-
Pârâţii nu au făcut dovada comunicării hotărârii comisiei de evaluare reclamantei şi a emis ordinul de concediere a acesteia pe motive de necorespundere profesională chiar înainte de expirarea termenului de 10 zile de la desfăşurarea evaluării. Astfel, evaluarea a avut loc la data de 20.06.2007, iar ordinul de concediere a fost emis la data de 25.06.2007. De altfel, grila de evaluare a reclamantei, depusă la filele 63-64 din dosarul de fond, nu poartă semnătura reclamantei.
Reclamanta nu a dovedit că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a emiterii ordinului contestat, respectiv că i-a fost afectată imaginea publică şi că a fost victima unei acţiuni discriminatorii determinată de opţiunea sa politică, astfel încât, văzând prevederile art. 269 alin. (1) Codul Muncii, Curtea va menţine dispoziţiile din hotărârea recurată cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la acordarea unor daune morale de 100.000 Euro în echivalent în lei.
Faţă de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ. şi art. 246 C. proc. civ., Curtea va menţine dispoziţiile hotărârii recurate în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, precum şi cele prin care se ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a executării Ordinului nr. 548/25.06.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 3494 din 5 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform probelor dosarului, la data de 18 iulie 2007 reclamanta recurentă a intrat în concediu medical de maternitate, fiindu-i comunicată pârâtei dovada scrisă în acest sens. Potrivit cu dispoziţiile art. 50 lit. a) şi b) din Codul Muncii contractul individual de muncă se suspendă de drept pe durata concediului de maternitate cât şi pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2948 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a admis în parte acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională precizată a pârâtei, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2922 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În faţa instanţei de fond pârâta recurentă nu a făcut dovada anulării administrative a deciziei de concediere şi implicit a repunerii în situaţia anterioară a reclamantei şi plata drepturilor salariale cuvenite acesteia de la data concedierii.
Contractul de muncă nesemnat de reclamantă nu reprezintă o dovadă a anulării deciziei emise de angajator (decizia contestată) şi în mod corect a fost înlăturată această probă de către instanţă.
Prin urmare, cauza nu a rămas fără obiect şi în mod temeinici şi legal instanţa s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost investită, anulând decizia de încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor, neexistând dovada că reclamanta şi-a dat acordul la încetarea contractului de muncă şi în consecinţă, restabilind şi situaţia anterioară conform art. 78 Codul Muncii
Instanţa de recurs nu poate dispune cu privire la desfacerea contractului de muncă al reclamantei şi nici trecerea acesteia în şomaj aşa cum pretinde recurenta prin cererea de recurs, aceste cereri noi în recurs fiind inadmisibile. În raport de dispoziţiile Codului Muncii, concedierea se dispune de către angajator pentru motive care ţin de persoana salariatului şi nu de către instanţa de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2874 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din înscrisurile depuse la dosar şi din cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară, nu rezultă că pârâta a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, prevăzută de art. 267 Codul Muncii, astfel încât instanţa de fond a reţinut în mod corect că decizia contestată de reclamantă este lovită de nulitate absolută, conform art. 267 alin. (1) Codul Muncii. De altfel, decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nu cuprinde nici menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a), lit. b) şi lit. c) Codul Muncii, fiind lovită de nulitate absolută potrivit art. 268 alin. (2) Codul Muncii.
Având în vedere că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, nu se mai impune verificarea temeiniciei sale, neavând relevanţă nici împrejurarea că reclamanta a achitat suma de 1500 lei reprezentând prejudiciu cauzat societăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2690 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile reclamantei în sensul că şi-a revocat cererea de demisie sunt neîntemeiate nefăcând nicio dovadă în acest sens iar angajatorul a susţinut că nu şi-a dat acordul pentru continuarea raporturilor de muncă aspect evident din moment ce s-a dispus concedierea acesteia. Dispunându-se anularea deciziei de concediere reclamanta, la cerere, poate fi repusă în situaţia anterioară dar acest lucru nu mai era posibil cum corect s-a reţinut, întrucât cererea de demisie şi-a produs efectele şi acest aspect s-a constatat implicit prin respingerea capătului de cerere care viza reintegrarea.
Nu se poate reţine că nu s-ar fi soluţionat fondul cauzei prin nepronunţarea instanţei asupra menţinerii sau încetării contractului de muncă, întrucât instanţa nu a fost investită cu vreun capăt de cerere pentru a se lua act de demisie sau să se anuleze demisia. În acelaşi timp respingând cererea de reintegrare pe post s-a pronunţat implicit cu privire la încetarea raporturilor de muncă.
Şi recursul pârâtei este nefondat, foile de pontaj nefăcând dovada plăţii unor drepturi salariale reprezentând contravaloarea zilelor de concediu neefectuate astfel că se va menţine sentinţa cu privire la acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2380 din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere disciplinară, reţinând că la emiterea deciziei de concediere, unitatea pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 53/2003.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2325 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia tardivităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece decizia de concediere a fost expediată către reclamant prin poştă la data de 28.09.2007, iar acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26.10.2007, fiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.5 din Codul muncii.
Au fost încălcate dispoziţiile art.267 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, ca urmare a faptului că angajatorul nu a probat că a comunicat, prin poştă, convocările nr. 254/24.07.2007, nr. 258/30.07.2007 şi nr. 263/3.08.2007 pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Decizia de concediere contestată a fost emisă în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel încât au fost nesocotite prevederile art.60 alin. (1) lit. a) Codul muncii, şi nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi c).
Art. 27 alin. (2) din Codul Muncii sancţionează cu nulitatea contractului individual de muncă încheiat fără existenţa unui certificat medical care să constate că angajatul este pentru prestarea acelei munci. Prin derogare de la această regulă, art. 27 alin. (3) din Codul Muncii prevede că, în situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de muncă, contractul astfel încheiat rămâne valabil.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2323 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În legătură cu legalitatea concedierii salariatului se cuvine menţionat că măsura a fost dispusă de angajator cu nesocotirea cerinţelor art. 268 alin. (2) Codul Muncii întrucât nu au fost menţionate prevederile din Statutul de personal, Regulamentul intern sau Contractul colectiv de muncă aplicabil pretins încălcate de reclamantă. În mod corect, ca urmare a admiterii petitului privind anularea deciziei de concediere, prima instanţă a admis şi capătul de cerere vizând acordarea drepturilor salariale cuvenite cu începere de la data emiterii deciziei de concediere.
Cu privire la acest aspect se cuvine menţionat că în lipsa unui text legal care să sancţioneze nulitatea lipsa formei scrise a demisiei, rezultă că forma scrisă nu reprezintă o condiţie de validitate, concluzie întărită şi de prevederile art. 79 alin. (2) Codul Muncii care permite salariatului să probeze prin orice mijloc de probă, atât demisia cât şi împrejurarea că aceasta a fost comunicată angajatorului. În consecinţă, în mod just tribunalul a dat efecte juridice manifestării de voinţă din acţiunea introductivă şi a constatat că raporturile de muncă dintre părţi au încetat cu începere de la 26.02.2006, după expirarea termenului de preaviz calculat cu începere de la 9.02.2006, data sesizării instanţei de judecată.
În privinţa întinderii prejudiciului, este de menţionat că pârâta a refuzat înregistrarea în documentele contabile ale societăţii a unor chitanţe ce atestau încasarea unor sume de bani, ce reprezentau plusuri de casă, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză [nr. (...) şi nr. (...) din 21.02.2005 şi nr. (...) din 4.04.2005], astfel că tribunalul a dat o corectă interpretare prevederilor art. 270 din Codul Muncii în privinţa răspunderii patrimoniale ale angajatei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1747 din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Abaterea de la disciplina muncii care a atras concedierea disciplinară a reclamantului recurent s-a apreciat greşit în primă instanţă că este atât de gravă, încât să atragă după sine cea mai severă sancţiune, conform art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
Din dosar rezultă că este la prima abatere disciplinară contestatorul, or gravitatea ei numai printr-o exagerată apreciere a făcut posibilă aplicarea de către angajator a sancţiunii disciplinare extreme şi menţinerea de către instanţă a aplicării celei mai grave sancţiuni disciplinare, fiind astfel greşit aplicat textul de lege incident, mai sus menţionat.
Sancţiunile disciplinare în dreptul muncii au ca principal scop reeducarea angajaţilor care comit abateri de la disciplina muncii, în sensul responsabilizării lor pentru respectarea normelor de disciplină a muncii încălcate.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1123 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 208 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data emiterii deciziei contestate intimata nu mai avea calitatea de angajator al contestatorului şi, în consecinţă, nici calitatea conferită de lege de a dispune cu privire la încheierea, executarea, modificarea sau încetarea raporturilor de muncă, cu acesta.
Decizia nr. 346/17.02.2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova este irevocabilă şi principalul său efect este că dobândeşte puterea lucrului judecat. Or, prin această decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat că raporturile de muncă ale contestatorului cu pârâta au încetat la momentul transferării la Primăria O, în anul 1999 şi prin urmare nu se mai poate pune în discuţie o restabilire a situaţiei anterioare. Instanţa nu mai poate să pună în discuţie legalitatea sau temeinicia unei hotărâri irevocabile astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 105 C. proc. civ. ci ale art. 1201 C. civ. referitoare la puterea lucrului judecat.
Este adevărat că decizia nr. 1319/2001 pronunţată de Tribunalul Timiş este irevocabilă şi nu a fost desfiinţată, dar aşa cum s-a reţinut prin decizia nr. 346/2006 această hotărâre nu a statuat cu privire la raporturile de muncă ale părţilor şi nu constituie un titlu executoriu pentru reîncadrarea reclamantului. În acelaşi timp, tot cu putere de lucru judecat, decizia nr. 346/2006 a Curţii de Apel Craiova a înlăturat efectele deciziei nr. 1319/2001 pronunţată de Tribunalul Timiş şi recurentul nu mai poate pretinde o reîncadrare în considerarea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 957 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta nu a făcut dovada, în faţa instanţa de fond că nu ar fi avut loc o concediere colectivă şi nici că a respectat procedura impusă de dispoziţiile art. 70-71 Codul Muncii aşa cum corect s-a reţinut. Prin urmare, s-a reţinut în mod justificat că sunt incidente dispoziţiile art. 76 Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege fiind lovită de nulitate absolută.
Potrivit dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii instanţa a dispus, în mod corect, anularea deciziilor de concediere şi cu privire la acest aspect criticile pârâtei nu sunt fondate. Instanţa, în raport de dispoziţiile imperative ale Codul Muncii, era însă obligată ca odată cu anularea concedierii să oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 78 Codul Muncii în cazul în care constată nulitatea concedierii sau netemeinicia ei instanţa anulează decizia de concediere, obligă la despăgubiri egale cu drepturile salariale şi la solicitarea salariaţilor va repune părţile în situaţia anterioară concedierii. Reclamanţii nu au solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară dar fără niciun temei legal au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de concediere şi la respectarea preavizului, o asemenea obligaţie neputând fi impusă angajatorului.
Pârâta a dovedit prin statele de plată depuse la dosar, plata a 3 salarii compensatorii şi a îndemnizaţiei de concediere astfel că acest motiv de recurs a rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 207 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat că reclamantul a săvârşit abaterile de la disciplina muncii, încălcând prevederile art. 44, 46 şi 47 Regulamentul intern, însă Curtea constată că în mod corect a apreciat tribunalul că acesta a fost sancţionat excesiv de către pârâtă, dispunând înlocuirea sancţiunii aplicate cu aceea a reducerii retribuţiei de bază cu 10 % pe timp de 3 luni.
Faptul că reclamantul a mai fost sancţionat disciplinar, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, nu prezintă relevanţă, întrucât săvârşirea de abateri repetate nu trebuie să conducă la concluzia desfacerii obligatorii a contractului de muncă, luându-se această măsură numai atunci când repetarea abaterii prezintă o gravitate deosebită.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 703 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă este nulă absolut, dacă nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile indicate expres în art. 268 alin. (2) lit. a)-f) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 425 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Abaterile disciplinare săvârşite de către reclamant sunt grave, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 266 din Codul Muncii, astfel încât sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantului a fost aplicată cu respectarea acestor dispoziţii legale. De altfel, recurentul invocă încălcarea prevederilor art. 266 din Codul Muncii, fără a motiva critica sa.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 334 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar dacă nu s-a creat niciun prejudiciu de ordin material pârâtei, din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, neprezentând relevanţă comportamentul acestuia de înaintea săvârşirii acestei fapte, sancţiunea disciplinară de desfacere a contractului de muncă fiind just stabilită.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 220 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind o concediere colectiva, angajatorul trebuia sa respecte procedura prevăzuta de art. 69 şi urm. Codul Muncii, ceea ce nu s-a făcut, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Pârâta a tratat concedierea reclamantului ca şi o concediere individuală, or concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este potrivit art. 76 Codul Muncii lovita de nulitate.
Constatând nelegală măsura concedierii, instanţa are o singura posibilitate potrivit art. 76 Codul Muncii, de a anula măsura şi obliga societatea la despăgubiri, iar la cerere să dispună reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior.
Instanţa nu are temei anulând măsura concedierii să oblige unitatea la respectarea termenului de preaviz, emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale în materie fiind actul de voinţă al angajatorului. Pentru a obţine aceasta, reclamantul avea posibilitatea să solicite obligarea pârâtei la acordarea drepturilor băneşti prevăzute în ipoteza concedierii colective, iar nu să solicite anularea măsurii concedierii colective.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 177 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa primului motiv de recurs, acesta este inexistent, câtă vreme, neîndoielnic, aşa cum rezultă din probele dosarului, „destituirea” reclamantului din funcţia deţinută s-a făcut în timp ce aceasta se afla în concediu medical, fiind astfel încălcate dispoziţiile cu caracter imperativ ale art. 60 lit. a) din Codul Muncii.
Al doilea motiv de recurs, însă, poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., reîncadrarea în funcţia destinată anterior nefiind cerută de contestator în condiţiile cerute de art. 114 sau art. 132 din acelaşi cod de legi, ci prin concluziile scrise depuse la dosar în chiar ziua judecării şi pronunţării sentinţei recurate, ceea ce în mod greşit a luat în considerare prima instanţă ca o reîntregire sau modificare a cererii sale. Aceasta neînsemnând, însă, că reclamantul nu poate cere reîncadrarea în funcţie pe calea unei acţiuni civile separate.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 7 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fără putinţă de tăgadă că în cazul unor afecţiuni incurabile starea psihică a persoanei este puternic afectată, însă în cazul de faţă stările depresive nu au avut un caracter permanent în măsură să-l determine pe reclamant să renunţe la aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât exista şi posibilitatea desemnării unei persoane calificate care să îi reprezinte interesele în instanţă.
Sursă: (Curtea de Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 33 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel, nu este întemeiată critica, care se referă la faptul că greşit instanţa a apreciat că a avut loc o concediere individuală la nivelul intimatei pârâte existau potrivit actelor dosarului la data de 26.11.2007 un număr de 344 salariaţi, iar disponibilizarea a afectat 25 de persoane şi corect instanţa a apreciat că măsura dispusă este o concediere individuală. Instanţa a apreciat corect că potrivit organigramelor au fost reduse două posturi şi împrejurarea că unele atribuţii au fost preluate de un alt angajat, nu poate duce la concluzia că desfiinţarea postului nu este efectivă, ea fiind aprobată de organul superior al intimatei pârâte şi s-a datorat măsurilor de reorganizare care au avut loc.
Nu este întemeiată nici susţinerea că au fost încălcate prevederile art. 60, 70 şi 268 Codul Muncii, în condiţiile în care recurenta nu ocupă o funcţie eligibilă într-un organism sindical, nefăcând parte din organele de conducere ale sindicatelor pentru a i se asigura protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare a exercitării funcţiilor lor, aşa cum prevede art. 223 din Codul Muncii.
Nu se poate reţine că măsura contestată nu a fost motivată în drept şi că nu au fost respectate criteriile stabilite de părţi prin art. 75, 76 din contractul colectiv de muncă aplicabil, iar angajatorul a notificat în scris recurentei contestatoare, informaţii relevante cu privire la aceste aspecte, aşa cum rezultă din actele aflate la filele 72, 73 dosar fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10732 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 60 lit. a) Codul Muncii, se interzice desfacerea contractului individual de muncă pe perioada incapacităţii de muncă, neexistând niciun text de lege care să sancţioneze depunerea cu întârziere a actului doveditor, iar cu privire la susţinerea recurentei că acesta prezintă date incorecte, nu s-au făcut niciun fel de dovezi, nefiind competentă instanţa să constate realitatea acestora.
Cu privire la reintegrarea contestatorului, dispusă de instanţa de fond, această măsură este corectă atâta timp cât concedierea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 Codul Muncii, care sancţionează luarea măsurii în perioada cât salariatul se află în concediu medical rămânând la latitudinea recurentei ca după reintegrare, dacă se constată existenţa vreunei cauze legale de încetare a contractului individual de muncă, să procedeze în consecinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10787 din 11 (9) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea E.E. este pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 9 octombrie 2006, conform deciziei nr. (...) din 19 decembrie 2006 emisă de Casa judeţeană de pensii D, iar anularea prin sentinţa civilă nr. 2070 din 14 O. 2006 a Tribunalului Dolj a deciziei nr. 522 din 06 iulie 2006, de încetare a contractului individual de muncă în baza dispoziţiilor art. 56 lit. d) Codul Muncii nu poate avea drept efect reintegrarea contestatoarea pe fostul de profesor la Şcoala nr. 21 „GŢ.” C şi plata drepturilor salariale pe perioada 27 ianuarie 2006-19 decembrie 2006.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate pe perioada 1 septembrie 2005-27 ianuarie 2006, s-a constatat că există autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 92 din 27 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10295 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind reţinerea greşită a instanţei de fond că a avut loc o reorganizare efectivă a activităţii intimatei, întrucât s-a făcut dovada cu adresa nr. 1741/2007 emisă de societatea, a calităţii de asociat unic la intimată, (...) T. (...) Italia prin care încunoştinţează partenerul (...) T. SRL C, că activitatea de control tehnic de specialitate, ce se desfăşoară la intimată nu se va mai desfăşura în cadrul său, ci la primirea produselor la destinaţie, astfel că postul contestatoarei nu se mai justifică. Urmare a acestei măsuri de reorganizare a activităţii intimatei, postul contestatoarei nu a mai fost prevăzut în organigramă, deci au fost corect aplicate prev. art. 66 (2) C.M.
Referitor la critica neîndeplinirii obligaţiei de combatere a şomajului, contestatoarea nu a formulat-o la instanţa de fond pentru a fi analizată.
Cât priveşte plata salariului compensator, de asemenea, s-a constatat corect de instanţă că nu sunt aplicabile prevederile art. 78 din CCM la nivel naţional pe 2007, deoarece concedierea contestatoarei a fost individuală şi pentru acest caz nu sunt impuse plăţi compensatorii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10407 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia lipseşte interesul contestatorului pentru anularea dispoziţiei şi că prin desfiinţarea deciziei instanţa nu a dispus altă măsură, în condiţiile în care contestatorul a efectuat investirea instanţei numai cu anularea dispoziţiei de concediere nr. 40 din 18 ianuarie 2007 şi plata drepturilor băneşti, fără a solicita restabilirea situaţiei anterioare şi de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilităţii părţilor.
Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, aşa cum prevede art. 3041 C. proc. civilă, întrucât instanţa a reţinut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adiţional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privinţa duratei.
Criticile care se referă la pretenţiile salariale pentru perioada lunii aprilie 2007 nu pot fi primite în condiţiile în care părţile au stabilit de comun acord că în situaţia în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă (art. 150) ce necesită spitalizare, administraţia va compensa pe durata spitalizării în procent de 75% diferenţa dintre salariul de bază împreună cu sporurile cu caracter permanent şi indemnizaţia de boală la care are dreptul salariatul potrivit legi astfel că despăgubirile s-au acordat în condiţiile legale.
Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinţei, în condiţiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni şi nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 C. proc. civ. întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
De asemenea, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.: „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. În speţă, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanţă, situaţie în care în baza temeiului legal menţionat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
Chiar dacă recurenta intimată invocă în ultimul motiv de recurs (pct. 7 din cerere) admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condiţiile legii „Ï. cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora”, iar în speţă s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie 2005-31 E. 2005 şi niciun caz pentru perioada ianuarie-aprilie 2006.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10405 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a răspuns solicitărilor şi apărărilor contestatorului, fiind fracţionată reîncadrarea şi fără a i se pune la dispoziţie statul de funcţii, fişa postului, precum şi orarul pentru semestrul II.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10336 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia contestată a fost emisă la data de 25.07.2007 şi comunicată contestatorului la data de 29.02.2008, fiind astfel încălcate termenele de 5 zile, de 30 de zile şi de 6 luni prevăzute de dispoziţiile legale amintite mai sus.
Totodată, nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 268 punctul 2 lit. a) Codul Muncii, potrivit cărora sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, în decizia contestată nefiind menţionat în ce au constat abaterile săvârşite de petent şi nici data săvârşirii acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10172 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a făcut dovada că prin A.R.(...)/1.02.2008, a transmis intimatei certificatul medical şi adresele din 25.01.2008 şi 1.02.2008. Astfel, nu se putea desface contractul în perioada când acesta se afla în concediu medical, fiind încălcate astfel dispoz. art. 60 alin. (1) Codul Muncii, devenind astfel incidente prevederile art. 76 Codul Muncii, decizia fiind lovită de nulitate absolută. Fiind admisă contestaţia, consecinţa nu poate fi decât obligarea la plata drepturilor salariale aferente, conform art. 78 Codul Muncii.
Susţinerea că au fost încasate salariile pe perioada menţionată, nu a fost probată prin nicio dovadă, însăşi recurenta prin întâmpinarea de la fila 21, recunoscând că acesta nu a semnat niciun stat de plată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10208 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modificarea efectivă a structurii organizatorice la nivel de E. SA B cu privire la toate subunităţile din teritoriu a început anterior măsurii de concediere a contestatoarei E. (...). Acest fapt rezultă din decizia 1572 din 5 septembrie 2006 prin care se înfiinţează zona de operare Târgu-Jiu, iar la 1 sept. 2007 se desfiinţează aceste structuri şi se înfiinţează Grupul de E.E.
2. Nici al doilea motiv de recurs privind criteriile de selecţie nu este întemeiat. Selecţia personalului este un atribut exclusiv al unităţii. Dacă selectarea personalului s-a făcut după anumite criterii prestabilite, instanţa de judecată nu poate cenzura aceste criterii, selectarea fiind o apreciere liberă a unităţii.
3. Referitor la oferirea unui alt post vacant de către unitatea angajatoare, aceasta nu a putut avea loc întrucât nu a existat un astfel de post vacant. De altfel, nici recurenta contestatoare nu a indicat existenţa în cadrul unităţii a unui post vacant şi care i s-ar fi putut oferi de către unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9993 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La aplicarea acestei sancţiuni s-a avut în vedere de către unitate săvârşirea de către recurentul-contestator în mod repetat de abateri disciplinare în sensul că a fost găsit dormind în post în mai multe rânduri, a părăsit postul înainte de finalizarea programului de lucru şi a refuzat să urmeze un curs de calificare în domeniul pazei care era obligatoriu potrivit Legii 333/2003 pentru exercitarea acestei activităţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10179 din 24 (17) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referatul întocmit cu ocazia cercetării disciplinare, convocarea privind desfăşurarea cercetării prealabile relevă îndeplinirea obligaţiei angajatorului de a încunoştinţa angajatul cu privire la faptele ce i se impută, precum şi posibilităţile de a-şi formula propria apărare.
Din actele efectuate de angajator cu prilejul cercetării disciplinare, reiese fără dubiu că angajatul a fost încunoştinţat în scris prin convocarea realizată asupra faptelor imputate cât şi asupra posibilităţilor de apărare. Constatând astfel că actul sancţionator întruneşte condiţiile de formă astfel cum sunt ele cerute de lege, se apreciază că în mod greşit prima instanţă a soluţionat această cerere prin admiterea excepţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10033 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul ca reorganizarea societatii a constat în desfiintarea unui singur post, acela al petentului, nu este de natura sa conduca la concluzia ca în fapt nu a existat o reorganizare efectiva, cata vreme art. 65 Codul Muncii nu conditioneaza legalitatea masurii de numarul de persoane concediate, mai mult decat atat, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului putand fi individuala sau colectiva, potrivit art. 66 Codul Muncii.
Faptul că ulterior concedierii petentului societatea intimata a procedat la angajarea unui consilier vanzari nu este de natura sa afecteze legalitatea masurii de concediere, cata vreme angajarea pe acest post s-a facut dupa ce, în prealabil, petentul a refuzat postul oferit prin adresa nr. 1019/07.06.2007, iar atributiile existente în fisa postului de consilier vanzari (promovarea şi vanzarea de masini) nu sunt similare cu cele ale unui director adjunct, din fisa postului acestuia din urma rezultand ca atributii activitatea de management, de trasare a politicilor generale de desfasurare a activitatii, de gestionare eficienta a resurselor financiare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10103 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este nefondat, deoarece contestatorul are interes să invoce nulitatea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă atunci când consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu s-a cercetat fondul sub toate aspectele aşa cum a dispus Curtea de Apel Craiova prin decizia de casare, Curtea constată că este nefondat, deoarece instanţa de fond, supunându-se indicaţiilor, a statuat că în cauză nu se putea dispune încetarea de drept a contractului deoarece acesta nu a fost încheiat pe durată determinată astfel încât să opereze încetarea de drept la expirarea termenului conform art. 56 lit. j) Codul Muncii. Analizând actul adiţional încheiat la data de 14 02 2006 se observă că negocierea a avut ca obiect „avansare” iar rubrica „durata contractului – determinată–” este barată.
Critica referitoare la greşita acordare a indemnizaţiei de preaviz, Curtea constată că este nefondată deoarece instanţa a soluţionat cererea de acordare a drepturilor pentru perioada 1.01.2007-23 01 2007 în conformitate cu art. 78 Codul Muncii şi le-a acordat sub formă de despăgubiri ca urmare a emiterii unei decizii de încetare a raporturilor de muncă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi nu ca drepturi salariale corespunzătoare perioadei de preaviz.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi a indemnizaţiei de concediu deoarece instanţa de fond nu a acordat astfel de indemnizaţii ci a mai acordat doar sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi contravaloarea tichetelor de masă. Recurenta-pârâtă nu a administrat nicio probă din care să rezulte arieratele bugetare ci a depus doar facturile din care rezultă că nu a mai încasat de la Romag U. contravaloarea tichetelor de masă, aspect care nu are nicio relevanţă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9774 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este fondat primul motiv de recurs şi anume că hotărârea pronunţată ar fi lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii întrucât, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi anume că reclamanta are 2 copii minori în întreţinere, iar cealaltă colegă N.T., care ocupa aceeaşi funcţie de laborantă chimistă are copii majori şi că soţul acesteia nu mai era salariat al unităţii încă din anul 2005.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât art. 51 CCM stabileşte criteriile ce trebuie avute în vedere atunci când este necesar să se aleagă între mai mulţi angajaţi pentru disponibilizare, iar la lit. a) este precizat că nu pot fi disponibilizaţi ambii soţi. Acest criteriu trebuie aplicat în situaţia în care concedierea ar privi ambii soţi în acelaşi timp, însă soţul lui N.T. a fost disponibilizat în anul 2005, la cererea sa, întrucât îndeplinea condiţiile de pensionare.
Art. 51 lit. b) din CCM arată că măsura concedierii trebuie să nu afecteze mai întâi persoanele care au copii în întreţinere. În speţa de faţă, intimata reclamantă are 2 copii minori în întreţinere, în timp ce colega acesteia avea la data disponibilizării o fată majoră. Art. 51 lit. c) din CCM protejează salariatul care este unic întreţinător de familie, această dispoziţie neaplicându-se niciuneia dintre cele două salariate. În aceste condiţii, apare ca nejustificată aprecierea recurentei că N.T. ar fi şi unic întreţinător de familie, cu copii în întreţinere şi că ar beneficia şi de dispoz. art. 51 alin. (2) lit. c) CCM.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9751 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii stipulează faptul că – contractul individual de muncă al salariatului poate înceta, ca urmare a acordului părţilor la data convenită de acestea. Raportat la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, această dispoziţie legală a fost interpretată greşit de către Tribunalul Mehedinţi, constatându-se în mod eronat că potrivit cererii înregistrată sub nr. 5985/2007 în cadrul intimate, contestatorul ar fi solicitat încetarea raporturilor de muncă din funcţia de inginer principal I la Biroul „Planificarea şi controlul producţiei” şi nu din funcţia de director. Tribunalul Mehedinţi a făcut o greşită aplicare a legii, hotărârea recurată fiind afectată de motivul de modificare prevăzut în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată în primă instanţă de recurentă şi prin motivele de recurs, se constată că a fost soluţionată corect de către Tribunalul Mehedinţi, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 1201 C. civ., nefiind vorba de acelaşi obiect, în condiţiile în care decizia nr. 963 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova a vizat contestarea deciziei nr. 278 din 31 iulie 2007, emisă de intimată, iar contestaţia introdusă de contestatorul E.N. pe data de 4 aprilie 2008 a vizat decizia nr. 51 din 20 februarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9626 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pe fondul cauzei, există interdicţia clară dispusă prin Regulamentul de ordine interioară de a se consuma băuturi alcoolice în timpul programului de lucru. De altfel, contestatorul, prin nota explicativă a recunoscut că a consumat două beri la, locul de muncă. Mai mult, acesta nu se afla la prima abatere disciplinară, anterior fiind sancţionat tot pentru acelaşi gen de abatere, prin decizia nr. 1678 din 20 septembrie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9555 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 41 alin. (6) din legea 19/2000, arată că în situaţia asiguraţilor care au depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă, angajatorul acestora nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă în vederea soluţionării decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.
În speţă, nefiind emisă o decizie, angajatorul nu putea dispune desfacerea contractului individula de muncă al contestatorului şi pe cale de consecinţă, în mod corect s-a apreciat că decizia emisă este nelegală, dispunându-se anularea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9548 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este nefondat, deoarece contestatorul are interes să invoce nulitatea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă atunci când consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu s-a cercetat fondul sub toate aspectele aşa cum a dispus Curtea de Apel Craiova prin decizia de casare, Curtea constată că este nefondat, deoarece instanţa de fond, supunându-se indicaţiilor, a statuat că în cauză nu se putea dispune încetarea de drept a contractului deoarece acesta nu a fost încheiat pe durată determinată astfel încât să opereze încetarea de drept la expirarea termenului conform art. 56 lit. j) Codul Muncii. Analizând actul adiţional încheiat la data de 14 02 2006 se observă că negocierea a avut ca obiect „avansare” iar rubrica „durata contractului – determinată–” este barată.
Critica referitoare la greşita acordare a indemnizaţiei de preaviz, Curtea constată că este nefondată deoarece instanţa a soluţionat cererea de acordare a drepturilor pentru perioada 1.01.2007-23 01 2007 în conformitate cu art. 78 Codul Muncii şi le-a acordat sub formă de despăgubiri ca urmare a emiterii unei decizii de încetare a raporturilor de muncă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi nu ca drepturi salariale corespunzătoare perioadei de preaviz.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi a indemnizaţiei de concediu deoarece instanţa de fond nu a acordat astfel de indemnizaţii ci a mai acordat doar sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi contravaloarea tichetelor de masă. Recurenta-pârâtă nu a administrat nicio probă din care să rezulte arieratele bugetare ci a depus doar facturile din care rezultă că nu a mai încasat de la Romag U. contravaloarea tichetelor de masă, aspect care nu are nicio relevanţă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9486 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul nu a analizat toate capetele de cerere formulate de reclamantă, limitându-se la acordarea drepturilor salariale pentru luna ianuarie 2008, deşi se solicitase în mod expres şi contravaloarea orelor suplimentare, contribuţia către CASS O pentru perioada septembrie 2007-ianuarie 2008. Aceste aspecte necesitau efectuarea unei expertize contabile care să stabilească pe baza evidenţelor financiar contabile dacă pretenţiile sunt justificate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9198 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform deciziei de concediere, desfiinţarea locului de muncă s-a produs ca urmare a „închiderii” Punctului de lucru E. şi a desfiinţării „unor posturi” din structura de personal. Niciunul din actele depuse de intimată nu atestă desfiinţarea concretă a „locului de muncă” ocupat de contestator ci se referă, în mod generic, la un post de „Casier”. Mai mult, s-a constatat că intimata a procedat, anterior emiterii deciziei, la o selecţie a celor doi salariaţi încadraţi pe posturi similare (contestatorul şi numita E.J.), pe criterii de performanţă profesională, ceea ce constituie motiv pentru concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului şi, contravine astfel dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii.
Faţă de reglementarea vechiului cod al muncii [art. 130 alin. (1) lit. a)], textul noului cod al muncii, intrat în vigoare la 1 martie 2003 aduce o serie de schimbări în sensul că nu se mai referă la desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ci la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat. Aşadar, nu se mai pune problema unei selecţii a salariaţilor după criterii de performanţă în urma desfiinţării posturilor, ci, direct, desfiinţarea vizează posturile salariaţilor ce vor fi concediaţi. O astfel de concediere nu presupune culpa salariatului în niciun mod, cauza sa nu ţine de persoana cestora, ci este independentă de ea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9259 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu a rezultat în ce a constat favorizarea sustragerii materialului şi care a fost în acest sens contribuţia contestatorului reclamant, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare prevăzute de art. 263 şi urm. Codul Muncii. În acest sens nu s-a făcut dovada abaterilor grave sau repetate de la normele de disciplina muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9135 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectul vizând necorespunderea profesională, aşa cum este delimitat prin ordin, nu are suport real, nefiind făcute probe concrete, spre deosebire de acesta, dovedind demersurile de ofertare de preţ pentru lucrările în cauză.
Faptul că desfacerea contractului de muncă a intervenit în perioada incapacităţii temporare de muncă, face aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii conform cărora este interzisă luarea acestei măsuri în aceste perioade.
Dispoziţiile art. 276 Codul Muncii, sunt imperative încălcarea acestora prin neîndeplinirea procedurii cercetării prealabile, fiind sancţionată şi în cazul concedierii pentru necorespundere profesională. Susţinerea recurentei că a încercat să-l contacteze pe contestator, nu a fost probată, la dosarul cauzei aflându-se numai adrese de înştiinţare, dar fără dovezi de comunicare, iar declaraţia numitei E.(...), nu prezintă relevanţă juridică, având caracter unilateral şi fără forţă probantă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9118 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. f) Codul Muncii care arată că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare se cuprinde în mod obligatoriu instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. În Ordinul de sancţionare contestat a fost menţionată ca instanţă competentă Tribunalul Bucureşti, deşi potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii competenţa aparţine instanţei în a cărei circumscripţiei reclamantul îşi are domiciliul, respectiv Tribunalul Mehedinţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9115 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele care au dus la încetarea numirii le-au constituit restrangerea numarului de clase de la 16 la 12 în anul scolar 2007-2008 şi prevederile H.G. nr. 1251/2005, anexa 3, capitolul II.
Critica vizand nulitatea deciziei nr. 17/15.10.2007 este, de asemenea, nefondata, decizia care face obiectul prezentei contestatii nefiind una de concediere, careia sa i se aplice prevederile legale invocate de contestatatoare – art. 74 din Codul Muncii –, dupa cum în mod corect a retinut şi tribunalul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9083 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contestatorul a fost descoperit în perimetrul societăţii sub influenţa băuturilor alcoolice totuşi această faptă nu a avut consecinţe grave, nefiind perturbată activitatea societăţii.
Instanţa în baza rolului său activ, poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicată de angajator cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu lăsa nesancţionată o faptă a cărei existenţă a fost demonstrată, decizia de sancţionare neputând fi anulată, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond. În urma înlocuirii sancţiunii desfacerii contractului de muncă, se va dispune reintegrarea contestatorului intimat pe postul deţinut anterior emiterii deciziei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 202/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Luându-se în socoteală termenul scurs anterior suspendării contractului de muncă, se observă că nu a trecut decât o lună de la data săvârşirii faptei iar decizia de concediere s-a emis odată cu decizia de încetare a cauzei de suspendare a contractului de muncă, astfel că, nu s-a împlinit termenul de 6 luni aşa cum greşit a reţinut prima instanţă care nu a analizat cauza de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii şi a principiului de drept conform căruia „penalul ţine în loc civilul” ce atrage imposibilitatea desfacerii contractului pe perioada suspendării. Pentru aceleaşi raţiuni, nu putem reţine că decizia s-ar fi emis cu depăşirea termenului de 30 de zile calculat de la data aducerii la cunoştinţa conducerii a faptei săvârşite.
În consecinţă, apreciem că devine incident în speţă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, excepţia tardivităţii emiterii deciziei fiind greşit admisă. Întrucât prima instanţă a analizat doar excepţia tardivităţii, Curtea nu are posibilitatea de a analiza, în recurs, alte excepţii invocate de către contestatorul intimat şi nici probleme ce ţin de fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 178/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referatele depuse şi invocate de către recurenta-intimată nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăţia contestatorului ci dimpotrivă, se concluzionează că, de fapt activitatea de demontare a buteliei de dioxid de carbon din corpul stingătorului este o operaţiune periculoasă care implică o autorizaţie în acest sens, deoarece nu mai erau în garanţie, erau ruginite, existând riscul de a exploda.
De asemenea, din declaraţia martorului D.T. propus de intimata recurentă nu rezultă clar că intimatul contestator deşi avea pregătirea necesară pentru a ajuta la manipularea unor stingătoare acesta a refuzat fără motiv să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Tot din declaraţia martorului, rezultă că intimatul nu a prejudiciat imaginea societăţii nefiind sesizată poliţia în legătură cu manifestul găsit în sală, în data de 14.02.2007.
Aceste considerente reţinute atât de către instanţa de fond cât şi de instanţa de recurs sunt suficiente pentru a reţine că recurenta nu a probat vinovăţia contestatorului. Astfel, decizia de concediere este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind reţinute condiţiile prev. de art. 263 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 213/R din 2 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea nu a respectat obligaţia asumată prin contractul individual de muncă referitor la preaviz şi nici obligaţia legală prev. de art. 79 alin. (5) din Codul Muncii, astfel că aceasta constituie abatere disciplinară şi motiv suficient pentru concediere disciplinară pentru că pe toată perioada preavizului contestatoarea era obligată să-şi respecte toate obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă inclusiv prezenţa la serviciu pentru că, potrivit art. 79 alin. (7) din Codul Muncii contractul de muncă încetează pe data împlinirii termenului de preaviz. Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită şi a disp.art. 79 alin. (8) din Codul Muncii care de altfel nici nu a fost invocată de contestatoare în contestaţia formulată. Potrivit disp. art. 79 alin. (8) din Codul muncii, „salariatul poate demisiona fără preaviz, dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă”. Or, aşa cum am mai arătat mai sus, nici contestatoarea nu şi-a motivat demisia pe acest motiv, ci „din motive personale’’ iar problema orelor suplimentare a invocat-o abia pe data de 20.07.2006, când a formulat contestaţia.
Celelalte susţineri ale contestatoarei cu privire la nulitatea deciziei de concediere precum că nu s-ar fi făcut cercetarea disciplinară în cauză, nu pot fi primite, actele dosarului dovedind îndeplinirea acesteia. De altfel nici instanţa de fond nu a reţinut acest aspect invocat de contestatoare.
Deci având în vedere cele menţionate mai sus curtea reţine că recurenta intimată în mod corect a făcut aplicarea disp.art. 61 lit. a) din Codul Muncii concediind-o disciplinar prin decizia nr. 313 din 6.12.2005 pe contestatoarea J.E. Pe cale de consecinţă nu este întemeiată nici cererea de a rectifica menţiunea din carnetul de muncă în sensul celor arătate mai sus.
În ceea ce priveşte orele suplimentare, în contractul individual de muncă exista o clauză asumată de contestatoare prin care se stabileşte că nu se vor efectua ore suplimentare decât în situaţii de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 105/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la faptul că aceasta şi-a motivat hotărârea sub aspectul dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei dedusă judecăţii, instanţa apreciază că este întemeiată dar nu conduce la modificarea hotărârii recurate.
Analizând conţinutul celor două organigrame depuse la dosar de către recurentă, respectiv organigrama anterioară şi cea după concedierea contestatoarei, nu se poate reţine existenţa unei cauze reale şi serioase care să fi determinat desfiinţarea postului.
Se poate observa că prin aprobarea noii organigrame în cadrul Consiliului judeţului G au fost create 62 de posturi în baza cărora s-au făcut angajări de personal cu studii medii, în timp ce contestatoarei nu i s-a oferit niciun loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 134/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 61 lit. a) C.muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară. Potrivit art. 268 alin. (3) şi 4 C.muncii, decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.
Promovarea de către recurenţi a contestaţiilor împotriva deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă la data de 22.06.2007 apare ca fiind exercitată peste termenul prevăzut de lege, excepţia de tardivitate reţinută de prima instanţă fiind astfel întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 108/R din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cele invocate de către contestator ca motive ale contestaţiei în anulare nu reprezintă greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, ci vizează aspecte ce ţin de modalităţile de legiferare a drepturilor pretinse cu ocazia judecăţii şi de interpretare a unor asemenea dispoziţii de către instanţa de judecată.
Motivele de nulitate absolută invocate de către contestator nu pot fi avute în vedere pe calea specială a contestaţiei în anulare întrucât motivele contestaţiei sunt strict şi expres limitativ prevăzute de cele două articole din Codul de procedură civilă, respectiv 317 şi 318. De altfel, nu se constată existenţa niciunui motiv de nulitate absolută a deciziei pronunţată în recurs care respectă prev.art. 261 C. proc. civ.
De asemenea, s-a invocat faptul că instanţa de recurs nu ar fi cercetat vreunul din motivele de casare în condiţiile în care se observă că decizia civilă contestată este motivată şi cuprinde toate elementele din care se poate trage concluzia că au fost avute în vedere toate motivele de recurs aşa cum au fost formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 106/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte critica recurentului N.D. adusă hotărârii instanţei de fond referitor la neacordarea drepturilor băneşti aferente perioadei 10.10.2006 şi până în prezent nu poate fi reţinută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond aşa cum rezultă din petitul acţiunii. Or, potrivit dispoziţiilor art. 312, în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Potrivit art. 55 lit. b) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor la data convenită de acestea. În cauză, recurenta nu a făcut dovada că a existat între părţi un acord cu privire la încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfăţişare. Aşadar, nici la judecata în fond nici la judecata în recurs recurenta nu a depus înscrisuri din care să rezulte acordul contestatorului cu privire la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi. Afirmaţia recurentei că intimatul contestator ar fi întocmit în fals contractul individual de muncă este combătută de probele administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 83/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestaţia în anulare reprezintă aşadar, o cale extraordinară de atac, de retractare, a cărei exercitare este posibilă doar pentru anumite cazuri, în mod expres şi limitativ prevăzute de lege. Pentru cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. pr.civ., invocat şi în cauză, privind situaţia când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale, textul de lege se referă la acele greşeli formale săvârşite de instanţa de recurs ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau materiale din dosarul cauzei, existente la data pronunţării hotărârii.
Or, în speţa de faţă este evident faptul că nu este vorba despre asemenea greşeli materiale, instanţa de recurs pronunţându-se pe baza interpretării şi aplicării normelor de competenţă, în condiţiile reglementate de art. 312 alin. 6 C. proc.civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 79/R din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut, pe baza principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, caracterul nul al deciziei nr. 18/14.04.2006, ca urmare a anulării actului iniţial reprezentat de decizia nr. 16/28.03.2006 emisă de recurenta-intimată Direcţia Judeţeană pentru Tineret B. Potrivit dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Numai că, în speţă, în mod greşit instanţa de fond a dispus reintegrarea intimatului-contestator în funcţia deţinută şi plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 03.10.2006 şi până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.
Nu s-a avut în vedere că prin decizia nr. 37/07.11.2006 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Tineret B s-a dispus asupra încetării, începând cu data de 03.10.2006, a contractului individual de muncă privindu-l pe contestatorul B.E., în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. Această decizie are din punct de vedere juridic o existenţă de sine stătătoare şi îşi produce efectele specifice în ceea ce priveşte raporturile juridice de muncă dintre părţi, începând cu data de 03.10.2006.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 69/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 267 alin. (1) din Codul Muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 43/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate care a fost corect reţinută de către prima instanţă, apare ca inutilă cercetarea motivelor de recurs care antamează fondul cauzei, văzând disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cercetarea vinovăţiei persoanei sancţionate implică, în primul rând, o decizie legală sub aspecte de formă, care să cuprindă absolut toate elementele cerute de lege, pentru a se face dovada că au fost respectate toate drepturile salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 42/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, Legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 45/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurentul a susţinut că nu a mai avut abateri disciplinare, această susţinere este infirmată chiar prin conţinutul deciziei de concediere din care rezultă că fapta sa survine alteia, săvârşită la data de 14.03.2007 când contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 10%, conform deciziei nr. 1241/19.04.2007 aflată la fila 15 a dosarului de fond.
Recuperarea prejudiciului de către societatea intimată nu are nicio influenţă asupra aplicării sancţiunii disciplinare atât timp cât contestatorul recurent a fost surprins având în autovehicul 50 kg inox ascuns sub banchetă şi în portbagaj iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a stabilit în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de furt prevăzut de art. 208 alin. (1) C. pen., conform ordonanţei din 20.11.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 21/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, decizia pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite elemente, deci este o dispoziţie imperativă, iar lipsa din decizie a acestor elemente nu poate fi justificată şi suplinită pe/şi cu alte acte colaterale întrucât salariatul contestă acest act, şi împotriva menţiunilor din acesta trebuie să-şi formuleze apărările.
Aşa după cum a reţinut şi instanţa de fond decizia nu cuprinde prevederile legale din regulamentul intern, din statutul de personal încălcate de contestator, menţiune obligatorie prevăzută de art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii; deci trebuie o motivare în drept a abaterii disciplinare reţinute, prin aceasta asigurându-se premisele apărării reale a salariatului. Decizia nu conţine nicio motivare cu privire la motivul neefectuării cercetării disciplinare prealabile.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 13/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 5 alin. (9) din H.G. nr. 387/2007 ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea şi coordonarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Instanţa reţine că atât numirea cât şi eliberarea din funcţie a contestatoarei s-a făcut prin Ordin.
Ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi profesii Liberale şi contestatoare, emis de ministru, este un act administrativ iar, potrivit art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., competenţa de a verifica legalitatea emiterii acestui ordin, revine Curţii de Apel Galaţi,Secţia Contencios Administrativ, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 44/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă în mod corect a reţinut că aceste prevederi nu au fost respectate, dispoziţia nr. 127/03.09.2007 fiind lovită de nulitate absolută, deoarece această dispoziţie cuprinde enumerarea unor fapte şi nu descrierea lor cu indicarea împrejurărilor concrete în care s-au produs şi data săvârşirii, pentru a fi posibilă o analiză şi verificare a temeiniciei acesteia. De asemenea, în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă se enumeră doar obligaţiile din fişa postului ceea ce nu corespunde cerinţelor art. 268 lit. b) Codul Muncii.
Referitor la modul de calcul al drepturilor salariale, în faţa primei instanţe s-au depus două adeverinţe de salarizare nr. 8/07.01.2008 şi nr. 116/18.01.2008, semnate de primar, secretar şi contabil din care rezultă că reclamanta are un salariu net lunar de 561 lei. Astfel pârâtul a fost obligat în mod corect la plata drepturilor salariale, în favoarea reclamantei, începând cu data de 3 septembrie 2007 şi până la data efectivei reintegrări a reclamantei în funcţia deţinută anterior, drepturi salariale calculate în funcţie de salariul net lunar de 561 lei. A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1475/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Citarea greşită a pârâtei de către prima instanţă i-a cauzat acesteia o vătămare, în sensul că a fost privată de dreptul de a participa la dezbateri şi de a-şi susţine apărarea, în contextul unui proces echitabil.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1479/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a anulat în mod corect decizia nr. 704 din 15 februarie 2008, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, încheiat între reclamantă şi pârâtă, pe considerentul că nu au fost precizate în decizie prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce ar fi fost încălcate de reclamantă şi nici nu au fost cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei din timpul cercetării prealabile, respectiv că ar fi înştiinţat societatea pârâtă despre starea sa de sănătate care nu i-a permis să presteze muncă în zilele de 17, 18 şi 21 ianuarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1390/R din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sub acest aspect trebuie precizat că art. 63 din Codul Muncii prevede că măsura concedierii pentru săvârşirea unor abateri grave poate fi dispusă de angajator numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile. Totodată, art. 267 alin. (1) din Codul Muncii prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În alineatele (2)-(4) ale aceluiaşi articol sunt prevăzute condiţiile şi modalitatea de realizare a cercetării disciplinare prealabile. Astfel salariatul trebuie convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii, în cursul cercetării prealabile, salariatul având dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.
Instanţa de recurs apreciază că în condiţiile în care decizia de concediere a fost emisă nelegal, această împrejurare a fost prin ea însăşi de natură a afecta starea psihică a reclamantei, respectiv prestigiul acesteia, cauzându-i un prejudiciu moral. Totodată în contextul în care reclamanta a fost concediată pe motive disciplinare, acest fapt a fost de natură să producă efecte în viitor cu privire la încheierea unor eventuale raporturi de muncă cu alţi angajatori întrucât existenţa unei decizii de concediere pe aceste motive face dificilă încheierea unui alt contract de muncă. În privinţa întinderii prejudiciului, în mod corect s-a apreciat că suma de 300 lei este în cuantum suficient pentru a compensa suferinţele cauzate reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1291/R din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă nr. 1941 din 18 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat, începând cu data pronunţării hotărârii (18 decembrie 2007) nulitatea contractului individual de muncă încheiat între reclamantă şi pârâtă, reţinându-se că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 în exercitarea funcţiei de contabil şef la asociaţia pârâtă.
Pentru considerentele reţinute de instanţă, pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte, curtea apreciază că sentinţa civilă nr. 1281 din 27 septembrie 2007, atacată, este legală şi că în mod corect s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcţie, această măsură urmând să-şi producă efectele până la data la care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de muncă – 18 decembrie 2007.
Recursul pârâtei se apreciază a fi fondat doar sub aspectul precizării cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantei, drepturi care i se cuvin acesteia până la data de 18 decembrie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1174/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În urma cererii reclamantului, din adeverinţa nr. 2251/12.04.2004, se arată că acesta a avut calitatea de angajat pe perioada 05.06.1981-24.02.1982 – „când reclamantul a solicitat desfacerea contractului de muncă” –, care a reprezentat „demisia”, aprobată de conducerea unităţii, în baza art. 129 Codul Muncii, ce reprezintă o manifestare de voinţă unilaterală.
Astfel, susţinerile reclamantului de constrângere, presiuni, suferinţe fizice, care s-ar fi făcut asupra sa, în perioada lucrată 01.06.1981-24.02 1982, nu rezultă din actele dosarului, iar în altă ordine acţiunea formulată de acesta, depăşeşte termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul ntr.167/1958.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1118/R din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Singura abatere disciplinară ce poate fi reţinută în sarcina reclamantului este încălcarea prevederilor pct. 12 din fişa postului.
Ţinând seama de gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii disciplinare – art. 266 Codul Muncii –, prima instanţă în mod corect a apreciat că aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 264 lit. b) din Codul Muncii este de natură a realiza rolul educativ şi preventiv al răspunderii.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1181/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sancţiunile sunt prevăzute în Codul Muncii gradual, acestea putând fi aplicate în funcţie de gravitatea abaterilor săvârşite de către salariat precum şi de celelalte criterii prevăzute în art. 266, respectiv împrejurările în care fapta a fost comisă, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În cauza de faţă, prima instanţă a apreciat în mod corect că, dat fiind că salariata nu a mai fost sancţionată disciplinar până acum, a recunoscut că modul său de lucru nu este unul singular, că pentru aceeaşi manieră de lucru şi alţi salariaţi au fost sancţionaţi disciplinar existând chiar o situaţie conflictuală în cadrul unităţii, sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă apare ca fiind prea gravă şi că în raport de toate aceste circumstanţe este oportună înlocuirea acestei sancţiuni cu aceea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 2045 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, consecinţele faptei săvârşite de contestator sunt nesemnificative, deoarece produsul sustras fiind un produs uzat avea o valoare redusă şi acest aspect a fost esenţial în plan subiectiv pentru recurent care şi l-a însuşit considerând că unitatea nu va fi în niciun fel păgubită.
Aceste aspecte care individualizează abaterea săvârşită de recurent nu au fost avute în vedere nici de angajator la aplicarea sancţiunii şi nici de instanţa de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentinţa şi pe fond va admite contestaţia şi va modifica decizia de sancţionare prin înlocuirea sancţiunii aplicate cu aceea prevăzută de art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, constând în reducerea salariului de bază cu 10% timp de o lună.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 2042 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi actele dosarului şi acţiunea promovată de contestator relevă încetarea raportului de muncă dintre părţi, din iniţiativa unilaterală a angajatorului, aspect confirmat şi cu prilejul soluţionării recursului, fiind depusă decizia nr. 84 din 13.09.2007, premergătoare datei la care se promovează acţiunea în justiţie, prima instanţă numai prin încălcarea dispoziţiilor legale constată că acţiunea este prematură, deşi raportul de muncă încetase la data promovării acţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8974 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8887 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8730 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în analiza contestaţiei a avut în vedere fapta săvârşită, dar a apreciat gravitatea acesteia în funcţie de cauzele obiective care au împiedicat deplasarea echipajului de pe ambulanţă la solicitarea din localitatea E. Chiar şi în situaţia în care intimatul contestator ar fi anunţat dispeceratul pentru deblocarea căii de acces, exista o situaţie obiectivă determinată de ninsoarea în cantităţi masive în localităţile B de A şi E., cu consecinţa impracticabilităţii drumurilor judeţene şi comunale, fapt ce a rezultat din rezoluţia nr. 1/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de A. Prin urmare, chiar dacă fapta există, aceasta a fost săvârşită în contextul unei cauze obiective, aspect care determină lipsa vinovăţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8692 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în analiza contestaţiei a avut în vedere fapta săvârşită, dar a apreciat gravitatea acesteia în funcţie de cauzele obiective care au împiedicat deplasarea echipajului de pe ambulanţă la solicitarea din localitatea E. Chiar şi în situaţia în care intimata contestatoare ar fi anunţat dispeceratul pentru deblocarea căii de acces, exista o situaţie obiectivă determinată de ninsoarea în cantităţi masive în localităţile B de A şi E., cu consecinţa impracticabilităţii drumurilor judeţene şi comunale, fapt ce a rezultat din rezoluţia nr. 1/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de A. Prin urmare, chiar dacă fapta există, aceasta a fost săvârşită în contextul unei cauze obiective, aspect care determină lipsa vinovăţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8691 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a analizat cauza ca şi când salariatul nu şi-ar fi exprimat unilateral voinţa de a înceta raporturile de muncă. Instanţa trebuia să verifice dacă salariatul îşi menţine manifestă voinţa în sensul încetării raporturilor de muncă şi dacă din iunie 2006 a mai prestat activităţi pentru angajator. Instanţa avea de analizat, dacă, în fapt, contestatorul a lucrat efectiv pe aceeaşi funcţie deţinută anterior prezentării demisiei şi cu acelaşi salariu, situaţie în care nu mai putea fi dispusă reintegrarea din moment ce raporturile de muncă nu au încetat nicio clipă, iar demisia nu şi-a produs efecte juridice întrucât contestatorul nu putea fi reintegrat într-un loc de muncă de unde nu a plecat niciodată.
De altfel, însuşi contestatorul arată în finalul motivării că „decizia contestată nu poate să opereze retroactiv pentru o dată anterioară celei până la care, în evidenţele contabile ale societăţii comerciale este considerat salariat (…) cel puţin până la data formulării prezentei cereri”, per a contrario se înţelege că, acceptă ideea că de la data iunie 2006 nu mai era salariatul recurentei, însă trebuie desluşită împrejurarea în care începând cu acea dată nu se mai consideră – el însuşi – salariat; urmare a demisiei prezentate, urmare a absenţelor nemotivate etc. Numai după cercetarea tuturor acestor aspecte, instanţa poate pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8582 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă de intimata pârâtă a fost luată cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege şi este lovită de nulitatea absolută, ca o consecinţă a faptului că încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii a operat de la 1 octombrie 2005, deci anterior acordului de voinţă al părţilor, care s-a realizat la 8 mai 2006. Modalitatea în care a procedat intimata-pârâtă face ca măsura dispusă să fie considerată abuzivă şi prin natura ei a provocat grave prejudicii recurentei-contestatoare care, efectiv, a fost pusă în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea de zi cu zi şi sub acest aspect se reţine o culpă evidentă a intimatei pârâte.
Nu prezintă relevanţă juridică ştatele de plată şi condica de prezenţă, care privesc perioada 1 octombrie 2005-24 noiembrie 2005 şi în care nu mai apare semnătura recurentei contestatoare la poziţia 7, în condiţiile în care nu se coroborează cu alte probe, iar recurentei contestatoare nu i s-au acordat drepturile prevăzute în legislaţia muncii, ca efect al măsurii dispuse nelegal şi care a afectat exercitarea drepturilor sale. Aceasta este raţiunea pentru care în cauză devin aplicabile prevederile art. 78 din Codul Muncii, recurenta contestatoare fiind îndreptăţită şi la plata despăgubirilor pentru perioada 1 octombrie 2005- 8 mai 2006.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8577 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportul de expertiză, dispus în cauză, a fost depus la dosar la data de 4 martie 2008. Potrivit dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., expertiza nu se poate realiza decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea, iar dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului. Instanţa de fond a ignorat aceste prevederi legale, nesolicitând expertului să facă dovada convocării părţilor, cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă nu a fost efectiv reprezentată în instanţă şi existau serioase dubii cu privire la luarea la cunoştinţă de către pârâtă de necesitatea efectuării unei expertize sau de lucrarea însăşi.
Înscrisul depus în dosarul de recurs, respectiv un proces-verbal încheiat între expert şi intimatul-reclamant cum că în data de 18 ian 2008, s-au deplasat, conform convocării (nr. care convocare şi de la ce dată, care este dovada acesteia) nu poate ţine loc de convocare şi nici nu poate face dovada în sensul celor statuate de prev. art. 208 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea raportului de expertiză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8575 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea greşită a cererii pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în temeiul art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii.
Astfel, deşi conform art. 137 (1) C. proc. civ. „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, se observă că în cauza de faţă instanţa a soluţionat greşit cererea pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în temeiul art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii.
Cu toate că instanţa a reţinut că intimata nu a putut face dovada comunicării deciziilor contestate şi contestatorul ar fi refuzat să semneze de primire şi că a aflat de aceste măsuri odată cu ridicarea carnetului de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă D, nu a verificat susţinerea contestatorui că nu a cunoscut concret măsurile dispuse şi că nu i-au fost comunicate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8571 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este fondată critica cu privire la faptul că instanţa de fond nu a reţinut că decizia de delegare a fost emisă fără a se ţine cont de starea de sănătate a recurentei. Atâta timp cât aceasta nu avea un act medical care să recomande recurentei evitarea deplasărilor pe o temperatură aşa de mare cum susţine aceasta, această critică nu poate fi primită. Pe de altă parte aceasta avea posibilitatea să ceară angajatorului să-i asigure mijloc de transport în perioada respectivă, şi nu să refuze ca atare delegarea.
2. Nici faptul că în unitate mai erau şi alţi ingineri care în opinia recurentei ar fi putut fi delegaţi, nu are relevanţă, delegarea fiind atributul angajatorului, şi nu al salariatului.
3. Nu este fondată nici critica privind nesemnarea fişei postului de către recurentă. Sancţiunea aplicată recurentei s-a datorat faptului că aceasta a absentat nemotivat mai multe zile de la locul de muncă şi a refuzat delegarea dispusă de către intimată, şi nu că nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu. Chiar dacă recurenta nu ar fi semnat o fişă a postului avea obligaţia de a se prezenta la locul de muncă unde fusese delegată şi să solicite dacă considere necesar o fişă a postului.
4. Nefondată este şi critica vizând nulitatea deciziei de concediere pentru că nu ar cuprinde ora la care să se prezinte pentru cercetarea prealabilă. Este adevărat că textul art. 267 alin. (2) din Codul Muncii prevede că adresa de convocare trebuie să cuprindă ora la care salariatul trebuie să se prezinte pentru cercetarea prealabilă, însă aşa cum a reţinut şi instanţa de fond şi cum reiese din adresa respectivă, recurenta era invitată să se prezinte în ori care din următoarele 5 zile de la primirea adresei respective într-un interval orar de 8 ore,, ceea ce înseamnă mai mult chiar decât prevede legea, astfel că nu se poate spune că aceasta a fost prejudiciată în vreun fel. A considera că o altfel de formulare a adresei de convocare nu îndeplineşte condiţiile legale, înseamnă a încărca textul de lege cu un formalism exagerat.
5. Cât priveşte gravitatea abaterii săvârşite de către contestatoare, această gravitate este stabilită prin chiar contractul colectiv de muncă aplicabil părţilor şi carte constituie legea acestora, astfel că nici această critică nu este una fondată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8539 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 62 Codul Muncii, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), respectiv săvârşirea unei abateri grave, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 263-268. Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8353 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportul de analiză, întocmit de directorul adjunct al unităţii intimate au fost reţinute în sarcina contestatoarei aplicarea unor tarife inferioare de cazare pentru camerele din Baza Turistică Şcolară C, refuzul nejustificat al contestatoarei de a îndeplinii sarcinile şi obligaţiile de serviciu, atitudinea ireverenţioasă la adresa colegilor, conducerii şi persoanelor cazate precum şi solicitarea sau primirea de cadouri, în scopul facilitării unor servicii. Această stare de fapt a fost recunoscută de către contestatoare.
Faptele săvârşite de contestatore intră în categoria abaterilor grave săvârşite cu vinovăţie, care au tulburat profund activitatea intimatei, astfel încât este imposibilă continuarea relaţiilor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8334 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată astfel că pentru lipsa constatată, respectiv cantitatea de 3.041 kg combustibil tip P se face vinovat contestatorul care a preluat marfa de la furnizor, având-o în gestiune, răspunzând de corectitudinea aprovizionării, gestiune pe care n-a descărcat-o prin predarea către reprezentanţii societăţii comerciale intimate, iar drept consecinţă a fost antrenată în mod corect în sarcina sa, răspunderea patrimonială.
Fiind vorba de o abatere destul de gravă şi ţinând cont de situaţia că prin decizia nr. 145 din 28 mai 2002 şi nr. 371 din 22 iunie 2004, contestatorului J.B. i-au mai fost aplicate anterior alte două sancţiuni disciplinare, constând în diminuarea salariului cu 10% pe timp de două luni, în mod întemeiat intimata i-a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai gravă, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, emiţând decizia nr. 229 din 3 martie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8327 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea 174/2006, sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar venitul lunar de completare se achită odată cu indemnizaţia de şomaj.
În aceste condiţii era necesară judecarea în contradictoriu şi cu Agenţia Judeţeană Pentru Ocupare Forţei de Muncă din cadrul Direcţiei de Muncă O pentru opozabilitate, întrucât astfel cum s-a arătat acordarea acestor drepturi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8328 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nici ca probă directă nu confirmă săvârşirea faptei de către contestator şi nici recurenta nu susţine că acesta este autorul ci, doar pe baza unor deducţii ale comisiei de disciplină se ajunge la concluzia sustragerii de către acesta pentru că el a sesizat săvârşirea faptei, dar apărarea lui a fost înlăturată tot în baza acelor presupuneri legate de aproprierea acestuia de locul faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8254 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, se constată că recurentul pârât a primit sentinţa la 28.02.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 169, dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menţionate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentinţe a expirat.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Olt la 17.03.2008, iar recurentul nu a făcut dovada că depăşirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voinţa lui, instanţa urmează să respingă ca tardiv recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8152 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 79 alin. (1) Codul Muncii prevede că: „prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.” Salariatul nu este obligat să-şi motiveze demisia dar manifestarea sa de voinţă trebuie să fie clară, precisă şi lipsită de echivoc conform dispoziţiilor art. 79 alin. (3) din acelaşi cod. Dată fiind natura juridică, aceea de act juridic unilateral, demisia nu mai poate fi revocată după ajungerea ei la cunoştinţa angajatorului. Aşa cum rezultă din cererea depusă la unitate, manifestarea de voinţă a contestatorului cu privire la încetarea din iniţiativa sa a contractului individual de muncă, este clară şi fără echivoc, astfel că nu poate pretinde că ar fi fost determinată de presiunile la care ar fi fost supus de conducerea unităţii.
Invocarea de către intimată a producerii unui prejudiciu important de către contestator, declanşarea unei anchete disciplinare, sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la lipsa cantităţii de 38, 000 litri de motorină, nu constituie, prin ele însele, element ce pot fi caracterizate ca şi constrângere psihică de natură a determina pe salariat să formuleze cere de demisie.
Prin soluţia adoptată la fond instanţa a analizat, în detaliu, evoluţia relaţiilor de muncă pe care le-a avut contestatorul cu intimata în toată perioada în care a fost angajat. Astfel, în considerentele sentinţei se face vorbire de deciziile emise de intimată, privind pe contestator, cât şi cererile formulate de către acesta cu privire la despăgubirile solicitate. Aşa fiind, nici critica formulată de contestator în recurs, sub acest aspect, nu este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7965 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat Tribunalul Mehedinţi, reţinând că este vorba de un contact de muncă pe durată nedeterminată, şi nu de unul pe durată determinată, a susţinut că temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă este reprezentat de dispoz. art. 65-67 Codul Muncii ce reglementează încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, şi nu dispoz. art. 56 lit. j) Codul Muncii care reglementează situaţia în care contractul individual de muncă încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7818 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât desfacerea contractului de muncă a survenit în perioada în care contestatorul se afla în concediu medical, acesta a emis decizia 34/10.05.2007, decizie prin care a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatorului, decizia prin care se recunoaştere suspendarea de drept a contractului de muncă în condiţiile art. 73 alin. (1) Codul Muncii, recunoscându-se implicit ineficienţa primei decizii de desfacere a contractului de muncă din punct de vedere juridic.
Atâta timp cât angajatorul nu face dovada comunicării deciziei în termenul prevăzut de lege, nu se poate reţine excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către angajat împotriva deciziei emise de către angajator cum, greşit se susţine în recursul promovat în cauză, contestaţia promovată împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 62/12/01.08.2007 fiind în termenul prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7799 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 156 şi 163 din Codul Muncii stipulează faptul că: salariile se plătească înaintea oricărei obligaţii băneşti a angajatorilor; plata salariului fiind dovedită prin semnarea ştatelor de plată precum şi prin orice alte documente justificative care atestă plata către salariatul îndreptăţit. În raport de probele administrate în primă instanţă coroborate în acelaşi timp cu recunoaşterea intimatei, este de necontestat faptul că aceasta nu a achitat contestatoarei drepturile salariale pentru munca prestată pe perioada 15 iunie-15 iulie 2007.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la atitudinea procesuală a pârâtei, în sensul că aceasta a renunţat la cererea în pretenţii, se constată că este neîntemeiat întrucât pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă s-a acordat un singur termen la cererea părţilor, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, lucru care nu s-a realizat, astfel încât în baza prevederilor legale aplicabile, în mod corect s-a admis acţiunea în pretenţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7798 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din decizia contestată, nr. 39/2007 rezultă că în preambulul acesteia angajatorul indică textele de lege, referatul, foaia colectivă de prezenţă, apoi decide sancţionarea fără a respecta dispoziţiile art. 268 din Codul Muncii care impune, printre altele, obligativitatea descrierii faptei se constituie abatere disciplinară şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.
Cum decizia în discuţie nu a cuprins elementele obligatorii, în mod legal prima instanţă a constatat în temeiul art. 76 şi 78 Codul Muncii, nulitatea deciziei şi a dispus reintegrarea în muncă a contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7665 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat faptul şi demonstrat că intimatul-contestator P.D. nu a depus cerere de demisie la societatea-angajatoare şi astfel că, nu erau incidente dispoz. prev. de art. 79 C.N. Lipsa actului de demisie (voinţa unilaterală a angajatului) conduce astfel la nulitatea actului administrativ intitulat decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7701 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile art. 58 din O.U.G. nr. 59/26 mai 2000 privind statutul personalului silvic „Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici în măsura în care prezenta ordonanţă nu dispune altfel”. Din actele aflate la dosarul cauzei filele 9-10 în dosar fond a rezultat calitatea contestatorului de funcţionar public, situaţie în raport de care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7668 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Stabilirea stării de fapt realizată de către prima instanţă este în acord cu probatoriile administrate, precum şi dispoziţiile legale incidente, aplicabile în speţa de faţă. Astfel, contestatorul este sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru săvârşirea abaterilor disciplinare la data de 9.06.2006, abateri pretinse a fi cunoscute de către conducerea intimatului abia la 29.05.2007, prin nota de constatare întocmită de Biroul de Audit.
Or, este fără îndoială că data limită prevăzută de artr.268 alin. (1) Codul Muncii privind aplicarea sancţiunii disciplinare este termenul de 6 luni, termen ce începe să curgă de la momentul săvârşirii abaterii disciplinare, în cauză 9.06.2006, termenul de 6 luni având natura juridică a unui termen de prescripţie extinctivă. Nu are relevanţă faţă de termenul de prescripţie prevăzut de lege data la care angajatorul ia act de săvârşirea abaterii disciplinare, atâta timp cât legea condiţionează momentul îndeplinirii termenului de momentul săvârşirii abaterii disciplinare şi nu de poziţia subiectivă, a cunoaşte sau a nu cunoaşte abaterea disciplinară, a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7606 din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia lipseşte interesul contestatorului pentru anularea dispoziţiei şi că prin desfiinţarea deciziei instanţa nu a dispus altă măsură, în condiţiile în care contestatorul a efectuat investirea instanţei numai cu anularea dispoziţiei de concediere nr. 36 din 18 ianuarie 2007 şi plata drepturilor băneşti, fără a solicita restabilirea situaţiei anterioare şi de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilităţii părţilor.
2. Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, aşa cum prevede art. 3041 C. proc. civ., întrucât instanţa a reţinut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adiţional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privinţa duratei.
3. Nu poate fi vorba despre o încetare a contractului de muncă prin ajungerea la termenul convenit prin act adiţional, astfel că nu sunt întemeiate nici aceste critici cuprinse în motivul de recurs invocat la pct. 2 a cererii de recurs, iar raporturile de muncă nu puteau înceta în baza actului adiţional cum greşit reţine recurenta intimată.
4. Cu privire la acordarea indemnizaţiei de concediu instanţa a apreciat că nu este fondată în raport de prevederile art. 43 din contractul colectiv de muncă, astfel că şi criticile de la pct. 4, 5 din cererea de recurs se privesc ca neîntemeiate.
5. Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus şi sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinţei, în condiţiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecţiuni şi nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 C. proc. civ. întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
6. De asemenea, în condiţiile art. 305 C. proc. civ.: „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. În speţă, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanţă, situaţie în care în baza temeiului legal menţionat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
7. Admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condiţiile legii „Ï. cu luna următoare celei în care şi-au achitat obligaţiile bugetare restante sau au obţinut înlesniri la plata acestora”, iar în speţă s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie-31 decembrie 2005 şi niciun caz pentru perioada ianuarie-aprilie 2006.
8. Nu este întemeiată nici critica privind necompetenţa instanţei în condiţiile în care reclamantul avea reşedinţa în Drobeta-Turnu Severin unde avea obligaţia să lucreze aşa cum rezultă din actul aflat la fila 16 din dosarul de fond, situaţie în raport de care investirea instanţei s-a efectuat în condiţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7573 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 3 din Legea nr. 174/2006 sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi alin. (4) se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 174/2006 persoanele disponibilizate prin concedieri colective de la S. Romsilva beneficiază de indemnizaţia de şomaj stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare precum şi un venit lunar de completare.
Prin urmare, aceste drepturi se acordă astfel cum s-a menţionat mai sus din bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar venitul lunar de completare se achită odată cu indemnizaţia de şomaj. În aceste condiţii era necesar pentru a se putea pune în executare hotărârea, să se introducă în cauză pentru opozabilitate AJOFM O.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5868 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi instanţa a respins contestaţia ca neîntemeiată, a reţinut greşit că decizia nr. 49/2007 nu a produs efecte juridice şi că recurentul reclamant s-a conformat noii dispoziţii nr. 87/2007, care ar fi revocat dispoziţia anterioară. Se observă că în realitate, instanţa a reţinut greşit această situaţie de fapt şi nu a lămurit adevăratele raporturi juridice ale părţilor, în condiţiile în care prin dispoziţia nr. 87/2007 nu există nicio prevedere prin care să fie revocată dispoziţia nr. 49/2007 contestată de recurentul reclamant în speţă.
A rezultat din actele şi lucrările dosarului, că recurentul reclamant s-a prezentat la Cariera I, potrivit dispoziţiei contestate şi că aceasta şi-a produs efecte juridice, astfel că greşit s-a reţinut că a fost revocată prin noua dispoziţie, fără ca acest lucru să rezulte fără echivoc din cuprinsul acesteia.
În aceste condiţii, se constată că instanţa nu a cercetat fondul cauzei şi sunt incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi în temeiul cărora se admite recursul şi se dispune casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, prilej cu care se vor avea în vedere şi celelalte critici invocate prin motivele de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5679 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea constată că, la emiterea deciziei de concediere nr. 20/02.07.2007, angajatorul a reţinut în sarcina salariatului săvârşirea unei abateri disciplinare, în condiţiile în care salariatul nu a săvârşit fapta cu vinovăţie, culpa în derularea deficitară a raportului de muncă aparţinând unităţii. În consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată în sensul că va admite contestaţia.
La momentul concedierii contestatorului, legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă al contestatorului nu cuprindeau prevederi referitoare la posibilitatea acordării de daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5590 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoz. art. 156 C. proc. civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivat. Se observă astfel că, prima instanţa a nesocotit dispoziţiile legale atunci când la termenul soluţionării cauzei pe fond, apărătorul reclamantei formulase cerere de amânare, prima în dosar, iar instanţa a soluţionat cauza, fără a acorda amânarea cauzei şi nici a amâna pronunţarea acesteia.
Dreptul la apărare, asigurarea acestuia fiind un corolar al drepturilor ce guvernează un proces echitabil, odată încălcat, afectează hotărârea pronunţată în condiţiile nerespectării sale, cu nulitatea actului procedural încheiat în aceste condiţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5179 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 4769/07.11.2007 a fost anulată decizia de concediere, acesta constituind un temei suficient pentru a constata ca rămasă fără obiect contestaţia.
Ceea ce nu a analizat instanţa de fond a fost faptul că, deşi formal revocată prin decizia nr. 4769/07.11.2007, decizia de concediere pentru necorespundere profesională şi-a produs toate efectele, în sensul că salariatul nu a fost repus în situaţia anterioară. Curtea constată astfel că revocarea pur formală a deciziei de concediere pentru necorespundere profesională nu poate constitui un temei pentru a constata că cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect.
Constatând că instanţa de fond a soluţionat pricina prin admiterea în mod greşit a excepţiei lipsei de obiect, Curtea, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4996 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a reţinut în raport de dispoz. art. 29 din O.U.G. nr. 98/1999 că la stabilirea plăţilor compensatorii salariaţilor disponibilizaţi se are în vedere criteriul vechimii totale în muncă şi nu al vechimii în societate, întrucât prevederile actului normativ arătat nu sunt aplicabile în cauză. În acelaşi timp instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei recurate de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat între părţi şi ale planului social anexă la contract.
Raportând aceste prevederi la vechimea în muncă a contestatorului T.D. în cadrul E. SA se constată faptul că acesta beneficia de o indemnizaţie de disponibilizare într-un cuantum reprezentând contravaloarea a 12 salarii medii nete ţinând cont că avea o vechime în unitate de 6 ani o lună şi 22 de zile, încadrându-se în prevederile art. 50 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, sumă achitată acestuia conform susţinerilor recurentei.
Se constată astfel că Tribunalul Dolj a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a reţinut că i se cuvine contestatorului T.D. plăţi băneşti compensatorii ca urmare a disponibilizării într-un cuantum de 15 salarii medii nete şi nu de 12 salarii medii nete.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4556 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de dispoz. art. 264 alin. (1) şi 266 C.N. aplicabile la datele speţei, se constată că în mod întemeiat Tribunalul Dolj a reţinut că, în funcţie de circumstanţe săvârşirii faptei, de gravitatea acesteia şi de atitudinea contestatoarei care a recunoscut sincer abaterea comisă, nu se impunea aplicarea sancţiunii extreme a desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Relevant este faptul că pentru infracţiunea săvârşită s-a dispus şi cercetarea penală, însă prin ordonanţa emisă pe data de 31.01.2007 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova – s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală constatându-se în baza art. 181 C. pen., că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4587 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a fost numit în urma emiterii dispoziţiei nr. 819/02.05.2007 de către Primarul Comunei H., judeţul O, prin care a fost înfiinţată funcţia de consilier personal. Faţă de această împrejurare, reiese că acesta are statutul de funcţionar public, încadrându-se în dispoz. art. 2 din Legea 188/1999, fiindui astfel aplicabile dispoz. art. 109 din aceeaşi lege, conform cărora „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4277 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din procesul-verbal din data de 16 iulie 2007 rezultă că întrunirea Consiliului de Administraţie a fost determinată de situaţia economico-financiară a intimatei, ocazie cu care s-au discutat două probleme: restructurarea postului de casier ce a fost aprobată cu 4 voturi pentru şi două împotrivă şi convocarea Adunării generale a Obştei ce a fost votată în acelaşi fel, rezultând din conţinutul acestui document că şi recurentul-reclamant face parte din Consiliul de Administraţie.
Starea de fapt a fost reţinută corect de prima instanţă care a avut în vedere atât cele dispuse prin sentinţa nr. 651/10.07.2007 a Judecătoriei Brezoi, cât şi Hotărârea nr. 15/16.07.2007 a Consiliului de Administraţie, pronunţată conform prerogativelor statuate în art. 26 din Statutul Obştei Banca H.N.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3640 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În rejudecarea cauzei după casare, instanţa de fond a respectat îndrumările date instanţa de control judiciar privind analiza condiţiile impuse de lege în reorganizarea C.G.P, şi a condiţiile de legalitate la reorganizarea corpului, dar a constatat justificat că în speţă nu este un refuz al intimatului Consiliul Jud. G de a-l repartiza pe recurentul contestator la unul din consiliile locale, ci aceste consilii şi-au format serviciul de Poliţie comunitară, iar pentru funcţiile de conducere, cum este şi cea vizată de contestator, s-a organizat concurs în condiţiile legii, la care a participat şi contestatorul, dar nu l-a promovat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3130 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neintocmirea incheierii de dezbateri constituie o nulitate care rezulta din incalcarea dispozitiilor art. 147 C. proc. civ. şi face imposibila exercitarea controlului judiciar. Neintocmirea incheierii de dezbateri face de neverificat aspectul privind respectarea regulilor de procedura referitoare la legala compunere a instantei, la prezenta partilor, ordinea dezbaterilor, continutul concluziilor şi al cererilor formulate, precum şi la alte imprejurari esentiale referitoare la modul în care au decurs dezbaterile, astfel ca hotararea pronuntata, în lipsa acestei incheieri este nula.
Sub aspectul elaborarii hotararii, cand pronuntarea a fost amanata, mentiunile aratate în art. 261 C. proc. civ. vor fi cuprinse în incheierea de sedinta în care s-au consemnat dezbaterile, incheiere care constituie parte integranta din hotarare, facand corp comun cu aceasta. Astfel, incheierea trebuie sa cuprinda şi semnaturile judecatorilor, element esential indicat la pct. 8 din art. 261 C. proc. civ., a carui lipsa atrage nulitatea hotararii pronuntate în aceste conditii.
Din perspectiva principiilor care guverneaza procesul civil, formalitatea semnarii hotararii de catre judecatorii care au luat parte la judecarea procesului fiind substantiala, prevazuta în scopul de a garanta neschimbarea hotararii pronuntate în public şi de a se putea controla de instanta superioara daca la pronuntarea hotararii instanta de fond este constituita în acelasi mod ca la judecarea pricinii, neindeplinirea ei atrage nulitatea hotararii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3121 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a analizat dacă disponibilizările efectuate au avut la bază o situaţie economico-financiară de recesiune prin care a trecut societatea, întrucât la dosarul cauzei nu există niciun act care să reprezinte o probă indubitabilă în acest sens, cum ar fi, bilanţ contabil, balanţă indicatori economici de performanţă, situaţia profiturilor, exporturilor etc. De asemenea, instanţa nu s-a preocupat de verificarea criteriilor de disponibilizare: dacă au existat, care au fost şi dacă aceste criterii s-au respectat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2990 din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că angajatorul nu a făcut dovada, în conformitate cu art. 65 C. muncii, că locul de muncă al contestatorului a fost desfiinţat dar nu analizează şi nici nu face vreo referire la Încheierea nr. 6539/18 02 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ în care se menţionează că se modifică fondul de comerţ, renunţându-se înainte de expirare la depozitul din incinta fermei D. Nouă.
Pe de altă parte, instanţa de fond reţine că nu s-a efectuat comunicarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă ceea ce înseamnă că decizia nu-şi produce efectele deoarece conform art. 75 C. muncii, decizia de concediere produce efectele de la data comunicării salariatului. În consecinţă raporturile de muncă au continuat, salariatul trebuia să se prezinte la serviciu, să presteze activitatea şi angajatorul să-i plătească salariul.
Chiar dacă legiuitorul prevede că se acordă despăgubiri în conformitate cu art. 78 C. muncii, aceste dispoziţii nu se aplică automat, instanţa având obligaţia de a verifica dacă s-a comunicat decizia şi atunci are calitatea de concediat şi i se acordă despăgubiri, sau dacă nu s-a comunicat decizia şi atunci raporturile de muncă continuă, iar salariatul avea obligaţia să se prezinte la serviciu şi i se cuvin drepturi salariale. Pe de altă parte, instanţa de fond face aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii şi obligă recurenta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 19 05 2004 şi până la data pronunţării hotărârii, deşi aplicarea acestui text este condiţionată de anularea deciziei de concediere dar instanţa nu a soluţionat cererea contestatorului formulată în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1552 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la susţinerea privind încălcarea dispoz. art. 74 alin. (1) C.N., se apreciază neîntemeiată, deoarece actul de încetare al C.I.M. al reclamantului-intimat conţine motivele care au determinat încetarea raporturilor de muncă, respectiv hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1 din 12.03.207, precum şi temeiul de drept- art. 65 alin. (1) C.N. în sensul desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, textul stabilind: concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea C.I.M. determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unu sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Cu privire la reţinerea încălcării dispoz. art. 65 C.M. prin aceea că încetarea contractului d e muncă al intimatului nu a fost efectivă şi nu are o bază reală şi serioasă se reţine că în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din cadrul societăţii-recurente s-a decis desfiinţarea Fermei nr. 6 B care a fost inclusă în Ferma nr. 5, începând cu 15.04.2007.
Această măsură s-a impus întrucât ferma în cauză nu avea sediu şi spaţiu de deservire fiind şi o suprafaţă mare cultivată, de unde concluzia că desfiinţarea locului d e muncă al intimatului-şef de fermă- a fost determinată, aşa cum prevăd dispoz. art. 65 alin. (1) C.N. de reorganizare a activităţii, fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasă, întrucât Ferme nr. 6 a fost înglobată în Ferma nr. 5, aşa cum rezultă din organigrama depusă la dosar, anterior desfiinţării Fermei nr. 6 şi ulterior acestui moment, de unde rezultă că structura personalului este alta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2661 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, se constată că deşi prin acţiunea introductivă, reclamantul nu a solicitat reintegrarea, ci doar anularea deciziei nr. 156/15.06.2007, prin precizări ulterioare, potrivit Încheierii de şedinţă din 26.09.2007 (f. 76) „contestatorul solicita reintegrarea pe funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă”, iar la 10 oct.2007, prin înscrisul depus la dosar (f. 77-79) acesta a solicitat reintegrarea în muncă. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest aspect, respectiv nu a menţionat în dispozitiv care este consecinţa nulităţii deciziei de desfacere a contractului de muncă cu privire la drepturile salariale şi la reintegrare.
Cât priveşte soluţia adoptată cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, aceasta este criticabilă sub aspectul motivării care a stat la baza adoptării acestei soluţii, instanţa nu a dat relevanţă dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pe de o parte, nu a avut în vedere specificul obiectului cererii-acela al acordării daunelor morale-pe de altă parte, în sensul că prejudiciul moral ţine de o apreciere subiectivă a celui care-l invocă şi nu a avut în vedere, de asemenea, specificul materiei de drept în care se invocă acordarea de daune morale, pentru ca în raport de toate aceste aspecte, soluţia să fie legală .
Cât priveşte recursul pârâtei, criticile sunt întemeiate în măsura în care susţinerea privind acordarea sporului de vechime începând cu anul 2000, prin includerea în salariul de bază nu a fost analizată cu privire la legalitatea unei asemenea dispoziţii şi în raport de salariul tarifar corespunzător funcţiei, gradaţiei şi pregătirii superioare a reclamantului. Prin CCM nu pot fi prevăzute clauze care să acorde drepturi la un nivel inferior celor stabilite, dar numai în situaţia în care acestea au fost negociate de către părţile semnatare. În cauză arată că au fost negociate de ambele părţi CCM şi înregistrate la Direcţia N., clauzele acestora fiind respectate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2448 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă nr. 1879 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. (...), s-a respins acţiunea formulată de petiţionarul E.E., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Sănătăţii Publice B, ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2498 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de cuantumul prejudiciului produs prin fapta săvârşită de intimatul-contestator care a condus instanţa în a-şi forma convingerea că abaterea săvârşită de acesta nu este extrem de gravă şi de circumstanţele personale ale contestatorului concretizate în faptul că nu a mai avut anterior alte abateri, în mod corect instanţa de fond a admis în parte contestaţia formulată de intimatul-contestator, modificând decizia emisă împotriva acestuia, în sensul că s-a înlocuit măsura desfacerii contractului de muncă cu reducerea salariului de bază al intimatului-contestator cu 5% pe timp de 1 lună, dispunând reintegrarea acestuia pe postul şi funcţia deţinută anterior desfacerii D. cu plata drepturilor băneşti conform art. 78 C.N.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2490 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
După cum se prevede în art. 49 C. proc. civ.: „ (...) are interes poate interveni într-o pricină, ce se urmează între alte persoane”. Deşi intervenientul poate să atace hotărârea în cazul intervenţiei accesorii, calea de atac folosită de intervenient devine caducă, dacă partea în interesul căreia se făcuse intervenţia achiesează la hotărâre, neatacând-o.
Rezultă că intervenientul accesoriu are o situaţie specială, recurentul având calitatea de intervenient principal, adică urmărea realizarea sau conservarea unui drept al său, şi întrucât nu a fost obligat prin sentinţa recurată, alături de celălalt pârât, face ca prezentul recurs să fie lipsit de interes.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2257 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instabilitatea situaţiei economice a societăţii şi neacceptarea diminuării salariului prin modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă este contrazisă de menţiunile existente în raportul semestrial din 16.08.2007, act din care reiese că intimata a înregistrat profit în anul 2007, net superior celui din anul 2006. Astfel, dispare temeiul în baza căruia s-a considerat ca fiind reală şi serioasă justificarea concedierii. Mai mult, s-a consemnat o diminuare a datoriilor, nefiind oprit niciun segment de activitate, aceeaşi prognoză fiind şi pentru viitor. A concluzionat intimata în finalul raportului că se află într-o curbă ascendentă şi nu a fost în imposibilitate de respectarea obligaţiilor financiare.
Pe de altă parte, condiţionarea menţinerii locului de muncă de acceptarea modificării grilei de salarizare este ilegală, fiind încălcate drepturile salariatului la păstrarea drepturilor câştigate, un asemenea temei neregăsindu-se în legislaţia actuală. Codul Muncii ocroteşte drepturile salariatului, fiind încălcate şi dispoz. art. 57 din CCM la nivel de societate, care prevede etapele negocierii drepturilor salariale, nerespectate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1991 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată susţinerea recurentei că instanţa nu a motivat respingerea cererii privind contestaţia sa împotriva deciziei de preaviz nr. 170 din 19.06.2007, în condiţiile în care s-a reţinut corect că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, s-a prevăzut că efectele se suspendă în cazurile prevăzute de art. 50 Codul Muncii şi devin operabile din ziua imediat următoare încetării cauzei incidente.
A rezultat cu certitudine că la 9.08.2007 şi-a produs efectele concedierea recurentei şi atunci a fost emisă nota de lichidare, intimata făcând aplicarea în cauză a prevederilor ar. 50 şi 73 din Codul Muncii, care se referă la cazurile în care se suspendă de drept contractul individual de muncă şi respectiv se suspendă corespunzător termenul de preaviz.
Cu privire la lipsa de rol activ a instanţei, se constată că nu este întemeiată nici această critică, în condiţiile în care solicitarea recurentei s-a respins justificat şi s-a motivat acest lucru prin raportare la adresa nr. 11063 din 29.10.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1950 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că prin dispoziţia emisă s-a dispus suspendarea raporturilor de muncă fără să ţină seama de dispoziţiile art. 264 alin. (1) lit. b) Codul Muncii care prevede că suspendarea contractului individual de muncă pentru săvârşirea de abateri disciplinare se poate dispune pe cel mult 10 zile şi nu pe o perioadă nedeterminată aşa cum în mod greşit a procedat recurenta.
Suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului se poate dispune ca sancţiune disciplinară dar cu respectarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) lit. b) Codul Muncii sau în cazurile prevăzute de art. 52 Codul Muncii.
Motivele invocate de recurentă în cererea de recurs referitoare la abaterile săvârşite de intimata contestatoare, privesc fondul cauzei dar instanţa a soluţionat contestaţia pe excepţie iar art. 137 C. proc. civ. prevede că în acest caz, analizarea fondului este de prisos.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1719 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La nivelul persoanei juridice, reprezentată de societatea pârâtă, nu sunt întrunite cerinţele concedierii colective în sensul art. 68 lit. c) Codul Muncii, cum corect a apreciat instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1715 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea sa reclamantul a învestit instanţa de fond cu patru capete de cerere vizând anularea deciziei de concediere, plata primelor de Paşte şi de Crăciun, a sporului pentru condiţii grele, precum şi a indexării de 12% pe anul 2007. Pe parcursul judecăţii acesta nu a renunţat la niciuna din cereri şi aşa cum rezultă din practicaua sentinţei, apărătorul acestuia a solicitat cu ocazia dezbaterilor admiterea în întregime a contestaţiei, plus cheltuieli de judecată.
Din cuprinsul considerentelor sentinţei rezultă că instanţa de fond s-a preocupat numai de excepţia de tardivitate invocată de pârâtă şi de indexarea de 12% pentru anul 2007. Sentinţa este nemotivată însă sub aspectul rezolvării celorlalte capete de cerere pentru care în dispozitiv se face menţiunea „respinge în rest cererea”. Or în aceste condiţii nu se poate face cenzura temeinicei şi legalităţii sentinţei recurate în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., situaţia reţinută fiind echivalentă cu aceea a nepronunţării asupra fondului cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va admite recursurile şi va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1854 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin adresa nr. 25431/25.07.2007 intimatului-contestator i-a fost adus la cunoştinţă faptul că îi încetează contractul de muncă şi că are dreptul la o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Astfel, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă faptul că i-a fost comunicată o decizie de încetare a raporturilor de muncă aşa cum susţine recurenta, în mod corect prima instanţă a constatat nerespectarea disp. art. 74, 75 din Codul Muncii privind procedura concedierii, sens în care a aplicat prevederile art. 78 din acelaşi cod, privind reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri.
Faptul că recurenta a depus în recurs xerocopia unei decizii cu nr. 72 din data de 14.08.2007, deci ulterior comunicăriii încetării contractului individual de muncă la care sunt anexate două înscrisuri înaintate prin fax, înscrisuri ilizibile şi pe care recurenta îşi întemeiază motivele de recurs, nu fac dovada faptului că în cauză a fost respectată procedura prevăzută de lege în cazul concedierii şi că intimatului i-a fost comunicată decizia de desfacere a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1710 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care o instanţă de judecată nu s-a pronunţat în mod irevocabil asupra existenţei unei infracţiuni de furt, astfel cum susţine recurenta, şi câtă vreme Legea nu instituie o prezumţie de vinovăţie în acest sens, raportat şi la împrejurarea că apărarea contestatorului potrivit căreia cantitatea de combustibil luată din rezervor era destinată dezgheţării instalaţiei de aer a autobuzului e susţinută de posibilitatea producerii acestui fenomen în timp de iarnă la un autovehicul a cărui uzură a impus casarea lui, astfel cum reiese din răspunsul intimatei la interogatoriu, din referatul întocmit la data de 04.12.2007, din procesul verbal nr. 5378/04.12.2007,, Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o justă apreciere în privinţa evaluării corectei aplicări a criteriilor de individualizare a sancţiunii disciplinare, constatând că aceasta este prea aspră, având în vedere că acesta a fost angajat ca şofer în unitate de 30 de ani, a avut o conduită corespunzătoare cu colegii şi şefii ierarhici şi nu a creat probleme deosebite la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1603 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de împrejurarea că decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului e decizia nr. 44/29.12.2000, că aceasta a devenit definitivă ca urmare a respingerii contestaţiei pe care reclamantul a formulat-o împotriva ei, în mod corect prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, dat fiind că nu există o decizie de desfacere a contractului său de muncă la data de 28.02.2001.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1223 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea dispusă în baza art. 65 alin. (1) din Codul Muncii are în vedere motive care nu ţin de persoana salariatului, astfel încât competenţa profesională a recurentului, pe care nici conducerea societăţii nu i-a contestat-o, nu poate constitui un argument care să conducă la concluzia temeiniciei contestaţiei de faţă.
Măsura luată, de desfiinţare a funcţiei de director general adjunct, a fost efectivă, postul dispărând din organigrama societăţii şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de necesitatea organizării activităţii într-o manieră care să permită încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit şi responsabilizarea conducerii, evitându-se luarea unor măsuri contradictorii la nivelul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1222 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea a fost cercetată disciplinar numai pentru aceea că nu a dat spre consum beneficiarilor toată cantitatea de pui şi cârnaţi cabanos şi pentru că a permis accesul în bucătărie a persoanelor neautorizate, însă nu şi cu privire la preluarea pâinii în zilele de week-end, astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond, instanţa de fond reţinând în mod eronat că nu a existat niciun prejudiciu adus beneficiarilor la servirea mesei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1158 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În baza art. 65 alin. (2) din Codul Muncii desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin. (1) din acelaşi articol. După cum a rezultat din organigrama societăţii postul ocupat de contestatoare a fost desfiinţat, fiind respectate disp. art. 65 şi urm. din Codul Muncii în luarea măsurii încetării contractului de muncă al contestatoarei.
Potrivit prevederilor art. 73 din Codul Muncii persoanele concediate în temeiul art. 65 şi 67 beneficiază de un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, decizia de concediere comunicându-se salariatului în scris cu respectarea menţiunilor obligatorii prevăzute de lit. a)-c).
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1152 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ziua de 24 octombrie 2007 contestatorul a confirmat prin semnătură două avize de însoţire a mărfii, respectiv recepţia cantităţii de 41.100 tone, fier vechi şi nu nisip cum era în realitate, transportată cu două autovehicule, cu toate că nu a fost de faţă la această recepţie, încălcând astfel grav prevederile fişei postului şi instrucţiunile de lucru, ceea ce a dus în final la declanşarea unui proces comercial cu pretinsul furnizor al mărfii, fapte necontestate de altfel de către acestea cu prilejul luării notei explicative cu ocazia cercetării legale prealabile.
Aşa fiind, în mod justificat unitatea intimată a procedat la luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă al contestatorului, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, aşa cum în mod corect a stabilit şi instanţa de fond care a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1019 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond că, din documentele depuse, recurentul nu a primit salariul în perioada martie-august 2007 şi a dispus plata numai pentru această perioadă, cu actualizarea sumelor conform dispoziţiilor legale în materie – art. 161 alin. (4) Codul Muncii.
În legătură cu celelalte capete de cerere, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada majorării salariului de la 450 lei la 600 lei, că nu există vreun act adiţional sau alt document în acest sens, că nu s-au făcut dovezi în ceea ce priveşte pontajul.
Referitor la menţiunile din carnetul de muncă, susţinerile reclamantului apar ca neîntemeiate deoarece menţiunile au fost efectuate în acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 993 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă al salariatului trebuia să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Din cuprinsul deciziei nr. 1/31.08.2007 nu rezultă o asemenea cauză reală şi serioasă, singura menţiune fiind aceea a reorganizării societăţii, fără nicio justificare tehnică sau economică care să susţină această decizie.
Contestatorul are atât calitate procesuală activă, cât şi interesul dea cere anularea deciziei 1/31.08.2007 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, fiind în responsabilitatea recurentei neajunsurile provocate de faptul că printr-o decizie cu acelaşi număr şi aceeaşi dată a dispus şi reorganizarea unităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 812 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul trebuie motivat înlăuntrul termenului de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 605 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-a reţinut corect de Tribunal că recurenta-contestatoare în calitatea pe care a avut-o la intimată-cititor încasator pe perioadă nedeterminată, a fost concediată pentru motive neimputabile generate de desfiinţarea locului său de muncă datorită încetării contractului de mandat încheiat între SC D.E.F:E.E. G. Oltenia SA pentru Sucursalele S.D.F.E.E. C începând cu 31.03.2007 potrivit actului adiţional nr. 6/29.11.2006 la contractul cadru de mandat comercial.
La desfacerea C.I. M. recurenta-contestatoare a beneficiat de plata unor salarii de bază brute potrivit vechimii sale în muncă, aşa cum au prevăzut dispoziţiile art. 4 pct. 100 alin. (2) CCM.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1716 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întemeiate criticile privind aprecierea greşită de către instanţa de fond a motivului concedierii contestatoarei ca fiind necesitatea reducerii postului său ca urmare a dificultăţilor economice, deoarece intimata nu a făcut dovezi în acest sens, că se confruntă cu serioase dificultăţi economice sau transformări tehnologice ce ar constitui o cauză reală şi serioasă de desfiinţare a locului de muncă al contestatoarei, pentru a fi aplicabile prevederile art. 65 Codul Muncii, invocat drept temei al concedierii
Deşi decizia de concediere contestată, precizează data 25.07.2007, hotărârea CA prin care s-a dispus desfiinţarea celor 26 posturi din cadrul secţiilor de producţie, nr. 15/27.05.2007, a fost emisă cu două zile mai târziu, pe 27.05.2007, deci, drept temei al concedierii a fost invocat această hotărâre ce încă nu fusese adoptată, mai cu seamă că şi această hotărâre a fost adoptată de CA, fără aprobarea AGA, aşa cum se susţine în întâmpinare.
Mai mult, susţinerea intimatei că este culpa contestatorului pentru neacceptarea noului salariu diminuat, constituie de fapt cauza concedierii, textul invocat de acesta pentru neacceptarea noului salariu, art. 57 (1) din CCM, este eronat interpretat în sensul diminuării lui, pentru că schimbările salariului nu se referă la diminuare aşa cum este prohibită de art. 165 Codul Muncii, ci se referă doar la creşterile salariale precizate în art. 56 din CCM.
Dar, din economia probelor administrate de intimată, care a avut sarcina probei, rezultă şi alte încălcări ale legii de către angajator, în sensul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau înainte de concediere, conform art. 68-72 Codul Muncii, aşa încât concedierea contestatorului este lovită de nulitate în conformitate cu prev. art. 76 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1648 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia prev. la art. 264 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Nu poate fi primită critica recurentei care susţine că decizia este legală raportat la dispoz. art. 264 şi 267 din Codul Muncii, deoarece procesul verbal nr. 655/24.08.2007 are precizate prevederile din Regulamentul Intern şi CCM, deoarece acest proces verbal nu a fost comunicat odată cu decizia de desfacere a Contractului d e muncă, astfel că obligaţia legală nu a fost îndeplinită de către recurentă, decizia fiind lovită de nulitate absolută.
Criticile privind plata orelor suplimentare pe perioada 3 mai 2007-24 august 2007 nu sunt fondate, deoarece acest capăt de cerere a fost disjuns la data soluţionării contestaţiei privind decizia de desfacere a contractului de muncă, acordându-se termen în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1332 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea a instituit necesitatea constituirii organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi-n aplicarea acesteia s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1872/2005, prin care sunt prevăzute condiţiile în care se constituie, organizează şi funcţionează organizaţiile de îmbunătăţiri funciare. În speţă, se constată că desfiinţarea locului de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, generată de organizarea activităţilor de îmbunătăţiri funciare, în baza actelor normative menţionate.
Susţinerea intimatei contestatoare din întâmpinare, în sensul că s-a dispus concedierea sa în luna mai 2005 nu poate fi primită, deoarece acest lucru s-a întâmplat la 9.05.2006, după aprobarea organigramei şi a ştatului de funcţiuni, aşa cum s-a menţionat anterior, în condiţiile art. 26 şi 31 din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin H.G. nr. 1872/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1222 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a analizat doar aspectele din decizie referitoare la absenţele nemotivate ale contestatorului de la serviciu fără nicio referire la celelalte abateri reţinute în decizie.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Aceasta înseamnă că judecătorii nu se pot pronunţa decât asupra celor cerute prin cererea de chemare în judecată, dar şi că sunt obligaţi să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi aspectelor invocate în cererea ce o au spre soluţionare.
Nepronunţarea asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, echivalează practic cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, fapt ce impune în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1090 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din lecturarea deciziei de desfacere a contractului de muncă se observă că nu sunt indicate prevederile statului de personal, regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă care au fost încălcate de către salariat.
De asemenea se constată că în cauză nu au fost respectate cerinţele impuse de cercetarea disciplinară prealabilă în ceea ce priveşte convocarea reclamantului. Astfel reclamantului nu i s-au adus la cunoştinţă cercetarea ce vizează desfacerea contractului de muncă, precizarea obiectului datei, orei şi locul întrevederii.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a fost convocată pentru cercetări cu privire la o pretinsă pagubă materială, rezultată dintr-o faptă ce nu se regăseşte în cuprinsul deciziei de sancţionare supusă judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1198 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 76 din Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută. În speţă, concedierea intimatului este sancţionată de o cauza de nulitate de formă, şi anume lipsa dispoziţiei scrise de concediere a acestuia. Se reţine totodată că, adeverinţa nr. 1124/06.03.2007 emisă de Consiliul Local E.E., prin care se menţionează că dispoziţia nr. 192/30.08.2006 a fost stabilită nelegală de Instituţia Prefectului Judeţului D şi că postul de şef de serviciu situaţii de urgenţă nu mai apare în organigrama pe anul 2007, conform hotărârii nr. 9/2007, care a primit aviz de legalitate din partea Prefecturii D, nu poate ţine locul unei decizii de concediere întocmită cu respectarea dispoziţiilor Codului Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1123 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă este în acord cu faptele reţinute în sarcina sa precum şi dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 61 Codul Muncii, fiind reţinut în mod justificat refuzul petentului de a se prezenta la cercetarea disciplinară, atâta timp cât acesta la data menţionată nu beneficia de concediu, luat în condiţiile legii.
Având în vedere că primarul este cel care la nivelul autorităţii administrative locale dispune asupra raportului de muncă al angajaţilor instituţiei sale, raportul de muncă fiind încheiat între acesta şi angajat se constată că sunt nefondate criticile privind viciile invocate de către recurent asupra calităţii de angajat al secretarului autorităţii administrativ locale, atâta timp cât secretarul Consiliului local nu are atribuţii în desfacerea sau modificarea contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 964 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia legislaţiei muncii nu există o interdicţie expresă a instanţei de judecată de a dispune înlocuirea sancţiunilor aplicate de către angajatori. În acest sens rolul instanţei este în primul rând de a controla legalitatea şi temeinicia deciziilor angajatorului şi totodată să aprecieze cu privire la dozarea sancţiunii aplicată de angajator angajatului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 962 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, deoarece aceasta tocmai prevederile art. 266 Codul Muncii le-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei, apreciind just că fapta contestatorului constând în producerea unei pagube în patrimoniul recurentei, nu este aşa de gravă pentru ca acesta să fie sancţionat cu sancţiunea cea mai aspră de concediere. Aceasta pentru că, pentru a se stabili cu exactitate cantitatea de motorină nejustificată, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că nu cantitatea de 9841 litrii motorină este corectă ci numai 49 litri, expertul ţinând cont de toate cauzele de pierderi şi depăşiri de consum, la obiecţiunile formulate de intimată răspunzând motivat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 874 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum intimata a făcut dovada cu actele depuse că pe perioada octombrie-decembrie 2006 contestatorul a lipsit nemotivat şi a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, în mod corect instanţa în aplicarea art. 115 şi 137 C. proc. civ., a constatat tardivitatea formulării contestaţiei fără a mai intra în cercetarea fondului şi a respins contestaţia ca tardivă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 632 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că nivelul intimatei, din motive cauzate de dificultăţile economice şi a necesităţii reorganizării activităţii intimatei s-a procedat la desfiinţarea postului ocupat de contestator, sunt întemeiate deoarece intimata nu a făcut niciun fel de dovadă în faţa instanţei de fond, privind dificultăţile financiare sau transformările tehnologice ce au impus concedierea, cât şi cauză reală şi serioasă de desfiinţare a locului de muncă al contestatorului, aşa cum impune art. 65 Codul Muncii invocat drept temei al concedierii.
Din economia probelor administrate de intimată, care a avut sarcina probei, rezultă şi alte încălcări ale legii de către angajator, în sensul că nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau înainte de concediere, conform art. 68-72 Codul Muncii, aşa încât concedierea contestatorului este lovită de nulitate în conformitate cu prev. art. 76 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 626 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a respins contestaţia formulată de recurentă dar în considerente a motivat doar cu privire la cererea având ca obiect anularea deciziei de concediere fără să facă vreo menţiune despre celelalte cereri formulate de recurentă.
Şi celălalt motiv de recurs este fondat deoarece la data de 14 06 2007, prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat proba cu expertiză contabilă pentru a dovedi lipsa de vinovăţie în producerea lipsei în gestiune. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cursul urmăririi penale s-a efectuat expertiză contabilă) în care s-a reţinut că soldul scriptic al mărfurilor aflate în gestiunea magazinului S. avut în primire de învinuitele B.T.J. şi S.J.N. corespunde cu cel evidenţiat analitic în balanţa de verificare a soldurilor societăţii întocmită la data de 31.12.2006, motiv pentru care s-a şi dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rezoluţia nr. 299/P/2007 (fila 10 dosar recurs). Această cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici nu a fost soluţionată de către instanţa de fond încălcând astfel dreptul la apărare al reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 661 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din analiza considerentelor sentinţei atacate reiese că instanţa de fond a analizat contestaţia numai sub aspectul îndeplinirii de către decizia de concediere a condiţiilor de formă prevăzută de art. 268 şi 267 Codul Muncii, iar prin dispozitiv instanţa a obligat pârâta la plata drepturilor băneşti şi reintegrarea în postul deţinut, fără a preciza despre ce drepturi este vorba şi cărei perioade corespunde acestea.
Dispozitivul sentinţei trebuie să fie unul clar şi concis, să stabilească în mod clar obligaţia la care este obligat debitorul şi întinderea acesteia. În speţă, aşa cum s-a arătat instanţa nu a precizat la ce drepturi se referă şi nici la ce perioadă pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a analizat în niciun fel cererea privind drepturile salariale ale contestatoarei anterioare desfacerii contractului de muncă şi apărarea recurentei-intimate în sensul că acesteia i-au fost achitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 609 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Probele existente la dosar atestă faptul că recurentul-contestator se face vinovat de abaterile disciplinare menţionate în decizie, respectiv: evaluarea neconformă cu legislaţia a bunurilor aprobate la casare şi valorificare; lipsă de implicare în activitatea de producţie, în special în derularea contractelor şi lipsă de urmărire a cheltuielilor cu privire la masa lemnoasă.
În ce priveşte motivele invocate de recurent prin „Precizarea formulată pentru termenul de judecată” din data de 05.11.2007, se constată că au fost formulate tardiv neîncadrându-se înlăuntrul termenului de recurs, aşa cum prevăd dispoz. art. 303 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei 937/1.10.2007 a avut în vedere probatoriul administrat în cauză rezumându-se doar la declaraţia unui singur martor, concluzionând că pârâta a avut comenzi pentru care a încasat sume în avans, dar şi lucrări pentru care finanţarea era deschisă, aşa încât prin depunerea balanţei prescurtate nu se poate reţine existenţa unor pierderi la nivelul societăţii, întrucât pârâta urma să încaseze c.valoarea lucrărilor odată cu finalizarea proiectelor la care şi reclamanta lucra.
A conchis că nu poate fi reţinută susţinerea că desfiinţarea postului reclamantei a avut la bază o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 C.N. în condiţiile în care proiectele în derulare asigurau fondurile necesare continuării activităţii în societate. În acelaşi sens s-a depus la dosar centralizatorul de comenzi care atestă că intimata avea lucrări în derulare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 273 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut eronat în considerentele sentinţei faptul că actul de cercetare disciplinară care a stat la baza emiterii celor două decizii de concediere este emis doar de către una din intimate, respectiv SC J.H. G. SRL nefiind astfel respectate dispoz. art. 267 alin. (1) CM. Cele două unităţi angajatoare au respectat dispoziţiile prevăzute de art. 267 Codul Muncii, în sensul că au efectuat cercetarea disciplinară prealabilă. De asemenea, intimatul petent a fost convocat în scris să se prezinte în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, în convocările emise de cele două recurente, respectiv J.H. G. SRL şi J. GRUP SRL, menţionându-se obiectul cercetării disciplinare, data, ora şi locul întrevederii.
Cum măsura concedierii intimatului a fost anulată pentru lipsa efectuării cercetării prealabile de către unul dintre angajatori, cauza soluţionându-se pe excepţia nulităţii absolute a celor două decizii de sancţionare disciplinară, Curtea reţine că prima instanţă nu intrat în cercetarea fondului, astfel că în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 261 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul-reclamant face referire la o concediere întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul Muncii în funcţie de care invocă obligaţiile care revin intimatei din prev. art. 64 alin. (2), art. 74 (1) lit. d), art. 75-76 şi art. 269 din Codul Muncii, astfel că asupra acestora instanţa nu s-a pronunţat deşi în drept contestaţia se întemeiază pe aceste prevederi legale.
Deşi reţine că se impunea încetarea contractului individual de muncă pe alt temei legal, instanţa îşi motivează soluţia pe sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, care se aplică în cazul sancţiunilor disciplinare şi de aceea este justificat acest motiv de recurs invocat de intimată la punctul 2 din motivele de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 579 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză s-au efectuat cercetări de către organul de poliţie, iar din procesul verbal încheiat rezultă cu ocazia cercetării uşii de acces de la Magazia Atelier Mecanic că aceasta este prevăzută cu două belciuge solide, metalice, care nu prezintă urme de forţare, fiind găsită asigurată cu un lacăt la inelul de asigurare.
Nu s-a făcut dovada existenţei unei convocări a recurentului contestator pentru efectuarea unei cercetări prealabile şi nici dovada că s-a încheiat un proces verbal în care să se consemneze rezultatul acestei cercetări. Deci, din probele administrate în cauză nu rezultă că recurentul contestator a sustras bunuri sau a favorizat sustragerea acestora, pentru a se dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 277/R-CM din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 291 Codul Muncii, Curtea va admite numai al doilea motiv de recurs, formulat de intimatul Grupul Şcolar I. D. Rm. V, şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va reduce cuantumul despăgubirilor de la suma de 1.722, 12 lei (calculată de expert, compusă din 995, 33 lei salariul pe luna octombrie + 726, 79 lei contravaloarea a 16 zile de concediu de odihnă), la suma de 1.358, 82 lei (compusă din 995, 33 lei salariul pe luna octombrie 2006 şi 363, 49 lei contravaloarea a 8 zile de concediu de odihnă pe anul 2005), menţinând în rest sentinţa
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 256/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Ca atare, în mod corect prima instanţă a apreciat că prin indicarea generică a contractului colectiv de muncă – anexa 1 – şi a regulamentului intern, fără indicarea expresă a prevederilor concrete din cele două acte care au fost încălcate de contestator, intimata nu a respectat prevederile art. 268 lit. b) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 239/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Oraşului Târgu G., având în vedere că decizia contestată în speţă este emisă de acesta, în temeiul art. 63 din Legea nr. 215/2001.
Cât priveşte imposibilitatea integrării, Curtea de Apel reţine că, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 287 Codul Muncii, recurentul-intimat nu a făcut dovezi din care să rezulte desfiinţarea efectivă a locului de muncă al contestatorului prin depunerea organigramelor şi a statelor de funcţii invocate. Mai mult, potrivit art. 78 alin. (2) Codul Muncii, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
În speţă, constatând nulitatea dispoziţiei nr. 1110/27.06.2008 emisă de Primarul Oraşului Târgu G., instanţa a dispus obligarea intimatului să reintegreze contestatorul pe postul avut anterior dispoziţiei, conform art. 78 Codul Muncii. În situaţia în care postul a fost desfiinţat ulterior, recurentul avea posibilitatea să emită o nouă dispoziţie de încetare a contractului individual de muncă întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul Muncii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 835 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se reţine că în mod greşit prima instanţă a reţinut nelegalitatea deciziei de concediere nr. 240, emisă de către recurentă, pentru lipsa din cuprinsul acesteia a menţiunii privind data încetării contractului individual de muncă. În speţă, astfel cum rezultă din decizia de concediere nr. 240 emisă de către recurentă, depusă la filele nr. 35-37 dosar de fond, aceasta a fost comunicată recurentei, sub semnătură, la data de 03.07.2008, producându-şi efectele de la această dată.
Faptele săvârşite de către intimată şi sesizate de către SC S. GRUP SRL conducerii recurentei, de a efectua tranzacţii neautorizate pe conturile unor clienţi ai băncii, prin încălcarea normelor interne de lucru, sunt abateri grave, ce aduc atingere credibilităţii şi imaginii instituţiei angajatoare, cu atât mai mult cu cât acestea au făcut şi obiectul unor articole din presa locală.
În mod greşit prima instanţă a reţinut şi faptul că intimata este la prima abatere disciplinară, deşi aceasta a mai fost sancţionată disciplinar, prin decizia nr. 28, la data de 18.03.2005, cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, pentru decontarea unor bilete la ordin emise de o societate în lichidare, fără a verifica specimenele de semnături.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 834 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, alin. (2) al aceluiaşi articol prevăzând că, atunci când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise. La termenul de judecată din 25 iunie 2008, instanţa de fond, constatând că a mai fost o dată amânată judecata pe acest motiv, a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului. Prezent, recurentul a susţinut oral concluziile sale, consemnate în preambulul sentinţei, însă nu a solicitat amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise, aşa încât instanţa nu putea, din oficiu, în absenţa cererii părţii, să amâne pronunţarea.
Pentru ca prima instanţă să procedeze la verificarea de scripte, era necesar ca recurentul contestator să identifice şi să particularizeze fiecare înscris defăimat ca fals, tăgăduind scrisul sau semnătura. Recurentul nu a procedat în acest mod, ci a susţinut, generic, că actele prezentate de intimată, inclusiv carnetul de muncă, sunt false, aşa încât prima instanţă a primit ca atare înscrisurile depuse la dosarul cauzei, semnate cu menţiunea „conform cu originalul”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 831 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la un onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
Ca atare, raportat la valoarea pricinii, ce determină şi complexitatea acesteia, precum şi la munca depusă de avocat la cele 8 termene de judecată, Curtea de Apel reţine că onorariul, total plătit de recurenta-intimată (chiar dacă este expresia consensualismului avocat-client) este nejustificat de mare şi nu poate fi pus în sarcina intimatului-contestator, ce este un terţ faţă de raporturile dintre societate şi avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 268 Codul Muncii stabileşte elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi temeiniciei măsurii contestate.
În speţă, se constată că în mod judicios a reţinut prima instanţă că decizia de sancţionare a fost emisă cu nesocotirea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 750 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Postul ocupat de D.J.F. (cel de preparator universitar) a dispărut din statul de funcţii începând cu anul 2005, prin transformarea acestuia în post de asistent universitar (cu acordul salariatei) şi ocuparea prin concurs de către o altă persoană.
În atare condiţii, prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a procedat la reglementarea legală a unei situaţii de fapt existente încă din anul 2005, fiind întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii.
Abia prin decizia nr. 9/11.01.2008 angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă al contestatoarei, care nu a reuşit la concurs, având în vedere că pe acelaşi post în statul de funcţii nu pot exista concomitent doi titulari, iar persoana validată pe postul de asistent universitar şi-a câştigat dreptul de a-l ocupa prin concurs. Motivul întemeiat de concediere a contestatoarei a apărut în urma nereuşitei acesteia la concursul organizat pentru postul transformat, în acord cu dispoziţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 703 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de data comunicării sentinţei civile nr. 627 din 23.04.2008, comunicare care a fost făcută la 27.06.2008, recursul declarat la 11.07.2008 este tardiv. Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 676 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a dispus anularea deciziei nr. 37490/12.12.2007 emisă de recurentă, prin care contestatorul a fost sancţionat, în temeiul dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul Muncii, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, pentru: necompletarea cererii sau ofertei de despăgubire din dosarele de daune, plata nejustificată a sumei de 125, 21 lei RON pentru dosarul de daune RCA 02228 IS 7, plata nejustificată a sumei de 1.155 lei RON pe dosarul de daună AV 0069 IS 7 şi propunerea de a se efectua plata pe dosarul de daună RCA 0316 IS 7.
Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit faptul că intimatul ar mai fi fost anterior sancţionat disciplinar. În consecinţă, se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză angajatorul nu a stabilit sancţiunea disciplinară aplicată intimatului, în raport de gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite, cu respectarea criteriilor de individualizare a sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 675 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispunând concedierea disciplinară pentru absenţe nemotivate începând cu data de 14 iunie 2007 este fără echivoc că angajatorul a emis o decizie nelegală. Chiar presupunând că cele 2 zile de absenţe nemotivate prevăzute de art. 176 alin. (1) lit. i) din CCM ar fi fost 18 şi 19 iunie 2007 tot nu se poate susţine legalitatea desfacerii contractului de muncă în condiţiile în care din conţinutul confirmării de primire de la fila 29 dosar fond rezultă că abia la data de 18 iunie 2007 i-a fost comunicată salariatului dispoziţia de reintegrare.
Este fără echivoc faptul că angajatorul trebuia să emită decizie privind reintegrarea şi să înştiinţeze salariatul cu privire la acest aspect. Executarea silită, se poate considera că se aplică doar obligaţiei pecuniare, nu şi celei de a face.
În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea apreciază că acestea au fost acordate în mod justificat de către instanţa de fond, probatoriul administrat conturând suficient şi argumentând pertinent şi concludent existenţa şi întinderea prejudiciului moral suferit în cauză de către reclamantul-intimat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 674 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 267 alin. (1) din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute nicio sancţiune disciplinară (cu excepţia avertismentului scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Alineatul (2) al art. 267 prevede că, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
În speţă, pe lângă faptul că nu există convocarea scrisă a contestatorului la efectuarea cercetării disciplinare, nota explicativă a fost luată de şeful serviciului resurse umane, în timp ce referatul cu propunerea de sancţionare a fost întocmit de şeful serviciului telecomunicaţii, transporturi. Ca atare, nu este îndeplinită nici cerinţa ca cercetarea să fie îndeplinită de persoana împuternicită de angajator în acest scop, nefiind făcute dovezi conform art. 287 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 660 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. În speţă, acesta trebuia să dovedească îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă şi că această măsură a avut o cauză reală şi serioasă. Se reţine că aceste condiţii nu au fost dovedite de către angajator nici în recurs.
Se mai reţine că decizia nr. 2/14.01.2008 a Consiliului de administraţie al societăţii şi procesul-verbal al şedinţei din aceeaşi dată, care a stat la baza emiterii deciziei, nu cuprind nicio menţiune cu privire la necesitatea desfiinţării biroului mecano-energetic.
Potrivit dispoziţiile art. 48 Codul Muncii, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, cu titlu de sancţiune disciplinară. Aceste dispoziţii legale trebuie însă coroborate cu prevederile art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, prevederi potrivit cărora una dintre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul o constituie retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. Astfel, textul de lege prevede ca sancţiune disciplinară retrogradarea din funcţie, însă această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă de maxim 60 de zile. Or, Tribunalul Iaşi a constatat că , prin decizia contestată, angajatorul a modificat unilateral felul muncii contestatorului, cu titlu de sancţiune disciplinară, însă această măsură a fost luată pe perioadă nedeterminată, contrar prevederilor art. 264 alin. (1) lit. c) Codul Muncii.
Prin urmare, s-a constatat ca fiind nelegală modificarea unilaterală a contractului de muncă al intimatului din funcţia de şef birou mecano-energetic, în cea de tehnician, anulându-se decizia nr. 20/26.06.2007 emisă de către S.C.”U.”S.A.I, prin sentinţa civilă nr. 1051/11.07.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 610/07.10.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi litigii de asigurări sociale. Constatarea nelegalităţii acestei măsuri atrage şi nelegalitatea actului subsecvent de concediere a contestatorului pe motivul desfiinţării locului de muncă ocupat de către acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 658 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât nu s-au probat în cauză, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (2) Codul Muncii, concedierea apare ca nelegală, instanţa de fond dispunând corect anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Nu are relevanţă în cauză împrejurarea că ulterior pronunţării sentinţei Tribunalului Vaslui reclamantul-recurent a solicitat suspendarea contractului de muncă iar ulterior încetarea acestuia ori că s-a angajat la o altă societate întrucât este la latitudinea acestuia, din momentul rămânerii irevocabile a prezentei, ce atitudine va adopta în faza de executare a hotărârii judecătoreşti referitor la reintegrarea pe post.
În ceea ce priveşte drepturile băneşti, în mod judicios acestea au fost acordate de prima instanţă, fiind incidente dispoziţiile art. 78 alin. (1) teza 2 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 638 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că afirmaţia contestatorului Bulgariu D. făcută în şedinţa Colegiului T. că nu recunoaşte ca rector al Universităţii „E.B.” pe Prof. V. Dr. O.O. nu constituie o încălcare a prevederilor art. 29 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv o încălcare a disciplinei muncii, ci o manifestare a libertăţii de exprimare (garantată de art. 30 din Constituţia României), justificată – în opinia sa – de existenţa Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi T nr. 2146/21.09.2007.
De asemenea, faptul aducerii la cunoştinţă telefonic, unor colegi, a existenţei şi conţinutului Ordinului 2146/2007 nu poate fi calificat ca o abatere disciplinară în sensul prevăzut de art. 58 lit. e) şi art. 20 din Regulamentul intern; folosirea „resurselor materiale” (respectiv a telefonului) nu s-a făcut în interes personal, ci pentru a comunica dispoziţiile actului administrativ emis de Ministru.
Instanţa a reţinut corect şi faptul că Universitatea nu a dovedit prejudiciul moral sau material suferit ca urmare a afirmaţiilor contestatorului. Este adevărat că abaterea disciplinară nu presupune neapărat existenţa unui prejudiciu material, însă şi prejudiciul moral se impunea a fi invocat şi dovedit.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 637 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât în cauză recurenta susţine că a modificat unilateral contractul individual de muncă al recurentului cu titlu de sancţiune disciplinară, se reţine că, potrivit dispoziţiile art. 268 din Codul Muncii, pentru aplicarea acesteia angajatorul este obligat să emită o decizie scrisă, care să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, toate elementele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol. Prin urmare, nu se poate susţine că notificarea nr. 1647/02.07.2008 ar putea fi asimilată deciziei de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sau de sancţionare disciplinară, cu atât mai mult cu cât angajatorul a emis anterior, în acest sens, decizia nr. 20/26.06.2007, pe care avea obligaţia, potrivit dispoziţiile art. 268 alin. (3) şi (4) Codul Muncii, să o comunice salariatului în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii, comunicare care se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa acestuia.
Angajatorul nu-şi poate invoca în cauză propria culpă de a nu-i fi comunicat salariatului decizia nr. 20/26.06.2007, obligaţie ce-i revenea prin dispoziţii imperative ale legii, dispoziţii cu caracter de protecţie a salariatului, care trebuie informat în cel mai scurt timp şi în condiţiile stabilite de lege asupra măsurii luate de către angajator.
Având în vedere dispoziţiile legale enunţate anterior şi faptul că decizia nr. 20/26.06.2007 nu a fost comunicată contestatorului de către angajator, în mod legal prima instanţă, verificând cu certitudine înainte de primul termen de judecată introducerea contestaţiei în termenele prevăzute de Codul Muncii, a considerat că intimatul a formulat contestaţia înlăuntrul acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 610 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că emiterea dispoziţiei de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei a fost făcută cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor, toate criticile recurentei raportate la data de la care trebuia calculat acest termen fiind nefondate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 564 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru antrenarea răspunderii disciplinare este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii: calitatea de salariat, fapta ilicită, vinovăţia, rezultatul dăunător şi legătura de cauzalitate. În speţă, nu s-a făcut dovada încălcării de către salariat a obligaţiilor de serviciu şi a vinovăţiei, deoarece nu există o fişă a postului din care să rezulte cu certitudine obligaţiile pe care salariatul le avea în legătură cu depozitarea banilor rezultaţi din încasările zilei anterioare şi nici vinovăţia acestuia, în condiţiile în care în incinta magazinului nu existau metode sigure de păstrare a banilor, iar depozitarea în spatele bench-ului de service era o practică curentă în unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 548 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 283 alin. (1) lit. b) din Codul Muncii, termenul de contestare a deciziei de sancţionare disciplinară este de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. Acest termen s-a împlinit pe 16 martie 2008, care era o zi de duminică, astfel încât , potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ., la care fac trimitere dispoziţiile art. 291 Codul Muncii, termenul s-a prelungit până la 17 martie 2008. Ca atare, contestaţia depusă la Tribunalul Iaşi pe data de 17 martie 2008 este formulată în termenul legal.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 544 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Şi cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea constată că soluţia tribunalului este legală şi temeinică, în speţă existând suficiente argumente pentru acordarea sumei solicitate de reclamantă, fiind evidentă suferinţa psihică suferită prin pierderea locului de muncă care, raportată şi la starea de graviditate de la momentul concedierii, au afectat-o.
Susţinerile recurentei privind lipsa de veridicitate a documentelor medicale depuse la dosar nu pot fi primite în prezentul cadru procesual din moment ce conţinutul acestora nu a fost contestat în contencios administrativ, conform procedurii legale.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul, conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. c) concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de această împrejurare anterior emiterii deciziei de concediere.
În cauză, întrucât sarcina probei îi revenea sub acest aspect, reclamanta a dovedit cu înscrisul depus la fila 10 dosar fond că a adus la cunoştinţa angajatorului starea sa de graviditate anterior emiterii deciziilor de concediere, respectiv la data de 22.10.2007. Alăturat înştiinţării, reclamanta a anexat şi foaia de ecografie obstetrica datată 11.10.2007.
Cum deciziile contestate au fost emise la data de 23.11.2007, acestea sunt nelegale neavând relevanţă în cauză dacă s-a dispus concedierea pentru motive ce ţin sau nu de persoana salariatului. De altfel, instanţa de fond nici nu a pasit la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 şi urm. Codul Muncii întrucât este fără echivoc că încălcând dispoziţiile art. 60, deciziile de concediere sunt lovite de nulitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 284 alin. (2) Codul Muncii, conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Or, din adeverinţa menţionată rezultă că recurentul are reşedinţa în municipiul I. Faptul că acesta nu şi-a înscris reşedinţa în cartea de identitate, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 97/2007 nu este relevant sub aspectul ce interesează cauza de faţă – şi anume adresa unde recurentul locuieşte efectiv – ci, eventual, sub aspect contravenţional. De altfel, chiar şi noţiunea de domiciliu a fost interpretată în doctrina şi practica judiciară în sens larg, respectiv acela de locuinţă efectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 520 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a examinat cine a fost emitentul deciziei şi a constatat că acesta este angajatorul, prin reprezentant legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispoziţiile Codului Muncii şi Regulamentului de ordine interioară. Este evident că emitentul deciziei de concediere, necompetent conform susţinerilor recurentului, examinate de instanţa de fond, nu se confundă cu organul de conducere care a decis desfiinţarea locului de muncă. Cu privire la organul de conducere competent să hotărască desfiinţarea locului de muncă, se constată că, potrivit actului constitutiv al intimatei, art. 28, Adunarea Generală nu are, printre atribuţiile sale, şi pe aceea de stabilire şi desfiinţare a locurilor de muncă, aşa cum susţine recurentul.
Nu sunt fondate nici susţinerile recurentului privind neexaminarea, de către prima instanţă, a dificultăţilor economice ale angajatorului. În considerentele sentinţei se menţionează că, la compartimentul de creditare, în perioada analizată, respectiv 1.01.2007-30.04.2007, s-a reţinut o activitate nesatisfăcătoare ca urmare a plasamentelor mici, precum şi existenţa dificultăţilor economice, care sunt arătate în raportul de analiză a activităţii economico-financiare a intimatei, menţionat de prima instanţă.
De asemenea, împrejurarea că recurentul are studii superioare, nemenţionată de prima instanţă în considerente, nu are relevanţă sub aspectul legalităţii sau temeiniciei deciziei de concediere a salariatului al cărui loc de muncă a fost desfiinţat, în condiţiile art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu au legătură cu persoana acestuia. În acelaşi sens, este irelevantă şi perioada, mai mică sau mai mare, în care recurentul s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu intimata.
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, se constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că termenul de preaviz a expirat la data de 3.10.2007, care este şi data încetării contractului individual de muncă al recurentului, şi nu la data menţionată în decizia de concediere, respectiv 28.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 516 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect şi temeinic instanţa de fond a reţinut că deşi în fapt şi în drept decizia de concediere a contestatorului a fost întemeiată şi motivată pe cauze ce nu ţin de persoana salariatului (art. 65, 74 şi 75 din Codul muncii) în realitate concedierea acestuia s-a datorat unor motive care din contra ţin de persoana în cauză fiindu-i imputabile. Cum însă potrivit dispoziţiilor art. 76 Codul Muncii – concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate –, Curtea constată că în mod just instanţa de fond a dispus anularea deciziei emise cu încălcarea prevederilor obligatorii menţionate de textele sus-menţionate.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs se dovedeşte a fi nefondat, recurenta invocând în mod greşit dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Codul Muncii şi ignorând faptul că în cauză erau aplicabile – în raport de temeiul juridic pe care a fost justificată concedierea – dispoziţiilor art. 64 Codul Muncii. Alin. (3) al aceluiaşi articol 64 prevede în continuare că „salariatul are la dispoziţie 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului pentru a-şi manifesta expres consimţământul cu privire la noul loc de muncă”.Rezultă deci din cele expuse mai sus că ocuparea locului oferit de angajator nu este condiţionată de participarea la concurs, singura condiţie prevăzută de legiuitor fiind cea a acceptării prin consimţământul salariatului vizat de restructurare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 462 din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a admis prima instanţă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei nr. 55/25.09.2006, având în vedere că aceasta i-a fost comunicată angajatului la 27.09.2006 şi a fost contestată abia la data de 7.07.2007.
Având în vedere data comunicării deciziei nr. 40/2004, respectiv 24.05.2004, şi data formulării contestaţiei, respectiv 7.07.2007, raportat la dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, Curtea de Apel constată că în mod corect a admis prima instanţă excepţia tardivităţii contestaţiei acestei decizii.
În mod corect a constatat instanţa de fond că obligaţia de a plăti drepturile salariale cuvenite angajatului revine angajatorului care, în speţă, este A.R.T.R.I. şi nu o altă societate, invocând dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Codul Muncii. Or, această societate nu se află în procedură de dizolvare şi lichidare, pentru a fi incidente dispoziţiile legii comerciale, iar posibilitatea producerii în viitor a unui asemenea eveniment incert nu conferă calitate procesuală în cauză altor persoane juridice la care angajatorul este acţionar.
Cât priveşte disjungerea judecăţii celorlalte capete de cerere ale acţiunii modificate şi completate, aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 165 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Decizia nr. 37 bis/7.05.2007 nu a fost comunicată contestatorului în conformitate cu prevederile art. 74 Codul Muncii. Astfel, din dovezile de comunicare aflate la f. 78-79 dosar fond nu rezultă actul ce a fost comunicat cu scrisoare recomandată, iar de pe plic nu rezultă motivul pentru care a fost returnat oficiului poştal. De asemenea, din încheierea de şedinţă din 20.06.2007 nu rezultă cu certitudine dacă s-au comunicat contestatorului, odată cu întâmpinarea, şi înscrisurile anexate (inclusiv decizia 37 bis/7.05.2007).
În ceea ce priveşte decizia nr. 38/15.05.2007, nu se poate reţine că a fost comunicată în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (4) Codul muncii; deşi a fost trimisă prin curier la domiciliul indicat de contestator, pe dovada de expediere se face menţiunea că la adresă locuieşte fosta soţie a contestatorului, astfel încât nu există dovada comunicării în conformitate cu dispoziţiile legale, aşa cum a constatat şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 460 din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 65 Codul Muncii, desfiinţarea postului deţinut de către contestator a fost dispusă ca urmare a reorganizării activităţii. Verificând cauza care a stat la baza reorganizării, Curtea constată că intimata nu a prezentat dovezi care să ateste dificultăţile economice în care se află, desfiinţarea locului de muncă nu a fost reală şi serioasă, în sensul că, după concedierea contestatorului, atribuţiile acestuia au fost preluate de către managerul operaţiuni zonal (A.O.M.), funcţie marcată printr-un triunghi pe zona B.E.-I.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 558 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia contestată conţine descrierea faptei apreciată ca abatere disciplinară, prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă apreciate ca fiind încălcate, motivul pentru care au fost înlăturate apărările persoanei încadrate, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, termenul în care aceasta poate fi atacată şi instanţa competentă, singurele menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Nu se poate aprecia ca prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, inclusiv asupra aceluia privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2007, câtă vreme aceasta a respins în întregime contestaţia, acest mod de soluţionare a capătului de cerere fiind justificat de existenţa la dosarul cauzei a statelor de plată ce atestă că recurentului-contestator i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii septembrie 2007.
Absenţa de la locul de muncă apare ca nemotivată, astfel încât în mod just instanţa de fond a constatat că, raportat la art. 263 din Codul Muncii ce confera angajatorului prerogativa disciplinară, la criteriile reglementate de art. 266 din acelaşi act normativ pentru stabilirea sancţiunii disciplinare, decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 544 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din coroborarea concluziilor expertizei cu înscrisurile depuse la dosar, inclusiv planşele fotografice şi cu împrejurarea găsirii asupra contestatorului a săculeţilor confecţionaţi special cu scopul transportării materialului găsit asupra sa, rezultă că acesta a sustras cantitatea de 70 kg.de P. inoxidabil din unitatea la care lucra, iar fapta constituie o abatere disciplinară gravă ce impunea desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, sancţiunea fiind corect şi legal aplicată, având în vedere şi sancţiunea aplicată anterior.
Fiind depistat, după orele de program într-o piaţă din oraş cu material ce putea proveni dintr-o unică sursă, respectiv SC „V.” SA Târgovişte dar şi cu săculeţi special confecţionaţi pentru a ascunde şi transporta acest material, angajatorul a făcut dovada că salariatul său nu poate justifica provenienţa acestui material.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 543 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta a încălcat prevederile art. 65 din Codul Muncii în sensul că, deşi Consiliul local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la SC T. Publice SA G având ca obiectiv sector întreţinere străzi, spaţii verzi, aceasta nu s-a conformat hotărârii nr. 8/27.02.2007 şi în loc să transfere personalul la noul serviciu de interes local, la peste 9 luni, respectiv 27.11.2007, dispune încetarea contractului de muncă prin desfiinţarea postului. T. neexecutării hotărârii 8/2007 învederată de recurentă în motivarea recursului nu poate să fie reţinută de către C având în vedere că această hotărâre este obligatorie.
În ceea ce priveşte suspendarea executării sentinţei recurate pe considerentul că recurenta se află în procedură de insolvenţă, Curtea va respinge această cerere pe considerentul că litigiile de muncă se judecă cu celeritate iar titlurile executorii provenite din acestea vor fi executate prin procedură specială cât şi pe considerentul că, pronunţându-se asupra fondului cauzei, suspendarea a rămas fără obiect, ea operând până la data pronunţării prezentei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 545 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata a încălcat dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii în sensul că deşi Consiliul Local G a dispus înfiinţarea unui serviciu de interes local prin preluarea personalului de la societatea intimată, având ca obiect sectorul întreţinerea străzilor şi spaţiilor verzi însă în mod nelegal nu a transferat în interes de serviciu şi personalul la noul serviciu de interes local, neconfirmându-se astfel hotărârii nr. 8 din 27 noiembrie 2007 a Consiliului Local G, dispunând fără niciun temei legal încetarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 525 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu i se putea desface contractul de muncă contestatorului întrucât la data de 27 noiembrie 2007 nu societatea intimată era lichidată, iar pe de altă parte întregul personal al acesteia trebuia să treacă la noul serviciu înfiinţat la Consiliul Local G, prin hotărârea nr. 8/27 februarie 2007, astfel că este nelegală concedierea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 504 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariaţilor este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor. Critica recurentei vizând încălcarea de către instanţa fondului a principiului contradictorialităţii pentru necomunicarea unor acte depuse în şedinţa dezbaterilor, nu este justificată.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H., act cunoscut de societate, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 503 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 160 C. proc. civ. prevede ca, în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate la instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii, instanţa competentă putând dispune refacerea lor doar pentru motive temeinice.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului Curtea constată că prima instanţă a încălcat dispoziţia legală sus-menţionată, neprocedând la audierea martorului E.M., ce i-a fost încuviinţat pârâtei de către Tribunalul Iaşi anterior declinării competenţei teritoriale, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă din data de13 iunie 2007, în condiţiile în care nu reiese ca ar fi apreciat asupra existenţei unor motive temeinice pentru care nu mai e necesară ascultarea sa.
În cauză fiind indeplinite cerinţele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Curtea urmează a constata că subzistă motivul de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., impunându-se conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă întrucât neadministrarea unei probe legal încuviinţate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 492 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura desfiinţării tuturor posturilor şi concedierea salariatei este abuzivă, în condiţiile în care personalul societăţii intrate în procedura lichidării judiciare trebuia preluat de noul înfiinţat serviciu de interes local, prin cesiunea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaţilor.
Lipsa unei părţi legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, deoarece prezenţa părţilor este un drept al acestora pe care îl pot exercita sau la care pot renunţa. Cum reprezentantul intimatei nu a solicitat instanţei amânarea judecăţii pentru comunicarea actelor depuse în lipsa sa iar înscrisul la care se referă este copia hotărârii nr. 8 din 27 februarie 2007 a Consiliului local H. (fila 12-13) act cunoscut de intimată, judecarea cauzei în aceste condiţii nu a produs părţii lipsă nicio vătămare care să poată fi invocată drept temei în calea de atac exercitată.
Obiectul judecăţii l-a constituit contestaţia împotriva deciziei de concediere emise de intimată în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, astfel că în mod legal şi temeinic prima instanţă a verificat dacă dispoziţiile legale invocate de angajator au fost respectate la momentul luării măsurii concedierii salariatei, constatându-se că cesiunea contractelor individuale de muncă nu s-a făcut, deşi preluarea personalului (...) „T. Publice” SA H. o impunea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 483 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile formulate de recurent privind reducerea activităţii societăţii intimate care nu ar fi fost în mod real efectuată, se dovedesc nefondate faţă de înscrisurile depuse în cauză din care rezultă că în urma dificultăţilor financiare ale societăţii a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC V. România SRL, potrivit certificatului de grefă eliberat în dosarul nr. (...) de Tribunalul Prahova.
Nici celelalte susţineri ale recurentului prin care acesta învederează că pe posturile disponibilizate au fost angajate persoane cu contract de colaborare nu au fost dovedite, în cauză nefiind depus un contract de colaborare şi nici vehiculat vreun nume în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 480 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul a săvârşit fapta sancţionată de art. 12.9 alin. (2) din Regulamentul intern al R.A.T.P. P conform căruia „încercarea dovedită de sustragere, furtul de bunuri din patrimoniul unităţii sau de la salariaţi, indiferent de valoare” se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă
Susţinerea contestatorului că a căutat colega căreia i-a luat hârtiile şi banii dar nu a găsit-o, nu va fi reţinută atâta timp cât contestatorul nu a predat banii la casieria colectoare imediat, nici a doua zi, acest lucru făcându-l abia după 10 zile, respectiv după ce au fost vizionate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere cu privire la faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 265 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatului N.J., deoarece acesta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar acesta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 391 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, care dispune asupra obligativităţii instanţei de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură, verificând data comunicării sentinţei şi data înregistrării căii de atac, excepţia de tardivitate este în mod obligatoriu admisa de Curtea de Apel.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 786/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 102 alin. (1) din D. prevăd că în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce ar presupune desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce ar urma să fie desfiinţate precum şi structura acestora.
Fiind încălcate obligaţiile prevăzute în D. referitoare la concedierea salariatului, potrivit art. 76 fin Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, ceea ce a impus reintegrarea salariatului, acordarea drepturilor prevăzute de art. 78 din acelaşi cod, de la încetarea contractului său de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 şi normelor ei de aplicare adoptate prin I. nr. 5 din 14 ianuarie 1999, tichetele de masă-înţelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva şi fideliza salariaţii-nu se pot acorda, între alte situaţii, nici în cazul absenţei salariatului de la locul de muncă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a)-d) din actul normativ sus-citat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 353 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La termenul de judecată din data de 12.03.2008, reclamantul N.M., reprezentat de Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte, a fost prezent în instanţă şi a învederat că renunţă la judecata acţiunii solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul de a se lua act de renunţarea sa.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 317 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 102 din D., în cazul reducerii de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării acesteia, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce vor fi reduse precum şi structura acestora-fără ca acest text din contractul colectiv de muncă semnat de reprezentanţii sindicatului, pentru salariaţi şi de angajator, să distingă după cum concedierea ar fi individuală ori colectivă.
Interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale ori contractuale sus-citate, prima instanţă a reţinut că la concedierea salariatului O.D., societatea pârâtă nu a respectat procedura impusă de art. 74 din Codul Muncii, ceea ce atrage consecinţa prevăzută de art. 76 din acelaşi cod, respectiv constatarea nulităţii absolute a deciziei emise cu încălcarea legii.
În conformitate cu art. 282 din Codul Muncii, între alţii, pot fi părţi în conflictele de muncă sindicatele, care, potrivit art. 28 alin. (1) din acelaşi cod, apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele, contractele individuale sau colective de muncă, etc.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1998 şi normelor ei de aplicare adoptate prin I. nr. 5 din 14 ian.1999 tichetele de masă-înţelese ca un drept extrasalarial având menirea de a motiva şi fideliza salariaţii-nu se pot acorda, între alte situaţii, nici în cazul absenţei salariatului de la locul de muncă, aşa cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a)-d) din actul normativ sus-citat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 264 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr. 157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunţat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanţa a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reţinând că prima decizie, având nr. 81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de şofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr. 81/19.01.2007, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării Direcţiei Silvice.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluţionat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menţiona în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-şi îndeplinească obligaţia de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art. 76 din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 234 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a reţinut în mod corect că, din probele administrate, rezultă că abaterile disciplinare au fost săvârşite de contestator, aşa cum au fost reţinute acestea în decizia de concediere, astfel că sancţiunea aplicată este legală şi temeinică, proporţională cu fapta săvârşită şi că a fost aplicată şi în raport de faptul că a mai fost sancţionat contestatorul pentru fapte asemănătoare.
Decizia de desfacere a contractului de muncă al recurentului pentru abateri disciplinare grave este corectă şi din punctul de vedere al conduitei anterioare a salariatului, în sensul că recurentul a mai fost sancţionat pentru fapte asemănătoare: prin decizia 227/1988 i s-a desfăcut contractul de muncă pentru că a sustras 10 l de benzină, iar prin decizia 135/2000 a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 10% pe o lună pentru nerespectarea unor dispoziţii scrise primite de la conducătorul locului de muncă şi pentru atitudine necorespunzătoare faţă de acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 257 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatei Ţ.H., deoarece aceasta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar aceasta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 166 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reconstrucţia staţiei E. în care şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii, nu reprezintă o cauză reală şi serioasă în sensul dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Codul Muncii privind concedierea, deoarece după reconstrucţia şi modernizarea staţiei aceasta urmează a funcţiona în continuare.
Referitor la acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reţine că această soluţie este greşită deoarece în perioada modernizării şi retehnologizării, salariaţii staţiei pot beneficia, conform art. 53 din Codul Muncii, de o indemnizaţie de numai 75% din salariul de bază al funcţiei ocupate, în perioada întreruperii temporare a activităţii salariaţii aflându-se la dispoziţia angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 148 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care impune desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi despre numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Curtea apreciază ca fiind nefondată critica privind neintroducerea în cauză a salariatei O.M. întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, aceasta a fost citată în cauză încă de la primul termen de judecată în judecata de la fond, fiind citată în continuare şi în faza procesuală a recursului. Faţă de aceste considerente, critica apare ca fiind nefondată, salariatul citat nu a formulat opunere în legătură cu acţiunea introdusă de sindicat, în condiţiile în care sindicatul, conform dispoziţiilor legale (Legea nr. 146/1997) îşi poate reprezenta salariaţii în promovarea intereselor legitime în raporturile cu angajatorul.
Este de necontestat că, după măsura concedierii, salariata O.M. nu a fost prezentă la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichete de masă, o astfel de facilitate fiind destinată a suplini efortul fizic pe care îl depune salariatul la locul de muncă, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 142 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin. (1) lit. d) din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 141 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prevederilor art. 60 alin. (1) pct. a) concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificat medical conform legii ori în speţă măsura a fost luată în perioada când reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă. Conform prevederilor art. 76 din Codul Muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
În condiţiile în care la data de 01.10.2007, dată la care a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă al intimatului-reclamant. acesta s-a prezentat în vederea efectuării cercetării prealabile pentru fapta ce a condus la luarea acestei măsuri (dovadă în acest sens fiind procesul-verbal încheiat în şedinţa Consiliului de administraţie în acea zi), formulând explicaţii asupra aspectelor discutate, fără a învedera că s-ar afla în concediu medical, Curtea urmează a aprecia că înfăţişarea ulterioară a unui certificat de concediu medical pentru data de 01.10.10007 nu constituie proba certă că acesta s-ar fi aflat în incapacitate temporară de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 129 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în vigoare la data concedierii salariatului E.J., în situaţia în care, unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii, ori reorganizării proceselor de producţie, care ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi, iar conform alin. (2) al art. 28, în exercitarea acestor atribuţii organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greşitei obligări a acesteia la acordarea tichetelor de masă, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 reprezintă o alocaţie individuală de hrană suportată integral pe costuri de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 127 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al societăţii intimate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal ca urmare a restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun desfaceri de contract de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce urmează a fi reduse, ca şi structura acestora, impunându-se astfel o colaborare reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii. Aceste dispoziţii legale sunt obligatorii atât în cazul concedierilor colective cât şi în cazul celor individuale, nefăcându-se o distincţie între cele două tipuri de concedieri.
Potrivit dispoziţiile art. 11 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 nu se considera zile lucrate perioadele în care salariaţii sunt absenţi de la locul de munca, indiferent de motivul acestei absenţe. Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi momentul reintegrării nu se pot acorda tichete de masă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 117 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a apreciat instanţa de fond ca fiind întemeiată contestaţia, întrucât dispoziţiile art. 102 alin. (1) din D. prevăd că, în situaţia în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal, ca urmare a restrângerii activităţii prin reorganizarea procesului de producţie, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total al salariaţilor ce ar urma să fie reduse precum şi structura acestora.
Sentinţa primei instanţe este în parte nelegală, rerspectiv în ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă, situaţie în care recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, în baza art. 304, raportat la art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 106 din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a concluzionat în mod corect că sancţiunea aplicată este prea severă în raport de situaţia de fapt reţinută, de gradul de vinovăţie şi de consecinţele abaterii disciplinare, impunându-se, ţinând cont de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii, aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai uşoare, motiv pentru care s-a admis în parte contestaţia, în sensul celor sus-arătate.
Posibilitatea înlocuirii de către instanţa de judecată a sancţiunii disciplinare aplicate de angajator, cu o altă sancţiune, a fost consacrată de practica şi literatura juridică, arătându-se, printre altele, că odată învestită instanţa, în baza rolului activ, aceasta trebuie să soluţioneze cauza sub toate aspectele şi nu parţial, pe baza regulilor generale de procedură civilă şi cum în calea de atac instanţa are posibilitatea de a păstra sau schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, aplicarea unei noi sancţiuni disciplinare este consecinţa competenţei sale de a soluţiona cauza în căile de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 105 din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere nr. 3510/20.03.2007 emisă de societatea intimată, care este o societate cu răspundere limitată având un unic administrator, a fost luată în baza deciziei extraordinare a asociatului unic al S.C. E.E. SRL din data de 03.01.2007, care este S.C. M.B. U.T., asociatul unic al societăţii intimate decizând concedierea colectivă a 57 de salariaţi din cadrul punctului de lucru situat în B, (...), sector 1, în urma reorganizării societăţii prin înfiinţarea unui punct de lucru nou într-o localitate din judeţul C, situaţie în care nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de recurentă.
Împrejurarea că în cuprinsul deciziei de concediere nu s-a indicat punctul de lucru la care a lucrat recurenta nu poate justifica însă admiterea acţiunii, acest aspect nefiind în măsură să conducă la nulitatea deciei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 din Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 89 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 63 alin. (1) din Codul Muncii, concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave ori a unor abateri repetate de la regulile de disciplina muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării prealabile şi în termenele stabilite de cod.
Câtă vreme, decizia de concediere luată împotriva contestatoarei i-a fost comunicată acesteia prin fax la 24 mai 2007, orele 10.17, este neîndoielnic faptul că apărările acesteia nu au fost verificate iar măsura era deja decisă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 87 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond, termen indicat, de altfel, şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 86 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din depoziţia martorului U.G., audiat la propunerea contestatorului, care a avut calitatea de mecanic ajutor al acestuia, rezultă că la datele reţinute de angajator prin care contestatorului i se impută comiterea abaterilor grave, acesta a fost de serviciu împreună cu ajutorul său, că a respectat dispoziţiile Instrucţiunilor 201 şi nu a depăşit viteza cu care trebuia să circule pe anumite sectoare, aducându-i la cunoştinţă colegului căruia i-a predat locomotiva o defecţiune suferită pe parcurs, acesta obligându-se să facă notă de comandă.
Prin precizările la raportul final, depuse pentru termenul din 4.10.2007, expertul a menţionat că din citirea benzilor vitezometrice fără a avea şi diagramele tip sau alte documente conexe nu reiese că au fost încălcate de către contestator dispoziţiile specifice privind circulaţia pe căile ferate. Constatările expertului fac dovada deplină până la proba contrarie, probă care nu a fost administrată în cauză de către recurentă, susţinerile sale din recurs rămânând fără acoperire.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 85 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla trimitere la dispoziţiile art. 61 lit. d) din Codul Muncii ca temei de drept al desfacerii contractului de muncă pentru necorespundere profesională, nu este de natură a stabili cauza determinantă a concedierii din moment ce în situaţia de fapt invocată de intimată se fac referiri şi la aspecte de natură disciplinară, neavând nicio relevanţă că nu s-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Deşi actul de constatare care a stat la baza concedierii contestatorului, este data 4 octombrie 2006, decizia de concediere a fost emisă peste termenul de 30 zile, prevăzut de art. 62 alin. (1) Codul Muncii, respectiv la data de 13 noiembrie 2006.
În acelaşi timp, au fost încălcate de intimată şi dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Codul Muncii privind oferirea unui alt loc de muncă contestatorului, compatibil cu pregătirea sa profesională, în condiţiile în care s-a oferit acestuia postul de vopsitor, care nu corespunde calificării sale profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 52 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica privind greşita anulare a dispoziţiei de concediere de către prima instanţă este nefondată, deoarece într-adevăr nu au fost respectate prevederile Codului Muncii privind concedierea, întrucât modernizarea staţiei în care şi-a desfăşurat activitatea contestatoarea presupune doar o întrerupere temporară a activităţii acesteia, cu consecinţa prevăzută de art. 53 din Codul Muncii, privind plata unei indemnizaţii mai reduse şi nu desfacerea contractului de muncă, pe durata întreruperii temporare a activităţii, pentru concediere, nesubzistând o cauză serioasă şi reală din cele prevăzute de art. 65 alin. (2) din Codul Muncii, după modernizare staţia urmând să fie repusă în stare de funcţionare.
Acordarea de către instanţa de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reţine că această soluţie este greşită deoarece în perioada modernizării şi retehnologizării, salariaţii staţiei pot beneficia conform art. 53 din Codul Muncii, de o indemnizaţie de numai 75% din salariul de bază al funcţiei ocupate de contestatoare, în perioada întreruperii temporare a activităţii salariaţii aflându-se la dispoziţia angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 28 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În consecinţă, aprecierea primei instanţe că la data de 10.04.2007 când a fost înregistrată cererea de revizuire expirase termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termen ce a început a curge la data de 27.07.2006, motiv pentru care cererea de revizuire a fost tardiv formulată, este corectă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 7 din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că pentru abaterile disciplinare cercetate la data de 22.09.2006, aplicarea sancţiunii putea fi efectuată în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă, deci până cel târziu 22.10.2006, fiind astfel depăşit termenului legal stabilit de lege pentru sancţionarea abaterilor descrise în primele paragrafe ale deciziei contestate.
Instanţa de fond a reţinut că în mod corect salariatul nu a avut un loc de muncă stabil, acesta desfăşurând o activitate de teren efectuată pe raza celor 6 sate din circumscripţia sanitară a comunei I., acesta desfăşurând în perioada ianuarie-februarie 2007, când se susţine că a lipsit nemotivat de la serviciu, activităţi de vaccinare a animalelor şi înregistrare a animalelor din gospodăriile particulare, această situaţie fiind dovedită prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 245 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este întemeiată critica recurentei U.T. că instanţa nu a cercetat fondul cauzei soluţionând cauza numai pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care instanţa a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 137 C. proc. civ., potrivit căruia „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii”. Instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de fond, a lipsei calităţii procesuale şi cercetarea în fond a pricinii nu se mai putea face în raport de precizarea recurentei din 22.10.2007, iar cu privire la cererea de aplicare a sechestrului asigurator s-a dispus disjungerea, potrivit art. 165 C. proc. civ.
Chiar dacă recurenta susţine că a efectuat mai multe demersuri, din actele dosarului nu rezultă că a fost pusă în situaţia unui refuz de a îndeplini acte de executare, întrucât atunci avea deschisă calea unei contestaţii la executare în temeiul art. 401 C. proc. civ. sau pe cea prevăzută de art. 580³ C. proc. civ., pentru a constrânge debitorul la îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu.
Este adevărat că recurenta a solicitat aplicarea unor măsuri asiguratorii, dar această procedură este în curs de soluţionare şi face obiectul unei alte cauze care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 216 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Discuţiile şi relaţiile contestatorului cu ceilalţi colegi se încadrează în limitele unor relaţii de muncă şi colegialitate normale, normalitatea presupunând nu relaţii liniare ci relaţii influenţate şi determinate de încărcătura specifică activităţii desfăşurate, de implicarea în activitatea desfăşurată, cum declarată cei doi martori audiaţi la instanţa de fond D.D. şi D.S.
De asemenea, acţiunea reclamantei de a schimba foaia de alimentaţie, fără a pune în pericol starea pacientului, imposibilitatea punerii în pericol a sănătăţii, de natură obiectivă, a fost corect apreciată de către prima instanţă atunci când a apreciat asupra gravităţii abaterii săvârşite de către contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 130 din 21 (14) ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de sancţionare este întocmită la 13.06.2005, împrejurare recunoscută de altfel de însuşi angajator prin întâmpinările formulate, deci cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut de art. 268 alin. (1) C.N. Incapacitatea temporară de muncă a angajatului, faptul că, contestatoarea a fost în concediu medical nu este de natură a întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare atâta timp cât acesta nu se regăseşte printre cauzele întrerupătoare prevăzute de lege, cum corect a reţinut prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 120 din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Comisia de cercetare disciplinară a constatat că rolele sustrase de contestator aveau o uzură, care nu mai permitea folosirea lor în producţie constituind doar fier vechi, evident contestatorul a acţionat fără reprezentarea că produce o pagubă deosebită şi gradul său de vinovăţie este prezumat redus, aşa cum s-a stabilit şi la cercetarea penală, deci corect a constatat instanţa severitatea exagerată a sancţiunii în raport de cerinţele art. 266 CM., dispunând înlocuirea sancţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 62 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a reţinut corect că nu este condiţionată continuarea activităţii medicale de un eventual acord al angajatorului fiind suficientă cererea pentru continuarea activităţii, iar textul prevăzut de art. 385 alin. (2) din Legea nr. 95/2002 reprezintă o normă specială faţă de dispoziţiile Legii 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a reţinut corect că nu este condiţionată continuarea activităţii medicale de un eventual acord al angajatorului, fiind suficientă cererea pentru continuarea activităţii, iar textul prevăzut de art. 385 alin. (2) din Legea nr. 95/2002 reprezintă o normă specială faţă de dispoz. art. 385 alin. (1).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 46 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea sentinţei, prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu conform art. 304¹ C. proc. civ., Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistînd motive de casare sau modificare a sentinţei.
Nici celelalte motive invocate nu pot duce la altă soluţie decât cea pronunţată, în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat judicios că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare prevăzută de art. 317 C.pr.civ.
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale aplicabile, astfel că nu subzistă nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 C. proc. civ., pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu.
Cu atât mai mult contestaţia în anulare se înfăţişează ca o cale extraordinară de atac, de retractare creată de lege numai pentru remedierea unor greşeli de fond, ori prin motivele invocate recurenta solicită o reapreciere a probelor, fapt care este inadmisibil prin intermediul acestei căi de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 49 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a reţinut corect că nu este condiţionată continuarea activităţii medicale de un eventual acord al angajatorului fiind suficientă cererea pentru continuarea activităţii, iar textul prevăzut de art. 385 alin. (2) din Legea nr. 95/2002 reprezintă o normă specială faţă de dispoziţiile Legii 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 47 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 385 alin. (2) din Legea 95/2006: în unităţile sanitare publice, medicii membrii titulari sau membrii corespondenţi ai Academiei Române sau Academiei de Ştiinţe Medicale, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gr. I, dsoctorii în ştiinţe medicale ce-şi desfăşoară activităţi medicale pot continua la cerere activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
În atare situaţie, contractele individuale de muncă nu pot înceta din iniţiativa angajatorului la împlinirea condiţiilor de vârstă standard prevăzute de Legea 19/2000, deoarece activitatea medicală este de esenţa muncii prestată de această categorie de medici specialişti.
Relevant în cauză este faptul că cererea contestatoarei-intimate de continuare a activităţii după împlinirea vârstei de pensionare a obţinut avizul Colegiului Medicilor D înregistrat sub nr. 1828/26.04.2007 în conformitate cu dispoziţiile Deciziei nr. 3/16.06.2006 a Colegiilor Medicilor din România.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 34 din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta e ţinută în demersurile ei de respectarea art. 8 din Codul Muncii care statuează cu valoare de principiu fundamental aceea că, relaţiile de muncă se bazează pe consensualism şi bună-credinţă. Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, obligaţie care îi incumbă în continuare recurentei, potrivit legii, cel puţin până la edificarea asupra modului în care va proceda în privinţa respectării obligaţiei asumate în raport cu numitul Ş.D., prima instanţă reţinând corect starea de fapt care rezultă din probele administrate precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 520/R-CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la primul motiv de recurs privind neaudierea martorilor recurentei, instanţa constată că au fost propuşi de ambele părţi martori pentru clarificarea situaţiei de fapt, fiind audiaţi, într-adevăr numai martorii contestatoarei. Referitor la martorii intimatei-recurente se constată că aceştia au fost citaţi la sediul intimatei, aşa cum s-a solicitat, cu mandate de aducere cu însoţitor şi, întrucât nu s-au prezentat, s-a renunţat la audierea lor. Şi la termenul din 9 aprilie 2008, s-a dispus din nou citarea martorilor cu mandat de aducere, înaintându-se şi adresă către Poliţia P care, de asemenea, la termenul din 24 aprilie 2008, când s-a soluţionat cauza, au lipsit.
Cum contestatoarea a renunţat la capătul de cerere privind reintegrarea, la data de 24 aprilie 2008, când s-a soluţionat cauza, justificat instanţa de fond a obligat-o pe recurentă la plata drepturilor salariale, începând de la data concedierii – 3 aprilie 2007 şi până la pronunţarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 519/R-CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât abaterea săvârşită de contestator de sustragere a bunurilor din societate a fost dovedită cu actele care au stat la baza emiterii deciziei şi este deosebit de gravă, instanţa de fond trebuia să menţină această decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 551/R-CM din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 65 alin. (1) din Codul Muncii se poate disponibiliza un salariat pentru considerente care nu ţin de persoana acestuia din unul sau mai multe motive, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Nu se poate justifica desfiinţarea locului de muncă şi nu poate fi justificată concedierea salariatului dacă angajatorul nu desfiinţează efectiv postul, sau dacă acesta încadrează ulterior un alt salariat pentru a ocupa un post similar, este înlocuit fostul angajat de către o altă persoană.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 637/R-CM din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din certificatele de la filele 10-12 dosar fond, rezultă că în perioada 3 ianuarie 2008-31 ianuarie 2008, contestatorul s-a aflat în concediu medical, ceea ce înseamnă că, dispunând desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, recurenta a încălcat dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, potrivit cărora concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 611/R-CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi prin contestaţia formulată s-a solicitat, la pct. 3, plata drepturilor salariale pe toată perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă şi data reintegrării în muncă, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere. Sumele acordate prin sentinţa recurată sunt cele solicitate prin contestaţie la pct. 4, respectiv plata drepturilor salariale restante. Conform deciziei nr. XXI/12.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în situaţia în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, soluţia este casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei.
Din cuprinsul deciziei de concediere nr. 40/31.01.2006 (f. 4 dosar fond) rezultă că în faţa Comisiei de cercetare contestatoarea a refuzat să dea explicaţii, astfel că în mod firesc în cuprinsul deciziei nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei, astfel de apărări neexistând. Rezultă aşadar că în mod greşit instanţa a concluzionat că decizia de concediere nu îndeplineşte condiţiile art. 268 alin. (2) lit. c).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 48/R-CM din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că situaţia de fapt reţinută în actul de control este reală şi că abaterea săvârşită de contestator este gravă, întrucât prin faptele sale a încălcat dispoziţiile regulamentului de ordine interioară [art. 58 alin. (2) lit. i)] cele ale contractului colectiv de muncă [art. 164 lit. g)] situaţie în care societatea a procedat corect la aplicarea sancţiunii de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 235/R-CM din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Textul de la art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul Muncii este imperativ, în sensul că se impune în decizie arătarea în concret a articolelor încălcate, ca o măsură de protecţie pentru salariat faţă de o modificare sau o completare a Regulamentului intern în sensul includerii ca abateri a faptelor săvârşite de contestator.
Nici în motivarea deciziei şi nici în dispozitivul acesteia nu se menţionează ce texte din Regulamentul intern au fost încălcate, făcându-se numai trimitere la acest regulament şi la anexa 1 din contractul colectiv de muncă, ca un temei al desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului.
Pe de altă parte, potrivit alin. (2) al art. 75 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, se impunea constituirea unei comisii la angajator, din care să facă parte şi un reprezentant al sindicatului pentru cercetarea abaterilor care i se impută angajatului, aceasta fiind o garanţie pentru îndepărtarea unui eventual arbitrariu al angajatorului. Simpla prezenţă al unui membru de sindicat, în timpul cercetării disciplinare, care nu are calitatea de reprezentant, în sensul contractului colectiv de muncă, nu este de natură să ducă la îndeplinirea textelor de lege sus arătate.
Faţă de cele arătate, instanţa de fond trebuia să constate nulă decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului, pentru neîndeplinirea în integralitate a condiţiilor de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 507/R-CM din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 268 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre abatere, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Din actele dosarului, rezultă că angajatorul a luat cunoştinţă de abaterile disciplinare la data de 15 august 2007 şi nu la data de 26 octombrie 2007. Decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 74 a fost emisă la data de 26 octombrie 2007, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 334/R-CM din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatându-se astfel că unitatea intimată a mai angajat după desfacerea contratului de muncă şi o altă persoană pe un post care i se putea oferi acestuia, că nu a dovedit dificultăţile financiare intervenite care să ducă la desfiinţarea postului de muncă al contestatorului, nu a dovedit că desfiinţarea locului de muncă al acestuia ar fi avut o cauză reală şi serioasă. Nefiind îndeplinite condiţiile pentru concedierea prevăzută de art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, instanţa de fond trebuia să admită contestaţia formulată, să dispună anularea deciziei astfel emise.
Cel de-al treilea motiv de recurs se referă la respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale pentru zilele de 30 şi 31 martie 2006 şi 5 mai 2006. Instanţa de fond a apreciat că pentru aceste zile pontajul petentului a fost modificat de unitate în mod legal, deoarece în perioada respectivă contestatorul a fost în concediu fără plată. Nu rezultă însă din actele dosarului că în perioada respectivă contestatorul ar fi fost în concediu fără plată şi din foile colective de prezenţă depuse pentru lunile martie şi mai 2006 rezultă că, iniţial, contestatorul a fost trecut pe datele respective ca prezent pe timp de 8 ore peste care s-a trecut învoit. Nu s-au depus la dosar cererile pentru învoire şi simpla modificare a foilor colective de prezenţă, nesemnate de C care a efectuat modificările, nu duce la concluzia lipsei acestuia de la serviciu. În această situaţie, nejustificat i s-au reţinut contestatorului drepturile salariale datorate pentru aceste zile.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 427/R-CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatându-se deci că, recurentul-contestator a făcut dovada plăţii cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 (2) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 109/CM din 6 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 397/R-CM din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În urma cercetării fondului cererii revizuientului, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat decizia nr. 534/R-CM/02.11.2006, prin care a admis cererea de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 280/CM/20.05.2003 şi a schimbat această sentinţă în sensul că a constatat caracterul fals al deciziei nr. 21/1994 emisă de intimată şi a dispus reintegrarea revizuientului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă, cu plata drepturilor salariale cuvenite.
S-a dispus reintegrarea revizuientului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă cu plata drepturilor salariale cuvenite. Deci, recurentul a câştigat în mod irevocabil declararea caracterului fals al deciziei nr. 21/1994, iar constatarea falsului pe calea unei acţiuni incidentale, nu mai este posibilă.
Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea dată este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 399/R-CM din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul, salariat în cadrul instituţiei recurentei a săvârşit fapta în timpul programului şi în legătură cu serviciul. Prin fapta sa, aceea de a umbla la D. de gaze, acesta nu a încălcat atribuţiile de serviciu.
De precizat faptul că între părţi există un contract de furnizare gaze. Drept urmare, nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a contestatorului, ci, unitatea putea să sesizeze parchetul, pentru săvârşirea unei fapte penale.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 138/R-CM din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea nu a dovedit că a fost complet lipsită de discernământ în momentul depunerii cererii de demisie, pentru ca această cerere să fie lovită de nulitate. Fiind deci valabilă a produs consecinţele prevăzute de lege.
Prin Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale privind aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii (f. 63) este interzisă angajarea în domeniul panificaţiei a persoanelor care prezintă boli infecto-D., iar hepatita tip C este o boală infecţioasă, contagioasă. Instanţa de fond neluând în considerare aceste aspecte a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 119/R-CM din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivarea hotărârii în drept şi în fapt, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. pr.civilă, este în cauza de faţă sumară şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Neexaminarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei contestate echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 184/R-CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând decizia contestată se constată că nu a fost precizată în concret fapta care constituie abatere disciplinară, neindicându-se perioadele în care intimatul s-a aflat în concediu medical sau a lipsit nemotivat şi nici în ce constă indisciplina acestuia. De asemenea, nu s-au indicat conţinutul şi temeiul de drept din prevederile statului societăţii şi ale Codului Muncii, care se pretinde că au fost încălcate, prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. b) şi d).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 756/R-CM din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa desfiinţării efective a postului contestatorului, instanţa de fond s-a limitat la verificarea organigramei agenţiei, fără a supune analizei susţinerile părţilor referitor la o eventuală schimbare doar a denumirii şi nu a atribuţiilor specifice postului, dar şi problema reînfiinţării în timp scurt a postului în discuţie sau trecerea unei alte persoane pe post – probleme invocate de contestator. În privinţa dificultăţilor economice – condiţie de legalitate a concedierii dispuse în baza art. 65 din Codul Muncii – tribunalul a reţinut că acestea reies din documentele contabile ale intimatei.
Faţă de multitudinea aspectelor controversate şi neanalizate la judecata în primă instanţă se impune lămurirea prin expertiză contabilă judiciară a existenţei dificultăţilor economice financiare prin examinarea evidenţelor contabile ale firmei, înregistrate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie comercială şi financiară, atât pe societate, cât şi pe sucursală sub aspectul existenţei profitului sau a pierderilor financiare la nivelul Sucursalei Piteşti la sfârşitul anului 2004. Un alt aspect cu relevanţă în soluţionarea cauzei este preponderenţa faptelor sancţionate disciplinar în valoarea eventualelor pierderi financiare înregistrate.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 745/R-CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând tot pe excepţie decizia, rezultă că intimata nu a concediat pe contestator în perioada incapacităţii temporare de muncă prev. de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, pentru că în data de 26 aprilie 2007, când a fost emisă decizia, nu a ştiut despre această situaţie pe care contestatorul i-a adus-o la cunoştinţă a doua zi, iar actul medical l-a prezentat la data de 30 aprilie 2007.
Aplicarea sancţiunii s-a făcut tardiv, apoi decizia este nulă pentru nerespectarea condiţiilor de formă expuse şi pentru încălcarea dispoziţiilor ce reglementează cercetarea disciplinară prealabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 96/R-CM din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la recursul declarat de contestator, încadrabil în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., primul motiv este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, deoarece, prin contestaţia formulată şi prin precizarea aflată la filele 21-22 şi 24 nu au fost solicitate şi celelalte drepturi prevăzute de art. 78 alin. (1) Codul Muncii, ci doar drepturi salariale majorate şi indexate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat urmând a-l respinge ca atare constatându-se că nu s-a făcut dovada cheltuielilor solicitate de către recurent, încât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., ci nu 474 invocate de către recurent.
Referitor la critica vizând preavizul, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată urmând a o respinge ca atare, reţinându-se că a fost respectat termenul de 30 de zile calendaristice, ci nu lucrătoare aşa cum susţine contestatorul.
Referitor la recursul intimatei, aceasta se contrazice atunci când, odată spune că nu au existat raţiuni medicale în cazul concedierii, iar apoi, prin motivele de recurs de la pagina 142, invocând dispoziţiile art. 34 şi 35 din CCM unic la nivel naţional, precizează că obligaţia acesteia subzista în condiţiile în care contestatorul era pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, amintind de handicapul contestatorului, nerespectând principiile amintite anterior, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 448/2006.
De menţionat faptul că angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 448/2006, o serie de cheltuieli fiind suportate de către stat. Dispoziţiile art. 132 pct. 1 din CCM/2007, aflat la dosar, stipulează că directorul general, sau după caz administratorul unic este obligat să menţină în muncă persoanele handicapate în cazul în care acestea sunt apte pentru îndeplinirea obligaţilor de serviciu. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că recurentul E.B. nu era pentru îndeplinirea acestor obligaţii. De asemenea, potrivit art. 132 pct. 2 din contractul amintit, Sindicatul Autoturisme E. avea obligaţia să sprijine menţinerea în muncă a persoanelor cu handicap.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 484/R-CM din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la cercetarea prealabilă se constată că, chiar recurentul în primul motiv de recurs face precizarea că, aşa cum rezultă din procesul verbal înregistrat sub nr. 2605 din 30 august 2007, contestatorul s-a prezentat în data de 30 august 2007 ora 8, 00 în Biroul juridic conform convocării şi indicându-i-se ce să scrie în declaraţie, a refuzat. Deci intimata şi-a îndeplinit obligaţia de a convoca salariatul conform dispoziţiilor art. 267 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
Nici cea de a doua critică nu este întemeiată din probele dosarului rezultând fără dubiu că recurentul s-a folosit de un bun al societăţii fără a avea aprobare din partea conducerii societăţii.
Cu privire la actul medical învederat, din probele administrate a rezultat că recurentul nu suferă de vreo boală, actul medical fiind obţinut pro cauza. Actul a fost obţinut şi vizat de medicul de medicină a muncii după ce s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă şi nu la data săvârşirii faptei. Recurentul contestator avea obligaţia să anunţe incapacitatea de muncă conform contractului colectiv de muncă în cel mult 3 zile de la ivirea acesteia, fapt care nu a fost probat de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 480/R-CM din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificându-se această decizie, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii, astfel că, decizia de desfacere a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută. Nu se face dovada în sensul convocării contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare.
Este adevărat că la dosar (f. 3) există o adresă prin care contestatoarei i se aduce la cunoştinţă anumite aspecte ale comportamentului de care a dat dovadă în activitatea sa, dar această adresă este emisă la data de 24 august 2007, dată care corespunde cu emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă. Ca atare, rezultă că nu s-a efectuat cercetarea prealabilă şi nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii la emiterea deciziei nr. 14 din 24 august 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 295/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că, intimata recurentă nu a menţionat în decizie motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării disciplinare prealabile şi nici nu se face o descriere a faptei săvârşite de contestator. Chiar dacă cercetarea disciplinară s-a efectuat, aşa cum arată intimata în recursul formulat, neincluderea menţiunilor respective în decizia de concediere atrage nulitatea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 281/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, s-a reţinut la judecata în primă instanţă incidenţa sancţiunii nulităţii absolute pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi conţinut ale deciziei de concediere, sancţiune prevăzută de art. 76 Codul Muncii. Lipsa motivării concedierii împiedică şi determinarea tipului de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, colectivă sau individuală. Iar aspectul are relevanţă în problema interdicţiei de a face noi angajări după concedierea colectivă, stabilită de art. 72 din Codul Muncii.
Simpla menţionare a art. 65 alin. (1) şi (2) Codul Muncii nu constituie a motivare a măsurii dispuse deoarece desfiinţarea postului, care trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală şi serioasă, nu poate fi examinată decât în raport cu cauzele sale. Neprecizarea acestor cauze împiedică realizarea acestei verificări, implicit stabilirea temeiniciei concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 283/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin decizia nr. 4/8.06.2007 (fila 3 dosar fond) emisă de S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar S.C.P. B. Expert S.P.R.L., s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului E.J. începând cu data de 8.06.2007, în temeiul art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii. Nicăieri în cuprinsul acestei decizii nu se face referire la Legea insolvenţei nr. 85/2006, ci temeiul legal menţionat în această decizie este art. 65 Codul Muncii, articol care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului: concedierea determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Rezultă aşadar că în speţă, nu poate fi reţinută aplicabilitatea Legii insolvenţei, ci a Codului Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, aceasta analizând condiţiile de formă ale deciziei de concediere în raport de dispoziţiile art. 74 Codul Muncii.
Întrucât decizia contestată nu cuprinde o descriere a motivelor care au determinat concedierea, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă au fost nesocotite dispoziţiile art. 74 lit. a) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 282/R-CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003 şi cele ale art. 223 Codul Muncii prevăd că „pe toată durata executării mandatului precum şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatului nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate”. S-a reţinut de către instanţa de fond faptul că la momentul emiterii şi comunicării deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, reclamanta era membră în Biroul Executiv al Sindicatului E.C.
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Codul Muncii stipulează că „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va admite anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.”
Dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii prevăd că „la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 7/CM din 10 ianuarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul Muncii în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va putea dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a beneficiat salariatul. Însă, în speţă prin sentinţa civilă nr. 833/20.04.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. (...) s-a luat act de renunţarea reclamantului E.E. la judecata capătului de cerere vizând reprimirea la locul de muncă, ceea ce dovedeşte lipsa de interes a contestatorului pentru reluarea postului deţinut în cadrul societăţii intimate.
2. Comunicarea în scris a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor salariaţilor şi nu poate fi înlocuită cu alte probe din care eventual, s-ar deduce că persoana interesată a aflat de existenţa dispoziţiei respective. Intimata a înţeles să renunţe la judecata recursului civil declarat împotriva deciziei civile nr. 833/20.04.2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa. Unica dovadă de comunicare a deciziei contestate, este cea prezentată de contestator (fila 6 dosar de fond) din care rezultă că decizia i-a fost înmânată la data de 18.01.2008. Contestaţia fiind înregistrată la data de 4.02.2008, aceasta a fost formulată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 779/CM din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 60 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii dispune: „Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere”.
Toate criticile recurentului referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 96/2003 nu pot fi primite întrucât, prin atitudinea de a refuza primirea cererilor salariatei, fie şi prin mandatari, a creat convingerea că a ajuns la desfacerea contractului individual de muncă în legătură cu starea de graviditate, încălcând măsura de protecţie temporară instituită de art. 60 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 759/CM din 21 octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Nu se poate imputa instanţei de fond că nu a fost preocupată în analiza temeiniciei măsurii disciplinare luate şi că aceasta nu ar fi avut în vedere atât fapta de atingere a integrităţii morale a şefului punctului de lucru cât şi a bunului mers al activităţii în filială, câtă vreme încă de la termenul de judecată din 25.04.2008, prin încheiere interlocutorie s-a respins excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate. Cu această ocazie a fost înlăturată susţinerea referitoare la incidenţa art. 268 alin. (2) Codul Muncii, cu precizarea că actul contestat menţionează fapta imputată ca sancţiune disciplinară, anume: atingerea integrităţii morale a şefului punctului de lucru şi a bunului mers al activităţii.
2. Referatul16/09.01.2008, care a finalizat cercetarea disciplinară a fost întocmit chiar de către persoana cu care reclamanta a intrat în conflict, iar prin acest referat s-a propus încetarea contractului de muncă, măsură care s-a şi dispus de a doua zi, respectiv la 10 ianuarie 2008 în baza temeiurilor indicate în acesta, respectiv art. 61 lit. a) coroborat cu art. 63 alin. (1) din Codul Muncii şi a capitolului 18 pct. E) alin. b) din Regulamentul de Ordine interioară. Instanţa de fond a reţinut judicios că în aceste circumstanţe este exclusă premisa unei analize obiective a faptelor imputate şi cerinţa stabilirii în condiţii de deplină imparţialitate a gradului de vinovăţie a salariatului sancţionat.
3. Ceea ce în mod just a reţinut instanţa de fond o constituie împrejurarea că societatea intimată nu a reuşit să probeze în condiţiile art. 287 Codul Muncii, că incidentul relatat a fost generat exclusiv de încălcarea atribuţiilor de serviciu al angajatei, realizându-se în acest fel legătura de cauzalitate dintre faptă şi măsura dispusă de către angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 748/CM din 20 (14) octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Nu se pot reţine încălcarea sarcinilor de serviciu, atâta vreme cât reclamanta nu putea limita accesul organelor de politie în adăpost, acest drept fiind recunoscut prin lege, şi nici al vicepreşedintelui Asociaţiei „E. Natura,” din moment ce această persoană a avut. acces în instituţie în baza acordului dat de şeful de secţie (aspect recunoscut de acesta), iar termenul limită 31.12.2008, când expiră acest acord, nu a fost adus la cunoştinţa reclamantei.
Cât priveşte cea de a doua abatere disciplinară Curtea constată din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, că directorul Asociaţiei i-a interzis accesul reclamantei în unitate şi fără a se emite vreo decizie privind schimbarea locului de muncă, acesteia i s-a comunicat prin ceilalţi salariaţi că trebuie să se ocupe de curăţenie.
Or, în condiţiile în care reclamanta nu a fost primită la locul de muncă pentru care avea contract de muncă, nu se poate reţine împrejurarea că aceasta a absentat nemotivat. Mai mult decât atât, martorii au arătat că pe postul reclamantei au fost angajate alte doua persoane, prin urmare, nu se poate reţine nici desfiinţarea locului de muncă şi nici diminuarea activităţii care ar fi putut justifica redistribuirea personalului existent.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 747/CM din 20 (14) octombrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate şi având în vedere motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., va respinge recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 729/CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, din cea de Director în cea de Ş. Departament a fost urmarea firească a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, din 7 decembrie 2006, luată cu votul majoritar al asociaţilor, Hotărârea fiind semnată şi de contestator.
Prin Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007, contestatorul a fost eliberat de sarcinile executive corespunzătoare postului desfiinţat, de Director Calitate-Mediu, cu toate responsabilităţile suplimentare, urmând ca, începând cu aceeaşi dată să primească alte sarcini executive, cu păstrarea salariului de încadrare brut, corespunzător funcţiei executive anterioare. Pe timpul judecării procesului contestatorul a renunţat să conteste Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007 în acest mod exprimându-şi acordul cu aceasta şi implicit şi cu prevederile Actului Adiţional nr. 11 din 13 decembrie 2006.
Măsura luată de societate, respectiv sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost determinată de atitudinea contestatorului care a încălcat normele legale şi regulamentul intern aplicabil în unitate. Multitudinea abaterilor săvârşite de contestator rezultă din Anexa 1 la Decizia nr. 157 din 23 februarie 2007, iar din procesul-verbal din 02 martie 2007, rezultă că „faptele prezentate în Anexa 1 sunt deosebit de grave periclitând desfăşurarea normală a activităţii societăţii”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 595/CM din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu avea posibilitatea de a analiza alte fapte decât acelea în legătură cu care s-au reţinut abaterile disciplinare săvârşite de salariat, iar toate apărările acesteia trebuie să fie în mod necesar în legătură cu abaterile reţinute în decizia emisă de angajator. Din perspectiva dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, instanţa de judecată trebuia să-şi îndrepte atenţia spre acele fapte reţinute drept abateri disciplinare.
În decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu s-au prevăzut generic anumite fapte ce constituie abateri disciplinare, ci au fost enumerate în concret în ce constau acestea şi nici nu s-a făcut referire la evenimente petrecute în anul 2004, pentru a se putea trage concluzia că salariata ar fi fost supusă unei atitudini şicanatoare la locul de muncă, ştiut fiind că, analiza comportamentului general în serviciu al salariatului constituie atributul angajatorului atunci când stabileşte sancţiunea disciplinară, acesta fiind prevăzut ca atare în art. 266 din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 466/CM din 3 iunie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reorganizarea instituţiei care implică şi desfiinţarea postului ocupat de angajat a fost acceptată şi recunoscută de reclamant prin semnarea contractului, iar dispoziţiile legale invocate nu au fost încălcate nici de intimat, ca emitent al dispoziţiei de concediere şi nici de către instanţa de fond.
