiu de către instanţa de recurs doar în motivarea deciziei pronunţată în recurs fără a fi în prealabil pusă în discuţia părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2845 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia contestată s-au analizat motivele de recurs invocate, observându-se că instanţa de recurs a dat o rezolvare acestora printr-un considerent comun, concluzionându-se că „angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale în acest sens”.
2. Faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, raportat la temeiul de drept invocat precum şi decizia atacată, din a cărei examinare rezultă că s-au analizat motivele de recurs invocate, nu se impune anularea deciziei şi o nouă rejudecare a recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1452 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin motivele de recurs a susţinut că reclamanţii sunt salarizaţi conform O.U.G nr. 24/2000 şi că nu sunt aplicabile în cazul lor dispoziţiile Legii nr. 138/1999 şi ale O.U.G nr. 38/2003 aşa cum s-a reţinut, motivul încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la acest aspect de legalitate reţinând că şi în cazul reclamanţilor sunt incidente dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 138/1999 şi că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente. Prin urmare, nu se poate reţine că s-ar fi omis să se cerceteze acest motiv de recurs aşa cum susţine contestatorul pentru a fi incidente dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
2. Faptul că instanţa de recurs ar fi făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale sau a reţinut greşit starea de fapt, ceea ce de fapt invocă contestatorul reprezintă o eventuală greşeală de judecată şi acest motiv nu se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 841 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 317 alin. (1) C. proc. civ. este dat când procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat cauza, nu a fost îndeplinită potrivit legii. Din practicaua deciziei civile nr. 602 a Curţii de Apel Timişoara, rezultă că în ziua de 4 iulie 2007, când s-a soluţionat recursul, contestatorul personal şi asistat de avocat ales a fost prezent la dezbateri, fiind exclus aşadar cazul de contestaţie mai sus menţionat.
2. Criticile pe care contestatorul le aduce deciziei atacate în baza art. 318 alin. (1) , vizează practic, modul în care instanţa de recurs a rezolvat cauza, stăruind pentru o interpretare în sensul susţinerilor sale, aspect ce nu poate fi realizat pe calea contestaţiei în anulare – cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată doar în anumite condiţii, strict prevăzute de lege – pentru că în caz contrar s-ar depăşi în mod vădit limitele atribuţiilor sale, ce rezultă din dispoziţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 522 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avand în vedere ca termenul stipulat de art. 283 Codul Muncii este unul legal, imperativ şi absolut, contestatoarea este decazuta din dreptul de a se sesiza instanta, contestatia acesteia fiind apreciata ca tardiv formulata.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10300 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs apreciază că cererea formulată de recurentă este lipsită de interes, întrucât înscrisurile din care rezultă activitatea prestată de aceasta, ulterior ultimei menţiuni în cartea de muncă, octombrie 2005 până la data încetării efective a activităţii, au fost avute în vedere de către CJP la stabilirea cuantumului pensiei ce i se cuvine, fiind irelevantă necompletarea carnetului de muncă în conformitate cu situaţia atestată de aceste înscrisuri. Aceasta întrucât potrivit dispoz. art. 160 alin. (5) din Legea 19/2000, dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că, în cazul în care carnetul de muncă nu ar cuprinde toate datele referitoare la vechimea în muncă, este permisă dovedirea acesteia cu alte înscrisuri.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10137 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta timp cât ne aflăm în faţa unui conflict între salariat şi unitatea la care este încadrat, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic, ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, acesta se va încadra în categoria conflictelor de muncă reglementate de art. 3 din Legea nr. 168/1999. Neavând o lege specială, în materia ordonanţei preşedinţiale, promovată în temeiul unui conflict de muncă, se va aplica legea generală, care este dispoziţia Codului de procedură civilă, ce prevede competenţa exclusivă a tribunalului în soluţionarea conflictului de muncă. Atfel, potrivit art. 2 lit. c) C. proc. civ., tribunalul este cel care judecă în prima instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10036 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10064 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art 137 C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau asupra celor de fond ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Prin întâmpinarea formulată la instanţa de fond, pârâta SC F. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că reclamantul nu era angajatul său pe perioada pentru care solicită încadrarea în grupa I de muncă. Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat în niciun fel cu privire la această excepţie. Procedând în acest mod instanţa nu a analizat cauza sub toate aspectele, fapt ce impune, în baza art 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10011 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat se costată că aceasta a fost în mod pe deplin întemeiat reţinută ca operantă în cauză de prima instanţă deoarece între litigile purtate anterior între părţile prezentului litigiu şi prezentul litigiu există identitate de obiect şi cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9485 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este fără îndoială că prin desfacerea contractului de muncă, reclamantul-deşi acesta beneficiază de dispoziţiile speciale, ale Legii nr. 95/2006 şi ale Legii nr. 264/2004, în calitatea de membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, calitatea reclamantului condiţionând continuarea activităţii de avizul Colegiului Medicilor din România, aviz ce a fost obţinut de către acesta-a fost prejudiciat de măsura intempestivă luată de angajator la desfacerea unilaterală a contactului de muncă, prejudiciul vizează însăşi persoana reclamantului, interesele patrimoniale dar îndeosebi interesele de natură personală.
2. Caracterele activităţii desfăşurate de către reclamant, ce decurg din însăşi calitatea acestuia, de şef secţie şi medic primar în cadrul spitalului pârât, precum şi acelea ce decurg din calitatea de conducător ştiinţific de doctorat, reclamantul în calitate de profesor universitar doctor, conducând activitatea de elaborare şi finalizare a tezelor de doctorat pe care le conduce, prestigiul şi competenţa în îndeplinirea profesiei sunt elemente ce reclamă urgenţa luării măsurii de reintegrare, în prezenta cauză.
3. Măsura reintegrării dispusă prin ordonanţă are caracterul vremelnic determinat de soluţia adoptată pe fondul cauzei în ceea ce priveşte soluţia asupra deciziei de desfacerea contractului de muncă, fiind luată până la adoptarea acesteia din urmă şi, de asemenea, măsura de faţă nu urmăreşte a prejudeca fondul.
4. În raport de starea de fapt expusă de către instanţa de recurs că în cauză sunt întrunite condiţiile impuse de art. 581 C. proc. civ. în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială formulată de către reclamant, privind reintegrarea sa în postul deţinut anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9250 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la sporurile pentru conducere simplificată, pentru cap secţie şi pentru ore şcoală se constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că acestea nu au un caracter permanent, deoarece aceste sporuri se încadrează în categoria „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”, categorie reglementată prin capitolul V din anexa O.U.G. nr. 4/2005.
2. Referitor la sporul pentru munca prestată în timpul nopţii, se constată că motivele de recurs fac doar referiri generale la activitatea mecanicilor de locomotivă ce se desfăşoară de regulă în turnus, această regulă nu exclude însă excepţii cum este situaţia reclamantului care datorită specificului locului de muncă (S. de M. Tg. J) a prestat activitatea pe schimburi iar nu în turnus, fapt demonstrat prin probatoriile administrate în cauză şi reţinut în mod temeinic şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză în baza aceloraşi probatorii.
3. Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei în sensul că soluţia pronunţată în cauză se sprijină pe un raport de expertiză ce este lipsit de eficacitate ca urmare a casării sentinţei pronunţate în acest ciclu procesual, deoarece din decizia de casare se reţine că prin aceasta s-a admis recursul reclamantului, reţinându-se dimpotrivă că prima instanţă a înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9270 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9582 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8581 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8993 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8992 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8991 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8945 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8423 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul reclamant privind respingerea în mod nejustificat de către instanţa de fond a cererii sale de administrare de probatorii, deoarece instanţa s-a conformat prevederilor art. 137 (1) C. proc. civ., analizând excepţia autorităţii lucrului judecat, ridicată în baza art. 166 C. proc. civ. de pârâtă, şi constatând că există cauză tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj a soluţionat prezenta cauză conform acestei excepţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7581 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât priveşte sporurile ce au fost stabilite a fi avute în vedere, instanţa de fond fără o analiză critică a raportului de expertiză, analiză care să se regăsească în considerente prin indicarea temeiul juridic de acordare a acestora, dispune obligativitatea pârâtei la acordarea pensiei în raport de toate sporurile, fără a stabili acest aspect în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care în anexă enumeră sporurile care potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează în determinarea punctajului anual.
2. Prima instanţă nu a cercetat fondul sub toate aspectele, având ca obiect al analizei o altă decizie decât cea contestată, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise ambele recursuri, va fi casată sentinţa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3. De asemenea, instanţa avea de analizat regimul juridic al sporurilor invocate, caracterul acestora de sporuri permanente sau sporadice, având în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 49/1992 în măsura în care acestea erau incidente în aprecierea sporurilor invocate a fi acordate înainte de a interveni O.U.G. nr. 4/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4010 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi starea de fapt reţinută de către prima instanţă este în acord cu probatoriile administrate – odată cu promovarea concursului, reclamantul a fost numit pe postul de registrator III, la această dată nu se renegociază salariul reclamantului, deşi se modifică funcţia şi fişa postului, fiind menţinut vechiul salariu, apreciindu-se că reclamantul îşi însuşeşte punctul de vede al angajatorului odată cu semnarea actului adiţional la contractul de muncă, soluţia adoptată asupra cererii de acordare a diferenţei de drepturi salariale este netemeinică fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor ce vizează salarizarea, precum şi executarea contractului individual de muncă, art. 37 şi urm. Codul Muncii, precum şi art. 154 şi urm. Codul Muncii. Aflându-ne în faţa unui prejudiciu, precum şi în prezenţa unor drepturi băneşti, instanţa urmează a-l obliga şi pe angajator şi la plata sumei rezultate din reactualizarea drepturilor salariale potrivit art. 269 Codul Muncii, raportat la art. 998 şi urm. C. civ.
2. În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară O pentru considerentele arătate mai sus, se constată că acesta este nefondat. Inclusiv soluţia adoptată de către prima instanţă asupra obligării angajatorului la renegocierea salariului, având în vedere că prin acţiunea introductivă şi prin cererile formulate ulterior reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor în acest sens, a fost dată în respectarea principiului disponibilităţii, ceea ce face ca motivul invocat de către pârât sub acest aspect să fie nefondat.
3. Potrivit normelor ce guvernează materia salarizării se constată că drepturile salariale reprezintă drepturi ale salariaţilor, reglementate prin norme imperative a căror respectare este obligatorie pentru angajator şi angajat.
Fiind un element esenţial al contractului de muncă, salariul trebuie prevăzut în mod expres, acordat în condiţiile legii, astfel cum este stabilit de contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă, fără a se putea dispune unilateral de către angajator asupra restrângerii sau neacordării unui drept, în mod legal.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2540 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă într-o singură frază echivocă şi expeditivă reţine că din lectura adeverinţelor menţionate rezultă că pentru orele suplimentare s-au calculat sume variabile, unitatea nereţinând pentru acestea contribuţiile de asigurări sociale şi pensie suplimentară, fapt ce conduce la respingerea acţiunii întrucât nevirarea acestor contribuţii conduce la neluarea în calcul a acestor sume la determinarea punctajului mediu anual. În cauză recurentul-reclamant a chemat în judecată angajatorul tocmai pentru a fi obligat să-i emită o adeverinţă care să ateste în mod neechivoc întreaga sa activitate salarială pe perioada în care a fost angajat, aprecierile privitoare la cuantumul pensiei reclamantului fiind premature şi neavenite, dat fiind faptul că procesul nu se judecă în contradictoriu cu Casa Judeţeană de pensii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1336 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea că activitatea desfăşurată de contestatoare fără a avea fişa postului s-ar datora culpei acesteia în condiţile în care recurenta era cea care avea obligaţia să întocmească la timp fişa postului contestatoarei, situaţie în care nu poate invoca propria culpă.
2. Cu privire la unele deficienţe constatate în activitatea contestatoarei prin Raportul de evaluare al Serviciului Judeţean de Ambulanţă M se reţine că prin acesta se fac mai multe recomandări pentru contestatoare şi se sugerează o mai bună colaborare cu organul ierarhic superior.
3. Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale reţinând că recurenta a evaluat activitatea contestatoarei pentru anul 2006, iar raportul cu privire la care se face referire în recurs a fost înregistrat sub nr. 1653/20.03.2007, astfel că nu poate prezenta relevanţă juridică în cauză. Ca atare, modalitatea de evaluare nu a fost justă, iar criteriile astfel invocate de recurentă nu se pot încadra în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care să atragă casarea sau modificarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1089 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin criticile aduse de recurent, acesta în realitate solicită efectuarea unei expertize, cu toate că potrivit art. 305 C. proc. civ. „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. Cu atât mai mult în baza principiului disponibilităţii, instanţa a luat act în condiţiile art. 247 C. proc. civ. de renunţarea la judecată conform declaraţiei petentului recurent din 25.10.2007, astfel că nu este posibilă redeschiderea dosarului aşa cum solicită acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 797 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs privind excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei de pensionare nr. 98268/12.10.1995 este fondat deoarece intimatul nu a respectat termenul de 30 de zile pentru contestaţie, termen prevăzut de art. 52 alin. (4) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, astfel încât instanţa de fond în mod greşit a admis contestaţia împotriva decizii de pensionare şi a dispus anularea acesteia.
Celelalte motive de recurs sunt nefondate deoarece, intimatul are dreptul să solicite, în cazul în care a constatat o eroare, revizuirea pensiei şi achitarea drepturilor de care a fost lipsit, dar care se vor acorda de la data formulării cererii de revizuire.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 664 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata formulează întâmpinare cu o zi înainte de data următoare a judecăţii iar prin aceasta nu numai că nu recunoaşte pretenţiile petentului, ci solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Împrejurarea că la data soluţionării cauzei, petentul prezintă o declaraţie scrisă la dosar, cu aceeaşi dată, prin care arată că i-au fost restituite de către intimată sumele reţinute din eroare, dar că solicită cheltuielile de judecată, fapt ce a condus la respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, nu are niciun fel de relevanţă juridică asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât aceasta trebuia soluţionată conform prev. art. 274 C. proc. civ., cum de altfel s-a procedat în mod legal, iar nu conform art. 275, C. proc. civ., nefiind întrunite condiţiile aplicării acestui text de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 625 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că intimata a făcut dovada achitării pentru recurent, a contribuţiilor la asigurările sociale de stat, deoarece confirmarea achitării acestor sume a fost făcută de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală M, care a încasat la modul global sumele datorate Casei de Pensii M, iar Casa de Pensii M a precizat la rândul său că viramentele pentru contribuţiile de asigurări sociale se fac global şi nu individual, nefiind în măsură să precizeze dacă recurentul a fost exclus dosar fond, iar Curtea de Conturi M a comunicat intimatei pârâte că în urma controlului efectuat la aceasta a constatat executarea unor debite către bugetul de stat de SC I., în contul unor creanţe compensate, sumele fiind achitate tot global, dar sunt depuse ştatele de plată pentru perioada respectivă, în care sunt evidenţiate sumele plătite, cât şi reţinute pentru recurentul reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 581 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, se apreciază că pentru aplicarea unui tratament egal recurentului-contestator în raport de colegul său de muncă E.N. şi de activitatea specifică desfăşurată de acesta în cadrul unităţii-intimate şi considerând dispoz. P. nr. 50/1999, urmează să se admită cererea reclamntului-recurent privind încadrarea în grupa I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 257 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu formulează în fapt şi în drept nicio critică reală hotărârii judecătoreşti recurate, ci doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că nu i s-au acordat despăgubiri din anul 1999 şi nemulţumirea faţă de avocatul său care i-a precizat acţiunea solicitând despăgubiri doar pentru ultimii trei ani. Recurentul-reclamant la fond a beneficiat de apărare calificată, sens în care avocatul ales a precizat în numele său acţiunea la data de 5.06.2007 şi ar fi avut posibilitatea să cunoască actele dosarului întrucât, ulterior formulării precizării, a fost prezent personal în instanţă, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, când s-au discutat şi stabilit obiectivele expertizei, respectiv calcularea drepturilor băneşti pe ultimii trei ani, anterior introducerii acţiunii. Apărarea intimatei în sensul că recurentul-reclamant la fond, nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la raportul de expertiză sau suplimentul realizat la acesta, este de asemenea reală şi pertinentă, acest aspect rezultând din actele dosarului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 66 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cererea reclamantului a fost depusă la dosar în data de 28.05.2008, dată la care s-a şi soluţionat cauza, însă în practicaua sentinţei se face menţiune că reclamantul depune la dosar o cerere prin care înţelege să renunţe la judecată faţă de Spitalul de Pneumoftiziologie B şi faţă de doctor N.U., înţelegând ca în cauză să se judece numai cu pârâta SC B. J. SA Piteşti. Faţă de menţiunea făcută în practicaua sentinţei în care nu se arată că pârâtul ar fi renunţat la o parte din acţiune şi avându-se în vedere că menţiunea respectivă este făcută ulterior cu un alt pix şi printre rânduri, în mod corect instanţa de fond a stabilit plata cheltuielilor de judecată.
2. Referitor la recursul SC B.J. SA Piteşti se constată că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantului adeverinţa solicitată. S-au avut în vedere art. 39 Codul Muncii, care prevede drepturile salariatului, printre care la litera h) şi dreptul la informare şi consultare, rezultând astfel că are dreptul de a fi informat privind diferitele stadii ale raportului de muncă pe care îl are cu angajatorul. Pe de altă parte, potrivit art. 40 alin. (2) lit. h) , angajatorului îi revine printre altele şi obligaţia să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. În situaţia în care reclamantul a refuzat să o ridice aşa cum afirmă pârâta aceasta putea să o înainteze direct la Spitalul de Pneumoftiziologie B, care prin adresa nr. 4211 din 30.08.2007, a solicitat pârâtei o adeverinţă de salariat din care să reiasă pentru reclamant numărul de zile concediu medical pentru perioada 15.11.2003-15.11.2005 pentru TB şi numărul de zile concediu medical pentru boală obişnuită în intervalul 15.11.2004-15.11.2005. Cum spitalul a solicitat această adeverinţă pârâtei în luna august 2007 iar acţiunea reclamantului se afla deja pe rol de la data de 14.mai 2007, nu se poate pretinde culpa procesuală a acestuia, sentinţa instanţei de fond privind obligarea pârâtei la eliberarea acestei adeverinţe, fiind astfel legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 709/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din conţinutul adeverinţei rezultă că fostul angajator a certificat prin reprezentanţii legali că intimata H.P. a beneficiat de sporul de vechime de 3%, spor ce nu a fost inclus în salariu iar din carnetul de muncă (rezultă că data de început a activităţii a fost 1.04.1974, intimata fiind „angajată prin concurs cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată”. În acest context sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit căreia activitatea ar fi început la data de 1.10.1974 şi că adeverinţa sus-menţionată ar conţine date eronate.
2. Nici împrejurarea că programul informatic de calcul al pensiilor respectă litera Legii nr. 19/2000 luând în considerare în mod egal pentru toţi angajaţii nivelurile sporului de vechime prevăzute de art. 164 (3) din Legea nr. 19/2000 nu poate fi reţinută, atât în considerarea celor anterior expuse cât şi a faptului că pentru veniturile realizate (inclusiv sporul de vechime începând cu data de 1.04.1974) s-au virat integral contribuţiile de asigurări sociale la buget în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 624 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata nu a oferit o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru schimbarea încadrării acesteia în grupa a II-a de muncă, după ce, anterior, fusese încadrată în grupa I de muncă. Recurenta a prestat aceeaşi activitate, de inginer chimist, în acelaşi loc de muncă şi intimata nu a dovedit că recurenta a fost nominalizată, în condiţiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1991, de către conducerea unităţii împreună cu sindicatul liber din unitate, ca încadrându-se în grupa a II-a de muncă. Intimata nu a depus înscrisuri în acest sens, iar în carnetul de muncă se menţionează doar C.A. a S.C. B. S.A.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 482 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că, prin nota de control, la sesizarea recurentei, inspectorul de specialitate a constatat respectarea prevederilor legale relativ la acordarea calificativelor pentru anul şcolar. Aceasta în condiţiile în care, prin adresa invocată de recurentă, Inspectoratul Şcolar Judeţean I i-a adus la cunoştinţă că se confirmă sesizarea sa şi că directorul şcolii a fost atenţionat să reia procedura de acordare a calificativelor cadrelor didactice pentru anul şcolar şi acordare a salariilor de merit. Or, tocmai pentru a respecta instrucţiunile Inspectoratului Şcolar Judeţean I, Consiliul de Administraţie al Şcolii cu clasele I-VIII a procedat la recalcularea, pentru toate cadrele didactice, a calificativelor, iar prin nota de control s-a constatat că această recalculare a respectat prevederile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 196 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatoarea nu a indicat niciun motiv de încălcarea unei norme de competenţă, precizând că ar fi competentă o „instanţă civilă” şi nu o „instanţă de litigii de muncă”. Or, în cadrul Curţii de Apel Galaţi organizarea este pe secţii şi nu pe instanţe. În concluzie, motivul contestaţiei în anulare nu se încadrează în prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
2. Contestaţia este admisibilă numai în cazul în care motivele au fost invocate prin cererea de recurs însă instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt. Or, acest motiv a mai fost invocat în cadrul recursului ce a fost respins prin decizia civilă contestată iar instanţa l-a reţinut ca neîntemeiat, fără a fi nevoie de verificări de fapt. În consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că se pot ataca cu contestaţie în anulare hotărârile irevocabile numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Or, motivele au fost invocate pe calea recursului şi respinse fără a avea nevoie de verificări de fapt.
3. Alte critici referitoare la interpretarea probelor şi la rolul activ al judecătorilor nu constituie motive legale ale contestaţiei în anulare, întrucât „recursul la recurs” şi reinterpretarea situaţiei de fapt pe calea unei căi extraordinare de atac nu sunt admisibile, întrucât s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi ordinea de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 584/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aprecierile martorului sunt vagi, referindu-se la „cursul anului 2003”, vara anului 2004 etc. Coroborând această declaraţie cu înscrisurile de la dosar depuse de pârâtă, instanţa apreciază că menţiunea făcută ulterior sub forma unei corecturi în cuprinsul declaraţiei, nu corespunde cu susţinerile reclamantului, recunoaşterile societăţii pârâte şi înscrisurile aflate la dosar (contract de muncă, cerere de încetare a raporturilor de muncă). În opinia curţii se impune stabilirea unei stării de fapt clare bazată pe probe fie ele şi testimoniale. În acest sens, Curtea apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat iar soluţia de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare se impune a fi reţinută.
2. În opinia curţii se impune stabilirea unei stării de fapt clare bazată pe probe fie ele şi testimoniale. În acest sens, Curtea apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat iar soluţia de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare se impune a fi reţinută.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1261/R din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a considerat în mod judicios faptul că pârâta a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti şi nu exista nicio culpă a pârâtei referitor la reintegrarea reclamantului. Cererea reclamantului de a i se prezenta fişa postului, în mod întemeiat a apreciat instanţa de fond că nu poate fi considerat un motiv întemeiat care să justifice neprezentarea reclamantului la locul de muncă. Aşa fiind, se constată că reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu de natură materială sau morală prin faptul că pârâta i-a adresat invitaţia de a se prezenta la locul de muncă, dar reclamantul a refuzat sa se prezinte la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 320/R din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a verificat modalitatea concretă de calcul a prejudiciului pretins de reclamant prin prisma aspectelor la care s-a făcut referire în cauză, fiind nevoie totodată şi de suplimentarea probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate, pentru stabilirea cuantumului acestuia. De asemenea, nu au fost analizate celelalte aspecte invocate de pârât în cererea de recurs în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice. Or, toate aceste aspecte echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 56/R din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de rejudecare nu numai că nu s-a conformat deciziei de casare, dar nici nu s-a preocupat de a da eficienţă principiului rolului activ consacrat de 129 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 121/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
O nouă cerere de repunere a cauzei pe rol apare ca fiind inadmisibilă, aspect constatat în mod just de către prima instanţă, care a apreciat că nu poate fi supusă discuţiei oportunitatea repunerii pe rol a cauzei până la data la care instanţa ierarhic superioară nu va supune controlului încheierea pronunţată la data de 6.09.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1866 din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modul de eliberare a adeverinţelor este stabilit de O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţi publice centrale şi locale care la art. 1 precizează că: „Autorităţile publice centrale şi locale eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documente deţinute de acestea” iar art. 5 prevede obligativitatea menţionării documentului din care rezultă datele înscrise în acestea.
2. Situaţia din speţa de faţă excede însă acestor dispoziţii, întrucât reconstituirea drepturilor băneşti nu poate fi efectuată în lipsa documentelor care au stat la baza calculării acestora, prima instanţă în mod greşit obligând pârâţii la eliberarea unor adeverinţe referitoare la cuantumul salariilor încasate de reclamant în perioada de referinţă, de vreme ce demersurile efectuate de către pârâţi au arătat că nu mai există actele necesare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1768 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru exercitarea dreptului de a formula o cerere de îndreptare a erorii materiale întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., legea nu prevede vreun termen de decădere astfel încât aceste cererii pot fi formulate oricând, chiar şi după rămânerea definitivă a hotarârii, ele neputând fi respinse ca tardive în raport de termenul de decădere a căii de atac împotriva hotarârii pronunţate la fond.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1445 din 18 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu au aplicare în cauza de faţă prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, evocate de recurentă, potrivit cu care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învăţământ, deoarece astfel cum a reţinut şi prima instanţă, la data formulării cererii de acordare a indemnizaţiei de şomaj, reclamanta nu urma nicio formă de învăţământ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1221 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 155 indice 1 C. proc. civ. când se constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Cererile de repunere pe rol a cauzei nu pot fi admise până când reclamanţii, în culpă procesuală, nu se conformează dispoziţiilor instanţei, astfel că, în mod corect tribunalul a respins aceste cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1063 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 304 indice 1 C. proc. civ., Curtea constată că nu sunt întrunite în cauză disp. art. 322 alin. (5) C. proc. civ., întrucât revizuienta nu şi-a sprijinit cererea de revizuire pe niciun act nou ci a invocat critici de fond care nu pot fi avute în vedere în calea de atac extraordinară a revizuirii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1056 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 112 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor sau, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor. Astfel, instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt aplicabile disp. art. 105 (2) C. proc. civ. conform cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, în speţă vătămarea reieşind din aceea că, neindicându-se sediile intimaţilor, aceştia nu pot fi citaţi, cu consecinţa imposibilităţii de a lua cunoştinţă de proces şi de a-şi formula apărări în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 985 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 112 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor sau, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor. Instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt aplicabile disp. art. 105 (2) C. proc. civ. conform cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor,în speţă vătămarea reieşind din aceea că, neindicându-se sediile intimaţilor, aceştia nu pot fi citaţi, cu consecinţa imposibilităţii de a lua cunoştinţă de proces şi de a-şi formula apărări în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 856 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut în mod corect că prin decizia contestatorului i s-a recalculat pensia prin adăugarea perioadei studiilor universitare, potrivit menţiunilor din diploma de studii urmare a acestei recalculări prin adăugarea perioadei studiilor universitare, în baza unui punctaj mediu anual.
2. Raportat la obiectul probei în speţă, la împrejurarea că recurentul-contestator, căruia îi revine sarcina probei, a învederat că nu doreşte administrarea expertizei, în mod just prima instanţă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii P şi Direcţia de Muncă P.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 645 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect instanţa de fond, în încheiere a reţinut că stabilirea datei actului adiţional, prin stabilirea momentului încheierii contractului în funcţie de data semnării de către ambele părţi, reprezintă o activitate specifică judecăţii şi nu poate fi discutată în cadrul unei cereri de îndreptare eroare materială, conform disp. art. 281 C. proc. civ.
2. Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în mod clar că îndreptarea erorii materiale priveşte erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, modificarea solicitată de recurent nu reprezintă o eroare materială ci o problemă de fond ce trebuie supusă dezbaterii în contradictoriu.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs a examinat sentinţa recurată în raport de toate criticile invocate în scris, cât şi oral cu ocazia dezbaterilor, precum şi în raport de dispoziţiile art. 304 indice 1 C. proc. civ. Instanţa de recurs a analizat detaliat aspectele esenţiale ale cauzei, răspunzând tuturor motivelor de recurs invocate, astfel încât susţinerile contestatoarei privind necercetarea sentinţei civile a Tribunalului Buzău nu pot fi reţinute atâta timp cât această sentinţă a fost depusă la dosar şi a fost examinată de către instanţa de recurs, care însă nu şi-a însuşit aprecierile contestatoarei cu privire la această hotărâre.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 479 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a fost angajata societăţii pârâte până când i-a fost încetat contractul individual de muncă în baza art. 65 pct. 1 Codul Muncii, determinat de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice. Curtea constată că au fost respectare condiţiile legale prevăzute de art. 69 Codul muncii de către angajator, în sensul în care aceasta a emis decizia extraordinară a asociatului unic al SC „E.E.” SRL, prin care decide concedierea colectivă a 57 de salariaţi de la secţia confecţii din cadrul punct de lucru situat în (...) , urmare a reorganizării societăţii. În acelaşi proiect de concediere colectivă se prevedea că salariaţii disponibilizaţi vor beneficia de o plată compensatorie egală cu J din salariul de încadrare corespunzător ultimei luni de executare a contractului.
2. Totodată, pârâta trimite o înştiinţare reclamantei prin care o roagă să-i comunice dacă acceptă reangajarea în cadrul societăţii la punctul de lucru din oraşul E. În ceea ce priveşte susţinerile recurentei că s-a îmbolnăvit în urma condiţiilor de lucru deficitare, precum şi faptul că pe postul său au fost angajaţi alţi salariaţi, Curtea constată că aceste susţineri nu sunt dovedite, în cauză neexistând niciun raport de expertiză medical care să confirme boala reclamantei, iar postul său a fost desfiinţat prin Proiectul de concediere colectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 378 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la disp.art. 10 (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel, precum şi la disp. art. 3 pct. 1 C. proc. civ., ce reglementează aceeaşi competenţă materială, Curtea urmează a aprecia că soluţia primei instanţe în sensul declinării competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ – este justă. Cum prima instanţă şi-a stabilit necompetenţa materială de a se pronunţa în speţă, măsura acesteia de a se pronunţa totuşi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive apare ca nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 318 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a procedat la analizarea tuturor probelor administrate în cauză, stabilind în mod corect raporturile juridice existente între părţi, urmare disponibilizării colective ce au avut loc în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, pronunţând o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, ţinându-se seama de toate prevederile legale ce au incidenţă în cauză, în raport de susţinerile din acţiune ale reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 23 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile recurentei privind efectuarea suplimentului de expertiză pentru o lămurire exhaustivă a pretenţiilor sale salariale nu sunt justificate, cât timp aceasta, prin refuzul de a achita diferenţa de onorariu expert nu a dat curs soluţionării acestor aspecte, printr-o finalizare a expertizei contabile.
Cu privire la consemnarea în carnetul de muncă a modificărilor salariului, aceasta este o problemă ce intră în sfera administrativului şi este o consecinţă a soluţiilor pronunţate de instanţe.
2. Cât priveşte daunele morale şi compensatorii, în mod corect prima instanţă a respins pretenţiile reclamantei, întrucât nu a făcut dovada că în această perioadă a fost afectată moral, că asupra sa s-au exercitat presiuni psihice de natură a-i produce disconfort psihic, anxietate, izolare faţă de semeni, lipsuri materiale.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 22 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta, care îşi desfăşoară activitatea ca medic expert asigurări sociale, face parte din personalul de specialitate medico-sanitar angajat al Casei Judeţene de Pensii, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi ei nu îi sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 245/2003 care se referă doar la medicii ori unităţile sanitare subordonate acestui din urmă minister.
2. Nu este vorba de o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, în sensul art. 41 alin. (3) Codul Muncii, pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a angajatorului (pârâtei) , potrivit art. 269 din acelaşi cod.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor care au reglementat în legislaţia muncii transferul în interesul serviciului respectiv, dispoziţiile art. 11 lit. a) din Legea nr. 1/1970 şi art. 69 Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, transferul reprezenta o instituţie care nu determină desfacerea unui contract de muncă ci la cesiunea lui definitivă prin transmiterea cu titlu particular a drepturilor şi obligaţiilor din conţinutul său, prin care un nou angajator se T. primului angajator, salariatul ca subiect activ al obligaţiei de muncă rămânând acelaşi, celelalte elemente ale raportului de muncă, cu excepţia locului de muncă putând rămâne neschimbate sau putând fi modificate prin acordul părţilor.
2. Cât priveşte inexistenţa unui contract de muncă în formă scrisă situaţie de care se prevalează recurenta, această susţinere urmează a fi înlăturată din moment ce în cauză s-a făcut dovada existenţei raporturilor de muncă, prin operarea transferului în interesul serviciului, operând astfel o cesiune a contractului de muncă. Forma scrisă a contractului de muncă, deşi are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinţei părţilor pentru precizarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor şi drept consecinţă pentru dovedirea ulterioară a conţinutului real al raportului juridic, nu reprezintă o condiţie de validitate a contractului ci una ad probationes.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 102 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Definiţia şi sfera sintagmei „conflict de drepturi” sunt cuprinse în art. 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 şi art. 248 din Codul Muncii. Este de subliniat că nu intră în această categorie conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
2. Sub aspectul competenţei ratione materiae, prima instanţă n-a făcut nicio verificare. Mai exact, n-a decelat acţiunea pentru a-şi stabili sau nu competenţa, preluând tale quale o motivare a secţiei comerciale, contencios administrativ şi fiscal, pentru a ajunge, în terminis, la o concluzie fundamental şi esenţial eronată în ceea ce priveşte excepţia reţinută.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 396 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel în ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe invocată de reclamantul recurent Curtea constată că aceasta este dată în cauză motivat de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 427/2001 privind statutul funcţionarilor silvici în care se precizează că întregului personal silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 aşa cum a fost modificată şi completată şi raportat la dispoziţiile art. 91 (1) din Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2006 în care se stipulează: „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 217 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât priveşte stimulentele, acordarea lor constituie o facultate pentru angajator, astfel că instanţa nu se poate substitui acestuia în aprecierea îndreptăţirii reclamantei.
2. Nu este dat nici motivul de nulitate prevăzut de art. 105 (2) C. proc. civ., rap. la art. 208 din acelaşi cod, nefiind vorba „de o lucrare la faţa locului”, deci aserţiunile reclamantei recurente sunt nejustificate. N-a fost interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
3. Actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză, ci asigură o justă şi integrală acoperire a prejudiciului cauzat de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 50 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu referire la prima teza din acest articol, instanţa nu poate reţine criticile contestatoarei deoarece „greşeala materiala” invocata de contestator este motivată în fapt pe o „greşeală de judecată” care nu poate face obiectul unei astfel de contestaţii.
2. De asemenea nu se poate reţine în cauză nici incidenţa dispoziţiilor art. 318 (1) teza a II-a care se refera la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare sau de modificare, deoarece s-a răspuns tuturor criticilor formulate iar faptul că s-a răspuns printr-un considerent comun mai multor critici, grupând argumentele soluţiei, nu înseamnă că nu a examinat unele din aceste motive.
3. Contestaţia în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ. are un câmp limitat de aplicare şi nu poate conduce la o rejudecare a recursului decât în cazuri limitativ prevăzute de textul de lege. Aşadar interpretările date de instanţa de recurs noţiunii de „timp efectiv lucrat” nu pot constitui „greşeli materiale” aşa cum pretinde contestatorul ci ţine de aprecierea probelor şi de judecata cererii pe fond.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 764/CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt incidente disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece hotărârea cuprinde considerentele care au stat la baza dispozitivului şi sunt în concordanţă cu acesta. Dacă motivarea sentinţei este mai sumară aceasta nu poate echivala cu nemotivarea, aşa cum pretinde recurenta, atâta vreme cât instanţa face referire la toate probele administrate şi sunt arătate considerentele pentru care instanţa a optat la luarea unei anumite hotărâri.
2. In conformitate cu disp.art. 270 alin. (1) Codul muncii „salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina în legătură cu munca lor”. De asemenea, art. 25 din Legea nr. 22/1969 prevede ca „H. răspunde integral faţă de agentul economic pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa”. În raport de aceste dispoziţii legale şi de materialul probator administrat, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului în condiţiile în care nu este dovedit nici prejudiciul şi nici fapta ilicită a pârâtului săvârşită în legătură cu munca sa.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 275/CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia prematurităţii formulării cererii a fost invocată prin întâmpinare ca o apărare de fond şi nicidecum sub forma unei excepţii iar instanţa a dispus comunicarea acestei întâmpinări reclamantului, care de altfel, a şi răspuns. Cu ocazia închiderii dezbaterilor, această apărare nu a mai făcut obiectul concluziilor orale ale apărătorului S.N.P. E. S.A., deşi părţile aveau posibilitatea să discute în contradictoriu toate elementele cauzei. Nefiind vorba de o excepţie, nu se poate aprecia nelegalitatea hotărârii pentru omisiunea de a se răspunde la aceasta şi nici nu poate fi reţinută încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor, sau vătămarea acestora.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (1) Codul muncii care prevede că „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
3. Potrivit dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel S.N.P. E., care arată: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun, salariaţii S.N.P. E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe S.N.P. E. (…) ”. Recurenta a arătat că art. 168 din contractul colectiv de muncă a fost respectat pentru că în urma negocierii părţile semnatare au convenit includerea acestor compensaţii în salariul de bază, astfel că salariaţii şi-au primit drepturile salariale în totalitate.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 446/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia prematurităţii formulării cererii a fost invocată prin întâmpinare ca o apărare de fond şi nicidecum sub forma unei excepţii iar instanţa a dispus comunicarea acestei întâmpinări reclamantului, care de altfel, a şi răspuns. Cu ocazia închiderii dezbaterilor, această apărare nu a mai făcut obiectul concluziilor orale ale apărătorului S.N.P. E. S.A., deşi părţile aveau posibilitatea să discute în contradictoriu toate elementele cauzei. Nefiind vorba de o excepţie, nu se poate aprecia nelegalitatea hotărârii pentru omisiunea de a se răspunde la aceasta şi nici nu poate fi reţinută încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor, sau vătămarea acestora.
2. Art. 166 alin. (1) Codul muncii prevede că „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”. Recurenta nu a făcut dovada unei alte situaţii de fapt şi, în condiţiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, aferente perioadei 2004-2007, reclamantul era în termen să solicite plata.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel S.N.P. E.: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C, salariaţii S.N.P. E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe S.N.P. E. (…) ”. Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 445/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată a fost invocată prin întâmpinare ca o apărare de fond şi nicidecum sub forma unei excepţii iar instanţa a dispus comunicarea acestei întâmpinări reclamantului, care de altfel, a şi răspuns. Cu ocazia închiderii dezbaterilor, această apărare nu a mai făcut obiectul concluziilor orale ale apărătorului S.N.P. E. S.A., deşi părţile aveau posibilitatea să discute în contradictoriu toate elementele cauzei. Nefiind vorba de o excepţie, nu se poate aprecia nelegalitatea hotărârii pentru omisiunea de a se răspunde la aceasta şi nici nu poate fi reţinută încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor, sau vătămarea acestora.
2. Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în mod corect, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 lit. e) Codul Muncii. Astfel, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripţie de 3 ani.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel S.N.P. E.: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C, salariaţii S.N.P. E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe S.N.P. E. (…) ”. Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 443/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Întrucât, s-a depus recursul prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu confirmare de primire, iar recipisele poştale confirma susţinerile contestatoarei, în sensul declarării în termen a recursului, Curtea va admite contestaţia în anulare şi faţă de dispoziţiile art. 319 şi urm. C. proc. civ. va anula decizia civila nr. 142/26.02.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi va judeca recursul pe fond.
2. Cat priveşte cererea de suspendare a executării deciziei, aceasta este rămasă fără obiect în condiţiile în care, recursul se va soluţiona la primul termen de judecată, nefiind întârziată finalizarea litigiului.
3. Excepţia prematurităţii formulării cererii a fost invocată prin întâmpinare ca o apărare de fond şi nicidecum sub forma unei excepţii iar instanţa a dispus comunicarea acestei întâmpinări reclamantului, care de altfel, a şi răspuns. Cu ocazia închiderii dezbaterilor, această apărare nu a mai făcut obiectul concluziilor orale ale apărătorului, deşi părţile aveau posibilitatea să discute în contradictoriu toate elementele cauzei. Nefiind vorba de o excepţie, nu se poate aprecia nelegalitatea hotărârii pentru omisiunea de a se răspunde la aceasta şi nici nu poate fi reţinută încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor, sau vătămarea acestora.
4. Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în mod corect, prima instanţă a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 lit. e) Codul Muncii. Astfel, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripţie de 3 ani.
5. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială judeţeană şi se aplică de la data înregistrării. Şi modificările aduse contractului colectiv de muncă îşi produc efectele tot de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, convenită de părţi, conform art. 31 din aceeaşi lege. Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003 dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 440/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înainte de declanşarea grevei cu 48 de ore, sindicatul a notificat unitatea recurentă, în sensul că în ziua de 19.07.2007, orele 12:45 se va declanşa greva generală, însă activitatea şi supravegherea permanentă a unităţii va fi asigurată pe parcursul celor 3 schimburi de lucru. Din aceeaşi adresă rezultă că o parte din utilaje au fost oprite progresiv conform graficului de lucru. Nu s-a făcut nicio dovadă cu acte că o serie de utilaje au fost în pericol şi că prescripţiile tehnice nu au fost respectate. În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că o serie de prescripţii tehnice sunt incomplete pentru cuptoarele desarjate, iar proba testimonială nu se poate corobora cu alte probe. Apărarea bunurilor societăţii revenea în egală măsură ambelor părţi. Nu s-au făcut dovezi că bunurile societăţii au fost grav avariate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 594/CM din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Premiul anual poate fi acordat cu aprobarea sine qua non a Ministrului Transporturilor, plata sumei astfel aprobate fiind în sarcina Autorităţii Navale Române, în bugetul căreia trebuia să se evidenţieze suma. În speţă, au fost îndeplinite doar condiţiile referitoare la aprobarea situaţiei financiare pentru anul 2006 la propunerea unităţii de acordare a premiului anual şi încadrarea în cheltuielile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, mai puţin aprobarea acordării premiului de către ministru, care era o condiţie necesară pentru solicitarea acestui premiu.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 822/CM din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivul de recurs referitor la încălcarea competenţei prin hotărârea pronunţată (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) nu este fondat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) , respectiv d) C. proc. civ. atât conflictele de muncă, cât şi cererile în materie de contencios administrativ se judecă în primă instanţă de către tribunal, astfel încât nu se poate reţine încălcarea competenţei prin hotărârea recurată.
2. Decizia de concediere nu produce efectele specifice actului administrativ în accepţiunea dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nedepăşind sfera intereselor personale ale părţilor raportului juridic de muncă şi fără a intra sub incidenţa unui interes public.
3. Chiar dacă pârâtul poate fi asimilat în anumite situaţii, unei autorităţi publice, consecinţa nu este că toate actele sale sunt acte administrative emise în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării legii. Astfel, actele emise în derularea raporturilor juridice de muncă între angajatorul – autoritate publică şi salariaţii săi – caracterizată de poziţia de egalitate juridică, rămân supuse, în lipsa unei prevederi contrare, ca în speţă de faţă, legislaţiei comune a muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 2462/R din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivul de recurs referitor la încălcarea competenţei prin hotărârea pronunţată (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) nu este fondat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) , respectiv d) C. proc. civ. atât conflictele de muncă, cât şi cererile în materie de contencios administrativ se judecă în primă instanţă de către tribunal, astfel încât nu se poate reţine încălcarea competenţei prin hotărârea recurată.
2. Decizia de concediere nu produce efectele specifice actului administrativ în accepţiunea dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nedepăşind sfera intereselor personale ale părţilor raportului juridic de muncă şi fără a intra sub incidenţa unui interes public.
3. Chiar dacă pârâtul poate fi asimilat în anumite situaţii, unei autorităţi publice, consecinţa nu este că toate actele sale sunt acte administrative emise în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării legii. Astfel, actele emise în derularea raporturilor juridice de muncă între angajatorul – autoritate publică şi salariaţii săi – caracterizată de poziţia de egalitate juridică, rămân supuse, în lipsa unei prevederi contrare, ca în speţă de faţă, legislaţiei comune a muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 2462/R din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sporul de 30-40% acordat între momentul adoptării O.U.G. nr. 43/2002 şi cel al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 şi sporul de vechime reglementat de O.U.G. nr. 27/2006, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 19/2000, intră în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi astfel la stabilirea pensiei este obligatoriu trebuie a se avea în vedere şi acestea. În consecinţă se va obliga pârâta Curtea de Apel Cluj să comunice pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C venitul pe care l-ar fi realizat reclamanta prin acordarea sporului de 40%, pentru perioada 1.10.2004-10.04.2006, respectiv 25% pentru perioada 1.10.2004-12.03.2007, conform Legii nr. 303/2004 şi va obliga pârâta Casa Judeţeană de Pensii C să calculeze pensia de serviciu a reclamantei pentru perioada 1.10.2004-10.04.2006 cu luarea în considerare sporului de 40% şi pentru perioada 1.10.2004-12.03.2007 cu luarea în considerare a sporului de 25%, conform veniturilor comunicate de către pârâta Curtea de Apel Cluj şi să acorde reclamantei diferenţa neachitată din drepturile de pensie de serviciu astfel calculate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 2193/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la neanalizarea probelor propuse de recurent de către prima instanţă, Curtea reţine că scriptul invocat de acesta (intitulat „Justificarea modalităţii de evaluare pentru Fişa de evaluare a reclamantului) a fost analizat de prima instanţă, deşi acesta nu este semnat de directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Z şi nu este datat, astfel încât nu se poate stabili dacă a fost întocmit pro causa sau în procesul evaluării reclamatului. S-a reţinut însă, pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, că activitatea profesională a reclamantului, pentru anul 2006, nu este reflectată în mod real în punctajul obţinut în urma evaluării, care are evidente accente
2. În condiţiile în care, reclamantul avea dreptul să conteste în instanţă modul de realizare a evaluării sale profesionale, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 281 Codul Muncii, respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că prima instanţă nu s-a substituit angajatorului acordând reclamantului un punctaj maxim, o soluţie contrară având ca efect nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1577/R din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului principiul contradictorialităţii reprezintă „una dintre principalele garanţii ale unei proceduri judiciare” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 19.12.1989, cauza Kamasinski c. Austriei) şi implică posibilitatea pentru părţi de a lua la cunoştinţă şi de a discuta toate piesele şi observaţiile prezentate instanţei, de natură a influenţa soluţia ce se va pronunţa (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6.06.2000, cauza Morel c. Franţei).
2. Nerespectarea principiului contradictorialităţii atrage şi nerespectarea principiului dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie şi este sancţionată cu nulitatea hotărârii. De asemenea, soluţionarea cauzei pe un alt temei de drept decât cel invocat în acţiune, temei care aşa cum s-a arătat anterior nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, reprezintă o nerespectare a principiului disponibilităţii şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1015/R din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este de observat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia stipulată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 şi anume de a distribui reclamantului tichete de masă pentru lunile ianuarie şi februarie 2007, dând efect retroactiv deciziei de sancţionare. Chiar dacă prin dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 5/1999 prin care s-au aprobat normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, angajatorul poate stabili criterii de selecţie a salariaţilor care primesc tichete de masă, aceste criterii se referă la condiţii concrete de lucru, priorităţi socio-profesionale şi alte elemente specifice activităţii. Niciunul dintre aceste criterii nu se regăseşte în decizia luată de pârâtă de a nu acorda reclamantului tichetele de masă pe trimestrele I şi îi ale anului 2007.
2. Conform art. 14 din H.G. nr. 281/1993 organele de conducere pot reduce sau anula premiul anual în cazul salariaţilor care au desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare, ori au avut abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar. În cazul reclamantului sancţiunea ce i-a fost aplicată a rămas în vigoare, plângerea sa împotriva deciziei nr. 3298/2007 fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1446/2007 a Tribunalului Cluj, astfel că neacordarea premiului trimestrial a fost pe deplin justificată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 847/R din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cazul din speţă, aşa cum rezultă din adresa Curţii de Apel Cluj, o parte dintre reclamanţi fie au fost sau sunt în prezent funcţionari publici, astfel că din acest punct de vedere, competenţa materială a instanţelor fiind specială şi de ordine publică a fost încălcată, motiv de recurs ce poate fi invocat şi din oficiu de către instanţa de recurs, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
2. Acordarea şi respectiv primirea tichetelor de masă nu reprezintă obligaţia angajatorului şi dreptul corelativ al angajatului, ci o opţiune a angajatorului şi o vocaţie corelativă a angajatului. Acordarea tichetelor de masă s-a făcut în funcţie de resursele financiare ale instituţiilor de care aparţineau aceşti angajaţi, şi anume, doar în măsura în care instituţiile respective dispuneau de venituri proprii.
3. Recurenţii invocă discriminarea, raportându-se la alte categorii de salariaţi din sectoarele bugetare (medici, diferiţi funcţionari publici etc.) însă nu se poate constata o similitudine a situaţiei salariaţilor acestor categorii sociale cu cea a reclamanţilor, salarizarea acestora fiind diferită, atribuţiile şi responsabilităţile-de asemenea diferite.
4. Potrivit legilor bugetului de stat aferente anilor 2003-2006, acordarea tichetelor de masă a fost prevăzută doar pentru categoria salariaţilor instituţiilor bugetare finanţate integral din venituri proprii. Este evident deci că prin aceste prevederi legale se instituie un criteriu de departajare foarte concret, care înlătură orice suspiciune de discriminare. Acordarea tichetelor de masă s-a făcut în funcţie de resursele financiare ale instituţiilor de care aparţineau aceşti angajaţi, şi anume, doar în măsura în care instituţiile respective dispuneau de venituri proprii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 724/R din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protecţiei salariaţilor. Raţiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri.
2. Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia. În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 708/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fiind o cale extraordinară de atac, în contestaţia în anulare nu poate avea loc o reexaminare a fondului sau o apreciere a probelor, ori o interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural, deoarece acestea sunt motive de reformare a hotărâri ce pot fi analizate doar în cadrul căi ordinare de atac, respectiv recursul. Or, în speţă, motivele invocate de contestator vizează tocmai modul de apreciere a probelor dosarului şi de interpretare a dispoziţiilor legii de către instanţe, ceea ce excede cadrul procesual reglementat strict şi limitativ de legiuitor pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
2. Stabilind un câmp limitat de aplicare a contestaţiei în anulare legiuitorul a înlăturat posibilitatea părţii de a deschide calea unui recurs la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă pentru motivul greşitei stabiliri a stării de fapt sau aplicării greşite a legii. În plus, legea nu a urmărit să deschidă părţilor recursul la recurs, care să fie soluţionat de aceiaşi instanţă, pe motiv că s-a stabilit eronat situaţia de fapt.
3. Este de reţinut că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 pct. 1 CEDO, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată (cauza Perez împotriva Franţei-cererea nr. 47287/99, par. 80) . Or, în speţă, din considerentele deciziilor pronunţare de instanţe în soluţionarea căilor de atac ordinare şi extraordinare exercitate de contestator reiese că instanţele au procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor. Faptul că prin decizia civila pronunţata de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins contestaţia în anulare pe excepţia inadmisibilităţii nu înseamnă că instanţa nu a examinat toate argumentele părţilor, ci soluţia pronunţată face aplicarea întocmai a prevederilor legale-art. 137 C. proc. civ. – care impun analiza cu prioritate a excepţiilor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 181 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conflictul de interese dintre părţi s-a declanşat pentru situaţia reglementată de art. 12 lit. d) din Legea nr. 168/1999 republicată, respectiv, pentru motivă că unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile muncă. Criticile referitoare la faptul că revendicările salariaţilor ar fi fost nelegitime şi că ulterior suspendării grevei societatea a realizat negocierile individuale privind salariile, sunt nefondate, deoarece legalitatea grevei se analizează în funcţie de condiţiile din momentul declanşării şi desfăşurării ei, de parcurgerea etapelor reglementate de Legea nr. 168/1999, republicată.
2. Răspunderea materială a persoanelor vinovate de declanşarea grevei, este antrenată numai în cazul producerii unui prejudiciu societăţii ca urmare a declanşării ilegale a grevei, ceea ce nu este cazul în speţă.
3. Criticile referitoare la faptul că revendicările salariaţilor ar fi fost nelegitime şi că ulterior suspendării grevei societatea a realizat negocierile individuale privind salariile, sunt nefondate, deoarece legalitatea grevei se analizează în funcţie de condiţiile din momentul declanşării şi desfăşurării ei, de parcurgerea etapelor reglementate de Legea nr. 168/1999, republicată.
4. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (4) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât din probele administrate rezultă că negocierile nu se referă la modificarea contractului colectiv, ci sunt negocieri anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă, motiv pentru care, Curtea înlătură critica formulată în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 932/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă nu a dezlegat în niciun fel principala cerere a reclamantei, ci a obligat intimata la primirea dosarului şi emiterea unei decizii de pensionare, dând astfel eficienţă unui petit subsidiar strâns legat de modul de soluţionare al primului capăt de cerere. Într-adevăr, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la emiterea unei decizii de pensionare doar ca o consecinţă a constatării dreptului acesteia de a se pensiona ori, în lipsa soluţionării primului petit, admiterea celui de al doilea capăt de cerere apare lipsit de eficienţă şi logică.
2. Reclamanta nu a solicitat obligarea Casei judeţene de Pensii la emiterea unei decizii ca urmare a refuzului acesteia de a emite o astfel de decizie. Dimpotrivă, intimata Casa Judeţeană de Pensii B a comunicat reclamantei un răspuns la o cerere adresată acestei instituţii prin adresa nr. 1148/2005 prin care i se aduce la cunoştinţă că cererea acesteia „nu poate fi soluţionată în mod favorabil”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Personalul din cadrul unităţilor de cultură, prin specificul activităţii desfăşurate, trebuie să aibă o anumită conduită astfel încât prestigiul acestora să nu fie afectat. Această faptă constituie abatere disciplinară deoarece art. 13 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat. Curtea constată că intimata se face vinovată doar de această abatere disciplinară dar, în raport de dispoziţiile art. 266 Codul Muncii, apreciază că sancţiunea aplicată este prea aspră. În consecinţă, Curtea urmează să înlocuiască sancţiunea aplicată a desfacerii contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10% prevăzută de art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii. Susţinerea intimatei-contestatoare că a fost în imposibilitate morală să se prezinte la serviciu este nefondată deoarece această noţiune nu are loc în relaţia angajat-angajator, această relaţie se bazează pe buna-credinţă atât a salariatului cât şi a angajatorului.
2. În cauză, angajatorul a convocat salariata pentru cercetarea disciplinară pentru data de 21 02 2003 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 53/ 2003), dată la care salariata s-a prezentat în faţa comisiei desemnată să efectueze cercetarea disciplinară dar a refuzat să răspundă întrebărilor din chestionarele întocmite de membrii comisiei, după cum este menţionat în raportul de cercetare administrativă. Aceste aspecte conduc la concluzia că, chiar dacă a fost în concediu medical la data când i s-a trimis convocarea, a luat la cunoştinţă despre aceasta, prezentându-se în faţa comisiei.
3. În conformitate cu art. 78 Codul Muncii, despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul i se cuvin începând cu data de 7.03.2006 când intimata-contestatoare iese din pasivitate şi solicită comunicarea deciziei de sancţionare, manifestându-şi pentru prima dată intenţia de a continua raporturile de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 297 din 5 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând dispoziţia contestată, prin prisma art. 268 alin. (2) Codul Muncii, instanţa de fond în mod corect a constatat că aceste prevederi legale nu au fost respectate. Astfel, nu a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, ce prevederi din regulamentul intern, Statutul de personal sau contractul colectiv au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei în timpul cercetării disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 283 din 4 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 281 din 4 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 18 din 9 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 531/R-CM din 13 August 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 244 indice 1 C. proc. civ., nu pot fi atacate cu recurs decât încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecăţii. Textul dispune în mod expres în alin. (2) în sensul că „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului”.
2. Prin încheierea atacată s-a dispus cu privire la calitatea părţilor, prorogându-se discutarea probatoriului, cursul judecăţii nefiind întrerupt. Ca urmare, împotriva unei asemenea încheieri nu există separat calea de atac a recursului, în temeiul art. 244 indice 1 C. proc. civ. invocat.
3. O încheiere interlocutorie, prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii, nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care va finaliza judecata cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 521/R-CM din 16 Iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererea de recurs a fost depusă în ziua de 14.01.2008 la Judecătoria Călăraşi şi înaintată ulterior Tribunalului Argeş, fiind înregistrată la această instanţă în data de 17.01.2008.
Întrucât a fost depusă la o altă instanţă decât cea care a pronunţat hotărârea atacată, cererea de recurs este lovită de nulitate. Sancţiunea nulităţii căii de atac greşit îndreptate la o altă instanţă decât cea care a pronunţat hotărârea atacată este prevăzută de dispoziţiile art. 302 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 215/R-CM din 11 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Schimbarea autoturismului pe care lucra contestatorul cu un altul, deşi hotărâtă prin acelaşi act de sancţionare nu constituie o sancţiune disciplinară, nicio modificare unilaterală a contractului de muncă în privinţa locului sau a felului muncii. În mod greşit s-a reţinut la judecata în primă instanţă că au fost aplicate contestatorului, pentru aceeaşi abatere disciplinară două sancţiuni disciplinare şi că interdicţia prevăzută de art. 265 alin. (2) Codul Muncii a fost încălcată. Este o măsură administrativă, de organizare a muncii, subsecventă sancţiunii disciplinare aplicate la art. 1 al dispoziţiei, pentru evitarea producerii pe viitor a unor fapte de natura celor cu privire la care recurenta-intimată pretinde că sunt abateri disciplinare.
2. Schimbarea autoturismului pentru evitarea alimentării cu combustibil din afara unităţii nu are ca efect schimbarea felului muncii – acela de conducător auto – dar nici a locului de muncă. Salariatul lucra la acel moment la aceeaşi unitate, în cadrul aceluiaşi serviciu – Secţia Transporturi – pe acelaşi tip de autovehicul – autoturism.
3. S-a reţinut însă, netemeinicia dispoziţiei de sancţionare. Din declaraţiile de martori nu a rezultat săvârşirea de către contestator a faptei de procurare a bonurilor fiscale fără alimentarea autoturismului cu combustibil, iar relevanţa înscrisului din dosar a fost înlăturată prin precizările făcute de martorul audiat cu privire la condiţiile în care a făcut sau nu constatările. Procurarea unui bon fiscal fără alimentarea cu combustibil este singura sancţionată aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei, al notei explicative, al convocării şi al referatului la care fac trimitere convocarea şi raportul comisiei de disciplină.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 506/R-CM din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conţinutul convocării intimata nu a precizat în concret obiectul cercetării contestatorului şi nici că se are în vedere sancţionarea sa disciplinară, formularea în termeni vagi „pentru a se discuta referatul (…)”, nefiind de natură a suplini aceste cerinţe pentru o informare completă, reală, în vederea asigurării dreptului la apărare al salariatului.
2. Decizia de sancţionare este nulă pentru că măsura a fost luată fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fiind încălcate dispoziţiile art. 267 Codul Muncii.
3. De asemenea este nulă şi pentru că în conţinutul său nu descrie fapta care constituie abatere disciplinară conform art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii, în sensul de a arăta când anume contestatorul a întârziat de la programul de lucru, menţionarea datei fiind relevantă şi pentru calcularea termenelor în care se aplică sancţiunea potrivit art. 268 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 317/R-CM din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond nu a respectat cele statuate de instanţa de control judiciar şi a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de sancţionare ca rămas fără obiect, nesoluţionând astfel fondul acestui capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 705/R-CM din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Pornind de la obligaţia angajatorului de a convoca salariatul la cercetarea disciplinară, căreia îi corespunde dreptul acestuia din urmă de a se prezenta la cercetarea disciplinară prealabilă spre a-şi face apărarea, Curtea constată că pentru realizarea dreptului amintit nu este suficientă convocarea salariatului la o dată şi o oră determinate pentru cercetare. În conţinutul dreptului la apărare intră dreptul de a prezenta probele pe care salariatul le consideră necesare şi dreptul de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Aceasta presupune acordarea unui timp rezonabil de la convocare până la cercetare pentru strângerea probelor necesare şi formularea apărărilor.
2. Stabilind drept dată a prezentării la cercetare chiar ziua în care s-a emis convocarea şi un interval de numai câteva ore, angajatorul a îndeplinit formal obligaţia reglementată de dispoziţiile art. 267 alin. (1) Codul Muncii, lăsând fără conţinut dreptul la apărare al salariatului.
3. Aceeaşi consecinţă a rezultat şi din redactarea incompletă a convocării la cercetarea disciplinară prealabilă în sensul că nu i-au fost făcute cunoscute medicului neregulile care au determinat decesul pacientului E.G. şi care au legătură cu prelucrarea O.M.S.P. nr. 1706/2007. Practic nu a fost comunicat contestatorului obiectul cercetării disciplinare.
4. Critica referitoare la lipsa menţiunilor obligatorii din decizia contestată reţinută de tribunal este nefondată. Aşa cum s-a arătat anterior, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă pe lângă descrierea faptei sancţionate şi prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Decizia precizează numai care sunt atribuţiile medicului şef al U.P.U. Lipsa menţiunii analizate se sancţionează potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii cu nulitatea absolută.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 680/R-CM din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-a constatat astfel că s-a produs o lezare a imaginii a demnităţii contestatorului, prin emiterea a două decizii de sancţionare, la intervale foarte scurte de timp, ceea ce a condus şi la afectarea sănătăţii contestatorului, instanţa de fond apreciind corect că se impune acordarea acestora
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 147/R-CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 309 din 6 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor înscrisurilor aflate la dosar, deşi avea această obligaţie legală, astfel că nu a observat că prin cerere intimatul contestator a renunţat la acţiune şi această situaţie impunea respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 323 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 333 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 378 din 11 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 472 din 15 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Orice întârziere în preluarea pacienţilor de la personalul de pe ambulanţă constând chiar şi într-un schimb de replici necuviincioase îngreunează activitatea întregului personal din serviciul urgenţă şi de pe ambulanţă şi poate pune în pericol salvarea pacientului, atenţia pe care o presupune acordarea asistenţei de urgenţă fiind direcţionată în alt sens. Fapta de a adresa cuvinte nepoliticoase colegilor sau colaboratorilor afectează disciplina la locul de muncă, lezează imaginea colectivului de salariaţi, diminuează încrederea în promptitudinea şi calitatea actului medical.
2. Analiza gravităţii abaterii disciplinare nu trebuie să se limiteze la consecinţele deja produse, ci să vizeze şi efectele pe care fapta le poate determina aşa cum am arătat mai sus. Ca împrejurări reţinute în circumstanţiere, numărul mare de urgenţe şi personalul medical insuficient, acestea au determinat deja alegerea celei mai blânde dintre sancţiunile disciplinare. Rezultă că sancţiunea avertismentului scris corespunde gravităţii faptei, împrejurărilor în care aceasta a fost săvârşită şi că din acest punct de vedere decizia de sancţionare este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 355/R-CM din 29 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu rezultă din considerentele sentinţei dacă faptele săvârşite constituie încălcări ale obligaţiilor legale ale salariatului, aspect contestat de către acesta. Nu este analizată nici latura subiectivă, element constitutiv al răspunderii disciplinare cu privire la care se formulează apărări de către contestatoare.
2. Cercetarea legalităţii şi temeiniciei deciziei se face prin analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare supuse atenţiei prin contestaţie, dintre cele pe care le reglementează art. 263 Codul Muncii, după ce în prealabil s-a examinat îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii şi de Legea nr. 567/2004. În aceste condiţii, practic, soluţia la care s-a oprit instanţa apare ca fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 305/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate reţine în speţă ca abatere disciplinară refuzul contestatorului de a da notă explicativă, având în vedere faptul că, din referatul întocmit de Comisia de disciplină la data de 25.03.2008, rezultă că salariatul s-ar fi prezentat înaintea acestei comisii, formulându-şi apărările în privinţa faptelor constatate de către angajator, în acest cadru.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 824 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar celor reţinute de prima instanţă, în decizia de sancţionare sunt menţionate atât prevederile din Contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, respectiv art. 186 lit. d), art. 188, art. 189 lit. b), art. 182, art. 183 pct. 23, art. 185, cât şi temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea, respectiv art. 263, art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 817 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că, la obiectul acţiunii, nu s-a menţionat în mod expres că se solicită, în cazul respingerii excepţiei nulităţii, anularea deciziei, nu echivalează cu acordarea, de către instanţa de fond, a mai mult decât s-a cerut, ori a ceea ce nu s-a cerut.
2. În ceea ce priveşte existenţa faptelor care au fost apreciate ca abateri disciplinare de către recurentă, se constată, în primul rând, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că intimatul nu avea, conform fişei postului, atribuţia de a propune sancţionarea personalului din subordine, aşa încât nu se poate stabili că intimatul nu şi-a îndeplinit această atribuţie.
3. Sunt reale susţinerile recurentei conform cărora angajatul trebuie să respecte dispoziţiile interne ale angajatorului, care sunt în legătură cu felul şi condiţiile postului, însă angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, conform prevederilor art. 287 Codul Muncii, trebuie să dovedească că a adus la cunoştinţă angajatului aceste dispoziţii interne.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 805 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În intenţia legiuitorului, regula o constituie desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal menit a respecta drepturile precum şi interesele legitime ale părţilor. Aplicarea unei măsuri sancţionatorii în afara cadrului legal constituie o excepţie şi este de natură să impună sesizarea instanţei de judecată, pârâtul fiind considerat ca fiind pus în întârziere prin însăşi declanşarea procedurii contencioase. Practic, din momentul emiterii deciziei nu este posibilă o punere în întârziere a angajatorului.
2. Procedura medierii la care face referire intimata este aplicabilă numai conflictelor de interese, iar nu şi conflictelor de drepturi, în privinţa soluţionării acestora nefiind prevăzută vreo fază prealabilă, necontencioasă. Prin urmare, în aceste litigii pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată chiar dacă a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare.
3. în domeniul raporturilor de muncă, aplicarea sancţiunilor disciplinare sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă reglementate de legislaţia muncii în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. În condiţiile în care salariatul sancţionat apreciază că aceste condiţii de fond şi formă nu au fost respectate este îndreptăţit a solicita intervenţia instanţei pentru anularea măsurii dispuse împotriva sa.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 753 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect şi potrivit dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., prima instanţă s-a pronunţat în cauză asupra excepţiei nulităţii deciziei de concediere pentru lipsa din cuprinsul acesteia a menţiunilor privind: „ (...) textele, articolele, paragrafele sau alineatele din S., Fişa postului şi Regulamentul Intern care au fost încălcate (…)”, excepţie invocată de către apărătorul contestatorului la termenul de judecată din data de 14.05.2008.
2. Prima instanţă s-a pronunţat exact pe ceea ce contestatorul a invocat în cauză, fiind fără relevanţă faptul că apărătorul acestuia a invocat din eroare faptul că neprecizarea acestor elemente lipseşte decizia contestată de elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. d) din Codul Muncii: Aceasta întrucât instanţa ce soluţionează conflictul de drepturi are dreptul şi îndatorirea de a stabili textul de lege în care se încadrează situaţia de fapt invocată de către contestator, judecătorul nefiind oricum ţinut de temeiul juridic invocat de acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 678 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
Din probatoriul administrat în faţa primei instanţe, rezultă că soliştii vocali ai operei au semnalat, în repetate rânduri, conducerii instituţiei condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să susţină spectacolele, inclusiv vechimea costumelor şi pericolul pe care-l prezintă pentru sănătatea soliştilor, însă nu au primit niciun răspuns.
Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 640 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să asigure permanent condiţiile corespunzătoare de muncă.
2. Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 588 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este fără echivoc că atribuţiile reclamantului-intimat presupuneau şi verificarea modului în care personalul medical din secţii depozitează deşeurile medicale periculoase având în vedere faptul că depozitarea temporară se efectua nu într-o incintă din Curtea spitalului, aşa cum a invocat reclamantul în acţiunea introductivă, ci într-o cameră de depozitare special amenajată în acest scop, aşa cum rezultă atât din planşele fotografice depuse chiar de acesta la dosarul de fond cât şi din susţinerile pârâtului Spitalul Judetean de Urgenta V, necombătute de reclamant, potrivit cărora camera de depozitare temporară se află în interiorul spitalului şi nu în exteriorul unităţii sanitare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 565 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că, potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, Curtea de Apel constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă că unitatea a făcut dovada celor reţinute în decizia de sancţionare cu declaraţia martorului audiat în faţa instanţei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 536 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul, căruia îi revine sarcina probei potrivit dispoziţiile art. 287 Codul Muncii, nu a făcut dovada convocării legale, în scris, a reclamanţilor, cu menţionarea abaterilor disciplinare pentru care aceştia urmează să fie cercetaţi, încălcându-se astfel dreptul lor la apărare. Având în vedere faptul că, în speţă au fost încălcate dispoziţii legale imperativ prevăzute pentru validitatea măsurii disciplinare dispuse de către angajator, care aveau menirea de a respecta dreptul la apărare al salariaţilor, în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei contestate în prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 525 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere specificul activităţii de solist vocal, desfăşurate de către intimată, activitate care a fost încadrată de către legiuitor în condiţii speciale de muncă, prin art. 20 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Legea nr. 19/2000, şi considerându-se, conform definiţiei prevăzute la art. 1 din H.G. nr. 1025/2003, că, în aceste locuri de muncă, există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de muncă şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacităţii de muncă sau îmbolnăviri profesionale, recurenta avea obligaţia de a asigura acestor salariaţi condiţii optime de desfăşurare a repetiţiilor şi spectacolelor, neputând fi apreciat ca un act de indisciplină refuzul acestora de a se expune la riscuri profesionale mai mari decât cele pe care le implică în mod obişnuit activitatea pe care o desfăşoară.
2. Dispoziţiile legale enunţate impun angajatorului obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor şi prevenirea apariţiei situaţiilor concrete, în care repetiţii generale la un spectacol de operă să se desfăşoarte la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
3. Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic, salariatul având obligaţia de a presta munca şi a respecta disciplina muncii, însă în condiţiile în care angajatorul îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) lit. a) şi b) Codul Muncii. Astfel, angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să asigure permanent condiţiile corespunzătoare de muncă.Potrivit Regulamentului intern al P. Naţionale Române I, această instituţie s-a obligat la informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care acesta este expus la locul de muncă, la garantarea protecţiei, igienei şi securităţii muncii. De asemenea, recurenta şi-a asumat îndatorirea de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi de a asigura acestora condiţii corespunzătoare de muncă.
4. Cu privire la protestul intimatei, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimata nu era obligată la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
5. În ceea ce priveşte faptul că prin această formă de protest intimata ar fi adus o atingere gravă prestigiului şi imaginii de care se bucură P. Naţională Română I, se constată că, în condiţiile în care, la spectacolul din seara următoare, spectatorii purtau paltoane, atitudinea intimatei, îmbrăcată în rochia de spectacol, de a purta o banderolă albă, nu poate fi percepută, aşa cum susţine recurenta, ca un „circ cu banderole albe”, ci, dimpotrivă, putea spori admiraţia şi respectul publicului pentru salariaţii operei care au susţinut spectacolul chiar în condiţii improprii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 500 din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La emiterea deciziei intimata BT Asigurări Transilvania a avut în vedere atât abaterea disciplinară săvârşită de recurent, constând în presiunile exercitate pentru alocarea unui cod de agent, fără respectarea procedurii BT Asigurări Transilvania, cât sancţionarea sa disciplinară anterioară.
2. Nu are relevanţă, la aprecierea abaterii disciplinare săvârşite de recurent, că acesta a solicitat, atât salariatei B.S., cât şi salariatei D.H.TA să îndeplinească acte care intrau în atribuţiile lor de serviciu, în condiţiile în care solicitarea în sine, percepută ca o „presiune”, reprezintă abatere disciplinară.
3. În ceea ce priveşte menţiunea din declaraţia lui D.H.TA, reţinută eronat de prima instanţă, „se va rezolva totul”, în loc de „se va rezolva astăzi”, se constată că nu este de natură să modifice situaţia de fapt şi să înlăture convorbirile telefonice pe care recurentul le-a avut cu D.H.TA, căreia i-a solicitat eliberarea poliţelor RCA unei persoane care nu avea încheiat un contract de mandat şi nu avea cod de agent.
4. Nu este de natură să modifice situaţia de fapt nici împrejurarea că, ulterior, au apărut nereguli în activitatea şi în contractul de mandat al agentului pentru care a intervenit recurentul, aceste nereguli constituind premisele declanşării cercetării disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 485 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este fără echivoc că reglementarea legală a acestor condiţii stricte de formă a actului prin care angajatorul dispune sancţionarea are ca scop atât prevenirea arbitrariului cât şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse, şi deci, implicit, posibilitatea asigurată părţilor litigiului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării intereselor lor legitime.
2. Instanţa de fond în mod eronat şi cu aplicarea greşită a legii a înlăturat susţinerile contestatoarei privind nulitatea absolută a deciziei de sancţionare în raport de dispoziţiile art. 268 (2) pct. a) şi c) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 430 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cuprinsul deciziei, angajatorul a indicat doar temeiul de drept în baza căruia a aplicat sancţiunea. Or, descrierea concretă a faptei ce constituie abatere disciplinară este un element esenţial în baza căruia instanţa poate verifica legalitatea şi temeinicia aplicării sancţiunii, fiind imperativ să fie cuprinsă în chiar textul deciziei de sancţionare.
2. Totodată, trebuie reţinut şi faptul că în materia aplicării sancţiunilor disciplinare angajatorul nu poate invoca, ulterior emiterii deciziei, alte temeiuri de fapt sau de drept ce ar justifica legalitatea măsurii, cu excepţia celor cuprinse în actul de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 370 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere faptul că decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.12.2007, precum şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) Codul Muncii, instanţa de fond a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii emiterii deciziei, decizia de sancţionare disciplinară a contestatorului nr. 601/2/477/14.12.2007 fiind emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 388 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere faptul că decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.12.2007, precum şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) Codul Muncii, instanţa de fond a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii emiterii deciziei, decizia de sancţionare disciplinară a contestatorului nr. 601/2/480/14.12.2007 fiind emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 326 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din punct de vedere al naturii juridice, termenul de 30 zile este un termen de prescripţie şi începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă de constatare, referat ori proces –verbal. Or, în cauză, raportul de cercetare privind abaterea disciplinară imputată contestatorului a fost înregistrat la la data de 30.10.2007, dată la care toate persoanele îndreptăţite să dispună aplicarea sancţiunii au luat cunoştinţă de conţinutul abaterii.
2. Având în vedere faptul că decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.12.2007, precum şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) Codul Muncii, instanţa a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii emiterii deciziei, decizia de sancţionare disciplinară a contestatorului nr. 601/2/470/14.12.2007 fiind emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 295 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 56 lit. f) Codul Muncii conform cărora „contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal (…) de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare” nu trebuie interpretate ad litteram întrucât în acest fel s-ar restrânge în mod nejustificat sfera de aplicare a textului de lege iar dispoziţiile art. 78 Codul Muncii referitoare la punerea în situaţia anterioară emiterii unui act nelegal ar deveni inaplicabile. Este fără echivoc că acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă a fost introdus de legiuitor pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii în muncă şi a fost conceput pentru a fi interpretat extensiv şi pentru a acoperi toate situaţiile în care împotriva unui salariat angajatorul ia iniţial o măsură nelegală, ce este anulată ulterior de instanţa de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii.
2. Nu are relevanţă că salariatul nu a fost concediat ci doar i s-a modificat felul muncii atât timp cât consecinţa a fost aplicarea de către instanţa ce a anulat măsura a aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 78 Codul Muncii.
3. Susţinerile contestatorului privind nelegalitatea modului în care intimata a dispus încetarea contractului prin aceeaşi decizie şi notificare prin care i-a oferit un alt post sunt neîntemeiate. Astfel, fiind vorba de o încetare de drept contractul este reziliat în chiar momentul apariţiei cauzei de încetare, fără a mai fi nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului. Notificarea îndeplineşte, ca act juridic, toate condiţiile de formă şi conţinut cerute de lege iar susţinerea că postul propus este sub nivelul pregătirii profesionale a recurentului nu poate conduce la constatarea nulităţii sale absolute.42. Faptul că angajatorul nu a pus în executare decizia civilă a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă decât la data de la care salariatul interesat a solicitat acest lucru nu-i poate fi imputabil întrucât „creditorul obligaţiei” este cel ce optează pentru executarea sau nu a unui titlu executoriu.
5. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului conform cărora desfiintarea postului propus iniţial recurentului a avut loc nelegal, înainte ca notificarea să-i fi fost comunicată acestuia, întrucât răspunsul de acceptare a fost formulat de salariat la circa 1 lună de la emiterea notificării, dată la care exista deja Ordinul Ministrului Transporturilor.
6. În ceea ce priveşte daunele morale acestea nu sunt cuvenite, neexistând în cauză suficiente argumente pentru constatarea unui prejudiciu moral creat recurentului prin afectarea imaginii sale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
2. Având în vedere cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, prima instanţă a apreciat că se impune suspendarea judecăţii contestaţiei formulate de intimatul E.N. până la soluţionarea irevocabilă a acestei cauze.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 146 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Or, din documentaţia depusă la dosar nu rezultă că singura persoană autorizată din cadrul S.C. U. S.R.L. care putea elabora oferta în ceea ce priveşte componenţa de construcţii energetice speciale era contestatorul, situaţie în care acesta ar fi avut cunoştinţă atât despre conţinutul ofertei, cât şi despre preţul lucrării ofertate.
2. Nu se poate reţine că, întocmind oferta din partea societăţii al cărei administrator era soţia sa, contestatorul a folosit date sau informaţii despre care a luat cunoştinţă în calitate de salariat al societăţii-recurente, pentru a fi încălcate dispoziţiile capitolului 2 lit. f) din contractul individual de muncă. Cât priveşte clauza de neconcurenţă, aceasta nu a fost cuprinsă în contractul individual de muncă al contestatorului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 21 alin. (1) Codul Muncii.
3. Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs privind neaplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., în condiţiile în care refuzul de a se prezenta la interogatoriu nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 126 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii sunt dispoziţii imperative care trebuie respectate de emitentul deciziei de sancţionare, lipsa acestora fiind sancţionată cu nulitatea absolută. Angajatorul este obligat să facă în conţinutul deciziei o descriere corectă a faptei: individualizarea faptei, modalitatea comiterii, data comiterii, verificarea apărărilor salariatului. Toate aceste menţiuni imperative dau posibilitatea salariatului să-şi formuleze apărările, iar instanţa să verifice temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului.
2. Menţiunea din decizie este la general, de fapt se citează o dispoziţie din Regulamentul intern. Nu se justifică afirmaţia recurentei că a se constata nulitatea absolută, deci când se constată că angajatorul nu respectă o dispoziţie legală imperativă se „încurajează comiterea unor abateri” mai degrabă cu care a întocmit decizia nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu întrebuinţând un act contrar legii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 513/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a motivării contestaţiei de către intimatul-contestator, dispoziţiile art. 268 alin. (3)-(5) Codul Muncii instituie o procedură derogatorie de contestare a deciziei de sancţionare disciplinară. În absenţa unor norme exprese, după cum recunoaşte chiar recurenta-intimată, nu apare ca fiind nulă absolut contestaţia formulată de intimatul-contestator.
2. Desfiinţarea deciziei de sancţionare a intervenit pentru o cauză de nulitate absolută, iar regimul juridic al acesteia presupune posibilitatea invocării oricând şi de oricine, chiar de instanţa din oficiu, excepţia fiind pusă în discuţia părţilor după cum s-a şi consemnat în încheierea de dezbateri.
Nu se poate nici reţine că sentinţa comunicată părţii este lipsită de efecte juridice, o astfel de comunicare fiind prevăzută pentru a face posibilă cunoaşterea sa în vederea exercitării căii de atac, ceea ce s-a şi realizat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 850/R din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În decizie nu este menţionată fapta săvârşită sub niciun aspect, fiind precizat doar raportul comisiei de disciplină. Deci, prin decizia de sancţionare, nu se arată nicio faptă concretă, nu se indică data sau perioada în care s-ar fi săvârşit faptele respective
2. Trimiterea la raportul nu înlocuieşte lipsa descrierii faptelor concrete de care s-ar face vinovată contestatoarea. Fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.
3. Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează şi anume data la care a fost săvârşită [pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul muncii] şi modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina contestatoarei.
4. Se consideră că, prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social şi al E. instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României.
5. Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 Codul Muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.
6. Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale.
7. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute. Faţă de această situaţie, este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei contestatoarei întrucât primează verificarea condiţiilor de formă şi legalitatea deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 798/R din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Trecerea reclamantului de la Cantină la Căminele „A” şi „S. O.” din cadrul Universităţii „Dunărea de K.” G nu constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Atât timp cât reclamantul a rămas angajat al aceluiaşi compartiment, păstrându-şi funcţia de administrator şi aceeaşi retribuţie, critica aplicării greşite a legii nu poate fi primită.
2. Chiar dacă reclamantul realizează în prezent un venit mai mic decât cel realizat anterior schimbării, critica modificării unilaterale a contractului individual de muncă nu se justifică întrucât reducerea respectivă este determinată de faptul că, neavând niciun subordonat în cadrul serviciului prestat la cele două cămine, nu beneficiază de indemnizaţia de conducere, iar salariul de merit (de care nu mai beneficiază) se acordă pentru merite deosebite evidenţiate în muncă. Cum reclamantul a fost sancţionat prin decizia pentru o abatere disciplinară, acesta nu mai îndeplinea condiţia acordării salariului de merit.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 828/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
A impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 823/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiunea sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat în mod culpabil al obligaţiilor sale de serviciu.