În mod corect a reţinut instanta de fond că, în speţă, cauza desfiinţării postului contestatorului, ca şi a celorlalte posturi, este una serioasă şi reala, decurgând din chiar Legea de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Romane.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 550/2004, instanta retine ca potrivit acestei norme legale „personalul prevăzut la alin. (1), care nu îndeplineşte condiţiile legale pentru trecerea în corpul subofiţerilor ori nu promovează concursul sau examenul de admitere în corpul subofiţerilor, se trece în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi i se aplică statutul acestora, potrivit legii.” Or, după intrarea în vigoare a Legii 550/2004 reclamantul a fost reîncadrat în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, iar conform menţiunilor din cartea de munca din anul 2006 reclamantul a fost încadrat pe functia de gradat voluntar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Încheierea din 30 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă angajatorul Universitatea „P.” a încălcat norma imperativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Codul Muncii care prevede cazurile de interdicţie temporară la concediere, încălcare care a fost sancţionată în mod corespunzător de către instanţa de fond prin admiterea contestaţiei.
Apărarea recurentei cu privire la imposibilitatea practică de punere în aplicare a sentinţei instanţei de fond nu poate fi primită, angajatorul fiind obligat la emiterea unei dispoziţii de încetare a contractului de muncă cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 318/CM din 22 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1 Pentru a dispune plus petita, trebuia ca instanţa sa depăşească limitele investirii sale, cu încălcarea principiului disponibilităţii parţilor, ceea ce în cauza nu s-a realizat.
2. În mod corect prima instanţă a constatat că reclamanta nu a fost convocata cu ocazia cercetării sale disciplinare, deoarece şi convocarea trebuie făcută astfel încât sa dea posibilitatea persoanei cercetată să cunoască toate detaliile legate de abateri, locul şi ora convocării, pentru a fi în măsură să se apere.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 316/CM din 22 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Cererea adresată de recurent la data de 4.07.2007 nu poate constitui o cerere de demisie ci o solicitare de încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor. Acest aspect rezultă din modalitatea de redactare a cererii în cuprinsul căruia recurentul nu comunică hotărârea lui de a demisiona, ci solicita aprobarea acestei cereri, ceea ce rezultă un acord implicit al angajatorului.
Chiar şi în condiţiile art. 79 alin. (1) Codul Muncii se impune stabilirea unui termen de preaviz, recurentul lipsind de la locul de muncă în mod intempestiv, fără preaviz, ceea ce nu a dat posibilitatea angajatorului de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecinţele negative pe care le-ar fi putut avea încetarea intempestivă a contractului de muncă. În aceste condiţii, în mod justificat angajatorul a emis decizia de încetare a contractului de muncă, începând cu data de 07.08.2007, reţinându-se o lipsă nejustificată de la locul de muncă, începând cu data de 04.07.2007.
O altă critică a recurentului este aceea referitoare la neplata drepturilor salariale reprezentând indemnizaţie de concediu medical, pretenţie care însă nu s-a constituit într-un capăt de cerere distinct în faţa instanţei de fond, astfel că sentinţa nu este criticabilă din această perspectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 315/CM din 22 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Conform art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Articolul 56 lit. c) Codul Muncii stipulează că încetează de drept contractul de muncă ca urmare a dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.
2. Prin preluarea patrimoniului Direcţiei judeţene de Protecţie a E., Consiliul Judeţean T a preluat în totalitate drepturile şi obligaţiile fostei direcţii, prin urmare acesta este ţinut de restricţia instituită prin dispoziţia art. 77 Codul Muncii. De asemenea, acesta are obligaţia punerii în executare a dispozitivului hotărârii primei instanţe referitoare la plata despăgubirilor, reintegrarea contestatorului J.J., efectuarea viramentelor către bugetul de stat şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale contestatorilor.
3. În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a contestatorului J.J., în mod corect prima instanţa a dispus respingerea acesteia, având în vedere faptul că acesta a indicat în mod corect în cuprinsul deciziilor de concediere dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 274/CM din 14 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. În ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii absolute a deciziei pentru lipsa cercetării disciplinare, Curtea nu va reţine criticile recurentului, deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 267 Codul Muncii, cercetarea disciplinară poate fi efectuată şi în lipsa persoanei cercetate dacă aceasta a luat cunoştinţă de convocare dar nu s-a prezentat.
2. Nu se poate reţine săvârşirea abaterii atâta vreme cât societatea nu a luat măsuri pentru a asigura contestatorului un loc de muncă, cu atribuţii clare, pentru a se stabili în ce mod s-au încălcat atribuţiunile de serviciu.
3. Nu este întemeiat capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior deoarece D. este încheiat pe perioadă determinată, de 3 luni şi şi-a încetat efectele la 21.08.2007.
4. În raport de dispoziţiile art. 78 Codul Muncii va fi obligată societatea intimată la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă până la 21.08.2007 când înceta de drept acest contract.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 196/CM din 25 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
În lipsa renunţării exprese la beneficiul preavizului, intimata nu putea dispune încetarea raportului juridic de muncă începând cu data de 4.04.2007. Intimata avea obligaţia întocmirii dosarului de pensionare şi încetării raportului juridic de muncă în raport de dispoziţiile art. 56 lit.d) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 163/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Având în vedere dispoziţiile art. 268 alin. (5) Codul Muncii potrivit cărora: „decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente (...)”, precum şi faptul că recurentul contestator a formulat din eroare contestaţia împotriva adresei de preaviz, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 161/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prima critica vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art. 60 şi art. 233 din Legea nr. 31/1990, deoarece, preluarea atribuţiilor de către lichidator s-a făcut după expirarea termenului de recurs de 15 zile de la data pronunţării încheierii judecătorului sindic, respectiv de la data de 10.06.2007, când această încheiere a rămas irevocabila. Curtea nu poate retine această critică deoarece, dizolvarea societăţii s-a făcut în urma hotărârii adoptata de asociatul unic al societăţii la 22.05.2007, hotărâre în care s-a menţionat faptul ca această hotărâre intră în vigoare de la data emiterii, respectiv de la 22.05.2007.
În condiţiile în care măsura de desfacere a contractului de munca a fost dispusa de o persoana care nu mai avea calitatea să o facă, consecinţa anulării acestei decizii, este reintegrarea salariatului în funcţia deţinuta anterior şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în toata aceasta perioadă, conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, astfel că şi din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond este legala şi temeinica
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 156/CM din 11 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia nr. 1/05.06.2007 de desfacere a contractului individual de muncă este nelegală, întrucât practic se dispune concedierea unui salariat care nu a avut raporturi de muncă, în temeiul unui contract, cu emitentul acestei decizii; pe de altă parte, asociaţia care a emis-o nu îndeplineşte nici măcar cerinţele legale de înfiinţare reglementate prin O.G nr. 26/2000.
Constatând că măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei, urmare concedierii, a fost dispusă printr-un act înregistrat la I.T.M. C de către o altă persoană decât cea a angajatorului, va fi admisă acţiunea pe acest capăt de cerere, în sensul anulării deciziei contestate.
Capetele de cerere referitoare la reintegrarea în muncă şi la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale nerealizate sunt nefondate. S-a avut în vedere faptul că, reclamanta nu a dovedit că angajatorul nu i-a mai permis să îşi exercite activitatea de administrator, ori că nu i-a mai achitat drepturile salariale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acţiunii, a arătat că reprezentantul legal al asociaţiei angajatoare nu a avut cunoştinţă de situaţia creată.
Au fost respinse ca nedovedite pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefiind depusă o chitanţă care să ateste achitarea onorariului avocatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 145/CM din 4 martie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Prin contestaţia formulată, reclamantul nu a solicitat anularea deciziei de sancţionare disciplinară ca urmare a necomunicării acesteia în termen de 5 zile de la data emiterii. Reclamantul nu a invocat prin contestaţia formulată faptul că abaterile reţinute prin decizia de sancţionare nu se încadrează în normele din regulamentul intern, iar în recurs nu pot fi invocate cereri noi.
Cercetarea disciplinară s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 267 Codul Muncii. Prin cererea adresată unităţii, înregistrată sub nr. 976 din 4 iunie 2007, reclamantul a menţionat că înţelege să se prezinte la serviciu începând cu data de 4 iunie 2007 ora 7:00. Prin urmare, salariatul a renunţat benevol la situaţia de incapacitate temporară de muncă, prezentându-se la unitate şi efectuând serviciul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 106/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din dispoziţiile art. 267 alin. (3) rezulta că, în măsura în care neprezentarea salariatului la convocare este justificată de motive obiective, nu se poate dispune sancţionarea lui disciplinară pentru fapta pentru care fusese convocat, într-o astfel de situaţie angajatorul având obligaţia de a efectua o nouă convocare. Atâta vreme cât persoana notificată dovedeşte ca l-a înştiinţat pe angajator că la data stabilită pentru efectuarea cercetării sale disciplinare nu poate fi prezent în fata comisiei de cercetare, nu se poate susţine că s-a respectat dreptul salariatului de a-şi formula şi susţine apărările.
În raport de dispoziţiile art. 245 lit. a) Codul Muncii, va fi respinsă cererea reclamantului privind reintegrarea sa în funcţie având în vedere că acesta a încheiat cu societatea un contract pe perioadă determinată, respectiv pentru perioada 15 mai 2007-15 august 2007, iar la momentul soluţionării cauzei, acest termen a fost depăşit.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 105/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Din întregul material probator administrat pe parcursul cercetării disciplinare rezultă că salariatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în decizie, fapte care sunt sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Motivele de recurs care vizează nulitatea absolută a deciziei cu menţiunea că acesta nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de textul de lege cu privire la semnarea măsurii luate de către persoanele cu atribuţii în acest sens, respectiv preşedintele, vicepreşedintele sau o persoană desemnată de către aceştia conform art. 5.10 din Regulamentul de Ordine Interioară, exced petitului acţiunii.
În lipsa unei cereri legal formulate, de înlocuire a sancţiunii cu una mai uşoară, instanţa de fond nu se poate pronunţa din oficiu întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii părţilor, principiu care guvernează procesul civil.
În cauză, nu se poate vorbi despre îngrădirea în vreun mod a dreptului la apărare, contestatorul având posibilitatea să se prezinte cu un avocat, cercetarea disciplinară fiind amânată de trei ori. Nu se poate reţine, deci, nicio culpă în sarcina angajatorului în legătură cu o eventuală încălcare a dreptului la apărare întrucât salariatul este cel care până la urmă nu s-a prezentat cu un avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 104/CM din 19 februarie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. În speţă s-a dovedit faptul că reclamantul a fost concediat abuziv, cu eludarea dispoziţiilor legale care impun efectuarea cercetării disciplinare după convocarea salariatului. În aceste condiţii, reclamantul nu a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările cuvenite.
2. Cum decizia este nulă absolut, despăgubirile materiale, constând în drepturile salariale de care a fost păgubit pe toată perioada cât nu a putut munci, se cuvin de drept, în temeiul art. 78 din Codul Muncii. Legiuitorul nu a prevăzut aceste despăgubiri ca unică formă de înlăturare a pagubelor pricinuite salariatului ci a avut în vedere şi alte împrejurări, astfel că, salariatul concediat nelegal este îndreptăţit să obţină şi repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit.
3. Cât priveşte critica referitoare la cuantumul prea mare al cheltuielilor de judecată, trebuie observat că instanţa de fond nu putea interveni în contractul încheiat între reclamant şi avocatul angajat de acesta, iar reducerea cheltuielilor ar fi putut fi dispusă în condiţiile în care acestea ar fi fost „nepotrivit de mari”ceea ce nu era cazul.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 697/CM din 23 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civilă a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recurată în sensul respingerii pretenţiilor reclamantului aferente lunii februarie 2008 ca nefondate. În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea a apreciat că acesta este nefondat.
Prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civilă permit judecătorului să mărească sau să micşoreze onorariile, potrivit celor prevăzute în tabelul onorariilor minimale, când constată că sunt nepotrivite în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 696/CM din 23 septembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte condiţiile de formă ale deciziilor contestate, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie făcută printr-un singur act care să cuprindă prevederile reglementate prin art. 268 din Codul Muncii. Angajatorul nu poate să emită mai multe decizii prin care să completeze sau să remedieze lipsurile deciziilor anterioare. În cauză nu a fost vorba de o revocare a deciziei anterioare cum susţine recurenta, ci o încercare de remediere a viciilor deciziei anterioare.
Instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile întocmite cu ocazia cercetării disciplinare. Analizând şi coroborând toate probele administrate, în mod corect instanţa de fond a constatat că faptele reţinute ca abateri disciplinare în sarcina contestatorului nu-i pot fi imputate acestuia.
Deşi prin concluziile orale contestatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestora. Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 677/CM din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la 16 noiembrie 2007 N.B. a adresat acestei instanţe nu numai o întâmpinare, cât şi o cerere reconvenţională. Deşi sesizat cu această cerere Tribunalul Tulcea a omis să o soluţioneze în totalitate, aspect ce se poate observa la o primă analiză a dispozitivului sentinţei. Contestatorul N.B. nu a avut o atitudine pasivă de-a lungul procesului, ci a formulat probe, a adresat cereri, şi-a angajat avocat, cu toate acestea tribunalul l-a omis.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 817/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Decizia prin care au încetat raporturile de muncă ale reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 alin. (1) Codul Muncii potrivit cu care: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Corect a reţinut instanţa de fond că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei implica aplicarea procedurii specifice concedierii colective, ceea ce în speţă, unitatea nu a făcut. De asemenea, în mod corect s-a dispus anularea deciziei de concediere, fără reintegrarea în postul deţinut anterior deoarece acest post nu mai exista, dar cu obligarea societăţii de a achita drepturile salariale de care reclamanta a fost lipsită abuziv prin măsura luată, de la data emiterii deciziei şi până la data pronunţării sentinţei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 816/CM din 18 noiembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
O decizie prin care se desface unilateral contractul de muncă nu poate produce efecte decât pentru viitor chiar dacă nu există o dispoziţie expresă în acest sens. Astfel, dreptul de preaviz ar rămânea fără efecte dacă se admite că se poate dispune pentru trecut, cât timp preavizul are tocmai acest rol de a oferi un timp înainte de desfacerea contractului de muncă. Sunt întemeiate motivele din recursul reclamantului în sensul anulării Deciziei nr. 25/CA/13.03.2006 prin care a fost desfiinţat postul ocupat de reclamant deoarece prin scriptele depuse la dosarul cauzei angajatorul D. SA nu a făcut dovada desfiinţării efective în data de 14.03.2006 a postului de director executiv, deşi în conformitate cu art. 287 din C. muncii sarcina probei revenea angajatorului.
Art. 1371 alin. (3) introdus prin Legea nr. 441/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 955/28.11.2006, pentru modificare a Legii nr. 31/1990, prevede că: „Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.”
În completarea acestor dispoziţii art. V din O.U.G. nr. 82/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 446/29.06.2007 prevede că „Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, de la data acceptării mandatului.”
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2468/R (2468) din 19 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
A doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de recurs, iar nu de a răspunde la fiecare argument de fapt şi de drept invocat de parte.
Instanţa de recurs a analizat motivul de recurs referitor la nerespectarea art. 31 alin. (41) din Codul Muncii care reglementează încetarea contractului individual de muncă pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi. S-a constatat astfel că art. 31 din Codul Muncii nu conţine dispoziţii cu privire la modul de comunicare al notificării şi atunci în mod corect a constatat prima instanţă ca fiind aplicabile prin similitudine dispoziţiile art. 268 Codul Muncii, mai ales că însuşi reclamantul a invocat apoi dispoziţiile art. 283 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2460/R (2460) din 17 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte vinovăţia recurentului, în sensul implicării sale în sustragerea produselor alimentare, aceasta a fost dovedită cu ocazia cercetării disciplinare, numita T.F., cea care a sustras bunurile declarând că acestea urmau să fie predate de către şofer, după scoaterea lor din incinta unităţii, unei persoane în oraş.
Susţinerea recurentului că au fost emise două dispoziţii de sancţionare pentru aceeaşi faptă nu este întemeiată. Dispoziţia nr. 446/14.08.2008, a fost emisă în scopul remedierii erorilor din dispoziţia anterioară nr. 433/7.08.2008.
Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că dispoziţia nr. 466/2008 este emisă tardiv, aceasta nu ar influenţa cu nimic legalitatea desfacerii contractului de muncă al recurentului, în condiţiile în care aceasta s-a dispus ca sancţiune disciplinară, prin dispoziţia nr. 433/2008, emisă în termenul legal şi care este pe deplin valabilă ca dispoziţie de aplicare a sancţiunii disciplinare.
Critica întemeiată pe comparaţia făcută de recurent între sancţiunea aplicată lui şi cea de diminuare a salariului cu 10% pe o lună de zile aplicată altor doi participanţi la săvârşirea aceleiaşi fapte nu este fondată, întrucât în raport de dispoziţiile art. 263 alin. (1), art. 266 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având competenţa de a stabili sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare a criteriilor prev. de art. 266 lit. a)-e) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2402/R din 9 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reclamanta a contestat decizia nr. 64/02.04.2008 emisă de intimată, iar la termenul de judecată din 25.08.2008, a renunţat la judecarea contestaţiei. Motivul care a determinat această conduită nu prezintă relevanţă şi nu poate justifica acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea părţii care, declanşând procesul, a înţeles ulterior în baza principiului disponibilităţii părţilor să renunţe la judecată.
Justificarea renunţării la judecată, aceea că după promovarea contestaţiei pârâta care a emis decizia de desfacere a contractului de muncă, a emis o nouă decizie de revocare a celei dintâi, nu poate avea ca şi consecinţă acordarea cheltuielilor de judecată reclamantei care a renunţat la judecarea cauzei.
Alin. (3) al art. 246 C. proc. civ., consfinţeşte dreptul pârâtului de a solicita obligarea reclamantului care a renunţat la judecată după ce cererea de chemare în judecată a fost comunicată, la plata cheltuielilor de judecată. Niciun text legal nu reglementează dreptul reclamantului care renunţă la judecată de a pretinde şi primi cheltuieli de judecată de la pârât.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2368/R din 2 decembrie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Aplicarea sancţiunii disciplinare nu constituie atributul instanţei judecătoreşti, ci al angajatorului, instanţa exercitând doar controlul judecătoresc al legalităţii şi temeiniciei actului de sancţiune disciplinară.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă clar vinovăţia contestatoarei care, prin nerespectarea atribuţiilor sale de serviciu, a înlesnit sustragerea unei cantităţi de fier vechi din incinta unităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 944 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Desfiinţarea postului în discuţie este reală şi serioasă în sensul că are caracter obiectiv, adică a fost reclamantă de necesitatea reorganizării activităţii expres menţionată în art. 65 Codul muncii. Suntem în prezenţa unei cauze precise care, pentru considerentele sus arătate, reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existenţa altui motiv.Interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului este dictat de nevoia eficientizării activităţii sale, astfel încât nu a existat altă soluţie în afara concedierii contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1101 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului recurent a fost una de natură disciplinară, având ca temei art. 61 lit. a) Codul Muncii, respectiv săvârşirea de abateri disciplinare, acesta nu poate beneficia de protecţia conferită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003.
2. Cu privire la nerespectarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 75 alin. (3) din C.C.M. u.nic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în care trebuie făcută convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare, nici această critică nu poate fi reţinută deoarece convocarea nr. 5359/22.10.2007, trimisă prin poştă cu confirmare de primire la 25.10.2007 a fost comunicată recurentului, în termenul de 5 zile prevăzut de textul de lege invocat.
3. De asemenea nu este întemeiată nici cealaltă critică, vizând încălcarea art. 75 alin. (8) din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, respectiv lipsa propunerii de aplicare a unei sancţiuni, din partea Comisiei de disciplină numită în acest sens, câtă vremea Codul Muncii nu prevede această obligaţie.
4. Pe fond, se constată de asemenea că susţinerile reclamantului sunt nefondate deoarece din cuprinsul pontajului pe luna octombrie 2007 şi a referatelor întocmite de către angajator rezultă că recurentul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, începând cu data de 1.10.2007, refuzând să dea explicaţii în legătură cu această atitudine a sa, şi nu a mai îndeplinit nicio sarcină de serviciu, aspecte care contravin prevederilor art. 39 alin. (2) Codul Muncii
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1122 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenele stipulate de art. 283 Codul Muncii sunt termene de prescripţie fiind susceptibile de întrerupere, suspendare şi repunere în termen, în condiţiile Decretului nr. 167/1958. În speţă, motivul invocat de către recurent nu constituie un temei pentru repunerea în termenul de formulare a contestaţiei deoarece nu constituie o situaţie exterioară voinţei recurentului, care prin intensitatea ei să-l împiedice să exercite dreptul la acţiune, în mod legal.
Necomunicarea ordonanţei parchetului nu are nicio relevanţă, câtă vreme decizia de concediere i-a fost comunicată, sub semnătură în data de 1.02.2008 (f. 4), iar legea prevede expres că termenul de 30 de zile curge de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1077 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivarea unei hotărâri nu presupune o dezvoltare stufoasă a celor susţinute de către părţi. Judecătorul este ţinut atunci când motivează o hotărâre să fie clar, concis, fără să se piardă în amănunte. În motivarea sentinţei judecătorul a menţionat mai întâi starea de fapt, situaţia concretă a reclamantul şi pârâtei şi motivul ce a dus la emiterea deciziei contestate. Apoi a menţionat dispoziţiile legale incidente şi a arătat de le-a reţinut ca fiind aplicabile în speţa de faţă.
2. Faţă ce cele consemnate în încheierile de şedinţă nu se poate susţine că instanţa nu a încuviinţat proba testimonială solicitată de reclamant, faptul că nu au fost audiaţii ambii martori nefiind motiv de nelegalitate a sentinţei, instanţa având drept de cenzură asupra solicitărilor formulate de părţi, în virtutea rolului activ. Pe de altă parte, o probă nu are o forţă juridică mai mare decât alta, acestea fiind de acelaşi S., trebuind să fie coroborate cu toate actele şi probele de la dosar şi cu dispoziţiile legale în materie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1105 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod corect, ca abuzivă, măsura desfacerii C.I.M. al reclamantului, câtă vreme acesta a fost angajat ca bucătar, însă nu a exercitat practic această profesie, întrucât restaurantul „E. del S.” nu era la acea dată funcţional. Reintegrarea în funcţia deţinută anterior a fost o cerere făcută după închiderea dezbaterilor, aşa încât nu a mai fost luată în considerare.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod corect, ca relevant, salariul de 440 lei invocat de recurentul-intimat prin raportare şi la celelalte salarii din firmă, cât şi la salariul mediu pe economie, cererea acestuia de efectuare a unei expertize grafologice pe un segment în care hotărârea atacată îi este favorabilă, apare ca lipsită de interes.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată de la fond este neîntemeiată, întrucât acţiunea reclamantului a fost admisă pentru toate capetele de cerere mai puţin cel privind reintegrarea în funcţie care, fiind cerut doar la dezbaterea în fond a cauzei, nu a mai putut fi luat în discuţia părţilor, fiind respins în consecinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 245 din 20 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aspectele critice invocate de recurenta-pârâtă vizând greşita aplicare a sporului de 100% nu au niciun suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluţiei pronunţată de primă instanţă.
Referitor la recursul formulat de reclamanta P.B., instanţa constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în faţa instanţei de fond obligarea pârâtei S.C. „ B.” S.A. AI la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanţe la dosar..
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 811 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se justifică modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul recunoaşterii dreptului contestatorului la plata salariului şi a celorlalte despăgubiri pentru intervalul cuprins între data desfacerii contractului de muncă – 05.03.2008 – şi data de 15.06.2008, moment la care contestatorului i s-a recunoscut de către societatea intimată dreptul de a fi reintegrat în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 911/M din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză prin decizia contestată s-a dispus în mod corect concedierea contestatoarei în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii. Prin acordul suplimentar la R.O.I. se menţionează în art. 2 că „angajatul este obligat să înştiinţeze imediat conducerea dacă un partener de contract comercial sau un terţiar prin activitatea sa ar oferi orice fel de avantaje personale”. De reţinut că, recurenta a semnat acest acord, cunoştea conţinutul, însă nu a respectat aceste prevederi.
2. Susţinerea contestatoarei că firma sa nu are relaţii contractuale cu intimata, ci cu N.H., este înlăturată de Curte pe considerentul că în avizele fictive întocmite în cauză, beneficiar al mărfii este societatea intimată iar expeditor este firma recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 953/M din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul intimat a dobândit dreptul de a i se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa I de muncă, prin plata contribuţiilor pentru pensie, conform legislaţiei în vigoare iar contribuţia la sistemul de asigurări sociale dă naştere potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracţiune din patrimoniul astfel constituit astfel încât modul de soluţionare a cererii de pensionare constituie, în acest context, o încălcare prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1086 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1989, regimul juridic al acestuia este guvernat de dispoziţiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula potrivit căreia o situaţie juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei. Din probele administrate nu rezultă că reclamantul s-ar fi pensionat în condiţiile unui act normativ cu caracter special, pentru a putea fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 1550/2004 cum a reţinut instanţa de fond. Dimpotrivă, în conţinutul deciziei emise în 1989 s-a precizat în mod expres că pensia reclamantului intimat a fost stabilită în baza Legii nr. 3/1977 iar art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 se referă la vârsta de pensionare, care nu mai poate intra în discuţie, reclamantul fiind deja pensionat. Astfel, potrivit art. 43 alin. (1), reţinut de prima instanţă în argumentarea soluţiei de admitere a contestaţiei, „asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.” Aşa fiind, reţinerea primei instanţe privind determinarea punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum a procedat recurenta la emiterea deciziei contestate, este lipsită de suport legal.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1082 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, legea prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977. Întrucât reclamantul a fost pensionat în intervalul prevăzut de art. 2 alin. (3) H.G. nr. 1550/2004, instanţa a apreciat, în mod greşit, că stagiul complet de cotizare care urmează să fie utilizat pentru determinarea punctajului mediu anual este cel de 20 de ani.
Susţinerea recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond a ignorat împrejurarea că dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 19/2000 au un caracter special, astfel că în speţă erau aplicabile dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 1550/2004, este neîntemeiată întrucât în domeniul asigurărilor sociale Legea nr. 19/2000 este legea cadru, dreptul comun, şi nicidecum o lege specială.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1081 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Decizia nr. 40/22.09.2008 Î.C.C.J – Secţiile Unite – dosar nr. 16/2008, admiţând recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al parchetului de pe lângă Î.C.C.J a statuat că „dispoziţiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială”. În consecinţă, pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, această soluţie decurgând şi din aplicarea principiului tempus regit actum.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1055 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru capătul de cerere privind valorificarea la calculul pensiei a unui stagiu de 20 ani în loc de 30 ani la determinarea punctajului mediu anual există titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 407/2006 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat în dosar nr. (...) în care s-a pronunţat de către Curtea de Apel Alba Iulia decizia civilă nr. 665/2007, şi care a intrat în puterea lucrului judecat, fiind astfel corect reţinută excepţia mai sus enunţată, câtă vreme şi în dosarul nr. (...) şi în cel de faţă sub acest aspect există identitate de părţi, obiect şi cauză. Deci, faţă de reţinerea acestei excepţii sunt de prisos a se analiza celelalte aspecte ce vizează fondul cauzei şi care dealtfel au fost corect argumentate de instanţa de fond.
În privinţa aplicării H.G. nr. 267/1990 s-a reţinut că reclamantul nu întruneşte art. 9 din acest act normativ, întrucât a realizat în condiţii speciale doar 14 ani şi 9 luni, şi nu 20 ani cum prevede textul. Legea nu permite însumarea diferitelor stagii de cotizare şi apoi scăderea acestuia din stagiul total de cotizare.
Capătul de cerere privind completarea pe decizia din 1.07.2007 a stagiului de cotizare de 42 ani, 4 luni şi 25 zile este lipsit de interes câtă vreme O.U.G. nr. 19/2007 se referă la acordarea unui punct pentru fiecare lună de stagiu din perioada anterioară datei de 1.01.1963 pentru care nu se pot dovedi salariile realizate. Or, prin decizia emisă la 1.07.2007 s-a acordat un punctaj anual mai mare pe anii 1958-1962, iar aplicarea acestui act normativ reprezintă o creştere a punctajului mediu anual în favoarea recurentului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că decizia nr. (...)/1997 a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei, prin Decizia nr. 7/1998, neatacată, nu are relevanţă câtă vreme prin H.G. nr. 1550/2004 au fost aprobate Normele de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Nu poate fi reţinută excepţia autorităţii lucrului judecat deoarece în cauză nu ne aflăm în prezenţa a două litigii între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceeaşi cauză, iar Decizia nr. 7/1998 emisă de Comisia de contestaţii a D.G.M.P.S. H nu are valoarea unei hotărâri judecătoreşti de natură a atrage după sine invocarea acestei excepţii, astfel că şi din acest punct de vedere soluţia instanţei de fond este greşită.
Hotărârea instanţei de fond se întemeiază pe o interpretare eronată a probelor dosarului, pârâta C.J.P. H procedând greşit atunci când a apreciat că perioada 13.10.1970-1.09.1974 nu poate fi luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, raportat la prevederile legale de mai sus şi la împrejurarea dovedită cu înscrisurile depuse, că soţia acestuia, care a avut statutul de însoţitor al reclamantului, beneficiază de recunoaşterea acestei perioade ca stagiu de cotizare, luat în calcul la stabilirea pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 96 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În faţa instanţei de recurs reclamantul a depus copia borderoului de scrisori simple de La Casa de Pensii N. din data de 13 iunie 2007 din care rezultă că acestuia i s-a făcut o comunicare la această dată, de asemenea s-a depus o adeverinţă eliberat de Oficiul Poştal N. care confirmă această expediţie la data de 14.06.2007. De asemenea a mai fost depusă o adeverinţă eliberată de Casa Locală de Pensii N. din care rezultă că expediţia din data de 5.04.2007 a fost comunicată reclamantului la o adresă erontă, motiv pentru care s-a procedat la recomunicarea deciziei la data de 13 06 2007. În consecinţă întrucât decizia contestată a fost corect comunicată contestatorului doar la data de 14 06 2007, contestaţia formulată de către acesta la data de 24 07 2007 este în termenul prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 54 din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Privitor la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, se apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 raportat la art. 90 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. În baza art. 3 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 187 din Legea nr. 19/2000 suma de 3.116 lei este prescrisă, constând din sumele reprezentând diferenţele de pensie pe perioada aprilie 2001-aprilie 2004. Aceeaşi excepţie s-a reţinut şi în privinţa deciziilor din 29.01.2008. S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Lipsa de diligenţă incumbă pârâtei şi nu poate fi exonerată de aplicarea de plin drept a unei sancţiuni legale care conduce la prescrierea executării debitului pentru suma de 3.116 lei.
Ceea ce a fost soluţionat în mod greşit de instanţa de fond este anularea deciziilor nr. 80420/29.01.2008, întrucât prin decizia aflată la fila 3 dosar fond s-a procedat la repunerea în drepturi a reclamantei conform deciziei civile nr. 364/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, cea de-a doua dispunând în mod legal anularea deciziei nr. 80420/25.03.2004, astfel cum s-a dispus prin aceeaşi hotărâre judecătorească anterior menţionată, aceasta pentru ca reclamanta să intre în legalitate în ceea ce priveşte calculul pensiei. Niciuna dintre aceste două decizii nu instituie debite, ci doar restabilesc o situaţie anterioară emiterii unei decizii de pensie contestată în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1173 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faţă de toate înscrisurile depuse la dosar, care împrejurarea că recurentul reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în calitate de cadru militar fiind retribuit conform legii, în perioada ianuarie 1956-E. 1960, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, care enumeră perioadele asimilate stagiilor de cotizare deoarece intervalul de mai sus nu constituie perioadă asimilată, în condiţiile art. 38 alin. (1) lit. c) din lege, ci stagiu de cotizare care trebuie avut în vedere la stabilirea şi calcularea drepturilor de pensie ale reclamantului. De asemenea se impune luarea în considerare a soldelor şi a sporurilor de care acesta a beneficiat în acest interval şi care apar evidenţiate, în adeverinţele arătate mai sus.
2. Sporul de vechime a fost valorificat cu respectarea prevederilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, astfel că nici sub acest aspect nu se impune modificarea sentinţei atacate.
3. Cât priveşte încadrarea perioadei 1.01.1956-31.12.1960, cât recurentul şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer de B., în grupa I de muncă, se constată că susţinerile sale nu pot fi primite deoarece în cauză nu au fost administrate dovezi în acest sens.
4. În legătură cu valorificarea ca vechime în muncă a perioadei cuprinse între data trecerea în rezervă, respectiv 12.01.1961, şi data angajării la E.M. E., respectiv 3.03.1961, se constată că instanţa a respins în mod corect şi acest capăt de cerere deoarece nu au fost administrate probe care să ateste că acea perioadă constituie vechime în muncă, în sensul Legii nr. 3/1977.
5. Referitor la solicitarea recurentului reclamant ca împărţirea salariilor realizate în perioada 1952-1990, la numărul de luni efectiv lucrate şi nu la 12 luni, cum a procedat intimata pârâtă, se constată că cererea este de asemenea nefondată, raportat la prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 care statuează că „Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună.
6. O altă critică adusă de reclamant soluţiei pronunţate a vizat neaplicarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 precum şi a anexei nr. 4 la lege. În legătură cu acest aspect se constată că susţinerile recurentului nu sunt fondate întrucât potrivit H.G. nr. 1550/2004, în cazul pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada 1.07.1977-31.03.2001, inclusiv stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei şi de 30 de ani pentru bărbaţi. Prin urmare, prevederile art. 20 şi 44 şi ale anexei nr. 4 din Legea nr. 19/2000 se referă la situaţia celor pensionaţi după intrarea în vigoare a legii, respectiv după data de 1.04.2001, ori reclamantul s-a pensionat anterior, în temeiul Legii nr. 3/1977.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1186 din 19 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În data de 2.05.2006, intimata Casa judeţeană de Pensii Sibiu a emis decizia nr. (...)/2.05.2006 privind recalcularea pensiei de urmaş, prin care a fost valorificată şi perioada 1.01.1995-1.10.1995, omisă de valorificare şi au fost îndreptate erorile de redactare (f. 21). Prin această decizie, în urma recalculării, s-a stabilit un punctaj de 0, 09498 iar prin aplicarea procentajului 50%, conform art. 71 din Legea nr. 19/2000, asupra punctajului realizat de către susţinător a rezulta un punctaj de 0, 18996. Întrucât cuantumul pensiei rezultate a fost mai mic decât cel aflat în plată, de 80 de lei, a fost menţinut acesta din urmă. Diferenţa de 14 lei cu care recurentul a fost dat în debit, rezultă din împrejurarea că în perioada 1.12.2005-28.02.2006, recurentul a încasat pensia de urmaş după soţia sa, nerecalculată. Susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat deciziile a căror anulare o solicită nu pot fi primite în condiţiile în care toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei au constituit obiect de preocupare pentru instanţa de judecată. De altfel, concluziile raportului de expertiză au fost coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa constatând raportat la dispoziţiile legale invocate de către recurent, că intimata C.J.P. Sibiu nu a greşit atunci când a emis cele trei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1164 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr. 68611/1984 emisă de pârâta intimată C.J.P. A, cu drepturi stabilite din data de 5.12.1984 (f. 14). Vechimea în muncă reţinută în conţinutul acestei decizii este de 31 ani, 06 luni şi 8 zile, din care în grupa I de muncă 21 ani şi 9 zile. Astfel, cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1984, regimul juridic al acestuia este guvernat de dispoziţiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula conform căreia o situaţie juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei. Aşa fiind susţinerile reclamantului de determinare a punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1099 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu a făcut dovada că în anul şcolar 1949-1950 a contribuit la sistemul public. Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă şi înscrisurilor depuse la dosar în anul şcolar 1949-1950 reclamantul nu a obţinut venituri din care să se reţină contribuţia de asigurări sociale, astfel că acest an nu poate fi luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie. Numai după ce reclamantul va obţine de la organele în drept dovada că în perioada în discuţie i s-a reţinut contribuţia de asigurări sociale, se poate solicita pârâtei valorificarea acestei perioade la calculul pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1117 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin emiterea deciziei 1.07.2007 reclamantului nu i s-a modificat stagiul total de cotizare care a rămas acelaşi, cei 30 ani menţionaţi în decizie referindu-se la stagiul complet de cotizare, după distincţia anterior explicată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1061 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din adeverinţele depuse la dosar rezultă fără niciun dubiu că sporurile de care a beneficiat reclamantul au fost ocazionale, la intervale de luni uneori, astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă că veniturile la care face referire reclamantul nu sunt sporuri cu caracter permanent.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1033 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă s-a pronunţat pe ceva ce nu s-a cerut, respectiv nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, astfel că nu a soluţionat fondul cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1039 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile reclamatului, în cadrul acestui litigiu, vizează nevalorificarea sporurilor de conducere, respectiv vechime, precum şi diferenţele de pensie acordate în luna mai 2006 de 388 lei, respectiv în luna decembrie 2005 de 211 lei, apreciind că aceste diferenţe nu sunt corecte, aşa cum reiese din calculele depuse la dosar, efectuate conform susţinerilor recurentului de către o persoană autorizată. Cu referire la sporurile în discuţie, probate cu adeverinţele nr. 7816/07.12.2007 şi 7816/07.12.2007, aşa cum reiese din buletinul de calcul, date privitoare la activitatea în muncă p. 2 coloana 9 şi p. 3-4 coloana 5, 8 şi 9, au fost valorificate de intimată, prin emiterea Deciziei nr. 57461/11.02.2008, cu drepturi stabilite începând cu 1.12.2005, conform H.G. nr. 1456/2005.
Drepturile de pensie nou stabilite prin deciziile emise în anul 2008, au fost acordate retroactiv începând cu data de 1.12.2005, calculându-se şi plătindu-se diferenţele aferente, recurentul nu a înregistrat un prejudiciu. Cu referire la diferenţele pretinse de reclamant, în mod corect prima instanţă a reţinut că aceste diferenţe provin de la modul de aplicare a măsurilor de indexare şi recorelare a pensiilor şi modul de aplicare a art. 184 alin. (2) din legea nr. 19/2000 potrivit metodologiei stabilită de art. 180 alin. (2) din acelaşi act normativ la trecerea de la pensia anticipată la pensia limită de vârstă. Trimiterea făcută de recurent la prevederile E. Lege nr. 118/1990 nu îşi găsesc aplicabilitate în materia asigurărilor sociale, vizând scutirea de impozitul şi taxele locale şi nicidecum impozitul pe veniturile din pensie reglementat de dispoziţiile Legii nr. 571/2003.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 976 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, reclamantul recurent este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr. 43461/1993 emisă de pârâta intimată C.J.P. H, cu drepturi stabilite din data de 1.06.1993. Vechimea în muncă reţinută în conţinutul acestei decizii este de 30 ani, 02 luni şi 10 zile – grupa I de muncă; 02 ani, 06 luni, 8 zile – grupa a III-a de muncă. Susţinerile recurentului de determinare a punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.
În ceea ce priveşte excepţia invocată de către pârâta intimată referitoare la prescripţia dreptului, trebuie remarcat că la dosar nu s-a făcut dovada datei la care s-a făcut comunicarea către reclamant a deciziei în raport de care se invocă excepţia, astfel că instanţa nu poate verifica temeinicia acesteia, sarcina probei în acest sens revenindu-i intimatei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 982 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform tabelului nr. 4 prevăzut de alin. (1) al art. 167¹ Legea nr. 19/2009, în cazul reclamantului reducerea vârste standard de pensionare în mod corect s-a stabilit a fi de 12 ani, având în vedere stagiul de cotizare realizat în grupa I de 21 ani, 5 luni şi 27 zile. Vârsta standard din care se face reducerea se raportează la condiţia realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului şi lunii în care se deschide dreptul de pensie (februarie 2004), prevăzut în anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000, iar conform acestuia stagiul complet de cotizare este de 30 ani şi 4 luni şi nu de 20 ani cum susţine reclamantul.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 960 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar dacă în considerentele sentinţei se menţionează că s-a ţinut cont de voinţa procesuală a pârâtului, ca prerogativă procesuală exclusivă atribuită acestuia, în realitate voinţa reclamantului a fost nemotivată, instanţa de fond neanalizând exact pretenţiile reclamantului din precizarea de acţiune, astfel încât a apreciat greşit la ce şi în ce condiţii a înţeles reclamantul să renunţe, împiedicându-l pe acesta să-şi valorifice, printr-o cercetare judecătorească obiectivă, respectivul capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 958 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 137 C. proc. civ.: „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea pe în fond a pricinii”. Din această perspectivă este a se reţine că excepţia nulităţii recursului este nefondată. Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., dispoziţii care reglementează cazurile de modificare sau de casare a unei hotărâri. Deci, art. 304 C. proc. civ. există, nu este abrogat, iar recurenta a înţeles să îl invoce în susţinerea căii de atac.
2. Adeverinţa 584/4.10.2007 emisă de S.C. „V.” S.A. în faliment prin custodele de arhivă S.C. T. S.R.L. atestă că reclamantul E.F.J., în perioadele 20.09.1971-23.09.1971, 8.04.1972-1.10.1974, 1.12.1976-1.11.1984 şi 1.01.1990-18.10.1993, adică 14 ani, 2 luni şi 13 zile, a lucrat 100% în loc de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă. Acest act a fost eliberat reclamantului pentru a-şi completa carnetul de muncă şi pentru calcularea pensiei şi nu pentru a acţiona în instanţă în vederea obţinerii grupei superioare de muncă, aşa cum eronat susţine recurenta. Această adeverinţă a fost înscrisă în carnetul de muncă la poziţia 117. Drept urmare, potrivit Decretului 92/1976, aceste menţiuni fac dovada deplină a celor cuprinse până la înscrierea în fals, iar recurenta Casa judeţeană de Pensii nu are nicio atribuţie în a cenzura conţinutul adeverinţelor cu atât mai mult cu cât acestea s-au finalizat cu înscrierea lor în carnetul de muncă.
3. Se mai critică faptul că adeverinţa în discuţie a fost înscrisă în carnetul de muncă în baza unui act normativ abrogat încă din 2001, însă din copia carnetului de muncă rezultă doar temeiul juridic al acordării grupei I de muncă, respectiv Ordinul nr. 50/1990, şi nu vreun alt act normativ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 851 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 1 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor republicată: „Ajutorul lunar se acorda in situaţia in care cuantumurile drepturilor de pensie realizate la data solicitării de către beneficiari sunt mai mici de 364 lei, in situatia soţului supravieţuitor care beneficiază de pensie stabilita in baza prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, sau stabilita in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, precum si in situatia sotului supravietuitor care beneficiaza atat de pensie stabilita in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, cat si in fostul sistem al asigurarilor sociale pentru agricultori.” Deci dispoziţiile textului de lege privind condiţia ca beneficiarii să obţină o pensie mai mică de 364 lei sunt clare şi neechivoce şi nu lasă loc interpretării solicitate de intimata reclamată şi împărtăşită greşit de instanţa de fond, deoarece cuantum pensiei realizate în speţă, de intimată de exact 364 lei o exclude de la beneficiul acestui text de lege. Astfel, soluţia primei instanţe se bazează pe interpretare şi aplicare eronată a textului de lege susenunţat, motiv de modificare a hotărârii prev. de art. 304 punct 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 766 din 11 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamantul nu a solicitat expres suma de 220 lei, nu a arătat ce reprezintă, iar potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”, soluţia primei instanţe este corectă şi legală.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 781 din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima critică vizează nerespectarea de către intimata CJP H a formelor de executare întocmite în baza sentinţei civile nr. 592/2003 a Tribunalului Hunedoara. Recurentul omite însă împrejurarea că prin decizia civilă nr. 788/2006 a Tribunalului Hunedoara a fost admis recursul declarat de CJP H împotriva sentinţei civile nr. 2789/2006 a Judecătoriei Deva şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii contestaţiei la executare, fiind anulate formele de executare începute în dosar execuţional nr. 46/2006 al BEJ E. B.
Şi cea de-a două critică, nemenţinerea de către intimată a punctajului mediu anual mai avantajos, este evident neîntemeiată în condiţiile în care, valoarea pensiei rezultată în urma evaluării fiind de 670 lei, intimata a menţinut în plată pensia anterioară care era mai avantajoasă, în cuantum de 751 lei. Pensia recurentului a fost stabilită în baza Legii nr. 3/1977, astfel că nu este exclusă de la evaluare, fiind incidente prevederile H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, recurentul neîncadrându-se în situaţia de excepţie reglementată de art. 5.
Nemulţumirile recurentului sunt lipsite de orice fundament real, deoarece dispoziţiile sentinţei civile nr. 592/2003 a Tribunalului Hunedoara nu îi sunt mai favorabile, întrucât pensia astfel rezultată este de 546, 69 lei aferentă unui punctaj de 2, 41286 punte şi o valoare a punctului de pensie de 226, 5701 lei, ori pensia menţinută în plată este de 751 lei. Nu se poate reţine nici lipsa rolului activ al instanţei în aflarea adevărului, în condiţiile în care instanţa a analizat atent evoluţia în timp a drepturilor de pensie ale recurentului reclamant prin raportare la dispoziţiile legale incidente la data emiterii deciziilor de pensie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 778 din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul I.J. având calitatea de asigurat în conformitate cu dispoziţiile amintite, în cazul său era suficient să se fi datorat contribuţia de asigurări sociale pentru ca perioada respectivă să fie considerată stagiul de cotizare în proporţie de 1/1 conform art. 37, în forma în vigoare la data de 19.10.2004 – data depunerii cererii de pensionare. În consecinţă nu s-ar putea pune în discuţie, sub nicio formă drept argument pentru ignorarea acestei perioade, neplata CAS-ului cât timp textul de lege nu cere să fie îndeplinită decât condiţia să fie asigurat prin efectul legii, întrucât contribuţia de asigurări sociale se datorează în conformitate cu art. 21 din acelaşi act normativ, de la data încadrării într-una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1). Faptul că angajatorul nu şi-a onorat obligaţia legală nu poate duce la concluzia că salariatul nu a lucrat în intervalul de timp în discuţie cum eronat susţine recurenta, şi nu justifică îngrădirea dreptului acesteia de a i se lua în calculul pensiei în proporţia de 1/1 şi această perioadă lucrată în baza unui contract de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 752 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ceea ce conduce la admiterea recursului de faţă, este doar critica vizând existenţa în prezent în privinţa reclamantului a două decizii de pensie, cea din 9.06.2005 şi cea emisă la 9.08.2007, în fiinţă la momentul actual în paralel datorită celor dispuse prin dispozitivul sentinţei atacate. Chiar dacă decizia de pensie nr. 1-95074/9.08.2007 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă nu face obiectul litigiului de faţă, totuşi în ceea ce priveşte menţinerea efectelor deciziei nr. 90466/9.06.2005 ca urmare a anulării deciziei 90466/24.07.2007 nu se poate face abstracţie de apariţia noii decizii care fiind pusă în plată începând cu 1.08.2007 face ca decizia din 9.06.2005 să-şi piardă efectele. Doar în situaţia în care noua decizia va fi atacată în instanţă şi s-ar pronunţa o hotărâre de anulare a ei, în continuare ar urmă să-i producă efectele decizia 90466/9.06.2005, însă până în prezent neaflându-ne într-o atare situaţie, aceasta din urmă decizie îşi pierde aplicabilitatea la 1.08.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 746 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul s-a pensionat în baza deciziei nr. 91940/11.09.1989 pentru munca depusă şi limită de vârstă, drepturile de pensie fiindu-i stabilite conform Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1.11.1989. La acea dată i-a fost valorificat un stagiu de cotizare de 38 ani, 8 luni şi 8 zile. Ulterior, pârâta C.J.P. H a mai emis două decizii, prima, având nr. 91940/18.04.2002, prin care i-a fost valorificat stagiul de cotizare realizat în agricultură şi dovedit cu adeverinţa nr. 204/2001, emisă de Consiliul Local H., iar cea de-a doua, având nr. 91940/27.04.2007, prin care i-a fost valorificat sporul de noapte, dovedit cu adeverinţa nr. 1817/2006, emisă de Filiala E.S.U. S.A. Pârâta i-a valorificat corect stagiul de cotizare realizat în agricultură începând cu luna următoare celei în care a fost depusă adeverinţa doveditoare.
Referitor la susţinerea recurentului, conform căreia nu a fost valorificat sporul de noapte, se constată că acesta a fost valorificat în procent de 4, 73 %, rezultat prin împărţirea sumelor de bani primite lunar de recurent cu acest titlu, la câtimea salariului primit de acesta în fiecare lună.
H.G. nr. 267/1990, invocată de reclamant, nu este incidentă în cauză deoarece prevederile acestui act normativ se aplică dosar celor pensionaţi după data de 1.02.1990. De asemenea, nici dispoziţiile Legii nr. 226/2006 nu îi sunt aplicabile sub aspectul invocat întrucât prevederile cuprinse în lege nu retroactivează, ci se aplică pentru viitor, celor care se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 609 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, această soluţie decurgând şi din aplicarea principiului tempus regit actum. Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare deci, persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu şi persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 731 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
A obliga intimata la emiterea unei adeverinţe care să ateste perioada de stagiu militar nu are suport legal întrucât aceasta a fost deja valorificată în sistemul public, ca opţiune iniţială a contestatorului, în prezent neexistând temei pentru transferarea acesteia în sistemul de pensii militar neintegrat. „Opţiunea” dispusă de art. 194 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 invocat de reclamant vizează doar o singură posibilitate de alegere a sistemului în care petentul să-şi valorifice stagiile de cotizare de care beneficiază şi nu ori de câte ori acesta doreşte, printr-o aşa-zisă „transferare” dintr-un sistem de pensii la altul, noţiune care nu are corespondent în lege, aşa cum am mai arătat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 696 din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 42 din Legea 19/2000: „(1) Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea total sau parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1”. Reclamantul cumulează 27 ani, 5 luni şi 18 zile în grupa I şi a II-a de muncă, iar conform tabelului 1 din Legea 19/2000, reducerea vârstei standard de pensionare este de 6 ani. Astfel, din vârsta standard de pensionare se scade reducerea de 6 ani, astfel că data pensionării este la 59 ani, ori la data depunerii cererii la Casa Judeţeană de Pensii, recurentul avea doar vârsta de 57 ani şi o lună.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, conform menţiunilor din carnetul de muncă se constată că recurentul a lucrat în grupa I de muncă în perioadele 18.06.1998 – 30.04.1999 şi respectiv 1.11.1990-18.03.1998, adică 10 luni şi 12 zile şi respectiv 7 ani, 4 luni şi 17 zile, adică un total de 8 ani, 2 luni şi 29 zile, Casa judeţeană de Pensii valorificându-i chiar mai mult decât atât, respectiv un plus de 8 luni. Pentru grupa a II-a de muncă rezultă un număr de 18 ani 6 luni şi 29 zile şi nu de 19 ani, 7 luni şi 16 zile, cât susţine recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 684 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 338/2002, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute expres la alin. (7), se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, în speţă fiind depuse adeverinţe în acest sens, fiind virate şi plătite contribuţiile de asigurări sociale, unitatea angajatoare răspunzând pentru datele înscrise şi actele pe care le emite.
Nerelevantă este susţinerea recurentei în sensul că nu există temei legal pentru valorificarea la recalcularea drepturilor de pensie al reclamantului a sumelor invocate pentru orele suplimentare. Atâta vreme cât aceste sporuri sunt înscrise în actele oficiale ce emană de la unitatea angajatoare, faţă de care pârâta nu a uzat de procedura înscrierii în fals, aceasta nu are competenţa de a cenzura aceste înscrisuri, unitatea răspunzând pentru realitatea datelor înscrise în actele respective.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 628 din 29 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul este îndreptăţit la valorificarea sporurilor dovedite cu adeverinţa eliberată de angajator, întrucât conform prevederilor art. 164 şi 78 din Legea nr. 19/2000 sporurile şi adaosurile de care au beneficiat angajaţii şi care au fost dovedite cu înscrisuri chiar neînregistrate în carnetul de muncă trebuie să fie cuprinse în baza de calcul al pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 608 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile în timp, deciziile în litigiu au fost corect emise cu aplicarea Legii nr. 567/2004 modificată prin Legea nr. 17/2006, având în vedere că perioada vizată în aceste decizii are în vedere intervalul până în luna octombrie 2007, urmând ca după această dată să se emită noi decizii la care procentul de 1% să se aplice la baza de calcul astfel cum prevede O.U.G. nr. 100/2007, ordonanţă ce se aplică doar pentru viitor, nu şi pentru situaţiile trecute.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 599 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, ţinând cont de anul naşterii intimatei – respectiv anul 1956 – vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, aceasta necadrându-se în prevederile anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001 privind vârstele standard de pensionare în funcţie de anul naşterii – completată cu Anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000. Astfel vârsta standard de pensionare a fost redusă de la 60 de ani cu 10 ani, ţinând cont de faptul că intimata a realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani.
Susţinerea intimatei împărtăşită în mod eronat de prima instanţă, de creştere eşalonată, în decurs de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii nr. 19/2000, a stagiului complet de cotizare de 30 de ani, cu trimitere la art. 41 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 este nefondată, deoarece acest text de lege vizează cadrul general al pensiei pentru limită de vârstă.
În ce priveşte persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat – cum este şi cazul intimatei care se încadrează potrivit deciziei nr. 4744/13.06.2007 într-un grad de handicap mediu (f. 6) sunt incidente prevederile speciale – respectiv art. 47 alin. (1) lit. c) din lege susenunţat, care prevede expres reducerea vârstei standard de pensionare condiţionat de realizarea stagiului complet de cotizare. Deci, acest text de lege care a stat la baza emiterii deciziei de pensionare nr. (...)/2007 prevede expres stagiul necesar de 30 de ani şi nici de cum 26 de ani şi 4 luni reţinut de instanţa de fond prin coroborarea greşită a unor texte de lege care reglementează distinct pensia pentru limită de vârstă acordată în condiţii normale şi pensia pentru limită de vârstă acordată persoanelor cu handicap.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 623 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 82 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, drepturile de pensie ale reclamantei, reprezintă 85% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate (octombrie 2005-septembrie 2006). Prin cele două sentinţe civile s-a constatat că drepturile salariale la care era îndreptăţită reclamanta în acest interval sunt mai mari şi s-a dispus plata acestor diferenţe salariale corelativ cu impozitarea acestor sume. Faţă de aspectele de mai sus, recalcularea pensiei reclamantei trebuia să opereze de la aceeaşi dată, 1.10.2006.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 526 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul normativ aplicabil în cauză reclamantei este cel în vigoare la data depunerii cererii nr. 32646/2007, respectiv Legea nr. 303/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 17/2006 şi nicidecum O.U.G. nr. 100/2007, act normativ care a intrat în vigoare la 8.10.2007, deci ulterior înregistrării cererii. Cererea reclamantei trebuia admisă deoarece condiţia de vechime prevăzută de lege la acel moment era îndeplinită. Din copia carnetului de muncă precum şi din adeverinţele depuse la dosar rezultă în mod clar că reclamanta avea, la data de 15.09.2007, o vechime în magistratură de 25 de ani şi 8 luni, din care 16 ani, 7 luni şi 14 zile, ca judecător la Judecătoria Deva şi Tribunalul Hunedoara şi 9 ani şi o lună, ca avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 523 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În toată perioada care începe cu 1.04.2006 şi până la emiterea deciziei în prezent atacate (nr. 56152 din 27.06.2007), respectiv pentru intervalul 1.04.2006-1.07.2007 reclamanta a beneficiat în paralel atât de pensia de urmaş, cât şi de cea pentru limită de vârstă, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, care statuează că: „în sistemul public asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat.”
Faptul că doar prin intermediul deciziei atacate a aflat despre existenţa deciziei de suspendare a pensiei pentru limită de vârstă nu afectează legalitatea şi temeinicia deciziei nr. 56152/27.06.2007, câtă vreme prevederile legale anterior menţionate statuează în mod clar şi fără dubiu asupra situaţiilor de acest gen. De altfel nici recurenta nu contestă justeţea acestei măsuri, ci doar faptul că nu a avut cunoştinţă despre decizia de suspendare, decizie care însă nu face obiectul prezentului litigiu. Deşi se afirmă că nu există temei legal pentru suspendarea pensiei de urmaş stabilite, trebuie precizat că intimata nu a procedat la suspendarea acesteia ci, ca urmare a emiterii deciziei de pensiei de urmaş, a procedat la suspendarea pensiei iniţiale şi anume a celei pentru limită de vârstă. Deci, pentru clarificare, este a se reţine că în continuare, pentru viitor, reclamanta va beneficia doar de pensia de urmaş pentru care a optat, şi nu şi de cea pentru munca depusă şi limită de vârstă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 477 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că în urma recalculării pensiei, prin decizia atacată, cu valorificarea întregului stagiu de cotizare dovedit ca fiind realizat de reclamant, inclusiv a celui realizat după pensionare, a fost stabilit un număr de puncte mai mic decât cel aferent cuantumului pensiei aflate în plată, nu înseamnă o nesocotire a prevederilor legale în modul de calcul al pensie şi nicio nesocotire a dreptului reclamantului. Astfel, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca în urma recalculării, cuantumul pensiei aferente noului punctaj determinat să fie mai mică, sens în care a reglementat ca măsură de protecţie a pensionarului, menţinerea cuantumului aflat în plată – art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 4/2005. În speţă, în aplicarea acestei norme legale, intimata a menţinut în plată cuantumul pensiei mai avantajoase, respectiv 890 lei. În mod corect prima instanţă a reţinut că intimata avea obligaţia să procedeze la evaluarea şi recalcularea pensiei conform prevederilor legale şi că în raport cu probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, drepturile la pensie ale reclamantului au fost legal calculate şi achitate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 398 din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 246 C. proc. civ. „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1150 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul M.T. s-a pensionat în anul 1998, temeiul Legii nr. 3/1977, iar potrivit legislaţiei anterioare, respectiv art. 10 din acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, la stabilirea bazei de calcul a pensiei se ia în considerare alături de media salariului de bază pe cei 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate şi alte sporuri, şi sporul pentru lucru sistematic peste programul normal. Criticile recurentei sunt nefondate din moment ce reclamantul a dovedit cu adeverinţa nr. 2575/14.09.2007 că a beneficiat de sporul în litigiu şi că angajatorul a achitat la bugetul statului C.A.S.-ul şi contribuţia pentru pensia suplimentară pentru întreaga perioadă lucrată de reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 241 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din momentul luării la cunoştinţă a conţinutului adresei nr. (...)/2002 emisă de Ministerul de Interne, prin Direcţia Financiară – Serviciul de Pensii – recurentul avea posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată lucru pe care însă nu l-a făcut până la data de 19.05.2006, când a introdus pe rolul Tribunalului Alba prezenta cererea introductivă de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 66 din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a interpretat corect atât prevederile legale în materie cât şi probele depuse la dosar care au demonstrat că perioada 20.07.1952-1.09.1955 constituie perioadă asimilată, în sensul art. 38 din Legea nr. 19/2000 şi nu perioadă contributivă, cum consideră reclamantul recurent. Faţă de prevederile art. 163 din Legea nr. 19/2000 şi văzând dispoziţiile art. I, pct. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 19/2007, care arată că acest act normativ se aplică tuturor perioadelor care constituie stagiu de cotizare în sistem public, cu excepţia perioadelor asimilate, se constată că pârâta C.J.P. H a procedat corect la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 707 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport cu textele de lege invocate, prescripţia fiind o sancţiune legală a pierderii dreptului, în situaţia în care partea nu a respectat intervalul de timp stabilit de legiuitor înăuntrul căruia trebuia exercitat dreptul la acţiune în sens material.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 491 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de modul în care este redactat textul legal la data depunerii cererii de pensie de către reclamant şi a emiterii deciziei de pensie pentru limită de vârstă şi muncă depusă, având în vedere că legiuitorul a prevăzut numai condiţia datorării CAS-ului şi nu a plăţii acestei contribuţii, decizia nr. 90512/16.06.2005 este temeinică şi legală, fiind dată în aplicarea legii în vigoare la acel moment, astfel că soluţia primei instanţe sub acest aspect este corectă şi urmează a fi respinsă.
În ceea ce priveşte susţinerea că prin menţionare în dispozitiv a plăţii pensiei începând cu data de 1.01.2007 s-ar ajunge la o dublă plată, Curtea reţine că această menţiune nu trebuie înţeleasă în sensul că instituie în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti din nou reclamantului pensia pentru limită de vârstă, ci stabileşte doar momentul de la care se datorează în continuare pensia pentru limită de vârstă, o eventuală plată dublă urmând a fi înlăturată pe calea contestaţiei la executare.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 882 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art.318 teza I C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”. In lumina acestui text legal, admisibilitatea contestaţiei în anulare specială are în vedere dezlegarea dată recursului prin săvârşirea unei greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este deci vorba despre acea greşeală pe care o omite instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Ceea ce prezintă contestatorul în motivare sunt eventuale greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi nu greşeli de fapt în sensul amintit mai sus. Legea, în acest context, nu dă posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, întrucât ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică ar provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1094 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art.318 teza I C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”. In lumina acestui text legal, admisibilitatea contestaţiei în anulare specială are în vedere dezlegarea dată recursului prin săvârşirea unei greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este deci vorba despre acea greşeală pe care o omite instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Ceea ce prezintă contestatorul în motivare sunt eventuale greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi nu greşeli de fapt în sensul amintit mai sus. Legea, în acest context, nu dă posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, întrucât ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică ar provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1094 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este greşită soluţia instanţei de fond sub aspectul neplafonării cuantumului pensiei de serviciu, prin aceasta încălcându-se prevederile art. 68 alin. (2) din Legea nr. 567/2004. Prin urmare, în aplicarea textului de lege menţionat, va fi obligată intimata să adauge la cuantumul pensiei de serviciu cuvenite fiecărei contestatoare câte 1% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 ani prevăzută la alin. (1) al art. 68, fără a se putea depăşi salariu de bază brut lunar avut de fiecare contestatoare la data pensionării, sub acest aspect recursul intimatei urmând a fi admis ca fondat.
În ceea ce priveşte recursul contestatoarei E. (...) pe durata procesului, intimata CJP Sibiu a intrat în posesia adeverinţelor emise de angajator cu respectarea dispoziţiilor menţionate, ceea ce a permis stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarelor astfel cum acestea au solicitat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 739 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta s-ar fi putut pensiona doar dacă întrunea cerinţa stagiului complet de cotizare, care potrivit anexei 9 la Ordinul nr. 340/2001 este de 27 ani şi 10 luni, prin raportare la data naşterii, însă conform înscrierilor din carnetul de muncă stagiul său de cotizare este de 27 ani, 6 luni şi 22 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 656 din 5 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile reclamantului conform cărora pârâta nu luat în calcul toate veniturile şi sporurile de care a beneficiat nu pot fi primite, pârâta făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005. N. mult, reclamantul nu a dovedit că ar fi depus şi alte înscrisuri şi că acestea nu au fost avute în vedere la recalculare. Chiar dacă, în urma recalculării pensiei reclamantului, a reieşit un punctaj mediu anual mai mic decât cel aflat în plată, pârâta a menţinut în plată cuantumul pensiei mai avantajoase, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 4/2005. Referitor la cuantumul pensiei pe anii 2005-2007, din actele şi lucrările dosarului rezultă că pârâta C.J.P. H a aplicat prevederile Legii nr. 512/2004, Legii nr. 380/2005, O.G. nr. 42/2006 şi ale O.U.G. nr. 90/2006, care au stabilit anual valoarea punctului de pensie, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reţine că reclamantul a fost prejudiciat.
În ce priveşte aplicarea O.U.G. nr. 19/2007, se constată că au fost respectate dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin ordonanţă, şi că pe perioada anilor 1960-1962, inclusiv a fost valorificat câte un punct pentru fiecare lună de stagiu dovedită pe acest interval. Susţinerile reclamantului că în această perioadă nu a avut carte de muncă şi că a fost plătit în acord global nu au fost demonstrate cu niciun mijloc de probă.
Cât priveşte nemulţumirea reclamantului faţă de împrejurarea că pe decizia din 1.07.2007, apare menţiunea decedat, Curtea constată că este nefondată deoarece aceste decizii apar sub forma unor foi tipizate, cu rubrici care se referă la situaţii diferite, printre care se numără şi cea a titularului sau a susţinătorului decedat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1026 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a aplicat în mod corect legea deoarece revizuirea pensiei de serviciu s-a făcut doar până în luna septembrie 2007, deoarece la 8.10.2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 100/ 2007. Stabilirea drepturilor de pensie, conform noilor reglementări, urmează să se facă după depunerea unei adeverinţe care să prevadă bază de calcul conform art. 68 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 modificată prin O.U.G. nr. 100/2007. În plus, adeverinţa nr. 644/2007 nu a putut fi luată în considerare deoarece nu cuprindea baza de calcul prevăzută de O.U.G. nr. 100/2007 ci pe cea reglementată de Legea nr. 17/2006.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 618 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a încălcat acest principiu, nepronunţându-se asupra capătului II de cerere, care viza constatarea încadrării în grupa I de muncă a activităţii desfăşurată de reclamant, în intervalul 1.10.1990-16.10.2003 şi care era determinant pentru soluţionarea cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 615 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul recurent este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr. 92287/02.10.1989 emisă de pârâta intimată C.J.P. H, cu drepturi stabilite din data de 1.12.1989. Astfel, cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1989, regimul juridic al acestuia este guvernat de dispoziţiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula conform căreia o situaţie juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei. Această regulă se regăseşte în conţinutul alin. (3) al. art. 2 din I. nr. 1550/2004 susmenţionat, aplicabil cauzei de faţă şi în raport cu care în mod corect reclamantului recurent i s-a calculat un stagiu complet de cotizare de 30 ani. Acest stagiu a determinat împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale la 30 pentru stabilirea punctajului mediu anual în contextul transpunerii pensiei în noul sistem de puncte introdus prin modificarea legislaţiei în materie adusă prin Legea nr. 19/2000. Aşa fiind susţinerile recurentului de determinare a punctajului mediu anual prin împărţire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1149 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezenta cauză a intervenit o stare de fapt şi de drept nouă, diferită de cea reţinută prin hotărârea anterioară. Între timp contestatorul a atins vârsta standard de pensionare prevăzută de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 astfel încât situaţia juridică a contestatorului dedusă judecăţii în prezenta cauză este diferită. Nu poate fi reţinută nici puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare faţă de prezenta contestaţie deoarece prin sentinţa civilă nr. 524/2007 nu s-a dezlegat o problemă de drept aplicabilă şi în prezenta contestaţie, referitoare la acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi la vârsta standard de pensionare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 972/R/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Vechimea în muncă nu este recunoscută automat cum susţine recurentul ci ca urmare a pronunţării unei hotărâri de constatare în acest sens pentru perioada reclamată, respectiv 15.11.1987-22 decembrie 1989. Neexistând o astfel de hotărâre, corect intimata i-a reţinut contestatorului sumele încasate pe nedrept. Contestatorul era îndreptăţit să formuleze o acţiune prin care să solicite pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de constatare conform art. 9 din Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, iar până la soluţionarea acţiunii să solicite suspendarea executării deciziei nr. 105/2008 emisă de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 976/R/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a procedat la stabilirea corectă a stării de fapt şi la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză. Astfel, conform dispoziţiilor anexei 3 din Legea nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare pentru contestator, în raport de data depunerii cererii de pensionare de 5.05.2008, este de 63 de ani şi 4 luni, fiind necesar un stagiu de cotizare de 31 de ani şi 8 luni. Întrucât contestatorul a depăşit stagiul complet de cotizare cu un an şi şase luni, poate beneficia de dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, conform cu care vârsta standard de pensionare poate fi redusă cu cinci ani. Prin urmare, raţionamentul recurentei este unul greşit, motiv pentru care instanţa va respinge recursul şi va menţine sentinţa primei instanţe ca legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 965/M din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul are o vechime totală de muncă în condiţii speciale, conform art. 20 lit. a) din Legea nr. 19/2000, de 19 ani 10 luni şi 4 zile ceea ce înseamnă că nu se încadrează în dispoziţiile art. 43 alin. (1) din aceeaşi lege pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani. În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic de 20 de ani „beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea proporţională a vârstelor standarde de pensionare în condiţiile realizării stagiilor totale de cotizare, conform prevederilor cuprinse în anexele 4 şi 5”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 963/M din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 50 privind pensia anticipată parţială, având în vedere stabilirea cuantumului pensiei anticipate parţiale din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. Conform anexei 9 din Ordinul 340/2001, pentru contestatoare vârsta standard de pensionare e de 59 ani şi 2 luni şi un stagiu complet de cotizare de 28 de ani şi 4 luni, luându-se în calcul şi sporul acordat în baza legislaţiei anterioare pentru activităţi desfăşurate până la 1.04.2001 în grupa a II-a de muncă. În cauzele având ca obiect stabilirea drepturilor de pensie întocmirea raportului de expertiză este obligatorie, pentru calculul acestora, iar recurenta, în ipoteza contestării acestuia, avea posibilitatea administrării probei contraexpertizei tehnice de specialitate, inclusiv extrajudiciare. Raportul de Expertiză, astfel cum a fost completat de experta F.I., răspunde obiecţiunilor formulate de recurentă, fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 887/R/M din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Obţinerea în mod ocazional de către aleşii locali a 2-3 indemnizaţii lunare, reprezentând fiecare până la 5% din indemnizaţia lunară, după caz, a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului B, nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plăţii pensiei în sensul prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 948/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Obţinerea în mod ocazional de către aleşii locali a 2-3 indemnizaţii lunare, reprezentând fiecare până la 5% din indemnizaţia lunară, după caz, a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului B, nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plăţii pensiei în sensul prevederilor art. 92 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 947/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, intimata, la emiterea deciziei de pensionare atacate, a reţinut în mod corect reducerea vârstei de pensionare a contestatoarei ca urmare a activităţii desfăşurate în grupa a II-a de muncă, făcând aplicarea art. 42 din Legea nr. 19/2000, însă la stabilirea punctajului mediu anual a luat în considerare un stagiu complet de cotizare, de 29 ani şi 2 luni, cu consecinţe asupra cuantumului pensiei. În felul acesta, interpretarea instanţei cu privire la incidenţa art. 42 din lege corespunde unei interpretări teleologice, prin voinţa sa legiuitorul urmărind nu numai reducerea vârstei de pensionare ca urmare a activităţii asiguratului în grupa a II-a de muncă, ci şi recunoaşterea unui beneficiu care să se reflecte în cuantumul pensiei, în sensul majorării acestuia ca rezultat al reducerii corespunzătoare a stagiului complet de cotizare. Astfel fiind, interpretarea nu excede dispoziţiilor legii, adăugând prevederilor acesteia, ci corespunde sensului urmărit dar şi respectării principiului contributivităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 888/R/M din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a procedat la o temeinică şi legală aplicare a prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 98/1999, stabilind, în acord cu dispoziţia citată că doar perioada în care se beneficiază de plăţi compensatorii constituie vechime în muncă, ceea ce raportat la situaţia de fapt a contestatoarei, această perioadă este aferentă intervalului 21.07.2002-31.08.2002, întrucât în luna august 2002 a primit într-o singură tranşă aceste plăţi compensatorii. Devine evident în această împrejurare că, ulterior plăţii integrale contestatoarea nu mai poate invoca beneficiul ordonanţei pentru recunoaşterea vechimii în muncă, câtă vreme dispoziţiile actului normativ şi-au găsit finalitatea în recunoaşterea plăţilor compensatorii. Din acest motiv, însăşi menţiunile de la poziţiile 70-71 din carnetul de muncă evidenţiază suspendarea indemnizaţiei de şomaj, ca urmare a beneficierii de către asigurat de plăţile compensatorii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 893/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând sentinţa recurată prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., curtea reţine că legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că cererea de adăugare a stagiului privind studiile superioare a fost luată în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, fiind respectate astfel dispoziţiile ar. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Faptul că altor persoane li s-a stabilit un alt punctaj nu reprezintă o critică a hotărârii, susceptibilă de control în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 892/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul N.Ş., principala critică din acest recurs se axează pe faptul că lipseşte un calcul detaliat care să permită verificarea temeiniciei deciziei de imputare. Această critică nu poate fi primită, întrucât în dosarul de fond la fila 3 este ataşată la decizia de imputare o anexă, care detaliază începând cu data de 1.07.2005 suma ce s-ar fi cuvenit contestatorului, suma pe care acesta a încasat-o, precum şi diferenţa încasată în plus. Din acest înscris rezultă fără niciun dubiu care a fost modalitatea de stabilire a cuantumului reţinut în decizia de imputare. Pentru a se stabili cuantumul debitului nu mai era nevoie de niciun alt înscris, şi de nicio altă probă, întrucât diferenţele reţinute de Casa Judeţeană de Pensii reprezintă rezultatul comparării deciziilor de pensionare din anul 2005 cu cea din anul 2007, respectiv a punctajului aşa cum a rezultat în urma recalculării cu cel avut în vedere la drepturile pe care le-a încasat contestatorul.
2. Referitor la recursul declarat de recurenta Casa Judeţeană de Pensii, instanţa de fond a procedat în mod corect la aplicarea disp. art. 6 din O.U.G. nr. 4/2005, potrivit cu care în astfel de situaţii se menţine în plată cuantumul pensiei mai avantajoasă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 923/M din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi procedând la aplicarea dispoziţiilor legale incidente, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică. Potrivit materialului probator administrat în cauză rezultă că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în grupa a doua de muncă în intervalul de timp înscris în Adeverinţa nr. 00553/7.03.2006 eliberată de SC D. SA D. Pentru veridicitatea şi autenticitatea înscrisului răspunderea revine angajatorului şi nu recurentei. Prin urmare, în mod greşit recurenta a procedat la o comparare unui act, neavând nicio competenţă în acest sens. Atâta timp cât înscrisul nu a fost anulat, fiind în vigoare, el îşi produce efectele iar recurenta este obligată a avea în vedere conţinutul acestuia la emiterea deciziei de pensionare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 882/M din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta este beneficiara certificatului seria (...)-Z nr. 00021 fiind urmaş de erou martir al S. române din E. 1989 pentru E.J., tatăl acesteia. Potrivit art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004 pentru alte drepturi, reclamanta beneficiază şi de „pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege”. Acest act normativ are un caracter special faţă de Legea nr. 19/2000, normă generală în materia pensiilor şi, prin urmare, stabileşte în mod derogator că reclamanta beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel cuantumul pensiei acordate, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 19/2000. Instanţa de fond a interpretat corect normele legale aplicabile dând prioritate celor cu caracter special, astfel încât este justă concluzia potrivit căreia dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 19/2000 nu sunt aplicabile contestatoarei deoarece acestea se referă la asiguraţii care beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în condiţiile art. 42 din lege. Or, nu este cazul contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 873/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra posibilităţii includerii sporului de acord global la recalcularea pensiei. În speţă au prioritate dispoziţiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta. Soluţia contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului enunţat şi ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus. De asemenea, se opinează în sensul că şi în condiţiile în care există anumite dispoziţii legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăşi legea le enunţă în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 819/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Casa Judeţeană de Pensii în mod eronat a procedat la înlăturarea adeverinţei emisă de SC B. SA D., pentru că nu are căderea de a cenzura înscrisurile care sunt emise de angajatori. Unitatea, este cea care are abilitatea de a încadra locurile de muncă în categoria locurilor de muncă cu condiţii deosebite sau speciale, şi în consecinţă îşi asumă responsabilitatea de a acorda angajaţilor drepturile ce derivă din faptul că au muncit în astfel de condiţii. Prin urmare, înscrisul depus la dosar nu poate fi ignorat şi nici nu poate fi cenzurat de Casa Judeţeană de Pensii, iar până la constatarea acestuia ca fiind fals, îşi produce efectele şi în consecinţă, recurenta va fi obligată să ţină cont de el.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 682/M din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 4 din Legea nr. 226/2006, asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale mai mic decât cel prevăzut la art. 3 (adică mai puţin de 25 de ani) – situaţie în care se încadrează contestatorul – beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporţională a vârstei standard de pensionare în condiţiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa nr. 4 şi anexa nr. 5 din Legea nr. 19/2000, la stabilirea punctajului mediu anual luându-se în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în aceste anexe [art. 5 alin. (2) din Legea nr. 226/2006]. Prin urmare, în mod corect a aplicat instanţa de fond dispoziţiile Legii 19/2000, în funcţie de stagiul de cotizare realizat de contestator în condiţii speciale (mai mic de 25 de ani).
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 665/M din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Calea de ataca a contestaţiei în anulare este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată numai în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.nOr, excepţia tardivităţii pe care a invocat-o contestatorul nu se regăseşte printre motivele pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru această cale de atac. Incidentul invocat de contestator putea fi valorificat numai în cadrul recursului, lucru pe care de altfel l-a şi făcut prin înscrisul de la fila 11 din dosar, însă instanţa de recurs a respins această excepţie, la termenul din 5.09.2007, cu ocazia dezbaterilor în fond, motiv pentru care nu mai poate face obiectul unei alte discuţii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 510/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la pensie de urmaş al reclamantei s-a născut sub imperiul Legii nr. 3/1977, lege care a fost abrogată prin Legea nr. 19/2000, ce a intrat în vigoare la data de 1.04.2001. Prin urmare, conform noii reglementări, reclamanta beneficia de pensie însumată după fiecare părinte decedat. Deşi s-a formulat această solicitare de către reclamantă, recurenta în mod nelegal a procedat la acordarea în continuare a pensiei, stabilită numai după un părinte decedat. De altfel, în mod corect prima instanţă a reţinut lipsa de diligenţă a recurentei, în recalcularea pensiei conform noii reglementări, deşi ştia foarte bine care este situaţia socială a reclamantei.
În ceea ce priveşte prescripţia, această sancţiune nu poate opera în cazul de faţă, întrucât cererile de acordare a pensiei după ambii părinţi decedaţi au fost formulate anterior intrării în vigoare a Legea nr. 19/2000 şi au marcat momentul naşterii dreptului de pensie de urmaş pentru pretenţii însă din culpa recurentei nu au fost soluţionate, şi reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 438/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Lipsa unor dovezi care să evidenţieze culpa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în tergiversarea emiterii deciziei 901/2007 nu justifică acordarea despăgubirilor constând în diferenţa de pensie pe perioada cuprinsă între 1.12.2006 şi 1.04.2007. Drepturile de pensie au fost acordate cu respectarea prevederilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 297/R/M din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Scopul pentru care a fost adoptată O.U.G nr. 19/.21.03.2007 se regăseşte în speţă. O.U.G. 19/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 a intervenit ca o măsură de îmbunătăţire a standardului de viaţă pentru persoanele vârstnic, pentru eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensie şi presupune printre alte măsuri „modificarea cadrului juridic necesar calculării punctajului mediu anual pentru perioadele în care nu sunt înregistrate salarii în carnetele de muncă şi dovedirea acestora prin adeverinţe este imposibilă”. Dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au fost corect interpretate în sensul recunoaşterii cumulului cotizării pentru venituri cumulate realizate de persoana asigurată în acelaşi sistem de asigurări sociale. În consecinţă, în speţă s-a reţinut corect existenţa a 2 stagii de cotizare pentru perioada în cauză.
2. La determinarea punctajului mediu anual se aplică art. 161 alin. (3) lit. a) din Legea 19/2001 modificată conform O.U.G. nr. 9/2007 mai sus invocată în sensul că se acordă” un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1.09.1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în momentul de muncă nu sunt înregistrate drepturi salariale”. Articolul invocat nu lasă loc de interpretare. Dispoziţia prevede aplicarea la recalcularea pensiei a unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare în speţă existând dovezi că intimatul contestator a cotizat pentru ambele venituri obţinute în perioada 1.12.1946-1.09.1947 se impune recalcularea pensiei cu punctajul rezultat pentru ambele stagii de cotizare aferente acestei perioade, respectiv se vor aplica la recalculare 2 puncte în baza art. 161 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 19/2001 modificată prin O.U.G. nr. 19/2007.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 277/M din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nominalizarea activităţii reclamantului în grupa a II-a de muncă nu poate fi cenzurată de Casa Judeţeană de Pensii, aceasta având obligaţia de a lua în calcul la stabilirea pensiei toate dovezile petentului cu privire la munca desfăşurată în condiţiile legii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 240/M din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În perioada eşalonării vârstelor standard de pensionare şi a stagiilor de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 din lege aceste elemente se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare. În cauză nu sunt aplicabile vârstele standard de pensionare în funcţie de data naşterii astfel cum acestea sunt expuse în tabelul nr. 9 din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 întrucât acest tabel are în vedere ipoteza clasică potrivit căreia nu se solicită niciun fel de reduceri ale vârstei de pensionare iar cererea de pensionare se face la data împlinirii vârstei standard. În speţă recurentul este născut la data de 22.03.1950 şi a formulat cerere de pensionare în luna ianuarie 2007 astfel încât potrivit anexei 3 din lege are vârsta standard de pensionare de 63 de ani scăzând cei 7 ani din această vârstă potrivit art. 42 alin. (1) din lege, rezultă că recurentul se poate pensiona la vârsta de 56 de ani, ori la data înscrierii la pensie avea vârsta de 56 de ani şi 9 luni, îndeplinind astfel toate condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 200/M din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Câtă vreme contestatorul a făcut dovada că a realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, acesta are dreptul la reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstei standard de la data solicitării, conform gradului de handicap dovedit. Faptul că intimatul nu a contestat decizia iniţială de pensionare şi cea de încadrare în grupa a III-a de handicap nu are nicio relevanţă juridică pentru drepturile viitoare întrucât Legea nr. 19/2000 permite recalcularea pensiei atunci când se fac noi dovezi cu privire a condiţiile de muncă diferite de cele care au stat la baza deciziei de pensionare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 152/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. a) Susţinerea recurentei-reclamante că dispoziţiile art. 78 alin. (1) Legea nr. 19/2000 au fost greşit interpretate, sunt nefondate. Dispoziţiile art. 78 alin. (1) Legea nr. 19/2000 sunt clare şi nu pot crea interpretări. Se prevede că „punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. O altă variantă de calcul, propusă de reclamantă şi acceptată de instanţă, ar echivala cu o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil în sistemul de drept.
b) În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că în mod greşit nu au fost avute în vedere adeverinţele 5612, 5623/13.12.2006 la recalcularea pensiei, se constată că instanţa de fond a cercetat aceste înscrisuri potrivit dispoziţiilor O.U.G. 4/2005, reţinând corect că sumele acolo prezentate reprezentând prime de 8 martie, de Paşti, de Crăciun, prima petrolistului şi prime de vacanţă, nu au caracter permanent, nu s-a făcut dovada că pentru acestea s-a achitat contribuţia la CAS şi prin urmare nu pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare, potrivit art.164 alin. (2), (3) Legea nr. 19/2000 şi pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005.
Singura adeverinţă care are forţă probantă este adeverinţa 1756/18.10.2007 eliberată de SC E. SA dată în explicarea veniturilor poziţiei 69 din carnetul de muncă şi în completarea adeverinţei 704/22.03.2007 care a fost avută în vedere la instanţa de fond. Susţinerea intimatei CJP B în sensul că pentru a efectua recalcularea pensiei în baza acestei adeverinţe, contestatoarea trebuie să facă o cerere prealabilă la CJP nu poate împiedica instanţa de control judiciar a pronunţa o soluţie prin care CJP să fie obligată direct la recalcularea în funcţie de datele acestei adeverinţe. Aprecierea ca inadmisibilă a unei acţiuni prin care se urmăreşte validarea unui drept, atestat printr-un act juridic depus în probaţiune în cursul judecăţii, pentru considerentul că partea nu a urmat o altă cale procedurală – în speţă cererea de recalcularea pensiei la CJP conform Legii nr. 19/2000 – încalcă dreptul liberului acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil consacrat în art. 6 alin. (1) din CEDO.
2. Cu privire la recursul promovat de CJP B, instanţa constată că este admisibil în parte, doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, restul susţinerilor din recurs nefiind întemeiate, pentru argumentele mai sus descrise. În consecinţă, se constată că, faţă de admiterea în parte a contestaţiei, cheltuielile de judecată de la fond în cuantum total de 440 lei (onorariu expert) trebuiau suportate de intimata CJP conform dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., adică proporţional cu pretenţiile încuviinţate contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 104/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Făcând dovada pretenţiilor invocate în cuprinsul contestaţiei deduse judecăţii, drepturile contestatorului se impun a fi recunoscute de la data emiterii deciziei ce face obiectul contestaţiei astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ., intimata va fi obligată să revizuiască decizia de pensie nr. (...) din 22.01.2007 conform adeverinţelor menţionate în recurs, mai precis a ultimei dintre acestea care cuprinde şi indicarea temeiurilor de drept în baza cărora au fost acordate sporurile menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 93/M din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt clare şi nu pot crea interpretări. Se prevede că „punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea nr. de puncte realizat în fiecare lună”. O altă variantă de calcul propusă de reclamant şi acceptată de instanţă ar echival cu adăugarea la lege, ceea ce este inadmisibil în sistemul de drept. Acest articol a fost supus controlului constituţionalităţii în repetate ranguri invocându-se susţineri asemănătoare cu cele ale recurentului, însă forma articolului a fost considerată constituţională. Prin urmare, nefiind vorba de o interpretare greşită a legii instanţa de fond a soluţionat corect cauza sub toate aspectele. Invocarea art. 76 din Legea 19/2000 în recurs nu schimbă sensul art. 78 din Legea 19/2000 şi aplicarea acestuia în stabilirea punctajului anual al pensiei contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 92/M din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Câtă vreme reclamantul a făcut dovada unor sporuri mai mari decât cele obişnuite, acordate de către ministerulde resort, conform procedurilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salarii aferente şi dovedite prin adeverinţe emise de angajator, pentru care acesta îşi însuşeşte toată răspunderea, aceste venituri suplinitoare trebuie luate în calcul la determinarea cuantumului pensiei. Sporul de vechime pentru perioada din prezenta cauză, reprezintă un spor cu caracter permanent. Cuantumul lui mai mare, fiind dovedit nu trebuie neglijat la recalcularea pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 17/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză, s-a constatat, în conformitate cu adresa nr. 4599/18 februarie 2004 şi a deciziei nr. 23769/4 mai 2007 că petentul era îndreptăţit la pensia pentru limită de vârstă la împlinirea a 62 de ani, prin reducerea vârstei standard de pensionare de 64 de ani ca urmare a valorificării stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, astfel încât începând cu data de 28 martie 2005 acesta a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, nemaiavând obligaţia de a se prezenta la revizuirea medicală, nefiind încălcate dispoz. art. 62 alin. (1) din aceeaşi lege. S-a reţinut în mod întemeiat şi faptul că petentul a depus cerere de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă la data de 13.T.2006, iar prin decizia nr. 23769/4 mai 2007 a fost trecut de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă începând cu 1 octombrie 2006, luna următoare depunerii cererii, conform art. 83 alin. (4) din Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8176 din 18 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La termenul din 24 martie 2008 instanţa de fond, a repus cauza pe rol pentru ca reclamantul să precizeze articolele din Legea nr. 303/2004 pentru care se invocă excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere neconcordanţa dintre conţinutul prev. de dispoziţiile art. 81 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004 şi conţinutul aceloraşi dispoziţii indicate de recurent. Ulterior, recurentul a precizat că renunţă la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile formulate privind excepţia de neconstituţionalitate.
2. În ceea ce priveşte criticile ce vizează excepţia autorităţii de lucru judecat, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate. Instanţa a reţinut corect, că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art. 1201 C. civ.
3. Recurentul a fost pensionat pentru limită de vârstă prin decizia nr. (...) din 11 februarie 2003, valorificându-se un stagiu de cotizare de 35 ani 7 luni şi 29 zile, iar prin sentinţa 427/2003 Tribunalul Olt a respins contestaţia. Prin decizia 68 din 21 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis recursul, a casat această sentinţă şi a reţinut cauza pentru rejudecare în fond, iar în rejudecare s-a procedat la refacerea raportului de expertiză, din concluziile cărora a rezultat că, intimata a calculat corect punctajul. Prin decizia 70 din 31 ianuarie 2006 Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea ca neîntemeiată. În această decizie, Curtea de Apel Craiova a arătat că refăcând calculele, expertul a arătat că pensia este calculată corect, iar Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte solicitarea subsidiară din concluziile scrise privind aprecierea perioadei de 24 ani în funcţia de magistrat, această cerere este de asemenea neîntemeiată. Prin urmare, instanţele s-au pronunţat atât în ceea ce priveşte pensia stabilită în sistemul public de pensii, dar au făcut referire şi la cererea privind pensia de magistrat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7901 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Asupra recursului declarat de reclamanta P.N., faţă de obiectul cauzei recursul trebuia să fie exercitat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii supuse recursului. Potrivit dovezii de comunicare recurentei i s-a comunicat hotărârea la 2.11.2007. Se constată că recursul a fost primit la data de 24.01.2008 fără însă a fi motivat.
Cu privire la recursul promovat de pârâta C.J.P. G se apreciază fondat. Se reţine în acest sens că Tribunalul a obligat recurenta C.J.P. G în mod incorect să stabilească pensia de serviciu a reclamantei-intimate P. C.N. având în vedere o adeverinţă pe care acesteia urma să-i fie eliberată de Tribunalul Gorj. În raport de această situaţie este de principiu că recurenta C.J.P. G stabileşte dreptul la pensie a persoanei îndreptăţite numai în baza actelor depuse de solicitanţi obligând recurenta C.J.P. D să stabilească pensia reclamantei-intimate în raport de o adeverinţă ce urma a-i fi eliberată acesteia ulterior, Tribunalul a pronunţat o soluţie afectată de nelegalitate şi netemeinicie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1200 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cererea petentului de a i se emite o adeverinţă privind aceste plăţile achitate odată cu disponibilizarea a fost soluţionată favorabil de către angajator, care a emis adeverinţa cu numărul 9923 din 16.08.2007, adeverinţă ce include drepturile băneşti acordate petentului cu ocazia disponibilizării, inclusiv menţiunea privind exonerarea de plata contribuţiilor de către bugetul de asigurări sociale de stat şi către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Or, se observă astfel, constatarea instanţei de fond privind soluţionarea cererii petentului de către angajator pe parcursul derulării procesului, cererea acestuia rămânând fără obiect, este legală şi temeinică, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate.
Sunt neîntemeiate, criticile privind neindicarea dispoziţiilor legale ce vizează impozitarea, respectiv art. 4 din O.U.G. nr. 8/2003, precum şi lipsa menţiunilor privind caracterul de sume nete, atâta timp cât adeverinţa eliberată de angajator cuprinde toate aceste menţiuni, de altfel, acestea fiind prevederi ale legii, niciunul din subiectele unui raport juridic nu se pot prevala de necunoaşterea dispoziţiilor legale, cum greşit se susţine în recursul promovat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 209 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum prezenta contestaţie a fost introdusă la instanţa judecătorească în data de 19.11.2007, cu depăşirea termenului de prescripţie de 45 de zile reglementat de art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, în mod legal prima instanţă a respins-o ca fiind tardivă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 111/R-CA din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată din culpa reclamantei şi deci, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1635/R din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din lucrările dosarului instanţa, a constatat că reclamantul de fapt a formulat două contestaţii: una împotriva deciziei de pensionare nr. (...)/4.07.2006, emisă de CJP B care a stabilit drepturile de pensionare începând cu data de 1.07.2005 şi împotriva deciziei de pensionare nr. (...)/30.05.2007, emisă de CJP M. În situaţia vizată în speţă, deciziile emise de cele două case de pensii, analizate de instanţă sunt corect stabilite, drepturile de pensie ale reclamantului sunt plătite din data de 1.07.2005.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1478/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum în persoana reclamantului nu este întrunită cerinţa calităţii de moştenitor legal, în accepţiunea Codului civil, nefiind descendent, ascendent sau colateral al defunctei, în mod corect a procedat prima instanţă la respingerea acţiunii. În acest caz, reclamantul trebuia să facă dovada calităţii de moştenitor testamentar, putând revendica dreptul pretins prin acţiune în termenul general de prescripţie, de 3 ani. De asemenea, în acelaşi termen ar putea fi reclamat dreptul respectiv şi de către alţi potenţiali moştenitori – legali sau testamentari.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 466/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a încheierii recurate reiese că aceasta i-a fost comunicată la data de 26.03.2008, reiese fără putinţă de tăgadă că termenul legal de recurs de 15 zile, ce a început a curge de la momentul comunicării, calculat pe zile libere conform art. 101 alin.(1) c. proc. civ., era împlinit la data formulării recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1240 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susţine că instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut. Astfel, rezultă în mod evident din acţiunea formulată şi din precizările aduse acţiunii, ca şi din motivarea în fapt şi în drept a acesteia, că ceea ce s-a cerut de către intimatul-reclamant a fost obligarea recurentei-pârâte la eliberarea unei adeverinţe în sensul indicat. Însăşi recurenta-pârâtă a înţeles care este obiectul cererii de chemare în judecată după cum rezultă din nota de şedinţă depusă de aceasta la dosar la termenul din 5.02.20008, prin care a susţinut că a depus la dosarul cauzei o adeverinţă, privind sporul bănesc lunar la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată, cât şi o adeverinţă cu veniturile lunare brute realizate de acesta.
2. Nu poate fi primită nici cea de-a doua critică din recurs, câtă vreme intimatul-reclamant şi-a întemeiat acţiunea nu numai pe dispoziţiile Codul Muncii, ci şi pe cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu ar exista temei legal pentru eliberarea unei adeverinţe în sensul celor dispuse de instanţa de fond, rezultând din acţiunea formulată şi din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acesteia şi care a fost scopul pentru care intimatul-reclamant a solicitat eliberarea adeverinţei respective, recurenta nefiind îndrituită să se pronunţate cu privire la utilitatea datelor ce rezultă din evidenţele sale, care urmează a fi examinate de organele competente, respectiv de Casa Judeţeană de Pensii D.
3. Neîntemeiată este şi ultima critică din recurs întrucât, aşa cum justificat a reţinut şi instanţa de fond, nici ultima adeverinţă eliberată reclamantului pe parcursul procesului, având nr. 139/18.02.2008, nu răspunde solicitării reclamantului, aceea de a evidenţia distinct sporul de acord global primit de acesta pe toată perioada arătată în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 868 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul primeşte pensie anticipată parţială şi desfăşoară şi activitate de consilier local, încasând indemnizaţia de şedinţă pentru fiecare şedinţă la care a participat. Activitatea desfăşurată de contestator nu reprezintă o activitate profesională, neconstituind rezultatul desfăşurării unei munci prestate ca urmare a exercitării unei profesii, a unei meserii, neavând caracter permanent, ci constituie o activitate cu caracter sporadic, desfăşurată în baza calităţii de consilier local dobândită în vederea realizării unui interes public şi nu personal, astfel că veniturile încasate de contestator cu titlu de indemnizaţie de şedinţă pot fi cumulate cu pensia, dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 19/2000 invocate de intimată nefiind aplicabile contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 602 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul are calitatea de pensionar militar şi beneficiază, conform dispoziţiile art. 23 lit. a) şi art. 26 din Legea nr. 80/1995 de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a M.Ap.N. În aplicarea Legii nr. 80/1995 a fost emis Ordinul M 107/1999, ordin prin care sunt detaliate instrucţiunile privind acordarea asistenţei medicale şi decontarea medicamentelor, fără a se modifica prin acesta legea. Acest ordin prevede că eliberarea medicamentelor se face prin farmaciile militare sau prin cele civile care au încheiate contracte cu Casa P., Ministerul Apărării decontând aceste servicii unităţilor menţionate în art. 29 din Ordinul M 107/1999 şi nu direct persoanelor asigurate. În mod corect, astfel, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a intimatului pârât şi a respins acţiunea, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a făcut dovada că s-a adresat unei unităţi sanitare sau farmacii dintre cele arătate mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 403 din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect s-a reţinut că reclamanta a formulat cererea la data de 4.04.2007, condiţiile de pensionare fiind îndeplinite la data de 1.05.2007, astfel încât drepturile de pensie trebuiau acordate de la această dată. Reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu conform art. 68 din Legea nr. 567/2004, şi nu a unei pensii anticipate conform art. 49 şi 50 din Legea nr. 19/2000, iar în condiţiile în care legiuitorul nu a asimilat pensia de serviciu pensiei anticipate, s-a apreciat că nu există temei juridic pentru această interpretare.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 20 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă potrivit art. 70 din Legea nr. 84/1995, masterul este o formă de pregătire profesională a învăţământului postuniversitar care asigură specializarea într-un anumit domeniu, fără ca legiuitorul să distingă dacă este o formă de învăţământ opţională sau obligatorie. Cu privire la limita de vârstă, instanţele au constat că masteranda nu a depăşit limita de vârstă de 26 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 19 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele instanţei de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantului ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, urmează a fi înlăturate, deoarece art. 141, introdus în Legea nr. 44/1994 prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2004, este un text prin care se completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale. O.U.G. nr. 12/2004 conţine prevederea expresă că după art. 14 al Legii nr. 44/1994 „se introduce” un nou articol, art. 141. Or, fiind doar un text de completare, el nu poate conduce la modificarea în vreun fel a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din lege, acestea menţinându-şi conţinutul neschimbat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 233/AS din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele instanţei de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantului ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, urmează a fi înlăturate, deoarece art. 141, introdus în Legea nr. 44/1994 prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2004, este un text prin care se completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale. Întrucât art. 13 şi 14 îşi păstrează conţinutul şi după adoptarea art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, înseamnă că se menţin şi diferenţierile de calcul al rentei pentru categoriile de veterani de război la care fac trimitere textele în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 223/AS din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atât timp cât reclamanta nu a formulat o cerere la C.J.P. C pentru a beneficia de drepturile prevăzute de art. 6 alin. (2) lit. c) şi lit. d) din Decretul-Lege nr. 118/1990, aceasta nu poate fi considerată persoană vătămată în drepturile sale recunoscute de lege şi nu se poate adresa direct instanţei pentru a solicita aceste drepturi.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 21/AS din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză, reclamantul fiind decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă cu Spade”, prevăzută de art. 13 lit. b) din Legea nr. 44/1994 beneficiază de o rentă lunară în cuantum de 75% din solda de grad a unui sublocotenent N..
2. Potrivit art. 1 din Decizia 167/1958 privind prescripţia extinctivă dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. În conformitate cu prevederile art. 3 din acelaşi act normativ termenul de prescripţie este de 3 ani. Având în vedere faptul că prin cererea formulată reclamantul a solicitat plata rentei lunare începând cu martie 2004, iar acţiunea a fost introdusă în 12.09.2007, Curtea a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 12.09.2004, cu consecinţa respingerii acestor pretenţii ca prescrise.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 50/AS din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că renta lunară ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie la minim a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, deoarece art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004 care a modificat Legea nr. 44/1994, completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nicidecum nu abroga aceste dispoziţii legale. Pentru aceste motive, Curtea găseşte întemeiată prima critică şi admiţând recursul, va modifica sentinţa, stabilind modul de calcul al rentei lunare, J din procentul de 75% din solda de grad a unui sublocotenent MApN, având în vedere ca soţul reclamantei a fost decorat cu medalia „Serviciul D. cu Spade clasa a III-a” prin Ordinul nr. 61/1942, astfel cum rezulta din certificatul depus la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 70/AS din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că renta lunară ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N., deoarece art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, care a modificat Legea nr. 44/1994, completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nicidecum nu abrogă aceste dispoziţii legale. Având în vedere ca art. 13 şi art. 14 îşi păstrează conţinutul şi după adoptarea art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, instanţa apreciază că legiuitorul a dorit să menţină calculul diferenţiat al rentei cuvenită pentru fiecare veteran în funcţie de decoraţia primită. Pentru aceste motive, modul de calcul al rentei lunare, va reprezenta jumătate din procentul de 75% din solda de grad a unui sublocotenent M.Ap.N., având în vedere că soţul reclamantei a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă cu spade clasa a III-a”, astfel cum rezulta din certificatul depus la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 93/AS din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului renta lunară – diferenţiat – pe perioada noiembrie 2004-decembrie 2007 (25% din solda de grad şi solda de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN şi 75% din solda de grad şi solda de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN, începând cu 1 ianuarie 2008.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 89/AS din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care reglementa la data naşterii copilului (16.08.2005), condiţiile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului prevedea în art. 123 alin. (1) că „indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani se acordă la cerere, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere”, plata urmând a se face de la data depunerii cererii şi nu retroactiv de la data naşterii copilului. Condiţia cererii a fost menţinută şi de O.U.G. nr. 148/2005 care în art. 8 alin. (1) prevede că „drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie”, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, se acordă la cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 117/AS din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta recurentă face trimitere la dispoziţiile O.U.G. nr. 39/2006 care a modificat art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Statului (modificată prin Legea nr. 358/2002) care dispune că în cazul desfiinţării în condiţiile legii a unui creator de documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de Direcţiile Judeţene ale Arhivelor Naţionale. Trebuie însă avut în vedere că acest text de lege, potrivit principiului „Legea civilă se aplică numai pentru viitor” este aplicabil numai societăţilor desfiinţate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, ceea ce nu este cazul în speţă, societatea fiind radiată de la 26.02.2003. De asemenea, recurenta nu a făcut dovada că a predat intre timp arhiva Direcţiei Judeţene a Arhivelor naţionale, situaţie faţă de care, nu poate susţine că nu poate elibera adeverinţa solicitată de reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 143/AS din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele instanţei de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantului ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, urmează a fi înlăturate, deoarece art. 141, introdus în Legea nr. 44/1994 prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2004, este un text prin care se completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale. O.U.G. nr. 12/2004 conţine prevederea expresă că după art. 14 al Legii nr. 44/1994 „se introduce” un nou articol, art. 141. Or, fiind doar un text de completare, el nu poate conduce la modificarea în vreun fel a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din lege, acestea menţinându-şi conţinutul neschimbat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 142/AS din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele instanţei de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantului ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, urmează a fi înlăturate, deoarece art. 141, introdus în Legea nr. 44/1994 prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2004, este un text prin care se completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale. Întrucât art. 13 şi 14 îşi păstrează conţinutul şi după adoptarea art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, înseamnă că se menţin şi diferenţierile de calcul al rentei pentru categoriile de E.i de război la care fac trimitere textele în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 139/AS din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi se arată că în urma reorganizării, pârâta a preluat de la B.H. – Şantier 32 E. – activul, pasivul existent precum şi personalul şi arhiva societăţii B.E. Toate acestea rămân însă la stadiul de afirmaţii pentru că nu există la dosarul cauzei niciun înscris care să facă dovada că au avut loc reorganizări ale celor trei societăţi indicate şi că, pârâta a preluat arhiva în cazul desfiinţării uneia dintre ele. În lipsa unor astfel de dovezi, instanţa nu poate obliga societatea pârâtă la eliberarea adeverinţelor, reclamantul având obligaţia să identifice mai întâi societatea care deţine arhiva cu statele de plată aferente acelei perioade, pentru că datele se extrag din actele originale şi sunt certificate de unitate, care îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea menţiunilor efectuate în adeverinţele eliberate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 163/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin adresa nr. 1003/8.12.2005 Societatea de Construcţii în Transporturi B S.A. a răspuns reclamantului faptul că din cauza incendiului care a avut loc în data de 23.01.1999, arhiva a fost distrusă în totalitate şi din această cauză nu pot elibera adeverinţă. Prin urmare, pârâta nu se află în culpă pentru neeliberarea adeverinţei solicitate, aceasta aflându-se într-o imposibilitate obiectivă, din cauza distrugerii arhivei societăţii în incendiu. În această situaţie, reclamantul are la dispoziţie procedura prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 92/1976 referitoare la reconstituirea vechimii în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 162/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este real că prin O.U.G. nr. 39/2006 s-a modificat art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Statului (modificată prin Legea nr. 358/2002) care dispune că în cazul desfiinţării în condiţiile legii a unui creator de documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de Direcţiile Judeţene ale Arhivelor Naţionale însă acest text de lege, potrivit principiului „Legea civilă se aplică numai pentru viitor”, este aplicabil numai societăţilor desfiinţate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, ceea ce nu este cazul în speţă, societatea fiind radiată de la 26.02.2003. Casa Judeţeană de Pensii îşi cunoaşte pe deplin obligaţia motiv pentru care din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de obligare la preluarea arhivei a trimis delegaţi la S.C. N.G. S.A. – în vederea acordării permisiunii de acces în arhivă pentru a extrage date referitoare la vechimea prestată şi sporuri ale foştilor salariaţi ai societăţii G.O.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 161/AS din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin obiecţiuni nu se poate stabili un alt obiectiv cu atât mai mult cu cât acesta ar excede obiectului cererii de chemare în judecată, în speţă, instanţa nefiind investită şi cu calcularea drepturilor de pensie începând cu anul 2003. De altfel, chiar reclamanta a precizat la termenul din 6 iunie 2007 că decizia anterioară, ce şi-a produs efectele în anul 2003, a făcut obiectul altui litigiu la judecata căruia a renunţat. Întrucât expertul desemnat a răspuns întocmai obiectivului încuviinţat de instanţa de fond, iar obiecţiunile nu privesc modalitatea defectuoasă a rezolvării acestui obiectiv ci, neluarea în calcul a unei perioade mai mari, ce nu a făcut obiectul cauzei deduse judecăţii, Curtea apreciază neîntemeiată critica recurentei reclamante.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 158/AS din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împotriva măsurii luate precum şi în cazul neeliberării carnetului de muncă la încetarea activităţii, titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea care a luat măsura respectivă, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. Aşadar, există o cale legală pentru rectificarea erorilor invocate de reclamantă şi respectiv pentru stabilirea corectă a stagiului de cotizare, iar instanţa de fond a făcut trimitere la acest act normativ, motiv pentru care motivele de nulitate ale sentinţei nu pot fi primite, după cum nu poate fi reţinută nici incidenţa art. 3 C. civ. Acţiunea în justiţie este formulată de acela care invocă încălcarea unui drept recunoscut de lege, iar art. 1169 C. civ. obligă pe cel care face o propunere înaintea judecăţii să o dovedească. Înainte de a invoca dispoziţiile art. 3 C. civ., reclamanta avea obligaţia să se adreseze organelor competente să-i soluţioneze cererea, lucru pe care aceasta însă nu l-a făcut.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 177/AS din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Activitatea de preluare a datelor fiind în derulare, încheindu-se abia la data de 31.12.2008, nu ne aflăm în faţa unui refuz din partea Casei Judeţene de Pensii C de a elibera un certificat privind stagiul de cotizare, ci în faţa unei imposibilităţi la acest moment de a elibera un asemenea document.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 211/AS din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi prin cererea formulată la data de 13.05.2008 reclamantul a arătat că îşi modifică cererea de chemare în judecată în sensul că solicită plata indemnizaţiei pentru lunile noiembrie-decembrie 2007, prima instanţă s-a pronunţat pe altceva decât s-a solicitat, obligând pârâta la plata indemnizaţiei pe lunile noiembrie-decembrie 2004, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. De asemenea, deşi reclamantul a arătat în şedinţa din 13.06.2008 că renunţă la judecata capătului de cerere privind daunele morale, prima instanţă, a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. În conformitate cu disp. art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Întrucât motivul de recurs invocat din oficiu a atras casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs, care privesc fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 189/AS din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtei îi revenea obligaţia de a „elibera adeverinţă” cu sporurile de care reclamantul a beneficiat în timpul activităţii, doar în situaţia în care, arhiva acestei societăţi se află în posesia pârâtei şi dacă în ştatele de plată sunt menţionate acele sporuri pe care le pretinde reclamantul. În lipsa unor dovezi în acest sens, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 155/AS din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs a analizat sentinţa recurată din perspectiva criticilor formulate chiar dacă a răspuns succint la criticile formulate grupând argumentele.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 81/AS 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se impunea ca reclamantul să precizeze în mod clar cine are calitate procesual pasivă în cauză. De asemenea, în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, deşi reclamantul arată iniţial că înţelege să conteste decizia nr. (...) din 16 iulie 2004 emisă de Casa Judeţeană de Pensii C ca ilegală, ulterior, precizează că solicită să se facă anumite consemnări în carnetul său de muncă, precum şi despăgubiri materiale şi morale în baza Legii nr. 29/1990. Prin urmare, şi în ceea ce priveşte obiectul cererii se impunea ca reclamantul să-şi precizeze clar petitul cererii. Susţinerile recurentului referitoare la amendarea sa ca urmare a formulării mai multor cereri de recuzare nu au relevanţă în cauză întrucât nu fac obiectul prezentului recurs. În ceea ce priveşte plângerea pentru fals, reclamantul nu a administrat nicio probă în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 80/AS 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 159 C. proc. civ. necompetenţa teritorială nu are caracter imperativ, ceea ce înseamnă că instanţa de judecată nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai la cererea părţilor; soluţia trebuie însă nuanţată întrucât numai în pricinile privitoare la bunuri şi numai dacă nu este vorba de unul din cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ. competenţa teritorială este relativă, în celelalte situaţii competenţa este absolută. În speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 întrucât pârât în cauză nu este C.N.P.A.S. ci Casa de pensii a Ministerului internelor şi Reformei Administrative, astfel că, în mod corect instanţa de fond a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 65/AS 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că renta lunara ar trebui să se calculeze în raport de solda de grad şi de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N., deoarece art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, care a modificat Legea nr. 44/1994, completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nicidecum nu abrogă aceste dispoziţii legale. Având în vedere ca art. 13 şi art. 14 îşi păstrează conţinutul şi după adoptarea art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, instanţa apreciază că legiuitorul a dorit să menţină calculul diferenţiat al rentei cuvenite pentru fiecare veteran în funcţie de decoraţia primită. Astfel prima critică este întemeiată, modul de calcul al rentei lunare, fiind în procent de 75% din solda de grad a unui sublocotenent M.Ap.N., având în vedere că reclamantul a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă cu Spade” astfel cum rezultă din certificatul depus la dosar. Nu este, însă, întemeiată critica referitoare la prescripţie, deoarece, instanţa de fond a obligat Casa Judeţeană de Pensii la plata drepturilor, în limita termenului de prescripţie, dispunând” cu începere din octombrie 2004”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 63/AS (CM) 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că renta lunara ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie, la minim a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N, deoarece art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004 care a modificat Legea nr. 44/1994, completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nicidecum nu abroga aceste dispoziţii legale. Având în vedere ca art. 13 şi art. 14 îşi păstrează conţinutul şi după adoptarea art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, instanţa apreciază că legiuitorul a dorit să menţină calculul diferenţiat al rentei cuvenite pentru fiecare veteran în funcţie de decoraţia primită.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 99/AS 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. Cu ocazia efectuării raportului de expertiză s-a stabilit că punctajul mediu anual la data de 31 martie 2001 realizat de reclamant este de 3, 56349, punctaj care este însuşit de către instanţă. Avându-se în vedere că acest punctaj nu a fost luat în calcul la stabilirea pensiei, instanţa de fond în mod corect a anulat deciziile de pensionare emise anterior şi anume (...) din 21 iulie 2004, (...) din 31 august 2005 şi (...) din 1 iulie 2007 şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului corespunzătoare unui punctaj de 3, 56349 la data de 31 martie 2001, la care se adaugă indexările şi recorelările legale. Celelalte critici aduse sentinţei recurate sunt nefondate, avându-se în vedere cele relatate mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 96/AS 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere ca art. 13 şi art. 14 îşi păstrează conţinutul şi după adoptarea art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, instanţa apreciază că legiuitorul a dorit să menţină calculul diferenţiat al rentei cuvenite pentru fiecare veteran în funcţie de decoraţia primită. În mod greşit a reţinut instanţa de fond că renta lunară ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N., deoarece art. 141 introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, care a modificat Legea nr. 44/1994, completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nicidecum nu abrogă aceste dispoziţii legale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 129/AS 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele instanţei de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantei ar trebui să se calculeze în funcţie de solda de grad şi de funcţie, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, urmează a fi înlăturate, deoarece art. 141, introdus în Legea nr. 44/1994 prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 12/2004, este un text prin care se completează dispoziţiile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege şi nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale. La aceeaşi concluzie, a netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, se ajunge şi prin faptul că în conţinutul art. 141 se utilizează sintagma „după caz”. Existenţa acesteia confirmă ipoteza că la calculul rentei se vor menţine diferenţierile dintre veteranii de S. ce decurg din interpretarea art. 13 şi 14, fiecare dintre cele patru categorii (cazuri) de veterani urmând să beneficieze de o rentă stabilită strict conform procentului şi soldei, de grad şi/sau funcţie, indicate expres de lege prin normele juridice sus amintite.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru diferenţele aferente perioadei martie 2004-ianuarie 2005, acesta este nefondat, având în vedere faptul că acţiunea a fost introdusă la data de 4.07.2007 şi nu la data de 8.05.2008, cum susţine recurenta în mod eronat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 128/AS 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanta de fond a stabilit în mod corect ca reclamantul i se cuvine o renta lunara în calitatea sa de veteran de razboi dar a stabilit gresit, ca aceasta renta este de 25% din solda de grad şi de functie, atata vreme cat art. 14 din Legea nr. 44/1994, stabileste pentru decorati cu Crucea comemorativa a celui de al doilea razboi mondial 1941-1945, ca acestia beneficiaza de o renta lunara echivalenta cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 18/AS din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din faptul că reclamantului i s-a comunicat doar adresa Spitalului Clinic Judeţean Târgu-M către Comisia de Expertiză Medicală pentru avizarea pensionării definitive şi nu i s-a comunicat reclamantului Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 366/11.02.2005 prin care se stabileşte termenul de revizuire la 15.02.2006 reiese că reclamantului nu i se poate imputa neprezentarea la revizuire în termenul stabilit de ultimul act, despre care nu avea cunoştinţă. Or, potrivit art. 62 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 doar „Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicala atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzuta revizuirea medicala.” Cât timp neprezentarea nu s-a făcut din motive imputabile reclamantului rezultă că în mod nelegal s-a dispus suspendarea plăţii pensiei şi implicit şi emiterea deciziei de debit.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1987/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul a deţinut funcţia de secretar şi de conducător de carte funciară la fostul notariat de stat o perioadă de 33 de ani, pe care art. 93 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 o asimilează vechimii în specialitate necesare pentru acordarea pensiei de serviciu. În raport de aceste dispoziţii legale, decizia nr. 12154/24.08.2007 emisă de pârâtă este nelegală, deoarece se bazează pe norme juridice de care reclamantul nu s-a prevalat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 753/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamanta nu a contestat prima decizie prin care i s-a respins cererea de acordare a pensiei anticipate parţiale, aceasta devenind definitivă conform art. 88 din Legea nr. 19/2000, limitându-se doar la a promova o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei să-i recunoască perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, prezenta acţiune având ca obiect recunoaşterea retroactivă a dreptului său la pensie pentru perioada 6.03.2003-1.05.2004 este tardiv formulată, aşa cum corect a reţinut prima instanţă. De menţionat este faptul că reclamanta nu contestă decizia de pensionare nr. (...)/23.03.2006 prin care i s-a acordat pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 723/R din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar dacă locul unde şi-a desfăşurat activitatea recurentul era Senatul Românei, atâta timp cât nu a avut raporturi de muncă directe cu instituţia în cauză, nu poate fi considerată vechime în muncă în cadrul acesteia.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, nici aceasta nu poate fi primită, având în vedere ca recurentul nu avea calitatea de funcţionar public parlamentar, şi nici nu se regăseşte în una din funcţiile asimilate. De asemenea se mai reţine că la data de 9 iulie 2007 când a apărut Legea nr. 221/2007 acesta avea deja calitate de pensionar. Prin urmare, recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins şi sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 810/M din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 56(3) din Legea nr. 19/2000 modificată şi completată au fost nerespectate de intimata CJP D care la emiterea deciziei era obligată, prin Oficiul de Expertiză, să solicite avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, act cu caracter definitiv şi obligatoriu, astfel cum s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă.
Nici critica referitoare la greşita reţinere a culpei intimatei-recurente în derularea procedurilor medicale prevăzute de lege pentru revizuirile medicale şi încadrarea în grade de invaliditate, nu se justifică.
Drept urmare, in mod justificat a reţinut prima instanţă că nu i se poate imputa contestatorului neregulile identificate la control în dosarul său medical, iar existenţa acestora nu poate avea consecinţa anulării unei decizii de încadrare in grad de invaliditate, dispoziţiile legale evocate de tribunal fiind în mod corect interpretate.
In cazul unui autocontrol, deciziile de încadrare sau de reîncadrare în grad de invaliditate, precum şi cele de încetare a invalidităţii, se aplică de la data emiterii lor, cu efecte pentru viitor, aşa încât decizia de anulare a celei emise în anul 2006 este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 163 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a respectat dispoziţiile legale în materie cu privire la procedura necesară reîncadrării în incapacitate de muncă şi a procedat la anularea deciziei anterioare, cu toate că contestatorul a prezentat toate actele medicale care atestă incapacitatea sa de muncă, iar intimata nu a solicitat avizul obligatoriu de la institutul sus-arătat, reţinând ca temei al revocării deciziei de încadrare în incapacitate de muncă din anul 2006 doar constatări ale Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale – Direcţia de audit intern şi control, care nu au suport probatoriu în actele dosarului. În aceste condiţii, în mod greşit şi nelegal intimata a procedat la anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate emise anterior în anul 2006, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, care a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică sub toate aspectele.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 162 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac, admisibilitatea acesteia fiind condiţionată de existenţa motivelor prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., care sunt limitativ şi expres prevăzute de lege pentru această cale de atac. În speţă, nu subzistă niciunul din cele două motive vizate de textele de lege citate, prin susţinerile invocate în contestaţie, tinzându-se doar la rejudecarea cauzei în fond, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de artac respectivă, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică sub toate aspectele.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 155 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut în mod corect efectuarea controlului în baza H.G. nr. 13/8.01.2004 şi a Secţiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficienţe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului în anii 2005-2006, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Deciziile emise în baza controlului, aşa cum just a reţinut prima instanţă, nu pot produce efecte retroactive, dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordinul menţionat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică şi legală raportat la faptul că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă.
Cu privire la faptul că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanţa reţine că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru şi nu s-a conformat şi că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Curtea apreciază ca nefondată şi critica vizând greşita respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe disp. art. 244 C. proc. civ., întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 154 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte legalitatea soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii contestaţiei, în mod corect prima instanţă a constatat că petenta a formulat-o înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 56(2) din Legea nr. 19/2000, ea vizând răspunsul nr. 917/11.06.2007(primit la data de 13.06.2007)şi fiind înregistrată la data de 21.06.2007 la Tribunalul Dâmboviţa. Că această contestaţie priveşte răspunsul respectiv reiese din conţinutul ei, dar şi din precizarea şi completarea făcută de ptentă prin cererea depusă la data de 13.11.2007.
Pe fondul contestaţiei prima instanţă a reţinut în mod just că, urmare a controlului efectuat de CNPAS – Direcţia de Audit Intern şi Control – conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D – Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M – a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultaţia medicală cu documentaţia necesară şi menţinerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emiţând decizia nr. (...)/2007 prin care s-a dispus încetarea plăţii pensiei de invaliditate şi recuperarea sumei de2884 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.02.2005-1.05.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. (3) din acelaşi ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală şi în considerarea împrejurării că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă.
De asemenea, dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că petenta ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 153 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică şi legală raportat la faptul că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă. Cu privire la faptul că intimatul-reclamant nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanţa reţine că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru şi nu s-a conformat şi că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Deciziile emise în baza controlului, aşa cum just a reţinut prima instanţă, nu pot produce efecte retroactive, dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordinul menţionat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs întrucât potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, la soluţionarea contestaţiei, Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi avizul acestuia este obligatoriu şi rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării institutului, ci dimpotrivă textul conţine o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.
Curtea apreciază ca nefondată şi critica vizând greşita respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, întemeiată pe disp. art. 244 C. proc. civ., întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 152 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală şi în considerarea împrejurării că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă.
În cauză s-a dispus anularea deciziei nr. 255/24.04.2007 deşi nu s-a cerut deoarece din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamantul a înţeles a formula contestaţie şi împotriva acestei decizii, chiar dacă nu a indicat numărul acesteia.
Recurenta nu a făcut dovada erorilor care să constituie cazuri de nulitate pentru deciziile de pensionare, întrucât neregularităţile procedurale puteau fi remediate, punând în vedere părţii ce acte suplimentare trebuie să prezinte. Este normal că reclamantul nu a depus diligenţe pentru a face probe suplimentare în dosarul de pensie, deoarece, din moment ce Casa de Pensii D i-a admis dosarul, reclamantul a avut conştiinţa că a efectuat toate actele necesare prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte termenul de contestare al deciziilor, Curtea observă că procedura urmată de Casa Judeţeană de Pensii D este confuză şi greoaie, răspunsul Casei de Pensii la contestaţia administrativă fiind o simplă adresă care nu prevede calea şi termenul de atac, iar procedura administrativă nu poate împiedica procedura judiciară, cât timp aceasta este exercitată în termenul prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 147 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut în mod corect efectuarea controlului în baza H.G. nr. 13/8.01.2004 şi a Secţiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficienţe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea reclamantei în anii 2005-2006, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare
Deciziile emise în baza controlului, aşa cum just a reţinut prima instanţă, nu pot produce efecte retroactive, dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Ordinul menţionat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică şi legală raportat la faptul că existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-şi poate invoca propria culpă. Cu privire la faptul că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanţa reţine că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru şi nu s-a conformat şi că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs întrucât potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, la soluţionarea contestaţiei, Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi avizul acestuia este obligatoriu şi rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării institutului, ci dimpotrivă textul conţine o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 146 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS, Direcţia de Audit Intern şi Control, conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D, Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă emise pentru reclamant pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare, ulterior emiţând decizia nr. (...)/2007 prin care s-a dispus încetarea plăţii pensiei de invaliditate şi recuperarea sumei de 7294 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.10.2004-1.06.2007.
Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală şi sub aspectul soluţionării excepţiei de tardivitate invocată de pârâtă în condiţiile în care în mod corect s-a constatat că obiectul contestaţiei formulate l-a constituit anularea deciziei nr. (...)/2007 emisă de intimată ci nu adresa de răspuns nr. 723/4.05.2007, în speţă nefiind aplicabilă procedura prealabilă reglementată de art. 56 din Legea nr. 19/2000, ea vizând numai deciziile de anulare a deciziilor de încadrare într-un grad de invaliditate.
Dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că reclamantul ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 132 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul nu a contestat în instanţă decizia de anulare a deciziilor medicale, astfel că aceasta a rămas definitivă, neputându-se dispune decât asupra recuperării sumei de 7789 lei.
În cazul în care în urma unui control, se constată deficienţe în ceea ce priveşte derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menţinut acelaşi grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidităţii, efectele producându-se numai pentru viitor, aşa cum justificat a concluzionat şi prima instanţă. În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu i se pot imputa intimatului reclamant neregulile constatate în dosarul său medical, iar măsura de recuperare a sumelor pretins plătite necuvenit nu poate fi aplicată întrucât efectele deciziei de anulare a deciziei medicale se produc doar pentru viitor, neputând retroactiva.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 131 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 19/2000, modificată şi completată, au fost nerespectate de intimata CJP D care nu putea emite decizia contestată, nr. (...), decât după expirarea termenului de contestare de 30 zile de la comunicarea deciziei nr. 170/20.04. 2007, pe care a şi invocat-o drept fundament al actului emis cu încălcarea dreptului de contestaţie al beneficiarului.
Sub un ultim aspect, prevederile art. 56 (3) din legea pensiilor sunt exprese şi explicite în privinţa consultării Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în etapa soluţionării contestaţiei reglementate la art. 2 din acelaşi articol. Nu este întemeiată interpretarea dată de recurentă în sensul posibilităţii iar nu al obligativităţii consultării acestei instituţii al cărei aviz este definitiv şi obligatoriu. În cauză nici această procedură expres si special instituită de lege nu a fost respectată de intimată, în întregime ea fiind afectată de nelegalitate aşa încât soluţia Tribunalului de a anula deciziile contestate inclusiv a adresei nr. 563/2007 este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 119 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS-Direcţia de Audit Intern şi Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare. Hotărârea recurată apare ca temeinică şi legală în condiţiile în care în mod corect s-a constatat că obiectul contestaţiei formulate l-a constituit anularea deciziei nr. (...)/2007 emisă de intimată, în speţă nefiind aplicabilă procedura prealabilă reglementată de art. 56 din Legea nr. 19/2000, ea vizând numai deciziile de anulare a deciziilor de încadrare într-un grad de invaliditate.
Dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că petenta ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 118 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la recursul pârâtei C.J.P. D. Prima instanţă a reţinut în mod corect efectuarea controlului în baza H.G. nr. 13/8.01.2004 şi a Secţiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficienţe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului în anii 2005-2006, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Cu privire la faptul că intimatul-reclamant nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanţa reţine că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru şi nu s-a conformat şi că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs întrucât potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, la soluţionarea contestaţiei, Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi avizul acestuia este obligatoriu şi rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării institutului, ci dimpotrivă textul conţine o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.
Cu privire la recursul reclamantei B.E. Din actele dosarului rezultă că recursul a fost declarat în termen, fiind înregistrat la data de 3.12.2007, ultima zi în care recurenta putea depune motivele de recurs fiind 10.12.2007, în raport de data comunicării sentinţei – 22.11.2007. Recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii, nedepunând la dosar motivarea recursului în termenul legal.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 100 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că, urmarea a controlului efectuat de CNPAS-Direcţia de Audit Intern şi Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001 Casa Judeţeană de Pensii D, Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M, a anulat deciziile asupra capacităţii de muncă nr. 902/15.03.2003, 1110/18.03.2003, 1053/18.03.2004.1184/15.03.2005, 1982/18.03.2000 pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare.
De asemenea, dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a judecăţii întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la D.M., cabinetul care a emis şi decizia medicală contestată, e legală în condiţiile în care nu s-a stabilit că reclamantul B.B. ar avea legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de această angajată şi nu s-a pronunţat o hotărâre privind existenţa unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual şi nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârşirii acestor infracţiuni.
Nici susţinerea recurentei în sensul că în cauză a fost încălcat principiul disponibilităţii întrucât s-a dispus anularea deciziei nr. (...)/26.04.2007 deşi nu s-a cerut urmează a fi apreciată ca neîntemiată deoarece din cuprinsul acţiunii introductive reiese că reclamantul a înţeles a formula contestaţie şi împotriva deciziei prin care s-a dispus recuperarea sumei reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.05.2004-1.05.2007, chiar dacă nu a indicat numărul acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 19 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Casa de Asigurări de Sănătate P colectează contribuţiile şi gestionează bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca parte componentă a bugetului consolidat al statului, în conformitate cu art. 61 din O.U.G. nr. 150/2002 şi art. 267 din Legea 195/2006. Or, în conformitate cu art. 55 alin. (5) din O.U.G. nr. 150/2002, coroborat cu art. 216, 261 alin. (4) din Legea 95/2006, CNAS, prin casele teritoriale de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere, în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Decizia fiscală contestată de către recurentul contestator va fi judecată în baza prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 de către instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8 din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Unitatea angajatoare S.C. N. SA D nu intră sub incidenţa H.G. nr. 267/1990 întrucât ea nu s-a aflat în subordinea Ministerului Minelor, legiuitorul înţelegând să acorde unele facilităţi doar acelor categorii de personal care au calitatea de angajaţi în unităţile din structura acestui minister. Pe de altă parte, illo tempore, prin valorificarea celor 27 ani, 11 luni şi 21 zile de vechime în grupa a I de muncă, reclamantul a ieşit la pensie la împlinirea vârstei de 50 ani (vârsta standard de pensionare fiind de 62 ani). Recalcularea drepturilor de pensie s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei, cu respectarea Legii nr. 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2005. Sub acest aspect, decizia de recalculare din 23 septembrie 2005 se circumscrie unui atare cadru juridic, iar trimiterea la unele hotărâri din jurisprudenţă n-are vreo relevanţă juridică.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 29 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta recurentă nu a contestat nicio decizie de recalculare, ci s-a adresat în mod direct cu o cerere în constatare, în principal, prezumând că acest spor nu a fost avut în vedere la recalcularea pensiei şi de asemenea a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Tulcea să comunice Casei Judeţene de Pensii beneficiul acestui spor. Procedând astfel, recurenta doreşte să obţină efectele contestării deciziilor de recalculare şi desfiinţarea acestora fără însă a fi investit Tribunalul cu o cerere în acest scop.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 235/AS din 11 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Casa Judeţeană de Pensii C. trebuia să ia în calcul perioada de studii a reclamantului, în baza documentelor depuse de solicitant sau să pretindă dovezi suplimentare în cazul în care pe cele depuse le considera insuficient de lămuritoare. Prin urmare, în mod corect instanţa a dispus fructificarea acestei perioade, în baza documentelor care se găseau la dosarul administrativ la momentul calculării pensiei.
Efectuarea unui stagiu suplimentar, după data pensionarii, nu presupune recalcularea pensiei stabilită anterior ci adăugarea punctajului suplimentar obţinut, la cel stabilit iniţial, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 pct. 8 din lege.
În mod corect, atât expertul, cât şi instanţa de fond, s-au raportat la anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000, atât în ce priveşte stagiul de cotizare cât şi vârsta de pensionare, în raport de care, se stabilesc drepturile la pensie.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 205/AS din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu pot fi reţinute criticile recurentei sub aspectul nedovedirii unei perioade de 8 luni şi nici nu se impunea administratea unor probe în acest sens, deoarece nun e aflăm în stadiul de stabilire a punctajului ei în faza de executare a unei hotărâri judecătoreşti. În mod corect prima instanţă a anulat decizia nr. (...)/2.11.2007 în ce priveşte menţiunea referitoare la vechimea în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 194/AS din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Expertul a demonstrat prin calculul făcut de acesta că sporurile de vechime, sporul de condiţii deosebite, precum şi sporul pentru perioada de contribuţie după pensionare, nu au fost fructificate cu ocazia emiterii deciziei de pensie nr. (...)/15.09.2006, după cum nici perioada lucrată după data de 1.08.1994 nu a fost luată în calcul pentru stabilirea punctajului suplimentar. În lipsa dovezilor care să ateste faptul că acest calcul făcut de expert este greşit, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă raportului de expertiză.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 192/AS din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nefiind dovedite raporturile de muncă, în mod corect intimata nu a fost obligată la plata asigurărilor sociale, astfel că reclamanta, neavând un stagiu de cotizare realizat anterior datei naşterii copilului, conform art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 nu poate beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 6/CM din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul Constanţa a dat o justă soluţionare excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate C, astfel că hotărârea nu este criticabilă din această perspectivă, aceasta nefiind titularul obligaţiei ce constituie latura pasivă a raportului juridic dedus judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 144/AS din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În funcţie de importanţa distincţiilor prevăzute după caz la art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, renta lunară se calculează raportat fie numai la solda de grad a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N., fie la solda de grad şi solda de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N. şi în procentele prevăzute de aceste texte de lege. În cauză, U.D., fiind decorat cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă cu Spade”, beneficia de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent M.Ap.N., stabilită conform legii. Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 44/1994, reclamanta, în calitate de soţ supravieţuitor al veteranului de S., beneficiază de jumătate din indemnizaţia de veteran de S. şi din renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 64/AS din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împrejurarea că, în evidenţa pârâtei, la numărul de înregistrare 179/2003 este menţionată altă persoană şi nu reclamanta, nu poate echivala cu lipsa dreptului acesteia la pensia de invaliditate. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, nu i se poate imputa reclamantei neregulile constatate în evidenţele instituţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 95/AS din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul era scutit de obligaţia plăţii contribuţiei la asigurările de sănătate doar pentru veniturile realizate ca pensionar militar, astfel că pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate C în mod legal i-a comunicat obligaţiile de plată cu acest titlu.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2248/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2140/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2266/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamantă, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2263/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2262/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamantă, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2261/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamantă, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2260/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2142/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2141/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C nu este întemeiat, nici sub aspectul excepţiei de tardivitate, nici în privinţa apărărilor de fond. Astfel, obiectul acţiunii dedusă judecăţii îl reprezintă anularea deciziei nr. (...)/13.02.2007 emisă de pârâtă şi comunicată reclamantului la data de 10.04.2007, în raport de care formularea acţiunii la 9.05.2007, se încadrează în temeiul legal de 45 de zile, prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000.
Restrângerea dreptului persoanei pensionate în baza legislaţiei anterioare de a beneficia la recalcularea pensiei de anumite venituri, pentru care s-au achitat contribuţiile sociale, nu corespunde din punct de vedere al criteriului proporţionalităţii scopului legiuitorului de a extinde aplicarea principiilor Legii nr. 19/2000, între care se numără şi principiul contributivităţii [art. 2 lit. e)] şi asupra acestei categorii de pensionari.
2. Prin decizia nr. 2788/19.12.2006 a Curţii de Apel Cluj, a fost respinsă în mod irevocabil acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii C, stabilindu-se că în baza de calcul a pensiei reclamantului au fost incluse suma de 57 lei/lună în perioada 1.07.1956-1.07.1991 şi suma de 75 lei/lună în perioada 1.07.1985-1.01.1991. Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat îl împiedecă pe reclamant să repună în discuţie aspecte trecute în puterea lucrului judecat, interdicţia menţionată operând indiferent de obiectul litigiului.
Reclamantul nu s-a prevalat în faţa primei instanţei de adeverinţa nr. 1161/9.03.2007 emisă de S.C. N.-J. S.A, ceea ce rezultă din analiza acţiunii introductive şi a cererii adresate pârâtei, astfel încât nu se confirmă pretinsa omisiune a cercetării unui mijloc de probă şi a pronunţării asupra unei cereri, iar art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ. prohibeşte formularea unor cereri noi în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1814/R din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod legal s-a reţinut că intimata Casa Judeţeană de Pensii C a acordat prin Decizia nr. (...)/8.05.2007 drepturile de pensie recurentului începând cu data 8.05.2007, respectându-se astfel dispoziţiile art. 83 alin. (4) lit. b) din Legea 19/2000 care prevăd că drepturile de pensie ale persoanelor care solicită pensie anticipată parţială după expirarea termenului de 30 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, se acordă de la data depunerii cererii, dar nu înainte de încetarea calităţii de asigurat în cazul celor care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă.
Referitor la susţinerile recurentului în sensul că intimata SC S. SA nu i-a predat carnetul de muncă cu întârziere, se reţine că această întârziere nu îi este imputabilă, deoarece aşa cum rezultă din Adresa nr. 6543/11.09.2007 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse – Inspecţia N. – carnetele de muncă ale angajaţilor intimatei au fost predate Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale în temeiul art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1699/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea reţine că potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau printr-un act începător de executare. Notificarea invocată de către recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile limitativ prevăzute de textul legal sus indicat astfel că nu se poate reţine că în cauză ar fi intervenit întreruperea cursului prescripţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 792 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a soluţionat greşit litigiul de faţă prin reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Astfel, în prezentul dosar, reclamanta recurentă a solicitat C.J.P. H obligarea la plata pensiei pe lunile iunie, august şi septembrie 2007, aşa cum rezultă din cererea introductivă de instanţă, cu acordarea de dobânzi, rata inflaţiei şi cheltuieli de judecată. În schimb, în dosarul nr. (...) al Tribunalului Hunedoara în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1017/LM/2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat, prin decizia civilă nr. 400/7.04.2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei C.J.P. H la plata pensiei pe luna iunie 2007 şi dobânda aferentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1179 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a principiilor de drept aplicabile speţei, intuind intenţia legiuitorului care prin adoptarea O.U.G. nr. 100/2007 a clarificat statutul juridic al actualizării pensiei de serviciu modificând textul iniţial al art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în sensul că dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, magistratul îşi poate păstra în plată pensia avută până la acea dată. Faptul că după actualizare a rezultat o pensie mai mică ce nu poate fi pusă în plată datorită menţinerii în plată a celei anterioare, al cărei cuantum este mai mare nu înseamnă o neaplicare a unor prevederi legale exprese, ci incidenţa teoriei dreptului câştigat, principiu ce nu poate fi înfrânt de nicio normă sau mai bine zis de nicio interpretare contrară interesului beneficiarului şi raţiunii pentru care s-a instituit acest sistem de pensii şi s-a creat instituţia actualizării.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 563 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ceea ce invocă revizuienta prin intermediul motivelor de recurs vizează o eventuală greşeală de judecată şi nu înscrisuri noi descoperite după pronunţarea hotărârii atacate cu revizuire. De asemenea, în speţă nu este incidentă nici teza a II-a a aceluiaşi articol de lege, câtă vreme hotărârea a cărei revizuire se cere nu se întemeiază pe hotărârea unei instanţe, care să fi fost desfiinţată sau modificată. Nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ. nu sunt incidente speţei, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1091 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi reclamantul mai formulează o cerere prin care arată că nu înţelege să se judece după normele ce reglementează litigiile de asigurări sociale, instanţa nu pune în discuţia părţilor natura juridică a pricinii şi trece la calificarea acesteia numai după închiderea dezbaterilor, prin intermediul considerentelor sentinţei, fără a-i da posibilitatea reclamantului să decidă dacă aceasta este într-adevăr voinţa sa. Prin aceasta prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, principiu în virtutea căruia partea poate dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare. Cât timp instanţa nu a înţeles să facă aceste clarificări, Curtea nu poate stabili dacă instanţa a fost legal constituită şi dacă s-a respectat competenţa materială a instanţelor, cu consecinţe şi asupra căilor de atac ce pot fi promovate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 810 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorul s-a adresat instanţei de judecată, însă competenţa de soluţionare a acesteia revine, potrivit disp. art. 156 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 19/2000, instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul. Prin urmare, instanţa competentă a soluţiona prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale – astfel că prima instanţă în mod corect şi-a declinat competenţa.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 274/M din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză este incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu răspunde în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de reclamant, neanalizând apărările ambelor părţi, şi nici nu s-a ţinut cont de recomandările date de Curte prin decizia de casare, situaţie ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1455 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cazul în care în urma unui control se constată deficienţe în ceea ce priveşte derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menţinut acelaşi grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidităţii, efectele producându-se numai pentru viitor.
Recurenta a susţinut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deşi nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziilor asupra capacităţii de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar. În consecinţă, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existenţa unor deficienţe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă M nu poate justifica anularea deciziilor asupra capacităţii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1991 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate constitui „demisia” modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părţi deoarece în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 Codul Muncii. Nu există notificarea scrisă din partea reclamantei, comunicată angajatorului prin care să-i aducă la cunoştinţă demisia sa ca act unilateral de voinţă a salariatului. Instanţa de fond a dispus corect asupra drepturilor salariale restante neîncasate de reclamantă pe perioada cuprinsă între data concedierii (12.01.2008) şi data reintegrării (7.04.2008) drept pentru care motivul de recurs cu privire la repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii dispoziţiei de concediere ulterior revocată, este nefondat.
2. Dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 ca temei juridic pentru calcularea cuantumului diurnei pretinse de reclamantă nu se aplică în speţă deoarece acest act normativ reglementează drepturile la diurnă, dar numai pentru anumite categorii de personal, şi pentru anumite activităţi care nu se aplică în speţa de faţă.
3. Cu privire la cuantumul cheltuielilor de avocat dispuse de instanţa de fond pentru reclamantă, instanţa constată că în mod corect s-au aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Pe de altă parte pretenţiile reclamantei fiind admise în parte devin aplicabile dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
4. Este adevărată existenţa convenţiei părţilor cu privire la plata de către angajat a sumelor ce reprezintă depăşirea plafonului pentru convorbirile telefonice, însă dovada cuantumului sumei pretinse nu este obiectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 968/M din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta-intimată nu a dovedit, deşi avea obligaţia conform art. 287 Codul Muncii, că a efectuat cercetarea prealabilă a faptei pentru care a fost sancţionată recurenta-reclamantă. Astfel, deşi în decizia de sancţionare se menţionează că s-a desfăşurat o anchetă disciplinară, în cauză nu s-a dovedit acest aspect, din procesul verbal încheiat de avocatul recurentei la data la care aceasta a fost convocată pentru cercetarea disciplinară rezultând că nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea care i se aduce şi nu i s-a dat posibilitatea să prezinte probe în susţinerea apărărilor sale.
Deoarece analizarea cerinţelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condiţiile în care s-a reţinut că decizia de sancţionare este nulă absolut nu se vor analiza susţinerile recurentei referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.
În ceea ce priveşte Decizia de imputare nr. 1/10.08.2006, Curtea reţine că după intrarea în vigoare a Codului muncii actual (01.03.2003), răspunderea materială a angajaţilor se face în condiţiile art. 270 din Codul Muncii, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. În consecinţă, decizia de imputare emisă de intimată este nulă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2317/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordinului nr. 1470/2005 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale în unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, în sensul celor comunitate contestatorului de Autoritatea de Sănătate Publică M, acesta, pentru a ocupa postul solicitat, trebuia să se prezinte la concurs. Refuzul de participare la un concurs ce se desfăşura conform legii nu-l îndreptăţeşte pe contestator să susţină că are dreptul de a ocupa postul fără concurs.
Poba prin audierea de martori nu ar fi fost concludentă, deoarece raporturile juridice dintre părţi erau suficient lămurite şi chiar dacă între părţi ar fi existat o înţelegere de genul celei expuse de către reclamant ea nu poate fi protejată de către instanţa de judecată şi nu i se poate da eficienţă atâta timp cât contravine prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Ordinului nr. 1470/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2321/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a acordat prima de concediu aferentă anilor 2004-2005 fără temei legal întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe care şi-a întemeiat reclamantul pretenţiile, se referă la anul 2006.
Prin înscrisurile depuse la filele 8-18 în dosarul nr. (...) al Curţii de Apel Oradea, pârâta a dovedit că a plătit reclamantului suma de 1.541 lei cu titlu de salarii restante şi 54, 05 lei cu titlu de regularizare impozit. Aceste plăţi fiind făcute după promovarea acţiunii, însă anterior pronunţării sentinţei atacate, astfel încât obligaţia pârâtei s-a stins prin plată.
Considerentele reţinute de prima instanţă în legătură cu dreptul reclamantului la plata celor 6 salarii compensatorii sunt temeinice şi legale. Dreptul la plăţi compensatorii în cazul disponibilizării colective este reglementat de art. 82 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar acordarea acestuia nu poate fi condiţionată de realizarea sarcinilor de producţie astfel cum pretinde pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2233/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea într-o instituţie de învăţământ preşcolar, lucrând direct cu copiii, ceea ce conferă conduitei sale o gravitate sporită în raport de posibilele consecinţe ale acţiunilor sale asupra dezvoltării intelectuale ale copiilor.
Reclamanta a mai fost sancţionată disciplinar anterior cu avertisment şi reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de 3 luni, ceea ce reflectă incapacitatea reclamantei de a-şi adapta conduita exigenţelor specifice activităţii sale, constituind şi un criteriu negativ ce contribuie la aplicarea unei sancţiuni mai severe.
Faptele imputate reclamantei au ca element constitutiv al laturii subiective intenţia, putând fi săvârşite numai în această modalitate a vinovăţiei care presupune conştientizarea consecinţelor încălcării repetate a obligaţiilor de serviciu, astfel sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este cea adecvată, nefiind necesară aplicarea graduală a celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de Legea nr. 128/1997.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2259/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind încălcate dispoziţiile legale referitoare la intervalul minim de timp dintre convocare şi cercetarea prealabilă, precum şi cele privind menţionarea obiectului cercetării prealabile menite să asigure respectarea dreptului la apărare al salariatului şi prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, Curtea constată că decizia de concediere emisă în urma unei cercetări prealabile nelegale este nulă absolut, conform art. 76 Codul Muncii.
În aplicarea art. 78 alin. (2) Codul Muncii, la cererea reclamantului se impune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior. În fine în baza art. 78 alin. (1) Codul Muncii, pârâta va fi obligată la plata integrală a drepturilor salariale către reclamant de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării sale, despăgubiri ce vor fi indexate, majorate şi actualizate. Dispoziţia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale a fost respinsă, deoarece nu s-a făcut dovada lezării unui drept subiect personal prin măsura concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2217/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Argumentele invocate de recurent în apărarea sa nu sunt pertinente şi concludente, deoarece chiar dacă ar fi reale nu determină reţinerea unei stări de fapt diferite de cea care a stat la baza sancţionării sale.
2. Nu se confirmă pretinsa viciere a consimţământului reclamantului la recunoaşterea săvârşirii faptei în faza cercetării prealabile, neexistând probe în acest sens. Mai mult, chiar dacă s-ar înlătura această recunoaştere din ansamblul probator, declaraţiile martorilor, H.E. şi S B. justifică sancţionarea reclamantului.
3. Este irelevantă, în raport de obiectul cauzei, susţinerea reclamantului referitoare la prestarea unei alte acţiuni decât cea care îi revenea conform contractului individual de muncă.
4. Tot astfel, este nefondată aprecierea recurentului asupra nelegalităţii măsurii decăderii sale din beneficiul probei testimoniale cu martorul H.L., având în vedere că reclamantul avea obligaţia, conform art. 142 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 201 şi 202 C. proc. civ., de a asigura prezenţa unui interpret de limba U. pentru audierea acestui martor care nu cunoaşte limba română. Cererea reclamantului de admiterea a probei testimoniale în recurs este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2203/R din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală în ceea ce priveşte anularea Deciziei 519/27.03.2008 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă al recurentului. Astfel, în mod judicios s-a reţinut ca fiind încheiat pe durată determinată, Contractul individual de muncă al recurentului a încetat la expirarea termenului pentru care a fost încheiat conform art. 56 lit. j) din Codul Muncii.
2. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 60 din Codul muncii referitoare la interdicţiile cu caracter temporar aplicabile în cazul concedierii întrucât contractul individual de muncă al recurentului a încetat, iar cele două instituţii sunt distincte.
3. În ceea ce priveşte necercetarea fondului de către prima instanţă, Curtea reţine că tribunalul a omis să analizeze toate petitele invocate de către reclamant, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient. Prin cererea înregistrată în 19.05.2008 (fila 38 dosar fond) reclamantul E.E. şi-a completat acţiunea solicitând obligarea intimatei şi la plata contravalorii vizitelor medicale şi a transportului pentru efectuarea acestor vizite medicale necesare în vederea încheierii contractului individual de muncă, iar prima instanţă nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2169/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Starea de fapt a fost reţinută corect de către prima instanţă, în concordanţă cu probele administrate. Fapta în sine, nescanarea unui produs, nu este contestată ci doar interpretarea care se dă acesteia. Este de esenţa postului reclamantei de a observa ce anume doresc să cumpere clienţii şi ce produse au în mână, dacă au astfel de produse, nu întotdeauna existând scopul sustragerii de către clienţi, fiind posibilă şi neatenţia lor.
2. Nu se poate afirma că sancţiunea nu ţine cont de gradualitate şi că ar contraveni Codului muncii atâta timp cât alegerea şi aplicarea sancţiunii este o chestiune de apreciere iar nu una imperativă iar reclamanta a achiesat la alegerea acestei sancţiuni pentru acel tip de faptă prin semnarea de luare la cunoştinţă despre regulamentul intern.
3. O ultimă critică adusă sentinţei atacate se referă la excepţia nulităţii absolute a deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) din Codul Muncii. Curtea reţine că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. (2) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2161/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. astfel cum este invocat de către recurenţi are ca ipoteză descoperirea după pronunţarea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Descoperirea antecedentelor penale ale angajatului, menţionate în certificatul de cazier judiciar, cu ocazia reintegrării sale în funcţie în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu se subsumează condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2098/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care concedierea intimatei E.N.H. a fost dispusă în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii care se referă la desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, iar conform art. 78 alin. (2) din Codul muncii la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, a constata într-o cerere de revizuire că postul ocupat de intimată nu există ar însemna nerespectarea dispoziţiei legale imperative menţionate anterior.
Scopul promovării revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este obţinerea contravalorii lucrului care nu mai există, deci a obligaţiei alternative a celei de predare a bunului care a dispărut. Or, este evident că nu există o obligaţie alternativă reintegrării pe postul avut anterior concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2105/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 57/30.06.1993 este lovită de nulitate absolută pentru lipsa consimţământului angajatului şi pentru lipsa acordului organului colectiv de conducere ales al sindicatului. Un prim efect al nulităţii deciziei menţionate constă în înlăturarea înregistrării sale în carnetul de muncă, pentru asigurarea conformităţii dintre realitatea juridică şi evidenţa scriptică privind raporturile juridice de muncă, potrivit Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. Ca efect secundar al constatării nulităţii absolute a deciziei nr. 57/30.06.1993, precum şi în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 şi a art. 11 din Legea nr. 54/2003, care dispune în acelaşi sens, Curtea de Apel constată că pe perioada 01.05.1993-03.01.2006, cât a fost preşedinte al sindicatului, reclamantul şi-a păstrat funcţia de inginer la Biroul P.P.U.P. Tehnic la S.C. T. S.A, această activitate încadrându-se în grupa I de muncă. De asemenea, se impune în al treilea rând, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 care reglementează drepturile salariatului la revenirea postul avut anterior, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, începând cu data de 03.01.2006, când i-a încetat mandatul în organizaţia sindicală.
Nu sunt însă fondate criticile recurentului privind încălcarea garanţiilor sale procesuale deoarece durata de soluţionare a cauzei a fost influenţată de complexitatea sa, de modificările legislative intervenite şi nu în ultimul rând de conduita reclamantului care şi-a modificat acţiunea în repetate rânduri.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2055/R din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a luat la cunoştinţă despre fapta reclamantului în data de 08.10.2008 deci în cadrul termenului de 6 luni de la săvârşirea faptei.
Reclamantul se află în conflict de interese, având în vedere că o parte a aceleaşi activităţi ce face obiectul pârâtei a fost cedată unui terţ, SC J.U. SRL, prin contractul nr. 201/(...) iar apoi reclamantul a încheiat cu SC J.U. SRL un contract de muncă pentru aceste servicii. În acest fel pârâta plătea către SC J.U. SRL lucrările efectuate de către reclamant în timpul programului de muncă la pârâtă iar reclamantul era plătit atât pentru programul de muncă la pârâtă cât şi pentru serviciul efectuat pentru SC J.U. SRL, în fapt pentru aceaşi muncă fiind plătit de două ori, în mod incorect.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1984/R din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerea recurentului conform căreia a făcut dovada că în zilele în care i s-a imputat absenţa nemotivată a fost prezent la locul de muncă nu este fondată, condica de prezenţă semnată de recurent în zilele respective conţinând şi menţiunile intimatei din care rezultă că de fapt, recurentul nu a fost prezent în zilele de 13-15.12.2005, iar în ziua de 7.12.2005 a absentat nemotivat 4 ore.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1950/R din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod legal prima instanţă a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 372/24.01.2008, în condiţiile în care această măsură s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii. De asemenea, în condiţiile în care s-a dispus anularea concedierii, în mod temeinic prima instanţă a dispus, la solicitarea reclamantei reîncadrarea acesteia pe postul deţinut anterior, dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii stipulând expres obligaţia instanţei de a dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere nelegal.
2. În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.02.2008 şi până la încadrarea efectivă în funcţie, Curtea reţine că recurenta nu a dovedit că începând cu acea dată reclamanta a beneficiat de concediu şi indemnizaţie de maternitate.
3. În condiţiile în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea pe baza unui contract individual de muncă [art. 1 alin. (1) lit. A) din O.U.G. nr. 158/2005] în mod legal prima instanţă a obligat angajatorul la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 03.09.2007-31.01.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1945/R din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta, atunci când a emis decizia de concediere, nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, nu a precizat termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competenta la care sancţiunea poate fi contestată, aceste menţiuni fiind obligatorii, nemenţionarea lor atrăgând sancţiunea nulităţii respectivei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1914/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a încălcat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, care impun în mod imperativ, sub sancţiunea nulităţii absolute, precizarea prevederilor din regulamentul intern, care au fost încălcate de salariat. Pârâta nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a indica instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, contrar art. 268 alin. (2) lit. f) Codul Muncii, care instituie şi pentru acest motiv sancţiunea nulităţii absolute care nu poate fi acoperită conform regulilor specifice regimului juridic al nulităţii absolute.
Reclamanta este astfel îndreptăţită să beneficieze de plata drepturilor salariale de la 03.07.2007 până la 15.09.2007, prima de vacanţă, prevăzută de art. 58 din Contractul Colectiv de Muncă, indemnizaţia de concediu de odihnă, în raport de perioada 03.07.2007-15.09.2007, considerată ca lucrată, contravaloarea tichetelor de masă şi cheltuielile de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1859/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii este obligată să plătească cheltuieli de judecată. Întrucât prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, instanţa era datoare a face aplicarea art. 274 şi urm. din C. proc. civ., recursul reclamantei, în principiu, fiind admisibil.
2. Decizia de concediere fiind nulă, temeinicia ei nu a fost verificată de prima instanţă şi nu poate constitui obiect al verificării nici a temeiniciei sentinţei, sub acest aspect, motivul de recurs vizând constatarea nulităţii deciziei nefiind fondat. În ceea ce priveşte însă, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând ore suplimentare, contravaloarea tichetelor de masă şi restituirea garanţiei urmează a se admite recursul şi a casa hotărârea, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1841/R din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum rezultă din decizia contestată, contractul individual de muncă al recurentului a încetat conform art. 55 lit. b) Codul Muncii, ca urmare a acordului părţilor, şi nu ca urmare a concedierii angajatului, cele două noţiuni fiind distincte. De asemenea, contractul individual de muncă a încetat la data solicitată de recurent, respectiv 22.11.2007, dispoziţiile art. 55 lit. b) Codul Muncii care prevăd că data încetării contractului se stabileşte prin acordul părţilor, fiind respectate şi din acest punct de vedere.
În ceea ce priveşte răspunsul Inspectoratului Teritorial de Muncă C, se constată că în cuprinsul Adresei nr. 1821/06.02.2008 se face referire la demisia recurentului, deşi acesta a solicitat încetarea contractului individual de muncă conform acordului părţilor şi, oricum acest răspuns a fost emis la solicitarea recurentului, pe baza datelor furnizate de acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1750/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 151 C. proc. civ. „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri”, iar raţiunea acestei dispoziţii legale este tocmai respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În condiţiile în care aşa cum s-a arătat chiar de către recurent excepţiile tardivităţii şi nulităţii au fost puse după reluarea dezbaterilor în discuţia părţilor, se apreciază că primul motiv de recurs nu este întemeiat.
2. În condiţiile în care nu s-a reţinut tardivitatea emiterii deciziei de concediere în raport de absenţele nemotivate ale reclamantului (pentru această faptă constându-se nulitatea deciziei de concediere), nici critica referitoare la admiterea în mod greşit a excepţiei tardivităţii deciziei de concediere raportat la fapta indicată de recurentă nu este întemeiată.
3. Contrar celor invocate în recurs prima instanţă a reţinut că reprezentanţii societăţii nu se aflau la locul stabilit pentru efectuarea concilierii, însă acest considerent a fost menţionat în mod subsidiar, întrucât cu privire la faptele pentru care a fost convocat pentru cercetarea prealabilă s-a reţinut tardivitatea emiterii deciziei de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1694/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a respectat dispoziţiile legale la emiterea deciziei atacate, anume dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) Codul Muncii care prevede că se desface de drept contractul de muncă la data comunicării deciziei de pensionare. Nu a fost vorba de nicio disponibilizare, care este reglementată de cu totul alte norme, ci de o încetare de drept a contractului de muncă, chiar dacă în preambulul deciziei pârâta a menţionat şi considerente ce ar putea să sugereze şi alte implicaţii, partea următoare la art. 1 este clară şi chiar reclamantul putea să se lămurească prin lectura art. 56 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii.
În ce priveşte sporul de 10% pentru activitatea de control aferent perioadei 01.02.2008-15.10.2008 Curtea reţine că acesta i se cuvine reclamantului deoarece munca reclamantului consta chiar în aceste atribuţii de control, după cum reiese din fişa postului depusă în dosarul de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1494/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate reţine incidenţa motivului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. întrucât faptul că un judecător a soluţionat litigii în care s-au invocat aceleaşi probleme de drept nu înseamnă că acesta şi-a exprimat părerea în legătură cu pricina care se judecă.
2. În mod judicios instanţa de rejudecare a reţinut că intimata a procedat la concedierea individuală a recurentei, decizia de concediere a recurentei fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii, în condiţiile în care prin Hotărârea Consiliului de administraţie al pârâtei din 18 ianuarie 2006 s-a stabilit că se impune reorganizarea societăţii şi al personalului angajat, având în vedere necesitatea achiziţionării de autobuze noi, echipate cu sisteme de validare a biletelor de călătorie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că art. 60 alin.1 lit. a) Codul muncii interzice în mod expres concedierea salariaţilor „pe durata incapacităţii temporară de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”, Curtea constată că decizia de concediere este nelegală, contravenind dispoziţiei legale menţionate. Ca efect al nulităţii deciziei de concediere, reclamanta este îndreptăţită conform art. 78 alin. (2) Codul Muncii, să fie reintegrată în postul deţinut anterior (asistent manager) şi să beneficieze, conform art. 78 alin. (1) Codul muncii de drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate, începând cu data de 01.08.2007 şi până la reintegrarea sa efectivă.
În schimb, cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este apreciată şi de către Curtea de Apel ca nefondată, nefiind probată lezarea unui drept subiectiv cu caracter nepatrimonial (în speţă, reputaţia) prin măsura concedierii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1447/R din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit excepţia a fost denumită de reclamantă, ca şi de instanţa de fond de altfel, ca fiind o excepţie de tardivitate deoarece aceasta este eventual o excepţie a nulităţii respectivei decizii câtă vreme decizia trebuia emisă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre emiterea faptei, fiind un termen imperativ ce trebuie respectat obligatoriu, iar sancţiunea în speţă era nulitatea. Cât timp sancţiunea era nulitatea reiese că aceasta era o critică adusă deciziei şi trebuia să fi fost analizată odată cu fondul cauzei, atunci când se analizau toate criticile adus deciziei de concediere.
Lipsa semnăturii echivalează cu lipsa încheierii, iar lipsa încheierii în care trebuie consemnate dezbaterile, duce la nulitatea hotărârii, pentru că este imposibilă exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs neputând verifica toate împrejurările privitoare la modul cum au decurs dezbaterile.
Prin prisma celor de mai sus este indiferent că instanţa a respins excepţia tardivităţii, a fixat noi termene de judecată şi a soluţionat cauza pe un alt temei, deoarece garanţiile procesuale trebuie asigurate la toate momentele decisive, unul dintre acestea fiind şi termenul din data de 22.11.2007. Prin urmare garanţiile procesuale se analizează dacă au fost asigurate la momentul discutării unor excepţii cum sunt cele prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., iar nu la un moment ulterior sau în funcţie de faptul că o astfel de excepţie a fost respinsă şi s-a dispus continuarea procesului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1446/R din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât în perioada 11.10.2007-18.01.2008 recurentul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă (aşa cum rezultă din certificatele de la filele 28-35 dosar fond) contractul său individual de muncă a fost suspendat de drept conform art. 50 lit. b) din Codul Muncii. De asemenea, decizia de concediere nu şi-a mai produs niciun efect, în condiţiile în care recurentului i s-a achitat indemnizaţia pentru concediul medical de care a beneficiat, respectiv de salariu pentru zilele în care a prestat activitate (filele 49-53 dosar fond).
Contrar susţinerilor recurentului, contractul său individual de muncă nu a încetat ca urmare a concedierii în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, ci pentru că a expirat termenului pentru care a fost încheiat conform art. 56 lit. j) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1422/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi reclamantul susţine că pârâta i-a smuls prin violenţă consimţământul la încetarea contractului individual la muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii, nu a dovedit acest aspect care, fiind o împrejurare de fapt, putea fi probată prin orice mijloc de probă. Un convocator şi întocmirea unui referat cuprinzând neregulile constatate cu privire la activitatea reclamantului nu poate întemeia prezumţia unui rău de natură publică de natură a fi asimilat elementului obiectiv al violenţei.
Existenţa unei decizii de imputare având acelaşi număr cu decizia prin care s-a dispus încetarea raporturilor juridice de muncă între părţi nu reprezintă un motiv de nulitate, neexistând un temei legal în legislaţia muncii în acest sens. Decizia de imputare având acelaşi număr a fost anulată de către instanţa de judecată, ceea ce are semnificaţia înlăturării sale din circuitul civil, conform principiului „actul nul nu produce efecte”.
Deşi reclamantul a căzut în pretenţii în sensul art. 274 C. proc. civ., fiind-i respinsă acţiunea, prin hotărârea recurată nu au fost acordate pârâtei cheltuielile de judecată solicitate prin întâmpinare şi dovedite prin chitanţa de atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 800 lei).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1188/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect însă a reţinut prima instanţă, intimata începând cu anul 2006 se află într-o situaţie economică dificilă, Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând să ia măsurile necesare în vederea încetării activităţii.
Cu ocazia întâlnirii între directorul general şi liderii de sindicat din subunităţi s-a stabilit ca şi criteriu de bază al disponibilizării luarea măsurii în primul rând faţă de persoanele care cumulau pensia cu salariul, începând cu data de 15.10.2007. Reclamantul fiind în această situaţie de angajat care cumulează pensia cu salariul, în mod justificat a fost disponibilizat cu ocazia primei reduceri de personal, iar faptul că a deţinut o funcţie în sindicat nu constituie un motiv care să atragă nulitatea deciziei de concediere, întrucât în decizia nr. 164/2007 menţionată anterior, s-a arătat expres că cei aflaţi în situaţia reclamantului urmează să fie disponibilizaţi indiferent de postul ocupat.
În ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz, acest motiv nu subzistă, în aceeaşi decizie emisă de directorul unităţii şi necontestată stabilindu-se că data de la care încep disponibilizările este cea de 15.10.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1158/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Coroborând conţinutul demisiei, în care se afirmă că ar fi fost determinată de „vina angajatorului”, cu pretenţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.062, 50 lei reprezentând bonusul aferent lunii august 2007, cu însăşi lipsa constatată la predarea monetarului aferent lunii august care a fost de 1.062, 50 lei, se poate deduce că reclamantul văzând că nu-i este plătit bonusul cuvenit pentru vânzările din luna august, a decis să-şi de-a demisia.
Interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că părţile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări şi că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonus în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. 8 Codul Muncii, este corectă.
În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăţia contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societăţii, însă acest aspect nu a fost reţinut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este lipsit de relevanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1159/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul a solicitat instanţei să dispună modificarea temeiului juridic al încetării raporturilor sale de muncă cu societatea pârâtă, având în vedere că aceasta a dispus această măsură în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii, deşi, aceasta s-a datorat reducerii postului său iar în urma emiterii eronate a deciziei reclamantul nu are drept la şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1102/R din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 9/17.11.2006, corect a reţinut instanţa de rejudecare nelegalitatea acesteia, prin prisma art. 267 alin. (1) C.N., statuând că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile art. 267 alin. (2) C.N. Decizia nr. 9/17.11.2006, emisă de pârâtă, fiind făcută cu încălcarea art. 267 alin. (1) şi (2) C.N., în mod corect s-a constatat nulitatea ei.
În absenţa oricărui document care să facă dovada clară şi indubitabilă a achitării drepturilor salariale şi a plăţii concediului de odihnă neefectuat, reclamantei în calitate de angajată a SC I. S. SRL, i se cuvine cordarea acestor drepturi. În ce priveşte perioada pentru care subzistă în sarcina pârâtei această obligaţie, din probele administrate, reiese că aceasta se încheie începând cu data de 26.10.2006, dată de la care reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1076/R (1031) din 20 mai 2008)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Conducerea societăţii era îndreptăţită să aplice sancţiunea disciplinară doar până la data de 26 aprilie 2007, iar decizia a fost emisă peste acest termen, abia la data de 23.05.2007.
Ca o consecinţă a acestei măsuri, în raport şi de dispoziţiile art. 269 Codul muncii pârâta va fi obligată să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data concedierii şi până la data de 7 februarie 2008, actualizate cu indicele de inflaţie
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1031/R (1031) din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Absenţa nemotivată timp de 14 zile reprezintă o abatere gravă care justifică desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în sensul art. 61 lit. a) Codul Muncii. Reclamantul nu a depus un certificat medical care să-i justifice lipsa pe perioada 31.03.2006-14.04.2006, astfel că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă luată de pârâtă a fost întemeiată.
Reclamantul-recurent nu contestă starea de fapt reţinută, motivând-o însă, pentru prima oară în recurs, prin aceea că pârâta ar fi refuzat să-l reprimească la locul de muncă după ce fusese în concediu medical. Această apărare a reclamantului nu poate fi reţinută, întrucât nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă şi nici invocată până în prezent.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1033/R (1033) din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a interpretat că cererea contestatorului este o demisie fără preaviz, în sensul dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul muncii şi această demisie a operat începând cu 18.09.2007. Interpretarea dată de prima instanţă, în sensul că părţile au convenit să se plătească angajatului un bonus din vânzări şi că pârâta nu a plătit reclamantului acest bonul în luna august 2007, ceea ce justifica demisia fără preaviz conform art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este corectă. Fiind un act unilateral de voinţă al salariatului prin care încetează contractul individual de muncă, iar în ce-l priveşte pe reclamant fără obligaţia de a respecta un preaviz, faptul că după data de 18.09.2007 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, este lipsit de consecinţe tocmai pentru încetarea contractului de muncă.
În motivele de recurs pârâta afirmă că vinovăţia contestatorului ar consta în sustragerea unor sume de bani din gestiunea societăţii, însă acest aspect nu a fost reţinut ca temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă şi câtă vreme s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 79 alin. (8) Codul Muncii, este lipsit de relevanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1038/R (1038) din 13 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
Curtea apreciază că emiterea unei noi decizii de concediere prin care se modifică termenul de la care operează desfacerea contractului individual de muncă al intimatului-reclamant are natura unei revocări a deciziei iniţiale, urmată de emiterea unei noi decizii, prima decizie fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii, respectiv pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat de concediu medical.
Pentru a fi valabilă, a doua decizie de concediere trebuie să conţină toate elementele prevăzute de lege. Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Decizia de concediere nr. 42/11.04.2007 este nelegală întrucât nu conţine toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 74 alin. (1) din Codul Muncii, respectiv motivele care determină concedierea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 960/R din 6 mai 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Decizia de concediere nu se conformează exigenţelor imperative reglementate de art. 267 şi 268 Codul Muncii. Deşi decizia datează din 10 septembrie 2007, reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă ulterior acestei date, respectiv la data de 13 septembrie 2007. Decizia de concediere nu respectă pe deplin cerinţa descrierii faptei imputate reclamantului sub aspectul determinării temporale a acesteia, menţionându-se doar că a părăsit locul de muncă, fără a se indica perioada absenţei, ceea ce constituie motivul de nulitate, prevăzut la art. 268 alin. 2 lit. a) Codul Muncii.
2. Aprecierea recurentei că reclamantul, fiind în culpă pentru încetarea raporturilor juridice de muncă dintre părţi, nu mai poate solicita compensarea concediului de odihnă neefectuat, contravine principiilor elementare ale dreptului muncii care, prin art. 37 şi art. 139 alin. (2), interzic renunţarea de către salariaţi la drepturile recunoscute prin lege.
3. În măsura în care decizia de concediere este nelegală, pârâtul-angajator nu este îndreptăţit să solicite daune materiale pentru încetarea raporturilor periodice de muncă, aceeaşi fiind situaţia în cazul încetării contractului individual de muncă prin demisie, care poate fi declarată în mod discreţionar de către angajat şi fără a fi motivată [art. 79 alin. (3) Codul Muncii].
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 944/R din 23 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
Reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtei, în data de 26.06.2007, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, faptul că este însărcinată, anexând în acest scop adeverinţa medicală. Art. 60 din Codul muncii prevede în mod expres că nu poate fi dispusă concedierea pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
Instanţa în mod corect a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de vânzător-gestionar şi a obligat Intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat, începând cu data de 27.07.2007 şi până la reintegrare, precum şi la plata sumei de 2500 lei reprezentând daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 940/R din 23 aprilie 2008, www.juriprudenta.org)
-
1. Art. 31 alin. (41) prevede posibilitatea încetării contractului individual de muncă pe durata nedeterminată sau la sfârşitul perioadei de probă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, în baza unei notificări scrise. Reiese din cuprinsul acestei dispoziţii că pentru a opera o încetare a unui contract de muncă pe acest temei trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o notificare scrisă, iar intenţia de încetare a raporturilor de muncă, ce poate aparţine oricăreia dintre părţi să fie exprimată pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă. În speţă, toate aceste condiţii sunt împlinite, iar în lipsa unor alte prevederi, reiese că această modalitate de încetare a raporturilor de muncă nu trebuie motivată şi nici precedată de o procedură similară celei prevăzute de art. 267 alin. (1) Codul muncii, aceasta fiind obligatorie doar pentru situaţiile de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului.
2. Conform art. 154 alin. (1) Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar în condiţiile în care la data de 31.08.2007 contractul reclamantei a încetat, aceasta nu mai poate pretinde drepturi salariale pentru perioada septembrie-decembrie 2007.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 957/R din 24 aprilie 2008)
-
Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul prin sentinţa recurată, decizia de concediere a reclamantului a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi fond impuse de lege. Astfel chiar dacă dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) Codul muncii prevăd că nu se poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificatul medical conform legii, în cazul din speţă, decizia de concediere contestată nu încalcă dispoziţiile legale arătate, măsura concedierii fiind aplicată doar la expirarea concediilor medicale, concedii pe care însă reclamantul nu le-a adus imediat la cunoştinţa conducerii pârâtei.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 925/R din 24 aprilie 2008)
-
Susţinerile recurentei în sensul că prin a doua decizie nu s-a dispus concedierea intimatului, ci numai s-a prelungit termenul de încetare a contractului individual de muncă, sunt apreciate ca neîntemeiate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, prima decizie a fost revocată.
De asemenea, contrar apărărilor recurentei se reţine că art. 60 din Codul Muncii instituie interdicţia concedierii salariaţilor în situaţiile expres reglementate, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor concedierii. Drept urmare, angajatorul nu poate dispune concedierea pe durata incapacităţii temporare de muncă, urmând să suspende efectele concedierii până după încetarea incapacităţii.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 788/R (877) din 16 aprilie 2008)
-
Fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare este conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ. de competenţa instanţei a cărei hotărâre se atacă. În cauză, întrucât se atacă o hotărâre a Curţii de Apel Cluj, competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare revine acestei instanţe.
Motivele invocate de contestator, care sunt o reiterare a motivelor de recurs, nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispoziţiile legale menţionate anterior, contestatorul urmărind de fapt reformarea hotărârii, ceea ce nu este posibil decât în recurs.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 839/R din 9 aprilie 2008)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 267 C.muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute de art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C.muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind printre altele în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea.
Cum, toate aceste elemente obligatorii lipsesc fără justificare din decizia de sancţionare emisă de pârâtă, pentru considerentele reţinute şi de tribunal, trebuie apreciat că măsura disciplinară luată împotriva reclamantului este nulă absolut, astfel că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 821/R (821) din 8 aprilie 2008)
-
Conform CCM încheiat la nivel de unitate, art. 40 lit. c) salariaţii unităţii trimişi în delegaţie vor beneficia de diurnă în valută în sumă de 400 Euro pe lună sau 13 Euro pe zi. Conform lit. n) din contractul individual de muncă reiese că acesta se completează cu dispoziţiile Codului muncii, şi ale CCM încheiat la nivelul angajatorului. Din coroborarea prevederilor evocate, reiese că diurna negociată este cea prevăzută în CCM, act ce completează contractul individual de muncă, cuantumul acesteia fiind de 400 Euro/lună sau 13 Euro /zi.
H.G. nr. 518/1995 constituie dispoziţia legală comună în materie de acordare a diurnelor, aplicabilă doar în situaţia în care părţile unui raport juridic de muncă nu încheie un contract care să conţină clauze cu privire la acest aspect, derogatorii de la dispoziţiile dreptului comun. Întrucât H.G. nr. 518/1995 nu este o prevedere legală imperativă, părţile pot conveni un alt cuantum al diurnei decât cel reglementat de acest act normativ.
Având în vedere cele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, sub aspectul înlăturării obligaţiei sale la plata diurnei în sumă de 2033 Euro în favoarea reclamantului.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 782/R din 1 aprilie 2008)
-
Motivul desfacerii contractului de muncă al reclamantului a fost acela că începând cu data de 10.07.2007, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, la vechiul său loc de muncă, pârâta nefăcând referire în decizia de desfacere a contractului de muncă la noul loc de muncă indicat în adresa nr. 4094 şi nici la refuzul de a opta pentru noul loc de muncă, ci în decizia de desfacere a contractului de muncă se menţionează locul de muncă al recurentului ca fiind V.C. iar nu Secţia Salubritate. Apărarea reclamantului că a lipsit deoarece a aşteptat comunicarea deciziei de transfer sau a celei de concediere nu poate fi primită faţă de cele de mai sus atâta timp cât pârâta nu a pus în aplicare cele din adresa nr. 4094.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 749/R din 26 martie 2008)
-
1. Prima instanţă a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Menţiunea din considerentele hotărârii în sensul că prin Decizia de sancţionare nr. 14B/(...) i s-a desfăcut reclamantului contractul individual de muncă este o eroare materială, lipsită de consecinţe juridice, în condiţiile în care este cuprinsă în partea din considerente referitoare la Sentinţa civilă nr. 1239/18.05.2007, care a fost casată în întregime.
2. Întrucât analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei, în mod corect prima instanţă, statuând că decizia contestată este nelegală, nu a mai analizat temeinicia acesteia, astfel încât nu se impune analizarea susţinerile din recurs referitoare la abaterile constatate prin decizie.
3. Prima instanţă era obligată să se pronunţe şi asupra drepturilor salariale restante şi a cheltuielilor de judecată care au fost acordate prin Sentinţa civilă nr. 1239/18.02.2007, hotărâre care a fost casată prin Decizia nr. 2079/R din 16.10.2007 a Curţii de Apel Cluj. Mai mult, susţinerile recurentei în sensul că a achitat deja sumele la care a fost obligată (în executarea hotărârii menţionate anterior) sunt aspecte relative la executarea hotărârii. Drept urmare, nici ultimul motiv de recurs invocat nu este întemeiat.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 769/R din 28 martie 2008)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 263 Codul muncii angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii sancţiuni disciplinare, iar faptele comise de reclamant întrunesc condiţiile abaterii disciplinare, definită în alin. (2) al articolului arătat, se constată că în mod legal instituţia pârâtă a dispus sancţionarea reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. De altfel, măsura dispusă de pârâtă se justifică cu atât mai mult că reclamantul nu se află la prima sa abatere el mai fiind sancţionat disciplinar aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 736/R din 25 martie 2008)
-
Potrivit art. 79 (1) Codul Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului, care printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea termenului de preaviz. În mod greşit s-a luat act de demisia reclamantei. Prin cererea înregistrată sub nr. 1538/27.09.2007 la sediul societăţii, reclamanta angajată nicidecum nu şi-a exprimat intenţia de a demisiona, ci şi-a exprimat acordul de a fi schimbată din funcţia de lucrător gestionar în cea de lucrător comercial.
Întrucât ulterior concedierii reclamanta a încheiat un alt contract de muncă, la un alt angajator, iar conform art. 78 alin. (2) Codul Muncii, repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii se face numai la solicitarea angajatului, în temeiul art. 312 pct. 9 C. proc. civ., instanţa va admite în parte recursul şi va modifica sentinţa sub aspectul datei până la care se impune reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, ca fiind 31.12.2007, dată până la care pârâta va fi obligată şi la plata drepturilor salariale aferente începând cu data emiterii deciziei nr. 1544/27.09.2007.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 741/R din 25 martie 2008)
-
Ipoteza avansată de către recurentă, că în cazul renunţării la unele petite sau în ipoteza admiterii doar în parte a acţiunii atunci şi cheltuielile de judecată ar trebui acordate doar în parte, nu are acoperire în textele ce reglementează instituţia cheltuielilor de judecată prevăzute la art. 274-277 C. proc. civ. Singurul caz reglementat de acordare a cheltuielilor parţiale este cel prevăzut de art. 276 C. proc. civ. când ambele părţi au formulat pretenţii şi ambele au fost admise doar în parte, ceea ce nu este cazul în speţă deoarece pârâta nu a formulat pretenţii. Cheltuieli parţiale mai pot fi acordate în cazul în care se admit doar anumite petite şi se acordă cheltuielile constând în taxele de timbru aferente acestor petite.
De asemenea procedura aplicabilă este cea prevăzută pentru îndreptarea erorii iar nu cea a recursului atâta timp cât este vorba de o greşeală cu privire la sumă, atâta timp cât nu s-a menţionat acordarea parţială a cheltuielilor de judecată ci acordarea acestora aşa cum au fost solicitate şi nici nu exista temei pentru acordarea parţială a cheltuielilor.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 706/R din 19 martie 2008)
-
1. Pârâta a respectat dispoziţiile legale citate, iar susţinerile reclamantului referitoare la necunoaşterea dispoziţiilor legale în materie şi a efectelor contractului individual de muncă pe durată determinată sunt infirmate pe de o parte de principiul conform căruia nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii, care este general obligatorie şi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin publicarea în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte de semnarea de către reclamant a actelor adiţionale, a căror clauze sunt extrem de clare în privinţa datei la care încetează raporturile juridice de muncă.
2. În privinţa celorlalte critici ale reclamantului Curtea constată că nu sunt pertinente şi concludente (nemulţumirile sale faţă de conducătorul pârâtei), neavând legătură cu obiectul cauzei, după cum nici referirile la nerespectarea legislaţiei muncii (neacordarea tichetelor de masă, efectuarea unor înregistrări greşite în carnetul de muncă) nu se regăsesc în obiectul acţiunii introductive.
3. Cererile reclamantului de acordare a daunelor morale şi de exercitare a unei acţiuni în regres sunt cereri noi formulate direct în recurs, contravenind aşadar dispoziţiilor art. 316, raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 646/R din 13 martie 2008)
-
Contrar afirmaţiilor recurentului, instanţa de judecată are posibilitatea de a reindividualiza sancţiunea aplicată salariatului şi de a o înlocui cu una mai uşoară, în raport de criteriile enunţate de art. 266 Codul Muncii (împrejurările săvârşirii faptei, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior), ceea ce este în acord cu practica judiciară şi cu doctrina în materie. Dacă s-ar accepta că rolul instanţei este a verifica doar legalitatea măsurii, iar angajatorul poate să aplice o sancţiune fără a recunoaşte posibilitatea instanţei de a cenzura împrejurările luării măsurii, liberul acces la instanţă al salariatului ar fi iluzoriu.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 496/R din 28 februarie 2008)
-
Litigiul se poartă cu angajatorul, care este persoana juridică Universitatea E.-E. C iar interogatorul a fost şi putea fi adresat doar acestei persoane juridice iar răspunsul a fost formulat de către organele de conducere ale persoanei juridice, care nu este în mod necesar rectorul ci poate fi şi o persoană care exercită atribuţii de conducere în lipsa acestuia.
Curtea reţine că reclamantul nici măcar nu a indicat numele martorilor, astfel că nu se poate afirma că ar fi făcut o propunere concretă de probă cu privire la acest aspect. În ce priveşte efectuarea unei expertize pentru dovedirea datei la care s-a semnat actul trebuie sesizat că proba nu este verosimilă deoarece în stadiul actual al ştiinţei criminalistice nu se poate determina cu o asemenea exactitate data semnării unui act în aceste condiţii de semnare recentă a acestuia.
Curtea constată că art. 31 din Codul Muncii nu conţine dispoziţii cu privire la modul de comunicare al notificării şi atunci în mod corect a constatat prima instanţă ca fiind aplicabile prin similitudine dispoziţiile art. 268 Codul Muncii, mai ales că însuşi reclamantul invocă apoi dispoziţiile art. 283 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 461/R din 26 februarie 2008)
-
Aşa cum rezultă din cercetarea disciplinară prealabilă nr. 7128/11.09.2007, reclamanta a recunoscut în întregime faptele pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară de concediere, motiv pentru care consideră că nu se impune a menţiona motivele pentru care au fost înlăturate apărările.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 469/R din 26 februarie 2008)
-
Litigiul de faţă este un conflict de drepturi iar obiectivul principal al acestuia, ce se desprinde şi din cea de-a doua decizie de casare nr. 1694 din 7 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, este de a stabili natura juridică a deciziei nr. 57/1993, respectiv dacă este o decizie de încetare sau suspendare a contractului individual de muncă a reclamantului, ori o decizie de transfer, dacă această decizie i-a fost comunicată potrivit legii, dacă este îndreptăţit la reintegrarea în muncă şi în raport de lămurirea acestor aspecte instanţa urmând să se pronunţe dacă reclamantul este îndreptăţit şi la pretenţiile salariale solicitate.
Instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 suspendând de drept judecata cauzei pendinte, în condiţiile în care acţiunea principală formulată de către reclamant nu este o acţiune în realizarea unei creanţe asupra pârâtei.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 413/R din 14 februarie 2008)
-
Cu toate că la data săvârşirii abaterii disciplinare, exista un raport de muncă ulterior a intervenit o hotărâre judecătorească ce a desfiinţat decizia prin care se stabilea obligaţia reclamantei de a se prezenta la acel loc de muncă, lipsind de efecte acea decizie şi pentru trecut şi pentru viitor, ca şi cum nu ar fi existat. Dacă nu mai poate produce efecte atunci pârâta nu o mai poate invoca. Deciziile din care decurge măsura concedierii au fost ele însele anulate, absenţa contestatoarei de la locul de muncă neputând atrage încetarea unor raporturi de muncă, care în drept există, astfel că tribunalul a admis în parte contestaţia şi a dispus anularea deciziei de concediere.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 405/R din 14 februarie 2008)
-
1. Desfiinţarea postului ocupat de reclamant reprezintă un motiv de desfacere a contractului individual de muncă, neimputabil salariatului, însă, intimata SC B. SA Câmpia U., a procedat legal, obţinând avizul sindicatului anterior deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului Cauza desfacerii contractului de muncă al reclamantului nu obliga angajatorul să-i ofere acestuia un alt loc de muncă până la soluţionarea procesului purtat cu Casa Judeţeană de Pensii C.
2. Nefiind acordate cheltuielile de judecată legal datorate de reclamant şi dovedite de pârâtă, recursul apare ca întemeiat, urmând a fi admis în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 C. proc. civ. şi a se modifica în parte sentinţa, în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 375/R din 12 februarie 2008)
-
Lipsa înscrisului care să facă dovada contractului individual de muncă nu duce la inexistenţa raporturilor de muncă, întrucât contractul individual de muncă a existat în sensul de negotium şi şi-a produs efecte, deoarece acordul părţilor s-a realizat, reclamantul a prestat munca pentru care a fost angajat, iar angajatorul i-a achitat drepturile salariale, care au şi fost majorate în perioada 2003-2006. Instanţa trebuia să oblige pârâtul la despăgubiri egale cu drepturile salariale corespunzătoare perioadei 01.04.2006-19.02.2007, precum şi indemnizaţia lunară de hrană pentru perioada 01.04.2006-19.02.2007 şi sporul de vechime în cuantum de 25% aferent aceleiaşi perioade.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 355/R din 7 februarie 2008)
-
Sentinţa civilă nr. 814/F/26.09.2007 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost comunicată reclamantului, conform dovezii de primire la data de 01.11.2007, iar recursul a fost formulat de această parte la 21.11.2007, în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 125/R din 17 ianuarie 2008)
-
Faptul că angajatorul a luat act de desfacerea contractului individual de muncă cu 13 zile după încetarea termenului de preaviz, acceptând să prelungească efectele contractului până la data de 27.03.2007, nu are semnificaţia unui acord pentru încheierea unui nou contract individual de muncă, ci doar a unei dispoziţii de favoare pentru angajator, ca urmare a considerării eronate a termenului de preaviz ca fiind de 30 de zile, iar nu 15, cât este stipulat în contractului individual de muncă pentru cazul demisiei. Nu există dispoziţii legale care să instituie sancţiunea caducităţii demisiei după expirarea termenului de preaviz.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 172/R din 22 ianuarie 2008)
-
1. Art. 267 C.N. prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă constituie sancţiunea legală, aplicată în cazul în care se constată că măsura a fost luată cu încălcarea unor prevederi legale esenţiale pentru validitatea ei.
2. Având în vedere că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de despăgubiri de la data concedierii sale nelegale (18.05.2007) şi până la momentul anulării acestei măsuri prin hotărârea primei instanţe pronunţată la 08.10.2007, [art. 78 alin. (1) C.muncii], Curtea de Apel va modifica în parte hotărârea în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., limitând perioada pentru care se acordă despăgubiri (drepturi băneşti) la intervalul 18.05.2007-08.10.2008.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 156/R din 21 ianuarie 2008)
-
1. Lipsa convocării la cercetarea prealabilă este sancţionată cu nulitatea absolută, deoarece nu s-au putut verifica apărările salariatului şi, în consecinţă, efectul acestei nulităţi este reintegrarea angajatului în muncă, întrucât s-a încălcat o prevedere legală imperativă. Analizând decizia de concediere, Curtea constată că aceasta este nulă absolut, pentru nerespectarea dispoziţiile art. 268 lit. a) din Codul Muncii, prin care în mod obligatoriu trebuia descrisă fapta. Nu s-au menţionat date concrete pentru a putea fi verificată veridicitatea celor menţionate (zilele, împrejurările în care s-au petrecut faptele respective) pentru a-i da posibilitate reclamantului să-şi formuleze apărările pertinente raportat la faptele ce i se impută.
2. În al doilea motiv de recurs pârâta a criticat sentinţa recurată, arătând că instanţa nu a încuviinţat cererile formulate în probaţiune. Curtea apreciază că această critică este nefondată, deoarece soluţionarea contestaţiei s-a făcut ca urmare a admiterii unei excepţii absolute care viza legalitatea deciziei de sancţionare şi în consecinţă nu a mai fost necesare probe, pentru verificarea temeiniciei contestaţiei.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 59/R din 22 ianuarie 2008)
-
Cercetarea prealabilă a fost efectuată, însă în absenţa reclamantului, care a refuzat să se prezinte la audieri, deşi a fost în mod procedural convocat (raportat la prevederile art. 267 alin. (1) Codul Muncii, invocate în cererea de recurs), iar pe de altă parte, raportat la art. 267 alin. (2) Codul Muncii, se constată că au fost întrunite toate elementele menţionate în acest text de lege ca obligatorii în cuprinsul convocării scrise pentru cercetarea disciplinară prealabilă. Cât priveşte „persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea „, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, în cazul de faţă legea specială impune constituirea unei comisii, iar argumentele privind necunoaşterea componenţei acestei comisii sunt cele de mai sus.
Sursă: (Curtea de Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, Pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2/R din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii sunt fără echivoc, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în 30 de zile de la data care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetare contractului individual de muncă. Dispoziţiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999 se referă tot la momentul comunicării deciziei de concediere ca fiind acela de la care se calculează termenul de 30 de zile
Sursă: (Curtea de Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflictele de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 5055 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o corectă analiză a probelor administrate, reţinând în mod temeinic şi legal că reclamantul a lipsit de la serviciu cu încălcarea prevederilor art. 26 lit. ş) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ARR-ului, ţinând cont că reclamantul a plecat de la serviciu fără a avea obţinută aprobarea conducerii, iar pentru activităţile desfăşurate la sediul operatorilor de transport corect s-a reţinut că reclamantul nu a avut mandat pentru asemenea activitate din partea angajatorului, activitatea de îndrumare neputând fi făcută de salariaţi când şi cum doresc aceştia. Se va avea în vedere şi că reclamantul a depus cereri pentru concediu de odihnă retroactiv, plecând de la serviciu înainte de a obţine aprobarea conducerii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la nevalabilitatea convocării, se constată că aspectele invocate de recurent sunt nefondate deoarece legea prevede forma scrisă a convocării în vederea desfăşurării cercetării disciplinare, condiţie care a fost respectată de către intimată.
2. Legat de încălcarea contradictorialităţii procedurii cercetării disciplinare, se constată că aspectele invocate de recurent nu pot fi primite întrucât art. 267 alin. (3) din Codul Muncii prevede clar că, atunci când salariatul nu se prezintă la convocarea făcută în condiţiile art. 267 alin. (2) şi nu prezintă niciun temei obiectiv pentru absenţa sa, angajatorul are dreptul să dispună sancţionarea lui, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
3. Cât priveşte semnătura aplicată pe convocarea comunicată reclamantului în data de 27.11.2006, acesta avea posibilitatea să o conteste dacă a considerat că nu-i aparţine. Din moment ce nu a înţeles să uzeze de această procedură, acea semnătura face dovada comunicării convocării, până la înscrierea în fals.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 79 din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară,astfelcă decizia angajatorului este îndeplineşte condiţiile art. 61 lit. a) Codul Muncii.
2. Decizia poartă ştampila societăţii şi o semnătură. Din analizarea celorlalte înscrisuri depuse în probaţiune de către intimată rezultă dincolo de orice dubiu că semnătura de pe decizie aparţine administratorului E.M., cel care a semnat şi contractul individual de muncă al contestatoarei, fiind astfel respectat principiul simetriei la care contestatoarea face trimitere.
3. Angajatorul respectă dispoziţiile art. 268 alin. (3) din Codul Muncii referitoare la comunicarea decizie celui în cauză în termen de 5 zile de la emitere, decizia fiind emisă în data de 26.07.2007 şi expediată contestatoarei-recurente la data de 27.07.2007.
4. Potrivit art. 268 Codul Muncii este sancţionată cu nulitatea absolută neindicarea instanţei competente la care se contestă sancţiunea, şi nu indicarea greşită a acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 224 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia tardivităţii este o excepţie de procedură, fiind în legătură cu modul de desfăşurare a judecăţii, peremptorie, pentru că odată admisă, are drept consecinţă respingerea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege; este absolută sau relativă, după cum norma încălcată este imperativă sau dispozitivă. Natura juridică a acestei excepţii aşa cum este reţinută mai sus, impune analiza acesteia cu prioritate potrivit art. 137 C. proc. civ, admiterea acesteia făcând inutilă analiza aspectelor de fond ale pricinii, ridicate prin motivele recursului de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 795 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Lipsa reclamantei de la locul de muncă nu poate fi imputată acesteia din moment ce din cuprinsul certificatului medical rezultă că aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, iar neprezentarea certificatului-tip, în termen de trei zile de la declanşarea bolii, are drept consecinţă neplata indemnizaţiei reprezentând ajutorul de boală şi nicidecum desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 793 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada doar că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, în sensul că a fost suprimat din organigramă. În schimb, nu există dovada că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă. Angajatorul a dispus această măsură în baza Hotărârii nr. 10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Romsilva, fără a depune acest act ori alte documente din care să rezulte necesitatea desfiinţării locului de muncă.
Deşi în considerarea art. 64 şi 74 Codul Muncii, angajatorul i-a comunicat salariatului că poate opta pentru unul din posturile vacante, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar contestatorul a optat în termenul stabilit pentru postul vacant de pădurar de vânătoare (corespunzător calificării sale profesionale), recurenta a procedat ulterior la scoaterea postului la concurs, fără a-i aduce la cunoştinţă această împrejurare.
Situaţia prevăzută de art. 64 Codul Muncii este, de asemenea, o excepţie de la regula prevăzută de art. 30 Codul Muncii deoarece, practic, contractul de muncă al salariatului nu încetează decât dacă acesta nu îşi manifestă consimţământul pentru ocuparea unui loc vacant, compatibil cu pregătirea profesională/capacitatea de muncă; este vorba, în asemenea cazuri, de o modificare a contractului de muncă( respectiv a funcţiei) prin acordul părţilor, conform art. 41 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 400 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul reclamant E.J., care a stabilit cadrul procesual, nu a solicitat reintegrarea sa pe postul deţinut, aşa încât prima instanţă, care a constatat că au existat raporturi de muncă între recurent şi intimata S.C. Grup 5 Instalaţii Construcţii Montaj S.R.L., nu „trebuia” să dispună reintegrarea acestuia pe post, o atare măsură putând fi dispusă, chiar şi în situaţia prevăzută de art. 78 alin. (2) Codul Muncii, a concedierilor nelegale, doar la solicitarea salariatului.
De asemenea, prima instanţă a fost investită cu plata drepturilor salariale, nu cu stabilirea salariului, care este unul din elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, stabilit de părţi prin negociere, în contractul individual de muncă al recurentului fiind menţionat un salariu de bază lunar brut de 880 lei. Recurentul nu a solicitat anularea acestei clauze contractuale sau a clauzelor care prevăd data începerii raporturilor de muncă, respectiv funcţia pe care a fost angajat, aşa încât nu poate solicita, pentru prima oară în recurs, modificarea acestor elemente, cu atât mai mult cu cât modificarea contractului individual de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu poate avea loc decât prin acordul părţilor, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 305 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Se mai reţine că excepţia nulităţii deciziei de concediere invocată de către prima instanţă la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 12.12.2007.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de către recurentă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, motivându-şi soluţia prin încheierea de şedinţă, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr. 53/09.05.2007 şi nr. (...)/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 262 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 prevede însă că instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor acestei legi, fiind astfel necesară confirmarea rectorului universităţilor particulare de către ministrul educaţiei şi cercetării. Se reţine că, la data emiterii deciziei de concediere contestate, domnul O.O. nu era confirmat în funcţia de rector, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, astfel încât acest act este lovit de nulitate absolută.
Se reţine ca fiind nefondat şi motivul de recurs privind greşita reîncadrare a contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligare a universităţii de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul Muncii şi pe de altă parte, faptul că prima instanţă a dispus de fapt repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi nu a obligat universitatea la încheierea unui nou contract de muncă cu intimatul T.D.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 225 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii considerând eronat că nu se confirmă săvârşirea de către E.O. a abaterii prevăzute şi sancţionate de art. 66 pct. 59 din R.O.I. Cum această abatere este sancţionată conform R.O.I. (fila 102 dosar fond) cu concedierea, în mod legal angajatorul a emis decizia nr. 572/02.05.2007 şi i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă contestatorului-intimat în temeiul dispoziţiilor art. 264(1) lit. f) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 224 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care recurentul nu a mai solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, în mod corect prima instanţă a stabilit despăgubirea egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul începând cu data concedierii, până la data pronunţării hotărârii. Determinarea cuantumului acestei despăgubiri, în cazul în care intimata nu îşi execută de bună voie obligaţia de plată, se va face de către organul de executare, în condiţiile art. 371² alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Este adevărat că, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, însă în faţa primei instanţe recurentul nu a invocat concedierea colectivă, aşa încât, la examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 107 din 15.08.2007 emisă de intimată, nu au fost avute în vedere dispoziţiile din Codul Muncii referitoare la informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective.
În ceea ce priveşte plata sumei de 40.000 lei, nu se poate stabili, din probatoriul administrat în cauză, că recurentul a suferit un prejudiciu nepatrimonial, din culpa intimatei, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul nepatrimonial poate privi sănătatea şi integritatea fizică a persoanei sau demnitatea şi reputaţia acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 185 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind lipsa capacităţii procesuale a Biroul Notarial Public „J.E.” în cauză, se reţine că, prin decizia nr. 537/21.09.2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia Conflicte de Muncă şi Litigii de Asigurări Sociale – a constatat ca fiind nefondată această excepţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii.
În mod corect şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Codul Muncii, prima instanţă a anulat decizia de concediere nr. 14/18.07.2006 contestată în cauză, având în vedere faptul că nu s-a dovedit în cauză respectarea termenului de preaviz, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul Muncii şi nici data încetării efective a raporturilor de muncă.
Concedierea intimatei a fost dispusă, după cum rezultă chiar din decizia contestată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 180 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999. Or, în cauză, sentinţa Tribunalului Iaşi a fost comunicată recurentei R.A.T.P. I, la data de 10 ianuarie 2008 (fila 58 dosar fond) şi deci ultima zi pentru declarare a recursului era 21 ianuarie 2008 calculul efectuându-se pe zile libere, conform dispoziţiilor art. 101 (1) C. proc. civ. Cum declaraţia de recurs a fost înaintată prin poştă Tribunalului Iaşi la data de 28 ianuarie 2008 (fila 5 dosar recurs) recursul este tardiv.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speţa de faţă, recurenta intimată a căzut în pretenţii întrucât contestaţia a fost admisă, astfel că, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare, constând în onorariul de avocat în sumă de 1200 lei achitat potrivit chitanţei nr. 3/12.02.2008.
Fiind un drept procesual al părţii care câştigă procesul, este absolut necesar ca judecătorul cauzei să aibă rol activ, în baza dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ, şi să pună în vedere drepturile şi obligaţiile ce le revin părţilor. În acest context, apreciem că nu este obligatoriu ca cererea să fie formulată în scris, într-un anume termen, aşa cum a învederat recurenta, fiind suficientă doar simpla formulare a cererii, nefiind aplicabilă sancţiunea decăderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 455/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data de 30 septembrie 2008, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul a precizat că solicită doar anularea deciziei nr. 33/2008 iar cererea făcută abia la data de 29.09.2008 nu respectă termenul procedural prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
În baza dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii astfel că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nefiind vorba de nicio eroare. De altfel, conform dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
În ceea ce priveşte cererea nouă formulată în recurs, Curtea aminteşte faptul că, potrivit dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se pot face alte cereri noi iar cererea nu se încadrează nici în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 855/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cerinţele prevăzute de art. 267 din Codul Muncii au fost respectate de către intimată în sensul că neprezentarea recurentului la data şi ora stabilită în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără realizarea cercetării. În aceste condiţii, a fost emisă decizia contestată prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a recurentului, decizie ce cuprinde toate condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 268 din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de a i se achita drepturile salariale până la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi reţinută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond aşa cum rezultă din petitul acţiunii. Potrivit dispoziţiilor art. 312 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 734/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând, sentinţa primei instanţe este nelegală pentru faptul că s-au încălcat dispoziţii cuprinse în Codul de procedură civilă. Astfel, prima instanţă arată că ar fi reţinut susţinerile intimatei doar în condiţiile în care intimata ar fi făcut dovada că s-a realizat condiţia nerealizării planului de învăţământ pentru anul şcolar 2008-2009. În condiţiile în care instanţa nu se considera lămurită, avea obligaţia de a-şi exercita rolul activ şi de a ordona probe din oficiu în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, susţinerea instanţei de fond şi a intimatei-contestatoare exprimată în sensul că un aviz, care este un act juridic, nu ar putea fi emis sub condiţie, nu poate fi reţinută ca întemeiată, întrucât este contrară legii.
Contrar celor susţinute de prima instanţă, recurenta a respectat întocmai calendarul mişcării personalului didactic şi, în mod logic, la data aprobării prelungirii activităţii reclamantei nu se putea anticipa faptul că vor fi cadre didactice care nu vor avea post în anul şcolar 2008-2009, întrucât constituirea catedrelor şi încadrarea personalului didactic titular se efectua în perioada 18 februarie-15 martie 2008, după data soluţionării cererilor de prelungire a activităţii.
Contrar susţinerilor intimatei, soluţionarea cererilor pentru restrângere de activitate se face cu prioritate potrivit dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 şi art. 16 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2573/2007, astfel că rezolvarea cu prioritate a cererilor de transfer formulate de învăţătoarele O.N. şi D.I a fost legală, neprezentând importanţă faptul că aveau sau nu gradul didactic I.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 786/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prevăd că în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept rezolvate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În speţă, în considerentele deciziei civile nr. 309/2008 a Curţii de Apel Galaţi se reţine că instanţa de fond are obligaţia de a se pronunţa pe cererea de anulare a deciziei de suspendare a contractului de muncă în funcţie de datele existente la data promovării acţiunii.
Cu ocazia rejudecării s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru a se definitiva cercetarea penală (cercetare pentru care s-a şi dispus suspendarea contractului de muncă), contrar celor dispuse de instanţa de control. Aceasta precizase clar că faţă de obiectul cererii se impune soluţionarea ei pe fond în baza datelor, actelor prezentate, chiar şi-n cazul în care nu există o soluţie definitivă dată ca urmare a plângerii penale formulate de angajator împotriva angajatului.
Cum instanţa de fond nu s-a conformat celor dispuse prin decizia dată-n recurs, se constată că a avut loc o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 689/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din conţinutul deciziei nr. 24480/19.06.2007 emisă de intimata SC(...)B. Transilvania SA CN, rezultă descrierea faptelor considerate abateri disciplinare pentru care s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului H.J., începând cu data de 26.06.2007, din funcţia de director al Agenţiei nr. 2B, în baza prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. La baza luării măsuri s-a aflat Raportul de Control întocmit de Serviciul de Control Intern la data de 18.05.2007 privind modalitatea de respectare a obligaţiilor prevăzute în fişa postului, normele interne proprii şi normele metodologice referitoare la încheierea poliţelor de asigurare.
Comisia întrunită în vederea efectuării procedurii de cercetare disciplinară a constatat săvârşirea faptelor de către recurentul-contestator care au condus la concluzia neîndeplinirii sarcinilor prevăzute în fişa postului şi normele interne al S.C. B.T. B. Transilvania SA, acestea fiind pe larg descrise în procesul verbal încheiat la data de 11.06.2007. Drept urmare s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului-contestator, măsură dispusă prin decizia astfel contestată.
Apărările la fond ale recurentului-contestator în sensul că nu poate fi ţinut răspunzător de faptele altor persoane care nu au depus poliţele şi nu au făcut decontările conform contractelor încheiate, nu pot fi reţinute faţă de atribuţiile ce-i reveneau potrivit funcţiei ocupate şi fişei postului (de organizare, coordonare şi control a activităţii de asigurări a agenţiei).
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a sancţiunii, dispoziţiile art. 263 Codul Muncii acordă prerogativa disciplinară angajatorului, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 827/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile generale înscrise în art. 74 Codul Muncii, se impunea ca decizia de concediere să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea cât şi celelalte elemente prevăzute în scopul combaterii şomajului, respectiv lista locurilor disponibile în unitate şi termenul de opţiune al salariatului. Menţiunea în cuprinsul ordinului contestat a notei E. nr. 580/15.05.2007, a procesului verbal nr. 91/19.06.2007 a Comitetului Executiv al B.C.R. şi a informării nr. 5637/18.07.2007, nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu, în conţinutul deciziei de concediere.
Desfiinţarea postului de natura celui ocupat de intimata-contestatoare nu a avut un caracter efectiv, operând mai mult o modificare a acestuia prin crearea unor noi linii funcţionale. Pentru ocuparea posturilor nou create de director executiv, centru de afaceri corporate şi director judeţean retail, recurenta-intimată a optat pentru organizarea unor concursuri deşi intimata-contestatoare O.F. îndeplinea condiţiile de ocupare a unui asemenea post, din perspectiva funcţiei avute în cadrul Sucursalei Judeţene V şi a atribuţiilor ce caracterizau conţinutul funcţiei de director executiv.
Referitor la menţiunile făcute de contestatoare pe adresa BCR nr. 5637/18.07.2007 şi adresa înregistrată sub nr. 1570/24.07.2007, nu se poate considera ca întemeiată astfel încetarea contractului individual de muncă pe baza acordului părţilor, la data convenită de acestea [art. 55 lit. b) Codul muncii]. Voinţa părţilor nu s-a împlinit în ceea ce priveşte oferta şi condiţiile avansate de intimata contestatoare pentru încetarea contractului de muncă, iar acceptarea plăţii de compensaţii băneşti şi menţinerea condiţiilor din contractul de prestare a serviciilor de custodie pentru acţiuni până la valorificarea acestora, nu pot conduce la concluzia stabilirii unui acord de încetare a contractului de muncă.
Cu privire la anularea selecţiei şi a rezultatelor acesteia, se constată că prima instanţă a respins ca fiind rămas fără obiect un asemenea capăt de cerere, situaţie în care criticile recurentei intimate nu se justifică.
Curtea apreciază că reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată recurenta-intimată către intimata-contestatoare de la 10.000 lei la 1000 lei asigură o satisfacţie echitabilă asupra prejudiciului moral cauzat, prin raportare şi la celelalte măsuri dispuse de prima instanţă privind reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 683/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele de recurs invocate de recurentul-contestatore E.O. vizează exclusiv critica de netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, apreciindu-se asupra greşitei interpretări a mijloacelor de probă cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt greşite. Se constată însă că prima instanţă a dat eficienţă rolului său activ iar hotărârea pronunţată este fundamentată pe analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în mod nemijlocit. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse actele întocmite cu ocazia cercetării abaterii disciplinare a recurentului contestator E.O. în referire la rapoartele de informare şi de eveniment întocmite de SC T.E. G, declaraţia dată de T.O., nota explicativă a recurentului contestator.
Din coroborarea acestor mijloace de probă rezultă implicarea acestuia în fapta de sustragere cu ajutorul unei wolle a cantităţii de 3920 kg de fontă calupată aparţinând intimatei, faptă săvârşită la data de 22/23.11.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 681/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 267 alin. (1) din Codul Muncii prevăd obligativitatea efectuării unei cercetări disciplinare prealabile în cazul aplicării unor sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 264 lit. b)-f) din Codul Muncii. Art. 38 din Regulamentul intern al SC B.N. SA G prevede de asemenea o modalitate de lucru printre determinarea gradului de vinovăţie a salariatului în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, respectiv întocmirea unui referat de prezentare a situaţiei cu propunere de sancţionare.
Justificarea intimatei că nu era necesară prezenţa acestuia în comisie pentru că fapta de furt a fost constatată în afara perimetrului societăţii nu poate fi primită întrucât :fapta este săvârşită în legătură cu munca sa de turnător-formator în cadrul U. Mixte de unde a şi sustras bunurile. De altfel Comisia de cercetare în raportul întocmit, nu face nicio propunere de sancţionare a contestatorului, suspendarea contractului individual de muncă conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii fiind urmare plângerii penale-deci aceasta nu este o sancţiune disciplinară. Deci se poate considera că intimata nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă conform art. 267 (1) din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 703/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi există unele contradicţii între declaraţia dată de martorul T.O. cu ocazia cercetării disciplinare şi cea dată nemijlocit în faţa instanţei, corect a reţinut prima instanţă că acestea nu sunt de natură a înlătura întreaga depoziţie. Mai mult, contestatorul avea posibilitatea de a sesiza organele de cercetare penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul în care ar fi avut dubii cu privire la realitatea celor declarate.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului E.E., audiat la solicitarea contestatorului recurent, deşi recurentul afirmă că din această probă testimonială rezultă că nu ar fi părăsit locul de muncă, instanţa nu poate reţine această susţinere. Nu rezultă din această depoziţie că recurentul nu ar fi părăsit locul său de muncă. Dimpotrivă, rezultă că în intervalul de timp cât s-a efectuat încărcarea, martorul nu a putut sesiza dacă recurentul a lipsit sau nu, nefiind dată nicio comandă. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că ar fi existat posibilitatea contestatorului de a participa, pentru câteva minute, la încărcarea fontei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 680/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi există unele contradicţii între declaraţia dată de martorul T.O. cu ocazia cercetării disciplinare şi cea dată nemijlocit în faţa instanţei, corect a reţinut prima instanţă că acestea nu sunt de natură a înlătura întreaga depoziţie. Mai mult, contestatorul avea posibilitatea de a sesiza organele de cercetare penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul în care ar fi avut dubii cu privire la realitatea celor declarate.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului O.N., audiat la solicitarea contestatorului recurent, deşi recurentul afirmă că din această probă testimonială rezultă că nu ar fi părăsit locul de muncă, instanţa nu poate reţine această susţinere. Nu rezultă din această depoziţie că recurentul nu ar fi părăsit locul său de muncă. Dimpotrivă, martorul a afirmat că trenurile treceau în general la un interval de 5-10 minute, în funcţie de cât de rapid merg furnalele, dar exista posibilitatea ca trenurile să vină şi la un interval chiar mai mare, respectiv din jumătate în jumătate de oră. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că ar fi existat posibilitatea contestatorului de a participa, pentru câteva minute, la încărcarea fontei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 682/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispozitivul încheierii este semnat atât de către judecători, cât şi de către asistenţii judiciari, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 258 C. proc. civ. În acest text legal nu este prevăzută şi semnătura grefierului de şedinţă iar încheierea poartă această semnătură potrivit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Nu există nicio obligaţie legală a instanţei de a actualiza din oficiu drepturi salariale. Conform dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că actualizarea nu a format obiectul acţiunii.
Cererea privind plângerea penală nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 688/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Între considerentele şi dispozitivul încheierii există contradicţie, atâta vreme cât în primele se consemnează că se ia act de declaraţia lui O.H. precum renunţă la dosarul nr. (...) (dosar soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 45/2008 a Curţii de Apel Galaţi) iar în dispozitiv e menţionată prezenta cauză. În mod eronat s-a consemnat că ar fi renunţat la dosarul nr. (...) în condiţiile în care în acel dosar s-a pronunţat decizia civilă nr. 45/2008 a Curţii de Apel Galaţi care e irevocabilă şi la care oricum nu ar fi avut cum să renunţe în cadrul prezentului proces.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 616/R din 26 (24) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a acordat reclamantei ceea ce nu s-a cerut, prin faptul că a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior şi plata la zi a drepturilor băneşti până la data reintegrării efective. Astfel prima instanţă a pronunţat o hotărâre parţial nelegală, încălcând principiul disponibilităţii potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii deduse judecăţii [art. 129 alin. (6) C. proc. civ.] şi pe cel al contradictorialităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 649/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prima abatere disciplinară, instanţa de recurs apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei, fiind lovită de nulitate potrivit dispoziţiile art. 268 lit. a) din Codul Muncii. Trimiterea la referatul nr. 3332/22.01.2008, indiferent de faptul că a fost sau nu comunicat, nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict, şi imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii astfel că nu se reţin argumentele expuse de recurentă întrucât unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. În mod corect s-a reţinut nulitatea deciziei contestate sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii doar în ceea ce priveşte fapta de „neîndeplinire a unei activităţi corespunzătoare”.
Referitor la a doua abatere disciplinară ce constă în absentarea nemotivată în perioada 01.01.2008-21.01.2008, recurenta, în calitate de angajator, are sarcina probei potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. Or, deşi aceasta a precizat în cuprinsul cererii de recurs, faptul că va depune foile de prezenţă iar instanţa de recurs a dat dovadă de rol activ şi a solicitat recurentei să depună înscrisurile doveditoare, aceasta nu s-a conformat, astfel că, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că absenţele nemotivate nu au fost dovedite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 684/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată a emis decizia de concediere cu nerespectarea dispoziţiile art. 60 lit. a) Codul Muncii, cum corect a reţinut prima instanţă. Recurenta avea posibilitatea să emită decizia după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă a contestatoarei. Mai mult, recurenta implicit a recunoscut că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiile art. 60 din Codul Muncii deoarece aceasta nu a adus nicio critică hotărârii instanţei de fond sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 630/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea intimatei-contestatoare N.S.-E. s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) Codul Muncii, deci urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Acesta reprezintă o altă formă a concedierii pentru care, potrivit redactării textului de lege, nu mai există obligaţia angajatorului de a propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 613/R din 25 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată, la emiterea deciziei de concediere, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, aşa cum greşit a arătat prima instanţă, care a pronunţat o hotărâre nelegală, devenind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), 23 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa civilă recurată. În rejudecare, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea J.N. ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 547/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului S U., în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, fără ca acesta să-şi fi dat acordul scris în acest sens, astfel cum obligă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul Muncii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta a dispus schimbarea locului de muncă a contestatorului de la Departamentul Materiale-Direcţia Depozite şi Transport Intern la V. D.-Grupa Tehnică, fără a avea acordul în scris al contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 542/R din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele întocmite modalitatea de identificare a conţinutului recipientelor din moment ce chiar agentul de pază afirmă în declaraţia dată în instanţă că nu le-a deschis. Buletinul de analiză efectuat la data de 18.01.2008, după cercetarea disciplinară efectuată, nu poate fi reţinut ca probă întrucât el nu exista la data efectuării cercetării disciplinare şi nici la data emiterii deciziei de concediere, respectiv 03.01.2008, întrucât nici în decizie nu se face vorbire de el. Pe de altă parte, nu există o dovadă certă că analiza s-a făcut asupra conţinutului recipientelor găsite asupra contestatorului neexistând dovada consemnării acestor probe (sigilării lor etc.). În atare condiţii, declaraţia martorului contestatorului – ca singură probă – nu putea fi determinantă în pronunţarea soluţiei instanţei de fond, ea fiind coroborată cu toate celelalte probe, inclusiv cu declaraţia martorului recurentei care a afirmat că nu a verificat conţinutul recipientelor.
Nu poate fi primită susţinerea că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar faptul că la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut cont de sancţiunile anterioare ale contestatorului, în lipsa unor dovezi că a săvârşit abaterea imputată, nu i se poate respinge contestaţia numai pentru că a fost sancţionat anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 392/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii, decizia de sancţionare disciplinară trebuie că conţină obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, lipsa acesteia din decizie atrăgând nulitatea absolută a deciziei emisă. Această normă are caracter imperativ.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, decizia de concediere disciplinară nu întruneşte cerinţele obligatorii prev. de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii. Faptul că între timp unitatea a desfiinţat postul nu are relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind ţinută de obiectul cererii cu care a fost sesizată, asupra căruia trebuie să se pronunţe.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 472/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii angajatorul poate fi obligat să-l despăgubească pe salariat şi pentru eventualele prejudicii morale produse dar, acest prejudiciu trebuie justificat de către salariat lucru pe care recurenta nu l-a făcut.
Art. 60 din Codul Muncii statuează interdicţia (temporară) a concedierii salariatului în condiţiile prevăzute de text, deci, ea operează la momentul emiterii deciziei indiferent de data producerii efectelor ei. Această interdicţie a concedierii operează chiar şi în situaţia în care concediul medical a intervenit în forma concedierii. Or, aşa cum arăta şi recurenta, concediul medical a intervenit începând cu data de 17.09.2007, data emiterii deciziei de concediere. Faptul că l-a comunicat cu întârziere certificatul de concediu medical nu are relevanţă în cauză, ci doar faptul că el certifică existenţa unei situaţii prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii. Deci, art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii nu se putea opera la data când opera efectul deciziei de concediere pentru că nu efectele acestei dispoziţii se suspendă ci invers, efectele concedierii se suspendă până la încetarea stării de incapacitate sau luarea măsurii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 325/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, în cazul în care instanţa constată că măsura concedierii este nelegală şi dispune anularea deciziei va obliga angajatorul la plata despăgubirilor. Deci instanţa chiar dacă salariatul contestator nu a cerut expres prin contestaţie plata acestor despăgubiri salariale ea este obligată să le acorde, textul instituind o excepţie de la principiul disponibilităţii. Sub acest aspect ambele sentinţe civile nr. 236/2008 şi nr. 317/2008 sunt date cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor exprese ale art. 78 alin. (1) din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului contestator de a fi reintegrat în funcţia deţinută anterior susţinerile sale nu sunt întemeiate. Dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul Muncii menţionează că la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, ori această repunere în situaţia anterioară priveşte exclusiv reîncadrarea în funcţia avută anterior concedierii.
Recurenta-pârâtă a emis două decizii de concediere cu termene diferite în timp ce însăşi decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 îşi producea efectele şi făcea şi obiectul contestaţiei formulată de către salariat. Instanţa de fond a reţinut corect că contestatorul era concediat prin decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 se afla în curs de soluţionare a contestaţiei şi nu avea niciun motiv să se prezinte la serviciu cu toate solicitările recurentei întrucât efectele deciziei de concediere nu încetase.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 516/R din 17 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prev. art. 31 alin. (4) din Codul Muncii, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi şi nicidecum notificarea nu poate îmbrăca forma unei decizii având ca temei legal art. 61 lit. a) din Codul Muncii situaţie în care ar fi aplicabile prev. art. 267 din Codul Muncii.
Încetarea contractului individual de muncă s-a realizat cu încălcarea dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Codul Muncii ceea ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 326/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit. c) şi d), art. 56 lit. f) din Codul Muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul.
Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desfiinţarea lui. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea.
La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie. Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 417/R din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr pentru termenul din 16.01.2008 recurenta a depus o cerere pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii dar instanţa nu se pronunţă asupra lor, amână totuşi pronunţarea la 18.01.2008, recurenta depunând însă pentru termenul din 16.01.2008 şi concluzii scrise. Cererea de amânare era depusă însă pentru termenul din 30.01.2008 asupra căruia instanţa de fond nu s-a mai pronunţat (şi nici nu a acordat termen pentru ca recurenta să-şi spună punctul de vedere asupra interogatoriului luat contestatorului, a actelor depuse de acesta la termenul din 16.01.2008 (şi necomunicate recurentei) cât şi pentru a-şi susţine cererea de probatorii.
Procedând în acest fel instanţa de fond a lipsit-o pe recurentă de posibilitatea de a se apăra în cauză. Prin aceasta s-a produs o vătămare recurentei nedându-i posibilitatea să-şi susţină atât nota de probatorii depusă, cât şi punctul de vedere faţă de actele depuse şi probele administrate( interogatoriul contestatorului). Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii.
Dreptul la apărare este un drept constituţional, potrivit art. 24 din Constituţie, părţile având dreptul să fie asistate de avocaţi. Încălcarea dreptului la apărare constituie o nulitate de ordine publică şi atrage casarea hotărârii pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 386/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului în situaţia în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului.
Intimata a făcut dovada cu adresa nr. 2422/25.02.2008 că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 şi 249 C. pen. Prin urmare, măsura dispusă de către unitate este legală aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Susţinerea recurentului că la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu mai avea calitatea de salariat nu este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Împotriva rezoluţie nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008 intimata, conform art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere conform adresei nr. 5410/3124 din 24.09.2007 (fila 12 dosar fond). Plângerea formulată a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi prin rezoluţia nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008.
Împotriva acestei rezoluţii pârâta are dreptul să formuleze plângere la instanţă în termen de 20 de zile de la primirea rezoluţiei conform art. 278 C. proc. civ. În atare situaţie nu este întrunită cerinţa art. 52 alin. (1) lit. c) în sensul ca hotărârea să rămână definitivă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 200/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La emiterea deciziei trebuiau avute în vedere dispoziţiile obligatorii cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cuprinsul deciziei etc.; lipsa acestora atrăgând nulitatea absolută după cum chiar recurenta intimată menţionează în motivele de recurs.
Dispoziţiile invocate, art. 28 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă nu pot fi interpretate ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate, ci se referă la competenţele funcţionale de emiterea deciziei de numire, destituire sau concediere, lucru care s-a şi făcut de către directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor E.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 179/R din 19 (17) martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Cu privire la plângerea penală formulată împotriva recurentului-contestator, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a pronunţat prin rechizitoriu din data de 27.04.2007, în sensul scoaterii sale de sub urmărire penală, soluţie ce o consideră definitivă. Faţă de această situaţie contestatorul a formulat acţiune în instanţă solicitând reanalizarea situaţiei sale în raport cu angajatorul, în sensul încetării măsurii suspendării contractului individual de muncă. La momentul formulării acţiunii 12.10.2007, angajatorul nu formulase plângere împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, cu atât mai mult cu cât în 28.09.2007 i se solicitase de către contestator, încetarea măsurii.
Instanţa de fond nu a analizat aspectele invocate soluţionând cauza pe excepţie, situaţie în care se impune în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 309/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Recurenta nu a făcut dovada acordului contestatorului N.N. la încetarea contractului individual de muncă. Susţinerile cu privire la anunţul făcut salariaţilor nu poate fi interpretat ca un acord al reclamantului.
Astfel, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că decizia de concediere este nelegală întrucât lipseşte acordul contestatorului. De asemenea a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiilor art. 76 din Codul Muncii, dispunând anularea deciziei de concediere şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri conform art. 78 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 310/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu referire la excepţia de tardivitate privind aplicarea sancţiunii, potrivit art. 268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 şi adusă la cunoştinţă conducerii unităţi intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007. În condiţiile în care pe perioada 28.06.2007-15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului O.D., în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC B. N.G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 alin. (1) Codul Muncii nu a fost depăşit.
Ţinând seama de împrejurările săvârşirii faptei, consecinţele reduse asupra patrimoniului societăţii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, Curtea reţine că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a) Codul Muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa. Ca atare, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită şi adaptată scopului reeducării recurentului-contestator. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 203/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii cât şi dispoziţiile art. 75 (3) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, convocarea salariatului la cercetarea disciplinară trebuie făcută în scris, indicându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Nerespectarea acestor dispoziţii imperative atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Capătul de cerere privind nulitatea deciziei nr. 1 din 1.06.2007 a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 132/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor nominale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la 1000 lei. Din actele şi lucrările dosarului rezultă valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenta-intimată (...)B.(...)H. în proces de 4500 lei reprezentând onorariu avocat. Câtă vreme instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este evident faptul că micşorarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă fiind considerate nepotrivite faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu este prevăzut în lege vreun alt temei pentru micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, ca atare, instanţa nu putea avea în vedere alte criterii pentru a dispune în acest sens.
În orice situaţie însă condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În speţă, recurentul-contestator E.J.E. nu a îndeplinit în mod corespunzător o atare obligaţie procesuală iar, din oficiu, nu s-au invocat motive de ordine publică care să fie puse în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 182/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada doar că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, în sensul că a fost suprimat din organigramă. În schimb, nu există dovada că desfiinţarea locului de muncă este reală şi serioasă. Angajatorul a dispus această măsură în baza Hotărârii nr. 10/30.08.2007 a Consiliului de Administraţie al Romsilva, fără a depune acest act ori alte documente din care să rezulte necesitatea desfiinţării locului de muncă.
Deşi în considerarea art. 64 şi 74 Codul Muncii, angajatorul i-a comunicat salariatului că poate opta pentru unul din posturile vacante, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, iar contestatorul a optat în termenul stabilit pentru postul vacant de pădurar de vânătoare (corespunzător calificării sale profesionale), recurenta a procedat ulterior la scoaterea postului la concurs, fără a-i aduce la cunoştinţă această împrejurare.
Situaţia prevăzută de art. 64 Codul Muncii este, de asemenea, o excepţie de la regula prevăzută de art. 30 Codul Muncii deoarece, practic, contractul de muncă al salariatului nu încetează decât dacă acesta nu îşi manifestă consimţământul pentru ocuparea unui loc vacant, compatibil cu pregătirea profesională/capacitatea de muncă; este vorba, în asemenea cazuri, de o modificare a contractului de muncă( respectiv a funcţiei) prin acordul părţilor, conform art. 41 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 400 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul reclamant E.J., care a stabilit cadrul procesual, nu a solicitat reintegrarea sa pe postul deţinut, aşa încât prima instanţă, care a constatat că au existat raporturi de muncă între recurent şi intimata S.C. Grup 5 Instalaţii Construcţii Montaj S.R.L., nu „trebuia” să dispună reintegrarea acestuia pe post, o atare măsură putând fi dispusă, chiar şi în situaţia prevăzută de art. 78 alin. (2) Codul Muncii, a concedierilor nelegale, doar la solicitarea salariatului.
De asemenea, prima instanţă a fost investită cu plata drepturilor salariale, nu cu stabilirea salariului, care este unul din elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, stabilit de părţi prin negociere, în contractul individual de muncă al recurentului fiind menţionat un salariu de bază lunar brut de 880 lei. Recurentul nu a solicitat anularea acestei clauze contractuale sau a clauzelor care prevăd data începerii raporturilor de muncă, respectiv funcţia pe care a fost angajat, aşa încât nu poate solicita, pentru prima oară în recurs, modificarea acestor elemente, cu atât mai mult cu cât modificarea contractului individual de muncă sau a unor clauze ale acestuia nu poate avea loc decât prin acordul părţilor, aşa cum prevede art. 41 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 305 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc menţiunile obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. b) şi c) din Codul Muncii. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea. Se mai reţine că excepţia nulităţii deciziei de concediere invocată de către prima instanţă la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 12.12.2007.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de către recurentă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie, motivându-şi soluţia prin încheierea de şedinţă, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr. 53/09.05.2007 şi nr. (...)/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 262 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 prevede însă că instituţiile şi unităţile de învăţământ particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi se supun dispoziţiilor acestei legi, fiind astfel necesară confirmarea rectorului universităţilor particulare de către ministrul educaţiei şi cercetării. Se reţine că, la data emiterii deciziei de concediere contestate, domnul O.O. nu era confirmat în funcţia de rector, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, astfel încât acest act este lovit de nulitate absolută.
Se reţine ca fiind nefondat şi motivul de recurs privind greşita reîncadrare a contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligare a universităţii de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 76 şi 78 din Codul Muncii şi pe de altă parte, faptul că prima instanţă a dispus de fapt repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi nu a obligat universitatea la încheierea unui nou contract de muncă cu intimatul T.D.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 225 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii considerând eronat că nu se confirmă săvârşirea de către E.O. a abaterii prevăzute şi sancţionate de art. 66 pct. 59 din R.O.I. Cum această abatere este sancţionată conform R.O.I. (fila 102 dosar fond) cu concedierea, în mod legal angajatorul a emis decizia nr. 572/02.05.2007 şi i-a desfăcut disciplinar contractul de muncă contestatorului-intimat în temeiul dispoziţiilor art. 264(1) lit. f) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 224 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care recurentul nu a mai solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) Codul Muncii, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, în mod corect prima instanţă a stabilit despăgubirea egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul începând cu data concedierii, până la data pronunţării hotărârii. Determinarea cuantumului acestei despăgubiri, în cazul în care intimata nu îşi execută de bună voie obligaţia de plată, se va face de către organul de executare, în condiţiile art. 371² alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Este adevărat că, în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului, însă în faţa primei instanţe recurentul nu a invocat concedierea colectivă, aşa încât, la examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 107 din 15.08.2007 emisă de intimată, nu au fost avute în vedere dispoziţiile din Codul Muncii referitoare la informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective.
În ceea ce priveşte plata sumei de 40.000 lei, nu se poate stabili, din probatoriul administrat în cauză, că recurentul a suferit un prejudiciu nepatrimonial, din culpa intimatei, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul nepatrimonial poate privi sănătatea şi integritatea fizică a persoanei sau demnitatea şi reputaţia acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 185 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind lipsa capacităţii procesuale a Biroul Notarial Public „J.E.” în cauză, se reţine că, prin decizia nr. 537/21.09.2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia Conflicte de Muncă şi Litigii de Asigurări Sociale – a constatat ca fiind nefondată această excepţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii.
În mod corect şi în temeiul dispoziţiilor art. 78 din Codul Muncii, prima instanţă a anulat decizia de concediere nr. 14/18.07.2006 contestată în cauză, având în vedere faptul că nu s-a dovedit în cauză respectarea termenului de preaviz, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul Muncii şi nici data încetării efective a raporturilor de muncă.
Concedierea intimatei a fost dispusă, după cum rezultă chiar din decizia contestată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 180 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În materia conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999. Or, în cauză, sentinţa Tribunalului Iaşi a fost comunicată recurentei R.A.T.P. I, la data de 10 ianuarie 2008 (fila 58 dosar fond) şi deci ultima zi pentru declarare a recursului era 21 ianuarie 2008 calculul efectuându-se pe zile libere, conform dispoziţiilor art. 101 (1) C. proc. civ. Cum declaraţia de recurs a fost înaintată prin poştă Tribunalului Iaşi la data de 28 ianuarie 2008 (fila 5 dosar recurs) recursul este tardiv.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data de 30 septembrie 2008, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul a precizat că solicită doar anularea deciziei nr. 33/2008 iar cererea făcută abia la data de 29.09.2008 nu respectă termenul procedural prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
În baza dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii astfel că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nefiind vorba de nicio eroare. De altfel, conform dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
În ceea ce priveşte cererea nouă formulată în recurs, Curtea aminteşte faptul că, potrivit dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 C. proc. civ., în recurs nu se pot face alte cereri noi iar cererea nu se încadrează nici în prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 855/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cerinţele prevăzute de art. 267 din Codul Muncii au fost respectate de către intimată în sensul că neprezentarea recurentului la data şi ora stabilită în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără realizarea cercetării. În aceste condiţii, a fost emisă decizia contestată prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a recurentului, decizie ce cuprinde toate condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 268 din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de a i se achita drepturile salariale până la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi reţinută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond aşa cum rezultă din petitul acţiunii. Potrivit dispoziţiilor art. 312 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 734/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând, sentinţa primei instanţe este nelegală pentru faptul că s-au încălcat dispoziţii cuprinse în Codul de procedură civilă. Astfel, prima instanţă arată că ar fi reţinut susţinerile intimatei doar în condiţiile în care intimata ar fi făcut dovada că s-a realizat condiţia nerealizării planului de învăţământ pentru anul şcolar 2008-2009. În condiţiile în care instanţa nu se considera lămurită, avea obligaţia de a-şi exercita rolul activ şi de a ordona probe din oficiu în condiţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, susţinerea instanţei de fond şi a intimatei-contestatoare exprimată în sensul că un aviz, care este un act juridic, nu ar putea fi emis sub condiţie, nu poate fi reţinută ca întemeiată, întrucât este contrară legii.
Contrar celor susţinute de prima instanţă, recurenta a respectat întocmai calendarul mişcării personalului didactic şi, în mod logic, la data aprobării prelungirii activităţii reclamantei nu se putea anticipa faptul că vor fi cadre didactice care nu vor avea post în anul şcolar 2008-2009, întrucât constituirea catedrelor şi încadrarea personalului didactic titular se efectua în perioada 18 februarie-15 martie 2008, după data soluţionării cererilor de prelungire a activităţii.
Contrar susţinerilor intimatei, soluţionarea cererilor pentru restrângere de activitate se face cu prioritate potrivit dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 şi art. 16 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2573/2007, astfel că rezolvarea cu prioritate a cererilor de transfer formulate de învăţătoarele O.N. şi D.I a fost legală, neprezentând importanţă faptul că aveau sau nu gradul didactic I.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 786/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru faptul că intimatul a fost depistat în stare de ebrietate în afara programului de serviciu, chiar dacă se afla încă în perimetrul unităţii angajatoare, nu se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni prevăzută de Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, fapta acestuia nefiind de natură să producă eventuale consecinţe negative. Mai mult, intimatul nu a mai avut nicio sancţiune disciplinară aplicată, fiind la prima abatere. Mai afirmă recurenta faptul că instanţa nu avea tributul de a înlocui sancţiunea aplicată, acesta fiind atributul angajatorului, invocând în acest sens decizia fostei Curţi Supreme de Justiţie, nr. 1319/1992, ca şi practică judiciară.
Ulterior pronunţării acestei decizii, fosta C Supremă de Justiţie a revenit asupra practicii sale şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 550/1995 prin care a arătat că instanţa este competentă să aplice o altă sancţiune disciplinară mai uşoară. Această concluzie se impune chiar în condiţiile existenţei unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, din moment ce hotărârea organului de jurisdicţie administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanţelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 735/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. prevăd că în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept rezolvate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În speţă, în considerentele deciziei civile nr. 309/2008 a Curţii de Apel Galaţi se reţine că instanţa de fond are obligaţia de a se pronunţa pe cererea de anulare a deciziei de suspendare a contractului de muncă în funcţie de datele existente la data promovării acţiunii.
Cu ocazia rejudecării s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru a se definitiva cercetarea penală (cercetare pentru care s-a şi dispus suspendarea contractului de muncă), contrar celor dispuse de instanţa de control. Aceasta precizase clar că faţă de obiectul cererii se impune soluţionarea ei pe fond în baza datelor, actelor prezentate, chiar şi-n cazul în care nu există o soluţie definitivă dată ca urmare a plângerii penale formulate de angajator împotriva angajatului.
Cum instanţa de fond nu s-a conformat celor dispuse prin decizia dată-n recurs, se constată că a avut loc o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 689/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din conţinutul deciziei nr. 24480/19.06.2007 emisă de intimata SC(...)B. Transilvania SA CN, rezultă descrierea faptelor considerate abateri disciplinare pentru care s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului H.J., începând cu data de 26.06.2007, din funcţia de director al Agenţiei nr. 2B, în baza prevederilor art. 61 lit. a) Codul Muncii. La baza luării măsuri s-a aflat Raportul de Control întocmit de Serviciul de Control Intern la data de 18.05.2007 privind modalitatea de respectare a obligaţiilor prevăzute în fişa postului, normele interne proprii şi normele metodologice referitoare la încheierea poliţelor de asigurare.
Comisia întrunită în vederea efectuării procedurii de cercetare disciplinară a constatat săvârşirea faptelor de către recurentul-contestator care au condus la concluzia neîndeplinirii sarcinilor prevăzute în fişa postului şi normele interne al S.C. B.T. B. Transilvania SA, acestea fiind pe larg descrise în procesul verbal încheiat la data de 11.06.2007. Drept urmare s-a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului-contestator, măsură dispusă prin decizia astfel contestată.
Apărările la fond ale recurentului-contestator în sensul că nu poate fi ţinut răspunzător de faptele altor persoane care nu au depus poliţele şi nu au făcut decontările conform contractelor încheiate, nu pot fi reţinute faţă de atribuţiile ce-i reveneau potrivit funcţiei ocupate şi fişei postului (de organizare, coordonare şi control a activităţii de asigurări a agenţiei).
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a sancţiunii, dispoziţiile art. 263 Codul Muncii acordă prerogativa disciplinară angajatorului, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 827/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile generale înscrise în art. 74 Codul Muncii, se impunea ca decizia de concediere să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea cât şi celelalte elemente prevăzute în scopul combaterii şomajului, respectiv lista locurilor disponibile în unitate şi termenul de opţiune al salariatului. Menţiunea în cuprinsul ordinului contestat a notei E. nr. 580/15.05.2007, a procesului verbal nr. 91/19.06.2007 a Comitetului Executiv al B.C.R. şi a informării nr. 5637/18.07.2007, nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu, în conţinutul deciziei de concediere.
Desfiinţarea postului de natura celui ocupat de intimata-contestatoare nu a avut un caracter efectiv, operând mai mult o modificare a acestuia prin crearea unor noi linii funcţionale. Pentru ocuparea posturilor nou create de director executiv, centru de afaceri corporate şi director judeţean retail, recurenta-intimată a optat pentru organizarea unor concursuri deşi intimata-contestatoare O.F. îndeplinea condiţiile de ocupare a unui asemenea post, din perspectiva funcţiei avute în cadrul Sucursalei Judeţene V şi a atribuţiilor ce caracterizau conţinutul funcţiei de director executiv.
Referitor la menţiunile făcute de contestatoare pe adresa BCR nr. 5637/18.07.2007 şi adresa înregistrată sub nr. 1570/24.07.2007, nu se poate considera ca întemeiată astfel încetarea contractului individual de muncă pe baza acordului părţilor, la data convenită de acestea [art. 55 lit. b) Codul muncii]. Voinţa părţilor nu s-a împlinit în ceea ce priveşte oferta şi condiţiile avansate de intimata contestatoare pentru încetarea contractului de muncă, iar acceptarea plăţii de compensaţii băneşti şi menţinerea condiţiilor din contractul de prestare a serviciilor de custodie pentru acţiuni până la valorificarea acestora, nu pot conduce la concluzia stabilirii unui acord de încetare a contractului de muncă.
Cu privire la anularea selecţiei şi a rezultatelor acesteia, se constată că prima instanţă a respins ca fiind rămas fără obiect un asemenea capăt de cerere, situaţie în care criticile recurentei intimate nu se justifică.
Curtea apreciază că reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată recurenta-intimată către intimata-contestatoare de la 10.000 lei la 1000 lei asigură o satisfacţie echitabilă asupra prejudiciului moral cauzat, prin raportare şi la celelalte măsuri dispuse de prima instanţă privind reintegrarea în muncă şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 683/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele de recurs invocate de recurentul-contestatore E.O. vizează exclusiv critica de netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, apreciindu-se asupra greşitei interpretări a mijloacelor de probă cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt greşite. Se constată însă că prima instanţă a dat eficienţă rolului său activ iar hotărârea pronunţată este fundamentată pe analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în mod nemijlocit. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse actele întocmite cu ocazia cercetării abaterii disciplinare a recurentului contestator E.O. în referire la rapoartele de informare şi de eveniment întocmite de SC T.E. G, declaraţia dată de T.O., nota explicativă a recurentului contestator.
Din coroborarea acestor mijloace de probă rezultă implicarea acestuia în fapta de sustragere cu ajutorul unei wolle a cantităţii de 3920 kg de fontă calupată aparţinând intimatei, faptă săvârşită la data de 22/23.11.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 681/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 267 alin. (1) din Codul Muncii prevăd obligativitatea efectuării unei cercetări disciplinare prealabile în cazul aplicării unor sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 264 lit. b)-f) din Codul Muncii. Art. 38 din Regulamentul intern al SC B.N. SA G prevede de asemenea o modalitate de lucru printre determinarea gradului de vinovăţie a salariatului în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare, respectiv întocmirea unui referat de prezentare a situaţiei cu propunere de sancţionare.
Justificarea intimatei că nu era necesară prezenţa acestuia în comisie pentru că fapta de furt a fost constatată în afara perimetrului societăţii nu poate fi primită întrucât :fapta este săvârşită în legătură cu munca sa de turnător-formator în cadrul U. Mixte de unde a şi sustras bunurile. De altfel Comisia de cercetare în raportul întocmit, nu face nicio propunere de sancţionare a contestatorului, suspendarea contractului individual de muncă conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii fiind urmare plângerii penale-deci aceasta nu este o sancţiune disciplinară. Deci se poate considera că intimata nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă conform art. 267 (1) din Codul Muncii, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 703/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi există unele contradicţii între declaraţia dată de martorul T.O. cu ocazia cercetării disciplinare şi cea dată nemijlocit în faţa instanţei, corect a reţinut prima instanţă că acestea nu sunt de natură a înlătura întreaga depoziţie. Mai mult, contestatorul avea posibilitatea de a sesiza organele de cercetare penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul în care ar fi avut dubii cu privire la realitatea celor declarate.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului E.E., audiat la solicitarea contestatorului recurent, deşi recurentul afirmă că din această probă testimonială rezultă că nu ar fi părăsit locul de muncă, instanţa nu poate reţine această susţinere. Nu rezultă din această depoziţie că recurentul nu ar fi părăsit locul său de muncă. Dimpotrivă, rezultă că în intervalul de timp cât s-a efectuat încărcarea, martorul nu a putut sesiza dacă recurentul a lipsit sau nu, nefiind dată nicio comandă. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că ar fi existat posibilitatea contestatorului de a participa, pentru câteva minute, la încărcarea fontei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 680/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi există unele contradicţii între declaraţia dată de martorul T.O. cu ocazia cercetării disciplinare şi cea dată nemijlocit în faţa instanţei, corect a reţinut prima instanţă că acestea nu sunt de natură a înlătura întreaga depoziţie. Mai mult, contestatorul avea posibilitatea de a sesiza organele de cercetare penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă în cazul în care ar fi avut dubii cu privire la realitatea celor declarate.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului O.N., audiat la solicitarea contestatorului recurent, deşi recurentul afirmă că din această probă testimonială rezultă că nu ar fi părăsit locul de muncă, instanţa nu poate reţine această susţinere. Nu rezultă din această depoziţie că recurentul nu ar fi părăsit locul său de muncă. Dimpotrivă, martorul a afirmat că trenurile treceau în general la un interval de 5-10 minute, în funcţie de cât de rapid merg furnalele, dar exista posibilitatea ca trenurile să vină şi la un interval chiar mai mare, respectiv din jumătate în jumătate de oră. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că ar fi existat posibilitatea contestatorului de a participa, pentru câteva minute, la încărcarea fontei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 682/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispozitivul încheierii este semnat atât de către judecători, cât şi de către asistenţii judiciari, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 258 C. proc. civ. În acest text legal nu este prevăzută şi semnătura grefierului de şedinţă iar încheierea poartă această semnătură potrivit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Nu există nicio obligaţie legală a instanţei de a actualiza din oficiu drepturi salariale. Conform dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. În consecinţă, corect a reţinut prima instanţă că actualizarea nu a format obiectul acţiunii.
Cererea privind plângerea penală nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., nefiind vorba de erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 688/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Între considerentele şi dispozitivul încheierii există contradicţie, atâta vreme cât în primele se consemnează că se ia act de declaraţia lui O.H. precum renunţă la dosarul nr. (...) (dosar soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 45/2008 a Curţii de Apel Galaţi) iar în dispozitiv e menţionată prezenta cauză. În mod eronat s-a consemnat că ar fi renunţat la dosarul nr. (...) în condiţiile în care în acel dosar s-a pronunţat decizia civilă nr. 45/2008 a Curţii de Apel Galaţi care e irevocabilă şi la care oricum nu ar fi avut cum să renunţe în cadrul prezentului proces.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 616/R din 26 (24) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a acordat reclamantei ceea ce nu s-a cerut, prin faptul că a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior şi plata la zi a drepturilor băneşti până la data reintegrării efective. Astfel prima instanţă a pronunţat o hotărâre parţial nelegală, încălcând principiul disponibilităţii potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii deduse judecăţii [art. 129 alin. (6) C. proc. civ.] şi pe cel al contradictorialităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 649/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 52 alin. (1) din Codul Muncii angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Din actele dosarului rezultă că prin adresa nr. 870/P/2008 intimata a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208-209 C. pen. În consecinţă, fapta pentru care s-a formulat plângere penală are legătură cu serviciul contestatorului.
Instituţia suspendării contractului individual de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 615/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prima abatere disciplinară, instanţa de recurs apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că decizia contestată nu cuprinde descrierea faptei, fiind lovită de nulitate potrivit dispoziţiile art. 268 lit. a) din Codul Muncii. Trimiterea la referatul nr. 3332/22.01.2008, indiferent de faptul că a fost sau nu comunicat, nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict, şi imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii astfel că nu se reţin argumentele expuse de recurentă întrucât unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. În mod corect s-a reţinut nulitatea deciziei contestate sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii doar în ceea ce priveşte fapta de „neîndeplinire a unei activităţi corespunzătoare”.
Referitor la a doua abatere disciplinară ce constă în absentarea nemotivată în perioada 01.01.2008-21.01.2008, recurenta, în calitate de angajator, are sarcina probei potrivit dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. Or, deşi aceasta a precizat în cuprinsul cererii de recurs, faptul că va depune foile de prezenţă iar instanţa de recurs a dat dovadă de rol activ şi a solicitat recurentei să depună înscrisurile doveditoare, aceasta nu s-a conformat, astfel că, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că absenţele nemotivate nu au fost dovedite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 684/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată a emis decizia de concediere cu nerespectarea dispoziţiile art. 60 lit. a) Codul Muncii, cum corect a reţinut prima instanţă. Recurenta avea posibilitatea să emită decizia după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă a contestatoarei. Mai mult, recurenta implicit a recunoscut că decizia a fost emisă cu încălcarea dispoziţiile art. 60 din Codul Muncii deoarece aceasta nu a adus nicio critică hotărârii instanţei de fond sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 630/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea intimatei-contestatoare N.S.-E. s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) Codul Muncii, deci urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. Acesta reprezintă o altă formă a concedierii pentru care, potrivit redactării textului de lege, nu mai există obligaţia angajatorului de a propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate sau de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, în vederea redistribuirii salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 613/R din 25 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei, emiterea deciziei nr. 115/30.01.2008 de suspendare a contractului de muncă al intimatei-contestatoare B.D. nu atrage un asemenea efect, fiind deja dispusă la acel moment încetarea raporturilor de muncă, prin decizia contestată în 18.01.2008.
La data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 30.01.2008, deja se dispusese încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2008, situaţie de excepţie faţă de prevederile art. 73 alin. (3) Codul Muncii. Potrivit succesiunii lor în timp şi dispoziţiilor pe care le cuprind nu se poate reţine că decizia de suspendare ulterioară ar fi anulat implicit decizia de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 576/R din 17 (15) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-intimată, la emiterea deciziei de concediere, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, aşa cum greşit a arătat prima instanţă, care a pronunţat o hotărâre nelegală, devenind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), 23 C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica în tot sentinţa civilă recurată. În rejudecare, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea J.N. ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 547/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului S U., în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, fără ca acesta să-şi fi dat acordul scris în acest sens, astfel cum obligă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul Muncii.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta a dispus schimbarea locului de muncă a contestatorului de la Departamentul Materiale-Direcţia Depozite şi Transport Intern la V. D.-Grupa Tehnică, fără a avea acordul în scris al contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 542/R din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele întocmite modalitatea de identificare a conţinutului recipientelor din moment ce chiar agentul de pază afirmă în declaraţia dată în instanţă că nu le-a deschis. Buletinul de analiză efectuat la data de 18.01.2008, după cercetarea disciplinară efectuată, nu poate fi reţinut ca probă întrucât el nu exista la data efectuării cercetării disciplinare şi nici la data emiterii deciziei de concediere, respectiv 03.01.2008, întrucât nici în decizie nu se face vorbire de el. Pe de altă parte, nu există o dovadă certă că analiza s-a făcut asupra conţinutului recipientelor găsite asupra contestatorului neexistând dovada consemnării acestor probe (sigilării lor etc.). În atare condiţii, declaraţia martorului contestatorului – ca singură probă – nu putea fi determinantă în pronunţarea soluţiei instanţei de fond, ea fiind coroborată cu toate celelalte probe, inclusiv cu declaraţia martorului recurentei care a afirmat că nu a verificat conţinutul recipientelor.
Nu poate fi primită susţinerea că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar faptul că la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut cont de sancţiunile anterioare ale contestatorului, în lipsa unor dovezi că a săvârşit abaterea imputată, nu i se poate respinge contestaţia numai pentru că a fost sancţionat anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 392/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii, decizia de sancţionare disciplinară trebuie că conţină obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, lipsa acesteia din decizie atrăgând nulitatea absolută a deciziei emisă. Această normă are caracter imperativ.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, decizia de concediere disciplinară nu întruneşte cerinţele obligatorii prev. de art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii. Faptul că între timp unitatea a desfiinţat postul nu are relevanţă în cauza de faţă, instanţa fiind ţinută de obiectul cererii cu care a fost sesizată, asupra căruia trebuie să se pronunţe.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 472/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, în cazul în care instanţa constată că măsura concedierii este nelegală şi dispune anularea deciziei va obliga angajatorul la plata despăgubirilor. Deci instanţa chiar dacă salariatul contestator nu a cerut expres prin contestaţie plata acestor despăgubiri salariale ea este obligată să le acorde, textul instituind o excepţie de la principiul disponibilităţii. Sub acest aspect ambele sentinţe civile nr. 236/2008 şi nr. 317/2008 sunt date cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor exprese ale art. 78 alin. (1) din Codul Muncii.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului contestator de a fi reintegrat în funcţia deţinută anterior susţinerile sale nu sunt întemeiate. Dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul Muncii menţionează că la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, ori această repunere în situaţia anterioară priveşte exclusiv reîncadrarea în funcţia avută anterior concedierii.
Recurenta-pârâtă a emis două decizii de concediere cu termene diferite în timp ce însăşi decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 îşi producea efectele şi făcea şi obiectul contestaţiei formulată de către salariat. Instanţa de fond a reţinut corect că contestatorul era concediat prin decizia nr. 18 din 14 aprilie 2006 se afla în curs de soluţionare a contestaţiei şi nu avea niciun motiv să se prezinte la serviciu cu toate solicitările recurentei întrucât efectele deciziei de concediere nu încetase.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 516/R din 17 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 65 alin. (2) Codul Muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea locului de muncă ocupat de recurentul-reclamant a fost efectivă şi s-a bazat pe o cauză reală şi serioasă, respectiv reorganizarea activităţii.
Motivul de recurs invocat în sensul că lipseşte cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat faţă de dispoziţiile art. 371 indice 2 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2001, considerăm că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă. Astfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din această ordonanţă, sunt denumite agenţi economici, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar. Deci, intenţia legiuitorului este lipsită de echivoc şi nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unităţi decât celor strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 391/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prev. art. 31 alin. (4) din Codul Muncii, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi şi nicidecum notificarea nu poate îmbrăca forma unei decizii având ca temei legal art. 61 lit. a) din Codul Muncii situaţie în care ar fi aplicabile prev. art. 267 din Codul Muncii.
Încetarea contractului individual de muncă s-a realizat cu încălcarea dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Codul Muncii ceea ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 326/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit. c) şi d), art. 56 lit. f) din Codul Muncii şi în caz de concediere colectivă nu şi în situaţia concedierii individuale cum susţine recurentul.
Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desfiinţarea lui. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice etc. Este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu diminuează realitatea.
La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaţilor din SC T. H. SRL G a hotărât desfiinţarea postului de analist sistem D. deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activităţii departamentului tehnic din cadrul societăţii care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producţie. Pentru desfiinţarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situaţie financiară precară aşa cum susţine recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 417/R din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta de a pretinde şi primi o cantitate de motorină depozitată în două bidoane pregătite în prealabil este de o gravitate suficient de mare pentru a se aplica măsura radicală a desfacerii contractului de muncă, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a fost intenţia directă. Cantitatea de motorină apreciată modică de prima instanţă nu prezintă relevanţă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită această faptă.
Instanţa nu a analizat temeinicia aplicării sancţiunii şi în raport de celelalte fapte, deşi reţine că au fost săvârşite. Din întreaga situaţie de fapt rezultă că intimatul a săvârşite mai multe abateri disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului de muncă fiind proporţională cu gravitatea acestora, numai astfel putându-se realiza rolul preventiv şi educativ al răspunderii disciplinare. Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 488/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr pentru termenul din 16.01.2008 recurenta a depus o cerere pentru lipsă de apărare şi notă de probatorii dar instanţa nu se pronunţă asupra lor, amână totuşi pronunţarea la 18.01.2008, recurenta depunând însă pentru termenul din 16.01.2008 şi concluzii scrise. Cererea de amânare era depusă însă pentru termenul din 30.01.2008 asupra căruia instanţa de fond nu s-a mai pronunţat (şi nici nu a acordat termen pentru ca recurenta să-şi spună punctul de vedere asupra interogatoriului luat contestatorului, a actelor depuse de acesta la termenul din 16.01.2008 (şi necomunicate recurentei) cât şi pentru a-şi susţine cererea de probatorii.
Procedând în acest fel instanţa de fond a lipsit-o pe recurentă de posibilitatea de a se apăra în cauză. Prin aceasta s-a produs o vătămare recurentei nedându-i posibilitatea să-şi susţină atât nota de probatorii depusă, cât şi punctul de vedere faţă de actele depuse şi probele administrate( interogatoriul contestatorului). Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii.
Dreptul la apărare este un drept constituţional, potrivit art. 24 din Constituţie, părţile având dreptul să fie asistate de avocaţi. Încălcarea dreptului la apărare constituie o nulitate de ordine publică şi atrage casarea hotărârii pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 386/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului în situaţia în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului.
Intimata a făcut dovada cu adresa nr. 2422/25.02.2008 că a formulat plângere penală împotriva contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 şi 249 C. pen. Prin urmare, măsura dispusă de către unitate este legală aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Susţinerea recurentului că la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu mai avea calitatea de salariat nu este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 496/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Împotriva rezoluţie nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008 intimata, conform art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere conform adresei nr. 5410/3124 din 24.09.2007 (fila 12 dosar fond). Plângerea formulată a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi prin rezoluţia nr. 1373/II/2/2007 din 28.02.2008.
Împotriva acestei rezoluţii pârâta are dreptul să formuleze plângere la instanţă în termen de 20 de zile de la primirea rezoluţiei conform art. 278 C. proc. civ. În atare situaţie nu este întrunită cerinţa art. 52 alin. (1) lit. c) în sensul ca hotărârea să rămână definitivă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 200/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La emiterea deciziei trebuiau avute în vedere dispoziţiile obligatorii cu privire la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cuprinsul deciziei etc.; lipsa acestora atrăgând nulitatea absolută după cum chiar recurenta intimată menţionează în motivele de recurs.
Dispoziţiile invocate, art. 28 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă nu pot fi interpretate ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate, ci se referă la competenţele funcţionale de emiterea deciziei de numire, destituire sau concediere, lucru care s-a şi făcut de către directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române – Direcţia Apelor E.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 179/R din 19 (17) martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Cu privire la plângerea penală formulată împotriva recurentului-contestator, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a pronunţat prin rechizitoriu din data de 27.04.2007, în sensul scoaterii sale de sub urmărire penală, soluţie ce o consideră definitivă. Faţă de această situaţie contestatorul a formulat acţiune în instanţă solicitând reanalizarea situaţiei sale în raport cu angajatorul, în sensul încetării măsurii suspendării contractului individual de muncă. La momentul formulării acţiunii 12.10.2007, angajatorul nu formulase plângere împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, cu atât mai mult cu cât în 28.09.2007 i se solicitase de către contestator, încetarea măsurii.
Instanţa de fond nu a analizat aspectele invocate soluţionând cauza pe excepţie, situaţie în care se impune în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 309/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul Muncii contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Recurenta nu a făcut dovada acordului contestatorului N.N. la încetarea contractului individual de muncă. Susţinerile cu privire la anunţul făcut salariaţilor nu poate fi interpretat ca un acord al reclamantului.
Astfel, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că decizia de concediere este nelegală întrucât lipseşte acordul contestatorului. De asemenea a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiilor art. 76 din Codul Muncii, dispunând anularea deciziei de concediere şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri conform art. 78 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 310/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu referire la excepţia de tardivitate privind aplicarea sancţiunii, potrivit art. 268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. În speţă, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 şi adusă la cunoştinţă conducerii unităţi intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007. În condiţiile în care pe perioada 28.06.2007-15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului O.D., în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC B. N.G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 alin. (1) Codul Muncii nu a fost depăşit.
Ţinând seama de împrejurările săvârşirii faptei, consecinţele reduse asupra patrimoniului societăţii, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, Curtea reţine că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a) Codul Muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa. Ca atare, aplicarea sancţiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită şi adaptată scopului reeducării recurentului-contestator. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 203/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii cât şi dispoziţiile art. 75 (3) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, convocarea salariatului la cercetarea disciplinară trebuie făcută în scris, indicându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Nerespectarea acestor dispoziţii imperative atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară.
Capătul de cerere privind nulitatea deciziei nr. 1 din 1.06.2007 a fost respins ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 132/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor nominale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În speţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la 1000 lei. Din actele şi lucrările dosarului rezultă valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurenta-intimată (...)B.(...)H. în proces de 4500 lei reprezentând onorariu avocat. Câtă vreme instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este evident faptul că micşorarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă fiind considerate nepotrivite faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Nu este prevăzut în lege vreun alt temei pentru micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată şi, ca atare, instanţa nu putea avea în vedere alte criterii pentru a dispune în acest sens.
În orice situaţie însă condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În speţă, recurentul-contestator E.J.E. nu a îndeplinit în mod corespunzător o atare obligaţie procesuală iar, din oficiu, nu s-au invocat motive de ordine publică care să fie puse în dezbaterea părţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia Civilă nr. 182/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea cauzei pe excepţia nulităţii deciziei, greşit reţinută de prima instanţă, faţă de dovada efectuării cercetării disciplinare, justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999 – în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006 pronunţată de Î.C.C.J – Secţiile Unite în dosar nr. 9/2006 – casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 712 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu putea face abstracţie de o hotărâre judecătorească irevocabilă care în privinţa contestatorului produce efecte retroactive respectiv de la data de 7.03.2007 când practic raporturile de muncă dintre părţi au încetat definitiv în temeiul art. 61 lit. a) Codul Muncii.
Ceea ce invederează reclamantul cu privire la obligativitatea pentru unitate la reîncadrare, în momentul de faţă ar fi presupus o simplă formalitate care odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 1214/2007 ar fi presupus doar alte rectificări în carnetul de muncă al recurentului şi nu consecinţe juridice favorabile acestuia.
Faptul că dispoziţia de concediere nr. 60/7.03.2007 a rămas în vigoare nu face decât ca decizia în prezent atacată să rămână fără efecte, astfel încât recurentului nu îi mai creează niciun prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 718 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatorul n-a fost convocat în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 158 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatorul n-a fost convocat în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 157 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Această cale de atac are un caracter extraordinar. În cadrul recursului sunt examinate doar chestiuni de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din acelaşi cod. În cauza dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Revizuientul susţine în recurs că de la dosar i-au dispărut înscrisuri. Este însă de subliniat că această critică nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1-9 din C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 266 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu toate că prin recursul formulat se invocă şi faptul că salariatul a mai fost sancţionat anterior, specificându-se deciziile emise, în intervalul 1979-1997, se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 1/1970 (privind organizarea şi disciplina muncii – în vigoare în perioada vizată), pentru fiecare din sancţiunile aplicate anterior, a intervenit reabilitarea disciplinară, motivele invocate urmând a fi respinse, inclusiv cele privind acordarea despăgubirilor, stabilite de instanţă cu respectarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Cum din cuprinsul deciziei nu s-a reţinut ca abatere disciplinară prezentarea la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice iar din declaraţia paznicului D.E. rezultă salariatul a încercat doar să părăsească unitatea dar nu i s-a permis ieşirea fără bilet de voie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că refuzul de a executa o lucrare pentru care salariatul nu avea pregătirea necesară nu putea constitui o abatere disciplinară gravă care să justifice aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a Contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 237 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Împrejurarea că nu există o convocare în scris întocmită de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii nu constituie o cauză de nulitate a ordinului de vreme ce, sub acest aspect, dreptul la apărare al contestatorului n-a fost încălcat ori nesocotit, celui în cauză luându-i-se notă explicativă în legătură cu fapta (abaterea) reţinută în sarcina sa.
Cum prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., constatând întemeiat recursul unităţii intimate, Curtea îl va admite, va casa sentinţa nr. 1014 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Botoşani, Secţia Civilă, iar cauza urmează să fie trimisă aceleiaşi instanţe pentru a o rejudeca pe fond.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 65 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 66 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi atât Statutul personalului didactic aprobat prin Legea nr. 128/1997, cât şi Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, prevede, pentru aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, termenul de 30 de zile calendaristice, care începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii, decizia de sancţionare nr. 6 din 26.01.2007 a fost emisă cu depăşirea termenului expres prevăzut de lege.
Această cercetare disciplinară, dar şi emiterea în formă scrisă a deciziei de încetare a raporturilor de muncă trebuia efectuată în forma prescrisă de lege şi în cadrul termenului legal de 30 de zile, prevăzut de lege, neavând nicio relevanţă faptul că cercetarea prealabilă s-a efectuat în mai multe etape.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 334 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu pot fi susţinute afirmaţiile contestatoarei, în sensul că, datorită bolii, nu a fost posibilă formularea contestaţiei, aceasta având posibilitatea să formuleze cererea de anulare a deciziei prin mandatarea soţului său, prin mandatar angajat sau prin avocat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 294 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În speţă, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă şi a i se examina apărările formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 293 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a respins acţiunea reţinând în mod eronat că a formulat cererea de anulare a deciziei nr. 3/15.05.2007 tardiv, fără a analiza în mod corect împrejurarea că a adresat instanţei două cererii de chemare în judecată cu obiecte distincte, cererii de au fost înregistrate în acelaşi dosar, eroarea fiind observată şi remediată la termenul din 11.07.2007, când a dispus redistribuirea celei de-a doua cererii. Soluţionarea greşită a acestui capăt de cerere a atras consecinţe eronate şi cu privire la reintegrarea în muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 856/CM din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 60 alin. (1) Codul Muncii, concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat la cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
Legiuitorul nu a instituit o anumită modalitate de luare la cunoştinţă despre starea de graviditate. Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că societatea angajatoare a avut cunoştinţă de faptul că reclamanta este însărcinată, înainte de momentul desfacerii contractului individual de muncă.
În cazul în care salariatul a fost concediat netemeinic sau nelegal şi ca urmare, i s-a produs un prejudiciu material, cât şi unul moral, instanţa de judecată le va acoperi pe ambele prin aplicarea coroborată a art. 78 alin. (1) cu art. 269 alin. (1) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 828/CM din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este indubitabil că în cauză a existat o abatere disciplinară ce a constat în sustragerea unei cutii de roşii în bulion, în valoare de 1, 45 lei, însă angajatorul nu şi-a susţinut sancţiunea disciplinară aplicată – desfacerea contractului de muncă – prin justificarea verificării criteriilor prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
Instanţa de judecată este în măsură să înlocuiască o sancţiune disciplinară aplicată de către angajator prin aplicarea uneia mai uşoară, o atare conduită fiind consecinţa competenţei sale de a soluţiona cauza în căile de atac. În aceste condiţii, va dispune înlocuirea măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu reducerea salariului cu 5% pe două luni.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 863/CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea a intervenit ca urmare a desfiinţării efective a locului de muncă ocupat de salariat fără nicio legătură cu persoana care ocupa acest post. Din probele administrate, nu rezultă că această concediere are vreo legătură cu sesizările făcute de contestator în legătură cu încălcarea unor prevederi legale la locul de muncă.
Desfiinţarea postului a avut ca obiectiv, eliminarea disfuncţionalităţilor, îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţii din cadrul instituţiei. La data concedierii salariatului nu existau posturi vacante conform pregătirii profesionale a acestuia şi a aptitudinilor fizice şi psihice – atestate de medicul de medicina muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 862/CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unei eronate stabiliri a situaţiei de fapt, împrejurare ce a determinat pe de o parte respingerea ca rămas fără obiect a primului capăt de cerere şi ca nefondat a celui de-al doilea
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 853/CM din 4 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Restrângerea activităţii T. Auto Sud este reală şi a fost impusă de scăderea numărului de comenzi şi a complexităţii acestora, astfel cum rezultă în mod explicit din Hotărârea AGA extraordinară din 04.08.2005.
Intimata, în calitate de angajator şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 64 din Codul Muncii, oferindu-i un post corespunzător pregătirii profesionale şi disponibil în societate, respectiv de tinichigiu auto. Prin adresa 307/10.11.2006 s-a cerut sprijin AJOFM C, în vederea redistribuirii acestuia, conform pregătirii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 168/CM din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din analiza deciziei de sancţionare nr. 32 din 31 august 2007 rezultă că în alin. (3) s-au menţionat prevederile legale încălcate de contestator, iar în alin. (4) a fost descrisă fapta avută în vedere la aplicarea sancţiunii cu avertisment.
Este adevărat că această ordine este atipică în sensul că trebuia menţionată mai întâi motivarea în fapt şi apoi motivarea în drept, însă, din examinarea celor două alineate rezultă faptul că decizia de sancţionare a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 203/CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În procesul de reorganizare şi profesionalizare al Jandarmeriei, concedierea reclamantului a fost corect fundamentată pe dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, fiind determinată de neîndeplinirea condiţiilor de a participa la concursul de trecere într-un corp superior, precum şi de inexistenţa, după data de 31 decembrie 2006, a funcţiei pe care acesta a deţinut-o anterior, respectiv aceea de jandarm angajat pe baza de contract.
Nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 68-72, 76-78 Codul Muncii sau art. 16 din Constituţia României, deoarece recurentul nu a făcut în niciun fel dovada că a fost supus la un tratament diferit de ceilalţi angajaţi, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că la 31 decembrie 2006 un număr de 160 de angajaţi pe bază de contract al Jandarmeriei, au încetat raporturile de muncă cu aceasta.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 428/CM din 19 (13) mai 2008)
-
Prin Hotărârea AGA s-a apreciat că reorganizarea societăţii implică şi reducerea celor două posturi de directori iar instanţa de fond trebuia să ţină cont de această hotărâre atunci când a analizat contestaţia, nefiind îndrituită să se implice în elaborarea şi aplicarea strategiei de reorganizare a angajatorului, astfel că, din aceasta perspectivă, criticile recurentului nu pot fi reţinute.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 561/CM din 30 (24) iunie 2008)
-
În situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte anumite obligaţii contractuale, în speţă, obligaţia de pregătire profesională, persoana încadrată nu poate refuza prestarea muncii invocând excepţia de neexecutare a contractului, ci are deschisă calea acţiunii în justiţie pentru obligarea angajatorului la executarea prestaţiei ce-i revine.
Subordonarea impune executarea de către salariat a atribuţiilor sale de serviciu cu respectarea programului de lucru stabilit de angajator şi sub controlul acestuia. Neexecutarea obligaţiei de pregătire profesională nu înlătură subordonarea salariatului faţă de angajator, astfel încât neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către salariat a obligaţiilor sale poate determina sancţionarea disciplinară a acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 560/CM din 30 (24) iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate, le găseşte întemeiate numai pe acelea care se referă la plata drepturilor salariale pretinse, hotărârea urmând a fi casată parţial numai din această perspectivă, celelalte critici fiind neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 861/CM din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org.)
-
Împrejurarea că pentru exerciţiul financiar 2007 societatea a înregistrat profit, constituie o dovadă în plus că măsurile de reorganizare adoptate de societate încep să producă efectul dorit (la momentul aplicării măsurii în mai 2007 nu puteau fi cunoscute rezultatele economico-financiare ale anului 2007, anul financiar nefiind terminat).
Pe cale de consecinţă, Curtea concluzionează arătând că măsura desfiinţării postului a fost efectivă, reală şi serioasă, ceea ce trebuia în mod necesar să atragă respingerea contestaţiei în totalitate, ca nefondată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 609/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de prevederile exprese ale art. 26 din Legea nr. 489/2006, se constată că este exclusă competenţa instanţei în soluţionarea litigiilor privind abaterile disciplinare comise de personalul cultelor religioase.
Prin Decizia nr. 640/10.06.2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 489/2006. În motivarea deciziei s-a reţinut că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie întrucât instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul Cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun ci prin norme juridice proprii acelor culte. Deosebit de aceasta Curtea Constituţională a constat, că dispoziţiile alin. (3) al textului criticat instituie garanţia liberului acces la justiţie pentru membrii clerului, în cazul contravenţiilor şi infracţiunilor, adică în cazul săvârşirii unor acte antisociale stabilite prin norme generale.
Prin această decizie s-a reţinut că instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne şi că este echitabil să-şi stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată al cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al D.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 653/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, în speţă competenţa materială aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 677/R/M din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească mai sus descrisă este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 944/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 916/M din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 74 din Codul Muncii în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatorii: a) motivele care determină concedierea, b) durata preavizului şi d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64. Din examinarea dispoziţiei nr. 8/2008, rezultă că aceasta cuprinde menţiunile susmenţionate şi deci a fost valabil emisă. Lipsa menţiunilor de la art. 74 lit. d) este determinată de lipsa locurilor vacante din unitate şi deci ca atare menţiune ar fi fost superfluă. Susţinerile din primul motiv referitoare la menţionarea cauzelor concrete exced cadrului legal reglementat de art. 74 lit. a) din Codul Muncii, legea cerând „motivele care determină concedierea”. Or motivul este reorganizarea societăţii, iar cauzele nu pot fi cenzurate de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 895/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul critică convocarea de lămurire a situaţiei sale, susţinând că prin conţinutul acesteia nu i se arată că este cercetat disciplinar. Critica nu poate fi primită deoarece interpretarea contestatorului nu are acoperire legală, din dispoziţia sus-invocată nerezultând obligativitatea înscrierii unei astfel de menţiuni în „convocare”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 886/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura desfacerii contractului de muncă al contestatorului D.N.J., dispusă prin decizia nr. 1218/18.09.2007 emisă de EURO J.T., este abuzivă şi vădit nelegală. Decizia privind desfacerea contractului de muncă, nu poate să dispună retroactiv, ci aceasta produce efecte numai pentru viitor şi numai după ce devine definitivă şi expiră termenul de preaviz.
2. Capătul de cerere, prin care reclamantul solicită să fie obligat lichidatorul judiciar să emită o altă decizie, de desfacere a contractului de muncă, nu poate fi admis, întrucât Curtea nu se poate substitui voinţei părţilor, pentru că ar fi încălcat principiul voinţei libere a părţilor contractante.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 870/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de concediere cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 268 Codul muncii, descriind, chiar dacă pe scurt, faptele ce constituie abateri. Contestatorul nu îşi îndeplinea corespunzător sarcinile de serviciu, respectiv nu aplica corespunzătore tehnologiile şi instrucţiunile referitoare la desfăşurarea procesului de producţie („ amesteca sorturile de agregat”, „întrerupea prepararea betonului” etc.), fapte ce constituie o încălcare a prevederilor art. 6 lit. a) şi d) din Regulamentul intern al societăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 839/M din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de concediere a contestatoarei este nelegală întrucât reorganizarea societăţii intimate nu a fost una reală dispusă de organele competente, astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul contestatoarei va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi anulării deciziei de concediere.
2. Plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data reorganizării constituie o reparaţie suficientă şi echitabilă a prejudiciului suferit că urmare a concedierii nelegale astfel încât acordarea daunelor morale va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 832/ din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Solicitarea contestatoarei privind anularea Deciziei de concediere disciplinară este întemeiată, pârâta dispunând delegarea acesteia ulterior înaintării demisiei.
2. Relativ la pretenţia contestatoarei de obligare a societăţii intimate la plata sumei de 1055 euro, reprezentând diferenţa de diurnă pentru perioada 05.09.-11.11.2007, cât contestatoarea a fost delegată în Italia, potrivit prevederilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate diurna în valută pentru deplasarea în străinătate se acordă conform Regulamentului de acordare a diurnelor pentru personalul detaşat în străinătate şi Tabelului cu diurnele pe ţări. Intimata a acordat diurna în cuantum de 17 euro/zi iar solicitarea contestatoarei de recunoaştere a unei diferenţe până la 35 de euro/zi este lipsită de suport legal.
3. Nu pot fi primite nici criticile aduse de contestatoarei-recurentăe soluţiei purtând asupra cererii de obligare a intimatei la plata penalizărilor reţinute din salariu pentru că aceste penalizări sunt consecinţa nerealizării indicatorilor calitativi şi cantitativi stabiliţi în mod ştiinţific de conducerea societăţii pentru fiecare lună şi pentru fiecare compartiment în parte, raportat la bugetul de venituri şi cheltuieli.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 801/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a apreciat probele administrate în cauză din care rezultă că prin desfiinţarea postului ocupat de recurentă societatea a urmărit eficientizarea activităţii iar desfiinţarea postului a fost efectivă, fapt ce rezultă din organigramele depuse la fondul cauzei. Din statele de plată depuse în probaţiune rezultă că recurenta a primit drepturi salariale până în luna mai 2007 (inclusiv) astfel încât acesteia i se cuvin despăgubiri echivalente cu drepturile salariale pentru perioada 01.06.2007-18.03.2008 precum şi indemnizaţia de concediu de odihnă pe perioada derulării raporturilor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 788/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 267 alin. (1) Codul Muncii, prevede că sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că intimata nu a respectat dispoziţiile art. 267 şi urm. Codul Muncii, câtă vreme angajatorul a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1015 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere nepronunţarea asupra unui capăt de cerere în speţă, devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. care statuează că: „în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului (...) instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea D.”
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 969 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei cu judecarea căreia a fost sesizată sub aspectul tuturor petitelor formulate, ne regăsim în situaţia reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care se va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru judecarea pe fond a acţiunii. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere şi motivele de recurs formulate de recurentă sub aspectul netemeiniciei hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 959 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 2812 C. proc. civ. prevede că dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, sau asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri. Curtea apreciază că cererea reclamantului recurent se încadrează în acest text de lege deoarece instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat „obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale ce i se cuvin”.
Tribunalul în mod corect a soluţionat cererea în sensul respingerii sale, întrucât solicitarea reclamantului nu se circumscrie cazului reglementat de către art. 281 C. proc. civ., ci celui prevăzut de art. 2812 C. proc. civ., situaţie în care reclamantul nu a formulat cererea în termenul legal, pierzând posibilitatea de a mai solicita completarea dispozitivului hotărârii, cu atât mai mult cu cât această omisiune nu a fost invocată cu ocazia formulării recursului de către reclamant. Ţinând cont că respectivul petit nu a fost soluţionat de către instanţă, nimic nu poate împiedica reclamantul să sesizeze instanţa cu o nouă acţiune prin care să solicite aceste drepturi, cu respectarea termenului de prescripţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 883 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţia primei instanţe care a analizat decizia de concediere, doar prin prisma cerinţelor art. 267 C.N., ignorând probarea încetării, anterior emiterii acestui act, a raportului juridic de muncă derulat între părţii, prin voinţa unilaterală exprimată de salariat prin înscrisul depus la dosar, în condiţiile art. 79 C.N., reflectă o aplicare şi interpretare greşită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 905 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a procedat corect desfăcând disciplinar contractul individual de muncă al reclamantei şi nu există temeiuri legale pentru constatarea nulităţii acestei măsuri. În ceea ce priveşte netemeinicia faptelor reţinute în sarcina reclamantei ca abateri, Curtea constată că aspectele critice invocate de recurentă nu pot fi primite şi că în cauză s-a demonstrat atât vinovăţia salariatei cât şi gravitatea faptelor comise de aceasta.
Art. 101 alin. (2) poziţia 9 din Regulamentul intern al Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A., prevede că „falsificarea de către salariaţii C.N.P.R. a unui act generator de drepturi necuvenite”.
Cât priveşte încălcarea criteriilor de stabilire a sancţiunii disciplinare, se constată că acest atribut aparţine exclusiv angajatorului, care aplică sancţiunea pe care o consideră, funcţie de criteriile enumerate la art. 266 lit. a)-e) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 753 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele hotărârii primei instanţe sunt sumar redactate, nu conţin argumentele cu trimitere la mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanţei, (în contextul în care s-a administrat atât proba cu înscrisuri cât şi proba testimonială) nu răspund apărărilor invocate de intimata-recurentă, ceea ce duce la concluzia că sentinţa este nemotivată iar fără arătarea motivelor şi a dovezilor pe care se sprijină, hotărârea este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 728 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a constatat, în mod corect, încălcarea de către pârâta recurentă a dispoziţiilor art. 267 Codul Muncii, care sancţionează, cu nulitatea absolută, aplicarea sancţiunilor disciplinare cu încălcarea prevederilor acestui text de lege.
2. Angajatorul nu a respectat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) Codul Muncii, conform cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
3. Cât priveşte acordarea drepturilor salariale, se constată că prima instanţă a respectat prevederile art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, acordând despăgubirile începând cu data concedierii şi până la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Faptul că reclamanta nu a solicitat reintegrarea pe postul avut anterior concedierii nu are relevanţă în cauză, câtă vreme legiuitorul nu a condiţionat acordarea acestor despăgubiri de formularea unei astfel de cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 664 din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Atâta timp cât raportul de muncă al contestatorului era suspendat pentru cauză de boală, angajatorul nu putea dispune nicio măsură de natură a duce la încetarea raporturilor de muncă. Faptul că certificatul medical nu a fost prezentat spre avizare medicului de medicina N. nu înlătură valabilitatea lui, iar legea nu prevede nicio sancţiune pentru angajat în cazul nerespectării acestei cerinţe, cu atât mai puţin desfacerea C.I.M.
2. Conform art. 268 alin. (2) „sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu (…) b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau C.C.M. aplicabil, care au fost încălcate de salariat.” Decizia atacată nu cuprinde niciuna din aceste menţiuni, iar apărarea constând în aceea că petentului i s-a adus la cunoştinţă concluzia la care a ajuns comisia de disciplină cu prezentarea descrierii faptei, nu înlătură motivul de nulitate anterior menţionat, expres prevăzut de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 605 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 64 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. c) angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii, sau dacă nu dispune de locuri vacante să solicite sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului. În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a anulat decizia emisă la 8.08.2007 şi a obligat intimata la reîncadrarea reclamantului în funcţia avută anterior precum şi la plata drepturilor salariale cuvenite conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 567 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Munca suplimentară poate fi efectuată doar la cererea angajatorului. În lipsa unei asemenea solicitări, care să îmbrace forma scrisă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că pretenţiile recurentului sunt nefondate. Mai mult, faţă de împrejurarea că orele suplimentare se efectuează la solicitarea angajatorului, care este cel ce plăteşte remuneraţia, în plus de salariu, munca prestată peste programul normal de lucru, din iniţiativa salariatului, nu are regimul juridic al orelor suplimentare şi nu conferă salariatului dreptul la compensare sau la plată.
2. Capătul de cerere privind neacordarea daunelor morale, a fost respins în mod corect deoarece reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit vreun prejudiciu de ordin moral.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 462 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât recursul a fost înregistrat la tribunal, la data de 29.01.2008, iar termenul de recurs s-a împlinit la 28.01.2008, s-a constatat tardivitatea căii de atac promovate de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 399 din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura dispusă potrivit art. 65 Codul Muncii de către intimată este una legală şi temeinică, efectuată cu respectarea cerinţelor impuse delege în situaţia reorganizării activităţii. Ca o consecinţă a menţinerii măsurii desfacerii contractului de muncă al contestatoarei se va respinge şi capătul de cerere privind reintegrarea în muncă şi acordarea retroactivă a drepturilor salariale. Hotărârea atacată urmează a fi modificată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 724 din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Existenţa unor dosare civile neînaintate în căile de atac, deşi recursurile purtau date din 2002, 2003, 2004, neîndeplinirea demersurilor obligatorii de verificare a procedurii de comunicare, neataşarea declaraţiilor de recurs, nu se pot subscrie unei întârzieri justificate de volumul mare de muncă, întrucât nu există nicio sesizare adresată conducerii tribunalului cu privire la imposibilitatea gestionării unor astfel de situaţii, nu există o îmbunătăţire a calităţii muncii după sancţionarea anterioară, ceea ce conduce la concluzia că aptitudinile profesionale ale contestatorului nu corespund condiţiilor prevăzute de lege pentru postul ocupat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 707/M din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi angajatorul are libertatea de apreciere asupra oportunităţii luării măsurii de desfiinţare a locului de muncă în raport de dificultăţile economice (şi nu cu raţiunile economice), măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale. Desfiinţarea postului nu este efectivă şi nu are caracter real.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 698/R/M din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Posibilitatea reducerii onorariului avocaţial instituită de Codul de procedură civilă este lăsată la latitudinea părţii care cade în pretenţii care va trebui, pe temeiul răspunderii civile delictuale să dovedească faptul că cel ce a câştigat procesul nu ar putea obţine de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu avocat deoarece a exercitat abuziv dreptul de a obţine despăgubiri. Aceste condiţii de reducere a onorariului avocaţial nu au fost îndeplinite, astfel că, instanţa de recurs în baza art. 309 C. proc. civ., raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi 312 C. proc. civ.va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat avansate la fond.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 603/M din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptele culpabile ale contestatorului şi gravitatea acestora au fost dovedite, iar aplicarea art. 266 Codul muncii a fost făcută corect de intimată ţinând cont de nivelul culpei, de consecinţele abaterii disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 471/M din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Codul Muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Pe de altă parte, angajatorul nu a făcut dovada că în situaţia concedierii prevăzute de art. 61 lit. d) Codul Muncii, a respectat art. 64 alin. (1) şi 74 alin. (1) lit. d) Codul Muncii respectiv i-a propus angajatorului locuri de muncă vacante în unitate comparabile cu pregătirea profesională dovedită.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 428/M din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (1) Codul Muncii: „angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”. Potrivit foilor colective de prezenţă de la dosar şi celor recunoscute implicit de contestatoare prin cererea formulată acesta nu a lucrat pe perioada respectivă, ştiut fiind că salariul este preţul muncii pretate, şi prin urmare instanţa va respinge acest petit. Mai mult decât atât nici nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost împiedicată să lucreze, or potrivit art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388/R/M (300) din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul era obligat, la sfârşitul perioadei de probă să emită o decizie de concediere care să respecte cerinţele impuse de art. 62 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv să fie motivată în fapt şi drept, să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă, neputând înceta raportul de muncă cu angajatul printr-o simplă notificare
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 303/M din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se impune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, deoarece culpa aparţine reclamantei care nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 300/R/M (300) din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data cererii de chemare în judecată, şi implicit la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, raporturile de muncă dintre părţi nu au încetat. În mod corect nu se mai poate analiza legalitatea deciziei de concediere, de către instanţă, aceasta fiind revocată de însuşi emitentul ei. Prin urmare este reactivat raportul de muncă dintre părţi şi pentru aceste considerente în mod corect nu a acordat contravaloarea preavizului instanţei de fond.
Câtă vreme reclamanta este încă angajata societăţii parate, aceasta poate efectua cele şase zile de concediu ramase pana în prezent neefectuate, compensarea în bani a celor sase zile putând opera conform art. 141 alin. (4) din Codul muncii numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Reclamantei nu-i poate fi acordata contravaloarea celor cinci zile lucrătoare (diferenţa pana la 20 a termenului de preaviz) atâta timp cat actul de încetare a raportului de munca (în mod accesoriu toate prevederile din acel act inclusiv cea referitoare la termenul de preaviz) a fost revocat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 201/M din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Măsura restructurării postului reclamantului a avut la bază programul de reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al E. să din data de 7.06.2005 şi 9.08.2005, program pe care instanţa de judecată nu are competenţa de a-l cenzura. Este atributul exclusiv al conducerii fiecărei societăţii comerciale, de a aprecia măsurile care se impun a fi luate pentru eficientizarea activităţii şi o buna organizare a acesteia, potrivit scopului şi obiectului de activitate.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 171/M din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 275 C. proc. civ. „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 153/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 52 alineatul final din Codul Muncii prevăd că dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea avută anterior şi i se vor plăti, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală cu salariul şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. Contestatorul nu se află în situaţia mai sus reglementată pentru faptul că a suferit o condamnare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi întrucât postul de inginer şef s-a desfiinţat printr-o măsură legală, nu poate fi dispusă reintegrarea sa pe acest post, fiind justificată respingerea apetelor subsidiare cu privire la plata drepturilor salariale şi a cheltuielilor de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 118/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În procesul-verbal încheiat în data de 14.09.2007 cu ocazia cercetării disciplinare contestatoarea a menţionat că „înainte erau 5 persoane pe teren, în prezent rămânând 3 persoane pe teren”. Cu privire la toate apărările salariatei, angajatorul avea obligaţia de a menţiona expres în cadrul deciziei de sancţionare motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută [art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii], astfel încât soluţia recurată este la adăpost de orice critică sub aspectul legalităţii soluţiei atacate, iar susţinerea recurentei că angajata nu a formulat niciun fel de apărări este contrară adevărului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 70/M din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum a reţinut instanţa de fond cercetarea prealabilă administrativă nu trebuie să fie pur formală, limitându-se doar la descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, ci trebuie să respecte şi dispoziţiile imperative ale Codului muncii privind motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, prin urmare criticile din recurs care în principal vizează faptul că este lipsit de temei, un asemenea demers, sunt nefondate.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 62/M din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Legat de prima critică din recurs, referitoare la modul în care s-a dispus convocarea pentru cercetarea prealabilă, a salariatei, în mod corect prima instanţă a reţinut că această convocare a fost una formală. Este de neconceput că salariatul asupra căruia planează suspiciunea că a săvârşit o abatere disciplinară şi urmează să-i fie aplicată o sancţiune disciplinată, să fie invitat la sediul firmei, sediu, care se află la o distanţă considerabil de mare faţă de locul de muncă al angajatului.
2. În mod corect prima instanţă a apreciat că s-a procedat la o enumerare generică a unor fapte, nefiind individualizate şi concretizate, lucru care nu permite o analiză a temeiniciei acestora. Astfel au fost încălcate dispoziţiile imperative prevăzute de dispoziţiile art. 266 din Codul Muncii.
3. Ultima critică din recurs referitoare la repunerea în plata drepturilor salariale, de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă 2.08.2006 şi până în prezent, prima instanţă a limitat în mod corect această obligaţie.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 45/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Decizia nr. XXXVI/7.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 715/23.10.2007, s-a statuat, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. (1) pct. 2 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României, că beneficiau de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege. În conformitate cu dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată astfel problemei de drept judecată este obligatorie pentru instanţe.
Deşi intimaţii-reclamanţi şi-au întemeiat acţiunea pe faptul discriminării urmare a înlăturării lor de la beneficiul sporului de vechime în muncă în baza prevederilor O.G. nr. 83/2000 şi O.U.G. nr. 177/2002, nu poate fi primită teza potrivit căreia momentul naşterii dreptului la acţiune este data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei discriminatorie, respectiv prin Hotărârea din 06.07.2006 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Dreptul la acţiune a existat pe toată perioada ulterioară adoptării O.G. nr. 83/2000 care nu a avut un efect suspensiv ori întrerupător asupra termenul de prescripţie, aşa cum reţine prima instanţă. În speţă, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.11.2006, şi caracterul său întrerupător potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, urmează a se constata ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru perioada 1.11.2000-1.11.2003, prin luarea în considerare a unui termen de 3 ani calculat corespunzător prestaţiunilor succesive cu titlu de drepturi salariale plătite lunar şi care se prescriu fiecare în mod deosebit.
Elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât şi a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, aşa cum este şi recurentul-pârât Ministerul Justiţiei. Ca atare, nu subzistă în orice condiţii obligaţia de despăgubire în sarcina Ministerului Finanţelor Publice care să fie determinată în mod direct şi nemijlocit de admiterea acţiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de lege care să cuprindă asemenea cheltuieli, politici şi strategii sectoriale ori propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite, în speţă, Ministerul Justiţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 318/R din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cadrele militare trecute în rezervă în condiţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, beneficiază de plăţi compensatorii corespunzătoare vechimii în serviciu în cuantumuri echivalente de 12,14 sau 20 solde lunare. Tot acelaşi act normativ la art. 8 alin. (2) prevede expres că aceste cadre beneficiază şi de ajutorul lunar, sau de alocaţia de sprijin, după caz în cuantumul stabilit de actele normative în vigoare, în speţă cele prevăzute de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 138/1999, fără a se face nicio referire la cele 10 solde lunare solicitate prin acţiune. De altfel, în acest sens au fost emise şi Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, deducându-se clar că acest act normativ este legea specială în materie care stabileşte toate drepturile băneşti de care beneficiază cadrele militare trecute în rezervă fără drept de pensie şi printre care nu se află şi drepturile solicitate de reclamanţi.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1961/R din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 80 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2004-2005, înregistrat sub nr. 113 din 28 iunie 2004, modificat prin obiecţiile înregistrate sub nr. 2072 din 27.07.2004 la E. B, prevăd că „la disponibilizarea colectivă fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de disponibilizare va primi cel puţin 6 salarii minime brute pe unitate”. Este adevărat că şi dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2006-2007, mai prevăd măsuri de protecţie socială de şase, nouă, respectiv 12 salarii, în funcţie de vechime, însă aceste dispoziţii sunt aplicabile doar în cazul în care unitatea angajatoare a fost dizolvată, reorganizată, lichidată în urma reorganizării judiciare, ceea ce s-a dovedit că nu este cazul în speţă.
Critica privind dispozitivul sentinţei care ar fi fără finalitate şi practic nu s-ar putea executa silit, pentru că dispunând obligarea pârâtei la plata a 6 salarii minime brute pe unitate precum şi la primele de vacanţă echivalente unui salariu minim pe unitate, aferent anilor respectivi calculul şi acordarea acestora ar rămâne la discreţia unităţii pârâte, nu poate fi primită, întrucât obligaţia de plată a pârâtei se poate cuantifica în cursul executării silite, (dacă ea nu va fi executată benevol) ocazie cu care executorul judecătoresc va stabili în concret sumele la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii astfel cum dispoziţiile art. 371 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevăd.
La fel şi ultima critică adusă sentinţei de către reclamanţi privitoare la acordarea incorectă a sumelor ce constituie cheltuieli de judecată, nu este fondată întrucât, în mod corect acestea au fost stabilite şi acordate de către instanţă, respectând dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul pârâtei, în raport de criticile ce au fost aduse, la fel trebuie considerat ca nefondat, în condiţiile în care drepturile recunoscute reclamanţilor prin sentinţă au fost prevăzute în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2005, 2006-2007 şi a contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii şi pescuitului pe anii 2004-2005, iar dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea 130/1996 prevăd clar că, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, au putere de lege între părţi. De asemenea este de reţinut că şi dispoziţiile art. 239 Codul muncii mai prevăd că „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării lor sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1951/R din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unităţile administrativ-teritoriale în justiţie şi exercită funcţia de ordonator principal de credite, Primăria municipiului B neavând legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă are calitatea de angajator. Dispoziţia este expresă prin urmare indiferent de relaţiile interne în proces poate sta doar primarul. Nu în ultimul rând potrivit art. 74 din Legea nr. 215/2001 numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se fac de conducătorii acestora, în condiţiile legii iar numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul de specialitate al primarului se fac de primar, în condiţiile legii. Prin urmare nici acest text legal nu face vorbire de primărie ci de conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local sau de primar, fiind chiar îndoielnică şi calitatea de angajator a primăriei, cu toate că a fost menţionată în acest fel în contractul individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1913/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod legal prima instanţă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Cabinetului stomatologic individual Dr. E.B.N., în condiţiile în care înscrisurile depuse la dosar, respectiv Adeverinţa nr. 3534/10.06.2007 eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică judeţului C, atestă faptul că acest cabinet a fost desfiinţat în 12.06.2007. Drept urmare, plata indemnizaţiei pentru concediul pentru incapacitate temporară de muncă aferent perioadei 8.06.2007-1.11.2007 trebuia să îi fie achitată recurentei din bugetul Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul nr. 60/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura legală privind depunerea certificatelelor medicale şi a celelalte înscrisuri la pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C, iar apărarea recurentei, în sensul că aceasta a refuzat să le preia nu a fost dovedită, în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins acţiunea împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate C.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1857/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât contradicţia dintre afirmaţia angajatei că face naveta T.-N. şi afirmaţia recurentei că aceasta locuieşte în localitatea unde are postul nu a fost clarificată, iar acest aspect este esenţial în soluţionarea cauzei, curtea constată că prezentul litigiu nu a fost soluţionat pe fond, instanţa nepronunţându-se asupra tuturor aspectelor relevante în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1806/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Coroborând susţinerea recurentei conform căreia suma de 250 Euro pentru fiecare deplasare externă era dată cu titlu de diurnă cu susţinerea reclamantului că mare parte din aceşti bani erau folosiţi cheltuielilor ocazionate de transport, cu concluziile completării la raportul de expertiză, din care reiese că diurna cuvenită reclamantului este de 202 Euro pentru fiecare cursă şi cu faptul că recurenta nu a făcut dovada decontării cheltuielilor prilejuite de deplasările în străinătate, curtea constată că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, obligaţia stabilită în sarcina societăţii de a-i achita reclamantului cu titlu de diurnă echivalentul în lei a sumei de 4544 Euro fiind corect determinată.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1810/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamanta este beneficiara unei pensii pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani din cauza handicapului de care suferă, instanţa constată că se încadrează în categoria salariaţilor care sunt îndreptăţiţi să primească la pensionare indemnizaţia prev. de art. 50 din C.C.M. Unic la nivel naţional.
În ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, aceasta va fi respinsă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu moral, suferit de pe urma refuzului societăţii de a-i acorda acest drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1737/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezentul dosar, reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei reprezentând indemnizaţia cuvenită cu ocazia pensionării. Sentinţa s-a pronunţat strict în legătură cu această cerere, apreciindu-se că dreptul reclamantului derivând din raportul de muncă, plata cu întârziere a indemnizaţiei îl îndreptăţeşte pe reclamant la despăgubiri, conform art. 164 alin. (4) Codul Muncii Este de observat că în recurs reclamantul formulează o altă pretenţie decât cea cu care a investit instanţa, ca indemnizaţia să fie raportată la salariul pe care l-ar avea la data plăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1738/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale. Chiar acceptând susţinerea că pct. 9.2 din O.M.A.I. nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administraţiei publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituţionale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinţei unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorităţi publice locale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1683/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale. Chiar acceptând susţinerea că pct. 9.2 din O.M.A.I. nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administraţiei publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituţionale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinţei unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorităţi publice locale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1697/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta în recursul său menţionează cele 4 state de plată pe care reclamantul le-a semnat cu numele de „E.“, aferente lunilor octombrie, noiembrie 2005, februarie 2006 şi iunie 2007. Cu privire la aceste 4 luni arătate anterior curtea consideră că recurenta a făcut dovada că a plătit salariul prin depunerea statelor de plată ce au fost semnate de către reclamant. Din statele de plată depuse la dosar rezultă că pârâta a plătit reclamantului suma de 1194 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunilor octombrie, noiembrie 2005, februarie 2006 şi iunie 2007. Reclamantul a afirmat că nu a semnat acele state de plată dar nu a făcut această dovadă a susţinerilor sale pe când pârâta a făcut dovada afirmaţiilor sale prin statele de plată aferente celor 4 luni depuse la dosar. Cu privire la celelalte luni recurenta nu a formulat critici concrete şi nu s-a referit la acestea astfel că sentinţa nu poate fi analizată fără acestea şi va fi considerată ca legală şi temeinică.
Cu privire la critica recurentei privind diferenţa de 1.595 euro, aceasta nu poate fi primită deoarece după cum rezultă din lucrarea de expertiză, pentru deplasările făcute de reclamant pe rute externe, acesta ar fi trebuit să primească cu titlu de diurnă 9.555 Euro în fapt acesta primind doar 8.900 Euro, deşi scriptic acestuia apare că i s-a acordat 11.150 Euro, diferenţa reprezentând-o suma reţinută cu titlu de garanţie, în sumă de 2250 Euro.
Corect a reţinut prima instanţă că potrivit dispoziţiilor art. 164 (1) şi (2) Codul muncii, reţinerile din salariu pot fi efectuate doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile iar pârâta nu a făcut dovada unei astfel de hotărâri pentru eventualele prejudicii susţinute că au fost cauzate de reclamant, astfel că trebuie să plătească acestuia toate drepturile salariale, inclusiv reţinerile operate din diurnă, acestea fiind de altfel reţinute nelegal, în lipsa unui contract de garanţie în numerar încheiat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/1969.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1179/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru ca drepturile de pensie să fie recunoscute, în cazul în care există o procedură de recunoaştere a lor, trebuie ca respectiva procedură să fie respectată. Atributul actualizării pensiei de serviciu revine în exclusivitate Casei Judeţene de Pensii, pe baza unei adeverinţe emise de către tribunal. Până în prezent casa de pensii a emis în mod corect deciziile pe baza adeverinţelor ce i-au fost comunicate de către tribunal, prin urmare nu se poate solicita reclamanţilor să atace o decizie care a fost corect emisă. În schimb, în baza rolului activ instanţa trebuia să pună în discuţie dacă reclamantul susţine ca un capăt de cerere solicitarea formulată în acţiune prin care se arată că se impune comunicarea datelor către Casa de pensii de către Tribunalul Maramureş pe calea unei adeverinţe, solicitare reiterată şi în recurs.
Acest mod de abordare a cauzei pe lângă faptul că echivalează cu o nesoluţionare a fondului, trebuie apreciat că este total greşit, în condiţiile în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 100/2007 de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor [art. 85 alin. (2)], pensiile de serviciu ale judecătorului şi procurorilor, se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, cu luarea în considerare, în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1165/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica cu privire la greşita actualizare a sporului de vechime cu rata inflaţiei, susţinută de Parchetul de pe lângă Înalata Curte de Casaţie şi Justiţie-B, este neîntemeiată. Actualizarea ţinând cont de rata inflaţiei nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate şi plătite reclamanţilor să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit şi respectării principiului echităţii şi executării cu buna-credinţă şi întocmai a obligaţiilor legale.
Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece acest minister are rolul de răspunde de elaborarea proiectului bugetului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Totodată, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru pregătirea proiectelor legilor bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi s-a precizat temeiul de drept al acţiunii ca fiind dispoziţiile art. 270 (1) Codul muncii, coroborat cu art. 969-970 C. civ., deci în mod concret răspunderea patrimonială a salariatului pentru nerespectarea obligaţiei de fidelitate, stipulată în actul adiţional la contractul colectiv de muncă, instanţa de fond şi-a motivat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu privire la modalitatea de acordare şi utilizare a tichetelor de masă, şi după o enumerare succintă a formelor referitoare la formarea profesională a salariaţilor, în accepţiunea dispoziţiilor art. 189 din Legea nr. 53/2003, a concluzionat că suma solicitată nu a fost folosită cu formarea profesională a pârâtului Procedând astfel, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul aplicabilităţii Legii nr. 142/1998, deşi reclamanta a invocat un alt text de lege, identificându-se existenţa unor considerente care nu au legătură cu pricina.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 343 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţionarea unei acţiuni prin raportare la motive de fapt şi de drept, neinvocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Întrucât, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. nu se mai impune analizarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, a fost stabilit un spor de fidelitate pentru magistraţi. Sporul de fidelitate pentru personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor a fost stabilit prin O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor, prevăzându-se următorii coeficienţi. Prin modul în care sporul de fidelitate este reglementat în cele două acte normative privind salarizarea, nu există vreo discriminare, deoarece cele două categorii socio-profesionale se află în situaţii diferite.
Motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiţiei referitor la încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă este neîntemeiat, neputându-se reţine incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, deoarece în niciun caz tribunalul nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească, în speţă a puterii legiuitoare.
Cât priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, corect au fost soluţionate de tribunal, dispoziţie ce va fi menţinută. Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor nu poate fi primită, deoarece, prin art. 25 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, se stabileşte că, statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 340 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În şedinţa publică din 5.12.2007, tribunalul a suspendat judecarea acţiunii în temeiul art. 1551 C. proc. civ., constatând că desfăşurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantei care nu a înţeles să administreze dovezi din care să rezulte că a fost mandatată de membrii săi să le reprezinte interesele în instanţa de judecată. În speţă, reclamantul a înţeles să apere drepturile membrilor săi decurgând din legislaţia muncii, iar în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 este îndrituit să întreprindă orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv sesizarea instanţelor judecătoreşti, fără a fi necesar un mandat expres din partea celor în cauză. În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa supremă care a statuat că în exercitarea atribuţiilor prevăzute în art. 28 al Legii nr. 24/2003, organizaţiile sindicale au drepturile de a întreprinde orice acţiune prevăzute de lege, inclusiv de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, fără a fi necesar un mandat expres din partea acestora (Î.C.C.J. – Secţia civilă – decizia nr. 2446/25.03.2004). Rezultă deci că instanţa de fond a îndeplinit un act cu neobservarea formelor legale, făcând o greşită aplicare a art. 1551 C. proc. civ., motiv pentru care recursul este fondat.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 261 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice s-a făcut în considerarea atribuţiilor acesteia conferite de dispoziţia Legea nr. 500/2002. Potrivit art. 14 din această lege nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele care au o destinaţie precisă, nici angajată şi nici efectuată dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Potrivit art. 19 din nr. 500/2002 Ministerului Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar; asigură pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale şi ale legilor de rectificare. Potrivit art. 28 proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, ori fără prevederea în buget a cheltuielilor ocazionate de plata drepturilor salariale pretinse, ordonatorul principal de credite Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor – nu poate face această plată.
Sunt nefondate şi criticile cu privire la fondul cauzei. Suspendarea exerciţiului dreptului la prima de vacanţă nu înlătură existenţa lui iar restrângerea dreptului tinde la transformarea lui într-o obligaţie lipsită de conţinut ori, aceasta contravine art. 53 din Constituţie şi Protocolului nr. 1 din Convenţie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 215 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Atât timp cât instanţa s-a pronunţat asupra unor drepturi de natură salarială pretinse în baza unui text de lege, nu se poate admite susţinerea pârâtului Ministerul Public, că instanţa de fond ar fi depăşit atributele puterii judecătoreşti. Tribunalul nu a schimbat sistemul de salarizare a funcţionarilor publici şi interpretând dispoziţiile art. 40 din legea de salarizare a acestora, le-a acordat anumite drepturi reclamanţilor prevăzute de Legea nr. 50/1996, lege specifică autorităţii în care lucrează reclamanţii – funcţionari publici – şi la care textul invocat face trimiterea. Prin urmare, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurent printr-o interpretare extensivă, această critică fiind nefondată.
Singurele sporuri care se regăsesc în Legea nr. 50/1996 şi apoi în Legea nr. 567/2004 şi care nu sunt prevăzute în O.U.G nr. 92/2004 sunt sporul de fidelitate [art. 18 alin. (3)] şi sporul de instanţă – 5% [art. 19 alin. (1)]. Prin urmare aceste sporuri sunt singurele de care pot beneficia reclamanţii. Salariul de merit, sporul de vechime şi premiul anual se regăsesc în O.U.G nr. 92/2004 şi prin urmare reclamanţilor li se aplică aceste dispoziţii nemaiputând fi pretinse aceste drepturi în baza Legii nr. 50/1996 şi critica formulată de recurent cu privire la acestea este întemeiată. În acelaşi timp, contravaloarea transportului în perioada concediului de odihnă şi concediul de odihnă de 30 de zile nu intră în categoria drepturilor salariale şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 din O.U.G nr. 92/2004 aşa cum corect susţine recurenta.
Criticile cu privire la actualizarea drepturilor salariale acordate sunt nefondate, întrucât principiul indexării salariilor în raport de rata inflaţiei este un principiu al sistemului de salarizare impus de creşterea costului vieţii, iar funcţia indexării este prevenirea eroziunii puterii de cumpărare şi atenuarea efectelor inflaţiei.
2. Reclamanţii sunt funcţionari publici şi nu magistraţi, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din O.U.G nr. 27/2006, Tribunalul Arad fiind instanţa competentă să soluţioneze cauza şi nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În mod corect a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 19, 4 alin. (2) şi 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002. Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a fost obligat la plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, neexistând raport de muncă cu aceştia, ci a fost obligat tocmai în considerarea prerogativelor legale care le are să asigure fonduri pentru plata drepturilor salariale neacordate de pârâtul Ministerul Public şi fără chemarea în garanţie nu poate fi asigurată executarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 143 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 316 C. proc. civ. prevăd că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza ori obiectul cererii de chemare în judecată. Or, prin motivele invocate reclamantul recurent a încălcat aceste dispoziţii, cererea de a se constata discriminarea neputând fi examinată direct în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 95 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a încălcat dreptul pârâţilor la un proces echitabil iar hotărârea pronunţată nu a soluţionat în fond pricina câtă vreme s-a omis să se pronunţe în legătură cu cererea formulată de intimaţi şi având ca obiect administrarea probei testimoniale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 79 din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin contractul de închiriere a materialului rulant nr 14 /2006 încheiat între Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. în calitate de locator şi Societatea Comercială L. S.R.L. în calitate de locatar s-a convenit închiriere materialului rulant prevăzut în anexa 1 a contractului. Prin acelaşi contract s-a stipulat că locatorul se obligă să predea locatarului personal care a lucrat efectiv în secţii în perioada premergătore efectuării licitaţiei.
Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, deoarece art. 169 impune o a numită conduită angajatorului care transferă o parte din întreprindere, respectiv aceea de a transfera şi personalul. De altfel salariatului nu-i sunt modificate nici elementele la care face referire art. 41 alin. (3) Codul Muncii, respectiv, durata contractului ,locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea angajatorul nu poate opta pentru concedierea sa ca urmare a reducerii activităţii. Refuzul angajatului de a accepta transferul echivalează astfel cu o cerere de demisie.Or. în speţă o astfel de cerere nu a fost formulată, dimpotrivă reclamantul a dorit continuarea raporturilor de muncă cu pârâta ceea ce este inadmisibil.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 77 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta timp cât reclamanta nu solicită anularea hotărârii Colegiului de conducere, astfel încât să se poată recupera sumele de bani de la una din persoanele ce va fi înlăturată de la beneficiul salariului de merit, pentru ca sumele astfel obţinute să fie ulterior acordate reclamantei, dacă se va dispune includerea acesteia pe lista persoanelor îndreptăţite să primească salariul de merit pe anul 2007, soluţia pronunţată de către prima instanţă este temeinică şi legală, fiind dată cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materie. Numai după ce reclamanta va obţine anularea menţionatei hotărâri a colegiului de conducere a Tribunalului Alba din data de 13.02.2007 se poate discuta de un eventual drept al reclamantei la salariul de merit, evident cu condiţia să fie îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 313 din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenţie care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripţie de trei ani reglementat atât de norma menţionată cât şi de prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
Instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 561 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că reclamantul îşi desfăşoară activitatea în cea mai mare măsură în afara sediului societăţii pârâte nu poate avea drept consecinţă acordarea celor două sporuri câtă vreme nu au fost negociate şi inserate în contractul individual de muncă al reclamantului T.N.E.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1084 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În privinţa primei excepţii este a se reţine că într-adevăr potrivit art. 8 alin (3) din Decretul 92/1976, competenţa soluţionării cererilor privind rectificările înscrierilor din carnetul de muncă aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea care urmează să facă înscrierile, numai că din petitul acţiunii introductive de instanţă rezultă că acest capăt de cerere este accesoriu celui referitor la plata sporului de şedinţă şi o consecinţă a acestuia, astfel încât atâta vreme cât capătul principal de cerere este de competenţa tribunalului în primă instanţă, şi capătul subsecvent, accesoriu, urmează soarta principalului, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare.
Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se constată că şi acesta a fost corect soluţionat de instanţa de fond având în vedere că şi acest spor de 3 % reprezintă un drept salarial care a fost şi el suspendat alături de celelalte drepturi băneşti pe toată perioada suspendării din funcţie a reclamantului intimat, fiind fără suport legal susţinerea recurentului în sensul că acest drept ar fi putut fi exercitat în toată această perioadă, în cauză fiind astfel incidente dips. art. 13 din Decretul 167/1958 şi nu prevederile art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 9 din Legea 50/1996 modificată prin Ordonanţa 9/28.07.1997 „magistraţii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 3 % din salariul de bază brut pentru fiecare şedinţă de judecată, dacă sunt respectate criteriile de calitate şi de operativitate stabilite de ministrul justiţiei cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Acest articol a fost abrogat prin apariţia O.G. nr. 83/2000. La momentul la care s-a acordat acest spor, respectiv pentru perioada solicitată 1.01.1998-1.11.2000, reclamantul intimat era suspendat din funcţie. Sporul de 3 % a avut caracter temporar şi s-a acordat pentru fiecare şedinţă de judecată magistraţilor care au participat efectiv în cadrul acestora. Mai mult decât atât, acordarea sporului era condiţionată de respectarea criteriilor de calitate şi operativitate stabilite de ministrul justiţiei. În această situaţie, nu se poate susţine justeţea pretenţiilor reclamantului în lipsa participării reale la şedinţele de judecată, întrucât chiar dacă ar fi existat nu se poate demonstra cu certitudine că acest spor i-ar fi fost acordat dacă criteriile de calitate şi operativitate n-ar fi fost întrunite
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 13 din 10 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă nr. 238/06.03.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. (...) s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr.3/22.10.2007 emisă de societatea recurentă de faţă şi în consecinţă a fost obligată aceasta la plata salariului de care intimata a fost lipsită pe perioada octombrie 2007-februarie 2008. Instanţa de judecată s-a pronunţat în acel cadru procesual strict în limita obiectului sesizării, aşa încât este de reţinut faptul că nu s-a formulat capăt de cerere de reintegrare pe postul deţinut anterior. În lipsa acestui capăt de cerere în mod corect, despăgubirile vor fi datorate de angajator într-o aplicare şi interpretare corectă a preved. art. 78 alin. (1) Codul Muncii, de la data concedierii nelegale şi până la data pronunţării sentinţei de reintegrare aşa cum a statuat şi practica judiciară şi nici de cum până la data găsirii unui nou loc de muncă de către salariatul concediat – dată care ar fi cu totul arbitrară. Aşa fiind, curtea constatând că soluţia primei instanţe reflectă o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce reprezintă un motiv de modificare a hotărârii expres prev. de art. 304 punct 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1088 din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă reclamantul s-a angajat la data de 1.11.2002 astfel că până la data naşterii copilului sunt mai puţin de 7 luni de stagiu. Anterior datei de 1.11.2002 reclamantul nu a avut raporturi de muncă şi nu a fost în şomaj, raporturile de muncă cu fostul angajator încetând în anul 2001. Rezultă astfel că reclamantul nu poate fi îndreptăţit la indemnizaţia pentru creşterea copilului întrucât nu îndeplineşte condiţia stagiului de cotizare necesar pentru plata acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1087 din 10 (17) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În contractul de muncă al reclamantului nu este inserată nicio clauză care ar putea fi interpretată ca fiind clauză penală. Pe de altă parte, decizia de încetare emisă de angajator nu are natura juridică a unei clauze penale, deoarece decizia este un act juridic unilateral, pe când clauza penală este un act juridic bilateral. Având în vedere că prin decizie suma de bani acordată reclamantului a fost calificată ca fiind contravaloarea salariilor de care reclamantul a fost lipsit prin încetarea anticipată a contractului încheiat pe durată determinată, iar această decizie nu a fost atacată de către reclamant, în mod corect angajatorul a procedat la reţinerea contribuţiei de asigurări de sănătate potrivit art. 257 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 95/2006 sumele plătite reclamantului fiind venituri din salarii sau asimilate salariilor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1048 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pe lângă art. 269 alin. (1) din Legea nr. 237/2007, astfel cum acesta a modificat alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003, instanţa de fond îşi sprijină soluţia respingerii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale şi pe considerentele deciziei Î.C.C.J. XL/2007. După cum lesne se poate observa, data la care s-a pronunţat Decizia XL (40)/2007 (7.05.2007) este anterioară modificării aduse Legii 53/2003 prin Legea nr. 237/2007, iar Decizia Î.C.C.J. a fost publicată doar la 12.11.2007. De la data pronunţării deciziei în recurs în interesul legii şi până la publicarea acesteia în Monitorul Oficial a intervenit legiuitorul cu modificarea adusă art. 269 Codul Muncii, legea cadru, iar acest nou aliniat (1) al acestui articol nu condiţionează acordarea daunelor morale de existenţa unei clauze exprese în acest sens inserate în C.C.M. sau contractul individual de muncă. Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, cât şi faptul că instanţa de fond a revenit asupra probei testimoniale încuviinţate, rezultă că reclamantul a fost în imposibilitate de a-şi proba temeinicia daunelor morale solicitate, fiind astfel încălcat principiul aflării adevărului. Totodată, nici menţiunea făcută de instanţa de fond în încheierea de amânare a pronunţării din 25.06.2008 prin care se apreciază că nu mai este necesară audierea martorilor nu are suport legal, reclamantul fiind astfel în imposibilitate, aşa cum am mai arătat, de a-şi dovedi susţinerile.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1058 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Condiţia pentru plata drepturilor salariale restante, conform art. 52 alin. (2) Codul muncii, este stabilirea nevinovăţiei salariatului pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută. Rezultă, per a contrario, că salariatul nu poate beneficia de aceste despăgubiri dacă i se dovedeşte vinovăţia penală în săvârşirea infracţiunii. Or, reclamantul nu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de care a fost acuzat de către angajator, singura în măsură să se pronunţe asupra vinovăţiei penale a reclamantului fiind instanţa de judecată. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 52 alin. (2) Codul muncii raportat la probatoriul administrat şi starea de fapt reţinută, criticile formulate de recurenta pârâtă fiind neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1073 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei de interes a recurenţilor în exercitarea căii de atac, invocată de intimata pârâtă, este nefondată deoarece chiar dacă la fond acţiunea reclamanţilor a fost admisă, iar pârâta a fost obligată să plătească acestora drepturi salariale conform variantei a II a din completarea la expertiza contabilă, interesul reclamanţilor în promovarea recursului, rezidă din faptul că aceştia solicită plata unor drepturi salariale mai mari, conform variantei I din suplimentul de expertiză contabilă. În al doilea rând, se constată că şi cea de-a doua excepţie invocată de intimată, referitoare la nulitatea recursului, întemeiată pe prevederile art. 302/1 C. proc. civ., este nefondată deoarece din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţii au formulat critici privind modul de judecată al instanţei iar acestea pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de S. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din cuprinsul certificatului constatator nr. 406/17.01.2008, emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Alba, rezultă că obiectul de activitate al societăţii pârâte îl constituie transportul terestru de călători (f. 58-60). În acest context, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă este incident C.C.M. nr. 3339/2003 motiv pentru acre se impune modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul celor solicitate de reclamanţii recurenţi.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 733 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existenţa unei discriminării indirecte prin acest ordin, ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani. Se reţine astfel că la acordarea acestor stimulente nu au fost luate în considerare criteriile prevăzute în art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 177/2002 şi nici celelalte criterii prevăzute în art. 4 din Ordinul M.J. nr. 2404/C/23.08.2004, folosindu-se doar criteriul vechimii, or „acest criteriu reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani care îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea stimulentelor salariale”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 686 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La termenul de judecată din 30.04.2007, faţă de lipsa părţilor şi de faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. instanţa a dispus suspendarea cauzei. Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, aşa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părţi, care nu au depus stăruinţă prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficienţă sancţiunii prevăzute de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 680 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă constatând că pârâta nu s-a conformat dispoziţiei date la termenul anterior şi nu a fixat un termen pentru conciliere până la termenul de judecată – în sarcina sa fiind stabilită şi obligaţia de a proba această invitaţie la conciliere – şi nici nu a depus vreun act în apărare aşa cum a dispus, dispoziţie care se regăseşte inclusiv pe citaţia comunicată pârâtei, primită sub semnătură de persona împuternicită din cadrul societăţii, în mod corect a procedat la soluţionarea cauzei, pârâta fiind cea în culpă procesuală şi nu instanţa, pârâta regăsindu-se în situaţia de a-şi invoca propria culpă, ceea ce nu este permis.
Nici critica referitoare la fondul cauzei nu este întemeiată. Calculele efectuate de către recurentă sunt esenţialmente greşite în condiţiile în care pleacă de la o valoare a orei J. de 1 leu. Nu există nicio justificare pentru o asemenea valoare scăzută, şi nici recurenta nu arată cum a ajuns la această valoare. Cum salariul reclamantului era de 1200 lei, şi orele lucrate în luna martie au fost în număr de 176, valoare unei ore era de 6,8182, rotunjit la 6,82 lei, iar în luna aprilie orele lucrate au fost în număr de 160, rezultând o valoare de 7,5 lei/oră, astfel cum şi reclamantul a menţionat în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 616 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu se poate substitui unităţii în cadrul procedurii negocierii salariale, ci are doar menirea de a verifica dacă au fost încălcate normele legale privind salarizarea astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă. Din această perspectivă însă, atâta vreme cât nu s-a constatat existenţa vreunui element de discriminare astfel cum el este prevăzut la art. 5 Codul muncii, iar salariul recurentei depăşeşte pe cel minim garantat la nivel naţional, acţiunea sa în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 593 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin dispoziţia de plată din data de 20.06.2006 recurenta a făcut dovada plăţii sumei de 400 lei în favoarea intimatului, care era angajatul său, cu titlu avans. Această sumă, aşa cum reiese din copie registru de casă a fost înregistrată în evidenţa societăţii. Faţă, de aceste înscrisuri, din care reiese clar titlul cu care această sumă a fost acordată intimatului, susţinerea sa în sensul că ar fi primit-o cu titlu ajutor de înmormântare pentru fratele său este total nejustificată, sarcina probei revenindu-i în acest sens conform art. 1169 C. civ. În situaţia în care, primind această sumă cu titlu avans spre decontare, intimatul nu a justificat utilizarea ei în scopul acordării, se impune a fi obligat, în lumina textului de lege sus enunţat la restituirea ei, ca plată nedatorată. Totodată, aflându-ne în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, pârâtul datorează potrivit art. 1088 C. civ. dobănda legală aferentă. În acest context, soluţia primei instanţe de respinge a acţiunii pe considerentele neînregistrării în contabilitate a sumei şi a naturii juridice a acestei operaţii se fundamentează pe o ignorare a înscrisurilor depuse de reclamantă şi o interpretare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 467 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cu dispoziţia de plată din data de 20.06.2006 recurenta a făcut dovada plăţii sumei de 400 lei în favoarea intimatului, care era angajatul său, cu titlu avans. Această sumă, aşa cum reiese din copie registru de casă a fost înregistrată în evidenţa societăţii. Faţă, de aceste înscrisuri, din care reiese clar titlul cu care această sumă a fost acordată intimatului, susţinerea sa în sensul că ar fi primit-o cu titlu ajutor de înmormântare pentru fratele său este total nejustificată, sarcina probei revenindu-i în acest sens conform art. 1169 C.c.civil. În situaţia în care, primind această sumă cu titlu avans spre decontare, intimatul nu a justificat utilizarea ei în scopul acordării, se impune a fi obligat, în lumina textului de lege sus enunţat la restituirea ei, ca plată nedatorată. Totodată, aflându-ne în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani, pârâtul datorează potrivit art. 1088 C. civ. dobănda legală aferentă. În acest context, soluţia primei instanţe de respinge a acţiunii pe considerentele neînregistrării în contabilitate a sumei şi a naturii juridice a acestei operaţii se fundamentează pe o ignorare a înscrisurilor depuse de reclamantă şi o interpretare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 467 din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia invocată, aceasta a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond. Faptul că prin art. 167 din Legea 84/1995, modificată prin Legea nr. 354/2004 şi H.G. nr. 2192/2005 se arată că unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetul local ale unităţilor administrativ-teritoriale de stat şi din alte surse potrivit legii, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a instituţiei recurente, calitatea dată de calitatea de angajator al acesteia, în acord cu prevederile art. 3 din Legea nr. 168/1999, care defineşte expres părţile unui conflict de muncă, acestea fiind salariatul şi angajatorul.
Pe fondul cauzei se critică nerealizarea unei distincţii între noţiunea de catedră şi norma didactică, doar prin prisma dispoziţiilor art. 43 lit. b) din Legea nr. 128/1997. Recurentul nu face însă nicio referire la dispoziţiile art. 42 care explică în ce constă activitatea personalului didactic de predare, care pe lângă activităţile didactice de predare-învăţare cuprind şi activităţi de instruire practică, de evaluare, conform planului de învăţământ, de pregătire metodico-ştiinţifică şi de educaţie, complementare procesului de învăţământ. Toate aceste activităţi, sunt menţionate în fişa postului fiecărui cadru didactic şi sunt specifice postului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv.
Nefondată este apoi şi critica vizând admiterea cererii referitoare la reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului. Acest drept îşi are sediul materiei în art. 45 din Legea 128/1997, text în cadrul căruia nu se face distincţia susţinută de recurent între cadrele didactice, aşa încât o formulare la modul general fără distingere în lege conduce la generalizarea aplicării ei în speţă tuturor cadrelor didactice, inclusiv învăţătorilor, institutorilor şi educatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 929 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, conform art. 268 (1) Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Din punct de vedere al naturii juridice, termenul de 30 zile este un termen de prescripţie şi începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă de constatare, referat ori proces –verb alin. Or, în cauză, raportul de cercetare privind abaterea disciplinară imputată contestatorului a fost înregistrat la E. I la data de 30.10.2007, dată la care toate persoanele îndreptăţite să dispună aplicarea sancţiunii au luat cunoştinţă de conţinutul abaterii. Ca atare, nu se poate susţine că acest raport a fost semnat la data de 14.12.2007 de conducătorul unităţii atât timp cât semnătura directorului S.I. nu se află sub această dată, ci alăturat datei de 30.10.2007. Mai mult, toată procedura cercetării prealabile s-a desfăşurat cu mult înainte de luna decembrie 2007, iar la data de 30.10.2007 şeful de depou a propus şi suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului pe o perioadă de 5 zile.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 387 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.S.J. I, reţinând că între salariata N. (...) şi pârâtul I.S.J. nu există raporturi de muncă iar calitatea de angajator o are doar unitatea de învăţământ cu personalitate juridică cu care reclamanta a avut încheiat contractul individual de muncă, respectiv Şcoala de Arte şi Meserii din comuna N., aceasta fiind partea căreia îi revine eventuala obligaţie de plată a drepturilor salariale solicitate.
Potrivit Legii 128/1997 personalul didactic suplinitor se angajează doar în urma concursului organizat conform metodologiilor elaborate si aprobate de M.E.C.T. iar personalul didactic necalificat se angajează doar excepţional, în lipsa personalului calificat şi doar „pe o durată de cel mult un an şcolar”. Sporul de stabilitate prevăzut de art. 50 (11) din legea specială este prevăzut doar pentru personalul cu o vechime neîntreruptă mai mare de 10 ani în învăţământ, legiuitorul înţelegând să-l acorde doar personalului didactic de predare, conducere, îndrumare şi control precum şi celui auxiliar ce nu a avut întreruperi de activitate pe parcursul acestei perioade. Or, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, din carnetul de muncă al salariatei rezultă, pentru perioada 15.09.1993-1.09.2006 următoarele întreruperi de activitate: 1.09.1995-21.09.1995, 1.09.1997-15.09.1997, 3.08.1998-14.09.1998, 22.08.1999-1.09.1999 şi 1.09.2002-16.09.2002, 13.08.2003-1.09.2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 384 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Articolul 155 din Codul Muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Ca atare, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, atunci când a stabilit că cererea putea fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (care, în speţă, este data la care aceste suplimentări erau datorate) şi a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta-recurentă.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în vigoare în anul 2003 şi 2004 prevedea la art. 168 alin. (2) că „pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalităţii şi în condiţiile negociate cu F.S.L.I. E.” (actul adiţional din 25.02.2003). Începând cu anul 2005, art. 168 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă a fost modificat în sensul că: „În anul 2003 suplimentările de la alin. (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Prin Nota nr. 22/31.08.2007 (înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007), Comisia Paritară E. S.A. a procedat la interpretarea art. 168 alin. (1) şi (2), după cum urmează: „Începând cu anul 2003, până la data la care părţile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menţionate la alin. (1) al art. 168 („Prime”) vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaţilor şi vor fi acordate angajaţilor sub această formă. Conform interpretării prin consens, cât şi interpretării gramaticale a textelor în discuţie, rezultă că, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. (1) din CCM au fost incluse în salariul de bază al salariaţilor (inclusiv al reclamantei-intimate), devenind astfel parte a salariului de bază, nemaifiind calculate şi acordate în mod distinct. În consecinţă, reclamantul a beneficiat până la data desfacerii contractului individual de muncă de aceste suplimentări salariale, nu în mod distinct, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C, ci lunar, prin includerea lor în salariul de bază din anul 2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 344 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a respins prima instanţă, cererile privind acordarea concediului de odihnă pentru anii şcolari 2005-2006 şi 2006-2007, având în vedere că reclamantul beneficia de concediu doar pentru funcţia de bază (cea de preot), precum şi plata salariilor în vacanţele şcolare, având în vedere că în această perioadă nu a desfăşurat activitate didactică şi a beneficiat de concediu de odihnă plătit pentru funcţia de bază. În schimb, raportat prevederilor art. 139 din Legea nr. 128/1997, în mod greşit a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea sporului de vechime în muncă.
Conform art. 139 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, persoanele angajate în învăţământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii şi care ocupă un post didactic în această specialitate, beneficiază de vechime în muncă, ca vechime recunoscută în învăţământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale. În atare condiţii, se impunea ca unitatea şcolară să plătească recurentului-reclamant sporul de vechime în muncă pe perioada 1.09.2005-31.08.2007, având în vedere că acesta a fost angajat ca profesor de religie şi a profesat ca preot de la 1.09.1992.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 333 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Legiuitorul stabileşte prin art. 163 din Codul Muncii care sunt probele admisibile pentru dovada plăţii salariului şi anume statele de plată purtând semnătura beneficiarului şi „orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit”. Prin urmare, în mod corect a înlăturat judecătorul fondului dispoziţiile extrajudiciare prezentate la dosar în apărare. Statele de plată pe lunile septembrie şi octombrie 2007, depuse în recurs nu poartă semnătura reclamantei-salariate, ceea ce prezumă lipsa plăţii salariului. În ceea ce priveşte compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat proporţional cu activitatea prestată într-un an, Curtea reţine că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 141 alin. (4) combinat cu art. 140 alin. (2) C. proc. civ.
În condiţiile în care reclamanta V.N. a prezentat demisia către unitate, aceasta avea obligaţia de a lichida toate obligaţiile pecuniare faţă de salariată inclusiv în ceea ce priveşte concediul neefectuat conform art. 140 alin. (2) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 332 din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 128/1997 menţinerea ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare poate fi dispusă cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar. În condiţiile în care Inspectoratul Şcolar Judeţean V. a soluţionat cererea de menţinere în activitate, în sensul respingerii acesteia, în şedinţa din 14 februarie 2005, fapt atestat de adresa nr. 611/15 februarie 2005, pretenţiile reclamantului de reparare a prejudiciului creat prin modul de soluţionare a cererii nu pot fi opuse decât inspectoratului. Prin urmare, I.S.J. V are calitate procesuală pasivă. Dacă cererea de prelungire a activităţii şi după pensionare a fost sau nu justificat respinsă, este o problemă ce ţine de soluţionarea fondului litigios.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 321 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Calitatea procesuală Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi este dată în cauză de prevederile H.G. nr. 538/2001, potrivit cărora Consiliul Naţional al G. Învăţământului Preuniversitar de Stat, pe baza datelor transmise de inspectoratele şcolare, analizează modul în care se respectă prevederile bugetului de stat şi criteriile şi principiile finanţării învăţământului preuniversitar de stat, întocmind în acest sens un raport trimestrial, care este înaintat Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi este însoţit de o propunere de îmbunătăţire a sistemului de finanţare şi execuţie bugetară în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.
Funcţia de bibliotecar din cadrul bibliotecilor şcolare este categorisită ca şi funcţie didactică auxiliară prevăzută de art. 6 din Legea 128/1997, privind Statutul personalului didactic. În acest context, salarizarea se face în conformitate cu dispoziţiile acestei legi, personalul didactic auxiliar beneficiind de sporuri specifice sectorului de învăţământ la fel ca şi cadrele didactice şi de alte drepturi prevăzute de lege (art. 50). Potrivit fişelor individuale ale postului, personalul didactic auxiliar încadrat pe funcţia de bibliotecar, documentarist, redactor îndeplineşte condiţiile alternative prevăzute de dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 334/2002 în sensul că lucrează în depozite de carte, realizează restaurarea şi conservarea cărţilor, asigură servicii de împrumut la domiciliu şi urmăreşte restituirea la timp a cărţilor împrumutate.
În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la neluarea în considerare de către instanţa de fond a adresei nr. 30805/2005 a Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Direcţiei Juridice şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării care arată că acest spor nu se poate acorda bibliotecarilor din reţeaua de învăţământ, Curtea reţine, pe de o parte că această adresă nu a fost depusă la dosar de către recurent pentru a i se putea verifica conţinutul, iar pe de altă parte, chiar fără a i se şti conţinutul simpla adresă nu modifică şi nu adaugă la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 313 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, că art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii şi ceilalţi procurori, faţă de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. şi D.N.A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluţionate, cu consecinţa restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalităţii de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim. Având în vedere data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, urmează să se respingă cererea reclamanţilor privind plata despăgubirii pentru perioada 1.01.2005-31.03.2006.
La termenul de judecată din data de 9.05.2008 s-a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanţii E.E. şi D.S.H., excepţie admisă, în temeiul disp .art. 302 alin. (1) şi 133 C. proc. civ., motivat de lipsa semnăturii acestora pe cererea de recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 299 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la decontarea cheltuielilor de transport este un drept individual, iar cheltuielile de transport sunt determinate, specifice fiecărui cadru didactic. Or, recurenţii nu numai că nu au depus biletele de călătorie sau abonamentele ori documentele justificative de certificare prevăzute de lege, dar nici nu au arătat, pentru fiecare în parte, cum se deplasează la şi de la locul de muncă, cu mijloace de transport în comun sau cu autoturismul proprietate personală. Transportul cu o „ocazie” nu este avut în vedere de lege, iar dovada cheltuielilor de transport se face explicit, cu înscrisurile menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că intimata reclamanta, care a solicitat plata diferenţelor dintre indemnizaţiile de asigurări sociale încasate şi cele pretins cuvenite aferente perioadei noiembrie 2002-noiembrie 2004, a depus cererea de chemare în judecată la data de 29.11.2007, se constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 252 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză, angajatorul nu a dovedit, potrivit acestor dispoziţii, plata salariului reclamantului. Prin motivele de recurs, recurentul a invocat faptul că neplata salariului s-ar datora unor abateri disciplinare săvârşite de către reclamant, însă potrivit disp. art. 164 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege. Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ceea ce recurentul nu a dovedit în cauză. Se reţine astfel, că în mod corect prima instanţă a obligat recurenta-pârâtă să plătească reclamantului-intimat drepturile salariale pentru perioada 17.04.2007-23.01.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 183 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pe lângă faptul că reclamanţii, membri de sindicat, trebuie să dovedească unde îşi au domiciliul, trebuie să probeze că s-au adresat autorităţilor administraţiei publice cu cerere însoţită de documentele justificative prevăzute la lit. a) şi b). Or, reclamanţii nu au făcut atare dovezi. Împrejurarea că aceştia îşi desfăşoară activitatea la Şcoala de Arte şi Meserii E., nu este prin ea însăşi de natură să suplinească cerinţele alin. (3) al art. 104 din Legea nr. 108/2007 de modificare a Legii nr. 128/1997, în sensul justificării cu acte a cheltuielilor efectuate şi solicitate a fi decontare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 140 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul disp. art. 269 alin. (1) Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu. În consecinţă, se reţine că, pentru o justă şi integrală despăgubire, plata diferenţelor de drepturi salariale între salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefier dactilograf şi salariul cuvenit conform grilei de salarizare pentru grefier, reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului cauzat recurentelor prin prevederile art. 91 din Legea nr. 567/2004. Dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 567/2004 au introdus o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv între grefieri, în ceea ce priveşte salarizarea acestora, fiind în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României. Potrivit disp. art. 21 din O.G. nr. 137/2000, în toate cazurile de discriminare menţionate în ordonanţă, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 84 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, reţinute şi de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 166 alin. (1) Codul muncii, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 40% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimatul în perioada 27.04.2004-5.10.2005, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimatul-reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Judecătorul fondului a respectat întrutotul principiul contradictorialităţii a dreptului la apărare. Astfel, la termenul din date de 19 sept. 2007 SC G. SA, prin reprezentant a depus la dosar întâmpinare şi înscrisuri. Din consemnările grefierului de şedinţă de la termenul din 19 sept.2007 (ce se regăsesc în practicaua sentinţei civile nr. 1698) rezultă că instanţa a respectat drepturile procesuale ale reclamantului, înmânându-i întâmpinarea şi înscrisurile prezentate de pârâtă. Acesta nu a solicitat instanţei acordarea unui termen pentru a-şi exprima şi în scris opinia faţă de apărările pârâtei, mulţumindu-se să prezinte oral concluziile sale. Prin consecinţă, critica relativă la încălcarea dreptului la apărare se vădeşte a fi nefondată.
Curtea constată că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în ceea ce priveşte fondul litigios. Toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare a raportului de muncă între angajat şi salariat, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi sunt cuprinse în contractul individual de muncă, contractele colective de muncă şi de asemenea în legislaţia muncii.
Faţă de cererea reclamantului de obligare a pârâtei şi la plata dobânzii reactualizate pe lângă penalităţile de întârziere acordate prin hotărâre judecătorească, Curtea constată că prima instanţă a decis în mod judicios. Nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor daune-interese (sub formă de dobânzi) decât cele convenite prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă (daune-interese prevăzute în speţă sub forma penalităţilor de întârziere).
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este nefondat. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Recursul formulat de Ministerul Justiţiei este fondat. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 166 alin. (1) Codul muncii, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata în perioada 11.04.2002-30.09.2002, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 30% cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece hotărârea de completare pronunţată în cauză a fost soluţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., cu citarea tuturor părţilor, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existând la dosar.
Întrucât acordarea de despăgubiri persoanelor discriminate şi restabilirea situaţiei anterioare sunt prerogative acordate instanţelor judecătoreşti prin art. 27 din O.G. nr. 137/2000, nu se poate reţine că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nefiind astfel incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Cât priveşte acordarea drepturilor solicitate şi pe viitor, aceasta s-a făcut, evident, până la încetarea stării de discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale.
Grefierul care participă la activităţi din cele menţionate în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007 se află într-o situaţie analogă şi comparabilă cu grefierii de şedinţă şi cu cei care-şi desfăşoară munca în alte compartimente din cadrul instanţelor judecătoreşti. instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este fondat. Deşi nu este titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale, recurentul a fost obligat de prima instanţă, alături de ceilalţi pârâţi, la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, aşa încât excepţia invocată este întemeiată.
Recursul formulat de Ministerul Justiţiei este, de asemenea, fondat. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, reţinute şi de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata în perioada 1.01.2003-30.04.2004 şi a sporului de 40% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata în perioada 1.05.2004-1.02.2006, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 30%, respectiv 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi reţinut faptul că pârâtul nu ar avea nicio culpă în producerea prejudiciului întrucât el, cu bună ştiinţă, a participat la alimentarea plugului, deşi, nefiind autorizat pentru acest tip de utilaj, nu cunoştea instrucţiunile de alimentare, deşi nu era obligaţia lui, neprimind nicio dispoziţie în acest sens (telegrama din 12.01.2006). Prin încălcarea acestor atribuţii de serviciu şi dând dovadă de neglijenţă aşa cum şi el arată (răspuns întrebarea nr. 32) pârâtul a participat la producerea unui prejudiciu recurentei-reclamante. Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală astfel că, criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt întemeiate ele încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 342/R din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că reclamantului i s-a considerat justificată absenţa de la serviciu a unor zile şi nu s-a dispus nicio măsură, nu justifică neacordarea unui drept legal. Este adevărat că efectuarea orelor suplimentare nu rezultă din foile de pontaj, dar efectuarea lor nu este negată de nimeni, referatul nr. 66/6.04.2007 confirmând acest lucru, care mai menţionează ca zilele libere nejustificate nu acoperă orele suplimentare efectuate de reclamant. Nu poate fi primită susţinerea recurentei pârâte că instanţa de fond a interpretat greşit probele dosarului şi aplicat greşit legea. art. 117 din Codul Muncii prevede că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară, iar art. 119 din Codul Muncii menţionează că munca suplimentară se compensează prin ore libere în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
Nu înseamnă o plată dublă întrucât recurenta a fost cea care i-a plătit zilele absente de la serviciu şi aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, fiecare are regimuri juridice diferite. Instanţa de fond nu a reţinut cuantumul de ore suplimentare menţionat de reclamant de 254 ca fiind şi efectuate ci a lăsat recurentei posibilitatea să le stabilească şi deci din această cauză nu a mai fost necesară audierea unor martori. Faptul că recurenta potrivit statului de plată le-a apreciat la suma de 1206 lei brut, este calculul său, întrucât instanţa de fond nu a stabilit această sumă de plată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 519/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit şi înregistrat un nou contract colectiv de muncă –respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007 – an de an reluând dispoziţia art. 168 alin. (1) în aceeaşi formă. Or, dacă recurenta intenţiona să includă primele în salariul de bază în perioada respectivă nu mai prevedea dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta-pârâtă în motivele de recurs susţine: pagina 3 „modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an”, situaţie nedovedită de aceasta.
Nu poate fi primită nici susţinerea cu privire la incidenţa Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare. În primul rând, Comisia Paritară nu se poate pronunţa în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care şi-au încetat aplicabilitatea. În al doilea rând, Decizia Comisiei Paritare, modificată în 2007, clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006 când acestea nu mai sunt în vigoare, prin aceasta aducându-se atingere voinţei părţilor la data încheierii acestor contracte colective de muncă şi deci, această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 977 Cod civil pentru că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, intenţia părţilor a fost în acordarea acestor drepturi. O. de către instanţă a Deciziei Comisiei paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 Cod civil întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziţia legală mai sus menţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 283/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta-pârâtă în fiecare an a întocmit şi înregistrat un nou C.C.M. – respectiv 2003, 2004, 2005, 2006 şi 2007 an de an reluând dispoziţia art. 168 alin. (1) în aceeaşi formă. Or, dacă recurenta intenţiona să includă primele în salariu de bază în perioada respectivă nu mai prevedea disp. art. 168 din C.C.M. sau prevedea numai faptul că aceste prime au fost sau sunt incluse în salariul de bază pentru că recurenta pârâtă în motivele de recurs susţine: pag.3 „ modul de atribuire a celor două prime este prin includerea lor în salariul de bază la începutul fiecărui an”, situaţie nedovedită de aceasta.
Nu poate fi primită nici susţinerea cu privire la incidenţa Deciziei din 31.08.2007 a Comisiei Paritare. În primul rând Comisia Paritară nu se poate pronunţa în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care şi-au încetat aplicabilitatea. În al doilea rând Decizia Comisiei Paritare modifică în 2007 clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003-2006 când acestea nu mai sunt în vigoare prin aceasta aducându-se atingere voinţei părţilor la data încheierii acestor contracte colective de muncă şi deci această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că instanţa de fond a încălcat disp. art. 977 C. civ. pentru că aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond intenţia părţilor a fost în acordarea acestor drepturi. O. de către instanţă a Deciziei Comisiei Paritare nu înseamnă o încălcare a art. 977 C. civ. întrucât de fapt această comisie încalcă dispoziţia legală mai sus menţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 271/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din raportul de expertiză contabilă rezultă, urmare a analizei documentelor societăţii, că activitatea recurentului-reclamant s-a desfăşurat şi în afara programului normal de lucru, în perioada martie 2005-aprilie 2007 lucrând efectiv 491 zile lucrătoare şi 46 zile în afara programului. Pentru cele 46 zile lucrate în zilele de repaos săptămânal recurentul-reclamant trebuia să primească suma de 3489, 2 lei. Deşi expertul reţine o asemenea sumă ca fiind datorată, urmare a drepturilor salariale încasate apreciază că recurentul-reclamant a primit suplimentar suma de 25, 3 lei. Or, din expertiză rezultă că intimata-pârâtă nu a luat în calculul veniturilor valoarea zilelor prestate în zilele de sâmbătă şi duminică. Drept urmare, în mod greşit s-a reţinut că asemenea drepturi salariale au fost încasate, prin efectul compensării lor cu alte sume plătite cu alt titlu. Şi martorii O.N., E.M.O. şi G.O. au confirmat efectuarea orelor suplimentare, peste programul normal de lucru, funcţie de nevoile societăţii.
Neindicarea temeiului de drept de către recurent nu constituie un motiv legal de respingere a acestuia, instanţa fiind îndreptăţită a da calificarea juridică corectă, cu atât mai mult cu cât în materia conflictelor de muncă calea de atac a recursului are caracter devolutiv.
În ceea ce priveşte cererea recurentului-reclamant de efectuare a unei noi expertize contabile, o asemenea solicitare nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. şi ansamblului probator deja administrat cu ocazia judecăţii fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 387/R din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare şi nu afirmaţiilor, frazelor, argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare. De asemenea, instanţa de recurs este în drept să aprecieze argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Este suficient ca instanţa de recurs să arate temeiul şi justificarea respingerii motivului de recurs, să dovedească, din punct de vedere juridic, netemeinicia acestuia, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele şi afirmaţiile recursului. Chiar dacă mai multe motive de recurs au fost discutate şi respinse în bloc, nu este deschisă calea prev. de art. 318 C. proc. civ. pentru anularea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 337/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii G. Curtea apreciază că este nefondat. Astfel, în susţinerea recursului recurenta invocă prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1646/2007 şi ale Modalităţilor unitare de aplicare a prevederilor acestui Ordin, aprobate prin Ordinul nr. 67/2008. Însă, acţiunea formulată de reclamantul E.J.P. a fost înregistrată la Tribunalul Galaţi la data de 26.05.2006, şi priveşte drepturi născute în perioada iunie 2003-decembrie 2005, aceste acte normative nefiind încă în vigoare întrucât nu erau emise. În acest caz, este incident principiul neretroactivităţii actelor normative cuprins în art. 1 C. civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă. Deci, situaţiile juridice ce preced apariţia legii noi nu pot fi atinse de ea.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte Casa Judeţeană de Pensii G, asupra acestei probleme a statuat clar Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 779/2007 în care se arată că „în cauză, în cadrul litigiului privind asigurările sociale de stat, calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât Casa Judeţeană de Pensii ca unitate teritorială a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale” Or, aceasta decizie irevocabilă este obligatorie potrivit disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. astfel că problemele de drept dezlegate intră sub puterea lucrului judecat şi nu mai pot fi analizate în cadrul aceluiaşi dosar, întrucât s-ar aduce atingere principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a securităţii acestora.
Nu se reţin ca întemeiate excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte. Chiar dacă era chemată în cauză Direcţia Generală a Finanţelor Publice G şi în calitate de pârâtă, această situaţie nu aduce atingere dreptului pârâtei Casa Judeţeană de Pensii G prevăzut de art. 60 C. proc. civ. de a chema în garanţie pe pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta invocase excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice G nu poate fi apreciată ca întemeiată deoarece prin decizia civilă nr. 779/2007 a Curţii de Apel Galaţi s-a precizat că, în această calitate de chemat în garanţie, Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice G poate avea calitate procesuală pasivă în cauză având natura litigiului şi anume litigiu de asigurări sociale şi nu litigiu de natură fiscală.
Recurenta chemată în garanţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice G., nu are decât calitatea de colector al sumelor, şi nu de beneficiar, deci nu îi incumbă nicio obligaţie de a plăti sumele solicitate de reclamant cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de stat către pârâta căzută în pretenţii Casa Judeţeană de Pensii G. Sumele colectate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale sunt achitate în contul bugetului de asigurări sociale de stat şi reprezintă venit la acest buget, nu la bugetul de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 389/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi primită solicitarea recurenţilor-reclamanţi că pârâtul are obligaţia să le calculeze salariul pentru plata cu ora sau prin cumul, în cotă procentuală din salariul de bază acordat pentru norma didactică de bază înmulţit cu numărul de ore efectuate peste norma didactică de bază. Desfăşurarea unor activităţi didactice de suplinire prin cumul sau plata cu ora [art. 16 alin. (4) din Legea nr. 128/1997] are loc în anumite condiţii, nu are caracter de permanenţă deci, nu se poate dispune ca pârâtul să fie obligat să plătească nişte drepturi băneşti pe întreg anul şi deci şi pe perioada vacanţelor şcolare. Pregătirea materialului didactic, a unor programe, intră în programul de lucru al cadrului didactic. Plata separată a acestor activităţi ar însemna să-l plăteşti „la bucată” sau în afara programului de lucru (pregătirea personalului didactic poate fi făcută şi în afara programului de lucru). Pe perioada vacanţelor recurenţii-reclamanţi primesc îndemnizaţiile de concediu.
Recurenţii-reclamanţi „amestecă” drepturile salariale cuvenite punând pe „picior de egalitate” aceste drepturi: îndemnizaţia de diriginţie, îndemnizaţia de conducere, îndemnizaţia de predare la clase simultane cu activităţile prin cumul şi plata cu ora care au regimuri juridice diferite, unele din ele intrând în componenţa salariului de bază al funcţiei didactice îndeplinite conform legii, altele nu.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 156/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că reclamanta venea la unitate şi lucra în timpul concediului de odihnă în afara unui cadru legal, era opţiunea ei personală, dar nu mai poate cere plata unor drepturi băneşti deja încasate, confirmate prin semnătura pe statele de plată şi prin pontarea în concediu. Celelalte susţineri ale recurentei reclamante referitor la calculul drepturilor de concediu sunt fără relevanţă din moment ce instanţa de fond nu a obligat unitatea şcolară pârâtă la plata unei sume certe reprezentând indemnizaţia de concediu.
Referitor la recursul pârâtei de asemenea susţinerile acesteia nu pot fi primite. Faptul că reclamanta a refuzat să se prezinte la unitate să ridice drepturile băneşti calculate nu o P. pe pârâtă să remită prin poştă pe numele recurentei reclamante aceste drepturi. În atare condiţii nu pot fi primite susţinerile sale că greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 190/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în mod legal şi temeinic a obligat pe intimata-pârâtă (...) I. SRL B la plata către reclamantă a drepturilor salariale şi indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat corespunzătoare perioadei 15.11.2004-15.04.2005 precum şi la virarea corespunzătoare a contribuţiilor legale datorate către stat pe perioada de referinţă.
Neprecizarea în mod concret a cuantumului despăgubirilor cuvenite nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii judecătoreşti faţă de cadrul procesual al judecăţii şi posibilitatea stabilirii lor ulterioare de către organul de executare conform art. 3712 C. proc. civ.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive invocată de intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B, în condiţiile în care prima instanţă a analizat şi s-a pronunţat pe fond asupra cererii formulată în contradictoriu cu aceasta, în recursul reclamantei C.N. nu poate fi primită o asemenea excepţie întrucât s-ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 294/R din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, punerea în aplicare a deciziei nr. 328/R/17.05.2006 a Curţii de Apel Galaţi prin care recurenta-pârâtă a fost obligată la plata orelor suplimentare efectuate peste program şi în zilele de repaus de către intimatul-reclamant B.E. pe perioada lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie 2005, s-a realizat la data de 7.10.2006 prin Ordinul de plată nr. 2014/2006 în sumă de 5.052 lei. Rezultă întârzierea în executarea unor hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care creanţa devenise exigibilă la data rămânerii irevocabile a acesteia, respectiv 17.05.2006, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 161 alin. (4) C. proc. civ.
Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs potrivit căruia legea nu ar prevedea modalitatea de plată a daunelor interese sub forma dobânzii legale. Dispoziţiile în materie se completează cu cele generale, reglementate de dispoziţiile art. 1088 alin. (1) C. civ. potrivit cărora la obligaţiile care au o sumă de bani daunele interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 229/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deosebit de remuneraţia de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale, a serviciilor profesionale în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate. Dispoziţiile legale menţionate nu prevăd în mod expres obligativitatea acordării acestor sporuri de către angajator ci prevede posibilitatea consilierului juridic de a negocia prestaţii suplimentare în bani reprezintă clauza de mobilitate şi chiar de confidenţialitate. Prin urmare, recurentul nu a făcut dovada negocierii celor două sporuri aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Deci, contrar susţinerilor recurentului, aceste prevederi legale nu îl obligă pe angajator să plătească sporurile solicitate. Mai mult decât atât, chiar art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 53/2003 prevăd că atât clauza de mobilitate cât şi cea de confidenţialitate pot fi prevăzute în contractul individual de muncă, în baza înţelegerii între angajator şi angajat. Faptul că intimata a înţeles să acorde un spor de 100% din salariul de bază pentru clauza de confidenţialitate unei salariate nu are nicio relevanţă în cauză şi nu aduce atingere principiilor nediscriminării invocate de recurent, angajatorul fiind liber să negocieze, aşa cum s-a arătat mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 328/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul are dreptul la salariu pentru munca prestată în folosul societăţii pârâte până la data de 26.06.2006 în conf. cu disp. art. 154 Codul Muncii. Astfel cererea recurentului de a i se acorda drepturi salariale până la pronunţarea hotărârii nu poate fi primită întrucât de la data de 26.06.2006 recurentul nu s-a mai prezentat la serviciu şi nu a mai prestat muncă în folosul societăţii şi prin urmare, nu poate pretinde salariu pentru ceea ce nu a prestat.
Cererea recurentului de a i se acorda daune morale în sumă de 300 lei nu poate fi reţinută de instanţă deoarece acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit din culpa societăţii, prin niciun mijloc de probă. Sarcina existenţei prejudiciului moral incumbă recurentului, cu excepţia situaţiei în care întinderea prejudiciului este fixată de lege.
Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit, acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de fond. Potrivit art. 3712 pct. 2 C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Astfel recurentul are posibilitatea de a se putea adresa organului de executare care are obligaţia de a calcula cuantumul drepturilor salariale cuvenite acestuia în baza hotărârii judecătoreşti conf. dispoziţiilor legale menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 346/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Decizia nr. 51 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în luna ianuarie 2007, s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că, în aplicarea nediscriminării a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (4) O.U.G. nr. 43/2002 modificată prin O.U.G. nr. 24/2003 modificată şi aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se aplică tuturor magistraţilor. În acest context este în afară de orice discuţie orice interpretare contrară dispoziţiilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că motivele de recurs invocate ce vizează fondul cauzei nu pot fi primite de către instanţă întrucât s-ar încălca puterea de lege puterea de lege a deciziei sus-amintite.
Nici motivul de recurs privind prescripţia nu poate fi primit. Acţiunea a fost promovată în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 raportat la perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale respective, 27 decembrie 2004-27.07.2005 în condiţiile în care acţiunea a fost înregistrată în decembrie 2007.
În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la soluţia respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice ca nefondată, apreciem că nu este întemeiată deoarece instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 339/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că prin O.G. nr. 9 din 28.07.1997 (M. Of. nr. 177/30.07.1997) cu modificările ulterioare s-a introdus sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de „doctor în drept”, dar acest spor la data aplicării actualizării pensiei potrivit art. 103 din Legea nr. 92/1992 şi nu ulterior, nu s-a luat în calculul stabilirii drepturilor băneşti pe baza căruia se făcea actualizarea pensiilor. Ulterior, prin O.G. nr. 83/2000 de modificare a Legii nr. 50/1996 sporul de 15% pentru titluri ştiinţifice nu s-a mai acordat, art. 10 din lege fiind abrogat. Acest spor a fost reintrodus prin reglementări ulterioare:O.U.G. nr. 177/2002 şi menţinut prin O.U.G. nr. 27/2006, dar acordarea lui se făcea la cererea celui interesat, iar legiuitorul nu l-a avut în vedere la recalcularea şi actualizarea pensiilor de serviciu. Deci intimatul-reclamant nu a beneficiat în timpul activităţii de acest spor, nu exista la data ieşirii la pensie, nu intra în calculul pensiei la actualizarea acesteia conform art. 103 din Legea nr. 92/1992. În atare condiţii, nici în prezent sub imperiul Legii nr. 303/2004 republicată intimatul reclamant nu poate beneficia de acest spor la actualizarea pensiei.
Referitor la susţinerea recurentului pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză aceasta, nu poate fi primită întrucât reclamantul a solicitat plata acestuia la despăgubiri pentru neacordarea unui drept.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 157/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., odată stabilit cadrul procesual şi sesizată instanţa de judecată, aceasta avea obligaţia de a exercita rol activ, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. În acest scop instanţa putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar şi atunci când părţile s-ar fi împotrivit. Or, instanţa de fond nu a manifestat rol activ şi nu a cercetat în mod corespunzător fondul litigiului dintre părţi în scopul rezolvării depline a acestuia şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Deşi se reţine ca nefiind îndeplinite o serie de criterii, pentru acordarea stimulentelor în discuţie, instanţa de fond nu arată care sunt aceste criterii şi pe ce se întemeiază o atare concluzie, pentru a da posibilitatea exercitării controlului judiciar. Motivarea trebuia să fie în concordanţă cu mijloacele de probă administrate în proces iar argumentarea soluţiei instanţei să reflecte aprecierea dată fiecărei probe, în parte.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 240/R din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 303 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul de depunere a motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Recursul nu a fost motivat până la termenul de 7.03.2008 deşi hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentului la data de 1.02.2008 astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 34 dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 250/R din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenţii-reclamanţi nu se află în niciuna din situaţiile de discriminare prevăzute de art. 154 din Codul muncii, art. 2 din O.G. nr. 137/2000, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României, şi celelalte acte normative invocate de recurenţi, tocmai din principalul motiv că şi pentru aceştia au fost prevăzute acordarea de stimulente prin Ordinul nr. 1793/27.07.2006, astfel că starea de discriminare este inexistentă. Pentru aceleaşi raţiuni, se apreciază că nicio consideraţie teoretică indicată de recurenţi nu are aplicabilitate în cauză, nefiind vorba de niciun tratament inegal din partea pârâtelor, recurenţii nefiind decăzuţi din dreptul de a beneficia de stimulente, aşa cum afirmă prin cererea de recurs. Practica judiciară depusă la dosar nu constituie izvor de drept, judecătorii fiind obligaţi să se supună doar legii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 291/R din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictul de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în asigurarea sa până la prima zi de înfăţişare. Recurenta-reclamantă T. „CFR Călători” SA B – Regionala de Transport Feroviar de Călători G. – a făcut dovada, potrivit celor de mai sus a prejudiciului cauzat cu următoarele înscrisuri privind calculul echipamentului de protecţie neuzat în valoare de 35, 19 lei, situaţia obiectelor de inventar aflate în folosinţa fostului salariat în valoare de 709, 29 lei, calcul zile concediu odihnă necuvenite în valoare de 260, 02 lei, contravaloare a şase tichete de masă necuvenite în sumă de 44, 46 lei.
În ceea ce priveşte însă capătul de cerere privind autorizaţia de călătorie clasa I, este adevărat că potrivit tarifelor autorizaţiilor de călătorie nominale şi ale permiselor de călătorie emise cu an de valabilitate 2007, valoarea acestora se ridică la 1.573 lei. Conform borderoului depus în recurs, intimatul-pârât a ridicat autorizaţia de călătorie gratuită pe cale ferată clasa I la data de 13.03.2007. Însă, pentru a se constata existenţa prejudiciului nu este suficientă dovada doar a ridicării autorizaţiei de călătorie de către intimatul-pârât H.N., fiind necesară probarea utilizării acesteia după pierderea dreptului, ca efect al încetării raporturilor juridice de muncă, de după data de 21.06.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul E.O., acesta este nefundat. Astfel, deşi a solicitat achitarea drepturilor de rentă cuvenite potrivit O.U.G. nr. 12/2004, începând cu luna martie 2004, acţiunea a fost promovată la data de 21.09.2007. Faţă de această situaţie, în mod corect a reţinut prima instanţă că este prescris dreptul la acţiune pentru perioada 1.03.2004-21.09.2004 faţă de prevederile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 din care rezultă că termenul de prescripţie pentru drepturile patrimoniale este de 3 ani.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii G, apreciem că este nefundat. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale.
Însă recursul declarat de către pârâtul Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse este fondat faţă de lipsa calităţii sale procesuale pasive. Faţă de excepţia invocată de către pârât, reclamantul a depus la dosar o cerere aflată la fila 17 prin care a solicitat modificarea cadrului procesual în sensul că, înţelege să cheme în judecată pe pârâta Casa de Pensii G în loc de pârâta Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, fiind astfel de acord cu excepţia invocată de pârâta şi argumentele legale ale acesteia. În consecinţă, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, instanţa de fond trebuia să ia act de modificarea cadrului procesual, aşa cum a solicitat reclamantului, potrivit disp. art. 132 alin. (1) C. proc. civ. sau să verifice poziţia sa procesuală în ceea ce o priveşte pe pârâta Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 164/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu există nicio cerere din partea reclamantului şi nicio menţiune în încheierea de şedinţă că reclamantul ar fi înţeles să-şi mărească câtimea obiectului cererii, conf. art. 132 C. proc. civ. Procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. În cazul de faţă, instanţa a încălcat şi principiul disponibilităţii, principiu de bază în cadrul procesului civil, prin faptul că a acordat mai mult decât s-a cerut fără a exista o cerere din partea reclamantului de mărire a câtimii obiectului cererii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 163/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada ianuarie-octombrie 2004, apreciem că primul motiv de recurs este întemeiat iar sentinţa primei instanţe este în parte nelegală referitor la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepţii. Pentru cererea de actualizare a diferenţelor salariale aferente perioadei ianuarie 2003-octombrie 2004 s-a prescris dreptul la acţiune, termenul fiind de 3 ani de la data naşteri dreptului la acţiune potrivit disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii iar acţiunea fiind introdusă la data de 14.11.2007. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada indicată mai sus.
2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs apreciem că nu este întemeiat. Astfel, hotărârea primei instanţe este totuşi motivată deşi considerentele sunt deficitare sub unele aspecte referitoare la logica juridică. Motivele arătate de prima instanţă au şi legătură cu natura pricinii, întrucât se arată considerentele pentru care s-a admis cererea de actualizare cu indicele de inflaţie. Au fost indicate şi temeiurile de drept avute în vedere astfel că, putem aprecia că sunt cuprinse elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 C. civ. potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflaţiei, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii şi astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului. Acordând suma actualizată, instanţa a dat efecte şi clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naţionale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu acelaşi scop şi anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plăţii, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflaţiei şi tocmai din acest motiv considerăm că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, şi nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 9/2001.
3. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar acţiunea este inadmisibilă, îl apreciem ca nefundat. Art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la o altă situaţie, şi anume aceea când creditorul solicită actualizarea creanţei începând cu data pronunţării titlului executoriu şi până la plata efectivă. În consecinţă, nu reţinem ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către recurenta pârâtă.
4. Nu reţinem ca întemeiată nici excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată sub aspectul celor două argumente. Obiectul acţiunii trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil. Faptul că nu s-a precizat perioada solicitată nu echivalează cu lipsa obiectului acţiunii. Or, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., se sancţionează cu nulitate doar cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, ceea ce nu este cazul de faţă, nulitatea referindu-se la lipsa totală a obiectului acţiunii. Deci, apreciem că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 172/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Funcţia de referent care a fost exercitată de către intimata-reclamantă în perioada 1.04.1991-15.11.1997 nu se regăseşte între cele care pot fi avute în vedere la calcularea vechimii în specialitate cum greşit a reţinut instanţa de fond. Prin urmare, dreptul la pensie de serviciu este acordat numai personalului auxiliar de specialitate în baza prev. art. 68 din Legea nr. 562/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 210/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este întrunită condiţia existenţei calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte SC B. CANAL SA G şi Consiliul Local G, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. impunându-se soluţia casării hotărârii instanţei de fond şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Celelalte apărări formulate în cauză de intimaţii-chemaţii în garanţie Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială G vizând inadmisibilitatea şi lipsa calităţii procesuale pasive nu pot fi analizate întrucât nu au făcut obiectul examinării şi pronunţării instanţei de fond, iar recurenţilor-reclamanţi nu li se poate îngreuna situaţia în propria cale de atac.
Cu privire la recursul declarat de reclamanta D.J. se constată că acesta nu este motivat în condiţiile legii. Potrivit art. 303 alin. (1) în referire la art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs impune determinarea greşelilor anume imputate instanţei de fond, o minimă argumentaţie a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. Nefiind întrunite aceste condiţii şi întrucât nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică, recursul declarat de reclamanta D.J. este nul.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 154/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de către recurenta pârâtă, referitor la încheierea contractului individual de muncă cu reclamantul începând cu data de 28.03.2007 şi plata drepturilor salariale după această dată, considerăm că nu este întemeiat întrucât soluţia dată de către prima instanţă acestui capăt de cerere este legală şi temeinică.
Contrar susţinerilor reclamantului intimat şi a instanţei de fond, nu s-a probat în niciun fel existenţa unor raporturi de muncă între reclamantul intimat şi recurenta pârâtă pentru a se putea justifica soluţia acordării drepturilor salariale începând cu data de 12 decembrie 2006 şi până la data încheierii contractului individual de muncă. Nu rezultă din nicio probă administrată în cauză că reclamantul intimat s-ar fi aflat în perioada de probă, aşa cum susţine prima instanţă iar prevederile art. 31 alin. (1) Codul muncii prevăd că se poate stabili o perioadă de probă la încheierea contractului de muncă şi nicidecum anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 159/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Or, din actele dosarului rezultă că reclamantul E. (...) are domiciliul în comuna T., jud. T, localitate care se afla în circumscripţia Tribunalului Tulcea. Susţinerea recurentului-reclamant că competenţa teritorială a instanţei în litigiile de muncă ar avea caracter relativ şi că în cauză ar fi aplicabile disp. art.10 (1) C. proc. civ., nu poate fi primită. În cauză sunt aplicabile disp. art. 284 alin. (2) Codul muncii care nu stabileşte o competenţă alternativă, ea având caracter imperativ, instanţa fiind obligată să o invoce din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 160/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând calitatea procesuale pasivă a recurentei-pârâte Casa de Asigurări de Sănătate G, raportat la atribuţiile ce revin angajatorului pentru plata indemnizaţiei de maternitate şi modalitatea de recuperare a sumelor care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, este găsit întemeiat. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel al titularului dreptului afirmat precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecăţii. În speţă, raportat la obiectul acţiunii vizând plata corespunzătoare a indemnizaţiei de maternitate, potrivit art. 36 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 158/2005 şi art. 76 din Ordinul nr. (...), aceasta se face de către angajator din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.
În cazul indemnizaţiei de maternitate, dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilesc cuantumul brut al indemnizaţiei de maternitate de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 10, aceasta fiind suportată integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În speţă, urmare a majorării cotei de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii rezultând din veniturile salariale realizate de intimata-reclamantă Ş.B.M. prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, s-a modificat corespunzător şi baza de calcul a indemnizaţiei de maternitate cuvenită acesteia pe perioada de sarcină şi lăuzie. Din adresa nr. 3981/10/15.10.2007 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Apel Galaţi rezultă că prin includerea sumelor reprezentând sporul de anticorupţie şi sporul de vechime în muncă în baza de calcul suma cuvenită este de 6.434 lei. Interpretarea potrivit căreia la stabilirea cuantumului indemnizaţiei se au în vedere numai veniturile încasate pe lunile anterioare producerii evenimentului nu poate fi primită în condiţiile în care s-a modificat ulterior cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii aplicată la fondul de salarii realizat.
Potrivit art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate iar, potrivit art. 77 din Ordinul nr. (...), recuperarea sumelor din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări de sănătate reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii se realizează pe baza aprobării casei de asigurări de sănătate, rezultă existenţa condiţiei interesului promovării prezentei căi de atac de către recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate G.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 109/R din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, recurenţii reclamanţi fac parte din personalul instanţelor judecătoreşti-Judecătoria Tg. B. Potrivit disp. art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, „personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (…) este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu privire la procesele aflate în curs de desfăşurare (…)”. Recurenţii reclamanţi se află într-o situaţie identică, similară, din punct de vedere a obligaţiilor ce le incumbă prin lege, cu alte categorii de personal din unităţi bugetare care, pentru obligaţii identice sunt remuneraţi cu acordarea unui spor pentru păstrarea confidenţialităţii. Refuzul de a se acorda recurenţilor sporul de confidenţialitate numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferenţelor de tratament, cu atât mai mult cu cât disp. art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevăd că, este responsabil Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Astfel, despăgubirile se acordă doar până la data pronunţării prezentei decizii şi nu pentru viitor, întrucât instanţa nu poate acorda un prejudiciu eventual.
Referitor la reclamantele E.E. şi B.J., se apreciază că acţiunea este nefondată deoarece, potrivit aceluiaşi tabel, au calitatea de agent procedural, respectiv aprod, astfel că nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, aşa cum greşit au precizat prin acţiune, ci sunt personal conex. Astfel, potrivit disp. art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567/2004, funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer sunt conexe personalului auxiliar de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 265/R din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul-reclamant F.U. are dreptul la salariu pentru munca prestată în folosul societăţii pârâte până la data de 26.06.2006 când au încetat raporturile de muncă în conf. cu disp. art. 154 Codul muncii. Astfel cererea recurentului de a i se acorda drepturi salariale până la pronunţarea hotărârii nu poate fi primită întrucât de la data încetării raporturilor de muncă (26.06.2006) recurentul nu a mai prestat muncă în folosul societăţii şi prin urmare, nu poate pretinde salariu pentru ceea ce nu a prestat. Cererea recurentului de a i se acorda daune morale în sumă de 400 lei nu poate fi reţinută de instanţă deoarece acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit din culpa societăţii, prin niciun mijloc de probă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC L. D. – Construcţii şi B. SRL B – acesta este nefondat. Verificând foile colective de prezenţă aflate la dosarul cauzei instanţa reţine că, constatările făcute de administratorul societăţii recurente pe pontajele întocmite chiar de către recurent în perioada octombrie 2005-iunie 2006 care s-au materializat în diminuarea numărului de ore pe pontajele ce erau prezentate spre aprobare, nu au la bază nicio justificare, nu s-a motivat în niciun fel diminuarea numărului de ore. Nu are relevanţă în cauza dedusă judecăţii susţinerea recurentei că reclamantul mai era angajat la alte şase societăţi cu norme de 2 ore zilnic şi la o altă societate cu normă întreagă de 8 ore pe zi. Dacă administratorul societăţii era nemulţumit de munca prestată de către reclamant în cadrul societăţii acesta avea posibilitatea de a aplica una dintre sancţiunile disciplinare prev. de art. 264 Codul muncii. De asemenea, disp. art. 111 din Codul mucii nu devin aplicabile în prezenta cauză deoarece durata maximă legală a timpului de muncă nu depăşeşte 48 de ore pe săptămână. Aşa cum rezultă din contractul individual de muncă recurentul-reclamant a fost angajat cu o fracţiune de normă de 2 ore/zi şi 10 ore/săptămână.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 124/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile formulate de recurentul-contestator U.M. şi vizând aspectele de fond ale cauzei nu pot fi primite atâta vreme cât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Controlul instanţei de fond s-a mărginit la examinarea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, pe baza excepţiilor privind calitatea procesuală pasivă şi prescripţiei dreptului la acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 91/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a răspuns criticilor de nulitate invocate de contestatoare, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.
Au fost întrunite condiţiile prevăzute de 167 alin. (2) Codul muncii, convocarea salariatului realizându-se în scris cu precizarea obiectului, datei, orei şi locului întrevederii. Chiar dacă convocarea a fost semnată de către directorul sucursalei, o atare împrejurare nu atrage nulitatea actului procedural, interesând satisfacerea rezultatului urmărit, respectiv încunoştinţarea părţii convocate în scopul prezentării acesteia în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. În speţă convocarea recurentei-contestatoare s-a realizat la data de 10.05.2007 iar ascultarea acesteia s-a realizat de către comisie la data de 15.05.2007. Deşi, în mod strict, în acest interval de timp nu sunt 5 zile lucrătoare, considerăm că termenul stabilit a asigurat în mod rezonabil timpul necesar pregătirii apărării cu ocazia efectuării cercetare disciplinare prealabile.
Nu ne aflăm aşadar, după cum susţine recurenta-contestatoare, într-o situaţie de neaplicare a legii şi de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti pe acest motiv, problema de drept invocată punând în discuţie nu neaplicarea sa ci, mai degrabă, interpretarea dată acesteia şi efectele juridice astfel produse. De altfel, dacă recurenta-contestatoare ar fi considerat insuficient un asemenea interval de timp ar fi avut ocazia să solicite la momentul ascultării sale, amânarea cercetării din lipsă de timp şi pentru formularea unor apărări corespunzătoare.