2. Curtea apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că obligaţia impusă contestatoarei intimate este abuzivă. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume, sancţionatorii, preventivă şi educativă. Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu îşi mai poate atinge scopul.
3. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu pentru că însuşi contractul individual de muncă are un caracter oneros. În speţă, a impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 822/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu mai poate invoca în recurs, faptul că nu este de acord cu constatările înscrise în raportul de expertiză atât timp cât la termenul ulterior comunicării raportului, reprezentatul acesteia nu a avut nicio obiecţie şi nu a cerut o expertiză contrarie, nu a solicitat alte lămuriri.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 648/R din 9 (6) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica recurentei adusă hotărârii instanţei de fond referitoare la faptul că aceasta nu a reţinut că datorită înscrierii unui singur ofertant pentru licitaţia din 9.08.2007 aceasta s-a transformat în negociere directă, situaţie în care metodologia de licitaţie nu prevede obligativitatea verificării procedurilor nu este întemeiată.
2. În mod corect prima instanţă a reţinut că recurenta contestatoare nu a respectat metodologia de desfăşurare a licitaţiei întrucât participanţii la licitaţie sunt reprezentaţi şi prin mandatari şi este obligatorie verificarea procedurilor. Corect a reţinut instanţa că recurenta nu a respectat metodologia de desfăşurare a licitaţiei admiţând participarea la licitaţie a unei persoane fără procură.
3. Nu se poate reţine critica recurentei că prima instanţă a reţinut greşit că sarcina de a depista nereguli într-o staţie de cale ferată şi de a înştiinţa E. Patrimoniu despre aceste nereguli aparţin şefului staţiei respective. Corect a reţinut instanţa de fond că în conformitate cu pct. 5 din fişa postului recurentei îi revenea sarcina de a colabora cu celelalte Direcţii de Patrimoniu şi Divizii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 594/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
2. Din actele dosarului rezultă că intimata a făcut dovada faptului că împotriva contestatorului s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută de art. 215 indice 1 alin. (2) C. pen.
3. Facultatea de a lua măsura suspendării, acordată angajatorului, prin dispoziţia legală criticată, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consemnată în Constituţie contrar susţinerilor recurentului. Instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 567/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 52 alin. (1) Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
2. Luând măsura suspendării contractului individual de muncă angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale acestea fiind chestiuni a căror soluţionare intră în sfera de activitate a organelor juridice astfel că în mod corect s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al recurentul.
3. Faţă de aceasta, facultatea de a lua măsura suspendării, acordată angajatorului, prin dispoziţia legală criticată, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consemnată în Constituţie contrar susţinerilor recurentului. Deci măsura suspendării este la latitudinea societăţii, instanţa nefiind competentă să cenzureze, dacă sunt sau nu motive justificate pentru ca societatea să formuleze plângere.
4. Instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
5. Dispoziţiile examinate nu contravin nici dreptului la muncă garantat de Constituţie salariatul nefiind împiedicat să se încadreze în perioada suspendării contractului de muncă la altă unitate sau în altă funcţie decât cea cu care este incompatibilă faptei ce constituie obiectul acuzării.
6. Prezumţia de nevinovăţie în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale, cu aplicabilitate deci în dreptul penal şi procesual penal. Prin dispoziţiile textului constituţional menţionat s-a statuat că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare este considerată nevinovată persoana căreia i se impută săvârşirea unei fapte penale, aşa cum a statuat chiar Curtea Constituţională prin decizia nr. 24/2003.
7. Măsura suspendării este la latitudinea societăţii, instanţa nefiind competentă să cenzureze, dacă sunt sau nu motive justificate pentru ca societatea să formuleze plângere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 566/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, înainte de a analiza fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatului contestator şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionate atacată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii.
2. Verificând legalitatea emiterii deciziei de sancţionare instanţa constată că la rubrica, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare s-a consemnat, formulările din nota de relaţii nu justifică nevinovăţia. Enumerarea unor generalităţi nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict şi imperativ care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.
3. Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
4. Prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statutului social şi al dreptului instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României.
5. Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 Codul Muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi al contractelor colective de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 590/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că nu există niciun act normativ care să dea în competenţa instanţelor judecătoreşti aplicarea de către ele însele a sancţiunilor disciplinare, dar nici care să interzică un asemenea drept, situaţie în care urmează a se aplica dispoziţiile de drept conexe ale legislaţiei civile care întregesc pe cele ale Codului Muncii.
2. Potrivit acestor dispoziţii, în situaţia în care se admite acţiunea sau calea de atac exercitată, singura interdicţie impusă organelor de judecată este de a nu crea petiţionarului o situaţie mai gravă decât cea pe care a avut-o înainte de a promova contestaţia. Or, admiţându-se contestaţia şi înlocuindu-se sancţiunea cu o alta mai uşoară, se creează celor în cauză o situaţie mai bună decât cea avută anterior.
3. Dreptul organelor de jurisdicţie nu rezultă însă numai din disp. legale, ci în primul rând din necesitatea reclamată de însăşi natura instituţiei răspunderii disciplinare, deoarece dacă nu s-ar recunoaşte organelor arondate acest drept, s-ar anihila însăşi realizarea singurului vizat de instituţia de drept respectivă.
4. În situaţia în care se impune admiterea contestaţiei, dar nu s-ar recunoaşte organului de jurisdicţie a muncii şi dreptul de a înlocui sancţiunea aplicată cu o alta mai uşoară în cazul în care se reţine existenţa abaterii, ci numai anularea sancţiunii iniţiale, ar însemna ca persoana vătămată să rămână nesancţionată ceea ce este de neconceput deoarece, pe de o parte conducerea unităţii nu mai poate aplica o nouă sancţiune pentru aceeaşi abatere celui în cauză după ce acesta a atacat pe calea contestaţiei decizia de sancţionare iar, pe de altă parte, anulându-se sancţiunea de către organul de jurisdicţie şi absolvindu-l pe cel în cauză de orice sancţiune, hotărârea având autoritate de lucru judecat, organul de conducere nu mai poate aplica-şi din acest punct de vedere – vreo sancţiune pentru aceeaşi abatere, celui vinovat.
5. O asemenea formalitate ar fi contrară atât legii cât şi caracterului educativ pe care soluţiile organelor de jurisdicţie a muncii trebuie să-l aibă, cu atât mai mult cu cât sunt chemate să judece abaterile de la disciplina muncii.
6. Pentru a se considera că o instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti este necesar să se constate că ea a îndeplinit un act pentru care era necompetentă-îndeplinirea actului fiind specifică atributului exclusiv al altei puteri de stat legislativă sau executivă, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor, ceea ce este de natură să U. ordinea constituţională, contrar susţinerilor recurentei.
7. Instanţa în baza rolului activ poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicate de angajator cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu lăsa nesancţionată o faptă a cărei existenţă a fost demonstrată, aşa cum corect a procedat instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 591/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare prin care a fost sancţionată cu 10 % reducerea salariului pe 3 luni cuprinde elementele prevăzute în art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii, nefiind lovită de nulitate absolută.
2. Suspendarea contractului de muncă a intervenit ca urmare a incidenţei dispoziţiile art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 679/2003, contractul de muncă al recurentei fiind accesoriu al atestatului de asistent maternal profesionist, şi nu are caracterul unei sancţiuni aplicate în baza Codului Muncii, aşa cum greşit susţine recurenta. În consecinţă, nu au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, ci doar sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe timp de 3 luni prin dispoziţia contestată.
3. În hotărârea recurată, se observă că sunt menţionate toate elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., sentinţa fiind motivată corespunzător, cu indicarea mijloacelor de probă reţinute ca relevante şi arătarea motivelor pentru care nu au fost reţinute apărările contestatoarei.
4. Susţinerile exprimate de recurentă în sensul că are un comportament social corect şi are familie nu constituie motiv de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei recurate, ci reprezintă împrejurări care pot fi avute în vedere al individualizarea sancţiunii aplicate care a fost proporţională cu gravitatea faptei săvârşite dar şi cu comportarea generală a salariatei, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 557/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatei-contestatoare şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare atacată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Textul menţionat, la litera a), prevede sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizie se cuprinde în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, pentru a putea fi legală. Privind această sancţionare, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta (faptele) pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.
2. Prin decizia de sancţionare nu se arată nicio faptă concretă, nu se indică data sau perioada în care a fost săvârşită fapta, respectiv nu se indică în ce constă neînştiinţarea imediată a conducătorului ierarhic superior şi despre ce nereguli sau abateri este vorba. Enumerarea unor generalităţi nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd strict şi imperativ care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.Trimiterea la raportul întocmit în urma cercetării disciplinare cu privire la neregulile constatate cu ocazia dezafectării sălii de judo sau la nota explicativă dată de contestatoare, de asemenea nu înlocuieşte lipsa descrierii faptei concrete de care s-ar face vinovată contestatoarea.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 539/R din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă inclusiv precizarea prevederilor din Statutul de personal, Regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, decizia contestată în cauză nu cuprinde asemenea elemente, cerute de lege în mod obligatoriu.
2. Nici criticile vizând lipsa de rol activ a instanţei de fond nu sunt fondate, instanţa neputându-se substitui părţilor şi modalităţii de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procedurale de către acestea.
3. Celelalte motive prin care se invocă aspectele de fond ale cauzei, nu pot fi analizate în lipsa întrunirii unei condiţii de valabilitate a deciziei de sancţionare, prealabilă unei asemenea cercetări judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 532/R din 8 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 52 lit. c) Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
2. Textul de lege este de strictă şi limitată aplicare vizând situaţia expresă a formulării unei plângeri penale împotriva salariatului sau trimiterea în judecată a acestuia pentru fapte penale incompatibile în raport de funcţia deţinută.
3. În speţă, decizia de suspendare a contractului individual de muncă a fost emisă de intimata tocmai urmare a formulării plângerii penale îndreptată împotriva recurentului-contestator, cu privire la atribuţiile de serviciu ale acestuia. Au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 52 lit. c) Codul Muncii, iar prin măsura dispusă angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei salariatului solicitând autorităţilor competente soluţionarea cazului.
4. Dacă ulterior se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară plătindu-i-se în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 473/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut că există abatere disciplinară în cauză şi că aceasta a fost săvârşită de către contestator. Instanţa de fond însă a apreciat corect că în funcţie de împrejurările concrete în care abaterea disciplinară s-a produs, aplicarea unei sancţiuni disciplinare cu avertisment este suficientă. De asemenea instanţa de fond a reţinut corect că la producerea acestei „situaţii păguboase” pentru recurentă au concurat şi alte comportamente ale recurentei prin lipsa de colaborare între acestea situaţie de altfel reţinută chiar în Nota de constatare care a stat la baza aplicării sancţiunii disciplinare a contestatorului.
2. nu poate fi primită susţinerea recurentei că această lipsă de colaborare disfuncţionalitate administrativă între compartimente nu ar avea relevanţă în stabilirea vinovăţiei contestatorului întrucât potrivit art. 266 Codul Muncii, angajatorul la aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să stabilească gravitatea faptei în funcţie de anumite criterii; împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului. Or, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a art. 266 Codul Muncii în funcţie de care a apreciat şi sancţiunea disciplinară aplicată salariatului contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 515/R din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii, nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2002 din 8 Aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
2. Intimata nu a formulat nicio apărare şi nu a depus documentele impuse de art. 287 Codul Muncii, acestea fiind depuse în recurs, însă există numai convocarea pentru cercetare disciplinară şi notă explicativă prin care arată că încetarea lucrului s-a datorat neprimirii la timp a salariului, dar lipsa dispoziţiilor încălcate şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei nu se regăsesc.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1439 din 18 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
2. Intimata nu a formulat nicio aprobare şi nu a depus documentele impuse de art. 287 Codul Muncii, acestea fiind depuse în recurs, însă există numai convocarea pentru cercetare disciplinară şi notă explicativă prin care arată că încetarea lucrului s-a datorat neprimirii la timp a salariului, dar lipsa dispoziţiilor încălcate şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei nu se regăsesc.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1437 din 18 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Folosind o dispoziţie de trimitere la art. 282 alin. (2) legea stabileşte faptul că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
2. Nu se poate susţine că această încheiere premergătoare a întrerupt cursul judecăţii, de vreme ce, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul urmează a fi înregistrat, iar judecata va fi continuată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1365 din 17 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este întemeiată critica vizând neparticiparea sindicatului la cercetarea disciplinară a contestatoarei. Astfel, chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de societate este prevăzută participarea în comisia de cercetare a unui reprezentant al sindicatului, lipsa acestuia nu conduce la nelegalitatea deciziei de sancţionare aşa cum a reţinut instanţa.
2. Contestatoarea avea dreptul şi putea să ceară ea însăşi sindicatului să o asiste la cercetarea prealabilă, fapt ce nu l-a făcut. Este de asemenea întemeiată şi critica referitoare la faptul că intimata nu a făcut dovada că activitatea pentru care a fost sancţionată contestatoarea s-a desfăşurat în afara programului.
3. Condiţia ca o faptă să constituie abatere este ca aceasta să aibă legătură cu munca salariatului, nu să fie săvârşită neapărat în timpul programului de lucru. Din decizia de sancţionare reiese că salariata a fost sancţionată pentru fapte concrete şi anume nerespectarea unei note interne atât de către ea cât şi de către ceilalţi salariaţi pe care îi avea în subordine şi a căror activitate trebuia să o vegheze pentru a se desfăşura conform indicaţiilor conducerii societăţii.
4. Întemeiată este de asemenea şi critica vizând concluzia instanţei în sensul că intimata nu ar fi făcut nici ipotetic dovada faptului generator de prejudiciu, deoarece aşa cum reiese din aceeaşi decizie, salariata nu a fost sancţionată pentru crearea unui anume prejudiciu, ci pentru nerespectarea unor dispoziţii interne.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1220 din 11 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) şi f) Codul muncii au fost respectate în emiterea deciziei de sancţionare disciplinară, acest act juridic fiind valabil încheiat din perspectiva celor de mai sus, însă, se constată nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară prin prisma dispoziţiilor art. 114 din Legea nr. 128/1997, în sensul că emiterea deciziei s-a realizat cu nerespectarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de lege în aplicarea sancţiunii de la data săvârşirii faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3300 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 267 alin. (3) Codul muncii, „neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile alin. (2) fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără realizarea cercetării disciplinare prealabile” şi, ţinându-se cont de cele menţionate mai sus, s-a dispus sancţiunea contestată, cu aprobarea Comitetului Director, atât pentru atribuţiile de serviciu încălcate cât şi în considerarea atitudinii de dezinteres total al angajatului faţă de consecinţele faptelor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2906 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei. De asemenea, hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii şi străine de natura litigiului. Decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de dispoziţiile art. 267-268 Codul muncii.
2. Cum nu au fost respectate procedurile de predare primire a turei şi nu se poate stabili cu certitudine momentul dispariţiei cartelelor telefonice şi vinovăţia, toţi salariaţii care se fac vinovaţi de nerespectarea procedurilor sunt ţinuţi la repararea prejudiciului în mod egal, neputându-se stabili o vinovăţie diferenţiată în sarcina acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2810 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că prin cererile formulate, reclamantul a înţeles să acuze generic pârâţii de o serie de infracţiuni nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestora, în litigiile de muncă calitate procesuală având doar părţile raportului juridic, respectiv angajatul şi angajatorul.
2. În mod corect instanţa de fond a calificat litigiul ca fiind un litigiu de muncă, deoarece demersul judiciar al reclamantului a fost determinat de nemulţumirile acestuia legate de deciziile de sancţionare emise de unitate la adresa sa, precum şi de măsurile luate de unitate împotriva sa cu privire la tăierea unor ore când a fost prezent la serviciu şi modalitatea de reglementare a învoirilor.
3. Plata reclamantului cu 4 ore pentru ziua de 7 septembrie 2006 nu reprezintă o sancţiune disciplinară, pentru a se putea susţine că i s-au aplicat două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
4. Susţinerile reclamntului în legătură cu nulitatea ordinelor de serviciu prin care pârâta a stabilit unele măsuri în ce priveşte învoirile sunt neîntemeiate. Pentru probleme personale deosebite cum ar fi deces, cununie, naştere, legiuitorul a reglementat posibilitatea acordării lor şi numărul de zile ce pot fi acordate, astfel că susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate.
5. Referindu-se la dreptul unităţii de a emite dispoziţii obligatorii pentru salariaţi de natură să întărească disciplina muncii, instanţa a analizat legalitatea ordinelor de serviciu emise de pârâtă prin care a reglementat modalitatea învoirilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1422 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta nu a făcut dovada că prin diminuarea salariului cu 10% timp de o lună, capitalul său de imagine a avut de suferit şi nici al cuantumului despăgubirii pretinse. Reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre aplicarea sancţiunii şi nevoia de a solicita transferul prin concurs la Serviciul de Ambulanţă T. Împrejurarea că pârâta a executat hotărârea instanţei de fond reprezintă o consecinţă a caracterului definitiv al hotărârii, nefiind de natură să ducă la respingerea recursului ca fiind fără obiect.
2. Reclamanta, vătămată în dreptul ei nepatrimonial, trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului.
3. Reclamanta a motivat pretenţiile privind prejudiciul moral încercat prin durata lungă care a fost nevoită să se judece în contradictoriu cu pârâta, prin refuzul pârâtei de a răspunde şi soluţiona în termen legal cererile şi să rezolve pe cale amiabilă acordarea de despăgubiri, atitudine care a fost de natura a aduce atingere demnităţii, onoarei, prestigiului profesional şi social al reclamantei în calitate de medic şi că prin aplicarea sancţiunii disciplinare i-ar fi fost afectată onoarea şi reputaţia profesională .
4. Imprejurarea că instanţa de fond a anulat decizia de concediere nu face dovada abuzului pârâtei şi este prin ea însăşi o modalitate de restabilire a onoarei şi prestigiului profesional pe care reclamanta susţine că i-a fost încălcat.
Refuzul pârâtei de rezolvare amiabilă a litigiului nu poate fi considerat abuziv, iar durata ciclului procesual nu a fost influenţată de atitudinea pârâtei, în condiţiile în care ambele părţi au uzat de căile de atac când soluţia le-a fost defavorabilă, durata procesului fiind influenţată de casările cu trimitere spre rejudecare, declinării competenţei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 702/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea pendinte a fost înregistrată la Tribunalul C.-S. la data de 18.07.2007 şi are ca obiect contestarea unei decizii de sancţionare disciplinară, astfel încât erau incidente dispoziţiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 privitoare la competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiului. În speţă, cauza a fost soluţionată în primă instanţă de un complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului C.-S., cu încălcarea prevederilor art. 911 din Legea nr. 188/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 410 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta reţinută de angajator nu a nesocotit cerinţele art. 25 pct. 7 şi 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greşit tribunalul a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 263 alin. (2) Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare, susţinerile formulate de recurent încadrându-se în cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 9 teza finală C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 71 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta reţinută de angajator nu a nesocotit cerinţele art. 25 pct. 7 şi 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greşit tribunalul a considerat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 263 alin. (2) Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare, susţinerile formulate de recurent încadrându-se în cerinţele art. 304 alin. (1) pct. 9 teza finală C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 67 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a lămurit natura juridică a celor două comisioane de 35% şi respectiv 20% invocate în contestaţie, de asemenea nu a administrat toate probele ce s-ar fi impus pentru verificarea depunerii efective a sumei de 20 000 lei la casieria societăţii, menţionarea sumelor pe un borderou nefiind suficient de relevantă cum ar fi eliberarea unei chitanţe de încasare a sumei respective.
2. Instanţa avea de verificat, în concret, data la care a fost emisă decizia contestată, în ce condiţii contestatorul a luat la cunoştinţă şi când pentru a aprecia condiţiile efective în care s-a emis şi obţinut certificatul medical, precum şi motivele pentru care contestatorul nu a anunţat angajatorul de situaţia incapacităţii temporare de muncă, conform art. 11 lit. q). din Regulamentul de Ordine Interioară, sancţiunile, potrivit aceluiaşi regulament – asumate de angajaţi şi conforme cu cele din Codul muncii – fiind cele de la art. 35.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10409 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cauza s-a realizat cercetarea prealabila disciplinara, rezultatul fiind materializat in procesul-verbal din data de 5.12.2005, ocazie cu care contestatorul s-a declarat vinovat si a declarat ca nu are probe de administrat in apararea sa, aceasta nu este de natura sa inlature obligatia impusa angajatorului prin art. 268 alin. (2) lit. c) Codul muncii ca in decizia de sanctionare sa fie mentinonate apararile salariatului, motivele pentru care au fost inlaturate sau, dimpotriva, faptul ca nu si-a formulat aparari.
2. Raspunderea disciplinara, ca forma a raspunderii juridice, specifica dreptului muncii, intervine in cazurile in care un salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara.
3. Decizia de sanctionare se emite in scris ad validitatem, iar cerinta impusa de art. 268 alin. (2) lit. c) reprezinta o conditie ad validitatem, sanctiunea care intervine fiind nulitatea absoluta a deciziei astfel emisa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10313 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, dat fiind faptul că dovada indubitabilă a comunicării deciziei contestate datează din 14.03.2008, termenul de contestaţie fiind calculat de la comunicare, iar nu de la luarea la cunoştinţă în orice alt mod.
2. Faţă de critica privitoare la nesancţionarea de către instanţă a exercitării abuzive a drepturilor procesuale din partea titularului acţiunii, având în vedere motivaţia recurentei pe această critică, se apreciază pe de o parte, că dreptul la petiţionare şi respectiv acela de a te adresa unei instanţe naţionale sunt drepturi constituţionale, iar exercitarea acestora nu poate fi considerată abuz de drept, iar pe de altă parte nu i se poate reţine vreo faptă culpabilă sub aspect procesual reclamantului, care să fie asimilată exercitării abuzive a drepturilor procesuale
3. Cât priveşte critica dezvoltată cu privire la fondul cauzei, în sensul că părţile litigante, au avut o convenţie ce are putere de lege, în sensul celor statuate de art. 969 din C. civ., dispoziţie ce are caracter general faţă de Codul muncii, aşa cum a afirmat şi recurenta, tocmai că reprezintă norma generală, legiuitorul a înţeles să reglementeze strict raporturile de muncă stabilite între angajat şi angajator prin norme clare nesusceptibile de interpretări, al căror caracter imperativ impune sancţionarea cu nulitate în caz de încălcare a acestora. Astfel de norme sunt şi cele care reglementează executarea contractului individual de muncă sau modificarea acestuia, nefiind permisă nici modificarea unilaterală a contractului şi nici tranzacţiile deghizate în aşa-zise „convenţii” prin care se urmăreşte renunţarea, din partea angajatului, la anumite drepturi legal câştigate sau restricţionarea acestor drepturi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10221 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
2. Având în vedere motivele invocate de contestator în prezenta contestaţie în anulare rezultă fără echivoc că acesta se referă la modul de interpretare a motivelor de concediere reţinute de instanţa de recurs, ceea ce duce la concluzia că acesta antamează chestiuni de fond în soluţionarea cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9992 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere. Astfel că admiterea sau respingerea probei este lăsată la aprecierea instanţei
2. Referitor la motivul de recurs privind faptul că Regulamentul Intern din anul 2007 nu poate fi aplicat deoarece nu este semnat de sindicat, Curtea arată că regulamentul intern este actul prin care angajatorul stabileşte regulile de desfăşurare a activităţii din unitatea respectivă. Întocmirea regulamentului este atributul exclusiv al angajatorului, sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor sunt doar consultaţi. Rezultă că această consultare este facultativă şi prin urmare, şi în lipsa ei, regulamentul este valabil iar salariaţii sunt obligaţi să-l respecte.
3. Dispoziţia din Regulamentul Intern pentru anul 2007 respectiv ca „în pontaje să fie evidenţiat numai timpul efectiv lucrat, comunicându-se că nu se fac învoiri de la programul cu plata salariului” a fost înserată şi în regulamentul intern din cu anul 2003, menţinându-se şi în Regulamentul Intern din 2008 astfel că nu se poate spune că nu avea cunoştinţă despre aceasta.
4. egulamentul intern este actul prin care angajatorul stabileşte regulile de desfăşurare a activităţii din unitatea respectivă. Întocmirea regulamentului este atributul exclusiv al angajatorului, sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor sunt doar consultaţi. Rezultă că această consultare este facultativă şi prin urmare, şi în lipsa ei, regulamentul este valabil iar salariaţii sunt obligaţi să-l respecte.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10107 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a greşit, rezolvând cauza într-un mod superficial, rezumându-se doar la obligaţiile stricte ce ţin de activitatea asistentei medicale la patul bolnavului, fără a avea în vedere şi celelalte aspecte ce ţin de atitudinea etică a cadrelor medicale faţă de bolnavi şi aparţinători. 1. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem.
2. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem.
În consecinţă, susţinerile recurentei sunt pertinente şi justificate, întrucât tolerarea unei atitudini de natura celei ce a condus la sancţiunea analizată, ar putea conduce la fapte de insubordonare mult mai grave care să determine o atitudine negativă faţă de cadrele medicale şi o lipsă de încredere în actul medical.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10062 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La dosarul cauzei se află deciziile de sancţionare emise anterior, dar din analiza acestora rezultă că sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu şi nu pentru abateri comportamentale. Sancţiunea aplicată nu corespunde gradului de gravitate reţinut de intimată la dozarea acesteia, impunându-se aplicarea unei sancţiuni de o severitate mai redusă şi anume reducerea salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9981 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conţinutul deciziei se face vorbire doar de faptul că „prin modul în care a acţionat dl. Ş.N., a favorizat producerea şi majorarea prejudiciului determinat D.-E. de Agenţia mandatară din localitatea C” fără a se arăta în mod concret modul neglijent sau defectuos de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu de către contestator, cel care deţinea o funcţie de conducere şi avea obligaţia să supravegheze agenţiile aflate în subordine. Acest mod de redactare face ca decizia contestată să nu îndeplinească cerinţele minime prevăzute de lege, respectiv art. 268 alin. (1) Codul muncii, ceea ce duce la constatarea nulităţii absolute a acesteia.
2. Decizia contestată nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de lege, respectiv de art. 268 alin. (1) Codul muncii, ceea ce duce la constatarea nulităţii absolute a acesteia. În condiţiile în care cauza a fost soluţionată pe excepţie, reţinându-se nulitatea deciziei de sancţionare contestată, nu vor mai fi analizate motivele de recurs formulate de intimată, care vizează fondul litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9950 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 1 din OUG nr. 59/2000 personalul silvic este alcătuit din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscută în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii.
2. Aceeaşi lege specială prin art. 58 prevede în mod expres aplicarea personalului silvic a dispoz. Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în măsura în care, însuşi ordonanţa nu dispune altfel. Or, potrivit Legii nr. 188/1999 competenţa cauzelor ce au ca obiect sancţiunile aplicate funcţionarilor publici şi personalului căruia i se aplică Legea 188/1999, aparţine secţiei de contencios-administrativ din cadrul tribunalelor, şi cum norma de competenţă materială este prevăzută în mod imperativ de către lege se constată că numai cu încălcarea acesteia, instanţa litigiilor de muncă s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9909 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-o cercetare disciplinară nota de constatare se încheie cu ocazia efectuării actelor din cadrul procedurii administrative şi de a aduce la cunoştinţă celor abilitaţi să dispună eventualele sancţiuni, în acest sens sunt prevederile art. 268 din Codul muncii.
2. În speţa dedusă judecăţii angajatorul a luat la cunoştinţă de săvîrşirea faptei de la data înregistrării notei de constatare în urma efectuării controlului din data de 30/31.10.2007, iar aplicarea sancţiunii s-a făcut la data de 17.01.2008, deci cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 zile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9398 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actele şi lucrările dosarului relevă că numai decizia de sancţionare a fost comunicată contestatorului în condiţiile legii, iar contestaţia promovată de către acesta depăşeşte termenul prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. b) Codul muncii, fiind contestată peste termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege. Astfel, constatând că soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, urmează a fi menţinută hotărârea privind contestaţia îndreptată împotriva deciziei nr. 220/4.10.2007 emisă de angajator.
2. În ceea ce priveşte dispoziţia nr. 3 din 22.01.2007 emisă de intimat, se constată că aceasta nu a fost comunicată intimatului în condiţiile legii, neexistând acte doveditoare în acest sens. Dovada comunicării măsurii unilaterale nu poate fi suplinită prin împrejurări sau fapte conexe. Obligaţia unităţii de a-l informa pe angajat sau încasarea salariului de către acesta din urmă sunt fapte care nu înlocuiesc obligaţia angajatorului de a comunica actul de modificare unilaterală a contractului de muncă, aceasta pentru a asigura respectarea normelor de protecţie reglementate de Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9453 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii, angajatorul era obligat să descrie fapta, respectiv să precizeze concret care anume obligaţii care au fost încălcate de către angajat. Or, angajatorul s-a limitat la a indica prevederi cu caracter general din S. şi CCM.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9161 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conţinutul deciziei, pe lângă enumerarea actelor ce au stat la baza sancţionării acestuia şi a abaterilor, se află menţionate prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern – Codul de conduită aplicabil salariaţilor, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 268 alin. (2) Codul muncii. În acest context, hotărârea atacată este criticabilă deoarece se constată înscrierea prevederilor legale încălcate, soluţionarea cauzei având loc numai pe cale de excepţie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9573 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind necercetarea fondului cauzei de către instanţa de fond şi aprecierea greşită a faptei pentru care a fost sancţionat contestatorul, deoarece instanţa de fond a reţinut corect că fapta pentru care a fost cercetat şi sancţionat acesta a fost aceea de a efectua controlul la Primăria E., care la rândul său a avut contracte de prestări servicii cu o firmă aparţinând unor persoane cu care a avut conflicte în baza cărora a şi fost cercetat penal.
2. Critica privind refuzul instanţei de a-i admite proba testimonială, se constată a fi neîntemeiată, deoarece această probă a precizat-o doar în contestaţie, dar la termenele ulterioare, deşi asistat de apărător, nu a mai solicitat administrarea vrunei probe, fiind depuse numai înscrisuri la cuvântul pe fond, considerând cauza în stare de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8453 din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod temeinic prima instanţă a concluzionat că fapta reclamantului nu constituie abatere disciplinară şi nu poate constitui nici temei al răspunderii disciplinare.
Faptul că în considerentele hotărârii recurate s-au făcut referiri la forţa majoră iar nu la starea de necesitate în care reclamantul a acţionat nu împietează asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8637 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea primei instanţe analizează doar motivele de nelegalitate ale deciziei de sancţionare emisă de pârâtă deşi prin acţiunea introductivă au fost formulate apărări şi pe fond, respectiv s-a arătat de reclamantă că faptele reţinute prin decizie, de către comisia disciplinară, ca fiind abateri disciplinare, nu sunt reale, acestea fiind create artificial. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, neputând fi astfel cenzurată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8384 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu au fost respectate dispozitiile art. 267 din Codul muncii privitoare la obligativitatea cercetarii prealabile, cata vreme componenta comisiei de cercetare disciplinara este stabilita la o data ulterioara celei la care se pretinde ca reclamantul s-a prezentat la Biroul salarizare, organizare personal si a refuzat sa dea nota explicativa.
2. Critica vizand indicarea gresita in cuprinsul deciziei de sanctionare a instantei competente careia i se poate adresa petentul, respectiv Tribunalul Gorj in loc de Tribunalul Dolj, potrivit art. 268 alin. (2) lit. f), coroborat cu art. 284 alin. (2) din Codul muncii, care in opinia recurentului contestator atrage nulitatea absoluta a deciziei, este nefondata, eroarea mentionata fiind una mai degraba materiala, cu atat mai mult cu cat salariatul a atacat totusi decizia in termenul legal de 30 de zile la instanta competenta, astfel ca nulitatea nu va mai opera.
3. Decizia de sanctionare este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa cercetarii prealabile, refuzul de a da nota explicativa consemnat in procesul verbal nefiind de natura a suplini aceasta lipsa. Tot astfel, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda, potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8333 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul nu poate susţine că din cauza faptului că era bolnav, îi era interzis să consume alcool, întrucât nu a făcut dovada certă că a respectat această interdicţie; cât priveşte susţinerea că a fost sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă, nu poate fi primită întrucât decizia anterioară a fost anulată, situaţie pe care a aflat-o la prima zi de înfăţişare, în procesul declanşat anterior.
2. Instanţa însă, are în vedere pe de o parte, că actele medicale sunt ulterioare datei de 28. octombrie 2007 când contestatorul a fost depistat de agenţii de pază ai angajatorului sun influenţa băuturilor alcoolice, iar pe de altă parte, contestatorul nu a dovedit în mod indubitabil că starea de fapt reţinută prin decizia de sancţionare nu ar fi dea reală, rezultatul aparatului alcoolscopic neputând fi combătut printr-o probă testimonială, ci printr-o probă cu aceeaşi forţă juridică de pildă, rezultatul analizelor de recoltare, probele biologice într-o clinică autorizată, acte din care să rezulte nefuncţionarea aparatului alcoolscop sau necertificarea sa metrologică etc.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7667 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, potrivit art. 18 alin 5 lit. i) din HG nr. 400/2003, adunarea generală a asociaţiei de proprietari analizează principalele aspecte şi adoptă hotărâri cu privire la numărul şi funcţiile persoanelor necesare pentru administrarea şi gospodărirea clădirii, funcţiile care se remunerează, cuantumul şi modalitatea de actualizare a remuneraţiilor. Nimic nu împiedică însă ca adunarea generală să delege aceste atribuţii comitetului executiv al asociaţiei, ceea ce s-a şi realizat în cauza de faţă prin dispoziţiile Statutului Asociaţiei de Proprietari, potrivit căruia, comitetul executiv este cel care realizează execuţia bugetară, întocmeşte proiectul de buget, adoptă fişele de post şi grila de salarizare. Cu alte cuvinte, chiar de la înfiinţarea asociaţiei, adunarea generală a delegat atribuţiile prevăzute de art. 18 alin. (5) lit. i) din HG nr. 400/2003 comitetului executiv prin dispoziţiile capitolului V din Statut.
2. Sumele încasate de recurentul cu titlul de prime au fost acordate acestuia în mod legal, iar invalidarea acestora de către adunarea generală numai pentru cazul recurentului şi după încetarea contractului individual de muncă este abuzivă şi nu poate produce efecte juridice, de vreme ce aprobarea plăţii acestor sume s-a realizat de către comitetul executiv, organul delegat chiar de către adunarea generală să îndeplinească aceste atribuţii.
Se constată astfel că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 Codul Muncii, iar instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3528 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivul de recurs invocat de recurentul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C, şi anume că, decizia contestată îndeplineşte condiţiile art. 268 (2) Codul muncii nu poate fi primit, câtă vreme instanţa de fond a admis contestaţia formulată pe considerentul că, nu sunt întrunite condiţiile pentru a exista răspundere disciplinară, şi anume fapta ilicită reţinută în sarcina salariatei nu există.
2. Într-adevăr, din declaraţia martorei audiată la fond, reiese că consilierul juridic s-a prezentat în secţie, a solicitat condica de prezenţă şi a efectuat prezenţa personalului, constatându-se lipsa contestatoarei, fără ca acesta să intre în salonul post-operator unde se afla contestatoarea şi încă o colegă a sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2891 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 49 din O.U.G. nr. 59/2000 şi art. 80 din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2703 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1812 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt întemeiate criticile privind suplinirea cerinţelor referitoare la elementele esenţiale obligatoriu a fi înscrise în decizia de sancţionare, precizate de art. 268 (2) Codul Muncii, deoarece textul impune sub sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare pentru lipsa elementelor respective.
2. Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1811 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1810 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sumele au fost depuse la casieria intimatei de contestatoare conform chitanţelor din dosar şi nu reţinute din salariu, depuneri făcute înainte de emiterea deciziei de imputare, iar suma de 107 lei, deşi depusă după emiterea deciziei de imputare s-a făcut tot de către contestatoare.
2. Susţinerea recurentei că a acceptat achitarea sumelor de teamă că va fi concediată nu poate fi primită nedovedind faptul că ar fi fost „forţată” să accepte acest lucru. Fiind o depunere din proprie iniţiativă a unor sume în contul debitului creat intimatei, nu se poate reţine încălcarea de către unitate a dispoziţiile art. 169 alin. (4) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 215/R din 2 (31) aprilie (martie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. În cauză instanţa a făcut o aplicare corectă a dispoziţiei legale mai sus menţionată.
2. Măsura suspendării contractului individual de muncă în baza art. 52 lit. c) Codul Muncii nefiind o sancţiune disciplinară, nu sunt incidente dispoziţiile art. 267 Codul Muncii şi astfel nici unitatea, nici instanţa nu erau ţinute de efectuarea cercetării prealabile, ascultarea salariatului şi motivarea înlăturării apărărilor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 497/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa reţine că directorul societăţii a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare la data de 20.12.2007 când a fost înregistrată nota de control nr. 4/35 S/2007 a Revizoratului General de Siguranţa Circulaţiei. Se poate observa că decizia a fost emisă la data de 3.01.2008 iar nota de constatare a fost înregistrată la data de 20.12.2007 cu respectarea termenului de 30 zile prev. de art. 208 alin. (1) Codul Muncii.
2. Potrivit art. 268 Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
3. Termen de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancţiuni disciplinare (director, director general, administrator, preşedinte) sau angajatorul persoană fizică a lua cunoştinţă despre săvârşirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc.).
4. Întrucât prima instanţă a analizat doar excepţia tardivităţii, Curtea nu are posibilitatea de a analiza în recurs alte excepţii invocate de către contestatorul intimat şi nici probleme ce ţin de fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 441/R din 12 (9) iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru existenţa unei răspunderi disciplinare trebuie dovedite elementele constitutive ale acesteia: încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia salariatului cât şi rezultatul dăunător al acestora.
2. Formularele din decizie şi chiar deci procesul verbal de cercetare privind culpa contestatorului în producerea evenimentului sunt făcute la general fără o menţionare exactă a faptei culpabile săvârşite ca de altfel şi trimiterile la dispoziţiile art. 9 pct. 9 şi 12 din Regulamentul Intern al recurentei.
3. Cu privire la excepţia tardivităţii declarării recursului contestatorul intimat a renunţat la invocarea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 177/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legatură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat, în mod culpabil, a obligaţiilor sale de serviciu. În speţă, Curtea apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că obligaţia impusă contestatorului intimat este abuzivă.
2. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume: sancţionatorie, preventivă şi educativă. Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinara nu îşi mai poate atinge scopul.
3. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu, pentru că însuşi contractul individual de muncă are un caracter oneros. În speţă, a impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 221/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Asemenea dispoziţii instituie pentru instanţă obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate, mijloacele de probă administrate în cauză şi la considerentele pentru care nu s-au respins cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă, concisă şi fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire la propriu a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv.
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârea lor, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod deliberat la fiecare argument al părţilor procesului. Curtea a subliniat că pentru îndeplinirea misiunilor „naturale” de a tranşa un litigiu, tribunalele au nevoie să obţină cooperarea părţilor în măsura posibilului sunt ţinute să-şi exprime pretenţiile şi argumentele în mod clar, neambiguu şi rezumabil structurat.
3. Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile dar nu şi la a răspunde la fiecare argument adresat de părţi, Curtea a considerat că prin faptul că nu a răspuns la un simplu argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, instanţa raţională nu a adoptat o decizie nemotivată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 220/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 263 Codul Muncii. De asemenea, susţinerea recurentei că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a răspuns la toate apărările sale, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
2. Prima instanţă a răspuns tuturor apărărilor invocate de către intimată, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în prezenta soluţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 176/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de sancţionarea este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale, şi anume vinovăţia, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 263 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 175/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
2. Nici cea de-a doua critică adusă hotărârii instanţei de fond nu este întemeiată. Motivul real al desfiinţării unui număr mare de staţii de cale ferată este acela că numărul potenţialilor călători este foarte mic.
3. Pentru a răspunde disciplinar se impun a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, (respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă), subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.
4. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii a priori a unei norme de încasări în tren este nelegală şi de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 130/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a răspunde disciplinar se impune a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă, subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.
2. Regula o constituie faptul că fiecare călător îşi cumpără bilet înainte de a se urca în tren. În situaţii excepţionale, când un călător nu are legitimaţie, contravaloarea călătoriei se achită şefului de tren. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren.
3. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii apiori a unei norme de încasări în tren este nelegală de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat. Aşadar, instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 129/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a manifestat şi rol activ, punându-i în vedere unităţii pârâte să facă dovada comunicării către contestator a indicatorilor de plan pe care trebuia să-i realizeze în luna în care a fost sancţionat. Pârâta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte cele afirmate.