Sunt evidenţiate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cursul cercetării disciplinare prealabile şi prevederile cu caracter normativ încălcate. Apărările formulate privind faptul că ar fi fost determinată de asemenea acţiuni de către superiorii săi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu au fost dovedite şi nici nu sunt de natură a o exonera de răspundere, existând posibilitatea sesizării lor şi a refuzului încălcării atribuţiilor de serviciu. Faptele astfel comise şi împrejurările comiterii acestora au caracterul unor abateri disciplinare grave iar valoarea considerată redusă a prejudiciului de 1621, 63 lei, achitat la acest moment, nu reprezintă decât un element de circumstanţiere a consecinţelor abaterii, ce nu poate fi examinat în mod singular, izolat de celelalte criterii de individualizare a sancţiunii. În aceleaşi condiţii, comportarea generală în serviciu şi inexistenţa unor sancţiuni disciplinare suferite anterior, circumstanţele personale şi familiale, nu pot fi examinate decât în întreg complexul circumstanţelor cauzei, al caracterului continuu al faptelor şi gradului de vinovăţie în comiterea acestora, apreciate ca fiind de o gravitate sporită.
Nici cu privire la critica nepronunţării hotărârii judecătoreşti în şedinţa publică, criticile formulate nu pot fi primite. Din conţinutul sentinţei civile recurate rezultă că pronunţarea acesteia s-a realizat în şedinţa publică de la 7 noiembrie 2007, fiind întrunită astfel condiţia prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80/R din 6 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând conţinutul adresei emisă de A.J.O.F.M. G indicate mai sus şi invocate chiar de către recurentă, rezultă că încetarea raporturilor de muncă prin demisie nu se regăseşte printre cazurile în care unitatea trebuie să restituie agenţiei sumele încasate pentru fiecare persoană. Demisia este o consecinţă a principiului libertăţii muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform căruia alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere. În aceste condiţii, angajatorul nu are niciun temei legal pentru a nu accepta o cerere de demisie, şi procedând în acest mod, recurenta a încălcat principiul libertăţii contractuale şi a libertăţii muncii. În consecinţă, motivul de recurs nu este întemeiat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte întâmpinarea, într-adevăr, instanţa a consemnat că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare. Însă, apreciem că acest fapt nu poate constitui motiv de recurs şi nu s-a produs recurentei pârâte nicio vătămare intereselor sale atât timp cât apărătorul pârâtei a pus concluzii pe fondul cauzei la data de 19.10.2007, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, şi a expus în faţa instanţei motivele avute în vedere pentru poziţia sa procesuală de respingere a acţiunii ca nefondată.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei exprimată în sensul că instanţa de fond trebuia să oblige pe reclamante să predea produsele din magazin pe bază de proces-verbal şi liste de inventariere deoarece cererea reconvenţională a fost disjunsă şi formează obiectul unui alt dosar, soluţia din acel dosar nedepinzând de soluţia de prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 92/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta-reclamantă nu a dovedit plata remuneraţiei convenite prin convenţie, din întâmpinare şi cererea reconvenţională depusă rezultând refuzul plăţii acesteia considerând convenţia ca fiind nulă. În atare condiţii se justifică solicitarea reclamantului pârât pentru plata penalităţilor pentru refuzul plăţii remuneraţiei convenite întrucât potrivit art. 1068 C. civ. acesta putând solicita separat aceste penalităţi chiar înainte de executarea obligaţiei principale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 47/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza de faţă contestatoarea a contestat decizia nr. 11/2.04.2007 prin care i s-a stabilit salariul de bază de 578 lei. Or, acest salariu a fost stabilit corect pe baza rezultatelor obţinute la examinarea profesională conform art. 9 (1) din O.G. nr. 10/2007 care au rămas definitive. Este adevărat că contestatoarea a formulat contestaţie atât la Consiliul Judeţean G contestând tot decizia nr. 11/2.04.2007 cât şi la Biblioteca V.A.V., ambele contestaţii fiind făcute în afara termenului legal, contestatoarea nu a contestat în faţa instanţelor judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ actele de evaluare, astfel că procesul verbal din 27.03.2007 pe baza căruia s-a stabilit salariul a rămas definitiv. Faptul că Inspecţia Teritorială a N. a sesizat că evaluarea nu s-ar fi făcut conform H.G. nr. 125/1999, deşi nu era aplicabil în cauză, nu are relevanţă în cauza de faţă, atâta timp cât contestatoarea nu a contestat în justiţie procesul verbal de evaluare. Deci sub aspectele menţionate mai sus hotărârea instanţei de fond este netemeinică.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, susţinerile recurentei nu sunt întemeiate. Contestatoarea a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 11/2.04.2007 prin care i s-a stabilit salariul. Faptul că nu ar fi contestat evaluarea care a stat la baza stabilirii salariului (deşi a contestat), nu o împiedică să conteste această dispoziţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 51/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurenta afirmă că a efectuat ore de noapte în cuantum de 54 ore pe perioada octombrie-noiembrie 2007 la Clubul G., aceasta nu a depus înscrisuri din care să rezulte veridicitatea acestei afirmaţii sau orice alt mijloc de probă. Astfel, din foile colective de prezenţă pe lunile octombrie-noiembrie 2007 depuse la dosar de către intimată căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii, rezultă că recurenta a lucrat câte 8 ore pe timp de zi şi nu de noapte aşa cum susţine şi pentru orele menţionate în aceste documente de prezenţă ea a fost remunerată fapt ce rezultă din statele de plată. Susţinerea recurentei că a prestat ore de noapte în perioada octombrie-noiembrie nu este dovedită în cauză cu înscrisuri care să ateste o altă situaţie decât cea care rezultă din foile colective de prezenţă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 93/R din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sporul de vechime se calculează prin aplicarea procentelor stabilite de lege la salariul de bază care este compus din salariul de bază al funcţiei didactice care include sporul de stabilitate la tranşele de vechime peste 10 ani şi sporul de suprasolicitare şi celelalte indemnizaţii potrivit Ordinului nr. 1350/20.06.2007 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Personalul didactic titular care efectuează şi alte activităţi prin cumul nu beneficiază şi pentru salariul primit pentru aceste activităţi şi de sporul de vechime. Aceeaşi situaţie este şi pentru activităţile desfăşurate prin plata cu ora. Pot primi sporul de vechime în situaţia în care se desfăşoară aceste activităţi în baza unor contracte individuale de muncă determinate.
Indemnizaţia pentru concediul de odihnă se calculează în raport de salariul de bază aşa cum este definit de Legea nr. 128/1997, de sporul de vechime şi eventual indemnizaţia de conducere. Celelalte drepturi băneşti primite pentru activităţi desfăşurate prin cumul şi pentru plata cu ora care sunt considerate ore suplimentare nu se iau în calculul indemnizaţiei pentru concediul de odihnă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48/R din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi primit motivul de recurs invocat în sensul că intimata-reclamantă nu a solicitat drepturi băneşti şi nu s-a prezentat pentru primirea acestora. Mai mult, rezultă că la data de 5.10.2007 intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte plata drepturilor salariale prin mandat poştal, o asemenea obligaţie nefiind îndeplinită de către angajator.
Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de fond. Obligaţiile ce rezultă din dispozitivul hotărârii cu caracter determinabil fiind susceptibile de a fi puse în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Faţă de aceste dispoziţii legale, arătăm că nicio prevedere legală nu împiedică unitatea recurentă să execute benevol hotărârea judecătorească prin calculare de către serviciul contabilitate, în condiţiile art. 3711 alin. (2) C. proc. civ., sau, în cazul unei executări silite, suma va fi calculată de însuşi organul de executare, potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol întrucât creanţa stabilită de instanţă este certă (fiind determinabilă), lichidă şi exigibilă.
În ceea ce priveşte solicitările intimatei-reclamante E.N.-E. de modificare a acţiunii iniţiale nici acestea nu pot fi primite situându-se în afara cadrului procesual reglementat de dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 18/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi recurenta afirmă că a achitat reclamantului intimat suma de 7000 USD pentru perioada lucrată, nu a depus niciun stat de plată semnat din care să rezulte veridicitatea acestora afirmaţii sau orice alt document justificativ. Or, în cazul litigiilor de muncă, potrivit disp. art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
În ce priveşte susţinerea recurentei în sensul că ar fi achitat contribuţiile sociale la bugetul de stat pentru fiecare salariat deci şi pentru reclamant, această susţinere, de asemenea, nu a fost probată, deşi instanţa de recurs a solicitat dovezi. Adresa nr. (...)/12.06.2007 emisă de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală depusă de recurentă nu poate fi reţinută întrucât nu rezultă din cuprinsul acesteia şi a tabelelor anexă pentru care salariat a fost achitată contribuţia de asigurări sociale. Ca atare, nu putem reţine că pentru reclamantul B.S. (...), în calitate de salariat al recurentei, s-ar fi achitat aceste contribuţii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 30/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat că recurenta-pârâtă SC T.E. SRL B nu a făcut dovada plăţii sumelor solicitate cu titlu de drepturi salariale de către intimata-reclamantă E.D., conform prevederilor art. 163 Codul muncii. Sarcina plăţii salariale şi a celorlalte drepturi cuvenite revine angajatorului, acestea reprezentând contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Ca atare, nu poate fi primit motivul de recurs invocat în sensul că intimata-reclamantă nu a solicitat drepturi băneşti şi nu s-a prezentat pentru primirea acestora.
Nici celălalt motiv de recurs nu poate fi primit, acesta vizând strict modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de fond. Obligaţiile ce rezultă din dispozitivul hotărârii cu caracter determinabil fiind susceptibile de a fi puse în executare în conformitate cu dispoziţiile art. 3712 C. proc. civ. De altfel, recurenta-pârâtă nu-şi poate invoca drept motiv de recurs propria-i culpă întrucât, aşa cum s-a arătat, sarcina calculării drepturilor salariale cuvenite şi a plăţii acestora revine angajatorului, potrivit dispoziţiilor art. 163 şi 287 Codul muncii.
În ceea ce priveşte solicitările intimatei-reclamante E.D. de modificare a acţiunii iniţiale nici acestea nu pot fi primite situându-se în afara cadrului procesual reglementat de dispoziţiile art. 316 în referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 17/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 1 (1) din Legea nr. 142/1998 privind tichetele de masă salariaţii din sectorul bugetar, categorie din care face parte şi reclamanta, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Conform însă art. 1 (2) din aceeaşi lege tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sistemul bugetar. Nu poate fi primită susţinerea instanţei de fond că acordarea acestor tichete de masă se face în funcţie de voinţa angajatorului şi nici că includerea sumelor de bani cu acest scop în buget este lăsată la aprecierea angajatorului, întrucât fiind unitate bugetară nu ea îşi alocă fondurile pentru cheltuielile de personal inclusiv pentru acordarea acestor tichete de masă. Pentru unităţile bugetare acordarea unor drepturi băneşti nu se acordă pe bază de negociere ci prin acte normative.
De asemenea nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între salariaţii bugetari ai instituţiilor bugetare care primesc tichete de masă şi cei ai celor care nu primesc tichete pentru că, aşa cum am mai arătat, trebuie îndeplinită o condiţie obligatorie: finanţarea integrală din veniturile proprii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu rezultă existenţa unui angajament de plată şi nici existenţa vreunui titlu executoriu valabil întocmit pentru a justifica reţinerea din salariu a sumei de 562 lei. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond reclamanta E.H. nu şi-a dat consimţământul pentru reţinerea sumelor de 562 lei compusă din sumele de 280 lei, 200 lei şi 82 lei din salariu astfel că în mod corect s-a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 164 Codul muncii. Sumele achitate de reclamantă din proprie iniţiativă sunt numai cele menţionate în chitanţele depuse – respectiv de 250 lei şi 270 lei, total 520 lei.
În ceea ce priveşte daunele civile acordarea acestora s-a făcut nejustificat de către instanţa de fond. Aşa după cum rezultă din actele dosarului reclamantei, urmare sesizării că i-au fost sustrase bunuri din gestiune, i-a fost inventariată gestiunea în luna iunie 2006 stabilindu-se o lipsă în gestiune din care din proprie iniţiativă aceasta a depus o parte din suma lipsă. Deci, nu se poate reţine că recuperarea unei părţi din prejudiciul produs s-a făcut prin reţineri din salariu i-ar fi produs un prejudiciu moral reclamantei care să justifice obligarea pârâtei recurente la plata unor daune morale în sumă de 300 lei. Or, sub acest aspect, hotărârea instanţei este lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta E.H. este nul. Potrivit art. 302 C. proc. civ. recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă sub sancţiunea nulităţii. Or, recurenta reclamantă a depus direct la Curtea de Apel Galaţi la data de 14.11.2007 şi în afara termenului de recurs care se impunea la 15 octombrie 2007 fiindu-i comunicată hotărârea la 2 octombrie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 6/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră G., potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. Cu titlu special, în materia conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond. În speţă, sentinţa civilă nr. 726/30.03.2007 a Tribunalului Galaţi a fost comunicată pârâtului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră G la data de 9.05.2007 astfel că termenul de recurs s-a împlinit la data de 20.05.2007.
În ce priveşte calitatea procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră G., conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră B are calitate de ordonator secundar de credite şi, astfel, are atribuţii pentru alocarea şi distribuirea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, conform art. 7 din Legea nr. 218/2002.
În speţă, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanţii U.E., E.E., N.E.D., S.O., E.E., D.-S.T.N., D.H.E., E.D.E., E.M., S.N.E., I.J., Cota E. şi H.J.E., instanţa s-a pronunţat doar în ceea ce-l priveşte pe reclamantul U.E., omiţându-i pe ceilalţi reclamanţi semnatari ai acţiunii conform tabelului anexat cererii. Instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze pretenţiile concrete pentru fiecare reclamant şi să stabilească întinderea unor asemenea drepturi corespunzător perioadei în care a îndeplinit funcţia de poliţist în cadrul unităţilor pârâte.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura eliminării sporului de vechime în muncă defavorizează în mod neechivoc categoria profesională a magistraţilor, fiind restrâns dreptul la egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie, cu atât mai mult cu cât vechimea în muncă este definită ca fiind timpul efectiv lucrat în program normal de lucru, iar din acest punct de vedere, atât magistraţii cât şi personalul auxiliar se află în aceiaşi situaţie.
2. Pentru a exista putere de lucru judecat potrivit art. 1201 C. civ. trebuie să existe triplă identitate de părţi, de obiect, de cauză. Excepţia se reţine doar în situaţia în care s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă asupra fondului cauzei. Prin urmare, nu se poate reţine autoritate de lucru judecat deoarece prin sentinţa civilă nr. 542/2007 a Tribunalului Galaţi rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 602/R/2007 a Curţii de Apel Galaţi, instanţa nu a rezolvat fondul cauzei, aceasta s-a pronunţat doar pe excepţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa analizând solicitarea reclamanţilor privind acordarea stimulentelor personalului din sistemul justiţiei, văzând adresa Ministrului Justiţiei nr. 5234/15 decembrie 2005, adresată Direcţiei pentru Resurse Umane şi relaţii cu C.S.M. şi Direcţiei Financiar Contabilitate şi apoi în teritoriu, în conformitate cu art. 4 alin. (1), (2), (3) din Normele interne privind repartizarea fondului constituit conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei a propus acordarea individuală medie, diferenţiat pe categorii de personal şi anume: judecători – 1700 RON, consilieri de reintegrare socială şi supraveghere – 500 RON, funcţionari publici – 900 RON, personal contractual – 500 RON. Văzând această dispoziţie expresă a Ministerului Justiţiei, se trage concluzia că reclamanta nu face parte din cele patru categorii de personal pe care s-au enunţat mai sus, şi astfel, reclamanta nu poate beneficia de aceste stimulente.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 953/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile pretinse prin acţiune reprezintă un „adaos” salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin. (1) şi art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e), invocat de către pârâtă şi aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Rezolvarea dată litigiului dedus judecăţii, de către prima instanţă, este doar în parte corectă, deoarece prevederile art. 168 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003-2007, prevăzând în mod inechivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, salariaţii E. S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. S.A”. În mod eronat s-a concluzionat că voinţa reală a părţilor, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2005, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuşi dreptul instituit prin art. 168 alin. (1), ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
În ceea ce priveşte critica formulată de pârâtă privind neprecizarea de către prima instanţă a caracterului net sau brut al sumelor acordate, curtea reţine că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunţate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 521/R din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neavând contract de muncă pe durată nedeterminată încheiat înainte de 1 ianuarie 2005, astfel cum prevede art. 7 din O.U.G. nr. 8/2003, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute de art. 2 lit. c) şi art. 3 lit. a) din aceeaşi ordonanţă. În consecinţă, în mod justificat a apreciat instanţa de fond că acţiunea formulată de reclamantă se impune a fi respinsă. Susţinerile reclamantei în sensul că nu ar fi fost legal încheiate contractele de muncă pe durată determinată şi că singurul contract legal încheiat a fost contractul nr. 416/2000, care prin depăşirea termenului prevăzut de art. 82 din Codul muncii a devenit contract de muncă pe durată nedeterminată, nu pot fi luate în considerare, atâta timp cât înscrierile din carnetul de muncă nu au fost anulate şi, de asemenea, nu a fost constatată nelegalitatea contractelor respective.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 378/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a procedat la respingerea excepţiei tardivităţii invocată de reclamant, fără a motiva în concret soluţia, a respins acţiunea reclamantului fără a analiza toate criticile formulate referitoare la inexistenţa unora dintre fapte, sancţionarea anterioară a altora. Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra susţinerilor reclamantului conform cărora cercetarea prealabilă s-a efectuat şi concretizat prin raportul înregistrat sub nr. 2470 din 3 august 2007, iar completările aduse acestuia prin actul înregistrat sub nr. 2813 din 14 septembrie 2007, sunt întocmite peste termen, urmând a fi neluate în considerare. Nu s-a pronunţat nici asupra cererii de suspendare a aplicării sancţiunii disciplinare, până la soluţionarea contestaţiei formulate. Nu a analizat nici apărările contestatorului cu privire la fiecare dintre faptele reţinute în sarcina sa, considerate abateri disciplinare săvârşite de reclamant care au condus la aplicarea sancţiunii prevăzute de decizia contestată. În cauză se constată soluţionarea (de către prima instanţă) a procesului fără cercetarea fondului
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 377/R din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în dosarul de recurs prin adresele nr. 7915/2008 şi nr. 2989/2007 menţionate mai sus pârâta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin astfel că acţiunea formulată de reclamant, fiind nefondată, urmează a se respinge.
În ce priveşte excepţia prescripţiei invocată de recurent se respinge ca nefondată având în vedere că pretenţiile reclamantului nu erau personale, nu cerea aceste sume în favoarea sa, iar codul fiscal prevede termenul de 5 ani pentru îndeplinirea obligaţiilor contribuabililor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 308/R din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul, constituit în complet pentru soluţionarea litigiilor de muncă, nu avea competenţa materială de a examina legalitatea Hotărârii adunării generale din 27 martie 2007, care a decis revocarea reclamantei din funcţia de preşedinte al societăţii pârâte. Nefiind posibilă modificarea hotărârii, se va dispune casarea integrală a acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în baza prevederilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., urmând a se pune în discuţia părţilor necesitatea disjungerii respectivei cereri şi invocarea necompetenţei materiale a instanţei de dreptul muncii.
În ceea ce priveşte legalitatea Deciziei nr. 50/23 mai 2007, având ca obiect concedierea reclamantei, Curtea observă că examinarea de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare s-a făcut prin raportare doar la una dintre faptele imputate, respectiv sustragerea de documente, evidenţe, registre, etc. şi refuzul nejustificat de restituire. Cum, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) Codul muncii, aplicarea sancţiunii disciplinare se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, se impunea verificarea excepţiei prescripţiei şi prin raportare la aceste fapte, mai ales în contextul în care pârâta a susţinut că a luat cunoştinţă despre respectivele fapte doar după studierea documentelor predate de către reclamantă la data de 2 mai 2007.
În ceea ce priveşte rezolvarea dată cererii având ca obiect restituirea către reclamantă a garanţiei depuse la numirea sa în funcţia de preşedinte, Curtea constată că reţinerea de către prima instanţă a prevederilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 s-a făcut fără verificarea condiţiilor impuse de textul de lege menţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 303/R din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanţii fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din unităţile din justiţie, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispoziţiilor art. 1 şi art. 295 alin. (2) din acest cod. În mod corect a constatat instanţa de fond că personalul salarizat prin O.G nr. 8/2007 se bucură de o salarizare diferenţială, datorită deosebirilor privind nivelul studiilor şi gradelor profesionale. Discriminarea ar fi existat între cele două categorii de personal judiciar (cel salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 şi cel salarizat prin O.G. nr. 8/2007), numai dacă dreptul la sporul de fidelitate ar fi fost recunoscut numai în favoarea uneia dintre aceste categorii, în defavoarea celeilalte categorii profesionale.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 299/R din 21 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor este întemeiată, având în vedere pe de o parte lipsa calităţii de reprezentanţi a salariaţilor a persoanelor semnatare ale actului adiţional, iar, pe de altă parte obligaţiile asumate de societate atât prin contractul colectiv de muncă cât şi prin actul adiţional. Cu referire la cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi instanţa de recurs a procedat la verificarea documentelor depuse de ambele părţi şi a constatat că sumele globale cuprinse în acţiunea reclamanţilor au în vedere atât reţinerile salariale de 20% cât şi contravaloarea tichetelor de masă. Instanţa de recurs constată că acţiunea reclamanţilor nu cuprinde o astfel de pretenţie astfel că sub acest aspect hotărârea pronunţată este netemeinică.
Cu referire la despăgubirile vizând neacordarea sporului de 10% pentru reclamantele B.L. şi L.F. recurenţii nu au formulat critici iar instanţa de recurs verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei şi sub acest aspect, în conformitate cu art. 304 ind. 1 C. proc. civ., constată că hotărârea primei instanţe este ferită de critici.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 277/R din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror raza îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”. Astfel fiind calitatea procesual pasivă a pârâtului recurent decurge din prevederile legii şi nu din raportul de muncă.
Anterior apariţiei Legii nr. 128/1997 prin O.G. nr. 39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariţia Legii nr. 128/1997 prin H.G. nr. 467 au fost introduse 10 segmente de tranşe de vechime fiind astfel vorba de noile tranşe de vechime introduse suplimentar. Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare şi valoarea de referinţă sectorială. D. de multiplicare diferă de la o tranşă de vechime la alta în sensul în care acesta creşte progresiv. Creşterile salariale faţă de segmentele de vechime anterioare sunt proporţionale de la o tranşă la alta fără a include, aşa cum greşit susţin pârâţii, majorările aferente transelor suplimentare de vechime. Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat „tranşa suplimentară” însoţit de „o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime”, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate in învăţământ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 258/R din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Hotărârea nr. 2/2005 a Colegiului Director al DGASPC H [f.54 dosar nr. (...)] s-a decis ca orele suplimentare să fie compensate cu timp liber corespunzător, începând cu 1.04.2005. Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, care la art. 13 prevede că munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare cu un spor aplicat la salariul de bază. Această prevedere a fost preluată de Regulamentul Intern al Direcţiei Generale aprobat prin Hotărârea nr. 3/2005 a Colegiului Director. Acordarea sporului de 100% ar deveni aplicabile în condiţiile în care nu ar exista actele juridice mai sus arătate şi acest spor ar fi fost stabilit prin contractul colectiv de muncă sau după caz, în contractul individual de muncă, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Referitor la neconcordanţele existente între cele două situaţii depuse la dosar, privind compensarea orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, respectiv că reclamanţii contestă situaţiile depuse de către pârâţi [f.43-83 şi 155-166 dosar (...)], aceştia depunând o altă situaţie a acestor compensări (f. 93-152), şi având în vedere că în conflictele de muncă, sarcina probei revine angajatorului în baza art. 287 Codul muncii, iar în ipoteza existenţei contradicţiilor nu se poate stabili o situaţie reală, nici în baza actelor depuse în faţa instanţei de recurs, se apreciază că angajatul, în baza petitelor formulate, se impune a fi obligat să întocmească o situaţie care să arate în concret numărul orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică, precum şi cele în sărbători legale pentru perioada februarie 2005 şi până în prezent, precum şi pentru viitor pentru fiecare reclamant în parte şi acordarea zilelor libere potrivit art. 132 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 151/R din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă, prin sentinţa atacată, a admis acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată, însă a obligat pârâţii la o despăgubire egală cu sporul de vechime, fără a mai indica „drept salarial”, aşa cum a indicat reclamantul în cererea introductivă. Procedând astfel, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi prev.de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. – „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
Este adevărat că în considerentele hotărârii atacate acest spor apare menţionat ca şi „spor salarial”, însă această menţiune era necesar a fi înserată şi în dispozitiv, pentru a nu exista contradicţie între considerente şi dispozitiv. Ca atare, recursul pârâtul Ministerului Justiţiei apare ca fiind fondat, având în vedere şi argumentele recurentului, privind pronunţarea Deciziei nr. XXXVI a Î.C.C.J. – obligatorie pentru instanţe – în care s-a avut în vedere sporul de vechime ca drept salarial.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 134/R din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile recurentului în sensul că instanţa de fond în cuprinsul considerentelor a indicat greşit obiectul acţiunii, confundând sporul de suprasolicitare neuropsihică cu cel de fidelitate pentru vechime neîntreruptă de 10 ani, sunt nefondate, având în vedere că în considerentele hotărârii instanţa a făcut referire doar la sporul de fidelitate solicitat de reclamanţi, solicitare întemeiată pe prevederile art. 45 alin. 1 lit. f) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură pentru anii 2006-2008.
Nici susţinerile privind greşita reţinere a calităţii procesuale pasive a recurentului şi a solidarităţii pârâţilor nu sunt întemeiate. Recurentul a făcut o greşită interpretare a disp. art. 282 lit. a) Codul muncii, atunci când a apreciat că pot fi părţi în conflictele de muncă doar salariaţii şi angajatorul. Litera „a” vorbeşte despre „orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul (…) contractelor de muncă.”
Nu trebuie omisă nici corecta aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 78/2005 şi anexa nr. 2 pct. 27 a H.G. sus-menţionat, nefiind lipsită de efect juridic calitatea recurentului de ordonator principal de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 103/R din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, acesta fiind, conform prevederilor art. 3, raportat la art. 7 din acelaşi act normativ – 3 ani de la data când se naşte dreptul la acţiune – acelaşi termen fiind prevăzut şi de art. 283 alin. (2) din Codul muncii. Cum în cauza dedusă judecăţii s-a solicitat repararea unui prejudiciu constând din însumarea unor adaosuri salariale, prin urmare este vorba de prestaţii succesive, dreptul la acţiune s-a născut la data încasării de către reclamantă a fiecărui salariu (diminuat cu sporul de vechime pretins), la aceeaşi dată fiind cunoscute şi persoanele vinovate de producerea pagubei invocate. În acest context, pretenţiile reclamantei sunt prescrise, deoarece vizează perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2003, iar acţiunea a fost promovată la data de 28 noiembrie 2007.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Curtea constată că acest aspect a fost în mod corect soluţionat de către prima instanţă, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă. De altfel, aceeaşi responsabilitate a Ministerului Economiei şi Finanţelor derivă şi din prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 379/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 457/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 4 lit. d) şi s) din H.G. nr. 366/2007, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T are atribuţii privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcţional, operaţional şi financiar în care se realizează politicile în domeniul învăţământului(incluzând şi politicile salariale), şi asigură modul de formare şi utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare, necesare realizării procesului de învăţământ şi educaţie.
Potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror raza îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”. Astfel fiind calitatea procesual pasivă a pârâtului recurent decurge din prevederile legii şi nu din raportul de muncă. Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995, finanţarea cheltuielilor de personal se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, de la bugetul de stat şi din alte surse potrivit legii. Responsabilitatea recurentului pârât privind proiectul bugetului de stat respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 atrage după sine în mod neechivoc calitatea procesual pasivă a acestui pârât. De asemenea va fi menţinută calitatea procesuală pasivă a Primarului şi Consiliului local al mun. Reghin.
Alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat „tranşa suplimentară” însoţit de „o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime”, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate in învăţământ. Este, aşadar, evidentă intenţia legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învăţământ alături de creşterile salariale specifice trecerii dintr-o tranşă de vechime în alta.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1408 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ministerul Economiei şi Finanţelor este responsabil pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat în temeiul dispoziţiilor art. 167 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operaţiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, finanţarea cuprinzând atât, finanţarea de bază, cât şi finanţarea complementară. Or, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (5) din aceeaşi lege, în finanţarea de bază sunt cuprinse şi cheltuielile de personal.
În ceea ce priveşte majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007, se constată, de asemenea, că prima instanţă a dispus în mod corect acordarea acestora, nefiind încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, invocat de către pârâtul-recurent, deoarece prin art. 9 din O.G. nr. 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007. Cum această ordonanţă a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi iniţial – aceştia fiind majoraţi, iar nu şi cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanţă), este evident că prevederile legale menţionate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1407 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa a reţinut în primul rând prev. art. 137 C. proc. civ. şi a arătat că potrivit prev. Legii nr. 95/2006 şi ale H.G. nr. 862/2006, pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, nu are atribuiţii directe în ce priveşte salarizarea personalului din cadrul spitalelor, sarcina expresă a angajatorului, respectiv a Spitalului Judeţean de Urgenţă M.C.
Aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în contractul colectiv de muncă nici la nivel naţional pe anii 2007-2010, încheiat conform prev. art. 10 şi art. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrată la Ministerul muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 1895/21/29.12.2006 (f. 12-20 dosar fond) şi Ordonanţa nr. 17/30.01.2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice (f. 21-29 dosar fond), astfel că reclamanta va beneficia de componenta primară a salariului minim brut de 880 lei/lună, plus actualizarea creanţei conform indicelui de inflaţie, prev.art.1084 C. civ. şi art. 161 alin. (4) Codul muncii, cu data de 1.01.2007 şi cu aplicarea corectă a prev. Decretului nr. 92/1976. Astfel, reclamanta din culpa pârâtei-recurente nu a putut beneficia de drepturile salariale mai sus arătate, motiv pentru care în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1365 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susţine, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal. Nu practica judiciară, la care face trimitere recurenta, a constituit temeiul pentru care instanţa de fond a admis acţiunea intimaţilor-reclamanţi. Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 prevede coeficienţii minimi de ierarhizare, stabilind pentru salariaţii cu studii superioare un salariu minim de 880 lei (capitolul 4, art. 40), iar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional sunt obligatorii pentru părţi, producând efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, aşa cum statuează art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 241 Codul muncii. De asemenea, art. 243 Codul Muncii prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1225 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 este de principiu că acţiunea în pretenţii poate fi formulată doar în termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului şi nu pentru o perioadă anterioară cum au solicitat reclamanţii prin acţiune, excepţie care este de ordine publică, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă care a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamantul J.E. şi în parte cea formulată de J.G, neavând niciun fel de relevanţă, critica formulată referitoare la răspunderea civilă delictuală invocată de către recurenţi, prevederile Decretului sus-menţionat fiind de generală aplicare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 885 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prevederea art. 60 alin. (2), cu referire expresă la negocierea prestaţiilor suplimentare, în corelaţie cu disp. alineatului (1), se referă la consilierii juridici cu statutul de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate şi cea de confidenţialitate. Aceste clauze nu sunt deci, obligatorii, ele sunt supuse negocierii. În atare situaţie, cum intimatul reclamant nu a negociat cu angajatorul acordarea acestor prestaţii suplimentare (a se vedea în acest sens contractul individual de muncă şi actul adiţional la acesta) şi cum contractul negociat reprezintă legea părţilor, Curtea reţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la plata acestor sporuri.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 748 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru perioada incapacităţii de muncă şi care a fost menţionată de reclamantă prin acţiune, reclamanta nu poate beneficia legal de acordarea sporului de vechime, situaţie care în mod greşit instanţa de fond a acordat acest pretins drept salarial, soluţia fiind netemeinică şi nelegală sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 95 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Personalul din biblioteci ce lucrează în anumite condiţii beneficiază, conform art. 51 alin. (3) din Legea bibliotecilor, republicată, pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.
De asemenea, susţinerea recurentei că nu asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, azile de bătrâni şi orfelinate cu deplasarea în afara unităţii nu are relevanţă deoarece împrumutul la domiciliu nu reprezintă practic deplasarea bibliotecarului la domiciliul împrumutatului, având în vedere faptul că prin a împrumuta o carte la domiciliu se înţelege că respectiva carte pleacă din bibliotecă la domiciliul împrumutatului. În plus, obiectul cauzei nu-l formează sporul de mobilitate ci sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 80 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 257 Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Or, pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plăţii acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturaşilor emişi reclamantei pentru lunile în care s-au stabilit primele de Paşte şi C, probă pe care acesta nu a efectuat-o. În consecinţă în mod corect prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate.
În ceea ce priveşte însă cuantumul acestora instanţa a făcut o greşită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005.
Având în vedere disp. art. 168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005, conform căruia sumele acordate cu ocazia E. şi Crăciunului, reprezentând un salariu de bază mediu sunt suplimentări de drepturi salariale, dar şi prevederile art. 43 din Codul fiscal potrivit cărora premiile sunt asimilate salariilor, rezultă că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune de 3 ani ce a început să curgă de la data scadenţei primelor (decembrie 2004, aprilie 2005) nu era împlinit la data introducerii acţiunii – 4.09.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 77 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, este întemeiată critica prin care se susţine, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor. În raport de considerentele speţei, în mod greşit a concluzionat prima instanţă că în speţă a operat întreruperea termenului de prescripţie conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Întrucât primul motiv de recurs a fost apreciat ca întemeiat, pentru considerentele ce preced, critica privind greşita obligare a recurentului-pârât la plata actualizată cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti solicitate de intimaţii-reclamanţi, reprezentând spor de vechime pe perioada sus-menţionată nu se mai impune a fi analizată.
Referitor la soluţia primei instanţe, de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, se constată că această critică a fost invocată în recurs în mod subsidiar, practic, numai pentru situaţia în care hotărârea privind admiterea acţiunii reclamanţilor ar fi fost apreciată ca legală, astfel încât nici această critică nu se mai justifică a fi analizată, câtă vreme respingerea acţiunii reclamanţilor are oricum, drept consecinţă, şi respingerea cererii de chemare în garanţie.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 70 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât existau îndoieli cu privire la denumirea societăţii având în vedere că în unele înscrisuri denumirea societăţii apărea ca fiind SC F. Consrucţii SRL, în recurs s-au solicitat relaţii în acest sens de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău care, prin adresa 7304/03.01.2008, a comunicat instanţei că persoana cu numele B.D. ( administratorul societăţii chemată în judecată ) nu figurează în bazele de date ale Oficiului şi că, în ceea ce priveşte denumirile F.D. şi F. Construcţii, nu au fost şi nu sunt înregistrate firme cu aceste denumiri. Având în vedere această situaţie de fapt, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, fiind nelegală sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la faptul că art. 241(1) lit. b) Codul Muncii reglementează efectele contractelor colective de muncă pentru toţi salariaţii încadraţi la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă,că potrivit art. 1(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 înregistrat la Ministerul muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 1678/14/12.12.2005 părţile contractante se obligă să respecte prevederile acestuia ,că printre angajatorii care şi-au asumat această obligaţie se află şi direcţiile de sănătate publică, [conform art. 1 alin. (5) din acelaşi contract colectiv de muncă] reiese fără putinţă de tăgadă că disp. art. 124(3) referitoare la durata efectivă a concediului de odihnă anual în funcţie de vechimea în muncă se aplică şi salariaţilor pârâtei,motiv pentru care în mod corect prima instanţă a admis acest capăt de cerere.
De asemenea, având în vedere că potrivit art. 1(2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori,că nici prin legile bugetului de stat pe anii 2006 şi 2007 nu s-au prevăzut cheltuieli pentru tichetele de masă ,iar prin art. III din O.U.G. nr. 88/20.11.2006 s-a prevăzut că instituţiile publice centrale şi locale ,indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii ,înfiinţate pe lângă instituţiile publice,cu excepţia celor finanţate integral din venituri proprii,nu acordă tichete de masă în anul 2007 ,şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă începând cu luna ianuarie şi până în prezent e legală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 31 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate. În ceea ce priveşte însă cuantumul acestora instanţa a făcut o greşită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 şi 2005.
În ceea ce priveşte excepţia prescrierii extinctive a dreptului la acţiune invocată de pârâta S.C. E. SA, în mod corect instanţa de fond a constatat că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) care stabilesc un termen de prescripţie de 6 luni pentru acţiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art. 283 alin. (1) lit. c) care stabileşte un termen de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în ceea ce priveşte plata unor drepturi salariale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 5 din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 411 din Legea nr. 50/1996 s-a instituit pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti un drept la prima de vacanţă anuală egală cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu, drept care a fost abrogat numai pentru magistraţi, nu şi pentru acest personal, prin O.U.G. nr. 177/2002, situaţie stabilită şi prin decizia în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, îndreptată prin încheiere. În atare situaţie, este incontestabilă existenţa unui astfel de drept în favoarea reclamanţilor, neavând nicio relevanţă suspendarea temporară a plăţii unui asemenea drept prin acte normative succesive, din moment ce dreptul respectiv nu a fost abrogat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Cu privire la motivul invocat de recurentă privind necercetarea fondului, curtea constată că pârâta a depus întâmpinare, a beneficiat de asistenţă juridică, încât nu se justifică cererea de casare a hotărârii primei instanţe.
Pe fond se reţine că prioritate în speţă o are legea specială – Legea nr. 130/1996 – şi nu O.U.G. nr. 79/2001. O.U.G. nr. 79/2001 se referă la criterii de performanţă, care nu are nicio legătură cu speţa, întrucât productivitatea muncii reprezintă un criteriu de performanţă, care este legat de managementul unităţii şi nu de activitatea salariaţilor. Potrivit art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 397/12.02.2007, până la următoarea negociere, valoarea minimă a salariului de bază brut pentru un program complet de lucru de 170 de ore este de 620 RON, adică 3,6470 RON/oră. Pe de altă parte, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 din Codul muncii]. De asemenea, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, dispune că sunt lovite de nulitate absolută clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8. Or, în cauză, curtea, ca şi prima instanţă, reţine că, în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim pe ramură, contractul de muncă încheiat la nivelul pârâtei angajator nu respectă dispoziţiile legale privind contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 242 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Referitor la recursul Ministerului Justiţiei, se constată că, în cauză, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ce se referă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât instanţa de fond a analizat acţiunea reclamanţilor în raport de prevederile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a disp. art. 6 din Codul muncii, care se referă la stabilirea unui drept de plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaţilor.
Nici motivul de recurs bazat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi considerat întemeiat, întrucât în mod corect au fost respinse susţinerile din întâmpinarea Ministerului Justiţiei, în sensul că reclamanţii, deşi sunt tot grefieri, nu ar fi într-o situaţie analogă ori comparabilă, întrucât nu îndeplinesc sarcinile diferite şi suplimentare prevăzute în art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996; că, dimpotrivă, aceştia se află în aceeaşi situaţie, deoarece, conform art. 38 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, repartizarea grefierilor pe secţii şi compartimente de activitate se face de către preşedintele instanţei, potrivit nevoilor acestora. S-a reţinut, în concluzie, că acei reclamanţi care au calitatea de grefieri sunt în situaţii analoage cu ceilalţi, care au beneficiat de sporul de 10% prevăzut de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, mai puţin reclamanţii registratori, consilierii de reintegrare, aprozii şi agenţii procedurali.
Recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice S, este nefondat. Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei şi Finanţelor este obligat să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligaţia respectivă de plată.
Cât priveşte susţinerile formulate pe fondul cauzei, se constată că în mod corect instanţa de fond a considerat ca fiind discriminatorie neacordarea indemnizaţiei de 10% şi celorlalţi grefieri, ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, pentru argumentele prezentate în combaterea recursului Ministerului Justiţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 4 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, precum şi cele ale art. 2 din normele de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 5/1994 aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu rezultă imperativ obligaţia angajatorilor pentru acordarea tichetelor de masă ci doar posibilitatea acordării acestora în funcţie şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli, aprobate prin legea bugetului de stat, pe de o parte, iar în altă ordine de idei, conform normelor de aplicare prin negocierea dintre salariaţi şi angajatori, în funcţie de clauzele ce vor avea în vedere criteriile de selecţie pentru stabilirea celor ce urmează să beneficieze de tichete de masă, numărul salariaţilor cărora li se acordă acest drept, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie, alte cerinţe.
Cât priveşte invocarea prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de masă, din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând c/val. tichetelor de masă, ori potrivit art. 204 şi 316 C. proc. civ. în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, evocarea dispoziţiilor enunţate nefiind nici relevantă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 21 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În ceea ce priveşte abrogarea prin O.G. nr. 83/2000 a art. 47 din Legea nr. 50/1996, opiniem că măsura înlăturării sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică este neavenită şi neactuală în condiţiile în care în Planul de acţiune pentru implementarea de reformă a sistemului judiciar aprobat prin H.G. nr. 232/2005 care în Capitolul VI referitor la administrarea economico-financiară a instanţelor şi parchetelor, la alineatul ultim se prevede că „Garantarea independenţei puterii judecătoreşti se realizează şi prin asigurarea remuneraţiei cuvenite adecvate magistraţilor, respectiv plata drepturilor salariale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate aşa cum au fost prevăzute de lege.”
Este de reţinut şi faptul că România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale cât şi protocoalele adiţionale prin Legea nr. 30/1994 iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituţia României atât Convenţia cât şi jurisprudenţa Curţii Europene fac parte din dreptul intern. Or, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situaţie constatată printr-o decizie de speţă a instanţei supreme, respectiv decizia XXXVI/7.05.2007 publicată în M.Of. nr. 715/23.10.2007, în condiţiile în care atât activitatea magistraţilor cât şi a personalului auxiliar se desfăşoară în condiţii de risc, stres şi suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie, aşa încât eliminarea menţionată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislaţiei interne şi internaţionale. Înlăturarea acestui drept ar contraveni şi dispoziţiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituţia revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar şi prevederile art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În condiţiile specifice în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii şi personalul auxiliar, în care factorii de risc ce vizează securitatea personală, stresul şi suprasolicitarea neuropsihică, constituie o realitate, suprimarea acestui drept printr-o ordonanţă dată de guvern este în neconcordanţă cu Carta Socială Europeană, Carta Uniunii Europene a Drepturilor Omului, regulamentele şi directivele comunitare.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 10 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În mod corect s-a respins cererea de obligare la plată a pârâtei Ministerul Economiei şi Finanţelor, întrucât a o obliga şi la dobânzi şi la creanţa reactualizată echivalează cu impunerea la o dublă reparaţie a creanţei iniţiale ceea ce nu este admisibil.
Aceeaşi sentinţă a fost criticată cu recurs şi de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, întrucât punerea în executare a sentinţei de către ministrul economiei şi finanţelor s-a realizat în temeiul prevăzut de lege.
Analizând şi motivele invocate în recurs de Ministerul Economiei şi Finanţelor, curtea constată că în mod corect prima instanţă a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi nu la dobânda practicată de B.C.R., iar ca dată de când se datorează aceste dobânzi s-a stabilit cea prevăzută de art. 1088 alin. (2) C. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 259 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi în bugetele locale. Totodată, în conformitate cu art. 14 alin. (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii) este de 3 ani de la data naşterii dreptului. Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii şi, deci, nu este dată excepţia de tardivitate. Actul normativ invocat (O.G. nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent.
În fine, trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs, şi anume la art. 167(5) din Legea învăţământului nr. 84/19954, la Normele Metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14 (5) din legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 262 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În preambulul deciziei de concediere se prevede că încetarea contractului de muncă are temei legal dispoziţiile art. 65 lit. c) Codul muncii. Prevederile acestui articol vizează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. În opinia instanţei de fond natura concedierii dispusă de societate s-ar încadra în dispoziţiile art. 68 lit. b) Codul muncii, criteriul avut în vedere fiind al numărului de angajaţi. În atare condiţii a avut loc o concediere colectivă unde angajatorul avea obligaţia de a da curs dispoziţiilor art. 69 şi urm. Codul muncii. Or, decizia contestată a fost emisă fără respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 69 Codul muncii încât contestaţia a fost admisă iar decizia de concediere anulată.
Anularea a avut drept efect şi asupra drepturilor de care contestatorul a fost frustrat, fiind repus în situaţia anterioară. Aceeaşi instanţă reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 68 lit. b) din Codul muncii, dacă angajatorul disponibilizează cel puţin 10% din angajaţi, atunci când numărul acestora depăşeşte 100 şi este mai mic de 300 vorbim despre o concediere colectivă. Or, potrivit organigramei din 30.06.2007 societatea pârâtă figura cu 249 angajaţi, iar după data de 21.08.2007 mai figura cu 162 angajaţi.
La o examinare mai atentă a situaţiei din societate (număr angajaţi, situaţie economico-financiară) se constată o neconcordanţă, o necorelare între motivul desfacerii contractul individual de muncă, temeiul legal respectiv art. 68 lit. b) reţinut de instanţă, în raport de numărul de angajaţi relevat de organigramă şi prevederile art. 69 lit. b).
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 120 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cât priveşte recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, este de subliniat că, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, acesta ordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie, iar potrivit art. 3 (1) pct. 2 din H.G. nr. 208/2005, el este cel care are ca atribuţii elaborarea proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat şi operează rectificările corespunzătoare. Dacă Ministerul Economiei şi Finanţelor n-ar fi obligat să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanţi, hotărârea judecătorească ar fi practic lipsită de una dintre cele mai importante funcţii ale sale, anume de puterea executorie.
Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani, în sumă de 1700 lei. Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, a avut loc o discriminare, sub aspectul salarizării, discriminare care încalcă dispoziţiile legale în materie. Or, instituirea unor asemenea stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistraţi conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat, care rezidă într-o inegalitate şi a unui tratament diferit în ce priveşte drepturile salariale, creându-se o discriminare în cadrul aceleiaşi profesii.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 104 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, potrivit contractului individual de muncă de la fila 4 dosar, reclamantul a fost salariatul societăţii pârâte, în funcţia de agent de pază, începând cu data de 15.07.2006. Cererea de demisie a fost formulată de reclamant la data de 10.05.2007, iar în baza acesteia a fost întocmită dispoziţia de încetare a raporturilor de muncă nr. 2106 din 1 mai 2007, cu menţiunea încetării raporturilor de muncă începând cu data de 1.05.2007.
Cum însă prin declaraţia martorului S.N.E., dar şi înscrisurile depuse ca probe în dosar, respectiv registrele de evidenţă a autovehiculelor de la sediul S.C. „B.” S.A., unitate la care reclamantul desfăşura activitatea ca agent de pază, rezultă că acesta a prestat activitatea până la data de 1.06.2007, în mod corect instanţa de fond a obligat societatea angajatoare la plata drepturilor salariale pentru activitatea prestată în acest interval, revenind de la audierea martorului I.G., care nu s-a prezentat în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 15 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Din actele dosarului nu rezultă în ce domeniu de activitate se încadrează Complexul U. pentru Copil cu Handicap T. şi N. „E. – România şi o Nouă Viaţă” S, aşa încât se impune prezentarea documentaţiei de înfiinţare a acestei unităţi. Dacă ea este urmarea (şi) reorganizării fostului Spital de Copii Neuropsihici Cronici T., va fi depusă şi documentaţia privind unitatea respectivă.
P., se impune a se face precizarea funcţiilor deţinute de fiecare reclamant, prezentarea fişelor postului (fiecărui reclamant) în scopul de a se verifica dacă prin specificul locurilor de muncă este ori nu justificată acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în limita cuantumului prevăzut de lege, precum şi orice alte documente necesare pentru corecta soluţionare a cauzei, ca de exemplu documentele medicale cu diagnosticul rezidenţilor, buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă şi orice alt înscris cu caracter relevant.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 218 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Astfel aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 este la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării tichetelor în funcţie de fondurile destinate în acest scop şi nicidecum o obligaţie aşa cum susţine reclamantul. Aceeaşi posibilitate este prevăzută ca fiind la latitudinea angajatorului şi prin contractele colective de muncă aplicabile începând cu data de 1 iunie 2004 de când se arată că pot fi acordate tichete în baza înţelegerii părţilor. Totodată prin legile bugetului de stat pe 2003, 2004, 2005 şi 2006, s-a prevăzut că bugetul instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare nu se pot aproba sume în scopul acordării tichetelor de masă deoarece nu au fost prevăzute în buget, situaţie reiterată şi în art. 3 din O.U.G. nr. 88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale.
În ceea ce priveşte invocarea de către recurent a existenţei discriminării între situaţia ei şi alte categorii de bugetari potrivit O.G. nr. 137/2000 făcând referire la personalul Primăriei B, instanţa constată din înscrisurile aflate la filele 10-11 dosar nr. (...), că salariaţii la care face raportarea privind discriminarea nu beneficiază de tichete de masă în sensul Legii nr. 142/1998 ci de o alocaţie de hrană de 10 lei/zi lucrătoare potrivit contractului colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 118 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Din analiza şi verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată faptul că din foile colective de prezenţă depuse la dosar nu rezultă prestarea muncii peste program sau în zilele de sâmbătă iar din celelalte acte depuse de reclamantă şi societatea pârâtă, respectiv facturile fiscale, avizele de însoţire a mărfii nu rezultă prestarea activităţii în timpul zilelor de sâmbătă sau peste orele de program în cursul săptămânii, aceste documente nepurtând semnătura petentei. Nefiind făcută nici dovada desfacerii nelegale a contractului individual, măsură de altfel necontestată, nu se justifică admiterea recursului reclamantei pentru plata orelor suplimentare sau pentru plata compensaţiei, pentru încetarea raporturilor de muncă astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 523 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Întrucât H.G. nr. 403/2001 a fost abrogată doar prin H.G. nr. 685/2005 procentul de 8,29% era datorat până la intrarea în vigoare a acestui ultim act normativ astfel încât se impunea admiterea acţiunii.
Având în vedere că reclamanţilor nu li s-au retras niciodată drepturile câştigate în urma aplicării H.G. nr. 403/2001, întrucât cu începere de la 8 mai 2005 li s-a aplicat legea specială în domeniul salarizării, care este mai favorabilă, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu material în domeniul salarizării acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 97 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În considerentele sentinţei recurate, s-a reţinut că, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic „personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”. Corect s-a constatat că scopul urmărit prin instruirea acestei reglementări a fost acela de a recunoaşte şi recompensa activitatea monitorie şi îndelungată în domeniul didactic, respectiv a acelor cadre care au ajuns la gradul profesional superior, depunând o muncă susţinută, de peste 25 de ani.
S-a concluzionat că toate normele didactice de învăţare-predare (deci inclusiv pentru educatori şi învăţători) sunt raportate la un număr de ore. S-a mai reţinut doar că, la stabilirea acestor norme, legiuitorul a fost nevoit în cazul educatorilor şi învăţătorilor – datorită specificului activităţii acestora – să le „stabilească” norma în funcţie de „post”. Aceasta deoarece, spre deosebire de profesori, care pot cumula orele la mai multe unităţi din învăţământ (şi pentru care norma este stabilită numai în funcţie de ore), în cazul educatorilor şi învăţătorilor este necesară şi obligatorie continuitatea activităţii la aceeaşi clasă sau grupă, ceea ce acoperă un „post”. Corect s-a reţinut şi faptul că în acelaşi sens şi în art. 44 din Legea nr. 128/1997 se menţionează că normele didactice cuprind orele prevăzute în planul de învăţământ, textul respectiv nefăcând nicio distincţie pe categorii de personal didactic, încât aplicarea ei este unitară, pentru orice normă a oricărui cadru didactic.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În cauza dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
S., ca membru al Consiliului de administraţie, face parte din categoria „adaosuri şi sporuri la salariu”. Ea este acordată doar pentru perioada în care reclamantul a desfăşurat activitatea ca membru al consiliului de administraţie, nefăcând parte din categoria salariului de bază. Unitatea pârâtă, cu adresa nr. 465 din 4 ianuarie 2008 (fila 80 dosar fond) învederează că, în perioada aprilie-decembrie 2006, 4 din cei 5 membri ai Consiliului de administraţie nu au primit indemnizaţia de şedinţă. Singurul membru, care a primit indemnizaţia pentru lunile în care s-au desfăşurat activităţi ale consiliului de administraţie, a fost reclamantul E.T.
Daunele-interese pot fi acordate, potrivit art. 161 alin. (4) Codul muncii, doar dacă angajatul face dovada cauzării vreunui prejudiciu. Or, în cauza dedusă judecăţii, nu este vorba de o întârziere nejustificată a plăţii salariului sau de o neplată a acestuia, generatoare de pagube.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 399 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistraţii cu vechime cuprinsă între 0-3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 lit. c), art. 8 alin. (3), art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare. Cum această hotărâre nu a fost atacată potrivit art. 195 alin. (9) şi (10) din O.G. nr. 137/2000, la instanţa de contencios administrativ, constituie de drept titlu executoriu conform dispoziţiilor art. 195 alin. 10 din reglementarea enunţată.
Au fost încălcate astfel dispoziţiile Codului muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, care prin art. 5 şi 6 a stabilit că în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii fiind interzisă atât discriminarea directă cât şi cea indirectă.
Totodată s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care a instituit principiul potrivit căruia tuturor salariaţilor care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 referitor la principiul egalităţii între cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminării precum şi dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României.
Cum discriminarea a fost constatată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea enunţată, care are caracter de titlu executoriu. s-a reţinut necesitatea acordării despăgubirilor actualizate în funcţie de rata inflaţiei, conform principiului reparării integrale a prejudiciului. (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6343/86 din 8.10.2007, reclamanţii E.E., D.E., J.M., J.B., O.E.D., E.S., E.H., E.E., U.D., E.D. şi E.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice,
Sursă: Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, obligarea pârâţilor la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii.
-
Recurentul menţionat are calitate procesuală pasivă, cât priveşte obligaţiile despre care este vorba în acţiune. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, acestuia îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului [art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004].
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o transă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ. Acest text are un caracter imperativ.
În fine, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cu privire la stabilirea calităţii procesual pasive, din considerentele expuse anterior, pe care prima instanţă le-a examinat pe larg şi temeinic motivat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 145 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Cât priveşte motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesuale pasive, această excepţie a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond întrucât în atribuţiile recurentului intră şi asigurarea finanţării unităţilor, din învăţământul preuniversitar iar plata salariilor pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ reprezintă o parte componentă a acestei finanţări. Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări.
În fine, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cu privire la stabilirea calităţii procesual pasive, din considerentele expuse anterior, pe care prima instanţă le-a examinat pe larg şi temeinic motivat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 141 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Referitor la recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în considerentele sentinţei recurate, corect s-a reţinut că, potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează acţiuni la care responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.
Referitor la recursul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – şi acesta se constată a fi nefondat. Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, din examinarea actelor dosarelor, curtea nu reţine că reclamanţii ar fi încălcat prevederile art. 112 alin. (2) şi 113 alin. (1) teza I C. proc. civ., aşa încât excepţia de nulitate a sentinţei recurate nu este dată în cauză.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava se constată că aceasta a fost respinsă de prima instanţă, întrucât cererea reclamantelor are ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul unei discriminări reclamate în cadrul raporturilor de muncă, raporturi în soluţionarea cărora, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa de drept comun aparţine tribunalului.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că au fost încălcate atât prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, cât şi principiile legislaţiei muncii consacrate prin dispoziţiile art. 5 Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, respectiv egalitatea de tratament între salariaţi, justificându-se astfel obligarea pârâţilor Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la plata diferenţei drepturilor salariale, la nivelul funcţiei de grefier, actualizate în funcţie de rata inflaţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 139 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
În temeiul H.G. nr. 403/2001 reclamantele au beneficiat de o majorare a indemnizaţiei brute lunare într-un procent diferenţiat, în raport cu câştigul salarial brut lunar. Întrucât, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 100/2005 a avut loc o majorare cu peste 40% a salariilor reclamantelor „este evident că aplicarea procentului prevăzut de H.G. nr. 403/2001 nu se mai justifică. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior H.G. nr. 403/2001 a fost abrogată expres prin H.G. nr. 687/2005, astfel încât, începând cu această din urmă dată nu se mai poate vorbi nici măcar ipotetic de majorările prevăzute de acest act normativ, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 100/2005 reprezintă, raportat la H.G. nr. 403/2001, legea specială care se aplică prioritar.
În aplicarea Legii nr. 100/2005, conform H.G. nr. 83/2005, a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 738/C/2005, în care s-a prevăzut că începând cu data de 5 mai 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 100/2005, majorările acordate reclamantelor nu se mai aplică. Acest ordin se bucură de prezumţia de legalitate iar reclamantele aveau posibilitatea să-i conteste legalitate, pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi să sesizeze instanţa de contencios administrativ, ceea ce nu au făcut în termenul legal. Având în vedere că reclamantelor nu li s-au retras niciodată drepturile câştigate în urma aplicării H.G. nr. 403/2001, întrucât cu începere de la 8 mai 2005 li s-a aplicat legea specială în domeniul salarizării, care este mai favorabilă, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu material în domeniul salarizării acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit deciziei nr. XXXVI din 7 mai 2007 (Monitorul Oficial I nr. 715 din 23 octombrie 2007) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite –, dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
De asemenea, referitor la prescripţia dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale, art. 166 din Codul muncii prevede că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripţie este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În cauză, n-a intervenit recunoaşterea debitorului, respectiv a Curţii de Conturi a României pentru a opera întreruperea cursului prescripţiei extinctive.
Niciunul din cele trei înscrisuri la care fac referire reclamanţii-recurenţi nu constituie o recunoaştere în sensul legii, după cum pe larg argumentează Curtea de Conturi a României în întâmpinarea depusă în recurs (filele 30-33).
Potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă. În fine, cât priveşte repunerea în termen, prevăzută de art. 19 alin. (1) din actul normativ menţionat anterior, reclamanţii-recurenţi n-au făcut dovada unor eventuale motive temeinic justificate datorită cărora, anterior împlinirii termenului de prescripţie, ei nu au putut solicita instanţei de judecată drepturile salariale respective. Acţiunea a fost promovată pe data de 29 iunie 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 260 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Potrivit art. 134 alin. (1) lit. e) din contractul Colectiv de muncă, tură continuă presupune lucrul în două sau trei schimburi care acoperă integral cele 24 de ore ale unei zile.
Pentru perioada lucrată, reclamanta a avut un program de lucru de 12 ore pe zi, urmate de 24 ore liber, cu excepţia cazurilor în care a lucrat 8 ore pe zi. Or, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, dacă s-ar conferi noţiunii de tură continuă, sub aspectul examinat, înţelesul avansat de recurentă, ar însemna că n-ar avea relevanţă programul salariatului, ci acela al unităţii, ceea ce, din considerentele expuse, constituie o adăugare la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 375 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Nici excepţia de tardivitate nu este întemeiată, întrucât instanţa de fond a fost sesizată cu soluţionarea unui conflict de muncă, iar potrivit art. 283 Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, termenul de prescripţie este de 3 ani, acţiunea a fost promovată în termen legal, pretenţiile reclamanţilor vizând drepturile salariale pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată – 18.12.2007.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean S nu este întemeiată în raport de prevederile Legii nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 şi H.G. nr. 538/2001, din care rezultă că această entitate este direct implicată în finanţarea instituţiilor de învăţământ şi acordarea cheltuielilor de personal din raza sa de competentă teritorială. Trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs şi anume la art. 167(5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, la Normele Metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14(5) din Legea nr. 486/2006, constituie argumente care fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 444 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Prima instanţă n-a acordat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă după cum, în mod corect, a argumentat pe larg prima instanţă. Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în aceste bugete. Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 485/2006 şi primarilor le revin atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Termenul de formulare a cererilor este de 3 ani (art. 283 din Codul muncii). Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii.
Individualizarea creanţei constituie o fază care ţine de executarea silită, nicidecum un motiv temeinic de recurs.
Pe fond, din examinarea adeverinţelor depuse la dosar reiese că reclamanţii au o activitate în învăţământ de peste 30, 35 şi/sau 40 de ani, astfel ei se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/10997, cu modificările ulterioare, privind statutul personalului didactic.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 453 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Societatea şi-a îndeplinit obligaţia de notificare a pârâtei A.J.O.F.M. şi ţinându-se seama că în proiectul de concediere s-au cuprins categoriile de personal ce vor fi afectate de disponibilizări, motivele ce au determinat iniţierea proiectului, criteriile care au stat la baza concedierii, critica pârâtei recurente că societatea nu a elaborat un program de restructurare aprobat de instituţia publică implicată, respectiv A.V.A.S., nu poate să constituie un motiv care să justifice neaplicarea în speţă a principiului egalităţii între salariaţi, de altfel aceştia nefiind în culpă cu nimic de pasivitatea organelor în drept, ce au întârziat nominalizarea societăţii, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă în considerentele sentinţei recurate.
În ce priveşte cealaltă critică, referitoare la faptul că la data disponibilizării reclamantei societatea nu era înscrisă pe lista societăţilor aprobate prin hotărâre de Guvern, curtea o consideră, de asemeni, neîntemeiată, motivat de faptul că la data la care reclamanta a solicitat drepturile, respectiv data introducerii cererii de chemare în judecată, societatea era înscrisă pe listă, aşa încât, faţă de cele susmenţionate, reclamantul îndeplinea condiţiile impuse de O.U.G. nr. 8/2003, pentru a putea beneficia de reglementările ei. În plus, chiar legiuitorul, prin modificările ulterioare ale ordonanţei, a extins perioada de disponibilizare tocmai pentru a diminua impactul social al concedierilor colective prin acordarea în mod similar a măsurilor de protecţie socială şi a acelor persoane concediate în continuare, respectiv după 31.12.2004.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 461 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Cât priveşte obligaţia dedusă judecăţii, recurentul are calitate procesuală pasivă. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, acestuia îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului, potrivit art. 33 lit. a) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 2192/2004.
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 statuează pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ. Acest text de lege are un caracter imperativ şi se află în afara oricărei ambivalenţe.
În fine, este de observat că, în dispozitivul hotărârii, recurentul nu figurează obligat faţă de reclamanţi, ci prin unitatea de învăţământ respectivă, considerent pentru care, in terminis, el a solicitat, pe fond, respingerea acţiunii. Sub acest aspect, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii. Cum sunt nejustificate criticile, văzând şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 312 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Aşa cum s-a menţionat anterior, recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost depus pe data de 1 noiembrie 2007. Cum comunicarea hotărârii atacate s-a efectuat pe data de 11 octombrie 2007, urmează a se reţine excepţia tardivităţii recursului, care face de prisos examinarea, pe fond, a criticilor formulate, întrucât, potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Or, el s-a împlinit pe data de 23 octombrie 2007.
În ceea ce priveşte criticile din recursul Ministerului Justiţiei, ele sunt nejustificate. Aşa cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă, potrivit art. 161 alin. final (4) Codul muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune – interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului respectiv. Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată anterior promovării acţiunii (29 iunie 2007). Prin urmare dobânda legală se cuvine reclamantelor şi, deci, sunt nejustificate criticile pârâtului-recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 26 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
Instanţa de fond, în considerentele sentinţei recurate, a constatat că menţinerea salarizării reclamantului la nivelul institutorilor pentru J de normă, în condiţiile în care acesta nu mai era institutor ci profesor, este nelegală. În motivarea acestui punct de vedere, corect instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 51 din Legea nr. 128/1997 „nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele judeţene (…) se stabileşte la nivelul maxim al salariului de bază al funcţiei didactice – educator, învăţământ, profesor (…)”, că, prin urmare, salarizarea fiecărui inspector se realizează conform funcţiei sale didactice pe care o deţine la data respectivă. Corect s-a reţinut, de asemenea, că enumerarea în sus-menţionatul articol a categoriilor de funcţii didactice este generică, având doar rolul de a indica toate funcţiile ce ar putea fi luată în considerare, dar aceasta nu înseamnă că textul respectiv nu se aplică, în mod corect, de la caz la caz, corespunzător acelei funcţii pe care o are fiecare subiect în parte al normei juridice respective.
S-a mai reţinut că reclamantul a dovedit, prin menţiunile din carnetul de muncă, diploma de licenţă şi adeverinţa nr. 715/19.04.2007, că a fost angajat la Liceul cu Program Sportiv şi Grupul Şcolar „F.S.” B în funcţia de profesor I gradul I din anul 2003, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu rezervarea catedrei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 28 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 134 alin. (1) lit. e) din contractul Colectiv de muncă, U. continuă presupune lucrul în două sau trei schimburi care acoperă integral cele 24 de ore ale unei zile. Pentru perioada lucrată, reclamantul a avut un program de lucru de 12 ore pe zi, urmate de 24 ore liber, cu excepţia cazurilor în care a lucrat 8 ore pe zi. Or, aşa cum bine a reţinut prima instanţă, dacă s-ar conferi noţiunii de tură continuă, sub aspectul examinat, înţelesul avansat de recurent, ar însemna că n-ar avea relevanţă programul salariatului, ci acela al unităţii, ceea ce, din considerentele expuse, constituie o adăugare la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1921/C/15.12.2005 nu s-au acordat stimulente unor persoane care să facă parte din aceiaşi categorie profesională a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri informaticieni, agent procedural, aprod şi şofer conform art. 3 din Legea 567/2004) astfel încât să se poată reţine existenţa unei discriminări s-a argumentat că situaţia personalului contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti nu este comparabilă cu cea a personalului auxiliar de specialitate, activitatea acestora din urmă, accesul în funcţie, statutul profesional fiind reglementat printr-un act normativ special, respectiv Legea 567/2007, astfel încât nu se poate reţine aplicarea unui tratament diferenţiat reclamanţilor în comparaţie cu această categorie socio-profesională.
Pentru ca o anumită situaţie sau fapte să fie considerate discriminatorie trebuia îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa vreunui tratament diferenţiat, manifestat prin deosebiri, excludere, restrictive sau preferinţe în cazul unor persoane aflate în situaţii comparabile, existenţa unui criteriu de discriminare conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. 137/2000, tratamentul diferenţiat să aibă drept scop restrângerea ori înlăturarea recunoaşterea folosinţei sau exercitării unui drept nenăscut de lege, iar acest tratament să nu aibă un scop legitim sau să fie justificat obiectiv ori metodele adoptate să nu fie adecvate şi necesare. Or, aceste condiţii, în cazul în speţă, nu au fost îndeplinite în mod cumulativ întrucât persoanele nu se află în situaţii comparabile, situaţie corect reţinută de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 365 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesual pasive, această excepţie a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond, întrucât în atribuţiile recurentului intră şi asigurarea G. unităţilor din învăţământul preuniversitar, iar plata salariilor pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ reprezintă o parte componentă a acestei finanţări.
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. (1), s-au stabilit coeficienţii de ierarhizare pentru categoriile de salariaţi, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. (4) al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din acest contract, „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel naţional”.
Prin art. 8 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care constituie legea părţilor, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părţile semnatare, printre care şi unitatea recurentă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze şi să nu se susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 381 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă după cum, în mod corect, a argumentat pe larg prima instanţă. Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale.
Pe fond, din examinarea adeverinţelor depuse la dosar reiese că reclamanţii au o activitate în învăţământ de peste 30, 35 şi/sau 40 de ani, astfel ei se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 128/10997, cu modificările ulterioare, privind statutul personalului didactic.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 384 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cât priveşte motivul de recurs privitor la lipsa legitimării procesuale pasive, această excepţie a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond, întrucât în atribuţiile recurentului intră şi asigurarea finanţării unităţilor din învăţământul preuniversitar, iar plata salariilor pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ reprezintă o parte componentă a acestei finanţări.
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări. Întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar criticile recurentului nu sunt justificate recursul urmează să fie respins.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 169 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cât priveşte recursul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi T, este de observat că, în dispozitivul hotărârii atacate, acesta nu figurează direct obligat, ci prin unitatea de învăţământ respectivă. Sub acest aspect, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii. Altminteri, el are calitate procesuală pasivă cât priveşte obligaţia dedusă judecăţii. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, recurentului îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului, potrivit art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004.
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 statuează pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 ani de activitate didactică în învăţământ. Textul are un caracter imperativ şi se află în afara oricărei ambivalenţe. Prin urmare, criticile sale nu sunt justificate.
Nici recursul Consiliului judeţean B nu este fondat. Şi el are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 7(3) din Legea nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi în bugetele locale. Totodată, în conformitate cu art. 14(5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 182 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele dosarului nu rezultă însă în ce domeniu de activitate se încadrează unitatea intimată, aşa încât se impune prezentarea documentaţiei privind reorganizarea fostului Spital de Copii Neuropsihici Cronici T. – aflată iniţial în subordinea Ministerului Sănătăţii, precum şi acte de înfiinţare a Centrului de Plasament pentru copii cu handicap – B.E.T., în prezent Complexul U. pentru Copii cu Nevoi Speciale B.E.T.
Totodată se impune a se face precizarea funcţiilor deţinute de reclamanţi, dar şi prezentarea fişelor postului pentru fiecare petent, pentru a se putea verifica dacă prin specificul locurilor de muncă este justificată acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în limita cuantumului stabilit de lege precum şi orice alte documente necesare pentru corecta soluţionare a cauzei, cum ar fi documentele medicale cu diagnosticul rezidenţilor sau buletinul de expertiză medicală.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 78 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Societatea şi-a îndeplinit obligaţia de notificare a pârâtei A.J.O.F.M. şi ţinându-se seama că în proiectul de concediere s-au cuprins categoriile de personal ce vor fi afectate de disponibilizări, motivele ce au determinat iniţierea proiectului, criteriile care au stat la baza concedierii, critica pârâtei recurente că societatea nu a elaborat un program de restructurare aprobat de instituţia publică implicată, respectiv A.V.A.S., nu poate să constituie un motiv care să justifice neaplicarea în speţă a principiului egalităţii între salariaţi, de altfel aceştia nefiind în culpă cu nimic de pasivitatea organelor în drept, ce au întârziat nominalizarea societăţii, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă în considerentele sentinţei recurate.
În ce priveşte cealaltă critică, referitoare la faptul că la data disponibilizării reclamantului societatea nu era înscrisă pe lista societăţilor aprobate prin Hotărâre de Guvern, curtea o consideră, de asemeni, neîntemeiată, motivat de faptul că la data la care reclamantul a solicitat drepturile, respectiv data introducerii cererii de chemare în judecată, societatea era înscrisă pe listă, aşa încât, faţă de cele susmenţionate, reclamantul îndeplinea condiţiile impuse de O.U.G. nr. 8/2003, pentru a putea beneficia de reglementările ei.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 58 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
El are calitate procesuală pasivă. Sub acest aspect, inexistenţa calităţii de angajator stricto sensu apare lipsită de relevanţă juridică. Astfel, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 statuează că învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi bugetele locale. Totodată, în conformitate cu art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii) este de 3 ani de la data naşterii dreptului. Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii şi, deci, nu este dată excepţia de tardivitate. Actul normativ invocat (O.G. nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent.
În fine, trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs, şi anume la art. 167 (5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, la Normele metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 325 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin O.G. nr. 10/2007 s-a prevăzut că preşedintele, vicepreşedintele, preşedintele de secţie, precum şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluşi ceilalţi magistraţi, care se află în situaţii comparabile. Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, in terminis, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. (4) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 310 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de prevederile legale enunţate, în mod corect a stabilit instanţa de fond că nu poate fi admisă lipsa calităţii procesuale pasive a unităţii recurente, fiind necesară judecata în contradictoriu cu toţi pârâţii acţionaţi în judecată, în vederea asigurării opozabilităţii hotărârii, urmând a fi respinse susţinerile recurentei privind lipsa calităţii de angajator. Mai mult, inexistenţa calităţii de angajator este lipsită de relevanţă juridică, din moment ce recurentul nu a fost obligat la plata diferenţei drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, se constată că, prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. (1), s-au stabilit coeficienţii de ierarhizare pentru categoriile de salariaţi, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. (4) al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007. Totodată, se constată că prin art. 8 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care constituie legea părţilor, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părţile semnatare, printre care şi unitatea recurentă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze şi să nu se susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 282 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. P., hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Recurentul are atribuţii legate de procedura de finanţare a învăţământului. Inexistenţa calităţii de angajator, stricto sensu, apare lipsită de vreo relevanţă juridică de vreme ce, in terminis, nu el figurează obligat.
Legea nr. 130/1996 trebuie interpretată prin raportare la Legea nr. 53/2003 (Codul muncii). Potrivit art. 239 din acest cod „Prevederile contractului colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”. Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006 (M. Of. nr. 5/29 ianuarie 2006) s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei.
Celelalte critici, sub aspectul examinat, nu sunt justificate în considerente similare.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 283 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul are calitatea procesuală pasivă, cât priveşte obligaţiile despre care este vorba în acţiune. Alături de inspectoratele şcolare judeţene, recurentului îi revin atribuţii în domeniul finanţării învăţământului [art. 33 lit. a) din Normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004].
Art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 prevede pentru personalul didactic, cumulativ, două categorii de tranşe de vechime, anume cea stabilită de lege şi câte o tranşă suplimentară, care se acordă la împlinirea vechimii de 30, 35 şi 40 de ani de activitate didactică în învăţământ, text de lege care conţine prevederi exprese şi nu suportă alte interpretări.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 271 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin alin. (2) al art. 109 Codul Muncii se prevede posibilitatea în funcţie de specificul fiecărei unităţi sau al muncii prestate, de a se opta pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, durata maximă legală a timpului de muncă neputând depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, conform celor stabilite prin art. 111 alin. (1) Codul muncii. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Contractului colectiv de muncă la nivel naţional, respectiv art. 10 alin. (5) şi (8).
Astfel în cazul programului cu repartizare inegală, legea permite, datorită specificului activităţii, posibilitatea de a fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus sau program fracţionat, locurile de muncă, precum şi modalităţile concrete de organizare şi evidenţă a muncii prestate fiind negociate prin Contractul colectiv de muncă.
Nu se poate reţine nicio încălcare a prevederilor Directivei nr. 88/2004 a Comisiei Europene privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, act normativ care defineşte atât timpul de lucru, perioada de repaus, de repaus zilnic sau muncă în schimburi, aceste norme fiind respectate de unitatea intimată, care a stabilit desfăşurarea activităţii în schimburi de 12 ore pentru personalul angajat în funcţia de vânzător şi lucrător-gestionar din Staţiile E., acordându-se 24 de ore liber ca perioadă de repaus, situaţie de altfel recunoscută şi de reclamante, dovedite şi prin foile colective de prezenţă depuse la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 291 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşadar, recurentul are calitate procesuală pasivă pentru drepturile pretinse prin acţiune, întrucât, prin diferite acte normative s-a stabilit procedura de prezentare şi aprobare a bugetelor instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, edificatoare fiind dispoziţiile art. 17 şi 19 din H.G. nr. 538/2001, dar şi procedura de raportare a execuţiei bugetare de către instituţiile de învăţământ. Mai mult, inexistenţa calităţii de angajator este lipsită de relevanţă juridică, din moment ce recurentul nu a fost obligat la plata diferenţei drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, se constată că, prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 5 din 29.01.2006, respectiv art. 40 alin. (1), s-au stabilit coeficienţii de ierarhizare pentru categoriile de salariaţi, astfel încât, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de studii este cea de studii superioare s-a stabilit coeficientul 2, iar potrivit alin. (4) al art. 40, s-a stabilit un salariu de bază minim negociat de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007. Prin art. 8 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, care constituie legea părţilor, conform art. 7 din Legea nr. 130/1999, părţile semnatare, printre care şi unitatea recurentă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi T, s-au obligat ca, în perioada de aplicare a acestui contract, să nu se promoveze şi să nu se susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 273 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. P., hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurentul are atribuţii legate de procedura de finanţare a învăţământului. Sub acest aspect, inexistenţa calităţii de angajator, stricto sensu, apare lipsită de vreo relevanţă juridică de vreme ce, in terminis, nu el figurează obligat.
Legea nr. 130/1996 trebuie interpretată prin raportare la Legea nr. 53/2003 (Codul muncii). Potrivit art. 239 din acest cod „Prevederile contractului colectiv de muncă produce efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală”. Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nr. 2895/21 din 29 decembrie 2006 (M. Of. nr. 5/29 ianuarie 2006) s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcţii, pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei.
Celelalte critici, sub aspectul examinat, nu sunt justificate în considerente similare.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 274 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, învăţământul de stat este finanţat de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Fondurile destinate învăţământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat şi în bugetele locale. Totodată în conformitate cu art. 14 alin. (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul judeţean are atribuţii cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Actul normativ invocat (O.G. nr. 17/2006), sub acest aspect, nu are efectul juridic invocat de pârâtul recurent. În fine, trimiterea la actele normative menţionate în cererea de recurs, şi anume la art. 167 (5) din Legea învăţământului nr. 84/1995, la Normele metodologice pentru finanţarea învăţământului de stat, precum şi la art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent.
Pe de altă parte, termenul de formulare a cererilor (art. 283 din Codul muncii) este de 3 ani de la data naşterii dreptului. Ï. acestuia se circumscrie exercitarea acţiunii şi, deci, nu este dată excepţia de tardivitate.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 368 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul recurent, cu toate că la data de 7 iunie 2007 l-a convocat pe contestator cu următoarea menţiune „finalizarea cercetării disciplinare începute în data de 1 iunie 2007”, încadrându-se în termenul de zece zile mai sus arătat – nu a înţeles să finalizeze totuşi această cercetare lăsând loc abuzului şi arbitrariului. Decizia nr. 2683 din 29 iunie 2007 de îndreptare a erorii materiale este şi ea nelegală pe de o parte pentru că nu s-a arătat în cuprinsul ei că scopul emiterii este îndreptarea erorii materiale, pe de altă parte, pentru că vine să acopere retroactiv o măsură ce fusese deja dispusă printr-o Decizie de suspendare pe care însuşi angajatorul o consideră nelegală.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, dată fiind natura contractului individual de muncă, în esenţă ca un contract cu executare succesivă, ce presupune că angajatul desfăşoară activitate zilnică în folosul şi sub îndrumarea angajatorului, acesta îi datorează drepturi salariale, fiind de neacceptat ca angajatorul care realizează că a emis o decizie nelegală, să emită o alta cu scopul de a acoperi perioada în care salariatul nu a prestat activitatea din vina angajatorului. Pe de altă parte, emitentul Deciziei nr. 602 din 1 septembrie 2007, decizie, de altfel, nelegală, nu justifică de ce era necesară suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare aducând un plus de netemeinicie acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 598/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise, numai din perspectiva modalităţii de acordare a cuantumului sumelor datorate. Celelalte criticile sunt nefondate şi vor fi respinse. În consecinşă se va modifica în parte sentinţa atacată numai sub aspectul perioadei pentru care s-au acordat drepturile salariale în conformitate cu adresa nr. 504/2008 din 21 mai 2008 înaintată de angajator, ţinând cont şi de faptul că pentru reclamanţii care au avut calitatea de „aprod” dreptul se cuvine până la 1 ianuarie 2005 din perspectiva disp. art. 3 din Legea nr. 567/2004, întrucât numai până la acest moment au avut calitatea de „personal auxiliar de specialitate”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 489/CM din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La calcularea acestor drepturi salariale s-a avut în vedere în mod eronat salariul mediu brut (cu sporuri) pe „E.” şi nu salariul de bază mediu pe „E.”, aşa cum este stipulat în C.C.M. Drept urmare, angajatorul va fi obligat la plata primelor raportat la salariul de bază mediu pe „E.” S.A. actualizat cu indicele de inflaţie.
2. Această critică s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 257 Codul muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparţine angajatorului. Dintru început arătăm că norma juridică cuprinsă în art. 257 Codul muncii nu are acest obiect, el referindu-se la modalitatea de întocmire de către angajator a regulamentului intern.
3. Împrejurarea că în anul 2008 Comisia paritară, Federaţia sindicală şi „E.” au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică, întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractului colectiv de muncă. Prin modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 168 din Decizia Comisiei paritare din 31.08.2007 s-a încercat modificarea sensului real al voinţei părţilor, dându-se o nouă interpretare, deşi de la momentul anului 2003 s-au scurs aproximativ 4 ani de zile.
4. Daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1079 (3) C. civ., ştiut fiind că în privinţa drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligaţia putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
5. În fine, critica referitoare la consemnarea în dispozitiv a împrejurării că sumele prevăzute în titlu sunt sume brute, este întemeiată. Regula generală cu privire la aplicarea prevederilor din legile mai sus arătate este aceea că impozitele şi contribuţiile ce se aplică acestor venituri obţinute de către angajaţi sunt determinate şi reţinute de către angajator, care apoi le transferă bugetului public corespunzător.
6. În fine, cererea de întoarcere a executării formulată prin prisma dispoziţiilor art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. este întemeiată şi va fi admisă pentru următoarele considerente: Textul de lege invocat prevede următoarele: „în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat va dispune prin aceeaşi hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării”. Cererea este admisibilă şi în faţa instanţei de recurs, atunci când sentinţa primei instanţe, care este executorie a şi fost pusă în executare, astfel cum a şi fost dovedit în litigiul de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 770/CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs va respinge recursul formulat de Sindicatul Lucrătorilor E.D.C şi va admite recursul formulat de S.C. D. S.A. pentru următoarele considerente de fapt şi de drept, dar având în vedere că ambele recursuri vizează incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. d) Codul muncii, acest motiv urmează a fi analizat împreună.
Articolul 52 alin. (1) lit. d) vizează situaţia suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare. Aşadar, pentru a interveni acest caz de suspendare, angajatorul trebuie să-şi întrerupă temporar activitatea (nu definitiv), această întrerupere fiind generată în special de dificultăţile economice, dar şi datorită unor motive tehnologice şi structurale. Măsura întreruperii nu trebuie să vizeze în mod necesar activitatea întregului angajator, ea putând să afecteze şi o secţie, o formaţiune de lucru, un sector de activitate, etc., întrucât în intenţia legiuitorului nu a fost să prevadă acest motiv de întrerupere a activităţii ca o modalitate de încetare a întregii activităţi a angajatorului.
În urma analizei şi interpretării literale şi gramaticale a cuprinsului deciziei nr. 11 din 30 ianuarie 2008 rezultă că măsura suspendării nu s-a luat prin această decizie, ci s-a delegat competenţa către Departamentul Resurse Umane, departament ce a înţeles să-i dea transpunere practică prin notificare individuală adresată fiecărui salariat vizat. Modalitatea de suspendare a contractului individual de muncă este conformă cu legea întrucât pornind de la natura intuitu personae a contractului de muncă, orice măsură dispusă de angajator cu privire la executarea contractului de muncă, inclusiv măsura suspendării raporturilor de muncă trebuie să îmbrace un caracter personal. Este astfel firesc ca în lipsa prestării muncii salariatului nu i se cuvin tichetele de masă întrucât acordarea acestora este condiţionată în totalitate de prezenţa la lucru în unitate.
Un alt motiv de recurs comun, ce urmează a fi analizat împreună, este acela referitor la „plus petita”. La data de 25 iunie 2008, când completul de judecată a fost legal constituit, reprezentantul reclamantului nu a mai învederat cererea acestuia, de renunţare parţială la judecată şi nici acesta nu s-a prezentat pentru a o susţine, astfel că Tribunalul a trecut la judecata pe fond a pricinii, ocazie cu care reclamantul, prin reprezentant a formulat concluzii sub toate aspectele, fără a arăta că nu susţine capetele 1 şi 3 din cerere.
În ceea ce priveşte recursul formulat de S.C. D. S.A, privitor nelegala respingere a excepţiei tardivităţii, acesta va fi respins. Momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile este acela la care s-a făcut comunicarea deciziei contestate şi cum în speţă această comunicare s-a făcut la 14.04.2008, iar decizia de suspendare a fost emisă la 3.0.01.2008, sesizarea instanţei de judecată prin cererea datată 2.04.2008 este în termenul legal. Prin urmare, această critică nefiind întemeiată va fi respinsă, încheierea interlocutorie din 23 mai 2008 fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus arătate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 765/CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este real că în lumina dispoziţiilor art. 163(1) Codul muncii „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative, dar recurentul nu a solicitat instanţei să depună orice alte documente justificative”, ci a solicitat administrarea probei cu martorul Ş.D., acesta la rândul lui urmând să aducă documente justificative, înscrisuri care oricum nici nu au fost indicate şi nici nu au fost depuse niciodată în faţa instanţei de fond sau în recurs.
2. Cea de-a doua critică vizează împrejurarea că în perioada 18 ianuarie 2008-31 martie 2008, intimatul nu s-a mai prezentat la serviciu fără a justifica în vreun mod această absenţă, astfel că rezultă fără putinţă de tăgadă dorinţa intimatului de a se îmbogăţi fără justă cauză şi fără just temei. Cu toate că recurenta a formulat o asemenea critică, înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond relevă o situaţie contradictorie.
3. Prin această critică, se arată că în mod eronat Tribunalul a obligat la plata sporului de vechime, deşi acest drept salarial nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă. Hotărârea nu este criticabilă din această perspectivă Tribunalul făcând o corectă aplicare a dispoziţiile art. 16 (3) Codul muncii coroborate cu art. 38 din acelaşi cod şi art. 41 alin. (2) şi (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional 2007-2010.
4. O altă critică a recurentului vizează obligarea greşită la plata dobânzii legale în temeiul O.G. nr. 9/2000, cu motivarea că acest act normativ nu ar fi aplicabil contractelor individuale de muncă. În dreptul nostru, evaluarea legală a daunelor interese există în privinţa prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani. Aceste obligaţii se pot executa întotdeauna în natură. De aceea, neexecutarea obligaţiei de a da o sumă de bani nu poate avea drept consecinţă obligarea debitorului la plata de despăgubiri compensatorii, care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere).
5. O ultimă critică vizează obligarea societăţii la plata unui salariu mediu, urmare decesului soţiei şi două salarii de bază, ca urmare a depunerii dosarului de pensionare. Şi această critică este neîntemeiată şi avem în vedere următoarele: contestatorul a făcut dovada decesului soţiei, sens în care a depus în copie certificatul de deces, astfel că nu este reală afirmaţia referitoare la nedovedirea acestei împrejurări.
Cât priveşte acordarea celor două salarii ca urmare a depunerii dosarului de pensionare, recurentul critică hotărârea cu motivarea că reclamantul nu i-ar fi adresat o asemenea cerere, însă nici această critică nu poate fi primită întrucât dreptul pretins îşi are izvorul în lege (art.50 din C.C.M. la nivel naţional 2007-2010), angajatorul fiind obligat a le achita.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 831/CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi împrejurarea de a fi lucrat sâmbetele şi duminicile precum şi pe perioada sărbătorilor legale era o situaţie de fapt, ce putea fi dovedită cu martori, la data de 21.11.2007 la Tribunalul Tulcea, reclamantul a precizat că „înţelege să renunţe la audierea martorilor propuşi de el pentru dovedirea situaţiei de fapt”. În aceste condiţii, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor oportunitatea administrării probei cu expertiză contabilă, însă reclamantul a arătat că „nu este de acord cu efectuarea unei expertize”. Procesul civil este guvernat de mai multe principii, printre acestea un loc de seamă fiind atribuit principiului disponibilităţii în conformitate cu care părţile au dreptul de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop. Dată fiind conduita procesuală a reclamantului pe întreaga perioadă de efectuare a cercetării judiciare în faţa instanţei de fond, Tribunalul Tulcea s-a pronunţat ţinând seama de probatoriile administrate, probatorii care nu au confirmat afirmaţiile şi pretenţiile din cererea de chemare în judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 433/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile recurentei referitoare la lipsa unui contract colectiv de munca prin care sa se negocieze aceste sporuri, nu pot fi reţinute atâta vreme cat legea le prevede iar lipsa fondurilor nu justifica poziţia procesuala a recurentei mai ales că nu contestă în niciun fel faptul că reclamanţii au calitatea de salariaţi în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor Constanta şi, îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de aceste sume. Singura condiţie impusa de legiuitor este cea referitoare la condiţiile în care se desfăşoară activitatea, iar aceste condiţii sunt îndeplinite aşa cum recunoaşte chiar recurenta.
Cât priveşte perioada pentru care pârâta poate fi obligată la plata acestor drepturi, Curtea are în vedere faptul că, începând cu 1.04.2008 reclamanţii au beneficiat de sporurile solicitate, conform adresei nr. 27/2008, înaintată instanţei de către Sindicatul „Camera E. Constanta” astfel că, în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ. va fi admis recursul si modificată sentinţa recurată în sensul că obligă pârâta la plata drepturilor pretinse de reclamanţi până la data de 1.04.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 864/CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la plata ajutorului de şomaj, potrivit art. 72 din Legea nr. 76/2002 persoanele care primesc indemnizaţia de şomaj în perioada prevăzută de lege şi care se angajează, potrivit legii, pentru program normal de lucru beneficiază din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară, neimpozabilă acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 30% din indemnizaţia de şomaj primită în luna anterioară încadrării. Reclamantul nu a făcut nici măcar un minim de probe din care să rezulte că indemnizaţia de şomaj nu a putut fi încasată din culpa pârâtului.
2. Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat. Prin sentinţa civilă nr. 384/14.02.2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 103/CM/16.05.2006 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis în parte acţiunea reclamantului, societatea pârâtă fiind obligată la plata către reclamant a drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea a 120 de ore suplimentare efectuate în perioada 17.06.2003-31.07.2004, precum şi la plata drepturilor cuvenite pentru 53 de zile lucrate sâmbăta, în aceeaşi perioadă şi s-au respins ca nefondate celelalte pretenţii formulate de reclamant. În consecinţă, în mod corect prima instanţă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la plata orelor suplimentare aferente perioadei ianuarie 2004-31.07.2004.
3. Cu privire la cererea reclamantului pentru plata orelor suplimentare efectuate în perioada august-septembrie 2005. Reclamantul nu a făcut dovada prestării orelor suplimentare. Acesta a depus la dosar doar o serie de înscrisuri prin care şi-a calculat personal orele suplimentare pe care susţine că le-ar fi efectuat şi drepturile băneşti ce i s-ar cuvenit, înscrisuri care nu au forţă probantă.
4. În ceea ce priveşte probele de la fila 38 din care rezultă faptul că reclamantul ar fi deservit 30 de clienţi, nici acesta nu este concludent întrucât acest tabel nu are menţiuni cu privire la ora plecării şi întoarcerii din cursă, pentru a putea face un calcul al orelor suplimentare, deşi reclamantul face trimitere la declaraţia casierei punctului de lucru C, în prezentul dosar nu s-a administrat proba cu martori, deşi reclamantul avea posibilitatea de a propune instanţei încuviinţarea şi administrarea şi a altor probe, dar nu a uzat de acest drept.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 750/CM din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ipoteza încetării de drept a contractelor de muncă ale directorilor în sensul avut în vedere de O.U.G. nr. 82/2007 este ulterioară deciziei de reorganizare luată la nivelul unităţii, astfel că un asemenea temei nu putea fi avut în vedere întrucât el este ulterior. În considerarea principiului constituţional care instituie neretroactivitatea legii, efectul legii producându-se pentru viitor, nu poate constitui temei de încetare a contractului individual de muncă O.U.G. nr. 82/2007, decizia în acest sens fiind cu mult anterioară. Drept urmare, ne însuşim în totalitate considerentele instanţei de fond din această perspectivă.
Hotărârea este însă criticabilă în modalitatea în care a obligat pe angajator la plata dobânzilor legale la sumele acordate, deşi nu a fost investită cu o asemenea pretenţie, realizând astfel o veritabilă plus petita ce urmează a fi remediată prin modificarea sentinţei în sensul înlăturării din dispozitiv a acestei obligaţii instituită în sarcina angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 799/CM din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Calitatea de pârât a instituţiei de învăţământ , respectiv a inspectoratului şcolar, rezultă din calitatea de angajator al reclamanţilor iar consiliul local şi primarul primesc această vocaţie în temeiul normelor legale privind finanţarea învăţământului preuniversitar (ca reglementări speciale). Sumele reprezentând salariile personalului din învăţământul preuniversitar fac parte din bugetele locale, astfel că aceştia nu sunt simpli depozitari, cu se încearcă să de acrediteze ideea de către recurenţi, care arată că plata acestora se face prin bugetele locale şi nu de la bugetele locale.
Norma juridică cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 128/1997 are un caracter imperativ, ea nu lasă la latitudinea unităţii şcolare reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului ci obligă la luarea acestor măsuri. Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru fiecare institutor, învăţător şi educator, respectiv gradul didactic I şi vechimea de 25 de ani. Întrucât pârâtele nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă şi întocmai a dispoziţiilor legale, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acestora şi le-a obligat la plata drepturilor salariale pentru trei ani anterior chemării în judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 95/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanţă, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporţional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare potrivit dreptului comun. În speţă, discriminarea este nu numai evidentă, ea efectuându-se cu încălcarea în mod direct a dispoziţiilor art. 5 Codul muncii, care instituie principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, ci şi lipsită de orice scop legitim. Constatând că, în cauză, a fost probată acordarea unor drepturi cu o natură asimilată celor salariale, pe criterii care încalcă dreptul la un tratament egal şi care permit discriminarea în cadrul aceleiaşi categorii socio-profesionale, acţiunea reclamanţilor a fost în mod legal şi temeinic admisă de către prima instanţă.
În ce priveşte critica referitoare la actualizarea sumelor pretinse de reclamanţi, Curtea are în vedere că, potrivit art. 161 alin. (4) Codul muncii neplata la termen a drepturilor salariale atrage plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului, aceasta fiind o normă specială în raport cu dispoziţiile art. 1088 C. civ. care se referă la „obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare”.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 208/CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin decizia în interesul legii nr. XXIIII din 12.12.2005 a Î.C.C.J., s-a statuat că dreptul magistraţilor şi al celorlalte categorii de personal salarizate în baza legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste cu începere din 1.01.2003, dată la care au fost abrogate dispoziţiile art. 41/1 alin. (1) ale actului normativ menţionat. Prin dispozitivul deciziei în interesul legii s-a stabilit că dreptul la prima de concediu a existat pentru magistraţi numai pe perioada anilor 2001 şi 2002. În cazul de faţă nu poate fi vorba despre existenţa vreunei comparabilităţi sau analogii între categoria profesională a magistraţilor şi categoria profesională a funcţionarilor publici, ceea ce justifică un tratament diferenţiat în stabilirea şi acordarea primei de vacanţă.
Având în vedere faptul că Ministerul Justiţiei are printre atribuţii reglementarea şi sinteza cadrului normativ pentru organizarea şi funcţionarea întregului sistem al justiţiei, precum şi faptul că potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2006 privind organizarea judiciară, bugetul instanţelor este gestionar de Ministerul Justiţiei, acesta având calitatea de ordonator de credite, Curtea a apreciat că se justifică calitatea procesual pasivă a acestuia.
Constatarea existenţei unor situaţii discriminatorii intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, astfel susţinerea că instanţa de fond a soluţionat cauza cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti este neîntemeiată.
Nici excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor nu este fondată, având în vedere atribuţiile acestuia la elaborarea proiectului bugetului de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 437/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”. Reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unor adeverinţe sau modificarea statelor de plată, nici în cererea iniţială şi nici pe parcursul procesului, astfel că, instanţa de fond nu putea analiza o astfel de pretenţie. O astfel de cerere nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, fiind interzis acest lucru de art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ., deoarece instanţa de control judiciar are menirea de a analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de obiectul cererii deduse judecăţii.
Recurentul a semnat tranzacţia în cunoştinţă de cauză, a precizat în instanţa că este de acord cu această tranzacţie şi a şi primit suma pretinsă. Dacă ulterior pronunţării hotărârii, pârâta a refuzat sau nu, să modifice statele de plata şi să elibereze reclamantului adeverinţă cu orele prestate peste program sau în zilele de T. legală, aceste aspecte pot face obiectul unui alt litigiu care nu are legătură cu cauza judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 492/CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportându-ne la dispoziţiile legale citate şi ţinând cont de contractul colectiv de muncă aplicabil pentru perioada solicitată, drepturile salariale ce i se cuvin salariatului sunt în sumă de 10.036 lei, iar cererea formulată de reclamant trebuie admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.036 lei. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul desemnat reiese că pentru perioada 16 iulie 2004-9 februarie 2006, reclamantului i s-ar cuveni suma de 10.036 lei cu titlu de drepturi salariale actualizate cu rata inflaţiei.
În ceea ce priveşte perioada 1 ianuarie 2002-15 iulie 2004, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind prescrisă. Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la E.C. sub nr. 2 din 14 ianuarie 2002.
În mod corect prima instanţă a constatat că un contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sau la nivel de ramură nu poate constitui, în contextul dispoziţiilor Legii nr. 130/1996 şi al dispoziţiilor art. 238 alin. (3) Codul muncii, temeiul reducerii drepturilor salariale avute de salariaţi în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nici chiar după încetarea efectelor juridice ale celui din urmă. În lipsa negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, trebuiau menţinute aceleaşi drepturi salariale obţinute anterior în temeiul teoriei drepturilor câştigate, teorie consacrată în doctrina şi practica judiciară. Întrucât drepturile câştigate trebuiau menţinute în mod corect drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost cuantificate de expertul contabil la suma de 16.979 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 662/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prematurităţii cererii. În cazul încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă referitoare la suplimentele salariale, reclamanţii se pot adresa instanţei pentru respectarea acestor prevederi şi plata drepturilor care li se cuvin. În lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţilor de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar, ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – august 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
Izvorul pretenţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. Dispoziţia cuprinsă în alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare şi anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu şi pentru ceilalţi ani.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 363/CM din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – septembrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
Izvorul pretenţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. Dispoziţia cuprinsă în alin. (2) al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare şi anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu şi pentru ceilalţi ani.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 221/CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La elaborarea bugetului unei unităţi şcolare sunt obligaţi să participe unitatea şcolară şi Inspectoratul Şcolar, care au obligaţia de a-l înainta Consiliului Local şi Primarului, când bugetul unităţii administrativ-teritoriale este în faza de proiect şi, aceştia din urmă, după aprobare, au obligaţia de acordare a creditelor aprobate. Astfel se resping ca neîntemeiate criticile recurenţilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor privind răspunderea solidară a pârâţilor şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, cu atât mai mult cu cât din motivarea hotărârii rezultă în mod clar că răspunderea Consiliului Local şi a Primarului nu se bazează pe o culpă a acestora în întocmirea bugetelor anterioare ci, pe vocaţia în temeiul normelor legale privind finanţarea învăţământului preuniversitar (ca reglementări speciale).
În referire tot la aceste critici, se constată că în speţă nu există contrarietate între dispozitivul hotărârii atacate şi dispozitiv, instanţa motivând dispoziţia de obligare a Consiliului Local şi a Primarului, alături de Şcoală şi de Inspectoratul Şcolar, pe dispoziţiile din Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 84/1995.
Sub aspectul nedovedirii pe fond a pretenţiei deduse judecăţii arătăm că ea îşi are izvorul în dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, care prevăd în mod clar faptul că toate categoriile de personal didactic şi de predare, indiferent că este vorba de educatori, învăţători, institutori, profesori sau maiştri instructori, beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, cu condiţia să aibă o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I. Întrucât pârâţii Inspectoratul Şcolar şi Şcoala nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă şi întocmai a dispoziţiilor legale, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acestora în cauza dedusa judecăţii.
Determinarea cuantumului creanţei poate să se facă şi în cursul executării silite iar această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât hotărârea prevede plata actualizată a drepturilor iar o astfel de actualizare nu se putea realiza în cursul judecăţii deoarece nu se ştia data la care pârâtele vor proceda la executare.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 88/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, care se coroborează cu cele ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că aparţine Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ – competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cauzei de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 179 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor conform căreia persoane aflate în situaţii similare beneficiază de sporul de dispozitiv în baza unor dispoziţii emise de primari şi necontestate în contencios, acesta nu constituie un argument legal care să justifice admiterea acţiunii.
Nu se poate reţine nici existenţa unei discriminări prin neacordarea drepturilor pretinse, întrucât la acordarea indemnizaţiei de dispozitiv categoriilor profesionale beneficiare conform Ordinului nr. 469/2003, s-au avut în vedere condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiei, la care însă nu este supus personalul civil contractual.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2450/R din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 538/2001 „cheltuielile privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale în a cărora rază acesta îşi desfăşoară activitatea, cu excepţia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat”.
Chiar dacă sursa este bugetul de stat nu înseamnă că doar Ministerul Finanţelor, cel care potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ar avea calitate procesuală pasivă, cât timp şi pârâţii au atribuţii se a asigura sumele necesare prin bugetul local. Apoi, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local iar potrivit art. 23 alin. (1) din aceaşi lege, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Faţă de aceste texte legale este evident că toţi pârâţii au calitate procesuală pasivă deoarece primarul şi consiliul local exercită atribuţii cu privire la bugetul ce aparţine municipiului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2461/R din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sentinţa civilă nr. 1657/15.09.2008, pronunţată de Tribunalul Sălaj, a fost comunicată pârâtei, conform dovezii de primire la data de 11.09.2008, iar recursul a fost trimis prin poştă de această parte la 23.10.2008, în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2413/R din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drept urmare, chiar dacă conform art. 241 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel”, în condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ conţine drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, în mod evident se aplică acest ultim contract.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2429/R din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum rezultă din partea introductivă a CCM pe ramură cultură, acesta a fost încheiat de mai multe federaţii sindicale cu patronatul (Ministerul Culturii şi Cultelor), ce cuprind membrii cu diverse activităţi, printre care pot fi categorii care, în prezent, sau pe viitor (în intervalul pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă) să aibă reglementate, prin legi generale, unul sau mai multe din sporurile cuprinse în art. 45. Aşadar, deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamanţi.
Dispoziţiile art. 151 din O.G. nr. 21/2007 astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 353/2007 intră în vigoare abia la data de 1 septembrie 2008, potrivit art. (...) din Legea nr. 353/2007, prin urmare un astfel de temei legal, care nu a fost pus în discuţie la fondul cauzei, va putea fi invocat doar pentru o perioadă ulterioară acestei date, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi fără schimbarea cauzei juridice a acţiunii în recurs. Faţă de argumentele mai sus reţinute se constată că acţiunea reclamanţilor este lipsită de temei legal.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2375/R din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei care a pronunţat hotărârea, aceasta este nefondată, din dosar rezultând că reclamanta locuieşte în C-N, Calea G. nr. 79, adresă la care, de altfel, a fost notificată chiar de către societatea pârâtă la data de 30 oct.2008.
În ceea ce priveşte criticile vizând netemeinicia hotărârii, acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul, a casa hotărârea şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată. Prima instanţă a administrat probe testimoniale (martorii D. N. f.23 şi B.B. f. 24) care însă, nu au lămurit starea de fapt, depoziţiile lor fiind insuficiente pentru aflarea adevărului.
Recursul este întemeiat şi în ceea ce priveşte netemeinicia hotărârii de obligare a pârâtei la plata „contravalorii” a 232 ore suplimentare, număr stabilit în mod aleatoriu, fără nicio probă în acest sens şi fără a exista o determinare a salariului la care se raportează echivalentul atât al acestor ore cât şi a concediului neefectuat. În lipsa probelor care să justifice hotărârea pronunţată, aceasta este neîntemeiată, privită prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Întrucât se impune completarea probatoriului, ce nu poate fi realizată de instanţa de recurs, în temeiul art. 312 alin. (3) teza 2 C. proc. civ., se va casa hotărârea şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2358/R din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 nu mai sunt incidente în cazul cadrelor didactice care îşi desfăşoară activitatea didactică în localitatea Şomcuta M, întrucât aceasta a fost declarată oraş în baza Legii nr. 83/2004, iar acordarea indemnizaţiei prevăzută de dispoziţia evocată este condiţionată de desfăşurarea activităţii didactice în mediul rural sau în localităţi izolate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2365/R din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului d e Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei comunei Cetate, care este autoritate a administraţiei publice locale, conform Legii nr. 215/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 (f. 42-43 fond), care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale.
Examinând pretenţiile reclamanţilor din perspectiva pretinsei discriminări a lor faţă celelalte categorii profesionale, beneficiare ale sporului de dispozitiv, Curtea observă că se solicită recunoaşterea acestui drept salarial pe cale judiciară, în absenţa unui dispoziţii legal, strict ca o măsură reparatorie, în baza O.U.G. nr. 137/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2322/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 238 alin. (1) Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 este aplicabil cadrelor didactice şi contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ trebuia să prevadă o dispoziţie similară celei din art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 în materia indemnizaţiei acordate cadrelor didactice cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă, adică minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2438/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 238 alin. (1) Codul Muncii contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 este aplicabil cadrelor didactice şi contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ trebuia să prevadă o dispoziţie similară celei din art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/21.12.2006 în materia indemnizaţiei acordate cadrelor didactice cu ocazia pensionării pentru limită de vârstă, adică minim două salarii de bază avute în luna pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2437/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (11), coroborat cu art. 90 alin. (12) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, de sporul de stabilitate beneficiază doar personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 10 ani. Această dispoziţie legală nu putea fi încălcată la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate întrucât, potrivit art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, în instituţiile bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale. Câtă vreme conform legii (Legea nr. 128/1997) personalul nedidactic, categorie în care se încadrează şi reclamanţii, nu poate beneficia de sporul de stabilitate, se constată că dispoziţiile art. 46 (1) lit. c) din contractul colectiv de muncă sunt nelegale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2245/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este utilă cauzei administrarea unei expertize grafologice pentru verificarea semnăturii de pe contractul individual de muncă din moment ce este incontestabilă existenţa şi desfăşurarea raporturilor juridice de muncă dintre părţi şi nu s-a solicitat constatarea nulităţii contractului pe acest temei.
Critica privind nemotivarea dispoziţiei de respingere a cererii de acordare a drepturilor salariale pentru perioada octombrie-decembrie 2006 este lipsită de interes fiind invocată de către partea faţă de care s-a respins cererea.
Prin precizarea de acţiune de la fila 17 fond reclamantul a solicitat în mod expres acordarea drepturilor salariale în raport de timpul de muncă prestat efectiv, ceea ce exclude incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., precum şi a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întemeiat pe aceeaşi critică, respectiv cea privind schimbarea obiectului acţiunii. De asemenea, nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a motivat extrem de clar că munca prestată peste limita a două ore pe zi conform contractului individual de muncă reprezintă muncă suplimentară, pentru care reclamantul trebuie remunerat.
Conform afirmaţiilor recurentei, dispoziţia de acordare a cheltuielilor de judecată se întemeiază pe modul de calcul prezentat de reclamant prin concluziile scrise depuse la prima instanţă (500 lei, onorariu de avocat + 270 lei, cheltuieli de transport + 2520 lei, onorariu de expert).
Activitatea desfăşurată de reclamant în plus faţă de norma de muncă de 2 ore pe zi, reprezintă muncă suplimentară, ce trebuie remunerată, conform art. 119 alin. (2) Codul Muncii, astfel încât hotărârea recurată este temeinică şi legală. Critica privind necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării este lipsită de temei legal, deoarece art. 266 alin. (3) C. proc. civ., impune comunicarea hotărârii nu şi a celorlalte acte procedurale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2210/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamantul Sindicatul Independent al Artiştilor, în numele membrilor săi. Aceasta întrucât, nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească în favoarea categoriei sociale din care fac parte membri sindicatului reclamant drept la sporul de fidelitate şi respectiv de suprasolicitare neuropsihică.
În lipsa unor asemenea dispoziţii, aplicarea art. 45 din CCM nu este posibilă, întrucât, acest contract cadru prevede pentru bugetari, existenţa unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
În acelaşi sens a fost reglementată salarizarea şi prin art. 157 Codul muncii, care prevede în alin. (2), că, sistemul de salarizare pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice, finanţate integral sau majoritar de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2189/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu art. 45 din contract, sporurile ce pot fi acordate salariaţilor sunt cele prevăzute la literele a)-g), între care se regăsesc şi sporurile de vechime neîntreruptă de 10 ani în instituţiile de cultură şi sporul de suprasolicitare neuropsihică, pretinse de S. Numai că, aşa cum prevede textul art. 45 din Contractul colectiv, aceste sporuri se acordă în condiţiile legii. Prin urmare, pentru ca angajaţii din unităţile de cultură să poată beneficia de unul sau mai multe sporuri din cele prevăzute, trebuie ca dreptul lor să fie reglementat printr-o lege aplicabilă în instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2222/R din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La soluţionarea cauzei a fost legal investită instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 284 (1) Codul muncii, art. 67 din Legea conflictelor de muncă nr. 168/1999 precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Cum principala obligaţie ce revine angajatorului potrivit art. 40 alin. (2) lit. c) Codul muncii este aceea de a plăti toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă şi cum s-a dovedit că pârâta nu a achitat reclamantei drepturile salariale pentru perioada februarie 2006-martie 2007, se constată că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2191/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 163 Codul Muncii „Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plătii către salariatul îndreptăţit. Statele de plata, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.” Or, cât timp textul legal face vorbire despre statele de plată şi celelalte documente justificative care se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile este evident că în această categorie nu poate fi inclusă dovada cu martori solicitată de către recurentă, care nu poate fi inclus nici în categoria statelor de plată şi nici în categoria documentelor contabile.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2165/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi contractul colectiv de muncă pe ramura cultură (pe anii 2006-2008) nu este nul (în principiu) el nu constituie temei legal pentru drepturile solicitate de către reclamantul Sindicatul Independent al Artiştilor, în numele membrilor săi. Aceasta întrucât, nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească în favoarea categoriei sociale din care fac parte membri sindicatului reclamant drept la sporul de fidelitate şi respectiv de suprasolicitare neuropsihică. În lipsa unor asemenea dispoziţii, aplicarea art. 45 din CCM nu este posibilă, întrucât, acest contract cadru prevede pentru bugetari, existenţa unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2190/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la aplicarea prevederilor Legii nr. 220/2007 începând cu data de 1.01.2007 şi la plata diferenţei dintre salariul efectiv încasat de reclamantă şi cel cuvenit pe perioada 1.01.2007-20.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2008/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât numai de la data de 19.07.2007 coeficientul de multiplicare s-a modificat în sensul majorării, acesta nu putea fi aplicat începând din ianuarie 2007, prevederile legii de aprobare a O.G. nr. 11/2007 privitoare la coeficientul de multiplicare neputând retroactiva. Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantului trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2004/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât numai de la data de 19.07.2007 coeficientul de multiplicare s-a modificat în sensul majorării, acesta nu putea fi aplicat începând din ianuarie 2007, prevederile legii de aprobare a O.G. nr. 11/2007 privitoare la coeficientul de multiplicare neputând retroactiva, conform prev. art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantului trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2002/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2031/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2025/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor a fost promovată la data de 3 ianuarie 2008, după împlinirea termenului legal de 3 ani. Neexercitarea dreptului la acţiune în termenul prevăzut de lege atrage stingerea acestuia prin prescripţie, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Fiind prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor de a obţine valorificarea pretenţiilor formulate şi nefiind invocat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei rămâne că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1970/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Angajatorul nu-i poate imputa salariatului îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu pentru a-i refuza plata salariului, deoarece, pe de o parte, salariatul are obligaţia de mijloace pentru realizarea obiectivelor propuse şi nu una de rezultat, iar pe de altă parte, reţinerile din salariu, inclusiv cea totală care echivalează cu neplata salariului, se poate realiza numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile [art. 164 alin. (2) Codul muncii].
Prima instanţă a apreciat în mod just că se impune disjungerea cererii reconvenţionale deoarece cererea principală era în stare de judecată, iar soluţionarea lor împreună ar fi contravenit principiului soluţionării cu celeritate a unui conflict de drepturi. De asemenea, Curtea reţine că pârâta nu a suferit vreo vătămare prin măsura procesuală dispusă de către instanţă, deoarece pârâta, în caz de admitere a acţiunii reconvenţionale are posibilitatea să pună în executare silită hotărârea pronunţată. Cu alte cuvinte, posibilitatea unei eventuale compensări judiciare nu reprezintă o legătură suficientă pentru a justifica soluţionarea împreună a unor cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2030/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului d e Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1760/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reţinând că Primarul comunei D. este conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 la nivelul unităţii administrativ-teritoriale menţionate anterior, Curtea de Apel reţine în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, că pârâtul are ca atribuţii stabilirea salariaţilor care beneficiază de sporul lunar de dificultate, precum şi a cuantumului acestui spor, fiind fără relevanţă din această perspectivă considerentele reţinute de prima instanţă referitoare la bugetul din care se achită acest spor. Drept urmare, se apreciază că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză, prima instanţă admiţând în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1754/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, MInisterului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei B, a cărui salarizare este reglementată prin Legea nr. 24/2000. Astfel reclamantul nu se află într-o situaţie comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizaţiei de dispozitiv, lipsind premisa existenţei unei discriminări în sensul art. 1 din Legea nr. 137/2000.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Curtea reţine că hotărârea primei instanţe este motivată conform dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., respectiv conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a indicat care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit de către prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1745/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Poliţia Comunitară a municipiului B, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile Ordinului nr. 496/2003 (pct. 9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1681/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că în perioada 1.01.2007-19.07.2007 salariul reclamantei trebuia calculat în raport de coeficientul de multiplicare prevăzut de O.G. nr. 11/2007, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de salariu cuvenit pe perioada 1.01.2007-19.07.2007 (provenită exact din diferenţa coeficienţilor de multiplicare reglementată diferit de cele două acte normative).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2023/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actele normative pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile şi pe care prima instanţă le-a considerat că justifică admiterea acţiunii, sunt Legea nr. 138/1999 (art. 13) şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 496/2003 (pct. 9.2). Or, dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Consiliului local al comunei T., care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1624/R din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de obiectul acţiunii – pretenţii cu caracter de drepturi salariale aferent anului 2004 – cererea reclamantului înregistrată la data de 28.02.2008 este prescrisă. Astfel, drepturile salariale pretinse sunt supuse unui termen de prescripţie de 3 ani, conform art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, la data când se naşte dreptul la acţiune. De asemenea Curtea, constată că în cauză nu a intervenit vreo cauză suspensivă sau interuptivă a cursului prescripţiei extinctive, fiind lipsit de relevanţă juridică acordul pârâtei la admiterea acţiunii, exprimat în faţa primei instanţe, deoarece a avut loc după împlinirea termenului de prescripţie, nu în cursul său.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1540/R din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată ca motiv de recurs aceasta urmează a fi înlăturată. Acţiunea a fost promovată la data de 5.02.2008 iar data naşterii dreptului la acţiune este 14.10.2006. Raportat la obiectul cererii este incident art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii care prevede că termenul de prescripţie este de 3 ani, acţiunea fiind promovată înăuntrul acestui termen.
Calitatea de angajat a reclamantului a încetat prin concediere, anterior pensionării efectele contractului individual de muncă şi implicit şi cele ale CCM încetând de la data comunicării deciziei de concediere, care în cazul reclamantului este 27.09.2006. Încetând aceste efecte reiese că ulterior, la data de 16.10.2006, reclamantul nu mai putea beneficia de dispoziţia art. 161 din CCM. Angajamentul asumat de angajator prin alin. (2) al art. 7 din decizia de concediere în sensul că la data încetării D. va plăti salariatului toate drepturile salariale aferente perioadei în care a avut calitatea de angajat, precum şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă pe anul 2006 nu poate include şi obligaţia vizând plata premiului de pensionare întrucât aceasta a survenit după încheierea perioadei în care reclamantul a avut calitatea de angajat
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1524/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi nu există autoritate de lucru judecat între acţiunile menţionate, Curtea constată că sentinţa civilă nr. 584/2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, trecută în puterea lucrului judecat şi consacrând neîndreptăţirea reclamanţilor de a beneficia de drepturile salariale pretinse, prezintă un aspect negativ, respectiv imposibilitatea pentru reclamanţi de a obţine recunoaşterea aceluiaşi drept. Astfel, deşi a doua acţiune a reclamanţilor se întemeiază pe o altă cauză, respectiv existenţa unei discriminări, aceasta însă decurge din pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care altor controlori financiari li s-au recunoscut drepturile salariale în urma unor acţiuni similare întemeiate pe aceeaşi stare de fapt şi de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1502/R din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul MS nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1451/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la sporul de confidenţialitate pretins de reclamanţi nu este prevăzut de legislaţia care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004), precum şi salarizarea acestora (O.U.G. nr. 27/2006), astfel încât dreptul litigios nu îndeplineşte cerinţa de a fi ocrotit de lege.
Soluţia de admitere a acţiunii s-a bazat pe reţinerea eronată a unei stări de discriminare între magistraţi şi alte categorii profesionale (personal militar şi funcţionari publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, funcţionarii publici, salariaţii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Motivul de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei şi Finanţelor şi la inadmisibilitatea acţiunii, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 500/2002, nu sunt întemeiate. Pe cale de consecinţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calităţii sale de instituţie publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanţele publice şi nu în calitate de ordonator principal de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1419/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 49, raportat la art. 47 şi art. 1 din Legea nr. 138/1999, personalul contractual MIRA care desfăşoară activităţi similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, însă în actul normativ care reglementează salarizarea cadrelor militare în activitate, respectiv Legea nr. 138/1999 nu instituie ca drept salarial sporul de fidelitate sau prima de concediu. Aceste drepturi salariale sunt recunoscute prin O.U.G. nr. 38/2003 în favoarea poliţiştilor, dar actul normativ menţionat nu este aplicabil personalului contractual din MIRA, neexistând vreo normă de trimitere în acest sens, iar prevederile H.G. nr. 501/1994, invocate în recurs, nu pot fi extinse şi la alte drepturi salariale.
În raport de obiectul acţiunii – pretenţii cu caracter de drepturi salariale începând cu data de 1.11.2003 şi până în prezent – acţiunea înregistrată la data de 13.12.2007 este parţial prescrisă pentru perioada 1.11.2003-13.12.2004.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1490/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile Legii nr. 138/1999 se aplică, conform art. 1, personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei. Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Personalului S, care este o instituţie publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice locale, respectiv a Consiliului Judeţean, după cum stabileşte în mod expres art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 84/2001. De asemenea, prevederile O. nr. 496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanţilor, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 138/1999 care, astfel cum s-a reţinut anterior, nu îi include pe reclamanţi în sfera destinatarilor dispoziţiilor sale.
În fine, chiar acceptând susţinerea că pct. 9.2 din O.M.A.I. nr. 496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administraţiei publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituţionale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinţei unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorităţi publice locale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1429/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
H.G. nr. 403/2001, act normativ pe care reclamanţii îşi întemeiază acţiunea a fost abrogat expres prin H.G. nr. 687/2005, publicat în M. Of. nr. 672/27.07.2005 şi intrat în vigoare la aceeaşi dată, conform art. 11 alin. (3), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Astfel, pretenţiile reclamanţilor ulterioare datei de 27.07.2005 sunt lipsite de temei legal în urma încetării existenţei a actului normativ menţionat.
Având în vedere că reclamanţilor nu li s-a „retras” niciodată drepturile câştigate în urma aplicării H.G. nr. 403/2001, întrucât începând cu data de 8.05.2005 s-a aplicat Legea nr. 100/2005, lege specială în domeniul salarizării magistraţilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi totodată mai favorabila în raport de H.G. nr. 403/2001, iar după data de 31.07.2005 H.G. nr. 403/2001 a fost abrogată expres astfel încât nu se mai poate vorbi de aplicarea acesteia, acţiunea este neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare, inclusiv în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă, care fiind subsidiar va urma principalul.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1421/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul M.S. nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1402/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Litigiul vizând neacordarea sporului de vechime, ca drept salarial are caracterul unui conflict de muncă, ce revine în competenţa de soluţionare instanţelor în completul specializat, în acest caz Tribunalului Sălaj.
Acţiunea reclamanţilor a fost promovată la data de 7 ianuarie 2007, după împlinirea termenului legal de 3 ani. Neexercitarea dreptului la acţiune în termenul prevăzut de lege atrage stingerea acestuia prin prescripţie, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Fiind prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor de a obţine valorificarea pretenţiilor formulate şi nefiind invocat vreun caz de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei rămâne că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a prescris.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1423/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Temeiul legal al acordării sporului de 100% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale este cel prevăzut de O.U.G. nr. 115/2004, art. 10 şi 14 şi I. nr. 281/1993, art. 9 lit. b). Existând această fundamentare legală, în vigoare în toată perioada ce face obiectul prezentului litigiu – iulie 2004 până la zi – pârâtul este ţinut la plata acestei diferenţe de spor pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea nici nu au făcut obiectul compensării timpului muncit cu timp liber corespunzător, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata diferenţei de 5% pentru sporul de muncă desfăşurat în condiţii deosebite sau periculoase, acesta este reglementat prin art. 3 din Ordinul M.S. nr. 721/2005 şi art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 115/2004. Având în vedere cele arătate, acordarea celor două categorii de sporuri având atât temei legal, cât şi contractual, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1401/R din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pe fondul cauzei, problema de drept ce stă la baza pretenţiilor deduse judecăţii, a fost dezlegată prin decizia nr.VI din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Î.C.C.J. în cadrul recursului în interesul legii. Prin această decizie s-a stabilit că „în aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi a dispoziţiilor art.28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 modificată prin O.U.G. nr. 24/2004 modificată şi aprobată prin 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraţilor”.
Termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958 precum şi de art.283 Codul muncii trebuie raportat la momentul pronunţării Hotărârii 185/22 iulie 2005 iar faţă de data introducerii acţiunii (12.12.2007) pretenţiile aferente perioadei 11.04.2002-12.07.2002 vor fi respinse ca prescrise.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Curţii de Apel Braşov pentru perioada 1.04.31.12.2002 curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a respins această excepţie întrucât perioada în care această instituţie nu a fost ordonator secundar de credite nu are nicio relevanţă în aprecierea calităţii procesual pasive.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, curtea reţine că potrivit H.G. nr. 736/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, instanţele sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 stipulează că activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov , Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 720/M din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanţii nu au beneficiat şi nu beneficiază nici în prezent de drepturile salariale solicitate, neexistând un act normativ care să prevadă acordarea sporului de confidenţialitate categoriei magistraţilor. Este adevărat că acest spor a fost recunoscut prin lege unor categorii de funcţionari publici, dar aceste dispoziţii legale nu pot fi extinse şi la categoria magistraţilor câtă vreme acest lucru nu este prevăzut expres în actul normativ respectiv (Legea nr. 444/2006).
Nu poate fi reţinută nici discriminarea faţă de aceste categorii de funcţionari publici care beneficiază de acest spor deoarece cele două categorii de subiecte nu se află în situaţii comparabile, respectiv prestează activităţi diferite şi beneficiază de legi de salarizare diferite.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiţia situaţiei comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 709/M din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Actul adiţional a fost constatat nul absolut prin decizia civilă 219/M/R/2008 şi ca urmare a revizuirii promovate în temeiul art. 322 pct. 5 teza II-a a fost anulată şi decizia 665/2007 a Curţii de Apel Braşov. În rejudecare, constatând că s-a desfiinţat hotărârea acestei instanţe pe care s-a întemeiat decizia 665/2007, văzând că nu mai există temeiul logico-juridic al hotărârii, că ne aflăm în prezenţa unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat ce a făcut aplicarea art. 2 Protocolul 4 la Convenţia ptr. Aplicarea Drepturilor Omului, se impune respingerea recursului în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 699/M din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile reclamanţilor au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalităţii instituit atât de Constituţia României cât şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Pretenţiile reclamanţilor au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalităţii instituit atât de Constituţia României cât şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În situaţia în care un act normativ conţine dispoziţii discriminatorii cu privire la anumiţi subiecţi de drept, soluţia legală este aceea de a se invoca şi a se constata neconstituţionalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalităţii instituit prin legea supremă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 692/R/M din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 268 alin. (2) lit. a) şi b) Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. În speţă, decizia nr. 001/1.11.2006, emisă de recurenta pârâtă (...) T.E. SRL nu îndeplineşte aceste condiţii de validitate. Totodată, din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăţia contestatoarei, sarcina dovedirii acesteia revenind recurentei, potrivit art. 287 Codul muncii.
În mod corect prima instanţă a obligat recurenta la plata drepturilor salariale aferente lunii octombrie, având în vedere că la data de 26 octombrie 2006, contestatoarea a fost invitată la cercetarea disciplinară şi că în data de 1 noiembrie 2006 au încetat raporturile de muncă.
În ce priveşte plata orelor suplimentare către contestatoare, aceasta se justifică având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi faptul că recurenta nu a făcut dovada plăţii acestora. Ca urmarea anulării deciziei nr. 001/2006 emisă de recurentă, se impune efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al contestatoarei.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecăţii la prima instanţă va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că în speţă, culpa procesuală pentru efectuarea cheltuielilor de judecată de către contestatoare revine recurentei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 254/R/M din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ. nu poate fi folosită pentru remedierea greşelilor de judecată şi nici pentru completarea probatoriului administrat în cauza soluţionată prin hotărârea a cărei îndreptare se solicită. În speţă, recurentul solicită să se aibă în vedere că o parte din reclamanţi nu au funcţia cerută de lege pentru a beneficia de drepturile salariale solicitate. Aceste aspecte puteau fi invocate şi analizate doar cu ocazia cercetării cauzei în fond ori în căile de atac legale. În cadrul procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. nu se pot completa probele administrate în cauză iar pe baza noilor dovezi să fie schimbată hotărârea vizată. Acest lucru ar echivala cu o rejudecare a cauzei ceea ce este inadmisibil pe calea sumară a îndreptării erorilor materiale în baza art. 281 şi urm. C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 684/M din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia tardivităţii contestaţiei formulate împotriva deciziei (...)/16.03.2007 a fost corect soluţionată. Această decizie a fost contestată cu încălcarea termenului de 45 de zile de la comunicare. Contestatorul nu a făcut dovada datei comunicării acesteia aşa cum i s-a pus în vedere la fond, astfel că instanţa s-a raportat la data de 27.04.2007 ca fiind data la care CJP B i-a expediat prin poştă, „recomandat” această decizie de pensionare.
2. În ceea ce priveşte decizia emisă în 1.07.2007, comunicată în cursul litigiului instanţa constată că motivul de recurs cu privire la soluţionarea contestaţiei împotriva acesteia este fondat. Această decizie a fost emisă de intimată ca efect al recalculării dreptului de pensie în raport de adeverinţele deja depuse de contestator la CJP B, respectiv adeverinţa 3060/8.12.2005 şi 274/5.02.2007 care dovedesc venituri suplimentare acordate contestatorului şi neînscrise în cartea de muncă. Este adevărat că adeverinţa 847/27.08.2007 nu a fost depusă de contestator la CJP în vederea recalculării pensiei, însă forţa ei probantă nu poate fi ignorată. Aceasta a fost obţinută de contestator de la fostul angajator în cursul prezentului litigiu, i-a fost comunicată CJP în temeiul art. 96 C. proc. civ. şi dovedeşte acordarea sporului de noapte în procent de 15% către contestator în perioada 1.04.1966-17.06.1967.
Formularea direct în instanţă a unei astfel de cereri în cadrul contestaţiei la decizia de pensionare cum este cazul în speţă nu poate fi apreciată abuzivă sau inadmisibilă, din contră respingerea unei astfel de cereri poate echivala cu încălcarea dreptului la liberul acces la justiţie prevăzut de art. 6 din CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 664/M din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru a se întrerupe cursul prescripţiei potrivit art. 166 alin. (2) Codul Muncii, este necesară „o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale”. Or, în cauză nu s-a invocat şi nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. De menţionat că acest recurs trebuie să fi avut loc în timpul derulării cursului prescripţiei. Prin urmare, pretenţiile din acţiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripţie, anterioară momentului introducerii acţiunii. Acţiunea supusă judecăţii a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 25.10.2007 astfel încât toate pretenţiile reclamanţilor vor fi respinse ca prescrise.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., curtea reţine că Î.C.C.J. nu a dezlegat problema de drept a prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul acţiunii iar interpretarea gramaticală făcută de recurenţi constituie o interpretare forţată asupra unei chestiuni ce nu a făcut obiectul analizei recursului în interesul legii invocat.
Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este fondat deoarece sporul de vechime nu a fost niciodată suspendat astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile legale privind suspendarea cursului prescripţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 553/M din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum dispoziţiile contractului colectiv de muncă, au fost enunţate în ordonanţele privind procesul de restructurare ca bază de plată a compensatorilor cât şi prin Legea nr. 669/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 8/2003, în mod corect instanţa de fond a stabilit că reclamantul beneficiază de compensarea prevăzută în contractul colectiv de muncă, ce constituie legea părţilor. O.G. nr. 122/4.XII.2003 invocată în recurs modifică O.G. nr. 115/2003 privind privatizarea (...) T. (...) este ulterioară încetării raporturilor de muncă ale reclamantului. Cu toate acestea este de precizat că la art. 17/1 sunt prevăzute un număr de salarii mai mari decât cele din contractul colectiv de muncă.
Referitor la faptul că plăţile compensatorii au fost achitate deja reclamantului(ei) de către AJOFM curtea reţine că executarea hotărârii de la fond nu are relevanţă asupra soluţiei pronunţate în recurs câtă vreme pârâta nu a renunţat la judecata acestei căi de atac. Executarea hotărârii atacate nu constituie un motiv de admitere a recursului şi schimbarea soluţiei de la fond şi nici nu există riscul unei duble executări.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 551/M din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Termenul precizat de art. 40 alin. (1) din H.G. nr. 174/2002 curge de la data încetării dreptului la indemnizaţia de şomaj ca urmare a angajării. Însă în cauză, dreptul la indemnizaţia de şomaj a fost stabilit prin hotărâre judecătorească ulterior datei la care ar fi încetat, astfel încât curgerea termenului de 60 de zile s-a prorogat până la data la care reclamantului i s-a stabilit dreptul principal. Dreptul la venitul de completare fiind un drept secundar în raport cu dreptul la şomaj este evident că stabilirea primului drept nu poate fi solicitat şi nici dispus, decât după ce dreptul principal a fost recunoscut. De asemenea, nu are relevanţă faptul că reclamantul nu a solicitat prin aceeaşi acţiune şi plata venitului de completare întrucât este un drept distinct care s-a născut ulterior introducerii primei acţiuni, iar reclamantul nu avea posibilitatea obiectivă de a solicita cele două drepturi printr-o singură acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 486/M din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Luând în considerare probele relevante în cauză, soluţia instanţei de fond este întemeiată sub aspectul reţinerii caracterului, efectiv şi real al desfiinţării postului de agent de reclamă din cadrul departamentului de marketing pe care era angajat recurentul reclamant.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a diferenţei de salariu pentru perioada 2004-2007, reprezintă o extindere a cadrului procesual de completare a acţiunii care nu se circumscrie dispoziţiilor de modificare prevăzute de art. 132 C. proc. civ., potrivit cărora, reclamantul poate doar să mărească sau să micşoreze câtimea obiectului cererii iniţiale. În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a procedat legal, admiţând excepţia tardivităţii cererii precizatoare formulate de către reclamant.
Motivul de recurs, cu referire la evaziunea fiscală, pentru nedeclararea încasărilor din provincie de către societatea intimată, excede cadrului procesual supus judecăţii, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens.
Nefondată este şi critica cu privire la acordarea drepturilor de indemnizaţie cuvenite reclamantului, în perioada suspendării contractului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă. Din adeverinţa eliberată de societatea intimată şi necontestată de reclamant, rezultă că indemnizaţia de boală aferentă lunilor noiembrie-decembrie 2007 a fost încasată de recurent, deşi aplicarea deciziei de concediere era suspendată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 532/R/M din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile OG 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, referitor la critica privind excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestuia, trebuie menţionat faptul că din dispozitivul sentinţei de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăţilor, astfel încât este lipsită de relevanţă apărarea potrivit căreia între reclamanţi şi prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuţiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat.
Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ. raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs. Acest motiv de recurs nu a fost invocat şi de ceilalţi pârâţi, însă având în vedere solidaritatea obligaţiei de plată cât şi efectele dispoziţiilor art. 47, 48 C. proc. civ., coparticiparea procesuală, invocarea acestui motiv de recurs de către unul din pârâţi extinde efectele favorabile ale hotărârii şi asupra celorlalţi codebitori solidari care nu au această critică în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 523/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi.
În ceea ce priveşte critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
Critica din recursul Tribunalului Braşov prin care se arată că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate deoarece aceasta s-a aflat în concediu îngrijire copil va fi înlăturată pentru următoarele: din adeverinţa emisă de Tribunalul Braşov nr. 1069/2007 rezultă că reclamanta a beneficiat de acest concediu până în august 2005, deci la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 1921/15.12.2005 considerat discriminatoriu, reclamanta era în exerciţiul funcţiei de judecător şi efectele Hotărârii nr. 15/2006 a CNCD i se aplică şi acesteia.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, referitor la critica privind excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestuia, trebuie menţionat faptul că din dispozitivul sentinţei de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăţilor, astfel încât este lipsită de relevanţă apărarea potrivit căreia între reclamantă şi prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 527/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni s-a încheiat sub condiţia suspensivă a încheierii unui act adiţional în care părţile să constate îndeplinirea acestuia. Condiţia suspensivă afectează însăşi existenţa actului juridic în sens de operaţiune juridică, drepturile şi obligaţiile părţilor nu sunt născute şi deci înscrisul constatator al raportului juridic nu are niciun efect juridic. Legea, pentru înlăturarea plăţiilor compensatorii, are în vedere existenţa unui contract semnat, ceea ce impune atât existenţa valabilă a operaţiunii juridice de vânzare-cumpărare, cât şi a înscrisului constatator, înscris care trebuie semnat de A.P.A.P.S.
Susţinerea că, instanţa şi-a depăşit competenţa prin aprecierea făcută asupra valabilităţii actului este înlăturată, întrucât nu s-a făcut vreo apreciere asupra valabilităţii ci asupra existenţei actului pe de o parte, iar pe de altă parte înscrisul constatator al actului, semnat de A.P.A.P.S. nu are nicio valoare juridică cât timp operaţiunea juridică ce o constată nu se află în fiinţă.
Este nefondat şi motivul de recurs ce vizează acordarea plăţilor compensatorii potrivit noului C.C.M, întrucât noul C.C.M. este în vigoare la data disponibilizării reclamantului şi reprezintă legea părţilor astfel că, prevederile art. 21.2 din contract potrivit cărora „în caz de disponibilizare se acordă 12 salarii tarifare” sunt pe deplin aplicabile.
Este nefondat şi ultimul motiv de recurs ce vizează acordarea dobânzii legale, întrucât potrivit art. 1088 C. civ. la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceste daune se cuvin fără ca reclamantul, în calitate de creditoare, să fie ţinută să justifice o pagubă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 521/M din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 456/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 470/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 466/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 498/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pretenţiile solicitate prin acţiune şi acordate de prima instanţă au fost calculate corect, conform art. 168 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă valoarea primelor solicitate se calculează în funcţie de „salariul de bază mediu” şi nu raportat la salariul brut.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 493/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor deciziei nr. 21, pronunţată de Î.C.C.J. în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. În conformitate cu disp. art. 329 alin. (4), teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe, se va aprecia, că în mod greşit pretenţiile reclamanţilor au fost respinse, astfel că sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii şi „pentru viitor”, curtea reţine că drepturile salariale solicitate prin acţiune constituie prin excelenţă „prestări periodice” în înţelesul art. 110 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât pot fi solicitate şi acordate „înainte de termen”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 442/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de natura juridică a raportului de drept dedus judecăţii, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut competenţa materială în soluţionarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat – Litigii de muncă din cadrul Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Public, nici această excepţie nu poate fi primită, întrucât între părţi există raporturi juridice de muncă, astfel că acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât îşi găseşte justificare, În ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii urmează ca instanţa să analizeze fondul cauzei.
Din analiza înscrisurilor depuse în recurs rezultă cu certitudine că aceste stimulente (în realitate prime) au fost acordate printr-un act administrativ, numai personalului din sistemul justiţiei, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în deplină concordanţă cu obiectivele generale ale Ministerului Justiţiei şi cu Nota de fundamentare se enumără personalul care urmează să beneficieze de aceste stimulente, făcându-se referire expres la categoria de judecători de la judecătorii, cu o vechime de judecător cuprinsă între 0-3 ani. Astfel că nu se face vorbire şi de ceilalţi judecători, dar cu atât mai puţin de procurori ce aparţin Ministerului Public.
Având în vedere că pretenţiile principale sunt neîntemeiate, orice pretenţie subsecventă are acelaşi regim juridic, deci şi pretenţiile privitoare la acordarea reactualizării cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale vor fi respinse.
În mod greşit instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.D.J., deşi această cerere nu era semnată fiind lovită de nulitate. În recurs, reclamanta a fost citată cu menţiunea semnării cererii de chemare în judecată însă nefiind complinit acest viciu până la închiderea dezbaterilor, instanţa va aplica dispoziţiile art. 133 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 429/M din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, art. 1 Legea nr. 142/1998 prevede acordarea tichetelor de masă dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative: existenţa unui contract individual de muncă şi capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă. În considerarea cadrului legal general privind acordarea tichetelor de masă nu se pot reţine restrângeri de drepturi recunoscute în condiţiile Codului Muncii şi nici discriminări. În speţă nu este vorba de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea nr. 142/1998 condiţionează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinaţie în bugetul de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 472/R/M din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu poate fi primită susţinerea prin care se arată că nu poate constitui discriminare situaţia prezentată de reclamanţi. Recurenţii se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ţine cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanţe prin Legea nr. 324/2003 au drept scop transpunerea în legislaţia internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremaţiei dreptului comunitar şi efectului direct al acestuia asupra legislaţiei interne. În consecinţă, recunoaşterea acordării acestor creşteri salariale pentru anul 2007 de către instanţa de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor se constată că acesta a criticat sentinţa pentru modul cum a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a cestei părţi, care nu are nicio obligaţie financiară faţă de angajaţii altei instituţii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 357/M din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În aprecierea probatoriului administrat în cauză, prima instanţă în mod corect a înlăturat depoziţia martorei N.E., care de altfel se afla în grad prohibit de lege, pentru audierea sa în calitate de martoră. În raţionamentul său, instanţă a pornit în mod corect, de la culpa angajatorului, care nu a verificat vârsta angajatei şi nu a respectat dispoziţiile Codului Muncii cu privire la durata zilei de lucru a minorului. Modificarea ulterioară a contractului de muncă încheiat cu reclamanta, nu poate conduce instanţa la convingerea că a fost respectat programul de lucru de 6 ore, program pe care ar fi trebuit să îl aibă aceasta. În mod corect a fost înlăturat înscrisul – pontaj –, depus de unitatea angajatoare, întrucât acest înscris, emană de la partea respectivă, iar relaţiile dintre părţi nu erau tocmai amiabile, pentru a exprima în mod real timpul efectiv lucrat de reclamantă. Nu poate fi reţinută nici afirmaţia din recurs cu privire la faptul că reclamata a beneficiat de zile libere, întrucât această susţinere nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, instanţa de fond în mod corect a acordat aceste despăgubiri dat fiind faptul că la dosar s-a depus certificat medico-legal, din care rezultă că reclamanta a suferit o serie de leziuni traumatice, prin lovire cu un corp dur, care puteau proveni din data de 20.09.2007, perioadă în care lucra la recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 327/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 329/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs care vizează excepţia tardivităţii acţiunii este nefondat şi are la bază o greşită interpretare a obiectului acţiunii dedusă judecăţii, excepţia invocată fiind corect soluţionată de instanţa de fond.
Alegând varianta propusă de reclamant fără ca aceasta să fie susţinută de vreo probă şi fără ca suma acordată să poată fi verificată pe baza probelor administrate, curtea reţine că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cu privire la acest aspect, şi, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu expertiza tehnică, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei XXI/22.06.2006 a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează casarea cu trimitere şi în cazul litigiilor de muncă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 328/M din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţiile de procedură şi de fond invocate în faţa primei instanţe au fost corect soluţionate în temeiul art. 137 C. proc. civ. şi în acest sens urmează a fi păstrate întocmai considerentele sentinţei recurate.
În privinţa fondului cauzei, având în vedere că prin Decizia nr. 21/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului în interesul legii, iar dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie, în temeiul art. 329 pct. 3 C. proc. civ., urmează a face aplicarea unitară a textului art. 47 din Legea nr. 50/1996, potrivit cu care judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Faţă de cele mai sus expuse, motivele de critică purtând asupra nelegalităţii acordării sporului menţionat vor fi respinse.
E. personalului conex, potrivit Legii nr. 567/2004 modificată prin Legea nr. 17/2006, a fost corect respinsă întrucât acesta nu face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, căruia i se aplică O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001 în interpretarea deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Măsura respingerii nu este de natură a provoca un prejudiciu, părţile putând, în măsura în care nu va interveni legislativul să formuleze o nouă acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 322/R/M din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că modul de calcul al drepturilor salariale la care a recurs unitatea angajatoare, ca urmare a obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 25/2005 a Tribunalului Braşov, ce fac obiectul prezentului litigiu este unul eronat, făcut cu nerespectarea dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 1/2000. Recurenta trebuia să aibă în vedere faptul că salariile de bază, stabilite pentru fiecare funcţie de execuţie, pe trepte şi grade profesionale sunt determinate între limitele minime şi maxime, fixate de lege conform anexelor I-V din ordonanţă în mod diferit pentru fiecare angajat. De asemenea, salariul angajaţilor diferă şi în funcţie de evaluarea profesională anuală şi de performanţele profesionale individuale, astfel că recurenta trebuia să aibă în vedere, la executarea sentinţei, drepturile salariale ale fiecăruia, aşa cum rezultă din carnetul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 310/M din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia nr. XXXVI a ÎCCJ, care tranşează problema sporului de vechime pentru magistraţi, nu poate întrerupe şi nici suspenda termenul general de prescripţie. Dispoziţiile art. 16 din Decretul 167/1958, prevăd în mod expres şi limitativ situaţiile în care termenul de prescripţie este întrerupt sau suspendat. Prin urmare, aspectul invocat de reclamanţi nu se regăseşte printre cele enumerate de legiuitor, astfel că nu poate fi înlăturată curgerea prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel prima critică din recurs nu poate fi primită şi în consecinţă va fi respinsă.
2. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, legată de faptul că aceiaşi instanţă de judecată, pentru aceiaşi perioadă, pronunţă soluţii diferite, trebuie subliniat faptul că acest lucru ţine de practica diferită a instanţei de fond, iar aspectul invocat, în niciun caz nu poate conduce instanţa de recurs la admiterea acţiunii. Nefiind vorba despre aceleaşi părţi şi despre aceleaşi pretenţii, nu poate fi invocată nici excepţia autorităţii de lucru judecat, sau puterea lucrului judecat.
3. Drepturile solicitate de reclamanţi, nu pot fi înţelese ca fiind „bun” în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, pentru că acest drept trebuia să existe în patrimoniul reclamanţilor, şi se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale acestora. Or, drepturile salariale restante pretinse de reclamanţi, ar putea reprezenta un drept de creanţă, în sensul de bun, aşa cum s-a stabilit prin Protocolul nr.1, numai dacă ar fi intrat în patrimoniul reclamanţilor, însă acest drept, nici nu a mai fost prevăzut de legislaţia în vigoare, pentru perioada respectivă. Prin urmare, nici această critică nu poate fi primită şi în consecinţă va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 291/M din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţia instanţei de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal. Este atributul instanţelor de judecată potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 să soluţioneze cererile pentru acordarea de drepturi şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. Recunoaşterea acordării acestor creşteri salariale pentru anul 2007 de către instanţa de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, curtea reţine că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 C. civ. poate fi solicitată în plus faţă de prejudiciul real ca urmare a reactualizării, însă prin acţiune nu s-au solicitat daune interese.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 293/M din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 şi constituie anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS B la (...) I.(...)B. Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariaţi din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecţie socială din partea patronatului constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare. În mod corect a interpretat instanţa actele juridice ce stau la baza pretenţiilor reclamantului, în sensul că şi acordul social din 2004 arătat mai sus îşi produce efectele.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că încetarea raporturilor de muncă dintre părţi a avut loc ca urmare a unor măsuri de restructurare a societăţii iar aceste măsuri au avut ca efect desfiinţarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant. Temeiul desfacerii contractului de muncă menţionat în decizia de concediere nu corespunde realităţii de altfel, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 281/M din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă până la data de 24.09.2007, iar după încetarea raporturilor de muncă prin demisie, intimata nu i-a restituit carnetul de muncă nici până la data formulării recursului, deşi avea această obligaţie, în calitate de angajator, conform art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 130/1999 iar în lipsa carnetului de muncă reclamanta nu a putut încheia un nou raport de muncă cu un alt angajator. În acest caz sunt întrunite toate condiţiile răspunderii patrimoniale a societăţii intimate în sensul că reclamanta a făcut dovada faptei imputabile societăţii, a prejudiciului suferit, precum şi a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs privind plata de daune morale curtea reţine că obligarea pârâtei la plata de daune materiale de 1000 Ron constituie reparaţie suficientă pentru prejudiciul suferit iar, pe de altă parte, prin probele administrate în cauză nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la existenţa unor prejudicii morale din partea reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 286/M din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că reclamantul precum şi alţi angajaţi ai societăţii au purtat tratative cu privire la angajarea acestora, perioada de probă, salariu, etc cu numitul I.H. Faptul că acesta din urmă este soţul reprezentantei societăţii şi nu simplu angajat al acesteia nu are relevanţă în soluţionarea cauzei câtă vreme s-a făcut dovada de necontestat a faptului că reclamantul a prestat muncă în folosul societăţii pârâte. De asemenea, martorii audiaţi au relevat şi salariul negociat cu „reprezentantul firmei” astfel încât soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi de bazează pe o corectă interpretare a probelor administrate şi a normelor legale incidente în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 249/M din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi.
Hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul nr. 1921/2005 al Ministrului Justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
În ceea ce priveşte critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 RON sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
Motivul de recurs prin care se solicită a se stabili că sumele la care este obligată pârâta sunt sume brute este admisibil în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., raportat la 294 alin. (1), teza a II-a şi 316 C. proc. civ.
Este însă întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiţiei, care profită şi celorlalţi pârâţi în baza principiului coparticipării procesuale, prin care se arată că în mod greşit s-au acordat aceste daune (reactualizare şi dobânzi legale) din 1.01.2005 deşi Ordinul cu caracter discriminator este din 15.01.2005.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 225/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. VI din 2007 a admis recursul în interesul legii şi, pentru eliminarea oricărei discriminări a stabilit că drepturile salariale prevăzute de O.U.G. nr. 177/2002, O.U.G. nr. 43/2002, O.U.G. nr. 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraţilor.
Prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice se prevede că Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, al legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituţii care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 231/R din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă, o perioadă mai lungă de timp, iar unitatea angajatoare a refuzat plata ultimului concediu medical, motivat de faptul că nu a fost înştiinţată în termenul legal. În criticile de recurs se arată că termenul prevăzut de dispoziţiile Ordinului nr. 233/14.03.2003, stabilesc cu caracter imperativ, obligativitatea angajatului de a anunţa situaţia de incapacitate de muncă în care se află. Textul nu prevede însă şi sancţiunea neplăţii indemnizaţiei de concediu medical, astfel că refuzul angajatorului de a nu plăti concediul medical este abuzivă, şi arbitrară.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 220/M din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanţii nu au beneficiat şi nu beneficiază nici în prezent de drepturile salariale solicitate, neexistând un act normativ care să prevadă acordarea sporului de confidenţialitate categoriei magistraţilor. Este adevărat că acest spor a fost recunoscut prin lege unor categorii de funcţionari publici, dar aceste dispoziţii legale nu pot fi extinse şi la categoria magistraţilor câtă vreme acest lucru nu este prevăzut expres în actul normativ respectiv (Legea nr. 444/2006).
Nu poate fi reţinută nici discriminarea faţă de aceste categorii de funcţionari publici care beneficiază de acest spor deoarece cele două categorii de subiecte nu se află în situaţii comparabile, respectiv prestează activităţi diferite şi beneficiază de legi de salarizare diferite. De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiţia situaţiei comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 215/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi cât şi faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de calitatea reclamantului P.U., judecător la Tribunalul Braşov.
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 214/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de natura juridică a raportului de drept dedus judecăţii, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut competenţa materială în soluţionarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat – Litigii de Muncă din cadrul Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Public, nici această excepţie nu poate fi primită, întrucât între părţi există raporturi juridice de muncă, astfel că acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât îşi găseşte justificare, În ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii urmează ca instanţa să analizeze fondul cauzei.
În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 aşa cum a fost modificată completată şi aprobată prin Legea nr. 27/2007, întrucât hotărârea 15/23.01.2006 a CNCD prin care s-a constatat existenţa unei discriminări indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu vechime între 0-3 ani, vizează numai categoria magistraţilor judecători şi nu procurori. Pentru toate aceste considerente instanţa, apreciază că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamanţilor, aceştia funcţionând în cadrul Parchetelor.
Având în vedere că pretenţiile principale sunt neîntemeiate, orice pretenţie subsecventă are acelaşi regim juridic, deci şi pretenţiile privitoare la acordarea reactualizării cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale vor fi respinse.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Curtea apreciază că faţă de calitatea de chemat în garanţie şi faţă de aprecierea ca neîntemeiate a pretenţiilor din cadrul raportului juridic obligaţional principal, chemarea în garanţie nu poate fi admisă
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 205/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile din cadrul recursurilor privitoare la fondul cauzei nu sunt întemeiate. Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000.
Este întemeiată şi critica din recursul declarat de Curtea de Apel Braşov, cu privire la precizarea sumelor în sensul că aceste sume sunt brute şi nu nete. Motivul de recurs prin care se solicită a se stabili că sumele la care este obligată pârâta sunt sume brute este admisibil în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., raportat la 294 alin. (1), teza a II-a şi 316 C. proc. civ. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
În ceea ce priveşte critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
Într-adevăr discriminarea constatată izvorăşte din Ordinul nr. 1921/15.12.2005 şi raportat la această dată, instanţa de fond trebuia să acorde reactualizările şi dobânzile legale, pentru o perioadă anterioară datei de 15.12.2005 aceste daune nu se justifică.
În ceea ce priveşte criticile din recursul Tribunalului, instanţa de recurs reţine că nu era necesar ca reclamantul să facă dovada existenţei prejudiciului, întrucât în mod evident a fost prejudiciat cu sumele de bani pe care colegii cu vechime în muncă mai mică decât acesta, au fost stimulaţi cu prima de 1700 RON.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, trebuie observat că această parte a fost obligată numai să pună la dispoziţie fondurile necesare asigurării plăţilor respective, sens în care în temeiul atribuţiilor pe care le are legate de propunerile de proiecte bugetare, poate fi obligată să aibă în vedere efectuarea unor astfel de plăţi.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 203/M din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a respins în mod corect, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât în temeiul principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, reclamanţii îşi formulează cererea de chemare în judecată, conform voinţei şi înţelegerii fiecăruia. În mod corect a fost respinsă şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, tocmai pentru faptul că, aşa cum am arătat mai sus, nu ne aflăm în faţa unei contestaţii împotriva ordinului de încadrare, emis de Ministrul Justiţiei.
În realitate, reclamanţii contestă în mod disimulat încadrarea şi solicită aplicarea unui alt coeficient de multiplicare, pe care însă nu l-au contestat la momentul respectiv, după procedura instituită în dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002. Mai mult chiar reclamanţii au acceptat încadrarea cu coeficientul de multiplicare respectiv, prin faptul că au consimţit la schimbarea locului de muncă de la colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi la Tribunalul Braşov, sens în care s-a şi emis decretul prezidenţial de numire în funcţie. Prin urmare cererea reclamanţilor nu are niciun suport legal, întrucât nu au fost încadraţi niciodată în cadrul Tribunalului Braşov, cu salariu aferent Curţii de Apel. De altfel nici nu ar fi posibil acest lucru pentru că altfel s-ar fi creat discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de magistraţi.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 202/M din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea că „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”. Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, ordonanţă ce a fost aprobată prin Legea nr. 383/2001. În consecinţă, prin acordarea unor drepturi abrogate şi neprevăzute în niciun act normativ în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.
În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluţionarea excepţiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea şi împărtăşind argumentele juridice ale instanţei de fond avute în vedere la soluţionarea excepţiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenţilor drept pentru care vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei de fond cu privire la soluţionarea excepţiilor.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 178/M din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea că „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar”. Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art. I punctul 42 din O.G. nr. 83/2000, ordonanţă ce a fost aprobată prin Legea nr. 334/6.07.2001. În consecinţă, prin acordarea unor drepturi abrogate şi neprevăzute în niciun act normativ în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ.
În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluţionarea excepţiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea şi împărtăşind argumentele juridice ale instanţei de fond avute în vedere la soluţionarea excepţiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenţilor drept pentru care vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei de fond cu privire la soluţionarea excepţiilor.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 155/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la primul motiv de recurs, curtea apreciază că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală pasivă deoarece potrivit art. 4 pct. X din H.G. nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea acestui minister, are atribuţii privind „fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie a instituţiilor aflate în subordine”.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în speţă, cursul prescripţiei pentru plata primelor de vacanţă a început să curgă de la data încetării cauzei de suspendare a plăţii, respectiv de la data de 5.02.2007 când au fost abrogate dispoziţiile corespunzătoare Legii nr. 50/2006 prin O.G. nr. 8/2007.
Astfel cum se reţine şi prin considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale O.U.G. nr. 177/2002 a înlăturat dreptul la prima de vacanţă începând cu data de 1.01.2003 numai pentru magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, iar nu şi pentru personalul auxiliar de specialitate, în privinţa căruia dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate abia la data de 5.02.2007, odată cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 8/2007. În consecinţă, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de prime de vacanţă pe toată perioada în care legea a prevăzut acest drept care a fost suspendat doar până la data de 1.01.2007, ulterior acestei date nemaiexistând nicio cauză de suspendare pentru plata drepturilor legale.
În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, suma de 250 lei este alcătuită din onorariul expertului care a efectuat expertiza ce a stat la baza calculării drepturilor băneşti, iar nu din taxa de timbru astfel încât în mod corect instanţa de fond a obligat pe pârâţi la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă conform art. 274 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 168/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând recursul formulat de MEF prin DGFP B instanţa constată că nu este întemeiat. Pârâtul MEF justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea nr. 500/2002.
Cu privire la recursul M.P. – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. –, instanţa constată că nu este întemeiat. Normele de competenţă materială nu au fost încălcate. În speţă acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă, drepturile pretinse de reclamanţi izvorând din constatarea unei situaţii discriminatorie în legătură cu munca prestată.
În ceea ce priveşte legalitatea sentinţei faţă de criticile formulate de recurent cu privire la soluţionarea în fond a cauzei, instanţa, cu opinie majoritară constată că nu sunt întemeiate. Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul (...) arată că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti recunoscând pe criterii de discriminare – drepturi salariale în favoarea magistraţilor, fără suport legal. Este atributul instanţelor de judecată potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 să soluţioneze cererile pentru acordarea de drepturi şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD.
Cu privire la motivele de recurs invocate de pârâţi prin care se critică acordarea dobânzii legale pentru sumele care reprezintă debitul principal pretins la care s-a adăugat şi reactualizarea cu indicele de inflaţie, instanţa constată că nu sunt întemeiate. Practica şi doctrina au permis cumulului de dobânzi legale cu despăgubirile. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanţa constată că în materia obligaţiilor extracontractuale cum este cazul în speţă părţile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.
Critica recurentului M.P. că plata sumei reactualizate cu indicele de inflaţie reprezintă o obligaţie imposibilă întrucât nu există prevedere legală care să reglementeze materia actualizării sumelor şi nu are la dispoziţie surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, nu poate fi acceptată, atâta timp cât această obligaţie are reglementare în Codul civil.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 143/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la recursul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ –, instanţa reţine că nu este întemeiat. Criticile care privesc atât soluţionarea excepţiilor peremtorii cât şi soluţionarea fondului sunt nefondate. Prima instanţă nu a încălcat regulile de competenţă materială în soluţionarea cauzei întrucât textul de lege invocat de recurentă nu îşi are aplicabilitatea în speţa dedusă judecăţii.
Prin Decizia XXXVI a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, pronunţată în şedinţa din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000 şi art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţă cu privire la reactualizarea sumelor recunoscute cu titlu de spor de vechime, instanţa de recurs constată critica recurentului nefondată. Această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ.
Faptul că instanţa de fond a omis a dispune admiterea cererii de chemare în garanţie echivalează cu necercetarea în fond a acestei cereri, care în baza art. 312 alin. (3) raportat la art. 312 alin. 4 C. proc. civ. atrage casarea parţială a sentinţei de fond şi rejudecarea pricinii sub acest aspect.
Obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor de a aloca pârâţilor 1 şi 2 sumele necesare achitării drepturilor salariale stabilite prin sentinţa de fond este legală, drept pentru care instanţa va admite în parte recursul Ministerului Public şi judecând cererea de chemare în garanţie în fond după casarea parţială o va admite.
Motivele invocate de recurentul Ministerul Public, în sensul că acest pârât nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată cu destinaţia „reactualizări” nu poate fi acceptată întrucât nu este invocată nicio astfel de situaţie legală, exoneratoare de plata actualizărilor.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa reţine că este neîntemeiat. A fost soluţionată corect excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar în ceea ce priveşte calitatea de ordonator de credite, instanţa apreciază că în mod corect a fost chemat în judecată şi pârâtul Tribunalul Prahova alături de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 63/M din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie deoarece pretenţiile solicitate prin acţiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care îşi au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă şi au un caracter periodic cu scadenţă anuală. Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispoziţiile art. 166 alin. (1) şi art. 283 lit c) Codul Muncii.
Nu este fondat nici cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia primele de paşti şi de crăciun au fost introduse în salariul de bază din 2003. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond voinţa părţilor a fost clar exprimată cu ocazia negocierilor pe anul 2003 când la alin. (2) al art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă s-a prevăzut că „ în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) au fost introduse în salarul de bază al fiecărui salariat.”
Cel de al treilea motiv de recurs este fondat doar în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor. Recurenta a depus adeverinţa nr. 5190/4.09.2007 din care rezultă care au fost salariile de bază medii pe E. în lunile anterioare acordării drepturilor solicitate pentru a face dovada că pretenţiile reclamantei trebuie raportate la dispoziţiile art. 168 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă care prevăd că valoarea primelor solicitate se calculează în funcţie de salariul de bază mediu.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 52/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior (Decizia nr. 511/2006 a Curţii Constituţionale). În ceea ce priveşte obligarea pentru viitor a unităţii recurente la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu, aceasta trebuie privită ca o obligaţie de „a da” pe care unitatea angajatoare trebuie să o respecte, în măsura în care între părţi există raporturi contractuale de muncă.
În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 1 din C. proc. civ., înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în acte adiţionale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nicio altă dovadă contrară nefiind făcută.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, critica este nefondată, întrucât obiectul acţiunii dedus judecăţii îl reprezintă, plata unei sume de bani, echivalentă unui drept şi nu încheierea sau executarea unei clauze contractuale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 67 şi 73 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 51/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru exercitarea unei acţiuni civile trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care condiţia ca interesul acţiunii să fie născut şi actual. Prin urmare, prin acţiune nu se pot solicita şi nu se pot acorda pretenţii nenăscute, viitoare. Mai mult decât atât, între reclamantă şi pârâtă a intervenit actul adiţional nr. 21/5.05.2006 la contractul individual de muncă al reclamantei prin care se stipulează în mod expres că „salariul negociat include sporul de vechime”. Acest act adiţional produce efecte între părţile contractante de la data semnării chiar dacă nu a fost înregistrat la Direcţia de Muncă Teritorială, neînregistrarea putând fi invocată doar de către terţi.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 44/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior.(decizia 511/2006 a Curţii Constituţionale). Nu există nicio dovadă pertinentă că acest spor, pentru perioada pretinsă de reclamantă a fost inclus în salariu. Chiar dacă va fi acceptat C.C.M. la nivel de unitate din 2001 ca început de dovadă scrisă, nu mai există nicio altă probă cu care să fi coroborat şi să producă efecte în sensul celor dorite de recurentă.
În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., sentinţa pronunţată este rezultatul aprecierii tuturor probelor administrate în cauză. Înscrisul despre care face vorbire recurenta în recurs respectiv procesul verbal de control 15359/2005 emis de ITM T a fost analizat de instanţa de fond şi nu este relevant deoarece nu o priveşte pe intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 48/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile referitoare la necompetenţa materială a instanţei de judecată formulate de recurentul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., sunt nefondate şi în consecinţă vor fi respinse. Prima instanţă nu a încălcat regulile de competenţă materială în soluţionarea cauzei întrucât textul de lege invocat de recurentă nu îşi are aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, trebuie menţionat faptul că prin decizia nr. XXXVI a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în şedinţa din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000, şi art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că, judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Referitor la critica ce priveşte cererea de chemare în garanţie, trebuie observat că din modul de redactare al cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata drepturilor băneşti solicitate. Or, în litigiile de muncă nu poate fi vorba de obligaţia solidară a pârâţilor, la plata unor drepturi salariale, decât dacă este prevăzut expres acest lucru, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la actualizarea sumelor de bani cu indicele de inflaţie, nici această critică nu poate fi primită, întrucât, fiind vorba de o plată efectuată cu întârziere, urmare căreia reclamanţii au suferit un prejudiciu real ca urmare a devalorizării acestora prin efectul inflaţiei, aşa cum dispune art. 161 alin. (4) salariatul are dreptul la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs.
Referitor la recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa apreciază că nici acesta nu este întemeiat. Criticile formulate se axează în principal pe calitatea procesuală a cestei părţi ca urmare a faptului că nu a avut în competenţă atribuţii de angajare, şi nici de stabilire a drepturilor salariale. Lipsa de atribuţii în stabilirea drepturilor salariale precum şi plata acestora, nu o exonerează pe recurentă la plata drepturilor salariale restante, atâta timp cât indemnizaţia lunară a reclamanţilor este plătită de această recurentă.
În ceea ce priveşte critica legată de plata drepturilor băneşti, pentru trei dintre reclamanţi, de către D.I.I.C.O.T., motivat de faptul că aceştia s-au transferat, în lipsa unor dovezi care să confirme acest lucru, şi în lipsa unor date concrete din care să rezulte în mod expres datele la care s-a realizat transferul pentru fiecare în parte, instanţa urmează să respingă şi această critică.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 30/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 – privind finanţele publice – se prevede că Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează activ de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituţii care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, curte reţine că problema de drept ce stă la baza pretenţiilor din acţiune a fost dezlegată prin decizia nr. 36/2007, pronunţată de Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii iar potrivit art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanţe.
Faptul că în recurs pârâta a depus un nou calcul cu o sumă mai mică (31386 lei) nu a fost în niciun fel justificat, prin motivele de recurs formulate de această parte neprecizându-se în niciun fel cauza care a determinat diferenţa dintre cele două înscrisuri.
Referitor la recursul reclamantei, Curtea reţine că acesta este întemeiat deoarece pârâta Curtea de Apel Braşov a recunoscut pretenţiile reclamantei cu mult după prima zi de înfăţişare, astfel încât cheltuielile de judecată constând în onorariul expertului se impuneau a fi acordate la cererea reclamantei.
În ceea ce priveşte petitul în recunoaşterea perioadei lucrate în funcţia de jurisconsult (12.09.1985-15.07.1991), curte reţine că acesta va fi admis întrucât cu privire la acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 în vigoare la data solicitării. Această recunoaştere, într-adevăr, nu are nicio influenţă asupra drepturilor salariale ale reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 20/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice se prevede că Ministerul Economiei şi Finanţelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituţii care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, Curtea reţine că problema de drept ce stă la baza pretenţiilor din acţiune a fost dezlegată prin decizia nr. 36/2007 pronunţată de Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, iar potrivit art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanţe.
Referitor la motivul de recurs invocat de către Ministerul Justiţiei, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligaţiilor băneşti sau contractuale, creditorul este îndreptăţit să solicite repararea prejudiciului suferit prin obligarea debitului la plata de daune interese. În plus, creditorul poate solicita şi dobânda legală în condiţiile art. 1088 C. civ., dobândă care se poate cumula cu actualizarea creanţei întrucât reprezintă beneficiul de care a fost lipsit creditorul.
Referitor la excepţie invocată de Curtea de Apel Braşov, se reţine că perioada în care această instituţie nu a fost ordonator secundar de credite nu are nicio relevanţă în aprecierea calităţii procesuale pasive a acestei pârâte. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii iar, în speţă, calitatea procesuală pasivă aparţine tuturor celor faţă de care se poate realiza interesul dedus judecăţii. În acest sens, în mod corect instanţa de fond a obligat în solidar pe cei trei pârâţi la plata drepturilor solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 28/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele de recurs invocate de către pârâţi au la bază o înţelegere eronată a obiectului acţiunii deduse judecăţii. Pretenţiile din acţiune nu constituie drepturi salariale cuvenite şi neacordate ci reprezintă despăgubiri dintr-o discriminare, iar raportarea la drepturile salariale se realizează doar în scopul cuantificării prejudiciului suferit şi care este echivalent, în speţă, cu sumele de bani pe care reclamanţii le-ar fi încasat în lipsa normelor legale discriminatorii. Iată deci, că prejudiciul este determinabil şi a devenit cert prin indicarea concretă a sumei de către angajator, sumă ce nu a fost constatată de către niciuna dintre părţi.
Nici motivele de recurs invocate de către Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P B nu sunt fondate deoarece, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 alin. F din Legea nr. 500/2002.
Critica legată de prescripţia dreptului material la acţiune, nu poate fi primită, pentru faptul că termenul general de prescripţie curge de la data pronunţării hotărârii nr. 185/2005 a CNCD, iar acţiunea a fost introdusă cu respectarea acestui termen. Prin urmare instanţa nu poate admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând reactualizarea sumelor, Curtea reţine că această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă. Dobânda legală prevăzută de art. 1088 C. civ. poate fi solicitată în plus faţă de prejudiciul real ca urmare a neplăţii la timp a sumelor solicitate, reprezentând în realitate daune interese.
Referitor la criticile care vizează fondul cauzei, critici reluate în toate recursurile, trebuie menţionat faptul că Î.C.C.J., s-a pronunţat printr-o decizie în interesul legii în sensul că magistraţii beneficiază de sporurile în discuţie, pentru a fi înlăturate astefel, eventualele inechităţi dintre aceştia.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 27/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la motivul de recurs privind calitatea procesuală a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Curtea apreciază că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitatea procesuală pasivă deoarece potrivit art. 4 pct. X din H.G. nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea acestui minister, are atribuţii privind „fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituţiilor aflate în subordine”.
Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de prime de vacanţă pe toată perioada în care Legea a prevăzut acest drept care a fost suspendat doar până la data de 1.01.2007, ulterior acestei date nemaiexistând nicio cauză de suspendare pentru plata drepturilor legale.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei Curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a respins această excepţiei deoarece pe toată perioada suspendării plăţii acestor drepturi prin legile bugetare anuale cursul prescripţiei nu a început. Într-adevăr, potrivit art. 7 din D. nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune ori, în speţă, dreptul de acţiune s-a născut doar după încetarea cauzei de suspendare a plăţii drepturilor solicitate prin legile bugetare anuale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive Curtea reţine că atât Ministerul Justiţiei cât şi Curtea de Apel Braşov au calitate procesuală pasivă în calitate de ordonatori principali de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 33/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de prime de vacanţă pe toată perioada în care legea a prevăzut acest drept care a fost suspendat doar până la data de 1.01.2007, ulterior acestei date nemaiexistând nicio cauză de suspendare pentru plata drepturilor legale.
Referitor la motivul de recurs privind calitatea procesuală a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Curtea apreciază că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitatea procesuală pasivă deoarece potrivit art. 4 pct. X din H.G. nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea acestui minister, are atribuţii privind „fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituţiilor aflate în subordine”.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei Curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a respins această excepţiei deoarece pe toată perioada suspendării plăţii acestor drepturi prin legile bugetare anuale cursul prescripţiei nu a început. Într-adevăr, potrivit art. 7 din D.167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune ori, în speţă, dreptul de acţiune s-a născut doar după încetarea cauzei de suspendare a plăţii drepturilor solicitate prin legile bugetare anuale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive Curtea reţine că atât Ministerul Justiţiei cât şi Curtea de Apel Braşov au calitate procesuală pasivă în calitate de ordonatori principali de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 35/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a respins această excepţie deoarece pretenţiile solicitate prin acţiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care îşi au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă şi au un caracter periodic cu scadenţă anuală. Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispoziţiile art. 166 alin. (1) şi art. 283 lit. c) Codul Muncii.
Nu este fondat nici cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia primele de paşti şi de crăciun au fost introduse în salariul de bază din 2003. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond voinţa părţilor a fost clar exprimată cu ocazia negocierilor pe anul 2003 când la alin. (2) al art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă s-a prevăzut că „ în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) au fost introduse în salarul de bază al fiecărui salariat” Doar în situaţia în care o clauză contractuală este susceptibilă de mai multe interpretări este necesar să se apeleze la regulile de interpretare logico-juridice, însă clauza menţionată mai sus este clară, iar interpretarea dată de comisia paritară a intimatei în cursul soluţionării prezentelor litigii reprezintă o adăugare la voinţa părţilor.
Cel de al treilea motiv de recurs nu este fondat. Recurenta a depus adeverinţa nr. 5190/4.09.2007 din care rezultă care au fost salariile de bază medii pe E. în lunile anterioare acordării drepturilor solicitate pentru a face dovada că pretenţiile reclamantei trebuie raportate la dispoziţiile art. 168 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă care prevăd că valoarea primelor solicitate se calculează în funcţie de salariul de bază mediu. Instanţa de fond în mod corect a avut în vedere chiar veniturile menţionate la art. 168 alin. (1) din Codul Muncii; neacordându-se sume concrete, acestea urmând a fi calculate cu ocazia executării socotirii la valorile indicate în cuprinsul adeverinţei 5190/2007.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 40/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La data pronunţării sentinţei atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia VI/15.01.2007 devenită obligatorie, prin care s-a stabilit aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 177/2002. privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004, în sensul acordării drepturilor salariale prevăzute de aceste texte de lege către toţi magistraţii. În consecinţă, fiind vorba de acordarea drepturilor salariale constând în sumele rezultate din aplicarea nediscriminatorie a sporurilor de 30%-40% pentru toţi magistraţii, este obligatoriu a accepta că, faţă de decizia de recurs în interesul legii, soluţia instanţei de fond este corectă.
În ceea ce priveşte criticile recursului Ministerului Justiţiei cu privire la termenul de prescripţie în exercitarea dreptului material la acţiune, se reţine că data de la care curge termenul de 3 ani pentru promovarea acestei acţiuni este data la care reclamanta a luat la cunoştinţă de săvârşirea discriminării, iar în speţă această dată este data la care s-a pronunţat Hotărârea nr. 185/2005 de către CNCD. Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată în noiembrie 2006, instanţa corect a respins excepţia prescrierii dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Finanţelor Publice prin DGFP, instanţa constată că nu este fondat deoarece, acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea nr. 500/2002.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 29/M din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză în mod corect instanţa de fond a apreciat că este aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, acesta constituind izvor de drept la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, indiferent dacă părţile acestora s-au asociat ori afiliat la organizaţii la nivel superior (decizia 511/2006 a Curţii Constituţionale). În ceea ce priveşte obligarea pentru viitor a unităţii recurente la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul prezentului litigiu, aceasta trebuie privită ca o obligaţie de „a da” pe care unitatea angajatoare trebuie să o respecte, în măsura în care între părţi există raporturi contractuale de muncă.
Înscrisurile despre care face vorbire recurenta în recurs nu sunt relevante, fiind anterioare adresei 559/24.01.2006 emisă tot de ITM T din care rezultă că recurenta nu are stipulat în contractul individual de muncă sporul de vechime separat şi nici în acte adiţionale la contract, rezultând astfel că salariul este negociat fără spor de vechime, nicio altă dovadă contrară nefiind făcută.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, critica este nefondată, întrucât obiectul acţiunii dedus judecăţii îl reprezintă, plata unei sume de bani, echivalentă unui drept şi nu încheierea sau executarea unei clauze contractuale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 67 şi 73 din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 15/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă fără a cerceta excepţiile invocate şi fondul dreptului dedus judecăţii. Această soluţie încalcă dreptul reclamantei la liberul acces la justiţie, drept garantat de Constituţia României art. 21 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acelaşi timp necercetarea fondului determină imposibilitatea controlului judiciar în recurs cu privire la acţiunea introductivă de instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin decizia XXXVI a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în şedinţa din 7 mai 2007, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000 şi art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României, beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte critica din recurs cu privire la posibilitatea reactualizării pretenţiilor, instanţa reţine că este nefondată. Această actualizare nu constituie daune interese în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei în sensul art. 1073 C. civ. întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Finanţelor Publice prin DGFP, instanţa constată că nu este fondat deoarece, acest minister execută dispoziţiile legii bugetare şi îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum şi a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea nr. 500/2002.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 7/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a dispus instanţa de fond acordarea prime de vacanţă pentru anii 2004-2005, însă se impunea pentru acelaşi raţionament juridic, acordarea şi pentru anul 2006, toate cele trei recurente fiind angajatele Tribunalului Covasna, ca grefier şi pe perioada anului 2006. Prin Legea bugetului pentru anul 2007, nr. 486/27 decembrie 2006, nu se mai prevede suspendarea plăţii drepturilor băneşti privind primele de vacanţă, astfel încât, încetând orice cauză de suspendare, se impune plata acestor drepturi.
Din data de 1.01.2007, încetând suspendarea, se naşte şi dreptul material la acţiune, pentru pretenţiile constând în primele de vacanţă aferente întregii perioade vizată de reclamanţi, 2001-2005, şi, drept consecinţă, acţiunea reclamanţilor nu poate fi respinsă ca efect al excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte motivul de recurs, prin care se susţine lipsa calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel, pe considerentul că, pentru o perioadă de timp pentru care reclamanţii ridică pretenţii, nu avea calitatea de ordonator de credite, Curtea constată că această problemă ţine de executarea sentinţei, acest pârât fiind obligat, alături de ceilalţi pârâţi, calitatea procesuală pasivă stabilindu-se faţă de obiectul cererii, de raportul juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte critica din recurs a Ministerului Finaţelor Publice, cu privire la posibilitatea reactualizării pretenţiilor, instanţa reţine că este nefondată. Această actualizare nu constituie daune interese, în sensul art. 1088 C. civ., ci reprezintă o îndeplinire exactă a obligaţiei, în sensul art. 1073 C. civ., întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflaţie, asigură creditorului încasarea unei sume echivalente cu cea de la data când era exigibilă.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa de fond nu a dispus obligarea acestui pârât în solidar cu ordinatorii de credite Ministerul Justiţiei, Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, la plata diferenţelor de drepturi, constând în sporul de vechime, ci, conform dispozitivului hotărârii, acest pârât are o obligaţie de rezultat, aceea de a vira fondurile de bani necesare achitării diferenţelor de drepturi de natură salarială.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru cauze Cu minori şi de familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conformO.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9868 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că intimata pârâtă şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9807 bis din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9809 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată temeinicia criticilor privitoare la ignorarea raportului de expertiză efectuat în cauză de I.H., expertul răspunzând punctual, tuturor obiectivelor formulate de părţi şi încuviinţate de către instanţă. Astfel, rezultă că prejudiciul total creat în patrimoniul recurentei-angajatoare constă atât în lipsa în gestiune, găsită la inventarul din luna aprilie 2007, cât şi din lipsa găsită la inventarul General, efectuat două săptămâni mai târziu, precum şi din adaosul comercial – neaplicat la marfa cu care angajatorul sa – aprovizionat şi găsită lipsă din gestiune- precum şi din diferenţa de sconturi. În consecinţă, cuantumul real al prejudiciului produs recurentei-reclamante este cel de 125.273, 72 lei, calculat de expertul I.H., iar nu cel reţinut eronat de instanţa de fond.
Cât priveşte ceilalţi pârâţi, cu excepţia lui U.D., instaţa constată că aceştia nu au raporturi de muncă stabilite cu reclamanta, astfel că sunt lipsiţi de calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9901 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, soluţia adoptată de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută cât şi dispoziţiile legale cărora li s-a dat eficienţă juridică este temeinică şi legală. Se solicită un beneficiul nerealizat, cu totul potenţial, faţă de activitatea desfăşurată de către reclamant în punctul de lucru. De asemenea se apreciază că soluţia adoptată asupra daunelor morale solicitate este temeinică şi legală, este greu de acceptat ca prin comportamentul pârâtei, de gestionare defectuoasă a materialelor date într-un punct de lucru, unitatea reclamantă având mai multe puncte de lucru este prejudiciată imaginea firmei.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat recurs şi pârâta, care însă în condiţiile în care acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, în temeiul art. 306 C. proc. civ. urmează a fi constatat nul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9940 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul art. 270 Codul Muncii, se putea angaja răspunderea patrimonială a pârâtului în condiţiile în care nu ar fi făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că a achitat contravaloarea reparaţiilor autoturismului proprietatea reclamantei. Întrucât pârâtul a făcut această dovadă, în mod corect prima instanţă a considerat că nu se mai impune a se angaja răspunderea patrimonială a acestuia, angajamentul de plată încheiat fiind irelevant, în condiţiile în care contravaloarea reparaţiilor a fost achitată de către intimat ulterior încheierii acestuia.
În mod corect prima instanţă a soluţionat şi celelalte două capete de cerere. Astfel, clauza privind obligaţia salariatului de a lucra în firmă pe o perioadă de cel puţin 2 ani, în caz contrar, aplicarea unei sancţiuni pecuniare, este o clauză nulă deoarece ar echivala cu o îngrădire a dreptului la muncă al intimatului şi ar fi încălcat dreptul acestuia de a demisiona cu consecinţa încetării contractului individual de muncă [art. 3 alin. (3), art. 79 Codul muncii]. Clauza menţionată în actul adiţional la contractul individual de muncă, referitoare la obligaţia intimatului de a suporta contravaloarea zilelor de nefolosire a mijlocului auto în caz de accident, în valoare de 100 euro/zi, este de asemenea nulă şi nu produce efecte juridice.
Susţinerea recurentei privind provenienţa sumei de bani cu care intimatul a achitat contravaloarea reparaţiilor autoturismului, excede prezentului cadru procesual, putând face obiectul unei acţiuni separate pe calea dreptului comun.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9712 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza reclamanta nu a facut dovada existentei prejudiciului, ca element al raspunderii patrimoniale, ceea ce este de natura sa atraga incidenta cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9642 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Toate apărările şi susţinerile privind condiţiile de congelare şi refrigerare, dar şi constatările instanţei de fond în acelaşi sens, că recurenta nu a făcut dovada condiţiilor de depozitare a cărnii, nu au relevanţă deoarece motivul scoaterii din gestiune şi casării a fost numai expirarea termenului de valabilitate, iar necunoaşterea termenului de valabilitate nu-i absolvă de răspunderea disciplinară în raport de prev. art. 25 din Legea nr. 22/1969 şi atribuţiile precizate în fişa postului. Recurenta reclamantă a motivat decizia de sancţionare pe aceste abateri de a nu fi fost respectat termenul de valabilitate şi aceste constatări rezultă şi din cercetarea disciplinară în concluzii, propunerile vizând şi alte persoane, tocmai în aplicarea Legii nr. 22/1969, însă greşit instanţa de fond a analizat abaterile pentru care a fost aplicată sancţiunea, cu referire la condiţiile de depozitare frigorifică, apreciind că aceste condiţii sunt în sarcina recurentei reclamante, aceste considerente nefiind incidente cauzei de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9396 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În cauză sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale şi anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei. Raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant efectuat la instanţa de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9556 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât fostul salariat a încasat de la angajator o sumă nedatorată în sensul dispoziţiilor art. 272 alin. (1) Codul Muncii, în mod corect prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, a admis cererea reclamantei, dispunând recuperarea acestei sume de 2.211 lei. În acelaşi timp, temeiul de drept, respectiv dispoziţiile art. 270 Codul Muncii, în baza căruia Tribunalul Gorj şi-a întemeiat hotărârea, este corect, fiind vorba de o răspundere patrimonială a pârâtului, referitoare la o perioadă în care acesta era angajatul intimatei, neavând relevanţă faptul că la data introducerii cererii în instanţă sau că la data pronunţării acesteia, recurentul avea calitatea de pensionar.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9488 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9434 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Gorj a reţinut că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul muncii şi nu alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât depăşirea consumului de motorină s-a datorat riscului normal al serviciului, combustibilul consumat în plus faţă de consumul standard datorându-se vechimii locomotivelor, acestea având durata de viaţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9440 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond trebuia să lămurească situaţia de fapt, faţă de actele de control încheiate de către Ocolul Silvic E., şi faţă de faptul că în cantonul aflat în gestiunea intimatului s-a înregistrat un prejudiciu foarte mare, ca urmare a tăierii de arbori în delict şi nejustificaţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9361 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevăd că „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţată de instanţa de fond”, iar dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9354 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa în mod greşit a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu. Astfel, sub acest aspect este întemeiată critica recurentului în sensul că investirea instanţei s-a efectuat cu o acţiune în despăgubiri, întemeiată pe prevederile Codului Muncii, respectiv cele privind răspunderea patrimonială (acţiune în constatare a pagubei) şi care atrage competenţa instanţei specializate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9387 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că hotătârea recurată, respectiv sentinţa nr. 102 pronunţată de Tribunalul Gorj pe data de 10 ianuarie 2008, s-a emis în lipsa reprezentantului societăţii comerciale reclamante nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care acesta a avut termen în cunoştinţă, de la data prezentării în instanţă şi până la data soluţionării dosarului.
Este adevărat faptul că pârâtul B.E. avea calitatea de gestionar, deţinând funcţia de şef Staţie E.N., iar Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie în ceea ce priveşte culpa acestora în privinţa existenţei unui prejudiciu, însă prezumţia respectivă este una simplă şi relativă ce poate fi răsturnată prin proba contrară, lucru realizat în speţă, raportul de expertiză contabilă efectuat stabilind cu claritate faptul că nu există niciun prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9262 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (4) din O.G. nr. 80/2001, precum şi anexa 2 la actul normativ menţionat, însă a avut în vedere şi prevederile art. 12 din M. (...) potrivit cu care, sunt interzise deţinerea cu orice titlu de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi sau obligaţii sau efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, constatând că au fost înregistrate în contabilitate toate operaţiunile, inclusiv cheltuielile de protocol, în baza unor documente justificative.
Cât priveşte susţinerea că expertul a stabilit prin lucrarea depusă la dosar că intimatul a încălcat legislaţia în materie, semnând documente prin care au fost ordonate la plată cheltuieli decontate pe protocol, aceasta este neîntemeiată întrucât expertul nu poate face aprecieri pe probleme de drept asupara cărora numai instanţa de judecată se poate pronunţa.