2. Susţinerea recurentei în sensul că salariatului îi revine sarcina de a-şi însuşi planul de încasări este precedată de către afirmaţiile aceleiaşi recurente care precizează că „datele nu sunt confidenţiale şi sunt trimise sucursalelor pentru a fi aduse la cunoştinţa salariaţilor (…)”. Deci, chiar şi recurenta recunoaşte faptul că datele trebuie aduse la cunoştinţa salariaţilor cărora le revine obligaţia ulterioară de şi le însuşi. Or, nu se poate sancţiona un salariat pentru neîndeplinirea unor indicatori de care nu avea cunoştinţă chiar din culpa recurentei care nu a respectat clauza contractuală prin care se obliga să aducă la cunoştinţa acestuia planul lunar.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 84/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că aceeaşi persoană a realizat cercetarea disciplinară prealabilă, a întocmit procesul-verbal şi a propus aplicarea sancţiunii nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia actului sancţionator, persoana respectivă făcând parte din comisia disciplinară constituită la nivelul societăţii în baza deciziei
2. Din nota explicativă dată de către recurentul-contestator rezultă că a fost întrebat cu ocazia cercetării disciplinare prealabile despre fapta reţinută, respectiv refuzul de a semna şi de a lua la cunoştinţă de nota internă , motivarea dată de acesta fiind aceea că nu a cunoscut despre numirea persoanei care să coordoneze activitatea de întreţinere şi reparaţii. Cu ocazia cercetării disciplinare i-a fost respectat dreptul la apărare recurentului-contestator, fiind asistat şi de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
3. Potrivit fişei postului recurentului-contestator îi revenea obligaţia de respectare a ordinii şi disciplinei la locul de muncă, respectarea programului de lucru şi executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor de serviciu, folosind integral şi cu eficienţă timpul de lucru. Aceste atribuţii nu sunt limitative, conducătorul ierarhic putând stabili şi alte atribuţii, lucrări sau servicii ce decurg din actele normative în vigoare.
4. Potrivit fişei postului recurentului-contestator îi revenea obligaţia de respectare a ordinii şi disciplinei la locul de muncă, respectarea programului de lucru şi executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor de serviciu, folosind integral şi cu eficienţă timpul de lucru. Aceste atribuţii nu sunt limitative, conducătorul ierarhic putând stabili şi alte atribuţii, lucrări sau servicii ce decurg din actele normative în vigoare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 22/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză, nu există un titlu executoriu definitiv pentru pagubă şi în baza căruia să se acopere prejudiciul folosindu-se şi de garanţia materială, potrivit legii. În atare condiţii, cu această motivare, instanţa de fond a respins corect cererea de restituire a sumei reprezentând garanţia materială.
2. În ceea ce priveşte suma de 1.091 lei reţinerea este făcută contrar dispoziţiilor Codului Muncii, art. 164, potrivit căruia nicio reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar reţinerile cu titlu de daune nu pot fi efectuate decât în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 7/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere prev. Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, art. 58 alin. (1) din Statut, acesta stabileşte că membrilor corpului silvic le este aplicabilă această lege, deci şi reclamantului.
2. Faţă de această prevedere în mod corect instanţa de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Mureş şi înaintarea dosarului spre soluţionare Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal al Tribunalului Mureş.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1723/R din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La data emiterii deciziei reclamantul nu avea raporturi de muncă cu societatea pârâtă, întrucât prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti nu are loc efectiv o reluare a raporturilor de muncă, dispoziţiile hotărârii trebuind a fi puse în executare. Pe de altă parte, recurenta trebuia să dovedească reaua credinţă a reclamantului în ceea ce priveşte executarea dispoziţiei de reintegrare, şi prin acordarea unui termen de numai 48 de ore pentru prezentarea lui la muncă, nu i s-a asigurat un termen suficient şi rezonabil în acest sens.
2. Neprezentarea la locul de muncă al reclamantului în termen de 48 de ore „oferit” de pârâtă, nu constituie o abatere disciplinară care să justifice desfacerea contractului de muncă, neprezentarea având la bază considerente de ordin obiectiv. Se are în vedere soluţionarea cererii de încetare a raportului de muncă dintre reclamant şi noua societate la care s-a încadrat, fie prin demisie ori prin acordul părţilor, ceea ce necesita şi un termen rezonabil de preaviz, conform Codului Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1718/R din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară. Decizia este lovită de nulitate absolută şi pentru încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, neexistând sancţiunea „avertismentului” ci doar a „avertismentului scris”.
3. Decizia de sancţionare disciplinară a reclamantei este lovită de nulitate absolută deoarece: nu prevede data săvârşirii faptei, prin urmare aceasta nu este descrisă sub aspect temporal; nu se indică în mod corect instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată; invocă încălcarea prevederilor art. 40 lit. a) din Regulamentul intern, străine de fapta imputată reclamantei; s-a aplicat o sancţiune neprevăzută de Codul Muncii, Regulamentul de ordine interioară şi Normele anexă la Hotărârea Consiliului Naţional al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1459/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este netemeinică susţinerea contestatorului că nu avea obligaţia să scotocească locomotiva la intrarea în tură dar avea obligaţia în fişa postului de a verifica starea tehnică a locomotivei şi în condiţiile în care ar fi depus diligenţe la îndeplinirea acestor obligaţii ar fi găsit ca şi organele de control, bucăţile de tablă aflate pe locomotivă. În ipoteza în care lucrurile nu au decurs ca la punctul anterior şi avea cunoştinţă de apariţia pe locomotivă acestor două bucăţi de tablă inox în tura sa, vinovăţia atrage şi în acest caz sancţiunea salariatului.
2. Pe locomotiva condusă de contestator s-au găsit două bucăţi tablă inox. Conducătorul locomotivei anterior turei contestatorului a declarat că acele table nu existau în tura sa, ca urmare o concluzie simplă care se impune este că ori contestatorul nu le-a depistat la intrarea în tură şi este culpa sa pentru că nu a făcut demersurile necesare pentru a-şi prelua locomotiva în condiţii optime, ori aceste bucăţi de tablă au ajuns pe locomotivă în tura contestatorului. Ca urmare este firească sancţionarea acestuia de către unitatea pârâtă.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1458/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1334/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul reclamantei împotriva sentinţei amintite s-a înregistrat la Tribunalul Mureş în data de 29 aprilie 2008, deşi comunicarea sentinţei recurate s-a efectuat la 16 aprilie 2008, iar termenul de recurs în litigiile de muncă este de 10 zile, conform art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1328/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a reţinut prima instanţă că martorii audiaţi, respectiv N.E., D.E. şi E.U. nu au avut cunoştinţă nemijlocit despre aşa-zisa intenţie a reclamantului de a sustrage două ţevi de inox. Nu s-a putut dovedi intenţia reclamantului de a-şi însuşi bunuri ale societăţii, nici reaua sa credinţă şi nici nerespectarea unor obligaţii faţă de angajator. Ca atare, nu s-a putut reţine în sarcina reclamantului săvârşirea vreunei abateri grave, în mod corect prima instanţă reţinând nelegalitatea deciziei atacate de reclamant. Fapta pentru care reclamantul a fost sancţionat disciplinar anterior, nu poate fi reţinută pentru a se ajunge la „concurs de contravenţii” sau ca o circumstanţă agravantă pentru o faptă care nu s-a dovedit a exista.
2. Nu se poate reţine nici pretinsa încălcare de către reclamant a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, aceasta nefiind probată. Încă o dată trebuie menţionat că între perioada când reclamantul a fost de serviciu şi momentul descoperirii ţevilor au mai fost două ture de serviciu, efectuate de alţi colegi ai reclamantului, care nu au observat nereguli.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1292/R din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu şi-a îndeplinit o obligaţie asumată prin contract, aceea de plată integrală a drepturilor salariale. În această situaţie, reclamantul în mod întemeiat a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi nu s-a prezentat la locul de muncă.
2. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi. Raportat la aceste împrejurări, prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
4. Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
5. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1152/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii. În cauză au fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au avut temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant-angajatorul a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăşi a celui care a invocat excepţia, obligaţiile de plată referindu-se la perioada anterioare; părţile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi.
2. Prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
4. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1154/R (1154) din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Salariile angajaţilor au fost achitate cu o restanţă apreciabilă respectiv salariile pe luna decembrie fiind plătite în 16 februarie, se consideră că neprezentarea la locul de muncă a reclamantului, se datorează culpei pârâtei care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant în V.
2. Susţinerea recurentei de a se respinge excepţia de neexecutare a contractului se constată a fi nefondată. În mod judicios s-a reţinut că părăsirea locului de muncă după ce pârâta salariul din decembrie i l-a achitat în februarie nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 263 Codul Muncii. În consecinţă, măsura luată de pârâtă de a concedia pe reclamant în mod firesc s-a concluzionat că este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1153/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a depăşit viteza legală impusă şi, prin urmare, sancţiunea disciplinară este neîntemeiată. Concluzia instanţei de fond este însă eronată pentru că nu are în vedere reglementările în materie privind circulaţia pe căile ferate.
2. Din raportul de cercetare rezultă că reclamantul nu a respectat viteza legală depăşind viteza cu 8 km/h. Prim urmare, sancţiunea aplicată reclamantului este temeinică şi este rezultatul nerespectării regulamentelor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1134/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca, dar aceasta trebuie bine dovedită” de pârâta de faţă cu respectarea dispoziţiilor legale precizate de Codul Muncii.
Pârâta în recursul formulat arată că „regulamentul intern” este în curs de finalizare, deci cum s-a procedat la sancţiune fără a cunoaşte reglementările cuprinse în acest regulament. Cu alte cuvinte, dacă fapta nu este reglementată în acesta, posibilitatea sancţiunii disciplinare în lipsa cadrului normativ convenţional nu este legal posibil.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1040/R din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Textul art. 268 alin. (1) Codul Muncii este foarte clar şi nu lasă loc la interpretări: termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi nu de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei, cum eronat s-a interpretat în hotărârea judecătorească atacată. Cum acest termen începe să curgă în speţă de la data de 2 iulie 2007, când Raportul a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii, instanţa de control constată că decizia a fost emisă cu respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii.
2. Menţiunea „30 de zile calendaristice” nu intră în categoria unor termene „speciale”, fiind aplicabil tot calculul termenului procedural. Distincţia se face numai pentru a nu se confunda cu „zile lucrătoare”.
3. Procedând la admiterea nelegală a excepţiei nerespectării termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, Curtea constată că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a examina celelalte motive de nelegalitate evocate de reclamant şi apărările pârâtei, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 920/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin sentinţa civilă a Tribunalului Mureş, irevocabilă prin decizia nr. 81/R/2007 a acestei instanţe, salariata a fost reintegrată în funcţia de contabil şef la pârâtă ca urmare a anulării dispoziţiei nelegale de concediere. Pârâta nu s-a conformat hotărârii menţionate, necomunicând reclamantei dispoziţia de reintegrare şi mai mult decât atât, prin dispoziţia nr. 1319/2006 a dispus concedierea disciplinară a reclamantei în condiţiile art. 61 lit. a) Codul Muncii, motivat de faptul că a absentat de la serviciu mai mult de 20 de zile.
2. Dispoziţia nr. 1319/2006 este lovită de nulitate absolută ca urmare a nesocotirii dispoziţiilor imperative Codul Muncii, în sensul că nu conţine elementul special de validitate cerut de art. 76, 77, 268 alin. (2) lit. c) din cod.
3. Dispoziţia de desfacere a contractului de muncă al reclamantei încalcă şi prev. art. 268 alin. (3) Codul Muncii, deoarece este retroactivă, dispunând concedierea reclamantei de la o dată anterioară cele comunicării dispoziţiei de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 71/R din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, pentru soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în cazul din speţă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
2. În conformitate cu art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare fortuită.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 55/R din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, un extras din Regulamentul intern al societăţii, în copie, cuprinzând şi anumite dispoziţii referitoare la timpul de muncă, nu s-a făcut dovada înştiinţării salariatei cu privire la acest regulament şi, contrar susţinerilor recurentei, intimata contestatoare nu a recunoscut săvârşirea vreunei abateri disciplinare nerezultând din răspunsurile la cercetarea disciplinară, consemnate în procesul verbal întocmit, această recunoaştere, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
2. În plus, în anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 107/1.07.2006 invocată de recurentă, au fost menţionate criteriile în raport de care se acordă prima de eficienţă lunară, care sunt legate în mod strict de eficienţa staţiei şi nu se prevăd alte criterii pe baza cărora se acordă această primă, criterii care să justifice măsura luată de recurentă.
3. Împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce a fost indicată, s-a admis contestaţia formulată de T.J. împotriva deciziei nr. 567/2005 emisă de recurenta intimată, decizie care a fost anulată, cu consecinţele ce decurg din aceasta, situaţie ce corespunde realităţii, fără ca aceasta să aibă legătură însă cu decizia contestată în prezenta cauză, nu poate afecta legalitatea şi temenicia sentinţei atacate, câtă vreme nu acesta a fost considerentul pentru care prima instanţă a admis contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 463/30.05.2007 emisă de recurentă, ci altele au fost argumentele de fapt şi de drept care au justificat anularea acestei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1523 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura încetării raporturilor de muncă dintre părţi urmare reorganizării şi reducerii unor posturi de către intimată, s-a luat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele.
2. Încadrarea unei alte persoane în unitate, nu are nicio relevanţă şi nicio legătură cu situaţia contestatoarei, oferta de angajare fiind din 23 iulie 2007, iar încadrarea acesteia având loc la peste 10 luni de la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, respectiv la 18 ianuarie 2008 într-un alt post decât cel deţinut anterior de contestatoare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1524 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza deciziei de sancţionare a intimatului reclamant, se contată că nu sunt descrise concret faptele imputate salariatului ci se face doar o înşiruire şi o descriere generală a unor proceduri menţionate în Legea nr. 672/2002 privind auditul intern.
2. Referatele la care face trimitere decizia de sancţionare cuprind recunoaşterea Compartimentului de Audit Public potrivit căreia nu pot fi contestate opiniile intimatului-reclamant faţă de constatările şi recomandările propuse. Mai mult aceste referate nu precizează concret ce acte pot fi lovite de nulitate, care sunt atacabile în justiţie, pentru a se stabili concret eventuala vinovăţie a reclamantului.
3. Nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1471 din 22 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că recurenta recunoaşte faptul că nu a semnat condica de prezenţă la sosirea şi la plecarea din unitate, acest fapt rezultând din nota dată de recurentă la 28.11.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1266 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a respectat dispoziţiile art. 264 şi 266 Codul Muncii care prevăd aplicarea graduală a sancţiunilor şi în raport de gravitatea abaterii sens în care a ţinut cont de faptul că este prima abatere disciplinară săvârşită de către contestatoare şi i-a aplicat sancţiunea avertismentului scris.
2. Tot astfel, în mod greşit recurenta, invocând încălcarea art. 261 alin. (3) C. proc. civ. a susţinut că sentinţa primei instanţe i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului de 7 zile de la pronunţare.
3. Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare şi nu de decădere, astfel că eventuala lui depăşire nu afectează legalitatea hotărârii.
În egală măsură, lipsa numelui şi prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanţă şi nedovedirea calităţii de reprezentant ca şi depunerea întâmpinării în aceste condiţii nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 cod pr.civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1166 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare şi nu de decădere, astfel că eventuala lui depăşire nu afectează legalitatea hotărârii ci, poate să atragă cel mult, sancţiuni disciplinare pentru magistratul care în mod repetat şi cu rea-credinţă ori din gravă neglijenţă, întârzie nejustificat motivarea hotărârilor pe care le pronunţă.
2. Lipsa numelui şi prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanţă ca şi eventuala depunere tardivă a întâmpinării nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
3. Sancţiunea nerespectării termenului de formulare a întâmpinării este decăderea pârâtului ori intimatului din dreptul de a mai propune probe ori de a invoca excepţii, afară de cele de ordine publică, iar nu modificarea ori casarea sentinţei ca efect al recursului.
4. Lipsa calităţii de reprezentant al unei părţi, invocate în faţa instanţei ca excepţie, are drept consecinţă eventuala anulare a actelor îndeplinite de persoana care nu justifică o atare calitate, nefiind caz de recurs, în condiţiile în care în faţa instanţei de fond nu s-a invocat această excepţie.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1165 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţa de ansamblul celor evocate, prima instanţă a constatat în mod corect că sancţiunea aplicată reclamantei este prea aspră în raport cu faptele imputate, fiind atributul instanţei să cenzureze inclusiv sancţiunea aplicată, întrucât, dacă acest lucru îl poate face recurenta, cu atât mai mult îl poate face instanţa de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 923 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Nu se poate vorbi de o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin decizia 24/2003, angajatorul, în cazul suspendării contractului individual de muncă, nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei salariatului şi nici asupra răspunderii sale penale.
2. Măsura suspendării contractului individual de muncă în ipoteza prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii reprezintă o măsură de protecţie a salariatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive. Nu se îngrădeşte nici dreptul la muncă al salariatului, deoarece acesta nu este împiedicat să se angajeze într-o altă funcţie, chiar la o altă societate.
3. Corect a reţinut instanţa de fond că nu există nici discriminare, raportat la prevederile art. 5 Codul Muncii, mai ales că nu s-au precizat de către recurent criteriile ce au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate şi care ar fi determinat discriminarea.
4. Decizia de suspendare a contractului individual de muncă nu poate fi analizată decât prin prisma condiţiilor expres prevăzute de textul de lege: existenţa unei plângeri penale a angajatorului împotriva salariatului şi o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută de salariat. În cauza de faţă aceste condiţii sunt îndeplinite, angajatorul formulând plângere penală împotriva recurentului pentru fapte ce sunt determinante pentru funcţia deţinută de acesta. Nu se analizează în cauza de faţă conduita anterioară a salariatului, circumstanţele săvârşirii sau nu a faptelor pentru care s-a formulat plângere, acestea constituind obiectul cercetării penale sau, eventual al unei acţiuni disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 586 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Astfel cum recunoaşte recurenta, salariatul era în incapacitate temporară de muncă. Ca atare, acesta îşi pierduse calitatea de salariat încasând numai o indemnizaţie pentru concediu de la casa de asigurări. Chiar dacă accesul în unitate i s-a permis în calitate de salariat, recurenta s-a aflat în eroare în privinţa calităţii pe care o are intimatul deoarece acesta nu poate să fie decât un terţ faţă de angajator în timpul concediului medical. Pentru acest considerent legiuitorul instituie anumite restricţii în drepturile şi obligaţiile derivate din contractul individual de muncă semnat de părţi pentru această perioadă. Recurenta putea cel mult să sesizeze organele de stat: jandarmeria, poliţia etc. cu privire la faptele săvârşite de intimat dacă ar fi considerat că acestea au adus prejudicii unităţii.
2. În mod corect instanţa de fond a reţinut că intimatul-contestator nu putea să săvârşească o abatere în legătură cu activitatea sa deoarece nu se afla sub incidenţa Regulamentului intern, aflându-se în incapacitate temporară de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 88 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, martorii audiaţi în instanţă au arătat că există o stare încordată în această societate, generată de liderul de sindicat care nu susţine în faţa conducerii societăţii interesele salariaţilor. Datorită acestui motiv au apărut şi o serie de contradicţii, manifestate de salariaţii societăţii. În privinţa violenţei în limbaj a reclamantului, aceasta nu s-a confirmat.
2. Referitor la cea de-a doua decizie, prin care reclamantul a fost sancţionat pe o perioadă de o lună cu 5%, întrucât acelaşi reclamant l-a ameninţat şi i-a adus injurii colegului său ., susţinerile nu se confirmă. Materialul probator administrat de instanţa de fond, nu confirmă faptul că reclamantul ar fi rostit cuvinte injurioase aşa cum se reţine prin referatul nr. 4677/2006. Tabelul prin care salariaţii acestei societăţi, solicitau conducerii condiţii mai bune în vestiarul în care muncitorii se schimbă, nu a ajuns la conducere, ci la poliţie, cu alte cereri decât cele iniţiale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 732/CM din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
După analizarea documentelor prezentate de solicitant, respectiv a studiului de fezabilitate şi planului de afaceri, a datelor şi informaţiilor obţinute la vizita în teren, a informaţiilor suplimentare pentru clarificarea unor criterii pentru care nu deţinea informaţii suficiente, contestatorul a considerat proiectul ca fiind neeligibil.
Faptul că reclamantul a solicitat fişă de informaţii suplimentare cu privire la alte criterii, nu poate fi considerată abatere, întrucât avea obligaţia de a verifica toate criteriile de eligibilitate ale cererii de finanţare, iar fişa de evaluare trebuie completată la toate rubricile. Expertul nu a mai solicitat fişă de informaţii suplimentare cu privire la criteriul de eligibilitate ES 4.1, întrucât l-a apreciat ca fiind clar şi că nu se mai impun alte informaţii suplimentare cu privire la acest criteriu. În plus, expertul verificator nu are competenţă de a acorda consultaţii solicitanţilor, aspect recunoscut de către pârâtă la interogatoriu.
În ceea ce priveşte a treia abatere disciplinară reţinută în sarcina contestatorului, respectiv necorelarea datării documentelor cu derularea evenimentelor în timp şi cu cerinţele procedurale, în mod corect prima instanţă a reţinut că formularea acestei abateri este generică, fără să se arate în concret în ce constă abaterea şi care sunt acele documente care nu se corelează cu derularea evenimentelor în timp.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 85/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este evident că atât procesul verbal cât şi decizia reprezintă dispoziţii de concediere a reclamantului, astfel încât prima instanţă era datoare să stabilească dacă ambele acte au fost atacate, iar în caz afirmativ să le analizeze sub aspectul legalităţii, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea actului şi să se pronunţe asupra lor, referindu-se şi la raportul dintre ele.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2218/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Refuzul reclamantului de a onora rolul a fost nejustificat, întrucât lmotivul acestui refuz l-a constituit o colaborare personală în Italia. Chiar dacă Regulamentul de Ordine Interioară nu exclude astfel de colaborări, reclamantul nu a dovedit că ar fi urmat procedura, respectiv cererea de concediu fără salariu şi asigurarea unui înlocuitor acceptat de conducerea artistică. În raport de abaterea disciplinară comisă aplicarea sancţiunii de reducere a salariului cu 10 % pentru o perioadă de 3 luni, apare ca o sancţiune legală şi proporţională cu gravitatea faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1999/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În termenii folosiţi în recurs, anume „încălcarea sarcinile de serviciu”, „provocarea unei pagube”, „penalizare”, reiese că şi recurenta a avut în vedere exact criteriile răspunderii disciplinare instituită de art. 263 şi urm. Codul Muncii.
2. Faptul că recurenta a instituit o altă procedură şi a dat un alt nume aceleiaşi răspunderi instituită de Codul Muncii nu are absolut nicio relevanţă deoarece dispoziţiile Codului Muncii sunt obligatorii şi trebuie respectate de către reclamantă, care nu trebuia să instituie o procedură paralelă cu o altă finalitate şi care nu urmăreşte decât eludarea dispoziţiilor imperative în materie.
3. Potrivit art. 263 alin. (2) Codul Muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca si care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Din decizia atacată de către reclamantă reiese că i se impută tocmai o inacţiune prin care s-ar fi încălcat un regulament intern al recurentei, prin urmare fapta se încadrează la o presupusă abatere disciplinară şi trebuia urmată procedura prevăzută pentru o astfel de faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1722/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate susţine că menţionarea unui temei de drept greşit alături de un temei de drept corect în decizia atacată ar duce la nulitatea acesteia bazat pe lipsa menţionării temeiului de drept atâta timp cât există menţionat temeiul de drept corect, aplicabil situaţiei de fapt.
2. Există într-adevăr o confuzie deoarece ambele texte legale reglementează suspendarea contractului de muncă dar această confuzie nu duce la nulitatea deciziei care se poate aplica doar în cazul în care temeiul de drept nu este menţionat deloc deoarece în speţă temeiul de drept a fost menţionat prin urmare decizia atacată ce dispune suspendarea contractului de muncă este legală şi nu trebuia anulată.
3. Reclamantul nu se află la prima sancţiune disciplinară atâta timp cât decizia de sancţionare nr. 109/2007 nu a fost anulată, aceasta fiind prima decizie de sancţionare care a aplicat o sancţiune mai blândă, aceea a suspendării contractului de muncă, iar următoarea sancţiune ce o contestă recurentul a fost aplicată gradual, fiind mai aspră decât prima, chiar dacă e cea mai aspră sancţiune. Fapta reclamantului a perturbat grav activitatea pârâtei deoarece aceasta din urmă avea nevoie stringentă de prezenţa reclamantului la locul de muncă iar acesta a lipsit nemotivat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1185/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită cercetarea prealabilă în cazul în care angajatorul a procedat doar la luarea unei note explicative recurentei (fila 21 dosar fond), fără să îi aducă la cunoştinţă învinuirea care i se aduce şi fără să îi dea posibilitatea să prezinte probe în susţinerea apărărilor sale.
2. Decizia de sancţionare nu conţine toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
3. Deoarece analizarea cerinţelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condiţiile în care s-a reţinut că decizia de sancţionare este nulă absolut nu se vor analiza susţinerile recurentei referitoare la temeinicia deciziei contestate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1111/R din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simpla existenţă a unui angajament de plată semnat de contestator, nu îndreptăţea societatea angajatoare la emiterea unei decizii de imputare şi reţinerea unei sume din salariul contestatorului, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti, singurul titlu executoriu în baza căruia să să poată opera o reţinere legală din salariu.
2. Excepţia prematurităţii acţiunii grefată pe dispoziţiile art. 720/1-720/10 C. proc. civ. va fi înlăturată, întrucât dispoziţiile invocate nu sunt incidente în prezentul litigiu, având aplicabilitate strictă în soluţionarea litigiilor în materie comercială.
3. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul existenţei unei înţelegeri a părţilor cu privire la modalitatea de recuperare a prejudiciului, înţelegere necontestată, nu este întemeiată, o înţelegere prealabilă a părţilor neputând atrage inadmisibilitatea promovării unei acţiuni pe rolul unei instanţe, în baza principiului liberului acces la justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 875/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Constituie încălcare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., omisiunea instanţei de judecata de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere formulate, care atrage desfiinţarea sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În atare situaţie, se constată că sentinţa a fost dată fără ca tribunalul să fi intrat în cercetarea fondului în privinţa sumei de 58 de lei reprezentând suma reţinută din retribuţia lunii august, nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de acţiune.
2. Instanţa de fond, deşi, în cauză, în susţinerea acţiunii, reclamanta a făcut referire la apărări şi probe, a omis sa le analizeze şi să arate motivele pentru care pune sau nu temei pe acestea, sau de ce nu le admite ori nu administrează probele solicitate, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient. Este de observat că, în considerentele sentinţei, în afară de faptul că se arata, doar actele care au fost depuse la dosar de către părţi şi se reda conţinutul acţiunii şi al întâmpinării, nu s-a răspuns motivat, cu referire la probe, dacă apărările reclamantei sunt întemeiate şi nu analizează dacă decizia atacată conţine toate elementele prevăzute imperativ de art. 268 Codul Muncii.
3. În contextul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., modificat, instanţa era obligată sa facă aprecieri cu privire la susţinerile părţilor, inclusiv ale reclamantei, care a invocat anumite apărări la care instanţa nu a răspuns.
4. Codul de procedura civilă consacra principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie sa fie motivată. Aceasta dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie sa inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe.
5. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 222/R din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia reţinută de către pârâtă pentru reclamant de a preda foile de observaţie la momentul externării pacienţilor nu există, prin urmare a aplicat sancţiunea pentru o faptă care nu este prevăzută nici în fişa postului reclamantului şi nici în Regulamentul de Ordine Interioară iar decizia de sancţionare este nulă.
2. Pârâta-intimată prin întâmpinare arată că este de acord cu admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 140/29.06.2007 deoarece motivele expuse de recurent sunt fondate şi rezultă din probele administrate în cauză. Acest act are semnificaţia unei achiesări la recurs, la pretenţiile reclamantului, fiind o recunoaştere a drepturilor acestuia. Prin urmare având în vedere că părţile cunosc cel mai bine situaţia dintre acestea, Curtea consideră că o astfel de recunoaştere, dacă nu încalcă dispoziţii imperative ale legii, nu poate duce decât la admiterea recursului deoarece se poate trage concluzia că pârâta acceptă că a greşit atunci când a întocmit decizia atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 142/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Toate cele trei decizii de sancţionare care fac obiectul contestaţiei de faţă, cuprind elementele obligatorii prevăzute de legiuitor atât în ce priveşte descrierea faptelor cu suficientă claritate, precum şi precizarea prevederilor încălcate de salariata în cauză.
2. Soluţionarea cauzei de faţă, doar pe excepţia nulităţii deciziilor, greşit reţinută de prima instanţă, echivalează cu necercetarea fondului, cea ce justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006, pronunţate de Î.C.C.J, Secţiile Unite, în dosar nr. 9/2006, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 688 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 268 Codul Muncii sancţionează cu nulitatea absolută numai nedescrierea faptei. Nemenţionarea datei săvârşirii faptei poate atrage nulitatea absolută doar în situaţia în care în lipsa oricăror alte indicii nu poate fi stabilită în niciun mod data săvârşirii acesteia, şi deci a respectării termenelor menţionate la alin. (1) al acestui articol. Din analiza deciziei atacate rezultă însă că aceste date sunt menţionate în cuprinsul deciziei, unde se arată că fapta a fost săvârşită în formă continuă, data epuizării sale fiind apreciată ca fiind 6.02.2007 când refuzul de îndeplinire a sarcinilor trasate nu a mai putut fi pus la îndoială.
2. Conduita reclamantului nu poate fi apreciată ca normală, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele săvârşite sunt abateri disciplinare, însă faţă de gravitatea lor relativ redusă, sancţiunea aplicată – avertismentul – este proporţională sub aspectul faptelor comise şi a persoanei care le-a comis.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 459 din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din modul clar de redactare a textului de lege se reţine că excepţia perimării este o excepţie de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată; este determinantă întrucât scopul admiterii excepţiei este stingerea procesului în faza în care se găseşte şi este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părţilor ci şi în interesul asigurării unei bune administrări a justiţiei.
2. Faţă de lipsa părţilor şi de faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. instanţa a dispus suspendarea cauzei . Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, aşa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părţi, care nu au depus stăruinţă prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficienţă sancţiunii prevăzute de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1154 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 147 C. proc. civ. dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier. Nesemnarea încheierii de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din hotărârea prin care se pune capăt litigiului, constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea dispoziţiei imperative înscrise în textul de lege suscitat şi duce la anularea hotărârii, deoarece lipsa ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, existând o incertitudine cu privire la componenţa completului.
2. Dat fiind caracterul absolut al normei care reglementează semnarea încheierii de şedinţă de către membrii completului, nerespectarea acesteia constituie un motiv de ordine publică ce se impune a fi invocat din oficiu şi analizat cu prioritate potrivit art. 306. alin. (2) cu aplicarea art. 137 C. proc. civ., admiterea acestuia făcând de prisos analiza celorlalte aspecte de fond invocate de recurente.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 828 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea disciplinară se aplică „în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că societatea a luat cunoştinţă de abaterea disciplinară la data de 26.09.2007 prin nota de prezentare semnată de directorul executiv al acesteia. Abia ulterior acestei note de prezentare s-a constituit potrivit legii, comisia e cercetare disciplinară, care a analizat faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite şi a stabilit existenţa vinovăţiei în persoana contestatorului N.E. Prin urmare, propunerea de sancţionare a contestatorului a fost adusă la cunoştinţa conducerii societăţii recurente abia la data de 26.10.2007, prin Nota de prezentare nr. 101/6832/26.10.2007 întocmită de Departamentul de Control. În raport de această dată decizia de sancţionare atacată a fost emisă la data de 2.11.2007 cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 836/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a exista abatere disciplinară şi respectiv o sancţiune disciplinară trebuie dovedite condiţiile răspunderii disciplinare, iar sarcina probei în litigiile de muncă îi incumbă angajatorului.
2. Fapta cauzatoare de prejudiciu şi prejudiciu nu există în speţă chiar recurenta arată că a aplicat sancţiunea pentru ceea ce s-ar fi putut întâmpla la sucursală dacă s-ar fi întârziat cu plata alocaţiilor pentru copii, făcând vorbire în motivele de recurs de „gradul ridicat de risc operaţional” în procesarea fişierelor în format electronic pentru alimentarea conturilor clienţilor cu alocaţiile pentru copii sau pensii. Nu se contestă însă finalizarea fără întârziere a acestei proceduri. Condiţia existenţei unui prejudiciu cert, născut, actual, material nu este dovedită, eventualitatea producerii unui prejudiciu neputând antrena răspunderea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 835 (839)/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin sintagma „data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare” se înţelege data la care angajatorul a luat la cunoştinţă despre faptul că o faptă constituie abatere disciplinară şi a fost săvârşită de o persoană determinată. Prin urmare, astfel cum rezultă şi din cuprinsul textului art. 268 alin. (1) Codul Muncii, legiuitorul a făcut distincţia între data săvârşirii faptei şi „data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare”.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că societatea a luat cunoştinţă de abaterea disciplinară la data de 26.09.2007 prin nota de prezentare semnată de directorul executiv al acesteia. Abia ulterior acestei note de prezentare s-a constituit potrivit legii, comisia de cercetare disciplinară, care a analizat faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite şi a stabilit existenţa vinovăţiei în persoana contestatorului E.H.O. Prin urmare, propunerea de sancţionare a contestatorului a fost adusă la cunoştinţa conducerii societăţii recurente abia la data de 26.10.2007, prin Nota de prezentare nr. 101/6832/26.10.2007 întocmită de Departamentul de Control. În raport de această dată decizia de sancţionare atacată a fost emisă la data de 2.11.2007 cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 799/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare disciplinară atacată de recurenta reclamantă nu este lovită de nulitate absolută. Potrivit art. 267 alin. (1) Codul Muncii, neefectuarea cercetării disciplinare prealabile nu atrage nulitatea deciziei de sancţionare atunci când sancţiunea aplicată constă în avertisment scris.
2. Nu sunt incidente dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2007-2010 invocate de către recurentă, clauzele acestuia fiind aplicabile numai subiecţilor de drept enumeraţi la art. 3 alin. (1) din contract. Aceasta înseamnă că temeiul de drept reţinut de tribunal pentru respingerea cererii purtând asupra nulităţii deciziei de sancţionare, este legal. Ca urmare, nici încălcarea dreptului la apărare pe parcursul cercetării prealabile nu există, cercetarea prealabilă nefiind obligatorie.
3. Neacordarea salariatului a unei zile de concediu de odihnă în afara programării efectuate potrivit art. 143 Codul Muncii nu poate echivala cu limitarea dreptului la concediu de odihnă.
4. Neexistând o nelegalitate în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară şi dreptul la concediu de odihnă, nu se puteau stabili nici daune morale, lipsind unul dintre elementele esenţiale ale acestei răspunderi, respectiv fapta ilicită a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 794/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportat la starea de fapt reţinută în decizia de sancţionare şi la faptele considerate abateri disciplinare pentru care recurenta a apreciat a-i atrage vinovăţia contestatorului faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (2) lit. g) şi h) din CCM 27/2006 şi art. 26 lit. c) din S. al Spitalului, instanţa reţine că niciuna din aceste fapte considerate abateri disciplinare nu se regăseşte în starea de fapt dedusă judecăţii. Aşadar, invitaţiile emise de contestator nu au atras nicio finalitate juridică şi nu pot fi reţinute ca acte juridice generatoare de obligaţii pentru intimat, obligaţii pe care acest intimat şi le asumă doar prin manifestarea de voinţă a echipei manageriale care-i reprezintă interesele în raporturile cu terţii. Prin urmare răspunderea disciplinară a contestatorului nu este antrenată şi sancţiunea aplicată este neîntemeiată.
2. Nu din vina instanţei nu au fost acordate cheltuieli de judecată iar cererea depusă de petent în 5.09.2008 prin care solicită acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi admisă nici pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. deoarece justificarea onorariului avocaţial s-a făcut după rămânerea în pronunţare, nefiind omisiunea instanţei neacordarea acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 792/M din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea pentru neînaintarea dosarului timp de o lună şi 3 zile instanţei superioare îi revine contestatoarei iar fapta săvârşită de aceasta a adus prejudicii evidente titularilor cererii de recurs prin întârzierea soluţionării lor, în plus aceştia au fost nevoiţi să formuleze cerere şi memorii pentru a sesiza situaţia creată.
2. Sancţiunea avertismentului aplicată contestatoarei pentru fapta săvârşită este proporţională cu gravitatea faptei şi cu circumstanţele invocate în apărare. Astfel, faptul că aceasta este debutantă şi a lucrat singură în arhivă în perioada în discuţie când era un volum mare de lucru constituie aspecte care justifică aplicarea celei mai blânde sancţiuni disciplinare însă nu pot înlătura în integralitate răspunderea pentru fapta săvârşită.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 239/M din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă elementele concrete care să permită verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia. Menţiunea din cuprinsul acesteia că „apărările salariatului au fost înlăturate ca fiind lipsite de relevanţă” atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii. Relevanţa apărărilor trebuie apreciată de organul de control al deciziei de sancţionare, respectiv instanţa de judecată şi nu în mod direct de angajator care în executarea dispoziţiilor art. 268 Codul Muncii trebuie să prezinte în concret apărările angajatorului care urmau să fie analizate de către instanţă în cadrul prezentei contestaţii.
2. Nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei nulităţii deciziei de sancţionare nu aduce o vătămare intereselor recurentei care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător ( în speţă casarea sentinţei) conform art. 105 C. proc. civ., deoarece conform art. 304 1 C. proc. civ., instanţa de recurs poate analiza cauza sub toate aspectele, hotărârea instanţei de fond nefiind susceptibilă de apel, cale devolutivă de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 147/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Susţinerea cu privire la apărarea cu rea credinţă de către consilierul juridic împuternicit să-l reprezinte nu este susţinută de probatoriu administrat în cauză, în condiţiile în care acesta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Pârâtul nu a făcut dovada că ar fi predat acestuia înscrisuri doveditoare pe care acesta să fi omis să le depună la dosar, respectiv că i-a solicitat să formuleze anumite apărări pe care le-a omis. In ce priveşte necomunicarea înscrisurilor, instanţa are în vedere că acestea reprezintă acte emanate de la pârât şi care fac dovada faptului că reclamantul l-a antrenat pe sportivul D.D., aspect necontestat de către pârât nici în faţa instanţei de fond, nici în recurs, astfel că prin necomunicarea lor acesta nu a fost prejudiciat.
2. Conform Regulamentului G., compensaţia de solidaritate se plăteşte tuturor cluburilor care l-au avut în pregătire între 12 şi 23 de ani pe jucătorul care a încheiat un contract de fotbalist profestionist în afara ţării unde a fost format, de către clubul care l-a legitimat şi reprezintă 5% din suma de transfer. La dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că alte cluburi din ţară au procedat la achitarea sumelor cuvenite către profesorii care au antrenat sportivi ce au fost transferaţi la cluburi din străinătate. Chiar pârâta, a acordat reclamantului un procent de 10% din contravaloarea compensaţiei de solidaritate primită, însă nu a mai pus în executare această decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2876 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., stipulează faptul că: partea care cade în pretenţiuni va fi obligat la cerere să plătească cheltuielile de judecată. De asemenea, dispoziţiile art. 163 C. proc. civ. arată că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte interesată în faţa mai multor instanţe.
2. Nu se poate solicita, pe calea unei acţiuni separate, o parte din cheltuielile de judecată ce nu i-au fost acordate într-un alt dosar, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, reglementată de dispoziţiile art. 1201 C. civ. Numai în situaţia în care, în dosarul anterior, reclamanta nu ar fi solicitat cheltuielile de judecată sau dacă le-a solicitat nu i-au fost acordate, aceasta are posibilitatea să le ceară pe calea unei acţiuni separate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9455 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa art. 269 Codul Muncii, însă a limitat cuantumul daunelor morale solicitate, reţinând că a intervenit o întârziere în achitarea indemnizaţiilor de concediu medical pentru incapacitate de muncă, având în vedere raporturile de muncă dintre părţi. Se apreciază că suma acordată de prima instanţă este de natură să acopere disconfortul psihic al recurentului şi să aducă o reparaţie echitabilă pentru faptul că acesta a fost nevoit să împrumute bani de la cunoştinţe, dat fiind faptul că indemnizaţia de boală i s-a achitat cu întârziere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9149 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtei prevăzute de art. 270 Codul Muncii, deoarece pârâta nu a produs o pagubă materială angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa. Că, pârâta în calitate de administrator al imobilelor proprietatea membrilor asociaţiei nr. 22 U., şi-a procurat cartele telefonice, din banii asociaţiei, pentru a ţine legătura permanentă cu furnizorii de servicii, cu firmele care au executat lucrări şi cu Primăria municipiului Dr. Tr. S, în condiţiile în care la sediul asociaţiei nu exista instalat un post telefonic fix şi că deşi nu există o aprobare scrisă pentru procurarea acestor cartele, Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Proprietari a fost de acord cu procurarea cartelelor telefonice şi a aprobat listele lunare de repartizare şi a acestor cheltuieli pe membrii asociaţiei.