În mod corect, instanţa a reţinut şi împrejurarea că în perioada 2003-2004 au fost efectuate mai multe verificări privind administrarea şi utilizarea fondurilor precum şi privind calitatea gestiunii economico-financiare, de către Serviciul de Audit al Consiliului Judeţean D, de către Direcţia de Control Financiar a Camerei de Conturi a Judeţului D, în urma acestor verificări nefiind semnalate abateri sau nereguli în gestiunea economico-financiară a instituţiei.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert, sarcina probei incumbând acesteia, în calitate de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9152 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind lipsa rolului activ al instanţei şi aflarea adevărului, deoarece deşi au fost solicitate de părţi, atât de reclamantă cât şi de pârât, probele necesare soluţionării cauzei, la termenele din 23 mai şi 6 iunie 2007, încuviinţate de instanţă, acestea au fost administrate parţial, limitându-se doar la răspunsurile la interogatoriu.
Constatarea în cadrul cercetării penale, că emiterea unei facturi [(...)/2002] nu întruneşte elementele unei infracţiuni, nu constituie un motiv de respingere a acţiunii în răspundere patrimonială, instituită în cadrul general de art. 27 Codul Muncii, ci, aşa cum s-a precizat şi în Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, cauza trebuie cercetată în cadrul procesual civil, cu verificarea amplă a condiţiilor de antrenează această răspundere, condiţii enunţate teoretic de instanţă, existenţa prejudiciului, persoana ce l-a produs în legătură cu atribuţiunile sale şi culpa în exercitarea atribuţiunilor şi raportul de cauzalitate, elemente ce nu au fost temeinic analizate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9151 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intimata nu a încasat o sumă nedatorată pentru a fi incidente disp. art. 272 Codul muncii, aşa cum susţine recurenta, dat fiind faptul că prin disp. nr. 479/12.09.2005 intimata a fost angajată începând cu 1.01.2006 la blocul operator-secţia chirurgie I, în decizie fiind prevăzute şi sporurile pe care acum recurentul le pretinde a-i fi returnate. Din probatoriul administrat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară efectiv activitatea în condiţiile blocului operator, neavând relevanţă sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menţionat „ bloc operator” atâta timp cât spaţiul ca atare este în fiinţă, funcţionează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform O.U.G. nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare şi M. nr.125/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9142 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât prejudiciul a rămas în patrimoniul reclamantei, prin executarea sentinţei nr. 1921/25 octombrie 2007, menţionate de către intimată, urmează ca aceasta să fie obligată la plata sumei solicitate nefăcând probe certe asupra i sale de răspundere, spre deosebire de recurentă care prin actele anexate la acţiune, face dovada culpei acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9112 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond şi-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, administrând un vast material probatoriu, astfel că sub acest aspect criticile nu sunt întemeiate.
2. Cât priveşte tichetele de masă, criticile nu sunt întemeiate întrucât s-a stabilit prin expertiză că reclamantul a primit pe anumite perioade doar două tichete de masă, iar instanţa încuviinţându-i cererea a obligat unitatea pârâtă la contravaloarea diferenţei de tichete ce i s-ar fi cuvenit acestuia.
3. Referitor la funcţia pentru care a fost salarizat reclamantul şi la sportul de vechime, în mod corect instanţa de fond a stabilit incidenţa art. 37 Codul Muncii, raportul juridic dintre părţi fiind stabilit prin contractul individual de muncă, acesta putând fi negociat de părţi la data încheierii sale sau ulterior printr-un act adiţional la Contractul Individual de Muncă.
4. Critica privind cheltuielile de judecată, de asemenea nu este întemeiată întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a făcut o compensare a acestora având în vedere atât că acţiunea reclamantului a fost admisă doar în parte cât şi că s-a admis şi pretenţia pârâtei, formulată reconvenţional, să fie despăgubită cu cu valoarea reparaţiei unui E. cu gaz, calibru 9 mm. seria (...).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9584 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 3 din Regulament, sporurile pentru activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfăşoară în condiţii deosebite, acordate conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b), c) şi h) se încadrează în grupa a II-a. Sporul prevăzut de art. 13 lit. h) este prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii la art. 85 lit. h). În contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, înregistrat la Direcţia N., Solidarităţii Sociale şi Familiei M sub nr. 1829/25.04.2006, sunt menţionate sporurile şi adaosurile la salariul de bază ce se pot acorda salariaţilor Serviciului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8940 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Omisiunea instanţei de a se pronunţa şi cu privire la motivul de recurs privind acordarea tichetelor de masă şi după data de 31.12.2005 şi până în prezent, echivalează cu omisiunea de a se cerceta un motiv de recurs, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Nu vor fi acordate, aşa cum s-au solicitat prin concluziile formulate în recurs, contravaloarea tichetelor de masă până la pronunţarea prezentei decizii, deoarece în faţa primei instanţe s-a solicitat acordarea acestor drepturi „la zi” , sintagmă prin care se înţelege perioada anterioară promovării acţiunii. Nu s-a solicitat acordarea aceloraşi drepturi şi pe viitor, ori o astfel de solicitare, făcută direct în faţa instanţei de control judiciar are caracterul unei cereri noi, inadmisibilă potrivit art. 316 cu referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare recurenta poate solicita aceste drepturi, dacă ele nu sunt executate voluntar, pe calea unei acţiuni separate în care se va analiza, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, temeinicia eventualei solicitări.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8762 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Toate elementele răspunderii patrimoniale a pârâtului sunt întrunite şi, în consecinţă, reclamanta este în drept să pretindă şi să dobândească despăgubiri de la salariatul său ce i-a produs un prejudiciu cert şi determinat prin fapta sa culpabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8737 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta timp cât locul de muncă, datorită caracteristicilor sale intră în categoria celor definite de blocul operator, astfel cum este el definit în condiţiile activităţii medicale-blocul operator fiind o concentrare a mai multor săli de operaţie, din motive economice, al asigurării condiţiilor igenico-sanitare şi de asepsie-este fără îndoială că în cauză atâta timp cât vom vorbi de o sală de operaţie din cadrul unei secţii cu activităţile medicale desfăşurate în aceasta ne aflăm în faţa unui bloc operator, astfel cum este el definit de dispoziţiile ce reglementează activitatea medicală.
Rămâne obligaţia angajatorului de a-şi organiza activitatea în condiţii de rentabilitate şi în condiţiile cerute de lege pentru conturarea blocului operator cu personalitate juridică. Iar atâta timp cât aceasta nu este îndeplinită din culpa exclusivă a angajatorului, inactivitatea celui din urmă nu poate fi imputată angajatului ce lucrează în condiţii de bloc operator, şi care urmează să beneficieze de drepturile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8689 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod întemeiat că nu poate subzista teza neglijenţei celor din intimaţi în supravegherea instrumentelor frigorifice pe care le aveau în primire, în condiţiile în care defecţiunea camerei frigorifice s-a produs în timpul nopţii, interval de timp la care aceştia nu aveau acces, şi nici alte persoane, prejudiciul produs recurentei nefiind datorat acestora, fiind întemeiat pe o cauză obiectivă, respectiv cazul fortuit. Deşi aceştia au calitatea de gestionari, fiind instituită în sarcina lor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economicii, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, prezumţia răspunderii în cazul lipsei în gestiune, în cauză, în raport de probele administrate, în mod întemeiat s-a constatat că această prezumţie simplă a fost răsturnată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 270 alin. (2) şi nu ale alin. (1) C. proc. civ.
Sunt nefondate şi susţinerile recurentei referitoare la faptul că prima instanţă nu a stabilit care a fost motivul distrugerii, câtă vreme Tribunalul Dolj, în considerentele hotărârii pronunţate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, a specificat cu claritate faptul că, carnea de porc a fost incinerată din dispoziţia medicului de gardă, întrucât prezenta un miros nespecific, presupunând că a fost alterată, precum şi faptul că aspectul produsului ce a determinat distrugerea s-a datorat defecţiunii camerei frigorifice timp de aproape o J de zi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8728 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-au incalcat dispozitiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul ca sentintei recurate ii lipsesc motivele de fapt si de drept pe care s-a intemeiat solutia, ceea ce face imposibila exercitarea controlului judiciar – componenta a dreptului la aparare al partilor- si care echivaleaza cu o lipsa de solutionare pe fond a cererii de chemare în judecata cu care Tribunalul Dolj a fost investit de catre reclamant. Chiar daca s-ar admite ca solutia de respingere a actiunii a avut în vedere lipsa prejudiciului, ca element necesar pentru antrenarea raspunderii civile contractuale, data fiind referirea la procesul verbal din 11 februarie 2002, aceasta ar fi contrara prevederilor art. 315 C. proc. civ., în conformitate cu care, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8433 din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta timp cât locul de muncă, datorită caracteristicilor sale intră în categoria celor definite de blocul operator, astfel cum este el definit în condiţiile activităţii medicale, blocul operator fiind o concentrare a mai multor săli de operaţie, din motive economice, al asigurării condiţiilor igenico-sanitare şi de asepsie, este fără îndoială că în cauză atâta timp cât vom vorbi de o sală de operaţie din cadrul unei secţii cu activităţile medicale desfăşurate în aceasta ne aflăm în faţa unui bloc operator, astfel cum este el definit de dispoziţiile ce reglementează activitatea medicală. Rămâne obligaţia angajatorului de a-şi organiza activitatea în condiţii de rentabilitate şi în condiţiile cerute de lege pentru conturarea blocului operator cu personalitate juridică. Iar atâta timp cât aceasta nu este îndeplinită din culpa exclusivă a angajatorului, inactivitatea celui din urmă nu poate fi imputată angajatului ce lucrează în condiţii de bloc operator, şi care urmează să beneficieze de drepturile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8325 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de considerentele arătate mai sus, se constată că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 271 Codul Muncii, de răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, şi anume calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Întrucât prejudiciul a fost produs atât de intimat cât şi de către alţi patru electricieni-angajaţi ai recurentei, răspunderea acestuia se stabileşte proporţional cu vina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8526 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 271 Codul Muncii, de răspundere patrimonială a salariatului faţă de angajator, şi anume calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Întrucât prejudiciul a fost produs atât de intimat cât şi de către alţi patru electricieni-angajaţi ai recurentei, răspunderea acestuia se stabileşte proporţional cu vina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8527 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se impune suplimentarea probatoriului cu proba cu martori, pentru a se verifica dacă intimatul reclamant a desfăşurat activitatea de pază pe timpul nopţii, şi de asemenea dacă, acesta a desfăşurat activităţi în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale. Din copiile foilor colective de prezenţă şi a statelor de plată a salariilor reiese că reclamantul nu figurează cu ore suplimentare, ore de noapte, şi nici cu sporuri pentru acestea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8538 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la daunele create ca urmare a prejudiciului de imagine, Tribunalul a respins cererea motivata pe inadmisibilitatea cererii în condiţiile existentei deciziei XL/2007. Instanţa nu a intrat în cercetarea în fond, cu privire la aceasta cerere, cu arătarea motivelor de fapt si drept pe care isi întemeiază soluţia, respingând cererea pe un caz de inadmisibilitate, care vizează o alta instituţie juridica decât cea dedusa judecaţii.In ceea ce priveşte cererea privind acordarea de daune pentru prejudiciul creat ca urmare a efectuării unor costuri suplimentare pentru finalizarea lucrărilor se retine ca unitatea a depus la dosar contractul de prestări servicii care atesta existenta unor obligaţii comerciale, născute ca urmare a necesitaţii finalizării lucrărilor respective.
In situaţia în care partile sau instanţa, contestau realitatea celor conţinute în clauzele contractuale respective ori realitatea lucrărilor executate, respectiv a plaţii efective a sumelor către executant, în virtutea prevederilor art. 129 (5) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia, din oficiu, sa pună în discuţia părtilor, necesitatea administrării de probe care sa conducă la stabilirea adevărului si aceasta cu atât mai mult cu cat înscrisul ce atesta existenta obligaţiilor era depus la dosar.In ceea ce priveşte considerentul inexistentei prejudiciului ca urmare a faptului salarizării paratilor în condiţiile în care aceştia ar fi continuat sa-si desfăşoare activitatea, nu poate fi reţinut de către C, în condiţiile în care prin acţiune reclamanta a precizat ca prejudiciul consta în „costuri suplimentare realizate în plus cu o alta firma contractanta”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8154 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În primul rând motivul de ordin procedural invocat de către recurent, referitor la încălcarea dispoz. art. 156 C. proc. civ. ce reglementează principiul dreptului la apărare al părţilor, este nefondat, fiind nereale susţinerile pârâtului că ar fi formulat cerere de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător în cadrul primei instanţe.
Sunt nefondate şi motivele de recurs formulate de pârât legate de fondul cauzei, prima instanţă făcând o corectă aplicare a dispoz. art. 270 Codul Muncii, dispoziţii potrivit cărora salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor şi dispoz. Legii nr. 22/1969 cu modificările şi completările ulterioare privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţiilor sau instituţiilor publice. Susţinerile recurentului că pentru prejudiciul cauzat reclamantei, de comun acord cu acesta ar fi cumpărat produse în rate în sumă de 2843 lei, bunuri ce se află în magazinul mixt din satul E., sunt nefondate, în condiţiile în care în cadrul instanţei de recurs nu a depus niciun înscris din cele enumerate prin cererea prin care a declarat calea de atac, deşi a fost prezent personal în cadrul Curţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7905 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză este nevoie de efectuarea unei noi expertize, cu următoarele obiective: să se stabilească dacă lipsurile cantitative la produse petroliere înregistrate la inventarierile din datele de 5.09.2005, 27.09.2005, 20.10.2005, 26.10.2005 şi 12.11.2005 se datorează sau nu culpei pârâtei în gestionarea acestor produse, precizându-se cauzele producerii acestor lipsuri, să se calculeze contravaloarea prejudiciului prin raportare la coeficienţii de consum tehnologic stabiliţi de Ordinul nr. 33/2004 pentru staţiile de distribuţie, explicându-se în detaliu modul de calcul, expertul va preciza de asemenea dacă au fost respectate dispoziţiile P. nr. 1753/22.11.2004.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7830 din 4 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere neconcordanţele între probatoriul administrat la instanţa de fond, respectiv înscrisuri şi concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că se impune pentru clarificarea situaţiei de fapt suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei expertize judiciare silvice având în vedere documentele aflate la dosarul cauzei, expertiză ce va fi pusă în discuţia părţilor, în vederea individualizării masei lemnoase care a făcut obiectul inspecţiei din perioada 9.05.2007-17.05.2007, în cantonul 11 E. Ocolul Silvic U., gestionat de intimatul pârât, precizarea volumului real al masei lemnoase avându-se în vedere specia şi calitatea acesteia, calculul contravalorii acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7548 din 26 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5864 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4637 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul U.N.E. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4636 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4573 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4643 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4641 bis din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul E.N. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4641 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul O.D. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul de calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4639 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E. M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4640 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul de calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4638 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4647 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul E.E. a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4646 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4645 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul H.B. a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4644 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4650 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E. M. a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecută cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4649 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul E.(...).G a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul de calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4648 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Pentru perioada în care a beneficiat de sporul necuvenit, pârâta a încasat necuvenit doar suma brută de 1.145 lei. Această sumă a făcut parte din venitul total brut din care s-au reţinut cotele de contribuţie datorate conform legii şi impozitul astfel că este normal ca pârâta să restituie doar suma netă de care a beneficiat necuvenit.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4700 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4699 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sustinerile recurentei sunt reale, aceasta nu a semnat un act aditional si nu i s-a intocmit o fisa a postului, insa, prin acordul de inlocuire dat pe cererea de concediu de odihna a casierei titulare, aceasta si-a asumat intrega responsabilitate a postului, preluarea realizandu-se pe baza procesului verbal de predare primire a gestiunii.
In ceea ce priveste sarcina dovedirii vinovatiei, este corecta sustinerea recurentei, aceasta revine unitatii potrivit unei dispozitii de ordin general aplicabila in raporturile de munca (art. 287 din Codul muncii), insa, de la aceasta regula exista unele exceptii, in cazurile in care se aplica prezumtia de vinovatie. Imprejurarile cele mai frecvente in care opereaza prezumtia de vinovatie se refera la lipsurile in gestiune. Potrivit solutiei consacrate de instanta suprema, in cazurile in care se produc lipsuri in gestiune, actul de constatare a lipsei creeaza in sarcina gestionarului o prezumtie de culpa, pe care acesta o poate rasturna facand dovada contrara prin acte legale care probeaza inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa (Decizia de indrumare nr. 1/16 februarie 1976 a Plenului Tribunalului Suprem).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4162 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul-intimat a acordat aceste tichete de masă doar personalului care-şi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, fapt ce contravine atât contractului colectiv de muncă, cât şi O.U.G. nr.115/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3944 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În prezenta contestaţie în anulare contestatoarea susţine că a făcut o cerere expresă instanţei să acorde un termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, şi cu toate acestea instanţa a procedat la soluţionarea recursului formulat de reclamantul Serviciul Judeţean de Ambulanţă M.
Cum reclamanta nu s-a prezentat la instanţă şi a depus cererea la data de 21.01.2008, instanţa a putut să aprecieze asupra oportunităţii acordării unui alt termen de judecată şi neapreciindu-l necesar, a purces la soluţionarea recursului la 22.01.2008, în mod corect. Urmează deci, a se aprecia că în cauză nu sunt incidente dispoz. prev. de art. 317 şi 318 C. proc. civ. pentru admisibilitatea unei contestaţii în anulare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3575 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3264 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3265 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3266 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3267 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3268 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3269 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3270 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3271 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3272 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3273 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b, cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3274 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3277 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3276 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3275 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu a analizat raporturile litigioase dintre părţi prin prisma raportului juridic reglementat de dispoziţiile art. 195 Codul Muncii dedus din relaţiile de muncă stabilite între părţi prin contractul nr. 143/7 martie 2006.
Instanţa nu a analizat dacă iniţierea cursului de pregătire şi formare profesională a pârâtei s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 190 şi art.194 din Codul Muncii.
Instanţa nu s-a limitat decât la a constata cuantumul sumelor pretinse de către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de şcolarizare, fără a analiza apărările formulate de către pârâtă prin întâmpinare, precum şi cele formulate pe parcursul judecării cauzei depuse la dosar la data de 4 iulie 2007, precum şi clauzele contractului individual de muncă încheiat între reclamantă în calitatea sa de angajator şi pârâtă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3341 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimata E.M. a primit în perioada din litigiu sporul d e vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0, În consecinţă aceasta a primit doar sporul d e vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, aceasta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimata-pârâtă a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3143 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că intimatul N.D. a primit în perioada din litigiu sporul de vechime 20%, sporul de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), iar la rubricile din dreptul celorlalte sporuri: 50%, 100%, 13 A, 13B, 15% este trecură cifra 0. În consecinţă aceasta a primit doar sporul de vechime şi sporul de 13 h de 15%, astfel că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că, acesta a beneficiat de 2 sporuri din cadrul aceleiaşi grupe de sporuri. Nu s-a făcut o altă dovadă că intimatul-pârât a beneficiat de sporul d e calculator cuprins între 10 şi 15% alături de alt spor din aceeaşi grupă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3144 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2570 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea înaintată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de şcolarizare în sumă de 4028 Euro. La dosarul cauzei se află o serie de documente cu privire la cheltuielile efectuate printre care dispoziţiile de plată prin care pârâtul a ridicat mai multe sume de bani, ordine de plată, ordine de deplasare, inclusiv şi adresa aflată la fila 35 privind perioada cazării la SC I.T. SR, dar fără a fi identificate costurile.
Având în vedere toate aceste lacune din întreaga documentaţie depusă la dosar privind cheltuielile efectuate, instanţa consideră că se impune completarea probatoriilor prin identificarea sumelor certe.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2706 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2708 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2709 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este de necontestat că începând cu 13.09.2006 până al data efectuării inventarului, recurenta-pârâtă a avut calitatea de gestionar, astfel că nu are relevanţă faptul că, acesta nu ar fi semnat contractul individual de muncă, deoarece a preluat gestiunea prin inventarul din 11.09.2006 pe care l-a semnat şi care de altfel, nu este contestat.
Avându-se în vedere dispoz. Legii nr. 22/1969, modificată prin legea 54/1994 nu poate fi primită apărarea recurentei-pârâte privind lipsa culpei acesteia în producerea prejudiciului, deoarece în sarcina acesteia ca gestionară subzistă o prezumţie relativă legală de culpă în cazul constatării producerii unui prejudiciu în gestiunea pe care o avea în primire.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2717 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2575 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2574 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2573 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2572 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2571 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2569 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2568 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2567 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2566 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2565 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2564 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2563 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2562 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2561 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2560 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2559 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâta a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică, prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2558 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2707 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întemeiate criticile privind constatarea greşită de către instanţa de fond că decizia de concediere a contestatorului nu precizează elementele esenţiale, ce trebuiesc precizate sub sancţiunea nulităţii, conf.art. 74 C.M. lit. a), deoarece în decizia emisă de intimată, nr. 2/3.12.2006, sunt precizate motivele care au determinat concedierea, respectiv reducerea postului de şofer în cadrul intimatei, dispusă de către Consiliului de Administraţie al I.S.J. M şi comunicată intimatei cu adresa nr. 8185/13.11.2006. Postul acestuia fiind unic în schema intimatei, nu se impunea a fi făcute în decizie precizările prevăzute de art. 74 (1) lit. c) şi d) referitoare la criteriile ordinii de prioritate sau lista locurilor de muncă disponibile pentru a opta ca contestatorul să fie trecut pe un alt loc.
Dar contestatorului i s-a oferit acelaşi loc de muncă însă la Consiliul Local E., şi în acest sens s-a încheiat Protocolul nr. 634/30.11.2006, între intimată şi Primarul Com. E., care s-a obligat prin acest protocol să-l angajeze pe contestator, începând cu 1.12.2006 şi pentru aceasta a primit, sub semnătură, carnetul de muncă pentru a-l depune la noul loc de muncă, unde a prestat serviciul, aşa cum el recunoaşte în declaraţiile existente la filele 32 şi 95 dosar fond. Datorită faptului că nu s-a prezentat la Primăria E. să încheie noul contract de muncă şi să depună carnetul de muncă, în perioada ulterioară, aşa cum precizează Consiliul Local E. în adresa nr. 4911/16.10.2007 către Tribunalul Mehedinţi, în locul său fiind angajată altă persoană. În luna ianuarie 2007 contestatorul nu s-a prezentat la Primăria E. ci s-a înscris la AJOFM M primind indemnizaţie de şomer, aşa cum este precizat de această instituţie cu adresa nr. 1813/03.03.2008, către intimată, depusă în copie în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2544 din 25 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul, prin sentinţa pronunţata a respins acţiunea fara a verifica cauza sub toate aspectele si fara a administra toate probele, necesare stabilirii stării de fapt si drept corecte si soluţionării in mod temeinic si legal a cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2538 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentele-pârâte nu au probat existenţa unei alte situaţii de fapt care să le înlăture vinovăţia, astfel că în cauză au incidenţă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 22/1969, care arată că angajaţii răspund material potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi pentru pagube cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumţie de vinovăţie în ceea ce îl priveşte pe gestionar pentru lipsurile în gestiune, astfel că se răstoarnă sarcina dovedirii culpei, aceasta nemairevenind angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2351 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu referire la recursul pârâtului Ministerul Justiţiei, motivele de recurs nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate, atâta timp cât potrivit art. 108 alin. (3) din Constituţie ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta. Însă prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe doar cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi nu cu privire la abrogarea unor dispoziţii. Din cuprinsul O.G. nr. 83/2000, rezultă că s-a procedat şi la abrogarea unor dispoziţii ale Legii nr. 50/1996, deşi, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea şi abrogarea constituie evenimente legislative distincte. În aceste condiţii, în mod corect instanţa a reţinut că a fost nelegală abrogarea realizată prin O.G. nr. 83/2000.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 21/10.03.2008, ICCJ a statuat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorităţii judecătoreşti au dreptul la un spor de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea 50/1996. În aceste condiţii, este neîntemeiată şi critica privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, drepturile salariale acordate fiind prevăzute de lege, astfel că instanţa nu s-a substituit în atribuţiile care revin altei puteri în stat.
Cu referire la recursul reclamanţilor M.N. şi E.C., criticile nu pot fi primite, deoarece prin art. 47 din Legea nr. 50/1997 s-a stabilit că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul d e bază brut lunar. Nu poate fi primită critica acestora privind faptul că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu face nicio distincţie cu privire la aprod şi agentul procedural faţă personalul auxiliar de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2308 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin urmare, constatarea instanţei de fond, că recurenta reclamantă nu a dovedit existenţa prejudiciului este nefondată, iar existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este atributul instanţei să o stabilească şi nu a expertului, aşa cum s-a fixat prin obiectivele impuse acestuia.
Pentru a concluziona că prejudiciul nu a fost cauzat prin fapta culpabilă a pârâţilor, instanţa nu a analizat şi stabilit cu exactitate, în raport cu sarcinile fiecăruia, dacă se fac vinovaţi, ci a preluat fără cenzură şi analiză susţinerea acestora şi unele consemnări ale experţilor de a-i disculpa, mai cu seamă că pe acest temei sunt şi în curs de judecată în proces penal. Cum expertizele efectuate sunt vădit părtinitoare pentru pârâţi, cu acceptul tacit al reclamantei, care nici măcar formal nu a formulat obiecţiuni, era necesar ca instanţa să dispună refacerea ambelor expertize, cu obiective concrete ce ţin de atributul experţilor şi să stabilească cu certitudine care este situaţia juridică a debitului achitat indubitabil terţului popritor SC S. SRL cât şi răspunderile concrete ale pârâţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2054 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica recurentei se referă, aşa cum s-a arătat, doar la faptul că alţi gestionari nu ar fi fost acţionaţi în instanţă de către conducerea societăţii, fapt ce nu are nicio relevanţă asupra sentinţei atacate.
Cu privire la cererea formulată de H.M., analizând dispozitivul sentinţei şi minuta pronunţată în dosarul instanţei de fond se constată că în dispozitiv s-a strecurat o eroare materială în sensul că au fost obligaţi toţi pârâţii, deşi iniţial fusese respinsă acţiunea faţă de E.E., U.E. şi H.M., astfel că cererea formulată de către acesta este de fapt o cerere de îndreptare eroare materială care urmează a fi scoasă de pe rol şi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Mehedinţi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1992 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1949 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi instanţa a acordat mai multe termene pentru ca expertul să depună la dosar dovezile de convocare, expertul nu s-a conformat, iar instanţa nu a uzat de dispoziţiile art. 1081 şi art. 1083 C. proc. civ., în practicaua sentinţei reţinând că nu se justifică refacerea raportului de expertiză pe motivul că acesta nu a fost comunicat pârâtei, deoarece pârâta putea formula obiecţiuni prin apărătorul său, însă fără a da relevanţă prevederilor art. 208 alin. (1), instanţa de fond nesoluţionând incidentul privind lipsa de convocare a părţilor, respectiv depunerea dovezilor de convocare a părţilor, în cauză expertul sau părţile neinvocând faptul că nu a fost necesară deplasarea la faţa locului.
Faptul că pârâta a fost reprezentată de avocat pe parcursul judecării cauzei, nu este de natură a concluziona că pârâtei i-au fost respectate toate drepturile procesuale, întrucât din actele şi lucrările dosarului, prin modul de derulare a judecăţii s-au încălcat normele de procedură, au fost înfrânte principiile oralităţii şi contradictorialităţii dezbaterilor, s-a ignorat cererea pârâtei cu privire la lipsa dovezilor de convocare, astfel că, se apreciază că pârâta nu a avut parte de un proces echitabil în conformitate cu art.6 paragraful I din CEDO.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1875 din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale instanţa urmează a analiza cauza de faţă sub acest aspect. Astfel se constată că în cauză nu avem întrunite cerinţele răspunderii contractuale, în ceea ce priveşte nerespectarea clauzei din convenţia de muncă prevăzută la Cap. M, art. 2 lit. h).
Se observă că starea de fapt, probată în cauză, nu face dovada acţiunii unilaterale a angajatului de a părăsi unitatea în interval de 4 ani de la angajare, în condiţiile menţionate în contractul de muncă. Acesteia, i se desface contractul de muncă în condiţiile răspunderii disciplinare, măsură unilaterală dispusă de angajator, şi care nu poate fi interpretată ca fiind voinţa angajatului de a părăsi unitatea astfel cum este ea impusă în contractul de muncă. De altfel, clauza contractuală de a nu părăsi locul de muncă în interval de timp, cum este cazul de faţă pune în discuţie însăşi legalitatea acestei clauze, căci ea vine să înfrângă libertatea contractuală a părţilor, astfel cum este ea prevăzută de art.10 şi urm. Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1761 din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a considerat acţiunea inadmisibilă atunci când este îndreptată împotriva unui singur autor ignorând dispoziţiile art. 271 alin. (1) Codul muncii care prevede că, atunci când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Instanţa era obligată să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 270 Codul muncii pentru a atrage răspunderea patrimonială a intimatului pârât.
Este greşită şi reţinerea instanţei privind faptul că prejudiciul se datorează unor împrejurări ce depăşesc sfera raporturilor de muncă intrând în domeniul răspunderii contravenţionale reglementată de normele contravenţionale şi financiar fiscale, deoarece conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică agenţilor economici, cu excepţia celor prevăzute la lit. d). Astfel că legea prevede că răspunde contravenţional agentul economic în cazul în care salariatul său nu a emis bonuri fiscale, aşa cum prevede O.U.G. nr. 28/1999, dar apoi acesta se poate îndrepta cu acţiune împotriva salariatului vinovat de săvârşirea faptei ce constituie contravenţie în conformitate cu art. 270 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1525 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1300 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1299 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a apreciat pertinente concluziile raportului de expertiză şi, ţinând seama de prevederile art. 274 şi 274 (2) Codul Muncii, a obligat pârâtele la plata către petentă a sumei de 8441, 38 lei reprezentând prejudiciu produs acesteia, proporţional cu timpul lucrat şi salariul fiecăreia, proporţia fiind avută în vedere după procesele verbale de predare-primire a gestiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1264 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că în baza art. 272 Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă necuvenită este obligat să o restituie, iar potrivit art. 283 din acelaşi cod termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune al angajatorului se naşte însă de la data la care salariatul a încasat suma respectivă şi nu de la data la care s-a constat, aşa cum susţine recurenta.
Faptul că un organ de control financiar constată la un moment dat că salariatul a primit necuvenit o sumă de bani, nu constituie momentul naşterii dreptului la acţiune pentru angajator, aşa cum susţine recurenta, ci momentul de la care angajatorul trebuie să recupereze suma respectivă fie de la salariatul care a primit suma, dacă acest lucru mai este posibil, fie de la persoana vinovată de încasarea sumei respective de către salariat. De asemenea faptul că procesul verbal prin care s-a stabilit acea obligaţie a fost contestat sau nu are relevanţă sub aspectul naşterii dreptului la acţiune al angajatorului cu privire la recuperarea sumelor plătite necuvenit salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1223 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut că cererea privind completarea dispozitivului a fost solicitată cu depăşirea termenului legal, concluzie eronată, deoarece această cerere a fost formulată la data de 26.07.2007, în condiţiile în care sentinţa a fost comunicată pârâţilor la 19, respectiv 20 iulie 2007. Se constată astfel că, cererea a fost formulată înăuntrul termenului de 10 zile în care se putea declara recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1191 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1061 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1060 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1059 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1058 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1057 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1056 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1055 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1054 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1053 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit.
Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1052 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1051 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1050 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1049 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1048 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul(a) a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1047 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1046 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din fişa postului şi cele două anexe semnate de recurentă reiese că a funcţionat ca vânzător-gestionar începând cu data de 23.02.2005, raportul de expertiză menţionând că a avut aceeaşi calitate şi în perioada 23.01.2006-03.02.2006, primele încasări provenind din data de 24.01.2006. Însăşi recurenta semnează avizul de însoţire a mărfii din data de 27.01.2006, iar din declaraţia de inventar a acesteia rezultă că ultimul raport de gestiune a fost încheiat la data de 28.01.2006. Cu privire la culpă, aceasta în virtutea sarcinilor şi atribuţiilor de gestionar, poartă răspunderea pentru marfa încredinţată şi primită în gestiune.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 825 din 26 (19) februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 785 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 779 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/8.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 773 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 776 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 782 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 786 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 777 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 780 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 774 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 783 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 772 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 787 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs.
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 775 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/02.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 778 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, pârâtul a beneficiat atât de un spor de 15% pentru activităţi care solicită încordare psihică prevăzut de art. 13 lit. b), cât şi de un spor de 15% prevăzut de art. 13 lit. h), astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 53/2.08.2005 emisă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă M, nota de constatare nr. 2541/08.06.2007 întocmită de auditorul intern al T., precum şi din fişele de retribuţie depuse la dosar în recurs. Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 784 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acordarea concomitentă a celor două sporuri încadrate în aceeaşi grupă au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Regulament, unul din sporuri fiind plătit necuvenit. Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 781 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că, contractul individual de muncă a fost semnat atât de către reclamantă, cât şi de pârât şi el conţine o clauză potrivit căreia salariatului îi revine obligaţia de a nu părăsi unitatea timp de 4 ani de la data angajării, în caz contrar obligându-se să plătească suma de 10000 EURO către unitate. Această clauză, aşa cum este formulată încalcă aşa cum a reţinut şi instanţa de fond principiul libertăţii muncii neconţinând vreo referire la anumite motive sau circumstanţe în care salariatul ar părăsi unitatea. Pe de altă parte obligaţia de plată a sumei respective intervenea în cazul părăsirii unităţii de către salariat ceea ce impunea iniţiativa sa de voinţă în acest sens, ori în speţă se constată că nu salariatul a părăsit unitatea, ci unitatea l-a concediat pe acesta, ceea ce conduce practic la inaplicabilitatea clauzei respective.
Nici faptul că recurenta nu ar fi constituit garanţii imobiliare salariatului care era gestionar raportat la valoarea gestiunii nu are relevanţă şi nu poate conduce la obligarea pârâtului la plata sumei respective nereieşind din nicio probă că motivul înserării clauzei respective ar fi fost înlocuirea garanţiilor imobiliare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 419 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum în cauză, acţiunea introductivă la instanţă a fost formulată pe data de 6 iunie 2006, raportat la 31.12.2002 când s-a recunoscut prejudiciu şi s-a semnat angajamentul de plată şi la data formulării plângerii penale din data de 11.12. 2003 care a întrerupt cursul prescripţiei, având în vedere data de 9 februarie 2006, când s-a respins definitiv şi irevocabil plângerea formulată împotriva ordonanţei din 22.10.2004 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului pârât în cauză, se constată că dreptul la acţiune al reclamantei nu este prescris.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 312 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt care să îi înlăture vinovăţia în săvârşirea faptei, reţinând totodată că la interogatoriul luat de către instanţa de fond, acesta a arătat că nu a avut vreo obiecţie cu privire la modul în care s-a desfăşurat inventarul din data de 31.08.2006. Motivul invocat în recurs şi anume acela că deşi la dosar a fost depusă o chitanţă prin care a acoperit parţial prejudiciul, achitând suma de 695 lei, personal nu a plătit această sumă de bani, nu este întemeiat şi nu este de natură să ducă la înlăturarea culpei recurentului şi pe cale de consecinţă să înlăture răspunderea patrimonială a acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 272 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 135, cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună. Într-adevăr, art. 120 alin. (2) arată că atunci când cererea principală este în stare de a fi judecată, cererea reconvenţională poate fi judecată deosebit, deci nu este obligatorie soluţionarea distinctă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 259 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 281¹ C. proc. civ. arată că în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile privind însuşirea de către instanţa a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză pentru că expertul nu este competent să aprecieze asupra legalităţii Instrucţiunilor de aplicare a P.N. 33/2004 este neîntemeiată, deoarece expertul nu a stabilit dacă Instrucţiunile sunt nelegale ci a precizat numai că Ordinul stabileşte ca perioade de compensaţie la lipsuri şi plusuri în gestiune, toate cele 6 luni calendaristice de vară în raport de cele 6 luni de iarnă, pe când prin Instrucţiunile emise de Departamentul Comercial din T. numai pentru cele 3 luni de vară şi 3 luni iarnă se exceptează cu excluderea lunilor de primăvară toamnă, normele din instrucţiuni modificând normele impuse prin Ordin.
La raportul de expertiză efectuat în cauză s-a acordat termen, conform încheierii din 8 martie 2006, pentru a fi observat raportul şi a fi formulate obiecţiuni dar reclamanta nu a formulat obiecţiuni deşi i s-a şi formulat adresa pentru a depune Instrucţiunile în discuţie şi aceasta a depus Instrucţiunile şi alte documente, cu concluzii scrise, aşa încât critica privind lipsa dreptului său să le formuleze şi să se apere, apare de asemenea neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 69 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile contestatoarei vizează, în esenţă, faptul că instanţa de recurs nu a analizat atent întregul material probator existent la dosarul cauzei, raportat la starea de fapt şi motivele de recurs. Prin urmare, contestatoarea nu invocă expres omisiunea instanţei de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, ci împrejurarea că nu a analizat atent probatoriul administrat raportat la starea de fapt şi motivele de recurs, situaţie ce nu se subsumează motivelor de contestaţie prevăzute de art. 318 teza a doua.
Verificând decizia contestată în raport de motivele de recurs, se apreciază că instanţa a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, grupând în acest sens argumentele aduse de parte, obligaţie pe care instanţa de recurs a îndeplinit-o.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 52 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a procedat prima instanţă atunci când a valorificat probele extrajudiciare administrate într-un alt dosar, deoarece ele erau utile şi pertinente soluţionării prezentei cauze şi au fost administrate în contradictoriu cu aceleaşi părţi.
2. Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că aceasta a fost motivată de către prima instanţă, care a făcut trimitere la condiţiile reglementate de art. 271 alin. (1) Codul Muncii privind răspunderea patrimonială, precum şi la probele ce au stat la baza pronunţării soluţiei.
3. Este reală susţinerea recurentului, în sensul că faptul respingerii contestaţiei formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nu poate duce la concluzia că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale. Prima instanţă a arătat care sunt condiţiile acestei din urmă răspunderi: calitatea de salariat a recurentului la societatea reclamantă, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. Îndeplinirea tuturor acestor condiţii, inclusiv a existenţei şi întinderii prejudiciului rezultă din probele administrate în dosarul ataşat.
În ceea ce priveşte posibilitatea reclamantei-intimate de a emite ordin pentru recuperarea prejudiciului (iar nu de a promova o acţiune în pretenţii), prin decizia de casare nr. 1294/R-C/19.12.2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a stabilit în mod irevocabil că în speţă nu se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999, ci dispoziţiile Codului Muncii.
În legătură cu prescripţia invocată de recurentul-pârât, Curtea constată că potrivit art. 283 alin. (1) lit. c), în cazul răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Instanţa de fond a respectat principiul oralităţii şi contradictorialităţii, atât în primul ciclu procesual, cât şi în cel de-al doilea, şi că prin actele de procedură efectuate nu a încălcat în niciun fel dreptul la apărare al pârâtului şi nici dreptul la un proces echitabil. De asemenea, apreciază că şi-a îndeplinit rolul activ reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ataşând dosarul în care erau deja probele administrate în contradictoriu cu părţile din prezenta cauză.
4. În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, conform art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Acest text nu trebuie interpretat în sensul că instanţa examinează din oficiu toate aspectele cauzei, ci în sensul că partea interesată (recurentul) poate invoca şi alte motive de recurs decât cele expres şi limitativ enumerate de art. 304 C. procedură civilă. Instanţa, din oficiu, are obligaţia numai de a invoca motivele de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 545/R-CM din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la acţiune începe să curgă de la data când reprezentantul legal al angajatorului a luat cunoştinţă că s-a produs prejudiciul şi acest fapt s-a realizat la data când au fost sancţionaţi pârâţii pentru prejudiciul cauzat, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca prescrisă acţiunea reclamantei şi a respins-o ca atare.
2. Termen (de 3 ani) este unul limită, de decădere, căruia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la suspendarea şi întreruperea prescripţiei. Totodată, el este obiectiv, curgând de la data producerii pagubei, relevantă este această dată şi nu alta, fie ea cea a săvârşirii faptei ilicite.
3. În cazul acţiunii în răspundere pentru pagubele cauzate prin fapte ilicite, devine aplicabil art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel ce răspunde de ea”.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 1/R-CM din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă acţiunea, pe considerentul că, potrivit art. 72 lit. a) şi art. 73 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 188/1999, modalitatea de recuperare a prejudiciului este emiterea unui ordin sau dispoziţii de imputare şi nu promovarea unei acţiuni civile în pretenţii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 325/R-CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că decizia recurată este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natură pricinii.
2. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea, neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, fără a schimba natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia. Astfel, instanţa a analizat acţiunea, atât prin prisma temeiului de drept, precizat greşit de către reclamantă, cât şi prin prisma motivării în fapt, aşa cum s-a arătat la primul motiv de recurs, ale cărui considerente nu vor fi reluate.
3. Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanţa de apel a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a dovedit cu acte printre care şi hotărâri judecătoreşti irevocabile că singura vinovată de producerea prejudiciului este E., casiera, care a devenit insolvabilă din vina reclamantei, care nu a folosit toate mijloacele legale pentru recuperarea pagubei de la inculpată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 178/R-CM din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum din probele administrate nu a rezultat încălcarea de către pârâtul E.E.D. a sarcinilor de serviciu prin alimentarea autoturismului pe care lucra cu combustibil necorespunzător, pentru care s-a solicitat apoi bon fiscal de la altă staţie , în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat angajatorului. S-a făcut prin aceasta şi o aplicare greşită a prevederilor art. 270 Codul Muncii, care condiţionează antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului de săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite în legătură cu serviciul.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 470/R-CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simpla corespondenţă, neînsoţită de cercetarea unor aspecte care au relevanţă în lămurirea existenţei elementelor răspunderii patrimoniale, printre care se află, conform art. 269 Codul Muncii, prejudicierea patrimoniului angajatorului prin fapta ilicită a salariatului şi vinovăţia acestuia din urmă, determină inadmisibilitatea acţiunii pentru faptul că interesul celui care a formulat-o nu este încă născut. Soluţia de admitere a excepţiei de prematuritate a primului capăt de cerere este rezultatul judicioasei aprecieri a probelor de la dosar şi al aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză, că nu se regăsesc cazurile de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 240/R-CM din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 270 alin. (1) Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, pentru atragerea răspunderii patrimoniale este necesar ca prejudiciul material suferit de angajator să fie rezultatul faptei ilicite şi personale a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, altfel spus să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
2. Nu se poate reţine că intimatul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu şi că nu ar fi făcut demersurile necesare pentru restituirea sumelor până la plecarea sa din unitate. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, nu prezintă relevanţă modul în care au fost predate, respectiv preluate lucrările efectuate de intimat în perioada derulării raporturilor de muncă. De asemenea, neprezentarea intimatului la interogatoriu nu poate constitui, conform art. 225 C. proc. civ., o recunoaştere a vinovăţiei sale, în condiţiile în care nu există o faptă ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, care să fi produs recurentei paguba materială.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 784 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În situaţia în care instanţa de fond avea dubii cu privire la întinderea prejudiciului: modul de stabilire a acestuia, modul de acordare a unor scăzăminte, perisabilitate, putea avea rol activ şi dispune efectuarea unei expertize contabile care să verifice şi să stabilească dacă prejudiciul menţionat de recurenta-reclamantă este corect. Or, expertiza metrologică efectuată în cauză, respectiv verificarea instrumentelor de măsurat umiditatea, corpurile străine, cantitatea produsului intrat – ieşit etc. nu este în măsură să precizeze dacă lipsa în gestiune este reală sau nu.
2. În ceea ce priveşte calitatea de gestionar a pârâţilor – în afară de şeful de T. – instanţa de fond trebuia de asemenea să manifeste rol activ şi să solicite recurentei-reclamante reglementări date în baza Legii nr. 22/1969 prin care se stabileşte dacă pârâţii au sau nu calitate de gestionar, întrucât potrivit fişei postului fiecărei funcţii (şi care se găsesc în dosar), aceştia manipulează produsele care fac obiectul verificării gestiunii, având deci atribuţii în gestionare în sensul Legii nr. 22/1969. În lipsa acestor probe instanţa este în imposibilitate să se pronunţe asupra fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 731/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea patrimonială presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică iar aceasta să fi fost determinată de salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor, prin aceasta înţelegându-se legătura necesară dintre doua fenomene cauză şi efect.
2. Acţiunea cauzei este de obicei posibilă numai în anumite condiţii, condiţie care creează posibilitatea concretă şi certă pentru săvârşirea faptei care produce direct prejudiciul, fiind considerată ea însăşi ca având un rol cauzal şi poate fundamenta stabilirea răspunderii materiale în sarcina autorului ei. De precizat că efectul este generat de o singură sau mai multe cauze, principale sau secundare, directe sau indirecte, concomitente sau succesive.
3. Determinarea raportului de cauzalitate ca o condiţie a răspunderii juridice este anevoioasă, fiind necesar un efort de selecţie şi gradaţie, spre a stabili, în fiecare caz concret fapta sau faptele care au putut determina transformarea posibilităţii prejudiciului în realitate.
4. Critica recurentei că suma reţinută de instanţa de fond nu rezultă din niciun calcul, nu este întemeiată, în condiţiile în care este de notorietate că preţul stabilit cu titlu de chirie pentru un autoturism este de 50 lei pe zi. Mai mult, recurenta nu a combătut prin niciun mijloc de probă că preţul închirierii unui autoturism este mai mare decât cel reţinut de către instanţa de fond.
5. Susţinerea recurentei că autoturismul era supus unui risc mai mare datorită specificului activităţii, fapt ce a determinat perceperea unei chirii mai mari decât altă ofertă, nu poate fi reţinută de către instanţă deoarece aceasta nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză. Recurenta nu a făcut dovada necesităţii urgenţei închirierii unui alt autoturism acceptând preţul de 100 EURO/zi mult prea mare decât cel practicat pe piaţă pentru acoperirea necesarului societăţii în vederea îndeplinirii obiectivului şi a satisfacerii nevoilor clienţilor săi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 74/R din 4 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalul a respins nejustificat proba cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care era o probă decisivă şi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, expertul urma să verifice procesul verbal cu facturile de plată din acelaşi dosar şi să constate dacă nu s-au făcut şi reparaţii suplimentare, în afara celor cauzate prin accidentul de circulaţie. De asemenea, pentru situaţia efectuării unor reparaţii suplimentare expertul tehnic putea stabili dacă există o legătură cauzală între accident şi necesitatea efectuării tuturor reparaţiilor, a căror contravaloare a fost achitată.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1402/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că în contract s-a prevăzut că pârâtul va fi obligat să restituie suma de 3000 de euro, reperezentând cheltuieli cu formarea profesională, dacă va părăsi societatea, nu poate justifica pretenţiile reclamantei, pe temeiul art. 969 C. civ., deoarece după cum s-a mai arătat, aceasta nu a dovedit că a efectuat astfel de cheltuieli. De asemenea, această clauză din contract este contrară prevederilor art. 38 Codul Muncii care prevede că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
2. În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate de societatea reclamantă cu ocazia examinării pârâtului în vederea obţinerii certificatului de autorizare pentru prevenirea erupţiilor şi tratarea manifestărilor eruptive, instanţa de recurs reţine că obţinerea unui astfel de certificat nu reprezintă un act de formare profesională, ci o autorizare în sensul prevederilor art. 56 lit. h) Codul Muncii, în lipsa căreia salariatul nu îşi putea exercita profesia în cadrul societăţii. În consecinţă, cheltuielile respective nu intră sub incidenţa prevederilor art. 194 şi art. 195 Codul Muncii, astfel că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat pe pârât la plata lor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1080/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
De vreme ce concluziile expertizei sunt clare, e evident că în mod just prima instanţă a apreciat că aceste condiţii climatice deosebite, specifice unei ierni deosebit de călduroase, constituie un caz de forţă majoră în sensul art. 270 (1) Codul Muncii, aceasta fiind o cauză exoneratoare de răspundere.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1745 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită susţinerea recurentei reclamante în sensul că aceste ore suplimentare nu se plătesc şi nici nu se compensează cu timp liber dacă se datorează restanţelor nejustificate ori îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în conformitate cu art. 115 din D., deoarece nu s-a făcut dovada vreunei culpe a salariatului în ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor sale şi nici faptul că nu şi-a îndeplinit la timp aceste atribuţii.
2. Corect a reţinut instanţa de fond că este întemeiată şi cererea pârâtului-reclamant privind acordarea indemnizaţiei pentru concediile de odihnă pe anii 2004-2005 deoarece acesta nu a fost efectuat şi nici nu a beneficiat de indemnizaţia aferentă.
3. În legătură cu bonurile de masă, dispoziţiile art. 184 CCM, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nu au aplicabilitate, întrucât reclamanta-pârâtă nu a stabilit un termen scadent al plăţii debitelor.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1601 din 5 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză este necesară efectuarea unei expertize tehnice silvice prin care să se stabilească cu precizie în raport de actele dosarului, cele existente la sediul reclamantei şi constatările efectuate pe teren cu privire la D. existente, dimensiunile acestora şi alte elemente relevante, în care dintre partide s-au localizat prejudicii referitoare la nejustificarea tăierii unor arbori, care este cuantumul acestor prejudicii şi eventual perioadele în care au fost create, aceasta cu atât mai mult cu cât dn probele administrate în cauză rezultă şi unele carenţe de exploatare ale partidelor avute în exploatare de către cele două societăţi cum reiese din înscrisurile depuse la dosar privind nejustificarea unor cantităţi de material lemnos rezultat în urma unor tăieri nejustificate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1486 din 12 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind legala citare atrag nulitatea hotărârii pronunţate, în aceste împrejurări, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi 108 alin. (3) C. proc. civ., adică numai dacă s-a produs părţii ce o invocă o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel şi dacă a fost invocată la prima zi de înfăţişare ce a urmat acestei neregularităţi şi înainte de a pune concluzii în fond(în caz contrar, neregularitatea fiind acoperită), dat fiind că, deşi citat la o altă adresă, recurentul-pârât a luat cunoştinţă de proces, a fost convocat la efectuarea expertizei dispuse în cauză şi s-a prezentat în instanţă în şedinţa publică din data de 9.04.2008, precizând adresa unde locuieşte, că a fost convocat la efectuarea expertizei, fără a invoca nelegala citare, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a opera nulitatea sentinţei recurate, neregularitatea invocată de pârăt fiind acoperită prin neinvocarea în termen legal şi ca urmare a împrejurării că prin aceasta nu s-a produs o vătămare a drepturilor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1409 din 15 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din contractul de prestări servicii rezultă că cei 20 de cursanţi nominalizaţi în anexa 1 – între care şi pârâtul – vor urma un program de formare profesională de 24 săptămâni reprezentând 240 ore de pregătire teoretică şi 480 ore de pregătire practică iar plata programului, în valoare totală de 2260 euro urmează a fi făcută în două rate. Cum acesta a fost concediat din motive disciplinare în perioada stabilită prin actul adiţional la contract, rezultă că răspunderea sa pentru plata proporţională cu cele 1779 zile nelucrate a contravalorii în lei a cursului de formare profesională de care a beneficiat, este angajată în temeiul dispoziţiilor art. 195 alin. (1)-(4) Codul Muncii şi art. 2-4 din actul adiţional la contractul său de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1153 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de pârât, în calitate de Director general, cu încălcarea statutului societăţii, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societăţii, încălcându-se astfel art. 17.1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al societăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
2. În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul „N.” SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 12/11.01.2006 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8833/28.12.2005, care poate fi folosită ca act de probă a prejudiciului şi nu ca autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu o terţă parte care nu a figurat în respectivul dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 867 din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avarierea unui parbriz în urma producerii unui accident este o avarie vizibilă, astfel încât dacă s-ar fi produs în urma accidentului ar fi fost menţionată în procesul verbal şi ar fi atras răspunderea pârâtului. În ceea ce priveşte situaţia celor două cauciucuri marca D., Curtea constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că această pretenţie nu este dovedită, din actele dosarului nerezultând că reclamanta a predat pârâtului aceste bunuri. Astfel, nu există proces verbal de predare-primire, aspect recunoscut de reclamantă la interogatoriu şi nici din declaraţiile martorilor nu rezultă acest lucru.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 557 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cauza, reclamanta Exploatarea Miniera M nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, constand în diminuarea patrimoniului cu cantitatea de 69 litri de motorina. Dimpotriva, expertul a concluzionat ca la iesirea paratului din tură acesta a predat locomotiva cu un stoc inscris în fisa de bord a locomotivei de 300 litri, iar masurarea efectuata de comisie la ora 10,25 a fost de 362 litri motorina, rezultand, asadar, un plus de 62 de litri, nicidecum o cantitate în minus.
2. Critica vizand obligarea la plata cheltuielilor de judecata este, de asemenea, nefondata. Partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea, cat şi pe cele facute de partea care a castigat procesul, deoarece este în culpa procesuala, determinand, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli. In cauza au fost efectuate doua expertize contabile, pentru fiecare dintre acestea paratul fiind cel care a achitat onorariul de cate 400 lei, la care se adauga onorariul aparatorului ales, care i-a acordat paratului asistenta juridica pe parcursul judecatii, în suma de 500 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10105 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la excepţia conexităţii precizată în cuprinsul primului motiv de recurs formulat de Ministerul Culturii şi Cultelor, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. în sensul că, deşi dosarul cauzei are acelaşi obiect cu cel precizat prin motivele de recurs, părţile nu sunt identice, se află în faţa unor instanţe diferite ca grad ierarhic, dosarele fiind în faze procesuale diferite, unul fiind soluţionat definitiv.
2. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanţilor li se cuvine sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenţii ce constituie legea părţilor, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor. Întrucât dreptul reclamantului de a primi acest spor s-a născut din momentul în care a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură, acesta este îndreptăţit să primească drepturile băneşti aferente acestui spor de la această dată, acordarea sa nefiind condiţionată de şi formularea unei cereri în acest sens, clauza contractuală fiindu-i direct opozabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10142 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile salariale se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor legale, respectiv împlinirea neîntreruptă de 10 ani în instituţia de cultură la cererea celui în cauză. În speţă, există culpa reclamantului constând în faptul că nu a cerut acest drept la data îndeplinirii condiţiilor stabilite de CCM unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008. În consecinţă, se impunea a fi admisă doar în parte acţiunea în sensul acordării acestui spor începând cu data promovării acţiunii în instanţă, această dată fiind aceea când persoana respectivă a solicitat acordarea dreptului şi nu de la data de 8.02.2006 şi până la data de 09.09.2008, aşa cum a hotărât instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10225 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză pe care instanţa de fond le-a ignorat se apreciază că se impune verificarea condiţiilor pentru acordarea riscului normal al serviciului în privinţa intimatului-recurent, sens în care trebuie să fie efectuate probe nemijlocit de instanţa de fond pentru a se constata astfel dacă reclamantului-intimat i se poate acorda beneficiul acordării acestei instituţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10339 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportul de expertiză tehnică specialitate exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant efectuat la instanţa de fond, nu va fi luat în considerare, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi menţionate mai sus.
2. Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. În cauză sunt întrunite condiţiile de fond ale răspunderii patrimoniale şi anume: calitatea de salariat a intimatului pârât, existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, fapta ilicită a salariatului aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10337 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâtul nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiilor de serviciu menţionate mai sus, respectiv că a urmărit stocul de marfă şi a sesizat directorului de departament aproprierea termenului de expirare a mărfii şi probelemele existente la nivelul depozitului. In calitate de gestionar, pârâtul avea potrivit fişei postului obligaţia de a asigura şi răspunde de depozitarea şi păstrarea corespunzătoare a mărfii, de a urmări permanent şi de a răspunde de stocurile de marfă, de a urmări termenele de garanţie la marfa de pe stoc şi de a sesiza directorului de departament apropierea de data la care aceasta expiră.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2875 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod justificat prima instanţă a respins pretenţia reclamantei de i se restitui sumele pentru plata cărora avea obligaţia de a administra dovezi clare şi certe, cunoscut fiind că cel ce face o propunere în faţa judecăţii este dator a o dovedi, potrivit principiului onus probandi incumbit actori.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 546 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin raportul întocmit, expertul a răspuns pe larg obiectivelor stabilite, cu argumente pertinente, ce au fost corect însuşite de instanţa de fond, concluzionând în mod justificat că valoarea prejudiciului pe sortimentele găsite lipsă, în volum de 113, 4 m.c., este de 3104 lei, indicând concret calculul efectuat, preţurile fiind stabilite în baza Ordinului Ministerului Agriculturii şi Pădurilor nr. 537/18.11.2002.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, prin care se critică soluţia de admitere a cererii reconvenţionale şi obligare a recurentei reclamante la restituirea sumei de 1578, 2 lei către pârât, se reţine că această sumă se compune din suma de 153, 2 lei, reprezentând garanţia depusă de pârât, iar diferenţa o reprezintă sumele de bani reţinute intimatului de către recurentă din salariu şi ultimul salariu al acestuia. Prin urmare, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3104 lei, reprezentând prejudiciu cauzat acesteia, soluţia de obligare a reclamantei la restituirea către pârât şi a sumei de 153, 2 lei reprezentând garanţie apare ca fiind greşită, justificându-se numai admiterea în parte a cererii reconvenţionale, în sensul obligării reclamantei la restituirea către pârât a sumei de 1425 lei, în loc de 1578, 2 lei .
3. În legătură cu diferenţa de 1425 lei, este neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia nu poate fi obligată la restituirea acestei sume către pârât, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în conformitate cu art. 164 alin. (2) Codul Muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamanta reţinând suma respectivă fără a avea un titlu executoriu. În raport de aceste prevederi legale, procesul-verbal nr. 8146/10.11.2005, de care se prevalează recurenta, nu poate justifica respingerea în totalitate a cererii reconvenţionale a pârâtului, aşa cum pretinde nejustificat recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 494 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 7 din contractul încheiat între părţi la data de 19.05.2006, reprezentând un act adiţional la contractul individual de muncă, al cărui obiect l-a constituit specializarea pârâtului în Olanda, la T.B.E., pârâtul s-a obligat să îşi desfăşoare activitatea în cadrul societăţii-reclamante pe o perioadă de 3 ani.
2. În mod justificat prima instanţă a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de formare profesională, calculate proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă, neputându-se dispune obligarea acestuia la plata integrală a respectivelor cheltuieli, aşa cum solicită recurenta, prevalându-se de dispoziţia cuprinsă la art. 8 din contractul încheiat între părţi.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 470 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond rezultă, potrivit concluziilor de la punctul b), că suprafaţa de pădure situată în Cantonul nr. 19 Dealu S. este supusă furtunilor din toate zonele, fapt care impune acordarea riscului normal al serviciului raportat la valoarea totală a pagubei produse. Curtea achiesează la această concluzie şi pentru faptul că suprafaţa cantonului, după cum s-a menţionat în considerentele raportului de expertiză este de 528, 80 ha, iar o singură persoană nu poate supraveghea o suprafaţă atât de mare astfel că este imposibil să se reducă tăierea arborilor nejustificaţi în ciuda eforturilor făcute de pădurarul de canton, cu ajutorul pădurarilor vecini şi şefului de district.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 381 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În calitatea sa de conducător auto, a fost amendat pe teritoriul Ungariei pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi mers, conform tahografului. Acest aspect a fost dovedit cu: procesul verbal de audiere, hotărârea de amendare şi chitanţa care atestă plata amenzii. Prin această atitudine culpabilă, pârâtul a produs un prejudiciu efectiv reclamantei, la care se adaugă sumele primite de pârât cu titlu de avans spre decontare şi nejustificate de acesta. Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 270 din Codul Muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia.
2. Cât priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâtul a solicitat prin cererea de demisie înregistrată la societatea reclamantă sub nr. 27/28.06.2007 doar plata salariului pe ultima lună şi diurna cuvenită, iar prin O.P. nr. 256/02.08.2007, reclamanta i-a achitat acestuia 659 lei reprezentând drepturi salariale restante, indemnizaţia de concediu odihnă şi garanţia reţinută în sumă de 50 lei ci nu de 1800 lei, cât a precizat, fără dovezi, pârâtul.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 276 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod greşit s-a procedat la judecarea cauzei de către prima instanţă, în condiţiile în care pârâtul nu a fost prezent la niciunul din termenele acordate şi nici la judecarea în fond, fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 312 alin.(5) C. proc. civ.
2. Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa a cărei hotărâre este recurată şi soluţionează procesul în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs va dispune casarea hotărârii şi trimiterea acesteia spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 47 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înscrisurile noi depuse în copie la dosar, în recurs, de către recurentă nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceasta, în condiţiile în care, în raport de considerentele cauzei şi având în vedere probatoriile administrate, nu se poate reţine culpa pârâtului în îndepliniriea atribuţiilor de serviciu, care să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, astfel încât soluţia primei instanţe, prin care a fost respinsă cererea reclamantei, apare ca fiind corectă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 27 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a încercat să-şi dovedească acţiunea mai mult pe prezumţii decât pe probe concludente şi pertinente încât în mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile acesteia. Probele depuse în recurs, constând în declaraţii de martori, proces-verbal, extrase din regulament, fotografii, nu sunt înscrisuri noi de natură a schimba soluţia primei instanţe, acesta fiind valorificate cu ocazia cercetării fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 122 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauza dedusă judecăţii, unitatea recurentă n-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert cauzat de contestatori, în legătură cu munca lor, cu încălcarea vreunei atribuţii de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 163 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum n-a făcut dovada existenţei prejudiciului invocat – apoi a faptei – în mod corect prima instanţă i-a respins acţiunea faţă de pârâtă. Împrejurarea că pârâtul şi-a asumat un angajament de plată, sub aspectul examinat, apare lipsită de vreo relevanţă juridică.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 240 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte critica pe fondul cauzei referitor la cuantumul prejudiciului şi angajamentul de plată, Curtea o constată neîntemeiată, având în vedere devizul întocmit de S.C. „T. de automobile” SA I, iar în ce primeşte angajamentul de plată nu s-au produs dovezi de natură că acest act s-a dat sub presiuni sau ameninţări din partea reclamantului intimat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 214 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În speţă, conţinutul cererii revizuientei se referă la motive ce privesc fondul cauzei, neprezentându-se un act O. în sensul celui cerut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., încât un asemenea motiv excede a fi supus analizei instanţei investite.
2. Cât priveşte celălalt motiv ce s-ar încadra, în viziunea recurentei, în cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7, nu se poate susţine că sentinţa civilă nr. 1038 pronunţată la data de 9 august 2007 este potrivnică deciziei civile nr. 648 din 16 octombrie 2007, întrucât prima nu era şi irevocabilă, iar aceeaşi hotărâre a fost modificată irevocabil în recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 77 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Greşit a constatat prima instanţa că o expertiză nu este utilă în condiţiile în care consumul de carburant considerat imputabil reclamanţilor nu a fost stabilit în raport de circumstanţe şi de condiţiile de lucru deoarece tocmai acesta este rostul unei lucrări de specialitate şi anume stabilirea consumului real în raport de toate aceste aspecte relevate de martorii audiaţi şi reţinute chiar de către instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 775/CM din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum societatea reclamantă a probat cumpărarea cu factură a unui număr de 220 de scaune, iar la inventar a rezultat un număr de 210 scaune, era normal ca diferenţa de 10 scaune să fie imputata recurentului în condiţiile în care nu a făcut nicio probă despre existenţa acestora şi nici nu a formulat obiecţiuni la inventariere. De altfel, expertul însărcinat cu verificarea listelor de inventar a precizat faptul că, pentru obiectele sparte, ciobite sau propuse spre casare, comisia de inventariere a făcut menţiunile necesare. De asemenea, recurentul nu a formulat obiecţiuni nici cu privire la neincluderea în listele de inventar a celor 10 scaune şi 200 tacâmuri.
2. Cât priveşte criticile privind răspunderea solidară, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că, o astfel de răspundere nu poate fi angajată în lipsa unui angajament comun. Singurul responsabil cu gestiunea unităţii era recurentul, acesta având obligaţiile stabilite prin fişa postului. Recurentul nu a probat existenţa unei gestiuni colective astfel că nu putea fi antrenată răspunderea celorlalţi salariaţi în condiţiile art. 27 din Legea nr. 22/1969, chiar dacă ceilalţi salariaţi manipulau bunurile.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 686/CM din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar daca exista apropieri de regim juridic între răspunderea civila delictuală şi răspunderea materială de dreptul muncii (sub aspectul angajării răspunderii pentru repararea prejudiciului produs printr-o fapta ilicita, săvârşită cu vinovăţie), cu toate acestea, exista şi deosebiri de substanţă, pe care, judecătorul, în baza rolului sau activ trebuie să le analizeze în scopul calificării corecte a cererii. Astfel în cazul răspunderii materiale reglementată de Codul Muncii, între autorul prejudiciului şi persoana prejudiciată exista sau au existat raporturi de muncă, anterior datei săvârşirii faptei cauzatoare de prejudiciu, iar aceasta fapta consta tocmai în nerespectarea obligaţiilor născute din contractul de munca. In cazul răspunderii delictuale, între autorul prejudiciului şi persoana păgubită nu au existat anterior producerii pagubei, raporturi juridice concrete, a căror încălcare sa se fi concretizat în paguba produsa. In speţa de faţă, reclamanta a solicitat obligarea paratului (fost salariat al sau), la plata contravaloarea bunurilor pe care le-a primit pentru exercitarea profesiei şi pe care refuza sa le restituie, deşi raporturile de munca au încetat .
2. Nu poate fi vorba de o răspundere civilă delictuală chiar dacă reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., astfel că, în mod corect prima instanţa a apreciat ca ne aflam pe tărâmul răspunderii materiale a salariatului întemeiată pe raporturile de munca existente anterior creării prejudiciului.
2. Prima instanţa a procedat în mod legal şi temeinic la calificarea cererii formulata de reclamanta şi, în condiţiile în care era investită cu soluţionarea unui litigiu de muncă, competenţa aparţinea Tribunalului-complet specializat de dreptul muncii, astfel cum prevede art. 284 Codul Muncii, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Nu se poate reţine în acest caz, încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, deoarece, acest drept al părţilor de a dispune de obiectul litigiului, calea procesuală şi mijloacele de apărare, nu are un caracter absolut iar iniţiativa părţilor trebuie armonizată cu rolul activ al judecătorului. Constatând că cererea de faţa are acelaşi obiect, părţi şi cauză, ca şi cererea care a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civila nr. 43/2005, în mod corect, Tribunalul a admis şi excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind întrunite cerinţele art. 1201 C. civ.
3. Cât priveşte ultima critica, referitoare la încălcarea dispoziţiilor care reglementează procedura repartizării aleatorie a dosarelor, Curtea constata ca încălcarea acestor dispoziţii nu are influenta asupra hotărârii, o astfel de situaţie nefiind reglementata de legiuitor. Încălcarea acestor dispoziţii nu pot face obiectul criticilor pe calea recursului îndreptat împotriva hotărârii deoarece, aşa cum am spus, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii se analizează din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi de celelalte aspecte care au influenta asupra hotărârii pronunţată, ori aspectele învederate de recurent nu au influenţat hotărârea pronunţată.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 344/CM din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii salariatului dar nu s-a administrat un minim de probatorii care sa stabilească, data la care s-a produs acest prejudiciu sau valoarea lui. În lipsa acestor elemente esenţiale, instanţa nu putea stabili vinovăţia pârâtului şi, respectiv, obligaţia acestuia de a plăti pagubele reclamate de societatea angajatoare.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 700/CM din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii materiale a pârâtei, conform art. 270 Codul muncii, respectiv calitatea de gestionar a pârâtei, raportul de cauzalitate prezumat în cazul gestionarului între activitatea sa şi prejudiciu, legătura prejudiciului cu activitatea precum şi vinovăţia pârâtei.
2. În raport de claritatea dispoziţiilor art.1088 C. civ., nu se justifică solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pentru o perioadă anterioară înregistrării acţiunii.
3. Deşi recurentul a solicitat şi modificarea soluţiei dată cererii reconvenţionale, nu a indicat niciun motiv de drept sau de fapt în sprijinul acestei cereri, ceea ce având în vedere şi că, în această privinţă, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 287 Codul muncii, nu poate determina decât menţinerea dispoziţiilor sentinţei privind cererea reconvenţională.
4. Având în vedere admiterea atât a cererii principale, cât şi a celei reconvenţionale Curtea, în temeiul art. 276 C. proc. civ. va compensa parţial cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă de părţi, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 404/R din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii materiale a pârâtei, conform art. 270 Codul muncii, respectiv calitatea de gestionar a pârâtei, raportul de cauzalitate prezumat în cazul gestionarului între activitatea sa şi prejudiciu, legătura prejudiciului cu activitatea precum şi vinovăţia pârâtei.
2. În raport de claritatea dispoziţiilor art.1088 C. civ., nu se justifică solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pentru o perioadă anterioară înregistrării acţiunii.
3. Deşi recurentul a solicitat şi modificarea soluţiei dată cererii reconvenţionale, nu a indicat niciun motiv de drept sau de fapt în sprijinul acestei cereri, ceea ce având în vedere şi că, în această privinţă, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 287 Codul muncii, nu poate determina decât menţinerea dispoziţiilor sentinţei privind cererea reconvenţională.
4. Având în vedere admiterea atât a cererii principale, cât şi a celei reconvenţionale Curtea, în temeiul art. 276 C. proc. civ. va compensa parţial cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă de părţi, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 404/R din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avându-se în vedere că dispoziţiile art. 270 Codul Muncii condiţionează atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului de producerea pagubelor materiale din vina acestuia, nefiind dovedită vina pârâtului, prima instanţă legal şi temeinic a respins acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 382/R (382) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi prima instanţă a reţinut şi stabilit în mod corect situaţia de fapt, nu a avut în vedere existenţa unui act care lipseşte de fundament acţiunea reclamanţilor. Astfel, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acţiunea similară formulată de reclamantă împotriva unui coleg al pârâtei, aflat într-o situaţie identică, reţinându-se printre alte considerente, că în anunţul de concurs comunicat tuturor sucursalelor societăţii reclamante, aceasta a precizat expres că ea va achita cota de impozit aferentă tuturor premiilor potrivit prevederilor legale. Astfel, chiar dacă s-ar admite că premiul acordat reprezintă un avantaj de natură salarială pentru care trebuie achitat impozitul pe venit acesta nu poate fi în niciun caz imputat pârâtei care avea reprezentarea faptului că, în cazul în care va fi declarat câştigător, societatea reclamantă va fi cea care va achita toate sumele necesare potrivit legii.
2. Această hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat prin nerecurare, aspect confirmat de ambele părţi, face dovada deplină în privinţa actului pe care îl menţionează (anunţul de concurs) şi pe care s-a întemeiat, astfel încât Curtea constată că, raportat la considerentele expuse anterior, reclamanta nu a suferit vreun prejudiciu, din moment ce pârâtei nu îi revenea obligaţia de plată a impozitului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 386/R (386) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, nedepunând diligenţele necesare pentru clarificarea aspectelor relevante ale speţei, în primul rând prin punerea în discuţia părţilor a chestiunilor apreciate insuficient lămurite prin probatoriul administrat, iar apoi, în măsura în care clarificările astfel aduse se vor fi dovedit insuficiente, prin dispunerea suplimentării probaţiunii în sensul considerat necesar, inclusiv prin administrarea unei expertize de specialitate sau a probei cu interogatoriul. În acest sens, se reţine că reclamanta invocă faptul că, necombătând cu nimic pretenţiile formulate prin acţiune, pârâtul achiesează de fapt la aceste pretenţii. Or, pentru a se putea aplica această prezumţie, trebuie să se raporteze părţile şi instanţa la prevederile art. 218-225 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 264/R din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dreptul la acţiune se putea naşte la sfârşitul perioadei de 2 ani în care se putea obţine diploma de medic specialist dar în speţă s-a născut mai repede, anume la data la care a devenit evident că nu se va mai obţine diploma de medic şi s-a desfăcut contractul de muncă, tot de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, iar în raport de acest moment înregistrarea prezentei acţiuni la data de 5.06.2007 este făcută în termenul legal de prescripţie de 3 ani de zile. Faţă toate acestea, prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei, excepţie care trebuia respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R (257) din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În primul rând se constată că de fapt pârâtul nici nu a fost prezent la recepţia mărfii, ocazie cu care se susţine că s-a produs prejudiciu, acesta fiind delegat, potrivit actelor de la dosar, în alte locaţii. Mai mult, trebuie subliniat faptul că raporturile de muncă ale pârâtului cu reclamanta au încetat la data de 31.03.2006 ori aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Decretul Lege nr. 167/1958, reclamanta trebuia ca în termen de 6 luni, respectiv, până în luna aprilie 2006, deci după plecarea pârâtului din societate, aceasta din urmă puteau să-şi recupereze prejudiciu de la furnizor prin acţionarea acestuia în judecată lucru care însă în mod nejustificat nu s-a făcut.
2. Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să existe printre altele o faptă prejudiciabilă, vinovăţia angajatului, un prejudiciu şi o legătură cauzală între faptă şi prejudiciu. În cazul din speţă, se constată că de fapt reclamanta nu a făcut dovada faptei prejudiciabile comisă de pârât în producerea prejudiciului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 113/R (113) din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.” În consecinţă, pentru a fi incidente această prevedere legală este necesară ca partea contestatoare să nu fi invocat necompetenţa în calea de atac, ca instanţa să nu fi reţinut această excepţie din oficiu şi ca recursul părţii să nu fi ajuns a fi cercetat în fond. Aspectele invocate de către recurent nu se circumscriu situaţiilor reglementate de art. 317 alin. (2) C. proc.civ., în condiţiile în care instanţa de recurs s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
2. Referitor la încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., Curtea constată că susţinerile contestatorului sunt nefondate deoarece efectuarea expertizei s-a dispus după ce în prealabil instanţa a admis recursul şi a reţinut cauza spre rejudecare în fond. Or, în atare situaţie încuviinţarea efectuării unui raport de expertiză nu echivalează cu administrarea, în recurs, de probe noi, altele decât înscrisurile, ci cu suplimentarea probaţiunii după casarea cu reţinere în fond.
3. Potrivit art. 312 alin. (4) C. proc. civ., în caz de casare curţile de apel vor judeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 20 din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât pe parcursul derulării procesului la instanţa de fond, recurentul a fost citat de la o altă adresă decât cea de domiciliu şi care este menţionată în cartea sa de identitate, se apreciază că acesta a fost lipsit de dreptul la apărare, drept recunoscut atât de Codul de procedură civilă şi Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în speţă devenind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct.5 C. proc. civ
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1031 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere contradicţiile dintre rezoluţia parchetului din care rezultă că nu au fost probe certe care să ateste minusurile în gestiune şi concluziile expertului, instanţa trebuia, conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. să ataşeze dosarul de urmărire penală şi să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să clarifice aspectele contradictorii, soluţia astfel pronunţată, echivalând cu o neexaminare a fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 808 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 29 C. proc. fisc., drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului, în condiţiile dreptului comun. Având în vedere calitatea de moştenitor testamentar şi faptul că prin moştenire se transmite întreg activul şi pasivul succesoral, din care face parte şi acest debit, şi faţă de dispoziţiile art. 29 C. proc. fisc., se constată că aspectele critice invocate de reclamantă sunt întemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 1109 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În litigiile de muncă legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială exclusivă, reglementată de dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul ori, după caz, sediul”. Atunci când se referă la reclamant s-a avut în vedere, cu trimitere la persoanele juridice, acele structuri juridice care au personalitate juridică, deoarece persoanele care nu au o asemenea personalitate nu pot sta singure în proces.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, Decizia civilă nr. 584/M din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La dosarul de fond, a fost depusă o convenţie de şcolarizare ce a intervenit între părţi, şi unde este prevăzut faptul că angajatul va participa la şcolarizare şi perfecţionare în afara societăţii, şi unde sunt prevăzute expres condiţiile privind suportarea costurilor şi modalitatea de restituire a acestora, în situaţia în care raporturile de muncă încetează. Raporturile dintre părţi au încetat, din culpa angajatului, astfel că acesta, potrivit convenţiei de şcolarizare mai sus amintită va fi obligat la plata cheltuielilor efectuate de angajator, cu ocazia şcolarizării.
2. În ceea ce priveşte criticile din recurs legate de faptul că nu a cunoscut conţinutul înscrisului pe care l-a semnat şi că era vorba de un înscris în limba germană, acestea sunt aspecte lipsite de relevanţă, atâta timp cât semnătura pârâtului figurează pe ambele înscrisuri (contractul individual de muncă şi contractul de şcolarizare) iar din compararea acestora, nu există niciun dubiu asupra autenticităţii semnăturii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 917/M din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criteriul de stabilire a daunelor materiale nu au acoperire legală, este aleatoriu. Este evident că instanţa poate cenzura pretenţiile părţilor, însă modalitatea de cenzurare respectiv posibilitatea de apreciere a unor despăgubiri trebuie să aibă o justificare veridică, legală. Într-adevăr, reclamanta reconvenţională a fost prejudiciată prin predarea cu întârziere a contractului de muncă. Instanţa de recurs constată că în mod legal, prejudiciul suferit de reclamanta reconvenţională ca urmare a imposibilităţii de angajare la un nou loc de muncă din vina recurentei, trebuie evaluat în funcţie de salariul de bază minim brut negociat pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în M.O. nr. 5/29.01.2007 partea a 5-a [art. 40 alin. (1) lit. d) şi art. 40 alin. (4)]
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 884/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Analizând cu precădere excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi a lipsei dovezii calităţii de reprezentant al avocatului, curtea reţine că această excepţie este nefondată întrucât Societatea Cooperatistă D.E. are calitate procesual activă, fiind angajatorul în patrimoniul căruia s-a cauzat prejudiciul. E. corectă a fost doar o eroare materială ce a fost rectificată prin precizarea făcută la termenul din 22 mai 2008. De asemenea, apărătorul societăţii a făcut dovada calităţii sale şi implicit a împuternicirii de a redacta acţiunea.
2. În ceea ce priveşte dovada prejudiciului, curtea reţine că actul de constatare a lipsei în gestiune creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă care poate fi răsturnată prin proba contrarie, respectiv prin probe care dovedesc inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
3. În ceea ce priveşte legalitatea procedurii de inventariere curtea reţine că potrivit pct. 7 alin. (2) din ordinul nr. 1753/22.11.2004 de aprobare a normelor privind efectuarea inventarierii aceasta poate fi efectuată chiar şi de o singură persoană în cazul în care nr. de salariaţi este redus, iar valoarea bunurilor din gestiune este mică, aşa cum este cazul în speţă. De asemenea, procesele verbale de inventariere cuprind toate elementele prevăzute în normele de mai sus, iar gestionara recurentă a declarat în scris că nu are obiecţiuni.
4. În ceea ce priveşte faptele care au dus la lipsa în gestiune, curtea reţine că acestea au fost recunoscute prin nota explicativă şi au constat în înregistrarea de mărfuri pe credit fără a avea o evidenţă, stabilirea preţurilor „din amintiri”, aruncarea produselor degradate fără întocmirea de înscrisuri. Referitor la diferenţele constatate la cel de-al doilea inventar, curtea reţine că acestea au rezultat în urma comparării preţurilor din actele de recepţie cu cele declarate de gestionară cu ocazia inventarierii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 876/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a respins în mod eronat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la pretenţiile, cu o motivare greşită, potrivit căreia nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului. Pârâtul are calitatea de gestionar în cadrul reclamantei, iar în această situaţie sarcina probei nu mai revine angajatorului ci gestionarului. În cazul în care există o lipsă din gestiune, actul constatator al lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă, pe care acesta o poate răsturna, făcând dovada contrară, prin acte legale cu care să dovedească inexistenţa lipsurilor. Or, în speţă s-au depus, listele de inventar, concluziile comisiei de inventariere, procesul verbal întocmit de serviciul financiar contabilitate, toate fiind înscrisuri care dovedesc lipsa din gestiune a produselor ridicare de pârât din unitate, şi a căror predare către agenţii economici de desfacere, nu a fost justificată cu acte. Prin urmare, revenea pârâtului obligaţia de a administra orice probe legale, din care să rezulte nevinovăţia sa. Or, acest lucru nu s-a realizat astfel că, prima instanţă a în mod greşit a apreciat că prejudiciul nu a fost dovedit.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 772/M din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din coroborarea art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii cu art. 8 alin. (1) din D. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, rezultă că termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii patrimoniale începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, adică de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 735/M din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a opera instituţia răspunderii patrimonială, este necesar ca prejudiciul să fie cert şi real. Evaluarea acestuia trebuie făcută pe baza unor date economice concrete, prin raportarea consumului real la cel efectiv, stabilit eventual printr-un raport de expertiză. Înscrisurile depuse la dosar atestă o serie de calcule şi dovada achiziţionării combustibilului, sens în care instanţa apreciază că nu este dovedit caracterul cert şi real al prejudiciului.
2. Pentru capătul de cerere privind plata contravalorii combustibilului consumat în plus, pentru efectuarea lucrărilor de arături, instanţa apreciază că probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse, este insuficient pentru a conduce instanţa la concluzia că prejudiciul este cert.
3. Din înscrisul depus la dosarul de fond, rezultă valorile de inventar ale sculelor, precum şi semnătura de primire a intimatului, astfel că prejudiciul este pe deplin dovedit. În mod greşit prima instanţă a înlăturat acest înscris, astfel că cea de-a doua critică din recurs este întemeiată şi în consecinţă va fi admisă şi sentinţa primei instanţe modificată în parte în sensul obligării intimatului la plata contravalorii sculelor aflate în inventarul acestuia şi nerestituite.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11/M din 9 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantul beneficiind deja de categoria maximă de salarizare, şi în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) Codul Muncii, potrivit cu care „angajatorul are obligaţia de a acorda angajatului, printre altele, toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabile şi din contractul individual de muncă”, precum şi faţă de dispoziţiile art. 38 Codul Muncii, conform cărora salariatul are dreptul de a refuza orice diminuare a drepturilor sale salariale recunoscute, şi cum categoria maximă, în urma negocierii şi înregistrării noului Contract colectiv de muncă pe anii 2007-2010 la nivel de unitate a devenit categoria 4, în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acţiunea reclamantului, obligând pârâta să-l reîncadreze pe reclamant la această categorie, cu plata diferenţelor de salarizare cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2909 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, sarcina probei în sensul de a se constata dacă faptele reţinute prin decizia contestată constituie abatere disciplinară, în accepţiunea dată dispoziţiilor art. 263 alin. (2) Codul Muncii, revenea unităţii angajatoare, constatându-se că greşit preocuparea acesteia s-a axat mai mult pe existenţa prejudiciului, din moment ce instanţa nu a fost învestită cu o acţiune pentru răspundere patrimonială.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2681 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul C-S a admis acţiunea civilă formulată de către reclamantul T.E. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C-S, a anulat decizia de pensionare, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie pe seama reclamantului, în care să utilizeze, la stabilirea drepturilor de pensie, punctajul stabilit de expertiză. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa între pensia de limită de vârstă cuvenită în raport de punctajul mediu anual şi pensia plătită de către pârâtă, precum şi la plata sumei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu de avocat, onorariu de expert şi cheltuieli de deplasare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1133 (2379) din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prevederile art. 1169 C. civ. nu sunt aplicabile în materia conflictelor de muncă deoarece art. 287 Codul Muncii prevede că sarcina probei în astfel de litigii revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine nerespectarea dispoziţiilor art. 1169 şi art. 1170 C. civ. de către reclamant.
2. Art. 164 alin. (1) Codul Muncii stabileşte că nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege. Conform art. 164 alin. (2) Codul Muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2328 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 16 Codul muncii, contractul de muncă se încheie în formă scrisă, dar aceasta nu este o condiţie ad validitatem, ci una de probă (ad probationem) şi potrivit alin. (2) al acestui articol conferă posibilitatea dovedirii prevederilor contractuale şi ale prestaţiilor efectuate cu orice mijloc de probă. Sunt incidente dispoziţiile Codului muncii, iar acţiunea prin care se constată nulitatea contractului de muncă, ce a încetat prin decesul salariatului, în raport de dispoziţiile art. 57 alin. (4) Codul muncii, apare în primul rând ca inadmisibilă.
2. Calitatea procesuală a reclamantei reconvenţionale este indiscutabilă, fiind conferită şi de dispoziţiile art. 162 alin. (2) Codul muncii, dar cu privire la drepturile salariale pretinse există autoritate de lucru judecat.
3. Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Arad, a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale către contestatorul N.G, începând cu luna august 2004 până la reintegrarea acestuia, ori reintegrarea nu a avut loc survenind decesul. Pentru perioada 1.12.2003-16.03.2005 s-a pronunţat sentinţa civilă a Tribunalului Arad, prin care i s-au acordat drepturile salariale soţului reclamantei. Reclamanta fiind succesoarea soţului, aceste sentinţe îi sunt opozabile şi având un titlu în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi 166 C. proc. civ., o a doua acţiune este inadmisibilă şi în mod nelegal a fost admisă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2327 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor se constată că acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, prin însăşi rolul său de a răspunde de elaborarea proiectului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite ci din calitatea de instituţie publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanţele publice.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză. Astfel, este de atributul instanţei de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariaţi s-a făcut cu respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, neputându-se reţine o imixtiune a autorităţii judecătoreşti în sfera puterii legiuitoare, aşa cum s-a susţinut în motivele de recurs.
Prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidenţialitate, reclamanţii sunt în mod evident şi grav discriminaţi, deoarece se află în aceeaşi situaţie juridică şi faptică care fundamentează şi generează adaos salarial şi pentru restul personalul. Actualizarea în raport de rata inflaţiei nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de ale conserva, astfel încât sumele de bani datorate şi plătite reclamanţilor să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echităţii şi executării cu bună credinţă şi întocmai a obligaţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1503 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia nefiind contestată în termen a rămas definitivă, legalitatea emiterii ei nemaiputând fi pusă în discuţie.
2. Cum raporturile de muncă al părţilor au încetat la 1 februarie 2007, iar reclamantul nu a mai prestat niciun fel de activitate ulterior acestei date, acesta nu este îndreptăţit la plata salariului şi a tichetelor de masă după data de 1 februarie 2007.
3. Cauza fiind soluţionată în mod corect pe excepţie, motivele care ţin de nulitatea deciziei şi legalitatea măsurii concedierii nu au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1425 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu există nicio dispoziţie legală sau contractuală care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanţei de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 283 lit. c) Codul Muncii cu cele ale art. 166 Codul Muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea îşi au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripţie este de trei ani, conform art. 283 lit. c) Codul Muncii. În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii.
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1193 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu există nicio dispoziţie legală sau contractuală care să oblige reclamantul să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanţei de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1192 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. 1, art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1157 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Schimbarea locului de muncă al reclamantului s-a făcut prin acordul de voinţă al părţilor, exprimat în actul adiţional la contractul individual de muncă, semnat de ambele părţi. Simpla afirmaţie făcută de reclamantul recurent, că a acceptat postul inferior, conform actului adiţional, prin vicierea consimţământului său la semnarea lui nu poate constitui un motiv de recurs, câta vreme acest act adiţional nu a fost invalidat în justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1129 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Membrii de sindicat sunt îndreptăţiţi la plata ajutorului prevăzut de art. 36 alin. (5) lit. f) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ, fiind angajaţi a unei unităţi de învăţământ, cărora li s-au născut copii.
2. Instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâţilor-recurenţi, precum şi soluţia pe fondul cauzei. Pârâţii chemaţi în judecată au calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuţiile pe care le au referitor la angajarea, calcularea, plata salariilor, asigurarea, aprobarea, repartizarea fondurilor necesare plăţii salariilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1125 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţi sanitare publice finanţate integral din venituri proprii fără a face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde-şi desfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea desfăşurată de acesta.
Nici critica referitoare la petitul privind plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării dintre unităţile clinice, cât şi salariile efectiv plătite în varianta neclinic, nu este întemeiată. Apărarea recurentului că reclamanta nu poate fi încadrată la grila „clinic” deoarece prin activitatea pe care o desfăşoară în cadrul cabinetului medical, nu desfăşoară activitate de învăţământ şi nici de cercetare ştiinţifică medicală sau educativă, nu poate fi reţinută, avându-se în vedere faptul că în O.U.G. nr. 24/2000 şi respectiv O.U.G. nr. 115/2004, Anexa I, unde este reglementată salarizarea pentru personalul unităţilor sanitare, cât şi grilele de salarizare, nu există diferenţiere pe criteriul activităţii desfăşurate de către salariat.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 963 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând obiectul cererii de chemare în judecată şi al cererii reconvenţionale, precum şi motivele de fapt şi de drept invocate de părţi în susţinerea acestor cereri, instanţa constată că litigiul vizează, în principal, data încetării raporturilor juridice de muncă născute între părţi şi, în subsidiar, efectuarea înscrierilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei. Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, care nu au fost invocate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, ci prevederile art. 284 coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) şi alin. (3) Codul Muncii şi cu cele ale art. 3, art. 5 şi art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 962 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1018 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantei, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1017 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1016 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie reglementat de art. 283 lit. c) Codul Muncii. În raport de cele expuse anterior, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este nefondată, întrucât obiectul acţiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit şi neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. e) Codul Muncii.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. (2) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. (1) din aceleaşi contracte au fost incluse în salariile angajaţilor societăţii pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părţile contractante nu ar fi intenţionat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaţilor, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. (1).
Angajatorul nu a probat susţinerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006 se regăsesc în salariile angajaţilor, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 287 Codul Muncii. Rapoartele de expertiză contabilă şi hotărârile judecătoreşti, depuse la dosarul de recurs de către pârâta-recurentă, nu au relevanţă în cauză, deoarece, faţă de prevederile art. 167 alin. (1), art. 169 alin. (1) şi art. 201 C. proc. civ., instanţa nu este ţinută de concluziile unor expertize extrajudiciare, iar jurisprudenţa nu este izvor de drept.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1015 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţi sanitare publice finanţate integral din venituri proprii fără a face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde-şi desfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea desfăşurată de acesta.
Nici critica referitoare la petitul privind plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării dintre unităţile clinice, cât şi salariile efectiv plătite în varianta neclinic, nu este întemeiată. Apărarea recurentului că reclamanta nu poate fi încadrată la grila „clinic” deoarece prin activitatea pe care o desfăşoară în cadrul cabinetului medical, nu desfăşoară activitate de învăţământ şi nici de cercetare ştiinţifică medicală sau educativă, nu poate fi reţinută, avându-se în vedere faptul că în O.U.G. nr. 24/2000 şi respectiv O.U.G. nr. 115/2004, Anexa I, unde este reglementată salarizarea pentru personalul unităţilor sanitare, cât şi grilele de salarizare, nu există diferenţiere pe criteriul activităţii desfăşurate de către salariat.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1004 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acordarea tichetelor de masă personalului din unităţile sanitare a fost reglementată prin O.U.G. nr. 115/2004 care prevede în art. 23 că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate integral din venituri proprii realizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
2. Acordarea tichetelor de masă doar personalului care îşi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, contravine atât Contractului colectiv de muncă, cât şi O.U.G. nr. 115/2004, aspect corect reţinut de tribunal.
3. Împrejurarea arătată de recurentă că bugetul de venituri şi cheltuieli pe anii 2004-2007, primit de spital de la bugetul de stat nu prevăd fonduri pentru aceste tichete, nu poate fi interpretată în sensul că angajatorul nu poate acorda angajaţilor tichete de masă.
4. Apărarea recurentului că reclamanta nu poate fi încadrată la grila „clinic” deoarece prin activitatea pe care o desfăşoară în cadrul cabinetului medical, nu desfăşoară activitate de învăţământ şi nici de cercetare ştiinţifică medicală sau educativă, nu poate fi reţinută, avându-se în vedere faptul că în O.U.G. nr. 24/2000 şi respectiv O.U.G. nr. 115/2004, Anexa I, unde este reglementată salarizarea pentru personalul unităţilor sanitare, cât şi grilele de salarizare, nu există diferenţiere pe criteriul activităţii desfăşurate de către salariat.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1003 din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor cererea reclamantei de încuviinţare a probei cu martori, deşi au fost respectate prevederile art. 112 pct. 5 alin. (6) C. proc. civ., iar termenul de judecată a reprezentat prima zi de înfăţişare. Cu toate că nu a pus în discuţia părţilor cererea reclamantei de încuviinţare a probei cu martori, prima instanţă a reţinut, în considerente, că reclamanta nu a dovedit pretenţiile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât, la termenul de judecată din 18.10.2007, nu a susţinut cererea de administrare a probei cu martori. Procedând astfel instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantei şi prevederile art. 129.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 772 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă pentru a proba prejudiciul cauzat de pârât prin eliberarea cu întârziere a carnetului de muncă al reclamantei, Curtea constată că ele nu dovedesc un asemenea prejudiciu, respectiv imposibilitatea angajării reclamantei din cauza nedeţinerii carnetului de muncă.
2. În mod legal şi temeinic, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cerinţele art. 269 alin. (1) Codul Muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 404 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Întrucât nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantului îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje şi apărare, aflate în vigoare.
2. Având în vedere probele administrate în cauză, şi anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură, precum şi raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptăţită la aplicarea sporului de vechime acest drept fiind prevăzut de dispoziţiile art. 40 alin. (3) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi următoarele Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 344 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., termenul de revizuire, în cazul reglementat de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este de o lună de zile şi se va socoti de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora. Prin urmare, acest termen de revizuire nu este de trei ani de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, aşa cum susţine recurenta, ci de o lună de la acest moment.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 336 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii, pârâtul nu a făcut dovada că a inclus in salarii aceste suplimentări salariale in anii 2004-2006, această probă putând fi făcută cu statele de plată sau o dispoziţie a conducerii în acest sens.
2. Nici nota asupra precizării situaţiei primelor de Paşte şi de C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SC E. SA, înregistrată la Comisia Paritară nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adiţional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condiţiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voinţă al părţilor contractante. Susţinerea pârâtului privind calculul greşit al sumelor datorate urmează a fi respinsă de către instanţă, deoarece aceasta nu a probat că în adresele depuse de reclamantă la dosar nu este prevăzut salariul mediu la nivel de unitate, deşi îiu revenea această probă.
3. Fiind vorba despre plata unor drepturi salariale, chiar dacă aceştia îşi au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c) Codul muncii, termen respectat de reclamantă la introducerea acţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 590/R (331) din 26 (27) martie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire ca fiind întemeiată, astfel încât nu se mai impune analizarea motivelor de recurs referitoare la temeinicia cererii de revizuire.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 227 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit deciziei emisă de pârâtă, raporturile juridice de muncă ale reclamantului au încetat, în baza art. 65 alin. (1) Codul Muncii, pârâta efectuând înscrierile în carnetul al reclamantului. Întrucât pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, şi câtă vreme nu a făcut dovada efectivă a expedierii acestei adrese către reclamant pentru a se prezenta să-şi ridice carnetul, s-a constat întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la eliberarea carnetului de muncă.
2. Solicitarea recurentului de a i se plăti suma de 50 lei, reprezentând contravaloarea carburantului folosit la deplasările făcute cu maşina personală de la domiciliu la sediul societăţii, pentru ridicarea carnetului de muncă, nu este întemeiată, întrucât era de datoria lui să depună diligenţele necesare pentru obţinerea carnetului de muncă, în calitate de salariat.
3. În ce priveşte obligarea pârâtei la plata contravalorii medicamentelor de inimă ce urmează să le ia reclamantul, în lipsa unei legături de cauzalitate între activitatea reclamată (comportamentul reprezentanţilor legali ai unităţii) şi prejudiciu (respectiv înrăutăţirea stării sale de sănătate), nu poate opera vinovăţia societăţii, cererea fiind de asemenea corect respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 226 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin Legea nr. 45/2007 s-a reintrodus sporul de vechime şi pentru magistraţi când starea de discriminare a fost înlăturată începând cu data de 12.03.2007. Prin urmare acţiunea putea fi admisă şi pârâţii obligaţi la plata sporului de vechime numai până la această dată.
2. Ministerul Finanţelor Publice nu a fost obligat la plata drepturilor salariale pentru salariaţii altei instituţii ci a fost obligat să includă în bugetul pe anul 2007, la rectificarea acestuia, fondurile necesare efectuării plăţii drepturilor recunoscute prin sentinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 148 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul declarat va fi respins ca inadmisibil fiind incidente dispoziţiile art. 56 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, apelul sau recursul declarat de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Între societatea recurentă şi salariaţii acesteia, reprezentaţi de către intimatul Sindicatul Liber „U.” I, s-a încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat. Prin urmare, efectele colectiv de muncă înregistrat la E.A. sub nr. 3677/27.06.2005 au încetat la data de 27.08.2007, astfel încât reclamanta-recurentă nu justifică interesul în ceea ce priveşte promovarea acţiunii pendinte, ce are ca obiect constatarea nulităţii acestui contract colectiv de muncă, în condiţiile în care efectele nulităţii se produc doar pentru viitor.
2. Interesul reprezintă una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept. Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Interesul trebuie să existe pe toată durata procesului civil.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia Civilă nr. 20 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10063 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile recurentei că decizia contestată, care nu îmbracă forma unei decizii, fiind doar o adresă, nu are consecinţe juridice şi deci nu există ci doar fişa postului, nu sunt de natură să înlăture constatarea instanţei de fond, a nulităţii adresei contestate, ci aceste susţineri confirmă nelegalitatea acestei adrese, iar soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9604 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru soluţionarea prezentei cauze, instanţa de fond avea de analizat în primul rând legislaţia aplicabilă în perioada supusă analizei pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, pornind de la metodologia prevăzută de H.G. nr. 261/2001, reglementată de art. 3.
2. Instanţa de fond trebuia să verifice menţiunile din contractul colectiv de muncă din perioada anilor 2001 şi 2002, perioadă în care la nivelul unităţii au fost efectuate demersurile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi a fost obţinut avizul ITM. În plus, trebuia să verifice dacă locul de muncă ocupat de reclamant era dintre cele enumerate în anexa la avizul ITM.
3. După verificarea acestor aspecte, instanţa de fond avea de analizat în ce măsură neefectuarea de către organele de conducere ale societăţii şi de către sindicatul de la nivelul unităţii a tuturor procedurilor legale pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2003 în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite.
4. În măsura în care constata că partenerii sociali nu s-au implicat în efectuarea procedurilor reglementate de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, instanţa de fond avea obligaţia să verifice în concret dacă referitor la locul de muncă ocupat de reclamant erau îndeplinite condiţiile prevăzute de H.G. nr. 261/2001 şi astfel se putea încadra în condiţii deosebite de muncă.
5. O atare analiză presupune în mod obligatoriu efectuarea unei expertize a locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii, în condiţiile potrivit art. 3 alin. (1) lit. .b) din H.G. nr. 261/2001 prevedea ca etapă de urmat expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9334 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Indiferent de natura sumelor care au fost reţinute angajatului (drepturi salariale sau nu), atâta timp cât această reţinere s-a făcut din salariu, ea trebuie să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor art. 164 alin. (2) Codul muncii, adică în baza unui titlu executoriu.
2. Aceasta este regula şi în situaţia în care este vorba de o răspundere patrimonială, în sensul că, în absenţa unei învoieli a părţilor, există doar posibilitatea angajatorului de sesiza instanţa. Numai după obţinerea titlului executoriu, angajatorul poate proceda la reţineri din salariu, cu respectarea art. 273 Codul muncii, care prevede reţinerea unor rate lunare într-un anumit procent din salariu.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 474/R-CM din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin actul adiţional ambele părţi au convenit transformarea duratei determinate de 18 luni pentru care se încheiase iniţial contractul de muncă , în durată nedeterminată. Ca atare, este fără echivoc că acest acord bilateral a fost încălcat prin emiterea celor două dispoziţii ulterioare, angajatorul procedând unilateral la transformarea duratei contractului individual de muncă.
2. Nu a fost citată pentru termen întrucât avea termen în cunoştinţă, iar faptul că persoana împuternicită să o reprezinte nu s-a prezentat în instanţă, nu constituia un motiv legal şi procedural de amânare a cauzei, cu atât mai mult cu cât partea solicitase judecata în lipsă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 844 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actul contestat nu este un act administrativ, ci o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la modificarea contractului individual de muncă al intimatului, recurenta neemiţând actul în regim de putere publică, ci în calitatea sa de persoană juridică care beneficiază de munca desfăşurată de intimat în condiţiile Codului muncii.
2.Este evident că, prin art. 19 alin. (1) lit. c) din Anexa 1 a H.G. nr. 584/998, nu se poate stabili un “cadru juridic derogator”, aşa cum susţine recurenta, care i-ar permite directorului general, care are şi atribuţia de numire în funcţie, să elibereze din funcţie pe directorii executivii, funcţia de şef serviciu fiind asimilată funcţiei de director executiv. Între recurentă, în calitate de angajator, şi intimat, în calitate de salariat, s-a încheiat, în anul 2004, un contract individual de muncă, aşa încât conflictul cu privire la modificarea unuia dintre elementele esenţiale ale acestui contract, respectiv felul muncii, este supus jurisdicţiei muncii, în conformitate cu prevederile art. 281 şi art. 283 alin. (1) lit. a) Codul muncii, deci competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă, nu instanţelor de contencios administrativ.
3. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei privind existenţa consimţământului intimatului la modificarea contractului individual de muncă. Prezentarea intimatului la noul loc de muncă nu echivalează cu un consimţământ tacit la modificarea felului muncii, în condiţiile în care în procesul verbal este menţionat expres refuzul intimatului de a semna actul adiţional. De altfel, refuzul intimatului este manifestat şi pe cele două acte unilaterale de modificare a contractului individual de muncă, deci nu se poate reţine că “salariatul şi-a exteriorizat consimţământul în mod tacit la ocuparea postului oferit”, câtă vreme salariatul şi-a manifestat în mod expres voinţa, în sensul refuzului modificării felului muncii.
4. De asemenea, în condiţiile în care s-a constatat nelegalitatea deciziei şi a dispoziţiei şi s-a dispus anularea lor, în mod corect, la cererea intimatului, pentru a repune părţile în situaţia anterioară emiterii actelor juridice anulate, prima instanţă a dispus reintegrarea intimatului în funcţia avută anterior. Nu prezintă relevanţă faptul că, ulterior emiterii celor două decizii, Serviciul Control Trenuri şi Calitatea Serviciilor a fost desfiinţat ca urmare a reorganizării activităţii, prima instanţă neexaminând o eventuală desfiinţare a postului ocupat de intimat.
5. În absenţa unor onorarii minimale, că suma de 2500 lei nu este nepotrivit de mare nici faţă de valoarea pricinii, nici faţă de munca îndeplinită de avocat, aşa încât, faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 852 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă – printre altele – obiectul cererii, iar conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii.
2. În mod corect a procedat prima instanţă la suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., şi a menţinut această măsură, reţinând că reclamanţii nu şi-au respectat obligaţia pusă în vedere de către instanţă de a-şi preciza obiectul acţiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 801 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi instanţa de fond a anulat parţial deciziile emise de intimat şi anume în ceea ce priveşte efectele acestora asupra contractului individual de muncă al contestatoarei N.E., constatând că acesteia i se cuvine sporul de 100% pentru condiţii deosebit de periculoase şi după emiterea acestor decizii, în mod corect a respins cererea acesteia de obligare a intimatului la plata pe viitor a sporului în acest cuantum, având în vedere faptul că, pe de o parte, nu se poate cunoaşte că angajatorul va persista în fapta sa de prejudiciere a recurentei prin acordarea a acestui spor într-un cuantum diminuat, iar, pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi prima instanţă nu se poate cunoaşte evoluţia în timp a legislaţiei care reglementează această categorie de sporuri.
2. Se mai reţine că daunele-interese prevăzute de disp. art. 161 alin. (4) Codul Muncii, acordate sub forma actualizării sumelor datorate de către intimat cu rata inflaţiei la data plăţii efective, sunt în măsură să acopere integral suferit de către recurentă prin plata sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum diminuat, astfel încât în mod corect prima instanţă nu a mai acordat acesteia şi dobânzile legale aferente sumelor datorate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 785 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte calitatea procesuală a recurentei, aceasta este conferită de calitatea de parte în cauza soluţionată de Tribunalul Vaslui prin hotărârea care face obiectul prezentului recurs. Calitatea procesuală de recurentă aparţine pârâtei chemate în judecată de către intimaţii reclamanţi, respectiv SC B. SA Bârlad, care, fiind o societate în lichidare, este reprezentată de lichidatorul confirmat, Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. I.
2. Pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele criterii prevăzute în art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Intimaţii reclamanţi nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor criterii.
În ceea ce priveşte metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, aceasta include mai multe etape, care trebuie parcurse în ordinea cronologică indicată în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Niciuna dintre aceste etape nu a fost parcursă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 782 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care dispoziţia care priveşte revocarea dispoziţiei nr. 287/2006, nu este un act administrativ şi nu a fost emis de recurent în calitate de autoritate publică, ci în calitate de angajator, aşa cum a fost denumit în contractul colectiv de muncă, este evident că prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pe care recurentul înţelege să se întemeieze pentru a justifica dreptul său de a revoca un act care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
2. În ceea ce priveşte plata sumei de 3366 lei, nu sunt aplicabile prevederile HCL 84/20.03.2006, invocate de recurent. Dreptul la indemnizaţia de înmormântare egală cu trei salarii medii brute pe economie este recunoscut prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat între Primăria mun. I, pe de o parte, reprezentată de recurent, care a fost împuternicit să semneze contractul, şi Sindicatul Liber „T.”, pe de altă parte. Acordarea acestui drept nu este condiţionată de încadrarea în prevederile bugetelor de venituri şi cheltuieli ale fiecărei instituţii, o atare clauză, menţionată în HCL nr. 84 din 20 martie 2006, neregăsindu-se şi în Contractul Colectiv de Muncă.
3. Din referatul compartimentului economic, deopotrivă invocat de recurent, rezultă că s-a avut în vedere plata indemnizaţiei de înmormântare egale cu un salariu mediu brut pe economie, deşi, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, intimatul F.E. era îndreptăţit la plata indemnizaţiei de înmormântare egale cu trei salarii medii brute pe economie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 778 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie de aprobare a desfiinţării punctului de lucru, este evident că locul de muncă al contestatoarei s-a desfiinţat în mod efectiv şi are o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) şi (2) Codul muncii.
2. Reţinând şi faptul că societatea a oferit recurentei-contestatoare un alt post, vacant la data respectivă, pe care aceasta l-a refuzat (din considerente ce nu sunt concludente în speţă), Curtea de Apel reţine că decizia emisă de Societate este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale, şi a fost în mod greşit anulată de prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 777 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din examinarea contractului individual de muncă, nu rezultă că s-ar fi precizat lucrarea, proiectul sau programul care face obiectul său, pentru a fi aplicabilă situaţia de excepţie prevăzută de art. 81 lit. e) Codul muncii, care permite încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată.
2. Actul unilateral al angajatorului, prin care a decis încetarea contractului individual de muncă al recurentului, prezumat a fi încheiat pe durată nedeterminată, este lovit de nulitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 733 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fapta ilicită şi personală a intimatului, săvârşită în legătură cu munca sa, a constat în neîndeplinirea unei obligaţii de serviciu, conform fişei postului, respectiv neplanificarea autovehiculului pentru revizia tehnică, anterior expirării reviziei tehnice anterioare, şi nu în nesupravegherea reparaţiilor efectuate la autovehicul.
2. În aceste condiţii, sunt irelevante, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a intimatului, gravitatea „defecţiunilor” constatate la autovehicul, care au determinat prezentarea acestuia la service, raportul de cauzalitate între aceste defecţiuni şi incendiul izbucnit în compartimentul conducătorului auto sau stabilirea vinovăţiei unei persoane în producerea incendiului, aşa cum a reţinut prima instanţă.
3. Neîndeplinindu-şi, din culpă, obligaţia din fişa postului, de planificare a autovehiculului la inspecţia tehnică, intimatul, salariat al recurentei, a cauzat acesteia o pagubă, ca urmare a refuzului asigurătorului de a o despăgubi pe recurentă, refuz întemeiat tocmai pe neefectuarea la termen a inspecţiei tehnice.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 710 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea invocată de recurent potrivit căreia se afla în concediu medical la data emiterii deciziei este irelevantă în cauză întrucât actul unilateral nu are caracterul unei concedieri ori al unei sancţiuni disciplinare pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 60 (1) lit. a) Codul Muncii ori a dispoziţiilor art. 267 (1) Codul Muncii ci, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, sunt incidente dispoziţiile art. 56 lit. j) Codul muncii.
2. Nici critica referitoare la faptul că numita J.E. ar fi fost pensionată şi nu mai putea fi numită în funcţie nu poate fi primită întrucât singura probă concludentă si care ar fi produs efecte juridice sub acest aspect ar fi decizia de pensionare a acesteia, decizie care nu există in cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 686 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica referitoare la greşita soluţionare la fond a cauzei pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu poate fi primită întrucât, aşa cum rezultă fără echivoc din conţinutul dispozitivului sentinţei, această excepţie a fost considerată neîntemeiată şi a fost respinsă.
2. În mod corect prima instanţă a apreciat că în raport de conţinutul proceselor-verbale, încheiate între sindicat şi conducerea SC „U.” SA I, reclamantului nu i se poate recunoaşte activitatea desfăşurată ca fiind în grupa a II-a de muncă întrucât nu rezultă dacă condiţiile concrete în care a lucrat acesta au fost identice celor în care au desfăşurat activitate persoanele nominalizate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 692 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele criterii prevăzute în art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor criterii pentru membrii de sindicat în numele cărora a formulat acţiunea.
2. În ceea ce priveşte metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale, aceasta include mai multe etape, care trebuie parcurse în ordinea cronologică indicată în art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004. Niciuna dintre aceste etape nu a fost parcursă, iar simpla susţinere a recurentului, în sensul că activităţile din cadrul societăţii ar corespunde încadrării în grupa de muncă “condiţii speciale”, potrivit art. 37 lit. a) şi b) din H.G. nr. 1025/2003, (probabil că recurentul a dorit să se refere la pct. 31 lit. a) şi b din Anexa 1 a H.G. nr. 1025/2003, care prevede lista locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, cu respectarea prevederilor acestei hotărâri), nu atrage încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 656 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită susţinerea recurentului că decizia contestată este un act administrativ, întrucât aceasta a fost emisă de angajator în timpul derulării raporturilor de muncă cu intimatul si in executarea acestora.
2. Este nefondată şi susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de fond nu a interpretat corect temeiul juridic ce face obiectul litigiului, din conţinutul considerentelor sentinţei rezultând fără echivoc că tribunalul a constatat că decizia se impune a fi anulată întrucât, unilateral, s-a dispus modificarea elementelor esenţiale ale contractului de muncă, precizându-se expres care sunt acestea: locul de muncă (de la divizia tehnică la divizia instalaţii) şi felul muncii (din şef serviciu în inginer III).
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 621 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a obligat instanţa de fond angajatorul să achite contestatorului drepturile băneşti cuvenite reprezentând contravaloarea indemnizaţiei pentru concediu medical. Pe cale de consecinţă, neprocedând la anularea dispoziţiei de concediere şi la emiterea alteia în condiţii de legalitate, după expirarea perioadei de incapacitate de muncă a contestatorului, angajatorul-recurent urma să ia act de demisia înregistrată şi a cărui termen de preaviz de 15 zile, potrivit art. 79 Codul muncii, a expirat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 608 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că disciplina muncii are în vedere doar executarea unor ordine legale ale angajatorului, în mod corect intimatul a refuzat să predea acest autoturism unui alt coleg, fără o dispoziţie scrisă din partea conducerii societăţii, pentru a evita atragerea răspunderii sale patrimoniale în ipoteza în care, îndeplinind ordinul verbal primit, s-ar produce o pagubă în patrimoniul societăţii.
2. Recurenta a susţinut, însă nu a dovedit în cauză că acest autoturism ar fi fost repartizat spre folosinţă întregului Serviciu Suport Proiect din cadrul societăţii, înscrisul cu ştersături depus la fila nr. 15 dosar recurs neputând constitui o probă în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 601 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 80 (9) din Legea nr. 138/2004 persoanele care se încadrează în muncă sau se pensionează potrivit legii, în perioada prevăzută în alin. (2) (în care i se acordă şi indemnizaţie de şomaj) beneficiază până la expirarea acestei perioade, de venitul de completare în cuantumul stabilit potrivit alin. (1). Prin urmare, faptul că acesta s-a angajat în perioada în care primea venitul de completare, nu împietează cu nimic asupra îndreptăţirii sale la acordarea acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 598 din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 51 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional pe anii 2007-2011, salariaţii, în afară de ajutoarele prevăzute de lege, vor beneficia şi de un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru naşterea unui copil; dacă mama nu este salariată, soţul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază.
2. Având în vedere faptul că în urma cererii adresate de către reclamantă spitalului la data de 19.03.2008, acesteia nu i-au fost acordate drepturile salariale cuvenite pentru naşterea fiului său, aceasta este îndreptăţită şi la plata de daune-interese, potrivit disp.art. 161 alin. (4) Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 552 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin raportare la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. partea ce câştigă procesul este îndreptăţită a primi de la partea aflată în culpă procesuală cheltuielile de judecată ocazionate de desfăşurarea procedurii judiciare, în măsura în care dovedeşte efectuarea lor.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 550 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că, prin semnarea actului adiţional a cărui anulare s-a cerut, reclamatul şi-a manifestat acordul cu privire la modificarea unor elemente esenţiale ale contractului său de muncă, că în speţă au fost respectate de către angajator dispoziţiile art. 17 Codul Muncii, în mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind nefondată acţiunea formulată de către acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 549 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reţinându-se existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte acordare indemnizaţiei de 10 %, se constată că intimatul-reclamant, grefier care nu a beneficiat de această indemnizaţie, este îndreptăţit la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanţă, pentru asigurarea unei reparaţii echitabile şi integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum şi pentru asigurarea reparaţiei echitabile şi integrale a prejudiciului, cert şi determinabil, pe care aceştia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat şi pentru viitor, intimatul a justificat un interes născut şi actual când şi-au exercitat dreptul la acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 56 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia nr. 127/29 noiembrie 2007 intimata, punând în aplicare Hotărârea A.G.A. dispune revocarea contestatorului din funcţia de director al Sucursalei O. şi numirea acestuia în funcţia de director adjunct de sucursală cu stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare noii funcţii.
2. Din interpretarea dispoziţiilor H.G. nr. 1257/2007 coroborat cu dispoziţiile art. V din O.U.G. nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1991 rezultă că, contractul individual de muncă al contestatorului era încetat de drept la data emiterii deciziei, astfel că cererea de reintegrare cu obligare la plata despăgubirilor se vădeşte a fi nefondată şi va fi respinsă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 484 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu constituie o modificare a contractului de muncă schimbarea atribuţiilor postului, dacă nu se modifică natura muncii, deoarece organizarea activităţii şi repartizarea sarcinilor salariatului corespunde prerogativei de direcţie a angajatorului.
Prin considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a reţinut că a fost investită de către reclamantă şi cu soluţionarea capătului de cerere privind majorarea salariului tarifar ce se cuvine acesteia în temeiul disp.art. 40 alin. (2) lit. c) Codul Muncii şi al contractului colectiv de muncă aplicabil, din motivele respingerii acţiunilor conexe ce au formulat obiectul prezentei cauze se reţine că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului acestei cereri, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte înlăturarea din fişa postului recurentei a unor atribuţii specifice funcţiei de conducere pe care o deţine, se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că aceasta nu reprezintă o modificare unilaterală a felului muncii.
3. Nu se pot reţine susţinerile recurentei în sensul că, în calitate de conducător, astfel cum acest termen este definit prin art. 9 din Regulamentul de ordine interioară întocmit la nivelul R.A.T.P. I, ar avea îndatoririle prevăzute la art. 10 şi 11 din acelaşi act, fiind obligatorie înscrierea în fişa postului a atribuţiilor în privinţa cărora aceasta solicită completarea fişei postului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 435 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu este vorba de un refuz al angajatorului, refuz pe care de altfel trebuia să-l probeze cel ce l-a invocat, respectiv reclamantul, ci de imposibilitatea de a executa o asemenea obligaţie. Susţinerile din recurs ale reclamantului, potrivit cărora la biroul personal al unităţii a regăsit un registru de cadre unde era menţionat numele său, nu au fost dovedite, fiind simple afirmaţii şi, chiar în ipoteza în care ar fi fost probate, nu există posibilitatea fostului angajator să-i elibereze o adeverinţă din care să rezulte cuantumul veniturilor realizate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 391 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform dispoziţiilor art. 270 (1) Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Având în vedere calitatea de gestionar a pârâtului (fila 6 dosar fond Tribunalul Vaslui) operează şi prezumţia relativă de culpă în ceea ce priveşte lipsurile constatate în gestiune, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către D.S. Mai mult, acesta a recunoscut expres lipsa în gestiune, tribunalul reţinând greşit contrariul. Astfel, aşa cum rezultă fără echivoc din angajamentul de plată, a recunoscut un minus de inventar afirmând că urmează a justifica suma.
2. Conform dispoziţiilor art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.În speţă, reclamanta nu a dovedit că pârâtul, în cadrul exercitării atribuţiilor sale de serviciu i-a produs un prejudiciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 380 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cea ce priveşte recursul declarat de P.M., D.O., E.U., N.N., S.N., U.N., B.E., E.F., E.M., E.S., D.F. şi G.D., se reţine că hotărârea primei instanţe a fost comunicată acestor reclamanţi la data de 16.11.2007, iar recursul a fost declarat la data de 3.12.2007, după împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de disp. art. 80 din Legea nr. 168/1999. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul disp. art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând recursul formulat de reclamanţii: B.H., J.F., E.B. şi H.N. se reţine că acesta este nefondat. În mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanţii-recurenţi nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în temeiul disp.art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nefiind discriminaţi în raport cu celelalte categorii de persoane din instituţiile publice care gestionează informaţii clasificate şi alte informaţii confidenţiale, care beneficiază de sporul de confidenţialitate de 15% din salariul de bază. Nu se poate reţine întrunirea elementului de analogie sau de comparabilitate între categoriile de persoane care sunt invocate în prezenta acţiune şi recurenţii-reclamanţi. Se mai reţine că, prin deciziile Curţii Constituţionale, s-a statuat că principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 327 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziilor (având în vedere că a fost respinsă pe fond contestaţia împotriva deciziei şi intimata nu are interesul de a formula recurs în privinţa acesteia), Curtea de Apel constată că în mod corect a fost respinsă de către prima instanţă.
2. Prima instanţă a interpretat greşit probele dosarului în ceea ce priveşte decizia. În această decizie s-a reţinut că salariatul a încălcat dispoziţiile cap. IX, art. 66 pct. 40 lit. a) şi pct. 56 din S. întrucât nu a oprit mijlocul de transport în staţie şi nu şi-a îndeplinit, astfel, obligaţiile de serviciu. Conform fişei postului, şoferul de microbuz este obligat să respecte staţiile din traseu şi să nu oprească între staţii decât în cazuri speciale (avarii, accidente, control gen filtru etc.).
Cât priveşte deciziile nr. 942/2.08.2007 şi nr. 1212/19.10.2007, în mod corect instanţa de fond a admis contestaţiile. Astfel, în decizia nr. 942/2007 s-a reţinut încălcarea cap. IX art. 66 pct. 30 lit. a) din S., respectiv comportarea necuviincioasă a salariatului în relaţiile cu publicul călător, însă sesizarea telefonică şi cercetarea disciplinară se referă la faptul că şoferul ar fi luat un bilet compostat de la un călător. De asemenea, în decizia nr. 1212/2007 s-a reţinut încălcarea cap. IX art. 66 pct. 11 şi pct. 56, respectiv încălcarea regulilor şi disciplinei privind siguranţa mijloacelor de transport în comun şi neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 306 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză, societatea recurentă, căreia îi revenea sarcina probei potrivit disp.art. 287 Codul Muncii, nu a dovedit întrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatului, în temeiul disp. art. 270 Codul Muncii. Recurenta nu a dovedit, cu fişa postului, sarcinile de serviciu ale intimatului a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare au creat prejudiciul respectiv. Se mai reţine că recurenta nu a dovedit în cauză că prejudiciul cauzat de salariatul B.B. ar fi real şi cert.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 304 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 289 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 288 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, ca urmare a majorarii numarului de paturi in sectiile clinice, si personalul sectiei a IV-a a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 286 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, se reţine că intimata-reclamantă T.N. este salariata recurentului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I pe postul de asistentă medicală, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei a IV-a. Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
2. În ceea ce priveşte recursul Ministerului Sănătăţii Publice Curtea reţine că, prin raportare la dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 combinate cu art. 301 C. proc. civ, acesta a fost declarat tardiv şi va fi respins ca atare conform art. 103 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 285 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia nr. 4/31.05.2007 este nelegală, din mai multe considerente. Mai întâi, în mod inadmisibil, a fost emisă la 31.05.2007, dar cu aplicare retroactivă, de la 16.05.2007. În al doilea rând, în motivarea acesteia s-au reţinut, spre final, pe lângă absenţele nemotivate din 26-30.04.2007, şi cele din 16.05-31.05.2007, însă pentru această din urmă perioadă nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 267 Codul muncii.
Deşi în contractul de muncă al contestatoarei este prevăzut un program de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, se susţine că programul de lucru era Luni – T.: 8-20, E. şi Sărbătorile legale: 8-14. Nu se face însă dovada că acest program de lucru ar fi fost adus la cunoştinţă contestatoarei ori că ar fi fost încheiat un act adiţional în care să fi fost modificat – prin acord – durata de lucru convenită iniţial.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 284 din 8 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul a încălcat, prin emiterea deciziei contestate, dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2) Codul Muncii, care stabilesc că, pe durata executării unui contract de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă, doar în situaţia în care debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie.
2. Deşi s-a produs o reorganizare a activităţii angajatorului, reclamantul-intimat a continuat să ocupe de fapt aceeaşi funcţie, cea de director al Sucursalei I, funcţie pentru care a fost supus la o perioadă de probă de 90 de zile, conform actului adiţional. De altfel, se mai reţine că în Codificarea D. a funcţiilor de conducere şi de execuţie, anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, există doar funcţia de director de sucursală, neexistând şi cea de director centru zonal. Intimatul, care nu mai putea fi supus unei noi perioade de probă pentru aceeaşi funcţie, nu făcea parte dintre salariaţii a căror aptitudini să fie verificate de comisia numită prin decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 259 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Discriminarea între diferitele categorii de magistraţi, care au beneficiat de sporul de 30%, respectiv 40% a indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi cei care nu au beneficiat de acest spor a fost constatată prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
2. În condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care se referă reclamanţii şi intervenienţii, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, situaţie în care în mod corect instanţa de fond a admis această excepţie, respingând astfel acţiunea reclamanţilor şi intervenienţilor în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 255 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 60 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii. Doctrina şi practica judiciară au stabilit deja că soluţia corectă, în situaţia în care angajatorul a dispus concedierea şi a aflat ulterior despre existenţa cazului de interdicţie prev. de art. 60 Codul muncii, este aceea a revocării deciziei de concediere şi emiterea unei noi decizii după ce a încetat cazul ce a determinat interdicţia.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin completările acţiunii depuse la dosar fond, contestatorul a solicitat repunerea părţilor în situaţia ultimului act adiţional legal (în care acesta avea funcţia de director general).
3. Ca o consecinţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară şi în temeiul prevederilor art. 74 alin. (1) Codul muncii, instanţa de fond a dispus obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat nelegal. Nu este vorba în asemenea situaţie de o dublă actualizare, ci de acoperirea integrală a prejudiciului material suferit de salariat ca urmare a concedierii nelegale. Prin urmare, prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci s-a pronunţat asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în conformitate cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
4. Potrivit art. 161 alin. (2) Codul muncii, plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil, iar potrivit art. 163 alin. (1) Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Nu se poate reţine că recurenta a plătit drepturile salariale cuvenite intimatului-contestator, în conformitate cu dispoziţiile legale, astfel încât, în mod corect a admis prima instanţă cazul de casare privind drepturile salariale aferente perioadei mai 2006-martie 2007, cel de-al patrulea motiv de recurs, fiind ca urmare, neîntemeiat.
5. Nu se poate reţine că s-ar fi făcut dovada compensării în bani a C.O. pe anii 2006, 2007 cu actele depuse la dosar; mai mult, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, conform art. 141 alin. (4) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 244 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, nicio sancţiune disciplinară nu poate fi aplicată mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute. Din originalul adresei de cercetare disciplinară prezentate în şedinţă rezultă că intimatul a fost invitat să dea explicaţii cu privire la părăsirea locului de muncă la data de 24.04.2007, în timp ce pe copia depusă la dosar de fond este modificată această dată, fiind consemnat-3.05.2007. Mai mult decât atât, în nota sa explicativă, contestatorul justifică doar lipsa sa de la locul de muncă în ziua de 24.04.2007, astfel încât se constată în cauză că salariatul nu a beneficiat de garanţiile oferite de dispoziţiile art. 264 alin. (4) Codul Muncii, neavând posibilitatea de a susţine toate apărările în favoarea sa în privinţa faptei pentru care a fost sancţionat prin decizia contestată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 230 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 220 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică, folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. Se reţine că o atare interpretare este greşită. În aceste condiţii, salariul de bază al intimatei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II. Pentru considerentele expuse anterior, se reţine ca fiind nefondat recursul formulat de reclamanta E.F.N., care critica sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte neacordarea drepturilor salariale solicitate pentru perioada 01.03.2004-31.12.2004.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 219 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 270 alin. (1) Codul Muncii, instanţa a admis în mod corect acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4594 RON, aşa cum a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată.
2. Nu are relevanţă nici faptul că la data demisiei unitatea nu i-a comunicat că ar avea vreo datorie întrucât termenul în care poate fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului conform art. 270 (1) Codul Muncii este de 3 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 283(1) lit. c) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 215 din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care enumeră destinaţiile sumelor primite de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii, salariile personalului medico-sanitar nu sunt asigurate din bugetul de stat, aşa încât recurentul-intimat Ministerul Sănătăţii Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital. În aceste condiţii, salariul de bază al recurentei-intimate a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, şi nu cel prevăzut la punctul II.
Ca urmare a respingerii în totalitate a acţiunii privind plata diferenţelor de drepturi băneşti, şi motivele vizând cererile accesorii formulate de recurenta-intimată J.T.N., respectiv acordarea de daune morale şi cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 197 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 163 alin. (1) Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
2. Angajatorul, căruia îi revine sarcina probei în conformitate cu dispoziţiile art. 287 Codul muncii, a depus statul de plată a salariilor, care este semnat de recurentul intimat E.E.E. Recurentul intimat nu a contestat semnătura sa de pe statul de plată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 204 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin Legea nr. 385/16 decembrie 21005 comuna Podu J. a fost declarată oraş şi, ca atare, nu se mai încadra în categoria localităţilor din mediul rural la care se refereau dispoziţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 anterioare modificării prin Legea nr. 108/2007.
2. Ca urmare, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale în ceea ce priveşte drepturile băneşti solicitate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 206 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recursul este fondat, însă numai prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Într-adevăr, greşit a stabilit instanţa de fond că, în speţă, coparticiparea procesuală pasivă ar fi obligatorie şi a respins acţiunea reclamantului pe această excepţie. Plata sporului de risc şi suprasolicitare solicitat de reclamant nu reprezintă o obligaţie comună a angajatorului şi a ordonatorului principal de credite, aşa cum reţine prima instanţă. În condiţiile în care instanţa ar constata întemeiat dreptul subiectiv la sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, plata acestuia urmează să o facă angajatorul reclamantului.
Introducerea în cauză a ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiţiei, vizează doar etapa ulterioară recunoaşterii dreptului subiectiv, respectiv cea a executării titlului şi nu poate fi făcută – în lipsa unor dispoziţii privind solidaritatea obligaţiei – peste voinţa reclamantului, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii procesului civil. În schimb, nu pot fi reţinute criticile reclamantului ce vizează necompetenţa instanţei de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 193 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată excepţia tardivităţii recursului. Excepţia este invocată în ceea ce-i priveşte pe recurenţii-reclamanţi P.M., U.N., D.O., J.F., E.B., E.U., B.E., N.N. şi G.D. În ceea ce-i priveşte pe recurenţii-reclamanţi S.N., E.F., E.M. şi D.F., Curtea de Apel constată că acestora nu le-a fost comunicată hotărârea primei instanţe, astfel încât recursul lor este declarat în termenul prevăzut de lege. Nici în privinţa recurenţilor-reclamanţi E.S., B.H. şi H.N. nu poate fi reţinută excepţia tardivităţii recursului, având în vedere că procedurile de comunicare a sentinţei civile nr. 1115/4.09.2007 sunt lovite de nulitate, deoarece nu cuprind data încheierii procesului-verbal conform art. 100 alin. (1) pct. 1 şi alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor S.N., E.F., E.M., D.F., E.S., B.H. şi H.N acţiunea este întemeiată, dar pentru perioada 28.08.2004-1.02.2007, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 283 pct. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripţie în cazul drepturilor salariale neacordate este de 3 ani. Ca urmare, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată (28.08.2007), dreptul la acţiune pentru perioada 25.05.2004-27.08.2004 este prescris.
În ceea ce priveşte pe reclamanta E.F., sporul solicitat urmează a-i fi acordat începând cu data angajării acesteia, respectiv 3.07.2006. Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, prev. de art. 1088 şi urm. C. civ., vor fi obligaţi pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale cu aplicarea indicelui de inflaţie.
Nu poate fi reţinut însă motivul de recurs vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesul pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Obligaţia de plată, care este o obligaţie de „a da”, se stabileşte în raport de titularul dreptului material (şi, respectiv obligaţiei corelativ) dedus judecăţii. În speţa de faţă, calitatea procesuală pasivă în cadrul obligaţiei de plată revine Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Iaşi şi Tribunalului Vaslui, ca ordonator principal, secundar şi, respectiv, terţiar de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 190 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cercetarea prealabilă este ulterioară încetării raporturilor de muncă, ceea ce atrage nulitatea deciziei de concediere, conform dispoziţiilor art. 267 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 184 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul a solicitat şi plata unei „pensii viagere”, însă această cerere a sa nu are ca obiect drepturi de asigurări sociale, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă, care a considerat că intimatul nu are calitate procesuală pasivă deoarece cererea de pensionare a fost adresată J B.
2. Pensia viageră nu este un drept de asigurări sociale, iar pretenţiile recurentului au natura juridică a unor despăgubiri periodice, pe toată durata vieţii, solicitate de la angajatorul al cărui salariat era acesta la data la care pretinde că a suferit un accident de muncă, în urma căruia a rămas cu o invaliditate permanentă de 50%.
3. Cum la această dată recurentul era angajat pe bază de contract la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră I, se constată că intimatul are calitate procesuală pasivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 182 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Calea extraordinară de atac a revizuirii se exercită conform dispoziţiilor art. 324(1) pct. 1 C. proc. civ., în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, 7 alin. (1) C. proc. civ. în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 181 din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate reţine, că acelaşi element, respectiv obligaţia de confidenţialitate, produce efecte juridice diferenţiate în sistemul de salarizare. Recurenţii nu sunt într-o situaţie identică sau comparabilă cu salariaţii bugetari care beneficiază de sporul de confidenţialitate, aşa încât nu se poate constata existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 170 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 215/2001, privind administrarea publică locală, autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege. Îi revine în sarcina pârâtului intimat Consiliul Local O. obligativitatea de a prevedea şi aproba în bugetul local sumele necesare la care a fost obligat prin sentinţa civilă 1409 din 6 decembrie 2007 a Tribunalului Vaslui.
2. Faptul că această obligaţie îi revine intimatului din însăşi conţinutul legii, nu înseamnă că situaţia în care acesta refuză să aplice dispoziţiile legale în vigoare el nu mai trebuie obligat la includerea acestei sume datorate în bugetul local. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât pârâtul intimat refuză şi în prezent să se conformeze dispoziţiilor sentinţei civile, sentinţă ce este definitivă şi executorie, prin natura litigiului soluţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 167 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune. Critica referitoare la neincidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 268 (1) Codul Muncii formulată de recurenta-pârâtă S.R.R. se vădeşte a fi nefondată. Termenul de 30 de zile calendaristice stipulat de art. 268 (1) Codul Muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii. Luarea la cunoştinţă se poate realiza printr-o notă, referat sau proces-verbal, care dobândesc dată certă prin înregistrarea în registrul general al angajatorului.
2. Analizând condica de prezenţă pe luna ianuarie 2007 în coroborare cu foaia de pontaj, reţine că recurenta-reclamantă B.E. nu a semnat de prezenţă şi nu apare ca fiind menţionată cu ore de muncă desfăşurate.
3. Daunele morale sunt consecinţe de natură patrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a o căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale (art. 998 C. civ.) dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 166 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul nu a probat, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 130/1996, faptul că îndeplinea condiţiile de reprezentativitate la nivelul unităţii, prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru a participa la negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. I pentru anii 2007-2010. Îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, chiar şi în ceea ce priveşte teza ultimă, trebuia constatată de către judecătoria competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege, ceea ce recurentul nu a probat în speţă.
2. În luna martie 2007, la nivelul instituţiei nu exista niciun sindicat reprezentativ, astfel încât negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2010 s-a realizat, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 130/1996, cu reprezentanţii salariaţilor.
3. În ceea ce priveşte Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, se reţine că dispoziţiile acestuia nu pot fi aplicate în speţă, întrucât acesta a fost înregistrat la Ministerul muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/16/26 noiembrie 2007, în timp ce motivul de nulitate invocat în speţă priveşte încheierea contractului colectiv de muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. I, înregistrat la D.M.P.S. sub nr. 198 din 2 august 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 153 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune privind plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogat nelegal prin O.G. nr. 83/2000. În atare condiţii, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 284 Codul Muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., cu referire la art. 166 şi 283 lit. c) Codul muncii, competenţa de soluţionare revenind tribunalului ca instanţă de drept comun în materia conflictelor de muncă.
2. Prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 dată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată: Constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001”. Prin raportare la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu se poate reţine că sentinţa dată de tribunal este nelegală ori că instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Mai reţine Curtea că în mod corect instanţa a obligat pârâţii la plata diferenţelor de drepturi salariale cu aplicarea indicelui de inflaţie, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, conform dispoziţiilor art. 1088 şi urm. C. civ.
3. Cererea reclamantei de obligare directă a Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul acţiunii a fost respinsă, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părţi, aşa cum se arată în cererea de recurs. Obligaţia stabilită în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a făcut prin raportare la dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. Ca atare, Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanţie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 161 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul, S.C. „F.H.” S.R.L., nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 9 şi 10 din H.G. nr. 1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantului prin fişe de lucru, asupra condiţiilor de folosire a ştanţei plane „I.”, asupra situaţiilor anormale previzibile şi nu a dovedit instruirea acestuia, inclusiv cu privire la riscurile posibile determinate de utilizarea aceluiaşi echipament de muncă.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 169 Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe reclamant pentru prejudiciile materiale şi morale suferite din culpa sa.
3. Plata daunelor cominatorii reprezintă doar un mijloc juridic pus de lege la dispoziţia creditorului de a constrânge debitorul să execute în natură obligaţiile de a face şi a nu face, nu şi pentru executarea obligaţiilor de a da. În mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind nefondată şi cererea reclamantului de obligare a intimatei S.C. „F.H.” S.R.L. la plata drepturilor băneşti cuvenite pentru plata orelor suplimentare prestate.
4. Prima instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON, împrumutate de către recurent pentru acoperirea ratelor scadente la B.R.D şi B.C.R. în urma accidentului de muncă suferit, această cerere reprezentând, potrivit dispoziţiilor art. 269 şi 281 C. proc. civ., un conflict de muncă şi nu un litigiu de drept comun.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 164 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul sau deţinătorul arhivei acestuia este obligat, conform art. 40 pct. 2 lit. h) Codul Muncii cu referire la Ordinul nr. 687/2006 să elibereze persoanei interesate adeverinţa privind sporul de care a beneficiat pentru munca prestată pe timp de noapte.
2. Excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a pârâtei S.C. Romtelecom S.A. a fost corect soluţionată de prima instanţă. Astfel, din adresele emise de S.C. Romtelecom S.A. – Direcţia Operaţiuni Zonale I – se reţine că recurenta este deţinătoarea arhivei fostei Direcţii Generale de Poştă şi U.unicaţii.
Potrivit pct. 4 şi 5 din anexa la Ordinul nr. 687/2006, adeverinţa solicitată va fi întocmită şi eliberată numai după consultarea documentelor aflate în evidenţele angajatorului sau deţinătorului de arhivă, acesta fiind direct răspunzător de legalitatea exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise. În condiţiile în care deţinătoarea arhivei fostei angajatoare nu deţine documentele ce-l privesc pe reclamant pentru perioada ce prezintă interes, în mod greşit prima instanţă a obligat-o să elibereze acestuia adeverinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 147 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Soluţia încorporată în dispozitivul sentinţei recurate este corectă, deşi motivarea este necorespunzătoare. Doctrina şi practica judiciară au stabilit, în acest caz, că instanţa de control judiciar se va opri la soluţia respingerii recursului, dar va proceda la substituirea motivării.
2. În speţă, prin sentinţa civilă Tribunalului Iaşi, ce constituie titlu executoriu, s-a stabilit că N.E. va primi o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. Este cert, aşadar, că în categoria „celelalte drepturi de care ar fi beneficiat” se includ şi tichetele de masă, în condiţiile în care salariatul ar fi beneficiat dacă nu ar fi existat decizia nelegală de concediere. Mai mult, pe calea contestaţiei la titlu nu se poate stabili, dacă în cazul concret al intimatului, acestuia i se cuvin sau nu tichete de masă cu titlu de despăgubire, conform art. 78 Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 145 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimaţii reclamanţi, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, ci la includerea în bugetul ordonatorului principal de credite, care este intimatul pârât Ministerul Apărării, nu Ministerul Justiţiei, a acestor sume, în condiţiile în care printre atribuţiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăseşte şi coordonarea acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie.
2. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 143 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin rămânerea definitivă a sentinţei de declinare a competenţei, a fost calificat irevocabil obiectul acţiunii ca fiind o cerere în constatarea nulităţii contractului individual de muncă încheiat între pârâţii-intimaţi pe perioadă determinată. În atare condiţii, corect a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea prevederilor legii speciale în materie, respectiv ale art. 283 lit. d) Codul muncii, conform căruia cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. În baza principiului specialia generalibus derogant, legea specială se aplică prioritar celei generale, indiferent de natura nulităţii invocate.
2. În situaţia în care actul juridic este consecinţa săvârşirii unor infracţiuni, este posibilă anularea sa pe calea unei acţiuni penale şi nu în cadrul procesului de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 139 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Ajutorul acordat conform Legii nr. 19/2000, nu exclude acordarea unor ajutoare de către angajatori, în temeiul dispoziţiilor contractelor colective de muncă. Însă, prin art. 33 alin. (3) lit. c) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel judeţean-învăţământ, înregistrat la nr. 87 din 26.04.2004, nu s-a prevăzut acordarea de către angajator a unui alt ajutor de deces decât cel reglementat de Legea nr. 19/2000.
2. Astfel, conform acestei clauzei contractuale, „în caz de deces al unui salariat din învăţământ, cei îndreptăţiţi beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale, conform legii.” Aşadar, se menţionează în mod expres că ajutorul de deces este din bugetul asigurărilor sociale, conform legii. În conformitate cu prevederile Legii bugetului asigurărilor sociale de stat neputându-se acorda mai multe ajutoare din fondul asigurărilor sociale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 128 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere gravitatea abaterii disciplinare săvârşite, se reţine că în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor art. 266 Codul Muncii, angajatorul a individualizat sancţiunea ce a fost aplicată recurentului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 127 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Ca urmare a încadrării reclamantului „limitat în timp de pace şi război” de către Comisia de Expertiză Medico-Militară, în cauză a operat de drept clauza de reziliere cuprinsă în conţinutul contractului de angajare [alin. (4) pct. A)] şi anexa 10 la acesta, având în vedere şi dispoziţiile legii speciale în materie [Legea 384/2006 – art. 1 alin. (2), art. 45 lit. d), art. 69 alin. (2)]. Faptul că la data de 30.03.2007 a expirat concediul medical, iar încetarea activităţii a avut loc pe 30.05.200, nu poate conduce la concluzia transformării contractului de angajare din durată determinată în durată nedeterminată.
2. Propunerea de trecere în rezervă s-a făcut în baza Certificatului medical nr. 553/5 din 5.04.2007 a Comisiei de Expertiză Medico-Militare, iar Ordinul nr. 104/30.05.2007 de trecere în rezervă este dat cu respectarea Instrucţiunilor aprobate prin Ordinul nr. 203/29.12.2006.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 123 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aplicând dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul muncii, prima instanţă a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor cumulative necesare angajării răspunderii patrimoniale, respectiv: calitatea de salariat al angajatorului păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. În absenţa faptei ilicite, nu poate exista nici vinovăţia intimatei şi nici raportul de cauzalitate, aşa încât, constatând că nu sunt întrunite cerinţele atragerii răspunderii patrimoniale a salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 122 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sporul de confidenţialitate prevăzut de art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 combinat cu art. 45 din O.G. nr. 188/1999 nu este acordat în mod absolut tuturor funcţionarilor publici prevăzuţi de acest text, ci legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului principal de credite dreptul de a determina categoriile de funcţionari, cuantumurile sporurilor de confidenţialitate şi condiţiile de acordare. Curtea constată că în privinţa sporului de confidenţialitate nu se conturează elemente generatoare de discriminare, nefiind incidente dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum reţine instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 135 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea constată că aplicarea unui tratament diferenţiat judecătorilor delegaţi la compartimentul executări penale şi grefierilor delegaţi la compartimentul executări penale, este justificată obiectiv. Aceasta deoarece, chiar dacă ambele categorii au calitatea de salariaţi şi efectuează acte de executare penală, judecătorul având responsabilitate şi pentru actele întocmite de grefier, legiuitorul induce distincţii în ceea ce priveşte salarizarea celor două categorii profesionale, tocmai avându-se în vedere pregătirea profesională şi rolul acestora în actul de justiţie, salarizarea acestora făcându-se prin acte normative separate, respectiv, O.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei prevăd fiecare în parte sporuri specifice fiecărei categorii profesionale căreia i se adresează, neputând exista uniformitate salarială pentru toţi salariaţii sistemului judiciar, tocmai datorită pregătirii profesionale şi funcţiei deţinute.
2. Jurisprudenţa CEDO şi doctrina au statuat că pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii ce vor fi analizate în cele ce urmează:
- existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile. În cazul de faţă, tratamentul diferenţiat aplicat reclamantului constă în deosebirea ce s-a realizat între acesta – judecător delegat la compartimentul executări penale şi personalul auxiliar de specialitate de la executări penale (care beneficiază de o indemnizaţie de 10% corespunzătoare timpului efectiv lucrat în aceste activităţi.
- existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare I., apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu. În cazul de faţă, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferenţiat aplicat poate fi considerată categoria profesională.
- tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Prin această măsură nu sunt încălcate prevederile art. 6 alin. (2) Codul Muncii ce consacră principiul „pentru muncă egală şi pregătire profesională egală toţi salariaţii să fie retribuiţi în mod egal”.
- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare. În analizarea speţei trebuie avut în vedere dacă diferenţierea celor două categorii: judecători delegaţi la compartimentul executări penale – cu grefierii delegaşi la compartimentul executări penale –, este justificată obiectiv, sau dacă activitatea celor două categorii profesionale este asemănătoare şi atunci trebuie aplicat principiul prevăzut de art. 6 alin. (2) Codul Muncii „pentru muncă egală şi pregătire profesională egală toţi salariaţii să fie retribuiţi în mod egal”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 113 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reţinând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi va fi modificată în parte sentinţa, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2004-21 octombrie 2006, cu consecinţa obligării pârâţilor să plătească reclamantei sporul de vechime, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii efective, pentru perioada 22 octombrie 2004-5 martie 2005.
2. Cât priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin D.G.F.P. I, Curtea de Apel constată că este nefondat. Acesta a fost obligat, de către instanţa de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condiţiile în care printre atribuţiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăseşte şi coordonarea acţiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general de execuţie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 118 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit disp.art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă.
2. Având în vedere faptul că decizia prin care i-a fost modificat felul muncii, nu a fost comunicată în mod legal reclamantului M.G şi nici nu s-a probat cu certitudine momentul la care acesta a luat cunoştinţă despre această măsură, se reţine că în mod greşit prima instanţă a constatat ca fiind tardiv introdusă contestaţia formulată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 112 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care pârâtul nu-şi recunoaşte vinovăţia în producerea pagubei, nu au fost depuse la dosar fişa postului – din care să rezulte atribuţiile de serviciu ale acestuia – sau cele două acte interne pretins a fi încălcate, nu se poate reţine că este vorba de o faptă ilicită şi personală a salariatului săvârşite în legătură cu munca sa, nici că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, ori că ar fi fost dovedită culpa salariatului în producerea prejudiciului. Ca atare, în mod corect a constatat prima instanţă neîntrunirea tuturor condiţiile cumulative impuse de art. 270 alin. (1) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 111 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a interpretat instanţa de fond dispoziţiile incidente în cauză, concluzionând că cererea de revizuire este întemeiată. Mai mult, prin O.U.G. nr. 146/2007 a fost recunoscut dreptul şi a fost reglementată modalitatea de plată a primelor de concediu în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive în perioada 2001-2006.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, în mod corect a fost admisă de către instanţa de fond, având în vedere că reclamanţii-revizuenţi au solicitat obligarea acestuia, alături de ceilalţi pârâţi, la plata primelor de concediu şi nu la alocarea sumelor necesare plăţii.
2. Pârâtul-recurent Ministerul Apărării nu a formulat cerere de chemare în garanţie în cauză, astfel încât nu poate fi admis motivul său de recurs vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi neobligarea acestuia la includerea în buget a sumelor de bani care acoperă plăţile stabilite în sarcina sa.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 102 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii, reţinute şi de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 166 alin. (1) Codul muncii, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
2. Având în vedere dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestaţiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acţiune pentru fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluţionat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
3. „Data săvârşirii faptei” este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30%, respectiv 40% la indemnizaţia lunară de care a beneficiat intimata, această inacţiune reprezentând „fapta”, iar „data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei” este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare „prestaţie” succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puţin sporul de 30%, respectiv 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 107 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea în pretenţii formulată de recurentul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 12.10.2007. Aşadar, la data la care a intervenit cauza de suspendare legală, respectiv data depunerii hotărârii de dizolvare şi lichidare voluntară, acţiunea recurentului nu se afla în curs de judecare, deci judecata nu putea fi suspendată în condiţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002. Pretenţiile reclamantului survin dintr-un raport juridic ulterior intrării pârâtei în dizolvare şi lichidare, iar suspendarea judecăţii ar reprezenta privarea de un drept fundamental consfinţit în Constituţie – accesul liber la justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 101 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsurile luate de intimată, care a emis cele două decizii, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, respectiv de încetare de drept a aceluiaşi contract, ambele anulate de instanţele de judecată, se circumscriu noţiunii de „faptă ilicită”, săvârşită cu vinovăţie care îmbracă forma culpei, în accepţiunea art. 999 C. civ.
2. Prejudiciul suferit de recurent priveşte demnitatea şi reputaţia acestuia, afectate prin cele două decizii de desfacere a contractului individual de muncă, emise succesiv de intimată, şi prin omisiunea de a pune în executare a doua dispoziţie de reintegrare. Este evident că recurentul, care a desfăşurat activitate 14 ani ca ofiţer activ şi a deţinut o funcţie de mare responsabilitate, a perceput mai intens, fiindu-i afectată demnitatea, măsurile luate de angajator, în mod deosebit desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru încălcarea în mod repetat a obligaţiilor şi sarcinilor de serviciu. Şi reputaţia sa a avut de suferit, recurentul bucurându-se anterior de aprecieri din partea superiorilor şi colegilor. Chiar şi în perioada în care a fost salariatul intimatei, performanţele sale profesionale au fost apreciate ca deosebite, aşa cum rezultă din fişele de evaluare întocmite în anii 2001-2002. Prejudiciul nepatrimonial nu poate fi înlăturat prin anularea deciziilor şi reintegrarea pe post sau plata drepturilor băneşti, calculate până la data reintegrării efective
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 98 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul, prin emiterea deciziei a înţeles că în urma aplicării coeficienţilor de salarizare la baza corespunzătoare clasei 10 să rezulte un salariu de bază minim brut de 620 lei. Procedând astfel angajatorul a eludat dispoziţiile art. 4.19-4.20 din CCM la nivel de unitate şi art. 130 (4) la nivel de ramură, care obligă aplicarea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători fiecărei clase de salarizare la un salariu de bază brut de 620 lei ceea ce duce evident la un salariu de încadrare mai mare.
2. Într-adevăr recurenta a fost deschisă la dialog cu salariaţii (prin organizaţiile sindicale) referitor la criteriile salariale în sensul CCM la nivel de ramură. Cu toate acestea, motivele de ordin economic, invocate de societate, au împiedicat-o să acţioneze în conformitate cu clauzele contractului colectiv de muncă la nivel superior, ceea ce nu are justificare din perspectiva dispoziţiilor art. 236 (4) Codul Muncii şi 243 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 100 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită condiţia cercetării prealabile în cazul în care angajatorul a procedat doar la luarea unei note de relaţii din partea salariatului, fără să-i aducă la cunoştinţă obiectul cercetării (în adresa reţinută de prima instanţă făcându-se doar referire la referat) şi fără să-i acorde dreptul de a formula apărări şi motivaţii şi de a prezenta dovezi.
2. În atare condiţii, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, conform dispoziţiilor art. 267 Codul muncii, nemaifiind necesar a se analiza şi motivele de fond invocate. Faţă de cele reţinute, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 267 alin. (2) Codul muncii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 99 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond nu a reţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, sau suspendat. Luându-se în considerare actele normative succesive prin care a fost suspendată plata primelor de concediu, instanţa de fond a stabilit data la care s-a născut dreptul la acţiune al intimaţilor reclamanţi, iar în raport de această dată a calculat termenul de 3 ani şi a constatat că intimaţii au formulat cererea în termen, respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de recurentă.
2. E.N. a ocupat funcţia de grefier, iar grefierul nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ci din categoria personalului auxiliar de specialitate, faţă de care au continuat să fie aplicabile dispoziţiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi ulterior datei de 1.01.2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 83 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neacordarea sporului de dispozitiv salariaţilor D.G.A.S.P.C. I reprezintă un tratament discriminatoriu în raport cu angajaţii Consiliului Judeţean I.
2. Se reţine însă, că în mod eronat pârâţii au fost obligaţi să plătească lunar reclamanţilor suma de 320 RON, reprezentând drepturi salariale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă. Având în vedere faptul că reclamanţii sunt salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului I, aceştia nu pot beneficia de prevederile acestui contract colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 81 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii reprezintă o faptă de discriminare indirectă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, iar intimatele reclamante, care fac parte din categoria judecătorilor excluşi de la dreptul de a beneficia de stimulente, sunt îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea stimulentelor potrivit criteriului vechimii nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. (4) din O. G. nr. 137/2000, nu a dovedit că acest criteriu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor: calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 96 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanţilor (personal salarizat prin O.U.G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanţii nu pot obţine (datorită incompatibilităţilor, interdicţiilor şi incapacităţilor legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creşterea indicelui preţurilor de consum, la fel ca şi în cazul celorlalte salarii bugetare. Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizaţiile reclamanţilor ar fi fost majorate la fel ca şi în cazul celorlalţi bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizaţiile de încadrare ale reclamanţilor.
2. În mod eronat pârâţii invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanţilor pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent şi neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflaţiei.
3. Reclamanţii au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflaţie, cerere pe care instanţa o găseşte admisibilă, ţinând cont şi de prevederile art. 1082 din Codul civil şi art. 161 alin. (4) Codul Muncii. În acest articol se arată că debitorul este obligat la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credinţă din partea sa, afară dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâţii sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor şi adaosurilor, precum şi pentru neiniţierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 94 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar dacă decizia pronunţată în recurs de Tribunalul Bucureşti este ulterioară încheierii actului adiţional, se consideră că reclamanta-recurentă nu a îndeplinit niciodată condiţia de reprezentativitate la nivelul E. întrucât sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 B (prin care i s-a constatat iniţial reprezentativitatea) trebuie considerată, cu putere de lucru judecat, că nu a existat, urmare a admiterii recursului şi a modificării în tot a hotărârii initiale.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la eroarea instanţei de fond privind denumirea pârâtei-intimate S.C. E. S.A. – Membru P. Grup – şi acesta apare ca nefondat. Astfel, această eroare este strecurată doar în considerentele hotărârii şi nu are implicaţii asupra soluţiei pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
3. Referitor la existenţa pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. c) şi 18 alin. (3), teza finală, din Legea nr. 130/1996, Curtea constată că deciziile cu acest caracter sunt, într-adevăr, obligatorii pentru instanţe, însă doar din momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Or, în speţă, până la data pronunţării prezentei această decizie nu a fost publicată.
4. Reclamanta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta acţiune. Calitatea procesuală este o excepţie de fond, fiind în strânsă legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, mai exact cu exerciţiul dreptului la acţiune. Ca atare, calitatea procesuală trebuie cercetată şi trebuie să existe pe tot parcursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile şi nu doar la momentul introducerii acţiunii, aşa cum invocă recurenta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 88 din 22 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 169 din Legea nr. 84/1995 unităţile de învăţământ superior, în calitatea lor de ordonatori secundari de credite au obligaţia să prevadă în buget şi să solicite fondurile necesare achitării către salariaţi a drepturilor salariale integrale, astfel cum au fost conferite prin actele normative incidente. În condiţiile în care unitatea de învăţământ superior nu structurează corect bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel încât să se asigure plata drepturilor salariale astfel cum au fost ele determinate potrivit legii, s-ar ajunge ca obligaţia de plată a acestor drepturi să fie afectate de o condiţie pur potestativă, ceea ce este inadmisibil. Prin consecinţă, în mod corect instanţa de fond, constatând nelegalitatea deciziilor de reducere a drepturilor salariale în ceea ce-l priveşte pe reclamantul E.E., a dispus anularea acestora.
2. Curtea relevă faptul că prin acordarea de către universitate a unor salarii de bază stabilite prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare la limita maximă (astfel cum sunt prevăzuţi în anexa la Legea nr. 128/1999, valoarea coeficientului de multiplicare fiind majorată succesiv de legiuitor prin O.G. nr. 38/2004 şi apoi O.G. nr. 68/2004 aprobată prin Legea nr. 6/2005) şi adăugarea sporului de suprasolicitare şi gradaţia de merit, acestea devin drepturi câştigate în favoarea salariaţilor.
3. Nu constituie justificare rezonabilă, pentru diminuarea salariilor, insuficienţa fondurilor. Aceasta deoarece, conform art. 169 din Legea nr. 84/1995 unităţile de învăţământ superior, în calitatea lor de ordonatori secundari de credite au obligaţia să prevadă în buget şi să solicite fondurile necesare achitării către salariaţi a drepturilor salariale integrale, astfel cum au fost conferite prin actele normative incidente.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 60 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 72 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice va fi respins ca tardiv introdus.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de „unitate”, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II. Totodată, trebuie reţinut că reclamanta a fost deja salarizată la nivel clinic pentru perioada 3.2004-18.04.2006 desfăşurând activitate în ambulatoriul spitalului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 71 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc.civilă. În consecinţă, recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice va fi respins ca tardiv introdus.
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de „unitate”, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 70 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretând dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. h) şi art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum şi art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de „unitate”, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantului a fost cel prevăzut în O.U.G. nr. 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II. Ulterior, începând cu luna mai 2007, acesta a beneficiat de salarizare la nivel clinic, având în vedere că prin O. nr. 185/1.02.2007 s-a aprobat structura organizatorică a Spitalului de Pneumoftiziologie I, în care Secţia a III-a este prevăzută ca secţie clinică.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 69 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond nu a reţinut că termenul de prescripţie a fost întrerupt, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, sau suspendat. Luând în considerare actele normative succesive prin care a fost suspendată plata primelor de concediu, instanţa de fond a stabilit data la care s-a născut dreptul la acţiune al intimatei reclamante, respectiv data de 1.01.2007, iar în raport de această dată a calculat termenul de 3 ani şi a constatat că intimata a formulat cererea în termen, respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de recurentă.
Intimata a ocupat şi ocupă funcţia de grefier, iar grefierul nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ci din categoria personalului auxiliar de specialitate, faţă de care au continuat să fie aplicabile dispoziţiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi ulterior datei de 1.01.2003.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 73 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar în ipoteza în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost parte la negocierea C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, clauzele acestuia în ceea ce priveşte coeficienţii minimi de ierarhizare şi salariul de bază minim brut se pot aplica doar salariaţilor contractuali care au participat la negocierea lor prin contractele individuale şi colective de munca nu şi celor din sectorul bugetar ale căror drepturi sunt deja stabilite prin legi, ordonanţe sau hotărâri de Guvern.
Dispoziţiile art. 241 (1) lit. d) Codul Muncii invocate de recurentă conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte (…) „pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară în cazul C.C.M. la nivel naţional” trebuie interpretate în speţă doar prin coroborarea lor cu dispoziţiile art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă. Nici invocarea dispoziţiilor art. 48 si 48 (4) din Legea nr. 128/1997 nu poate conduce la concluzia aplicabilităţii C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 salariaţilor bugetari din învăţământ întrucât acestea au caracter general iar respectarea criteriilor conţinute de textul de lege ţine, evident, de voinţa puterilor executivă şi legislativă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 74 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reţinându-se existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei de 10%, se constată că doar intimaţii reclamanţi F.M., E.U., T.T., N.(...) şi E.S., precum şi intimata intervenientă, care îndeplinesc funcţia de grefieri şi care nu au beneficiat de această indemnizaţie, sunt îndreptăţiţi la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanţă, pentru asigurarea unei reparaţii echitabile şi integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum şi pentru asigurarea reparaţiei echitabile şi integrale a prejudiciului, cert şi determinabil, pe care aceştia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare.
Existenţa discriminării a fost constatată doar în rândul categoriei profesionale a grefierilor, neputând fi extinsă şi la alte categorii profesionale, aşa cum greşit a procedat prima instanţă, care a aplicat prevederile legale menţionate şi intimaţilor reclamanţi D.E., E.N. şi E.M., care ocupă funcţiile de aprod, agent procedural şi şofer.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 76 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din perspectiva dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, angajatorul avea obligaţia probării existenţei consimţământului salariatei la încetarea raportului de muncă. Astfel, corect a reţinut instanţa de fond, că angajatorul nu a înfăţişat vreo cerere a salariatei ori o altă dovadă care să ateste manifestarea neîndoielnică a acesteia de a părăsi unitatea.
2. Dat fiind faptul că forma scrisă a acordului nu este obligatorie, jurisprudenţa a statuat unanim că, în cazul încetării raporturilor de muncă conform art. 55 lit. b) Codul muncii, consimţământul ambelor părţi trebuie să fie serios şi explicit şi să excludă orice echivoc. În cazul de faţă, nu se poate reţine cu temei existenţa consimţământului salariatei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 66 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel cum rezulta din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea salariaţilor încadraţi in grupele I si II de munca se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, care sunt cele mai in măsură să cunoască condiţiile de munca concrete in care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective. În speţă, din tabelul nominal depus la fila nr. 30 dosar de fond, rezultă ca activitatea desfăşurată de către recurent a fost încadrată de către unitate, cu viza sindicatului, în grupa a II-a de munca.
2. În mod corect reclamantul a fost decăzut din proba testimonială, întrucât pentru termenul din data de 20.09.2007, când s-a discutat admisibilitatea acestei cereri, nu era formulata nici o cerere de amânare justificata de către apărătorul sau.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 65 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta H.B. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 62 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. Astfel, conform dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 61 din 8 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, s-a făcut dovada că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, prin depunerea organigramei, în care postul de „funcţionar administrativ” nu se mai regăseşte. Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar reţine că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 54 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul declarat de contestatoare este nul. Astfel, cum sentinţa Tribunalului Iaşi i-a fost comunicată acesteia la data de 13 noiembrie 2007, motivele de recurs trebuiau depuse cel mai târziu la data de 26.11.2007. Recurenta-intimată T.N. a depus motivarea recursului la data de 15.01.2008, cu mult peste termenul legal.
2. Conform dispoziţiilor art. 274 (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, deci care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte pe parcursul procesului. În speţă, cum acţiunea în anularea deciziei de concediere a fost respinsă în totalitate de instanţa de fond, nu are relevanţă împrejurarea că factura privind plata onorariului avocaţial a fost depusă la dosar recurs şi nu la fond, întrucât este datată anterior pronunţării sentinţei tribunalului iar potrivit art. 305 C. proc. civ. în instanţa de recurs este admisibilă depunerea de înscrisuri noi.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 53 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Existenţa fondurilor pentru plata salariilor reclamantului nu era determinantă pentru soluţionarea litigiului. Astfel, privit din perspectiva mecanismului alcătuirii bugetului şi în considerarea priorităţii acordate de art. 156 Codul Muncii drepturilor salariale, care trebuie plătite înaintea oricăror alte obligaţii băneşti, este neîndoios că aspectele de ordin financiar sau administrativ, ori disfuncţionalităţile acestora nu pot afecta existenţa sau cuantumul drepturilor salariale stabilite imperativ de lege.
2. Angajatorii sunt obligaţi sa ia toate masurile necesare pentru plata drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor lor. Prin urmare, existenţa fondurilor necesare plăţii drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor poate reprezenta în cel mai bun caz o problemă de executare a hotărârii judecătoreşti.
3. Încheierea recurată este nelegala întrucât este vorba de un caz de suspendare facultativa a cauzei, iar instanţa trebuia sa verifice, pe lângă condiţia existenţei unei chestiuni prejudiciale a cărei soluţionare ar putea avea o înrâurire asupra rezolvării cauzei şi caracterul determinant pe care cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi îl are asupra prezentului litigiu. În speţă, se reţine însă că existenţa fondurilor pentru plata salariilor reclamantului nu era determinantă pentru soluţionarea litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 55 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Stabilind că litigiul este un conflict de muncă, corect s-a reţinut şi că termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 166 Codul muncii, respectiv de 3 ani de la data când drepturile salariale ar fi fost acordate; raportat la data introducerii acţiunii şi perioada pentru care se solicită recunoaşterea coeficienţilor de multiplicare aplicabili indemnizaţiei reclamantului acţiunea este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani anterior menţionat. Ca atare, nu pot fi reţinute primele două motive de recurs invocate.
2. Prima instanţă a făcut o greşită interpretare a legii recunoscând reclamantului coeficientul de multiplicare 17 în loc de 15, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, fiind astfel incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. Instanţa de fond nu a dispus acordarea unor drepturi salariale actualizate în raport de indicele de inflaţie, ci doar obligarea de a-i modifica reclamantului indemnizaţia de încadrare acordată, în sensul aplicării unui coeficient de multiplicare mai mare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 57 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut corect existenţa unei discriminări create de legiuitor între grefierii menţionaţi în textele anterior arătate şi ceilalţi grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 sunt pe deplin aplicabile. În lipsa unei justificări rezonabile şi obiective, diferenţa de tratament juridic între situaţii similare şi comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuţiilor de serviciu, responsabilităţile ce le implică activităţile desfăşurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menţionate nu pot fi reţinute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincţia salarială.
Cât priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Curtea de Apel constată că în mod corect prima instanţă a obligat pe acesta să includă în buget sumele necesare plăţii sporului de vechime. Reclamanţii nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Finanţelor Publice la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul acţiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părţi, aşa cum se arată în cererea de recurs. Pentru aceste considerente, se reţine că Ministerul Economiei şi Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice) are calitate procesuală pasivă în cauză.
2. Astfel, deşi în mod corect a respins cererea privind includerea sporului de 10% în salariul de bază, atributul legiferării neaparţinând puterii judecătoreşti, instanţa de fond, constatând existenţa unei discriminări în speţă, trebuia să acorde despăgubirile solicitate până la încetarea discriminării.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 50 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, invocat de reclamanţi, deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest articol şi trebuie să se refere la persoane comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul art. 2 alin. (1) şi 2 din O.G. nr. 137/2007. Curtea reţine că în speţă sunt întrunite condiţiile de analogie şi comparabilitate între situaţia reclamantei – judecător cu o vechime de peste 3 ani (căruia nu i s-au acordat venituri din fondul pentru stimulare) – şi situaţia judecătorilor cu o vechime în specialitate între 0-3 ani şi care au fost beneficiarii art. 25 din Legea nr. 146/1997. Sub aspectul acordării stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime între 0-3 ani şi al excluderii judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, se constată întrunirea şi a condiţiei unui tratament diferenţiat. Ceea ce Ministerul Justiţiei a dorit a fi o măsură afirmativă pentru judecătorii cu vechimea între 0-3 ani (stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilităţii în sistem şi îmbunătăţirii performanţelor profesionale), este practic o faptă de discriminare.
2. Potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002 (ce abrogă prin art. 80 Legea nr. 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
3. Reclamantul nu a solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei şi Finanţelor la plata drepturilor băneşti ce fac obiectul acţiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părţi. Obligaţia stabilită în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a făcut prin raportare la dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. şi art. 49 din Legea nr. 500/2002 şi art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002.
4. Aceste premii sau stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate judecătorilor în funcţie de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 48 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recursul formulat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului I, în nume propriu, este fondat doar în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în capătul de cerere privind obligarea sa la plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare. Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 2192/2004, finanţarea învăţământului preuniversitar de stat este asigurată de organul local al administraţiei de stat, astfel încât Inspectoratul Şcolar al Judeţului I nu are calitate procesuală pasivă în capătul de cerere privind obligarea sa la plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.
2. Funcţia de bibliotecar din cadrul bibliotecilor şcolare este categorisită ca şi funcţie didactică auxiliară prevăzută de art. 6 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic. În acest context, salarizarea se face în conformitate cu dispoziţiile acestei legi, personalul didactic auxiliar beneficiind de sporuri specifice sectorului de învăţământ, la fel ca şi cadrele didactice, precum şi de alte drepturi prevăzute de Lege (art. 50). În mod corect prima instanţă a reţinut că personalul din biblioteci care lucrează în condiţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 334/2002 beneficiază de sporul de 15% din salariul de bază pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, acest spor nefiind prevăzut de Legea nr. 128/1997.
3. În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la neluarea în considerare de către instanţa de fond a adresei Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Direcţiei Juridice şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării care arată că acest spor nu se poate acorda bibliotecarilor din reţeaua de învăţământ, Curtea reţine, pe de o parte că această adresă nu a fost depusă la dosar de către recurent pentru a i se putea verifica conţinutul, iar pe de altă parte, o simplă adresă nu poate să modifice şi să adauge la lege.
4. Cât priveşte recursul formulat de Consiliul local I şi Primarul municipiului I împotriva aceleiaşi sentinţe, se reţine că acesta este nefondat, în mod corect prima instanţă soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurent, întrucât potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 2192/2004, finanţarea învăţământului preuniversitar de stat este asigurată de organul local al administraţiei de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 44 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că, nefiind încheiat în speţă un contract de muncă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 pct. 2 lit. c), art. 79 şi art. 141 pct. 4 Codul muncii. De asemenea, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 16 pct. 1 şi 2 Codul muncii, invocate de recurent, având în vedere că, în speţă s-a dovedit încheierea unei convenţii civile de prestări servicii şi nu a unui contract de muncă. Astfel, convenţiile civile nu conferă calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecinţele ce decurg de aici: el nu beneficiază de salariu, ci de preţ (remuneraţie, în speţă), activitatea desfăşurată nu constituie vechime în muncă, iar răspunderea sa faţă de beneficiar este civilă (şi nu disciplinară) etc.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 43 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi avea sarcina probei, angajatorul nu a dovedit că a convocat salariatul pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu adresă scrisă în care a indicat menţiunile prevăzute în art. 267 pct. 2 Codul muncii.
2. În decizia de sancţionare nu este menţionat motivul pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 268 (2) lit. c) Codul muncii, aceste prevederi sunt cuprinse în decizie sub sancţiunea nulităţii absolute.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 42 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect recurentul a fost sancţionat de către angajator cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, acesta săvârşind abateri grave, prin părăsirea locului de muncă ce i-a fost repartizat, fără aprobarea şefului de revizie sau a înlocuitorului acestuia, în turele de serviciu şi efectuarea în timpul programului de lucru a unor activităţi ce nu au legătură cu obligaţiile de serviciu.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 41 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D.N. Astfel, conform dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 36 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În consecinţă, dată fiind inconsecvenţa şi incoerenţa raportului de expertiză efectuat, Curtea a constatat că în mod judicios prima instanţă l-a înlăturat. Ca atare, drepturile băneşti cuvenite reclamantei urmează a fi determinate concret pe calea unei noi expertize contabile ce se va efectua în momentul executării, întrucât lucrarea efectuată la fond este incorectă, fiind lipsită de fundament ştiinţific.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 34 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ulterior soluţionării cauzei, pârâtul-intimat eliberează adeverinţa în care se menţionează că reclamanta-recurentă a desfăşurat activitate organizată pe schimburi (beneficiind astfel de spor pentru munca prestată în timpul nopţii). În atare condiţii, recurenta solicită a i se recunoaşte efectuarea unui număr mai mare de ture de noapte decât cel evidenţiat în adeverinţă. Această cerere nu poate fi însă soluţionată în cadrul procesual de faţă, ci eventual, pe calea unei acţiuni separate, instanţa de fond reţinând în mod corect – atunci când a respins proba testimonială solicitată – că obiectul cauzei este eliberarea unei adeverinţe, privind sporul încasat pentru serviciul efectuat în turele de noapte şi nu acela de a se constata efectuarea acestor ture (sau numărul turelor efectuate). Prin adeverinţa depusă în recurs, unitatea a menţionat sumele primite de recurentă pentru activitatea prestată pe timp de noapte, astfel cum rezultă din evidenţele spitalului-pârât.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 29 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea, susţinută prin motivele de recurs, că neeliberarea adeverinţei care să cuprindă sporul de noapte realizat de reclamant se datorează reorganizării S.N. C.F.R. conform O.U. nr. 12/1998 nu este de natură să o exonereze de obligaţia ce-i revine în calitate de fost angajator. Recurenta este singura în măsură să depună diligenţe pentru a extrage din arhivă datele relative la activitatea reclamantului intimat în perioada în care a fost salariatul acesteia.
2. Daunele cominatorii reprezintă o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţele de judecată în vederea asigurării executării unei obligaţii de a face, determinată prin hotărâre judecătorească, iar raţiune acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei prin silirea lui la plata către creditorul-reclamant a unor sume determinate pe fiecare zi de întârziere. Prin consecinţă, capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii până la eliberarea adeverinţei se vădeşte a fi întemeiat şi va fi admis ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 28 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E.B. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect Tribunalul Iaşi a constatat ca fiind prescris dreptul material la acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta P.S. Astfel, conform disp. art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii „cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 26 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul este cel care deţine documentele şi toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului şi pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor părţilor raportului juridic, din perspectiva cerinţelor art. 272 alin. (2) Codul muncii, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.
2. Astfel, reclamanta nu a făcut probe de natură a fundamenta pretenţia dedusă judecăţii, aceea de a obliga salariatul la plata sumei de 227, 96 lei reprezentând cota aferentă perioadei de neutilizare a echipamentului de lucru şi de protecţie. Angajatorul nu a făcut dovada că i-a cerut salariatului predarea echipamentului şi întrucât acesta nu mai putea fi restituit i-a solicitat contravaloarea. În plus, nu sunt elemente care să indice modalitatea de calcul a sumei solicitate salariatului ca reprezentând contravaloarea bunurilor predate pârâtului. Aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. nu poate fi făcută în cauză deoarece reclamanta nu a solicitat, în faza primului ciclu procesual interogarea pârâtului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea constată că prin sentinţa civilă nr. 1786 din 27.09.2007 Tribunalul Iaşi a obligat Curtea de Conturi a României să plătească reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite prin aplicarea art. 2 din Legea nr. 233/2006 pentru perioada 1 iunie 2006-30 iunie 2007 actualizată la data efectuării plăţii efective. Prin urmare, criticile recurentei nu pot fi primite câtă vreme acordarea drepturilor salariale cu corecturile determinate de creşterea inflaţiei nu a constituit obiectul cercetării judecătoreşti în dosarul pendinte. În ceea ce priveşte intervalul 1 iunie 2006-30 iunie 2007 Curtea reţine că indemnizaţia de încadrare brută lunară a controlorilor financiari este cea determinată prin aplicarea creşterilor salariale în procentele arătate prin Legea nr. 233/2006 aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Curtea constată că este nefondat. În mod corect prima instanţă a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare privind plata drepturilor salariale pentru reclamanţi. Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 500/2002 creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum rezultă din conţinutul art. 78 din C.C.M. în vigoare la nivelul angajatorului, formele de organizare a muncii şi de salarizare posibil a fi aplicate în unitate sunt cele în acord (direct sau indirect), în regie (după timpul de lucru sau în cote procentuale din veniturile realizate) din producţia marfă realizată lunar iar grilele de salarizare „reflectă categoriile socioprofesionale şi pregătirea profesională (…) venitul salarial reprezentând rezultatul obţinut din eficienţa muncii efectiv prestate”.
2. Este adevărat că de comun acord, reclamantul şi pârâta au stabilit la pct. 2 al art. 78 din C.C.M. că urmează a se achita salariaţilor salariile în regie, după timpul efectiv lucrat însă extinderea aplicării acestei forme de salarizare. Aşa cum chiar reprezentantul legal al reclamantului a susţinut la dezbaterea pe fond a cauzei „forma de salarizare nu a fost negociată” dar la nivelul angajatorului întrucât nu s-a ajuns la un acord în acest sens, aspect care rezultă şi din corespondenţa purtată între sindicat şi unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 17 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin contestaţia în anulare formulată în condiţiile art. 318 C. proc. civ., se contestă modul în care instanţa de recurs a soluţionat cel de-al doilea motiv de recurs, ceea ce nu echivalează cu omisiunea instanţei de a cerceta motivul de casare sau de modificare. Mai mult, în cazul contestaţiei în anulare speciale, prevăzută de art. 318 C. proc. civ., nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., neavând relevanţă împrejurarea că instanţa de recurs a respins un motiv invocat prin cererea de recurs pentru că avea nevoie de verificări de fapt.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
2. Reţinându-se existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei de 10%, se constată că intimaţii reclamanţi, grefieri care nu au beneficiat de această indemnizaţie, sunt îndreptăţiţi la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanţă, pentru asigurarea unei reparaţii echitabile şi integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum şi pentru asigurarea reparaţiei echitabile şi integrale a prejudiciului, cert şi determinabil, pe care aceştia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat şi pentru viitor, intimaţii au justificat un interes născut şi actual când şi-au exercitat dreptul la acţiune.
3. În ceea ce priveşte Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării invocată de recurent, se reţine că hotărârile pronunţate de această autoritate de stat în domeniul discriminării nu sunt obligatorii pentru instanţele de judecată investite cu soluţionarea cererilor pentru acordarea despăgubirilor formulate de persoanele care se consideră discriminate, instanţa de judecată putând constata, independent de hotărârea acestei autorităţi, existenţa sau inexistenţa discriminării. De altfel, art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede în mod expres că cererea nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.
4. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Dintr-o greşeală evidentă de dactilografiere, paragraful nu se regăseşte şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 1775 din 26 septembrie 2007, iar această omisiune poate fi asimilată unei „orice alte erori materiale”, susceptibilă de a fi îndreptată în condiţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine, aşa cum susţine recurentul, că s-a încercat suplinirea a ceea ce nu s-a analizat pe fond.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 11 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii – invocate de recurent – pe motiv că în condiţiile în care nu există o dispoziţie legală expresă, acţiunea ar fi inadmisibilă, nu poate fi primită şi va fi respinsă ca nefondată. Potrivit art. 3 din Codul civil „judecătorul care va refuza, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.
2. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, atât timp cât cel ce administrează procesul de învăţământ, inclusiv aspectele de normare a muncii, este recurentul Inspectoratul Şcolar Judeţean, aşa cum de altfel acesta însuşi recunoaşte şi prin motivele de recurs. Şi cum Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratele Şcolare Judeţene sunt cele ce stabilesc normele didactice, înseamnă că acesta din urmă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
3. Aspectele invocate de recurent prin motivele de recurs vizează doar interpretări ale articolelor 42-47 din Legea nr. 128/1997. Or, potrivit principiilor de interpretare a actelor normative, Curtea constată că instanţa de fond a respectat aceste principii, respectiv principiul interpretării logice. Astfel, a fost respectat principiul potrivit căruia dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care să producă efecte juridice şi nu în sensul în care să nu producă niciun efect. Ca urmare, dacă o normă juridică este susceptibilă de două interpretări se va opta pentru aceea care să facă posibilă aplicarea ei şi nu pentru interpretarea care ar paraliza orice posibilitate de aplicare a legii.
4. În baza Legii nr. 215/2001 şi art. 21 din Legea nr. 273/2006, Primarul este ordonator principal de credite pentru bugetul local şi are obligaţia de a vira sumele necesare plăţii către ordonatorul secundar, I.S.J., iar acesta către unităţile de învăţământ iar Consiliul Local aprobă întregul buget local. Ca atare, hotărârea judecătorească pronunţată în cauză trebuie să le fie opozabilă pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare a acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 190 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisiei Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 189 din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Termenul de 30 de zile pentru concedierea salariatului prevăzut de art. 62 alin. (1) din Codul Muncii, în cazul necorespunderii profesionale a salariatului, începe să curgă la data la care angajatorul a luat act de fapta salariatului ce reflectă necorespunderea profesională.
2. Având în vedere dispoziţiile art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, care prevăd o procedură obligatorie de determinare a necorespunderii profesionale, rezultă că termenul de emitere a deciziei de concediere curge doar de la data la care prin finalizarea acestei proceduri angajatorul a luat la cunoştinţă de decizia definitivă a comisiei de evaluare profesională referitoare la cunoştinţele profesionale ale celui evaluat.
2. Constatările prealabile, în temeiul cărora se dispune efectuarea verificării profesionale, nu au caracterul unui act de constatare a necorespunderii profesionale care să determine începerea curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de lege. În aceste condiţii susţinerea recurentei în sensul că decizia de concediere a fost emisă în termen, respectiv la 20.02.2008 în condiţiile în care concluziile cercetării au fost menţinute de către comisie în urma reexaminării la data de 29.01.2008 este fondată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1108 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de cererea prin care reclamantul a solicitat societăţii pârâte acordarea concediului legal de odihnă neefectuat şi faţă de cuprinsul adresei emise de S.C. „Angajator” S.R.L. O, din care rezultă că reclamantului i s-a achitat, un salariu brut de încadrare, din care suma de 827 RON reprezintă 13 zile de concediu de odihnă neefectuate, Curtea constată că pretenţiile reclamantului sunt justificate pentru un număr de 23 zile de concediu de odihnă neefectuate, respectiv 4 zile rămase din anul 2006 şi 19 zile concediu de odihnă pe anul 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1168 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul a renunţat la judecata acţiunii formulate împotriva recurentei la al treilea termen de judecată. Prezent în instanţă, reprezentantul pârâtei recurente a solicitat să se ia act de voinţa reclamantului şi să fie obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată, conform notei de cheltuieli depusă la dosar.
2. În mod greşit instanţa nu a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1012 lei, reprezentând onorariu avocat şi transport, dovedite cu chitanţele depuse.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1024 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a beneficiat de 10 zile de concediu de odihnă deşi raportat la perioada lucrată, i se cuveneau doar 9 zile.
2. În ce priveşte plata orelor suplimentare reclamanta nu a făcut dovada solicitării de a i se acorda ore libere plătite pentru timpul lucrat peste programul normal. În consecinţă a fost respinsă şi cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 622 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor, art. 168 alin. (1), pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisiei Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 674 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părţile cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare (în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 511/15 iunie 2006).
2. Or, în procesul verbal de control întocmit în urma verificărilor efectuate la nivelul societăţii pârâte de către organele de control ale Inspectoratului Teritorial Timiş se menţionează, certificându-se ca practică la nivelul acestui angajator, că „sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie”.
3. Angajatorul a respectat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel naţional, a respectat limita minimă şi limita maximă până la care se putea acorda sporul pentru vechime în muncă, incluzând acest spor în salariul brut negociat între părţi cu ocazia încheierii contractului individual de muncă. Faptul că acest spor nu a fost evidenţiat separat şi nu a fost menţionat în carnetul de muncă, nu are nicio relevanţă juridică întrucât prevederile contractuale menţionează acordarea acestui spor numai la locurile de muncă unde nu este inclus în salariul negociat.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 636 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 362 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 361 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani, în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul Muncii.
A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 209 din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la cuprinsul încheierilor, art. 147 C. proc. civ. prevede că dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă care va fi semnată de judecători şi grefier. Deci, nu este necesară indicarea căii de atac şi termenul în care poate fi exercitată cu atât mai mult cu cât acestea sunt date de lege şi nu se produce părţii nicio vătămare pentru a se putea reţine o eventuală nulitate relativă, acestea atacându-se odată cu fondul şi nu separat, potrivit disp. art. 299 alin. (1) cu ref. la art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Instanţa de fond a administrat probele care îndeplinesc condiţiile de a fi utile, pertinente şi concludente pentru rezolvarea cauzei, cenzurarea probelor solicitate de părţi fiind permisă conform disp. art. 167 C. proc. civ.
2. Întrucât prezenta contestaţie la executare a fost formulată la 15.05.2007, la peste 3 ani de la data încheierii executării silite a titlului executoriu a cărei lămurire se solicită, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată de intimată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 34/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică în prima instanţă, s-a dispus amânarea cauzei în vederea citării pârâtei de la sediul din B. Pentru termenul de judecată următor procedura de citare s-a realizat la această adresă, pârâta fiind lipsă. Procesul verbal privind dovada de îndeplinite a procedurii de citare respectă cerinţele art. 88 şi 92 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1409/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod just s-a apreciat că decizia contestată e nelegală sub aspectul datei de la care s-a dispus reintegrarea, în condiţiile în care unul din efectele repunerii în situaţia anterioară concedierii a contestatoarei, conform hotărârii judecătoreşti, îl constituie menţinerea continuităţii în muncă şi în aceeaşi profesie, considerându-se că niciodată contractul individual de muncă nu a fost modificat, respectarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti impunând menţionarea în cuprinsul deciziei contestate ca dată a reîncadrării data când a fost concediată, după cum reiese din considerentele şi dispozitivul sentinţei civile, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
2. În mod just s-a reţinut că, contestatoarea este îndreptăţită a primi drepturi salariale conform clasei 51 de salarizare în cuantumul prevăzut de CCM 2007-2008, în condiţiile în care actul adiţional prin care s-a dispus în mod unilateral de către intimată încadrarea contestatoarei într-o clasă de salarizare inferioară (46), cu efectul diminuării drepturilor salariale, a fost încheiat cu încălcarea disp. art. 41 (l) din Codul muncii
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 590 (4559) din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care întâmpinarea formulată de chematul în garanţie Guvernul României nu a fost comunicată recurentului-pârât, acesta neavând cunoştinţă de excepţiile absolute, ce nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, e evident că recurentul-pârât nu şi-a putut formula apărările pe care le aprecia ca fiind necesare, prin nerespectarea dispoziţiilor procedurale privind comunicarea actelor de procedură şi a principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil producându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii atacate, fiind incidente disp. art. 105 (2) C. proc. civ. şi motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. Totodată, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ. şi având în vedere susţinerile Guvernului României, se impune ca instanţa de fond să solicite pârâtului ministerul Public –Parchetul de pe lângâ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – să precizeze în concret temeiul de drept al cererii formulate de acesta împotriva Guvernului României, respectiv dacă-şi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau nu, cu consecinţe directe în privinţa modului de soluţionare a cauzei.