2. Nu este întemeiată susţinerea care se referă la faptul că procesul verbal a fost semnat de cei 5 membrii prezenţi, în condiţiile în care la ultima pagină s-au făcut obiecţiuni, în sensul că nu se va întocmi referat de imputaţie şi apar numai 3 semnături. Nu prezintă relevanţă juridică situaţia care rezultă din procesul verbal al comisiei de cenzori din 3 septembrie 2007, prin care se propun măsuri asupra unor nereguli constatate în condiţiile în care instanţa a reţinut judicios că nu s-a creat un prejudiciu în patrimoniul asociaţiei, convorbirile telefonice fiind efectuate în interesul acesteia şi cu atât mai mult sumele au fost repartizate pe cheltuieli comune şi recuperate integral. În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 Codul Muncii, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8925 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile privind încălcarea prev. art. 129 C. proc. civ. de către instanţa de fond care a soluţionat cauza pe excepţie şi nu a cercetat pe fond cauza cu aprecierea probelor administrate sunt neîntemeiate deoarece potrivit art. 137 (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii, autoritatea lucrului judecat prev. de art. 1201 C.civ. fiind o excepţie ridicată conf. art. 166 C. proc. civ.
2. Cât priveşte cererile ulterioare depuse în prezentul dosar, la recursul iniţial, prima cerere „acţiune în constatare şi garanţie” este inadmisibilă pentru că în recurs nu se pot face cereri noi, conf. art. 316 rap. la art. 294 (1) C. proc. civ., iar cererile de îndreptare eroare materială sau lămurirea înţelesului dispozitivului unei hotărâri în baza art. 281 (1) li 281 ind.2 (1) se face pentru hotărârea considerată afectată de aceste nelegalităţi şi nu în general pentru un ansamblu de hotărâri, după procedura şi în termenele prevăzute de aceste texte, dar oricum aceste cereri nu au fost depuse înăuntrul termenului de recurs de 15 zile şi nu vor fi avute în vederea la soluţia asupra recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 160 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că nu a avut întocmită o fişă a postului nu este de natură a proba că nu au existat raporturi de muncă, ci este o dovadă a modalităţii defectuoase de conducere a instituţiei, recurenta fiind cea care avea obligaţia de a întocmi fişele posturilor prevăzute în organigramă. De precizat faptul că fişa postului depusă în recurs nu poate fi avută în vedere, aceasta fiind nedatată, nesemnată şi fără număr de înregistrare.
2. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând încălcarea competenţei altei instanţe este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, reţinându-se că Tribunalul Argeş este competent material să judece cauza de faţă.
3. Hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, arătând în concret care este culpa recurentei, probele din care rezultă vinovăţia acesteia, existenţa pagubei materiale, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul produs în legătură cu activitatea salariatului şi vinovăţia acesteia, solicitându-se fişa cu atribuţiile de servici.
4. Funcţia de director îndeplinită de către recurentă implică atribuţia de reprezentare a instituţiei-reclamante în raporturile cu terţii, precum şi angajarea instituţiei în raporturile cu terţii, recurenta fiind singura salariată care a semnat contractul încheiat cu SC N. SRL, precum şi procesul-verbal de predare-primire a tichetelor de masă. În atare situaţie este îndeplinită şi ultima condiţie pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei, privind producerea pagubei în legătură cu activitatea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 238/R-CM din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât pârâtul a avut în folosinţă echipamentul de protecţie în perioada cât a lucrat la societate, fiind preluat sub semnătură de primire conform fişei de evidenţă a obiectelor de inventar şi nu a făcut dovada restituirii acestuia, instanţa de fond trebuia să admită acţiunea şi pentru acest capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 98/R-CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit actului pe care reclamanta l-a depus pentru prima oară în recurs, semnat de pârâtă, aceasta a primit în folosinţă la datele precizate în conţinutul acestuia, ce se încadrează în interiorul duratei contractului individual de muncă, obiectele de inventar constituind echipament de protecţie.În altă ordine de idei, conform adresei din data de 21 septembrie 2006, emisă de Secţia Instalaţia PVC II a reclamantei către Serviciul financiar, valoarea acestor obiecte este de 66, 14 lei.
Cum pârâta nu s-a prezentat niciodată la proces, deşi a fost legal citată, nici la fond, nici în recurs, atitudinea acesteia echivalează cu o recunoaştere, în sensul art. 225 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 97/R-CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 446/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde Legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 292/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse B, este adevărat că art. 23 alin. (1) din Legea nr. 44/1994, modificată şi completată, prevăd că pentru acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de aplicarea acestei legi, fondurile necesare se vor suporta de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual inclusiv pentru Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Însă, dreptul la rentă lunară cuvenit veteranilor de război în baza art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 reprezintă un drept de asigurări.
2. Dreptul la rentă reglementat de dispoziţiile art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 reprezintă un drept cu caracter patrimonial, acordarea acestuia fiind supusă condiţiei prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen calculat de la data naşterii dreptului la acţiune. Cum acţiunea a fost înregistrată la data de 21.09.2007, în mod legal prima instanţă a constatat ca fiind prescris un atare drept pentru perioada 1.03.2004-21.09.2004.
3. În ceea ce priveşte interpretarea dată art. 14 din O.U.G. nr. 12/2004, textul de lege este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 185/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 267/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 477/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia asumată prin actul adiţional încheiat s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) O.U.G. nr. 58/2000 care prevede că obligaţia de plată se stabileşte în funcţie de salariul mediu pe economie, suma calculată la data încetării contractului individual de muncă din vina rezidentului, astfel, apreciem că singura valoare ce trebuie luată în considerare este cea indicată de Institutul Naţional de Statistică.
2. Legea nr. 605/2001 care a respins O.U.G. nr. 259/2000 şi nr. 58/2000, aşa cum susţine recurenta prin apărător, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 713/08.11.2001. La data emiterii actului adiţional, respectiv 29.01.2001, pârâta a respectat întocmai prevederile O.U.G. nr. 259/2000 în vigoare la acel moment.Conform principiului de bază al dreptului civil legea nu retroactivează şi nu se aplică în situaţii anterioare intrării ei în vigoare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 748/R din 5 (3) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză, s-a pronunţat decizia nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Întrucât decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a emis după data pronunţării hotărârii primei instanţe, devin incidente disp. art. 305 C. proc. civ., fiind vorba un înscris nou. Dispozitiile art. 14 indice 1 rap. la disp. art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 12/2004, aprobată prin Legea nr. 210/2004, se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 şi 14 din lege, în raport cu solda de grad şi/sau solda de funcţie, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărăii Naţionale. Deci, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în concordanţă cu motivele invocate de recurenta pârâtă.
2. Oricat de clar ar fi textul unei dispoziţii legale-se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) – în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]” . Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii.
3. Principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, nu are şi nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării aparţinând unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecinţă.
4. Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţii judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi a aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii”. Curtea Constituţională a reţinut, de asemenea, că această soluţie legislativă este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un „proces echitabil”, conform art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunţată în cauza Brincat contra Italiei, 1992) că independenţa judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independenţă să excludă subordonarea faţă de alţi judecători, dacă aceştia se bucură, ei înşişi, de independenţă faţă de puterea executivă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 843/R din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, activitatea desfăşurată de recurent (pregătitor şarjă în cadrul V. – secţia pregătire deşeuri metalice), nu se încadrează în disp. Legii nr. 226/2006 unde se arată la Anexa 1 pct. 23 care sunt locurile de muncă din oţelării care se încadrează în condiţii speciale. Instanţa de recurs nu reţine ca neîntemeiată afirmaţia recurentului în sensul că instanţa avea posibilitatea să cenzureze această încadrare, atât timp cât încadrarea era deja făcută de către legiuitor, instanţa neputând cenzura actul normativ.
2. Referitor la rectificarea declaraţiilor nominale lunare la Casa Judeţeană de Pensii G lucrate în condiţii deosebite în luni lucrate în condiţii speciale cu includerea declaraţiilor nominale lunare lipsă aferente celor 7 luni recurentul a fost remunerat conform Deciziei Curţii de Apel Galaţi prin care s-a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate de către societate din concedierea salariatului în sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
3. Prin decizia nr. 1700/12.06.2006, unitatea a dispus reluarea activităţii de pregătitor materiale şarjă la Secţia Pregătire deşeuri metalice – V.P. refractare şi plata drepturilor salariale cuvenite recurentului de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective cu includerea sancţiunii disciplinare aplicată de instanţă sens în care instanţa constată că intimata a respectat aplicarea hotărârii judecătoreşti.
4. Din adeverinţa privind datele necesare determinării stagiului de cotizare a punctajului mediu, rezultă că angajatorul a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite recurentului pentru perioada în care nu a lucrat în cadrul societăţii ca urmare a concedierii, plata fiind efectuată nefiind astfel necesară rectificarea declaraţiilor nominale depuse de către unitate la Casa Judeţeană de Pensii G.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 829/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 761/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere.
În speţă, hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoaşterea temeiurilor argumentelor reţinute de instanţă şi, astfel, exercitarea controlului judiciar.
2. Hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi. Or, hotărârea judecătorească trebuie să se întemeieze pe probele legal administrate şi să cuprindă o analiză a acestora, pentru a asigura cunoaşterea temeiurilor argumentelor reţinute de instanţă şi, astfel, exercitarea controlului judiciar.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 701/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări.Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 676/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 628/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 588/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Respingerea ca fiind prescris dreptul la acţiune civilă pentru drepturile de rentă pentru perioada de la 1.03.2004-22.05.2004 este corectă, instanţa de fond făcând aplicarea disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Recurentul a introdus acţiunea civilă pentru plata rentei la 22.05.2007 iar termenul de 3 ani se întinde până la 22.05.2004.
Este de asemenea corectă şi respingerea ca tardivă a contestaţiei împotriva deciziei nr. 46570 din 6.12.2006, ea trebuind a fi contestată în termen de 45 de zile de la primirea ei conform art. 87 din Legea nr. 19/2000. Or, aşa după cum rezultă din actele dosarului, comunicarea deciziei s-a făcut la data de 14.12.2006 conform borderoului de poştă, şi chiar recurentul a recunoscut că a primit-o în luna iulie 2007, dar fără a dovedi, iar contestaţia a formulat-o în data de 28.08.2007 (fila 10 dosar judecătorie), deci depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 447/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 535/R din 13 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond cel ce formulează o acţiune în faţa instanţei trebuie să şi-o dovedească – art. 1169 C. civ. În atare condiţii, nedepunerea unor acte pentru susţinerea acţiunii formulate nu poate fi imputată instanţei pe lipsa rolului activ. Este adevărat că în recurs s-a depus factura prin care recurenta-reclamantă a vândut autoturismul „avariat” dar, acest act, aşa cum de asemenea a reţinut corect instanţa de fond, nu este suficient nefăcându-se dovada valorii pagubei produsă societăţii prin avarierea autoturismului, acte de constatare a avariilor din care să rezulte avarierea în procent de 80%, aşa cum susţine reclamanta şi că nu mai poate fi reparat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 353/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţia art. 141 introdusă prin O.U.G. nr. 12/2004 modifică disp. art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, ci doar completează aceste articole din lege în sensul că renta se raportează, folosindu-se sintagma „DUPĂ D.”, fie la solda de grad fie la solda de funcţie a unui sublocotenent din cadrul M.Ap. Or, art. 141 trebuie raportat la modul de clacul al rentei în funcţie de felul ordinelor sau medaliilor, aşa cum ele sunt menţionate la art. 13 lit. a) şi b) şi art. 14 din lege. Deci, diferenţierea între veteranii de război în ce priveşte renta, se face în principal de importanţa ordinului sau medaliei acordate calculul acesteia fiind diferenţiat în funcţie de ordine sau medalii raportat fie la solda de grad fie la solda de funcţie a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.
Intimatul-reclamant este îndreptăţit să primească o rentă calculată conform art. 14 din Legea nr. 44/2004, respectiv un procent de 25% din solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, lucru care s-a şi făcut după cum chiar acesta menţionează în acţiunea formulată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 517/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor art. 271 alin. (1) Codul Muncii, rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. În speţă în mod corect prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile privind atragerea răspunderii patrimoniale ale recurentului. Atât existenţa prejudiciului cât şi cuantumul acestuia rezultă cu certitudine din actele contabile depuse la dosarul cauzei. Astfel, corect a reţinut prima instanţă că lipsa sumei din casieria societăţii a fost dovedită cu actele financiar-contabile ale societăţii. Existenţa prejudiciului se datorează culpei recurentului care nu a justificat lipsa soldului de casă şi a efectuat cheltuieli peste limita admisă de societate, folosind servicii hoteliere fără a avea acordul angajatorului şi nefiind acceptate la decontare de către angajator.
3. Cheltuielile suplimentare constând în servicii hoteliere – saună, jacuzzi, masaj – efectuate peste cheltuielile de deplasare de către recurent în perioada când era angajatul său în funcţia de director general intră în sfera raporturilor de muncă, fiind vorba de un litigiu de muncă care a fost soluţionat de Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Mai mult prin angajamentul de plată din 13.12.2007 (fila 19 dosar fond) recunoaşte că datorează societăţii suma de 4490, 30 lei din care 3264, 50 lei reprezentând lipsa constatată din confruntarea soldului scriptic la casei şi numerarul existent nepredat noului administrator şi 1227, 80 lei reprezentând contravaloare servicii hoteliere (saună, jacuzzi, masaj) neaprobate în decontare şi îşi exprimă acordul de voinţă ca această sumă să fie reţinută din drepturile băneşti pe care le mai are de primit.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 396/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 499/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia necompetenţei instanţei invocată de către recurentă nu este reţinută ca întemeiată. Astfel, avându-se în vedere că prezenta cauză este o acţiune întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 44/1994 şi priveşte cuantumul rentei pe care o primeşte reclamantul în calitate de veteran de război – medaliat instanţa va aprecia că prezenta cauză nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ ci are natura dreptului de asigurări sociale, fiind de competenţa Secţiei civile.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 352/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia necompetenţei instanţei invocată de către recurentă nu este reţinută ca întemeiată. Astfel, avându-se în vedere că prezenta cauză este o acţiune întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 44/1994 şi priveşte cuantumul rentei pe care o primeşte reclamantul în calitate de veteran de război – medaliat – instanţa va aprecia că prezenta cauză nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ ci are natura dreptului de asigurări sociale, fiind de competenţa Secţiei civile.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 354/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 316/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 314/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 315/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea gramaticală a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie sintagmei „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul a rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei cu aplicarea procentului de 25 %, 75 % sau 100 % asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 225/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 335/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 333/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 334/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, iniţial, cererea a fost înregistrată pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Galaţi, însă verificându-se competenţa în funcţie de excepţia invocată de reclamanta prin încheierea de şedinţă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea pe rolul Secţiei civile – Litigii de Muncă a aceleiaşi instanţe.
2. Modalitatea de examinare a excepţiei de netimbrare nu conduce la nulitatea hotărârii astfel pronunţată, excepţia fiind de ordine publică iar, în materia conflictelor de muncă, actele de procedură întocmite sunt scutite de taxa de timbru judiciar (art. 89 din Legea nr. 168/1999).
3. Câtă vreme decizia emisă nu a fost contestată şi anulată, demisia salariatului este motivul încetării raporturilor de muncă şi atrage, în condiţiile art. 5 şi 6 din contractul de formare profesională răspunderea patrimonială a recurentului-pârât, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. Răspunderea civilă contractuală intervine pentru întreaga sumă stabilită de comun acord de către părţi, din care a fost dedusă plata parţială, suma rămasă pentru formarea profesională fiind calculată proporţional cu perioada nelucrată. La aceasta se adaugă suma reprezentând contravaloarea sculelor ridicate şi nepredate conform fişei obiectelor de inventar. Plata parţială făcută de către mama recurentului-pârât s-a realizat în numele acestuia conform chitanţei şi i-a profitat, fiind dedusă suma achitată fiind din suma total datorată.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 217/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de obiectul acţiunii dedus judecăţii şi raportul juridic existent între reclamant, în calitate de angajat şi pârâtă-angajator, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât s-a preocupat doar de invocarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 128/1999 privind statutul personalului didactic şi a apreciat greşit că reclamantul are calitate de terţ în raportul juridic de dreptul muncii existent în speţă.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2910 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi incidenţa art. 270 alin. (1) Codul Muncii, deoarece pârâtul nu şi-a îndeplinit, în mod culpabil, atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului, context în care societatea angajatoare a fost sancţionată contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiilor privitoare la asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor săi; aceste îndatoriri fiind în sarcina pârâtului. În speţă, răspunderea pârâtului nu poate fi înlăturată în temeiul art. 270 alin. (2) Codul Muncii, întrucât acesta nu a dovedit că amenda contravenţională aplicată societăţii angajatoare a fost provocată de forţă majoră ori de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate sau că ea se încadrează în riscul normal al serviciului.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2929 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţă majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
2. Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond:calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
3. În cazul de faţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite condiţiile privind vinovăţia salariatului şi caracterul cert al prejudiciului cauzat. Intimata a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar că prin întârzierea trenului de călători s-a produs unităţii o pagubă şi aceasta trebuie recuperată de la cei doi recurenţi din vina cărora s-a produs.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 173/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa nu a arătat în considerentele sentinţei recurate nici motivele pentru care a înlăturat propunerile experţilor referitoare la recuperarea unor sume (din totalul prejudiciului) de la organele colective de conducere şi control ale asociaţiei, deşi respectivele propuneri erau argumentate, iar concluziile au fost însuşite de părţi şi de instanţă.
2. În literatura de specialitate, ca şi în practica instanţelor, s-a stabilit că nemotivarea unui punct de vedere, echivalează cu necercetarea (nesoluţionarea) pe fond, iar cum, în prezenta cauză instanţa nu a motivat opţiunea pentru concluziile expertizei efectuate de E.N. în detrimentul celei efectuate de E.M. şi nici înlăturarea propunerii de recuperare a unei părţi din prejudiciu de la membrii organului de conducere (control) colectiv, în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1485/R din 21 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la poziţia inechivocă a societăţii reclamante exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se justifică reducerea sumei datorate de către pârât reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1252/R din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr, pe de o parte, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 referindu-se la răspunderea reparatorie patrimonială a salariaţilor „pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”, are în vedere fapta ilicită a salariatului, săvârşită cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
2. Condiţia angajării răspunderii patrimoniale a angajatului, în sensul art. 270 din Codul Muncii, este ca salariatul, prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, să cauzeze un prejudiciu angajatorului.
3. Din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine fapta ilicită şi vinovăţia pârâţilor precum şi existenţa prejudiciului. Având în vedere că nu s-a predat gestiunea către pârâţi şi nu s-a efectuat un inventar complet la toate magazinele societăţii, nu se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâţilor în sensul art. 24 din Legea nr. 22/1969 şi art. 270 Codul Muncii, prejudiciul nefiind cert. Acestea având prioritate, celelalte motive de recurs nu se impun a fi analizate.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 952/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Condiţia esenţială care trebuie îndeplinită în vederea angajării răspunderii materiale a salariatului este cauzarea unui prejudiciu material angajatorului. Or, în cauza dedusă judecăţii nu este întrunită această cerinţă, reclamanta necombătând prin alte probe rezultatele expertizei tehnice efectuate în primă instanţă, neformulând, de altfel, nici puncte de întrebare pentru expert, lucrarea fiind întocmită pe baza obiectivelor propuse de către pârâţi. În aceste condiţii, contestarea perioadei de referinţă avută în vedere de către expert este atât nefondată, cât şi lipsită de relevanţă în speţă, deoarece, nefiind identificate lipsuri în gestiune în perioada 20 mai-11 august 2005, este evident că acestea nu se regăsesc nici în perioada 10-11 august 2005.
2. În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de reclamantă, faţă de concluziile expertizei, se constată că acestea au primit o soluţionare punctuală din partea expertului, iar după comunicarea răspunsului la întrebările formulate, reclamanta nu a insistat în efectuarea unei contraexpertize, singura probă în măsură a combate, eventual, constatările celei dintâi. Cât despre critica vizând pretinsa neîndeplinire corespunzătoare de către pârâţi a sarcinilor prevăzute în fişa postului, Curtea reţine că acestea sunt împrejurări de natură a atrage răspunderea disciplinară a salariatului, şi nicidecum răspunderea materială – obiect al prezentei judecăţi.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 91/R din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect, instanţa de fond a interpretat aceste dispoziţii (art. 25 şi art. 28 din Legea nr. 22/1969)legale în sensul că răspunderea pentru lipsa unor bunuri în gestiune revine gestionarului căruia i s-au încredinţat bunurile şi numai în situaţiile expres prev. de art. 28 angajatului cu funcţie de conducere.
2. Tribunalul a analizat întregul material probator, inclusiv documentele indicate în cererea de recurs, aceste înscrisuri fiind insuficiente pentru determinarea certă a prejudiciului pretins, aşa cum corect s-a reţinut la fond. Mai mult, recurenta nu a făcut dovada verificărilor susţinerilor pârâtului din documentele invocate în ce priveşte valorificarea la fier vechi a utilajelor lipsă.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2040 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cazul stabilirii răspunderii patrimoniale a gestionarilor potrivit Legii nr. 22/1969 în sarcina acestora operează o prezumţie de culpă (juris tantum) în cazul constatării unui prejudiciu şi prin urmare este sarcina acestora să dovedească că nu sunt vinovaţi de producerea pagubei.
2. Este adevărat că din aceleaşi probe nu a rezultat suma cu care să răspundă fiecare salariat, cu alte cuvinte nu s-a putut stabili întinderea prejudiciului produs de fiecare persoană în parte.
3. Este adevărat că din aceleaşi probe nu a rezultat suma cu care să răspundă fiecare salariat, cu alte cuvinte nu s-a putut stabili întinderea prejudiciului produs de fiecare persoană în parte. Această constatare nu este însă suficientă pentru a exonera pârâtul de răspundere. Astfel, chiar dacă în contractul de muncă şi carnetul de muncă funcţia pârâtului este de muncitor, din declaraţia acestuia rezultă că a îndeplinit atribuţiunile de vânzător, funcţie de gestiune pentru care răspunderea patrimonială se stabileşte în raport cu dispoziţiile Legii nr. 22/1969. Împrejurarea că nu a fost emisă şi o decizie în acest sens nu are relevanţă sub aspectul regimului juridic al răspunderii patrimoniale, ci sub aspectul modalităţii în care este angajată această răspundere şi eventual întinderea ei, pârâtul având calitatea unui gestionar de fapt. În ipoteza că şi ceilalţi angajaţi cercetaţi penal au avut calitatea de gestionari, iar întinderea prejudiciului pentru fiecare nu poate fi determinată, în raport cu situaţia concretă a fiecăruia răspunderea se stabileşte în raport cu timpul lucrat ca gestionar de drept sau de fapt şi mărimea salariului, aşa cum se dispune prin art. 27 din Legea nr. 22/1969, în vigoare şi în prezent.
4. Instanţa de fond era datoare să nu se mulţumească numai cu concluziile organelor de anchetă penală, ci să efectueze ea însăşi probe, inclusiv proba cu expertiză contabilă, care urma să elucideze toate aspectele privind modul de organizare şi administrare al gestiunii de la punctul D. şi pe cale de consecinţă în raport cu principiile răspunderii gestionarului să determine şi cota parte de prejudiciu care revine pârâtului. Cum în cauză nu au fost administrate probatorii pe aspectele sus-menţionate considerându-se în mod greşit că în măsura în care nu se poate stabili întinderea pagubei pentru care pârâtul este răspunzător acesta urmează a fi exonerat de răspundere în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1778 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dacă, iniţial, Tribunalul Prahova motivase capetele de cerere privind reţinerile din salariu justificând că reclamantului i s-a calculat greşit grila de salarizare, capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor efectuate cu perfecţionarea profesională, respingându-le pe baza Statutului personalului didactic, capetele de cerere privind plata actualizată a diferenţelor salariale şi decontarea biletelor CFR, inclusiv a daunelor morale justificând respingerea lor, ulterior, după rejudecare, instanţa de fond nu s-a pronunţat decât pe sumele datorate conform O.U.G. 17/2006, luând act de renunţarea la c/valoarea biletelor CFR. În consecinţă, restul capetelor de cerere au rămas nesoluţionate în rejudecare după casare, deşi, sentinţa iniţială emisă de instanţa de fond fusese casată în întregime de decizia 12/2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1743 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prejudiciul pretins a fi cauzat reclamantei de către pârât nu putea fi stabilit decât printr-o expertiză tehnică silvică care să stabilească cantitatea arborilor tăiaţi şi eventual data, precum şi valoarea acestora. În rejudecare, instanţa de fond urmează să aibă în vedere şi celelalte motive de recurs referitoare la faptul ilicit, prejudiciul constatat şi legătura de cauzalitate dintre faptul culpabil şi prejudiciu.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1067 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Daunele morale nu potefi acordate deoarece nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru existenţa pretinselor daune de această natură şi care nu au nicio justificare legală.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1065 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 301 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 80 din Codul Muncii termenul legal de recurs este de 10 zile şi se calculează de la data comunicării sentinţei, iar nerespectarea acestuia atrage respingerea recursului ca tardiv formulat.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 665 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte încheierea din 7.12.2007, curtea va constata că, în mod corect, instanţa de fond a constatat intervenţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capetelor de cerere având ca obiect plata restului despăgubirilor neachitate ce izvorăsc din răspunderea contractuală, lămurirea hotărârii 548/2006 şi stabilirea întinderii drepturilor salariale printr-o expertiză contabilă, întrucât cererile au fost soluţionate definitiv şi irevocabil prin sentinţa 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi sentinţa 3453/2006 a Judecătoriei Târgovişte. Sunt întrunite astfel condiţiile triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, pentru a se constata, aşa cum corect a făcut instanţa de fond, intervenţia autorităţii de lucru judecat.
2. În ce priveşte sentinţa civilă nr. 1459/21.12.2007 a instanţei de fond, curtea va constata că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, aşa cum susţine recurentul. Hotărârea este coerentă şi clar motivată, fiind evidenţiate elementele ce au format convingerea instanţei în sensul respingerii acţiunii. De asemenea, nu poate fi primită critica din recurs că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. Modalitatea de executare a sentinţei civile nr. 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi eventuale prejudicii rezultate în urma neexecutării acestei sentinţe nu au legătură cu raporturile de muncă dintre recurent şi intimată, ci pot forma numai obiectul unei contestaţii la executare, ce a fost deja soluţionată între părţi.
3. Sentinţa nr. 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa a fost executată silit, astfel că nu se mai poate discuta nici acordarea daunelor cominatorii, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond. Daunele cominatorii reprezintă o modalitate de constrângere a debitorului la executarea obligaţiei, atunci când obiectul obligaţiei nu este constituit de sume de bani; în momentul în care obiectul obligaţiei de executat este reprezentat de sume de bani se pot aplica dobânzi şi recalculări în caz de întârziere culpabilă la executare.
4. În ce priveşte invocarea motivelor prev. de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., curtea nu le va lua în discuţie, deoarece aceste prevederi legale au fost abrogate prin O.U.G. 138/2000.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”. Or, în speţă, pârâtul a atacat clauza de neconcurenţă după încetarea contractului său individual de muncă, ceea ce, raportat la dispoziţia legală citată, confirmă soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.
2. Este real că în cazul în care clauza de neconcurenţă enunţă interdicţia desfăşurării unor activităţi ce se află în concurenţă cu cea prestată de salariat la angajatorul său, după încetarea raporturilor juridice de muncă, interesul de a ataca această clauză se naşte în acest moment, însă, în speţă, clauza de care se prevalează reclamanta se referă la activităţile concurenţiale desfăşurate pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, nefiind incidentă ipoteza susţinută de pârât.
3. Pârâtul a atacat clauza de neconcurenţă după încetarea contractului său individual de muncă, ceea ce, raportat la dispoziţia legală citată, confirmă soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.
4. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind orice referire la faptele imputate pârâtului şi bazându-se pe argumente inconciliabile.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2211/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta nu a făcut dovada nici a încasării de către salariat a sumelor de bani pretinse, nici a condiţionării plăţii drepturilor salariale de semnarea condicii de prezenţă de către salariat. Astfel, reclamanta a depus la dosar doar fişe de pontaj, copii după condica de prezenţă, procesul verbal de control şi tabele de calcul a sumelor de încasat. Nu exista însă vreun act din care să rezulte că sumele de bani pretinse au fost virate către pârât. Apoi, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul avea obligaţia semnării condicii de prezenţă, obligaţie care trebuie să rezulte dintr-un regulament intern, luat la cunoştinţă de pârât. În fine, reclamanta trebuia să facă dovada că de semnarea condicii de prezenţă era condiţionată plata drepturilor salariale. Or, pârâtul a depus în apărare fişe de pontaj din care rezultă că a fost prezent la serviciu în zilele în care reclamanta pretinde că a absentat. Fiind un act care emană chiar de la angajator, fişa de pontaj se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi în consecinţă lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2166/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin respingerea cererii reconvenţionale având ca obiect constatarea nulităţii clauzei de neconcurenţă, soluţie nerecurată de către pârât, nu se mai pot pune în discuţie pe cale incidentală sau de excepţie motivele de nulitate invocate în cererea reconvenţională. În caz contrar, soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, chiar şi ca prescrisă, ar fi pur formală din moment ce ar fi analizată pe fond şi ar primi răspuns în baza unor argumente ce tind să contravină excepţiei prescripţiei cererii reconvenţională, soluţie care consacră în cele din urmă valabilitatea clauzei de neconcurenţă, fiind un act juridic neanulat care se bucură de prezumţia de validitate şi legalitate.
2. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind orice referire la faptele imputate pârâtului şi bazându-se pe argumente inconciliabile.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1968/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În raport de aceste dispoziţii speciale cuprinse în Legea avocaturii, se constată că între reclamant şi Baroul de avocaţi M. nu există şi nu au existat raporturi de muncă specifice dreptului muncii. Cu atât mai puţin, între reclamant şi ceilalţi pârâţi nu există raporturi specifice dreptului muncii, încât judecarea cauzei în conformitate cu normele specifice conflictelor de muncă şi în completul în compunerea prevăzute de art. 55 din Legea nr. 304/2004 apare a fi nelegală.
2. În raport de suma pretinsă de către reclamant, se constată că acţiunea este de competenţa tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 din C. proc. civ. ca instanţă de drept comun, ce judecă în complet format dintr-un judecător.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1802/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Hotărârea primei instanţe nu conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Aceste dispoziţii au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi a încrederii ce trebuie sa inspire justiţiabililor, cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a realiza controlul judiciar. Obligaţia instanţelor de a-şi motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă şi una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absenţa motivării poate impieta asupra dreptului menţionat anterior mai ales în situaţia în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanţă superioară.
2. Instanţa de fond, a omis să analizeze toate petitele şi motivele invocate de către reclamant şi să arate motivele pentru care respinge toate petitele, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1427/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezentul litigiu, este aplicabil art. 269 alin. (1), (2) Codul Muncii, respectiv obligaţia contractuală a angajatorului de a restitui angajatului suma reţinută cu titlu de garanţie la încetarea raportului juridic de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 886/R din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Lipsa temeiului legal al hotărârii este susceptibilă de mai multe interpretări – aplicarea unei norme juridice străine situaţiei de fapt sau pierderea fundamentului juridic al hotărârii. Conform susţinerii recurentei, această din urmă interpretare ar fi incidentă. Doctrina şi practica în materie au statuat că acest motiv de recurs al lipsirii hotărârii de temei legal este incident în ipoteza în care hotărârea a fost pronunţată în baza unei alte hotărâri judecătoreşti care a fost desfiinţată sau modificată în timp ce procesul era pe rol sau ulterior, ori în baza unui act administrativ ce a fost revocat sau desfiinţat, aşa încât la data promovării recursului nu mai există suportul juridic al hotărârii recurate.
2. Este aplicabil art. 269 alin. (1), (2) Codul Muncii, respectiv obligaţia contractuală a angajatorului de a restitui angajatului suma reţinută cu titlu de garanţie la încetarea raportului juridic de muncă.
3. În mod excepţional acest motiv include şi ne socotirea legii de drept procesual, respectiv existenţa unei nulităţi ce intervine pentru încălcarea unor condiţii extrinseci actului de procedură. În speţă, o atare încălcare ar putea să o constituie lipsa unei cereri adresate pârâtei de restituire a garanţiei, ceea ce însă nu se verifică, întrucât conform probelor de la dosarul primei instanţe reţinute în considerentele hotărârii recurate, reclamantul a adresat o astfel de cerere pârâtei. Prin urmare, simpla omisiune de menţionare a textului de lege aplicabil în speţă nu este de natură să atragă admisibilitatea recursului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 871/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 479/23.01.2001, s-a prevăzut obligaţia pârâtului de a lucra în favoarea reclamantului cel puţin 5 ani de la data confirmării în specialitate. Nici în actul adiţional şi nici în contractul individual de muncă al pârâtului nu s-a prevăzut care este consecinţa nerespectării clauzei stipulate în actul adiţional.
2. Solicitarea la restituirea salariului aferent perioadei menţionate anterior este în mod evident lipsită de temei legal, deoarece pe lângă faptul că nu există o asemenea clauză contractuală, pretenţia reclamantului contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 165 şi art. 38 Codul Muncii, care enunţă inadmisibilitatea renunţării la drepturile salariale şi interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege, printre care şi salariul corespunzător unei activităţi efectiv prestate.
3. Se reţine că reclamantul şi-a asumat prin contractul individual de muncă obligaţia de a-i asigura pârâtului condiţii corespunzătoare de lucru. Or, prin Ordinul nr. 1740/20.12.2006 Spitalul Orăşenesc D. S s-a transformat în Centrul de Sănătate D.S., pârâtul nemaiputând astfel să realizeze intervenţii chirurgicale.
4. Semnarea de către pârât a fişei de lichidare este lipsită de efecte juridice, neputând avea semnificaţia unei achiesări la pretenţiile reclamantului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 748/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod cert, nu se poate pune semnul egalităţii între măsurile de restructurare a unei unităţi şi desfiinţarea acesteia. Chiar dacă această restructurare se face în sensul diminuării colectivului unei unităţi, este evident că restructurarea poate fi un proces de durată care să nu marcheze cu necesitate desfiinţarea unităţii, sau să fie atât de îndepărtată de acest moment al desfiinţării încât să nu permită o asimilare a celor două momente.
2. Nu se verifică susţinerea reclamantei în sensul că Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă ar conţine dispoziţii exprese de interpretare a clauzelor unor astfel de contracte în favoarea salariaţilor. Singurele imperative aduse de acest act normativ sunt de a nu se prevedea clauze ce să stabilească drepturi la un nivel inferior prevederilor legale sau nivelului de protecţie a salariaţilor asigurat prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior. Nu se precizează nicăieri că s-ar produce în acest caz o inversare a regulii de interpretare a contractelor, în sensul de a se interpreta clauzele în favoarea creditorilor.
3. Este aplicabil art. 983 C. civ., care are valoare de principiu în dreptul civil şi care statuează: „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă”. Or, în cazul de faţă, acela este angajatorul, respectiv fostul APAPS. Ca atare, este legitim a se interpreta restrictiv clauza pe care se bazează pretenţiile reclamantei, apreciind că plăţile compensatorii sunt datorate doar în cazul desfiinţării efective a instituţiei, iar nu în cazul restrângerii activităţii acesteia.
4. Discriminare există doar atunci când se face distincţie între situaţii analoage şi comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Or, în ipoteza luată în discuţie, chiar dacă e posibil a se considera comparabile cele două situaţii la care se referă reclamantul, există o justificare obiectivă pentru tratamentul diferit, dată de forţa convenţiei părţilor (care are putere de lege, conform art. 969 C. civ., atâta timp cât este legal făcută), iar pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, justificarea acestei diferenţieri de tratament este şi raţională. Astfel, reducerea personalului unei unităţi ca urmare a restructurării este o măsură ce se ia în timpul existenţei unităţii, neafectând, prin ipoteză, un număr foarte mare de angajaţi, pe când desfiinţarea unităţii este o situaţie cu un impact social mult mai larg, astfel încât se justifică a se prevedea pentru astfel de situaţii extreme şi de larg răsunet social măsuri speciale de protecţie, pentru a se preveni nemulţumiri generale.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 529/R din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contrar considerentelor hotărârii instanţei de fond, obligaţia acordării ajutorului de deces reglementat de art. 126 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 revine angajatorului, conform art. 135 lit. a) din acelaşi act normativ, care face referire la asiguraţii prevăzuţi de art. 5 alin. (1) pct. I şi II, în această categorie intrând şi autorul reclamanţilor.
2. Art. 51 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 permite în mod expres cumulul ajutorului de deces prevăzut de lege cu al ajutorului constând în cel puţin două salarii medii lunare pe unitate, ceea ce prima instanţă le-a şi acordat reclamanţilor, astfel încât apare întemeiată solicitarea acestora de a beneficia de ajutorul legal de deces, prevăzut de art. 126 din Legea nr. 19/2000, în cuantumul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 487/2005, respectiv 1270 lei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 372/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea patrimonială conjunctă este o formă a răspunderii patrimoniale şi este activată în situaţia în care un prejudiciu este cauzat din vina mai multor salariaţi. Totuşi, în fapt, determinarea proporţiei în care fiecare faptă a contribuit la producerea pagubei, exprimarea ei într-o sumă precisă, întâmpină dificultăţi, astfel încât se recurge la procedeul subsidiar indicat în art. 271 alin. (2) Codul muncii – stabilirea răspunderii proporţional cu salariul. Şi pe aceste dispoziţii şi-a întemeiat recurenta acţiunea.
2. Constatarea insolvabilităţii debitorului principal este atributul instanţei de judecată şi rezultă din aprecierea şi interpretarea tuturor probelor.
3. Simpla raportare la procesul verbal întocmit de un executor judecătoresc prin care se constată această stare a debitorului, poate duce la ignorarea unor probe relevante administrate în cauză şi poate determina o apreciere neobiectivă a situaţiei de fapt a cauzei.
4. Instanţa de fond a apreciat corect că acţiunea în răspundere patrimonială este prescrisă, însă termenul de la care a raportat momentul curgerii prescripţiei nu este data de 31.08.2000 dată la care sucursala a luat cunoştinţă de soluţia Parchetului de scoatere de sub urmărire penală a debitorului principal şi a giranţilor, ci data actului de adjudecare a imobilului pentru cumpărarea căruia a fost acordat creditul, respectiv 4.10.2001, după ce în prealabil recurenta cunoştea situaţia financiară a debitorului, acest apartament fiind singurul bun care putea fi valorificat în scopul acoperirii creanţei.
Sursă: (
Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 734/M din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Principiile egalităţii în faţa legii şi egalităţii de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratament juridic diferit.
2. Art. 1 Legea nr. 142/1998 prevede acordarea tichetelor de masă dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative: existenţa unui contract individual de muncă şi capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă. Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligaţi la acordarea lor.
3. În ceea ce priveşte critica referitoare al discriminarea acestei categorii de personal raportat la alţi salariaţi care primesc tichete de masă, instanţa constată critica nefondată, pentru argumentele mai sus expuse.
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 307/M din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea.
2. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
3. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
4. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ. Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatorii şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii; dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.
5. Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi.
6. Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs.
7. Este inadmisibilă o cerere nouă, distinctă de stabilire în calea de atac a caracterului sumei brut/net, cât timp la instanţa de fond poziţia părţii a fost de respingere a petitului. Soluţia decurge din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile deduse în faţa acesteia (ÎCCJ dec.469/2006).
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 112/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâtul nu mai era îndreptăţit la plata avansului de salariu, în valoare de 3.300 lei, sumă pe care a încasat-o, aşa cum rezultă din dispoziţia de plată nr. 34 emisă de casierie, fiind evidentă eroarea materială strecurată pe această dispoziţie de plată cu privire la consemnarea sumei, întrucât această greşeală este evidentă numai pe faţa adeverinţei, nu şi pe verso-ul ei.
2. Împrejurarea arătată de pârât în ce priveşte cuantumul sumei ridicate sau natura acesteia nu-l exonerează de la plata sumei, având în vedere că a semnat înscrisul, concluzionându-se că şi cele menţionate în cuprinsul acestuia, sunt cunoscute.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 2725 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
2. Actul adiţional contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/1972 (vechiul cod al muncii), încălcând principiul libertăţii muncii şi art. 41 din Constituţie. În acelaşi timp acest act adiţional nu a fost încheiat în condiţiile art. 71 din Legea nr. 10/1972, dispoziţii care prevedeau că actul adiţional se poate încheia dacă angajatul a fost trimis la o şcoală sau un curs cu scoaterea din producţie, nefiind cazul în speţă.
2. Prin acţiunea formulată reclamantul nu a dovedit existenţa vreunei cheltuieli ocazionate de rezidenţiatul pârâtei, deci nu există niciun prejudiciu. Pârâta a desfăşurat activitate ca medic. Or reclamantul pretinde restituirea salariilor primite. Drepturile salariale nu pot face însă obiectul unei renunţări sau limitări conform Codului muncii în vigoare la data semnării actului adiţional şi nici conform art. 38 din actualul cod al muncii. Prin urmare această clauză este lovită de nulitate, pârâta neputând fii obligată să restituie salariul, acţiunea fiind lipsită de temeni legal.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 209 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Un dosar administrativ de cercetare a unui accident de muncă, privind concluziile trase nu este obligatoriu pentru instanţa de judecată, cum lasă a se înţelege pârâta în motivarea recursului său, ci cade sub cenzura instanţei, aşa cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă.