3. Din examinarea întâmpinării formulate la prima instanţă de pârâtul ministerul Public –Parchetul de pe lângă Inalta C de Casaţie şi Justiţie – reiese că acesta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, având calitatea de ordonatori principali, respectiv terţiari de credite cu atribuţii în elaborarea proiectelor de buget ale unităţilor de parchet la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţilor. Nici aceasta cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de fond, deşi face referire despre ea în considerentele sentinţei, nu s-a pronunţat în niciun fel asupra ei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 518 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă nu a avut în vedere faptul că, astfel cum reiese din copia hotărârii Consiliului de Administraţie, prin aceasta s-a aprobat suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor sucursalei I.I.C.M. Poarta Albă şi salarizarea acestora cu 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, plus sporul de vechime, cu anumite excepţii expres menţionate, măsura fiind executată prin decizia directorului general. În consecinţă, raportat la măsurile aprobate prin hotărârea sus menţionată şi la suspendarea contractelor individuale de muncă ale celor 8 salariaţi ai sucursalei I.I.C.M. Poarta Albă, se impunea admiterea numai în parte a acţiunii formulate, în sensul obligării pârâtei de a plăti acestor salariaţi – membrii de sindicat – salariul de bază începând cu luna când a operat suspendarea contractelor individuale de muncă, salariu ce urmează a fi actualizat în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 437 din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform vizelor din paşaport, recurenta a fost plecată din ţară pentru o perioadă mai mare de 3 luni. Urmare acestui fapt, indemnizaţia de şomaj a încetat în temeiul art. 44 lit. h) din Legea nr. 76/2002 conform căruia încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj încetează la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni, fiind emisă o decizie în acest sens de către AJOFM D . Totodată, venitul de completare a fost calculat în cuantumul prevăzut de art. 122 alin. (1) din O.U.G. nr. 22/2004.
2. Ca urmare a încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj, venitul de completare al recurentei s-a modificat corespunzător, acesta suferind modificări şi ca urmare a modificării salariului minim brut pe ţară garantat în plată, sens în care au fost aplicate disp.art.127 din odin O.U.G. nr. 22/2004.
3. Susţinerile recurentei în sensul că Legea prevede încetarea indemnizaţiei de şomaj pentru o plecare mai mare de 3 luni sancţionând în acest fel plecarea în străinătate pentru obţinerea de venituri nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile legale sunt clare, art. 44 din Legea nr. 76/2002 precizând fără posibilitate de interpretare care sunt cazurile în care intervine sistarea acestei indemnizaţii, printre acestea neregăsindu-se şi situaţia amintită de către recurentă.
4. Referitor la susţinerile privind ignorarea de către prima instanţă a cazului fortuit care a împiedicat-o să respecte termenul legal de 3 luni în care trebuia să revină în ţară, Curtea constată că acestea nu se circumscriu dispoziţiilor legale privind existenţa cazului fortuit şi nici nu au suport probator, astfel încât prima instanţă în mod corect a apreciat că nu pot fi reţinute ca temei al acţiunii adresată instanţei de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 326 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pensia reclamatei-recurente, considerată pensie de serviciu, a fost recalculată pe temeiul legii speciale, luându-se în considerare ca bază de calcul indemnizaţia brută lunară a unui magistrat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului la care a funcţionat aceasta anterior eliberării sale din funcţie, dar şi sporurile avute la respectiva dată.
2. Reclamanta nu poate invoca dreptul de a i se recalcula pensia de serviciu prin raportare la o bază de calcul incluzând sporul de 30%, majorat la 40%, prevăzut pentru prima dată de legiuitor în favoarea unor anume magistraţi şi apoi extins în favoarea tuturor, prin efectul constatării discriminării săvârşite la edictarea lui fiindcă la acel moment reclamanta nu se afla în activitate, fiind deja pensionară de 4 ani. În schimb, reclamanta a beneficiat şi va beneficia şi în continuare de dreptul consacrat de art. 85 alin. (2) – în forma actuală – din Legea nr. 303/2004, de a i se actualiza pensia de serviciu ori de câte ori va avea loc o creştere a veniturilor magistraţilor în activitate.
3. În mod legal şi temeinic, pensia sa de serviciu a fost stabilită prin luarea în calcul a acelor criterii prevăzute expres şi fără echivoc în reglementarea legală, respectiv: indemnizaţia brută lunară a unui magistrat (procuror) în activitate în condiţii identice de: funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului, cu menţinerea sporurilor de care persoana în cauză a beneficiat la momentul pensionării, iar nu a celor adăugate ulterior magistraţilor aflaţi în activitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 343 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca formularea să se facă în aceiaşi termeni în ambele acţiuni, fiind suficient ca din cuprinsul celor două acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi – situaţie care se constată în mod clar şi evident din lecturarea celor două cereri de chemare în judecată.
2. Chiar dacă cea de a doua acţiune promovată de reclamantul a fost precizată în sensul că înţelege să se judece numai cu Sucursala D a SC E. SA B – solicitarea nu este de natură să facă inoperantă identitatea de părţi, câtă vreme această sucursală bancară figurează în ambele acţiuni în calitate procesuală de pârâtă în raportul juridic dedus judecăţii de reclamant.
3. Nu prezintă nicio relevanţă şi nici nu face inoperantă excepţia, împrejurarea că cea dintâi acţiune a fost respinsă, câtă vreme ea a fost analizată de instanţă în fondul său pe de o parte, iar pe de alta – situaţia de fapt expusă de reclamant este neschimbată şi identică şi în cea de a doua acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 33 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, nu a avut în vedere şi cererile salariatului prin care solicită angajatorului acordarea de concedii fără plată şi ulterior, încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) Codul muncii. Printr-o decizie ulterioră, societatea a revocat decizia contestată, sens în care a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art. 55 lit. b) Codul muncii. Astfel, în mod greşit, prima instanţă a trecut peste manifestarea de voinţă a salariatului şi a dispus reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri conform art. 78 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raporturile de muncă ale reclamantului cu unitatea pârâtă au încetat prin pensionare, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 lit. d) Codul muncii, astfel cum s-a consemnat prin decizia comunicată reclamantului. Urmare acestei decizii, reclamantul a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 23 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, plata indemnizaţiei de pensionare. Această cerere a fost avizată favorabil de către şeful biroului N., care a înaintat propunerea pentru plata indemnizaţiei echivalentă cu 2 salarii negociate, către directorul general al instituţiei.
2. Deşi plata acestei indemnizaţii trebuia făcută la momentul pensionării angajatului, directorul instituţiei pârâte a stabilit că „cererea se ia în evidenţă şi se va plăti ulterior, în funcţie de posibilităţile financiare ale regiei”.
3. Nu este vorba de „neexecutarea unor clauze din CCM” pentru care textul de la art. 283 lit. e) Codul Muncii prevede un termen de 6 luni pentru exercitarea acţiunii, deoarece reclamantul nu mai este salariatul unităţii, iar drepturile solicitate sunt drepturi salariale restante, pe care trebuia să le primească încă de la data pensionării sale. În acest context, reclamantul avea la dispoziţie un termen de 3 ani pentru solicitarea acestor drepturi şi faptul că acesta a aşteptat ca societatea să-şi execute de bună voie obligaţia nu-i poate fi imputat acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum si pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 859/CM din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierea s-a dispus de către angajator cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia concedierii. Conform legislaţiei în vigoare, când un post este restructurat, societatea este obligată să nu mai angajeze 9 luni (conform art. 82 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional) personal pe postul restructurat, iar după trecerea acestui interval de timp, persoana care a deţinut postul anterior restructurării are drept de preemţiune în vederea ocupării acelui post.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum si pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 430/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La data la care s-a judecat pricina în fond, din practicaua deciziei civile rezultă că la apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat apărătorului reclamantului. În conformitate cu dispoziţiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. „ (...) partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.”
Cererea de asistenţă gratuită printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor, a fost încuviinţată prin încheiere. Această încheiere nu a fost comunicată contestatorului întrucât potrivit art. 79 C. proc. civ. încheierile prevăzute la art. 77 alin. (3) şi la art. 78 alin. (2) nu sunt supuse nici unei căi de atac.
2. Hotărârea se va comunica părţilor, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum si pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 197/CM din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul reclamant aparţinând S.C-N nu se poate prevala de dispoziţiile CCM unic la nivel de ramură transporturi întrucât S.C-N nu face parte din unităţile enumerate în Anexa nr. 5 din actul adiţional la CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007, prin urmare, actul unic nu îi este aplicabil. S.C-N desfăşurând activitate de transport în comun nu face parte din ramura transporturi, ci din serviciile comunitare de utilităţi publice reglementate de Legea nr. 51/2006.
2. Motivul vizând combaterea argumentului instanţei de legalitate a CCM la nivel de unitate pe motiv că acesta a fost înregistrat la E.C, acesta va fi înlăturat, întrucât aşa cum reiese din cele anterior arătate, netemeinicia acţiunii reclamantului derivă din faptul că acesta se prevalează de clauze cuprinse într-un CCM unic, încheiat într-o altă ramură de activitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea S.C-N.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1675/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simplul fapt al producerii unui eveniment cauzator de prejudiciu cu un autovehicul încredinţat unui angajat în considerarea acestei calităţi, nu poate atrage incidenţa jurisdicţiei muncii, care este o jurisdicţie specială aplicabilă numai domeniului prev. de art. 281 C.N., iar în materia răspunderii patrimoniale, celui prev. de art. 270 alin. (1) C.M.
2. Conform art. 270 alin. (1) Codul Muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
3. Răspunderea intimatului pentru avarierea autovehiculului încredinţat lui de către recurentă în considerarea calităţii sale de angajat, însă în afara orelor de program, fără nicio legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv fără legătură cu derularea contractului său de muncă, poate fi angajată în aceste circumstanţe pe temeiul răspunderii civile delictuale aşa cum corect a reţinut prima instanţă. În această situaţie, nefiind incidente normele speciale de dreptul muncii, competenţa soluţionării în primă instanţă a litigiului având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cauzate ca urmare a accidentului produs la data de 15.09.2008 revine instanţei de drept comun care în speţă este Judecătoria.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1721/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile atâta timp cât cererea nu trebuia adresată angajatorului T. – Regionala CFR C – ci trebuia adresată unei organizaţii sindicale constituită la nivelul acestei subunităţi şi care să fie afiliată la una din federaţiile sindicale reprezentative semnatare ale CCM 2007-2008, potrivit art. 75 alin. (2) par. 3 CCM 2007-2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1182/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, recurenta a adresat cererea pentru acordarea decontării de 50% din contravaloarea biletului de odihnă angajatorului, deşi aceasta trebuia adresată unei organizaţii sindicale constituită la nivelul subunităţii şi care să fie afiliată la una din federaţiile sindicale reprezentative semnatare ale CCM 2007-2008, potrivit art. 75 alin. (2) par. 3 din CCM 2007-2008.
2. Curtea reţine că nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat deoarece dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Contractul de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (invocate de recurentă) nu obligă nicio persoană să adere la o organizaţie sindicală atâta timp cât dispoziţiile sunt în sensul unei obligaţii de a formula o cerere pentru decontarea concediului iar nu a unei cereri pentru aderare. Cererea trebuie formulată de toate persoanele indiferent de care sindicat aparţin astfel că nu sunt discriminatorii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1181/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât reclamanta nu a îndeplinit una din formalităţile necesare aprobării decontării parţiale a biletului de tratament şi odihnă, respectiv nu a solicitat unei federaţii sindicale semnatare ale CCM pe anul 2007-2008, aprobarea spre decontare, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1156/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Întrucât reclamanta nu a îndeplinit una din formalităţile necesare aprobării decontării parţiale a biletului de tratament şi odihnă, respectiv nu a solicitat unei federaţii sindicale semnatare ale CCM pe anul 2007-2008, aprobarea spre decontare, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea.
2. Împrejurarea că formularea solicitării de decontare nu este condiţionată de afilierea salariatului la una din cele 4 federaţii semnatare ale CCM, reiese din cuprinsul adresei nr. (...) a T. – CFR Călători SA, în care se menţionează expres că orice salariat indiferent de apartenenţa sau neapartenenţa sa la un sindicat poate beneficia de suportarea parţială a costului biletului de tratament sau odihnă, cu condiţia să se adreseze organizaţiilor sindicale constituite la nivelul subunităţilor T. CFR Călători, afiliate la una din federaţiile sindicale reprezentative semnatare ale CCM pe anul 2007-2008.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1155/R din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Admiţând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reţine că, deşi hotărârea primei instanţe nu este motivată conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivarea poate fi suplinită de instanţa de control judiciar, având în vedere că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 745/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform clauzei contractuale stipulate în actul adiţional, cheltuielile ocazionate de formarea profesională sunt suportate de către angajator în considerarea ca acel angajat să exercite munca la angajator măcar o perioadă de timp, dar în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită fiind firesc ca acele cheltuieli să fie restituite de angajator având în vedere principiile culpei şi ale profitabilităţii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 254/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă trebuia să facă distincţia între excepţia peremptorie a lucrului judecat, al cărei rol este acela de a împiedica repetarea proceselor, şi lucrul judecat ca dovadă în justiţie, menit să asigure prestigiul hotărârilor judecătoreşti.
Prin urmare, din moment ce prin două hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, s-a modificat temeiul de drept al concedierii recurentului iar fostul angajator a fost obligat să completeze tabelul persoanelor disponibilizate din cadrul S.C. „V.” S.A., în baza O.U.G. nr. 8/2003, prin includerea în tabel a reclamantul S.U., instanţa de fond nu putea să respingă pretenţiile băneşti solicitate de recurent decât cu încălcarea lucrului judecat, care impune ca cele statuate definitiv printr-o hotărâre judecătorească să nu poată fi contrazise printr-o alta.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 26 din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a stabilit o stare de fapt care rezultă din coroborarea probelor cu înscrisurile aflate la dosar, a căror autenticitate nu a fost contestată de pârâtă prin înscrierea în fals, ceea ce nu s-a invocat nici în recurs, astfel încât probele cu înscrisuri avute în vedere de instanţa de fond apar ca dovezi concludente pentru admiterea acţiunii reclamantului. Că reclamantul intimat ar fi sustras ordinele de serviciu cu care a făcut dovada raporturilor sale de muncă cu pârâta, după cum aceasta susţine în recurs, nu poate constitui un motiv de recurs, câtă vreme furtul acestor ordine, avându-l ca autor pe reclamantul intimat, nu este dovedit, ci o simplă afirmaţie fără valoare probatorie în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2851 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este întemeiat motivul de recurs privind nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul încălcării dispoziţiilor referitoare la procedura de citare.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2786 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a reţinut că intimata nu a eliberat adeverinţa solicitată care să ateste activitatea desfăşurată de către reclamant. Această stare de fapt este corect reţinută de către instanţa de fond, angajatorul nefăcând dovada eliberării înscrisului solicitat, obligaţie pe care o are conform dispoziţiilor art. 1 şi 11 din Decretul nr. 92/1956, deşi conform dispoziţiilor art. 287 Codul muncii avea sarcina probei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2312 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care capătul de cerere privind obligarea pârâtei Primăria D. şi a pârâtului E.O., în solidar, la plata sumei de 200.000.000, nu a fost soluţionat, faţă de niciunul dintre pârâţi, cum reiese din dispozitivul sentinţei recurate, deşi, privindu-l pe pârât instanţa de fond a ridicat din oficiu şi a admis excepţia lipsei calităţi procesuale active a acestuia, prin încheierea de şedinţă, fondul cauzei nu a fost cercetat în întregul său.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta SC E.T. B pentru a fi înscrişi pe listele cu persoanele ce urmau să fie preluate de către E.P. Grup, dar nu a fost chemată în judecată şi aceasta din urmă societate şi nici instanţa nu a dispus introducerea în cauză şi nu a fost citată în calitate de pârâtă E.H.P., pentru a-şi face apărările şi a-i fi opozabilă hotărârea. Prin dispozitivul sentinţei însă a fost obligată intimata E. Grup P. „să preia şi să menţină petenţii pe funcţiile deţinute anterior”, deşi din considerente şi din lucrările dosarului nu rezultă că s-a solicitat aceasta, iar capătul de cerere a fost pus în discuţia părţilor şi acordat posibilitatea intimatei E. Grup P. SA – şi G. Apărările.Procedând astfel instanţa a soluţionat procesul fără să cerceteze fondul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10740 din 10 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intrucât instanţa nu a analizat menţiunile din contractul colectiv de muncă din perioada anilor 2001 şi 2002, perioadă în care la nivelul unităţii au fost efectuate demersurile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi a fost obţinut avizul ITM M nr. 6/16.01.2002 şi nu a administrat proba cu expertiză specialitatea protecţia muncii pentru a stabili dacă, în perioada anilor 2003-2007, locul de muncă ocupat efectiv de reclamant s-ar fi putut încadra în condiţii deosebite de muncă, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, buletinele de determinare a noxelor, dovezile privind investiţiile efectuate de societate şi cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute în H.G. nr. 261/2001, a pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10193 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
S-a reţinut corect de către instanţa de fond că locul de muncă al contestatoarei nu se încadrează în categoria locurilor de muncă cu condiţii deosebite, în sensul că nu s-a solicitat de sindicat şi nu s-au efectuat asemenea determinări. Din carnetul de muncă al recurentei contestatoare rezultă că şi-a desfăşurat activitatea ca floricultor zone verzi, activitate ce nu se încadrează în categoria celor cu condiţii deosebite, pentru gr. I şi a II-a de muncă, în vederea pensionării, în sensul că T. din Parcul S. unde şi-a desfăşurat activitatea contestatoarea-recurentă sunt mici cu regim semideschis, destinate cultivării răsadurilor de G. şi astfel că, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10170 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. reglementează posibilitatea casării cu trimitere spre rejudecare în situaţia în care instanţa, a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului. În cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag admiterea recursului declarat de reclamantul N.O., casarea hotărârii Tribunalului Olt şi trimiterea cauze spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în condiţiile în care cauza a fost soluţionată, în mod greşit, pe excepţie, reţinându-se în mod eronat lipsa calităţii procesuale active invocată de pârâta SC D. Distribuţie SA.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10035 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă nu putea primi excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, deoarece accesul la justiţie este consacrat ca drept cetăţenesc fundamental atât prin dispoz. art. 21 din Constituţie, cât şi prin art. 6 pct. 1 din CEDO, prin art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
2. Nu este întemeiată critica ca instanţa şi-ar fi depăşit competenţa, deoarece prin acţiune reclamanţii nu au solicitat să fie nominalizaţi într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanţa să constate că activitatea desfăşurată se încadrează în grupa I de muncă.
Şi critica prin care recurenta a invocat în continuare inaplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a duispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 68/1990 este nefondată, deoarece decizia se referă strict la o anumită speţă, iar din considerentele sale rezultă că nu există nicio raţiune să se menţină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii, în ceea ce priveşte beneficiul grupelor superioare de muncă.
3. Susţinerea că au fost încălcate dispoziţiile art. 5 din Ordinul nr. 50/1990 nu este întemeiat deoarece această condiţionare de buletine de determinare a noxelor, nu era obligatorie – art. 14 din ordin – şi nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10023 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul are posibilitatea să promoveze acţiune în realizare dreptului, adică are posibilitatea să urmeze procedura reglementată de lege, putând să formuleze contestaţie în cazul în care i s-ar respinge cererea de înscriere la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare pentru că nu îndeplineşte condiţia de vechime impusă de art. 44.
2. Cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că instanţa nu a soluţionat ambele capete ale cererii cu care a fost învestită, se constată că este nefondat deoarece instanţa de fond în considerente a analizat excepţia prematurităţii cu privire la capătul 2 de cerere – obligarea intimatului pârât să permită înscrierea la concursul de promovare efectivă sau pe loc şi la cele de ocupare a funcţiilor de conducere – şi excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul 1 de cerere – să constate că îndeplineşte condiţia de vechime prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 – şi apoi a arătat motivele pentru care aceste excepţii sunt fondate, ceea ce infirmă susţinerea recurentului că nu a soluţionat ambele capete de cerere.
3. Instanţa a analizat în considerente ambele capete de cerere, aşa cum au fost formulate de reclamant, pentru ca apoi în dispozitiv să respingă acţiunea în ansamblul ei şi astfel nu a încălcat dispoziţiile art.129 C. proc. civ.
4. Curtea Constituţională prin decizia nr. 818/03 07 2008 a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, sunt neconstituţionale. în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituţională a reţinut că nu se pot înţelege dispoziţiile O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în sensul că instanţele judecătoreşti au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, iar dacă se înţelege un asemenea sens, este evident neconstituţional.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9960 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul reclamant a invocat ca fiind nelegală schimbarea încadrării din grupa I în grupa a II-a de muncă de către angajator, deşi a fost salariatul unităţii care a prestat în permanenţă aceiaşi activitatea şi în acelaşi loc de muncă. Se constată că în cauză nu s-a verificat legalitatea schimbării încadrării din în grupa I de muncă şi grupa a II-a de muncă de către angajator, în condiţiile în care reclamantul a invocat că a prestat în permanenţă aceiaşi activitate în acelaşi loc de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9936 din 13 (23) noiembrie (octombrie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond. Articolul 103 C. proc. civ., precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9757 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinându-se sentinţa recurată în raport de criticile invocate în recurs şi de înscrisurile existente la dosar, rezultă că într-adevăr pârâta nu a virat către CAS D retribuţia reţinută reclamantei recurente şi pentru lunile din perioada iulie 2006, iulie 2007 în care aceasta nu a fost virată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9735 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea care se referă la respingerea excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale şi că acţiunea trebuia calificată ca un litigiu civil, în condiţiile în care instanţa a apreciat corect că ne aflăm în prezenţa unui conflict de muncă, aşa cum se prevede în art. 248 şi 284 (2) Codul muncii şi art. 3, 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
2. Instanţa a apreciat judicios că reclamanta îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de prevederile programului „Retragerea de B.”, situaţia în care greşit s-a dispus desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 65-66 din Codul Muncii, şi nu în temeiul art. 55 lit. b) din acelaşi cod, cum era legal.
3. În aceste condiţii, nu se poate reţine că lipsa aprobării preşedintelui executiv al Băncii Comerciale Române, este de natură a duce la respingerea acţiunii, fiind îndeplinite celelalte condiţii pentru ca reclamanta să beneficieze de acest program, întrucât s-ar încălca principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, dar şi Directiva Consiliului din 9 februarie 1976, privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă (76/2007/CEE).
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9400 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Condiţiile concrete în care intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea în perioada supusă analizei, coroborate cu procedeul tehnologic pe care era obligat să-l folosească în meseria de rectificator, conduce la concluzia că activitatea desfăşurată de acesta se încadrează în grupa I de muncă, potrivit anexei I pct. 8 din Ordinul nr. 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9594 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinându-se sentinţa recurată în raport de criticile invocate în recurs, se reţine că în mod corect Tribunalul a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti reţinând că din referatul întocmit de Secţia Comercială din cadrul Tribunalului Olt se reţine că societatea-pârâtă se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, dispoziţiile referitoare la acest aspect fiind imperative şi nu facultative.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9545 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamantele au avut calitatea de magistraţii până la data de 1 iunie 2004, când au fost pensionate pentru limită de vârstă. La acea dată deşi, conform deciziei pronunţate de Î.C.C.J. ar fi trebuit să beneficieze de sporul de vechime, spor ce ar fi trebuit să fie luat în calcul la stabilirea pensiei de serviciu, nu au beneficiat de acel spor, astfel că este legal ca tribunalul să emită adeverinţele tip pentru recalcularea pensiilor de serviciu ale reclamantelor, adeverinţe care să cuprindă şi sporul de vechime de 25% de care acestea ar fi trebuit să beneficieze la momentul pensionării.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9377 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Stabilind natura juridică a contractului dintre părţi, ca fiind contract prestări servicii, prima instanţă în mod corect a apreciat că acesta nu se supune regulilor guvernate de Codul Muncii, neaflându-ne în faţa unui raport de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9260 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intrucât instanţa nu a analizat menţiunile din contractul colectiv de muncă din perioada anilor 2001 şi 2002, perioadă în care la nivelul unităţii au fost efectuate demersurile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi a fost obţinut avizul ITM M şi nu a administrat proba cu expertiză specialitatea protecţia muncii pentru a stabili dacă, în perioada anilor 2003-2007, locul de muncă ocupat efectiv de reclamant s-ar fi putut încadra în condiţii deosebite de muncă, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, buletinele de determinare a noxelor, dovezile privind investiţiile efectuate de societate şi cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute în H.G. nr. 261/2001, a pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
2. Cu privire la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9176 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La locul de muncă al recurentului, se utiliza extrem de rar mercurul, care în concret era manipulat de un salariat special, încadrat ca tehnician cu atribuţiuni de coordonare a laboratorului respectiv. În consecinţă, în timpul activităţii desfăşurate de recurent, acesta nu utiliza mercurul şi nu venea în contact cu aparate de presiune care să aibă în componenţă mercur, în spaţiu deschis. Astfel fiind, se apreciază că activitatea desfăşurată de recurent nu se încadrează în procedurile prevăzute de P. 50/1990 pct. 4,5 şi 6, aşa cum de altfel a apreciat şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9175 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8990 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Constatând contradicţiile logice ce rezultă din acţiunea reclamantei prima instanţă, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., trebuia să solicite acesteia lămuriri pentru a putea califica cererea formulată în prezenta cauză şi numai după stabilirea obiectului acesteia putea proceda la soluţionarea acesteia. Neprocedând astfel prima instanţă a păşit la soluţionarea cauzei punându-se în imposibilitate de a analiza fondul acesteia, ceea ce atrage incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. aplicabil şi în materia litigiilor de muncă potrivit Deciziei XXI/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – urmând a se admite recursul declarat de reclamantă casându-se sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9058 din 17 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către recurentă, aceasta este nefondată, deoarece începând cu 1 iunie 1998, conform art. 24 alin. (4), coroborat cu art. 23 din Legea nr. 154/1998, anexa 7/1 a acestei legi coeficienţii de ierarhizare a salariilor personalului didactic diferenţiaţi pe tranşe de vechime, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 au fost reglementaţi în amănunt fiind prevăzute prin lege grile de intervale, iar potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 unităţile de învăţământ funcţionează ca unităţi finanţate din fondurile alocate din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea. Din conţinutul acestor texte legale rezultă că ordonator de credite este consiliul judeţean în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienţii de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranşă (segment) de vechime la altul nu evidenţiază o creştere de 1/25 suplimentară, ci creşteri proporţionale similare celorlalte tranşe. Este aşadar evidentă intenţia legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învăţământ alături de creşterile salariale specifice trecerii dintr-o tranşă de vechime în alta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8853 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea confllictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.
2. Din coroborarea dispozitiilor art. 281 din Codul muncii cu dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rezulta ca instanta cu plenitudine de competenta în materia conflictelor de munca este tribunalul. Prin cererea introductiva de instanta, reclamanta D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pîrîtul Consiliul Local T.l de T., să se constate că a desfăşurat activitate în cadrul C.A.P. J., în calitate de membru cooperator – vechimea respectivă fiindu-i necesară la întocmirea dosarului de pensionare. Asadar, beneficiul juridic care s-a reclamat sau scopul imediat urmarit de reclamanta il constituie recunoasterea raporturilor de munca intr-o anumita perioada, ceea ce atrage competenta generala a tribunalului. Prin urmare, constatand ca tribunalul a solutionat cauza pe baza exceptiei de necompetenta materiala.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8344 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa avea îndatorirea, sa stabilească cadrul procesual al acţiunii formulate, prin stabilirea cu exactitate a obiectului şi cauzei acţiunii, precum şi al temeiului cererii de chemare în judecata, numai în aceste condiţii putând sa hotărască în deplina cunoştinţa de cauza, prin raportarea prevederilor legale la starea de fapt invocata de către reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8274 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în toate cazurile deduse judecăţii judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii. De aici se desprinde concluzia că judecătorii trebuie să se pronunţe numai asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, dar şi că trebuie să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi excepţiilor deduse judecăţii.
2. În considerentele sentinţei atacate instanţa de fond face vorbire despre excepţia lipsei calităţii procesuale, concluzionând că inspectoratul are calitate procesuală pasivă, însă în dispozitivul sentinţei nu se pronunţă în niciun fel cu privire la această excepţie, şi mai mult decât atât nu se mai pronunţă în niciun fel cu privire la pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean D care fusese conceptat în calitate de pârât în cauză. Aceasta face ca sentinţa să fie una lovită de nulitate cu atât mai mult cu cât pârâtul are calitatea de angajator atât al reclamantei, cât şi al pârâtei, aşa cum reiese din actele aflate la dosar. Nepronunţându-se asupra acestei excepţii instanţa de fond a pronunţat sentinţa fără a cerceta în totalitate fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8282 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform prevederilor art. 7 şi 8 din H.G. nr. 261/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr 19/2000, a fost eliberat Avizul din 19 noiembrie 2001 de către Inspecţia N. –, care în anexa la Secţia „Mobilă” încadrează în condiţii deosebite doar funcţia de ascuţitor scule din cadrul sectorului ascuţitorie – celelalte sectoare din cadrul secţiei fiind scoase de la grupa a II-a de muncă – aviz valabil până la data de 31 decembrie 2002. Şi Avizul nr. 3, exclude funcţia sus menţionată cât şi pe cea de tâmplar pentru care avea calificare de la încadrarea în grupa a II-a de muncă, spre deosebire de funcţiile de tâmplar, maistru, inginer, laborant, dar cu alte locuri de muncă, ce se regăsesc în acest aviz.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8114 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum pretenţiile reclamantului au vizat înregistrarea unor menţiuni în carnetul de muncă, acestea nu mai pot fi efectuate de pârâtă deoarece nu mai există, iar susţinerea recurentul că a fost dizolvată după ce el a sesizat instanţa, nu este întemeiată întrucât societatea pârâtă a fost dizolvată prin sentinţa civilă nr. 930/29.03.2007, iar el a depus precizările acţiunii la 29.05.2007, deci după două luni, dar şi aşa dizolvarea nu putea fi apreciată de introducerea acţiunii reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7914 (7916) din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Petentul a primit contravaloarea cotei de energie F., în baza Contractului Colectiv de Muncă pe anii astfel cum se observă din borderourile ataşate la dosar. Începând din anul 2004, potrivit H.G. nr. 1041/2003, modificată prin H.G. nr. 1461/2003, cota de energie electrică gratuită acordată persoanelor pensionate cu o vechime în unitate de minimum 15 ani în unitate, a fost stabilită la 1200Kwh/an. În prezent, recurentul nu poate invoca prevederea CCM/2000 la nivelul SC U. SA pentru a-i fi menţinută cota de 1800kwh oră/an, cu atât mai mult cu cât, potrivit normelor invocate anterior, această cotă se acordă în limitele CCM în vigoare sub condiţia existenţei unor fonduri prevăzute în bugetul societăţii comerciale respective şi în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7571 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar dacă la data formulării prezentei acţiuni reclamantul nu mai are calitatea de angajat,potrivit art. 7 (2) din Decretul nr. 92/1976, înscrierile eronate făcute în carnetul de muncă în cazul în care salariatul nu mai este încadrat, aşa cum este cazul de faţă, se face de către ultima unitate la care a lucrat, aceasta fiind, conform menţiunilor chiar intimata pârâtă, care nu a evidenţiat şi sporurile, conform precizării din adresa nr. 2248/2008 către instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4695 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Activitatea de transator, macelar şi ciontolitor presupune manipularea, stivuirea, sacrificarea, pirlirea porcinelor, despicarea şi eviscerarea în conditii de umiditate excesive, temperaturi scazute, curenti de aer. Potrivit Ordinului nr. 50/1990 pct. 176 anexa 2, muncitorii de la fierberea şi afumarea preparatelor din carne şi peste, precum şi cei din abatoarele de pasari, porci şi bovine care efectueaza deplumarea, eviscerarea, parlirea şi transarea în conditii de umiditate excesiva şi temperatura ridicata se incadreaza în grupa a II-a de munca.
2. In cazul în speta nu se contesta ca reclamanta a desfasurat activitate în cadrul Intreprinderii de Industrializare a D. Podari-reorganizata în SC D. SA Podari, refuzul instantei de a-i recunoaste acest drept bazandu-se exclusiv pe constatarea ca unitatea nu mai exista, iar actuala societate este o persoana juridica noua, distincta de prima, care a fost radiata în cadrul procedurii de faliment, prin incheierea judecatorului sindic. Aceasta constatare este corecta, insa, din moment ce existenta muncii nu este contestata, nu exista nicio justificare pentru a o priva pe reclamanta de dreptul cerut.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4589 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din copia statelor de plată depuse la instanţa de fond reies veniturile încasate de recurentul petent, inclusiv veniturile pentru orele suplimentare, care au fost plătite efectiv, întrucât în perioada precizată de petent, societatea nu a acordat spor pentru orele lucrate suplimentar, iar conform art. 120 lit. a) şi b) din Legea nr. 10/1972, orele lucrate erau plătite conform dispoziţiilor date la acea perioadă pentru lucrătorii în construcţii. Pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 40 lit. h) Codul Muncii, care arată că, angajatorul este obligat să elibereze la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, astfel că, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4419 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Considerentele hotărârii pronunţate de către Tribunalul Dolj sunt greşite, fiind raportate la dispoziţiile Legea 10/1972, act normativ în prezent abrogat, odată cu intrarea în vigoare a dispoziţiilor actualului cod al muncii (Legea 53/2003), iar pe de altă parte acţiunea formulată de către reclamant a fost caracterizată în mod greşit, nefiind vorba de o contestaţie formulată împotriva unui act adiţional al contractului de muncă, ci de o acţiune în despăgubiri băneşti întemeiată pe dispoz. art. 283, alin. 1 lit. c) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4084 din 5 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatorul nu a adus documente justificative, că a lucrat în gr. I de muncă şi nici că a achitat CAS suplimentar pentru această grupă de muncă. Instanţa a pus în vedere contestatorului la mai multe termene de judecată să prezinte listă cu 2 martori care au desfăşurat activitate cu el în perioadele respective şi a obţinut gr. I de muncă pentru a fi audiaţi, contestatorul nedând curs acestei dispoziţii şi astfel că a fost decăzut din această probă potrivit art. 288 Codul Muncii.
2. În raport de activităţile desfăşurate de contestator la unitatea-pârâtă anterior arătate şi reţinând complexitatea acestora, cât şi dispoz. O. 50/1990 Anexa 1, se impune admiterea recursului declarat în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., rap. la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca în rejudecare să se administreze şi alte probe utile soluţionării cauzei, cu referire expresă la proba testimonială în sensul audierii unor martori care au desfăşurat activităţi identice cu recurentul-contestator la aceeaşi unitate şi în aceeaşi perioadă de timp despre care acesta a pretins că a obţinut gr. I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3924 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanta judecatoreasca în fata careia se ridica o exceptie de neconstitutionalitate referitoare la o lege sau ordonanta a carei neconstitutionalitate a fost constatata de Curtea Constitutionala printr-o decizie publicata anterioar ridicarii exceptiei are obligatia de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curtii, inclusiv în cazul în care acea decizie a fost pronuntata în temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie. Deciziile pronuntate în cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative, J. partes, în cadrul procesului în fata caruia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci produc efecte efecte absolute, erga omnes. Întrucât Tribunalul Olt a solutionat în mod gresit exceptia de neconstitutionalitate invocata de reclamanti, interzicand nejustificat partilor dreptul de a accede la jurisdictia constitutională, se impune admiterea recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3877 din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată că instanţa de fond nu a analizat distinct toate sporurile solicitate de către recurentul-reclamant reţinând doar că regionala CFR a eliberat adeverinţă pentru procentual de 10%, fără a se face referire la ce fel de spor este vorba, pe ce perioadă şi care este temeiul legal. Deoarece nu a făcut distincţiile între sporurile solicitate prin acţiune şi precizarea la acţiune, instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului, impunându-se admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3527 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea SC B.E. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare formulată de recurenta contestatoare E.D. împotriva deciziei 241/30.01.2008. Contestatoarea SC E.B.E. nu a motivat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei 241/30.01.2008, în sensul că nu au fost invocate motivele în susţinerea contestaţiei în anulare. În situaţia în care nu au fost invocate motivele contestaţiei în anulare, instanţa va anula contestaţia în anulare, deoarece aceasta nu întruneşte cerinţele prevăzute de lege.
Atât prin contestaţia în anulare cât şi prin completările ulterioare, contestatoarea a invocat dispoz. art. 318 alin. (1) C. proc. civ., precizând că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unor greşeli materiale, erori care sunt evidente datorită omiterii sau confundării unor date din actele depuse, precum şi faptul că nu au fost analizate toate criticile şi motivele de recurs. Motivele contestaţiei în anulare invocate de către contestatoare nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul art. 318 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3127 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pensia reclamantului a fost stabilită la data de 1.05.1990, funcţia exercitată de acesta la data pensionării fiind aceea de executor judecătoresc la Judecătoria Băileşti., astfel cum rezultă din adeverinţa eliberată de Tribunalul Dolj. Este nefondată critica recurentei în sensul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea pensiei de serviciu deoarece la data pensionării nu a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate.
2. Potrivit art. 73 al Legii nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească în vigoare la data pensionării reclamantului (lege abrogată expres prin Legea nr. 92/1992), „La judecătorii, tribunalele judeţene şi Tribunalul municipiului B funcţionează executori judecătoreşti. Executorii judecătoreşti sînt subordonaţi preşedintelui instanţei, în condiţiile personalului auxiliar”. Pe de altă parte, instituind dreptul executorilor judecătoreşti de a beneficia de pensie de serviciu, art. 68 indice 1 din Legea nr. 567/2004 vizează situaţia persoanelor pensionate din funcţia de executor judecătoresc anterior intrării în vigoare a Legii. nr. 188/2000. Trimiterea recurentei la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 567/2004 nu este pertinentă, acest din urmă text definind noţiunea de personal auxiliar prin enumerarea funcţiilor care se încadrează în această categorie la data intrării în vigoare a acestei legi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2499 din 23 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 1294/2001 reglementează în mod expres situaţiile în care personalul civil din Ministerul justiţiei (inclusiv cei din administraţia penitenciarelor) beneficiază după data de 1 aprilie 2001 de încadrarea în grupa I de muncă, în vederea pensionării. Procedura pentru stabilirea locurilor de muncă şi a categoriilor de salariaţi civili implică nu numai un Protocol între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ministerul Justiţiei, dar şi ordinul conducătorului instituţiei, prin care se pune în aplicare metodologia prevăzută de H.G. nr. 261/2001. În lipsa unor asemenea dispoziţii, personalul civil nu poate beneficia de grupa I de muncă în vederea pensionării, ca şi personalul militar.
2. Nu poate intra în discuţie existenţa unui tratament discriminatoriu între personalul civil şi personalul militar din administraţia penitenciarilor întrucât aceste două categorii profesionale au atribuţii de serviciu, implicaţii, îndatoriri şi riscuri deosebite, fapt ce justifică în mod obiectiv şi responsabil şi un regim juridic al salarizării diferenţiat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2045 din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din adeverinţele emise de T.M, nu rezultă salariile de bază, salariile brute ale recurentului, deşi acesta solicitase obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverinţe şi pentru această perioadă. Prin adeverinţa emisă de E.M. M,se atestă pentru întreaga perioadă salariul de bază, salariul brut lunar al recurentului, precum şi sporul de vechime şi sporul de pericol. Exploatarea Minieră M şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 40 lit. h) Codul muncii care prevede obligativitate angajatorului de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1723 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este intemeiata sustinerea ca recurentul revizuient nu a fost legal citat pentru termene, în conditiile în care la dosarul cauzei se afla dovada de indeplinire a procedurilor de citare pentru aceste termene şi care a fost efectuata prin afisare. In cauza, procedura s-a efectuat prin afisare asa cum prevede art. 89 alin. (4) C. proc. civ.
2. Instanta a apreciat corect ca adeverinta medicala nr. 2591/23.10.2000 nu face dovada imposibilitatii recurentului de a se infatisa la judecarea cauzei de instanta de fond, situatie în care nu poate constitui temei pentru revizuire a hotararii.
Instanta a concluzionat just ca nu exista hotarari potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, în una şi aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, având aceeasi calitate, fiind vorba despre doua pricini diferite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1211 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de fond şi de invocările recurentului-reclamant inserate în motivele de recurs în care acesta arată că nu i s-a luat în calcul toată perioada lucrată la unităţile la care a fost angajat, se constată că acesta a fost privat de un drept legal, în sensul că nu s-a reţinut aşa cum pretinde recurentul toată perioada lucrată de recurent la unităţile respective.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 845 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 85 din acelaşi cod, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea dispune astfel. Cum instanţa de fond a judecat cauza fără ca pârâtul să fie legal citat la termenul respectiv, sentinţa este lovită de nulitate, astfel că în baza art, 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 312 din acelaşi cod, va fi admis recursul casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 796 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei nu a respectat indicaţiile instanţei de recurs, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, şi nu a verificat dispoz. art. 1 pct.7 din CCM la nivel de societate, şi nici convenţia părţilor cu privire la CCM la nivel de ramură, în raport de dispoz. art. 38 şi art. 241 din Legea nr. 53/2003, fiind încălcate astfel dispoz. art. 315 C. proc. civ., care arată că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 660 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Curtea apreciază, cu referire la motivul de recurs privind anularea deciziei 1730/15.09.2006 că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoz. art. 52 alin. (1) din Codul Muncii.
Analizând atât rezoluţia DIICOT din 28 martie din 2007 cât şi adresa aceleiaşi unităţi DIICOT se constată că, în data de 15.09.2006 (vineri) a fost reţinută o primă sesizare, iar în data de 18.09.2006 (luni) a fost reţinută o nouă sesizare care reprezenta o completare a sesizării anterioare. Potrivit rezoluţiei din 28.03.2007, care este un act oficial al DIICOT Biroul Teritorial Piteşti, rezultă că la data de 18.09.2006 reprezentanţii legali ai SC E. SA N. au formulat o plângere penală împotriva făptuitoarei E.D., dată şa care s-a şi format dosarul 106/D/P/2006. În rezoluţia din 4.mai.2007 s-a reţinut, la fel, că la data de 18.04.2007 persoana vătămată SC B.E. SA prin reprezentantul său legal a formulat plângere împotriva rezoluţiei 106/D/P/28 martie 2007.
Dacă ar fi exista o plângere penală, în sensul prevăzut de legea penală nimic nu ar fi împiedicat unitatea de Parchet să o înregistreze în data de 15.09.2006, aşa cum susţine intimata. Având în vedere aceste considerente, instanţa găseşte întemeiat motivul de recurs privind anularea deciziei 1730/15.09.2006.
Celelalte critici invocate de recurentă sunt neîntemeiate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 241 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 261 pct. 6 C. proc. civ. hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde-arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă piblică, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului. Se observă că sentinţa supusă recursului – 932/02.10.2007 –, pronunţată în dosarul nr. (...) aflată la fila 26 dosar fond, cuprinde doar semnătura celui de-l doilea judecător din completul care a soluţionat cauza, respectiv judecător (...) N. şi a asistenţilor judiciari, D.E., E.E. şi a grefierului O.T., fără să poarte însă semnătura Preşedintelui Completului J.E.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 256 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cu privire la excepţiile invocate, acestea au fost analizate, atât cel al competenţei materiale, cât şi celelalte două, prematuritatea şi inadmisibilitatea, acţiunea fiind respinsă în baza acestei ultime excepţii.
S-a apreciat corect de instanţa de fond că atâta timp cât reclamanţii nu s-au înscris la un examen de promovare sau conducere nu se pune problema că pârâtul a respins cererea acestora. În acest context, calificarea ca fiind prematură acţiunea nu poate fi considerată ca eronată. Atâta timp cât nu există o cerere a acestora, nu se poate face constatări asupra condiţiilor ce ar trebui îndeplinite nefiind resortul instanţei de a stabili aceste aspecte, într-o cerere ce ar urma să fie făcută în viitor. Tot în aceste împrejurări, reclamanţii se pot prevala de hotărârea CNCD şi a celorlalte acte cu ocazia depunerii unei cereri de participare la concurs.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 255 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform procesului-verbal de predare-primire SC E. SA B a preluat arhiva SC E. SA C, fiind menţionată în ce constă documentaţia primită, cu precizarea că arhiva conţine statele de plată începând cu anul 1966. Astfel, societatea deţinătoare a arhivei nu are nicio culpă în prezenta cauză, deoarece nu a primit arhiva anterioară anului 1966.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 152 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că art. 1 din anexa la O.U.G. nr. 4/2005, prevede că sporul de vechime se calculează automat, potrivit art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, însă valoarea acestui spor este raportată la salariul avut de salariatul respectiv. În condiţiile în care din carnetul de muncă al reclamantului nu reiese în mod cert care era salariul acestuia în funcţie de care trebuia calculat sporul respectiv, fiind consemnat pentru anumite perioade sub formă de fracţie pentru alte perioade fiind trecută doar o singură sumă, cererea reclamantului era una întemeiată, iar instanţa în mod legal a obligat pârâta la eliberarea adeverinţei respective. Aceeaşi este situaţia şi în cazul celorlalte sporuri, din carnetul de muncă, al reclamantului nereeşind în mod cert valoarea acestor sporuri.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 154 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind neîndeplinirea corectă a procedurii de citare pentru termenul când s-a judecat pricina, care ar face aplicabile prev. art. 317 pct. 1 C. proc. civ., deoarece cauza s-a judecat la 13.10.2006, când au avut loc dezbaterile şi s-a amânat pronunţarea pentru ca intimata prin apărător să depună concluzii scrise doar recurenţii au fost lipsă, pentru că la 20 septembrie 2006 depuseseră concluzii scrise prin care au solicitat judecata în lipsă contestând şi cererea de preschimbare termen deci aveau cunoştinţă de termenul iniţial fixat de 13.09.2006, menţinut şi respectat de instanţă.
2. Nici motivele privind eroarea materială nu sunt întemeiate întrucât este criticată decizia pentru omisiunea cercetării amănunţite şi aprecierea greşită a probelor, însă aceste motive de fond nu se încadrează în prev. art. 318 teza I-a C. proc. civ. care se referă la o greşeală materială formală, de procedură, nu de apreciere a probelor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 84 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenţii-reclamanţi nu au contestat modul de stabilire a salariilor astfel încât competenţa de soluţionare să aparţină secţiei de contencios-administrativ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 104 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că recurentul a prestat activitate în grupa a II-a de muncă s-a stabilit prin sentinţa civilă a Tribunalului Dolj, ceea ce înseamnă că în grupa a II-a prestat activitate 70 % din programul normal de lucru astfel că nu mai putea desfăşura activitate peste 50% din programul normal de lucru şi să se încadreze şi în grupa I.
2. Pe de altă parte, un salariat nu putea desfăsura, în acelaşi timp, activitate care să se încadreze şi în grupa I, şi în grupa a II-a, conform Ordinului nr. 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 96 din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşita de către instanţa a H.G. nr. 2155/2004, a art. 72 din Legea nr. 53/2003 şi a prev. Legii nr. 290/2002, modificata, deoarece instanţa de fond a reţinut exact situaţia de fapt şi a făcut o interpretare şi aplicare corecta a prevederilor legale, precizate în motivarea solutiei adoptate.
2. Preluarea statiunii respective s-a efectuat integral, prin absorbtie, cu obligatia unitatii de invatamant, de a primi activul şi pasivul, precum şi personalul existent, asa cum s-a prevazut prin art. 7 şi 9 din H.G. nr. 2155/2005. Daca s-ar accepta sustinerea recurentei intimate ca preluarea nu priveste şi personalul disponibilizat, s-ar da dovada de o totala rea credinta din partea Statiunii de Cercetare şi Dezvoltare Rurala C în raporturile cu salariatii T., participanti la raporturile de munca, în contradictie flagranta cu prev. art. 8 din Codul Muncii, care reglementeaza principiul consesualismului şi cel al bunei credinte în aceste raporturi şi reaua credinta trebuia sanctionata.
3. Cum în speta s-a dovedit ca activitatea s-a reluat, cand au devenit favorabile conditiile meteo, data de cand au inceput sa fie reangajate o parte din persoanele disponibilizate, se poate stabili data revenirii la conditii normale şi cu aceasta data incepe sa curga obligatia recurentei intimate sa reangajeze personalul disponibilizat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 219 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
CCM reprezintă Legea părţilor, clauzele acestuia fiind obligatorii. Conform dispoz. art. 24 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, în cazul constatării nulităţii unor clauze din CCM de către instanţa judecătorească, partea interesată poate solicita renegocierea drepturilor salariale, până la acest moment când a fost constatată nulitatea, clauzele sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în CCM încheiat la nivel superior.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 50 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece, potrivit dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., calitatea procesuală activă se justifică de către reclamant pe baza cererii de chemare în judecată din care trebuie să rezulte că acesta este îndreptăţită să acţioneze în judecată pe pârât.
2. Recurenta a solicitat obligarea paratei sa o expertizeze pe fiica sa, pretinzând că are probleme psihice, însă, nu a făcut dovada că aceasta este lipsită de capacitate juridică, şi potrivit art. 42 C. proc. civ. o poate reprezenta în instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 535/R-CM din 13 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa nu a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi l-a obligat să vireze fondurile necesare plăţii drepturilor salariale. Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţii în ceea ce priveşte modificarea legii bugetului de stat. Suplimentarea cheltuielilor aprobate ordonatorilor principali de credite este o problemă de legiferare. Atribuţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor enumerate în art. 19 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002 constau în întocmirea proiectelor legii bugetului de stat şi a legii de rectificare a bugetului de stat, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 617/R-CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la primul motiv de recurs se constată că instanţa de fond a stabilit corect natura litigiului dedus judecăţii, acesta fiind atipic de muncă şi nu unul de contencios administrativ.
2. Şi cel de al doilea motiv de recurs este nefondat. Trecerea reclamantelor de la Curtea de Conturi la instanţa de drept comun s-a făcut prin transfer şi ca atare trebuiau să fie preluate cu toate drepturile şi obligaţiile existente la data transferului. La încadrare trebuiau să fie avute în vedere dispoziţiile referitoare la încadrarea în cadrul transferului, deci trebuiau menţinute drepturile salariale avute la data transferului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 319/R-CM din 9 aprilie2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin greşita apreciere a probelor administrate în cauză instanţa de fond a reţinut îndeplinirea de către angajator a obligaţiei de eliberare a adeverinţei necesare la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu aplicarea regulilor stabilite de art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, completată şi modificată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 565/R-CM din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 283 A.2 lit. c) din Codul Muncii, invocat de recurentă în recursul formulat, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi materiale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor. În speţă, reclamantul nu solicită nici drepturi salariale şi nici despăgubiri, ci numai obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe care să conţină salariul brut pe perioada cât a fost salariat la pârâtă, situaţie în care justificat instanţa de fond a apreciat că nu este tardivă acţiunea formulată.
2. Fiind vorba de competenţa teritorială a instanţei, care nu a fost invocată la prima instanţă, părţile fiind de acord cu soluţionarea cauzei de către Tribunalul Argeş, nu se poate reţine existenţa excepţiei necompetenţei instanţei.
3. Din extrasul de pe carnetul de muncă depus la dosar rezultă că a lucrat în această perioadă la societatea pârâtă, situaţie în care nu se poate pretinde că nu are calitate procesuală pasivă în cauză pentru eliberarea adeverinţei din care să rezulte salariul brut încasat de reclamant în perioadele respective.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 425/R-CM din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu toate că posturile ocupate de reclamanţi de lucrători în siguranţa circulaţiei în funcţia de mecanic de locomotivă şi în funcţia de mecanic ajutor se regăsesc la pct. 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006, care enumeră locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, din aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea menţionată rezultă că nu este îndeplinită şi condiţia ca aceste posturi să se afle la o unitate care a obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Nu are relevanţă îndeplinirea numai a unora dintre criteriile prevăzute de lege pentru încadrarea locului de muncă în condiţii speciale, cum sunt; încadrarea în grupa I de muncă înainta de 1.04.2001 şi existenţa factorilor de risc care nu pot fi înlăturaţi după luarea măsurilor de prevenire sau de diminuare a lor şi care pot determina apariţia bolilor menţionate mai sus.
3. Faptul că posibilele boli care pot fi declanşate de factorii de risc nu au fost depistate încă la controalele medicale efectuate asupra reclamanţilor pe o perioadă lungă de timp înseamnă neîndeplinirea unuia dintre criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2003, ceea ce face imposibilă încadrarea locurilor de muncă ale acestora în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale. De asemenea, neîndeplinirea acestui criteriu, respectiv neafectarea capacităţii de muncă sau a stării de sănătate pe o durată mare de timp de expunere la factorii de risc justifică diferenţa de tratament faţă de salariaţii C.F.R.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 403/ R-CM din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamantului, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-la zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare.
Intimatul are calitatea de personal didactic, respectiv învăţător, intrând sub incidenţa Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic. Astfel, în art. 45 pct. 1 se prevede că personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.În această situaţie se află reclamantul care îndeplineşte condiţiile de vechime în învăţământ şi gradul didactic pentru reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, ceea ce nu înseamnă însă reducerea activităţii cu două ore săptămânal, ci plata salariului pentru două ore săptămânal în plus prin depăşirea normei didactice la care are dreptul prin plata cu ora conform art. 51 pct. 8 combinat cu art. 49 pct. 1 şi art. 43 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 609/ R-CM din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Acţiunea reclamanţilor introdusă la data de 26 februarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-4.06.2004 zi nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare. Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învăţământ, reprezentând diferenţe salariale cuvenite acestora urmare a calculării greşite a salariilor pe perioada octombrie 2001-octombrie 2004. Constatările din acest act s-au reflectat apoi în O.U.G. nr. 17/2006, care în art. 1 a prevăzut plata diferenţelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultate din aplicarea Legii nr. 128/1997. Rezultă aşadar că de la data acestui ultim act a început să curgă termenul de prescripţie pentru drepturile salariale cuvenite începând cu anul 2001.
Este greşită susţinerea recurenţilor în sensul că acest act normativ s-ar referi la alte drepturi salariale decât cele pretinse în prezenta acţiune, deoarece O.U.G. nr. 17/2006 nu face referire la o anumită categorie de drepturi salariale, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 602/ R-CM din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul a fost detaşat la IC S. B, pentru asigurarea asistenţei tehnice şi service pentru autoturismele B. intrate în Libia. Pe perioada detaşării nu s-a încheiat un nou contract de muncă cu noul angajator, însă acesta a deţinut toate documentele necesare pentru perioada detaşării. S-a făcut dovada că s-a eliberat recurentului-reclamant toate aceste documente, respectiv adeverinţe privind sporurile de care a beneficiat pe perioada detaşării, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. R.C. K./37/30.01.1991.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 624/R-CM din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acordul menţionat în considerentele sentinţei a fost semnat la data de 28.11.2005 de reprezentanţi ai Guvernului şi de cei ai federaţiilor sindicale din învăţământ pentru reparaţia prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învăţământul de stat în perioada octombrie 2001-septembrie 2004, în aplicarea prevederilor Legii nr. 128/1997 la calculul drepturilor salariale. Aceasta rezultă din prevederile pct. III al acordului.
2. Cum O.U.G. nr. 17/2006 emisă în baza acestui acord nu distinge după tipul drepturilor salariale atunci când stabileşte plata diferenţelor, iar prezenta acţiune are ca obiect plata diferenţelor rezultând din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 128/1997, în mod corect a considerat tribunalul că a operat întreruperea termenului de prescripţie de trei ani prin recunoaşterea debitului, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Efectul întreruperii constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de a se fi ivit împrejurarea analizată.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 653/R-CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Codul Muncii nu conţine dispoziţii privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive, însă, potrivit art. 295 alin. (1), dispoziţiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile. Astfel, art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1959 prevede că prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
2. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Acţiunea reclamantului introdusă la data de 24 aprilie 2008, prin care s-au solicitat drepturi băneşti restante pe perioada octombrie 2001-octombrie 2004 nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripţie şi nu doar unul singur, iar instanţa le-a reţinut corect ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 655/R-CM din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sporul pentru izolare este întemeiat, urmând a-l admite ca atare, având în vedere că reclamantul a efectuat lucrări pe şantierul U., lucrări cu grad de dificultate crescut, executate departe de familie şi societate, într-o zonă montană de mare altitudine, nelocuită şi improprie accesului persoanelor din familie. Instanţa consideră că se cuvine sporul de 15% pentru izolare, în condiţiile în care instanţa de fond a admis sporul de şantier de 15%, orice şantier presupunând o izolare, cu atât mai mult şantierul de pe U., unde reclamantul a efectuat lucrări, fapt dovedit cu declaraţia de martor şi cu adrese.
2. Sporul pentru lucru sistematic peste programul normal este întemeiat urmând a-l admite ca atare şi a o obliga pe intimată să elibereze o adeverinţă care să cuprindă acest spor de 25%. Programul normal de lucru este de 8 ore pe zi, reclamantul făcând dovada că a lucrat peste acest program, respectiv 10 ore zilnic.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 469/R-CM din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actele depuse la cererea de revizuire au fost acte noi, deţinute de partea potrivnică, situaţie în care au fost corect apreciate de instanţa de fond în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Nu se poate pretinde astfel de recurentă că instanţa de fond a interpretat greşit acul dedus judecăţii şi nici că, sentinţa ar fi dată cu aplicarea greşită a legii.
2. Pe fondul cauzei s-a apreciat în mod corect că potrivit art. 45 din Codul Muncii, detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă din dispoziţia angajatorului la un alt angajator şi că cel detaşat face parte pe durata detaşării din colectivul noului angajator, subordonându-se acestuia. Atâta vreme cât în perioada respectivă intimatul revizuent a fost detaşat în Libia pentru service-ul autoturismelor B., fiind salarizat şi subordonat recurentei SC S. (...), pe perioada de 2 ani, în mod corect instanţa de fond a obligat-o pe aceasta să elibereze adeverinţa respectivă, necesară pentru stabilirea dreptului de pensie a revizuentului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 276/R-CM din 27 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect prima instanţă a reţinut că cererea de reintegrare şi de plată a despăgubirilor în continuare până la data repunerii în situaţia anterioară trebuie formulată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) pentru contestarea deciziei de concediere sau cel mult în termen procedural, înaintea instanţei investite cu analizarea legalităţii şi temeiniciei concedierii.
2. Nu ar fi în spiritul legii acordarea posibilităţii ca salariaţii concediaţi să ceară în termen de 3 ani de la data concedierii reintegrarea pe postul deţinut anterior, având în vedere consecinţele pe care o asemenea interpretare ar avea-o asupra dreptului angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii, drept consacrat de dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul Muncii.
3. Practic, termenele scurte de contestare şi soluţionare a conflictelor de drepturi referitoare la încetarea contractului de muncă au tocmai menirea de a pune capăt în cel mai scurt timp stării de incertitudine în care se află raporturile de muncă, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante.
4. Prin neexercitarea dreptului de a cere reintegrarea pe postul deţinut anterior, potrivit dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Codul Muncii, înaintea instanţei ce a soluţionat contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere, salariatul şi-a manifestat de fapt opţiunea de a nu mai continua raporturile de muncă cu angajatorul ce a luat această măsură.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 541 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în litigiul de faţă, având ca obiect obligaţia de plată a C.A.S.-ului pentru perioadele lucrate de recurent şi evidenţiate în adeverinţele depuse la dosarul cauzei, calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine decât foştilor angajatori sau celor ce au preluat activul şi pasivul acestora ori lichidatorilor societăţilor şi nicidecum A.V.A.S. B.
2. Deşi prima instanţă i-a pus în vedere reclamantului, în virtutea rolului activ, prev. de art. 129 C. proc. civ., să facă demersuri la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a afla domiciliul/sediul lichidatorilor, în sensul introducerii lor în cauză, acesta a înţeles să precizeze că stăruie în judecata cauzei, în contradictoriu cu A.V.A.S. B, instituţie ce nu are însa calitate procesuală pasivă în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 480 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aste ştiut că buna credinţă înseamnă în esenţă, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept.
2. Dreptul la propria imagine, interesul protejării demnităţii şi onoarei de care se bucură orice salariat obligă societatea intimată să elibereze reclamantului copiile solicitate după raportul de audit întocmit, precum şi după documentele ce au stat la baza întocmirii raportului, acte ce sunt utilizate de terţi în mass media. Chiar dacă angajatorul se prevalează de principiul confidenţialităţii, apărarea sa nu poate fi primită cât timp acest document a fost dat publicităţii şi este folosit împotriva reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Determinarea obiectului cererii de chemare în judecată prezintă un interes teoretic şi practic, sub multiple aspecte, în acest fel pârâtul este pus chiar de la început în situaţia de a cunoaşte pretenţiile adversarului şi de a se putea apăra, obiectul este un element necesar al dispozitivului hotărârii, cunoaşterea obiectului cererii de chemare în judecată este necesară şi pentru corecta soluţionare a unor excepţii de procedură.
2. Prin obiectul cererii, în sensul dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ se înţelege tocmai ceea ce se solicită de reclamant prin actul de învestire ale instanţei adică: plata unei sume de bani; constatarea inexistenţei unui drept, recunoaşterea unei stări de fapt etc.
3. Instanţa de fond nu a stabilit concret obiectul dedus judecăţii.Obiectul acţiunii, aşa cum a fost indicat de către reclamantul-intimat este obligarea pârâtei să respecte dispoziţiile Legii nr. 54/2003 art. 14 lit. b) din Legea nr. 130/1996 şi art. 5 din Legea nr. 467/2006, acest aspect rezultând din petitul cererii de chemare în judecată.
4. Codul de procedură civilă dă posibilitatea instanţei atunci când este cazul să îi pună în vedere reclamantului să precizeze concret obiectul acţiunii (art. 132 C. proc. civ) şi, cu atât mai mult, dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ prevăd că judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces. Or, din încheierile de şedinţă din dosar rezultă că instanţa nu a manifestat rol activ şi nu a pus în vedere reclamantului să-şi îndeplinească obligaţiile ce i-ar fi revenit.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 863/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neexistând o manifestare de voinţă clară privind demisia, instanţa reţine că intenţia intimatului a fost aceea de a înceta raporturile juridice dintre părţi în temeiul art. 55 lit. b) şi c) Codul Muncii, contrar susţinerilor intimatei.
2.Din punct de vedere procedural, legea impune salariatului o singură condiţie de ordin formal şi anume să înştiinţeze angajatorul despre hotărârea de a denunţa contractul. Prin urmare, demisia trebuie formulată în scris, această formă este o condiţie de valabilitate. Concluzia este logică, de vreme ce concedierea trebuie dispusă în scris [art. 268 alin. (1) din Codul muncii] tot astfel, pe baza principiului simetriei actelor juridice şi demisia trebuie să îmbrace aceeaşi formă. Aşa fiind, o demisie verbală sau tacită este imposibilă. Este adevărat că salariatul nu este obligat să-şi motiveze demisia [art. 79 alin. (3) Codul muncii] dar manifestarea sa de voinţă în acest sens trebuie să fie clară, precisă, lipsită de echivoc.
3. În ceea ce priveşte afirmaţia societăţii recurente că a achitat drepturile salariale cuvenite intimatului, instanţa apreciată că nu este întemeiată deoarece nu a făcut dovada plăţii aşa cum prevăd dispoziţiile art. 161 din Codul Muncii. Din statele de plată depuse la dosar de către recurentă rezultă că intimatul nu a ridicat drepturile salariale iar în dreptul numelui său scrie „neridicat”.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 747/R din 5 (3) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Competenţa materială a tribunalului este prevăzută de art. 40 alin. (2) Codul Muncii potrivit căruia, angajatorul are obligaţia eliberării tuturor documentelor la cererea salariaţilor.
Cu privire la citarea Casei de Pensii G, Curtea constată că la prima instanţă, niciuna dintre părţi nu a solicitat introducerea în cauză a acesteia, pentru ca instanţa să fie obligată să dispună citarea ei. În condiţiile în care reclamantul a chemat în judecată doar pârâta SC V. SA G, principiul disponibilităţii părţilor limitează instanţa să citeze doar aceste părţi.
2. Soluţia de obligare a unităţii la eliberarea unei adeverinţe care să reflecte toate sporurile de care a beneficiat reclamantul se întemeiază pe art. 40 Codul Muncii. Obligativitatea eliberării dovezilor necesare recalculării drepturilor de pensie este prevăzută şi de Legea nr. 19/2000 cât Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.
3. Ordinul nr. 687/15.09.2006 a Ministerului muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei a stabilit o modalitate de eliberare a actelor doveditoare ale sporurilor pentru munca prestată în timpul nopţii şi de valorificare a acestuia în procesul de stabilire sau recalculare a drepturilor de pensie, act normativ care impune şi el obligativitatea eliberării acestor dovezi.
4. Aprecierea faptului, dacă se ia în calcul sau nu la recalcularea pensiei drepturile băneşti de care a beneficiat în perioada lucrată reclamantul este atributul exclusiv al Casei Judeţene de Pensii (art. 164 din Legea nr. 19/2000), pentru că altfel s-ar încălca art. 40 alin. (2), art. 6 Codul Muncii şi ar da posibilitatea angajatorului să stabilească ce venituri se iau în calcul sau nu la stabilirea punctajului cuantumului pensiei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 687/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Ca orice excepţie de ordine publică, inadmisibilitatea acţiunii poate fi invocată de oricare dintre părţi sau de instanţă, din oficiu, întotdeauna însă cu obligaţia pentru instanţă de a o pune în discuţia părţilor, tocmai ca o garanţie a respectării principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 825/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Stabilirea activităţilor şi locurilor de muncă care se încadrează în grupa I sau II se face potrivit dispoziţiilor legale în materie, Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele stabilite prin acte normative fiind atributul conducerii unităţii şi sindicatului. Or, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut ca această activitate se încadrează într-o grupă de muncă I sau II în mod nelegal i s-a stabilit reclamantei că a lucrat în grupa a II-a de muncă. Or, pentru activitatea desfăşurată de reclamantă, nu a fost cuprinsă în grupa a II-a de muncă, Ministerul muncii prin adresa nr. 436/2926/25.10.1999 precizând că se încadrează în grupa a III-a de muncă activitatea tehnicienilor dentari.
3. Faptul că anterior anului 1990 pentru activităţile desfăşurate în alte condiţii de muncă în alte unităţi s-ar fi acordat grupa de muncă a II-a nu are nicio legătură cu perioada anterioară.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 643/R din 9 (6) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a precizat că înţelege să renunţe la cererea de recurs întrucât s-a eliberat adeverinţa solicitată, înregistrată sub nr. 3325/02.10.2008. În consecinţă, în baza dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., se va lua act de renunţarea pârâtei recurentei la judecarea recursului.
2. Instanţa nu a fost investită cu nicio critică adusă hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a daunelor morale şi materiale. Simpla solicitare fără nicio argumentare şi fără nicio dovadă nu produce efecte juridice.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 642/R din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii instituie pentru angajator obligaţia eliberării, la cerere, a tuturor documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului. În speţă, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a obligat pe recurenta-pârâtă să elibereze adeverinţă către intimatul-reclamant, privitoare la drepturile salariale de care acesta a beneficiat, sporul de gestiune şi salariile brute şi nete încasate pe perioada 1969-1993.
2. Celelalte motive de recurs privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie aparţinând intimatului-reclamant exced competenţelor ce îi revin angajatorului T.T.T., în conformitate cu dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 19/2000, o asemenea atribuţie revenindu-le caselor teritoriale de pensii. Cu alte cuvinte, angajatorului în revine obligaţia de a atesta prin adeverinţa eliberată împrejurările legate de calitatea de salariat, în timp ce casele teritoriale de pensii, pe baza documentelor astfel emise, stabilesc existenţa şi întinderea drepturilor de pensie cuvenite.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 631/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Baza de calcul a rentei este unică, indiferente de medalia sau ordinul acordat, diferenţa fiind făcută de procentul în raport de care se determină efectiv renta, respectiv 100% în cazul prevăzut de art. 13 lit. a), 75% în cazul prevăzut de art. 13 lit. b), şi 25% în situaţia prevăzută de art. 14.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Prin sintagma „după caz” se înţelege prin raportare la distincţiile pentru care art. 13 şi 14 din lege le utilizează pentru acordarea rentei în procente variabile aplicabile bazei de calcul care, începând cu data de 1.03.2004, este aceeaşi pentru toţi veteranii la care se referă ipoteza normelor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 627/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (4), coroborat cu art. 41 din Codul muncii, pentru fiecare salariat s-a încheiat act adiţional la contractul individual de muncă semnat fără obiecţiuni. Prin actele adiţionale încheiate la contractele individuale de muncă ale reclamanţilor nu li s-a mai acordat sporul de şef de echipă şi nu prin decizia nr. 90/4.07.2007 aşa cum susţine recurenta. Actele adiţionale la contractele individuale de muncă sunt acte individuale care diminuează într-adevăr drepturile salariale ale reclamanţilor dar acestea sunt susceptibile de a fi atacate în justiţie în termen de 30 de zile de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă (art. 73 din Legea nr. 168/1999). Dar, reclamanţii nu au făcut dovada că actele adiţionale au fost contestate în instanţă, iar potrivit art. 1169 C. civ. sarcina probei revine reclamanţilor.
2. Critica recurentei că prima instanţă a analizat altceva decât s-a cerut apreciem că nu este întemeiată. Instanţa a respectat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi astfel a pronunţat o hotărâre legală, contrar susţinerilor recurentei. Prima instanţă a respectat şi principiul disponibilităţii, principiu de bază în cadrul procesului civil, prin faptul că a analizat obiectul acţiunii aşa cum a fost modificat de către reprezentantul reclamanţilor, dând în acest mod o interpretare corectă a legislaţiei aplicabile în cauza dedusă judecăţii.
3. Decizia nr. 90/4.07.2007 nu poate fi asimilată unui proiect de act normativ, aşa cum susţine recurenta, ci este un act emis de conducerea societăţii în exercitarea atribuţiilor de management pe care directorul general le are în baza Legii nr. 31/1990 cum corect a reţinut şi instanţa de fond. Mai mult, decizia contestată nu vizează nominal salariaţii – membrii de sindicat – care îşi pierd sporul de şef de echipă, contrar susţinerilor recurentei.
4. Reprezentantul reclamanţilor nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că la emiterea deciziei contestate pârâta ar fi încălcat vreo dispoziţie legală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 553/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod legal şi temeinic nu au putut fi primite pretenţiile concrete ale reclamantului de către prima instanţă, procentul de 100% din solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent fiind stabilit doar pentru veteranii de război decoraţi cu Ordinul N.E. sau Ordinul EB. cu spade clasa D., conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 44/1994.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 546/R din 3 (1) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod legal şi temeinic nu au putut fi primite pretenţiile concrete ale reclamantului, de către prima instanţă, procentul de 100% din solda de grad şi de funcţie a unui sublocotenent fiind stabilit doar pentru veteranii de război decoraţi cu Ordinul „(...) E.” sau Ordinul „E.B. cu spade” clasa D., conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 44/1994.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 530/R din 6 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu există temei legal pentru prevederea începând cu data de 12.03.2007 în adeverinţele emise de recurentul-pârât Tribunalul Brăila a altor sume în afara mediei rezultând din veniturile brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 anterior modificării aduse prin O.U.G. nr. 100/2007. Prevederile în materie ale art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 100/2007 în referire la art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sunt aplicabile începând cu data intrării sale în vigoare, respectiv 8.10.2007.
2. În ceea ce priveşte sporul pentru vechimea în muncă acesta a fost recunoscut prin adoptarea Legii nr. 45/2007, luarea şi în calcul în vederea recalculării şi actualizării pensiilor realizându-se după procedura reglementată de dispoziţiile art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 100/2007.
3. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii B, motivele invocate pun în discuţie nu atât calitatea sa procesuală pasivă, cât respectarea procedurii de actualizare a pensiilor de serviciu, astfel cum este aceasta reglementată de art. 18 şi 19 din H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Potrivit actului normativ actualizarea pensiei de serviciu se realizează o anumită procedură pe baza adeverinţelor nominale emise în prealabil de instituţiile abilitate, cărora le revine responsabilitatea eliberării unor asemenea documente. În lipsa adeverinţelor emise de asemenea instituţii care să şi recunoască existenţa unui atare drept, recurenta-pârâtă nu poate asigura recalcularea drepturilor de pensie, situaţie în care acţiunea formulată faţă de aceasta apare ca fiind prematură şi urmează a fi respinsă ca atare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 423/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta, îndeplinind funcţia de grefieri, activitatea sa este reglementată de o lege specială, Legea nr. 567/2004, cu modificările aduse ulterior. Cum legislaţia specială prin care sunt acordate drepturile salariale reclamantei cât şi dispoziţiile legale care prevăd expres drepturile de care poate beneficia personalul auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanţa nu poate dispune altfel.
Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei şi a instanţei de fond ca, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internaţional, întrucât personalul auxiliar de specialitate beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alţi salariaţi nu beneficiază, fiecare categorie profesională având drepturi şi obligaţii, în funcţie de specificul muncii prestate şi a răspunderii.
Prin Convenţia O.I.M. nr. 183/2000 privind protecţia maternităţii nu se prevede acordarea unui ajutor bănesc, în plus faţă de îndemnizaţiile acordate tuturor femeilor pentru absentarea de la locul de muncă, acest ajutor suplimentar fiind lăsat, deci, la latitudinea fiecărui stat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 415/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 40 din Codul muncii prevede obligaţiile angajatorului în executarea contractului individual de muncă art. 40 alin. (2) stabilind care sunt obligaţiile acestuia, una din aceste obligaţii fiind cea prevăzută de art. 40 lit. h) şi anume să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. Art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi decât o aplicare a obligaţiei generale prevăzute de art. 40 lit. h) din Codul Muncii. În acest sens trebuie înţeleasă obligaţia angajatorului de a elibera adeverinţele solicitate de reclamant.
2. Îndrumarea nr. 1874/SA/2006 este emisă pentru Casele de Pensii şi nu pentru angajatori. În atare condiţii nu este permis aşa cum corect a reţinut instanţa de fond să cenzureze ce date privind drepturile băneşti invocate de salariat i le dă sau nu, faptul că sunt sau nu luate în calculul punctului de pensie este cenzurat de Casa de Pensii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 520/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta, îndeplinind funcţia de grefieri, activitatea sa este reglementată de o lege specială, Legea nr. 567/2004, cu modificările aduse ulterior. Cum legislaţia specială prin care sunt acordate drepturile salariale reclamantei cât şi dispoziţiile legale care prevăd expres drepturile de care poate beneficia personalul auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanţa nu poate dispune altfel.
2. Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei şi a instanţei de fond ca, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internaţional, întrucât personalul auxiliar de specialitate beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alţi salariaţi nu beneficiază, fiecare categorie profesională având drepturi şi obligaţii, în funcţie de specificul muncii prestate şi a răspunderii.
3. Prin Convenţia O.I.M. nr. 183/2000 privind protecţia maternităţii nu se prevede acordarea unui ajutor bănesc, în plus faţă de îndemnizaţiile acordate tuturor femeilor pentru absentarea de la locul de muncă, acest ajutor suplimentar fiind lăsat, deci, la latitudinea fiecărui stat. La acest gen de protecţie socială se referă Convenţia, în sensul acordării în special, a concediului de maternitate şi a prestaţiilor în bani pentru absenţa de la locul de muncă, ce nu trebuie să coboare sub un anumit cuantum, alături de alte facilităţi.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 413/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Facultatea angajatorului de a acorda tichete de masă se transforma în obligaţie doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite. Prevederile înscrise în contractele colective de muncă depuse în recurs recunosc asigurarea unei mese de prânz dar nu în mod imperativ ci prin negociere şi funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor şi în acord cu prevederile Legii nr. 142/1998.
2. Instanţa nu poate reţine afirmaţia reclamanţilor în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situaţie de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituţie, deoarece, în speţă, legiuitorul nu a prevăzut o obligaţie în sarcina angajatorului ci o facultate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 373/R din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N.
2. În nota de fundamentarea a O.U.G. nr. 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor şi soldelor în funcţie de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptăţiţi la renta lunară sunt pensionaţi fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la N. sau MIRA. 3. În funcţie de sistemul de pensii din care făceau parte, veteranii primeau rentele lunare calculate conform dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. fie la nivelul soldei de grad şi/sau funcţie din cadrul MIRA.
4. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 397/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Personalul auxiliar din cadrul autorităţii judecătoreşti are o legislaţie specifică de stabilire a unor drepturi băneşti: salariu, sporuri etc.: Legea nr. 567/2004 şi O.G. nr. 8/2007. Deci pentru această categorie profesională drepturile salariale cât şi alte drepturi nu se stabilesc prin negociere, ci se stabilesc prin dispoziţii legale. Or, drepturile băneşti sub forma ajutorului prev. de art. 51 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2005-2006 pentru a fi acordate trebuie să fie prevăzute expres în lege.
2. În cauză, salariaţii din justiţie – personal auxiliar – au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din justiţie între Ministerul Justiţiei şi salariaţi reprezentaţi de Federaţia Naţională a Sindicatelor „Justiţia” afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională, „N.”. Or, în acest contract nu au fost negociate şi menţionate drepturile prevăzute de art. 51 lit. c) din C.C.M. În atare condiţii, nu există o bază legală pentru acordarea acestui drept prevăzut de art. 51 lit. c) din C.C.M. pe anii 2005-2006 pentru salariaţii din justiţie, respectiv reclamanta.
3. Nu poate fi primită motivarea instanţei de fond că prin neacordarea acestui ajutor s-ar crea o situaţie discriminatorie conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi a Convenţiei OIM nr. 183/2000 privind protecţia maternităţii întrucât salariatul din cadrul autorităţii judecătoreşti beneficiază de drepturile ce le sunt acordate prin lege inclusiv ajutoarele pentru maternitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 371/R din 23 (19) mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, la art. 51 lit. c), se prevede că, în afara ajutoarele prevăzute de lege la care au dreptul, salariaţii pot beneficia şi de următoarele ajutoare: un salariu mediu pe unitate plătit mamei pentru naşterea fiecărui copil, însă această prevedere nu se aplică şi reclamantei intimate, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond. Aceste contracte colective de muncă la diferite nivele se referă la salariaţi. Or, reclamanta, îndeplinind funcţia de judecător, activitatea sa este reglementată de o lege specială, Legea nr. 303/2004 cu modificările ulterioare.
2. Încheierea contractelor colective de muncă la diferite niveluri presupune o negociere între angajat şi angajator. În cazul magistraţilor, negocierea acordării unor drepturi nu operează dat fiind specificul muncii lor. Salarizarea acestora şi acordarea unor drepturi sunt stabilite prin acte normative şi nu pe bază de negociere.
3. Cum legislaţia specială prin care sunt acordate drepturile salariale reclamantei cât şi dispoziţiile legale care prevăd expres drepturile de care pot beneficia magistraţii nu prevăd acordarea acestor drepturi, nici instanţa nu poate dispune altfel. Nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei şi a instanţei de fond ca, în acest fel, s-ar crea o discriminare, invocând dreptul internaţional, întrucât magistraţii beneficiază, în mod expres, de anumite drepturi prevăzute de legea specială, drepturi de care alţi salariaţi nu beneficiază, fiecare categorie profesională având propriile drepturi şi obligaţii, în funcţie de specificul muncii prestate şi a răspunderii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 422/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. b) din Codul muncii obligă angajatorul să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului acesta referindu-se la perioada lucrată, drepturile băneşti de care a beneficiat, salariu, sporuri. Obligativitatea eliberării dovezilor necesare recalculării dreptului de pensie este prevăzută şi de Legea nr. 19/2000 cât şi de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2003. Dar, obligaţia stipulată în textele menţionate nu mai operează în situaţia când în evidenţa angajatorului nu există datele solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 350/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a comunicat recurentului reclamant că acesta a fost salariatul său îndeplinind funcţia de maistru şi că din verificarea statelor de plată din arhiva societăţii, rezultă că nu a beneficiat de spor de şantier şi sporul pentru programul de lucru peste 8 ore pe zi (ore suplimentare). I s-a menţionat că programul de lucru peste 8 ore pe zi erau plătite conform Decretului nr. 175/1973 ca ore normale de lucru şi nu se reţinea contribuţie pentru pensie suplimentară, CAS-ul, fiind plătit conform legislaţiei în vigoare.
2. Chiar din copia unor state de plată emise în perioada respectivă rezultă că reclamantul recurent era retribuit cu retribuţie tarifară (maistru făcea parte din personalul U.), salariu tarifar trecut şi în carnetul de muncă şi primea indemnizaţie de conducere, cât şi faptul că i se reţineau sume pentru plan – ceea ce însemna că i se aplica acordul global. Or, unitatea i-a eliberat datele solicitate în măsura în care exista în evidenţele sale.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 58 din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conflictele dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi cu privire la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă. Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din contractele colective de muncă, sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, respectiv conflicte de drepturi. Apărarea de către sindicat a drepturilor membrilor săi în faţa organelor de jurisdicţie se realizează în toate formele procedurale recunoscute participanţilor în procesul civil, inclusiv prin formularea de acţiuni în justiţie.
2.Împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost nominalizaţi membrii de sindicat în numele cărora s-a acţionat nu are nicio relevanţă în cauză, în condiţiile în care acţiunea a fost promovată în numele tuturor membrilor de sindicat, lista acestor membri prezentând importanţă în faza executării hotărârii, când reclamantul urmează să facă dovada faptului că persoana pentru care solicită acordarea dreptului avea calitatea de membru de sindicat la data introducerii acţiunii. De altfel, din considerente, rezultă că instanţa de fond nu analizează obiectul acţiunii aşa cum a fost formulat ci arată cum ar fi trebuit să fie formulată acţiunea, în condiţiile în care dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
3. Angajatorul trebuia să facă dovada ca a respectat prevederile art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze în sensul că a stabilit pentru salariaţi, o valoare minimă a salariului brut la 620 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore. Or, contrar susţinerilor pârâtei, dacă se examinează tabelul nominal cu salariaţi se poate observa că nu toţi angajaţii beneficiază de un salariu minim brut de 620 lei .
3. Potrivit dispoziţiile art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Astfel, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci şi în considerarea clauzelor contractelor colective de la nivel superior.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 28/R din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 922/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Probatoriul administrat nu face dovada existenţei raporturilor de muncă cu intimata, sens în care, corect a respins contestaţia formulată. Prima instanţă a reţinut şi atitudinea contestatoarei care s-a opus la acordarea unui termen în vederea administrării de probe.
2. De altfel, contestatoarea recurentă, deşi invocă necesitatea audierii de martori şi a depunerii de acte pentru dovedirea temeiniciei acţiunii sale, pretinde că aceste demersuri să fie efectuate de către instanţa de recurs în maniera solicitării de relaţii de la instituţiile abilitate, fapt care contravine dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. care prevăd că în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1776 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin sentinţa recurată, a fost obligată pârâta SC D. SA să elibereze dovezile solicitate de către reclamant. Ca atare, după eliberarea acestor dovezi, reclamantul urmează a se pronunţa la CJP D cu o cerere prin care urmează să solicite pe baza lor recalcularea pensiei sale. În ceea ce priveşte grupa a II-a de muncă, aceasta rezultă din carnetul de muncă al reclamantului sau trebuie constatată pe cale judecătorească.
2. În mod similar, veniturile realizate ca ofiţer în cadrul armatei nu pot fi deduse, ci rezultă din actele pe care reclamantul le posedă, sarcina probei căzând în sarcina acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1490 din 12 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Drepturile de pensie ale cetăţenilor nu pot fi condiţionate de plata unor taxe la bugetul local, taxe instituite prin hotarâri de Consiliu Local, cu atât mai mult cu cât pentru încasarea acestor debite legea prevede procedura de recuperare, conform dispoziţiilor Codului de procedura fiscală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1447 din 18 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice este fondat nu are calitate procesuală pasivă, nefiind ordonator de credite, ci doar responsabil de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
2. Conform Legii nr. 567/2004, în forma iniţială, reclamantul a pierdut statutul de funcţionar public, pentru funcţia de informatician asimilată personalului auxiliar de specialitate, aşa cum prevede art. 3 din lege. Potrivit art. 93 alin. (3) din lege, pentru informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi. În această situaţie, încă de la intrarea în vigoare a Legii 567/2004 reclamantul îndeplinea condiţiile ce îi dădeau dreptul să beneficieze de un spor de fidelitate raportat la perioada cât a prestat activitatea de analist programator (informatician), beneficiu care i se cuvine reclamantului, cu excepţia perioadei în care a fost în vigoare Legea nr. 17/2006 ce a modificat restrictiv Legea nr. 567/2004 pentru ca ulterior prin O.U.G. nr. 100/1007 să se revină la forma iniţială a Legii nr. 567/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1097 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Normele referitoare la stabilirea pensiei de serviciu din Legea nr. 567/2004, prevăd că la calculul pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti se ia în considerare venitul brut realizat în ultima lună, nedistingând între sporuri şi indemnizaţii.
2. Tribunalul este obligat ca în baza art. 34 alin. (5) Codul muncii să emită adeverinţă din care să rezulte sporul încasat de recurentă pentru activitatea de reorganizare judiciară şi faliment, fără ca tribunalul să aibă competenţa să cenzureze dacă această adeverinţă îi este utilă sau nu reclamantei.
CJP P nu poate fi obligată să opereze asupra pensiei reclamantei înainte ca Tribunalul Prahova să emită adeverinţa solicitată, astfel că acţiunea faţă de Casa Judeţeană de Pensii va fi respinsă ca prematur introdusă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1059 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut legal şi temeinic că nu există în dosar mijloace de probă pentru a se stabili cât timpul de muncă lucrat efectiv de reclamantă a fost în locuri de muncă aparţinând grupei a II-a de muncă.
2. Reclamanta, în lipsa documentelor expres nominalizate în Ordinul nr. 50/1990, avea posibilitatea legală de a administra proba cu expertiză în specialitatea legislaţiei muncii care să stabilească condiţiile de muncă concrete în care aceasta şi-a desfăşurat activitatea în perioada de referinţă, respectiv: nivelul noxelor, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizică sau psihică, risc deosebit de exploatare, iradiere sau infectare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 813 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din examinarea recursului exercitat de reclamant rezultă că acesta nu contestă legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în cauză ci faptul că deşi obligată la predarea carnetului de muncă, societatea pârâtă refuză predarea.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 562 din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod greşit Tribunalul Buzău a procedat, prin sentinţa atacată în recursul de faţă, la soluţionarea cauzei ca instanţă de fond, art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., stabilind că tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, competenţa de soluţionare a pricinii revenind, în raport de considerentele mai sus arătate, Judecătoriei Buzău.
2. Procedura reconstituirii vechimii în muncă este reglementată de art. 14-17 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, stipulându-se la art. 296 alin. (2) Codul muncii că cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare – abrogare ce va avea loc pe data de 1.01.2009, conform art. 298 alin. (3) Codul muncii – se vor soluţiona potrivit acestui act normativ.
3. La art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 se prevede că împotriva procesului-verbal al comisiei, care este constituită şi funcţionează potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, solicitantul sau unitatea unde lucrează acesta se va putea adresa, cu plângere, judecătoriei în a cărei rază teritorială funcţionează comisia – respectiv comisia competentă, după locul unde solicitantul îşi are domiciliul, conform art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ – în termen de 15 zile de la comunicare, hotărârea judecătoriei fiind definitivă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 472 din 4 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În condiţiile în care reglementările legale condiţionează eliberarea adeverinţelor solicitate de recurenţii-reclamanţi de existenţa unor documente în arhiva angajatorului, documente a căror existenţă este contestată de intimata-pârâtă pentru perioadele la care recurenţii-reclamanţi fac referire în acţiune raportat şi la împrejurarea că recurenţii-reclamanţi s-au opus administrării probei cu expertiză tehnică de specialitate, astfel cum reiese din practicaua sentinţei recurate, soluţia primei instanţe apare ca temeinică şi legală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 342 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea sa de angajator atrage dreptul şi obligaţia de a sta în proces pentru ca hotărârea instanţei privind disputa asupra postului de grefier în structura sa de personal, să-i fie opozabilă.
2. În cauză nefiind incidente prevederile art. 1201 C. civ. Sentinţa civilă nr. 65 pronunţată la 17 ianuarie 2007 de acelaşi tribunal şi aflată la filele 16-19 dosar fond nu are autoritate de lucru judecat deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale pentru ca această excepţie să fie operantă.
3. Încadrarea efectivă pe un post de grefier a reclamantei începând cu data de 10 mai 2006 nu este posibilă, pe de o parte datorită împrejurării că prin sentinţa de faţă – constitutivă iar nu declarativă de drepturi – a fost constatată calitatea sa de grefier începând cu 10 mai 2006, iar pe de alta, deoarece aşa cum şi instanţa de fond a reţinut, nu exista un post vacant de grefier pe care reclamanta să fie încadrată ca efect al acestei hotărâri judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 244 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de declarare al recursului este de 10 zile de la comunicare. Potrivit rezoluţiei de primire de pe cererea de recurs aflată la dosar, recursul a fost declarat de reclamant la data de 23.01.2008, deci peste termenul legal procedural mai sus-arătat.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 232 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut temeinicia susţinerilor reclamantului doar pe baza declaraţiei martorului audiat în cauză şi pe emiterea unei asemenea adeverinţe, privind sporurile de noapte, pentru o perioadă anterioară, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 40 lit. h), c), m), conform cărora angajatorul are obligaţia de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
2. Pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, în raport şi de înscrisurile noi depuse în recurs, constând în copia cărţii de muncă, din care rezultă că reclamantul a îndeplinit aceeaşi funcţie pe întreaga perioadă de timp, atât pe perioada pentru care i-a fost eliberată o asemenea adeverinţă, cât şi pentru perioada solicitată, se impune reluarea judecăţii şi efectuarea de probatorii din care să rezulte cu certitudine efectuarea de ore pe timpul nopţii, respectiv: state de plată, declaraţii de martori, alte înscrisuri emanând de la societate, precum şi efectuarea unei expertize de specialitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 156 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a apreciat în mod corect că reclamantul nu şi-a dovedit cererea întrucât nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize prin care s-ar fi verificat dacă pârâta a avut în vedere la stabilirea pensiei toate datele ce rezultă din aceste adeverinţe în raport cu susţinerile pârâtei că a luat în calcul toate adeverinţele care întruneau condiţiile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 96 din 1 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere faptul că pârâtul nu a depus la dosar în termen legal motivele pentru care critică hotărârea primei instanţe, Curtea a constatat nul recursul, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
2. Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007–2009 nr. 591/2007 prevede în art. 40 (1), contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale, după cum urmează: a) până la 6 luni pe an, cumulat sau fracţionat în maximum 3 tranşe, pentru situaţii personale sau studiu. b) pentru alte situaţi, cu acordul organizaţiilor sindicale. (2) În toate cazurile menţionate mai sus se va solicita anterior aprobării cererii de concediu fără plată acordul reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Urmează să se constate că textul de lege prevede acordul ambelor părţi şi nu obligativitatea angajatorului (este o facultate şi nu o obligaţie) la acordarea acestui concediu pe de o parte şi durata maximă pentru care poate fi acordat.
3. Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii. Este adevărat că cererea reclamantei nu îndeplinea toate condiţiile de formă în sensul că nu a solicitat concediul fără plată pentru formare profesională cu o lună înainte şi nu a indicat durata acestuia, însă reclamanta oricum se afla în concediul pentru creştere a copilului, iar în ceea ce priveşte durata concediului, angajatorul trebuia să îl aprobe cu respectarea prevederilor H.G. nr. 250/1992 republicată, a H.G. nr. 567/2005, care reglementează durata concediului fără plată, prevederi care erau cunoscute atât salariatei cât şi angajatorului.
4. Din coroborarea textelor de lege invocate urmează să se constate că dreptul intimatei la concediul pentru continuarea studiilor este limitat la 90 zile pentru anul 2007 şi la cel mult 6 luni pentru anul 2008 şi nu aşa cum a dispus instanţa de fond pe durata de 3-5 ani cât vor E.T. de doctorat. Legislaţia privind şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat nu prevede suspendarea contractului individual de muncă pe durata efectuării acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 860/CM din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. S-au invocat dispoziţiile art. 302 litera a) C. proc. civ. care prevede sub sanctiunea nulitatii ca cererea de recurs sa cuprinda datele de identificare ale partilor, respectiv nume, sediu (domiciliu -in cazul persoanelor fizice), nr. inmatriculare în registrul comertului. Cum aceste dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin decizia nr. 176/2005 a Curtii Constitutionale, instanta constata ca exceptia nu are fundament legal, respingand-o ca atare.
2. Cat priveste nulitatea intemeiata pe dispoziţiile art. 302 litera d) C. proc. civ., se observa că cererea de recurs este semnata de avocat în conf.cu dispoziţiile art. 67 C. proc. civ. intrucat, la data de 5 nov. 2007 cand s-a inregistrat cauza, exista contractul de asistenta juridica nr. 191/29.10.2007.
3. Nefacandu-se dovada unui raspuns la cererea, inregistrata sub nr. 7574/2007, în mod corect instanta de fond a obligat parata sa comunice reclamantului acest raspuns, solutie pe care o va mentine şi instanta de control judiciar.
4. Cheltuielile de judecata nu se limiteaza numai la onorariile platite de parte pentru avocat sau pentru efectuarea unor lucrari de specialitate ci, cuprinde toate cheltuielile facute de acea persoana în legatura cu litigiul, printre care şi cele care se refera la costul deplasarii la instanta sau al multiplicarii inscrisurilor depuse la dosar.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 31/CM din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pe de altă parte, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 3/1977, normă legală incidentă recurentului pensionat la data de 22 august 1997, dispune în mod explicit că la stabilirea bazei de calcul a pensiei se iau în considerare retribuţiile tarifare de încadrare la nivelul funcţiilor similare din ţară, valabile în perioadele corespunzătoare dacă s-au plătit contribuţiile legale către asigurările sociale de stat. În lipsa virării sumelor de bani reprezentând contribuţiile legale de asigurări sociale, nu se poate pretinde obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinţe care să ateste veniturile realizate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 213/CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nici în carnetul de muncă al reclamantului şi nici în adeverinţele eliberate de pârâtă nu rezultă sporurile de care a beneficiat reclamantul, astfel că, pârâta este obligată să elibereze copiile statelor de plată sau să avizeze calculele făcute de tehnicianul normator P.G.
2. Atâta vreme cât incendiul, respectiv, inundarea arhivei, au avut loc în anul 1986, nu se justifică în niciun fel refuzul de a elibera adeverinţa pentru activitatea desfăşurata ulterior acestei perioade, respectiv 1987-1991. Nu poate fi vorba de o lipsă de interes a reclamantului în obţinerea unor adeverinţe care să ateste diferenţiat, salariul brut şi sporurile de care a beneficiat în toată perioada lucrată (în raport de care a achitat contribuţia de asigurări sociale) deoarece punctajul la pensie este stabilit în baza acestor date.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 79/AS din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Numai în situaţii excepţionale, determinate de inexistenţa unui fond locativ adecvat în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea magistratul, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuinţă situată în altă localitate din circumscripţia aceluiaşi tribunal.
2. Reclamanta nu a făcut dovada că în Municipiul M nu există spaţii locative care să nu întrunească exigenţele minimale pentru locuinţe prevăzute de lege şi că se încadrează în situaţia excepţională reglementată de art. 23 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 27/2006.
3. Legiuitorul nu putea să aibă în vedere când foloseşte noţiunea de „fond locativ adecvat” decât acele exigenţe minimale specifice tuturor locuinţelor, tocmai pentru a nu crea discriminare între magistraţi şi ceilalţi funcţionari.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 513/CM din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Încadrarea locurilor de muncă s-a stabilit prin negocieri patronat-sindicat şi nu prin aprecieri individuale ori prin hotărâri judecătoreşti aşa cum pretinde reclamantul. De altfel, în cazul din speţă este pe deplin dovedit faptul că şi în cadrul unităţii pârâte au fost urmate dispoziţiile Ordinului N. nr. 50/1990 respectiv au avut loc negocieri între sindicat şi patronat concretizate prin procesul-verbal încheiat, unde s-au stabilit locurile de muncă şi încadrarea acestora în grupe de muncă, dispoziţii care au fost riguros respectate şi în cazul reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2304/R din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 272 alin. (1) Codul Muncii sunt deosebit de clare în privinţa răspunderii patrimoniale, acestea prevăzând că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie.
2. Contrar tuturor susţinerilor făcute de către pârât, atât la fond, cât şi în recurs, reclamanta prin documentaţia depusă la dosar, a dovedit că pârâtul în calitate de conducător auto – angajat al reclamantei a primit avans spre decontare, din care nu a restituit suma.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2301/R din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Indemnizaţia de concediere constituie un venit salarial în sensul art. 55 din Legea nr. 571/2003, nefiind menţionată în enumerarea expresă şi limitativă a sumelor care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit.
2. În raport de natura sumei încasate de reclamant, cea de indemnizaţie de concediere supusă impozitării, în mod corect prima instanţă a statuat asupra obligării pârâtei AJOFM S să plătească reclamantului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în raport de baza de calcul stabilită din contribuţiile asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, inclusiv indemnizaţia de concediere, fără a depăşi 12 salarii minime brute pe ţară şi asupra obligării chematei în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate S să ramburseze pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă S sumele plătite cu titlu de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă către reclamant. Suma încasată de reclamant cu titlu de indemnizaţie de concediere, fiind supusă impozitării, se include în baza de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, în care reclamantul s-a aflat în această situaţie, întrucât acest venit a fost încasat în intervalul de 6 luni anterior perioadei ce a atras acordarea indemnizaţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2237/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Legea sindicatelor nr. 54/2003 nu prevede obligativitatea încheierii unui contract individual de muncă cu membrii de sindicat aleşi în organele de conducere, de altfel actul normativ invocat de reclamant nici nu are o prevedere în acest sens.
2. În condiţiile în care prima instanţă a apreciat că petitul principal din acţiune este neîntemeiat, în mod evident capetele de cerere accesorii (de obligare la plata de despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi la alte drepturi salariale de care ar fi beneficiat de la data solicitării angajării, la plata contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv la înscrierea în carnetul de muncă a perioadei în care reclamantul va presta activitate după angajare) au fost respinse ca neîntemeiate, prima instanţă pronunţându-se implicit şi asupra acestora prin respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
3. Nu poate suplini consimţământul părţilor de a încheia contractul individual de muncă, iar susţinerea recurentului în sensul că intimata şi-a exprimat consimţământul prin art. 22 alin. (3) din Statut este neîntemeiată, în condiţiile în care prin acest articol se prevede doar ca o posibilitate salarizarea membrilor biroului executiv de către organizaţia sindicală. Mai mult, după încetarea contractului de muncă recurentul nu a prestat activităţi cu caracter permanent în beneficiul intimatei şi nu se poate astfel reţine nici exprimarea de către aceasta în mod tacit a consimţământului în vederea perfectării unui contract de muncă.
4. Art. 60 alin. (1) lit. h) din Codul muncii invocat de recurent nu este incident în cauză întrucât se referă la interdicţia concedierii pe durata unei funcţii eligibile într-un organism sindical, iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea pârâtei să încheie contract individual de muncă cu reclamantul.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2269/R din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul negativ invocat de pârâta recurentă, respectiv că nu deţine documentele referitoare la acordarea către reclamant a sporului de responsabil mecanic şi a sporului de cazare, putea fi probat, în concret, prin depunerea tuturor statelor de plată.
2. Deşi pârâta-recurentă a depus copii ale statelor de plată, aceste înscrisuri sunt lipsite de putere probatorie datorită necertificării conformităţii lor cu originalul în sensul art. 112 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât criticile recurentului apar ca lipsite de temei.
3. Chiar dacă s-ar lua în considerare aceste înscrisuri, trecând peste viciile menţionate, Curtea observă că raţionamentul judiciar al pârâtei se întemeiază pe asimilarea inexistenţei dovezilor scriptice cu faptul că reclamantul nu a beneficiat în realitate de sporurile solicitate. Or, acestei din urmă susţineri i se opun două argumente: în primul rând, din statele de plată depuse la dosar rezultă că în anul 1958 şi în anul 1962, reclamantul a urmat cursuri de specializare în alte localităţi, ceea ce face verosimilă afirmaţia că a beneficiat de spor de cazare, cu atât mai mult cu cât existenţa acestui spor salarial în legislaţia muncii din acea perioadă nu a fost contestată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2226/R din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar celor reţinute de prima instanţă, din înscrisurile administrate în cauză rezultă că numai o parte dintre ei au beneficiat de încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă. De asemenea, fără să administreze probe în acest sens, tribunalul a reţinut că nominalizarea persoanelor care au desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă s-a realizat în mod corect. Dispoziţiile cuprinse în Ordinul 50/1990 nu conţin o enumerare limitativă care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă. Posibilitatea extinderii acestor activităţi rezultă din art. 3 alin. (2) din ordin, respectiv din nota de fundamentare a H.G. nr. 1223/1990, esenţial fiind ca această extindere să se realizeze în funcţie de condiţiile concrete de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2093/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, deşi conform art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, în condiţiile în care acesta a contestat reţinerea vreunei garanţii din salariul reclamantului, recurenta nu putea fi obligată la un fapt negativ, reclamantul fiind cel care trebuie să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că i s-a reţinut garanţia în cuantum.
2. Reclamantul susţine că pentru întreaga perioadă în care a lucrat la recurentă trebuie să îi fie acordată diurnă, ceea ce nu este posibil în lipsa modificării unilaterale a locului de muncă de către angajator prin delegare sau detaşare (conform art. 42-47 din Codul muncii).
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2056/R din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Critica recurentei referitoare la inopozabilitatea şi inaplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, act înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse este infirmată de dispoziţiile legale ce reglementează încheierea şi efectele contractului colectiv de muncă, din coroborarea cărora, rezultă că membrii sindicatului reclamant sunt beneficiarii, iar pârâţii debitorii contractului colectiv de muncă invocat. Prin urmare, având în vedere afilierea Sindicatului Pro AS S la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel B.”, parte semnatară a contractului colectiv de muncă menţionat, Curtea constată că acest act este obligatoriu pentru pârâte.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1917/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevede că în cazul litigiilor reglementate de acest act normativ calea de atac este recursul, care se exercită în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Verificând termenul de declarare a celor trei recursuri, Curtea a constatat că cele declarate de pârâţii CAS S şi ITM S sunt tardive.
2. Anterior pronunţării hotărârii însă, procedura insolvenţei societăţii angajatoare a fost închisă prin sentinţa civilă a Tribunalului Sălaj, aspect cunoscut de prima instanţă, întrucât în considerentele hotărârii se face referire la această hotărâre. Totuşi, instanţa s-a pronunţat în sensul reintegrării reclamantei P.S. la societatea cu privire la care anterior emiterii acestei dispoziţii s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1872/R din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Tribunalului Marmureş în calitate de fost angajator al reclamantului îi revine obligaţia, conform art. 11 lit. b) din H.G. nr. 290/2005, de a emite o adeverinţă cuprinzând vechimea în funcţie şi venitul brut, neputând să delege această atribuţie Casei Judeţene de Pensii, care stabileşte drepturile de pensie pe baza actului menţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1861/R din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Centrului Cultural Italian, în baza unui contract de prestări servicii, o atare modalitate având suport legal, iar încheierea unui contract individual de muncă nu este posibilă, nu din cauza unui refuz nejustificat al instituţiei, ci din cauza lipsei finanţării şi aprobării date de autoritatea abilitată în acest sens, Ministerul de Externe Italian.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1552/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Tribunalul este competent material să soluţioneze cauza deoarece reclamanta nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale iniţial stabilite prin O.G. nr. 27/2006, ci starea de discriminare prin neacordarea unui drept constând în ajutorul bănesc egal cu un salariu de bază, pentru naşterea unui copil, reglementat de norme juridice de dreptul muncii.
2. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, în mod corect s-a apreciat că, această excepţie nu poate fi primită în condiţiile în care acest minister potrivit Legii 500/2002, a H.G. nr. 208/2005, H.G. nr. 386/2007 precum şi a O.G. nr. 22/2003 aprobată prin Legea nr. 288/2002 coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bancar, răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, aprobă bugetele pentru executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în baza titlurilor executorii.
Reclamanta în calitate de magistrat-judecător, beneficiază de un sistem de salarizare reglementat de dispoziţiile O.G. nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, iar dreptul pretins prin acţiune nu este prevăzut în actul normativ arătat, astfel că din acest punct de vedere acţiunea reclamantei nu putea fi admisă aşa cum greşit a procedat tribunalul. În acest context trebuie conchis că situaţia reclamantei nu se include în niciunul dintre criteriile de discriminare astfel cum acestea sunt reglementate de art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1558/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu art. 299 C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel se atacă cu recurs ce se judecă de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea. Sentinţa judecătoriei fiind definitivă, aceasta putea fi atacată numai cu recurs.
2. În consecinţă, tribunalul sesizat era dator a recalifica apelul în recurs, să se constituie în complet legal format din trei judecători şi să judece recursul conform art. 300 şi urm. C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 468/R din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea de salariat dă dreptul la salariu, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) Codul Muncii. Prin urmare obligarea pârâtei la emiterea unei adeverinţe din care să rezulte veniturile de care a beneficiat este prin prisma textului legal anterior citat, art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul Muncii, un litigiu de muncă iar nu un litigiu de asigurări sociale cum corect a constatat prima instanţă dar nu este o acţiune în constatare cum în mod greşit reţine prima instanţă.
2. Textul legal nu distinge cu privire la modificarea naturii obligaţiei de a elibera adeverinţa ca fiind una de dreptul muncii dacă raportul de muncă este în desfăşurare şi ca fiind o acţiune în constatare dacă raportul de muncă a încetat. Or, dacă textul nu distinge rezultă că natura obligaţiei este una ce derivă din raportul de muncă indiferent de momentul la care se cere eliberarea adeverinţei în raport de încetarea raportului de muncă, anterior sau ulterior încetării acestuia.
3. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul iar cum reclamantul are domiciliul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Maramureş, acesta este competent să soluţioneze cauza.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 501/R din 28 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea reţine că potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Prin prisma acestor dispoziţii este de reţinut că angajatorul s-a achitat de partea sa de probaţiune şi a făcut dovada conţinutului anunţului expus la afişier.
2. Cu privire la critica privid abzul de drept al pârâtei la stabilirea clauzelor esenţiale ale contractului individual de muncă, în special a clauzei privind durata contractului individual de muncă, este real că doar reclamantei i s-a propus încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată de 3 luni de zile dar nu a fost singura căreia i s-a oferit contract de muncă pe perioadă determinată, şi lui E.N., ce a participat la acelaşi concurs pe un alt post i s-a oferit tot un post pe perioadă determinată de 1 an de zile dar acest aspect, al perioadei, este o prerogativă a angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 296/R din 31 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă a fost în eroare cu privire la perioada 1.09.1977-1.03.1979. Din simpla consultare a copiei carnetului de muncă aflat la dosarul de fond rezultă că reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă ca ţesător covoare manuale, figureând menţiunea „ţesătoare covoare cat. 1” ca şi pentru perioada pentru care prima instanţă a admis acţiunea. Prin urmare dacă înscrierile sunt identice şi ambele dovedesc faptul că în perioada de referinţă reclamanta a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă atunci acţiunea reclamantei trebuia admisă. Această din urmă perioadă se încadrează în grupa a II-a de muncă în conformitate cu poziţia nr. 165, anexa 2 la Ordinul Ministrului N. şi P. Sociale nr. 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 117/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia angajatorului de a elibera fostului angajat toate documentele care atestă calitatea acestuia de salariat [art. 40 alin. (2) lit. g) Codul muncii] se stinge în situaţia imposibilităţii obiective de executare, iar inexistenţa statelor de plată din arhiva angajatorului îl exonerează pe acesta de obligaţia menţionată.
2. Critica recurentei privind calificarea acţiunii sale ca o acţiune în recunoaşterea drepturilor salariale este lipsită de fundament, deoarece din cuprinsul acţiunii introductive rezultă că obiectul său este eliberarea unei adeverinţe. Or, susţinerea recurentei în sensul că urmăreşte recunoaşterea drepturilor inclusiv prin administrarea unei expertize, tinde să schimbe obiectul şi cauza acţiunii în recurs, ceea ce este evident inadmisibil, conform art. 316, raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 155/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 287 Codul Muncii, nu a dovedit faptul negativ pretins, respectiv că nu deţine acte referitoare la solicitarea reclamantului, ceea ce se putea realiza prin depunere tuturor documentelor privind perioada în litigiu, astfel încât în temeiul art. 174 C. proc. civ., vor fi considerate ca dovedite pretenţiile reclamantului. Astfel Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a obligat pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverinţă care să ateste indemnizaţia de conducere, sporul de şantier şi regimul de muncă de 10 ore pe zi.
2. Acordarea daunelor cominatorii este justificată de caracterul personal al obligaţiei ce revine pârâtei, care este deţinătoarea datelor la care se referă cererea reclamantului, fiind aplicabilă Decizia nr. XX din 12.12.2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 122/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu s-a făcut cu nimic dovada că înainte, la data sau după intrarea în vigoare a noului cod al muncii, între reclamant şi pârât s-ar fi purtat negocieri cu privire la încheierea unui contract individual de muncă aşa cum el este definit de dispoziţiile art. 10 din Codul muncii, ştiut fiind că potrivit art. 16 contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor. Simplul fapt, aşa cum pretinde reclamantul că şi a continuat activitatea şi după intrarea în vigoare a noului cod al muncii care permitea doar prestarea muncii pe baza contractului individual de muncă, în niciun caz nu produce efectul transformării contractului civil de prestări de servicii în contract individual de muncă, chiar dacă pârâtul prin menţinerea formei de prestare a muncii a încălcat anumite dispoziţii legale.
2. Ca urmare a faptului că între părţi nu au existat raporturi juridice de muncă, instanţa de fond a respins în mod corect şi restul capetelor de cerere şi acţiunea în întregul său. Atâta timp cât nu a existat un contract individual de muncă, nu poate fi vorba despre instituţia concedierii şi a achitării drepturilor salariale. Nefiind reţinut niciun fel de prejudiciu în ceea ce-l priveşte pe reclamant, instanţa a respins şi petitul privind plata daunelor morale.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 115/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este nefondată critica vizând retroactivitatea acestei hotărâri de guvern pentru faptul că vizează perioada de după 18.03.1969, deşi actul normativ este emis în 1990.
Trebuie însă precizat că acest act nu retroactivează, ci doar prevede că se aplică personalului care era în activitate la acea dată pentru tot intervalul menţionat, situaţie în care s-au încadrat şi reclamanţii, şi nu şi celor care nu mai erau în activitate.
2. Este netemeinică invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către pârâtă, câtă vreme din înregistrările existente în carnetele de muncă ale reclamanţilor a reieşit că aceştia au fost încadraţi în muncă la C.F.R. – Şantier Instalaţii C.T. T – deci au fost angajaţii acestei societăţi.
3. Unitatea a recunoscut grupa I de muncă reclamantului, respectiv grupa a II-a de muncă conform H.G. nr. 1223/1990, în prezent abrogată, şi Ordinului nr. 50/1990, fiind de reţinut că aplicarea acestora este atributul conducerii unităţii împreună cu sindicatele libere de a stabili încadrarea într-o grupă de muncă sau alta şi să nominalizeze funcţiile şi persoanele care se încadrează în aceste categorii şi nu atributul instanţelor de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 845 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere principiul rolului activ al judecătorului şi al celui al aflării adevărului, pentru situaţia dată a reclamantului care nu a fost asistat de un apărător calificat, instanţa de judecată era datoare în baza principiilor de drept anterior enunţate să aducă la cunoştinţa petentului drepturile pe care le are potrivit procedurii civile în susţinerea cererii sale de acordare a daunelor morale, cât şi mijloacele de probă de care poate uzita în dovedirea acestora, astfel cum acestea au fost ulterior menţionate în considerentele hotărârii atacate. Or, atâta vreme cât reclamantului nu i s-a solicitat a propune probe în dovedirea daunelor morale, nu-i poate fi respinsă o atare cerere pe acest considerent. De altfel, recurentul afirmă prin intermediul motivelor de recurs că deţine acte medicale care atestă degradarea stării sale de sănătate din anul 2006 şi până în prezent, susţinând că stările de nemulţumire şi umilinţă i-au fost provocate de atitudinea pârâtei.
2. Tot în lumina aceloraşi principii, instanţa era datoare să solicite reclamantului a-şi preciza poziţia şi cu privire la eventuale cheltuieli de judecată, pe care le-ar fi putut dovedi. Din cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării hotărârii, când părţilor li s-a acordat cuvântul pe fond, nu rezultă că instanţa, în baza rolului activ, a solicitat reclamantului neasistat de vreun apărător a-şi preciza poziţia cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de derularea procesului, cu toate că prin recurs de asemenea se invocă faptul că justifică astfel de cheltuieli.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 632 din 29 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contractul de muncă poate înceta şi înăuntrul termenului de preaviz prin alte modalităţi. Astfel, dacă anterior expirării termenului de preaviz angajatorul se declară în favoarea încetării contractului de muncă, iar salariatul este la rândul lui de acord, contractul individual de muncă va înceta prin acordul părţilor, la data convenită de acestea, conform dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii nu prin demisie, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
2. Conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege (C. civ. 970 şi urm.). Revocarea nu poate avea loc însă dacă se urmăreşte o cauză ilicită. În speţă suntem intr-o astfel de situaţie întrucât reclamanta recurentă a beneficiat de subvenţie de la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj, în baza art. 80 din Legea nr. 76/2002, iar desfacerea contractului de muncă al reclamantei în baza art. 79 din Codul muncii cum se solicită prin acţiune ar duce la exonerarea societăţii recurente de restituirea sumelor primite subvenţie.
3. Chiar dacă societatea nu a cunoscut efectele pe care le produce aplicarea dispoziţiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii când şi-a manifestat acordul pentru desfacerea contractului de muncă al reclamantei, acest fapt nu poate constitui temei pentru admiterea cererii întrucât necunoaşterea legii nu poate fi invocată pentru revocarea unei decizii. În aceste condiţii, precizarea recurentelor privind termenul în care se poate face revocarea deciziei este lipsită de relevanţă juridică în cazul de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 116 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din conţinutul art. 7 din Ordinul nr. 50/1990 rezultă cerinţa imperativă de acordare a grupei de muncă în raport cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă respective. Or, această împrejurare ce se impune a fi dovedită în cauză este un fapt juridic care face admisibilă proba cu martori, printr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 1191 C. civ., întrucât condiţiile restrictive de admisibilitate a probei testimoniale privesc actele juridice.
2. Aşa fiind, neînscrierea grupei de muncă în carnetul de muncă nu are o putere doveditoare absolută, în contextul speţei deduse judecăţii; desfăşurarea unei activităţi în mod permanent într-un loc de muncă, care din punct de vedere a normelor legale se încadrează într-o anumită grupă de muncă putând fi probată cu orice mijloc de probă, inclusiv depoziţii de martori.
3. Restrângerea sistemului probatoriu propus de reclamantă prin cererea introductivă doar la înscrisuri reprezintă o interpretare greşită a normelor procedurale, în condiţiile în care, partea a administrat înscrisuri vizând încadrarea sa în cadrul societăţii intimate, postul ocupat, perioada de timp lucrată, aşa încât prin probe testimoniale se urmărea a-şi complini aceste înscrisuri. De asemenea instanţa de fond în mod greşit nu a făcut referire în cadrul motivării sentinţei la temeiurile pentru care probele depuse de către reclamant au fost înlăturate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 750 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalului Hunedoara-Secţia de Contencios Administrativ în dosar nr. (...)/2007, reclamantul M.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii H, obligarea acesteia la eliberarea buletinului de calcul al pensiei recalculate conform I. nr. 1550/2004 şi a indemnizaţiei prevăzute de art. 3/1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 şi obligarea la daune morale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 794 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 98 alin.1 lit. c) şi d) din Legea nr. 19/2000 asiguraţii sistemului public au dreptul la concediu şi indemnizaţia de maternitate, respectiv la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului. Potrivit art. 129 din Legea nr. 19/2000 „în cazul în care angajatorul îşi încetează activitatea (…) drepturile de asigurări sociale prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) şi art. 109 alin. (1) lit. c), care s-au născut anterior ivirii acestei situaţii se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat de către casele teritoriale de pensii (…)”.
În mod corect prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta este îndreptăţită potrivit dispoziţiilor din Legea asigurărilor sociale de stat (l. nr. 19/2000) precum şi normelor europene, respectiv Directiva C.E. 76/2007, 92/1985 şi 391/1989 la plata prestaţiilor de asigurării sociale pretinse.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 807 din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În contextul în care, în cauză, nu s-a dovedit plata drepturilor salariale în litigiu, în mod corect prima instanţa a reţinut temeinicia şi legalitatea acţiunii cu care a fost sesizată.
2. De asemenea, în mod justificat prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedit ca fiind suportate de către reclamantă atâta vreme cât drepturilor salariale cuvenite reclamantei nu au fost achitate de pârâtă nici după acţionarea sa în instanţa, iar poziţia sa exprimată în întâmpinare nu reprezintă o recunoaştere deplină a pretenţiilor reclamantei în sensul cerut de art. 275 C. proc. civ.
3. Este obligaţia angajatorului de efectuare a plăţii drepturilor băneşti cuvenite salariatului pentru munca prestată, precum şi sarcina probei în dovedirea efectuării acestei plăţi. Chiar dacă dispoziţiile Codului muncii nu prevăd obligativitatea plăţii salariului prin card, părţile pot conveni această modalitate de plată. Conform extraselor de cont depuse la dosar reiese practica la nivelul acestui angajator de virare a salariilor prin intermediul viramentelor bancare în conturile de card.
4. Oricum indiferent de modalitatea de plată a salariilor, neprezentarea salariatei la sediul societăţii de a-şi ridica bani, urmare a notificării în acest sens, nu o exonerează pe recurentă de culpa în neachitarea salariilor, deoarece aceasta în calitate de debitor al obligaţiei de plată a drepturilor salariale avea posibilitatea eliberării de plată, recurgând la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune (prevăzute de art. 586 şi urm. C. proc. civ., precum şi art. 1114 şi urm. C. civ.).
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 943 din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În aplicarea art. 7, conducerea societăţii intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiţii deosebite de muncă încadrate în grupele I şi II menţionându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă depuse la dosar, anexe la contractul colectiv de muncă.
2. Ordinul nr. 50/1990 nominalizează persoanele care se încadrează în grupa I de muncă, ceea ce nu este cazul reclamantului care a fost maistru, carnetul de muncă făcând dovada potrivit Decretului nr. 92/1976 încadrării sale în grupa a II-a de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 884 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din art. 16 C.M., reiese caracterul consensual al contractului individual de muncă şi faptul că forma scrisă a acestuia este o condiţie ad probationem. Coroborând această dispoziţie legală cu dispoziţiile art. 1191 Codul Civil, rezultă că în cazul în care părţile nu au întocmit un înscris constatator al contractului individual de muncă, dovada acestuia se face prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii, dar numai dacă există un început de dovadă scrisă.
2. Nu s-a făcut nicio dovadă că reclamantul ar fi desfăşurat o activitate pentru pârâtă, în perioada solicitată. Împuternicirea nr. 6309/1994 invocată de reclamant a fost înlăturată ca nefăcând dovada că acesta ar fi fost încadrat în muncă şi că ar fi beneficiat de drepturi salariale de la pârâtă; iar alte dovezi nu s-au făcut în cauză.
3. Solicitarea recurentului de administrare a probei cu martori în recurs este inadmisibilă potrivit art. 305 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 880 din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din moment ce societatea recurentă nu a dovedit, în condiţiile legii, plata efectivă a drepturilor salariale ale reclamantului instanţa de fond, faţă de contestarea semnăturilor de către reclamant şi de verificările efectuate, a apreciat în mod corect că se impune obligarea angajatorului la plata salariilor aferente.
2. Din cuprinsul înscrisului depus rezultă că recurenta a achitat reclamantului o parte din garanţia cuvenită reclamantului. Cât priveşte dispoziţia de încasare, pentru restul garanţiei, la care face referire recurenta în motivele de recurs se constată că aceasta nu a depus la dosar un asemenea înscris deşi sarcina probei revine, în conflictele de muncă, angajatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 738 din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia depăşirii atribuţiilor judecătoreşti, se apreciază că prin pronunţarea unei soluţii de speţă, instanţa nu realizează prin interpretarea dată normei juridice o substituire în ceea ce priveşte atribuţiile legiuitorului. Prin interpretarea dată unui act cu conţinut normativ nu se emit alte acte şi ca urmare nu se poate susţine încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.
2. Neexecutarea benevolă de către cel obligat la îndeplinirea unei obligaţii poate fi succedată doar de urmarea procedurii executării silite în baza titlului executoriu existent şi nu de promovarea unei noi acţiuni cu aceleaşi efecte (art. 3711 şi urm. C. proc. civ.). De asemenea, dacă se consideră că pentru perioada în discuţie drepturile salariale nu au fost corect calculate în baza hotărârilor judecătoreşti amintite, reclamanta are la îndemână instituţia contestaţiei la executare reglementată de art. 399 şi urm. C. proc. civ. şi nu o nouă acţiune în justiţie, aşa cum am mai precizat.
3. Critica vizând verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „în baza de calcul prevăzută la alin. (1) şi (2) nu poate depăşi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut” , este rămasă fără obiect aşa încât nu va mai fi analizată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 471 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul hotărârii însă se observă vă instanţa a omis să se pronunţe asupra, capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale şi materiale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 75 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul Muncii „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumstanţe reclamantul îşi are domiciliu sau reşedinţa ori, după caz, sediul”. Prin acest text de lege, legiuitorul a stabilit, o competenţă teritorială derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului, ori după caz, sediul acestuia. Această competenţă teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părţi, nici de către instanţă.
2. Prin instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are sediul se înţelege instanţa în raza căreia se află sediul social, iar nu vreunul dintre sediile secundare.
3. Având în vedere faptul că sediul reclamantei este în municipiul Breşov, în mod corect prima instanţă, a invocat din oficiu şi a reţinut competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1005 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta încă din anul 2005, astfel că recursul este întemeiat, Curtea recunoascând şi perioada cuprinsă între 28.10.2005 – şi până la data de 7.2.2007 – ca perioadă lucrată în societate – alături de cea reţinută de prima instanţă, în calculul vechimii în muncă. Ca urmare a lipsei mijloacelor de probă care să facă dovada cuantumului drepturilor salariale aferente acestei perioade, aceste drepturi nu vor fi acordate.
2. Instanţa de fond nu a realizat o evaluare de ansamblu a sistemului probator administrat în cauză, fapt ce a condus la admiterea în parte a acţiunii reclamantului. Astfel cum se poate desprinde din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reclamantul E.N. a fost încadrat pe post de paznic încă din luna aprilie 2005, iniţial la firma L.H., iar ulterior la societatea pârâtă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 960/M din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În speţă, cererea de intervenţie în interes propriu a fost admisă în principiu, astfel că, intervenienta a devenit parte în cauză, situaţie pentru care Curtea respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientei. Cât priveşte decizia invocată de recurentă, aceasta nu constituie izvor de drept şi de altfel, fiecare speţă are particularităţile ei specifice.
Instanţa de fond a interpretat corect voinţa părţilor, astfel că instanţa nu poate schimba temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă dintre părţi, din art. 55 lit. b) în art. 79 alin. (7) Codul muncii care de altfel, are alte consecinţe juridice pentru părţi.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 973/R/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod greşit a reţinut instanţa de fond că tichetele de masă reprezintă o măsură de protecţie socială şi în baza art. 41 din Constituţie trebuie acordată de drept, iar limitarea sau restrângerea acestui drept reprezintă o încălcare a principiului egalităţii de tratament consacrată de art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi o încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Nu poate fi învinovăţit angajatorul că nu a făcut demersuri în vederea alocării şi virării fondurilor necesare acordării tichetelor de masă atâta timp cât însuşi legiuitorul nu a prevăzut astfel de fonduri în bugetele anuale de stat.
2. Principiile egalităţii în faţa legii şi egalităţii de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratament juridic diferit.
3. Deşi condiţionând existenţa acestui drept de posibilităţile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situaţii juridice diferite care implică un tratament diferenţiat între salariaţi, nu se încalcă principiul egalităţii de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică.
4. Prevederile din tratatele internaţionale invocate de reclamanţi interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului naţional de a reglementa în mod diferenţiat situaţiile juridice diferite” (C.C. – decizia 102/11.03.2003).
5. În ceea ce priveşte interpretarea art. 1 din Legea nr. 142/1998, instanţa de fond nu a adoptat un raţionament logic, corect, în sensul că a reţinut greşit că din analiza textului de lege invocat reiese cu claritate faptul că se stabileşte în sarcina autorităţii publice o obligaţie şi nu o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcţie de dispoziţiile Legii privind bugetul de stat.
6. Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligaţi la acordarea lor. În consecinţă, nu poate fi învinovăţit angajatorul că nu a făcut demersuri în vederea alocării şi virării fondurilor necesare acordării tichetelor de masă atâta timp cât însuşi legiuitorul nu a prevăzut astfel de fonduri în bugetele anuale de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 927/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că adeverinţa eliberată de către intimată nu cuprinde anumite elemente, pe care recurentul le consideră reale, nu poate constitui o cale de înlăturare a existenţei autorităţii de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât aceleaşi argumente au stat şi la baza acţiunii anterioare, care a făcut obiectul dosarului civil.
2. Fiind întemeiată excepţia puterii lucrului judecat nu se mai pot analiza cererile de probatoriu făcute în cuprinsul recursului şi nici alte susţineri ale părţii care vizează fondul litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 945/M din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Intervenienta din cauza de faţă are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare. Cum în cauza de faţă, reclamantei i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte.
Din cererea formulată de reclamantă la 22.03.2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa juridică a acesteia cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 lit. b) Codul Muncii” (fila 27 dosar fond).
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 896/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intervenienta are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare. Cum în cauza de faţă, reclamantului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte.
2. Din cererea formulată de reclamant la 1 februarie 2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa lui juridică cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 lit. b) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 897/R/M din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Unitatea pârâtă, potrivit art. 15 alin. (2) din ordinul 50/1990 a avut obligaţia ca, în termen de 30 zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate să analizeze şi să precizeze situaţia încadrării personalului în grupele I şi II de muncă şi în acest sens, s-a apreciat că activitatea reclamantului desfăşurată în cadrul Atelierului Metal este specifică activităţii meşteşugăreşti – artizanat – organizaţiile cooperatiste nedesfăşurând activitate cu specific de producţie industrială şi prin urmare, se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 869/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Legat de faptul că la efectuarea raportului de expertiză, reclamantul nu a fost contactat de expert, trebuie menţionat că aceasta este o apărare de fond, pe care recurentul putea să o invoce odată cu soluţionarea în fond a cauzei, şi nu în cadrul unei căi extraordinare de atac. În ceea ce priveşte faptul că înscrisurile puse la dispoziţia expertului de către angajator nu se bucură de autenticitate şi nu sunt cele reale, trebuie menţionat că reclamantul avea posibilitatea să se înscrie în fals, conform procedurii reglementată de dispoziţiile art. 177 şi următoarele din C. proc. civ. lucru pe care nu l-a făcut. Până la dovedirea falsului, înscrisurile nu pot fi ignorate de instanţa de judecată, şi îşi produc efectele scontate.
2. În aprecierea acordării cheltuielilor de judecată, în aplicarea dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ. nu s-a avut în vedere doar că acţiunea reclamantului M. a fost respinsă, ci şi faptul că acţiunea reconvenţională promovată de angajator, a fost respinsă, iar aceasta, la rândul ei, necesita cheltuieli de judecată din partea reclamantului. Astfel niciuna din părţi nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar instanţa de judecată a procedat la aplicarea corectă a dispoziţiile art. 274 din C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 826/M din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum în cauza de faţă, reclamantului i-a încetat raportul de muncă în temeiul art. 55 lit. b) Codul Muncii, este evident că intervenienta are un interes şi drept subiectiv legal afirmat în recuperarea subvenţiei acordate de către ea angajatoarei pârâte. Aceasta înseamnă că sunt întrunite cerinţele art. 49 alin. (2) C. proc. civ., calitatea procesuală a intervenientei fiind pe deplin justificată şi consecutiv, calitatea de recurentă nemulţumită de soluţia fondului. Ca urmare, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active de recurentă invocată de către intimata pârâtă, ca nefondată. Intervenienta din cauza de faţă are obligaţia legală [art. 85 alin. (4) din Legea nr. 76/2002] de a recupera sumele acordate cu titlu de subvenţie angajatorilor în carul programului de stimulare a încadrării în muncă a şomerilor, în situaţia în care nu se respectă o anumită perioadă de angajare.
2. Din cererea formulată de reclamant la 1 februarie 2007 şi purtând asupra încetării raportului său de muncă, rezultă neechivoc voinţa lui juridică cu privire la această chestiune, respectiv „încetarea raportului de muncă prin acordul ambelor părţi în conformitate cu prevederile articolului 55 lit. b) din Codul Muncii”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 802/R/M din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prejudiciul ca element al răspunderii civile delictuale, ar trebui să constituie rezultatul negativ suferit de recurenta reclamantă ca urmare a faptei ilicite, săvârşite de către intimata pârâtă. Or, deplasările efectuate de reclamantă la sediul societăţii U. în vederea eliberării unei adeverinţe, precum şi convorbirile telefonice, nu întrunesc caracteristicile unui fapt ilicit generator al unei obligaţii materiale de reparare a aşa-zisei pagube cauzate recurentei. În condiţiile în care recurenta reclamantă nu a făcut dovada existenţei unor suferinţe de ordin psihic de alterare a posibilităţilor de viaţă socială, nici acordarea daunelor morale nu este justificată.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 764/M din 23 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive se retine ca pentru perioada pentru care sunt formulate pretenţiile, reclamantul a fost angajat la S.C. F. SA, iar faptul ca ulterior acesta a fost supus reorganizării nu prezintă relevanta, cat timp legea dispune numai pentru viitor, conform principiului neretroactivităţii.
2. Critica referitoare la respingerea excepţiei de inadmisibilitate nu poate fi primită deoarece accesul la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenţie cât şi prin art. 21 din Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia Universală a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
3. Reclamantul desfăşoară lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie ale unor societăţi ai căror angajaţi beneficiază de grupa I-a de muncă ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 50/1990 potrivit cărora beneficiază de aceleaşi drepturi personalul care „îşi desfăşoară activitatea” în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I-a şi a II-a de muncă.
4. În ceea ce priveşte posibilitatea extinderii condiţiilor de muncă şi încadrării acestora în grupa I-a de muncă, deşi nu se încadrează în unul dintre punctele prevăzute de Ordinul 50/1990, Curtea reţine că listele cuprinse în acest ordin nu cuprind o enumerare limitativă a activităţilor care se încadrează în grupele I-a şi a II-a de muncă. Posibilitatea extinderii acestor activităţi rezultă din dispoziţiile art. 3 alin. (2) din ordin, precum şi din nota de fundamentare la H.G. nr. 1223/1990 esenţial fiind ca această extindere să aibă la bază analiza condiţiilor de muncă.
5. Referitor la motivul de recurs potrivit căruia expertiza efectuată în cauză încalcă art. 5 din Ordinul nr. 50/1990 întrucât nu au fost efectuate determinări de noxe de către organele Ministerului Sănătăţii, Curtea reţine că această condiţionare de buletinele de determinare a noxelor nu era obligatorie pentru perioada 18.03.1969-31.12.1989 (art. 14 din ordin) şi nu este posibilă nici pentru perioade trecute.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 695 (685)/R/M din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având calitatea de personal contractual, reclamantul nu are dreptul la plata primelor de vacanţă întrucât este salariat în baza O.U.G. nr. 24/2000. Aşadar, pentru personalul contractual din secotrul bugetar nu a existat şi nu există prevedere legală care să reglementeze dreptul la prima de vacanţă astfel că în mod nelegal, prima instanţă aa dmis acţiunea reclamantului.
2. În ceea ce priveşte plata tichetelor de masă, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în cadrul recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dipoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea 142/1998 s-a statuat că în ceea ce priveşte personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, tichetele de masă nu reprezintă un drept, ci o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele de muncă. Reclamntul nu a negociat acordarea acestor drepturi prin contractul individual de muncă şi nici nu există un act normativ care să continue temei legal pentru pretenţiile sale, astfel încât în mod nelegal instanţa de fond a admis aceste pretenţii.
3. Cererea adresată unei instanţe de drept comun de a constata existenţa unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătoreşti potrivnice nu se circumscrie dispoziţiilor speciale ale O.G. nr. 137/2000 întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, etc, ori hotărârile judecătoreşti potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de altfel, în principiu, orice hotărâri judecătoreşti, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluţia diferită a instanţelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situaţiei juridice respective. O interpretare contrară ar face ca actul de justiţie să cadă în derizoriu câtă vreme orice instanţă de drept comun ar putea să înlăture dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti prin constatarea unei pretinse discriminări săvârşite prin aceasta.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 485/M din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Obligarea salariatului de a restitui cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesionala nu se poate realiza decât în condiţiile stabilite de părţi prin convenţie, respectiv printr-un act adiţional la contractul individual de munca.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 506/R/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta a fost angajata E.E.G. SRL, până la data 1 aprilie 2006 când i s-a suspendat contractul de muncă, până la soluţionarea litigiului existent cu E.G. SRL. La data de 24 aprilie 2006 s-a încheiat contractul de muncă pe durată determinată cu această din urmă societate, contract prelungit prin actele adiţionale aflate la dosar. Cele două societăţi comerciale sunt asociate în participaţiune, motiv ce a permis încheierea contractului de muncă în forma arătată printr-o cesiune temporară şi parţială între cele două unităţi. Prin urmare, de esenţa detaşării este prorogarea atribuţiilor către cesionar, însă în mod corect, încetarea contractului de muncă a fost dispusă de către cedent. Recurenta este în eroare când afirmă că a răspuns la interogatoriu, în realitate, cel ce a răspuns la cererea de probe fiind U.E. şi E. SRL. Subsidiarul invocat va fi respins, având în vedere cele menţionate, dar şi faptul că este o cerere omisso medio.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 499/R/M din 30 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta I.M., prin reîncadrarea reclamantei din funcţionar public în personal auxiliar, beneficiază de drepturile ce decurg din dispoziţiile Legii nr. 567/2004, care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. În condiţiile menţionate, reclamanta nu poate beneficia concomitent de drepturi care decurg din acte normative care vizează în mod diferit modalitatea de salarizare, în funcţie de calitatea şi specificul funcţiei activităţii desfăşurate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticile formulate de acesta cu privire la lipsa calităţi procesuale pasive a acestei părţi, urmează să fie respinse. Din conţinutul dispozitivului rezultă că această parte a fost obligată să includă în buget sumele de bani solicitate astfel că nu este necesară existenţa unor raporturi juridice directe de muncă între părţi.
Nefondat este şi recursul Ministerului Public. Prin Ordinul nr. 2444/c semnat de Ministrul Justiţiei, se confirmă aprobarea statelor de funcţii ale parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 242/R/M din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu există nicio menţiune formulată oral sau în scris cu privire la judecare în lipsă astfel că în mod corect instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 69/M din 23 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura dispusă de instanţă contravine dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care interzice micşorarea plăţii experţilor. Prin urmare, instanţa de recurs va constata încheierea atacată nelegală, doar sub aspectul dispoziţiei de reducere a onorariului expertului şi în consecinţă va modifica în parte această încheiere în sensul celor din prezenta hotărâre.
2. Măsura dării în debit criticată de expert va fi păstrată şi adoptată şi de instanţa de recurs pentru diferenţa onorariu neachitat, întrucât acesta poate obţine suma în cauză prin executare silită.
3. În ceea ce priveşte plata dobânzii, pentru întârzierea în achitarea contravalorii expertizei, instanţa va respinge solicitarea expertului, nefiind dovedită culpa vreunei părţi în neexecutarea obligaţiei, instanţa de fond fiind cea care prin reducerea onorariului a schimbat cuantumul obligaţiei de executat pentru că, la termenul imediat următor celui la care a luat măsura atacată, să rămână în pronunţare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 16/M din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Concedierea reclamantului este cuprinsă în concedierea colectivă a unui număr de 845 salariaţi ai pârâtei. Această concediere s-a făcut ca urmare a reducerii activităţii economice specifice în cadrul unităţii pârâte, pentru motive serioase, fiind vorba deci, de o reducere reală şi efectivă având la bază o cauză obiectivă. Nemulţumirile recurentului din cererea de recurs, neputând fi încadrate juridic în niciuna dintre situaţiile la care se referă art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. Susţinerile recurentului privind termenul de preaviz pe care-l apreciază nelegal, nefiind reglementat în Codul muncii sunt neîntemeiate, întrucât faţă de contestator s-a dispus măsura concedierii colective, iar condiţiile impuse de această procedură au fost analizate temeinic de către prima instanţă.
2. Susţinerile privind nesemnarea înscrisurilor la care recurentul face referire nu sunt întemeiate, întrucât dispoziţia de concediere, precum şi cererile formulate de către acesta poartă semnătura angajatului.
3. Motivul de recurs privind soluţionarea cererii de recuzare a completului de judecată din primă instanţă este neîntemeiat, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., judecătorii care s-au pronunţat într-o cale extraordinară de atac – revizuirea – care a făcut obiectul dosarului , nu sunt incompatibili a judeca în fond cauza dedusă judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2869 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Adresa reprezintă un răspuns dat petentului , urmare a unei cereri făcută şi prin care i se comunică faptul că drepturile de pensie au fost stabilite în mod legal şi se arată modul de calcul şi procentele de calcul avute în vedere la stabilirea pensiei. Din motivarea cererii de revizuire nu rezultă în niciun fel ce valoare probantă are acest înscris şi în niciun caz nu se poate reţine că dacă ar fi fost cunoscut de către instanţa de recurs, soluţia pronunţată ar fi fost de respingere a recursului. Chiar mai mult, concluzia acestei adrese este că drepturile de pensie au fost stabilite potrivit dispoziţiilor legale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 2687 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivele arătate de contestator în contestaţia formulată constituie apărări pe fondul cauzei, care au fost aduse la cunoştinţa instanţei de recurs, şi care nu mai pot fi analizate pe calea acestei căi extraordinare de atac, ce vizează motive strict şi limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 314 şi 318 C. proc. civ.
2. Împrejurarea că nu s-au analizat motivele de recurs, formulate în cererea de recurs, de asemenea, nu poate fi reţinută pentru a justifica admiterea contestaţiei în anulare, observându-se că în cauză recurs a declarat doar intimata S.C N.T.H (...) , şi prin urmare, doar aceasta avea interesul să invoce astfel de apărări, iar din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa, cu prilejul acelei judecăţi, a antamat fondul cauzei, nefiind întemeiate nici susţinerile contestatorului referitoare la acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1315 din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză, hotărârea a cărei anulare s-a solicitat pe calea contestaţiei în anulare, fiind o sentinţă pronunţată de o instanţă de fond, în mod corect tribunalul a reţinut excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
Cât priveşte critica referitoare la judecarea contestaţiei în anulare de acelaşi complet care a soluţionat fondul cauzei, instanţa o constată neîntemeiată. Având în vedere excepţia reţinută în cauza de faţă, şi câtă vreme completul investit cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac nu a fost pus în situaţia de a-şi evalua propria hotărâre sub anumite aspecte cu privire la care şi-a exprimat deja opinia, nu devin incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 24-27 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1119 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect s-a reţinut că în cauză, conform dispoziţiilor art. 289 din Codul Muncii, sentinţa civilă nr. 1556/PI/28.06.2007 a Tribunalului Timiş prin care a fost soluţionat un conflict de muncă, este definitivă şi executorie de drept. În aceste condiţii, pentru a urma procedura punerii în executare, nu se impune investirea cu formula executorie, prevăzută de art. 269 din C. proc. civ., sens în care este şi decizia nr. XXXVIII din 7 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia „hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie investite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare”. Cum şi hotărârile pronunţate în materie de conflicte de muncă sunt executorii de drept, dispoziţiile deciziei mai sus menţionate devin incidente şi în cauza pendinte, dedusă judecăţii.
2. Cererea recurentului, în sensul sesizării instanţei supreme cu promovarea unui recurs în interesul legii, privitor la anumite texte de lege, apare neîntemeiată, avându-se în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (1) C. proc. civ., numai procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie B, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 6 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 411 din Legea nr. 50/1996 a prevăzut că magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizat pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu indemnizaţia brută, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior, prin art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, dispoziţiile referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006.
2. Având în vedere încheierea pronunţată în dosarul prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţiile Unite, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare, susţinerea recurentului că în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut seama de dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apare ca nefondată, deoarece decizia nr. XXIII a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se referă la personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, astfel încât nu este aplicabilă reclamanţilor. Faţă de prevederile art. 269 alin. (1) Codul Muncii, capătul de cerere referitor la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate cu titlu de primă de concediu pe anii 2005-2006 este fondat, întrucât reclamanţii sunt prejudiciaţi prin devalorizarea monedei naţionale între data când primele de concediu, cuvenite conform legii, ar fi trebuit acordate şi data plăţii efective.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 145 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Art. 322 C. proc. civ. prevede că se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul”. Prin decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamanta U.N. împotriva sentinţei civile pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în contradictoriu cu intimata, ca nefondat, astfel încât instanţa de recurs nu a evocat fondul cu prilejul soluţionării recursului.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 8 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este evident deci că numirea într-un post de inspector şcolar nu presupune trecerea persoanei respective pe alt post decât cel pe care figura la numirea în funcţia de inspector, ci păstrarea postului avut la momentul numirii, astfel că soluţia instanţei este una legală şi temeinică. Faptul că instanţa de fond nu a făcut referiri la actele normative specificate de reclamant nu conduce la concluzia că sentinţa este una nelegală atâta timp cât instanţa a arătat motivele de drept pe care se sprijină.
2. Pe de altă parte această numire nu poate conduce la modificarea contractului de muncă al reclamantului în sensul ca acesta să fi încadrat ca professor deoarece numirea sa pe postul de inspector sa făcut nu în baza contractului individual de muncă ci în baza contractului de management educaţional, contract care prevede drepturile şi obligaţiile reclamantului. Acest contract prevede la art 11 alin. (2) că la încetarea contractului de management educaţional, managerul educaţional, adică inspectorul şcolar de specialitate, trece pe postul rezervat la numirea în funcţia de inspector.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10674 din 9 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Se constată că reclamantul a fost reintegrat în aceeaşi funcţie, iar decizia de reintegrare poartă semnătura unei persoane autorizate a pârâtei, fiind aplicată şi ştampila acesteia, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de lege. Recursul reclamant, nu a făcut dovada că decizia a fost emisă şi semnată de o persoană care nu mai avea raporturi de muncă cu pârâta, astfel că acţiunea privind constatarea nulităţii nr. 4/2006, nu este întemeiată. Se constată că reclamantul a fost reintegrat în aceeaşi funcţie, şi i s-au plătit drepturile salariale corespunzătoare, astfel că nu prezintă nicio vătămare în emiterea deciziei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10445 din 4 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul deciziei ce reglementează situaţia încadrării în grupa de muncă a personalului, nu reiese că funcţia şi locul de muncă al reclamantului se regăseşte în categoriile strict delimitate, astfel că pentru această perioadă nu poate fi privită ca îndreptăţită cererea acestuia. După data apariţiei H.G. nr. 291/2001, au fost modificate criteriile pentru încadrarea într-o grupă cu condiţii deosebite de muncă, fiind emise avizele din 26.02.2003, în anexele acestora nefiind înscris postul de M. mecanic sau frezor, pe care l-a deţinut sau îl deţine în prezent reclamantul, astfel că nici după perioada de 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea 19/2000 nu există reglementare favorabilă reclamantului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10345 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada februarie 2005-O. 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10308 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Avand în vedere ca termenul stipulat de art. 283 Codul Muncii este unul legal, imperativ şi absolut, contestatoarea este decazuta din dreptul de a se sesiza instanta, contestatia acesteia fiind apreciata ca tardiv formulata.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10300 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10191 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de modul de soluţionare al cauzei şi de motivele invocate în recurs de reclamant, se constată că instanţa a avut în vedere faptul că la toate solicitările formulate de reclamant intimata a răspuns prompt, calculându-i toate sporurile legale de care acesta poate beneficia, pentru activitatea desfăşurată în muncă şi astfel că sentinţa recurată este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10441 din 26 (3) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de recurs apreciază că cererea formulată de recurentă este lipsită de interes, întrucât înscrisurile din care rezultă activitatea prestată de aceasta, ulterior ultimei menţiuni în cartea de muncă, octombrie 2005 până la data încetării efective a activităţii, au fost avute în vedere de către CJP la stabilirea cuantumului pensiei ce i se cuvine, fiind irelevantă necompletarea carnetului de muncă în conformitate cu situaţia atestată de aceste înscrisuri. Aceasta întrucât potrivit dispoz. art. 160 alin. (5) din Legea 19/2000, dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că, în cazul în care carnetul de muncă nu ar cuprinde toate datele referitoare la vechimea în muncă, este permisă dovedirea acesteia cu alte înscrisuri.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10137 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10122 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta timp cât ne aflăm în faţa unui conflict între salariat şi unitatea la care este încadrat, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic, ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă, acesta se va încadra în categoria conflictelor de muncă reglementate de art. 3 din Legea nr. 168/1999. Neavând o lege specială, în materia ordonanţei preşedinţiale, promovată în temeiul unui conflict de muncă, se va aplica legea generală, care este dispoziţia Codului de procedură civilă, ce prevede competenţa exclusivă a tribunalului în soluţionarea conflictului de muncă. Atfel, potrivit art. 2 lit. c) C. proc. civ., tribunalul este cel care judecă în prima instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10036 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10064 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10022 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art 137 C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau asupra celor de fond ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Prin întâmpinarea formulată la instanţa de fond, pârâta SC F. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că reclamantul nu era angajatul său pe perioada pentru care solicită încadrarea în grupa I de muncă. Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat în niciun fel cu privire la această excepţie. Procedând în acest mod instanţa nu a analizat cauza sub toate aspectele, fapt ce impune, în baza art 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10011 din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9796 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9795 din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9939 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, deşi a admis în totalitate acţiunea, a obligat pârâta la eliberarea unei adeverinţe în care să se menţioneze vechimea în specialitate de 31 ani, 5 luni şi 6 zile precum şi venitul brut realizat de un grefier de la Judecătoria Tg. J în funcţie şi condiţii identice de vechime în cuantum salariului de încadrare al salariului de merit şi al sporului de vechime de 25%. S-a dispus de asemenea, eliberarea unei adeverinţe ca urmare a indexării salariilor de bază. Se constată că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei în raport de toate solicitările reclamantei în acţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9908 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea constată că reclamantului i-au fost încheiate patru contracte de muncă pe durată determinată fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 84 alin. (1) Codul Muncii dispoziţii prin care, în fapt, legiuitorul încearcă tocmai împiedicarea săvârşirii unor abuzuri de drept din partea angajatorului cu atât mai mult cu cât niciuna dintre excepţiile prevăzute în alin. (2) al art. 84 Codul Muncii. Încheierea contractului individual de muncă pe durată determinată în afara situaţiilor expres prevăzute de lege – după cum s-a arătat – şi în afara unor lucrări, proiecte sau programe care, prin specificul lor sunt temporare, atrage nulitatea absolută a clauzei care stabileşte această durată determinată a contractului încheiat la expirarea celui de-al treilea contract, efectul constând în înlocuirea acestei clauze şi, practic în constatarea ca fiind încheiat pe durată nedeterminată a contractului din data de 14 mai 2007 – adică al celui de-al patrulea contract de muncă pe durată determinată.
2. Referitor la data de la care se cuvine acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru activităţi desfăşurate în condiţii de stres sau condiţii deosebite cu risc de îmbolnăvire sau accidentare Curtea, constatând că soluţia de obligare a intimatei la acordarea acestui spor este corectă, aceasta având calitatea de angajator, cu toate atribuţiile respectiv obligaţiile ce derivă din această calitate precum şi din cea de ordonator secundar de credite, urmează a fi obligată la plata sporului începând cu data intrării în vigoare a legii nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, ce consacră acordarea acestui spor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9747 din 10 (3) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9401 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În măsura în care constata că partenerii sociali nu s-au implicat în efectuarea procedurilor reglementate de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, instanţa de fond avea obligaţia să verifice în concret dacă referitor la locul de muncă ocupat de reclamant în perioada 2003-2007 erau îndeplinite condiţiile prevăzute de H.G. nr. 261/2001 şi astfel se putea încadra în condiţii deosebite de muncă. O atare analiză presupune în mod obligatoriu efectuarea unei expertize a locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii, în condiţiile potrivit art. 3 alin. (1) lit .b) din H.G. nr. 261/2001 prevedea ca etapă de urmat expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii. Neanalizând niciunul dintre aspectele enunţate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
2. Referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9737 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9544 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit noii metodologii nu mai este la latitudinea unităţilor angajatoare nominalizarea persoanelor încadrate în această grupa a doua de muncă ci, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se face prin nominalizarea în vederea încadrării în aceste condiţii de către angajator împreună cu sindicatul, procedându-se apoi la expertizarea acestor locuri de muncă şi obţinerea avizului Inspecţiei Teritoriale a N. pentru încadrarea în condiţii deosebite de muncă. Locurile de muncă nominalizate potrivit noii metodologii – art. 10 din H.G. nr. 261/2001 – nu mai cuprind şi sectoarele care, anterior erau nominalizate prin Ordinul 50/1990 al M.M.P.S. şi în cadrul cărora şi-a desfăşurat activitatea reclamanta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9521 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat se costată că aceasta a fost în mod pe deplin întemeiat reţinută ca operantă în cauză de prima instanţă deoarece între litigile purtate anterior între părţile prezentului litigiu şi prezentul litigiu există identitate de obiect şi cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9485 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La dosarul de fond există referatul din care reiese că asupra Întreprinderii de Industrializare a D.G nu s-a deschis procedura falimentului, precum şi încheierea privind închiderea procedurii falimentului. Există astfel acte contradictorii cu privire la societatea pârâtă, ceea ce impune producerea de dovezi certe asupra existenţei acestei societăţi, sau dacă a fost preluată de alta.
Având în vedere obiectul cauzei şi în condiţiile în care CJP G susţine că nu deţine arhiva societăţii pârâte, instanţa era obligată să ceară reclamantei să depună acte doveditoare asupra societăţii succesoare a societăţii pârâte, fiind insuficiente datele ce rezidă din documentele aflate la dosarul cauzei. De asemenea, se observă că CJP D a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive prin întâmpinarea, instanţa de fond nepronunţându-se asupra acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9478 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Ordinul nr. 8 din 9.09.2008, în fata recursului, Corpul F. Contabili şi D. Autorizaţi din România a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului în condiţiile art. 79 alin. (7) Codul Muncii, urmare deciziei depuse de acesta. În aceste circumstanţe, suspendarea Ordinului nr. 92/2008 prin care s-a hotărât reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii nu se mai justifică sub raportul efectelor juridice.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9200 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
2. Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9335 din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este fără îndoială că prin desfacerea contractului de muncă, reclamantul-deşi acesta beneficiază de dispoziţiile speciale, ale Legii nr. 95/2006 şi ale Legii nr. 264/2004, în calitatea de membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, calitatea reclamantului condiţionând continuarea activităţii de avizul Colegiului Medicilor din România, aviz ce a fost obţinut de către acesta-a fost prejudiciat de măsura intempestivă luată de angajator la desfacerea unilaterală a contactului de muncă, prejudiciul vizează însăşi persoana reclamantului, interesele patrimoniale dar îndeosebi interesele de natură personală.
2. Caracterele activităţii desfăşurate de către reclamant, ce decurg din însăşi calitatea acestuia, de şef secţie şi medic primar în cadrul spitalului pârât, precum şi acelea ce decurg din calitatea de conducător ştiinţific de doctorat, reclamantul în calitate de profesor universitar doctor, conducând activitatea de elaborare şi finalizare a tezelor de doctorat pe care le conduce, prestigiul şi competenţa în îndeplinirea profesiei sunt elemente ce reclamă urgenţa luării măsurii de reintegrare, în prezenta cauză.
3. Măsura reintegrării dispusă prin ordonanţă are caracterul vremelnic determinat de soluţia adoptată pe fondul cauzei în ceea ce priveşte soluţia asupra deciziei de desfacerea contractului de muncă, fiind luată până la adoptarea acesteia din urmă şi, de asemenea, măsura de faţă nu urmăreşte a prejudeca fondul.
4. În raport de starea de fapt expusă de către instanţa de recurs că în cauză sunt întrunite condiţiile impuse de art. 581 C. proc. civ. în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială formulată de către reclamant, privind reintegrarea sa în postul deţinut anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9250 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În raport de motivele de fapt şi de drept invocate în această cerere şi în conformitate cu dispoz. art. 129 C. proc. civ., primei instanţe îi revenea obligaţia să solicite revizuientei să-şi precizeze cererea, să indice care este înscrisul nou sau hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, pe care le invocă în susţinerea primului motiv de revizuire, prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi, de asemenea, care sunt hotărârile contradictorii pe care le invocă în susţinerea celui de-al doilea motiv de revizuire, prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
2. Era necesar indicarea hotărârilor contradictorii, întrucât competenţa materială pentru soluţionarea cererii de revizuire este diferită, după cum este vorba de hotărâri potrivnice pronunţate de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite – competenţa aparţinând în această situaţie instanţei mai mare în grad acestora – iar în situaţia existenţei unor hotărâri potrivnice date de instanţe ce fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, competenţa aparţine instanţei mai mare în grad celei care a dat prima hotărâre.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9271 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la sporurile pentru conducere simplificată, pentru cap secţie şi pentru ore şcoală se constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că acestea nu au un caracter permanent, deoarece aceste sporuri se încadrează în categoria „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”, categorie reglementată prin capitolul V din anexa O.U.G. nr. 4/2005.
2. Referitor la sporul pentru munca prestată în timpul nopţii, se constată că motivele de recurs fac doar referiri generale la activitatea mecanicilor de locomotivă ce se desfăşoară de regulă în turnus, această regulă nu exclude însă excepţii cum este situaţia reclamantului care datorită specificului locului de muncă (S. de M. Tg. J) a prestat activitatea pe schimburi iar nu în turnus, fapt demonstrat prin probatoriile administrate în cauză şi reţinut în mod temeinic şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză în baza aceloraşi probatorii.
3. Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei în sensul că soluţia pronunţată în cauză se sprijină pe un raport de expertiză ce este lipsit de eficacitate ca urmare a casării sentinţei pronunţate în acest ciclu procesual, deoarece din decizia de casare se reţine că prin aceasta s-a admis recursul reclamantului, reţinându-se dimpotrivă că prima instanţă a înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9270 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv, în condiţiile actuale în care administraţia constituie un element al statului de drept, al cărui înţeles se identifică cu acela al unei bune administrări a justiţiei şi că dacă administraţia refuză sau omite să-şi execute obligaţiile, ori întârzie să facă garanţiile de care beneficiază justiţiabilul în timpul, fazei judiciare a procedurii (care include şi faza executării) , îşi pierde însuşi raţiunea de a fi.
2. Nu este întemeiată susţinerea că pe statele înregistrate la recurent de către SC Sistem SRL nu figurează petentul şi că nu se face dovada executării contractului, în condiţiile în care recurentul nu a depus asemenea documente, pentru a se putea reţine culpa exclusivă a societăţii amintite. Chiar dacă, potrivit art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă „datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în carnetul de muncă, aşa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unităţi pe baza scriptelor pe care le deţin”, iar dovada executării contractului individual de muncă se face prin prezentarea de către angajator a documentelor de plată a salariilor, se observă că prin sentinţa civilă, pronunţată de Tribunalul Gorj a fost obligat angajatorul la plata contravalorii concediilor medicale şi a drepturilor salariale şi să întocmească şi să înainteze la inspectoratul Teritorial de Muncă S documentaţia necesară efectuării menţiunilor în carnetul de muncă. În speţă, nu rezultă dacă angajatorul nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, iar dispozitivul hotărârii este foarte clar, astfel că nu se poate reţine că nu s-a făcut dovada executării contractului şi cu atât mai mult, hotărârea trebuie pusă în executare atât de recurent, cât şi de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9162 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Istanta nu a verificat aspectele necesare constatării încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel încât instanţa de fond pronunţat o soluţie fără a intra în cercetarea fondului, cu atât mai mult cu cât nu a explicat din punct de vedere legal nici concluzia la care a ajuns în sensul înlăturării apărării pârâtei.
2. Cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la sporurile cuvenite, instanţa de fond nu a pus în discuţie temeiul juridic al acestei cereri, izvorul dreptului pretins, cuantumul sporului, pronunţând o soluţie nemotivată, în sensul acordării „sporurilor aferente” pe perioada ultimilor 3 ani.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9178 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9582 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8581 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8993 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8992 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8991 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8945 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Codul Muncii reprezentat de Legea nr. 53/2003 intrat în vigoare la 1 martie 2003, reglementează în art. 1 totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Prin urmare nu pot viza legislaţia muncii decât litigiile care au ca obiect raporturi individuale şi colective de muncă precum şi jurisdicţia muncii.
2. În cauza de faţă reclamantul a formulat o cerere de acordarea a unor cheltuieli de judecată care au făcut obiectul unui alt dosar. Această cerere nu se circumscrie raporturilor de muncă individuale ori colective ori jurisdicţiei muncii pentru a fi soluţionată de completele specializate de dreptul muncii, fiind o cerere ce intră sub incidenţa dreptului civil.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8842 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de menţiunile carnetului de muncă, de memoriul întocmit de către conducerea societăţii intimate şi liderii sindicali, în ceea ce priveşte stabilirea grupelor de muncă la unele categorii de salariaţi din cadrul SNCFR C, ramura instalaţii, expertiza extrajudiciară efectuată în cauză, ce a avut ca obiectiv analiza condiţiilor de muncă, de natura celor ocupate de către reclamant, expertiză, adeverinţa emisă de angajator, se constată că activitatea desfăşurată de către reclamant se încadrează în sectorul de activitate specific grupei I de muncă, astfel cum este el prevăzut de dispoz. anexei 1 pct. 123 şi 124 şi art. 3, 6, 7 din Ordinul 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8686 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8423 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nominalizarea locurilor de muncă propuse să fie încadrate în condiţii deosebite, de către angajator împreună cu sindicatele; efectuarea determinărilor de noxe profesionale susceptibile să depăşească limitele admisibile prevăzute în normele generale de protecţie a muncii; solicitarea de către angajator de la instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând rezultatele controlului medical cu răspunsul specific al organismului la noxele profesionale; evaluarea locurilor de muncă în baza rezultatelor obţinute prin aplicarea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) sau lit. a) şi c) ; expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii efectuată de angajator pe baza metodologiei pusă la dispoziţie de către inspectoratul Teritorial de protecţie a muncii, precum şi avizul inspectoratului Teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
2. Acest aviz se acordă pe baza unui set de documente puse la dispoziţie de către angajator, respectiv: buletinul de determinare al noxelor profesionale; procesul verbal cuprinzând constatările inspectorilor ITM; lista cu bolile profesionale şi analiza de corelaţie sau sinteza supravegherii medicale specifice riscului de afectare a stării de sănătate; fişa de evaluare şi fişele de expertizare tehnică din punct de vedere al protecţiei muncii însoţite de programul de măsuri, la care se adaugă propunerea de încadrare a locului de muncă în condiţii deosebite conform modelului prezentat în anexa nr. 2.
3. În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8407 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Legea nr. 76/2000 prevede că beneficiază de indemnizaţia respectivă persoana care s-a angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi că aceasta este obligată să restituie integral sumele primite în situaţia în care raporturile de muncă încetează din motive imputabile pe o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.Situaţia reglementată de lege este aceea în care beneficiarului indemnizaţiei respective îi încetează efectiv raporturile de muncă în sensul că acesta nu are raporturi de muncă cu niciun angajator.
2. În speţă se constată, pe de o parte că reclamantului nu i-au încetat efectiv raporturile de muncă în perioada de 12 luni prevăzută de lege, deoarece chiar în data în care i-a încetat contractul de muncă cu SC T. SRL acesta a încheiat un nou contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu SC T. Pază şi Securitate SRL, şi deci raporturile de muncă ale acestuia nu au încetat practic nicio zi. Pe de altă parte, aşa cum arată şi instanţa de fond, cele două societăţi sunt una şi aceeaşi schimbându-şi doar denumirea. În aceste condiţii decizia pârâtei prin care se urmărea recuperarea indemnizaţiei primite de către reclamant este una nelegală, motiv pentru care sentinţa atacată este la rândul său legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8528 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile recurentei în sensul că instanţa nu a luat în considerare declaraţiile martorelor este neîntemeiată, întrucât acestea au fost avute în vedere de instanţa de fond, numai că meseria de decalotor şi şlefuitor a fost încadrată în grupa I de muncă până în 1990, ulterior fiind încadrată în grupa a II-a de muncă, aspect care a rezultat din carnetul de muncă al martorei. Nici această persoană nu a avut înscrisă ulterior anului 1990 grupa I de muncă, ci doar grupa a II-a de muncă pentru meseria pe care o avea. Au fost avute în vedere notele de schimbare a locului şi felului muncii, astfel încât nu este întemeiată nici critica privind greşita completare a carnetului de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7597 din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul reclamant privind respingerea în mod nejustificat de către instanţa de fond a cererii sale de administrare de probatorii, deoarece instanţa s-a conformat prevederilor art. 137 (1) C. proc. civ., analizând excepţia autorităţii lucrului judecat, ridicată în baza art. 166 C. proc. civ. de pârâtă, şi constatând că există cauză tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj a soluţionat prezenta cauză conform acestei excepţii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7581 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La dosar se află actul din care rezultă că petentul şi-a desfăşurat activitatea la intimată în baza unui contract de colaborare, fiind reţinute şi virate obligaţiile salariale către bugetul de stat. In aceste condiţii, instanţa a apreciat corect că acţiunea a rămas fără obiect, iar criticile invocate nu se pot încadra în cazurile expres şi limitativ prev.de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu se constată existenţa unor motive de ordine publică, care potrivit art. 306 C. proc. civ. pot fi puse în dezbaterea părţilor din oficiu.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7579 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Litigiul promovat de către reclamanta, în condiţiile în care aceasta considera ca unitatea intimata se face vinovata de producerea accidentului de munca, este un litigiu de munca, întemeiat pe dispoziţiile celor doua acte normative şi nu un litigiu civil.
2. Angajatorului îi revine obligaţia asigurării securităţii şi sanatatii salariaţilor în toate aspectele legate de munca, obligaţie ce constituie componenta a instituţiei sanatatii şi securităţii în munca. Aceasta instituţie cuprinde un ansamblu de activitati instituţionalizate, pe care sunt grefate drepturi şi obligaţii ale participanţilor la desfăşurarea acestor activitati, având drept scop organizarea procesului de munca astfel incat sa fie asigurata viata, integritatea fizica şi psihica, sănătatea lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de munca.
3. Legiuitorul a edictat o serie de norme de reglementare a activităţilor respective, ce se completează cu dispoziţiile cuprinse în contractele colective de munca, în normele şi normativele de protecţie a muncii. Orice accident de munca se analizează prin prisma modului în care s-au respectat normele respective şi a modului în care participanţii au respectat obligaţiile ce le revin în baza acelor norme, stabilindu-se cauzele şi persoanele vinovate în producerea accidentului de munca.
4. In ceea ce priveşte răspunderea patrimoniala pentru prejudicii suferite ca urmare a accidentului aceasta isi găseşte reglementarea în cele doua acte normative mai sus menţionate, acte ce constituie dreptul comun în materie şi care reglementează răspunderea angajatorului aşa cum este prevăzuta în dispoziţiile art. 269 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7684 din 1 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât priveşte sporurile ce au fost stabilite a fi avute în vedere, instanţa de fond fără o analiză critică a raportului de expertiză, analiză care să se regăsească în considerente prin indicarea temeiul juridic de acordare a acestora, dispune obligativitatea pârâtei la acordarea pensiei în raport de toate sporurile, fără a stabili acest aspect în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care în anexă enumeră sporurile care potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează în determinarea punctajului anual.
2. Prima instanţă nu a cercetat fondul sub toate aspectele, având ca obiect al analizei o altă decizie decât cea contestată, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., vor fi admise ambele recursuri, va fi casată sentinţa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3. De asemenea, instanţa avea de analizat regimul juridic al sporurilor invocate, caracterul acestora de sporuri permanente sau sporadice, având în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 49/1992 în măsura în care acestea erau incidente în aprecierea sporurilor invocate a fi acordate înainte de a interveni O.U.G. nr. 4/2005.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4010 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din observarea cererii înaintate conducerii, se observă că nu poartă viza conducerii şi a şefului ierarhic în condiţiile în care locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea presupune flux continuu, fiind necesară modificarea graficului de lucru, în cazul lipsei sale de la locul de muncă. Astfel, acesta are obligaţia de a respecta aceste dispoziţii aşa cum se regăsesc în art. 86 pct. 7 din CCM, clauze stabilite de comun acord între sindicate şi patronat. Cererea este întocmită la data de 11.06.2007 şi înregistrată la 12.06.2007, nedând astfel posibilitatea modificării prin absenţa reclamantului de la programul de lucru.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3291 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită critica invocată de recurentă cu privire la faptul că intimatul nu a putut ridica carnetul de muncă, unde a fost angajat anterior şi astfel nu au putut fi efectuate operaţiunile legale şi necesare întrucât acest aspect nu duce la imposibilitatea întocmirii contractului individual de muncă între salariat şi actualul angajator.
2. Faptul că nu fusese încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă al intimatului, câtă vreme din probatoriul administrat la fond a reieşit că intimatul a prestat efectiv activitate la unitatea recurentă, nu face ca munca prestată în această perioadă să nu constituie vechime în muncă şi nici nu absolvă unitatea angajatoare să vireze contribuţiile datorate bugetului de stat pentru această perioadă de timp şi să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al intimatului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2980 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi starea de fapt reţinută de către prima instanţă este în acord cu probatoriile administrate – odată cu promovarea concursului, reclamantul a fost numit pe postul de registrator III, la această dată nu se renegociază salariul reclamantului, deşi se modifică funcţia şi fişa postului, fiind menţinut vechiul salariu, apreciindu-se că reclamantul îşi însuşeşte punctul de vede al angajatorului odată cu semnarea actului adiţional la contractul de muncă, soluţia adoptată asupra cererii de acordare a diferenţei de drepturi salariale este netemeinică fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor ce vizează salarizarea, precum şi executarea contractului individual de muncă, art. 37 şi urm. Codul Muncii, precum şi art. 154 şi urm. Codul Muncii. Aflându-ne în faţa unui prejudiciu, precum şi în prezenţa unor drepturi băneşti, instanţa urmează a-l obliga şi pe angajator şi la plata sumei rezultate din reactualizarea drepturilor salariale potrivit art. 269 Codul Muncii, raportat la art. 998 şi urm. C. civ.
2. În ceea ce priveşte recursul formulat de către pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară O pentru considerentele arătate mai sus, se constată că acesta este nefondat. Inclusiv soluţia adoptată de către prima instanţă asupra obligării angajatorului la renegocierea salariului, având în vedere că prin acţiunea introductivă şi prin cererile formulate ulterior reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor în acest sens, a fost dată în respectarea principiului disponibilităţii, ceea ce face ca motivul invocat de către pârât sub acest aspect să fie nefondat.
3. Potrivit normelor ce guvernează materia salarizării se constată că drepturile salariale reprezintă drepturi ale salariaţilor, reglementate prin norme imperative a căror respectare este obligatorie pentru angajator şi angajat.
Fiind un element esenţial al contractului de muncă, salariul trebuie prevăzut în mod expres, acordat în condiţiile legii, astfel cum este stabilit de contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă, fără a se putea dispune unilateral de către angajator asupra restrângerii sau neacordării unui drept, în mod legal.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2540 din 24 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând criticile contestatorului-recurent, instanţa urmează să le înlăture, deoarece textul art. 31 din Legea nr. 3/1977 este imperativ, întrucât acesta nu a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, neavând stagiul de cotizare realizat şi nici vârsta, deoarece nu a avut 15 ani de vechime în gr. I de muncă.
Referitor la recursul intimatei, acesta nu este întemeiat, deoarece nu poate fi obligat contestatorul să se prezinte în continuare la revizuirea medicală periodică, în condiţiile în care trecut la pensia pentru limită de vârstă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1442 (1441) din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Relevantă în cauză se apreciază declaraţia recurentului-contestator luată de instanţă, în care a arătat că renunţă la cererea privind reconstituirea vechimii în muncă pentru perioadele formulate în contradictoriu cu Ocolul Silvic P, Ocolul Silvic Orăştie şi Ocolul Silvic H., şi în consecinţă instanţa a admis în parte acţiunea constatând că acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Ocolului Silvic H conform adeverinţei emisă de ocolul Silvic H, luându-se act de renunţarea contestatorului la cererea privind reconstituirea vechimea în muncă pentru restul perioadei solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1368 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Examinându-se sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurent şi observându-se ansamblul probatoriului cauzei cu referire la declaraţia martorului O.O. audiată la instanţa de fond care a relatat că nu poate preciza dacă contestatorul-recurent a lucrat permanent sau ocazional în schimbul de noapte şi expertiza efectuată în cauză, care a reţinut că în perioada, acesta a desfăşurat doar ocazional activitate în schimbul de noapte beneficiind de spor de noapte, conchizând că perioadele lucrate de recurentul-contestator în schimbul de noapte cât şi sumele acordate corespund cu cele stipulate de aceasta în adeverinţa emisă acestuia acestuia se va aprecia sentinţa recurată legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1364 din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prima instanţă într-o singură frază echivocă şi expeditivă reţine că din lectura adeverinţelor menţionate rezultă că pentru orele suplimentare s-au calculat sume variabile, unitatea nereţinând pentru acestea contribuţiile de asigurări sociale şi pensie suplimentară, fapt ce conduce la respingerea acţiunii întrucât nevirarea acestor contribuţii conduce la neluarea în calcul a acestor sume la determinarea punctajului mediu anual. În cauză recurentul-reclamant a chemat în judecată angajatorul tocmai pentru a fi obligat să-i emită o adeverinţă care să ateste în mod neechivoc întreaga sa activitate salarială pe perioada în care a fost angajat, aprecierile privitoare la cuantumul pensiei reclamantului fiind premature şi neavenite, dat fiind faptul că procesul nu se judecă în contradictoriu cu Casa Judeţeană de pensii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1336 din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea că activitatea desfăşurată de contestatoare fără a avea fişa postului s-ar datora culpei acesteia în condiţile în care recurenta era cea care avea obligaţia să întocmească la timp fişa postului contestatoarei, situaţie în care nu poate invoca propria culpă.
2. Cu privire la unele deficienţe constatate în activitatea contestatoarei prin Raportul de evaluare al Serviciului Judeţean de Ambulanţă M se reţine că prin acesta se fac mai multe recomandări pentru contestatoare şi se sugerează o mai bună colaborare cu organul ierarhic superior.
3. Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale reţinând că recurenta a evaluat activitatea contestatoarei pentru anul 2006, iar raportul cu privire la care se face referire în recurs a fost înregistrat sub nr. 1653/20.03.2007, astfel că nu poate prezenta relevanţă juridică în cauză. Ca atare, modalitatea de evaluare nu a fost justă, iar criteriile astfel invocate de recurentă nu se pot încadra în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care să atragă casarea sau modificarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1089 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin criticile aduse de recurent, acesta în realitate solicită efectuarea unei expertize, cu toate că potrivit art. 305 C. proc. civ. „În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”. Cu atât mai mult în baza principiului disponibilităţii, instanţa a luat act în condiţiile art. 247 C. proc. civ. de renunţarea la judecată conform declaraţiei petentului recurent din 25.10.2007, astfel că nu este posibilă redeschiderea dosarului aşa cum solicită acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 797 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivul de recurs privind excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva deciziei de pensionare nr. 98268/12.10.1995 este fondat deoarece intimatul nu a respectat termenul de 30 de zile pentru contestaţie, termen prevăzut de art. 52 alin. (4) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, astfel încât instanţa de fond în mod greşit a admis contestaţia împotriva decizii de pensionare şi a dispus anularea acesteia.
Celelalte motive de recurs sunt nefondate deoarece, intimatul are dreptul să solicite, în cazul în care a constatat o eroare, revizuirea pensiei şi achitarea drepturilor de care a fost lipsit, dar care se vor acorda de la data formulării cererii de revizuire.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 664 din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt neîntemeiate criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că intimata a făcut dovada achitării pentru recurent, a contribuţiilor la asigurările sociale de stat, deoarece confirmarea achitării acestor sume a fost făcută de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală M, care a încasat la modul global sumele datorate Casei de Pensii M, iar Casa de Pensii M a precizat la rândul său că viramentele pentru contribuţiile de asigurări sociale se fac global şi nu individual, nefiind în măsură să precizeze dacă recurentul a fost exclus dosar fond, iar Curtea de Conturi M a comunicat intimatei pârâte că în urma controlului efectuat la aceasta a constatat executarea unor debite către bugetul de stat de SC I., în contul unor creanţe compensate, sumele fiind achitate tot global, dar sunt depuse ştatele de plată pentru perioada respectivă, în care sunt evidenţiate sumele plătite, cât şi reţinute pentru recurentul reclamant.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 581 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, se apreciază că pentru aplicarea unui tratament egal recurentului-contestator în raport de colegul său de muncă E.N. şi de activitatea specifică desfăşurată de acesta în cadrul unităţii-intimate şi considerând dispoz. P. nr. 50/1999, urmează să se admită cererea reclamntului-recurent privind încadrarea în grupa I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 257 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond, în baza rolului activ era datoare să ordone pârâtei să pună la dispoziţia expertului şi copii la dosar, toate fişele de pontaj, foile de parcurs şi statele de plată, încălcând astfel dispoz. art. 129 C. proc. civ., aşa încât a soluţionat cauza fără să cerceteze fondul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 232 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu formulează în fapt şi în drept nicio critică reală hotărârii judecătoreşti recurate, ci doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că nu i s-au acordat despăgubiri din anul 1999 şi nemulţumirea faţă de avocatul său care i-a precizat acţiunea solicitând despăgubiri doar pentru ultimii trei ani. Recurentul-reclamant la fond a beneficiat de apărare calificată, sens în care avocatul ales a precizat în numele său acţiunea la data de 5.06.2007 şi ar fi avut posibilitatea să cunoască actele dosarului întrucât, ulterior formulării precizării, a fost prezent personal în instanţă, aşa cum rezultă din Încheierea de şedinţă, când s-au discutat şi stabilit obiectivele expertizei, respectiv calcularea drepturilor băneşti pe ultimii trei ani, anterior introducerii acţiunii. Apărarea intimatei în sensul că recurentul-reclamant la fond, nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la raportul de expertiză sau suplimentul realizat la acesta, este de asemenea reală şi pertinentă, acest aspect rezultând din actele dosarului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 66 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cererea reclamantului a fost depusă la dosar în data de 28.05.2008, dată la care s-a şi soluţionat cauza, însă în practicaua sentinţei se face menţiune că reclamantul depune la dosar o cerere prin care înţelege să renunţe la judecată faţă de Spitalul de Pneumoftiziologie B şi faţă de doctor N.U., înţelegând ca în cauză să se judece numai cu pârâta SC B. J. SA Piteşti. Faţă de menţiunea făcută în practicaua sentinţei în care nu se arată că pârâtul ar fi renunţat la o parte din acţiune şi avându-se în vedere că menţiunea respectivă este făcută ulterior cu un alt pix şi printre rânduri, în mod corect instanţa de fond a stabilit plata cheltuielilor de judecată.
2. Referitor la recursul SC B.J. SA Piteşti se constată că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantului adeverinţa solicitată. S-au avut în vedere art. 39 Codul Muncii, care prevede drepturile salariatului, printre care la litera h) şi dreptul la informare şi consultare, rezultând astfel că are dreptul de a fi informat privind diferitele stadii ale raportului de muncă pe care îl are cu angajatorul. Pe de altă parte, potrivit art. 40 alin. (2) lit. h) , angajatorului îi revine printre altele şi obligaţia să elibereze la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. În situaţia în care reclamantul a refuzat să o ridice aşa cum afirmă pârâta aceasta putea să o înainteze direct la Spitalul de Pneumoftiziologie B, care prin adresa nr. 4211 din 30.08.2007, a solicitat pârâtei o adeverinţă de salariat din care să reiasă pentru reclamant numărul de zile concediu medical pentru perioada 15.11.2003-15.11.2005 pentru TB şi numărul de zile concediu medical pentru boală obişnuită în intervalul 15.11.2004-15.11.2005. Cum spitalul a solicitat această adeverinţă pârâtei în luna august 2007 iar acţiunea reclamantului se afla deja pe rol de la data de 14.mai 2007, nu se poate pretinde culpa procesuală a acestuia, sentinţa instanţei de fond privind obligarea pârâtei la eliberarea acestei adeverinţe, fiind astfel legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 709/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea formulată, recurentul-reclamant a solicitat ca intimata-pârâtă să aducă la îndeplinire sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi obligată pârâta S.C. „TARA” S.A. să elibereze reclamantului o adeverinţă cu sporurile cu caracter permanent pentru perioada 1968-1973. Recurentul nu a invocat până în prezent că adeverinţa nu cuprinde date reale, iar faţă de obiectul acţiunii instanţa nu avea obligaţia de a face asemenea verificări.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 426/R-CM din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că instanţa nu se poate substitui organului abilitat de legiuitor să dispună asupra încadrării unei activităţi în condiţii deosebite, însă, în virtutea dreptului de jurisdicţie generală, are competenţa de a hotărî dacă încadrarea astfel făcută este în acord cu dispoziţiile legale şi situaţia faptică. Or, în cazul recurentului, intimata nu a oferit o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru schimbarea încadrării acesteia în grupa a II-a de muncă, după ce, anterior, fusese încadrat în grupa I de muncă. Recurentul a prestat aceeaşi activitate, de subinginer, în acelaşi loc de muncă şi intimata nu a dovedit că recurentul ar fi fost nominalizat, în condiţiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1991, de către conducerea unităţii împreună cu sindicatul liber din unitate, ca fiind încadrat în grupa a II-a de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 636 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din conţinutul adeverinţei rezultă că fostul angajator a certificat prin reprezentanţii legali că intimata H.P. a beneficiat de sporul de vechime de 3%, spor ce nu a fost inclus în salariu iar din carnetul de muncă (rezultă că data de început a activităţii a fost 1.04.1974, intimata fiind „angajată prin concurs cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată”. În acest context sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit căreia activitatea ar fi început la data de 1.10.1974 şi că adeverinţa sus-menţionată ar conţine date eronate.
2. Nici împrejurarea că programul informatic de calcul al pensiilor respectă litera Legii nr. 19/2000 luând în considerare în mod egal pentru toţi angajaţii nivelurile sporului de vechime prevăzute de art. 164 (3) din Legea nr. 19/2000 nu poate fi reţinută, atât în considerarea celor anterior expuse cât şi a faptului că pentru veniturile realizate (inclusiv sporul de vechime începând cu data de 1.04.1974) s-au virat integral contribuţiile de asigurări sociale la buget în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 624 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata nu a oferit o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru schimbarea încadrării acesteia în grupa a II-a de muncă, după ce, anterior, fusese încadrată în grupa I de muncă. Recurenta a prestat aceeaşi activitate, de inginer chimist, în acelaşi loc de muncă şi intimata nu a dovedit că recurenta a fost nominalizată, în condiţiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1991, de către conducerea unităţii împreună cu sindicatul liber din unitate, ca încadrându-se în grupa a II-a de muncă. Intimata nu a depus înscrisuri în acest sens, iar în carnetul de muncă se menţionează doar C.A. a S.C. B. S.A.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 482 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În prezenta cauză, reţinerea de către prima instanţă în considerentele hotărârii recurate, în mod eronat, a răspunderii solidare a recurenţilor, în condiţiile în care, în dispozitiv, fiecare recurent este obligat individual la plată, nu reprezintă o motivare contradictorie a hotărârii, în accepţiunea arătată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte încadrarea recurentului E.E.-E. pe postul de gestionar, se reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, invocat de recurent, poate fi gestionar persoana care a absolvit şcoala generală. O eventuală nerespectare a condiţiei de studii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 22/1969, nu înlătură răspunderea salariatului gestionar pentru paguba materială produsă angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa.
3. Cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, se constată că reţinerea, de către prima instanţă, a unui alt temei juridic decât cel invocat de intimata reclamantă prin cererea introductivă, nu reprezintă o încălcare a acestui principiu.
4. De asemenea, prima instanţă nu a dat ceea ce nu s-a cerut atunci când a obligat pe fiecare recurent la plată, deşi intimata solicitase obligarea lor în solidar. Prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 271 Codul Muncii, care reglementează cuantumul răspunderii fiecăruia, în cazul în care paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi. Restrângerea pretenţiilor intimatei, prin concluziile orale şi scrise, la sumele stabilite prin expertiza contabilă judiciară, nu reprezintă o modificare a cererii, ci o micşorare a câtimii obiectului cererii, în sensul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 479 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că, prin nota de control, la sesizarea recurentei, inspectorul de specialitate a constatat respectarea prevederilor legale relativ la acordarea calificativelor pentru anul şcolar. Aceasta în condiţiile în care, prin adresa invocată de recurentă, Inspectoratul Şcolar Judeţean I i-a adus la cunoştinţă că se confirmă sesizarea sa şi că directorul şcolii a fost atenţionat să reia procedura de acordare a calificativelor cadrelor didactice pentru anul şcolar şi acordare a salariilor de merit. Or, tocmai pentru a respecta instrucţiunile Inspectoratului Şcolar Judeţean I, Consiliul de Administraţie al Şcolii cu clasele I-VIII a procedat la recalcularea, pentru toate cadrele didactice, a calificativelor, iar prin nota de control s-a constatat că această recalculare a respectat prevederile legale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 196 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect prima instanţă a reţinut în cauză că recurenta nu a reuşit, cu probele administrate, să dovedească faptul că, în perioada august 1999-28 decembrie 2006 ar fi avut raporturi de muncă cu societatea intimată. Astfel, în lipsa unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă între părţi, recurenta nu a reuşit să dovedească, potrivit dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Codul Muncii, cu probele administrate în cauză, prevederile contractuale şi prestaţiile efectuate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 121 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aprecierile martorului sunt vagi, referindu-se la „cursul anului 2003”, vara anului 2004 etc. Coroborând această declaraţie cu înscrisurile de la dosar depuse de pârâtă, instanţa apreciază că menţiunea făcută ulterior sub forma unei corecturi în cuprinsul declaraţiei, nu corespunde cu susţinerile reclamantului, recunoaşterile societăţii pârâte şi înscrisurile aflate la dosar (contract de muncă, cerere de încetare a raporturilor de muncă). În opinia curţii se impune stabilirea unei stării de fapt clare bazată pe probe fie ele şi testimoniale. În acest sens, Curtea apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat iar soluţia de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare se impune a fi reţinută.