2. Răspunderea patrimonială a angajatorului izvorăşte din contractul individual de muncă, pentru a exista o astfel de răspundere este necesar să fie îndeplinite mai multe condiţii printre care existenţa unui contract de muncă şi fapta ilicită.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 961 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul muncii, angajatorul reclamant are sarcina probei şi trebuia să dovedească că sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariatului pârât conform art. 270 Codul muncii: calitatea de salariat, fapta ilicită săvârşită în legătură cu munca, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raporturile de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. Calitatea de gestionar de fapt, atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 şi potrivit dispoziţiilor art. 24 şi 25 operează prezumţia de culpă a acestuia. Dar pentru a opera această prezumţie, angajatorul trebuie să dovedească primirea în gestiune a bunurilor, în speţă cantitatea de motorină şi existenţa prejudiciului.
3. Înscrisuri depuse la dosar nu fac dovada primirii în gestiune de către reclamant a cantităţii de motorină şi mai ales nu se face dovada existenţei prejudiciului neexistând niciun act de constatare a prejudiciului şi nici vreo dovadă că reclamanta şi-a înregistrat în contabilitate vreun minus. Astfel nu sunt dovedite de către reclamantă condiţiile prevăzute de art. 270 Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 374 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierile care au avut loc în cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, inclusiv a reclamantei, au fost determinate de restituirea padurilor catre fostii proprietari, astfel ca reclamanta este beneficiara masurilor de protectie sociala prevazute de Legea nr. 174/2006. Faptul ca parata angajatoare nu a intreprins masurile necesare intocmirii documentatiei si solicitarii drepturilor prevazute de Legea nr. 174/2006 a fost cauzat de faptul ca la momentul concedierii – O. 2007 – actul normativ mentionat isi incetase aplicabilitatea, fiind prelungit ulterior prin H.G. nr. 1376/12.11.2007, astfel ca nu poate fi retinuta culpa unitatii angajatoare în neindeplinirea acestor masuri. Prin modificarea art. 1 din Legea nr. 174/2006 este evident ca legiuitorul ca dorit ca actul normativ mentionat sa se aplice continuu, neintrerupt pe intreaga perioada, de la data publicarii sale pana la data de 31.12.2008.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 10114 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Depunerea la dosar a unor acte din dosarul privind litigiul avut cu pârâta pentru pensionarea sa anticipată nu poate fi apreciată ca dovedită acţiunea numai prin pretinse prejudicii morale, care i-au ştirbit demnitatea şi imaginea în societate, instanţa constatând judicios că intimata a avut la rândul său temeiuri motivate să-i solicite pensionarea.
2. Nici pretinsa lipsire de posibilităţi materiale nu este motivată, deoarece în perioada derulării procesului, aceasta a beneficiat de pensia stabilită şi de care inevitabil va beneficia la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, iar după reintegrare a fost despăgubită cu toate drepturile de care a fost lipsită.
3. Nu sunt întrunite cerinţele art. 269 Codul Muncii întrucât parcurgerea unui ciclu procesual cu obiect litigiu de muncă, nu conduce automat la acordarea unor daune mortale, mai ales la un cuantum exagerat de 100.000 Euro cum a solicitat recurenta reclamantă.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8587 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, jurisdictia asigurarilor sociale se realizeaza prin tribunale si curti de apel, tribunalele solutionand în prima instanta litigiile privitoare la modul de calcul si de depunere a contributiei de asigurari sociale; modul de stabilire a majorarilor de intarziere; inregistrarea, evidenta si certificarea contributiei de asigurari sociale; deciziile de pensionare; refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale; modul de stabilire si de plata a pensiilor, a indemnizatiilor si a altor drepturi de asigurari sociale; plangerile impotriva proceselor verbale de contraventii incheiate conform prezentei legi; contestatiile impotriva masurilor de executare silita, dispuse în baza prezentei legi; alte drepturi si obligatii de asigurari sociale nascute în temeiul prezentei legi (art. 155 din Legea nr. 19/2000).
2. În ceea ce priveste jurisdictia asigurarilor sociale, aceasta are un obiect specializat, circumscris prevederilor cuprinse în art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul a incalcat dispozitiile privitoare la competenta materiala, hotararea pronuntata fiind afectata de nulitatea prevazuta de art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8449 din 26 (3) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Institutia daunelor cominatorii este o creatie a jurisprudentei, conceputa ca un mijloc de constrangere a debitorului sa execute în natura obligatia asumata ori stabilitat în sarcina sa. Ele sunt, în primul rand, un mijloc de constrangere, dar si un mod indirect de asigurare a executarii în natura si nu au nicio legatura cu prejudiciul produs ca urmare a neexecutarii obligatiei de catre debitor.
2. Prin modificarea art. 580/3 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a consacrat, pentru ipoteza neexecutarii obligatiilor de a face institutia amenzii civile cominatorii, iar pe acest temei Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis un recurs în interesul legii si au decis ca cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibila si în conditiile reglementarii obligarii debitorului la plata amenzii civile, conform art. 580/3 C. proc. civ., hotararea prin care se acorda daune cominatorii fiind susceptibila de executare silita la cererea creditorului, în limita daunelor interese dovedite (ICCJ, Sectiile Unite, Decizia nr. XX din 12 decembrie pronuntata în interesul legii, Monitorul Oficial nr. 225 din 13 martie 2006). Asa fiind, este gresita referirea primei instante la lipsa unui prejudiciu si la posibilitatea pe care o are reclamantul de a solicita doar aplicarea unei amenzi civile, conform art. 580/3 C. proc. civ.
3. Obligatia de intocmire si eliberare a carnetului de munca este în sarcina inspectoratului Teritorial de munca în a carei raza teritoriala isi are sediul angajatorul (art. 2 din Legea nr. 130 din 20 iulie 1999, republicata, privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate în munca), iar în ceea ce priveste obligatia de virare a contributiei la asigurarile sociale de stat, aceasta este una legal, instituita în sarcina angajatorului, motiv pentru care solicitarea recurentului, prin precizarea actiunii în G. instantei de fond, referitoare la obligarea intimatei de a-i plati lui insusi cota de contributie datorata conform legii bugetului asigurarilor sociale, pe care sa o plateasca la randul sau catre institutiiile statului, se priveste ca inadmisibila.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 5430 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod eronat a fost soluţionată prezenta cauză, pe temeiul excepţiei autorităţii lucrului judecat, nefiind întrunite elementele dispuse prin art. 163 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceeaşi parte în faţa mai multor instanţe”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2397 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect instanţa de fond a apreciat astfel că textele de lege sus arătate, cât şi contractul colectiv de muncă menţionează „salariatul” fără a specifica dacă este vorba de cel aflat sau nu în activitate.
2. Cum suspendarea contractului de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi corelativ a drepturilor de natură salarială în perioada respectivă reclamanta primind o indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acesteia nu i se pot achita alte drepturi de natură salarială şi anume drepturile salariale suplimentare.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 711/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica vizând majorarea daunelor morale, este întemeiată, urmând a o admite ca atare, în baza art. 269, alin. (1) Codul muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, în care se arată că angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 518/R-CM din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că în cazul gestionarilor actul de constatare a lipsei în gestiune creează în sarcina pârâtei o prezumţie de culpă, prezumţie care se degaja din prevederile art. 24 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor unităţilor. A rezultat însă din probele administrate că lipsa se datorează unor cauze obiective, independente de culpa salariatei.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că de vreme ce vinovăţia salariatei nu a fost probată nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială conform prevederilor art. 271 Codul muncii pentru lipsa din gestiune.
4. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
3. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 696/R-CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a stabilit corect punctul de pornire a termenului de prescripţie de trei ani prin raportare la Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât interpretarea dată dispoziţiilor legale din materia salarizării magistraţilor s-a făcut pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni principiului egalităţii în drepturi instituit prin art. 16 din Constituţia României republicată, cât şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Pentru compensarea cheltuielilor făcute de salariaţi cu ocazia îndeplinirii anumitor sarcini de serviciu – cum sunt cele pentru delegare, detaşare, instalare ori se plătesc în raport cu performanţele individuale sau în raport cu timpul în care munca este prestată în anumite condiţii. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, sporul de anticorupţie se cuvenea tuturor magistraţilor în considerarea pregătirii profesionale, funcţiilor, sarcinilor îndeplinite, adică în funcţie de elementele care alcătuiesc salariul de bază, în speţă indemnizaţia de încadrare brută lunară. De aceea, nu se poate susţine că prin aplicarea respectivei majorări s-ar crea două indemnizaţii de încadrare brute lunare.
3. Obligării pârâţilor la plata sporului de vechime în muncă sau a diferenţei de spor în funcţie de indemnizaţia de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv cu 40% este legală.
Pretinsa încălcare a dreptului la apărare invocată de către recurent nu poate fi reţinută. La cererea Ministerului Justiţiei, tribunalul a amânat judecata în vederea comunicării cererii de chemare în judecată, a cererii precizatoare şi a înscrisurilor depuse la dosar în susţinerea acestora. Până la termenul de judecată acordat în acest sens, pârâtul a depus la dosar mai multe întâmpinări cuprinzând şi apărări pe fondul cauzei. Faţă de ataşarea dosarului în care s-a încuviinţat administrarea expertizei contabile la cererea având ca obiect asigurarea de dovezi, pârâtul nu a formulat obiecţiuni.
3. În ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, aceasta constituie o aplicare corectă a dispoziţiilor legale şi pentru următoarele considerente. Potrivit art. 18 şi 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniştrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale şi examinând periodic execuţia bugetară.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 144/R-CM din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. O evidenţă contabilă contrară celor constatate din probele administrate nemijlocit de instanţa de fond nu a fost probată nici în calea de atac, deşi recurentele au făcut referire la un caiet care poartă menţiunile şi semnăturile ambelor părţi. În aceste condiţii s-a reţinut corect că prezumţia simplă de culpă ce operează în sarcina gestionarilor, odată dovedită lipsa în gestiune, nu a fost răsturnată.
2. Referitor la întinderea răspunderii, aceasta a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi următoarele din Legea nr. 22/1969, care se referă la o răspundere integrală a gestionarului pentru prejudiciul cauzat unităţii, chiar şi atunci când acesta este cauzat de mai mulţi salariaţi, în cazul de faţă de mai mulţi gestionari.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 301/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În rejudecare, instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu a avut în vedere îndrumările statuate de instanţa de recurs deşi, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecarea fondului.
1. Stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al instanţei de fond iar aceasta trebuia să se raporteze pe baza administrării dovezilor necesare corectei soluţionări a litigiului. Or, instanţa de fond avea obligaţia să ia în cercetare faptele şi să administreze probele necesare, urmând ca soluţia dată să se bazeze pe cercetarea aprofundată a tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr.
736/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ prin care se instituie o competenţă teritorială excepţională, specială, a instanţelor care soluţionează cererile în materia respectivă. Disp. art. 156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Or, cererea contestatorului recurentul nu este îndreptată nici împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale şi nici împotriva unei case teritoriale de pensii. În acest caz, devin incidente dispoziţiile tezei îi a art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora celelalte cereri de adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul. În cauză este chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Secţia Pensii Militare – cu sediul în B, deci competenţa teritorială excepţională de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 862/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 195 alin. (3) Codul muncii, nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute în alin. (1), determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă. Atât timp cât textul de lege invocat stabileşte expres că sumele avansate de angajator pentru pregătirea profesională se recuperează de la angajatul ce nu-şi respectă obligaţia asumată, proporţional cu perioada rămasă nelucrată (urmare denunţării unilaterale a contractului individual de muncă), orice critică vizând aplicarea greşită a legii apare ca fiind neavenită.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 821/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi are valoarea probantă a unui act autentic iar celelalte înscrisuri depus la dosar de către recurentă au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată. Mai mult, din actele depuse de către recurentă la dosarul de recurs instanţa nu reţine că s-ar infirma cele reţinute de organul de urmărire penală şi de către prima instanţă şi nu se schimbă cu nimic situaţia de fapt.
2. Instanţa de recurs specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale nu are competenţa de a verifica legalitatea şi temeinicia unei rezoluţii pronunţate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, act juridic de natură penală ce se poate ataca prin alte căi procedurale specifice. Nu se poate reţine, în consecinţă, faptul că prin rezoluţie s-a interpretat greşit situaţia de fapt şi nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 16/2001. Întrucât această soluţie a Parchetului, de neîncepere a urmării penale, a fost controlată de către două instanţe, se constată că în mod corect a stat la baza pronunţării soluţiei de către prima instanţă şi, astfel, nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii instanţei de fond.
3. În cursul judecării recursului, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a rămas definitivă, fiind respins şi recursul declarat de recurentă împotriva sentinţei penale a judecătoriei Galaţi prin care se respinsese plângerea formulată împotriva rezoluţiei menţionate.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 662/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, potrivit art. 195 Codul Muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în conf. cu art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională. Dar aceste prevederi trebuie să fie coroborate cu dispoziţiile art. 3 ale aceluiaşi articol în sensul că „salariatul care nu-şi respectă obligaţia asumată va trebui să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională proporţional cu perioada nelucrată.
2. Între părţi s-a încheiat un contract individual de muncă la data de 24 octombrie 2005 iar ulterior o serie de angajamente prin care intimatul se obliga să suporte contravaloarea cursurilor în cazul în care iniţiază încetarea contractului de muncă mai înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data finalizării cursului de formare profesională. La data de 25.02.2008 au încetat raporturilor de muncă prin demisie aşa cum rezultă din decizia nr. 394/2008.
3. Cum intimatul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin angajamentele încheiate acesta a cauzat recurentei un prejudiciu deoarece este lipsită de serviciile unui salariat şcolarizat şi în consecinţă obligat la restituirea contravalorii cursului proporţional cu perioada nelucrată conf. dispoziţiile art. 195 alin. (3) Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 719/R din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. îndeplinind funcţia de şef fermă, recurentul avea calitatea de gestionar, conform art. 31 din Legea nr. 22/1969, situaţie care atrage răspunderea sa patrimonială pentru pagubele produse urmare îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
2. Faptul că nu i s-a constituit garanţie materială, nu înlătură calitatea sa de gestionar şi răspunderea sa ca atare. De altfel, şeful de fermă nu poate să nu fie asimilat gestionarului de bunuri întrucât el primeşte, la preluarea funcţiei patrimoniul firmei. Predarea-primirea bovinelor paznicului, aşa după cum rezultă din actele dosarului, era făcută de către recurent, care, aşa cum arată şi el, le avea în gestiune şi deci era responsabilitatea lui să nu producă prejudiciu societăţii.
3. În cauză sunt întrunite cerinţele art. 271 şi următoarele Codul Muncii pentru stabilirea răspunderii materiale a recurentului-pârât. În ceea ce priveşte valoarea animalelor dispărute, aceasta se stabileşte la nivelul valorii de înlocuire a acestora. Societatea reclamantă a făcut dovada valorii prejudiciului produs, recurentul necombătând cu nimic aceasta nedepunând acte din care să rezulte ce valoare de înlocuire ar avea.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 577/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile aduse de recurenţi încheierii de şedinţă recurate nu vizează în mod direct şi nemijlocit măsura dispusă, aceea a suspendării judecătoreşti a judecăţii, cât aspecte ce privesc competenţa materială de soluţionare a cauzei şi puterea lucrului judecat. Având, aşadar, caracter prerogativ, dispoziţia instanţei privind excepţia de necompetenţă materială invocată nu poate fi supusă analizei pe calea recursului de faţă care poate privi strict doar măsura suspendării judecătoreşti a judecăţii.
2. Existenţa puterii de lucru judecat presupune examinarea în prealabil a condiţiilor acestea, lucru realizabil de către prima instanţă, care s-a declarat competentă.
3. În ceea ce priveşte suspendarea judecătorească a judecăţii, se constată potrivit menţiunilor înscrise în încheierea de şedinţă recurată, că reprezentanţii părţilor au fost de acord cu suspendarea, faţă de împrejurarea că împotriva unuia dintre pârâţi s-a început urmărirea penală iar soluţia de scoatere de sub urmărirea penală nu este definitivă.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 425/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa suspendă judecata dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi nici nu au cerut în scris judecarea în lipsă. Textul de lege invocat reglementează un caz de suspendare voluntară a judecăţii întemeiat pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua judecata. În speţă, se constată că prin cererea introductivă de chemare în judecată reclamanta (...) P. (...) B, a solicitat în caz de neprezentare, ca judecata să se realizeze şi în lipsă. Rezultă că, în temeiul principiului disponibilităţii, reclamanta şi-a manifestat expres voinţa ca judecata să se realizeze şi în lipsa sa.
2. Printr-o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materia suspendării voluntare a judecăţii, prima instanţă a pronunţat încheierea de şedinţă criticată astfel pe calea recursului, în condiţiile art. 244 indice 1 C. proc. civ.
3. Chiar dacă cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare potrivit deciziei civile nr. 176/R/03.03.2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială aflându-se în primul ciclu procesual îşi produce efectele actul de voinţă al reclamantei privind judecarea cauzei şi în lipsa sa.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 394/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate emite o critică asupra soluţiei de respingere a unei excepţii, în cadrul unui recurs împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. iar instanţa de recurs, dacă ar analiza legalitatea acestei soluţii, s-ar antepronunţa, atât timp cât încheierea de respingere a excepţiei necompetenţei se atacă numai odată cu fondul.
2. Puterea lucrului judecat nu poate fi invocată în cadrul unui recurs împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei în baza dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
3. În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia încheierii de suspendare a judecării cauzei, instanţa observă că recurenţii pârâţi, prin apărător, au fost de acord cu suspendarea cauzei în baza dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. iar soluţia este corectă, fiind întrunite condiţiile acestui articol. De altfel, prin prezentul recurs nu se aduc critici cu privire la temeinicia soluţiei de suspendare, întrucât aşa cum au precizat chiar recurenţii, urmărirea penală nu s-a definitivat.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 424/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor art. 195 Codul Muncii şi a contractului de angajament rezultă clar că ceea ce dă dreptul angajatorului să se îndrepte împotriva angajatului este achitarea cursurilor de formare profesională şi nerespectarea din partea salariatului a obligaţiei de a lucra în şir perioada pentru care s-a angajat prin act adiţional, angajatorul neavând dreptul de a solicita o altă sumă de bani cu titlu de clauză penală. Prin urmare, intimatul pârât are obligaţia de a restitui doar cheltuielile suportate de către angajator pentru pregătirea sa profesională.
2. În dreptul comun clauza penală – reglementată de art. 1066-1072 C. civ. – este acea convenţie prin care părţile unui contract determină anticipat întinderea daunelor – interese pe care debitorul ba fi obligat să le plătească în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare ori cu întârziere a prestaţiilor la care s-a îndatorat. Clauza penală apare ca o modalitate de evaluare prealabilă a despăgubirilor, realizată pe cale convenţională.
3. Susţinerea recurentei că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 1066-1072 C. civ. nu este întemeiată. Dar, aşa cum rezultă din conţinutul angajamentului încheiat, pârâtul s-a obligat să restituie sumele reprezentând cheltuielile de specializare dacă va păsări unitatea din motive ce îi sunt imputabile pe perioada de 5 ani, cheltuieli ce au fost evaluate la suma de 10.000 Euro.
4. Ori de câte ori se pune problema recuperării unui prejudiciu produs de către salariat angajatorului, acesta din urmă este obligat să dovedească în instanţă existenţa şi întinderea lui, conform art. 287 Codul Muncii. Nu este relevantă în cauza dedusă judecăţii jurisprudenţa invocată de către recurentă deoarece nu constituie izvor de drept.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 442/R din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi prin sentinţa civilă nr. 354/2005 s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor drepturi băneşti privind sporul de vechime pentru o perioadă anterioară, obligaţie îndeplinită de pârâtă, obligarea pârâtei la plata pentru viitor a aceloraşi drepturi: sporul de vechime, prime lunare, etc. nu mai poate subzista din moment ce legiuitorul a menţionat expres prin lege (prin O.U.G. nr. 108/2005), că de aceste drepturi reclamantul nu poate beneficia.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 165/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că probele existente la dosar nu au fost luate în considerare sau au fost interpretate greşit apreciem că este neîntemeiată întrucât hotărârea cuprinde considerentele avute în vedere de prima instanţă în pronunţarea soluţiei inclusiv motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâtului, fiind respectate elementele prev. de art. 261 C. proc. civ.
2. Sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale ale art. 271 Codul Muncii întrucât indiferent de modul în care era organizată paza obiectivului, pentru că dacă agentul poştal şi-ar fi respectat obligaţiile de serviciu şi ar fi distribuit corect şi la termen toate mandatele, prejudiciul nu ara fi existat, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 216/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N.
2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
3. Este adevărat că prin Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „E. de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prev. la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b dar cărora le-a conferit Medalia, Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent” dar nu a abrogat în mod expres art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, aşa cum susţine recurenta. Mai mult, modificarea adusă Legii nr. 44/1994 de Legea nr. 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent şi nu face nicio clarificare legislativă a disputei existentă în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 indice 1 din O.U.G. nr. 12/2004.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.
2. Art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
3. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 139/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de către recurenta pârâtă, apreciem că în mod corect a fost respinsă de către prima instanţă. Astfel, faptul că fondurile sunt alocate Spitalului de către Ministerul Sănătăţii sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu înseamnă că pârâta nu are nicio obligaţie de restituire a sumelor cheltuite de reclamanta intimată pentru pregătirea sa profesională, recurenta având raporturi de muncă cu Spitalul Orăşenesc.
2. Chiar dacă actul normativ în vigoare la acea dată (Ordinul nr. 1214/1993) nu prevedea răspunderea materială în sarcina medicului rezident, devin incidente dispoziţiile Codului muncii care nu interzic încheierea un act prin care salariatul să îşi asume anumite obligaţii, atât timp cât şi în cadrul relaţiilor de muncă este instituit principiul libertăţii contractuale. Prin semnarea actului adiţional de către recurenta pârâtă şi acordul acesteia la suportarea cheltuielilor de şcolarizare nu se încalcă nicio prevedere legală imperativă ci este doar o asumare a unei obligaţii de către recurentă neinterzisă de legea specială în vigoare la acel moment.
3. În ceea ce priveşte afirmaţia recurentei în sensul că este interzisă munca forţată, arătăm că acest aspect a fost analizat şi de către Curtea Constituţională care, prin decizia nr. 271/2005, s-a pronunţat asupra conformităţii textului art. 195 alin. (1), (2) şi (3) Codul Muncii cu dispoziţiile legii fundamentale. A arătat Curtea Constituţională că norma prohibitivă nu este absolută ci doar condiţionează iniţiativa salariatului de a înceta un contract de muncă de suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională şi, implicit, de respectarea unei obligaţii asumate prin act adiţional.
4. Nu reţinem ca întemeiată nici afirmaţia recurentei în sensul că au fost efectuate cheltuieli pentru rezidenţiat iar angajamentul a fost legat de pregătirea sa ca medic specialist, întrucât din nota de clacul rezultă că se au în vedere cheltuielile efectuate de unitate pentru pregătirea ca medic specialist şi nu de rezidenţiat.
5. Referitor la distincţia între cheltuielile efectuate cu pregătirea ca medic specialist şi drepturi salariale, apreciem că suma solicitată de intimată reclamantă este echivalentă cu drepturile salariale încasate pe perioada rezidenţiatului, proporţional cu perioada nelucrată.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 121/R din 25 februrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie să fie îndeplinire cumulativ mai multe condiţii printre care şi prejudiciul cauzat angajatorului, or în cazul de faţă această condiţie nu este îndeplinită. Cum recurenta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că fapta comisă de intimat a condus la diminuarea patrimoniului societăţii, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat.
2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimoniului al angajatorului. Astfel, pentru a se reţine existenţa prejudiciului cauzat societăţii recurente, aceasta avea obligaţia să facă dovada că fapta comisă de către intimat a avut drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii.
3. Este adevărat că, compensarea fără numerar constă în stingerea obligaţiilor de plată reciproce între două sau mai multe persoane juridice până la concurenţa celei mai mici, prin ordine de compensare. Ordinul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanţelor şi datoriilor care au făcut obiectul compensării.
4. Pentru a se reţine faptul că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare, recurenta avea obligaţia să depună la dosar ordinul de compensare care se emite numai în baza procesului-verbal de compensare, prin care, clientul şi furnizorul au înţeles să lichideze datoriile de valoare egală conform H.G. nr. 685/1999. De asemenea, în baza ordinului de compensare ambele societăţi trebuiau să menţioneze în contabilitate că stingerea creanţelor şi a datoriilor s-a realizat prin compensare.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 140/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap.
2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
3. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 97/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului [art. 271 alin. (2) Codul muncii]. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
2. Sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, apreciem că aceasta nu este îndeplinită deoarece amenda pe care OJPC G a aplicat-o recurentei se referă la traducerea inexactă efectuată de către traducătorii recurentei şi nu de intimată care nu avea atribuţii de serviciu în acest sens, ea fiind o simplă secretară. Ipotetic vorbind, dacă intimata ar fi încercat să se substituie persoanei care avea ca sarcină de serviciu traducerile, atunci se punea problema angajării răspunderii patrimoniale, sub aspectul îndeplinirii condiţiei faptei ilicite a angajatei.
Culpa intimatei a constat în eliberarea unui bon fiscal deşi nu se efectuase niciun beneficiu încălcând astfel atribuţiile de serviciu menţionate în fişa postului dar aceasta atrage o răspundere disciplinară şi nicidecum una patrimonială. Aşadar, prejudiciul suferit de recurentă ca urmare a achitării amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei nu este cauzat de fapta intimatei constând în eliberarea unui bon fiscal şi, prin urmare, nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi, în consecinţă, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială.
2. Nu se poate reţine critica recurentei ca fiind exagerat de mare cuantumul onorariului de avocat în sumă de 1.000 lei. Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită. Instanţa apreciază că onorariul apărătorului ales în cuantum de 1.000 lei nu este exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 86/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond s-a aflat în imposibilitate de a lua act de manifestarea de voinţă a reclamantului de a chema în judecată pe altă pârâtă şi nu a putut verifica poziţia procesuală a reclamantului în ceea ce priveşte chemarea în judecată a pârâtei iniţiale, recurentă în prezenta cauză. În consecinţă, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, pentru a nu lua dreptul părţilor la o cale de atac şi în virtutea efectului devolutiv a recursului, urmează a se admite recursul în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 304 indice 1 C. proc. civ. şi a se casa sentinţa civilă recurată cu trimitere în rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 87/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Privitor la excepţia prescripţiei extinctive invocată de recurenţi, prima instanţă în mod legal şi temeinic a respins-o ca nefondată, deoarece dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la data publicării deciziei XXXVI/2007 a ÎCCJ, anterior acestei date existând un vid normativ cu privire la sporul de vechime cuvenit magistraţilor, inclusiv procurorilor militari. Pe de altă parte, fiind vorba de o obligaţie naturală cu executare succesivă în timp şi având în vedere că pe parcursul derulării prezentului proces civil Ministerul Public a achitat benevol toate sumele solicitate de reclamanţi, excepţia prescripţiei nu mai subzistă, prin efectul achitării pretenţiilor.
2. Reclamanţii sunt discriminaţi în sensul art. 2 şi 6 din O.U.G. nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de vechime nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiţia normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparţin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
3. Reclamanţii au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflaţie, cerere admisă legal de către instanţa de fond, având în vedere prevederile art. 1082 C. civ. şi art. 161 alin. (4) Codul Muncii. Debitorii (solidari) sunt ţinuţi la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării, afară de cazul în care nu va justifica că nexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În cauza dedusă judecăţii pârâţii sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum şi pentru neiniţierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea oricărei discriminări în materia salarizării.
4. Potrivit art. 1084 C. civ., daunele interese cuprind nu numai pierderea efectivă ci şi beneficiul nerealizat, ori în speţă este de notorietate faptul că sumele cuvenite reclamanţilor s-au devalorizat în mod continuu dea lungul anilor.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 267/R din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii S în mod corect prima instanţa a respins-o ca nefondată deoarece potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 „sumele reprezentând prestaţii de asigurări sociale, care se plătesc de angajator salariaţilor potrivit prezentei legi, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de acesta în luna respectivă, se recuperează din contul asigurărilor sociale de la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia”.
2. Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor prima instanţă a reţinut de asemenea în mod corect că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 acesta coordonează acţiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar iar potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 208/2005 şi proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării de buget cu sumele necesare pârâtului Ministerul Justiţiei s-ar afla în imposibilitatea obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumei solicitată de reclamantă.
3. În cauza de faţă au aplicabilitate dizpoziţiile art. 78 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, care dispun că: „În perioada concediului de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizaţie în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.”, text ce a fost introdus prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005 şi a fost abrogat de O.U.G. nr. 148/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005.
4. Ca şi criteriu pentru acordarea despăgubirilor pentru discriminare reclamanta indică diferenţa între indemnizaţia primită şi 85% din salarul net. Instanţa trebuie să cuantifice despăgubirile altfel se face culpabilă de denegare de dreptate. În aprecierea dacă criteriul indicat de reclamantă este fondat sau nu instanţa este liberă. Chiar dacă acel cuantum indicat de reclamantă se regăseşte într-o normă legală abrogată iar instanţa adoptă cuantumul indicat de către reclamantă aceasta nu înseamnă că instanţa va face aplicarea unei norme abrogate ci doar va face aprecierea cu privire la cuantumul despăgubirilor după ce constată că a fost supusă unei discriminări. Astfel chiar legiuitorul a aplicat acel criteriu de apreciere a cuantumului asupra persoanelor aflate în situaţii similare, în perioada de timp de până la abrogarea normei legale, prin urmare cel mai apropriat criteriu de apreciere este acesta al nivelului despăgubirilor în cuantum de 85% din salariu.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1946/R din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 stabileşte în mod expres obligaţia angajatorului de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul prevăzută de art. 14. Prin urmare, eliberarea adeverinţei nu se realizează la cererea angajatului, ci reprezintă o obligaţie ce incumbă angajatorului, necondiţionat de manifestarea de voinţă a angajatului.
2. În baza dispoziţiilor art. 110 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, „se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.” Or, despăgubirile solicitate de reclamantă reprezintă tocmai echivalentul unei prestaţiuni periodice, destinate îngrijirii copilului, inclusiv sub aspect alimentar, respectiv indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.
3. Dacă pârâta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale menţionate anterior, reclamanta ar fi beneficiat lunar de indemnizaţia de creştere a copilului, fără a fi nevoită periodic să efectueze demersuri judiciare în acest sens. Astfel, repararea integrală a prejudiciului impune repunerea reclamantei în situaţia de a beneficia lunar de indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, fără a-i putea fi opusă lipsa unui titlu executoriu pentru prestaţiunile viitoare, cu menţiunea că în mod firesc plata în viitor a acestor despăgubiri nu se va realiza în mod global, ci lunar, respectându-se caracterul periodic al despăgubirii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1818/R din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La calculul prejudiciului efectiv încercat de reclamant, instanţa nu a procedat la o determinare corectă a acestuia raportându-se doar la venitul realizat în luna decembrie 2004 de către reclamant şi la pensia de invaliditate primită în luna aprilie 2007, fără să aibă în vedere în concret evoluţia veniturilor pe care reclamantul le-ar fi realizat până în prezent dacă nu ar fi suferit accidentul, precum şi evoluţia drepturilor sale de pensie, pentru că numai printr-o astfel de comparare se poate determina întinderea exactă a prejudiciului precum şi întinderea obligaţiei pârâtei pentru acoperirea lui în raport de culpa sa.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 377/R din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 248 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
2. Din modul clar de redactare a textului de lege se reţine că excepţia perimării este o excepţie de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată; este determinantă întrucât scopul admiterii excepţiei este stingerea procesului în faza în care se găseşte şi este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părţilor ci şi în interesul asigurării unei bune administrări a justiţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 441 din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. În cauza de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înştiinţat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecţiuni la sistemul de frânare şi că se află în service pentru reparaţii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nicio vinovăţie din partea pârâtului. Prin urmare, instanţa de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparaţii, pârâtului nu i poate reţine vreo culpă şi că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 756 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportat la prevederile art. 269 alin. (1) Codul muncii, pârâta a fost obligată la plata contravalorii sumei de 1000 EURO, sumă stabilită ţinând cont şi de despăgubirile de care a beneficiat reclamantul în baza Legii nr. 346/2002.
2. Sentinţa atacată este pronunţată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la competenţă, prin ignorarea flagrantă a sentinţei civile, pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, şi cu nesocotirea prevederilor art. 15, alin. (2) din Constituţia României, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1025 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia 312/2008 nu răspunde motivului de recurs prin care temeinicia pretenţiilor reclamanţilor trebuia apreciată şi în funcţie de calitatea reclamanţilor de categoria profesională căreia îi aparţin, iar această omisiune reprezintă nepronunţarea asupra unui motiv de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ. şi nu nepronunţarea asupra unor argumente de fapt şi de drept invocate de parte aşa cum susţin intimaţii reclamanţi în apărare.
2. Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei 312/2008 instanţa constată că este rămasă fără obiect deoarece suspendarea executării în temeiul art. 319 C. proc. civ. ar fi dăinuit până la soluţionarea prezentei contestaţii. Soluţionarea având loc nu se mai impune suspendarea executării deciziei 312/2008.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 878/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea uniformă a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
2. Reactualizările cu indicele de inflaţie sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
3. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ. Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatorii şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii; dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 114/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Evaluarea profesională presupune analiza unor criterii, precum rezultatele obţinute de angajat, asumarea responsabilităţilor, adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă, creativitate etc., şi stabilirea modalităţilor de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare.
2. În absenţa unei grile de punctaj pentru evaluare, evaluarea reclamantului are caracter arbitrar, cu atât mai mult cu cât nu a existat posibilitatea contestării rezultatului evaluării la o comisie de contestaţii, iar instanţa de judecată nu are competenţa de a verifica dacă răspunsurile reclamantului la cele două întrebări adresate comisiei de evaluare erau corecte sau nu, precum şi corectitudinea calificativului şi punctajului acordat de comisia de evaluare, deşi recurenta susţine corectitudinea punctajului şi calificativelor acordate reclamantului de către comisia de evaluare prin raportare la răspunsurile reclamantului la cele două întrebări ale comisiei şi la atribuţiile stabilite prin art. 6 lit. a) şi lit. b) din fişa postului acestuia.
3. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, evaluarea reclamantului de către comisia de evaluare, la expirarea termenului de încercare pentru funcţia de şef serviciu control financiar şi gestiune, nu îndeplineşte condiţiile procedurale şi de fond prevăzute de art. 120 din contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, încheiat la nivel de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2774 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura detasarii nefiind prevazuta cu titlu de sanctiune disciplinara de Codul muncii, problema in discutie nu este aceea a obligativitatii efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, ci a insasi legalitatii masurii dispusa cu acest titlu, cata vreme din probele administrate nu a rezultat ca scopul detasarii a fost acela al indeplinirii unor sarcini la cantonul 9 O. din cadrul Ocolului Silvic B., ci s-a urmarit sanctionarea contestatorului.
2. Modificarea unilaterala temporara a locului muncii contestatorului cu titlu de sanctiune disciplinara este nelegala, ea neputand fi dispusa în alte conditii decat cele prevazute de Codul muncii – art. 264 lit. c) – sau o lege specială.
3. In speta, insa, nu s-a realizat o retrogradare din functie a contestatorului, ci practic detasarea acestuia, din moment ce nu s-a schimbat decat locul de munca, in sensul ca de la cantonul 24 N. – Ocolul Silvic B. –, unde contestatorul functiona ca padurar, a fost trecut padurar la cantonul 9 O. din cadrul aceluiasi ocol pentru o perioada de 6 luni. In atare situatie, masura detasarii nefiind prevazuta cu titlu de sanctiune disciplinara de Codul muncii, problema in discutie nu este aceea a obligativitatii efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, ci a insasi legalitatii masurii dispusa cu acest titlu, cata vreme din probele administrate nu a rezultat ca scopul detasarii a fost acela al indeplinirii unor sarcini la cantonul 9 O. din cadrul Ocolului Silvic B., ci s-a urmarit sanctionarea contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10314 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispozitiile art. 17 alin. (1) Codul muncii stabilesc in sarcina angajatorului o obligatie de informare, atat anterior momentului angajarii, cat si ulterior, pe toata durata de derulare a contractului individual de munca, atunci cand angajatorul intentioneaza sa modifice in vreun fel clauzele contractului individual de munca.
2. Art. 17 alin. (1¹) instituie o prezumtie de informare care functioneaza in favoarea angajatorului. Astfel, in masura in care contractul individual de munca s-a incheiat, se prezuma ca, anterior, angajatorul si-a indeplinit si obligatia de a informa persoana selectata cu privire la elementele acelui contract de munca, in conditiile art. 17 Codul muncii. Prezumtia functioneaza identic si in cazul modificarii contractului. Astfel, daca actul aditional a fost incheiat in conditiile legii, se prezuma ca angajatorul si-a indeplinit obligatia legala de a informa salariatul cu privire la modificarea contractului sau individual de munca.
3. Legea nu impune forma scrisa a actului aditional ca o conditie ad validitatem, fiind necesar sa se regaseasca numai acordul expres al partilor contractante cu privire la incheierea contractului, problema care se pune fiind ca acest acord de vointa, ca act aditional la contractul de munca, sa poata fi probat in ceea ce priveste existenta si continutul sau, dovada fiind posibila prin orice mijloc de proba. Actul aditional fiind incheiat in conditiile legii si semnat de contestatoare, chiar daca la data emiterii lui aceasta se afla in delegatie, se prezuma ca intimata si-a indeplinit obligatia legala de informare cu privire la modificarea contractului individual de munca.
4. Din moment ce legea instituie o astfel de prezumtie, in masura in care persoana selectata sau, dupa caz, salariatul invoca neindeplinirea obligatiei de informare cu privire la elementele contractului de munca sau ale actului aditional la acesta, el este si cel chemat sa faca dovada in acest sens in cadrul conflictului de drepturi dedus judecatii, dispozitiile art. 287 din Codul muncii nefiind incidente.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10104 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. din actele normative ce reglementează activitatea desfăşurată de către contestator, Ordinul M.F. nr. 522/2003, precum şi din dispoziţiile emise de angajator privind desemnarea contestatorului la exercitarea controlului financiar preventiv, activitatea de exercitare a controlului financiar preventiv propriu se înscrie în categoria sarcinilor de serviciu, a căror stabilire cade în sarcina angajatorului şi asupra cărora acesta are libertatea legală de a le dispune sau nu angajaţilor. Aflându-ne în faţa unei atribuţiuni de serviciu, dispuse în condiţiile legii de către angajator, orice modificare ulterioară a exercitării acelei atribuţii, dispusă de către acelaşi angajator, este în afara controlului judecătoresc atâta timp cât exercitarea, modificarea sau încetarea atribuţiilor de serviciu este de competenţa exclusivă a angajatorului.
2. Prima instanţă, a realizat o corectă apreciere asupra inaplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 268 Codul muncii, căci nu se dispută sancţiunea contestatorului constând în modificarea unilaterală a unuia din elementele esenţiale ale contractului de muncă. Dispoziţia emisă nu este una de sancţionare, ci o dispoziţie privind numirea sau schimbarea persoanelor pe şi din anumite funcţii, în raport de coeficienţii de indicatorii privind competenţa. Contestatoarea, prin schimbarea din funcţie, nu a suferit un prejudiciu moral, imaginea nefiindu-i afectată. Din dosarul cauzei nu rezultă că la încheierea contractului individual de muncă, părţile au convenit o clauză specială privind angajarea răspunderii angajatorului şi pentru daune morale care de altfel nu sunt dovedite în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10096 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit statului de personal pe anul şcolar 2006-2007, în instituţiile de învăţământ unde există administrator financiar şcolar de patrimoniu, nu există post de administrator cantină, potrivit normativului nr. 44990/28.12.1999. Se constată că aşa-zisa modificare a statului de funcţii nu are la bază actul normativ menţionat, iar modificările nu au avut în vedere norma personalului auxiliar şi nedidactic, numărul persoanelor din schema de funcţiuni etc.
2. Susţinerea angajatorului că în fapt contestatoarei nu i s-a schimbat felul muncii şi salariul nu poate fi primită întrucât este contrazisă chiar de actele din dosar; de asemenea, susţinerea că în fapt este vorba de o renormare iar nu de restructurarea postului nu poate fi primită, dat fiind faptul că prin decizia contestată recurentei i se modifică D. in sensul că începând cu 1.11. 2007 i se atribuie o J de normă de administrator şi o J de normă de pedagog, pentru cea din urmă se precizează că va avea contract de muncă pe perioadă determinată, respectiv doar până la data de 1.10.2008.