2. În opinia curţii se impune stabilirea unei stării de fapt clare bazată pe probe fie ele şi testimoniale. În acest sens, Curtea apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat iar soluţia de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare se impune a fi reţinută.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1261/R din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În funcţie de sediul pârâtei UM şi de obiectul cauzei sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi nu actele normative invocate de instanţă, nefiind în prezenţa unui litigiu de asigurări sociale. Ca atare, excepţia necompetenţei teritoriale a fost netemeinic admisă, competenţa aparţinând Tribunalului Harghita.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1173/R din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În declaraţia de recurs s-a invocat faptul că angajatorul nu a respectat obligaţia legală de informare a angajaţilor cu privire la durata cursului, fiind obligaţi să semneze actele adiţionale înainte de a intra în sală. Ca urmare, susţinerea recurentului că nu a fost informat de durata şi de condiţiile cursului efectuat, se consideră că necesită a fi dovedită veridicitatea sau falsitatea prin efectuarea cercetării judecătoreşti care se cuvine a fi efectuată de către instanţa de fond . Recurentul a susţinut, de asemenea, că nu considera că un curs de 3 ore efectuat are o valorare de 1000 Euro, şi că nu există un prejudiciu cauzat în sarcina angajatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1112/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut în mod corect lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, deoarece acesta, în calitate de asociat sau acţionar la societăţile comerciale chemate în judecată, nu a putut încheia raporturi de muncă cu reclamantul în nume propriu, ci, eventual ca reprezentant al respectivelor societăţi.
2. În ceea ce priveşte cererea de introducere în cauză a pârâtei Editura O., tribunalul a reţinut în mod justificat inadmisibilitatea acesteia, respingând-o ca atare prin încheierea din 13 iunie 2007, deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr. 9955/06.06.2007, emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, o astfel de societate nu a fost identificată în evidenţe.
3. Sunt nefondate susţinerile privitoare la dovedirea pretenţiilor materiale şi morale formulate în cauză, deoarece astfel cum a reţinut şi prima instanţă, salariul reprezintă – conform prevederilor art. 154 din Codul Muncii – contraprestaţia muncii depuse de salariat. Or, reclamantul nu a făcut dovada existenţei raporturilor sale de muncă cu societăţile chemate în judecată. Prin urmare nu poate pretinde nici plata salariului şi a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1203/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu a verificat modalitatea concretă de calcul a prejudiciului pretins de reclamant prin prisma aspectelor la care s-a făcut referire în cauză, fiind nevoie totodată şi de suplimentarea probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate, pentru stabilirea cuantumului acestuia. De asemenea, nu au fost analizate celelalte aspecte invocate de pârât în cererea de recurs în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice. Or, toate aceste aspecte echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 56/R din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de rejudecare nu numai că nu s-a conformat deciziei de casare, dar nici nu s-a preocupat de a da eficienţă principiului rolului activ consacrat de 129 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 121/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
O nouă cerere de repunere a cauzei pe rol apare ca fiind inadmisibilă, aspect constatat în mod just de către prima instanţă, care a apreciat că nu poate fi supusă discuţiei oportunitatea repunerii pe rol a cauzei până la data la care instanţa ierarhic superioară nu va supune controlului încheierea pronunţată la data de 6.09.2008.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1866 din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. şi nu poate fi primită cererea recurentelor revizuiente, de rejudecare practic pe fond a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1509/2006 al Tribunalului Buzău, câtă vreme motivul de revizuire invocat de acestea nu este incident în speţă. De asemenea, sunt lipsite de relevanţă trimiterile revizuientelor la alte dosare care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Buzău, ce nu au legătură cu pricina de faţă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1744 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Modul de eliberare a adeverinţelor este stabilit de O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţi publice centrale şi locale care la art. 1 precizează că: „Autorităţile publice centrale şi locale eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documente deţinute de acestea” iar art. 5 prevede obligativitatea menţionării documentului din care rezultă datele înscrise în acestea.
2. Situaţia din speţa de faţă excede însă acestor dispoziţii, întrucât reconstituirea drepturilor băneşti nu poate fi efectuată în lipsa documentelor care au stat la baza calculării acestora, prima instanţă în mod greşit obligând pârâţii la eliberarea unor adeverinţe referitoare la cuantumul salariilor încasate de reclamant în perioada de referinţă, de vreme ce demersurile efectuate de către pârâţi au arătat că nu mai există actele necesare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1768 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pentru exercitarea dreptului de a formula o cerere de îndreptare a erorii materiale întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., legea nu prevede vreun termen de decădere astfel încât aceste cererii pot fi formulate oricând, chiar şi după rămânerea definitivă a hotarârii, ele neputând fi respinse ca tardive în raport de termenul de decădere a căii de atac împotriva hotarârii pronunţate la fond.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1445 din 18 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu au aplicare în cauza de faţă prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, evocate de recurentă, potrivit cu care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învăţământ, deoarece astfel cum a reţinut şi prima instanţă, la data formulării cererii de acordare a indemnizaţiei de şomaj, reclamanta nu urma nicio formă de învăţământ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1221 din 20 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 155 indice 1 C. proc. civ. când se constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Cererile de repunere pe rol a cauzei nu pot fi admise până când reclamanţii, în culpă procesuală, nu se conformează dispoziţiilor instanţei, astfel că, în mod corect tribunalul a respins aceste cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1063 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform art. 304 indice 1 C. proc. civ., Curtea constată că nu sunt întrunite în cauză disp. art. 322 alin. (5) C. proc. civ., întrucât revizuienta nu şi-a sprijinit cererea de revizuire pe niciun act nou ci a invocat critici de fond care nu pot fi avute în vedere în calea de atac extraordinară a revizuirii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1056 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect instanţa de fond, în încheiere a reţinut că stabilirea datei actului adiţional, prin stabilirea momentului încheierii contractului în funcţie de data semnării de către ambele părţi, reprezintă o activitate specifică judecăţii şi nu poate fi discutată în cadrul unei cereri de îndreptare eroare materială, conform disp. art. 281 C. proc. civ.
2. Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în mod clar că îndreptarea erorii materiale priveşte erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri. Or, modificarea solicitată de recurent nu reprezintă o eroare materială ci o problemă de fond ce trebuie supusă dezbaterii în contradictoriu.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 524 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a fost angajata societăţii pârâte până când i-a fost încetat contractul individual de muncă în baza art. 65 pct. 1 Codul Muncii, determinat de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice. Curtea constată că au fost respectare condiţiile legale prevăzute de art. 69 Codul muncii de către angajator, în sensul în care aceasta a emis decizia extraordinară a asociatului unic al SC „E.E.” SRL, prin care decide concedierea colectivă a 57 de salariaţi de la secţia confecţii din cadrul punct de lucru situat în (...) , urmare a reorganizării societăţii. În acelaşi proiect de concediere colectivă se prevedea că salariaţii disponibilizaţi vor beneficia de o plată compensatorie egală cu J din salariul de încadrare corespunzător ultimei luni de executare a contractului.
2. Totodată, pârâta trimite o înştiinţare reclamantei prin care o roagă să-i comunice dacă acceptă reangajarea în cadrul societăţii la punctul de lucru din oraşul E. În ceea ce priveşte susţinerile recurentei că s-a îmbolnăvit în urma condiţiilor de lucru deficitare, precum şi faptul că pe postul său au fost angajaţi alţi salariaţi, Curtea constată că aceste susţineri nu sunt dovedite, în cauză neexistând niciun raport de expertiză medical care să confirme boala reclamantei, iar postul său a fost desfiinţat prin Proiectul de concediere colectivă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 378 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la disp.art. 10 (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel, precum şi la disp. art. 3 pct. 1 C. proc. civ., ce reglementează aceeaşi competenţă materială, Curtea urmează a aprecia că soluţia primei instanţe în sensul declinării competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ – este justă. Cum prima instanţă şi-a stabilit necompetenţa materială de a se pronunţa în speţă, măsura acesteia de a se pronunţa totuşi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive apare ca nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 318 din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Analizând temeinicia solicitării reclamantei sub acest aspect, prima instanţă a stabilit, în considerentele hotărârii, obligaţia pârâtei de a efectua înscrierile privind plata la cumul în carnetul de muncă pentru activitatea desfăşurată. Dintr-o eroare însă, în dispozitivul hotărârii, s-a omis a se preciza faptul că menţiunile urmează a fi completate în carnetul de muncă. Situaţia învederată de către recurentă, în cererea de îndreptare eroare materială precum şi în motivele de recurs, este întemeiată sub acest aspect, încadrându-se în condiţiile prev. de art. 281 C. proc. civ., astfel încât prima instanţă în mod greşit a respins cererea de îndreptare eroare materială.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 135 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 18 alin. (2) din Hotărârea nr. 1275/18 octombrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată „actualizarea pensiilor de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii şi procurorii în activitate”. Or, potrivit susţinerilor pârâtei intimate, la aceste drepturi beneficiază doar magistraţii din activitate şi nu şi cei pensionaţi şi, ca atare, pensia nu poate fi reactualizată în sensul solicitat de reclamant.
Cât timp ordonatorul de credite, respectiv Ministerul Justiţiei şi Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a calificat natura juridică a acestor drepturi, instanţa de judecată nu are abilitarea de a dispune pârâţilor obligaţia de a elibera această adeverinţă. În condiţiile în care într-o viitoare reglementare legislativă aceste drepturi vor fi incluse în salariul, deci vor fi recunoscute ca drepturi salariale, astfel de cereri devin admisibile.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 265 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile recurentei privind efectuarea suplimentului de expertiză pentru o lămurire exhaustivă a pretenţiilor sale salariale nu sunt justificate, cât timp aceasta, prin refuzul de a achita diferenţa de onorariu expert nu a dat curs soluţionării acestor aspecte, printr-o finalizare a expertizei contabile.
Cu privire la consemnarea în carnetul de muncă a modificărilor salariului, aceasta este o problemă ce intră în sfera administrativului şi este o consecinţă a soluţiilor pronunţate de instanţe.
2. Cât priveşte daunele morale şi compensatorii, în mod corect prima instanţă a respins pretenţiile reclamantei, întrucât nu a făcut dovada că în această perioadă a fost afectată moral, că asupra sa s-au exercitat presiuni psihice de natură a-i produce disconfort psihic, anxietate, izolare faţă de semeni, lipsuri materiale.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 22 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Verificând actele şi înscrisurile de la dosar, Curtea constată că la termen şi-a manifestat în scris voinţa de a renunţa la judecarea contestaţiei, întrucât nu are bani pentru a plăti expertul. Cum recurentul în instanţa de fond şi-a manifestat în scris voinţa de a renunţa la judecată, instanţa de recurs nu are investirea de a cerceta motivele de fond, context în care recurs urmează a fi respins ca nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 128 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta, care îşi desfăşoară activitatea ca medic expert asigurări sociale, face parte din personalul de specialitate medico-sanitar angajat al Casei Judeţene de Pensii, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi ei nu îi sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 245/2003 care se referă doar la medicii ori unităţile sanitare subordonate acestui din urmă minister.
2. Nu este vorba de o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, în sensul art. 41 alin. (3) Codul Muncii, pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a angajatorului (pârâtei) , potrivit art. 269 din acelaşi cod.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la motivul invocat de recurentă privind necercetarea fondului, Curtea constată că pârâta a depus întâmpinare, a beneficiat de asistenţă juridică, încât nu se justifică cererea de casare a hotărârii primei instanţe.
2. Potrivit art. 130 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional, până la următoarea negociere, valoarea minimă a salariului de bază brut pentru un program complet de lucru de 170 de ore.
3. Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 şi art. 238 din Codul muncii]. Astfel, Curtea, ca şi prima instanţă, reţine că, în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim pe ramură, contractul de muncă încheiat la nivelul pârâtei angajator nu respectă dispoziţiile legale privind contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 136 din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor care au reglementat în legislaţia muncii transferul în interesul serviciului respectiv, dispoziţiile art. 11 lit. a) din Legea nr. 1/1970 şi art. 69 Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972, transferul reprezenta o instituţie care nu determină desfacerea unui contract de muncă ci la cesiunea lui definitivă prin transmiterea cu titlu particular a drepturilor şi obligaţiilor din conţinutul său, prin care un nou angajator se T. primului angajator, salariatul ca subiect activ al obligaţiei de muncă rămânând acelaşi, celelalte elemente ale raportului de muncă, cu excepţia locului de muncă putând rămâne neschimbate sau putând fi modificate prin acordul părţilor.
2. Cât priveşte inexistenţa unui contract de muncă în formă scrisă situaţie de care se prevalează recurenta, această susţinere urmează a fi înlăturată din moment ce în cauză s-a făcut dovada existenţei raporturilor de muncă, prin operarea transferului în interesul serviciului, operând astfel o cesiune a contractului de muncă. Forma scrisă a contractului de muncă, deşi are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinţei părţilor pentru precizarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor şi drept consecinţă pentru dovedirea ulterioară a conţinutului real al raportului juridic, nu reprezintă o condiţie de validitate a contractului ci una ad probationes.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 102 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Definiţia şi sfera sintagmei „conflict de drepturi” sunt cuprinse în art. 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 şi art. 248 din Codul Muncii. Este de subliniat că nu intră în această categorie conflictele dintre unităţile şi persoanele care prestează diferite activităţi acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
2. Sub aspectul competenţei ratione materiae, prima instanţă n-a făcut nicio verificare. Mai exact, n-a decelat acţiunea pentru a-şi stabili sau nu competenţa, preluând tale quale o motivare a secţiei comerciale, contencios administrativ şi fiscal, pentru a ajunge, în terminis, la o concluzie fundamental şi esenţial eronată în ceea ce priveşte excepţia reţinută.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 396 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probele administrate în cauză rezultă că unitatea i-a eliberat reclamantului documentaţia solicitată, primind spor de conducere, ore suplimentare şi lucru în sărbători legale, în raport de evidenţele din arhiva unităţii, iar în ceea ce priveşte cererea privind încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă, aceasta a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 433/1.03.2007, operând autoritatea de lucru judecat.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 397 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel în ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe invocată de reclamantul recurent Curtea constată că aceasta este dată în cauză motivat de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 427/2001 privind statutul funcţionarilor silvici în care se precizează că întregului personal silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 aşa cum a fost modificată şi completată şi raportat la dispoziţiile art. 91 (1) din Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2006 în care se stipulează: „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 217 din 26 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura modificării contractului de muncă, din contract de muncă cu timp normal, în contract cu timp parţial de muncă, constituie o măsură unilaterală, abuzivă, prin care s-a modificat unul dintre elementele constitutive ale contractului de muncă – „durata”. Sub un alt aspect, încheierea celui de-al doilea contract individual de muncă, fără acordul contestatorului, echivalează cu lipsa consimţământului uneia dintre părţi la încheierea actului, ceea ce contravine disp. art. 16 alin. (1) Codul Muncii. Cum în cazul încălcării acestor dispoziţii imperative de ordine publică, sancţiunea incidentă este cea a nulităţii absolute, în mod corect prima instanţă a anulat atât prima măsură., cât şi cea de-a doua.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 297 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Criticile de nelegalitate privind modificarea clasei de salarizare puteau fi formulate numai într-o astfel de contestaţie. Atâta timp cât aceste decizii de retrogradare nu au fost anulate pe cale judecătorească, instanţa nu poate dispune rectificarea cărţii de muncă. Deşi recurentul reclamant a invocat că aceste înscrisuri prin care s-a dispus diminuarea salariului sunt false, acesta nu a făcut dovada că aceste înscrisuri ar fi fost declarate ca fiind false printr-o hotărâre penală şi nici nu a solicitat înscrierea în fals potrivit art. 181 şi urm. C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 754/CM din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Codul Muncii, concretizând principiul constituţional potrivit căruia dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă este garantat, prevede că stabilirea salariilor se face prin negocieri individuale sau/şi colective între angajator şi salariaţi sau reprezentanţii lor [art. 157 alin. (1) ].
2. La nivel de unitate salariul este rezultatul negocierii şi subsecvent că prevederile din contractele colective de muncă referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.
3. Prin dispoziţiile art. 238 alin. (2) şi (3) Codul muncii legiuitorul a urmărit protecţia salariaţilor, astfel încât la încheierea contractelor individuale de muncă şi a contractelor colective de muncă să nu se poată stabili drepturi inferioare celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior care au un caracter minimal şi nicidecum nu s-a urmărit o diminuare a drepturilor salariale deja câştigate prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate prin aplicare contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sau grupuri de unităţi. O altă interpretare ar conduce în ultimă instanţă la o încălcare a prevederilor art. 41 din Codul muncii care menţionează elementele contractului individual de muncă şi posibilitatea modificării lor numai prin acordul părţilor. În lipsa negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, trebuiau menţinute aceleaşi drepturi salariale obţinute anterior în temeiul teoriei drepturilor câştigate, teorie consacrată în doctrina şi practica judiciară. Întrucât drepturile câştigate trebuiau menţinute în mod corect drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost cuantificate de expertul contabil
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 852/CM din 4 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a făcut confuzie între aparatul de lucru al guvernului şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, ce se organizează şi funcţionează atât în subordinea guvernului, cât şi a ministerelor. Inspectoratul Navigaţiei Civile a fost înfiinţat prin O.G. nr. 95/1998 ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Transportului.
2. Faptul că Ministerul Transportului se subordonează Guvernului nu înseamnă că reclamantul a desfăşurat activitate de specialitate juridică în aparatul Guvernului. Legiuitorul a înţeles să asimileze ca vechime în magistratură perioadele în care procurorul a îndeplinit funcţii de specialitate juridică în instituţiile enumerate expres prin dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303/2004.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 82/CM din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta a solicitat la judecata în fond efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea existenţei prejudiciului şi întinderea acestuia, pe care prima instanţă a respins-o ca nefiind utilă cauzei, însă prima instanţă în virtutea rolului activ trebuia să pună în discuţie efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se stabilească cauzele înregistrării consumului excesiv de motorină având în vedere susţinerile contradictorii ale părţilor.
2. Numai după stabilirea cauzelor înregistrării consumului de motorină prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, instanţa va putea analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale ale pârâţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 276/CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt incidente disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece hotărârea cuprinde considerentele care au stat la baza dispozitivului şi sunt în concordanţă cu acesta. Dacă motivarea sentinţei este mai sumară aceasta nu poate echivala cu nemotivarea, aşa cum pretinde recurenta, atâta vreme cât instanţa face referire la toate probele administrate şi sunt arătate considerentele pentru care instanţa a optat la luarea unei anumite hotărâri.
2. In conformitate cu disp.art. 270 alin. (1) Codul muncii „salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina în legătură cu munca lor”. De asemenea, art. 25 din Legea nr. 22/1969 prevede ca „H. răspunde integral faţă de agentul economic pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa”. În raport de aceste dispoziţii legale şi de materialul probator administrat, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului în condiţiile în care nu este dovedit nici prejudiciul şi nici fapta ilicită a pârâtului săvârşită în legătură cu munca sa.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 275/CM din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
2. Regulile care guvernează prescripţia în materia drepturilor salariale sunt dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – octombrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c Codul Muncii.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. (2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federaţia sindicală şi E. au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă. Pe de altă parte, nu a fost adus în faţa instanţei niciun litigiu având drept scop interpretarea şi, pe cale de consecinţă, modificarea art. 168 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă în discuţie, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în faţa Tribunalului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 450/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
2. Regulile care guvernează prescripţia în materia drepturilor salariale sunt dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – octombrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii.
3. Conform dispoziţiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. (2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federaţia sindicală şi E. au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă. O asemenea obligaţie rezultă din dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 130/1996. Pe de altă parte, nu a fost adus în faţa instanţei niciun litigiu având drept scop interpretarea şi, pe cale de consecinţă, modificarea art. 168 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă în discuţie, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în faţa Tribunalului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 447/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă. A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie pentru garantarea şi obţinerea unor drepturi conferite prin contract.
2. În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – septembrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c Codul Muncii.
3. Art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune: (1) Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi C salariaţii E. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu F.S.L.I. E. în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţii de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor. (2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federaţia sindicală şi E. au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 444/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În referire la excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinţei atacate, a clarificat-o, reţinând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor şi modalităţii de acordare, nu se poate nega dreptul salariaţilor asumat de părţi prin contractele colective de muncă.
2. O altă critică vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paşti şi de C începând cu decembrie 2004, astfel că, faţă de momentul depunerii acţiunii – octombrie 2007 – acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul Muncii.
3. Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federaţia sindicală şi E. au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. (1) şi (2) nu are nicio semnificaţie juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiaşi proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă. O asemenea obligaţie rezultă din dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 130/1996. Pe de altă parte, nu a fost adus în faţa instanţei niciun litigiu având drept scop interpretarea şi, pe cale de consecinţă, modificarea art. 168 alin. (1) şi (2) din contractul colectiv de muncă în discuţie, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în faţa Tribunalului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 441/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chiar daca H.G. nr. 281/1993 nu „obliga” la plata unor astfel de premii, din moment ce parata a stabilit o astfel de premiere pentru toate articolele de genul celor realizate de reclamant, aceasta nu le poate acorda diferenţiat, în funcţie de alte condiţii pe care nu le-a avut în vedere la momentul adoptării acestei hotărâri ci tuturor acelora care fac dovada ca articolele au fost publicate în S. cotate J. Faţă de aceste aspecte, Tribunalul în mod corect a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti premiul şi pentru cel de-al treilea articol publicat de reclamant,
Cât priveşte valoarea acestor premii, instanţa trebuie să se raporteze la aceeaşi hotărâre nr. 20/2006 adoptata de pârâtă, deoarece este singura care stabileşte atât acordarea premiului cat şi valoarea acesteia la nivel de instituţie. Atâta vreme cat H.G. nr. 281/1993 în art. 15 lasă la latitudinea instituţiei stabilirea criteriilor şi condiţiilor de premiere, iar parata a stabilit nu numai aceste condiţii dar şi cuantumul premiului, instanţa va lua în considerare aceste dispoziţii, mai ales că reclamantul nu a făcut dovada că s-a anulat hotărârea 20/2006 a Consiliului Facultăţii şi că s-a stabilit o altă valoare a acestor premii sau alte criterii, cum ar fi acela al contribuţiei pe care o are autorul articolului la prestigiul facultăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 736/CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din succesiunea reglementărilor şi a actelor interne menţionate rezultă că modificarea stabilită prin Regulamentul Intern al intimatei cu privire la programul de lucru aplicabil salariaţilor unităţii în diferite perioade de timp a fost dispusă cu respectarea dreptului angajatorului de a determina orele de începere şi finalizare a programului în care se desfăşoară timpul de lucru, drept recunoscut acestuia de art. 13 alin. (1) din C.C.M. la nivel naţional, dar şi de prevederile art. 2 lit. d) din Anexa 1 a C.C.M. la nivelul unităţii.
2. Nefondată este şi susţinerea referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din C.C.M. la nivel de unitate pentru că din conţinutul textului nu rezultă că prin acesta s-au avut în vedere situaţii speciale de natura celor la care se face referire în recurs. Norma menţionată prevede expres posibilitatea stabilirii, prin decizie internă a angajatorului, a altor variante de program decât cele stabilite la literele a) , b) şi c) ale aceluiaşi articol, iar în lipsa oricărei menţiuni din care să rezulte că aceste „alte” variante de program vizează alte situaţii decât cele stabilite în aliniatele precedente, susţinerea recurentului este în mod evident nejustificată; totodată, ea nu poate fi întemeiată pe nerespectarea caracterului obligatoriu al contractului colectiv de muncă pentru că tocmai prevederile acestei convenţii, coroborate cu cele ale C.C.M. la nivel naţional, permit angajatorului să stabilească în mod unilateral intervalele de timp în care se desfăşoară timpul de muncă al salariaţilor.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 655/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform principiului disponibilităţii specific procesului civil reclamantul este cel care determină obiectul judecăţii, cadrul procesual şi mijloacele de apărare. În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul nu poate soluţiona litigiul decât în limitele cererii formulate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 346/CM din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La termenul de judecata din 5.03.2008 instanţa a ţinut cont de precizările pe care le-a depus reclamantul şi nici nu le-a înmânat celeilalte părţi. La data de 4.03.2008. reclamantul a depus ultimele precizări pe care, instanţa de fond le-a luat în consideraţie la pronunţarea hotărârii, aspect ce rezultă şi din considerentele sentinţei atacate.
2. În ceea ce priveşte decăderea din proba cu martori se constată că prima instanţă a dispus citarea martorului la adresa menţionată de către reclamant în precizările depuse la dosar (fila 46 dosar fond) însa, dovada de îndeplinire a procedurii de citare poartă menţiunea că la adresa indicata destinatarul este necunoscut. Întrucât, reclamantul nu a precizat o alta adresă la care sa fie citat martorul propus, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că proba solicitată nu poate fi administrată şi a dispus decăderea reclamantului din probă.
3. Potrivit art. 1201 C. civ., pentru a putea retine puterea lucrului judecat intr-un proces, din hotărârea pronunţată anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de obiect, de persoane şi de cauza. Cum, reclamantul a mai dedus judecăţii aceeaşi cerere, cu acelaşi temei juridic şi faţă de aceleaşi părţi, cerere soluţionată printr-o altă hotărâre rămasă definitivă, în mod corect, tribunalul a apreciat întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea.
4. Reclamantul este cel care trebuie să-şi dovedească sub aspect probator susţinerile în sensul că, a fost prejudiciat prin achitarea contravalorii acelor materiale cu mijloacele sale băneşti iar societatea a beneficiat de materiale fără sa le suporte costurile. Cum, reclamantul nu a probat această susţinere nici la judecata cauzei în fond şi nici în recurs, aceasta critică nu va fi reţinută.
6. Reclamantul nu mai are calitatea de angajat al societăţii pârâte şi prin urmare, cererile privind nulitatea contractului de muncă, înmânarea unei copii de pe contract care să poarte semnăturile originale şi obligaţia de a încheia un nou contract de muncă nu sunt fondate.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 616/CM din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea constată că este neîntemeiată critica recurentei reclamante cu privire la omisiunea instanţei de obligare a pârâtei la plata salariilor indexate, majorate şi reactualizate, până la data reintegrării în funcţie având în vedere ca o astfel de cerere nu a fost formulată la fond. Respectând principiul disponibilităţii părţilor, dar şi prevederile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., instanţa a soluţionat cererea în limitele investirii sale, nepronunţând nicio soluţie de respingere aşa cum menţionează recurenta.
2. Cu privire la perioada lucrată, s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite, astfel ca în mod corect prima instanţă a constatat ca acest capăt de cerere a rămas fără obiect. Cu privire la orele suplimentare prestate de reclamanta în perioada 4.05.2007-2.06.2007, Curtea constată de asemenea că hotărârea instanţei de fond este legală, întrucât nu s-a probat efectuarea acestor ore suplimentare în condiţiile legii.
3. Criticile recurentei pârâte sunt de asemenea nefondate având în vedere că reintegrarea în muncă nu este condiţionată de existenţa unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă. Aşadar, încetarea contractului de munca nu s-a produs în urma unei decizii, prin urmare nu se putea cere anularea deciziei, dar această împrejurare nu este de natură a face inadmisibilă cererea de reintegrare, deoarece salariatul, este împiedicat în fapt să-şi presteze munca.
4. Cât priveşte obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, se retine ca fiind legală şi această dispoziţie a primei instanţe deoarece, art. 275 C. proc. civ. face referire la posibilitatea de se reduce cheltuielile de judecată atunci când „pârâtul a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului”, ceea ce pârâta din cauza de faţa nu a făcut.
5. În ce priveşte compensarea prevăzută de art. 276 C. proc. civ., aceasta nu poate fi făcută decât în condiţiile în care ambele părţi au formulat pretenţii una faţă de cealaltă, iar acestea au fost încuviinţate numai în parte, ori în speţa dedusă judecăţii, pârâta nu a formulat pretenţii faţă de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 596/CM din 7 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cererea de revizuire fiind îndreptată împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Tulcea, competenţa în soluţionarea cererii revenea Tribunalului Tulcea în conformitate cu dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea cererii de revizuire şi acesta este nefondat. Obiectul revizuirii este determinat prin dispoz. art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestui text se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Prin urmare, legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei. În speţă, prin sentinţa civilă a Tribunalului s-a evocat fondul, prin urmare aceasta se circumscrie dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. În plus, în sfera hotărârilor rămase definitive prin neapelare trebuie incluse şi hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, întrucât şi acestea sunt definitive potrivit art. 377 al. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 193/CM din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere că atât la instanţa de fond cât şi în apel cauza a fost soluţionată de către un complet specializat în cauze civile, Curtea constată că din eroare dosarul a fost repartizat completului specializat în cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Încheierea nr. 154/CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Atâta vreme cât paza cantonului revine pădurarului şi nicidecum şefului ocolului silvic, instanţa apreciază ca în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 270 Codul Muncii, pârâtul neavând nicio vina în producerea prejudiciului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 516/CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu a făcut dovada sub aspectul cuantumului prejudiciului, care au fost elementele concrete ce au condus-o la acest calcul atât timp cât pentru perioada în discuţie nu s-a făcut dovada că ar fi avut alte solicitări pentru închiriere sau care ar fi valorile concrete de calcul. Drept urmare, în lipsa culpei dovedite a salariatului, cât şi a unui prejudiciu cert, în mod temeinic a hotărât Tribunalul Constanţa că nu poate fi antrenată răspunderea salariatului.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 515/CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Premiul anual poate fi acordat cu aprobarea sine qua non a Ministrului Transporturilor, plata sumei astfel aprobate fiind în sarcina Autorităţii Navale Române, în bugetul căreia trebuia să se evidenţieze suma. În speţă, au fost îndeplinite doar condiţiile referitoare la aprobarea situaţiei financiare pentru anul 2006 la propunerea unităţii de acordare a premiului anual şi încadrarea în cheltuielile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, mai puţin aprobarea acordării premiului de către ministru, care era o condiţie necesară pentru solicitarea acestui premiu.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 822/CM din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivul de recurs referitor la încălcarea competenţei prin hotărârea pronunţată (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) nu este fondat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) , respectiv d) C. proc. civ. atât conflictele de muncă, cât şi cererile în materie de contencios administrativ se judecă în primă instanţă de către tribunal, astfel încât nu se poate reţine încălcarea competenţei prin hotărârea recurată.
2. Decizia de concediere nu produce efectele specifice actului administrativ în accepţiunea dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nedepăşind sfera intereselor personale ale părţilor raportului juridic de muncă şi fără a intra sub incidenţa unui interes public.
3. Chiar dacă pârâtul poate fi asimilat în anumite situaţii, unei autorităţi publice, consecinţa nu este că toate actele sale sunt acte administrative emise în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării legii. Astfel, actele emise în derularea raporturilor juridice de muncă între angajatorul – autoritate publică şi salariaţii săi – caracterizată de poziţia de egalitate juridică, rămân supuse, în lipsa unei prevederi contrare, ca în speţă de faţă, legislaţiei comune a muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 2462/R din 17 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sporul de 30-40% acordat între momentul adoptării O.U.G. nr. 43/2002 şi cel al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 şi sporul de vechime reglementat de O.U.G. nr. 27/2006, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 19/2000, intră în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi astfel la stabilirea pensiei este obligatoriu trebuie a se avea în vedere şi acestea. În consecinţă se va obliga pârâta Curtea de Apel Cluj să comunice pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C venitul pe care l-ar fi realizat reclamanta prin acordarea sporului de 40%, pentru perioada 1.10.2004-10.04.2006, respectiv 25% pentru perioada 1.10.2004-12.03.2007, conform Legii nr. 303/2004 şi va obliga pârâta Casa Judeţeană de Pensii C să calculeze pensia de serviciu a reclamantei pentru perioada 1.10.2004-10.04.2006 cu luarea în considerare sporului de 40% şi pentru perioada 1.10.2004-12.03.2007 cu luarea în considerare a sporului de 25%, conform veniturilor comunicate de către pârâta Curtea de Apel Cluj şi să acorde reclamantei diferenţa neachitată din drepturile de pensie de serviciu astfel calculate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 2193/R din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod netemeinic prima instanţă a reţinut că reclamantei nu i s-a achitat salariul aferent a 2 zile lucrate în luna decembrie 2007. În mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamanta ar avea în temeiul art. 141 Codul muncii dreptul la compensarea în bani a 1,5 zile de concediu de odihnă.
2. Astfel, înscrisul invocat ca fiind o dovadă a achitării contribuţiilor de asigurări sociale nu rezultă faptul că s-ar fi realizat compensarea între TVA care trebuia să îi fie restituit angajatorului şi contribuţiile menţionate anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1757/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la neanalizarea probelor propuse de recurent de către prima instanţă, Curtea reţine că scriptul invocat de acesta (intitulat „Justificarea modalităţii de evaluare pentru Fişa de evaluare a reclamantului) a fost analizat de prima instanţă, deşi acesta nu este semnat de directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Z şi nu este datat, astfel încât nu se poate stabili dacă a fost întocmit pro causa sau în procesul evaluării reclamatului. S-a reţinut însă, pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, că activitatea profesională a reclamantului, pentru anul 2006, nu este reflectată în mod real în punctajul obţinut în urma evaluării, care are evidente accente
2. În condiţiile în care, reclamantul avea dreptul să conteste în instanţă modul de realizare a evaluării sale profesionale, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 281 Codul Muncii, respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că prima instanţă nu s-a substituit angajatorului acordând reclamantului un punctaj maxim, o soluţie contrară având ca efect nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1577/R din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului principiul contradictorialităţii reprezintă „una dintre principalele garanţii ale unei proceduri judiciare” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 19.12.1989, cauza Kamasinski c. Austriei) şi implică posibilitatea pentru părţi de a lua la cunoştinţă şi de a discuta toate piesele şi observaţiile prezentate instanţei, de natură a influenţa soluţia ce se va pronunţa (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6.06.2000, cauza Morel c. Franţei).
2. Nerespectarea principiului contradictorialităţii atrage şi nerespectarea principiului dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie şi este sancţionată cu nulitatea hotărârii. De asemenea, soluţionarea cauzei pe un alt temei de drept decât cel invocat în acţiune, temei care aşa cum s-a arătat anterior nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, reprezintă o nerespectare a principiului disponibilităţii şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia civilă nr. 1015/R din 7 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este de observat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia stipulată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 şi anume de a distribui reclamantului tichete de masă pentru lunile ianuarie şi februarie 2007, dând efect retroactiv deciziei de sancţionare. Chiar dacă prin dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 5/1999 prin care s-au aprobat normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, angajatorul poate stabili criterii de selecţie a salariaţilor care primesc tichete de masă, aceste criterii se referă la condiţii concrete de lucru, priorităţi socio-profesionale şi alte elemente specifice activităţii. Niciunul dintre aceste criterii nu se regăseşte în decizia luată de pârâtă de a nu acorda reclamantului tichetele de masă pe trimestrele I şi îi ale anului 2007.
2. Conform art. 14 din H.G. nr. 281/1993 organele de conducere pot reduce sau anula premiul anual în cazul salariaţilor care au desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare, ori au avut abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar. În cazul reclamantului sancţiunea ce i-a fost aplicată a rămas în vigoare, plângerea sa împotriva deciziei nr. 3298/2007 fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 1446/2007 a Tribunalului Cluj, astfel că neacordarea premiului trimestrial a fost pe deplin justificată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 847/R din 10 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă îl obligă pe angajator să stabilească detaliile acestei gratuităţi, împreună cu organizaţia sindicală, ceea ce s-a şi întâmplat atunci când au hotărât să nu se acorde tichete de masă salariaţilor sancţionaţi disciplinar în anul 2007, stabilind totodată că distribuirea acestora se va face trimestrial. Având în vedere că reclamantul a fost sancţionat disciplinar, în mod corect nu i-au fost acordate aceste tichete de masă.
2. Recurentul mai susţine că datorită abuzului prin care a fost sancţionat cu avertisment scris, pentru aceeaşi abatere a fost mutat la un alt loc de muncă necorespunzător şi i s-a reţinut şi dreptul de a fi premiat cu 500 lei. Prin Hotărârea nr. 14/4.01.2008 pârâta a hotărât, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din H.G. nr. 281/1993 şi art. 26 din Legea nr. 486/2006, neacordarea acestui premiu persoanelor care au fost sancţionate disciplinar în cursul anului 2007. Aceeaşi poziţie a avut-o pârâta şi în cursul anului 2005 şi 2006. Reţinând că reclamantului i se aplicase o sancţiune disciplinară, s-a apreciat că nu era îndreptăţit nici la acordarea acestui premiu.
3. Referitor la restituirea sumei de 68 lei, reprezentând plată nedatorată reţinute pentru cursurile de agent de pază, recurentul precizează că a plecat în baza art. 55 lit. b) prin acordul părţilor şi nu în baza art. 79 prin demisie, astfel că nu era obligat la plata acestei sume. Curtea reţine că ipoteza prevăzută de art. 5 din actul adiţional se referă într-adevăr la demisie dar trebuie sesizat că recurentul a avut iniţiativa desfacerii contractului de muncă ceea ce din punctul de vedere al actului adiţional are aceeaşi semnificaţie juridică chiar dacă din alte punct de vedere, care nu interesează speţa, efectele desfacerii prin acord sau prin demisie sunt diferite.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 802/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi reclamantul s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia. În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil.
Având în vedere soluţia capătului de cerere din acţiunea principală care se referă la nulitatea absolută a înscrisului menţionat anterior, se va respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. E. SA care se referă la executarea obligaţiei stabilite prin „Angajament”.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 787/R din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertăţii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuală este limitată prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protecţiei salariaţilor. Raţiunea acestei limitări reprezentând-o raportul de subordonare dintre părţile contractului individual de muncă, condiţiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relaţia de subordonare poate genera abuzuri.
2. Reţinând că scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentală a contraprestaţiei, Curtea apreciază că, deşi recurenta-reclamantă s-a obligat să plătească 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-pârâtă nu s-a obligat la o contraprestaţie. Drept urmare, deoarece lipseşte scopul imediat, cauza clauzei a cărei nulitate se solicită nu este valabilă, iar sancţiunea specifică a nevalabilităţii cauzei actului juridic civil este nulitatea absolută a acestuia. În consecinţă, se apreciază că în mod nelegal prima instanţă a apreciat că „Angajamentul” luat de recurentă este valabil.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 708/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunţată după casarea cu reţinere, ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs şi care au fost determinante în pronunţarea soluţiei astfel că cerinţele art. 322 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 779/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă nu a dezlegat în niciun fel principala cerere a reclamantei, ci a obligat intimata la primirea dosarului şi emiterea unei decizii de pensionare, dând astfel eficienţă unui petit subsidiar strâns legat de modul de soluţionare al primului capăt de cerere. Într-adevăr, reclamanta a solicitat obligarea intimatei la emiterea unei decizii de pensionare doar ca o consecinţă a constatării dreptului acesteia de a se pensiona ori, în lipsa soluţionării primului petit, admiterea celui de al doilea capăt de cerere apare lipsit de eficienţă şi logică.
2. Reclamanta nu a solicitat obligarea Casei judeţene de Pensii la emiterea unei decizii ca urmare a refuzului acesteia de a emite o astfel de decizie. Dimpotrivă, intimata Casa Judeţeană de Pensii B a comunicat reclamantei un răspuns la o cerere adresată acestei instituţii prin adresa nr. 1148/2005 prin care i se aduce la cunoştinţă că cererea acesteia „nu poate fi soluţionată în mod favorabil”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Personalul din cadrul unităţilor de cultură, prin specificul activităţii desfăşurate, trebuie să aibă o anumită conduită astfel încât prestigiul acestora să nu fie afectat. Această faptă constituie abatere disciplinară deoarece art. 13 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat. Curtea constată că intimata se face vinovată doar de această abatere disciplinară dar, în raport de dispoziţiile art. 266 Codul Muncii, apreciază că sancţiunea aplicată este prea aspră. În consecinţă, Curtea urmează să înlocuiască sancţiunea aplicată a desfacerii contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10% prevăzută de art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii. Susţinerea intimatei-contestatoare că a fost în imposibilitate morală să se prezinte la serviciu este nefondată deoarece această noţiune nu are loc în relaţia angajat-angajator, această relaţie se bazează pe buna-credinţă atât a salariatului cât şi a angajatorului.
2. În cauză, angajatorul a convocat salariata pentru cercetarea disciplinară pentru data de 21 02 2003 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 53/ 2003), dată la care salariata s-a prezentat în faţa comisiei desemnată să efectueze cercetarea disciplinară dar a refuzat să răspundă întrebărilor din chestionarele întocmite de membrii comisiei, după cum este menţionat în raportul de cercetare administrativă. Aceste aspecte conduc la concluzia că, chiar dacă a fost în concediu medical la data când i s-a trimis convocarea, a luat la cunoştinţă despre aceasta, prezentându-se în faţa comisiei.
3. În conformitate cu art. 78 Codul Muncii, despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul i se cuvin începând cu data de 7.03.2006 când intimata-contestatoare iese din pasivitate şi solicită comunicarea deciziei de sancţionare, manifestându-şi pentru prima dată intenţia de a continua raporturile de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 297 din 5 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a dispoziţiei 24/29.08.2007 emisă de (...) D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 282 din 4 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 281 din 4 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a E. 76/3.08.2007 emisă de (...) D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 260 din 30 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 225 din 29 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este nefondat argumentul recurentei în sensul că menţionarea în cuprinsul dispoziţiei a actelor de cercetare disciplinară prealabilă care fuseseră anterior comunicate contestatoarei ar face inutilă inserarea acestor menţiuni şi în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare.
2. Reglementarea condiţiilor de formă ale actului prin care este aplicată o sancţiune disciplinară are ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri din partea angajatorului, precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse. Textul nu prevede nicio situaţie în care ar pute fi înlăturată nulitatea dispoziţiei de sancţionare căreia îi lipsesc elementele esenţiale de formă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 207 din 28 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emise de recurentă, rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 80/12.09.2007 emisă de (...) D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 208 din 28 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a soluţionat cauza prin prisma dispoziţiilor art. 268 alin. (2) Codul Muncii, reţinând în mod corect că dispoziţia de sancţionare este afectată de nulitate absolută.
Este nefondat argumentul recurentei în sensul că menţionarea în cuprinsul dispoziţiei a actelor de cercetare disciplinară prealabilă care fuseseră anterior comunicate contestatoarei ar face inutilă inserarea acestor menţiuni şi în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare. Reglementarea condiţiilor de formă ale actului prin care este aplicată o sancţiune disciplinară are ca scop prevenirea unor eventuale abuzuri din partea angajatorului, precum şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse. Textul nu prevede nicio situaţie în care ar pute fi înlăturată nulitatea dispoziţiei de sancţionare căreia îi lipsesc elementele esenţiale de formă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1 din 7 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţia contestată nu cuprinde elementele obligatorii, în sensul că dispune doar ca, contestatorul să fie sancţionat cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună conform art. 264 lit. d) Codul Muncii, iar la art. 2 menţionează că prezenta dispoziţie va fi comunicată în termen de maximum 5 zile contestatorului care va semna de primire şi poate fi contestată la Tribunalul Mehedinţi în termen de 30 de zile de la comunicare. Faţă de cuprinsul deciziei contestate, rezultă fără echivoc că au fost încălcate dispoz. prevăzută de art. 268 alin. (2) C.N. şi în mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia contestată este afectată de nulitate absolută.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2 din 7 Ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 531/R-CM din 13 August 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 244 indice 1 C. proc. civ., nu pot fi atacate cu recurs decât încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecăţii. Textul dispune în mod expres în alin. (2) în sensul că „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului”.
2. Prin încheierea atacată s-a dispus cu privire la calitatea părţilor, prorogându-se discutarea probatoriului, cursul judecăţii nefiind întrerupt. Ca urmare, împotriva unei asemenea încheieri nu există separat calea de atac a recursului, în temeiul art. 244 indice 1 C. proc. civ. invocat.
3. O încheiere interlocutorie, prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii, nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care va finaliza judecata cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 521/R-CM din 16 Iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În speţă nu s-a uzat la procedura de îndreptare a erorii materiale, ci s-a urmărit sancţiunea disciplinară. Nu s-a făcut dovada că în situaţii similare s-a procedat la îndreptarea erorii materiale, pentru a se proceda ulterior la aplicarea sancţiunii disciplinare. Nu a existat un prejudiciu adus vreunei persoane prin fapta reclamată, precum nici BNP H.N. din Râmnicu V, la solicitarea căruia s-a eliberat actul solicitat, ulterior rectificat de un salariat.
2. În ceea ce priveşte obligarea la plata despăgubirilor morale de către recurent, se constată că intimata a suferit un prejudiciu moral prin starea tensionată resimţită prin încălcarea dreptului la imagine şi ştirbirea prestigiului avut în unitate, astfel că au fost corect aplicate dispoziţiile art. 268 Codul Muncii şi art. 998-999 C. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 550/R-CM din 15 Septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatul, prin fapta sa prin care a permis unei persoane din afara instituţiei să acceseze date confidenţiale ale unei paciente, care au fost date ulterior publicităţii, a încălcat dispoziţiile regulamentului intern şi ale Legii nr. 46/2003.
2. Faţă de soluţia dată primului motiv de recurs, urmează ca, pe cale de consecinţă, Curtea să se constate şi temeinicia celui de-al doilea motiv de recurs privind drepturile băneşti, drepturi care nu vor mai fi acordate ca urmare a respingerii contestaţiei.
3. Este adevărat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, care permite amânarea pronunţării cel mult 2 zile, în speţă soluţia fiind pronunţată după 7 zile de la dezbateri. Termenul de 2 zile instituit de Legea nr. 168/1999 face însă parte din categoria termenelor relative, a căror nerespectare nu afectează validitatea actului de procedură.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 454/R-CM din 29 Mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa a stabilit lipsa vinovăţiei în nerespectarea obligaţiilor de serviciu din partea contestatoarei şi, pentru acest motiv, a anulat decizia de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 445/R-CM din 28 Mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În decizia de sancţionare, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a reţinut săvârşirea de către contestatoare a trei abateri disciplinare care ar fi dus la sancţionarea acesteia şi că instanţa s-a pronunţat şi a analizat numai refuzul acesteia de a preda documentele şi modalitatea de predare a documentelor către serviciul resurse umane fără a analizat şi celelalte două abateri, respectiv refuzul contestatoarei de a preda preşedintelui agenţiei sau a membrilor comisiei de inventariere cheile de la dulapul cu documente şi o atitudine grosolană faţă de şeful corpului de jandarmi.
2. Instanţa de fond nu a analizat şi celelalte două fapte reţinute în sarcina contestatoarei pentru a stabili clar dacă decizia de sancţionare este întemeiată sau nu, situaţie care echivalează cu o necercetare a întregului fond al cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 431/R-CM din 27 Mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deciziile emise nu îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, respectiv nu este descrisă fapta produsă de contestator, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 207/R-CM din 5 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit instanţa de fond nu a respectat cele statuate de instanţa de control judiciar şi a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de sancţionare ca rămas fără obiect, nesoluţionând astfel fondul acestui capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 705/R-CM din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Pornind de la obligaţia angajatorului de a convoca salariatul la cercetarea disciplinară, căreia îi corespunde dreptul acestuia din urmă de a se prezenta la cercetarea disciplinară prealabilă spre a-şi face apărarea, Curtea constată că pentru realizarea dreptului amintit nu este suficientă convocarea salariatului la o dată şi o oră determinate pentru cercetare. În conţinutul dreptului la apărare intră dreptul de a prezenta probele pe care salariatul le consideră necesare şi dreptul de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Aceasta presupune acordarea unui timp rezonabil de la convocare până la cercetare pentru strângerea probelor necesare şi formularea apărărilor.
2. Stabilind drept dată a prezentării la cercetare chiar ziua în care s-a emis convocarea şi un interval de numai câteva ore, angajatorul a îndeplinit formal obligaţia reglementată de dispoziţiile art. 267 alin. (1) Codul Muncii, lăsând fără conţinut dreptul la apărare al salariatului.
3. Aceeaşi consecinţă a rezultat şi din redactarea incompletă a convocării la cercetarea disciplinară prealabilă în sensul că nu i-au fost făcute cunoscute medicului neregulile care au determinat decesul pacientului E.G. şi care au legătură cu prelucrarea O.M.S.P. nr. 1706/2007. Practic nu a fost comunicat contestatorului obiectul cercetării disciplinare.
4. Critica referitoare la lipsa menţiunilor obligatorii din decizia contestată reţinută de tribunal este nefondată. Aşa cum s-a arătat anterior, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă pe lângă descrierea faptei sancţionate şi prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Decizia precizează numai care sunt atribuţiile medicului şef al U.P.U. Lipsa menţiunii analizate se sancţionează potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii cu nulitatea absolută.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 680/R-CM din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 88 alin. (4) din Regulamentul intern, programul personalului de îngrijire se stabileşte de către administrator potrivit nevoilor unităţii de învăţământ şi se aprobă de director. Recurentul nu a respectat cele solicitate de conducerea liceului iar înscrisurile depuse de acesta nu sunt semnate şi avizate de directorul liceului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 593/R-CM din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Domiciliul indicat de contestatoare în cererea de chemare în judecată a fost în Municipiul Rm. V., însă la termenul de judecată din 7.02.2007 contestatoarea a arătat că în fapt ea locuieşte în Piteşti, sens în care a depus ulterior adeverinţa eliberată de Asociaţia de Proprietari, din care rezultă că la data promovării acţiunii contestatoarea avea reşedinţa în Piteşti. Rezultă deci că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii, apreciind că este competentă teritorial să soluţioneze prezentul litigiu.
2. Prin refuzul iniţial al contestatoarei de a traduce faxul din limba engleză şi prin traducerea cu întârziere a acestui fapt, contestatoarea se face vinovată de săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 151 lit. d) din contractul colectiv de muncă şi de art. 100 lit. n) din regulamentul intern. Ca atare, în mod corect intimata a sancţionat-o pe contestatoare pentru fapta sa, sancţiunea aplicată fiind de altfel cea mai puţin gravă – avertisment scris –, proporţională cu gravitatea fapte săvârşite.
3. Faţă de soluţia pronunţată de instanţa de recurs, nu se mai impune a se analiza motivul doi de recurs privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, această dispoziţie din sentinţa recurată fiind înlăturată de instanţa de recurs ca urmare a admiterii recursului în sensul celor de mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 181/R-CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emise de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 69/30.08.2007 emisă de SC D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 308 din 6 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor înscrisurilor aflate la dosar, deşi avea această obligaţie legală, astfel că nu a observat că prin cerere intimatul contestator a renunţat la acţiune şi această situaţie impunea respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 323 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii le emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a E. 77/31.08.2007 emisă de (...) D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 332 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 334 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a constatat instanţa de fond omisiunea intimatei de a preciza fapta care constituie abaterea disciplinară, prevederile impuse de statutul de personal, S., sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestatoare precum şi motivul înlăturării apărărilor contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 378 din 11 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a E. 5/28.08.2007 emisă de (...) D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 335 din 8 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii, nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 429 din 13 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale şi a apreciat judicios că nu au fost respectate prevăzută art. 268 Codul Muncii, nefiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei în timpul cercetării disciplinare.
Fiind încălcate aceste dispoziţii legale imperative, instanţa a soluţionat cauza în temeiul acestei excepţii şi această situaţie face ca fondul cauzei să nu mai poată fi cercetat de către instanţă, astfel că nu este întemeiată critica sub acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 431 din 13 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a E. 50/29.08.2007 emisă de SC D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 430 din 13 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a E. 49/29.08.2007 emisă de SC D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 510 din 15 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii la emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a deciziei emisă de SC D. Mobilă SRL.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 471 din 15 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Orice întârziere în preluarea pacienţilor de la personalul de pe ambulanţă constând chiar şi într-un schimb de replici necuviincioase îngreunează activitatea întregului personal din serviciul urgenţă şi de pe ambulanţă şi poate pune în pericol salvarea pacientului, atenţia pe care o presupune acordarea asistenţei de urgenţă fiind direcţionată în alt sens. Fapta de a adresa cuvinte nepoliticoase colegilor sau colaboratorilor afectează disciplina la locul de muncă, lezează imaginea colectivului de salariaţi, diminuează încrederea în promptitudinea şi calitatea actului medical.
2. Analiza gravităţii abaterii disciplinare nu trebuie să se limiteze la consecinţele deja produse, ci să vizeze şi efectele pe care fapta le poate determina aşa cum am arătat mai sus. Ca împrejurări reţinute în circumstanţiere, numărul mare de urgenţe şi personalul medical insuficient, acestea au determinat deja alegerea celei mai blânde dintre sancţiunile disciplinare. Rezultă că sancţiunea avertismentului scris corespunde gravităţii faptei, împrejurărilor în care aceasta a fost săvârşită şi că din acest punct de vedere decizia de sancţionare este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 355/R-CM din 29 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu rezultă din considerentele sentinţei dacă faptele săvârşite constituie încălcări ale obligaţiilor legale ale salariatului, aspect contestat de către acesta. Nu este analizată nici latura subiectivă, element constitutiv al răspunderii disciplinare cu privire la care se formulează apărări de către contestatoare.
2. Cercetarea legalităţii şi temeiniciei deciziei se face prin analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare supuse atenţiei prin contestaţie, dintre cele pe care le reglementează art. 263 Codul Muncii, după ce în prealabil s-a examinat îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii şi de Legea nr. 567/2004. În aceste condiţii, practic, soluţia la care s-a oprit instanţa apare ca fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori si familie, Decizia nr. 305/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu pot fi primite susţinerile contestatorului privind încălcarea dreptului la apărare atât timp cât art. 156 C. proc. civ. prevede un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivata iar în cauză s-au acordat 2 termene de judecată, apărătorul său având cunoştinţă de aceste termene, aşa cum rezultă fără echivoc, din cererile de amânare formulate.
2. În ceea ce priveşte relaţiile dintre contestatorul-recurent şi apărător, respectiv eventuala reziliere a contractului de asistenţă juridică, acestea depind strict de cele două părţi, instanţa de judecată neavând nicio obligaţie procedurală în acest sens. Fiind citat personal, contestatorul-recurent era cel care avea interes şi trebuia să procedeze la contactarea apărătorului şi la clarificarea relaţiilor contractuale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 847 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul-revizuent a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 119/2 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 317/7 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi. Recurentul revizuent apreciază că se impune retractarea acestei hotărâri, dată fiind Ordonanţa pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi la data de 20.12.2004 în dosarul nr. 5027/II/2/2004.
2. Nemulţumirea revizuentului constă, în realitate, în înserarea în dispozitivul sentinţei civile nr. 119/2005 a menţiunii: „dispune (…) reluarea de către contestator a activităţii avute anterior (...)” în loc de reintegrarea sa în muncă, cum susţine că a solicitat în cadrul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa. Or, în acest context, ordonanţa parchetului nu este de natură a rectifica menţiunea din dispozitivul sentinţei.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 843 din 12 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate reţine în speţă ca abatere disciplinară refuzul contestatorului de a da notă explicativă, având în vedere faptul că, din referatul întocmit de Comisia de disciplină la data de 25.03.2008, rezultă că salariatul s-ar fi prezentat înaintea acestei comisii, formulându-şi apărările în privinţa faptelor constatate de către angajator, în acest cadru.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 824 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar celor reţinute de prima instanţă, în decizia de sancţionare sunt menţionate atât prevederile din Contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, respectiv art. 186 lit. d), art. 188, art. 189 lit. b), art. 182, art. 183 pct. 23, art. 185, cât şi temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea, respectiv art. 263, art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 817 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că, la obiectul acţiunii, nu s-a menţionat în mod expres că se solicită, în cazul respingerii excepţiei nulităţii, anularea deciziei, nu echivalează cu acordarea, de către instanţa de fond, a mai mult decât s-a cerut, ori a ceea ce nu s-a cerut.
2. În ceea ce priveşte existenţa faptelor care au fost apreciate ca abateri disciplinare de către recurentă, se constată, în primul rând, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că intimatul nu avea, conform fişei postului, atribuţia de a propune sancţionarea personalului din subordine, aşa încât nu se poate stabili că intimatul nu şi-a îndeplinit această atribuţie.
3. Sunt reale susţinerile recurentei conform cărora angajatul trebuie să respecte dispoziţiile interne ale angajatorului, care sunt în legătură cu felul şi condiţiile postului, însă angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, conform prevederilor art. 287 Codul Muncii, trebuie să dovedească că a adus la cunoştinţă angajatului aceste dispoziţii interne.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 805 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În intenţia legiuitorului, regula o constituie desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal menit a respecta drepturile precum şi interesele legitime ale părţilor. Aplicarea unei măsuri sancţionatorii în afara cadrului legal constituie o excepţie şi este de natură să impună sesizarea instanţei de judecată, pârâtul fiind considerat ca fiind pus în întârziere prin însăşi declanşarea procedurii contencioase. Practic, din momentul emiterii deciziei nu este posibilă o punere în întârziere a angajatorului.
2. Procedura medierii la care face referire intimata este aplicabilă numai conflictelor de interese, iar nu şi conflictelor de drepturi, în privinţa soluţionării acestora nefiind prevăzută vreo fază prealabilă, necontencioasă. Prin urmare, în aceste litigii pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată chiar dacă a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare.
3. în domeniul raporturilor de muncă, aplicarea sancţiunilor disciplinare sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă reglementate de legislaţia muncii în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. În condiţiile în care salariatul sancţionat apreciază că aceste condiţii de fond şi formă nu au fost respectate este îndreptăţit a solicita intervenţia instanţei pentru anularea măsurii dispuse împotriva sa.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 753 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect şi potrivit dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., prima instanţă s-a pronunţat în cauză asupra excepţiei nulităţii deciziei de concediere pentru lipsa din cuprinsul acesteia a menţiunilor privind: „ (...) textele, articolele, paragrafele sau alineatele din S., Fişa postului şi Regulamentul Intern care au fost încălcate (…)”, excepţie invocată de către apărătorul contestatorului la termenul de judecată din data de 14.05.2008.
2. Prima instanţă s-a pronunţat exact pe ceea ce contestatorul a invocat în cauză, fiind fără relevanţă faptul că apărătorul acestuia a invocat din eroare faptul că neprecizarea acestor elemente lipseşte decizia contestată de elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. d) din Codul Muncii: Aceasta întrucât instanţa ce soluţionează conflictul de drepturi are dreptul şi îndatorirea de a stabili textul de lege în care se încadrează situaţia de fapt invocată de către contestator, judecătorul nefiind oricum ţinut de temeiul juridic invocat de acesta.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 678 din 24 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
Din probatoriul administrat în faţa primei instanţe, rezultă că soliştii vocali ai operei au semnalat, în repetate rânduri, conducerii instituţiei condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să susţină spectacolele, inclusiv vechimea costumelor şi pericolul pe care-l prezintă pentru sănătatea soliştilor, însă nu au primit niciun răspuns.
Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 640 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 173 Codul Muncii, în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale.
2. Conform legii angajatorului are obligaţii suplimentare privind asigurarea unor costume corespunzătoare desfăşurării spectacolelor şi prevenirea apariţiei situaţiilor în care aceştia să poarte vestimentaţie veche de 30-40 ani, ce prezintă pericol de contaminare, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
3. Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 611 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să asigure permanent condiţiile corespunzătoare de muncă.
2. Cu privire la protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimatul nu era obligat la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 588 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. ontract individual de muncă este definit în doctrina juridică românească ca fiind acea convenţie în temeiul căreia, o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze o anumită activitate sub autoritatea unui angajator, care la rândul său se obligă să plătească remuneraţia denumită salariu şi să asigure condiţii adecvate desfăşurării activităţii, menţinerii securităţii şi sănătăţii în muncă. Rezultă deci din cele expuse mai sus, că în accepţiunea juridică, contractul de muncă individual, este un act juridic bilateral, sinalagmatic, părţile obligându-se reciproc una faţă de alta.
2. Primordial, pentru derularea în bune condiţii a raportului de muncă angajatorului îi revine obligaţia de a asigura corespunzător condiţiile de la locul de muncă, obligaţia salariatului de a presta muncă fiind corelativă şi subsecventă obligaţiei angajatorului. Or, în contextul în care, angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de bază de a asigura condiţiile necesare desfăşurării raportului de muncă, nu i se poate reproşa şi imputa nici salariatului neîndeplinirea obligaţiei sale. Astfel, în contextul în care conducerea P. Naţionale Române din I, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a le asigura condiţiile specifice pentru desfăşurarea activităţii artistice, obligând soliştii să repete sau să susţină spectacolul în condiţii de temperatură scăzută improprii acestei activităţi, nu poate fi reţinută nici obligaţia contestatorului de a presta o asemenea activitate la temperatura de 15-17C, care i-ar fi periclitat sănătatea.
3. Din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond a rezultat fără putinţă de tăgadă că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura condiţiile normale de muncă, pentru a nu periclita sănătatea angajatorilor, motiv care a determinat şi refuzul salariatului de a-şi presta activitatea în condiţii improprii, care ar fi putut să-i afecteze sănătatea.
4. Nici susţinerea privind nerespectarea dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 168/1999 nu poate fi primită, instanţa de fond reţinând în mod temeinic şi legal că în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile de mai sus, nefiind declanşată vreo grevă, atitudinea contestatorului reprezentând doar un gest de protest faţă de condiţiile improprii – oferite de angajatorul recurent.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 567 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este fără echivoc că atribuţiile reclamantului-intimat presupuneau şi verificarea modului în care personalul medical din secţii depozitează deşeurile medicale periculoase având în vedere faptul că depozitarea temporară se efectua nu într-o incintă din Curtea spitalului, aşa cum a invocat reclamantul în acţiunea introductivă, ci într-o cameră de depozitare special amenajată în acest scop, aşa cum rezultă atât din planşele fotografice depuse chiar de acesta la dosarul de fond cât şi din susţinerile pârâtului Spitalul Judetean de Urgenta V, necombătute de reclamant, potrivit cărora camera de depozitare temporară se află în interiorul spitalului şi nu în exteriorul unităţii sanitare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 565 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Protestul intimatului, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, care nu poate constitui grevă în accepţiunea legislaţiei muncii, întrucât art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în speţă, nu o obliga la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 530 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul, căruia îi revine sarcina probei potrivit dispoziţiile art. 287 Codul Muncii, nu a făcut dovada convocării legale, în scris, a reclamanţilor, cu menţionarea abaterilor disciplinare pentru care aceştia urmează să fie cercetaţi, încălcându-se astfel dreptul lor la apărare. Având în vedere faptul că, în speţă au fost încălcate dispoziţii legale imperativ prevăzute pentru validitatea măsurii disciplinare dispuse de către angajator, care aveau menirea de a respecta dreptul la apărare al salariaţilor, în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea deciziei contestate în prezenta cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 525 din 12 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere specificul activităţii de solist vocal, desfăşurate de către intimată, activitate care a fost încadrată de către legiuitor în condiţii speciale de muncă, prin art. 20 alin. (1) lit. d) din Anexa nr. 2 la Legea nr. 19/2000, şi considerându-se, conform definiţiei prevăzute la art. 1 din H.G. nr. 1025/2003, că, în aceste locuri de muncă, există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de muncă şi a condiţiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacităţii de muncă sau îmbolnăviri profesionale, recurenta avea obligaţia de a asigura acestor salariaţi condiţii optime de desfăşurare a repetiţiilor şi spectacolelor, neputând fi apreciat ca un act de indisciplină refuzul acestora de a se expune la riscuri profesionale mai mari decât cele pe care le implică în mod obişnuit activitatea pe care o desfăşoară.
2. Dispoziţiile legale enunţate impun angajatorului obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor şi prevenirea apariţiei situaţiilor concrete, în care repetiţii generale la un spectacol de operă să se desfăşoarte la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
3. Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic, salariatul având obligaţia de a presta munca şi a respecta disciplina muncii, însă în condiţiile în care angajatorul îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) lit. a) şi b) Codul Muncii. Astfel, angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă şi să asigure permanent condiţiile corespunzătoare de muncă.Potrivit Regulamentului intern al P. Naţionale Române I, această instituţie s-a obligat la informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care acesta este expus la locul de muncă, la garantarea protecţiei, igienei şi securităţii muncii. De asemenea, recurenta şi-a asumat îndatorirea de a informa salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi de a asigura acestora condiţii corespunzătoare de muncă.
4. Cu privire la protestul intimatei, alături de alţi solişti vocali ai operei, prin purtarea banderolei albe pe braţ în timpul spectacolului, se reţine că acest protest nu constituie „grevă” în accepţiunea legislaţiei muncii. art. 251 Codul Muncii şi art. 40 din Legea nr. 168/1999 definesc această instituţie ca fiind încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi, situaţie pe care nu o regăsim în cauză, aşa încât intimata nu era obligată la încunoştinţarea prealabilă a conducerii instituţiei cu privire la această modalitate de a atrage atenţia asupra condiţiilor improprii de desfăşurare a unor asemenea manifestări artistice şi nici la respectarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 168/1999.
5. În ceea ce priveşte faptul că prin această formă de protest intimata ar fi adus o atingere gravă prestigiului şi imaginii de care se bucură P. Naţională Română I, se constată că, în condiţiile în care, la spectacolul din seara următoare, spectatorii purtau paltoane, atitudinea intimatei, îmbrăcată în rochia de spectacol, de a purta o banderolă albă, nu poate fi percepută, aşa cum susţine recurenta, ca un „circ cu banderole albe”, ci, dimpotrivă, putea spori admiraţia şi respectul publicului pentru salariaţii operei care au susţinut spectacolul chiar în condiţii improprii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 500 din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Având în vedere că faptele reţinute de către recurentă prin decizia de sancţionare nu pot constitui abateri disciplinare, în mod corect prima instanţă a dispus anularea acestei decizii.
2. Art. 41 alin. (2) din Constituţie consacră dreptul la protecţie socială şi la măsurile de securitate şi igienă a muncii. Protecţia muncii, potrivit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea proceselor de muncă. În temeiul acestui principiu este exclus ca prestarea muncii să se desfăşoare în afara normelor de sănătate şi securitate în muncă, întreaga activitate fiind guvernată de imperativul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
3. Dispoziţiile legale enunţate anterior impun angajatorului, respectiv persoanelor care asigură conducerea operei, obligaţii suplimentare privind asigurarea unor spaţii corespunzătoare desfăşurării spectacolelor, acestea având îndatorirea de a preveni apariţia situaţiilor de a se ajunge la desfăşurarea unor repetiţii generale la un spectacol de operă la temperaturi cuprinse între 15 şi 17 grade, prin verificarea prealabilă a condiţiilor din sală, pe timp de iarnă, fără a aştepta ca salariaţii să semnaleze mai întâi aceste neajunsuri.
4. Faptul că P. Naţională Română I nu are în prezent o sală proprie de susţinere a spectacolelor, astfel încât repetiţiile şi spectacolele se desfăşoară în săli închiriate ce aparţin altor instituţii şi necesitatea cunoaşterii modului în care aceste din urmă instituţii îşi îndeplinesc obligaţiile de asigurare a condiţiilor necesare acestor activităţi, implică cu atât mai mult angajarea permanentă a persoanelor din conducerea instituţiei în perceperea nemijlocită a măsurii îndeplinirii îndatoririlor asumate, pentru a preveni apariţia unor factori care să transforme aceste locaţii în unele improprii pentru manifestările artistice care figurează în programul său.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 499 din 2 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La emiterea deciziei intimata BT Asigurări Transilvania a avut în vedere atât abaterea disciplinară săvârşită de recurent, constând în presiunile exercitate pentru alocarea unui cod de agent, fără respectarea procedurii BT Asigurări Transilvania, cât sancţionarea sa disciplinară anterioară.
2. Nu are relevanţă, la aprecierea abaterii disciplinare săvârşite de recurent, că acesta a solicitat, atât salariatei B.S., cât şi salariatei D.H.TA să îndeplinească acte care intrau în atribuţiile lor de serviciu, în condiţiile în care solicitarea în sine, percepută ca o „presiune”, reprezintă abatere disciplinară.
3. În ceea ce priveşte menţiunea din declaraţia lui D.H.TA, reţinută eronat de prima instanţă, „se va rezolva totul”, în loc de „se va rezolva astăzi”, se constată că nu este de natură să modifice situaţia de fapt şi să înlăture convorbirile telefonice pe care recurentul le-a avut cu D.H.TA, căreia i-a solicitat eliberarea poliţelor RCA unei persoane care nu avea încheiat un contract de mandat şi nu avea cod de agent.
4. Nu este de natură să modifice situaţia de fapt nici împrejurarea că, ulterior, au apărut nereguli în activitatea şi în contractul de mandat al agentului pentru care a intervenit recurentul, aceste nereguli constituind premisele declanşării cercetării disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 485 din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În contextul în care contestaţia promovată a fost respinsă pe fond, Curtea reţine că intimata nu mai justifică un interes legitim pentru promovarea acestei căi de atac.
2. Pe de altă parte, Curtea constată că recursul este şi nefondat în considerarea dispoziţiilor art. 122 alin. (3). Aceste dispoziţii prevăd că „persoanele sancţionate au dreptul de a contesta în termen de 15 zile de la comunicare decizia respectivă la Colegiul de onoare al instituţiei respective”. Curtea reţine astfel că dispoziţiile de mai sus, deşi prevăd dreptul persoanei sancţionate de a se adresa Colegiului de onoare, acestea nu exclud dreptul aceleiaşi persoane de a contesta în instanţă actul de sancţionare, legea necondiţionând în niciun fel accesul la justiţie de parcurgerea obligatorie a procedurii Colegiului.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 468 din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 268 Codul Muncii stabileşte elementele şi menţiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii. Menţiunile şi precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare atât salariatului sancţionat, ca acesta să îşi poată pregăti, organiza şi exercita apărarea, dar şi instanţei judecătoreşti chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi temeiniciei măsurii contestate.
2. Art. 267 Codul Muncii impune, sub sancţiunea nulităţii absolute, efectuarea cercetării disciplinare prealabile ce este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită, a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asupra sancţiunii aplicabile, dar în acelaşi timp şi a exercitării dreptului la apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
3. În ceea ce priveşte decizia nr. 1/7 ianuarie 2008, Curtea reţine că instanţa a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) Codul Muncii şi a constatat nulitatea absolută a acestuia pentru neprecizarea motivelor care au determinat înlăturarea apărărilor salariatului. Nota explicativă pe care recurenta îţi fundamentează apărările, nu este de natură să înlăture sancţiunea nulităţii rezultată din art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii.
4. În ceea ce priveşte decizia nr. 6/7 ianuarie 2008, tribunalul a reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art. 267 Codul Muncii, angajatorul nefăcând dovada convocării salariatului pentru efectuarea cercetării, astfel cum susţine în motivele de recurs. Comunicarea scrisă cu semnătură de primire ori prin serviciul poştal a invitaţiei de cercetare disciplinară reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor contestatorului şi nu poate fi înlocuită cu alte probe.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 454 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este fără echivoc că reglementarea legală a acestor condiţii stricte de formă a actului prin care angajatorul dispune sancţionarea are ca scop atât prevenirea arbitrariului cât şi asigurarea unor elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse, şi deci, implicit, posibilitatea asigurată părţilor litigiului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării intereselor lor legitime.
2. Instanţa de fond în mod eronat şi cu aplicarea greşită a legii a înlăturat susţinerile contestatoarei privind nulitatea absolută a deciziei de sancţionare în raport de dispoziţiile art. 268 (2) pct. a) şi c) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 430 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cuprinsul deciziei, angajatorul a indicat doar temeiul de drept în baza căruia a aplicat sancţiunea. Or, descrierea concretă a faptei ce constituie abatere disciplinară este un element esenţial în baza căruia instanţa poate verifica legalitatea şi temeinicia aplicării sancţiunii, fiind imperativ să fie cuprinsă în chiar textul deciziei de sancţionare.
2. Totodată, trebuie reţinut şi faptul că în materia aplicării sancţiunilor disciplinare angajatorul nu poate invoca, ulterior emiterii deciziei, alte temeiuri de fapt sau de drept ce ar justifica legalitatea măsurii, cu excepţia celor cuprinse în actul de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 370 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere faptul că decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.12.2007, precum şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) Codul Muncii, instanţa de fond a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii emiterii deciziei, decizia de sancţionare disciplinară a contestatorului nr. 601/2/477/14.12.2007 fiind emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 388 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Având în vedere faptul că decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.12.2007, precum şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) Codul Muncii, instanţa de fond a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii emiterii deciziei, decizia de sancţionare disciplinară a contestatorului nr. 601/2/480/14.12.2007 fiind emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 326 din 23 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din punct de vedere al naturii juridice, termenul de 30 zile este un termen de prescripţie şi începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii printr-o notă de constatare, referat ori proces –verbal. Or, în cauză, raportul de cercetare privind abaterea disciplinară imputată contestatorului a fost înregistrat la la data de 30.10.2007, dată la care toate persoanele îndreptăţite să dispună aplicarea sancţiunii au luat cunoştinţă de conţinutul abaterii.
2. Având în vedere faptul că decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.12.2007, precum şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) Codul Muncii, instanţa a constatat că este întemeiată excepţia tardivităţii emiterii deciziei, decizia de sancţionare disciplinară a contestatorului nr. 601/2/470/14.12.2007 fiind emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale sus-menţionate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 295 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii prevăd obligaţia angajatorului de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizie prin care se dispune aplicarea sancţiunii disciplinare. Această obligaţie legală a fost prevăzută de legiuitor cu scopul de a proteja interesele salariatului împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorului cu care se află în raporturi de subordonare.
2. Curtea, verificând decizia de sancţionată constată că nu au fost inserate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, prin nota explicativă înregistrată sub nr. 2116/10.10.2007 (fila 23 fond). Această menţiune era absolut necesară instanţei judecătoreşti chemată să hotărască în privinţa legalităţii şi temeiniciei măsurii contestate.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 291 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 56 lit. f) Codul Muncii conform cărora „contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal (…) de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare” nu trebuie interpretate ad litteram întrucât în acest fel s-ar restrânge în mod nejustificat sfera de aplicare a textului de lege iar dispoziţiile art. 78 Codul Muncii referitoare la punerea în situaţia anterioară emiterii unui act nelegal ar deveni inaplicabile. Este fără echivoc că acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă a fost introdus de legiuitor pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii în muncă şi a fost conceput pentru a fi interpretat extensiv şi pentru a acoperi toate situaţiile în care împotriva unui salariat angajatorul ia iniţial o măsură nelegală, ce este anulată ulterior de instanţa de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii.
2. Nu are relevanţă că salariatul nu a fost concediat ci doar i s-a modificat felul muncii atât timp cât consecinţa a fost aplicarea de către instanţa ce a anulat măsura a aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 78 Codul Muncii.
3. Susţinerile contestatorului privind nelegalitatea modului în care intimata a dispus încetarea contractului prin aceeaşi decizie şi notificare prin care i-a oferit un alt post sunt neîntemeiate. Astfel, fiind vorba de o încetare de drept contractul este reziliat în chiar momentul apariţiei cauzei de încetare, fără a mai fi nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului. Notificarea îndeplineşte, ca act juridic, toate condiţiile de formă şi conţinut cerute de lege iar susţinerea că postul propus este sub nivelul pregătirii profesionale a recurentului nu poate conduce la constatarea nulităţii sale absolute.42. Faptul că angajatorul nu a pus în executare decizia civilă a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă decât la data de la care salariatul interesat a solicitat acest lucru nu-i poate fi imputabil întrucât „creditorul obligaţiei” este cel ce optează pentru executarea sau nu a unui titlu executoriu.
5. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului conform cărora desfiintarea postului propus iniţial recurentului a avut loc nelegal, înainte ca notificarea să-i fi fost comunicată acestuia, întrucât răspunsul de acceptare a fost formulat de salariat la circa 1 lună de la emiterea notificării, dată la care exista deja Ordinul Ministrului Transporturilor.
6. În ceea ce priveşte daunele morale acestea nu sunt cuvenite, neexistând în cauză suficiente argumente pentru constatarea unui prejudiciu moral creat recurentului prin afectarea imaginii sale.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
2. Având în vedere cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, prima instanţă a apreciat că se impune suspendarea judecăţii contestaţiei formulate de intimatul E.N. până la soluţionarea irevocabilă a acestei cauze.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 146 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 268 alin. (2) Codul Muncii sunt dispoziţii imperative care trebuie respectate de emitentul deciziei de sancţionare, lipsa acestora fiind sancţionată cu nulitatea absolută. Angajatorul este obligat să facă în conţinutul deciziei o descriere corectă a faptei: individualizarea faptei, modalitatea comiterii, data comiterii, verificarea apărărilor salariatului. Toate aceste menţiuni imperative dau posibilitatea salariatului să-şi formuleze apărările, iar instanţa să verifice temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului.
2. Menţiunea din decizie este la general, de fapt se citează o dispoziţie din Regulamentul intern. Nu se justifică afirmaţia recurentei că a se constata nulitatea absolută, deci când se constată că angajatorul nu respectă o dispoziţie legală imperativă se „încurajează comiterea unor abateri” mai degrabă cu care a întocmit decizia nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu întrebuinţând un act contrar legii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 513/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu a făcut dovada că salariata a permis unor persoane să călătorească fără bilet sau că a omis să elibereze bilete, deşi a încasat contravaloarea acestora, pentru a putea susţine că salariata nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu care îi reveneau.
2. „Nerealizarea normei” se poate datora şi faptului că nu există un flux permanent şi continuu de călători care nu îşi cumpără bilete din staţie ci din tren, salariatul neputând să-i determine pe călători să circule mai mult cu trenul sau să-şi cumpere bilete din tren.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 870/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În decizie nu este menţionată fapta săvârşită sub niciun aspect, fiind precizat doar raportul comisiei de disciplină. Deci, prin decizia de sancţionare, nu se arată nicio faptă concretă, nu se indică data sau perioada în care s-ar fi săvârşit faptele respective
2. Trimiterea la raportul nu înlocuieşte lipsa descrierii faptelor concrete de care s-ar face vinovată contestatoarea. Fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.
3. Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează şi anume data la care a fost săvârşită [pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul muncii] şi modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina contestatoarei.
4. Se consideră că, prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social şi al E. instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României.
5. Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 Codul Muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.
6. Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale.
7. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute. Faţă de această situaţie, este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei contestatoarei întrucât primează verificarea condiţiilor de formă şi legalitatea deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 798/R din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Trecerea reclamantului de la Cantină la Căminele „A” şi „S. O.” din cadrul Universităţii „Dunărea de K.” G nu constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Atât timp cât reclamantul a rămas angajat al aceluiaşi compartiment, păstrându-şi funcţia de administrator şi aceeaşi retribuţie, critica aplicării greşite a legii nu poate fi primită.
2. Chiar dacă reclamantul realizează în prezent un venit mai mic decât cel realizat anterior schimbării, critica modificării unilaterale a contractului individual de muncă nu se justifică întrucât reducerea respectivă este determinată de faptul că, neavând niciun subordonat în cadrul serviciului prestat la cele două cămine, nu beneficiază de indemnizaţia de conducere, iar salariul de merit (de care nu mai beneficiază) se acordă pentru merite deosebite evidenţiate în muncă. Cum reclamantul a fost sancţionat prin decizia pentru o abatere disciplinară, acesta nu mai îndeplinea condiţia acordării salariului de merit.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 828/R din 26 (24) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de condiţiile particulare în care s-au săvârşit abaterile constatate, de faptul că angajatul nu a mai fost sancţionat anterior, de poziţia avută în cursul cercetării prealabile când s-a prezentat pentru a da toate lămuririle necesare se va aprecia că sancţiunea aplicată în conf. cu dispoziţiile art. 264 lit. d) din Codul muncii este prea severă urmând ca această să fie înlocuită cu sancţiunea avertismentului scris prevăzută de art. 264 lit. a) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 764/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
A impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 823/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiunea sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat în mod culpabil al obligaţiilor sale de serviciu.
2. Curtea apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că obligaţia impusă contestatoarei intimate este abuzivă. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume, sancţionatorii, preventivă şi educativă. Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu îşi mai poate atinge scopul.
3. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu pentru că însuşi contractul individual de muncă are un caracter oneros. În speţă, a impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 822/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurenta nu mai poate invoca în recurs, faptul că nu este de acord cu constatările înscrise în raportul de expertiză atât timp cât la termenul ulterior comunicării raportului, reprezentatul acesteia nu a avut nicio obiecţie şi nu a cerut o expertiză contrarie, nu a solicitat alte lămuriri.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 648/R din 9 (6) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica recurentei adusă hotărârii instanţei de fond referitoare la faptul că aceasta nu a reţinut că datorită înscrierii unui singur ofertant pentru licitaţia din 9.08.2007 aceasta s-a transformat în negociere directă, situaţie în care metodologia de licitaţie nu prevede obligativitatea verificării procedurilor nu este întemeiată.
2. În mod corect prima instanţă a reţinut că recurenta contestatoare nu a respectat metodologia de desfăşurare a licitaţiei întrucât participanţii la licitaţie sunt reprezentaţi şi prin mandatari şi este obligatorie verificarea procedurilor. Corect a reţinut instanţa că recurenta nu a respectat metodologia de desfăşurare a licitaţiei admiţând participarea la licitaţie a unei persoane fără procură.
3. Nu se poate reţine critica recurentei că prima instanţă a reţinut greşit că sarcina de a depista nereguli într-o staţie de cale ferată şi de a înştiinţa E. Patrimoniu despre aceste nereguli aparţin şefului staţiei respective. Corect a reţinut instanţa de fond că în conformitate cu pct. 5 din fişa postului recurentei îi revenea sarcina de a colabora cu celelalte Direcţii de Patrimoniu şi Divizii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 594/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
2. Din actele dosarului rezultă că intimata a făcut dovada faptului că împotriva contestatorului s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută de art. 215 indice 1 alin. (2) C. pen.
3. Facultatea de a lua măsura suspendării, acordată angajatorului, prin dispoziţia legală criticată, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consemnată în Constituţie contrar susţinerilor recurentului. Instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 567/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 52 alin. (1) Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
2. Luând măsura suspendării contractului individual de muncă angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale acestea fiind chestiuni a căror soluţionare intră în sfera de activitate a organelor juridice astfel că în mod corect s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al recurentul.
3. Faţă de aceasta, facultatea de a lua măsura suspendării, acordată angajatorului, prin dispoziţia legală criticată, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consemnată în Constituţie contrar susţinerilor recurentului. Deci măsura suspendării este la latitudinea societăţii, instanţa nefiind competentă să cenzureze, dacă sunt sau nu motive justificate pentru ca societatea să formuleze plângere.
4. Instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
5. Dispoziţiile examinate nu contravin nici dreptului la muncă garantat de Constituţie salariatul nefiind împiedicat să se încadreze în perioada suspendării contractului de muncă la altă unitate sau în altă funcţie decât cea cu care este incompatibilă faptei ce constituie obiectul acuzării.
6. Prezumţia de nevinovăţie în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale, cu aplicabilitate deci în dreptul penal şi procesual penal. Prin dispoziţiile textului constituţional menţionat s-a statuat că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare este considerată nevinovată persoana căreia i se impută săvârşirea unei fapte penale, aşa cum a statuat chiar Curtea Constituţională prin decizia nr. 24/2003.
7. Măsura suspendării este la latitudinea societăţii, instanţa nefiind competentă să cenzureze, dacă sunt sau nu motive justificate pentru ca societatea să formuleze plângere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 566/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, înainte de a analiza fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatului contestator şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionate atacată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii.
2. Verificând legalitatea emiterii deciziei de sancţionare instanţa constată că la rubrica, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare s-a consemnat, formulările din nota de relaţii nu justifică nevinovăţia. Enumerarea unor generalităţi nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict şi imperativ care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.
3. Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
4. Prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statutului social şi al dreptului instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României.
5. Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 Codul Muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi al contractelor colective de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 590/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că nu există niciun act normativ care să dea în competenţa instanţelor judecătoreşti aplicarea de către ele însele a sancţiunilor disciplinare, dar nici care să interzică un asemenea drept, situaţie în care urmează a se aplica dispoziţiile de drept conexe ale legislaţiei civile care întregesc pe cele ale Codului Muncii.
2. Potrivit acestor dispoziţii, în situaţia în care se admite acţiunea sau calea de atac exercitată, singura interdicţie impusă organelor de judecată este de a nu crea petiţionarului o situaţie mai gravă decât cea pe care a avut-o înainte de a promova contestaţia. Or, admiţându-se contestaţia şi înlocuindu-se sancţiunea cu o alta mai uşoară, se creează celor în cauză o situaţie mai bună decât cea avută anterior.
3. Dreptul organelor de jurisdicţie nu rezultă însă numai din disp. legale, ci în primul rând din necesitatea reclamată de însăşi natura instituţiei răspunderii disciplinare, deoarece dacă nu s-ar recunoaşte organelor arondate acest drept, s-ar anihila însăşi realizarea singurului vizat de instituţia de drept respectivă.
4. În situaţia în care se impune admiterea contestaţiei, dar nu s-ar recunoaşte organului de jurisdicţie a muncii şi dreptul de a înlocui sancţiunea aplicată cu o alta mai uşoară în cazul în care se reţine existenţa abaterii, ci numai anularea sancţiunii iniţiale, ar însemna ca persoana vătămată să rămână nesancţionată ceea ce este de neconceput deoarece, pe de o parte conducerea unităţii nu mai poate aplica o nouă sancţiune pentru aceeaşi abatere celui în cauză după ce acesta a atacat pe calea contestaţiei decizia de sancţionare iar, pe de altă parte, anulându-se sancţiunea de către organul de jurisdicţie şi absolvindu-l pe cel în cauză de orice sancţiune, hotărârea având autoritate de lucru judecat, organul de conducere nu mai poate aplica-şi din acest punct de vedere – vreo sancţiune pentru aceeaşi abatere, celui vinovat.
5. O asemenea formalitate ar fi contrară atât legii cât şi caracterului educativ pe care soluţiile organelor de jurisdicţie a muncii trebuie să-l aibă, cu atât mai mult cu cât sunt chemate să judece abaterile de la disciplina muncii.
6. Pentru a se considera că o instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti este necesar să se constate că ea a îndeplinit un act pentru care era necompetentă-îndeplinirea actului fiind specifică atributului exclusiv al altei puteri de stat legislativă sau executivă, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor, ceea ce este de natură să U. ordinea constituţională, contrar susţinerilor recurentei.
7. Instanţa în baza rolului activ poate dispune înlocuirea unei sancţiuni aplicate de angajator cu o altă sancţiune pe care o consideră justificată pentru a nu lăsa nesancţionată o faptă a cărei existenţă a fost demonstrată, aşa cum corect a procedat instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 591/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare prin care a fost sancţionată cu 10 % reducerea salariului pe 3 luni cuprinde elementele prevăzute în art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii, nefiind lovită de nulitate absolută.
2. Suspendarea contractului de muncă a intervenit ca urmare a incidenţei dispoziţiile art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 679/2003, contractul de muncă al recurentei fiind accesoriu al atestatului de asistent maternal profesionist, şi nu are caracterul unei sancţiuni aplicate în baza Codului Muncii, aşa cum greşit susţine recurenta. În consecinţă, nu au fost aplicate două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, ci doar sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe timp de 3 luni prin dispoziţia contestată.
3. În hotărârea recurată, se observă că sunt menţionate toate elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., sentinţa fiind motivată corespunzător, cu indicarea mijloacelor de probă reţinute ca relevante şi arătarea motivelor pentru care nu au fost reţinute apărările contestatoarei.
4. Susţinerile exprimate de recurentă în sensul că are un comportament social corect şi are familie nu constituie motiv de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei recurate, ci reprezintă împrejurări care pot fi avute în vedere al individualizarea sancţiunii aplicate care a fost proporţională cu gravitatea faptei săvârşite dar şi cu comportarea generală a salariatei, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 557/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatei-contestatoare şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare atacată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Textul menţionat, la litera a), prevede sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizie se cuprinde în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, pentru a putea fi legală. Privind această sancţionare, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta (faptele) pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.
2. Prin decizia de sancţionare nu se arată nicio faptă concretă, nu se indică data sau perioada în care a fost săvârşită fapta, respectiv nu se indică în ce constă neînştiinţarea imediată a conducătorului ierarhic superior şi despre ce nereguli sau abateri este vorba. Enumerarea unor generalităţi nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd strict şi imperativ care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.Trimiterea la raportul întocmit în urma cercetării disciplinare cu privire la neregulile constatate cu ocazia dezafectării sălii de judo sau la nota explicativă dată de contestatoare, de asemenea nu înlocuieşte lipsa descrierii faptei concrete de care s-ar face vinovată contestatoarea.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 539/R din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 268 alin. (2) lit. b) Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă inclusiv precizarea prevederilor din Statutul de personal, Regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat. Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, decizia contestată în cauză nu cuprinde asemenea elemente, cerute de lege în mod obligatoriu.
2. Nici criticile vizând lipsa de rol activ a instanţei de fond nu sunt fondate, instanţa neputându-se substitui părţilor şi modalităţii de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procedurale de către acestea.
3. Celelalte motive prin care se invocă aspectele de fond ale cauzei, nu pot fi analizate în lipsa întrunirii unei condiţii de valabilitate a deciziei de sancţionare, prealabilă unei asemenea cercetări judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 532/R din 8 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 52 lit. c) Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
2. Textul de lege este de strictă şi limitată aplicare vizând situaţia expresă a formulării unei plângeri penale împotriva salariatului sau trimiterea în judecată a acestuia pentru fapte penale incompatibile în raport de funcţia deţinută.
3. În speţă, decizia de suspendare a contractului individual de muncă a fost emisă de intimata tocmai urmare a formulării plângerii penale îndreptată împotriva recurentului-contestator, cu privire la atribuţiile de serviciu ale acestuia. Au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 52 lit. c) Codul Muncii, iar prin măsura dispusă angajatorul nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei salariatului solicitând autorităţilor competente soluţionarea cazului.
4. Dacă ulterior se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară plătindu-i-se în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 473/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut că există abatere disciplinară în cauză şi că aceasta a fost săvârşită de către contestator. Instanţa de fond însă a apreciat corect că în funcţie de împrejurările concrete în care abaterea disciplinară s-a produs, aplicarea unei sancţiuni disciplinare cu avertisment este suficientă. De asemenea instanţa de fond a reţinut corect că la producerea acestei „situaţii păguboase” pentru recurentă au concurat şi alte comportamente ale recurentei prin lipsa de colaborare între acestea situaţie de altfel reţinută chiar în Nota de constatare care a stat la baza aplicării sancţiunii disciplinare a contestatorului.
2. nu poate fi primită susţinerea recurentei că această lipsă de colaborare disfuncţionalitate administrativă între compartimente nu ar avea relevanţă în stabilirea vinovăţiei contestatorului întrucât potrivit art. 266 Codul Muncii, angajatorul la aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să stabilească gravitatea faptei în funcţie de anumite criterii; împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie a salariatului. Or, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a art. 266 Codul Muncii în funcţie de care a apreciat şi sancţiunea disciplinară aplicată salariatului contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 515/R din 16 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
2. Din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, rezultă că intimatul-pârât N.E. a fost citat în faza procesuală a recursului numai pentru termenul de la 23 octombrie 2007, iar pentru data de 13 noiembrie 2007, când s-a soluţionat pricina în fond, nu a mai fost citat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1369 din 17 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este întemeiată critica vizând neparticiparea sindicatului la cercetarea disciplinară a contestatoarei. Astfel, chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de societate este prevăzută participarea în comisia de cercetare a unui reprezentant al sindicatului, lipsa acestuia nu conduce la nelegalitatea deciziei de sancţionare aşa cum a reţinut instanţa.
2. Contestatoarea avea dreptul şi putea să ceară ea însăşi sindicatului să o asiste la cercetarea prealabilă, fapt ce nu l-a făcut. Este de asemenea întemeiată şi critica referitoare la faptul că intimata nu a făcut dovada că activitatea pentru care a fost sancţionată contestatoarea s-a desfăşurat în afara programului.
3. Condiţia ca o faptă să constituie abatere este ca aceasta să aibă legătură cu munca salariatului, nu să fie săvârşită neapărat în timpul programului de lucru. Din decizia de sancţionare reiese că salariata a fost sancţionată pentru fapte concrete şi anume nerespectarea unei note interne atât de către ea cât şi de către ceilalţi salariaţi pe care îi avea în subordine şi a căror activitate trebuia să o vegheze pentru a se desfăşura conform indicaţiilor conducerii societăţii.
4. Întemeiată este de asemenea şi critica vizând concluzia instanţei în sensul că intimata nu ar fi făcut nici ipotetic dovada faptului generator de prejudiciu, deoarece aşa cum reiese din aceeaşi decizie, salariata nu a fost sancţionată pentru crearea unui anume prejudiciu, ci pentru nerespectarea unor dispoziţii interne.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1220 din 11 Martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Sancţiunile disciplinare sunt, în ordinea gravităţii lor, strict şi limitativ indicate prin Codul Muncii [art. 264 alin. (1)] în afara cazurilor în care „prin statute profesionale, aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator”. Stabilirea sancţiunii disciplinare, adică individualizarea ei, nu poate avea în mod arbitrar, ci, exclusiv, în funcţie de respectarea riguroasă şi cumulativă a unor criterii, precis determinate (art. 266). Aceste criterii vizează împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Se impune ca fapta ilicită (abaterea disciplinară) să se afle într-o legătură cauzală cu un rezultat nociv pe plan disciplinar, cauza nu declanşează efectul, respectiv răspunderea disciplinară.
2. Situaţia de fapt reţinută în speţă nu conturează săvârşirea de către contestator a unei abateri disciplinare de o asemenea gravitatea încât să justifice aplicarea unei sancţiuni mai severe, cum este reducerea salariului cu 5 % pe două luni. În contextul faptic, gravitatea abaterii disciplinare este una redusă şi, ca atare, corespondentul punitiv trebuie să se regăsească într-o sancţiune mai uşoară.
3. Cum instanţa de judecată este în drept să aprecieze asupra gravităţii faptei, este în drept şi să înlocuiască sancţiunea aplicată unilateral de către angajator cu o alta mai puţin aspră, Curtea consideră că „avertismentul scris” corespunde cel mai bine situaţiei în speţă, asigurându-se totodată şi o egalitate de tratament sancţionar, în raport de celălalt angajat
4. Avertismentul scris este cea mai uşoară sancţiune disciplinară, cu efecte preponderent de ordin moral şi care atenţionează contestatorul asupra posibilelor consecinţe în cazul în care dificultăţile ivite în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu nu se rezolvă într-un cadru şi într-o ordine impusă de disciplina muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 878 din 27 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Curtea reţine că decizia emisă de intimată nu a anulat în totalitate dispoziţiile deciziei de sancţionare pentru a se putea considera cererea care a rămas fără obiect, câtă vreme sancţiunile retrogradării şi a reducerii salariului au fost aplicate pentru o perioadă de 60 zile.
2. Astfel, prin respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetare fondului impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecre la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 663 din 20 Februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit prevederilor art. 267 alin. (3) Codul muncii, „neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile alin. (2) fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără realizarea cercetării disciplinare prealabile” şi, ţinându-se cont de cele menţionate mai sus, s-a dispus sancţiunea contestată, cu aprobarea Comitetului Director, atât pentru atribuţiile de serviciu încălcate cât şi în considerarea atitudinii de dezinteres total al angajatului faţă de consecinţele faptelor sale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2906 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei. De asemenea, hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii şi străine de natura litigiului. Decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de dispoziţiile art. 267-268 Codul muncii.
2. Cum nu au fost respectate procedurile de predare primire a turei şi nu se poate stabili cu certitudine momentul dispariţiei cartelelor telefonice şi vinovăţia, toţi salariaţii care se fac vinovaţi de nerespectarea procedurilor sunt ţinuţi la repararea prejudiciului în mod egal, neputându-se stabili o vinovăţie diferenţiată în sarcina acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2810 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de imputare s-a emis pentru că reclamanta ar fi încetat raporturile de muncă într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă şi că s-au încălcat prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002. Or, aşa cum a reţinut instanţa de fond, aceste susţineri sunt neîntemeiate aspect ce rezultă din înscrierile din carnetul de muncă. Susţinerile recurentei în sensul că reclamanta şi-a schimbat fictiv domiciliul, exced obiectului cauzei pentru că nu acest motiv a stat la baza emiterii deciziei de imputare. Instanţa a examinat starea de fapt descrisă în această decizie şi a reţinut că nu este conformă cu realitatea.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2712 din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod just a reţinut instanţa de fond, temeiul de drept al deciziei de imputare – art. 76 din Legea nr. 76/2002 – este inaplicabil la starea de fapt care rezultă din probele dosarului. Aceasta pentru că reclamanta intimată, după schimbarea domiciliului, ca urmare a trecerii sale în şomaj, în scopul reangajării la un alt angajator, nu a încetat raporturile de muncă înainte de a fi trecut cele 12 luni la care se referă art. 76 alin. (1) din Legea nr. 76/2002. În aceste condiţii nu se poate reţine o schimbare fictivă a domiciliului de către reclamanta intimată, aşa încât motivul de recurs invocat nefiind prezent în cauză, recursul va fi respins.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2676 din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că prin cererile formulate, reclamantul a înţeles să acuze generic pârâţii de o serie de infracţiuni nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestora, în litigiile de muncă calitate procesuală având doar părţile raportului juridic, respectiv angajatul şi angajatorul.
2. În mod corect instanţa de fond a calificat litigiul ca fiind un litigiu de muncă, deoarece demersul judiciar al reclamantului a fost determinat de nemulţumirile acestuia legate de deciziile de sancţionare emise de unitate la adresa sa, precum şi de măsurile luate de unitate împotriva sa cu privire la tăierea unor ore când a fost prezent la serviciu şi modalitatea de reglementare a învoirilor.
3. Plata reclamantului cu 4 ore pentru ziua de 7 septembrie 2006 nu reprezintă o sancţiune disciplinară, pentru a se putea susţine că i s-au aplicat două sancţiuni pentru aceeaşi faptă.
4. Susţinerile reclamntului în legătură cu nulitatea ordinelor de serviciu prin care pârâta a stabilit unele măsuri în ce priveşte învoirile sunt neîntemeiate. Pentru probleme personale deosebite cum ar fi deces, cununie, naştere, legiuitorul a reglementat posibilitatea acordării lor şi numărul de zile ce pot fi acordate, astfel că susţinerile reclamantului nu sunt întemeiate.
5. Referindu-se la dreptul unităţii de a emite dispoziţii obligatorii pentru salariaţi de natură să întărească disciplina muncii, instanţa a analizat legalitatea ordinelor de serviciu emise de pârâtă prin care a reglementat modalitatea învoirilor.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1422 din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta nu a făcut dovada că prin diminuarea salariului cu 10% timp de o lună, capitalul său de imagine a avut de suferit şi nici al cuantumului despăgubirii pretinse. Reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre aplicarea sancţiunii şi nevoia de a solicita transferul prin concurs la Serviciul de Ambulanţă T. Împrejurarea că pârâta a executat hotărârea instanţei de fond reprezintă o consecinţă a caracterului definitiv al hotărârii, nefiind de natură să ducă la respingerea recursului ca fiind fără obiect.
2. Reclamanta, vătămată în dreptul ei nepatrimonial, trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului.
3. Reclamanta a motivat pretenţiile privind prejudiciul moral încercat prin durata lungă care a fost nevoită să se judece în contradictoriu cu pârâta, prin refuzul pârâtei de a răspunde şi soluţiona în termen legal cererile şi să rezolve pe cale amiabilă acordarea de despăgubiri, atitudine care a fost de natura a aduce atingere demnităţii, onoarei, prestigiului profesional şi social al reclamantei în calitate de medic şi că prin aplicarea sancţiunii disciplinare i-ar fi fost afectată onoarea şi reputaţia profesională .
4. Imprejurarea că instanţa de fond a anulat decizia de concediere nu face dovada abuzului pârâtei şi este prin ea însăşi o modalitate de restabilire a onoarei şi prestigiului profesional pe care reclamanta susţine că i-a fost încălcat.
Refuzul pârâtei de rezolvare amiabilă a litigiului nu poate fi considerat abuziv, iar durata ciclului procesual nu a fost influenţată de atitudinea pârâtei, în condiţiile în care ambele părţi au uzat de căile de atac când soluţia le-a fost defavorabilă, durata procesului fiind influenţată de casările cu trimitere spre rejudecare, declinării competenţei.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 702/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu a exercitat calea de atac administrativă, întrucât în decizia de imputare contestată se menţionează la art. 2 că are, în condiţiile legii nr. 76/2002, un drept de contestaţie la Tribunalul C-S, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă.
Hotărârea recurată a fost pronunţată de un complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale. Prin urmare, cererea reclamantei nu putea fi respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, atâta timp cât competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 31 din 16 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a lămurit natura juridică a celor două comisioane de 35% şi respectiv 20% invocate în contestaţie, de asemenea nu a administrat toate probele ce s-ar fi impus pentru verificarea depunerii efective a sumei de 20 000 lei la casieria societăţii, menţionarea sumelor pe un borderou nefiind suficient de relevantă cum ar fi eliberarea unei chitanţe de încasare a sumei respective.
2. Instanţa avea de verificat, în concret, data la care a fost emisă decizia contestată, în ce condiţii contestatorul a luat la cunoştinţă şi când pentru a aprecia condiţiile efective în care s-a emis şi obţinut certificatul medical, precum şi motivele pentru care contestatorul nu a anunţat angajatorul de situaţia incapacităţii temporare de muncă, conform art. 11 lit. q). din Regulamentul de Ordine Interioară, sancţiunile, potrivit aceluiaşi regulament – asumate de angajaţi şi conforme cu cele din Codul muncii – fiind cele de la art. 35.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10409 din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, cerinţă prevăzută de art. 75 din CCM. 2007-2010, care prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că nicio sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
2. Nu poate fi reţinut motivul de recurs invocat de pârâtă privind efectuarea acestei cercetări prealabile concomitent cu efectuarea verificării şi întocmirea procesului verbal, întrucât din analiza procesului verbal din 11 ianuarie 2008 rezultă că s-a realizat numai constatarea unei situaţii de fapt de la momentul respectiv, fără a se efectua cercetări referitoare la abaterea privind întârzierea de la program, urmările acesteia, împrejurările în care a fost săvârşită, astfel încât nu poate constitui o cercetare prealabilă în sensul prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare.
3. Cu atât mai mult, apare ca neveridică susţinerea că cercetarea prealabilă s-ar fi efectuat concomitent cu producerea faptei, întrucât o astfel de cercetare presupune un interval mai mare de timp pentru cunoaşterea abaterii săvârşite, a urmărilor produse, etc., precum şi necesitatea efectuării acestei cercetări prealabile respectarea procedurii prevăzute de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10264 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. In cauza s-a realizat cercetarea prealabila disciplinara, rezultatul fiind materializat in procesul-verbal din data de 5.12.2005, ocazie cu care contestatorul s-a declarat vinovat si a declarat ca nu are probe de administrat in apararea sa, aceasta nu este de natura sa inlature obligatia impusa angajatorului prin art. 268 alin. (2) lit. c) Codul muncii ca in decizia de sanctionare sa fie mentinonate apararile salariatului, motivele pentru care au fost inlaturate sau, dimpotriva, faptul ca nu si-a formulat aparari.
2. Raspunderea disciplinara, ca forma a raspunderii juridice, specifica dreptului muncii, intervine in cazurile in care un salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara.
3. Decizia de sanctionare se emite in scris ad validitatem, iar cerinta impusa de art. 268 alin. (2) lit. c) reprezinta o conditie ad validitatem, sanctiunea care intervine fiind nulitatea absoluta a deciziei astfel emisa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10313 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, dat fiind faptul că dovada indubitabilă a comunicării deciziei contestate datează din 14.03.2008, termenul de contestaţie fiind calculat de la comunicare, iar nu de la luarea la cunoştinţă în orice alt mod.
2. Faţă de critica privitoare la nesancţionarea de către instanţă a exercitării abuzive a drepturilor procesuale din partea titularului acţiunii, având în vedere motivaţia recurentei pe această critică, se apreciază pe de o parte, că dreptul la petiţionare şi respectiv acela de a te adresa unei instanţe naţionale sunt drepturi constituţionale, iar exercitarea acestora nu poate fi considerată abuz de drept, iar pe de altă parte nu i se poate reţine vreo faptă culpabilă sub aspect procesual reclamantului, care să fie asimilată exercitării abuzive a drepturilor procesuale
3. Cât priveşte critica dezvoltată cu privire la fondul cauzei, în sensul că părţile litigante, au avut o convenţie ce are putere de lege, în sensul celor statuate de art. 969 din C. civ., dispoziţie ce are caracter general faţă de Codul muncii, aşa cum a afirmat şi recurenta, tocmai că reprezintă norma generală, legiuitorul a înţeles să reglementeze strict raporturile de muncă stabilite între angajat şi angajator prin norme clare nesusceptibile de interpretări, al căror caracter imperativ impune sancţionarea cu nulitate în caz de încălcare a acestora. Astfel de norme sunt şi cele care reglementează executarea contractului individual de muncă sau modificarea acestuia, nefiind permisă nici modificarea unilaterală a contractului şi nici tranzacţiile deghizate în aşa-zise „convenţii” prin care se urmăreşte renunţarea, din partea angajatului, la anumite drepturi legal câştigate sau restricţionarea acestor drepturi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10221 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond, aşa cum reiese din considerentele sentinţei a constatat nulitatea deciziei datorită faptului că aceasta nu cuprinde unele din menţiunile obligatorii potrivit art. 268 din Codul muncii, şi anume prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, sau contractul individual de muncă, sau contractul colectiv de muncă.
2. Recurenta susţine în recurs că nu are încheiat cu sindicatele un contract colectiv de muncă, dar tot recurenta arată că intimata contestatoare a încălcat prevederile din S. şi S. De asemenea recurenta mai arată în recurs că intimata ar fi încălcat şi prevederi din contractul individual de muncă. Or, dacă există asemenea acte interne, nimic nu împiedica recurenta să arate în cuprinsul deciziei acele prevederi pe care le-a încălcat contestatoarea. Cum recurenta nu a făcut acest lucru în mod temeinic instanţa de fond a constatat nulitatea deciziei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10198 din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere. Astfel că admiterea sau respingerea probei este lăsată la aprecierea instanţei
2. Referitor la motivul de recurs privind faptul că Regulamentul Intern din anul 2007 nu poate fi aplicat deoarece nu este semnat de sindicat, Curtea arată că regulamentul intern este actul prin care angajatorul stabileşte regulile de desfăşurare a activităţii din unitatea respectivă. Întocmirea regulamentului este atributul exclusiv al angajatorului, sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor sunt doar consultaţi. Rezultă că această consultare este facultativă şi prin urmare, şi în lipsa ei, regulamentul este valabil iar salariaţii sunt obligaţi să-l respecte.
3. Dispoziţia din Regulamentul Intern pentru anul 2007 respectiv ca „în pontaje să fie evidenţiat numai timpul efectiv lucrat, comunicându-se că nu se fac învoiri de la programul cu plata salariului” a fost înserată şi în regulamentul intern din cu anul 2003, menţinându-se şi în Regulamentul Intern din 2008 astfel că nu se poate spune că nu avea cunoştinţă despre aceasta.
4. egulamentul intern este actul prin care angajatorul stabileşte regulile de desfăşurare a activităţii din unitatea respectivă. Întocmirea regulamentului este atributul exclusiv al angajatorului, sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor sunt doar consultaţi. Rezultă că această consultare este facultativă şi prin urmare, şi în lipsa ei, regulamentul este valabil iar salariaţii sunt obligaţi să-l respecte.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10107 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a greşit, rezolvând cauza într-un mod superficial, rezumându-se doar la obligaţiile stricte ce ţin de activitatea asistentei medicale la patul bolnavului, fără a avea în vedere şi celelalte aspecte ce ţin de atitudinea etică a cadrelor medicale faţă de bolnavi şi aparţinători. 1. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem.
2. Sistemul medical nu trebuie să dispună numai de mijloace logistice, calitatea actului medical, prin aceasta înţelegându-se, în sens larg, atât tratamentul acordat cu profesionalism cât şi atitudinea faţă de bolnav, fiind dată şi de resursa umană din acest sistem.
În consecinţă, susţinerile recurentei sunt pertinente şi justificate, întrucât tolerarea unei atitudini de natura celei ce a condus la sancţiunea analizată, ar putea conduce la fapte de insubordonare mult mai grave care să determine o atitudine negativă faţă de cadrele medicale şi o lipsă de încredere în actul medical.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10062 din 19 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conţinutul deciziei se face vorbire doar de faptul că „prin modul în care a acţionat dl. Ş.N., a favorizat producerea şi majorarea prejudiciului determinat D.-E. de Agenţia mandatară din localitatea C” fără a se arăta în mod concret modul neglijent sau defectuos de îndeplinire a atribuţiunilor de serviciu de către contestator, cel care deţinea o funcţie de conducere şi avea obligaţia să supravegheze agenţiile aflate în subordine. Acest mod de redactare face ca decizia contestată să nu îndeplinească cerinţele minime prevăzute de lege, respectiv art. 268 alin. (1) Codul muncii, ceea ce duce la constatarea nulităţii absolute a acesteia.
2. Decizia contestată nu îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de lege, respectiv de art. 268 alin. (1) Codul muncii, ceea ce duce la constatarea nulităţii absolute a acesteia. În condiţiile în care cauza a fost soluţionată pe excepţie, reţinându-se nulitatea deciziei de sancţionare contestată, nu vor mai fi analizate motivele de recurs formulate de intimată, care vizează fondul litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9950 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 1 din OUG nr. 59/2000 personalul silvic este alcătuit din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscută în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii.
2. Aceeaşi lege specială prin art. 58 prevede în mod expres aplicarea personalului silvic a dispoz. Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în măsura în care, însuşi ordonanţa nu dispune altfel. Or, potrivit Legii nr. 188/1999 competenţa cauzelor ce au ca obiect sancţiunile aplicate funcţionarilor publici şi personalului căruia i se aplică Legea 188/1999, aparţine secţiei de contencios-administrativ din cadrul tribunalelor, şi cum norma de competenţă materială este prevăzută în mod imperativ de către lege se constată că numai cu încălcarea acesteia, instanţa litigiilor de muncă s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9909 din 13 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-o cercetare disciplinară nota de constatare se încheie cu ocazia efectuării actelor din cadrul procedurii administrative şi de a aduce la cunoştinţă celor abilitaţi să dispună eventualele sancţiuni, în acest sens sunt prevederile art. 268 din Codul muncii.
2. În speţa dedusă judecăţii angajatorul a luat la cunoştinţă de săvîrşirea faptei de la data înregistrării notei de constatare în urma efectuării controlului din data de 30/31.10.2007, iar aplicarea sancţiunii s-a făcut la data de 17.01.2008, deci cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 zile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9398 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect Tribunalul a admis excepţia nulităţii absolute a deciziei reţinând lipsa efectuării cercetării prealabile, în sensul că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară a salariatului, condiţie absolut obligatorie pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare în baza art. 75 alin. (1) din CCM unic, la nivel naţional pe anii 2007-2010, numărul n895/21/29.12.2006 care prevede că” sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
2. Intimata se află în eroare atunci când susţine că, contestatoarei nu îi este aplicabil CCM la nivel naţional pe motiv că are încheiat CCM, întrucât potrivit art. 3 lit. a) CCM, la nivel naţional este aplicabil pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară; prin termenul încadrat înţelegându-se faptul că au încheiat contract individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9738 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de unitate, Curtea constată că acesta este nefondat întrucât instanţa de fond, dimpotrivă, respingând excepţia nulităţii deciziei de sancţionare invocată chiar de contestator în pledoaria finală, a analizat contestaţia pe fond. Sub acest aspect, Curtea reţine că recurenta s-a aflat în eroare în ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond şi, respectiv, la formularea motivelor de recurs. Astfel, din analiza hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a pronunţat hotărârea în urma unui proces evaluator al probatoriului administrat în cauză, constatând în final că, motivele invocate de contestator pe fondul cauzei sunt întemeiate, admiţând contestaţia formulată şi anulând decizia de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9518 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Actele şi lucrările dosarului relevă că numai decizia de sancţionare a fost comunicată contestatorului în condiţiile legii, iar contestaţia promovată de către acesta depăşeşte termenul prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. b) Codul muncii, fiind contestată peste termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege. Astfel, constatând că soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, urmează a fi menţinută hotărârea privind contestaţia îndreptată împotriva deciziei nr. 220/4.10.2007 emisă de angajator.
2. În ceea ce priveşte dispoziţia nr. 3 din 22.01.2007 emisă de intimat, se constată că aceasta nu a fost comunicată intimatului în condiţiile legii, neexistând acte doveditoare în acest sens. Dovada comunicării măsurii unilaterale nu poate fi suplinită prin împrejurări sau fapte conexe. Obligaţia unităţii de a-l informa pe angajat sau încasarea salariului de către acesta din urmă sunt fapte care nu înlocuiesc obligaţia angajatorului de a comunica actul de modificare unilaterală a contractului de muncă, aceasta pentru a asigura respectarea normelor de protecţie reglementate de Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9453 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşii faptei. În raport de data săvârşirii faptei, care se reţine ca fiind data la care s-a întrunit comisia de evaluare a ofertelor, în mod corect prima instanţă a constatat că decizia de sancţionare a fost emisă peste termenul de 6 luni prevăzut imperativ de lege, de la data săvârşirii faptei.
2. Nu are relevanţă împrejurarea că sancţiunea a fost aplicată în termen de 30 de zile de la data întocmirii notei de informare, prin care se aduce la cunoştinţă săvârşirea abaterii disciplinare, deoarece dispoz. art. 268 alin. (1) Codul muncii condiţionează emiterea acestei decizii de termenul de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii şi de cel de 6 luni de la data săvârşii faptei.
3. Termenul de 6 luni este un termen de decădere, a cărui nerespectare are drept efect decăderea unităţii recurente din dreptul de a mai emite o asemenea decizie, iar o decizie emisă cu nerespectarea acestui termen este lovită de nulita
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9484 din 31 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită cerinţa prevăzut de art. 268 alin. (2) lit. a) Codul muncii, dacă decizia de sancţionare disciplinară cuprinde o descriere generală a faptelor ce constituie abate disciplinară, descriere ce nu permite verificarea acestora. Decizia de sancţionare nu cuprinde în descrierea faptei ora la care a fost efectuat controlul privind prezenţa personalului la serviciu, aspect deosebit de important, întrucât în funcţie de acesta se poate stabili dacă intimata contestatoare a săvârşit sau nu o abatere disciplinară. Acest aspect nu rezultă nici din referatul 11717 din 23 oct. 2007 întocmit cu ocazia acestui control şi care a stat la baza deciziei de sancţionare.
2. Pentru a răspunde disciplinar trebuie să fie întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare respectiv obiectul (relaţiile locului de muncă, ordinea şi disciplina la locul de muncă), latura obiectivă (fapta – acţiunea sau inacţiunea salariatului), subiectul (persoana fizică în calitate de salariat al angajatorului) şi latura subiectivă (vinovăţia în forma intenţiei sau culpei ).
3. Relaţiile sociale la locul de muncă sunt cele reglementate de legi, regulamente, ordine şi dispoziţiuni, fişa postului, norme de etică şi morală, etc. Încălcarea cu vinovăţie a oricărora dintre aceste norme, justifică răspunderea disciplinară, iar o condiţie esenţială a răspunderii este ca o asemenea încălcare să existe in concret.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9442 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Starea de fapt astfel cum este reţinută de prima instanţă este în acord cu probatoriul administrat, referatul întocmit de inginerul şef la data de 7.01.2008 şi înregistrat la registratura societăţii intimate sub nr. 633 din 11.01.2008 este data de la care se calculează termenul prevăzut de art. 268 Codul muncii.
2. Momentul de la care se constată săvârşirea abaterii disciplinare nu se confundă cu cercetarea abaterii disciplinare, cel din urmă îi succede primului, şi este condiţia pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, căci potrivit art. 267 alin. (1) Codul muncii, nicio sancţiune disciplinară, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Vom avea astfel ca prim moment săvârşirea abaterii disciplinare, iar cea de-a doua fază cercetarea disciplinară, pentru ca aceasta să se finalizeze cu aplicarea sancţiunii disciplinare.
2. Este nefondată critica adusă de recurent privind tardivitatea emiterii deciziei de sancţionare, cum nefondate sunt şi criticile legate de acordarea drepturilor salariale, diminuate, ca efect al sancţiunii disciplinare, atâta timp cât prin însăşi acţiunea promovată petentul solicită înlăturarea tuturor efectelor sancţiunii disciplinare, între acestea regăsindu-se şi drepturile salariale solicitate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9441 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa, până la prima zi de înfăţişare. În cauză nu a fost dovedit faptul că a fost produs un prejudiciu unităţii recurente, şi nici vinovăţia intimatului.
2. În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, în primul rând prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, şi totodată trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare. Nu este cert şi deci nu este susceptibil de reparare prejudiciul eventual.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9379 din 28 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul dispoziţiilor art. 268 alin. (2) lit. b) din Codul muncii, angajatorul era obligat să descrie fapta, respectiv să precizeze concret care anume obligaţii care au fost încălcate de către angajat. Or, angajatorul s-a limitat la a indica prevederi cu caracter general din S. şi CCM.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9161 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conţinutul deciziei, pe lângă enumerarea actelor ce au stat la baza sancţionării acestuia şi a abaterilor, se află menţionate prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern – Codul de conduită aplicabil salariaţilor, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 268 alin. (2) Codul muncii. În acest context, hotărârea atacată este criticabilă deoarece se constată înscrierea prevederilor legale încălcate, soluţionarea cauzei având loc numai pe cale de excepţie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 9573 din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate susţine că hotărârea Comitetului Director se contestă la instanţa de Contencios Administrativ, iar dispoziţia emisă de conducerea unităţii la instanţa pentru soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât dispoziţia emisă de conducerea unităţii nu constituie o măsură proprie dispusă de aceasta, ci o măsură de aducere la îndeplinire a hotărârii Comitetului Director al Direcţiei Silvice.
2. Art. 264 alin. (2) Codul muncii prevede însă că, în cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege speciale se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta. Prin Legea 427/2001 a fost aprobată O.U.G. 59/2000, privind statutul personalului silvic, care în art. 48 a prevăzut un alt regim sancţionator pentru persoanele încadrate în funcţii de specialitate silvică. Astfel, potrivit art. 48 alin. (3) din O.U.G. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, constatarea abaterilor disciplinare se face de şeful ierarhic sau de personalul cu atribuţii de control al activităţii pe care o desfăşoară personalul silvic, pe linie de serviciu. Totodată, actul normativ invocat prevede pentru personalul silvic o procedură derogatorie faţă de prevederile Codului muncii, referitoare la aplicarea sancţiunilor disciplinare şi anume, analizarea abaterilor de către Consiliul de disciplină, care are competenţă de a decide cu privire la sancţiunea aplicată. Potrivit art. 52 alin. (3) din OUG 59/2000, partea nemulţumită de hotărârea consiliului de disciplină poate face plângere la instanţele de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8975 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica recurentei în sensul că în mod eronat instanţa a sancţionat cu nulitatea absolută decizia emisă contestatoarei, este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul deciziei lipsesc menţiunile obligatorii referitoare la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
2. Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra excepţiilor de fond, caz în care este de prisos cercetarea în fond a pricinii. În condiţiile în care instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, nici în recurs nu vor mai fi analizate critice ce vizează fondul cauzei.
3. Din analiza art. 268 alin. (2) Codul muncii, rezultă că în mod obligatoriu în decizia de sancţionare trebuie să se cuprindă în mod cumulativ toate dispoziţiile prevăzute la lit. a-f, fiind menţionat că lipsa oricăreia dintre acestea se sancţionează cu nulitatea absolută.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8846 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În aprecierea împrejurărilor în care a fost săvârşită o faptă, instanţa are în vedere nu doar declaraţiile de martori, ci şi înscrisurile care au fost depuse la dosar. Instanţa de fond, a coroborat declaraţiile celor doi martori. cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8684 din 9 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind necercetarea fondului cauzei de către instanţa de fond şi aprecierea greşită a faptei pentru care a fost sancţionat contestatorul, deoarece instanţa de fond a reţinut corect că fapta pentru care a fost cercetat şi sancţionat acesta a fost aceea de a efectua controlul la Primăria E., care la rândul său a avut contracte de prestări servicii cu o firmă aparţinând unor persoane cu care a avut conflicte în baza cărora a şi fost cercetat penal.
2. Critica privind refuzul instanţei de a-i admite proba testimonială, se constată a fi neîntemeiată, deoarece această probă a precizat-o doar în contestaţie, dar la termenele ulterioare, deşi asistat de apărător, nu a mai solicitat administrarea vrunei probe, fiind depuse numai înscrisuri la cuvântul pe fond, considerând cauza în stare de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8453 din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod temeinic prima instanţă a concluzionat că fapta reclamantului nu constituie abatere disciplinară şi nu poate constitui nici temei al răspunderii disciplinare.
Faptul că în considerentele hotărârii recurate s-au făcut referiri la forţa majoră iar nu la starea de necesitate în care reclamantul a acţionat nu împietează asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8637 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de atribuţiile de serviciu ale celor doi intimaţi, stipulate în fişa posturilor, de starea tehnică a bandei transportoare U., de condiţiile meteorologice în care s-a produs evenimentul, în mod întemeiat s-a stabilit că nu există nicio culpă a acestora în neîndeplinirea atribuţiilor şi că nu poate fi antrenată în sarcina lor răspunderea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8421 din 2 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea primei instanţe analizează doar motivele de nelegalitate ale deciziei de sancţionare emisă de pârâtă deşi prin acţiunea introductivă au fost formulate apărări şi pe fond, respectiv s-a arătat de reclamantă că faptele reţinute prin decizie, de către comisia disciplinară, ca fiind abateri disciplinare, nu sunt reale, acestea fiind create artificial. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, neputând fi astfel cenzurată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8384 din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu au fost respectate dispozitiile art. 267 din Codul muncii privitoare la obligativitatea cercetarii prealabile, cata vreme componenta comisiei de cercetare disciplinara este stabilita la o data ulterioara celei la care se pretinde ca reclamantul s-a prezentat la Biroul salarizare, organizare personal si a refuzat sa dea nota explicativa.
2. Critica vizand indicarea gresita in cuprinsul deciziei de sanctionare a instantei competente careia i se poate adresa petentul, respectiv Tribunalul Gorj in loc de Tribunalul Dolj, potrivit art. 268 alin. (2) lit. f), coroborat cu art. 284 alin. (2) din Codul muncii, care in opinia recurentului contestator atrage nulitatea absoluta a deciziei, este nefondata, eroarea mentionata fiind una mai degraba materiala, cu atat mai mult cu cat salariatul a atacat totusi decizia in termenul legal de 30 de zile la instanta competenta, astfel ca nulitatea nu va mai opera.
3. Decizia de sanctionare este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa cercetarii prealabile, refuzul de a da nota explicativa consemnat in procesul verbal nefiind de natura a suplini aceasta lipsa. Tot astfel, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda, potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8333 din 26 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate susţine că hotărârea Comitetului Director se contestă la instanţa de Contencios Administrativ, iar dispoziţia emisă de conducerea unităţii la instanţa pentru soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât dispoziţia emisă de conducerea unităţii nu constituie o măsură proprie dispusă de aceasta, ce o măsură de aducere la îndeplinire a hotărârii Comitetului Director al Direcţiei Silvice.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8330 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 268 din Codul muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă printre altele descriere faptei care constituie abatere disciplinară. Decizia emisă de intimată nu constituie o asemenea descriere. De asemenea, acelaşi text de lege mai prevede că decizia trebuia să mai cuprindă şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă, care au fost încălcate.
2. Este neîntemeiată şi critica recurentei în sensul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în speţă ar fi aplicabile prevederile CCM la nivel naţional, deoarece contestatoarea este încadrată cu contract individual de muncă. Tocmai încheierea acelui contract individual de muncă face posibilă aplicarea CCM la nivel naţional, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8246 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul nu poate susţine că din cauza faptului că era bolnav, îi era interzis să consume alcool, întrucât nu a făcut dovada certă că a respectat această interdicţie; cât priveşte susţinerea că a fost sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă, nu poate fi primită întrucât decizia anterioară a fost anulată, situaţie pe care a aflat-o la prima zi de înfăţişare, în procesul declanşat anterior.
2. Instanţa însă, are în vedere pe de o parte, că actele medicale sunt ulterioare datei de 28. octombrie 2007 când contestatorul a fost depistat de agenţii de pază ai angajatorului sun influenţa băuturilor alcoolice, iar pe de altă parte, contestatorul nu a dovedit în mod indubitabil că starea de fapt reţinută prin decizia de sancţionare nu ar fi dea reală, rezultatul aparatului alcoolscopic neputând fi combătut printr-o probă testimonială, ci printr-o probă cu aceeaşi forţă juridică de pildă, rezultatul analizelor de recoltare, probele biologice într-o clinică autorizată, acte din care să rezulte nefuncţionarea aparatului alcoolscop sau necertificarea sa metrologică etc.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7667 din 29 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum corect a reţinut Tribunalul, recurenta-intimată, prin decizia de sancţionare ca şi prin motivele de recurs invocă fapte şi împrejurări care ţin exclusiv de norma de muncă, în sensul că la Punctul de lucru din Clinica Medicină Fizică, Recuperare Medicală existau doar 2 muncitori care în 6 ore săpaseră doar 2 gropi, una de 40/20 cm., iar cealaltă cu un diametru de 20 cm.
2. Recurenta nu a prezentat însă obiectivul de productivitate sau de timp din care să rezulte dimensiunile gropilor ce trebuiau atinse într-o anumită unitate de timp, şi astfel că, în mod corect Tribunalul a reţinut concludentă depoziţia martorului (...) B. care a relatat că în privinţa faptei reţinute în sarcina intimatului, în sensul că la ora 12 se efectuaseră doar 2 străpungeri în loc de 4, fapt ce se datorează lipsei uneltelor performante, iar E. avea o grosime de 20 cm.
3. S-a apreciat corect că intimatul nu a săvârşit o faptă culpabilă, care să încalce Normele legale şi în mod corect s-a admis contestaţia formulată de contestator, anulându-se decizia de sancţionare, contestată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5860 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este nefondată critica invocată de recurentă în sensul că a operat un schimb de posturi cu delegare, care nu a fost contestat de nici unul din angajaţi, întrucât intimatul a fost numit cu delegaţie pe o perioadă de 60 de zile, în funcţia de şef Ocol Silvic, operând astfel delegarea ca instituţie a dreptului muncii.
2. Potrivit art. 42 alin. (2) Codul Muncii, angajatorul nu putea încadra o altă persoană pe postul celui detaşat temporar, întrucât are obligaţia să-l reprimească pe titular la încetarea detaşării, aşa încât intimatului încetându-i detaşarea trebuia să fie încadrat pe vechiul său post. Deci, în speţă a operat o dublă delegare, fiecare pe postul celuilalt, iar la încetarea delegării, fiecare trebuia să revină pe postul iniţial.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5498 din 30 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Elementele esenţiale ale răspunderii disciplinare sunt următoarele: calitatea de salariat, existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat. Absenţa oricăreia dintre acestea face ca abaterea, şi pe cale de consecinţă, răspunderea să nu poată exista. Angajatorul nu a probat elementele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia recurentului.
2. Potrivit art. 263 alin. (2) Codul muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4633 din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Probele administrate de către intimat nu fac dovada faptelor reţinute în sarcina contestatorului şi care au dus la sancţionarea acestuia. Funcţia deţinută de către contestator, sarcinile de serviciu ale acestuia nu se înscriu în legătura cauzală cu prejudiciul reclamat de către intimat, prejudiciu ce a stat la baza sancţiunii disciplinare. Astfel, din analiza atribuţiilor de serviciu aferente postului de tehnician silvic păstrăvar reiese că printre acestea nu figurează niciuna din atribuţiile menţionate în actul sancţionator ca fiind încălcate de către contestator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4536 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, potrivit art. 18 alin 5 lit. i) din HG nr. 400/2003, adunarea generală a asociaţiei de proprietari analizează principalele aspecte şi adoptă hotărâri cu privire la numărul şi funcţiile persoanelor necesare pentru administrarea şi gospodărirea clădirii, funcţiile care se remunerează, cuantumul şi modalitatea de actualizare a remuneraţiilor. Nimic nu împiedică însă ca adunarea generală să delege aceste atribuţii comitetului executiv al asociaţiei, ceea ce s-a şi realizat în cauza de faţă prin dispoziţiile Statutului Asociaţiei de Proprietari, potrivit căruia, comitetul executiv este cel care realizează execuţia bugetară, întocmeşte proiectul de buget, adoptă fişele de post şi grila de salarizare. Cu alte cuvinte, chiar de la înfiinţarea asociaţiei, adunarea generală a delegat atribuţiile prevăzute de art. 18 alin. (5) lit. i) din HG nr. 400/2003 comitetului executiv prin dispoziţiile capitolului V din Statut.
2. Sumele încasate de recurentul cu titlul de prime au fost acordate acestuia în mod legal, iar invalidarea acestora de către adunarea generală numai pentru cazul recurentului şi după încetarea contractului individual de muncă este abuzivă şi nu poate produce efecte juridice, de vreme ce aprobarea plăţii acestor sume s-a realizat de către comitetul executiv, organul delegat chiar de către adunarea generală să îndeplinească aceste atribuţii.
Se constată astfel că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 272 Codul Muncii, iar instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicare greşită a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3528 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În lipsa oricăror dovezi din care să rezulte obligaţia de serviciu a contestatorului privind înregistrarea actelor de inspecţii la ocolul silvic sau înaintarea actelor de inspecţii de fond la Direcţia Silvică, este netemeinică reţinerea în sarcina acestuia a săvârşirii unei abateri disciplinare constând în omisiunea de a înregistra sau a înainta actele respective.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3227 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia emisă de intimată a fost comunicată contestatorului, prin poştă, la data de 23.09.2004, aşa cum rezultă din adresa Companiei Naţională „Poşta Română S.A.”, Direcţia Regională de Poştă C – Serviciul Servicii Poştale. În această adresă este consemnat că decizia a fost predată tatălui destinatarului de către Agenţia Poştală E.
2. Faţă de data comunicării deciziei şi a depuneri contestaţiei la instanţa de judecată 6.06.2006, în mod corect prin sentinţa pronunţată, tribunalul a constatat prescris dreptul contestatorului la acţiune, în temeiul art. 268 alin. (5) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2940 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Motivul de recurs invocat de recurentul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă C, şi anume că, decizia contestată îndeplineşte condiţiile art. 268 (2) Codul muncii nu poate fi primit, câtă vreme instanţa de fond a admis contestaţia formulată pe considerentul că, nu sunt întrunite condiţiile pentru a exista răspundere disciplinară, şi anume fapta ilicită reţinută în sarcina salariatei nu există.
2. Într-adevăr, din declaraţia martorei audiată la fond, reiese că consilierul juridic s-a prezentat în secţie, a solicitat condica de prezenţă şi a efectuat prezenţa personalului, constatându-se lipsa contestatoarei, fără ca acesta să intre în salonul post-operator unde se afla contestatoarea şi încă o colegă a sa.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2891 din 9 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform art. 49 din O.U.G. nr. 59/2000 şi art. 80 din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2703 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.. Nu poate fi primită critica recurentului privind faptul că Hotărârea Consiliului de Administraţie este un act întocmit pro causa, deoarece reducerea de personal a avut în vedere planul de personal pe anul 2007 al societăţii.
2. Contractul de muncă al recurentului a încetat la 21.03.2007, din data de 21.02.2007 aflându-se în preaviz. Prin actul adiţional din data de 1 mai 2003, s-a dovedit că începând cu data de 1 mai 2003 funcţia recurentului a fost schimbată din maşinist în mecanic, fişa postului semnată personal de recurent din data de 1 martie 2006, fiind tot de mecanic. Susţinerea recurentului în sensul că este încadrat ca operator la utilajul E. şi faptul că, în fişa medicală este trecută funcţia de operator nu a fost dovedită, fiind combătută de Actul adiţional şi fişa postului. Examinând decizia nr. 16/15.02.2007 se constată că în cuprinsul acesteia este menţionată instanţa judecătorească competentă de la domiciliul recurentului. De altfel, recurentul-reclamant a introdus contestaţia la instanţa competentă şi nu a făcut dovada că a fost prejudiciat în vreun fel, prin faptul că nu s-a specificat în concret instanţa judecătorească şi nu poate constitui motiv de nulitate absolută, aşa cum invocă recurentul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2307 din 16 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sumele au fost depuse la casieria intimatei de contestatoare conform chitanţelor din dosar şi nu reţinute din salariu, depuneri făcute înainte de emiterea deciziei de imputare, iar suma de 107 lei, deşi depusă după emiterea deciziei de imputare s-a făcut tot de către contestatoare.
2. Susţinerea recurentei că a acceptat achitarea sumelor de teamă că va fi concediată nu poate fi primită nedovedind faptul că ar fi fost „forţată” să accepte acest lucru. Fiind o depunere din proprie iniţiativă a unor sume în contul debitului creat intimatei, nu se poate reţine încălcarea de către unitate a dispoziţiile art. 169 alin. (4) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 215/R din 2 (31) aprilie (martie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa reţine că directorul societăţii a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare la data de 20.12.2007 când a fost înregistrată nota de control nr. 4/35 S/2007 a Revizoratului General de Siguranţa Circulaţiei. Se poate observa că decizia a fost emisă la data de 3.01.2008 iar nota de constatare a fost înregistrată la data de 20.12.2007 cu respectarea termenului de 30 zile prev. de art. 208 alin. (1) Codul Muncii.
2. Potrivit art. 268 Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
3. Termen de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancţiuni disciplinare (director, director general, administrator, preşedinte) sau angajatorul persoană fizică a lua cunoştinţă despre săvârşirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc.).
4. Întrucât prima instanţă a analizat doar excepţia tardivităţii, Curtea nu are posibilitatea de a analiza în recurs alte excepţii invocate de către contestatorul intimat şi nici probleme ce ţin de fondul cauzei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 441/R din 12 (9) iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru existenţa unei răspunderi disciplinare trebuie dovedite elementele constitutive ale acesteia: încălcarea obligaţiilor de serviciu şi vinovăţia salariatului cât şi rezultatul dăunător al acestora.
2. Formularele din decizie şi chiar deci procesul verbal de cercetare privind culpa contestatorului în producerea evenimentului sunt făcute la general fără o menţionare exactă a faptei culpabile săvârşite ca de altfel şi trimiterile la dispoziţiile art. 9 pct. 9 şi 12 din Regulamentul Intern al recurentei.
3. Cu privire la excepţia tardivităţii declarării recursului contestatorul intimat a renunţat la invocarea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 177/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic îşi găsesc corespondent şi în dispoziţiile art. 267 Codul Muncii. Dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) şi c) Codul Muncii invocate de către contestatoare în contestaţia formulată şi reţinute de instanţa de fond prevede că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile art. 267 (3), nu a fost efectuată cercetarea.
2. Situaţia reţinută de instanţa de fond că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) şi c) Codul Muncii la emiterea deciziei nr. 3/20.04.2007 nu poate fi primită.
3. Instanţa de fond nu motivează explicit că în cauză nu s-ar fi efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, respectiv că nu s-ar fi respectat art. 119 şi 120 din Legea nr. 128/1997 şi respectiv art. 267 Codul Muncii, ci că au fost încălcate doar dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) şi c) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 257/R din 16 (14) aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legatură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat, în mod culpabil, a obligaţiilor sale de serviciu. În speţă, Curtea apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că obligaţia impusă contestatorului intimat este abuzivă.
2. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume: sancţionatorie, preventivă şi educativă. Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinara nu îşi mai poate atinge scopul.
3. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu, pentru că însuşi contractul individual de muncă are un caracter oneros. În speţă, a impune salariatului să realizeze o anumită normă de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 221/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Asemenea dispoziţii instituie pentru instanţă obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate, mijloacele de probă administrate în cauză şi la considerentele pentru care nu s-au respins cererile părţilor. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă, concisă şi fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire la propriu a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv.
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârea lor, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod deliberat la fiecare argument al părţilor procesului. Curtea a subliniat că pentru îndeplinirea misiunilor „naturale” de a tranşa un litigiu, tribunalele au nevoie să obţină cooperarea părţilor în măsura posibilului sunt ţinute să-şi exprime pretenţiile şi argumentele în mod clar, neambiguu şi rezumabil structurat.
3. Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile dar nu şi la a răspunde la fiecare argument adresat de părţi, Curtea a considerat că prin faptul că nu a răspuns la un simplu argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, instanţa raţională nu a adoptat o decizie nemotivată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 220/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă o altă situaţie de fapt care conduce la concluzia inexistenţei abaterilor disciplinare reţinute de intimată prin decizia de desfacere disciplinară a contract ului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 152/R din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare este nelegală, lipsind unul din elementele răspunderii delictuale şi anume vinovăţia, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 263 Codul Muncii. De asemenea, susţinerea recurentei că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a răspuns la toate apărările sale, nu este întemeiată. Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
2. Prima instanţă a răspuns tuturor apărărilor invocate de către intimată, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în prezenta soluţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 176/R din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nulitatea prev. de art. 268 alin. (2) Codul Muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie jus tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării ei doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.
2. Cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor sale înainte de a i se aplica sancţiunea disciplinară, constituie o condiţie esenţială a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerinţa legii a fost satisfăcută.
3. Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecţie, în scopul de a preveni aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate. Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului de persoană împuternicită de către angajator să realizeze această operaţiune, precizându-se data, ora şi locul întrevederii [art. 267 alin. (2) din Codul muncii].3. Întrucât prima instanţă a respins ca nefondată această excepţie şi având caracter absolut a fost invocată de către instanţa de recurs în baza dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Faţă de această situaţie este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei sub aspectul temeiniciei şi legalităţii hotărârii instanţei de fond, întrucât primează verificarea condiţiilor de formă şi legalitatea deciziei de sancţionare. Şi sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută contrar susţinerilor recurentei, fiind incident motivul de recurs prev.de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Înainte de a analiza fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei intimatului contestator şi implicit a legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare alocate, instanţa are obligaţia de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit art. 268 alin. (2) Codul Muncii. Textul menţionat la litera a) prevede sub sancţiunea nulităţii absolute, că în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară pentru a putea fi legală. Privind această menţiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.
5. Astfel, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează şi anume data la care a fost săvârşită pentru a se putea verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prev.de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, şi modalitatea în care s-a comis, în raport de care să-şi poată verifica temeinicia celor reţinute în sarcina contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 170/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
2. Nici cea de-a doua critică adusă hotărârii instanţei de fond nu este întemeiată. Motivul real al desfiinţării unui număr mare de staţii de cale ferată este acela că numărul potenţialilor călători este foarte mic.
3. Pentru a răspunde disciplinar se impun a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, (respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă), subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.
4. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii a priori a unei norme de încasări în tren este nelegală şi de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 130/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Nu reţine ca întemeiat argumentul referitor la înlocuirea sancţiunii aplicate cu una mai uşoară. Astfel, prin decizia contestată i s-a aplicat o sancţiune disciplinară cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună pentru faptele de a nu preda nivela din dotare la solicitarea Unităţii de Administraţie şi neîntocmirea programelor de lucru săptămânale ce constituie sarcina de serviciu conform fişei postului.
2. Nu se reţine ca întemeiată susţinerea recurentului că se aplică progresiv sancţiunile, întrucât art. 264 Codul Muncii permite angajatorului să aplice salariatului oricare din sancţiunile prevăzute. Societatea intimată chiar a ţinut cont, în aplicarea acestei sancţiuni destul de uşoare, de gravitatea faptelor săvârşite şi de faptul că recurentul contestator se află la prima abatere iar scopul preventiv şi educativ al sancţiunii disciplinare a fost atins.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 135/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a răspunde disciplinar se impune a fi întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordine şi disciplină la locul de muncă), latura obiectivă, respectiv abaterea disciplinară poate consta într-o singură faptă săvârşită dintr-o dată ori dintr-o faptă continuă, subiectul este întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat şi latura subiectivă – vinovăţia. Doar existenţa cumulativă a acestor condiţii declanşează prerogativa disciplinară a angajatorului împotriva salariatului.
2. Regula o constituie faptul că fiecare călător îşi cumpără bilet înainte de a se urca în tren. În situaţii excepţionale, când un călător nu are legitimaţie, contravaloarea călătoriei se achită şefului de tren. A impune o normă de încasări la nivelul anului 2007 este mai mult decât bizar şi nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariaţii îşi respectă îndatoririle de serviciu referitor la controlul biletelor de tren.
3. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale şefilor de tren, atunci şeful ierarhic are posibilitatea să dispună controale pentru a se depista situaţiile şi a se aplica măsuri disciplinare. Soluţia stabilirii apiori a unei norme de încasări în tren este nelegală de natură să impună salariaţilor sarcini aberante, excesive şi imposibil de realizat. Aşadar, instanţa de fond corect a apreciat că realizarea normei de încasări nu depinde de voinţa salariatului ci de numărul călătorilor depistaţi în tren fără legitimaţie de călătorie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 129/R din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că aceeaşi persoană a realizat cercetarea disciplinară prealabilă, a întocmit procesul-verbal şi a propus aplicarea sancţiunii nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia actului sancţionator, persoana respectivă făcând parte din comisia disciplinară constituită la nivelul societăţii în baza deciziei
2. Din nota explicativă dată de către recurentul-contestator rezultă că a fost întrebat cu ocazia cercetării disciplinare prealabile despre fapta reţinută, respectiv refuzul de a semna şi de a lua la cunoştinţă de nota internă , motivarea dată de acesta fiind aceea că nu a cunoscut despre numirea persoanei care să coordoneze activitatea de întreţinere şi reparaţii. Cu ocazia cercetării disciplinare i-a fost respectat dreptul la apărare recurentului-contestator, fiind asistat şi de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
3. Potrivit fişei postului recurentului-contestator îi revenea obligaţia de respectare a ordinii şi disciplinei la locul de muncă, respectarea programului de lucru şi executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor de serviciu, folosind integral şi cu eficienţă timpul de lucru. Aceste atribuţii nu sunt limitative, conducătorul ierarhic putând stabili şi alte atribuţii, lucrări sau servicii ce decurg din actele normative în vigoare.
4. Potrivit fişei postului recurentului-contestator îi revenea obligaţia de respectare a ordinii şi disciplinei la locul de muncă, respectarea programului de lucru şi executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor de serviciu, folosind integral şi cu eficienţă timpul de lucru. Aceste atribuţii nu sunt limitative, conducătorul ierarhic putând stabili şi alte atribuţii, lucrări sau servicii ce decurg din actele normative în vigoare.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 22/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză, nu există un titlu executoriu definitiv pentru pagubă şi în baza căruia să se acopere prejudiciul folosindu-se şi de garanţia materială, potrivit legii. În atare condiţii, cu această motivare, instanţa de fond a respins corect cererea de restituire a sumei reprezentând garanţia materială.
2. În ceea ce priveşte suma de 1.091 lei reţinerea este făcută contrar dispoziţiilor Codului Muncii, art. 164, potrivit căruia nicio reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar reţinerile cu titlu de daune nu pot fi efectuate decât în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 7/R din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Termenul de „regim de muncă în turnus” este cu alte cuvinte, „sistemul de muncă al personalului de locomotivă şi de tren”, prin care este consfinţit „programul de circulaţie a trenurilor cu asigurarea exactă a normelor lunare de lucru”
2. Faţă de aceste dispoziţii expres prevăzute în Contractul colectiv de muncă şi anume în: art. 50 alin. 4, art. 48 pct. 5 şi art. 6, pârâta nu justifică o „situaţie specială”, pentru sancţionarea disciplinară a reclamantului, deoarece conform prevederilor art. 138 Codul Muncii şi „timpul de odihnă” este garantat de Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1627/R din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară. Decizia este lovită de nulitate absolută şi pentru încălcarea prevederilor art. 264 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, neexistând sancţiunea „avertismentului” ci doar a „avertismentului scris”.
3. Decizia de sancţionare disciplinară a reclamantei este lovită de nulitate absolută deoarece: nu prevede data săvârşirii faptei, prin urmare aceasta nu este descrisă sub aspect temporal; nu se indică în mod corect instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată; invocă încălcarea prevederilor art. 40 lit. a) din Regulamentul intern, străine de fapta imputată reclamantei; s-a aplicat o sancţiune neprevăzută de Codul Muncii, Regulamentul de ordine interioară şi Normele anexă la Hotărârea Consiliului Naţional al Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1459/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este justificată critica vizând modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale invocată de către pârâtă, teoria juridică statuând în această materie că, în pofida deosebirilor existente între raporturile juridice de muncă şi cele cooperatiste, între acestea există şi puternice asemănări, ambele constituind principalele forme ale raporturilor juridice tipice de muncă.
2. În cauză au fost încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. (2) lit. a), b) şi f) Codul Muncii, care atrag sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare şi fac de prisos examinarea criticilor vizând întrunirea în conţinutul faptei imputate reclamantei a cerinţelor prevăzute de art. 263 Codul Muncii, privind abaterea disciplinară.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1334/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect a reţinut prima instanţă că martorii audiaţi, respectiv N.E., D.E. şi E.U. nu au avut cunoştinţă nemijlocit despre aşa-zisa intenţie a reclamantului de a sustrage două ţevi de inox. Nu s-a putut dovedi intenţia reclamantului de a-şi însuşi bunuri ale societăţii, nici reaua sa credinţă şi nici nerespectarea unor obligaţii faţă de angajator. Ca atare, nu s-a putut reţine în sarcina reclamantului săvârşirea vreunei abateri grave, în mod corect prima instanţă reţinând nelegalitatea deciziei atacate de reclamant. Fapta pentru care reclamantul a fost sancţionat disciplinar anterior, nu poate fi reţinută pentru a se ajunge la „concurs de contravenţii” sau ca o circumstanţă agravantă pentru o faptă care nu s-a dovedit a exista.
2. Nu se poate reţine nici pretinsa încălcare de către reclamant a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, aceasta nefiind probată. Încă o dată trebuie menţionat că între perioada când reclamantul a fost de serviciu şi momentul descoperirii ţevilor au mai fost două ture de serviciu, efectuate de alţi colegi ai reclamantului, care nu au observat nereguli.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1292/R din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu şi-a îndeplinit o obligaţie asumată prin contract, aceea de plată integrală a drepturilor salariale. În această situaţie, reclamantul în mod întemeiat a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi nu s-a prezentat la locul de muncă.
2. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi. Raportat la aceste împrejurări, prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
4. Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
5. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1152/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii. În cauză au fost întrunite toate condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului: obligaţiile reciproce ale părţilor au avut temeiul în acelaşi contract; din partea celuilalt contractant-angajatorul a existat o neexecutare, suficient de importantă a contractului; neexecutarea nu s-a datorat faptei însăşi a celui care a invocat excepţia, obligaţiile de plată referindu-se la perioada anterioare; părţile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce. Pentru invocarea excepţiei de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere iar invocarea excepţiei de neexecutare are loc direct între părţi.
2. Prima instanţă în mod corect a reţinut, că fapta salariatului nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. (2) Codul Muncii iar măsura de concediere pe motive disciplinare a reclamantului este nelegală.
3. Referitor la compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ. trebuie menţionat că în dreptul muncii pentru ca obligaţia angajatului să fie certă, lichidă şi exigibilă, trebuie să existe titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească, raportat la prevederile art. 164 alin. (2) şi art. 270-275 Codul Muncii. Decizia de imputare nu mai este reglementată de noul cod al muncii, astfel încât decizia nr. 51 din 15 martie 2007 nu are nicio valoare juridică.
Contractul de muncă este înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică, pe de o parte, şi un patron, pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevăzută în contract, iar secunda să-i asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată potrivit clauzelor contractului.
4. Contractul individual de muncă deci este un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Iar potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1154/R (1154) din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Salariile angajaţilor au fost achitate cu o restanţă apreciabilă respectiv salariile pe luna decembrie fiind plătite în 16 februarie, se consideră că neprezentarea la locul de muncă a reclamantului, se datorează culpei pârâtei care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de remunerare a muncii prestate de reclamant în V.
2. Susţinerea recurentei de a se respinge excepţia de neexecutare a contractului se constată a fi nefondată. În mod judicios s-a reţinut că părăsirea locului de muncă după ce pârâta salariul din decembrie i l-a achitat în februarie nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul art. 263 Codul Muncii. În consecinţă, măsura luată de pârâtă de a concedia pe reclamant în mod firesc s-a concluzionat că este nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1153/R din 4 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a depăşit viteza legală impusă şi, prin urmare, sancţiunea disciplinară este neîntemeiată. Concluzia instanţei de fond este însă eronată pentru că nu are în vedere reglementările în materie privind circulaţia pe căile ferate.
2. Din raportul de cercetare rezultă că reclamantul nu a respectat viteza legală depăşind viteza cu 8 km/h. Prim urmare, sancţiunea aplicată reclamantului este temeinică şi este rezultatul nerespectării regulamentelor.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1134/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Într-adevăr „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca, dar aceasta trebuie bine dovedită” de pârâta de faţă cu respectarea dispoziţiilor legale precizate de Codul Muncii.
Pârâta în recursul formulat arată că „regulamentul intern” este în curs de finalizare, deci cum s-a procedat la sancţiune fără a cunoaşte reglementările cuprinse în acest regulament. Cu alte cuvinte, dacă fapta nu este reglementată în acesta, posibilitatea sancţiunii disciplinare în lipsa cadrului normativ convenţional nu este legal posibil.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1040/R din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Hotărârea atacată a fost pronunţată la data de 6 mai 2008, termenul de recurs fiind de 5 zile de la pronunţare, potrivit art. 253 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant a fost formulat la data de 19 iunie 2008 (data poştei), cu mult peste termenul procedural imperativ stabilit prin articolul sus-menţionat.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1180/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Textul art. 268 alin. (1) Codul Muncii este foarte clar şi nu lasă loc la interpretări: termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare şi nu de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei, cum eronat s-a interpretat în hotărârea judecătorească atacată. Cum acest termen începe să curgă în speţă de la data de 2 iulie 2007, când Raportul a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii, instanţa de control constată că decizia a fost emisă cu respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii.
2. Menţiunea „30 de zile calendaristice” nu intră în categoria unor termene „speciale”, fiind aplicabil tot calculul termenului procedural. Distincţia se face numai pentru a nu se confunda cu „zile lucrătoare”.
3. Procedând la admiterea nelegală a excepţiei nerespectării termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, Curtea constată că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fără a examina celelalte motive de nelegalitate evocate de reclamant şi apărările pârâtei, motiv de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 920/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de condiţiile în care recurentul-contestator îşi desfăşoară activitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, instanţa a conchis că măsura sancţionării disciplinare a contestatorului, cu avertisment scris, este justificată, respectându-se criteriile de individualizare a unei sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1799 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea dispoziţiile art. 268 Codul Muncii în sensul că aceasta cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de lege având totodată şi suport probator în actele şi lucrările dosarului.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1785 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, un extras din Regulamentul intern al societăţii, în copie, cuprinzând şi anumite dispoziţii referitoare la timpul de muncă, nu s-a făcut dovada înştiinţării salariatei cu privire la acest regulament şi, contrar susţinerilor recurentei, intimata contestatoare nu a recunoscut săvârşirea vreunei abateri disciplinare nerezultând din răspunsurile la cercetarea disciplinară, consemnate în procesul verbal întocmit, această recunoaştere, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
2. În plus, în anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 107/1.07.2006 invocată de recurentă, au fost menţionate criteriile în raport de care se acordă prima de eficienţă lunară, care sunt legate în mod strict de eficienţa staţiei şi nu se prevăd alte criterii pe baza cărora se acordă această primă, criterii care să justifice măsura luată de recurentă.
3. Împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce a fost indicată, s-a admis contestaţia formulată de T.J. împotriva deciziei nr. 567/2005 emisă de recurenta intimată, decizie care a fost anulată, cu consecinţele ce decurg din aceasta, situaţie ce corespunde realităţii, fără ca aceasta să aibă legătură însă cu decizia contestată în prezenta cauză, nu poate afecta legalitatea şi temenicia sentinţei atacate, câtă vreme nu acesta a fost considerentul pentru care prima instanţă a admis contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 463/30.05.2007 emisă de recurentă, ci altele au fost argumentele de fapt şi de drept care au justificat anularea acestei decizii.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1523 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura încetării raporturilor de muncă dintre părţi urmare reorganizării şi reducerii unor posturi de către intimată, s-a luat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele.
2. Încadrarea unei alte persoane în unitate, nu are nicio relevanţă şi nicio legătură cu situaţia contestatoarei, oferta de angajare fiind din 23 iulie 2007, iar încadrarea acesteia având loc la peste 10 luni de la încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, respectiv la 18 ianuarie 2008 într-un alt post decât cel deţinut anterior de contestatoare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1524 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu art. 137 C. proc. civ. instanţa are obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor. Aceste excepţii nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este necesară administrarea de dovezi.
2. Cu toate că excepţia de necompetenţă materială fusese invocată prin întâmpinare de pârâtul MIRA la termenul din 25 aprilie 2008 instanţa fără a pune în discuţia părţilor această excepţie a dispus suspendarea executării şi cum această măsură a fost dispusă de o instanţă necompetentă material în soluţionarea pe fond a pricinii în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis iar încheierea din 25 aprilie 2008 casată, în parte în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei de imputare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1485 din 12 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza deciziei de sancţionare a intimatului reclamant, se contată că nu sunt descrise concret faptele imputate salariatului ci se face doar o înşiruire şi o descriere generală a unor proceduri menţionate în Legea nr. 672/2002 privind auditul intern.
2. Referatele la care face trimitere decizia de sancţionare cuprind recunoaşterea Compartimentului de Audit Public potrivit căreia nu pot fi contestate opiniile intimatului-reclamant faţă de constatările şi recomandările propuse. Mai mult aceste referate nu precizează concret ce acte pot fi lovite de nulitate, care sunt atacabile în justiţie, pentru a se stabili concret eventuala vinovăţie a reclamantului.
3. Nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (1) Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1471 din 22 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că recurenta recunoaşte faptul că nu a semnat condica de prezenţă la sosirea şi la plecarea din unitate, acest fapt rezultând din nota dată de recurentă la 28.11.2007.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1266 din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâta a respectat dispoziţiile art. 264 şi 266 Codul Muncii care prevăd aplicarea graduală a sancţiunilor şi în raport de gravitatea abaterii sens în care a ţinut cont de faptul că este prima abatere disciplinară săvârşită de către contestatoare şi i-a aplicat sancţiunea avertismentului scris.
2. Tot astfel, în mod greşit recurenta, invocând încălcarea art. 261 alin. (3) C. proc. civ. a susţinut că sentinţa primei instanţe i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului de 7 zile de la pronunţare.
3. Termenul de 30 zile pentru motivare este relativ, are caracter de recomandare şi nu de decădere, astfel că eventuala lui depăşire nu afectează legalitatea hotărârii.
În egală măsură, lipsa numelui şi prenumelui consilierului juridic al intimatei care a reprezentat-o în instanţă şi nedovedirea calităţii de reprezentant ca şi depunerea întâmpinării în aceste condiţii nu constituie cazuri de recurs care sunt expres prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 cod pr.civ.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1166 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţa de ansamblul celor evocate, prima instanţă a constatat în mod corect că sancţiunea aplicată reclamantei este prea aspră în raport cu faptele imputate, fiind atributul instanţei să cenzureze inclusiv sancţiunea aplicată, întrucât, dacă acest lucru îl poate face recurenta, cu atât mai mult îl poate face instanţa de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 923 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Nu se poate vorbi de o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin decizia 24/2003, angajatorul, în cazul suspendării contractului individual de muncă, nu se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei salariatului şi nici asupra răspunderii sale penale.
2. Măsura suspendării contractului individual de muncă în ipoteza prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii reprezintă o măsură de protecţie a salariatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive. Nu se îngrădeşte nici dreptul la muncă al salariatului, deoarece acesta nu este împiedicat să se angajeze într-o altă funcţie, chiar la o altă societate.
3. Corect a reţinut instanţa de fond că nu există nici discriminare, raportat la prevederile art. 5 Codul Muncii, mai ales că nu s-au precizat de către recurent criteriile ce au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate şi care ar fi determinat discriminarea.
4. Decizia de suspendare a contractului individual de muncă nu poate fi analizată decât prin prisma condiţiilor expres prevăzute de textul de lege: existenţa unei plângeri penale a angajatorului împotriva salariatului şi o faptă penală incompatibilă cu funcţia deţinută de salariat. În cauza de faţă aceste condiţii sunt îndeplinite, angajatorul formulând plângere penală împotriva recurentului pentru fapte ce sunt determinante pentru funcţia deţinută de acesta. Nu se analizează în cauza de faţă conduita anterioară a salariatului, circumstanţele săvârşirii sau nu a faptelor pentru care s-a formulat plângere, acestea constituind obiectul cercetării penale sau, eventual al unei acţiuni disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 586 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Astfel cum recunoaşte recurenta, salariatul era în incapacitate temporară de muncă. Ca atare, acesta îşi pierduse calitatea de salariat încasând numai o indemnizaţie pentru concediu de la casa de asigurări. Chiar dacă accesul în unitate i s-a permis în calitate de salariat, recurenta s-a aflat în eroare în privinţa calităţii pe care o are intimatul deoarece acesta nu poate să fie decât un terţ faţă de angajator în timpul concediului medical. Pentru acest considerent legiuitorul instituie anumite restricţii în drepturile şi obligaţiile derivate din contractul individual de muncă semnat de părţi pentru această perioadă. Recurenta putea cel mult să sesizeze organele de stat: jandarmeria, poliţia etc. cu privire la faptele săvârşite de intimat dacă ar fi considerat că acestea au adus prejudicii unităţii.
2. În mod corect instanţa de fond a reţinut că intimatul-contestator nu putea să săvârşească o abatere în legătură cu activitatea sa deoarece nu se afla sub incidenţa Regulamentului intern, aflându-se în incapacitate temporară de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 88 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din materialul probator administrat în cauză, se constată – aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond – că la emiterea deciziei de sancţionare disciplinară a reclamantei, unitatea nu a respectat prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile.
2. Reclamanta nu a făcut dovada existenţei prejudicierii sale patrimoniale ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare „avertisment scris”, cu atât mai mult cu cât sancţiunea ce a fost aplicată este cea mai uşoară dintre cele prevăzute de Codul Muncii. Reclamanta nu a făcut nici dovada că ar fi efectuat cheltuieli de judecată în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 23 din 8 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect a reţinut prima instanţă că din analiza conţinutului deciziei emisă de recurentă, nu rezultă în mod concret faptele săvârşite de contestator şi nici datele la care au avut loc.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 306 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Înscrisurile depuse de către recurent nu fac să ateste decât împrejurarea că recurentul şi-a îndeplinit parţial sarcinile de serviciu în privinţa instructajelor efectuate fiecărui angajat în referire la interzicerea accesului în punctele U. a animalelor purtătoare de disconfort (câini, pisici). Pe cale de consecinţă recurentul nu a reuşit cu înscrisurile depuse să răstoarne situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond care a determinat pronunţarea hotărârii atacate prin prezentul recurs.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 172/CM din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei dacă abaterea disciplinară reţinută în sarcina contestatorului reprezintă sau nu o abatere gravă, care a tulburat grav activitatea angajatorului, pentru că fapta reţinută în sarcina acestuia reprezintă încălcarea obligaţiilor stabilite expres în sarcina salariatului prin prevederile Codului Muncii, ale Regulamentului de ordine interioară, ale Contractului colectiv de muncă şi chiar de art. IX alin. (2) lit. b) din contractul individual de muncă al contestatorului, deci o faptă de natura celei prevăzute de art. 263 alin. (2) Codul Muncii, iar sancţiunea aplicată a fost corect apreciată în raport de criteriile stabilite de art. 266 din acelaşi cod, având în vedere că salariatului i-a fost redus salariul pe perioada minimă şi în procentul minim stabilit de art. 264 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, că acesta a refuzat nejustificat să răspundă solicitărilor şefilor ierarhici şi că a mai fost sancţionat disciplinar de 5 ori în perioada 2004-2007.
2. Sancţiunea nu a fost aplicată pentru alte fapte decât cele rezultate din cercetarea disciplinară realizată de conducerea societăţii, astfel cum sunt ele reglementate de normele menţionate, iar împrejurarea că în referatul comisiei de disciplină înaintat conducerii societăţii s-a făcut referire la abaterea prevăzută de art. 35 lit. o) din Regulamentul intern – referat la care se face trimitere în considerentele deciziei în art. IV penultimul alineat – nu poate justifica susţinerea din recurs, referitoare la lipsa corespondenţei dintre faptele săvârşite şi cele sancţionate prin reducerea salariului contestatorului pe luna octombrie a anului 2007.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 652/CM din 20 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Data luării la cunoştinţă de către angajator despre săvârşirea abaterii disciplinare nu poate fi decât data înregistrării referatului sau sesizării care priveşte săvârşirea abaterii disciplinare, chiar dacă, ulterior este necesară completarea informaţiilor pe care acesta le conţine.
2. În cazul inexistenţei unui referat sau a altui act înregistrat, data menţionată poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, fiind un simplu fapt material. În speţă, reclamantul nu a făcut alte dovezi din care să reiasă ca într-adevăr, conducerea societăţii pârâte a luat cunoştinţă de abatere la data de 5.06.2007. Aşadar, împrejurarea că s-a formulat o cerere de către reclamant fără ca aceasta să fie şi înregistrată, nu poate constitui reper pentru calculul termenului de 30 de zile, iar alte probe concludente, nu s-au făcut în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 431/CM din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
După analizarea documentelor prezentate de solicitant, respectiv a studiului de fezabilitate şi planului de afaceri, a datelor şi informaţiilor obţinute la vizita în teren, a informaţiilor suplimentare pentru clarificarea unor criterii pentru care nu deţinea informaţii suficiente, contestatorul a considerat proiectul ca fiind neeligibil.
Faptul că reclamantul a solicitat fişă de informaţii suplimentare cu privire la alte criterii, nu poate fi considerată abatere, întrucât avea obligaţia de a verifica toate criteriile de eligibilitate ale cererii de finanţare, iar fişa de evaluare trebuie completată la toate rubricile. Expertul nu a mai solicitat fişă de informaţii suplimentare cu privire la criteriul de eligibilitate ES 4.1, întrucât l-a apreciat ca fiind clar şi că nu se mai impun alte informaţii suplimentare cu privire la acest criteriu. În plus, expertul verificator nu are competenţă de a acorda consultaţii solicitanţilor, aspect recunoscut de către pârâtă la interogatoriu.
În ceea ce priveşte a treia abatere disciplinară reţinută în sarcina contestatorului, respectiv necorelarea datării documentelor cu derularea evenimentelor în timp şi cu cerinţele procedurale, în mod corect prima instanţă a reţinut că formularea acestei abateri este generică, fără să se arate în concret în ce constă abaterea şi care sunt acele documente care nu se corelează cu derularea evenimentelor în timp.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 85/CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanţii se legitimează procesual, reclamând încălcarea unui drept, respectiv dreptul la muncă, susţinând că măsurile luate de unitate sunt nelegale şi abuzive. În acest context, excepţia lipsei de obiect apare ca nefondată.
2. Formularea unei acţiuni de către cei 4 reclamanţi nu o face inadmisibilă, în contextul în care aceştia justifică o coparticipare procesuală activă generată de identitatea împrejurărilor de fapt şi de drept care au stat la baza tuturor deciziilor contestate.
3. În niciun caz, pentru activităţi sindicale nu trebuia aplicată procedura de la art. 1 S. pentru că reclamanţii nu urmăreau rezolvarea unor probleme personale, iar instanţa nu poate extinde aceste dispoziţii la toate situaţiile apărute în unitate. Din citaţiile depuse la dosar reiese că aceştia nu s-au prezentat pentru apărarea unui interes personal ci, au fost citaţi şi s-au prezentat în cauze care priveau activitatea sindicală din unitate. În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 115 CCM care dă dreptul persoanelor alese în organele de conducere a sindicatului la reducerea programului cu 5 zile/lună, fără afectarea drepturilor salariale.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 200/CM din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În urma verificării înscrisurilor depuse în faţa instanţei de fond observăm că toate înscrisurile au existat la momentul livrării bunului, fapt de altfel necontestat, ceea ce se invocă însă este neîndeplinirea condiţiei referitoare la ora la care s-a făcut M. cu motivarea că M. s-a făcut înainte de sosirea confirmării plăţii. Observăm că această susţinere referitoare la „oră” este o condiţie nouă ce nu a fost prevăzută în „Procedură” astfel că nu se poate pretinde existenţa vreunei vinovăţii în legătură cu o faptă care nu are corespondent într-o normă de conduită inexistentă.
2. Pretenţia recurentului de a se casa sentinţa cu scopul administrării probei cu martori care să fie audiaţi în legătură cu încălcarea unei norme de conduită inexistentă în „Procedura” internă a societăţii, este nejustificată şi nu poate fi primită.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 199/CM din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care Serviciul de Medicină Legală nu are organizată o cameră specială de manipularea a formaldehidei, în mod corect prima instanţă a reţinut lipsa de vinovăţie a contestatorului în comiterea faptei ce i se impută.
2. Este adevărat că salariatul are obligaţia de a respecta prevederile din regulamentul intern, măsurile de securitate şi sănătate a muncii, dar şi angajatorul are obligaţia corelativă de a asigura condiţii corespunzătoare de muncă, prevăzută de art. 40 alin. (2) lit. b) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 147/CM din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este evident că atât procesul verbal cât şi decizia reprezintă dispoziţii de concediere a reclamantului, astfel încât prima instanţă era datoare să stabilească dacă ambele acte au fost atacate, iar în caz afirmativ să le analizeze sub aspectul legalităţii, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea actului şi să se pronunţe asupra lor, referindu-se şi la raportul dintre ele.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2218/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este întemeiată critica recurentei referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra prejudiciului constând în contravaloarea facturii solicitată de reclamantă în mod distinct.
2. Omisiunea menţionată are semnificaţia unei necercetării a fondului sub acest aspect, pe care instanţa de recurs nu o poate complini în această etapă procesuală având în vedere necesitatea respectării dublului grad de jurisdicţie, cât şi imposibilitatea efectuării de verificări asupra unei copii ilizibile a facturii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 2104/R din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Refuzul reclamantului de a onora rolul a fost nejustificat, întrucât lmotivul acestui refuz l-a constituit o colaborare personală în Italia. Chiar dacă Regulamentul de Ordine Interioară nu exclude astfel de colaborări, reclamantul nu a dovedit că ar fi urmat procedura, respectiv cererea de concediu fără salariu şi asigurarea unui înlocuitor acceptat de conducerea artistică. În raport de abaterea disciplinară comisă aplicarea sancţiunii de reducere a salariului cu 10 % pentru o perioadă de 3 luni, apare ca o sancţiune legală şi proporţională cu gravitatea faptei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1999/R din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune disciplinară, astfel cum dispoziţiile art. 265 pct. 2 Codul muncii prevăd.
2. Cea de-a doua sancţiune aplicată reclamantului pentru aceleaşi fapte prin decizia este nelegală, încălcând prevederile at.265 pct. 2 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1744/R din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În termenii folosiţi în recurs, anume „încălcarea sarcinile de serviciu”, „provocarea unei pagube”, „penalizare”, reiese că şi recurenta a avut în vedere exact criteriile răspunderii disciplinare instituită de art. 263 şi urm. Codul Muncii.
2. Faptul că recurenta a instituit o altă procedură şi a dat un alt nume aceleiaşi răspunderi instituită de Codul Muncii nu are absolut nicio relevanţă deoarece dispoziţiile Codului Muncii sunt obligatorii şi trebuie respectate de către reclamantă, care nu trebuia să instituie o procedură paralelă cu o altă finalitate şi care nu urmăreşte decât eludarea dispoziţiilor imperative în materie.
3. Potrivit art. 263 alin. (2) Codul Muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca si care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Din decizia atacată de către reclamantă reiese că i se impută tocmai o inacţiune prin care s-ar fi încălcat un regulament intern al recurentei, prin urmare fapta se încadrează la o presupusă abatere disciplinară şi trebuia urmată procedura prevăzută pentru o astfel de faptă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1722/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă nu a făcut o apreciere generală ci a analizat faptele pentru care reclamanta a fost sancţionată şi abia apoi a făcut o apreciere cu privire la întreg comportamentul reclamantei. Aprecierile cu privire la sistemul deficitar al structurii de personal al angajatorului sau la lipsa de personal de la serviciul case nu pot fi abordate în acest cadru deoarece reclamanta ar fi avut la îndemână alte mijloace pentru rezolvarea acestora iar nu săvârşirea unor abateri disciplinare, în acest fel recurenta invocând în apărare propria sa culpă, ceea ce nu poate fi admis.
2. Chiar dacă demisiile nu erau cauzate de reclamantă aceasta nu înseamnă că reclamanta nu se face responsabilă de faptele din decizia de sancţionare, reţinerile primei instanţe cu privire la lipsa probaţiunii fiind întemeiate.
3. Cu privire la sesizarea clientului K.T. Curtea reţine că pentru această faptă reclamanta nu a fost sancţionată, fiind fără relevanţă analizarea acesteia. Faptul că celelalte informări şi declaraţii de asemenea nu sunt semnate nu are nicio relevanţă cât timp nu există vreo dispoziţie legală care se prevadă obligativitatea semnării acestora, ceea ce are relevanţă este conţinutul acestora şi faptele relevate, fapte ce s-au dovedit a fi reale atâta timp cât reclamanta nu a făcut proba contrară acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1720/R din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul nu a respectat această dispoziţie legală, ci în mod intempestiv, de îndată, după efectuarea verificărilor dispuse de conducere a procedat la „efectuarea cercetării disciplinare”, convocarea fiind făcută pentru aceeaşi zi (23 noiembrie 2007). De altfel, cercetarea disciplinară prealabilă s-a rezumat la adresarea unui nr. de 8 întrebări, la care angajata a răspuns prin actul numit „Declaraţie” şi deşi aceasta a susţinut în legătură cu evidenţa banilor personali că un caiet special pentru acest scop nu există, comisia nu a făcut verificări ale acestei apărări, reţinând fapta ca fiind abatere.
2. În conformitate cu art. 267 Codul muncii, cercetarea disciplinară prealabilă presupune parcurgerea unor etape obligatorii. Conform alin. (2) din articolul de mai sus, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Rezultă din aceste dispoziţii că, convocarea angajatului constituie punctul de pornire în efectuarea cercetării, fără care, demersurile următoare nu pot avea loc.
3. Sopul acestei convocări prin care angajatul trebuie încunoştinţat în legătură cu obiectul convocării este acela de a-i asigura acestuia o perioadă suficientă pentru a cunoaşte faptele ce i se impută şi să-şi pregătească apărarea pe care o consideră necesară, inclusiv asistenţa de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1523/R din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Evaluarea cadrului didactic urmăreşte în conformitate cu fişa de evaluare a profesorului, diferite aspecte legate de desfăşurarea activităţii sale profesionale, fiind structurată pe mai multe unităţi de competenţă care sunt raportate la gradul de realizare al indicatorilor de performanţă.
2. Sunt supuse evaluării în mod distinct proiectarea didactică, organizarea şi realizarea actualităţilor de învăţare, participarea la acţiuni, complementare activităţilor de învăţare, participarea la activitatea de perfecţionare pedagogică şi de specialitate, capacitatea de comunicare, comportamentul şi ţinuta. Fiecare din aceste unităţi de competenţă este punctată în funcţie de gradul de realizare al indicatorilor de performanţă specifici, enumeraţi în cuprinsul fişei de evaluare.
3. Curtea constată însă că la unităţile de competenţă proiectarea didactică şi organizarea şi realizarea activităţilor de învăţare în care se încadrează indicatorii de performanţă menţionaţi în fişele de inspecţie, reclamantei i s-a acordat punctajul maxim la fiecare criteriu de evaluare, ceea ce nu poate decât să confirme corectitudinea procesului de evaluare. Curtea reţine, de asemenea, că reclamantei i s-a acordat calificativul „E.” în urma evaluării în ansamblu a activităţii sale, astfel încât este posibil ca la unele activităţi să fie apreciată pozitiv, iar la altele să nu fie apreciată în acelaşi fel.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1475/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru individualizarea sancţiunii este obligatorie şi necesar a se ţine seamă de criteriile enumerate mai sus, pentru că numai aşa măsura disciplinară îşi va realiza rolul ei educativ şi preventiv, nefiind de acceptat să existe o disproporţie între aceasta şi fapta comisă.
2. Măsura aplicată de instituţia pârâtă reclamantei, trebuie considerată prea aspră având în vedere circumstanţele în care a fost comisă, influenţată fiind şi de factorul emoţional produs de accidentul care a avut loc.
3. De fapt declaraţiile reclamantei, despre care se susţine că ar fi adus prejudiciu de imagine instituţiei pârâte, au fost date la 5 ore după producerea evenimentului, când deja emoţia în rândul populaţiei era creată, populaţia fiind informată în legătură cu evenimentul produs iar autorităţile locale cu sarcini în gestionarea situaţiilor de urgenţă erau deja implicate în rezolvarea situaţiei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1228/R din 3 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate susţine că menţionarea unui temei de drept greşit alături de un temei de drept corect în decizia atacată ar duce la nulitatea acesteia bazat pe lipsa menţionării temeiului de drept atâta timp cât există menţionat temeiul de drept corect, aplicabil situaţiei de fapt.
2. Există într-adevăr o confuzie deoarece ambele texte legale reglementează suspendarea contractului de muncă dar această confuzie nu duce la nulitatea deciziei care se poate aplica doar în cazul în care temeiul de drept nu este menţionat deloc deoarece în speţă temeiul de drept a fost menţionat prin urmare decizia atacată ce dispune suspendarea contractului de muncă este legală şi nu trebuia anulată.
3. Reclamantul nu se află la prima sancţiune disciplinară atâta timp cât decizia de sancţionare nr. 109/2007 nu a fost anulată, aceasta fiind prima decizie de sancţionare care a aplicat o sancţiune mai blândă, aceea a suspendării contractului de muncă, iar următoarea sancţiune ce o contestă recurentul a fost aplicată gradual, fiind mai aspră decât prima, chiar dacă e cea mai aspră sancţiune. Fapta reclamantului a perturbat grav activitatea pârâtei deoarece aceasta din urmă avea nevoie stringentă de prezenţa reclamantului la locul de muncă iar acesta a lipsit nemotivat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1185/R din 28 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este îndeplinită cercetarea prealabilă în cazul în care angajatorul a procedat doar la luarea unei note explicative recurentei (fila 21 dosar fond), fără să îi aducă la cunoştinţă învinuirea care i se aduce şi fără să îi dea posibilitatea să prezinte probe în susţinerea apărărilor sale.
2. Decizia de sancţionare nu conţine toate elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 268 alin. (2) Codul Muncii, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
3. Deoarece analizarea cerinţelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condiţiile în care s-a reţinut că decizia de sancţionare este nulă absolut nu se vor analiza susţinerile recurentei referitoare la temeinicia deciziei contestate.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1111/R din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1.Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toţi angajaţii să respecte ordinea şi mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfăşurării procesului de producţie.
2. In virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligaţiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă şi cel individual, dar şi dispoziţiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuţiilor de coordonare, îndrumare şi control.
3. Contestaţia formulată împotriva unei decizii de sancţionare se impune a fi promovată sau cel puţin susţinută în cursul judecării personal de persoana pe numele căreia a fost emisă.
4. Dreptul de a contesta această sancţiune este unul personal, aparţinând salariatului căruia i s-a aplicat. Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 cu privire la sindicate, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
5. Din dispoziţiile legale rezultă foarte clar că organizaţiilor sindicale prin lege, li se conferă un mandat de a apăra drepturile membrilor lor şi în faţa instanţelor judecătoreşti, fără a fi necesar un mandat expres.Organizaţia sindicală are dreptul de a promova orice acţiune prevăzută de lege, însă acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată. În atare situaţie, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, printre acestea numărându-se în speţă şi reclamantul, care, ca orice parte, poate fi şi reprezentat prin mandatar.
6. Se poate desprinde din textele analizate rezultă foarte clar că legea mandatează organizaţia sindicală pentru a putea să apere şi mai bine interesele membrilor săi de sindicat ceea ce înseamnă că se impun a fi aplicabile regulile mandatului şi nicidecum ale celor referitoare la cesiunea de drepturi litigioase.
7. Este adevărat că la termenul de judecată reclamanta a depus tabelul nominal cu persoana în numele căreia s-a formulat acţiunea, însă aceasta nu înlătură obligativitatea introducerii în cauză a salariatului, dreptul de a contesta decizia de sancţionare fiind unul personal. Rezultă aşadar că este obligatorie pentru judecarea unei astfel de cauze, citarea persoanei în interesul căreia sindicatul promovează o acţiune în instanţă, numai aşa putându-se da satisfacţie tuturor dispoziţiilor legale mai sus citate, respectiv atât cele ale C. proc. civ. cât şi ale Legii Sindicatelor nr. 54/2003.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1036/R din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simpla existenţă a unui angajament de plată semnat de contestator, nu îndreptăţea societatea angajatoare la emiterea unei decizii de imputare şi reţinerea unei sume din salariul contestatorului, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti, singurul titlu executoriu în baza căruia să să poată opera o reţinere legală din salariu.
2. Excepţia prematurităţii acţiunii grefată pe dispoziţiile art. 720/1-720/10 C. proc. civ. va fi înlăturată, întrucât dispoziţiile invocate nu sunt incidente în prezentul litigiu, având aplicabilitate strictă în soluţionarea litigiilor în materie comercială.
3. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul existenţei unei înţelegeri a părţilor cu privire la modalitatea de recuperare a prejudiciului, înţelegere necontestată, nu este întemeiată, o înţelegere prealabilă a părţilor neputând atrage inadmisibilitatea promovării unei acţiuni pe rolul unei instanţe, în baza principiului liberului acces la justiţie.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 875/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţia prin care reclamantei i s-a aplicat sancţiunea avertismentului scris se conformează exigenţelor art. 268 alin. (2) Codul Muncii, contrar susţinerilor recurentei. Astfel, în cuprinsul dispoziţiei se sancţionează în mod expres că reclamanta a încălcat prevederile din Regulamentul intern al Spitalului judeţean Z, conform Raportului nr. 9778/23.07.2007. Or, raportul menţionat descrie starea de fapt care a fundamentat adoptarea dispoziţiei de sancţionare a reclamantei, chiar dacă nu este menţionat expres ca anexă a dispoziţiei, astfel încât Curtea constată că este respectată întrutotul intenţia legiuitorului ca angajatului să i se asigure dreptul la apărare.
2. Neadministrarea probei cu martori nu constituie în niciun caz un motiv de netemeinicie a hotărârii deoarece prima instanţă a apreciat în mod just în raport de teza probatorie indicată, respectiv că în acea dată nu a avut loc niciun incident, aşadar o împrejurare negativă cu caracter abstract, că nu impune admiterea cererii în probaţiune.
3. Solicitarea reclamantei de acordare a daunelor morale are caracter accesoriu faţă de cererea de anulare a dispoziţiei de sancţionare, din care se pretinde că derivă prejudiciul moral, astfel încât va urma soarta acesteia, ceea ce din perspectiva recursului, semnifică înlăturarea criticilor reclamantei.
4. Este real, însă, că prima instanţă a omis să stabilească valoarea probatorie a mărturiilor celor două asistente medicale, care au declarat că nu a avut loc nicio altercaţie şi că E.E. nu a fost prezentă la cabinetul reclamantei în aceeaşi dată. Cu toate acestea, instanţa de recurs consideră că omisiunea menţionată nu reprezintă un motiv de netemeinicie a hotărârii, având posibilitatea să examineze în ce măsură cele două declaraţii reflectă realitatea.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 216/R din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Constituie încălcare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., omisiunea instanţei de judecata de a se pronunţa cu privire la toate capetele de cerere formulate, care atrage desfiinţarea sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În atare situaţie, se constată că sentinţa a fost dată fără ca tribunalul să fi intrat în cercetarea fondului în privinţa sumei de 58 de lei reprezentând suma reţinută din retribuţia lunii august, nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de acţiune.
2. Instanţa de fond, deşi, în cauză, în susţinerea acţiunii, reclamanta a făcut referire la apărări şi probe, a omis sa le analizeze şi să arate motivele pentru care pune sau nu temei pe acestea, sau de ce nu le admite ori nu administrează probele solicitate, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient. Este de observat că, în considerentele sentinţei, în afară de faptul că se arata, doar actele care au fost depuse la dosar de către părţi şi se reda conţinutul acţiunii şi al întâmpinării, nu s-a răspuns motivat, cu referire la probe, dacă apărările reclamantei sunt întemeiate şi nu analizează dacă decizia atacată conţine toate elementele prevăzute imperativ de art. 268 Codul Muncii.
3. În contextul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., modificat, instanţa era obligată sa facă aprecieri cu privire la susţinerile părţilor, inclusiv ale reclamantei, care a invocat anumite apărări la care instanţa nu a răspuns.
4. Codul de procedura civilă consacra principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie sa fie motivată. Aceasta dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie sa inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe.
5. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 222/R din 24 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia reţinută de către pârâtă pentru reclamant de a preda foile de observaţie la momentul externării pacienţilor nu există, prin urmare a aplicat sancţiunea pentru o faptă care nu este prevăzută nici în fişa postului reclamantului şi nici în Regulamentul de Ordine Interioară iar decizia de sancţionare este nulă.
2. Pârâta-intimată prin întâmpinare arată că este de acord cu admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 140/29.06.2007 deoarece motivele expuse de recurent sunt fondate şi rezultă din probele administrate în cauză. Acest act are semnificaţia unei achiesări la recurs, la pretenţiile reclamantului, fiind o recunoaştere a drepturilor acestuia. Prin urmare având în vedere că părţile cunosc cel mai bine situaţia dintre acestea, Curtea consideră că o astfel de recunoaştere, dacă nu încalcă dispoziţii imperative ale legii, nu poate duce decât la admiterea recursului deoarece se poate trage concluzia că pârâta acceptă că a greşit atunci când a întocmit decizia atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 142/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În decizia de sancţionare sunt descrise în concret faptele care constituie abateri disciplinare, atribuţiunile de serviciu ce au fost încălcate, iar pentru respectarea obligaţiei de menţinere a curăţeniei la locul de muncă în timpul serviciului, mai ales în cadrul unei astfel de instituţii în care lucrează reclamanta, cu toate că nu ar fi necesar, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Centrului şi fişa postului prevedeau astfel de îndatoriri.