3. Cât priveşte susţinerea că recurenta-contestatoare a fost de acord cu modificarea contractului de muncă, aceasta este fără niciun suport probatoriu, angajatorul nefăcând dovada indubitabilă a acestui acord, simpla menţiune într-un proces-verbal făcută de angajator, neputând fi reţinută ca exprimând acordul de voinţă al angajatului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9678 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită critica invocată de recurenta Asigurarea Româneasca – B. Vienna Insurance H. Sa – Sucursala D –, şi anume că decizia prin care s-a dispus ca consilierul juridic să fie delegat pe o perioadă de 60 zile la Sucursala B.A., fiind avută în vedere vechimea acestuia în domeniul asigurărilor şi situaţia deosebită cu care se confrunta la momentul respectiv Sucursala B.A., situaţie concretizată în lipsa unui consilier juridic cu experienţă în domeniul asigurărilor, câtă vreme dispoziţiile art. 10 din Legea 54/2003 a Sindicatelor, sunt imperative.
2. Nu este fondată nici critica referitoare la faptul că intimatul reclamant este în culpă faţă de societatea de asigurări, în sensul că deşi acesta era în posesia unei hotărâri judecătoreşti în baza căreia Sindicatul Salariaţilor dobândea personalitate juridică, iar V.N., care avea calitatea de preşedinte nu a comunicat oficial Sucursalei B.D. această hotărâre, întrucât legea nu distinge dacă modificarea contractului individual de muncă, respectiv delegarea reprezentantului sindicatului a intervenit înainte sau după comunicarea hotărârii judecătoreşti prin care sindicatul a dobândit personalitate juridică.
3. Curtea reţine că avocatul Sindicatului Salariaţilor din Asigurări s-a prezentat la 2 termene de judecată la instanţa de fond, iar prima instanţă a reţinut întemeiat că faţă de obiectul şi întinderea pricinii, se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Totodată, potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9759 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din organigrama D.K. Nord şi a ştatului de funcţii emise ulterior schimbării din funcţie a petentului a rezultat că postul şef carieră a fost transformat în inginer şef producţie, ocupat de numitul E.E., restul posturilor de la nivelul D.K. Nord fiind menţinute şi ocupate de aceleaşi persoane. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie.
2. Intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 Codul muncii, respectiv a desfiinţării efective a postului de şef carieră datorată unor dificultăţi economice înregistrate la nivelul D.K. Nord.
3. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat în mod corect că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie. Schimbarea petentului E.J. din postul de şef carieră în postul de inginer la Biroul Mecanic echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fără acordul acestuia, fiind încălcate dispoziţiile art. 41 Codul muncii.
4. În realitate, prin măsura luată, intimata nu a urmărit decât o acoperire pentru numirea intervenientului E.E. în funcţia de şef de D.K. Nord în locul contestatorului şi retrogradarea acestuia pe postul de inginer în cadrul biroului mecanic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9023 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anularea deciziei contestate îşi produce efecte numai până la momentul desfiinţării primei hotărâri, în acest context fiind legal emise atât adresa nr. 112/4/346, cât şi actul adiţional, revenindu-se la măsura iniţială.
2. Din copia ordinului de deplasare emis la data de 7 noiembrie 2007, reiese că la data de 8 noiembrie 2007, reclamantul s-a aflat la Centrul D.C., astfel susţinerea că nu a luat la cunoştinţă de actul adiţional nu are relevanţă, existând şi semnătura sa pe adresa, prin care i se comunică trecerea în funcţia de J. III la HM E., începând cu această dată. Certificatul medical nr. (...) este emis la data de 11 noiembrie 2007, fiind vizibile modificările cifrelor 7, 8 şi 13, veridicitatea acestora fiind astfel incertă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8529 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Textul de lege nu impune condiţia ca desfiinţarea postului să aibă ca şi cauză dificultăţi economice, ci să aibă o cauză reală şi serioasă. De altfel, faptul că instanţa a dispus reangajarea contestatorului pe postul de inginer şef producţie şi nu pe cel de şef carieră, nu conduce decât la concluzia că postul de şef de carieră a fost desfiinţat efectiv.
De asemenea instanţa de fond a mai reţinut că prin decizia respectivă s-a produs o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului, fapt ce contravine art. 41 Codul muncii. Instanţa nu a avut în vedere, însă, prevederile art. 197 din CCM la nivel de unitate în care se arată că prin excepţie contractul individual de muncă al salariaţilor care au fost trecuţi pe o funcţie de conducere, poate fi modificat fără acordul acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8249 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs s-a pronunţat întocmai pe criticile formulate, neputându-se reţine potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. vreo omisiune în cercetarea vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare a sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7655 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, competenţa de soluţionare a litigiilor pentru persoanele cu acest statut aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal, potrivit Legii nr. 188/1999 privind funcţionarii publici.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7572 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că modificarea contractului individual de muncă al contestatorului s-a făcut cu acordul acestuia, deoarece instanţa de fond a reţinut riguros exact că recurenta intimată a modificat unilateral contractul individual de muncă al contestatorului, modificare prohibită de art. 41 alin. (1).
2. Susţinerea recurentei că prin semnarea informării prin care era încunoştinţat că urmează să fie trecut pe postul de inginer cu salariul corespunzător a fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă şi nu poate fi primită deoarece prin acest act i s-a făcut cunoscut trecerea sa din postul de şef serviciu în postul de inginer şi nu au renegociat condiţiile de angajare, aşa cum a reţinut corect instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5678 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Schimbarea din funcţia de şef birou logistică s-a făcut fără consimţământul contestatorului, iar la numirea în funcţie nu s-a pus problema că nu are studii corespunzătoare. Cu privire la condiţia vechimii în muncă, a fost avută în vedere derogarea aprobată de conducerea societăţii SNIF SA B, iar referitor la susţinerea intimatei că atribuţiile înscrise în fişa postului şef birou logistică sunt de natură tehnică, nu au fost dovedite.
2. Contestatorul a fost numit ca şef birou logistică în cadrul societăţii-pârât, pe o perioadă de probă de 90 zile. Datorită incompatibilităţii studiilor pentru ocuparea funcţiei nu au fost îndeplinite sarcinile ce-i reveneau nefiind înscrise în raportul de activitate, cele ce priveau închiderea situaţiei lunare de la secţia mecanică. Condiţiile de specialitate şi vechime pentru ocuparea postului sunt clar menţionate în CCM la nivel de SNIF SA 2007, condiţii ce nu sunt îndeplinite, acesta fiind economist şi cu o vechime de 3 ani, neputând fi asimilată derogarea de la o funcţie la alta, cele două funcţii diferind prin specificul activităţii şi a atribuţiilor.
Nu s-a dovedit că a existat o constrângere psihică din partea conducerii societăţii în schimbarea intervenită, contestatorul exprimându-şi acordul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4418 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura denumită de angajator „încetarea delegaţiei” reprezintă o sancţiune disciplinară aplicată contestatorului pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu. Prin schimbarea funcţiei ocupate de contestator, chiar pe durată determinată până la organizarea concursului, angajatorul a aplicat sancţiunea retrogradării definitive, sancţiune contrară dispoziţiilor legale, potrivit cărora retrogradarea ca sancţiune disciplinară poate fi aplicată numai cu caracter temporar, pe o perioadă ce nu poate depăşi 60 de zile [art. 264 alin. (1) lit. c)]. Procedând în acest fel, recurenta a încălcat dispoziţiile art. 264, ale art. 41 şi art. 48 din Codul muncii.
2. Modificarea contractului individual de muncă reglementată de CAP III al Codul muncii, se referă la un contract de muncă pur şi simplu, aflat in derulare şi nu la un contract de muncă suspendat, perioada suspendării contractul individual de muncă neproducând efecte in ceea ce priveşte prestarea muncii de către salariat şi a plătii drepturilor de natură salarială de către angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3926 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea că instanţa a încălcat principiul egalităţii părţilor în faţa legii atunci când a respins cererea de amânare întrucât în temeiul art. 156 C. proc. civ. „Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna la cererea părţii pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise”.
2. Nu poate fi primită nici susţinerea că acţiunea reclamantului este inadmisibilă şi că instanţa avea obligaţia să cerceteze atribuţiile directorului general şi competenţa organelor de conducere în condiţiile în care instanţa a apreciat judicios în raport de probele administrate în cauză că a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul art. 50 lit. e) Codul Muncii până la 11.04.2007 şi că intimata avea obligaţia să-l reprimească pe contestator în acelaşi loc de muncă. Faptul că au avut loc modificări în structura organizatorică a recurentei nu poate duce la o altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă iar împrejurarea că a apărut o nouă direcţie nu este de natură a justifica decizia contestată şi dată prin încălcarea art. 41 Codul Muncii.
3. Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa a interpretat actul dedus judecăţii şi că reclamantul trebuia să contestate legalitatea hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor şi ale Consiliului de Administraţie în condiţiile în care suspendarea de drept intervine în mai multe situaţii printre care se regăseşte şi cea legată de „exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel”, iar în speţă cauza care a determinat suspendarea a încetat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia A II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 142 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Modificarea felului muncii contestatorului nu se putea face decât cu acordul acestuia. Or un astfel de acord nu a existat în speţă, situaţie faţă de care decizia de modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului se impune a fi anulată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 508/R-CM din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Tribunalul nu s-a pronunţat pe capătul de acţiune privind sporul de 100 % din salariul de bază pentru munca prestată de acesta în ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii şi pentru activitatea petentului din zilele de T. legală.
2. Având în vedere că acest capăt de cerere nu este un capăt subsidiar primului, rezultă că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe toate motivele din acţiunea promovată de contestator, ceea ce atrage casarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 594/R-CM din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Elementul esenţial care califică drept nelegală măsura mutării definitive a contestatorului în cadrul unui alt compartiment chiar aprobată de conducătorul unităţii, este încălcarea drepturilor salariatului sub aspectul lipsei acordului persoanei vizate care trebuie exprimat în scris şi aprobat de conducător.
2. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul cod. De asemenea, potrivit art. 41 alin. (3) Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă poate viza oricare din elementele acestuia: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de odihnă, timpul de muncă, fiind suficientă schimbarea oricăruia pentru ca măsura să fie nelegală.
3. Schimbarea nelegală a locului de muncă al contestatorului care rezultă din lipsa acordului scris al acestuia atrage anularea măsurii dispusă de angajator, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
4. Modificarea elementelor contractului individual de muncă, respectiv a locului de muncă s-a concretizat prin semnarea cu obiecţiuni de către contestator a deciziei contestate. Nu are relevanţă faptul că au fost păstrate drepturile salariale întrucât, deşi în cadrul unui raport de muncă salariul reprezintă un element esenţial, munca depusă de orice persoană interesează şi din punctul de vedere al altor aspecte care ţin de satisfacţiile nepatrimoniale ale acesteia pe care o prestează şi pe care le are în vedere în egală măsură. Chiar dacă drepturile salariale au fost păstrate prin modificarea contractului individual de muncă, contestatorului i-a fost schimbat locul muncii, fiind trecut de la o secţie la o formaţie unde s-ar putea să îndeplinească atribuţii diferite şi este evident că acesta nu şi-a dat consimţământul. Este adevărat că intimatul-contestator a semnat actul adiţional la contractul său de muncă dar aceasta nu echivalează cu exprimarea consimţământului privind modificarea locului de muncă, motivat de faptul că re3fuzul său l-a consemnat pe decizia contestată, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 204/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum recurenta a lucrat între 1996-1999 pe postul de secretar dactilograf la Ministerul de Interne-Inspectoratul de Politie al Judeţului B, ocupând o funcţie administrativă în alt sector de activitate decât cele vizate de legiuitor, iar această funcţie nu constituie o funcţie auxiliară juridică, aşa cum susţine recurenta, este evident că această perioadă excede cadrului legal sus-citat şi nu constituie vechime în specialitate, astfel cum în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa fondului.
2. Interpretarea dată instituţiei transferului în interesul serviciului, prin cea de a doua critică din recurs, nu este numai greşită dar nici nu are relevanţă în cauză, fiindcă transferul recurentei contestatoare s-a dispus în anul 1999, ori legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 89/24 sept.1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus (fila 10 dosar fond) nu poate face obiectul controlului judiciar din recursul de faţă.
3. Critica privind greşeala instanţei de fond care a considerat că nu există temei legal pentru ca J din perioada lucrată la IPJ B pe postul de secretar dactilograf să fie luată în considerare la calcului vechimii în specialitate, se află în strânsă legătură cu primul motiv de recurs. Atât la epoca faptelor cât şi actualmente, postul de secretar dactilograf este prevăzut în structura organizatorică şi grilele de salarizare a numeroase instituţii, ministere, comisii, autorităţi centrale sau locale, ceea ce nu presupune că această funcţie poate fi asimilată cu cea la care s-a referit legiuitorul atât înainte cât şi după modificarea art. 93 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, în scopul creării unor drepturi pe care, neîndoielnic, textul de lege nu le prevede.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1168 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul critică în fond soluţia pronunţată de instanţa de recurs, solicitând modificarea acesteia în raport de actele dosarului şi probele administrate în cauză precum şi în raport de analizarea motivului de recurs presupus neanalizat. Or, criticile în legătură cu aprecierea probelor administrate în cauză nu se pot circumscrie cazurilor indicate de lege în care se poate formula contestaţie în anulare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 180 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, iar dispoziţiile art. 42 din acelaşi cod referitoare la schimbarea locului de muncă prin delegare sau detaşare, nu sunt incidente în cauză.
2. Intimatul-contestator nu şi-a exprimat acordul pentru modificarea contractului său individual de muncă, în ceea ce priveşte felul şi locul muncii, inserarea realizată manual de contestator pe formularul dactilografiat „am luat la cunoştinţă decizia dumneavoastră şi conform legilor în vigoare, în termen de 3 zile o să vă dau un răspuns scris”, însoţită de semnătura sa în data de 11 octombrie 2007, neavând semnificaţia manifestării de voinţă exprese a acceptului.
3. În cauză nu s-a dovedit existenţa acordului scris a organelor de conducere ale Sindicatului Liber N. privind modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului. De altfel, recurenta şi-a modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect, în condiţiile în care în primă instanţă a arătat că dispoziţiile legale menţionate anterior au fost abrogate de art. 223 din Codul Muncii, apărare respinsă în mod întemeiat de prima instanţă.
4. Promovarea din funcţia de muncitor calificat în aceea de maistru, reprezintă o schimbare a felului muncii, în condiţiile în care atribuţiile stabilite prin fişele posturilor respective sun în mod esenţial diferite
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1561/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la excepţia de tardivitate, din actele dosarului nu reiese data la care decizia contestată ar fi fost comunicată, înmânată efectiv reclamantei, prin urmare se consideră că aceasta a fost formulată în termenul legal, art. 287 Codul Muncii stabilind că sarcina probei revine angajatorului, E. acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale.
2. Angajatorul nu a respectat dispoziţiile legale nici pentru sancţionarea disciplinară nici pentru necorespundere profesională şi nici pentru modificarea contractului de muncă prin urmare decizia emisă este nulă absolut pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă stabilite imperativ de textele legale sus invocate.
3. Decizia nu îndeplineşte condiţiile imperative impuse de art. 268 pct. 2 şi anume cele privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. Mai mult chiar, intimata nu a depus la dosar dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile, astfel că decizia este lovită de nulitate absolută, iar măsura de modificare a încadrării contestatoarei, respectiv modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia este nelegală.
4. În ce priveşte susţinerile referitoare la incapacitatea profesională a reclamantei, potrivit art. 61 lit. d) din Codul Muncii angajatorul putea să dispună concedierea dar numai după parcurgerea procedurii prevăzută de 63 alin. (2) Codul Muncii şi cu respectarea obligaţiei prevăzută de art. 64 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 831/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a reţinut în mod corect, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile art. 283 lit. a) Codul Muncii, că acţiunea a fost introdusă peste termenul legal de 30 zile de la data comunicării decizie contestate, aţa încât este tardivă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1162 din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raporturile juridice de muncă individuale, au un caracter consensual, deoarece depind exclusiv de voinţa părţilor, în condiţiile în care manifestarea lor de voinţă este suficientă şi determinantă în naşterea acestor raporturi. Numai lipsa consimţământului ar putea atrage sancţiunea nulităţii actului ce nu poate fi confirmat prin modalităţile asemănării acestuia conform dreptului comun. Aşadar contestaţiile adresate conducerii de către recurentul reclamant cât şi lipsa unui eventual răspuns sunt irelevante în raport cu împrejurarea că acesta se poate adresa pentru eventualele nereguli constatate numai instanţei de judecată şi numai pentru încălcarea normelor legale ce reglementează raporturile de muncă. Or, exprimarea consimţământului la încheierea actelor juridice contestate produce efectele pentru care s-au încheiat.
2. Refuzul de a accepta noile atribuţii stabilite în fişa postului după exprimarea voinţei de a modifica contractul individual de muncă, reprezintă o atitudine culpabilă a recurentului reclamant. Actul adiţional a cărui anulare se cere nu cuprinde clauze contrare sau drepturi sub nivelul stabilit prin acte normative, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 11 Codul Muncii.
Contestaţiile adresate conducerii de către recurentul reclamant cât şi lipsa unui eventual răspuns sunt irelevante în raport cu împrejurarea că acesta se poate adresa pentru eventualele nereguli constatate numai instanţei de judecată şi numai pentru încălcarea normelor legale ce reglementează raporturile de muncă.
3. Pretenţiile cu privire la neacordarea bonurilor de masă, lipsa comunicării deciziei de sancţionare nr. 287 şi a celorlalte adrese, emise de intimată exced obiectului supus judecăţii, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 188/R din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul, ca persoană fizică, nu este parte a raportului de drept, respectiv al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, cu atît mai mult cu cît nici Sindicatul E., al cărui membru este, nu este reprezentativ şi cu atît mai mult cu cît nici acest sindicat nu a înţeles să atace clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
2. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 130/1996, părţile CCM sunt patronatul, respectiv organul de conducere al acestuia, stabilit prin statut şi salariaţii care la nivel de unitate sunt reprezentaţi de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative. Reclamantul, ca persoană fizică, nu este parte a raportului de drept, respectiv al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, cu atît mai mult cu cît nici Sindicatul E., al cărui membru este, nu este reprezentativ şi cu atît mai mult cu cît nici acest sindicat nu a înţeles să atace clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Reţinerea corectă a lipsei calităţii procesuale active face de prisos analiza calităţii procesuale pasive.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Sectia de Litigii de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 319 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La pct. 191 din anexa II la O nr. 50/1990 este precizat locul de muncă în compartimente de muncă de chimie sanitară şi analize în laboratoare, în care lucrează specialiştii din cadrul laboratoarelor, între care şi laboratoare din industria laptelui. Textul precizează însă clar atât locul de muncă în laboratoare şi compartimente de analize, dar şi specialitatea salariaţilor, respectiv specialişti cu pregătire ce efectuează lucrări cu risc (medici veterinari, biologi, chimişti, laboranţi) ori din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a exercitat numai meseria de muncitor necalificat şi preparator produse laborator, această activitate neavând tangenţă cu munca în laboratoare.
2. Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, aşa cum este sancţionată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece textul legal la care a făcut trimitere prin acţiune recurenta reclamantă, respectiv pct. 191 din anexa II la O. nr. 50/1990 emis de N., nu include în categoria persoanelor şi locurilor de muncă pe reclamantă ca făcând parte din categoriile profesionale ce se încadrează în gr. II-a de muncă. Textul precizează însă clar atât locul de muncă în laboratoare şi compartimente de analize, dar şi specialitatea salariaţilor, respectiv specialişti cu pregătire ce efectuează lucrări cu risc (medici veterinari, biologi, chimişti, laboranţi) ori din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a exercitat numai meseria de muncitor necalificat şi preparator produse laborator, această activitate neavând tangenţă cu munca în laboratoare.
3. Mai este de precizat şi faptul că potrivit art. 6 din O. nr. 50/1990 al N., nominalizarea persoanelor şi locurilor de muncă în gr. I şi a II-a de muncă se face de conducerile societăţilor şi sindicatele din societăţi, ceea ce în cadrul fostei Întreprinderi de Industrializarea Laptelui G nu s-a dovedit că s-a procedat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8403 din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod gresit prima instanta a apreciat cererea reclamantului ca fiind ramasa fara obiect. Simpla recunoastere de catre parata a pretentiilor reclamantului nu este echivalenta cu realizarea demersului reclamantului, beneficiul juridic care s-a reclamat sau scopul imediat urmarit de acesta fiind obtinerea unei adeverinte care sa ateste incadrarea în grupa I de munca a activitatii desfasurate intr-o anumita perioada.
2. Tribunalul a solutionat cauza pe baza unei exceptii peremptorii de fond, a lipsei de obiect a cererii de chemare în judecata, ceea ce echivaleaza cu solutionarea procesului fara a intra în cercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8132 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul actului, rezultă că reclamantul a desfăşurat activitate în grupa I de muncă în perioada solicitată, situaţie în care în raport de această recunoaştere a intimatei pârâte, instanţa în mod greşit a respins acţiunea ca rămasă fără obiect. În aceste condiţii, raportat la obiectul acţiunii şi confirmarea intimatei pârâte, care se coroborează cu restul actelor dosarului, se reţine ca acţiunea recurentului reclamant trebuia admisă de către instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 7570 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 18 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004, pârâtului îi revine obligaţia de a informa în scris Casa Naţională de Pensii ori de câte ori are loc o majorare a salariilor lunare de bază ale personalului auxiliar aflat în activitate, să solicite lista persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în vederea reactualizării acesteia.
2. Autorul intervenientei avea o vechime în specialitatea de personal auxiliar, care totalizează 32 de ani şi în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) şi (41) din Legea nr. 567/2004 ar fi îndreptăţit să primească pensie de serviciu. Recurentul-pârât nu a fost obligat la stabilirea pensiei de serviciu şi a pensiei de urmaş.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2/R-CA din 16 ianurie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Curtea constată că prin sentinţa recurată a fost respins capătul doi din acţiune, referitor la obligarea recurentului să facă demersuri pentru modificarea statului de funcţii în sensul dispoziţiilor art. 120 şi art. 122 din Legea nr. 304/2004, Tribunalul Vâlcea reţinând că o astfel de atribuţie revine Ministrului Justiţiei, care de altfel a şi emis Ordinul nr. 2477/C/1.10.2007. Ca atare, critica Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apare ca lipsită de interes.
2. Şi în ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, este discutabil interesul recurentului în susţinerea acestuia, de vreme ce prin hotărârea recurată nu această instituţie, ci Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost obligat să plătească drepturile băneşti actualizate. Reţinând totuşi existenţa interesului recurentului, în condiţiile în care el este ordonator principal de credite şi în această calitate virează sumele necesare plăţii drepturilor salariale către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Curtea apreciază că acest motiv de recurs este nefondat. Este adevărat că nu se pot face cheltuieli de către recurent decât în limita bugetului anual aprobat şi repartizat acestuia, însă bugetul astfel aprobat poate fi modificat, în sensul suplimentării sale, astfel că recurentul nu se află în imposibilitate de a-şi executa această obligaţie.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 311/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
2. Dacă, în accepţiunea legiuitorului, completul în cazul litigiilor de muncă este compus din 2 judecători şi 2 asistenţi, şi din interpretarea sistematica a normelor legale se deduce aceeaşi concluzie, în sensul că soluţionarea incidentelor procedurale se face şi cu participarea acestora din urmă, Legea nefăcând nicio distincţie. Or, unde Legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Nu are nicio relevanţă faptul că asistenţii judiciari participă cu rol consultativ la deliberări atât timp cât Regulamentul prevede fără niciun echivoc regula soluţionării incidentelor procedurale de completul următor, nefăcându-se diferenţa după cum membrii completului participă cu rol consultativ sau la deliberări.
3. Prin Decizia nr. LXIX pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15.10.2007, în urma promovării unui recurs în interesul legii, se statuează faptul că, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare se judecă de complete constituite în compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea cauzei în care a intervenit incidentul procedural.
4. Nefiind soluţionată legal cererea de recuzare, devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., soluţia nefiind alta decât aplicarea art. 105 C. proc. civ. şi refacerea actului procedural reprezentat de sentinţa civilă recurată întrucât în componenţa completului care a pronunţat hotărârea recurată a intrat un judecător recuzat, cererea de recuzare nefiind corect soluţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 62/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acţiunile în constatare nu sunt excluse de la jurisdicţia muncii, vechimea în muncă fiind o consecinţă a desfăşurării unei activităţi în calitate de salariat. Acţiunea aşa cum a fost formulată nu este lipsită de obiect întrucât obiectul acesteia îl reprezintă chiar constatarea existenţei unui drept şi nici nu este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu avea o acţiune în realizarea dreptului.
2. Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în Legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.Acţiunea trebuia admisă în parte întrucât nu se pot face confuzii între o activitate care este recunoscută de lege ca fiind muncă cu caracter juridic şi funcţia de consilier juridic care este reglementată printr-o altă lege specială. Pentru aceste considerente sunt apreciate ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că activitatea desfăşurată de reclamant nu poate fi asimilată cu cea a consilierilor juridici.
3. Motivul referitor la înscrierile din carnetul de muncă nu poate fi luat în considerare întrucât recurenta a formulat recurs numai împotriva sentinţei nr. 461/2008, nu şi împotriva sentinţei civile nr. 552/27.08.2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a completat sentinţa de mai sus şi care trebuia atacată cu recurs în mod separat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 796/R din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obiectul acţiunii civile introduse trebuie să fie licit, posibil şi determinat. Or, obiectul acţiunii civile deduse judecăţii îl constituie constatarea lipsei de reprezentativitate a hotărârilor, deciziilor, punctelor de vedere precum şi a acţiunilor întreprinse de forurile de conducere executivă ale pârâtului. Reprezentativitatea prin definiţie poate fi atribuită unei persoane fizice sau juridice şi nicidecum unor, hotărâri, decizii, puncte de vedere şi acţiuni’’, situaţie cu care în mod vădit acţiunea civilă apare astfel ca inadmisibilă.
2. Sindicatul este înregistrat la Judecătoria Brăila, având personalitate juridică. Organele de conducere ale Sindicatului sunt alese de către membrii de sindicat potrivit T. şi regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora, ele reprezentând membrii de sindicat în activităţile ce ţin de atribuţiile acestora, hotărârile organelor de conducere ale sindicatelor în ceea ce îi priveşte pe membrii de sindicat fiind cenzurate de adunarea generală a membrilor de sindicat.
3. Hotărârile, deciziile etc. organelor de conducere ale organizaţiei sindicale nu pot fi nereprezentative, ele emanând de la o conducere legal aleasă şi necontestată de membrii de sindicat. Aşa cum rezultă din actele depuse în recurs, procesul verbal pentru semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate 2008-2010 şi dovada societăţii înregistrării acestuia, nu s-a invocat cu ocazia încheierii acestui contract colectiv de muncă că nu ar avea reprezentativitate Sindicatul pârât care a participat la negociere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 253/R din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză sunt aplicabile disp. art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora se poate constata existenţa unui drept, respectiv faptul că a beneficiat de sporul de vechime. De altfel, existenţa acestui drept a fost confirmată parţial şi de către recurenta pârâtă, iar pentru perioada în care nu au fost găsite statele de plată, cu martorii audiaţi în cauză care au lucrat în aceeaşi unitate şi perioadă cu reclamantul, beneficiind de aceleaşi drepturi, situaţii confirmate cu actele depuse.
2. Prin motivele de recurs, recurenta a invocat numai neaplicarea disp. Decretului nr. 92/1976, în cauză, necriticând hotărârea instanţei de fond sub aspectul aplicării în cauză a disp.art. 111 C. proc. civ. Or, sub aspectul aplicării disp.art. 111 C. proc. civ., aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, disp. art. 295 din Codul Muncii menţionează că dispoziţiile acestuia se întregesc cu dispoziţiile legislaţiei civile în măsura în care nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de muncă.
3. Reclamantul nu-şi poate dovedi existenţa unui drept rezultat din raporturile de muncă, deşi parţial confirmat, decât pe această cale, el având un interes în cauză, recalcularea dreptului de pensie pe baza acestui spor de vechime. De altfel, art. 14 din Decretul nr. 92/1976 a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/11.07.2002.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 98/R din 18 ianuarie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a clarificat care din aceste temeiuri de drept stau la baza acţiunii civile, iar instanţa de recurs nu poate stabili pentru prima dată obiectul acţiunii civile întrucât s-ar încălca dreptul părţii la un grad de jurisdicţie. Această obligaţie revine primei instanţe astfel că este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv faptul că prima instanţă nu a respectat prev.art. 129 alin. 5 C. proc. civ. potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Or, acesta este şi înţelesul rolului activ al instanţei, şi anume de a face o corectă stabilire a obiectului acţiunii, după ce este pus în discuţia părţilor şi de a face o corectă calificare în drept a acţiunii civile.
2. La prima zi de înfăţişare, trebuia lămurit obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, instanţa de recurs neputând efectua în aceste condiţii o verificare a legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate.
3. Cauza a fost judecată fără să se stabilească în concret obiectul acţiunii civile şi al temeiului de drept al acesteia după punerea în discuţia părţilor. Or, aceste lipsuri echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că hotărârea instanţei de fond este nelegală, având în vedere motivele arătate mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 36/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia preliminară a tardivităţii formulării cererii de recurs invocată de către intimată este neîntemeiată deoarece sentinţa recurată i-a fost comunicată recurentului la data de 11.01.2008 iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 18.01.2008, cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 rap. la art. 301 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei recursul se dovedeşte a fi nefondat întrucât reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 15.08.1975-10.02.1992 în funcţia de electrician. Pentru perioada 15.08.1975-03.05.1978 a fost încadrat ca electrician întreţinere, deservind întreaga unitate. Pentru această perioadă, reclamantului i s-a acordat grupa a II-a de muncă conform adeverinţei nr. 2189/09.11.2007, pe baza datelor extrase din ştatele de plată existente în arhiva societăţii şi a menţiunilor din carnetul de muncă. Solicitarea reclamantului de a-i fi acordată grupa I de muncă întrucât activitatea sa a fost desfăşurată în cadrul secţiei G. vine în contradictoriu cu ceea ce reiese din anexele 2, 3, 4, 5, 6 unde reclamantul figurează ca „electrician” în „ atelier electric”.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 231 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contradicţia între soluţia adoptată şi motivarea dată prin sentinţă este de natură a crea confuzie şi datorită împrejurării că în minuta sentinţei aflate la fila 190, există modificări ale cifrelor reprezentând exact acest element al disputei juridice, care nu sunt confirmate prin semnătura magistraţilor, făcând imposibilă verificarea a ceea ce a hotărât completul de judecată cu prilejul deliberării.
2. La examenul de legalitate şi temeinicie declanşat prin exercitarea recursului, este incident în cauză art. 3041 C. proc. civ., lipsind motivarea soluţiei adoptate în raport de dezlegarea dată pretenţiilor reclamantului, ceea ce impune reluarea ciclului judecăţii pentru ca în primă instanţă să fie verificate toate petitele acţiunii introductive iar soluţia dată fiecăruia dintre acestea să aibă corespondent atât în motivarea în fapt şi în drept cât şi în hotărârea de admitere sau respingere a cererii de chemare în judecată corespunzătoare pretenţiilor cu care a fost legal învestită.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 110 din 30 (6) ianuarie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate admite ca pentru prima dată în cadrul unei contestaţii formulate direct în instanţă să se solicite stabilirea drepturilor ce decurg din contestarea indirectă a unei decizii de pensionare fără ca aceasta să fi fost făcută prin procedura specifică prevăzută de art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) şi 24 din H.G. nr. 263/2005 care se completează cu art. 86-88 din Legea nr. 19/2000 căci în acest fel s-ar admite eludarea termenului şi a procedurii astfel stabilite, dacă s-ar admite că este opţională. De asemenea, în mod nelegal prima instanţă a admis acţiunea fără să respecte prevederile art. 111 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta avea în mod evident posibilitatea să formuleze o acţiune în realizare, situaţie în care acţiunea în constatare este inadmisibilă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2173 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond şi cum în fapt susţine şi reclamantul înscrierile din carnetul de muncă fac dovada deplină a evoluţiei profesionale a reclamantului. Din aceste înscrieri rezultă că în perioada în litigiu acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul secţiei III-N. ca strungar. Corespunzător acestui loc de muncă reclamantului i-a fost recunoscută grupa a II-a de muncă. În consecinţă cererea reclamantului de a i se recunoaşte desfăşurarea activităţii în grupa I de muncă este nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 852 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv de pe dovada de înmânare a citaţiei la fond, rezultă că instanţa nu a comunicat recurentei pârâte, un exemplar de pe cererea de chemare în judecată, motiv pentru care această parte nu a putut depune întâmpinare şi nu a putut să-şi facă toate apărările necesare.
Prin necomunicarea unei copii de pe acţiune, partea recurentă a fost privată de un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din CEDO, şi a fost încălcat principiul contradictorialităţii, care constă tocmai în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, de a formula cereri, propune şi administra probe şi de a formula concluzii, cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1049 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflicte de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Societatea pârâtă a nesocotit aceste prevederi legale. Contrar susţinerilor sale, apărătorul ales nu a fost prezent la judecata pe fond a cauzei, situaţie în care nu putea figura ca prezent în practicau sentinţei atacate. Apărătorul a fost prezent la termene, dar nu a dat curs solicitărilor instanţei în sensul de a depune la dosar actele necesare soluţionării cauzei. Faţă de această situaţie, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamant. Data începerii raporturilor juridice de muncă a fost stabilită funcţie de declaraţia martorului audiat, data încetării acestor raporturi fiind menţionată în carnetul de muncă în conformitate cu decizia nr. 77/16.08.2006.
2. Conform susţinerilor sale neînlăturate de pârâtă prin mijloacele de probă ce-i stăteau la dispoziţie conform prevederilor legale sus arătate s-a apreciat că reclamantul a prestat muncă suplimentară în întreg intervalul în care a avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă.
3. Aşa cum a recunoscut pârâta la interogator, reclamantul nu beneficiat de concediu legal de odihnă în perioada în care a prestat activitate, astfel încât se impune compensarea lui în bani conform art. 141 alin. (4) Codul Muncii, aplanând încetarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Restrângerea sistemului probatoriu propus de reclamant prin acţiunea introductivă, doar la înscrisuri, de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nedovedite, reprezintă o interpretare greşită a normelor legale, criticile recurentului sub acest aspect vizându-se astfel, a fi fondate.
2. În speţă din declaraţia martorului H.N., coleg de muncă cu reclamantul, reiese că acesta a lucrat efectiv şi şi-a desfăşurat întregul program de lucru în secţia U., pe postul de M. Aceste declaraţii se coroborează şi cu menţiunile din carnetul de muncă vizând calificarea reclamantului în această meserie, respectiv de M. Poziţia procesuală a pârâtei fundamentată pe documentele existente la societate completează aceste probe în sensul că reclamantul angajat în funcţia de M. a beneficiat de sporuri pentru condiţii grele. Aşa fiind, aceste probe, confirmă susţinerea reclamantului că a prestat în perioada menţionată în petitul acţiunii, activitatea de M. în cadrul acestui angajator, secţia U. Or, în Anexa 7 la CCM activitatea de M. din cadrul secţiei U. este menţionată ca fiind încadrată în gr.I a de muncă cu trimitere la Anexa nr. 1A a Ordinul nr. 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primind cererea de demisei a reclamantei, pârâta şi-a dat acordul la încetarea raporturilor de muncă, şi fiind întrunită manifestarea concordantă de voinţă a părţilor, contractul de muncă al reclamantei a încetat prin acord, singura situaţie ce poate explica încetarea raporturilor de muncă anterior expirării perioadei de preaviz. Este adevărat că demisia nu se aprobă, angajatorul doar luând act de existenţa ei. Însă dacă angajatorul – fără a renunţa la preaviz – se pronunţă favorabil încetării contractului individual de muncă înainte de împlinirea termenului respectiv şi salariatul nu se opune, temeiul încetării contractului în cauză este, în acest caz, voinţa comună a părţilor (de la data la care angajatorul şi-a exprimat voinţa sa).
2. Având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta au încetat a doua zi după depunerea cererii, că pârâta nu a renunţat la termenul de preaviz, iar reclamanta nu s-a mai prezentat la lucru din data depunerii cererii, este clar că temeiul încetării contractului individual de muncă al reclamantei l-a reprezentat acordul de voinţă al părţilor şi nu demisia sa, deoarece în caz contrar pârâta trebuia să procedeze la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei pentru lipsa nejustificată de la lucru din ziua următoare celei ce a urmat depunerii cererii de demisie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1169 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a fost în măsură să dovedească temeinicia şi realitatea susţinerilor sale, neexistând nicio probă la dosar din care să rezulte secţia în care acesta şi-a desfăşurat realmente activitatea pentru a se putea face sau nu încadrarea meseriilor sale în grupa I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1034 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I şi îi de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
2. În speţă, din declaraţia martorului S.E., coleg de muncă cu reclamantul, reiese că acesta a lucrat efectiv şi şi-a desfăşurat întregul program de lucru în secţia V., pe postul de forjor. Această declaraţie se coroborează cu adeverinţa nr. 456/2007 emisă de angajator, depusă în prima fază procesuală, în sensul că reclamantul a lucrat în condiţii grele. Aşa fiind, aceste probe confirmă susţinerea reclamantului că a prestat în perioada menţionată în petitul acţiunii, respectiv 1.03.1971-27.06.1983, activitatea deforjor în cadrul acestui angajator, secţia V. Or, în Anexa 7 la CCM activitatea de forjor din cadrul secţiei V. este menţionată ca fiind încadrată în grupa I a de muncă. Restrângerea sistemului probatoriu doar la înscrisuri de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiate, reprezintă o interpretare greşită a normelor legale, criticile recurentului sub acest aspect vizându-se astfel, a fi fondate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 614 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de munca şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale [art. 2. alin. (2)] nu poate conduce la altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuţie, recurentei i-au fost aplicate corect dispoziţiile din legislaţia anterioară referitoare la grupa de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 589 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de munca şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale [art. 2. alin. (2)] nu poate conduce la altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuţie recurentei i-au fost aplicate corect dispoziţiile incidente din legislaţia anterioară referitoare la grupa de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 840 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Regionala de Transport Feroviar de Călători B are calitatea de angajator şi calitate procesuală pasivă. Chiar dacă din regulamentul de organizare şi funcţionare a Regionalei de Transport Feroviar de Călători rezultă că această regională din B are statut de sucursală şi nu are personalitate juridică proprie, nu se poate reţine că nu justifică în speţă calitatea procesuală pasivă, atâta timp cât având organe de conducere proprii şi autonomie în activitatea sa comercială în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziţie şi în executarea obligaţiilor asumate. Aşadar, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Codul Muncii şi respectiv art. 41 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că „societăţile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere”.
2. Recursul face trimitere la raportul de cercetare, ca înscris prin care i se aduce la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, însă acest înscris nu este datat de emitent, astfel încât susţinerea recurentei conform căreia termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii pentru aplicarea sancţiunii disciplinare ar curge de la data redactării acestui raport, nu poate fi primită, nefiind dovedită.
3. Din studiul „notei de relaţii” întocmită de angajator şi având dată certă de întocmire 25.02.2008 rezultă că de la această dată, conducerea regionalei, prin directorul său, a luat la cunoştinţă despre abaterile contestatorului, fiind calificate ca şi „abateri disciplinare”. Nota de relaţii este şi semnată de directorul regionalei ceea ce nu poate înlătura reţinerea instanţei de fond că prin acest înscris sunt îndeplinite condiţiile art. 268 Codul Muncii, respectiv „luarea la cunoştinţă” şi încadrarea faptelor săvârşite ca şi „abateri disciplinare”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 975/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
2. Împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu, în mod corect nu a fost reţinută având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în august 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-iulie 2007, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
3. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 572 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile-adică persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferenţial. Mai mult chiar dacă cele două situaţii sunt comparabile, este permisă distincţia între astfel de situaţii dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă sau, astfel spus, diferenţierea urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate.
2. Jurisprudenţa Curţii nu defineşte noţiunea de situaţii analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni care rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
3. Acordarea sporului de 10 % urmăreşte un scop legitim, constând în acordarea lui persoanelor cu atribuţii de serviciu complexe, cu responsabilităţi şi volum de muncă superioare celor ale reclamantelor şi faţă de cuantumul acestuia, respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate. Indemnizaţia este acordată tocmai pentru activitatea suplimentară depusă de grefierii care pe lângă activităţile specifice şedinţei de judecată mai au printre atribuţii şi activităţi menţionate în articol, deci prestează o muncă în plus, motiv pentru care nu se poate reţine o discriminare întrucât se primeşte un salariu mai mare tocmai pentru că este vorba de o muncă suplimentară.
4. Într-adevăr, pentru muncă egală trebuie primit un salariu egal, însă în aplicarea acestui principiu la activităţile limitativ prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu s-ar primi un anumit spor sau o anumită indemnizaţie, aceştia din urmă ar fi discriminaţi în raport de cei care ar primi acelaşi salariu însă pentru o muncă cu mai puţine atribuţii. Sub acest aspect este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că indemnizaţia concretizează într-un procent din salariu brut în raport de timpul efectiv lucrat, se acordă numai personalului care desfăşoară activităţi ce implică un grad sporit de dificultate şi responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuţie este diferită de celelalte activităţi îndeplinite în mod obişnuit de personalul auxiliar.
5. Pentru muncă egală trebuie primit un salariu egal, însă în aplicarea acestui principiu la activităţile limitativ prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu s-ar primi un anumit spor sau o anumită indemnizaţie, aceştia din urmă ar fi discriminaţi în raport de cei care ar primi acelaşi salariu însă pentru o muncă cu mai puţine atribuţii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 489 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din probatoriul administrat la fondul cauzei, rezultă că societatea-pârâtă avea dificultăţi financiare, atât pe anul 2006 cât şi pe anul 2007, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Curtea constatând caracterul real şi serios al motivelor invocate de către angajator la concedierea salariatului.
2. Simpla intenţie a angajatorului de a reduce costurile salariale, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 1 al Consiliului de Administraţie, nu constituie dificultăţi economice în înţelesul disp. art. 65 Codul Muncii, aptă să fundamenteze decizia de concediere.
3. Împrejurarea că în anul 2007 pierderile societăţii au fost mai mici decât în anul 2006 nu este de natură a schimba pe fond situaţia financiară a pârâtei întrucât starea de normalitate este aceea de a aduce profit, iar nu de a înregistra succesiv pierderi, aşa cum arată şi recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9169 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anterior, pe data de 29 decembrie 2006, intimata Grupul Şcolar Agricol E. a emis decizia nr. 219 prin care aceleaşi contestatoare i s-a modificat unilateral contractul de muncă, în acelaşi sens fiind trecută din postul de bibliotecar cu ½ normă în postul de supraveghetor de normă cu ½ de normă, însă prin sentinţa Tribunalului Dolj contestatoarea în mod legal a fost reintegrată şi repusă în drepturi, pe postul de bibliotecar.
2. Art. 41 şi 48 din Codul Muncii stipulează faptul că contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute în acest cod modificarea unilaterală vizând oricare din elementele privind durata contractului; locul muncii; felul muncii; condiţiile de muncă; salariul; timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului doar în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau că măsură de protecţie a salariatului, însă numai pe o perioadă temporară şi nu definitivă. Aplicând aceste dispoziţii legale şl situaţia de fapt se constată că în mod întemeiat, aceasta a considerat că dispoziţia nr. 239/30 iulie 2007 a fost emisă de către intimată în mod nelegal, reprezentând o modificare unilaterală a contractului de muncă, fiindu-i modificate contestatoarei două elemente esenţiale ale acestui act, respectiv felul muncii şi salarizarea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5869 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a constatat in mod nulitatea absolută a deciziei nr 218 din 28.10.2007 emisă de intimată în raport de prevederile art. 263 alin. (2) din Codul Muncii, întrucât aceasta nu prevede temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, termenul în care poate fi contestată şi instanţa competentă, obligând, în mod corect, intimata la plata de despăgubiri către contestatoare, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit pentru funcţia de director adjunct şi salariul încasat începând cu 29.11.2007 şi până la reîncadrarea efectivă pe această funcţie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4648 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, beneficiarul căruia i-a fost suspendată indemnizaţia pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. a), va putea fi repus în plată după depunerea unei cereri, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării. De asemenea, acesta trebuie să facă dovada că nu şi-a îndeplinit obligaţia menţionată anterior din motive neimputabile lui. Contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege timp de 60 zile calendaristice, de la data suspendării indemnizaţiei şi până la data emiterii deciziei de încetare a, rămânând în pasivitate, fără a manifesta vreun interes legat de indemnizaţia să de şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3340 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ, neadmiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, anulând astfel în mod greşit măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii, înscrisă în carnetul de muncă al reclamantei-intimate.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1605/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantei, formulată prin acţiunea promovată, dar s-a pronunţat asupra anulării măsurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă, deşi nu a fost învestită în această privinţă, astfel încât a soluţionat procesul fără a cerceta fondul.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1525/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cazul contestatorului, perioada de probă a fost stabilită la debutul în funcţia de director de sucursală, adică începând cu data 15.04.2005, stabilirea unei noi perioade de probă pentru aceeaşi funcţie fiind prohibită de dispoziţiile art. 32 din Codul Muncii.
2. În condiţiile în care prin decizia contestată s-a dispus eliberarea din funcţie a contestatorului, funcţie pentru care avea încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată, fără acordul salariatului şi fără a se încheia un alt contract individual de muncă pentru altă funcţie, măsura dispusă reprezintă practic o concediere pentru necorespundere profesională, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, potrivit cărora decizia trebuie să fie motivată în fapt şi în drept.
3. În cuprinsul deciziei contestate nu se regăseşte decât o motivare sumară în fapt, cu trimitere la procesul-verbal al Comisiei de verificare a aptitudinilor salariaţilor, decizia nefiind motivată în drept, astfel încât, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recursul este fondat, constatându-se nulitatea deciziei şi dispunându-se reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii deciziei, în baza art. 78 alin. (2) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 963 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Hotărârea instanţei de fond cuprinde considerente străine de pricina dedusă judecăţii, în sensul că este examinată temeinicia măsurii dispuse de angajator în funcţie de o stare de fapt care nu a fost avută în vedere la momentul emiterii deciziei. Pe de altă parte, este contradictorie şi sumară motivarea privitoare la încadrarea juridică a măsurii dispuse prin decizia nr. 146/24.05.2005, în sensul că aceasta este considerată eliberare din funcţia de conducere, dar în acelaşi timp nu este reţinută ca modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Nu este precizat temeiul legal al eliberării din funcţia de conducere, iar trimiterea la convenţia părţilor nu este suficientă în condiţiile în care acest acord de voinţe nu este examinat prin prisma motivelor arătate în contestaţie.
2. Este contradictorie şi sumară motivarea privitoare la încadrarea juridică a măsurii dispuse, în sensul că aceasta este considerată eliberare din funcţia de conducere, dar în acelaşi timp nu este reţinută ca modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 306/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală, art. 282 alin. (3) C. proc. civ. dispune că apelul (sau recursul, conform art. 316 Cod procură civilă) împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, ceea ce înseamnă că în cererea de apel/recurs nu este necesar să se facă menţine specială despre o anumită încheiere şi că, prin apelul/recursul îndreptat împotriva unei sentinţe, partea se poate plânge chiar şi numai cu privire la o încheiere premergătoare (cu condiţia de a justifica un interes).
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 250 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Susţinerile intimatei potrivit cărora, deciziei în litigiu, prin care s-a luat măsura revocării din funcţie a contestatorului, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, ci numai cele ale H.G. nr. 625/1998 potrivit cărora directorul general al ARR poate lua măsura revocării din funcţie a şefului de agenţie, sunt neîntemeiate, întrucât între contestator şi intimată a existat un raport juridic de muncă născut din contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. Pe cale de consecinţă, decizia în litigiu este nelegală chiar dacă ea ar fi privită ca o modificare unilaterală de contract individual de muncă sub aspectul felului muncii sau ca o decizie de sancţionare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2. Din perspectiva modificări unilaterale a contractului de muncă ea încalcă dispoziţiile art. 41 (1) Codul Muncii, potrivit cărora „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din cod „cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod” şi dacă se referă la unul dintre elemente, numai că dispoziţiile acestui ultim text de lege trebuie coroborate cu cele ale art. 17 alin. (4) Codul Muncii, potrivit cărora „orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, în termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului”, ceea ce nu este cazul în speţă.
3. Autoritatea Rutieră Română, în interesul căreia cele două interveniente au formulat cerere de intervenţia, a formulat tardiv recursul împotriva sentinţei instanţei de fond, situaţie în care acesta a fost respins şi faţă de care, recursul introdus de interveniente apare ca inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 152/R-CM din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt suficiente elemente care demonstrează încălcarea atribuţiilor de serviciu, îndeplinirea lor defectuoasă iar apărările invocate nu au forţa de a înlătura vinovăţia contestatorilor. Se va reţine, prin urmare, că sunt întrunite elementele răspunderii materiale reglementate de dispoziţiile art. 102 şi urm. din Legea nr. 10/1972 şi că au fost respectate limitele răspunderii prevăzute de art. 105 alin. (2) din lege la emiterea deciziei de imputare.
2. Nu pot fi reţinute apărări precum aceea că salariata era ocupată şi cu gestiunea celeilalte mori, din moment ce accesul în Moara H. nu era permis în absenţa acesteia, fapt rezultat din mărturisirea părţii şi din celelalte răspunsuri la interogatoriu.
3. Contestatorul D.B. a încălcat şi o altă obligaţie de serviciu deschizând uşa de acces în moară în lipsa gestionarei şi neanunţând şefii despre aceasta. Un aspect omis a fi avut din vedere este acela că bunurile sustrase erau greu de transportat, presupuneau prezenţa mai multor persoane, chiar mijloace de transport, zgomot şi spaţiu. Or, se putea că toate acestea să nu fie observate numai dacă paza fixă sau cea mobilă nu era asigurată corespunzător.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 148/CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul a fost sancţionat, în mod corect, de către Liceul pentru deficienţi de vedere B, cu reducerea salariului de bază cu 15% pe 6 luni, în baza dispoziţiile art. 116 lit. c) din Legea nr. 128/1997, reţinându-se ca abatere disciplinară comportamentul neadecvat în relaţiile cu colegii şi perturbarea activităţii şcolare, precum şi depăşirea sarcinilor de serviciu prin inoportunarea educatoarei B. F.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului conform art. 287 din Codul Muncii, în condiţiile în care recurenţii au susţinut că intimata nu a contestat evaluarea, aceasta trebuia să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că a urmat această procedură, ceea ce nu s-a realizat.
2. Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege; dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
3. Reclamanta nu a respectat condiţia extrinsecă a cererii de chemare judecată instituită de art. 19 din H.G. nr. 749/1998. Această procedură, în care soluţionarea contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită organului ierarhic superior celui care a emis actul, este obligatorie deoarece nu întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie-caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenta, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective. În consecinţă, procedura prealabilă nu este o jurisdicţie specială administrativă, facultativă conform art. 21 alin. (4) din Constituţie.
4. În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanţă aplicând greşit dispoziţiile legale menţionate anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1277/R din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Din conţinutul art. 75 din Legea nr. 76/2002 reies foarte clar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care solicită un atare drept, respectiv: să se încadreze în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj, într-o altă localitate şi să-şi schimbe domiciliul urmare acestui fapt.
2. Faptul că reclamanta a solicitat indemnizaţia de instalare în termen de 7 luni de la angajare, nu poate conduce la concluzia invocată de recurentă, vizând lipsa unui termen rezonabil, atâta timp cât cererea să s-a încadrat în termenul legal, considerat că atare de legiuitor că fiind rezonabil.
3. Reclamanta-intimată este îndreptăţită la plata dreptului pretins, textul de lege nedistingând, în a condiţiona acordarea primei de instalare de o anumită distanţă între localităţii şi nici de a fi solicitat imediat după încadrarea în muncă.
4. textul de lege nu condiţionează acordarea acestui drept de o anumită distanţa între localităţii (aşa cum este cazul la acordarea primei de încadrare reglementată de articolul de lege precedent, respectiv art. 74), iar cu privire la termenul de solicitare acestui drept, legiuitorul este imperativ în conţinutul art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 934/10.06.2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 76/2002 în care stabileşte expres că: „drepturile prevăzute la art. 74 sau art. 75 din Legea nr. 76/2002 se solicită în termen de maxim 12 luni de la data încadrării în muncă”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1147 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
Doar contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, conform art. 400 alin. (2) C.pr. civilă, ceea ce nu este cazul de faţă, când se contestă chiar formele de executare propriu-zisă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 569/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. H.G. nr. 492/2003 nu stabileşte modul de revocare din funcţie a directorilor executivi ci stabileşte competenţele diferitelor organe din B.G numire şi revocare din funcţie: directorul general şi Consiliul de Administraţie.
2. Atunci când directorul general apreciază că nu mai poate colabora în desfăşurarea activităţii cu un director executiv, indiferent din ce considerente (profesionale, disciplinare, morale, etice, chiar şi politice etc.) are prerogativa recunoscută de lege de a propune consiliului de administraţie revocarea din funcţie a acestui director executiv. Rămâne la aprecierea consiliului de administraţie să stabilească în ce măsură revocarea unui director este în interesul eficientizării activităţii regiei, în vederea realizării obiectului de activitate.În consecinţă, nu au relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei aspectele invocate de contestatoare referitoare la calitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, la îndeplinirea indicatorilor de performanţă sau la premierile lunare.
3. recurenta fiind remunerată cu un salariu, stabilindu-se şi alte drepturi băneşti : spor vechime, număr zile de concediu, în temeiul unui contract individual de muncă având deci calitatea de salariat care îndeplineşte o funcţie de conducere, activitatea să nu poate fi supusă decât regimului Codului Muncii şi nu unui contract comercial. În atare condiţii competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă nu poate fi decât a completelor specializate de litigii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 558/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de încadrare în gard de invaliditate cu 1967 din 16.07.2007 nu a fost contestată de contestator în termenul legal, astfel că ea şi-a produs efectul: emiterea deciziei de pensie nr. (...)/08.08.2007 prin care s-a stabilit o pensie, în sumă de 431 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 317/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât timp intimata nu a emis decizie de reintegrare în funcţie a contestatoarei, datorează acesteia cu titlu de despăgubiri drepturile salariale şi în prezent.
2. Prima instanţă a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi a încălcat normele imperative de competenţă materială prevăzute de art. 400 alin. (2) C. proc. civ, conform cărora contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
3. Prin noţiunea de interes se înţelege folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte partea care promovează acţiunea.
4. Cerere de chemare în judecată este actul procedural ce constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant şi pârât, fixând cadrul procesual în care se desfăşoară judecata cu privire atât la părţi cât şi la obiectul litigiului. Instanţa este ţinută de obiectul cererii şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care nu se poate da altceva decât ceea ce s-a cerut.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 107/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatorul beneficiază de rezervarea catedrei la unitatea intimată potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic, precum şi prevederile art. 6 alin. (3) al Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3958/2005. Recurentul a încălcat prevederile legale menţionate anterior, situaţie în care măsura suspendării contractului individual de muncă a fost anulată, cu toate consecinţele legale, respectiv repunerea în drepturi şi plata drepturilor salariale, în condiţiile în care suspendarea prestării muncii de către salariat s-a dispus nelegal de către angajator şi culpa pentru situaţia creată aparţine acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9397 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Nu are relevanţă faptul că se invocă primirea unei noi adrese de neîncepere a urmăririi penale din partea Parchetului, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, atâta vreme cât s-a stabilit în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 977/5.10.2005 a Tribunalului Dâmboviţa că cele două cereri ale reclamantului, identice cu cele formulate în prezenta cauză sunt tardive.
2. Prima comunicare a neînceperii urmăririi penale din partea Parchetului a fost primită de recurent în 2001, astfel că de atunci începe să curgă termenul de prescripţie, orice cereri ulterioare ale recurentului adresate Parchetului pentru comunicarea soluţiei date în dosarul penal nefiind în măsură a determina repunerea în termen pentru atacarea deciziei 709/2000 şi dispunerea repunerii în funcţie.
3. Capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 709/2000 a fost respins ca tardiv în mod temeinic de instanţa de fond, intervenind totodata şi prescripţia dreptului la acţiune pentru capătul de cerere referitor la repunerea în funcţia anterioară.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 501 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta penală trebuie să vizeze atribuţiile derivând din profesia exercitată de salariat la data suspendării raporturilor de muncă, şi nu disciplina muncii în unitate, a cărei încălcare atrage răspunderea disciplinară conform art. 258 şi urm. Codul Muncii. Aceasta înseamnă că nu se regăseşte în cauză incompatibilitatea între faptele penale pentru care se solicită începerea urmăririi penale şi funcţia deţinută de contestatoare la data emiterii deciziei astfel că măsura suspendării contractului individual de muncă al contestatoarei este netemeinică şi nelegală
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 388/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea contractului individual de muncă, reprezintă un proces ce se desfăşoară în timp. În acest interval de timp, pot interveni anumite împrejurări prevăzute chiar de lege, care să împiedice temporar înfăptuirea obiectivului şi efectelor contractului, chiar a obligaţiilor reciproce ale părţilor. T. astfel suspendarea acestuia.
2. Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului.
3. Suspendarea din funcţie a contestatorului, este o măsură legală care protejează unitatea intimată faţă de pericolul continuării activităţii ilicite; este un drept de opţiune al angajatorului. Ulterior, în situaţia în care se va constata nevinovăţia acestuia, prevederile legale îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Faptul că are în prezent o situaţie materială dificilă sau durata procedurilor penale nu constituie motive de anulare a deciziei.
4. Instanţa nu a putut aprecia asupra legalităţii plângerii penale sau asupra vinovăţiei contestatorului. Chiar dacă, la data faptei, contestatorul se afla în concediu de odihnă, acest aspect va avea relevanţă în cadrul cercetării penale, nu în cadrul prezentei contestaţii. De vreme ce există o plângere penală, este legală şi măsura suspendării.
5. Lipsa unei rezoluţii de neîncepere a urmării penale a contestatorului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se constate nevinovăţia acestuia, duce la concluzia că motivele de suspendare a contractului individual de muncă dintre cele două părţi subzistă, sens în care a respins că nefondată contestaţia.
Facultatea de a suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consacrată în Constituţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 549/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, potrivit art. 52 alin. (1) din Codul Muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă. În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 401/R-CM din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul Muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Deci, textul de lege este clar şi nu poate da naştere la alte interpretări: se plătesc despăgubiri de către angajator numai în cazul constatării nevinovăţiei salariatului.
2. Cu privire la daunele morale, de asemenea, se apreciază că în mod corect au fost respinse de către prima instanţă, întrucât nu s-a dovedit că pârâta a acţionat în mod abuziv prin introducerea plângerii împotriva Ordonanţei nr. 1333/P/2006, liberul acces la justiţie fiind un principiu aplicabil oricărei persoane, fizice sau juridice, indiferente de instituţia unde a înregistrat plângerea.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia analizată este lipsită de suport deoarece plângerea penală nu există, iar din conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că înscrisurile depuse considerate a avea acest caracter sunt simple sesizări privitoare la verificarea unor situaţii de fapt şi nu plângeri penale în înţelesul legal al termenului. Susţinerile intimatei în recurs, sunt nefondate reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală a actualului consiliu de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 339/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă. În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
2. Verificând dacă prima condiţie pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii, este îndeplinită, întrucât pretinsa plângere penală nu îndeplineşte cerinţele art. 222 alin. (2) Cod procedură penală care se referă la conţinutul plângerii. În acest sens, textul evocat prevede că plângerea penală trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază. În cauză, după ce a expus conflictul dintre părţi care a degenerat într-un scandal la data de 8 iunie 2007, în plângerea respectivă, intimata a indicat mai multe articole din Codul penal, apreciind că situaţia de fapt expusă constituie infracţiunile prevăzute de aceste articole.
Or, obligaţia să era în principal să descrie în detaliu faptele şi să arate mijloacele de probă pentru a permite organului de cercetare penală, singurul competent, să facă încadrarea juridică corectă dacă e cazul. Dacă din punct de vedere penal nu a procedat corect, plângerea neavând caracterul unui act procedural valabil de sesizare a organului de cercetare penală, cu atât mai mult din punctul de vedere al dreptului muncii este ineficace. Din conţinutul acesteia nu rezultă, deşi era obligatoriu, care erau atribuţiile de serviciu şi funcţia contestatorului, ce anume fapte a săvârşit şi cum au contravenit acestea atribuţiilor de serviciu. În aceste condiţii nu se poate verifica cea de-a doua cerinţă prevăzută de art. 52 lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, anume dacă contestatorul este incompatibil să exercite funcţia pe care o deţine, urmarea formulării plângerii penale împotriva sa. Din această perspectivă şi în conţinutul deciziei de suspendare trebuia descrisă fapta săvârşită de contestator, arătat cum se dovedeşte, menţionată funcţia deţinută de contestator, atribuţiile lui de serviciu conform fişei postului şi precizat concret în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptei respective. Or, cum decizia analizată nu are acest conţinut, rezultă că este nemotivată, ceea ce determină nulitatea ei absolută.
3. Nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, deoarece aceasta este doar o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă.
Susţinerile intimatei în recurs sunt nefondate, reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului, deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 337/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este atributul instanţei de judecată a examina dacă faptele pentru care s-a formulat plângerea penală sunt incompatibile cu funcţia deţinută de salariat pentru a se putea dispune suspendarea raporturilor de muncă până la finalizarea procesului penal printr-o hotărâre definitivă. Pentru că suspendarea contractului de muncă are consecinţe importante pentru ambele părţi faţă de durata destul de mare pentru care sunt oprite prestarea muncii de către salariat şi plata drepturilor de natură salarială de către angajator, aşa cum prevede art. 49 alin. (2) Codul Muncii, respingerea cererii de suspendare a judecăţii răspunde necesităţii de a se lămuri în regim de urgenţă legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse de angajator.
2. Din înscrisurile aflate la dosar nu a rezultat că a intervenit suspendarea contractului de muncă al contestatoarei pentru incapacitate temporară de muncă, urmată de plata indemnizaţiei de concediu medical. Aceasta înseamnă că printr-o greşită apreciere a probelor soluţia adoptată de tribunal nu constituie o integrală repunere a părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei anulate. Pentru aceste considerente se va reţine că soluţia instanţei de fond, constând în anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă al contestatoarei, este legală şi temeinică, astfel că nu se regăsesc cu privire la aceasta motivele de modificare reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 303/R-CM din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă presupune de fapt o suspendare a principalelor sale efecte şi anume prestarea muncii şi plata acesteia. In speţă angajatorul a dispus suspendarea din iniţiativa să a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti. De altfel, această suspendare era o obligaţie şi nu doar o facultate prevăzută de legea cadru ce reglementează raporturile juridice de muncă şi reprezintă o măsură de protecţia a angajatului. Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală în baza rezoluţiei parchetului, suspendarea contractului individual de muncă încetează iar angajatorul are obligaţia de a reveni asupra deciziei de suspendare şi de a-l primi pe salariat la serviciu.
2. Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea contestatorului E.G., în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007; a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei; a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului; a respins cererea de suspendare a deciziei ca fiind rămasă fără obiect, respingând cererea de acordare daune morale, instanţa de fond pronunţând o sentinţă fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
3. Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie, în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale şi instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R-CM din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că intimata nu a procedat la completarea carnetului de munca, în conformitate cu sentinta nr. 797/26.02.2002, nu-l îndreptateste pe recurentul reclamant să promoveze o noua actiune, lucrul judecat avand ca efecte, intre altele, exclusivitatea – care face că un nou litigiu între aceleasi parti, pentru acelasi obiect şi cu aceeasi cauză să nu mai fie cu putinţă şi executorialitatea – care face că hotararea să poata fi pusa în executare silita la cererea partii care castigat procesul.
2. Soluţionarea greşită a cererii de completare a carnetului de munca pe perioada 12.02.2000-1.07.2005 este, de asemenea, nefondată, tribunalul soluţionând acest petit în considerarea faptului că reclamantul nu si-a manifestat intenţia de reluare a activităţii şi nu există nici vreo hotarare judecătoreasca pentru perioada menţionată.
3. Câta vreme petentul nu si-a manifestat vointa de a reveni pe postul detinut anterior, reintegrarea să nu poate avea loc sine die, iar fara prestarea muncii corespunzatoare functiei sale, petentul nu este indreptatit să solicite nici drepturi banesti şi nici obligarea intimatei la plata CAS.
4. Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza şi este intre aceleasi parti, facuta de ele şi în contra lor în aceeasi calitate. Potrivit acestui din urma text, rezulta că elementele autoritatii de lucru judecat sunt partile, obiectul şi cauza, care trebuie să fie aceleasi în ambele cereri. Se constata, asadar, că în raport de sentinta mentionata, sunt intrunite toate elementele cerute de art. 1201 C.civ., litigiul de fata avand aceleasi parti, obiect şi cauza. Cauza, că element al autoritatii de lucru judecat, este fundamentul raportului juridic dedus judecatii, temeiul juridic al cererii, care nu se confunda cu cauza actiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10106 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 pot beneficia de indemnizaţie de şomaj persoanele care au prestat muncă în baza unui contract individual de muncă şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile şi numai dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii.
2. Analizând dosarul instanţei de fond se constată că nu există o cerere de chemare în garanţie formulată de către părţile din proces şi mai mult decât atât aşa-zisul chemat în garanţie SC J. GAZ SRL, a fost citat şi i s-a comunicat copia acţiunii reclamantului la o altă adresă decât cea la care-şi are sediul, aşa cum reiese din adresa Oficiului Registrului. De asemenea instanţa de fond nu a făcut verificări cu privire la situaţia acestei societăţi care, aşa cum a arătat reclamantul, se află în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, astfel încât se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9114 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea a fost pensionată pentru invaliditate pe o perioadă ce depăşeşte 12 luni, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (11) lit. b) din Legea nr. 76/2002, care se referă la persoane pentru care perioada de pensionare nu depăşeşte 12 luni, ci dispoziţiile art. 35 alin. (2), potrivit cărora, calculul stagiului minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 313/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât întârzierea încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj se datorează culpei angajatorului, în baza art. 312 şi 60 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a modificat în parte sentinţa recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie a SC U. V. SA care va fi obligată la plata sumelor reţinute contestatoarei ca urmare a anulării deciziilor în speţă de către instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 256/M din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât întârzierea încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj se datorează culpei angajatorului, în baza art. 312 şi 60 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a modificat în parte sentinţa recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie a SC U. V. SA care va fi obligată la plata sumelor reţinute contestatoarei ca urmare a anulării deciziilor în speţă de către instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 256/M din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 259/7.12.2000, contractul individual de muncă încheiat între rezident şi unitatea sanitară va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligaţiei de a lucra cel puţin 5 ani la unitatea sanitară respectivă atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 salarii medii pe economie.
O.U.G. nr. 259/7.12.2000 nu mai era însă în vigoare la data de 18.06.2001, data încheierii actului adiţional, fiind abrogată prin art. 10 din O.U.G. nr. 58/19.04.2001 şi, ulterior, respinsă prin Legea nr. 605/31.10.2001. Prin urmare, obligaţia legală prevăzută de acest act normativ nu a existat la data la care s-a încheiat actul adiţional.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4694 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta nu şi-a exprimat un consimţământ valabil. Este evident că reclamanta, după absolvirea facultăţii de medicină, după susţinerea unui examen de rezidenţiat, finalizat cu încheierea unui contract de muncă în funcţia de medic a avut dorinţa de a continua cariera de medic. În momentul comunicării adresei nr. 5640/21.03.2000, adresă emisă de chiar Ministerul Sănătăţii şi după semnarea contractului individual de muncă, reclamanta s-a văzut ameninţată cu pierderea posibilităţii de a-şi exercita imediat profesia, de vreme ce Ministerul Sănătăţii, autoritatea centrală în domeniul sanitar, i-a impus încheierea actului adiţional, precizând expres: „În caz contrar, se va anula confirmarea dumneavoastră în rezidenţiat şi implicit ci se va desface contractul de muncă”. În aceste condiţii, reclamanta a semnat actul adiţional, fără a-şi exprima voinţa reală, sub ameninţarea morală că îşi va pierde locul de muncă. Consimţământul reclamantei a fost astfel viciat , violenţa morală exercitată contra sa prin conţinutul adresei fiind determinantă la încheierea actului juridic şi injustă.
2. Actul adiţional limitează dreptul reclamantei la muncă, fiind încheiat în mod abuziv, prin fraudarea intereselor reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10227 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întocmirea actelor adiţionale s-a făcut în mod indubitabil cu vicierea consimţământului reclamantei N.E prin presiuni, nulitatea acestora fiind astfel evidentă, instanţa de fond, în mod legal constatând acest fapt. Anularea „confirmării în rezidenţiat” şi desfacerea contractului de muncă, aşa cum rezultă din adresa nr. 3640 din 21 martie 2000 au constituit ameninţări care desigur, în situaţia reclamantei, au determinat semnarea contractului adiţional.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 234 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
Recurenţii-reclamanţi prin reprezentanţii aleşi şi-au dat acordul la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de S.C. „S.” SA pe anul 2005-2006, inclusiv la Anexa 6, în care nu se mai regăseşte funcţia de inginer în sectorul M. Servicii – Asigurare Servicii, unde funcţionau recurenţii, clauzele acestuia fiindu-le opozabile. Acest Contract Colectiv de Muncă şi actele adiţionale au devenit legea părţilor, producând efecte obligatorii pentru angajator şi angajaţi, neîndreptăţind instanţa la a repune recurenţii în funcţia deţinută anterior întocmirii acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi familie, Decizia nr. 727/R-CM din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 14 alin. (6) din O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin O.U.G. nr. 150/1999, societatea comercială privatizată va fi exonerată de drept de plata oricărei obligaţii bugetare, neevidenţiată în certificatul de obligaţii bugetare emis în conformitate cu alin. (5) din acelaşi act normativ.
Împrejurarea că recurenta a întocmit o declaraţie de inventar, invocată de intimată ca temei al executării silite, nu este de natură să suprime dreptul recurentei-contestatoare de a fi exonerată de drept, conform art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr.88/1997, de plata obligaţiei bugetare în discuţie, această declaraţie fiind un act de evidenţă contabilă care însă nu poate reprezenta un titlu de creanţă deoarece creanţele nu au fost incluse în certificatul de sarcini fiscale şi totodată creanţa menţionată nu este certă, actul fiind supus rectificării.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5674 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond după intrarea în insolvenţă şi numirea administratorului judiciar, fără ca administratorul judiciar să fi fost citat în faţa instanţei de fond. În aceste condiţii sentinţa atacată este una nelegală, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9 şi 312 Cod pr.civilă va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca judecata în fond să se facă cu citarea administratorului judiciar.
2. În rejudecare instanţa de fond va avea în vedere şi dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei potrivit cu care de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare care privesc recuperarea creanţelor deschise împotriva debitoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 408 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte admisibilitatea lămuririi caracterului sumei ce constituie obligaţia de plată a contestatoarei cuprinsă deja într-un titlu executoriu, direct în cadrul cererii de contestaţie la executare în temeiul art. 400 alin. (2) Cod procedură civilă – contestaţie la titlu.
Clarificarea dorită de contestatoare faţă de suma cuprinsă în titlul executoriu – titlu ce a fost executat parţial – reprezintă o modificare a titlului executoriu respectiv, implicând o reducere în momentul executării a sumei cuprinse în titlul executoriu, care ar repune în discuţie întinderea creanţei aspect inadmisibil pe calea contestaţia la titlu.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 314/M din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 581 alin. (1) C. proc. civ., instanta va putea sa ordone masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Textul stabileste, asadar, doua din conditiile de admisibilitate ale cererii de ordonanta presedintiala, anume urgenta si caracterul vremelnic al masurii solicitate a se lua pe aceasta cale, iar din aceasta din urma decurge si o a treia conditie, respectiv ca prin masura luata sa nu se prejudece fondul. Conditia urgentei, apreciata de recurentul reclamant ca fiind indeplinita în cauza, trebuie insa apreciata de instanta în concret, în raport de circumstantele obiective ale cauzei, criteriile subiective fiind irelevante, art. 581 alin. (1) C. proc. civ. enumerand categoriile generale de situatii caracterizate prin urgenta.
2. Masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o suspendare a principalelor sale efecte – prestarea muncii si plata acesteia – insa prejudiciul produs reclamantului prin neplata drepturilor salariale nu este unul care nu s-ar putea reparara, în sensul prevederilor art. 581 C. proc. civ., cata vreme, în cazul constatarii nevinovatiei reclamantului, acesta isi va relua activitatea avuta anterior si i se va plati, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului [art. 52 alin. (2) Codul muncii]. Curtea constata, de asemenea, ca masura solicitata de reclamant nu indeplineste nici cerinta vremelniciei, masurile care se pot lua pe calea ordonantei presedintiale nefiind de natura sa rezolve în fond litigiul dintre parti si avand un caracter limitat în timp. În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, într-adevar, masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o suspendare a principalelor sale efecte – prestarea muncii si plata acesteia – insa prejudiciul produs reclamantului prin neplata drepturilor salariale nu este unul care nu s-ar putea reparara, în sensul prevederilor art. 581 C. proc. civ. Masura de suspendare a măsurii de suspendare a contractului individual de muncă nu indeplineste nici cerinta vremelniciei, masurile care se pot lua pe calea ordonantei presedintiale nefiind de natura sa rezolve în fond litigiul dintre parti si avand un caracter limitat în timp.
Efectuarea cercetarii prealabile si deci a suspendarii contractului pentru efectuarea acestei cercetari nu poate depasi termenul de 30 de zile calendaristice, în raport de dispozitiile art. 268 alin. (1) din Codul Muncii, care dispune ca angajatorul va dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa intermen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4588 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art. 581 C. proc. civ. pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, respectiv dovada urgenţei, neprejudecării fondului şi prevenirea unei pagube iminente, pentru încadrarea reclamantei prin concurs pe postul vacant de consilier juridic.
Excepţia de tardivitate este nefondată întrucât sentinţa recurată i-a fost comunicată reclamantei la data de 4 iulie 2008, iar recursul a fost declarat la 30 iunie 2008 în condiţiile în care sentinţa a fost pronunţată la 24 iunie 2008, astfel că la data declarării recursului nu expirase termenul de 5 zile libere de la pronunţarea sentinţei, iar motivele de recurs au fost depuse tot în cadrul termenului de 5 zile libere.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1472 din 6 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, conform dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., cu motivarea că cererea de suspendare a deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantei poate avea efecte pecuniare nedorite pentru ambele părţi. Astfel, dacă, la fond, contestaţia reclamantei se va respinge, aceasta poate fi obligată la restituirea drepturilor băneşti încasate pe perioada suspendării, câtă vreme contractul de muncă s-a derulat, cu consecinţa suportării unei eventuale insolvabilităţi a reclamantei de către pârâtă.
Dacă se va admite contestaţia, atunci reclamanta va beneficia de reparaţii, conform legii, pentru desfacerea nelegală sau netemeinică a contractului de muncă.
2. Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă, în cazul de faţă a conflictelor de drepturi, este reglementată de Legea nr. 168/1999, care stabileşte în mod clar şi fără echivoc, în art. 74, că soluţionarea cererilor privind conflictele de muncă, având ca obiect şi contractul individual de muncă, se face în regim de urgenţă. Prin instituirea unui regim special – de urgenţă – în soluţionarea conflictelor de drepturi dintre salariat şi angajator legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea nici uneia dintre părţi. În atare situaţie, instituţia ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictelor de muncă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de Legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 295 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea ca dispoziţia legală a cărui neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Aceasta înseamnă că respectiva dispoziţie legală trebuie să fie aplicabilă în speţă şi să aibă înrâurire asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Art. 54 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 prevede că participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra greviştilor sau asupra organizatorilor. Art. 54 alin. (2), a cărui neconstituţionalitate se invocă, prevede că dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă greva este suspendată sau declarată ilegală, potrivit art. 56 sau, după caz, art. 60.
În prezentul litigiu, care are ca obiect declararea ilegală a grevei precum şi constatarea ilegală a grevei de protest nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 54 alin. (2), instanţa nefiind sesizată deocamdată cu aspecte ulterioare declarării ilegale sau legale a grevei (sancţionarea greviştilor, plata acestora la despăgubiri băneşti etc.).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 316/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea pe cale separată a prezentului recurs datorită faptului că a fost pronunţată o hotărâre asupra fondului cauzei, respectiv sentinţa civilă nr. 510/16.04.2008. Excepţia de neconstituţionalitate invocată de către pârâta recurentă a vizat doar dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Până la promovarea prezentului recurs, instanţa de fond a soluţionat cauza pe fond, prin sentinţa civilă nr. 510/16.04.2008, dispunându-se încetarea grevei ca fiind ilegală, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 168/1999.
Faţă de această situaţie, chiar dacă instanţa de recurs ar fi înaintat dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi, ipotetic, s-ar fi declarat neconstituţional acest articol, recurenta nu mai justifică niciun interes atât timp cât instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei doar dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 168/1999 şi a precizat în mod expres că nu mai sunt necesare cercetarea celorlalte condiţii de nelegalitate a grevei invocate de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 367/R din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor legale menţionate sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, fiind obligaţii viitoare dovada îndeplinirii acestei condiţii se poate face în principal prin afirmaţia părţii că îşi va îndeplini acele obligaţii. Or o astfel de asumare a îndeplinirii obligaţiilor s-a făcut de către sindicat şi la fond şi în recurs cu condiţia ca angajatorul să le nominalizeze efectiv iar nu să se refere la acestea în mod generic.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 770/R din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte solicitarea principală formulată de recurentă, aceea de casare a sentinţei şi trimitere a cauzei spre rejudecare, aceasta nu este fondată, nefiind incident nici unul din cazurile prev. de art. 304 pct. 1-5 C. proc. civ., care să impună adoptarea unei atare soluţii. Este adevărat că prima instanţă nu a făcut referire expresă la cele două acte depuse de pârâtă, însă acestea nici nu conţin elemente sau argumente care să susţină măsura depunctării reclamantului. În cuprinsul hotărârii se arată că pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului. Prin urmare, prima instanţă nu avea ce acte să ia în considerare în condiţiile în care pârâtul nu a depus dovezi care să ateste aspectele negative din activitatea reclamantului, de natură să justifice depunctarea sa cu ocazia evaluării. În consecinţă, solicitarea de casare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare urmare a neluării în considerare a apărărilor formulate este nefondată, urmând a fi respinsă.
2. Instituţia pârâtă nu a respectat normele metodologice aplicabile în procesul de evaluare privind pe reclamantul N.B., pentru activitatea desfăşurată în anul 2006, ceea ce face ca întregul proces de evaluare să fie lovit de nulitate absolută. Pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului şi că notele acordate sunt corecte. Or, potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. În situaţia în care în anii anteriori reclamantul nu ar fi desfăşurat o prestigioasă activitate ştiinţifică şi creativă în domeniu, este puţin probabil să fi fost declarat candidatul care întruneşte cel mai bine condiţiile pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie de conducere din instituţie.
3. Conduita necorespunzătoare a reclamantului la Congresul Internaţional „G. Romane” de natură să afecteze prestigiul instituţiei şi a conducerii acesteia nu poate prezenta nicio relevanţă în cadrul evaluării reclamantului pentru activitatea prestată în cursul anului 2006, în condiţiile în care această reuniune a avut loc în alt an.
4. Activitatea defectuoasă a reclamantului în cadrul proiectului „Limes” invocată de recurent de asemenea nu poate fi luată în considerare, întrucât instituţia a renunţat la acest proiect, chiar în cursul anului în care s-a făcut evaluarea contestată, iar la dosar nu există nicio dovadă concretă în sensul vinovăţiei reclamantului care să fi atras această renunţare.
5. Încercarea – lăudabilă de altfel – a conducerii instituţiei de a pune capăt formalismului existent în procesul de evaluare nu constituie un motiv întemeiat. Înlăturarea formalismului constând în acordarea calificativului maxim tuturor angajaţilor nu este posibilă prin depunctarea unuia sau mai multor angajaţi fără argumente solide care să justifice motivul neacordării punctajului maxim. Prezumţia de la care se porneşte este aceea că toţi sunt îndreptăţiţi să primească punctajul maxim, iar înlăturarea acestei prezumţii se face prin indicarea şi dovedirea faptelor de natură să diminueze punctajul.
6. Necontestarea actului administrativ în baza căruia i s-a stabilit reclamantului noul salariu rezultat în urma evaluării, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care remuneraţia se stabileşte tocmai în baza raportului de evaluare.
7. Atât timp cât raportul de evaluare nu este modificat, nici cuantumul salariului nu poate fi modificat, acesta din urmă fiind în strânsă legătură cu concluziile celui dintâi.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2132/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simplul argument al netemeiniciei evaluării la care a fost supusă reclamanta nu este suficient pentru acordarea calificativului maxim, fără o justificare corespunzătoare şi obiectivă, detaliată pe criterii de apreciere. Instanţa era datoare a administra probe vizând activitatea reclamantei în anul 2006, cu atât mai mult cu cât la dosar se află probe contradictorii. Este de observat că, dacă prima instanţă a reţinut nelegalitatea şi netemeinicia procedurii de evaluare care a determinat punctajul de 4, 15 în raport de care s-a stabilit şi salarizarea, în temeiul probelor administrate, în ceea ce priveşte obligarea instituţiei la reevaluare dar impunând în acelaşi timp stabilirea punctajului maxim, nu are nicio motivare şi apare a fi contradictorie. Instanţa era datoare a verifica condiţiile în care şefa secţiei a dat prima „notă” de evaluare, dacă declaraţia de retractare a acesteia este valabilă şi întemeiată şi să se solicite o nouă evaluare din partea acesteia, vizând activitatea reclamantei pe anul 2006, în conformitate cu H.G. nr. 125/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1468/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele de recurs invocate nu sunt fondate întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă un prejudiciu cert şi exigibil, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat beneficiul nerealizat asupra căruia nu a făcut nicio dovadă, înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâtului-intimat fiind nejustificată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1253 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)