De altfel, reclamanta atât în nota explicativă cât şi pe parcursul judecării cauzei nu demonstrează cu nimic faptul că cele constatate de comisia de control nu ar fi reale ci doar încearcă fără succes a demonstra că nu şi de atribuţiile ei de serviciu ar depinde deficienţele constatate cum ar fi spaţii neigienizate, frigiderul murdar etc.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 92/R din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond analizând doar concluziile celor două rapoarte de expertize cu puncte de vedere diferite a conchis că nu s-a putut face dovada vinovăţiei reclamantului, astfel că lipsind unul din elementele răspunderii disciplinare s-a dispus anularea deciziei de sancţionare.
2. Chiar dacă în expertiza expertului E.J. se concluzionează că de fapt reclamantul este cel care a accesat site-urile, instanţa în raport de dispoziţiile art. 287 Codul muncii, potrivit cărora, sarcina probaţiunii revine angajatorului, a apreciat că în condiţiile în care „tehnic este posibil ca şi altă persoană să acceseze acest set de parametrii” nu s-a probat cu certitudine că reclamantul este cel care a accesat site-urile menţionate, ca atare nu se poate reţine vinovăţia acestuia la săvârşirea abaterilor ce i s-au reţinut în sarcină.
3.Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Aceasta nu înseamnă însă, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond că celeilalte părţi, respectiv angajatului i se impune o stare de pasivitate în dovedirea pretenţiilor şi poziţiei sale procesuale. În cazul din speţă de altfel, pârâta a propus o serie de probe fie scrise fie proba cu expertiză prin care s-a demonstrat fără echivoc că site-urile au fost accesate de la calculatorul la care lucra reclamantul.
4. De asemenea în susţinerea concluziei vinovăţiei reclamantului se mai adaugă şi argumentul că s-a demonstrat că în acelaşi interval de timp în care au fost accesate site-urile pornografice, a fost utilizată şi poşta electronică, ce nu putea fi făcută decât de către contestator iar în zilele şi în intervalele orare la care au avut loc accesările paginilor pornografice şi utilizarea căsuţei poştale a contestatorului, acesta a fost prezent la locul său de muncă, toate acestea înlăturând posibilitatea că altcineva decât reclamantul să fi folosit staţia care i-a fost alocată şi să fi accesat site-urile pornografice.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 62/R din 14 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Toate cele trei decizii de sancţionare care fac obiectul contestaţiei de faţă, cuprind elementele obligatorii prevăzute de legiuitor atât în ce priveşte descrierea faptelor cu suficientă claritate, precum şi precizarea prevederilor încălcate de salariata în cauză.
2. Soluţionarea cauzei de faţă, doar pe excepţia nulităţii deciziilor, greşit reţinută de prima instanţă, echivalează cu necercetarea fondului, cea ce justifică admiterea recursului ca fondat şi atrage potrivit art. 312 alin. cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, în sensul Deciziei nr. XXI/ 12.06.2006, pronunţate de Î.C.C.J, Secţiile Unite, în dosar nr. 9/2006, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 688 din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 268 Codul Muncii sancţionează cu nulitatea absolută numai nedescrierea faptei. Nemenţionarea datei săvârşirii faptei poate atrage nulitatea absolută doar în situaţia în care în lipsa oricăror alte indicii nu poate fi stabilită în niciun mod data săvârşirii acesteia, şi deci a respectării termenelor menţionate la alin. (1) al acestui articol. Din analiza deciziei atacate rezultă însă că aceste date sunt menţionate în cuprinsul deciziei, unde se arată că fapta a fost săvârşită în formă continuă, data epuizării sale fiind apreciată ca fiind 6.02.2007 când refuzul de îndeplinire a sarcinilor trasate nu a mai putut fi pus la îndoială.
2. Conduita reclamantului nu poate fi apreciată ca normală, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele săvârşite sunt abateri disciplinare, însă faţă de gravitatea lor relativ redusă, sancţiunea aplicată – avertismentul – este proporţională sub aspectul faptelor comise şi a persoanei care le-a comis.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 459 din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă a fost operată de către ITM în carnetul de muncă al reclamantei – deci şi-a produs efectele – la data de 28.11.2007. În consecinţă, decizia de revocare nr. 4/2008 nu mai poate produce niciun efect asupra decizie nr. 3/2007, deoarece acesta a intrat în circuitul civil, astfel că nu are nicio relevanţă juridică sub acest aspect faptul că decizia de revocare a fost sau nu comunicată ITM-ului sau reclamantei, important fiind data la care a fost emisă raportat la data când decizia nr. 3/2007 şi-a produs efectele.
2. Comunicarea deciziei nu se confundă cu luarea la cunoştinţă despre conţinutul ei. Comunicarea nu este necesar să se facă prin scrisoare recomandată, putându-se face şi prin alte mijloace – fax sau înmânare către persoana destinatarului, dar este necesar ca această decizie să ajungă la cel vizat. Depunerea deciziei la dosarul cauzei nu echivalează cu comunicarea ei către reclamantă, deoarece decizia a fost depusă în apărare de către pârâtă, iar reclamanta nu a fost prezentă la niciun termen de judecată. Mai mult, deşi pârâta avea cunoştinţă din cuprinsul acţiunii de noul domiciliul al reclamantei, a comunicat decizia la domiciliul vechi al acesteia şi care apărea în contractul de muncă, invocându-şi practic propria culpă în necomunicarea corespunzătoare a deciziei.
3.. În ceea ce priveşte rămânerea fără obiect a capetelor privitoare la reintegrare şi plata drepturilor salariale pe motiv că reclamanta a fost invitată prin decizia de revocare să-şi reia lucrul, iar drepturile salariale au fost achitate, Curtea reţine că invitaţia nu a fost comunicată reclamantei, iar în condiţiile în care decizia de revocare nu şi-a produs efectele, până la desfiinţarea pe cale judecătorească a deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantei aceasta nu avea cum să revină la locul de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 1181 din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 147 C. proc. civ. dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier. Nesemnarea încheierii de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din hotărârea prin care se pune capăt litigiului, constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea dispoziţiei imperative înscrise în textul de lege suscitat şi duce la anularea hotărârii, deoarece lipsa ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, existând o incertitudine cu privire la componenţa completului.
2. Dat fiind caracterul absolut al normei care reglementează semnarea încheierii de şedinţă de către membrii completului, nerespectarea acesteia constituie un motiv de ordine publică ce se impune a fi invocat din oficiu şi analizat cu prioritate potrivit art. 306. alin. (2) cu aplicarea art. 137 C. proc. civ., admiterea acestuia făcând de prisos analiza celorlalte aspecte de fond invocate de recurente.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 828 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sancţionarea contestatorului cu cea mai gravă sancţiune pentru o faptă lipsită de consecinţe juridice directe şi care a fost săvârşită în contextul unei mişcări ample de protest împotriva conducerii unităţii poate fi interpretată ca o încercare de intimidare la adresa angajaţilor astfel încât, în mod corect instanţa de fond a apreciat că există o disproporţie vădită între sancţiunea aplicată şi gravitatea faptei, dovedindu-se o ignorare a criteriilor de stabilire a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 266 Codul Muncii.
2. Decizia de sancţionare poate fi contestată sub toate aspectele ce ţin de legalitatea măsurii aplicate.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 964/M din 3 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, recurentul contestator a întocmit programe de control în tren şi a avut atribuţii în acest sens şi în anii anteriori, iar în anii 2003 şi 2005 a susţinut examene similare pentru obţinerea legitimaţiei de control. Apărarea acestuia potrivit căreia în fişa postului nu este menţionată atribuţia de control în tren nu poate fi reţinută deoarece potrivit art. 6.36 din fişa postului contestatorul are obligaţia de a executa şi alte sarcini atribuite de şeful staţiei, iar acesta a participat la activitatea de control în trenuri şi în anii anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 885/R din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Indiferent de faptul că au fost comunicate şi făcute public, sau nu, în format scris sau electronic reglementările invocate, contestatorul avea obligaţia să cunoască atât prevederile Ordinului M.S.P.1782/2006, cât şi Contractul cadru pe anul 2007, aceasta ţinând de esenţa desfăşurării activităţii medicale, şi a profesiei de medic, pe care o exercită. Pentru acelaşi raţionament, nu va fi primită nici apărarea potrivit căreia nu îi este opozabil regulamentul intern, decât în calitate de director, şi nu de medic, întrucât profesia contestatorului este aceea de medic, indiferent de funcţia pe care o deţine.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 868/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pe parcursul procesului unitatea a revocat decizia de sancţionare, iar cererea de chemare în judecată sub acest aspect a rămas fără obiect. În această situaţie nu se poate aprecia dacă sancţiunea aplicată este una abuzivă sau nu.
2. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, acesta nu a fost dovedit şi susţinut de nicio probă din dosar. Din depoziţia martorei D.E., nu rezultă decât faptul că reclamanta este stresată, şi are o serie de schimbări în comportament, însă acestea pot fi generate de multe alte cauze, nefăcându-se legătura directă între sancţiunea aplicată şi starea de sănătate a contestatoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 814/M din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de sancţionare ce face obiectul contestaţiei a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 1, 2, 6 şi 7 din anexa nr. 10 la CCM, la nivel de unitate, în sensul că avizul sindicatului nu era necesar decât în cazul aplicării sancţiunii desfacerii contractului individual de muncă (pct.7 din anexa 10 la CCM). În speţă, prin decizia atacată s-a aplicat sancţiunea reducerii salariului pe o durată de 3 luni, astfel încât avizul sindicatului nu era obligatoriu.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 815/M din 10 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raportat la starea de fapt reţinută în decizia de sancţionare şi la faptele considerate abateri disciplinare pentru care recurenta a apreciat a-i atrage vinovăţia contestatorului faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (2) lit. g) şi h) din CCM 27/2006 şi art. 26 lit. c) din S. al Spitalului, instanţa reţine că niciuna din aceste fapte considerate abateri disciplinare nu se regăseşte în starea de fapt dedusă judecăţii. Aşadar, invitaţiile emise de contestator nu au atras nicio finalitate juridică şi nu pot fi reţinute ca acte juridice generatoare de obligaţii pentru intimat, obligaţii pe care acest intimat şi le asumă doar prin manifestarea de voinţă a echipei manageriale care-i reprezintă interesele în raporturile cu terţii. Prin urmare răspunderea disciplinară a contestatorului nu este antrenată şi sancţiunea aplicată este neîntemeiată.
2. Nu din vina instanţei nu au fost acordate cheltuieli de judecată iar cererea depusă de petent în 5.09.2008 prin care solicită acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi admisă nici pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. deoarece justificarea onorariului avocaţial s-a făcut după rămânerea în pronunţare, nefiind omisiunea instanţei neacordarea acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 792/M din 3 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Răspunderea pentru neînaintarea dosarului timp de o lună şi 3 zile instanţei superioare îi revine contestatoarei iar fapta săvârşită de aceasta a adus prejudicii evidente titularilor cererii de recurs prin întârzierea soluţionării lor, în plus aceştia au fost nevoiţi să formuleze cerere şi memorii pentru a sesiza situaţia creată.
2. Sancţiunea avertismentului aplicată contestatoarei pentru fapta săvârşită este proporţională cu gravitatea faptei şi cu circumstanţele invocate în apărare. Astfel, faptul că aceasta este debutantă şi a lucrat singură în arhivă în perioada în discuţie când era un volum mare de lucru constituie aspecte care justifică aplicarea celei mai blânde sancţiuni disciplinare însă nu pot înlătura în integralitate răspunderea pentru fapta săvârşită.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 239/M din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă elementele concrete care să permită verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia. Menţiunea din cuprinsul acesteia că „apărările salariatului au fost înlăturate ca fiind lipsite de relevanţă” atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii. Relevanţa apărărilor trebuie apreciată de organul de control al deciziei de sancţionare, respectiv instanţa de judecată şi nu în mod direct de angajator care în executarea dispoziţiilor art. 268 Codul Muncii trebuie să prezinte în concret apărările angajatorului care urmau să fie analizate de către instanţă în cadrul prezentei contestaţii.
2. Nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei nulităţii deciziei de sancţionare nu aduce o vătămare intereselor recurentei care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător ( în speţă casarea sentinţei) conform art. 105 C. proc. civ., deoarece conform art. 304 1 C. proc. civ., instanţa de recurs poate analiza cauza sub toate aspectele, hotărârea instanţei de fond nefiind susceptibilă de apel, cale devolutivă de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 147/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă elementele concrete care să permită verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia. Menţiunea din cuprinsul acesteia că „apărările salariatului au fost înlăturate ca fiind lipsite de relevanţă” atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 268 alin. (2) lit. c) Codul Muncii. Relevanţa apărărilor trebuie apreciată de organul de control al deciziei de sancţionare, respectiv instanţa de judecată şi nu în mod direct de angajator care în executarea dispoziţiilor art. 268 Codul Muncii trebuie să prezinte în concret apărările angajatorului care urmau să fie analizate de către instanţă în cadrul prezentei contestaţii.
2. Nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei nulităţii deciziei de sancţionare nu aduce o vătămare intereselor recurentei care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător ( în speţă casarea sentinţei) conform art. 105 C. proc. civ., deoarece conform art. 304 1 C. proc. civ., instanţa de recurs poate analiza cauza sub toate aspectele, hotărârea instanţei de fond nefiind susceptibilă de apel, cale devolutivă de atac.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 147/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org
-
1. Susţinerea cu privire la apărarea cu rea credinţă de către consilierul juridic împuternicit să-l reprezinte nu este susţinută de probatoriu administrat în cauză, în condiţiile în care acesta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Pârâtul nu a făcut dovada că ar fi predat acestuia înscrisuri doveditoare pe care acesta să fi omis să le depună la dosar, respectiv că i-a solicitat să formuleze anumite apărări pe care le-a omis. In ce priveşte necomunicarea înscrisurilor, instanţa are în vedere că acestea reprezintă acte emanate de la pârât şi care fac dovada faptului că reclamantul l-a antrenat pe sportivul D.D., aspect necontestat de către pârât nici în faţa instanţei de fond, nici în recurs, astfel că prin necomunicarea lor acesta nu a fost prejudiciat.
2. Conform Regulamentului G., compensaţia de solidaritate se plăteşte tuturor cluburilor care l-au avut în pregătire între 12 şi 23 de ani pe jucătorul care a încheiat un contract de fotbalist profestionist în afara ţării unde a fost format, de către clubul care l-a legitimat şi reprezintă 5% din suma de transfer. La dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că alte cluburi din ţară au procedat la achitarea sumelor cuvenite către profesorii care au antrenat sportivi ce au fost transferaţi la cluburi din străinătate. Chiar pârâta, a acordat reclamantului un procent de 10% din contravaloarea compensaţiei de solidaritate primită, însă nu a mai pus în executare această decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2876 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 21.07.2005 în cauza Virgil J. şi alţii împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, paragraful 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, paragraful 33).
2. Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 99 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Câtă vreme pârâta s-a suspus dispoziţiilor sentinţei judecătoreşti, faptul că la momentul emiterii acestei decizii preşedintele onorific nu mai avea calitatea de salariat nu este de natură să afecteze validitatea deciziei. Societatea pârâtă nu a invocat acest aspect, ceea ce presupune că a validat această decizie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 10228 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod nejustificat recurenta a decis ca începând cu anul 2003, societatea să nu mai beneficieze de încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, deşi investiţiile efectuate nu s-au finalizat cu eliminarea în totalitate a noxelor profesionale. Dotarea salariaţilor care lucrează la secţia ţesătorie cu măşti contra prafului (pulberi de E.) şi antifoane contra zgomotului reliefează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, însă într-o mică măsură, aceste dotări neputând duce la declasificarea locurilor de muncă din condiţii deosebite în condiţii obişnuite.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9938 din 13 (6) noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., stipulează faptul că: partea care cade în pretenţiuni va fi obligat la cerere să plătească cheltuielile de judecată. De asemenea, dispoziţiile art. 163 C. proc. civ. arată că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte interesată în faţa mai multor instanţe.
2. Nu se poate solicita, pe calea unei acţiuni separate, o parte din cheltuielile de judecată ce nu i-au fost acordate într-un alt dosar, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, reglementată de dispoziţiile art. 1201 C. civ. Numai în situaţia în care, în dosarul anterior, reclamanta nu ar fi solicitat cheltuielile de judecată sau dacă le-a solicitat nu i-au fost acordate, aceasta are posibilitatea să le ceară pe calea unei acţiuni separate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9455 din 30 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa art. 269 Codul Muncii, însă a limitat cuantumul daunelor morale solicitate, reţinând că a intervenit o întârziere în achitarea indemnizaţiilor de concediu medical pentru incapacitate de muncă, având în vedere raporturile de muncă dintre părţi. Se apreciază că suma acordată de prima instanţă este de natură să acopere disconfortul psihic al recurentului şi să aducă o reparaţie echitabilă pentru faptul că acesta a fost nevoit să împrumute bani de la cunoştinţe, dat fiind faptul că indemnizaţia de boală i s-a achitat cu întârziere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9149 din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Deşi potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 3/1977, în cazul în care, din însumarea perioadelor de vechime rezultă fracţiuni mai mari de 6 luni acestea se întregesc la un an, iar cele mici se neglijează, recurentul nu a solicitat la acea dată recalcularea pensiei prin luarea în calcul şi a celor 3 luni lucrate după pensionare, printr-o cerere, conform Legii nr. 3/1977. Începând cu data de 1.04.2001, a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, fiind astfel abrogată Legea nr. 3/1977, şi de la această dată recalcularea pensiei se impunea doar în condiţiile în care recurentul îndeplinea un stagiu de cotizare, lucrat după, pensionare, de 12 luni, conform art. 95 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, text de lege care prin Decizia nr. 264/2007 a Curţii Constituţionale a fost declarat neconstituţional. Astfel fiind, începând cu data de 1 aprilie 2001 se aplică Legea nr. 19/2000, regula fiind că legea nouă se aplică de îndată ce a fost adoptată tuturor situaţilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9116 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Reiese din acest text de lege că pentru a putea fi obligată la plata unor cheltuieli de judecată partea respectivă trebuie să fie căzută în pretenţii, adică să fi fost obligată de către instanţa de judecată la o prestaţie în favoarea părţii care solicită cheltuielile de judecată.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9117 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtei prevăzute de art. 270 Codul Muncii, deoarece pârâta nu a produs o pagubă materială angajatorului din vina şi în legătură cu munca sa. Că, pârâta în calitate de administrator al imobilelor proprietatea membrilor asociaţiei nr. 22 U., şi-a procurat cartele telefonice, din banii asociaţiei, pentru a ţine legătura permanentă cu furnizorii de servicii, cu firmele care au executat lucrări şi cu Primăria municipiului Dr. Tr. S, în condiţiile în care la sediul asociaţiei nu exista instalat un post telefonic fix şi că deşi nu există o aprobare scrisă pentru procurarea acestor cartele, Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Proprietari a fost de acord cu procurarea cartelelor telefonice şi a aprobat listele lunare de repartizare şi a acestor cheltuieli pe membrii asociaţiei.
2. Nu este întemeiată susţinerea care se referă la faptul că procesul verbal a fost semnat de cei 5 membrii prezenţi, în condiţiile în care la ultima pagină s-au făcut obiecţiuni, în sensul că nu se va întocmi referat de imputaţie şi apar numai 3 semnături. Nu prezintă relevanţă juridică situaţia care rezultă din procesul verbal al comisiei de cenzori din 3 septembrie 2007, prin care se propun măsuri asupra unor nereguli constatate în condiţiile în care instanţa a reţinut judicios că nu s-a creat un prejudiciu în patrimoniul asociaţiei, convorbirile telefonice fiind efectuate în interesul acesteia şi cu atât mai mult sumele au fost repartizate pe cheltuieli comune şi recuperate integral. În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 Codul Muncii, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8925 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Unitatea poate cenzura activitatea de transport extracontractuală, în calitate de gestionar al fondurilor publice, iar împrejurarea că personalul didactic agreează altă modalitate de transport, cu alt mijloc de transport şi cu alt transportator nu atrage obligaţia Consiliului local de a deconta cheltuielile efectuate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 5670 din 1 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este neîntemeiat primul motiv de recurs, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispoziţiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
Sporul de 50 % solicitat de către intimaţii reclamanţi a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar. Prin articolul 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 a fost abrogat expres art. 47 din Legea nr. 50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi de tehnică legislativă.
Există conflict între art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000 şi art. 1 din Protocolul Adiţional 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderenţă şi aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege. În acest sens, a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat decizia nr. XXI în dosarul nr. 5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3286 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Niciunul dintre pârâţi nu avea atribuţii legate de verificarea, înregistrarea sau plata TVA sau a impozitului, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale reglementate de art. 269 şi următoarele Codul Muncii, astfel că a respins acţiunea faţă de ambii pârâţi.
2. În mod corect instanţa de fond a respins proba cu martori solicitată de reclamantă pentru dovedirea modului concret în care se desfăşurau raporturile de muncă în societate, deoarece, faptul că, aşa cum se arată în cererea de recurs, în cadrul societăţii reclamante exista în fapt o „situaţie atipică”, alta decât cea normală relevată de experţi pe baza actelor, nu are nicio relevanţă, atâta vreme cât reclamanta trebuia să respecte procedurile de lucru prevăzute de regulamentul intern, fişa postului etc.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 23/R-CM din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Împrejurarea că nu a avut întocmită o fişă a postului nu este de natură a proba că nu au existat raporturi de muncă, ci este o dovadă a modalităţii defectuoase de conducere a instituţiei, recurenta fiind cea care avea obligaţia de a întocmi fişele posturilor prevăzute în organigramă. De precizat faptul că fişa postului depusă în recurs nu poate fi avută în vedere, aceasta fiind nedatată, nesemnată şi fără număr de înregistrare.
2. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând încălcarea competenţei altei instanţe este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, reţinându-se că Tribunalul Argeş este competent material să judece cauza de faţă.
3. Hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, arătând în concret care este culpa recurentei, probele din care rezultă vinovăţia acesteia, existenţa pagubei materiale, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul produs în legătură cu activitatea salariatului şi vinovăţia acesteia, solicitându-se fişa cu atribuţiile de servici.
4. Funcţia de director îndeplinită de către recurentă implică atribuţia de reprezentare a instituţiei-reclamante în raporturile cu terţii, precum şi angajarea instituţiei în raporturile cu terţii, recurenta fiind singura salariată care a semnat contractul încheiat cu SC N. SRL, precum şi procesul-verbal de predare-primire a tichetelor de masă. În atare situaţie este îndeplinită şi ultima condiţie pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei, privind producerea pagubei în legătură cu activitatea acesteia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 238/R-CM din 14 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât pârâtul a avut în folosinţă echipamentul de protecţie în perioada cât a lucrat la societate, fiind preluat sub semnătură de primire conform fişei de evidenţă a obiectelor de inventar şi nu a făcut dovada restituirii acestuia, instanţa de fond trebuia să admită acţiunea şi pentru acest capăt de cerere.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 98/R-CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit actului pe care reclamanta l-a depus pentru prima oară în recurs, semnat de pârâtă, aceasta a primit în folosinţă la datele precizate în conţinutul acestuia, ce se încadrează în interiorul duratei contractului individual de muncă, obiectele de inventar constituind echipament de protecţie.În altă ordine de idei, conform adresei din data de 21 septembrie 2006, emisă de Secţia Instalaţia PVC II a reclamantei către Serviciul financiar, valoarea acestor obiecte este de 66, 14 lei.
Cum pârâta nu s-a prezentat niciodată la proces, deşi a fost legal citată, nici la fond, nici în recurs, atitudinea acesteia echivalează cu o recunoaştere, în sensul art. 225 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 97/R-CM din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 446/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde Legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 292/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse B, este adevărat că art. 23 alin. (1) din Legea nr. 44/1994, modificată şi completată, prevăd că pentru acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de aplicarea acestei legi, fondurile necesare se vor suporta de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual inclusiv pentru Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Însă, dreptul la rentă lunară cuvenit veteranilor de război în baza art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 reprezintă un drept de asigurări.
2. Dreptul la rentă reglementat de dispoziţiile art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 reprezintă un drept cu caracter patrimonial, acordarea acestuia fiind supusă condiţiei prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen calculat de la data naşterii dreptului la acţiune. Cum acţiunea a fost înregistrată la data de 21.09.2007, în mod legal prima instanţă a constatat ca fiind prescris un atare drept pentru perioada 1.03.2004-21.09.2004.
3. În ceea ce priveşte interpretarea dată art. 14 din O.U.G. nr. 12/2004, textul de lege este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 185/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Chiar şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 12/2004 rezultă clar, intenţia legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcţie de nivelul soldei de grad şi a soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 267/R din 21 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 477/R din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză, s-a pronunţat decizia nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Întrucât decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a emis după data pronunţării hotărârii primei instanţe, devin incidente disp. art. 305 C. proc. civ., fiind vorba un înscris nou. Dispozitiile art. 14 indice 1 rap. la disp. art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 12/2004, aprobată prin Legea nr. 210/2004, se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 şi 14 din lege, în raport cu solda de grad şi/sau solda de funcţie, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărăii Naţionale. Deci, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în concordanţă cu motivele invocate de recurenta pârâtă.
2. Oricat de clar ar fi textul unei dispoziţii legale-se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) – în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]” . Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii.
3. Principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, nu are şi nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării aparţinând unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecinţă.
4. Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţii judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi a aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii”. Curtea Constituţională a reţinut, de asemenea, că această soluţie legislativă este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un „proces echitabil”, conform art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunţată în cauza Brincat contra Italiei, 1992) că independenţa judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independenţă să excludă subordonarea faţă de alţi judecători, dacă aceştia se bucură, ei înşişi, de independenţă faţă de puterea executivă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 843/R din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, activitatea desfăşurată de recurent (pregătitor şarjă în cadrul V. – secţia pregătire deşeuri metalice), nu se încadrează în disp. Legii nr. 226/2006 unde se arată la Anexa 1 pct. 23 care sunt locurile de muncă din oţelării care se încadrează în condiţii speciale. Instanţa de recurs nu reţine ca neîntemeiată afirmaţia recurentului în sensul că instanţa avea posibilitatea să cenzureze această încadrare, atât timp cât încadrarea era deja făcută de către legiuitor, instanţa neputând cenzura actul normativ.
2. Referitor la rectificarea declaraţiilor nominale lunare la Casa Judeţeană de Pensii G lucrate în condiţii deosebite în luni lucrate în condiţii speciale cu includerea declaraţiilor nominale lunare lipsă aferente celor 7 luni recurentul a fost remunerat conform Deciziei Curţii de Apel Galaţi prin care s-a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate de către societate din concedierea salariatului în sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
3. Prin decizia nr. 1700/12.06.2006, unitatea a dispus reluarea activităţii de pregătitor materiale şarjă la Secţia Pregătire deşeuri metalice – V.P. refractare şi plata drepturilor salariale cuvenite recurentului de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective cu includerea sancţiunii disciplinare aplicată de instanţă sens în care instanţa constată că intimata a respectat aplicarea hotărârii judecătoreşti.
4. Din adeverinţa privind datele necesare determinării stagiului de cotizare a punctajului mediu, rezultă că angajatorul a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite recurentului pentru perioada în care nu a lucrat în cadrul societăţii ca urmare a concedierii, plata fiind efectuată nefiind astfel necesară rectificarea declaraţiilor nominale depuse de către unitate la Casa Judeţeană de Pensii G.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 829/R din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 14¹ din O.U.G. nr. 12/2004, baza de calcul a drepturilor cuvenite reclamantului fiind cea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 44/1994.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 879/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 761/R din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări.Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 676/R din 20 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neprevederea sumelor necesare plăţii drepturilor în bugetul asigurărilor sociale de stat nu conduce în mod automat la pierderea dreptului înlăturându-se astfel existenţa sa, potrivit principiului constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate. Astfel s-ar ajunge ca un drept patrimonial a cărei existenţă a fost recunoscută să fie lipsit de substanţă sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
2. Sumele datorate cu un asemenea titlu intimaţilor se cuvin în formă actualizată, după regulile înscrise în art. 161 alin. (4) Codul Muncii şi potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, reprezentând daune interese rezultând din asigurarea recuperării creanţei la valoarea sa reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 611/R din 24 (22) septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 628/R din 6 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 588/R din 22 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Respingerea ca fiind prescris dreptul la acţiune civilă pentru drepturile de rentă pentru perioada de la 1.03.2004-22.05.2004 este corectă, instanţa de fond făcând aplicarea disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Recurentul a introdus acţiunea civilă pentru plata rentei la 22.05.2007 iar termenul de 3 ani se întinde până la 22.05.2004.
Este de asemenea corectă şi respingerea ca tardivă a contestaţiei împotriva deciziei nr. 46570 din 6.12.2006, ea trebuind a fi contestată în termen de 45 de zile de la primirea ei conform art. 87 din Legea nr. 19/2000. Or, aşa după cum rezultă din actele dosarului, comunicarea deciziei s-a făcut la data de 14.12.2006 conform borderoului de poştă, şi chiar recurentul a recunoscut că a primit-o în luna iulie 2007, dar fără a dovedi, iar contestaţia a formulat-o în data de 28.08.2007 (fila 10 dosar judecătorie), deci depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 447/R din 16 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu se pot reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 535/R din 13 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond cel ce formulează o acţiune în faţa instanţei trebuie să şi-o dovedească – art. 1169 C. civ. În atare condiţii, nedepunerea unor acte pentru susţinerea acţiunii formulate nu poate fi imputată instanţei pe lipsa rolului activ. Este adevărat că în recurs s-a depus factura prin care recurenta-reclamantă a vândut autoturismul „avariat” dar, acest act, aşa cum de asemenea a reţinut corect instanţa de fond, nu este suficient nefăcându-se dovada valorii pagubei produsă societăţii prin avarierea autoturismului, acte de constatare a avariilor din care să rezulte avarierea în procent de 80%, aşa cum susţine reclamanta şi că nu mai poate fi reparat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 353/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dispoziţia art. 141 introdusă prin O.U.G. nr. 12/2004 modifică disp. art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994, ci doar completează aceste articole din lege în sensul că renta se raportează, folosindu-se sintagma „DUPĂ D.”, fie la solda de grad fie la solda de funcţie a unui sublocotenent din cadrul M.Ap. Or, art. 141 trebuie raportat la modul de clacul al rentei în funcţie de felul ordinelor sau medaliilor, aşa cum ele sunt menţionate la art. 13 lit. a) şi b) şi art. 14 din lege. Deci, diferenţierea între veteranii de război în ce priveşte renta, se face în principal de importanţa ordinului sau medaliei acordate calculul acesteia fiind diferenţiat în funcţie de ordine sau medalii raportat fie la solda de grad fie la solda de funcţie a unui sublocotenent din cadrul M.Ap.
Intimatul-reclamant este îndreptăţit să primească o rentă calculată conform art. 14 din Legea nr. 44/2004, respectiv un procent de 25% din solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, lucru care s-a şi făcut după cum chiar acesta menţionează în acţiunea formulată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 517/R din 25 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor art. 271 alin. (1) Codul Muncii, rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. În speţă în mod corect prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile privind atragerea răspunderii patrimoniale ale recurentului. Atât existenţa prejudiciului cât şi cuantumul acestuia rezultă cu certitudine din actele contabile depuse la dosarul cauzei. Astfel, corect a reţinut prima instanţă că lipsa sumei din casieria societăţii a fost dovedită cu actele financiar-contabile ale societăţii. Existenţa prejudiciului se datorează culpei recurentului care nu a justificat lipsa soldului de casă şi a efectuat cheltuieli peste limita admisă de societate, folosind servicii hoteliere fără a avea acordul angajatorului şi nefiind acceptate la decontare de către angajator.
3. Cheltuielile suplimentare constând în servicii hoteliere – saună, jacuzzi, masaj – efectuate peste cheltuielile de deplasare de către recurent în perioada când era angajatul său în funcţia de director general intră în sfera raporturilor de muncă, fiind vorba de un litigiu de muncă care a fost soluţionat de Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Mai mult prin angajamentul de plată din 13.12.2007 (fila 19 dosar fond) recunoaşte că datorează societăţii suma de 4490, 30 lei din care 3264, 50 lei reprezentând lipsa constatată din confruntarea soldului scriptic la casei şi numerarul existent nepredat noului administrator şi 1227, 80 lei reprezentând contravaloare servicii hoteliere (saună, jacuzzi, masaj) neaprobate în decontare şi îşi exprimă acordul de voinţă ca această sumă să fie reţinută din drepturile băneşti pe care le mai are de primit.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 396/R din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 499/R din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia necompetenţei instanţei invocată de către recurentă nu este reţinută ca întemeiată. Astfel, avându-se în vedere că prezenta cauză este o acţiune întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 44/1994 şi priveşte cuantumul rentei pe care o primeşte reclamantul în calitate de veteran de război – medaliat instanţa va aprecia că prezenta cauză nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ ci are natura dreptului de asigurări sociale, fiind de competenţa Secţiei civile.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 352/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia necompetenţei instanţei invocată de către recurentă nu este reţinută ca întemeiată. Astfel, avându-se în vedere că prezenta cauză este o acţiune întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 44/1994 şi priveşte cuantumul rentei pe care o primeşte reclamantul în calitate de veteran de război – medaliat – instanţa va aprecia că prezenta cauză nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ ci are natura dreptului de asigurări sociale, fiind de competenţa Secţiei civile.
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi” . În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie. Sintagma „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 354/R din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 316/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 315/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea gramaticală a actului normativ nu rezultă o altă situaţie decât cea reţinută de prima instanţă şi de către instanţa de recurs întrucât legiuitorul nu face nicio distincţie sintagmei „după caz” nu este explicată de legiuitor şi nu se pot da alte interpretări. De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul a rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei cu aplicarea procentului de 25 %, 75 % sau 100 % asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 225/R din 7 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
De asemenea, prin sintagma „după caz” legiuitorul nu a avut în vedere diferenţierea modului de calcul al rentei în funcţie de felul decoraţiei sau medaliei, ci aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei cumulate cu solda de funcţie la minim.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 335/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, aşa cum susţine recurenta ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 333/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii. Legiuitorul nu a prevăzut expresia „şi/sau”, ci doar cuvântul „şi”. În aceste condiţii, nu putem reţine motivele de recurs ca fiind întemeiate, faţă de normele de interpretare gramaticală a actului normativ şi faţă de faptul că recurenta adaugă la lege.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 334/R din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, iniţial, cererea a fost înregistrată pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Galaţi, însă verificându-se competenţa în funcţie de excepţia invocată de reclamanta prin încheierea de şedinţă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea pe rolul Secţiei civile – Litigii de Muncă a aceleiaşi instanţe.
2. Modalitatea de examinare a excepţiei de netimbrare nu conduce la nulitatea hotărârii astfel pronunţată, excepţia fiind de ordine publică iar, în materia conflictelor de muncă, actele de procedură întocmite sunt scutite de taxa de timbru judiciar (art. 89 din Legea nr. 168/1999).
3. Câtă vreme decizia emisă nu a fost contestată şi anulată, demisia salariatului este motivul încetării raporturilor de muncă şi atrage, în condiţiile art. 5 şi 6 din contractul de formare profesională răspunderea patrimonială a recurentului-pârât, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. Răspunderea civilă contractuală intervine pentru întreaga sumă stabilită de comun acord de către părţi, din care a fost dedusă plata parţială, suma rămasă pentru formarea profesională fiind calculată proporţional cu perioada nelucrată. La aceasta se adaugă suma reprezentând contravaloarea sculelor ridicate şi nepredate conform fişei obiectelor de inventar. Plata parţială făcută de către mama recurentului-pârât s-a realizat în numele acestuia conform chitanţei şi i-a profitat, fiind dedusă suma achitată fiind din suma total datorată.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 217/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faţă de obiectul acţiunii dedus judecăţii şi raportul juridic existent între reclamant, în calitate de angajat şi pârâtă-angajator, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât s-a preocupat doar de invocarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 128/1999 privind statutul personalului didactic şi a apreciat greşit că reclamantul are calitate de terţ în raportul juridic de dreptul muncii existent în speţă.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2910 din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi incidenţa art. 270 alin. (1) Codul Muncii, deoarece pârâtul nu şi-a îndeplinit, în mod culpabil, atribuţiile de serviciu stabilite prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului, context în care societatea angajatoare a fost sancţionată contravenţional pentru neîndeplinirea obligaţiilor privitoare la asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor săi; aceste îndatoriri fiind în sarcina pârâtului. În speţă, răspunderea pârâtului nu poate fi înlăturată în temeiul art. 270 alin. (2) Codul Muncii, întrucât acesta nu a dovedit că amenda contravenţională aplicată societăţii angajatoare a fost provocată de forţă majoră ori de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate sau că ea se încadrează în riscul normal al serviciului.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2929 din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Calitatea procesuală este definită ca fiind titlul juridic ce permite unei persoane să invoce în justiţie dreptul a cărei sancţionare o solicită şi presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum şi între persoana pârâtului şi cel dinspre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
2. Motivul de recurs vizând necunoaşterea unor asemenea dispoziţii nu poate fi primit, recurentul-reclamant neputând invoca în propria apărare necunoaşterea legii.
3. În virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, inclusiv asupra persoanei chemată în judecată în calitate de pârât. În această situaţie nu este posibilă modificarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Casei Judeţene de Pensii G în calea de atac a recursului, aceasta reprezentând o cerere nouă ce nu poate fi primită decât în condiţiile stabilite de lege.
4. Recurentul-reclamant H.L.G.E. şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată având ca obiect plata drepturilor de rentă, pe dispoziţiile O.U.G. nr. 12/2004 de modificare şi completare a art. 13 şi 4 din Legea nr. 44/1994, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse B. Conform dispoziţiilor art. 24 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 13/2004, stabilirea în plata îndemnizaţiilor şi a altor drepturi prevăzute în legi speciale, finanţate de la bugetul de stat în condiţiile legii, constituie o atribuţie ce revine caselor teritoriale de pensii. Ca atare, în mod legal prima instanţă a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse B în materia dedusă judecăţii privind stabilirea şi plata rentei lunare finanţată de la bugetul de stat. Motivul de recurs vizând necunoaşterea unor asemenea dispoziţii nu poate fi primit, recurentul-reclamant neputând invoca în propria apărare necunoaşterea legii.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 143/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Raportat la poziţia inechivocă a societăţii reclamante exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se justifică reducerea sumei datorate de către pârât reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1252/R din 28 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr, pe de o parte, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 referindu-se la răspunderea reparatorie patrimonială a salariaţilor „pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”, are în vedere fapta ilicită a salariatului, săvârşită cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
2. Condiţia angajării răspunderii patrimoniale a angajatului, în sensul art. 270 din Codul Muncii, este ca salariatul, prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, să cauzeze un prejudiciu angajatorului.
3. Din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine fapta ilicită şi vinovăţia pârâţilor precum şi existenţa prejudiciului. Având în vedere că nu s-a predat gestiunea către pârâţi şi nu s-a efectuat un inventar complet la toate magazinele societăţii, nu se poate atrage răspunderea patrimonială a pârâţilor în sensul art. 24 din Legea nr. 22/1969 şi art. 270 Codul Muncii, prejudiciul nefiind cert. Acestea având prioritate, celelalte motive de recurs nu se impun a fi analizate.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 952/R din 30 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La dosarul cauzei este atacată adresa emisă de Primăria Municipiului G – prin care se aduce la cunoştinţa instanţei că reclamantul nu a avut calitatea de angajat al instituţiei. Totodată la dosarul instanţei se află şi Hotărârea nr. 100/2004 privind modificarea Hotărârii nr. 56/2003 pentru stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2004-2005, adresa nr. 2806/2006 şi carnetul de muncă al reclamantului. Astfel că din actele arătate mai sus, nu rezultă că reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei – prin încheierea unui contract de muncă individual – astfel cum se prevede în dispoziţiile Codului Muncii art. 16 şi prin art. 1 din Legea nr. 168/1999 şi în condiţii de negociere în contracte de muncă individuale sau prin contracte colectiv.
2. Mai mult chiar prin adresa nr. 2806/2006, pârâta a informat reclamantul că într-adevăr acesta a desfăşurat activitatea de taxator la parcările auto pentru Clubul Sportiv E.G. – fiind remunerat fără a avea forme de „angajat”, perioadă ce nu a fost trecută în cartea sa de muncă, prin urmare nu s-a calculat şi plata contribuţiei pentru asigurări sociale – care în sistemul public sunt asigurate în mod obligatoriu prin efectul legii.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 79/R din 18 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect, instanţa de fond a interpretat aceste dispoziţii (art. 25 şi art. 28 din Legea nr. 22/1969)legale în sensul că răspunderea pentru lipsa unor bunuri în gestiune revine gestionarului căruia i s-au încredinţat bunurile şi numai în situaţiile expres prev. de art. 28 angajatului cu funcţie de conducere.
2. Tribunalul a analizat întregul material probator, inclusiv documentele indicate în cererea de recurs, aceste înscrisuri fiind insuficiente pentru determinarea certă a prejudiciului pretins, aşa cum corect s-a reţinut la fond. Mai mult, recurenta nu a făcut dovada verificărilor susţinerilor pârâtului din documentele invocate în ce priveşte valorificarea la fier vechi a utilajelor lipsă.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2040 din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cazul stabilirii răspunderii patrimoniale a gestionarilor potrivit Legii nr. 22/1969 în sarcina acestora operează o prezumţie de culpă (juris tantum) în cazul constatării unui prejudiciu şi prin urmare este sarcina acestora să dovedească că nu sunt vinovaţi de producerea pagubei.
2. Este adevărat că din aceleaşi probe nu a rezultat suma cu care să răspundă fiecare salariat, cu alte cuvinte nu s-a putut stabili întinderea prejudiciului produs de fiecare persoană în parte.
3. Este adevărat că din aceleaşi probe nu a rezultat suma cu care să răspundă fiecare salariat, cu alte cuvinte nu s-a putut stabili întinderea prejudiciului produs de fiecare persoană în parte. Această constatare nu este însă suficientă pentru a exonera pârâtul de răspundere. Astfel, chiar dacă în contractul de muncă şi carnetul de muncă funcţia pârâtului este de muncitor, din declaraţia acestuia rezultă că a îndeplinit atribuţiunile de vânzător, funcţie de gestiune pentru care răspunderea patrimonială se stabileşte în raport cu dispoziţiile Legii nr. 22/1969. Împrejurarea că nu a fost emisă şi o decizie în acest sens nu are relevanţă sub aspectul regimului juridic al răspunderii patrimoniale, ci sub aspectul modalităţii în care este angajată această răspundere şi eventual întinderea ei, pârâtul având calitatea unui gestionar de fapt. În ipoteza că şi ceilalţi angajaţi cercetaţi penal au avut calitatea de gestionari, iar întinderea prejudiciului pentru fiecare nu poate fi determinată, în raport cu situaţia concretă a fiecăruia răspunderea se stabileşte în raport cu timpul lucrat ca gestionar de drept sau de fapt şi mărimea salariului, aşa cum se dispune prin art. 27 din Legea nr. 22/1969, în vigoare şi în prezent.
4. Instanţa de fond era datoare să nu se mulţumească numai cu concluziile organelor de anchetă penală, ci să efectueze ea însăşi probe, inclusiv proba cu expertiză contabilă, care urma să elucideze toate aspectele privind modul de organizare şi administrare al gestiunii de la punctul D. şi pe cale de consecinţă în raport cu principiile răspunderii gestionarului să determine şi cota parte de prejudiciu care revine pârâtului. Cum în cauză nu au fost administrate probatorii pe aspectele sus-menţionate considerându-se în mod greşit că în măsura în care nu se poate stabili întinderea pagubei pentru care pârâtul este răspunzător acesta urmează a fi exonerat de răspundere în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1778 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Dacă, iniţial, Tribunalul Prahova motivase capetele de cerere privind reţinerile din salariu justificând că reclamantului i s-a calculat greşit grila de salarizare, capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor efectuate cu perfecţionarea profesională, respingându-le pe baza Statutului personalului didactic, capetele de cerere privind plata actualizată a diferenţelor salariale şi decontarea biletelor CFR, inclusiv a daunelor morale justificând respingerea lor, ulterior, după rejudecare, instanţa de fond nu s-a pronunţat decât pe sumele datorate conform O.U.G. 17/2006, luând act de renunţarea la c/valoarea biletelor CFR. În consecinţă, restul capetelor de cerere au rămas nesoluţionate în rejudecare după casare, deşi, sentinţa iniţială emisă de instanţa de fond fusese casată în întregime de decizia 12/2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1743 din 19 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care prin sentinţa ce a făcut obiectul cererii de revizuire a fost respinsă acţiunea formulată de revizuenţi în calitate de reclamanţi, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu există cazul de revizuire invocat de aceştia.
2. Cât priveşte susţinerea recurenţilor-revizuenţi în sensul că prin soluţionarea cererii de revizuire fără a li se comunica întâmpinările depuse de intimate le-au fost încălcate drepturile procedurale legale, Curtea urmează a constata că, dat fiind că aceste întâmpinări au fost depuse în termen procedural, prima instanţă nu avea îndatorirea de a le comunica.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1444 din 18 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prejudiciul pretins a fi cauzat reclamantei de către pârât nu putea fi stabilit decât printr-o expertiză tehnică silvică care să stabilească cantitatea arborilor tăiaţi şi eventual data, precum şi valoarea acestora. În rejudecare, instanţa de fond urmează să aibă în vedere şi celelalte motive de recurs referitoare la faptul ilicit, prejudiciul constatat şi legătura de cauzalitate dintre faptul culpabil şi prejudiciu.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1067 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Daunele morale nu potefi acordate deoarece nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru existenţa pretinselor daune de această natură şi care nu au nicio justificare legală.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1065 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că adeverinţele medicale eliberate pe numele reclamantului au fost emise incorect, părinţii reclamantului fiind nevoiţi sa se deplaseze de mai multe ori la societate şi la spital cu toate că societatea avea cunoştinţa ca acesta era internat în spital, însă acest lucru se datora modificărilor intervenite în normele de procedură ale spitalelor, care impuneau cerinţe noi. Reclamantul nu a contestat în termen legal decizia de concediere, astfel încât în mod corect a reţinut prima instanţă, că cererea privind daunele materiale constând în salariul pe care l-ar fi încasat este neîntemeiata.
Cu privire la daunele morale, dispoziţiile legale în materia reparării prejudiciilor nepatrimoniale prevăd ca persoana care a suferit o atingere a dreptului său este îndreptăţita la masuri reparatorii integrale. În cauză, faptul că reclamantul nu a atacat decizia de concediere semnifică acordul său tacit de a întrerupe relaţiile de muncă şi, ca atare, nu poate solicita daune morale pentru un prejudiciu cu care a fost de acord.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 749 din 16 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu dispoziţiile art. 301 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 80 din Codul Muncii termenul legal de recurs este de 10 zile şi se calculează de la data comunicării sentinţei, iar nerespectarea acestuia atrage respingerea recursului ca tardiv formulat.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 665 din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte încheierea din 7.12.2007, curtea va constata că, în mod corect, instanţa de fond a constatat intervenţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capetelor de cerere având ca obiect plata restului despăgubirilor neachitate ce izvorăsc din răspunderea contractuală, lămurirea hotărârii 548/2006 şi stabilirea întinderii drepturilor salariale printr-o expertiză contabilă, întrucât cererile au fost soluţionate definitiv şi irevocabil prin sentinţa 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi sentinţa 3453/2006 a Judecătoriei Târgovişte. Sunt întrunite astfel condiţiile triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, pentru a se constata, aşa cum corect a făcut instanţa de fond, intervenţia autorităţii de lucru judecat.
2. În ce priveşte sentinţa civilă nr. 1459/21.12.2007 a instanţei de fond, curtea va constata că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, aşa cum susţine recurentul. Hotărârea este coerentă şi clar motivată, fiind evidenţiate elementele ce au format convingerea instanţei în sensul respingerii acţiunii. De asemenea, nu poate fi primită critica din recurs că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii. Modalitatea de executare a sentinţei civile nr. 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa şi eventuale prejudicii rezultate în urma neexecutării acestei sentinţe nu au legătură cu raporturile de muncă dintre recurent şi intimată, ci pot forma numai obiectul unei contestaţii la executare, ce a fost deja soluţionată între părţi.
3. Sentinţa nr. 548/2006 a Tribunalului Dâmboviţa a fost executată silit, astfel că nu se mai poate discuta nici acordarea daunelor cominatorii, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond. Daunele cominatorii reprezintă o modalitate de constrângere a debitorului la executarea obligaţiei, atunci când obiectul obligaţiei nu este constituit de sume de bani; în momentul în care obiectul obligaţiei de executat este reprezentat de sume de bani se pot aplica dobânzi şi recalculări în caz de întârziere culpabilă la executare.
4. În ce priveşte invocarea motivelor prev. de art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., curtea nu le va lua în discuţie, deoarece aceste prevederi legale au fost abrogate prin O.U.G. 138/2000.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum instanţa de recurs nu poate stabili pe baza probelor administrate la instanţa fondului care este indicele lunar corect al inflaţiei ce trebuia aplicat la calculul diferenţelor salariale primite de reclamant şi pentru ce motiv tribunalul a reţinut ca fiind respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 17/2006, pe de o parte, iar pe de alta, cum în conformitate cu art. 305 C. proc. civ. în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, în temeiul art. 312 (3) rap. la art. 3041 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se administra, în condiţiile legii şi alte probe pentru a stabili corectitudinea operaţiunii efectuate de pârât, la actualizarea sumelor acordate reclamantului, inclusiv a reţinerilor şi penalizărilor, verificându-le eventual prin administrarea probei cu o expertiză de specialitate, care să fie pusă efectiv în discuţia părţilor, cu respectarea prevederilor art. 287 Codul Muncii şi a principiilor care cârmuiesc procesul civil.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 12 din 11 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. B (a) din H.G. nr. 518/1995, cu raportare la disp. art. 3 alin. (1). Mai mult, niciuna din cele două Hotărâri ale Biroului Senatului nu foloseşte drept temei al deplasării H.G. 518/1995.
2. Aprobarea deplasării nu echivalează cu exprimarea acordului şi pentru decontarea cheltuielilor de deplasare ele fiind noţiuni distincte, cu atât mai mult cu cât iniţiativa deplasării s-a făcut la cerere angajatului şi nu pentru interesul angajatorului. De altfel, analizând cuprinsul celor două Dispoziţii rezultă în mod explicit că Universitatea P. i-a comunicat recurentului că singura obligaţie pe care şi-o asumă este aceea referitoare la plata salariului în ţară.
3. În fine ultima critică este aceea referitoare la includerea în norma didactică a unui număr de ore de activitate de cercetare şi că aceste deplasări au fost făcute tocmai pentru a acoperi obligaţiile de serviciu. Critica nu subzistă unei analize atente întrucât orele de cercetare din norma didactică pot fi acoperite prin publicarea de articole în reviste de specialitate. Pe de altă parte obligaţia de a realiza un număr de 100 de ore de cercetare este o obligaţie personală a cadrului didactic, ceea ce implică un efort propriu al acestuia, ea neputând fi atribuită angajatorului, în sensul antrenării acestuia din punct de vedere pecuniar.
Sursă:
(Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 17/CM din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”. Or, în speţă, pârâtul a atacat clauza de neconcurenţă după încetarea contractului său individual de muncă, ceea ce, raportat la dispoziţia legală citată, confirmă soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.
2. Este real că în cazul în care clauza de neconcurenţă enunţă interdicţia desfăşurării unor activităţi ce se află în concurenţă cu cea prestată de salariat la angajatorul său, după încetarea raporturilor juridice de muncă, interesul de a ataca această clauză se naşte în acest moment, însă, în speţă, clauza de care se prevalează reclamanta se referă la activităţile concurenţiale desfăşurate pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, nefiind incidentă ipoteza susţinută de pârât.
3. Pârâtul a atacat clauza de neconcurenţă după încetarea contractului său individual de muncă, ceea ce, raportat la dispoziţia legală citată, confirmă soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.
4. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind orice referire la faptele imputate pârâtului şi bazându-se pe argumente inconciliabile.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2211/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. d) Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, inclusiv aşa cum este în cazul din speţă a unui act adiţional la contractul de muncă, ori a unei clauze ale acestui act adiţional. Dar aşa cum rezultă din actele şi susţinerile părţilor făcute în dosar, la data când pârâtul a formulat cererea reconvenţională pentru constatarea nulităţii, nu mai era încadrat în muncă la societatea reclamantă, astfel că faţă şi de dispoziţiile legale mai sus arătate, se constată că în nod corect tribunalul a respins cererea reconvenţională.
2. Clauza de neconcurenţă îi produce efectele numai dacă în cuprinsul actului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului. Aşa cum corect a reţinut şi tribunalul această condiţie pentru a putea avea eficienţă clauza de neconcurenţă nu a fost respectată de către reclamantă, în sensul că actul adiţional nu stabileşte concret activităţile interzise.
3. Este adevărat că în cuprinsul actului adiţional se face referire la activităţi concurenţiale prin care s-ar înţelege „activităţi comerciale desfăşurate direct sau prin interpuşi sau în afara orelor de program de către angajat şi care sunt de aceeaşi natură cu activităţile comerciale desfăşurate de către angajator”, dar această descriere în niciun caz nu dă satisfacţie cerinţelor imperative ale dispoziţiilor art. 21 alin. (1) Codul muncii, care cer o descriere concretă ale activităţilor interzise. De altfel, este de observat că, trecând în revistă toate activităţile comerciale pe care pârâtul le desfăşura la angajator, potrivit fişei postului (fila 43-46) se va constata că sunt o serie de activităţi de specific comercial care nu pot constitui în nicio împrejurare activităţi concurente, fiind activităţi comune oricăror domenii de activitate, chiar neconcurentă, astfel că dacă s-ar accepta cererea reclamantei, în mod clar s-ar aduce atingere principiului libertăţii muncii.
4. Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul actului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului. Simpla trimitere în actul adiţional la activităţile comerciale desfăşurate de pârât, potrivit fişei postului, nu suplinesc cerinţa descrierii activităţilor interzise pentru a fi eficientă clauza de concurenţă, astfel că recursul reclamantei trebuie privit ca nefondat sub aspectul tuturor criticilor ce au fost aduse sentinţei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2135/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta nu a făcut dovada nici a încasării de către salariat a sumelor de bani pretinse, nici a condiţionării plăţii drepturilor salariale de semnarea condicii de prezenţă de către salariat. Astfel, reclamanta a depus la dosar doar fişe de pontaj, copii după condica de prezenţă, procesul verbal de control şi tabele de calcul a sumelor de încasat. Nu exista însă vreun act din care să rezulte că sumele de bani pretinse au fost virate către pârât. Apoi, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul avea obligaţia semnării condicii de prezenţă, obligaţie care trebuie să rezulte dintr-un regulament intern, luat la cunoştinţă de pârât. În fine, reclamanta trebuia să facă dovada că de semnarea condicii de prezenţă era condiţionată plata drepturilor salariale. Or, pârâtul a depus în apărare fişe de pontaj din care rezultă că a fost prezent la serviciu în zilele în care reclamanta pretinde că a absentat. Fiind un act care emană chiar de la angajator, fişa de pontaj se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi în consecinţă lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2166/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 175 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă în vigoare la nivelul societăţii pârâte „la disponibilizarea salariaţilor din motive neimputabile lor, unitatea va acorda o compensaţie echivalentă cu un salariu de bază”. În cazul din speţă, potrivit deciziei nr. 174/1021 din 5.03.2008 emisă de pârâtă, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în baza art. 56 lit. d) şi 61 lit. e) din Codul muncii, adică pe motiv de pensionare, situaţie care este reglementată în secţiunea a 3-a a Codului Muncii ce reglementează concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului. Aşadar raportat la cele mai sus arătate se constată că în mod netemeinic reclamantul susţine că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2151/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Reclamanta nu a dovedit pretenţiile sale, respectiv nu a depus documente din care să reiasă că angajatul a fost plătit fără să fie prezent şi să presteze activitate, în perioada menţionată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii. În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezenţă care reflectă absenţele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, pârâtul a depus în apărare fişe de pontaj din care rezultă că a fost prezent la serviciu în zilele în care reclamanta pretinde că a absentat. Fiind un act care emană chiar de la angajator, fişa de pontaj se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi în consecinţă lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Pretenţiile aferente lunilor ianuarie şi februarie 2005 se situează înafara termenului de prescripţie, împlinit anterior înregistrării acţiunii (3.03.2008), astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2033/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contrar motivelor invocate de recurentă, data naşterii dreptului la acţiune nu este momentul definitivării şi aprobării de către conducătorul unităţii a dosarului de cercetare (respectiv 13.06.2006). În consecinţă, Curtea constată că pretenţiile aferente lunilor ianuarie şi februarie 2005 se situează înafara termenului de prescripţie, împlinit anterior înregistrării acţiunii (3.03.2008), astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezenţă care reflectă absenţele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, fişa de pontaj, fiind un act care emană chiar de la angajator, se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi, în consecinţă, lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1976/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin respingerea cererii reconvenţionale având ca obiect constatarea nulităţii clauzei de neconcurenţă, soluţie nerecurată de către pârât, nu se mai pot pune în discuţie pe cale incidentală sau de excepţie motivele de nulitate invocate în cererea reconvenţională. În caz contrar, soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, chiar şi ca prescrisă, ar fi pur formală din moment ce ar fi analizată pe fond şi ar primi răspuns în baza unor argumente ce tind să contravină excepţiei prescripţiei cererii reconvenţională, soluţie care consacră în cele din urmă valabilitatea clauzei de neconcurenţă, fiind un act juridic neanulat care se bucură de prezumţia de validitate şi legalitate.
2. Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., deoarece hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, lipsind orice referire la faptele imputate pârâtului şi bazându-se pe argumente inconciliabile.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1968/R din 15 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În recurs, au fost depuse facturi ce atestă plata unor cursuri de formare profesională, fişa individuală de instruire a pârâtului şi convocarea vizându-l printre alte persoane şi pe pârât începând din 12 martie 2007 este un curs de 4 (6) săptămâni. Având în vedere aceste acte noi depuse în recurs, se impune completarea probaţiunii în sensul de a verifica dacă cursurile au fost urmate de către pârât, dacă sumele arătate în facturi sunt cele cheltuite de reclamantă cu perfecţionarea pârâtului şi orice alte împrejurări relevante în legătură cu aplicabilitatea art. 3.7 din actul adiţional la contractul individual de muncă semnat de părţi. Întrucât în recurs nu pot fi administrate probe, cu excepţia înscrisurilor, conform art. 305 C. proc. civ sentinţa urmează a fi casată şi trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1956/R din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contrar motivelor invocate de recurentă, data naşterii dreptului la acţiune nu este momentul definitivării şi aprobării de către conducătorul unităţii a dosarului de cercetare.
2. În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a condicilor de prezenţă care reflectă absenţele reclamantului de la serviciu în zilele pentru care a beneficiat de drepturile salariale pretinse, fişa de pontaj, fiind un act care emană chiar de la angajator, se opune sub aspect probator registrului de prezenţă inducând o îndoială cu privire la pretinsa nerespectare de către pârât a programului de lucru şi, în consecinţă, lipsind de suport probator pretenţiile reclamantei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1823/R din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 270 Codul muncii salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, principalele elemente ale răspunderii patrimoniale sunt existenţa prejudiciului, a faptei culpabile, a legăturii cauzale dintre faptă şi prejudiciu. Din textul de lege mai sus arătat se mai desprinde şi obligativitatea ca paguba materială să fie produsă pe seama angajatorului.
2. În cazul din speţă, reclamanta este angajatorul la care pârâta s-a angajat după încetarea raporturilor de muncă cu o altă societate , încetare ce s-a produs prin acordul părţilor şi cu care se încheiase anterior actul adiţional la contractul de muncă şi prin care s-a obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate cu pregătirea profesională dacă are iniţiativa încetării contractului de muncă înainte cu 2 ani de la data absolvirii cursurilor de formare profesională. În acest context societatea reclamantă nu poate pretinde eventuale daune pe care le-ar fi suportat o altă societate neexistând nicio dovadă a relaţiilor de subrogare în drepturi între cele două societăţi.
3. Neexistând dovedită nicio relaţie de subrogare în drept între cele două societăţi comerciale arătate, tribunalul a constatat că reclamanta nu este în drept să pretindă respectivele cheltuieli.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1801/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În raport de aceste dispoziţii speciale cuprinse în Legea avocaturii, se constată că între reclamant şi Baroul de avocaţi M. nu există şi nu au existat raporturi de muncă specifice dreptului muncii. Cu atât mai puţin, între reclamant şi ceilalţi pârâţi nu există raporturi specifice dreptului muncii, încât judecarea cauzei în conformitate cu normele specifice conflictelor de muncă şi în completul în compunerea prevăzute de art. 55 din Legea nr. 304/2004 apare a fi nelegală.
2. În raport de suma pretinsă de către reclamant, se constată că acţiunea este de competenţa tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 din C. proc. civ. ca instanţă de drept comun, ce judecă în complet format dintr-un judecător.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1802/R din 30 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât privesc dobânzile legale, acestea nu pot fi acordate în cadrul raporturilor de muncă deoarece potrivit art. 2 din Ordonanţa nr. 9/2000 modificată, acestea se aplică doar dispoziţiilor contractuale comerciale sau civile. Cum ordonanţa stabileşte clar sfera materiei aplicabile, dobânzile legale nu pot fi extinse şi la alte materii.
2. Aceleaşi chestiuni se pun şi cu privire la penalităţile de întârziere care sunt sancţiuni pentru nerespectarea termenelor stabilite în raporturile comerciale. Daunele interese sunt prevăzute de art. 1082 C. civil-1088 C. civil şi ele decurg din obligaţiile contractuale de natură civilă, şi nu de natura raporturilor de muncă, astfel că ele nu pot fi acordate.
3. Daunele morale sunt daune interese ce se acordă pentru simpla întârziere în executarea obligaţiilor contractuale civile la fel ca şi în situaţia daunelor interese care se acordă pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru executarea defectuoasă a obligaţiei civile.
4. În ceea ce priveşte faptul că nu s-a stabilit suma exactă la care este obligată pârâta, pentru a repara integral prejudiciul care i-a fost cauzat recurentului a obligat pârâta la plata sumelor reactualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective a sumelor acordate prin Decizia Curţii de Apel Cluj. Drept urmare, în condiţiile în care prima instanţă nu avea posibilitatea de a determina care este data la care se vor achita sumele menţionate anterior, nu avea posibilitatea (chiar dacă ar fi dispus efectuarea unei expertize contabile, probă care nu se poate administra în recurs conform art. 305 C. proc. civ.) de a determina exact care este cuantumul drepturilor salariale cuvenite recurentului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1759/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raporturi de muncă sunt reglementate de Codul Muncii dar raporturi de colaborare sub forma unor contracte civile nu sunt excluse şi cu atât mai puţin ilegale deoarece nu există obligaţia angajatorului de a încheia un contract de muncă altfel decât în condiţiile Codului Muncii pentru raporturi specifice de acest fel, ori recurenta nu a dovedit că ar fi avut astfel de raporturi cu pârâta.
2. Nu există niciun act scris cu privire la angajarea reclamantei sau cu privire la modul de angajare – contract individual de muncă sau contract de colaborare – şi nu există nicio probă din care s-ar putea trage concluzia că ar fi existat un contract de muncă. Un contract individual de muncă presupune un program de muncă, presupune sarcini de serviciu dar reclamanta nu a dovedit că a muncit potrivit programului cum nu a dovedit faptul că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu. Faptul că reclamanta a scris articole pentru ziar, nu înseamnă că a încheiat un contract individual de muncă în înţelesul art. 10 din Codul Muncii.
3. Faptul că reclamanta a scris articole pentru ziar, nu înseamnă că a încheiat un contract individual de muncă în înţelesul art. 10 din Codul Muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1755/R din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neanalizând în concret pretenţiile reclamantei, raportat la probele (chiar incomplete) depuse de aceasta, prima instanţă nu a cercetat fondul, impunându-se casarea hotărârii şi trimiterea dosarului pentru o nouă judecată, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 81 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, astfel cum asupra acestui articol s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXI/2006 pronunţată în recurs în interesul legii.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1678/R din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Neanalizând în concret pretenţiile reclamantei, raportat la probele (chiar incomplete) depuse de aceasta, prima instanţă nu a cercetat fondul, impunându-se casarea hotărârii şi trimiterea dosarului pentru o nouă judecată, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 81 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, astfel cum asupra acestui articol s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXI/2006 pronunţată în recurs în interesul legii.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1502/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Lipsa temeiului legal al hotărârii este susceptibilă de mai multe interpretări – aplicarea unei norme juridice străine situaţiei de fapt sau pierderea fundamentului juridic al hotărârii. Conform susţinerii recurentei, această din urmă interpretare ar fi incidentă. Doctrina şi practica în materie au statuat că acest motiv de recurs al lipsirii hotărârii de temei legal este incident în ipoteza în care hotărârea a fost pronunţată în baza unei alte hotărâri judecătoreşti care a fost desfiinţată sau modificată în timp ce procesul era pe rol sau ulterior, ori în baza unui act administrativ ce a fost revocat sau desfiinţat, aşa încât la data promovării recursului nu mai există suportul juridic al hotărârii recurate.
2. Este aplicabil art. 269 alin. (1), (2) Codul Muncii, respectiv obligaţia contractuală a angajatorului de a restitui angajatului suma reţinută cu titlu de garanţie la încetarea raportului juridic de muncă.
3. În mod excepţional acest motiv include şi ne socotirea legii de drept procesual, respectiv existenţa unei nulităţi ce intervine pentru încălcarea unor condiţii extrinseci actului de procedură. În speţă, o atare încălcare ar putea să o constituie lipsa unei cereri adresate pârâtei de restituire a garanţiei, ceea ce însă nu se verifică, întrucât conform probelor de la dosarul primei instanţe reţinute în considerentele hotărârii recurate, reclamantul a adresat o astfel de cerere pârâtei. Prin urmare, simpla omisiune de menţionare a textului de lege aplicabil în speţă nu este de natură să atragă admisibilitatea recursului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 871/R din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia pârâtei de a restitui salariul aferent unei perioade de 5 ani este în mod evident lipsită de temei legal, deoarece această clauză contractuală contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 165 şi art. 38 Codul Muncii, care enunţă inadmisibilitatea renunţării la drepturile salariale şi interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege, printre care şi salariul corespunzător unei activităţi efectiv prestate.
2. Reclamanta nu a procedat la determinarea cheltuielilor conform actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 1508, pe baza unei note justificative, ceea ce lipseşte pretinsul prejudiciu de caracter cert în privinţa întinderii sale, astfel încât, sub acest aspect nu sunt întrunite condiţiile de antrenare a răspunderii materiale.
3. Reclamanta şi-a asumat prin contractul individual de muncă obligaţia de a-i asigura pârâtei condiţii corespunzătoare de lucru, punându-i la dispoziţie, potrivit specificului muncii sale, tot ce este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Or, din susţinerile pârâtei, a căror neveridicitate nu a fost demonstrată de către reclamantul angajator, titular al sarcinii probei, conform art. 287 Codul Muncii, rezultă că aparatura folosită de către pârâtă în activitatea sa curentă nu corespundea normelor de calitate, punând în pericol de mai multe ori viaţa pacienţilor, aspect sesizat de către pârâtă conducerii Spitalului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 747/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 479/23.01.2001, s-a prevăzut obligaţia pârâtului de a lucra în favoarea reclamantului cel puţin 5 ani de la data confirmării în specialitate. Nici în actul adiţional şi nici în contractul individual de muncă al pârâtului nu s-a prevăzut care este consecinţa nerespectării clauzei stipulate în actul adiţional.
2. Solicitarea la restituirea salariului aferent perioadei menţionate anterior este în mod evident lipsită de temei legal, deoarece pe lângă faptul că nu există o asemenea clauză contractuală, pretenţia reclamantului contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 165 şi art. 38 Codul Muncii, care enunţă inadmisibilitatea renunţării la drepturile salariale şi interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege, printre care şi salariul corespunzător unei activităţi efectiv prestate.
3. Se reţine că reclamantul şi-a asumat prin contractul individual de muncă obligaţia de a-i asigura pârâtului condiţii corespunzătoare de lucru. Or, prin Ordinul nr. 1740/20.12.2006 Spitalul Orăşenesc D. S s-a transformat în Centrul de Sănătate D.S., pârâtul nemaiputând astfel să realizeze intervenţii chirurgicale.
4. Semnarea de către pârât a fişei de lichidare este lipsită de efecte juridice, neputând avea semnificaţia unei achiesări la pretenţiile reclamantului.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 748/R din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod cert, nu se poate pune semnul egalităţii între măsurile de restructurare a unei unităţi şi desfiinţarea acesteia. Chiar dacă această restructurare se face în sensul diminuării colectivului unei unităţi, este evident că restructurarea poate fi un proces de durată care să nu marcheze cu necesitate desfiinţarea unităţii, sau să fie atât de îndepărtată de acest moment al desfiinţării încât să nu permită o asimilare a celor două momente.
2. Nu se verifică susţinerea reclamantei în sensul că Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă ar conţine dispoziţii exprese de interpretare a clauzelor unor astfel de contracte în favoarea salariaţilor. Singurele imperative aduse de acest act normativ sunt de a nu se prevedea clauze ce să stabilească drepturi la un nivel inferior prevederilor legale sau nivelului de protecţie a salariaţilor asigurat prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior. Nu se precizează nicăieri că s-ar produce în acest caz o inversare a regulii de interpretare a contractelor, în sensul de a se interpreta clauzele în favoarea creditorilor.
3. Este aplicabil art. 983 C. civ., care are valoare de principiu în dreptul civil şi care statuează: „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă”. Or, în cazul de faţă, acela este angajatorul, respectiv fostul APAPS. Ca atare, este legitim a se interpreta restrictiv clauza pe care se bazează pretenţiile reclamantei, apreciind că plăţile compensatorii sunt datorate doar în cazul desfiinţării efective a instituţiei, iar nu în cazul restrângerii activităţii acesteia.
4. Discriminare există doar atunci când se face distincţie între situaţii analoage şi comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Or, în ipoteza luată în discuţie, chiar dacă e posibil a se considera comparabile cele două situaţii la care se referă reclamantul, există o justificare obiectivă pentru tratamentul diferit, dată de forţa convenţiei părţilor (care are putere de lege, conform art. 969 C. civ., atâta timp cât este legal făcută), iar pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, justificarea acestei diferenţieri de tratament este şi raţională. Astfel, reducerea personalului unei unităţi ca urmare a restructurării este o măsură ce se ia în timpul existenţei unităţii, neafectând, prin ipoteză, un număr foarte mare de angajaţi, pe când desfiinţarea unităţii este o situaţie cu un impact social mult mai larg, astfel încât se justifică a se prevedea pentru astfel de situaţii extreme şi de larg răsunet social măsuri speciale de protecţie, pentru a se preveni nemulţumiri generale.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 529/R din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obligaţia pârâtului de a restitui salariul aferent unei perioade de 5 ani este în mod evident lipsită de temei legal, deoarece această clauză contractuală contravine dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 165 şi art. 38 Codul Muncii, care enunţă inadmisibilitatea renunţării la drepturile salariale şi interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege, printre care şi salariul corespunzător unei activităţi efectiv prestate. Reclamanta nu a procedat la determinarea cheltuielilor conform clauzelor contractuale respective, pe baza unei note justificative, ceea ce lipseşte pretinsul prejudiciu de caracter cert în privinţa întinderii sale, astfel încât, sub acest aspect nu sunt întrunite condiţiile de antrenare a răspunderii materiale.
2. Reclamanta şi-a asumat prin contractul individual de muncă obligaţia de a-i asigura pârâtului condiţii corespunzătoare de lucru. Însă din susţinerile necontestate de către părţi referitoare la schema de personal şi din împrejurarea detaşării repetate a pârâtului la Spitalul CFR – unitatea din D astfel că nu se poate susţine că reclamantul i-a asigurat pârâtului condiţiile necesare desfăşurării activităţii în raport de circumstanţele de fapt evidenţiate, ceea ce îl împiedică pe reclamant să obţină protecţia judiciară a dreptului pretins prevalându-se de propria culpă.
3. Semnarea de către pârât a fişei de lichidare şi a actului adiţional sunt lipsite de efecte juridice, neputând avea semnificaţia unei achiesări la pretenţiile reclamantei deoarece puterea de lege este recunoscută de art. 969 C. civil doar convenţiilor legal făcute nu şi unei convenţii cuprinzând clauze nelegale.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 406/R din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de exercitare a recursului este de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Recursul declarat de pârâtă a fost înregistrat la 10 ianuarie 2008, cu depăşirea termenului legal. Hotărârea societăţii ca o perioadă de timp angajaţii acesteia, precum şi asociaţii să beneficieze de vacanţă de iarnă, nu este o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci ţine tocmai de voinţa sa, astfel că, nu este prezentă cerinţa prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru repunerea în termen.
2. Recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, cerere pe care curtea o apreciază ca neîntemeiată, deoarece motivele invocate nu reprezintă împrejurări mai presus de voinţa pârâtei, care să o fi împiedicat să exercite calea de atac a recursului în termenul legal.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 380/R (380) din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contrar considerentelor hotărârii instanţei de fond, obligaţia acordării ajutorului de deces reglementat de art. 126 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 revine angajatorului, conform art. 135 lit. a) din acelaşi act normativ, care face referire la asiguraţii prevăzuţi de art. 5 alin. (1) pct. I şi II, în această categorie intrând şi autorul reclamanţilor.
2. Art. 51 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 permite în mod expres cumulul ajutorului de deces prevăzut de lege cu al ajutorului constând în cel puţin două salarii medii lunare pe unitate, ceea ce prima instanţă le-a şi acordat reclamanţilor, astfel încât apare întemeiată solicitarea acestora de a beneficia de ajutorul legal de deces, prevăzut de art. 126 din Legea nr. 19/2000, în cuantumul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 487/2005, respectiv 1270 lei.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 372/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr corect a reţinut instanţa că pretenţia reclamantei referitoare la obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Cluj, la plata sumei de 5600 lei cu titlu de diferenţă de indemnizaţie a 7 salarii la care ar fi avut dreptul, nu se justifică întrucât în noţiunea de indemnizaţie de încadrare brută lunară astfel cum este definită şi în dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 177/2002 nu sunt cuprinse sporurile, ea fiind stabilită doar în raport de funcţia, nivelul instanţei şi vechimea în magistratură.
2. În privinţa petitelor 2-5 din acţiune, instanţa de fond nu s-a preocupat în niciun mod de soluţionarea lor în raport şi de dispoziţiile mai sus arătate, acest fapt echivalând cu o nesoluţionare a fondului cauzei, raportat şi la dispoziţiile art. 299 şi 312 C. proc. civ.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi va cuprinde în mod obligatoriu printre altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 348/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie de ordine publică iar pronunţarea asupra ei este obligatorie chiar şi în stadiul procesual al recursului iar în speţă situaţia recurentului nu se înrăutăţeşte în propriul recurs, situaţia acţiunii sale rămânând aceaşi, anume fiind respinsă la fond rămâne respinsă dar nu pe fond ci pe cale de excepţie.
2. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 53/2000 „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator; În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.” iar potrivit art. 73 lit. d din Legea nr. 168/1999 „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”
3.În speţă obiectul acţiunii este restituirea unei sume reprezentând spor de încordare psihică acordat pentru anul 2003. Cu privire la aceste sume restituirea lor se putea cere separat pentru fiecare lună, dreptul la acţiune fiind născut începând cu ianuarie 2003 şi până în decembrie 2003, pentru fiecare lună dreptul la acţiune curgând distinct, astfel că acţiunea putea fi formulată pentru luna ianuarie 2003 cel târziu în ianuarie 2006 şi aşa mai departe, pentru luna decembrie 2003 acţiunea putând fi formulată cel târziu în luna decembrie 2006. Cum acţiunea a fost formulată doar la data de 14.09.2007 pentru tot cursul anului 2003 rezultă că a fost introdusă cu depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de textele legale sus indicate.
Sursă:
(Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 343/R din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prealabil verificării legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate prin prisma acestor critici, Curtea a constatat din oficiu, că recursul pârâtei M.K. a fost depus peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
2. Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.”
Sursă:
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 39 din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 56 pct. 4 din Contractul Colectiv de Muncă care prevede că „salariatul care se pensionează după ce a efectuat concediul de odihnă conform programării nu este obligat să restituie unităţii partea din indemnizaţia de concediu de odihnă corespunzătoare perioadei nelucrate”.
2. Începând cu 1.05.2006 recurenta a cedat, în baza art. 169 Codul muncii drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul individual de muncă al pârâtului către SC L. SRL.
În consecinţă, prin coroborarea celor două texte legale invocate, cu respectarea consecinţelor juridice ale cesiunii prevăzute de art. 169 din Codul Muncii, care a operat în cazul contractului individual de muncă al pârâtului, este evident că dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Contractului Colectiv de Muncă invocat, îi sunt aplicabile intimatului deoarece reprezintă un drept câştigat prin negocieri ce este transferat, în virtutea art. 169 Codul Muncii şi contractului de cesiune, noului raport juridic dintre SC L. SRL şi intimatul pârât.
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 936/R/M din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (5) C. proc. civ. ci, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine, potrivit art. 287 Codul Muncii, angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
2. Reclamanta a făcut dovada constituirii garanţiei prin depunerea contactelor încheiate cu intimata. Aceste contracte poartă ştampila şi semnătura directorului societăţii. Mai mult decât atât, reclamanta a depus fluturaşii din care rezultă că acesteia i s-au reţinut lunar sume pentru constituirea garanţiei. Toate aceste înscrisuri au fost comunicate recurentei, însă aceasta nu a administrat probe din care să rezulte o altă stare de fapt deşi avea această obligaţie potrivit art. 287 Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 752/M din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Principiile egalităţii în faţa legii şi egalităţii de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratament juridic diferit.
2. Art. 1 Legea nr. 142/1998 prevede acordarea tichetelor de masă dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative: existenţa unui contract individual de muncă şi capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă. Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligaţi la acordarea lor.
3. În ceea ce priveşte critica referitoare al discriminarea acestei categorii de personal raportat la alţi salariaţi care primesc tichete de masă, instanţa constată critica nefondată, pentru argumentele mai sus expuse.
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 307/M din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestaţie împotriva ei şi este admisă, sau dacă însuşi CNCD îşi revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea.
2. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea unitară a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
3. Reactualizările cu indicele de inflaţie pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
4. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ. Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatorii şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii; dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.
5. Considerentele pentru care recursul Tribunalului Braşov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate. Dat fiind raportul juridic dedus judecăţii, Tribunalul Braşov are calitate de ordonator terţiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală şi faţă de ceilalţi pârâţi.
6. Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de Apel Braşov prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanţi este sumă brută, instanţa de control constată că, deşi formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare şi în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., raportat la art. 294 alin. (1) teza a II-a şi 316 C. proc. civ. este admisibilă în recurs.
7. Este inadmisibilă o cerere nouă, distinctă de stabilire în calea de atac a caracterului sumei brut/net, cât timp la instanţa de fond poziţia părţii a fost de respingere a petitului. Soluţia decurge din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile deduse în faţa acesteia (ÎCCJ dec.469/2006).
Sursă:
(Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 112/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâtul nu mai era îndreptăţit la plata avansului de salariu, în valoare de 3.300 lei, sumă pe care a încasat-o, aşa cum rezultă din dispoziţia de plată nr. 34 emisă de casierie, fiind evidentă eroarea materială strecurată pe această dispoziţie de plată cu privire la consemnarea sumei, întrucât această greşeală este evidentă numai pe faţa adeverinţei, nu şi pe verso-ul ei.
2. Împrejurarea arătată de pârât în ce priveşte cuantumul sumei ridicate sau natura acesteia nu-l exonerează de la plata sumei, având în vedere că a semnat înscrisul, concluzionându-se că şi cele menţionate în cuprinsul acestuia, sunt cunoscute.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 2725 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâtul nu mai era îndreptăţit la plata avansului de salariu, în valoare de 3.300 lei, sumă pe care a încasat-o, aşa cum rezultă din dispoziţia de plată nr. 34 emisă de casierie, fiind evidentă eroarea materială strecurată pe această dispoziţie de plată cu privire la consemnarea sumei, întrucât această greşeală este evidentă numai pe faţa adeverinţei, nu şi pe verso-ul ei.
2. Împrejurarea arătată de pârât în ce priveşte cuantumul sumei ridicate sau natura acesteia nu-l exonerează de la plata sumei, având în vedere că a semnat înscrisul, concluzionându-se că şi cele menţionate în cuprinsul acestuia, sunt cunoscute.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 2725 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
2. Actul adiţional contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/1972 (vechiul cod al muncii), încălcând principiul libertăţii muncii şi art. 41 din Constituţie. În acelaşi timp acest act adiţional nu a fost încheiat în condiţiile art. 71 din Legea nr. 10/1972, dispoziţii care prevedeau că actul adiţional se poate încheia dacă angajatul a fost trimis la o şcoală sau un curs cu scoaterea din producţie, nefiind cazul în speţă.
2. Prin acţiunea formulată reclamantul nu a dovedit existenţa vreunei cheltuieli ocazionate de rezidenţiatul pârâtei, deci nu există niciun prejudiciu. Pârâta a desfăşurat activitate ca medic. Or reclamantul pretinde restituirea salariilor primite. Drepturile salariale nu pot face însă obiectul unei renunţări sau limitări conform Codului muncii în vigoare la data semnării actului adiţional şi nici conform art. 38 din actualul cod al muncii. Prin urmare această clauză este lovită de nulitate, pârâta neputând fii obligată să restituie salariul, acţiunea fiind lipsită de temeni legal.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 209 din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Un dosar administrativ de cercetare a unui accident de muncă, privind concluziile trase nu este obligatoriu pentru instanţa de judecată, cum lasă a se înţelege pârâta în motivarea recursului său, ci cade sub cenzura instanţei, aşa cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă.
2. Răspunderea patrimonială a angajatorului izvorăşte din contractul individual de muncă, pentru a exista o astfel de răspundere este necesar să fie îndeplinite mai multe condiţii printre care existenţa unui contract de muncă şi fapta ilicită.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 961 din 6 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajarea răspunderii materiale a pârâtei faţă de angajatorul său, pentru astfel de avize cu caracter juridic, nu poate fi reţinută fără existenţa unei clauze contractuale exprese în acest sens. În speţa de faţă decizia de desfacere a contractului de muncă a unui angajat, anulată de instanţa de judecată, aparţine conducerii unităţii reclamante, din care pârâta nu face parte, iar avizul acesteia, în discuţie, ţine de cea ce art. 270 (2) Codul Muncii defineşte a fi „riscul normal al serviciului”, pentru care salariaţii, însă, nu răspund patrimonial.
2. Reclamanta deşi solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 11228 lei cu titlu de despăgubiri, nu face dovada certă a producerii vreunui prejudiciu în cuantumul solicitat. De asemenea reclamanta nu face dovada raportului de cauzalitate dintre existenţa vreunui prejudiciu cert şi o faptă cauzatoare comisă de pârâtă, situaţie care ar atrage răspunderea patrimonială a acesteia conform prevederilor art. 270 Codul Muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 431 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul muncii, angajatorul reclamant are sarcina probei şi trebuia să dovedească că sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariatului pârât conform art. 270 Codul muncii: calitatea de salariat, fapta ilicită săvârşită în legătură cu munca, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raporturile de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. Calitatea de gestionar de fapt, atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 22/1969 şi potrivit dispoziţiilor art. 24 şi 25 operează prezumţia de culpă a acestuia. Dar pentru a opera această prezumţie, angajatorul trebuie să dovedească primirea în gestiune a bunurilor, în speţă cantitatea de motorină şi existenţa prejudiciului.
3. Înscrisuri depuse la dosar nu fac dovada primirii în gestiune de către reclamant a cantităţii de motorină şi mai ales nu se face dovada existenţei prejudiciului neexistând niciun act de constatare a prejudiciului şi nici vreo dovadă că reclamanta şi-a înregistrat în contabilitate vreun minus. Astfel nu sunt dovedite de către reclamantă condiţiile prevăzute de art. 270 Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 374 din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit, prima instanţă a apreciat că, dată fiind natura sa contractuală, răspunderea angajatorului se limitează la daunele înscrise în contractul individual de muncă şi în Codul muncii, care nu reglementează posibilitatea acordării de daune-morale în caz de accidente de muncă, motiv pentru care cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale este inadmisibilă.
Văzând că reclamantul nu a probat prejudiciul material suferit ca urmare a accidentului şi a demisionat din postul deţinut la pârâtă, iar contractul său individual de muncă şi legislaţia în domeniu nu prevăd obligaţia angajatorului de a-şi asigura material angajatul în ipoteza intrării societăţii, pe viitor, în faliment, Curtea va menţine hotărârea recurată în ceea ce priveşte respingerea acestor pretenţii ale reclamantului ca nefondate.
Sursă:
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări social, Decizia Civilă nr. 96 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Concedierile care au avut loc în cadrul Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, inclusiv a reclamantei, au fost determinate de restituirea padurilor catre fostii proprietari, astfel ca reclamanta este beneficiara masurilor de protectie sociala prevazute de Legea nr. 174/2006. Faptul ca parata angajatoare nu a intreprins masurile necesare intocmirii documentatiei si solicitarii drepturilor prevazute de Legea nr. 174/2006 a fost cauzat de faptul ca la momentul concedierii – O. 2007 – actul normativ mentionat isi incetase aplicabilitatea, fiind prelungit ulterior prin H.G. nr. 1376/12.11.2007, astfel ca nu poate fi retinuta culpa unitatii angajatoare în neindeplinirea acestor masuri. Prin modificarea art. 1 din Legea nr. 174/2006 este evident ca legiuitorul ca dorit ca actul normativ mentionat sa se aplice continuu, neintrerupt pe intreaga perioada, de la data publicarii sale pana la data de 31.12.2008.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 10114 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Depunerea la dosar a unor acte din dosarul privind litigiul avut cu pârâta pentru pensionarea sa anticipată nu poate fi apreciată ca dovedită acţiunea numai prin pretinse prejudicii morale, care i-au ştirbit demnitatea şi imaginea în societate, instanţa constatând judicios că intimata a avut la rândul său temeiuri motivate să-i solicite pensionarea.
2. Nici pretinsa lipsire de posibilităţi materiale nu este motivată, deoarece în perioada derulării procesului, aceasta a beneficiat de pensia stabilită şi de care inevitabil va beneficia la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, iar după reintegrare a fost despăgubită cu toate drepturile de care a fost lipsită.
3. Nu sunt întrunite cerinţele art. 269 Codul Muncii întrucât parcurgerea unui ciclu procesual cu obiect litigiu de muncă, nu conduce automat la acordarea unor daune mortale, mai ales la un cuantum exagerat de 100.000 Euro cum a solicitat recurenta reclamantă.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8587 din 8 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, jurisdictia asigurarilor sociale se realizeaza prin tribunale si curti de apel, tribunalele solutionand în prima instanta litigiile privitoare la modul de calcul si de depunere a contributiei de asigurari sociale; modul de stabilire a majorarilor de intarziere; inregistrarea, evidenta si certificarea contributiei de asigurari sociale; deciziile de pensionare; refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale; modul de stabilire si de plata a pensiilor, a indemnizatiilor si a altor drepturi de asigurari sociale; plangerile impotriva proceselor verbale de contraventii incheiate conform prezentei legi; contestatiile impotriva masurilor de executare silita, dispuse în baza prezentei legi; alte drepturi si obligatii de asigurari sociale nascute în temeiul prezentei legi (art. 155 din Legea nr. 19/2000).
2. În ceea ce priveste jurisdictia asigurarilor sociale, aceasta are un obiect specializat, circumscris prevederilor cuprinse în art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul a incalcat dispozitiile privitoare la competenta materiala, hotararea pronuntata fiind afectata de nulitatea prevazuta de art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 8449 din 26 (3) octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Institutia daunelor cominatorii este o creatie a jurisprudentei, conceputa ca un mijloc de constrangere a debitorului sa execute în natura obligatia asumata ori stabilitat în sarcina sa. Ele sunt, în primul rand, un mijloc de constrangere, dar si un mod indirect de asigurare a executarii în natura si nu au nicio legatura cu prejudiciul produs ca urmare a neexecutarii obligatiei de catre debitor.
2. Prin modificarea art. 580/3 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a consacrat, pentru ipoteza neexecutarii obligatiilor de a face institutia amenzii civile cominatorii, iar pe acest temei Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis un recurs în interesul legii si au decis ca cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibila si în conditiile reglementarii obligarii debitorului la plata amenzii civile, conform art. 580/3 C. proc. civ., hotararea prin care se acorda daune cominatorii fiind susceptibila de executare silita la cererea creditorului, în limita daunelor interese dovedite (ICCJ, Sectiile Unite, Decizia nr. XX din 12 decembrie pronuntata în interesul legii, Monitorul Oficial nr. 225 din 13 martie 2006). Asa fiind, este gresita referirea primei instante la lipsa unui prejudiciu si la posibilitatea pe care o are reclamantul de a solicita doar aplicarea unei amenzi civile, conform art. 580/3 C. proc. civ.
3. Obligatia de intocmire si eliberare a carnetului de munca este în sarcina inspectoratului Teritorial de munca în a carei raza teritoriala isi are sediul angajatorul (art. 2 din Legea nr. 130 din 20 iulie 1999, republicata, privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate în munca), iar în ceea ce priveste obligatia de virare a contributiei la asigurarile sociale de stat, aceasta este una legal, instituita în sarcina angajatorului, motiv pentru care solicitarea recurentului, prin precizarea actiunii în G. instantei de fond, referitoare la obligarea intimatei de a-i plati lui insusi cota de contributie datorata conform legii bugetului asigurarilor sociale, pe care sa o plateasca la randul sau catre institutiiile statului, se priveste ca inadmisibila.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 5430 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod eronat a fost soluţionată prezenta cauză, pe temeiul excepţiei autorităţii lucrului judecat, nefiind întrunite elementele dispuse prin art. 163 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceeaşi parte în faţa mai multor instanţe”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2397 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În calitate de personal auxiliar de specialitate, grefieră la Curtea de Apel Craiova, reclamanta beneficiază, în baza dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 567/ 09 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata asigurărilor sociale de sănătate. Asigurarea de sănătate se bazează pe principiul liberei alegeri de către asigurat a furnizorilor de servicii medicale potrivit art. 208, alin. (3), lit. c) şi art. 218, B..2, lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
2. Prin carnetul de asigurat eliberat de CNAS, depus în dosarul cauzei, intimata reclamantă a făcut dovada, potrivit cerinţelor dispoziţiilor art. 212 din Legea nr. 95/2006, că are calitatea de asigurat şi plăteşte asigurările sociale de sănătate, care se reţin lunar pe ştatul de plată a salariilor, aşa încât critica sub acest aspect formulată de pârâte în recurs este neîntemeiată.
Tratamentul chirurgical s-a făcut în urma unor investigaţii şi ale analizelor medicului de specialitate la care a fost supusă reclamanta, cât a fost spitalizată, aşa cum rezultă din decizia de internare, investigaţii şi tratament. Aşa fiind, refuzul decontării contravalorii serviciilor medicale plătite de reclamantă pentru motivul că tratamentul recomandat de medicul de familie nu a fost confirmat de medicul specialist este nejustificat.
Sursă:
(Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 2085 din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect instanţa de fond a apreciat astfel că textele de lege sus arătate, cât şi contractul colectiv de muncă menţionează „salariatul” fără a specifica dacă este vorba de cel aflat sau nu în activitate.
2. Cum suspendarea contractului de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi corelativ a drepturilor de natură salarială în perioada respectivă reclamanta primind o indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acesteia nu i se pot achita alte drepturi de natură salarială şi anume drepturile salariale suplimentare.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 711/R-CM din 2 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Neanalizând actele depuse îde către reclamantă, acte care au dispărut din dosarul de fond, instanţa motivând că reclamanta nu-şi dovedeşte susţinerile arătate anterior cu niciun fel de înscris s-a ajuns la pronunţarea unei sentinţe nelegale şi netemeinice, instanţa neanalizând fondul cauzei şi nepunând în discuţie excepţia lipsei de obiect, invocată de pârât prin completarea la întâmpinare şi în recurs.
2. În baza art. 312, alin. (5) C. proc. civ. se impune casarea sentinţei cu trimiterea spre rejudecare, pentru cercetarea fondului, în baza actelor redepuse în recurs şi pentru a fi pusă în discuţie şi analizată excepţia lipsei de obiect, fără a neglija faptul că prin acţiune se solicită şi reactualizarea sumei, iar chitanţa se referă doar la suma de 12.343 lei, situaţie în care se impune a fi pusă în discuţia părţilor, o eventuală expertiză contabilă.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 549/R-CM din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Critica vizând majorarea daunelor morale, este întemeiată, urmând a o admite ca atare, în baza art. 269, alin. (1) Codul muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, în care se arată că angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 518/R-CM din 26 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că în cazul gestionarilor actul de constatare a lipsei în gestiune creează în sarcina pârâtei o prezumţie de culpă, prezumţie care se degaja din prevederile art. 24 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor unităţilor. A rezultat însă din probele administrate că lipsa se datorează unor cauze obiective, independente de culpa salariatei.
2. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că de vreme ce vinovăţia salariatei nu a fost probată nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială conform prevederilor art. 271 Codul muncii pentru lipsa din gestiune.
4. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
3. Comiterea furtului de autori necunoscuţi şi nefinalizarea cercetărilor penale pentru acest motiv nu constituie argumente pentru a se reţine vinovăţia pârâtei.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 696/R-CM din 25 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pârâtului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece, prin admiterea cererii formulate în vederea angajării unui avocat, precum şi prin chemarea de trei ori la interogatoriu, instanţa i-a dat posibilitatea acestuia să îşi formuleze apărările.
2. Potrivit art. 284 alin. (2) Codul muncii cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, or, după caz, sediul. Cum în speţă reclamanta are sediul în municipiul Rm. V, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine, potrivit dispoziţiilor legale arătate mai sus, Tribunalului Vâlcea.
3. Din cuprinsul dosarului de fond rezultă că pârâtul a fost legal citat pentru termenul din 3.06.2008, astfel că în mod corect instanţa a păşit la judecată. Susţine recurentul-pârât că nu s-a putut prezenta la judecată deoarece era bolnav, însă el nu a adresat nicio cerere în acest sens instanţei şi nici nu a depus adeverinţa medicală de care a făcut vorbire în motivele de recurs.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 699/R-CM din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a stabilit corect punctul de pornire a termenului de prescripţie de trei ani prin raportare la Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât interpretarea dată dispoziţiilor legale din materia salarizării magistraţilor s-a făcut pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni principiului egalităţii în drepturi instituit prin art. 16 din Constituţia României republicată, cât şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Pentru compensarea cheltuielilor făcute de salariaţi cu ocazia îndeplinirii anumitor sarcini de serviciu – cum sunt cele pentru delegare, detaşare, instalare ori se plătesc în raport cu performanţele individuale sau în raport cu timpul în care munca este prestată în anumite condiţii. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, sporul de anticorupţie se cuvenea tuturor magistraţilor în considerarea pregătirii profesionale, funcţiilor, sarcinilor îndeplinite, adică în funcţie de elementele care alcătuiesc salariul de bază, în speţă indemnizaţia de încadrare brută lunară. De aceea, nu se poate susţine că prin aplicarea respectivei majorări s-ar crea două indemnizaţii de încadrare brute lunare.
3. Obligării pârâţilor la plata sporului de vechime în muncă sau a diferenţei de spor în funcţie de indemnizaţia de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv cu 40% este legală.
Pretinsa încălcare a dreptului la apărare invocată de către recurent nu poate fi reţinută. La cererea Ministerului Justiţiei, tribunalul a amânat judecata în vederea comunicării cererii de chemare în judecată, a cererii precizatoare şi a înscrisurilor depuse la dosar în susţinerea acestora. Până la termenul de judecată acordat în acest sens, pârâtul a depus la dosar mai multe întâmpinări cuprinzând şi apărări pe fondul cauzei. Faţă de ataşarea dosarului în care s-a încuviinţat administrarea expertizei contabile la cererea având ca obiect asigurarea de dovezi, pârâtul nu a formulat obiecţiuni.
3. În ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, aceasta constituie o aplicare corectă a dispoziţiilor legale şi pentru următoarele considerente. Potrivit art. 18 şi 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniştrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale şi examinând periodic execuţia bugetară.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 144/R-CM din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Expertiza trebuia să determine dacă această sumă este reală şi dacă este imputabilă pârâtului, ceea ce nu s-a făcut. Având în vedere aceste considerente şi faptul că pârâtul a semnat referatul întocmit cu ocazia inventarierii, se impune a se efectua o altă expertiză contabilă care să răspundă obiectivelor stabilite şi să verifice stocurile de mărfuri şi corespondenţa acestora cu inventarierea din 2 iunie 2006.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 146/R-CM din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La data introducerii acţiunii, sediul federaţiei Sindicale „I.I.” S.A. era în Râmnicu V, (...) şi conform art. 284 Codul Muncii, competenţa teritorială era a Tribunalului Vâlcea. Pe de altă parte, membrii în numele cărora a fost solicitat dreptul au domiciliul în municipiul Râmnicu V. Acesta a constituit şi motivul pentru care Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale – a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Vâlcea.
2. Şi cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, nefiind încălcat dreptul de apărare al recurentei. Din examinarea actelor dosarului, rezultă că raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 19 noiembrie 2007, deci cu 7 zile înainte de termenul de judecată fixat de instanţă la data de 26 noiembrie 2007. Pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză, instanţa a acordat termen la data de 10 decembrie 2007, termen până la care recurenta putea să formuleze obiecţiuni.
3. Cu privire la modul de calcul al sumei, prezumţia împărţirii în mod egal a sumei totale de 6 miliarde lei a fost aplicată numai după ce, instanţa a pus în vedere recurentei ca în baza dispoziţiilor Codului muncii, să depună înscrisuri din care să rezulte modul de distribuire a sumelor către salariaţii beneficiari.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 275/E-CM din 26 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. O evidenţă contabilă contrară celor constatate din probele administrate nemijlocit de instanţa de fond nu a fost probată nici în calea de atac, deşi recurentele au făcut referire la un caiet care poartă menţiunile şi semnăturile ambelor părţi. În aceste condiţii s-a reţinut corect că prezumţia simplă de culpă ce operează în sarcina gestionarilor, odată dovedită lipsa în gestiune, nu a fost răsturnată.
2. Referitor la întinderea răspunderii, aceasta a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi următoarele din Legea nr. 22/1969, care se referă la o răspundere integrală a gestionarului pentru prejudiciul cauzat unităţii, chiar şi atunci când acesta este cauzat de mai mulţi salariaţi, în cazul de faţă de mai mulţi gestionari.
Sursă:
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 301/R-CM din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În temeiul dispoziţiile art. 271 Codul muncii, în cazul în care de producerea prejudiciului se fac vinovaţi mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea pagubei. Potrivit dispoziţiile art. 287 Codul muncii, dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, din probele administrate în cauză trebuind să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei. Se reţine că nu sunt întrunite în cauză condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului-intimat.
În mod corect prima instanţă a reţinut că acţiunea formulată de R.A. „B.” I este nefondata, angajatorul-recurent neprobând în niciun mod cuantumul prejudiciului real si cert cauzat de paratul-intimat E.E.E. acestuia.
Sursă:
(Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 38 din 29 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În rejudecare, instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu a avut în vedere îndrumările statuate de instanţa de recurs deşi, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecarea fondului.
1. Stabilirea stării de fapt este atributul exclusiv al instanţei de fond iar aceasta trebuia să se raporteze pe baza administrării dovezilor necesare corectei soluţionări a litigiului. Or, instanţa de fond avea obligaţia să ia în cercetare faptele şi să administreze probele necesare, urmând ca soluţia dată să se bazeze pe cercetarea aprofundată a tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr.
736/R din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ prin care se instituie o competenţă teritorială excepţională, specială, a instanţelor care soluţionează cererile în materia respectivă. Disp. art. 156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Or, cererea contestatorului recurentul nu este îndreptată nici împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale şi nici împotriva unei case teritoriale de pensii. În acest caz, devin incidente dispoziţiile tezei îi a art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora celelalte cereri de adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul. În cauză este chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Secţia Pensii Militare – cu sediul în B, deci competenţa teritorială excepţională de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 862/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ prin care se instituie o competenţă teritorială excepţională, specială, a instanţelor care soluţionează cererile în materia respectivă. Disp. art. 156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Or, cererea contestatorului recurentul nu este îndreptată nici împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale şi nici împotriva unei case teritoriale de pensii. În acest caz, devin incidente dispoziţiile tezei îi a art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora celelalte cereri de adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul. În cauză este chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Secţia Pensii Militare – cu sediul în B, deci competenţa teritorială excepţională de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 862/R din 10 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 195 alin. (3) Codul muncii, nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute în alin. (1), determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă. Atât timp cât textul de lege invocat stabileşte expres că sumele avansate de angajator pentru pregătirea profesională se recuperează de la angajatul ce nu-şi respectă obligaţia asumată, proporţional cu perioada rămasă nelucrată (urmare denunţării unilaterale a contractului individual de muncă), orice critică vizând aplicarea greşită a legii apare ca fiind neavenită.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 821/R din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi are valoarea probantă a unui act autentic iar celelalte înscrisuri depus la dosar de către recurentă au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată. Mai mult, din actele depuse de către recurentă la dosarul de recurs instanţa nu reţine că s-ar infirma cele reţinute de organul de urmărire penală şi de către prima instanţă şi nu se schimbă cu nimic situaţia de fapt.
2. Instanţa de recurs specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale nu are competenţa de a verifica legalitatea şi temeinicia unei rezoluţii pronunţate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, act juridic de natură penală ce se poate ataca prin alte căi procedurale specifice. Nu se poate reţine, în consecinţă, faptul că prin rezoluţie s-a interpretat greşit situaţia de fapt şi nu s-au respectat prevederile O.U.G. nr. 16/2001. Întrucât această soluţie a Parchetului, de neîncepere a urmării penale, a fost controlată de către două instanţe, se constată că în mod corect a stat la baza pronunţării soluţiei de către prima instanţă şi, astfel, nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii instanţei de fond.
3. În cursul judecării recursului, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a rămas definitivă, fiind respins şi recursul declarat de recurentă împotriva sentinţei penale a judecătoriei Galaţi prin care se respinsese plângerea formulată împotriva rezoluţiei menţionate.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 662/R din 13 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Este adevărat că, potrivit art. 195 Codul Muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în conf. cu art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de formare profesională. Dar aceste prevederi trebuie să fie coroborate cu dispoziţiile art. 3 ale aceluiaşi articol în sensul că „salariatul care nu-şi respectă obligaţia asumată va trebui să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională proporţional cu perioada nelucrată.
2. Între părţi s-a încheiat un contract individual de muncă la data de 24 octombrie 2005 iar ulterior o serie de angajamente prin care intimatul se obliga să suporte contravaloarea cursurilor în cazul în care iniţiază încetarea contractului de muncă mai înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data finalizării cursului de formare profesională. La data de 25.02.2008 au încetat raporturilor de muncă prin demisie aşa cum rezultă din decizia nr. 394/2008.
3. Cum intimatul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin angajamentele încheiate acesta a cauzat recurentei un prejudiciu deoarece este lipsită de serviciile unui salariat şcolarizat şi în consecinţă obligat la restituirea contravalorii cursului proporţional cu perioada nelucrată conf. dispoziţiile art. 195 alin. (3) Codul muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 719/R din 27 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. îndeplinind funcţia de şef fermă, recurentul avea calitatea de gestionar, conform art. 31 din Legea nr. 22/1969, situaţie care atrage răspunderea sa patrimonială pentru pagubele produse urmare îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
2. Faptul că nu i s-a constituit garanţie materială, nu înlătură calitatea sa de gestionar şi răspunderea sa ca atare. De altfel, şeful de fermă nu poate să nu fie asimilat gestionarului de bunuri întrucât el primeşte, la preluarea funcţiei patrimoniul firmei. Predarea-primirea bovinelor paznicului, aşa după cum rezultă din actele dosarului, era făcută de către recurent, care, aşa cum arată şi el, le avea în gestiune şi deci era responsabilitatea lui să nu producă prejudiciu societăţii.
3. În cauză sunt întrunite cerinţele art. 271 şi următoarele Codul Muncii pentru stabilirea răspunderii materiale a recurentului-pârât. În ceea ce priveşte valoarea animalelor dispărute, aceasta se stabileşte la nivelul valorii de înlocuire a acestora. Societatea reclamantă a făcut dovada valorii prejudiciului produs, recurentul necombătând cu nimic aceasta nedepunând acte din care să rezulte ce valoare de înlocuire ar avea.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 577/R din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Criticile aduse de recurenţi încheierii de şedinţă recurate nu vizează în mod direct şi nemijlocit măsura dispusă, aceea a suspendării judecătoreşti a judecăţii, cât aspecte ce privesc competenţa materială de soluţionare a cauzei şi puterea lucrului judecat. Având, aşadar, caracter prerogativ, dispoziţia instanţei privind excepţia de necompetenţă materială invocată nu poate fi supusă analizei pe calea recursului de faţă care poate privi strict doar măsura suspendării judecătoreşti a judecăţii.
2. Existenţa puterii de lucru judecat presupune examinarea în prealabil a condiţiilor acestea, lucru realizabil de către prima instanţă, care s-a declarat competentă.
3. În ceea ce priveşte suspendarea judecătorească a judecăţii, se constată potrivit menţiunilor înscrise în încheierea de şedinţă recurată, că reprezentanţii părţilor au fost de acord cu suspendarea, faţă de împrejurarea că împotriva unuia dintre pârâţi s-a început urmărirea penală iar soluţia de scoatere de sub urmărirea penală nu este definitivă.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 425/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate emite o critică asupra soluţiei de respingere a unei excepţii, în cadrul unui recurs împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. iar instanţa de recurs, dacă ar analiza legalitatea acestei soluţii, s-ar antepronunţa, atât timp cât încheierea de respingere a excepţiei necompetenţei se atacă numai odată cu fondul.
2. Puterea lucrului judecat nu poate fi invocată în cadrul unui recurs împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei în baza dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
3. În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia încheierii de suspendare a judecării cauzei, instanţa observă că recurenţii pârâţi, prin apărător, au fost de acord cu suspendarea cauzei în baza dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. iar soluţia este corectă, fiind întrunite condiţiile acestui articol. De altfel, prin prezentul recurs nu se aduc critici cu privire la temeinicia soluţiei de suspendare, întrucât aşa cum au precizat chiar recurenţii, urmărirea penală nu s-a definitivat.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 424/R din 9 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor art. 195 Codul Muncii şi a contractului de angajament rezultă clar că ceea ce dă dreptul angajatorului să se îndrepte împotriva angajatului este achitarea cursurilor de formare profesională şi nerespectarea din partea salariatului a obligaţiei de a lucra în şir perioada pentru care s-a angajat prin act adiţional, angajatorul neavând dreptul de a solicita o altă sumă de bani cu titlu de clauză penală. Prin urmare, intimatul pârât are obligaţia de a restitui doar cheltuielile suportate de către angajator pentru pregătirea sa profesională.
2. În dreptul comun clauza penală – reglementată de art. 1066-1072 C. civ. – este acea convenţie prin care părţile unui contract determină anticipat întinderea daunelor – interese pe care debitorul ba fi obligat să le plătească în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare ori cu întârziere a prestaţiilor la care s-a îndatorat. Clauza penală apare ca o modalitate de evaluare prealabilă a despăgubirilor, realizată pe cale convenţională.
3. Susţinerea recurentei că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 1066-1072 C. civ. nu este întemeiată. Dar, aşa cum rezultă din conţinutul angajamentului încheiat, pârâtul s-a obligat să restituie sumele reprezentând cheltuielile de specializare dacă va păsări unitatea din motive ce îi sunt imputabile pe perioada de 5 ani, cheltuieli ce au fost evaluate la suma de 10.000 Euro.
4. Ori de câte ori se pune problema recuperării unui prejudiciu produs de către salariat angajatorului, acesta din urmă este obligat să dovedească în instanţă existenţa şi întinderea lui, conform art. 287 Codul Muncii. Nu este relevantă în cauza dedusă judecăţii jurisprudenţa invocată de către recurentă deoarece nu constituie izvor de drept.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 442/R din 12 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Situaţia contestată de către recurentul pârât se referă la faptul că activităţile desfăşurate la noul angajator (...) E. SA P – punctul de lucru B – nu s-ar încadra în activităţile care sunt vizate de clauza de nenconcurenţă din actul adiţional respectiv faptul că el lucrează pentru divizia textile linoleum şi mochetă, produse care sunt total diferite de produsele vizate de clauza de neconcurenţă: materiale de construcţii şi finisaje. Or, asemenea susţinere corect nu a fost primită de către instanţa de fond şi nu poate fi primită nici în recurs.
2. La reclamantă pârâtul a fost angajat pe funcţie de agent de vânzări pe departamentul parchet, unde deţinea un portofoliu de clienţi. Or, materialele care intrau în zona de activitate a pârâtului la noua unitate angajatoare – mochetă, linoleum – fac parte din zona de produse: materiale de construcţii şi finisaj, aşa cum de altfel ele sunt menţionate în „clasificarea activităţilor din economia naţională” aprobată prin Ordinul nr. 601/2002 unde la capitolul lucrări de fisinaje intră: acoperirea cu parchet, cu mochetă, cu linoleum.
3. Nu s-a făcut nicio dovadă certă a angajării pe posturi certe a recurentului cât şi a celorlalţi angajaţi ai (...) E. SA, respectiv pe activităţi legate de anumite produse, actele depuse: contractul individual de muncă, fişa postului nedovedind acest lucru mai ales că recurentul avea ca atribuţie ca „Director zonă” activităţile de vânzări „în zonă” a produselor din stocul depozitului zonal şi nu pe produse inclusiv activităţile de marketing, oferte etc.
4. Este adevărat că S.C. E. S.A. se regăseşte în lista cu societăţi concurente cu S.C. B. SRL însă chiar societatea intimată a precizat, în această listă că are în vedere doar anumite departamente la care nu se poate angaja fostul salariat, considerându-se în mod logic, că numai prin angajarea la aceste departamente s-ar duce atingere clauzei de neconcurenţă. A interpreta altfel înseamnă a aduce atingere principiului libertăţii muncii prevăzut de art. 3 Codul Muncii şi garantat prin Constituţie, cu atât mai mult cu cât chiar art. 23 Codul Muncii prevede că „clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine.” Aceasta este şi raţiunea pentru care chiar societatea intimată a înţeles să interzică foştilor salariaţi angajarea la anumite departamente din societăţi considerate concurente şi la societăţile, în ansamblul lor.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 186/R din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi prin sentinţa civilă nr. 354/2005 s-a dispus obligarea pârâtei la plata unor drepturi băneşti privind sporul de vechime pentru o perioadă anterioară, obligaţie îndeplinită de pârâtă, obligarea pârâtei la plata pentru viitor a aceloraşi drepturi: sporul de vechime, prime lunare, etc. nu mai poate subzista din moment ce legiuitorul a menţionat expres prin lege (prin O.U.G. nr. 108/2005), că de aceste drepturi reclamantul nu poate beneficia.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 165/R din 17 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că probele existente la dosar nu au fost luate în considerare sau au fost interpretate greşit apreciem că este neîntemeiată întrucât hotărârea cuprinde considerentele avute în vedere de prima instanţă în pronunţarea soluţiei inclusiv motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile pârâtului, fiind respectate elementele prev. de art. 261 C. proc. civ.
2. Sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale ale art. 271 Codul Muncii întrucât indiferent de modul în care era organizată paza obiectivului, pentru că dacă agentul poştal şi-ar fi respectat obligaţiile de serviciu şi ar fi distribuit corect şi la termen toate mandatele, prejudiciul nu ara fi existat, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 216/R din 2 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap. N.
2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
3. Este adevărat că prin Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, se modifică art. 14 care are următorul conţinut: „E. de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prev. la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b dar cărora le-a conferit Medalia, Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent” dar nu a abrogat în mod expres art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, aşa cum susţine recurenta. Mai mult, modificarea adusă Legii nr. 44/1994 de Legea nr. 303/2007 nu are relevanţă asupra problemei de drept disputate, nu face altceva decât să modifice un procent şi nu face nicio clarificare legislativă a disputei existentă în practică referitor la modul de interpretare a art. 14 indice 1 din O.U.G. nr. 12/2004.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 138/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M.Ap.N.
2. Art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
3. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 139/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de către recurenta pârâtă, apreciem că în mod corect a fost respinsă de către prima instanţă. Astfel, faptul că fondurile sunt alocate Spitalului de către Ministerul Sănătăţii sau Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu înseamnă că pârâta nu are nicio obligaţie de restituire a sumelor cheltuite de reclamanta intimată pentru pregătirea sa profesională, recurenta având raporturi de muncă cu Spitalul Orăşenesc.
2. Chiar dacă actul normativ în vigoare la acea dată (Ordinul nr. 1214/1993) nu prevedea răspunderea materială în sarcina medicului rezident, devin incidente dispoziţiile Codului muncii care nu interzic încheierea un act prin care salariatul să îşi asume anumite obligaţii, atât timp cât şi în cadrul relaţiilor de muncă este instituit principiul libertăţii contractuale. Prin semnarea actului adiţional de către recurenta pârâtă şi acordul acesteia la suportarea cheltuielilor de şcolarizare nu se încalcă nicio prevedere legală imperativă ci este doar o asumare a unei obligaţii de către recurentă neinterzisă de legea specială în vigoare la acel moment.
3. În ceea ce priveşte afirmaţia recurentei în sensul că este interzisă munca forţată, arătăm că acest aspect a fost analizat şi de către Curtea Constituţională care, prin decizia nr. 271/2005, s-a pronunţat asupra conformităţii textului art. 195 alin. (1), (2) şi (3) Codul Muncii cu dispoziţiile legii fundamentale. A arătat Curtea Constituţională că norma prohibitivă nu este absolută ci doar condiţionează iniţiativa salariatului de a înceta un contract de muncă de suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională şi, implicit, de respectarea unei obligaţii asumate prin act adiţional.
4. Nu reţinem ca întemeiată nici afirmaţia recurentei în sensul că au fost efectuate cheltuieli pentru rezidenţiat iar angajamentul a fost legat de pregătirea sa ca medic specialist, întrucât din nota de clacul rezultă că se au în vedere cheltuielile efectuate de unitate pentru pregătirea ca medic specialist şi nu de rezidenţiat.
5. Referitor la distincţia între cheltuielile efectuate cu pregătirea ca medic specialist şi drepturi salariale, apreciem că suma solicitată de intimată reclamantă este echivalentă cu drepturile salariale încasate pe perioada rezidenţiatului, proporţional cu perioada nelucrată.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 121/R din 25 februrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie să fie îndeplinire cumulativ mai multe condiţii printre care şi prejudiciul cauzat angajatorului, or în cazul de faţă această condiţie nu este îndeplinită. Cum recurenta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă că fapta comisă de intimat a condus la diminuarea patrimoniului societăţii, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat.
2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimoniului al angajatorului. Astfel, pentru a se reţine existenţa prejudiciului cauzat societăţii recurente, aceasta avea obligaţia să facă dovada că fapta comisă de către intimat a avut drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii.
3. Este adevărat că, compensarea fără numerar constă în stingerea obligaţiilor de plată reciproce între două sau mai multe persoane juridice până la concurenţa celei mai mici, prin ordine de compensare. Ordinul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanţelor şi datoriilor care au făcut obiectul compensării.
4. Pentru a se reţine faptul că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare, recurenta avea obligaţia să depună la dosar ordinul de compensare care se emite numai în baza procesului-verbal de compensare, prin care, clientul şi furnizorul au înţeles să lichideze datoriile de valoare egală conform H.G. nr. 685/1999. De asemenea, în baza ordinului de compensare ambele societăţi trebuiau să menţioneze în contabilitate că stingerea creanţelor şi a datoriilor s-a realizat prin compensare.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 140/R din 10 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Începând cu data de 1 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad şi al soldei de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul M. Ap.
2. Interpretarea dată de recurentă art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004 nu se regăseşte în textul articolului invocat. Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc şi prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, stabilite conform legii.
3. Întrucât solda de grad şi solda de funcţie ale unui sublocotenent din cadrul N. erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeaşi categorie erau diferenţiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenenţă la un sistem sau altul de asigurări sociale. Prin urmare, prin adoptarea O.U.G. nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechităţi, prin stabilirea unui criteriu unic.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 97/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului [art. 271 alin. (2) Codul muncii]. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
2. Sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, apreciem că aceasta nu este îndeplinită deoarece amenda pe care OJPC G a aplicat-o recurentei se referă la traducerea inexactă efectuată de către traducătorii recurentei şi nu de intimată care nu avea atribuţii de serviciu în acest sens, ea fiind o simplă secretară. Ipotetic vorbind, dacă intimata ar fi încercat să se substituie persoanei care avea ca sarcină de serviciu traducerile, atunci se punea problema angajării răspunderii patrimoniale, sub aspectul îndeplinirii condiţiei faptei ilicite a angajatei.
Culpa intimatei a constat în eliberarea unui bon fiscal deşi nu se efectuase niciun beneficiu încălcând astfel atribuţiile de serviciu menţionate în fişa postului dar aceasta atrage o răspundere disciplinară şi nicidecum una patrimonială. Aşadar, prejudiciul suferit de recurentă ca urmare a achitării amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei nu este cauzat de fapta intimatei constând în eliberarea unui bon fiscal şi, prin urmare, nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi, în consecinţă, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială.
2. Nu se poate reţine critica recurentei ca fiind exagerat de mare cuantumul onorariului de avocat în sumă de 1.000 lei. Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în U. onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită. Instanţa apreciază că onorariul apărătorului ales în cuantum de 1.000 lei nu este exagerat de mare raportat la complexitatea cauzei.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 86/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond s-a aflat în imposibilitate de a lua act de manifestarea de voinţă a reclamantului de a chema în judecată pe altă pârâtă şi nu a putut verifica poziţia procesuală a reclamantului în ceea ce priveşte chemarea în judecată a pârâtei iniţiale, recurentă în prezenta cauză. În consecinţă, pentru a da eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, pentru a nu lua dreptul părţilor la o cale de atac şi în virtutea efectului devolutiv a recursului, urmează a se admite recursul în baza dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 304 indice 1 C. proc. civ. şi a se casa sentinţa civilă recurată cu trimitere în rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă.
Sursă:
(Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 87/R din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Cum reclamanta nu a combătut, prin administrarea unei probe ştiinţifice similare, concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză, hotărârea primei instanţe răspunde exigenţelor de legalitate pretinse de dispoziţiile art. 270 alin. (1) Codul Muncii.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1524/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În faţa primei instanţe pârâta a contestat pretenţiile reclamantului şi faţă de motivele invocate în cererea de recurs, instanţa apreciază că se impune completarea probatoriului administrat.
2. Astfel, se vor face verificări suplimentare, prin orice mijloace de probă, pentru a se stabili dacă a intervenit un acord de voinţă între părţi în sensul stipulat, dacă actul a fost încheiat de reprezentantul legal al societăţii la data respectivă. De asemenea, se va verifica dacă în perioada menţionată s-a realizat targetul în proporţie de 100% de către reclamant şi se va determina cadrul procesual sub aspectul părţilor.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1044/R din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În faţa primei instanţe pârâta a contestat pretenţiile reclamantului şi faţă de motivele invocate în cererea de recurs, instanţa apreciază că se impune completarea probatoriului administrat.
2. Astfel, se vor face verificări suplimentare, prin orice mijloace de probă, pentru a se stabili dacă a intervenit un acord de voinţă între părţi în sensul stipulat, dacă actul a fost încheiat de reprezentantul legal al societăţii la data respectivă. De asemenea, se va verifica dacă în perioada menţionată s-a realizat targetul în proporţie de 100% de către reclamant şi se va determina cadrul procesual sub aspectul părţilor.
Sursă:
(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1044/R din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Văzând dispoziţiile art. 154 (2) Codul Muncii, conform cărora pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, precum şi art. 100 (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ce prevăd că în sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare, având în vedere că în conformitate cu art. 287 Codul muncii sarcina probei revine recurentei-pârâte care nu a făcut dovada plăţii drepturilor băneşti solicitate de intimatul-reclamant în mod just instanţa de fond a dispus obligarea la plata salariului şi a indemnizaţiei de concediu medical.
2. Menţionarea în mod eronat a perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă reprezintă doar o greşeală materială ci nu una de judecată reiese şi din examinarea considerentelor sentinţei, ce reţine că perioada de concediu medical a început cu luna iulie 2006, precum şi din calculul corect al sumei datorate de pârâtă cui titlu de indemnizaţie pentru concediu medical pentru lunile iulie-octombrie 2006. În consecinţă, criticile recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă a acordat în mod greşit indemnizaţia de concediu medical şi pentru lunile iunie şi noiembrie 2006, urmează a fi privite ca neîntemeiate, din motivele expuse ele făcând simple greşeli materiale ce pot fi îndreptate în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ. şi nu greşeli de judecată.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 311 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, iar potrivit dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. dacă instanţa sesizată se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În speţă, hotărârea declinatorie de competenţă a fost dată la 17 septembrie 2007, iar reclamanta a declarat recurs împotriva acesteia la data de 14 noiembrie 2007, cu mult peste termenul de 5 zile de la pronunţare prevăzut de dispoziţiile legale sus-arătate.
Sursă:
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 50 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primăria se află în imposibilitate obiectivă de a reintegra pe reclamant, deoarece moara respectivă nu mai face parte din patrimoniul acesteia. Pe de altă parte, pretinde că în repetate rânduri a oferit celui în cauză un post corespunzător pregătirii sale, însă nejustificat reclamantul i-a refuzat oferta, prevalându-se de mai multe înscrisuri, depuse la dosar.
2. Într-adevăr, illo tempore, reintegrarea nu conferă reclamantului o rentă sui-generis sine die. Cum, sub acest aspect, apărarea a fost nesocotită cu consecinţa soluţionării procesului fără a intra în cercetarea fondului, din asemenea considerente, recursul pârâtei va fi admis.
Sursă:
(Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 186 din 19 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În raport de prevederile art. 130 C. proc. civ., instanţa de fond era datoare să lămurească exact cadrul procesual al litigiului, punând în discuţia părţilor problema introducerii în proces a persoanei juridice-angajator care deţine în mod legal calitate procesuală pasivă în cauză. Aceasta deoarece, în exerciţiul rolului său activ şi pentru a ajuta efectiv părţile în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor legitime, instanţa avea posibilitatea, şi chiar obligaţia, de a pune în discuţia părţilor, de la prima zi de înfăţişare, toate aspectele necesare legalei soluţionări a cauzei, inclusiv incidenţa prevederilor art. 41 C. proc. civ. şi a art. 40, 41 şi 46 din Decretul nr. 31/1954.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 666/CM din 22 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Aşa cum aderarea unei persoane la o oganizaţie de sindicat este rezultatul opţiunii acestuia, tot aşa şi retragerea, este tot o opţiune personală, care poate fi analizată doar din perspectiva existenţei unei constrângeri şi nicidecum a numărului celor care iau la un moment dat această hotărâre. Chiar dacă reclamantul a făcut dovada retragerii unui mare număr de membrii de sindicat, aceasta nu conduce la concluzia încălcării de către pârâtă a dispoziţiilor art. 174 din CCM 2007-2009 şi art. 2 (3) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, deoarece nu s-a dovedit în niciun fel, încălcarea liberei exercitări a dreptului sindical.
2. Achitarea mai multor bonusuri decât cele stabilite prin CCM, nu poate constitui o faptă ilicită, atâta vreme cât nu s-au încălcat drepturile salariaţilor, negociate în acest contract.
3. În niciun caz nu se poate face legătura între acordarea bonusului şi retragerea din sindicat, deoarece salariatul este cel care optează, iar aderarea sa la un sindicat, nu presupune asumarea unei obligaţii permanente de a fi membru al aceleiaşi organizaţii în toată perioada derulării raporturilor sale de muncă. Aşa cum există cereri tipizate de aderare la sindicat, tot aşa există şi cereri tipizate de retragere din sindicat, acest aspect neputând face proba faptei ilicite a pârâtei.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 679/CM din 9 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii S în mod corect prima instanţa a respins-o ca nefondată deoarece potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 „sumele reprezentând prestaţii de asigurări sociale, care se plătesc de angajator salariaţilor potrivit prezentei legi, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de acesta în luna respectivă, se recuperează din contul asigurărilor sociale de la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia”.
2. Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor prima instanţă a reţinut de asemenea în mod corect că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 acesta coordonează acţiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar iar potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 208/2005 şi proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării de buget cu sumele necesare pârâtului Ministerul Justiţiei s-ar afla în imposibilitatea obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumei solicitată de reclamantă.
3. În cauza de faţă au aplicabilitate dizpoziţiile art. 78 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, care dispun că: „În perioada concediului de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizaţie în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.”, text ce a fost introdus prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005 şi a fost abrogat de O.U.G. nr. 148/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005.
4. Ca şi criteriu pentru acordarea despăgubirilor pentru discriminare reclamanta indică diferenţa între indemnizaţia primită şi 85% din salarul net. Instanţa trebuie să cuantifice despăgubirile altfel se face culpabilă de denegare de dreptate. În aprecierea dacă criteriul indicat de reclamantă este fondat sau nu instanţa este liberă. Chiar dacă acel cuantum indicat de reclamantă se regăseşte într-o normă legală abrogată iar instanţa adoptă cuantumul indicat de către reclamantă aceasta nu înseamnă că instanţa va face aplicarea unei norme abrogate ci doar va face aprecierea cu privire la cuantumul despăgubirilor după ce constată că a fost supusă unei discriminări. Astfel chiar legiuitorul a aplicat acel criteriu de apreciere a cuantumului asupra persoanelor aflate în situaţii similare, în perioada de timp de până la abrogarea normei legale, prin urmare cel mai apropriat criteriu de apreciere este acesta al nivelului despăgubirilor în cuantum de 85% din salariu.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1946/R din 10 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 stabileşte în mod expres obligaţia angajatorului de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul prevăzută de art. 14. Prin urmare, eliberarea adeverinţei nu se realizează la cererea angajatului, ci reprezintă o obligaţie ce incumbă angajatorului, necondiţionat de manifestarea de voinţă a angajatului.
2. În baza dispoziţiilor art. 110 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, „se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.” Or, despăgubirile solicitate de reclamantă reprezintă tocmai echivalentul unei prestaţiuni periodice, destinate îngrijirii copilului, inclusiv sub aspect alimentar, respectiv indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.
3. Dacă pârâta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale menţionate anterior, reclamanta ar fi beneficiat lunar de indemnizaţia de creştere a copilului, fără a fi nevoită periodic să efectueze demersuri judiciare în acest sens. Astfel, repararea integrală a prejudiciului impune repunerea reclamantei în situaţia de a beneficia lunar de indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, fără a-i putea fi opusă lipsa unui titlu executoriu pentru prestaţiunile viitoare, cu menţiunea că în mod firesc plata în viitor a acestor despăgubiri nu se va realiza în mod global, ci lunar, respectându-se caracterul periodic al despăgubirii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1818/R din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 stabileşte în mod expres obligaţia angajatorului de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul prevăzută de art. 14. Prin urmare, eliberarea adeverinţei nu se realizează la cererea angajatului, ci reprezintă o obligaţie ce incumbă angajatorului, necondiţionat de manifestarea de voinţă a angajatului.
2. În baza dispoziţiilor art. 110 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, „se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.” Or, despăgubirile solicitate de reclamantă reprezintă tocmai echivalentul unei prestaţiuni periodice, destinate îngrijirii copilului, inclusiv sub aspect alimentar, respectiv indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.
3. Dacă pârâta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale menţionate anterior, reclamanta ar fi beneficiat lunar de indemnizaţia de creştere a copilului, fără a fi nevoită periodic să efectueze demersuri judiciare în acest sens. Astfel, repararea integrală a prejudiciului impune repunerea reclamantei în situaţia de a beneficia lunar de indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, fără a-i putea fi opusă lipsa unui titlu executoriu pentru prestaţiunile viitoare, cu menţiunea că în mod firesc plata în viitor a acestor despăgubiri nu se va realiza în mod global, ci lunar, respectându-se caracterul periodic al despăgubirii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1818/R din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
La calculul prejudiciului efectiv încercat de reclamant, instanţa nu a procedat la o determinare corectă a acestuia raportându-se doar la venitul realizat în luna decembrie 2004 de către reclamant şi la pensia de invaliditate primită în luna aprilie 2007, fără să aibă în vedere în concret evoluţia veniturilor pe care reclamantul le-ar fi realizat până în prezent dacă nu ar fi suferit accidentul, precum şi evoluţia drepturilor sale de pensie, pentru că numai printr-o astfel de comparare se poate determina întinderea exactă a prejudiciului precum şi întinderea obligaţiei pârâtei pentru acoperirea lui în raport de culpa sa.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 377/R din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C. proc. civ., în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 136/R din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în materia conflictelor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 142 din 3 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. În mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
2. În contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. (1) că salariaţii E. SA cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1), pentru ca la alin. (2) – să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
3. Includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese. Chiar dacă s-ar reţine că premiile acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase şi an de an au fost majorate, recurenta nu a făcut această dovadă, cu atât mai mult cu cât ei îi revenea sarcina probei potrivit art. 287 Codul muncii.
4. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
5. În consecinţă, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 454 din 17 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajaţilor trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia salariatului. Absenţa uneia dintre aceste condiţii de fond înlătură răspunderea patrimonială a angajaţilor.
2. Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, constă fie într-o creştere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimonial al angajatorului. În vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul produs de acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând prejudiciul trebuie să fie real, adică să fie efectiv, nu doar nominal. În al doilea rând, prejudiciul trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare. În al treilea rând, prejudiciul trebuie să fie activ. În al patrulea rând prejudiciul trebuie să fie direct, iar în al cincilea rând prejudiciul trebuie să fie material. Proba prejudiciului, şi în special a certitudinii sale, incumbă angajatorului.
3. În absenţa prejudiciului, unul dintre elementele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatului, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că s-a făcut dovada existenţei în condiţiile art. 270 Codul muncii şi a admis acţiunea formulată de societatea reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 812 din 25 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art. 270 Codul muncii pentru ca pârâta E.N. să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri. Ca o consecinţă a admiterii recursului, potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond şi recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei şi contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de ½ parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât şi al pârâtului E.N.E., iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs faţă de dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată din sentinţa atacată.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1103 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
2. În cauza de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înştiinţat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecţiuni la sistemul de frânare şi că se află în service pentru reparaţii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nicio vinovăţie din partea pârâtului. Prin urmare, instanţa de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparaţii, pârâtului nu i poate reţine vreo culpă şi că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 756 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 269 Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Din modul de reglementare a acestui text de lege rezultă că pentru antrenarea răspunderii angajatorului este necesar a fi întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale. Condiţiile răspunderii contractuale se referă la existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, culpa sau vinovăţia angajatorului, prejudiciul suferit de către salariat şi existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul păgubitor.
2. Din actele de la dosar nu rezultă nicio faptă culpabilă a pârâtului care să fi dus la excluderea reclamantului de la examenul de testare naţională. În lipsa faptei ilicite nu se poate angaja răspunderea angajatorului, astfel că soluţia primei instanţe este corectă, însă pentru argumentele ce au fost mai sus menţionate. Nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile, solicitarea reclamantului de reparare a prejudiciului material pretins este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte daunele morale, nu există nicio dispoziţie legală expresă, contractul individual de muncă al reclamantului nu cuprinde clauze în acest sens, şi nu s-a făcut dovada că în contractul colectiv de muncă ar exista astfel de clauze. În consecinţă, în lipsa acestor clauze exprese, daunele morale nu pot fi acordate, ceea ce face de prisos analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale sub aspectul daunelor morale.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 692 din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfăţişare. În speţă, reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare privind contravaloarea reparaţiilor necesare la autocar şi calitatea de salariat a pârâtului, raportul de accident semnat de un reprezentant al societăţii şi adeverinţa de constatare a accidentului, întocmită la data producerii acestuia de Poliţia B. Budapesta. În adeverinţa mai sus menţionată sunt arătate de organele de poliţie, părţile avariate ale autocarului cu precizarea că serveşte la trecerea graniţei statului şi nu poate fi folosită ca dovadă de accident.
2. Având în vedere împrejurările în care s-a produs accidentul rutier care a determinat avarierea autoturismului, în mod justificat instanţa a reţinut că a fost determinat de forţă majoră şi lipsa vinovăţiei pentru că indiferent de manevra pe care ar fi făcut-o pârâtul, autocarul ar fi fost avariat datorită situaţiei invincibile create de conducătorul autoturismului Renault prin manevra imprudentă de depăşire. În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 270 alin. (2) Codul Muncii potrivit cărora salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate, în temeiul cărora a fost respinsă acţiunea.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 527 (3224) din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sporul la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăseşte în legislaţie şi în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi premiile acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv şi/sau individual cu angajatorii, premiul anual. Premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă. Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Aceste dispoziţii nu fac distincţie după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenţie care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripţie de trei ani reglementat atât de norma menţionată cât şi de prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) Codul muncii.
2. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Astfel, în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 307 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.” În cazul conflictelor de muncă legiuitorul a prevăzut un termen special de 10 zile de la comunicarea hotărârii – art. 79 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.”
2. Faptul că recurentul a fost plecat din ţară nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa sa deoarece hotărârea a fost comunicată părţii la domiciliul indicat de ea în cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat depusă în faţa primei instanţe. Din această cerere reiese faptul că recurentul a avut cunoştinţă de proces, contrazicând astfel susţinerile sale prin recursul de faţă, iar obligaţia de aducerea la cunoştinţa instanţei a schimbării domiciliului sau reşedinţei pe parcursul procesului îi revenea potrivit art. 98 C. proc. civ.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 711 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Decizia 312/2008 nu răspunde motivului de recurs prin care temeinicia pretenţiilor reclamanţilor trebuia apreciată şi în funcţie de calitatea reclamanţilor de categoria profesională căreia îi aparţin, iar această omisiune reprezintă nepronunţarea asupra unui motiv de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ. şi nu nepronunţarea asupra unor argumente de fapt şi de drept invocate de parte aşa cum susţin intimaţii reclamanţi în apărare.
2. Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei 312/2008 instanţa constată că este rămasă fără obiect deoarece suspendarea executării în temeiul art. 319 C. proc. civ. ar fi dăinuit până la soluţionarea prezentei contestaţii. Soluţionarea având loc nu se mai impune suspendarea executării deciziei 312/2008.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 878/M din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispozitiilor art. 11 Codul Muncii, clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca. În cauza de fata, instanta apreciaza ca aceasta clauza vine în contradictie cu principiul libertatii muncii, deoarece ingradeste paratului reconventional dreptul la munca, în concret dreptul de a-si alege un alt loc de munca decat cel la care functioneaza.
2. Este adevărat că actele juridice, respectiv contractul de muncă şi actele adiţionale se întemeiază pe principiul libertăţii de voinţă, dar aceasta din urmă trebuie să respecte principiul legalităţii. Clauza incriminată nu poate produce efecte juridice, încălcând legea, respectiv art. 3, 11 Codul muncii, dar şi principiul libertăţii muncii, astfel cum este prevăzută aceasta de Constituţie şi de reglementări internaţionale. Prin urmare, era inutil a fi administrate probe în dovedirea propriei turpitudini.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 703/M din 11 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin Legea bugetară pe anul 2007 nu au mai fost reluate dispoziţiile privind suspendarea plăţii primelor de vacanţă, motiv pentru care data de 1.01.2007, coincide cu data naşterii dreptului material la acţiune. Întrucât dreptul acestei categorii de personal, la prime de vacanţă nu a fost abrogat printr-o prevedere legală expresă, nu se poate înlătura existenţa lui, anterioară şi pentru că nu mai există nicio cauză de suspendare legală, în mod corect prima instanţă, a admis acţiunea promovată de reclamantă.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticile formulate de acesta cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a acestei părţi, urmează să fie respinse. Acestei părţi îi revine obligaţia să pună la dispoziţia ordonatorilor principali de credite, care au calitatea de angajatori, sumele de bani solicitate, astfel că nu este necesară existenţa unor raporturi juridice directe de muncă, între părţi, pentru îndeplinirea unei astfel de obligaţii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 157/M din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabileşte că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiţiei este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) şi art. 19 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Instanţa de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenţei unei fapte discriminatorii ci cu o acţiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată. Aşadar nu se poate reţine apărarea uniformă a pârâţilor prin care se arată că s-au interpretat greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în sensul reţinerii existenţei faptei discriminatorii.
2. Reactualizările cu indicele de inflaţie sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naţionale de la data naşterii dreptului de creanţă şi până la plata efectivă a creanţei. În ceea ce priveşte cumulul dobânzii legale cu reactualizările şi acesta este permis.
3. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile. Se susţine că în această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. (1) C. civ., cealaltă art. 998 C. civ. Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde şi alte daune ce au caracter compensatorii şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe natura şi scopurile diferite ale celor două instituţii; dobânda este preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 114/M din 5 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Evaluarea profesională presupune analiza unor criterii, precum rezultatele obţinute de angajat, asumarea responsabilităţilor, adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă, creativitate etc., şi stabilirea modalităţilor de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare.
2. În absenţa unei grile de punctaj pentru evaluare, evaluarea reclamantului are caracter arbitrar, cu atât mai mult cu cât nu a existat posibilitatea contestării rezultatului evaluării la o comisie de contestaţii, iar instanţa de judecată nu are competenţa de a verifica dacă răspunsurile reclamantului la cele două întrebări adresate comisiei de evaluare erau corecte sau nu, precum şi corectitudinea calificativului şi punctajului acordat de comisia de evaluare, deşi recurenta susţine corectitudinea punctajului şi calificativelor acordate reclamantului de către comisia de evaluare prin raportare la răspunsurile reclamantului la cele două întrebări ale comisiei şi la atribuţiile stabilite prin art. 6 lit. a) şi lit. b) din fişa postului acestuia.
3. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că, raportat la probele administrate în cauză, evaluarea reclamantului de către comisia de evaluare, la expirarea termenului de încercare pentru funcţia de şef serviciu control financiar şi gestiune, nu îndeplineşte condiţiile procedurale şi de fond prevăzute de art. 120 din contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007, încheiat la nivel de angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 2774 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 283 alin. (1) din Codul muncii, reiese că cererea privind contestarea deciziei emise de angajator se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei. Din actele dosarului rezultă că această decizie a fost comunicată recurentului la data de 14.04.2005, faţă de care, introducerea acţiunii la 20 februarie 2008, este tardivă.
Având în vedere aceste considerente, criticile recurentului privind fondul cauzei nu pot fi analizate, avându-se în vedere că instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, raportată la data emiterii deciziei ccontestate.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10247 din 27 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura detasarii nefiind prevazuta cu titlu de sanctiune disciplinara de Codul muncii, problema in discutie nu este aceea a obligativitatii efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, ci a insasi legalitatii masurii dispusa cu acest titlu, cata vreme din probele administrate nu a rezultat ca scopul detasarii a fost acela al indeplinirii unor sarcini la cantonul 9 O. din cadrul Ocolului Silvic B., ci s-a urmarit sanctionarea contestatorului.
2. Modificarea unilaterala temporara a locului muncii contestatorului cu titlu de sanctiune disciplinara este nelegala, ea neputand fi dispusa în alte conditii decat cele prevazute de Codul muncii – art. 264 lit. c) – sau o lege specială.
3. In speta, insa, nu s-a realizat o retrogradare din functie a contestatorului, ci practic detasarea acestuia, din moment ce nu s-a schimbat decat locul de munca, in sensul ca de la cantonul 24 N. – Ocolul Silvic B. –, unde contestatorul functiona ca padurar, a fost trecut padurar la cantonul 9 O. din cadrul aceluiasi ocol pentru o perioada de 6 luni. In atare situatie, masura detasarii nefiind prevazuta cu titlu de sanctiune disciplinara de Codul muncii, problema in discutie nu este aceea a obligativitatii efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, ci a insasi legalitatii masurii dispusa cu acest titlu, cata vreme din probele administrate nu a rezultat ca scopul detasarii a fost acela al indeplinirii unor sarcini la cantonul 9 O. din cadrul Ocolului Silvic B., ci s-a urmarit sanctionarea contestatorului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10314 din 28 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea sentinţei civile în mod adecvat presupune reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior, în aceleaşi condiţii, adică pe perioadă nedeterminată, orice schimbări ale vechiului statut al contestatoarei depăşind cadrul legal, în condiţiile date.
2. Procedând altfel decât s-a dispus de către o instanţă judecătorească, recurenta intimată a realizat doar o punere formală în executare a hotărârii judecătoreşti nr. 34/2008, de reintegrare a contestatoarei. Recurenta a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul constituţional al legalităţii astfel că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10136 din 24 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dispozitiile art. 17 alin. (1) Codul muncii stabilesc in sarcina angajatorului o obligatie de informare, atat anterior momentului angajarii, cat si ulterior, pe toata durata de derulare a contractului individual de munca, atunci cand angajatorul intentioneaza sa modifice in vreun fel clauzele contractului individual de munca.
2. Art. 17 alin. (1¹) instituie o prezumtie de informare care functioneaza in favoarea angajatorului. Astfel, in masura in care contractul individual de munca s-a incheiat, se prezuma ca, anterior, angajatorul si-a indeplinit si obligatia de a informa persoana selectata cu privire la elementele acelui contract de munca, in conditiile art. 17 Codul muncii. Prezumtia functioneaza identic si in cazul modificarii contractului. Astfel, daca actul aditional a fost incheiat in conditiile legii, se prezuma ca angajatorul si-a indeplinit obligatia legala de a informa salariatul cu privire la modificarea contractului sau individual de munca.
3. Legea nu impune forma scrisa a actului aditional ca o conditie ad validitatem, fiind necesar sa se regaseasca numai acordul expres al partilor contractante cu privire la incheierea contractului, problema care se pune fiind ca acest acord de vointa, ca act aditional la contractul de munca, sa poata fi probat in ceea ce priveste existenta si continutul sau, dovada fiind posibila prin orice mijloc de proba. Actul aditional fiind incheiat in conditiile legii si semnat de contestatoare, chiar daca la data emiterii lui aceasta se afla in delegatie, se prezuma ca intimata si-a indeplinit obligatia legala de informare cu privire la modificarea contractului individual de munca.
4. Din moment ce legea instituie o astfel de prezumtie, in masura in care persoana selectata sau, dupa caz, salariatul invoca neindeplinirea obligatiei de informare cu privire la elementele contractului de munca sau ale actului aditional la acesta, el este si cel chemat sa faca dovada in acest sens in cadrul conflictului de drepturi dedus judecatii, dispozitiile art. 287 din Codul muncii nefiind incidente.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10104 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. din actele normative ce reglementează activitatea desfăşurată de către contestator, Ordinul M.F. nr. 522/2003, precum şi din dispoziţiile emise de angajator privind desemnarea contestatorului la exercitarea controlului financiar preventiv, activitatea de exercitare a controlului financiar preventiv propriu se înscrie în categoria sarcinilor de serviciu, a căror stabilire cade în sarcina angajatorului şi asupra cărora acesta are libertatea legală de a le dispune sau nu angajaţilor. Aflându-ne în faţa unei atribuţiuni de serviciu, dispuse în condiţiile legii de către angajator, orice modificare ulterioară a exercitării acelei atribuţii, dispusă de către acelaşi angajator, este în afara controlului judecătoresc atâta timp cât exercitarea, modificarea sau încetarea atribuţiilor de serviciu este de competenţa exclusivă a angajatorului.
2. Prima instanţă, a realizat o corectă apreciere asupra inaplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 268 Codul muncii, căci nu se dispută sancţiunea contestatorului constând în modificarea unilaterală a unuia din elementele esenţiale ale contractului de muncă. Dispoziţia emisă nu este una de sancţionare, ci o dispoziţie privind numirea sau schimbarea persoanelor pe şi din anumite funcţii, în raport de coeficienţii de indicatorii privind competenţa. Contestatoarea, prin schimbarea din funcţie, nu a suferit un prejudiciu moral, imaginea nefiindu-i afectată. Din dosarul cauzei nu rezultă că la încheierea contractului individual de muncă, părţile au convenit o clauză specială privind angajarea răspunderii angajatorului şi pentru daune morale care de altfel nu sunt dovedite în cauză.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10096 din 20 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit statului de personal pe anul şcolar 2006-2007, în instituţiile de învăţământ unde există administrator financiar şcolar de patrimoniu, nu există post de administrator cantină, potrivit normativului nr. 44990/28.12.1999. Se constată că aşa-zisa modificare a statului de funcţii nu are la bază actul normativ menţionat, iar modificările nu au avut în vedere norma personalului auxiliar şi nedidactic, numărul persoanelor din schema de funcţiuni etc.
2. Susţinerea angajatorului că în fapt contestatoarei nu i s-a schimbat felul muncii şi salariul nu poate fi primită întrucât este contrazisă chiar de actele din dosar; de asemenea, susţinerea că în fapt este vorba de o renormare iar nu de restructurarea postului nu poate fi primită, dat fiind faptul că prin decizia contestată recurentei i se modifică D. in sensul că începând cu 1.11. 2007 i se atribuie o J de normă de administrator şi o J de normă de pedagog, pentru cea din urmă se precizează că va avea contract de muncă pe perioadă determinată, respectiv doar până la data de 1.10.2008.
3. Cât priveşte susţinerea că recurenta-contestatoare a fost de acord cu modificarea contractului de muncă, aceasta este fără niciun suport probatoriu, angajatorul nefăcând dovada indubitabilă a acestui acord, simpla menţiune într-un proces-verbal făcută de angajator, neputând fi reţinută ca exprimând acordul de voinţă al angajatului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9678 din 7 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu poate fi primită critica invocată de recurenta Asigurarea Româneasca – B. Vienna Insurance H. Sa – Sucursala D –, şi anume că decizia prin care s-a dispus ca consilierul juridic să fie delegat pe o perioadă de 60 zile la Sucursala B.A., fiind avută în vedere vechimea acestuia în domeniul asigurărilor şi situaţia deosebită cu care se confrunta la momentul respectiv Sucursala B.A., situaţie concretizată în lipsa unui consilier juridic cu experienţă în domeniul asigurărilor, câtă vreme dispoziţiile art. 10 din Legea 54/2003 a Sindicatelor, sunt imperative.
2. Nu este fondată nici critica referitoare la faptul că intimatul reclamant este în culpă faţă de societatea de asigurări, în sensul că deşi acesta era în posesia unei hotărâri judecătoreşti în baza căreia Sindicatul Salariaţilor dobândea personalitate juridică, iar V.N., care avea calitatea de preşedinte nu a comunicat oficial Sucursalei B.D. această hotărâre, întrucât legea nu distinge dacă modificarea contractului individual de muncă, respectiv delegarea reprezentantului sindicatului a intervenit înainte sau după comunicarea hotărârii judecătoreşti prin care sindicatul a dobândit personalitate juridică.
3. Curtea reţine că avocatul Sindicatului Salariaţilor din Asigurări s-a prezentat la 2 termene de judecată la instanţa de fond, iar prima instanţă a reţinut întemeiat că faţă de obiectul şi întinderea pricinii, se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Totodată, potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9759 din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Simpla afirmaţie a salariatei inserată în cuprinsul cererii referitoare la o eventuală cerere de trecere în şomaj nu poate fi apreciată drept o cerere de încetare a raporturilor de muncă, în contextul în care întregul act reprezintă o doleanţă a acesteia de reluare a activităţii la vechilul loc de muncă. De altfel, întreaga corespondenţă dintre salariată şi angajator demonstrează disponibilitatea primei de a fi reprimită la vechiul loc de muncă şi nicidecum intenţia de a înceta raporturile de muncă.
2. Pentru ca acest acord să existe, este necesar consimţământul ambelor părţi, care trebuie să fie serios şi explicit, să excludă orice echivoc. Pentru a dispune desfacerea contractului de muncă în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere, ori altă manifestare neîndoielnică, din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi unitatea.
3. Potrivit art. 315 C. proc. civ. hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Faţă de dispoziţiile legale invocate se constată că excepţia tardivităţii promovării contestaţiei a fost dezlegată cu prilejul casării hotărârii primei instanţe, măsură dispusă prin decizia 2731/2007 a Curţii de Apel Craiova.
4. Niciun act al dosarului nu relevă acordul reclamantului la desfacerea contractului de muncă, acord ce ar fi fundamentat din punct de vedere legal decizia angajatorului. Pentru a dispune desfacerea contractului de muncă în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul Muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere, ori altă manifestare neîndoielnică, din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi unitatea. Dimpotrivă, reclamantul îşi exprimă intenţia de continuarea activităţii atât prin corespondenţa purtată cu angajatorul, cât şi prin prezentarea la vechiul lor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9627 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Dacă, cu titlu de excepţie, locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin formele prevăzute de art 41 (delegare şi detaşare ), nu este mai puţin adevărat că salariatul, in aceste situaţii, îşi păstrează funcţia şi celelalte drepturi prevăzute in contract (art 42 alin 2 din Codul muncii). Păstrarea drepturilor prevăzute in contractul individual de muncă, deci şi a drepturilor salarial, presupune, în realitate prezervarea, adică neadmisibilitatea scăderii lor.
2. Sunt neîntemeiate criticile privind greşita apreciere a instanţei de fond că excepţia tardivităţii este neîntemeiată, deoarece instanţa nu a lămurit dacă a fost formulată sau nu în termen, ci a respins excepţia cu motivarea că nu s-a făcut dovada comunicării, deşi recurenta intimată a precizat că pe decizia de schimbare a locului de muncă, aşa cum sunt vizibile pe exemplarul depus la dosar, există două semnături de primire, din care una, se precizează că aparţine asistentului şef B., care a predat contestatoarei, sub semnătură, decizia contestată.
3. Nu s-a verificat de instanţă dacă semnătura aparţine contestatoarei şi data la care a G. primită, aceasta negând primirea deciziei, dar semnătura nu a fost comparată sau verificată data primirii şi, mai ales, nu a fost coroborată cu fişa postului, care de asemenea nu este datată. De asemenea, instanţa nu a verificat dacă reducerea salariului include şi sporul de 50% pentru care s-a dispus respingerea capătului de cerere, deşi contestatoarea susţine că nu a solicitat, şi din cerere nu rezultă decât formularea generală de „acordare a diferenţelor salariale”.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9399 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La recomandarea comisiei de expertiză privind securitatea şi sănătatea în muncă, constatându-se, că boala recurentului se încadrează în categoria bolilor profesionale a fost schimbat locul de muncă al recurentului pe un post corespunzător, cu sarcini de serviciu ce nu afectează starea de sănătate a acestuia. Or, susţinerea recurentului privind menţinerea în acelaşi loc de muncă, deşi boala profesională a determinat schimbarea locului de muncă, contrazice însăşi raţiunea pentru care a fost iniţiată schimbarea locului de muncă. Serviciul ce se înscrie în antecedenţa cauzală a bolii profesionale, determină schimbarea acestuia, cum corect a procedat angajatorul şi nicidecum menţinerea sa, cum netemeinic susţine angajatul.
2. Au fost respectate dispoziţiile art. 48 Codul muncii şi ale CCM încheiat la nivel de unitate în sensul că măsura schimbării locului de muncă are caracter temporar, respectiv până la refacerea stării de sănătate, angajatorul fiind îndreptăţit să ia această măsură fără consimţământul petentului având în vedere scopul urmărit de aceasta. Susţinerea petentului că noul loc de muncă nu este potrivit stării sale de sănătate nu se poate reţine deoarece din analiza fişelor celor două posturi nu a rezultat acest aspect.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9257 din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din organigrama D.K. Nord şi a ştatului de funcţii emise ulterior schimbării din funcţie a petentului a rezultat că postul şef carieră a fost transformat în inginer şef producţie, ocupat de numitul E.E., restul posturilor de la nivelul D.K. Nord fiind menţinute şi ocupate de aceleaşi persoane. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie.
2. Intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 65 Codul muncii, respectiv a desfiinţării efective a postului de şef carieră datorată unor dificultăţi economice înregistrate la nivelul D.K. Nord.
3. Din analiza atribuţiunilor de serviciu pe care le-a avut petentul în calitate de şef carieră şi a atribuţiunilor de serviciu ce revin în prezent unui inginer şef producţie, a rezultat că atât subordonarea cât şi sarcinile de serviciu sunt aceleaşi, situaţie în care instanţa a apreciat în mod corect că în realitate nu este vorba despre o desfiinţare a postului de şef carieră, ci doar o schimbare a denumirii acestuia în inginer şef producţie. Schimbarea petentului E.J. din postul de şef carieră în postul de inginer la Biroul Mecanic echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fără acordul acestuia, fiind încălcate dispoziţiile art. 41 Codul muncii.
4. În realitate, prin măsura luată, intimata nu a urmărit decât o acoperire pentru numirea intervenientului E.E. în funcţia de şef de D.K. Nord în locul contestatorului şi retrogradarea acestuia pe postul de inginer în cadrul biroului mecanic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9023 din 16 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anularea deciziei contestate îşi produce efecte numai până la momentul desfiinţării primei hotărâri, în acest context fiind legal emise atât adresa nr. 112/4/346, cât şi actul adiţional, revenindu-se la măsura iniţială.
2. Din copia ordinului de deplasare emis la data de 7 noiembrie 2007, reiese că la data de 8 noiembrie 2007, reclamantul s-a aflat la Centrul D.C., astfel susţinerea că nu a luat la cunoştinţă de actul adiţional nu are relevanţă, existând şi semnătura sa pe adresa, prin care i se comunică trecerea în funcţia de J. III la HM E., începând cu această dată. Certificatul medical nr. (...) este emis la data de 11 noiembrie 2007, fiind vizibile modificările cifrelor 7, 8 şi 13, veridicitatea acestora fiind astfel incertă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8529 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Conform art. 78 Codul muncii instanţa s-a pronunţat pe cale de excepţie şi anume tardivitatea introducerii contestaţiei devin incidente dispoz. art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege, excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administrate dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
2. Întrucât a intervenit tardivitatea în ceea ce priveşte capătul de cerere principal, cererile accesorii urmează aceeaşi soartă potrivit principiului accesorium sequitor principale.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8540 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Textul de lege nu impune condiţia ca desfiinţarea postului să aibă ca şi cauză dificultăţi economice, ci să aibă o cauză reală şi serioasă. De altfel, faptul că instanţa a dispus reangajarea contestatorului pe postul de inginer şef producţie şi nu pe cel de şef carieră, nu conduce decât la concluzia că postul de şef de carieră a fost desfiinţat efectiv.
De asemenea instanţa de fond a mai reţinut că prin decizia respectivă s-a produs o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului, fapt ce contravine art. 41 Codul muncii. Instanţa nu a avut în vedere, însă, prevederile art. 197 din CCM la nivel de unitate în care se arată că prin excepţie contractul individual de muncă al salariaţilor care au fost trecuţi pe o funcţie de conducere, poate fi modificat fără acordul acestora.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8249 din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, competenţa de soluţionare a litigiilor pentru persoanele cu acest statut aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal, potrivit Legii nr. 188/1999 privind funcţionarii publici.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7572 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Sunt întemeiate criticile privind necompetenţa instanţei de fond de a soluţiona cauza deoarece calitatea de personal silvic a contestatorului atrage, potrivit art. 58 din OUG nr. 59/2000, competenţa de soluţionare a litigiilor, acestei categorii de personal, de către instanţele de contencios administrativ conform procedurii instituite de Legea funcţionarilor publici nr. 188/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 7563 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. (1) lit. c), poate fi dispusă de angajator faţă de salariat împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor incompatibile cu funcţia deţinută. Deci, nu există imperativitate, ci opţională luarea măsurii suspendării. De asemenea, nu poate fi împiedicat să se încadreze în altă funcţie în aceeaşi unitate, pe perioada suspendării. Se observă din probele cauzei, că la data suspendării, contestatorul deţinea funcţia de consilier juridic şi nu aceea de director pentru care a fost trimis în judecată. Angajatorul nu poate aprecia asupra gravităţii faptelor sau asupra gradului de vinovăţie al angajatului numai instanţa poate hotărî asupra acestora.
2. Prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridici şi prevederile Statutului profesiei de consilier juridic, nu dispun în niciun text această măsură în situaţia în care anterior ocupării acestei funcţii consilierul juridic a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, ci vizează aspecte privind exercitarea cu conştiinciozitate şi probitate profesională a atribuţiunilor proprii profesiei. Din ansamblul probelor, nu reiese incompatibilitatea faptelor cu funcţia de consilier juridic.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 6177 din 8 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt neîntemeiate criticile privind aprecierea greşită a instanţei de fond că modificarea contractului individual de muncă al contestatorului s-a făcut cu acordul acestuia, deoarece instanţa de fond a reţinut riguros exact că recurenta intimată a modificat unilateral contractul individual de muncă al contestatorului, modificare prohibită de art. 41 alin. (1).
2. Susţinerea recurentei că prin semnarea informării prin care era încunoştinţat că urmează să fie trecut pe postul de inginer cu salariul corespunzător a fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă şi nu poate fi primită deoarece prin acest act i s-a făcut cunoscut trecerea sa din postul de şef serviciu în postul de inginer şi nu au renegociat condiţiile de angajare, aşa cum a reţinut corect instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5678 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatoarea face parte din categoria personalului tesa, angajată în departamentul de asigurări, fiind inspector asigurare, funcţie în care se subordonează direct directorului adjunct, astfel cum rezultă din organigrama societăţii de asigurare. Or, potrivit fişei postului precum şi în raport de dispoz. art. 115 şi urm. Codul Muncii angajatorul este cel care stabileşte programul individualizat de muncă contestatorul având obligaţiile de serviciu de a executa dispoziţiile şefilor ierarhici, respectiv directorul adjunct şi directorul sucursalei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4789 din 19 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Schimbarea din funcţia de şef birou logistică s-a făcut fără consimţământul contestatorului, iar la numirea în funcţie nu s-a pus problema că nu are studii corespunzătoare. Cu privire la condiţia vechimii în muncă, a fost avută în vedere derogarea aprobată de conducerea societăţii SNIF SA B, iar referitor la susţinerea intimatei că atribuţiile înscrise în fişa postului şef birou logistică sunt de natură tehnică, nu au fost dovedite.
2. Contestatorul a fost numit ca şef birou logistică în cadrul societăţii-pârât, pe o perioadă de probă de 90 zile. Datorită incompatibilităţii studiilor pentru ocuparea funcţiei nu au fost îndeplinite sarcinile ce-i reveneau nefiind înscrise în raportul de activitate, cele ce priveau închiderea situaţiei lunare de la secţia mecanică. Condiţiile de specialitate şi vechime pentru ocuparea postului sunt clar menţionate în CCM la nivel de SNIF SA 2007, condiţii ce nu sunt îndeplinite, acesta fiind economist şi cu o vechime de 3 ani, neputând fi asimilată derogarea de la o funcţie la alta, cele două funcţii diferind prin specificul activităţii şi a atribuţiilor.
Nu s-a dovedit că a existat o constrângere psihică din partea conducerii societăţii în schimbarea intervenită, contestatorul exprimându-şi acordul.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4418 din 10 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura denumită de angajator „încetarea delegaţiei” reprezintă o sancţiune disciplinară aplicată contestatorului pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu. Prin schimbarea funcţiei ocupate de contestator, chiar pe durată determinată până la organizarea concursului, angajatorul a aplicat sancţiunea retrogradării definitive, sancţiune contrară dispoziţiilor legale, potrivit cărora retrogradarea ca sancţiune disciplinară poate fi aplicată numai cu caracter temporar, pe o perioadă ce nu poate depăşi 60 de zile [art. 264 alin. (1) lit. c)]. Procedând în acest fel, recurenta a încălcat dispoziţiile art. 264, ale art. 41 şi art. 48 din Codul muncii.
2. Modificarea contractului individual de muncă reglementată de CAP III al Codul muncii, se referă la un contract de muncă pur şi simplu, aflat in derulare şi nu la un contract de muncă suspendat, perioada suspendării contractul individual de muncă neproducând efecte in ceea ce priveşte prestarea muncii de către salariat şi a plătii drepturilor de natură salarială de către angajator.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3926 din 2 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul stabilităţii în muncă, ceea ce presupune că modificarea poate interveni numai în condiţiile prevăzute de lege. Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de lucru şi timpul de odihnă. Împrejurarea că intimata a comunicat petentei schimbarea locului de muncă, fără a solicita acordul prealabil al acesteia, constituie modificarea unilaterală a contractului de muncă şi este o măsură nelegală. Există excepţii în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, doar în cazul în care angajatorul dispune delegarea, detaşarea sau modificarea temporară a locului muncii, cu titlul de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, însă petenta nu se încadrează în niciuna din aceste situaţii.
2. Împrejurarea că intimata a comunicat petentei schimbarea locului de muncă, fără a solicita acordul prealabil al acesteia, constituie modificarea unilaterală a contractului de muncă şi este o măsură nelegală.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia A II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4011 din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu este întemeiată susţinerea că instanţa a încălcat principiul egalităţii părţilor în faţa legii atunci când a respins cererea de amânare întrucât în temeiul art. 156 C. proc. civ. „Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna la cererea părţii pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise”.
2. Nu poate fi primită nici susţinerea că acţiunea reclamantului este inadmisibilă şi că instanţa avea obligaţia să cerceteze atribuţiile directorului general şi competenţa organelor de conducere în condiţiile în care instanţa a apreciat judicios în raport de probele administrate în cauză că a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul art. 50 lit. e) Codul Muncii până la 11.04.2007 şi că intimata avea obligaţia să-l reprimească pe contestator în acelaşi loc de muncă. Faptul că au avut loc modificări în structura organizatorică a recurentei nu poate duce la o altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă iar împrejurarea că a apărut o nouă direcţie nu este de natură a justifica decizia contestată şi dată prin încălcarea art. 41 Codul Muncii.
3. Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa a interpretat actul dedus judecăţii şi că reclamantul trebuia să contestate legalitatea hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor şi ale Consiliului de Administraţie în condiţiile în care suspendarea de drept intervine în mai multe situaţii printre care se regăseşte şi cea legată de „exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel”, iar în speţă cauza care a determinat suspendarea a încetat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia A II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 142 din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Tribunalul nu s-a pronunţat pe capătul de acţiune privind sporul de 100 % din salariul de bază pentru munca prestată de acesta în ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii şi pentru activitatea petentului din zilele de T. legală.
2. Având în vedere că acest capăt de cerere nu este un capăt subsidiar primului, rezultă că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe toate motivele din acţiunea promovată de contestator, ceea ce atrage casarea hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 594/R-CM din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Chiar dacă o comunicare a sentinţei nu a fost făcută în forma prevăzută de art. 100 C. proc. civ., devine aplicabil art. 284 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.
2. Potrivit art. 324 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte, pentru situaţiile prevăzute de pct. 1, 2 şi 7 ale art. 322, de la momentul comunicării hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost pronunţate de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 744/R-CM din 16 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Elementul esenţial care califică drept nelegală măsura mutării definitive a contestatorului în cadrul unui alt compartiment chiar aprobată de conducătorul unităţii, este încălcarea drepturilor salariatului sub aspectul lipsei acordului persoanei vizate care trebuie exprimat în scris şi aprobat de conducător.
2. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul cod. De asemenea, potrivit art. 41 alin. (3) Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă poate viza oricare din elementele acestuia: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de odihnă, timpul de muncă, fiind suficientă schimbarea oricăruia pentru ca măsura să fie nelegală.
3. Schimbarea nelegală a locului de muncă al contestatorului care rezultă din lipsa acordului scris al acestuia atrage anularea măsurii dispusă de angajator, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
4. Modificarea elementelor contractului individual de muncă, respectiv a locului de muncă s-a concretizat prin semnarea cu obiecţiuni de către contestator a deciziei contestate. Nu are relevanţă faptul că au fost păstrate drepturile salariale întrucât, deşi în cadrul unui raport de muncă salariul reprezintă un element esenţial, munca depusă de orice persoană interesează şi din punctul de vedere al altor aspecte care ţin de satisfacţiile nepatrimoniale ale acesteia pe care o prestează şi pe care le are în vedere în egală măsură. Chiar dacă drepturile salariale au fost păstrate prin modificarea contractului individual de muncă, contestatorului i-a fost schimbat locul muncii, fiind trecut de la o secţie la o formaţie unde s-ar putea să îndeplinească atribuţii diferite şi este evident că acesta nu şi-a dat consimţământul. Este adevărat că intimatul-contestator a semnat actul adiţional la contractul său de muncă dar aceasta nu echivalează cu exprimarea consimţământului privind modificarea locului de muncă, motivat de faptul că re3fuzul său l-a consemnat pe decizia contestată, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 204/R din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cum recurenta a lucrat între 1996-1999 pe postul de secretar dactilograf la Ministerul de Interne-Inspectoratul de Politie al Judeţului B, ocupând o funcţie administrativă în alt sector de activitate decât cele vizate de legiuitor, iar această funcţie nu constituie o funcţie auxiliară juridică, aşa cum susţine recurenta, este evident că această perioadă excede cadrului legal sus-citat şi nu constituie vechime în specialitate, astfel cum în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa fondului.
2. Interpretarea dată instituţiei transferului în interesul serviciului, prin cea de a doua critică din recurs, nu este numai greşită dar nici nu are relevanţă în cauză, fiindcă transferul recurentei contestatoare s-a dispus în anul 1999, ori legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 89/24 sept.1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus (fila 10 dosar fond) nu poate face obiectul controlului judiciar din recursul de faţă.
3. Critica privind greşeala instanţei de fond care a considerat că nu există temei legal pentru ca J din perioada lucrată la IPJ B pe postul de secretar dactilograf să fie luată în considerare la calcului vechimii în specialitate, se află în strânsă legătură cu primul motiv de recurs. Atât la epoca faptelor cât şi actualmente, postul de secretar dactilograf este prevăzut în structura organizatorică şi grilele de salarizare a numeroase instituţii, ministere, comisii, autorităţi centrale sau locale, ceea ce nu presupune că această funcţie poate fi asimilată cu cea la care s-a referit legiuitorul atât înainte cât şi după modificarea art. 93 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, în scopul creării unor drepturi pe care, neîndoielnic, textul de lege nu le prevede.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1168 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul nu a respectat, însă, termenul impus de disp. art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, astfel încât contestaţia care face obiectul cauzei apare ca fiind introdusă la instanţă cu depăşirea termenului legal.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul nu a respectat, însă, termenul impus de disp. art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, astfel încât contestaţia care face obiectul cauzei apare ca fiind introdusă la instanţă cu depăşirea termenului legal.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Contestatorul nu a respectat, însă, termenul impus de disp. art. 283 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, astfel încât contestaţia care face obiectul cauzei apare ca fiind introdusă la instanţă cu depăşirea termenului legal.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 149 din 15 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Consideraţiile instanţei de fond sunt eronate întrucât pornesc de la o situaţie premisă, greşită şi anume că art. 385 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede că vârsta de pensionare la medici este de 65 de ani, fără a observa că această prevedere legală a fost introdusă prin legea nr. 264/2007, act normativ ulterior emiterii dispoziţiei atacate.
2. Hotărârea este criticabilă şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000, pe care instanţa îl preia în mod trunchiat, fără a observa că vârsta standard de pensionare de 65 de ani la bărbaţi urma să fie atinsă într-o perioadă de 13 ani, conform eşalonării de la anexa nr. 3.
3. Întrucât dispoziţia atacată este legală, rezultă că rămân fără suport atât obligarea la plata indemnizaţiei de conducere, cât şi la plata daunelor morale. Nu se poate aprecia că o persoană are o suferinţă morală atunci când i se face aplicarea unui act normativ în vigoare.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 201/CM din 1 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Apărarea recurentei pârâte în sensul că acceptarea înscrierii în program a unor salariaţi este la latitudinea exclusivă a conducerii BCR SA va fi înlăturată cu motivarea că este o condiţie pur potestativă simplă, fiind nulă de drept potrivit art. 110 C. civ.Condiţia pur potestativă este definită ca acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa actului şi a cărei împlinire depinde exclusiv de voinţa unei părţi. Când condiţia pur potestativă grevează obligaţia debitorului ea este nulă deoarece echivalează cu intenţia de a nu se obliga juridic.
2. Analizând întreaga ofertă în ansamblul ei, rezultă că această clauză se referă exclusiv la cazurile în care salariaţii ce ar fi optat pentru înscrierea în program nu îndeplineau condiţiile pentru aceasta, respectiv vechimea până la pensionare sau termenul limită de înscriere. Oferta angajatorului a fost precisă şi completă, fermă şi neechivocă. Acceptarea ofertei de către reclamantă îndeplineşte condiţiile de valabilitate pentru a produce efecte juridice.
3. Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune în speţă, neexistînd o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) din Codul Muncii, ci dispoziţiile art. 283 alin. (2), potrivit cărora în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului.
4. Instanţa nu se poate substitui părţilor pentru a hotărî modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, însă în speţa dedusă judecăţii acordul de voinţă al părţilor privind încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul Muncii, s-a realizat prin înaintarea ofertei de către angajator şi acceptarea ofertei de către salariată, conform principiului libertăţii de voinţă al părţilor reglementat prin art. 969 C. civ.
5. În ceea ce priveşte criticile referitoare la discriminare, Curtea constată că prima instanţă nu şi-a motivat hotărârea pe existenţa unei discriminări, ci în mod exclusiv pe realizarea acordului de voinţă pentru încetarea contractului individual de muncă, astfel încât recurentul nu poate formula critici cu privire la aspecte care nu au fost reţinute de către prima instanţă.
Referitor la necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, neregularitatea unui act de procedură poate fi invocată numai de către persoana vătămată de această neregularitate. Or, recurenta-pârâtă nu a suferit nicio vătămare prin necitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 734/CM din 14 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Pârâta a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantei, respectiv locul muncii şi felul muncii (atribuţiile de serviciu), fiind trecută din funcţia de economist în cadrul Serviciului Licitaţii în cadrul Biroului Transport Auto. Însă, motivele invocate de recurenta pârâtă nu se încadrează printre situaţiile de excepţie reglementate de art. 48 Codul Muncii, care să permită modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Nu are relevanţă faptul dacă intimata şi-a îndeplinit sau nu obligaţia prevăzută de art. 17 alin. (1) Codul Muncii, atâta timp cât nu a făcut dovada acordului reclamantei cu privire la modificarea contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze Cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia Civilă nr. 454/CM din 27 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Retragerea indemnizaţiei de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziţia atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizaţia de conducere, fără să fie retrogradată din funcţia deţinută de şef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susţinerilor părţilor, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate şi sub acest aspect, precum şi legalitatea şi temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de şef de laborator.
2. Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei, (care, de altfel, şi-au modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcţia de şef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii E. şi B.M., că această funcţie a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcţie urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menţionate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii şi a salariului reclamantei.
3. Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispoziţiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părţii pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri. De asemenea, negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
4. Negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1567/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Retragerea indemnizaţiei de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziţia atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizaţia de conducere, fără să fie retrogradată din funcţia deţinută de şef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susţinerilor părţilor, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate şi sub acest aspect, precum şi legalitatea şi temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de şef de laborator.
2. Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei, (care, de altfel, şi-au modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcţia de şef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii E. şi B.M., că această funcţie a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcţie urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menţionate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii şi a salariului reclamantei.
3. Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispoziţiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părţii pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri. De asemenea, negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
4. Negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1567/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Retragerea indemnizaţiei de conducere este nelegală. Din modul în care este redactată dispoziţia atacată rezultă că reclamantei i-a fost retrasă doar indemnizaţia de conducere, fără să fie retrogradată din funcţia deţinută de şef de laborator. Această retrogradare s-a realizat însă, conform susţinerilor părţilor, în fapt în baza acestei decizii, ceea ce denotă nelegalitatea măsurii luate şi sub acest aspect, precum şi legalitatea şi temeinicia capătului de cerere relativ la reintegrarea reclamantei pe postul de şef de laborator.
2. Susţinerile pârâtului şi ale intervenientei, (care, de altfel, şi-au modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect) în sensul că funcţia de şef de laborator nu mai există în organigrama Oficiului de Studii E. şi B.M., că această funcţie a fost ocupată prin concurs, respectiv că reclamanta a ocupat nelegal această funcţie urmează să fie înlăturate de C, care apreciază că angajatorul nu poate invoca alte motive decât cele menţionate în decizie pentru modificarea unilaterală a felului muncii şi a salariului reclamantei.
3. Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă prevede o procedură specială pentru rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă care nu s-au efectuat conform dispoziţiilor legale de către unitatea care păstrează carnetul de muncă, astfel încât intervenienta nu poate invoca culpa părţii pentru care intervine pentru nerespectarea acestei proceduri. De asemenea, negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
4. Negocierea salariului [aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din OG 14/1998] presupune ca ambele părţi să fie de acord cu cuantumul acestuia, astfel încât nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a semnat actele în care se materializează negocierea salariului său, negociere pe care nu acceptat-o.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1567/R din 10 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, iar dispoziţiile art. 42 din acelaşi cod referitoare la schimbarea locului de muncă prin delegare sau detaşare, nu sunt incidente în cauză.
2. Intimatul-contestator nu şi-a exprimat acordul pentru modificarea contractului său individual de muncă, în ceea ce priveşte felul şi locul muncii, inserarea realizată manual de contestator pe formularul dactilografiat „am luat la cunoştinţă decizia dumneavoastră şi conform legilor în vigoare, în termen de 3 zile o să vă dau un răspuns scris”, însoţită de semnătura sa în data de 11 octombrie 2007, neavând semnificaţia manifestării de voinţă exprese a acceptului.
3. În cauză nu s-a dovedit existenţa acordului scris a organelor de conducere ale Sindicatului Liber N. privind modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al contestatorului. De altfel, recurenta şi-a modificat poziţia procesuală cu privire la acest aspect, în condiţiile în care în primă instanţă a arătat că dispoziţiile legale menţionate anterior au fost abrogate de art. 223 din Codul Muncii, apărare respinsă în mod întemeiat de prima instanţă.
4. Promovarea din funcţia de muncitor calificat în aceea de maistru, reprezintă o schimbare a felului muncii, în condiţiile în care atribuţiile stabilite prin fişele posturilor respective sun în mod esenţial diferite
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 1561/R din 9 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Referitor la excepţia de tardivitate, din actele dosarului nu reiese data la care decizia contestată ar fi fost comunicată, înmânată efectiv reclamantei, prin urmare se consideră că aceasta a fost formulată în termenul legal, art. 287 Codul Muncii stabilind că sarcina probei revine angajatorului, E. acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale.
2. Angajatorul nu a respectat dispoziţiile legale nici pentru sancţionarea disciplinară nici pentru necorespundere profesională şi nici pentru modificarea contractului de muncă prin urmare decizia emisă este nulă absolut pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă stabilite imperativ de textele legale sus invocate.
3. Decizia nu îndeplineşte condiţiile imperative impuse de art. 268 pct. 2 şi anume cele privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. Mai mult chiar, intimata nu a depus la dosar dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile, astfel că decizia este lovită de nulitate absolută, iar măsura de modificare a încadrării contestatoarei, respectiv modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al acesteia este nelegală.
4. În ce priveşte susţinerile referitoare la incapacitatea profesională a reclamantei, potrivit art. 61 lit. d) din Codul Muncii angajatorul putea să dispună concedierea dar numai după parcurgerea procedurii prevăzută de 63 alin. (2) Codul Muncii şi cu respectarea obligaţiei prevăzută de art. 64 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 831/R din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Angajatorul avea obligaţia efectuării acestei probe potrivit art. 287 Codul Muncii, cum de altfel tot în sarcina sa era şi efectuarea probării afirmaţiei constând în aceea că reclamantul a deţinut funcţia de conducere executivă în baza mandatului prevăzut de Legea nr. 31/1990 modificată a societăţilor comerciale, mandat ce se susţine că permitea revocarea din funcţie pentru lipsa de încredere fără nicio justificare.
2. Nici decizia în prezent atacată nu face nici măcar tangenţial vorbire despre prevederile Legii nr. 31/1990, astfel că în mod corect instanţa de fond a soluţionat prezentul litigiu prin raportare la prevederile Codului Muncii şi ale Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 671 din 12 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Susţinerile recurentei potrivit cărora intimatul reclamant a ocupat funcţia de director tehnic, în baza unui mandat, emis în condiţiile Legii nr. 31/1990 republicată, sunt infirmate de probele administrate în cauză, respectiv de decizia nr. 55/2006 de numire în funcţie, dovada plăţii salariului reclamantului pe luna februarie şi organigrama unităţii. În plus, art. 294 Codul Muncii defineşte salariatul cu funcţie de conducere, motiv pentru care în lipsa unor probe clare care să ateste numirea în funcţie a reclamantului, pe bază de mandat, nu poate fi reţinută aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 490 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În conformitate cu disp. art. V din OUG nr. 82/2007, care modifică şi completează legea 31/1990 a societăţilor comerciale, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator sau director, înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, încetează de drept, la data intrării în vigoare a acesteia. Or, de la acea dată, respectiv, 1.07.2007, când a intrat în vigoare, actul normativ susmenţionat, reclamantul nu a mai fost confirmat în funcţie şi nici continuarea activităţii acestuia nu poate echivala cu prelungirea tacită a mandatului.
Eliberarea din funcţia de director general şi membru al consiliului de administraţie a contestatorului, s-a realizat în temeiul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, şi în baza disp. art. 140/1 alin. (3), şi 143/1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nefiind una abuzivă.
Faptul că unitatea, a dispus prin decizia ce face obiectul prezentei cauze, trecerea contestatorului pe funcţia de referent, echivalează în speţa de faţă, cu o ofertă de loc de muncă, în care unul din elementele de bază ale raportului de muncă, respectiv salariul, a rămas neschimbat, şi faţă de această ofertă, contestatorul are dreptul de opţiune.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 941/M din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Raporturile juridice de muncă individuale, au un caracter consensual, deoarece depind exclusiv de voinţa părţilor, în condiţiile în care manifestarea lor de voinţă este suficientă şi determinantă în naşterea acestor raporturi. Numai lipsa consimţământului ar putea atrage sancţiunea nulităţii actului ce nu poate fi confirmat prin modalităţile asemănării acestuia conform dreptului comun. Aşadar contestaţiile adresate conducerii de către recurentul reclamant cât şi lipsa unui eventual răspuns sunt irelevante în raport cu împrejurarea că acesta se poate adresa pentru eventualele nereguli constatate numai instanţei de judecată şi numai pentru încălcarea normelor legale ce reglementează raporturile de muncă. Or, exprimarea consimţământului la încheierea actelor juridice contestate produce efectele pentru care s-au încheiat.
2. Refuzul de a accepta noile atribuţii stabilite în fişa postului după exprimarea voinţei de a modifica contractul individual de muncă, reprezintă o atitudine culpabilă a recurentului reclamant. Actul adiţional a cărui anulare se cere nu cuprinde clauze contrare sau drepturi sub nivelul stabilit prin acte normative, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 11 Codul Muncii.
Contestaţiile adresate conducerii de către recurentul reclamant cât şi lipsa unui eventual răspuns sunt irelevante în raport cu împrejurarea că acesta se poate adresa pentru eventualele nereguli constatate numai instanţei de judecată şi numai pentru încălcarea normelor legale ce reglementează raporturile de muncă.
3. Pretenţiile cu privire la neacordarea bonurilor de masă, lipsa comunicării deciziei de sancţionare nr. 287 şi a celorlalte adrese, emise de intimată exced obiectului supus judecăţii, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia Civilă nr. 188/R din 20 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamantul, ca persoană fizică, nu este parte a raportului de drept, respectiv al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, cu atît mai mult cu cît nici Sindicatul E., al cărui membru este, nu este reprezentativ şi cu atît mai mult cu cît nici acest sindicat nu a înţeles să atace clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
2. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 130/1996, părţile CCM sunt patronatul, respectiv organul de conducere al acestuia, stabilit prin statut şi salariaţii care la nivel de unitate sunt reprezentaţi de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative. Reclamantul, ca persoană fizică, nu este parte a raportului de drept, respectiv al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă, cu atît mai mult cu cît nici Sindicatul E., al cărui membru este, nu este reprezentativ şi cu atît mai mult cu cît nici acest sindicat nu a înţeles să atace clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Reţinerea corectă a lipsei calităţii procesuale active face de prisos analiza calităţii procesuale pasive.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Sectia de Litigii de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 319 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Întrucât cele trei înscrisuri emană de la intimată, primele două au fost întocmite la un interval scurt de timp iar ultimele două adrese conţin menţiuni ce o contrazic pe prima, retractându-se cele susţinute anterior, instanţa de fond a dispus suplimentarea probatoriului şi a încuviinţat proba testimonială, fără a se putea considera, în acest context, că nu s-a luat în considerare şi nu s-a dat relevanţa cuvenită primului înscris ori că au fost încălcate astfel, dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ., potrivit cărora nu se poate primi dovada cu martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde un înscris.
2. Martorii propuşi de petent au dat relaţii imprecise: martorul P.J. a declarat că nu ştia dacă petentul era maistru ori tehnician, că acesta venea în secţia unde lucra martorul o dată la două sau trei zile, câte o oră, şi nu are cunoştinţă cât stătea la celelalte secţii; martorul U.D. a declarat că nu ştie exact ce făcea reclamantul şi nici nu are cunoştinţă despre timpul petrecut efectiv în secţii. Instanţa de fond a dat relevanţă declaraţiilor martorilor propuşi de pârâtă, aceştia declarând că petentul lucra circa 3 ore pe secţii, dar nu zilnic, aproximativ 50% din programul de lucru, rezultatul controlului fiind şi măsurile ce trebuiau dispuse, fiind consemnate ulterior, în biroul său.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 11033 din 15 (8) decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin acţiunea în constatare, aşa cum este definită de art. 111 C. proc. civ., se urmăreşte constatarea existenţei sau inexistenţei unei situaţii de fapt, în cazul de faţă consecinţa fiind şi valorificarea unor drepturi patrimoniale. Astfel, a reţinut corect instanţa de fond, că reclamantul încearcă transformarea unei acţiuni în constatare în una de realizare de drepturi, acţiune prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 30 ani, prevăzut de Decretul 167/1958. Interesul reclamantului-recurent este recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în calcul a soldei echivalente funcţiei de şef birou sau serviciu. Instanţa a concluzionat că în situaţia în care caracterul subsidiar al acţiunii în constatare este o condiţie pentru însăşi exercitarea dreptului la acţiunea în realizare întemeiată pe dispoz. art. 109 C. proc. civ., reclamantul are la îndemână exercitarea unei asemenea cereri.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 9982 din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La pct. 191 din anexa II la O nr. 50/1990 este precizat locul de muncă în compartimente de muncă de chimie sanitară şi analize în laboratoare, în care lucrează specialiştii din cadrul laboratoarelor, între care şi laboratoare din industria laptelui. Textul precizează însă clar atât locul de muncă în laboratoare şi compartimente de analize, dar şi specialitatea salariaţilor, respectiv specialişti cu pregătire ce efectuează lucrări cu risc (medici veterinari, biologi, chimişti, laboranţi) ori din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a exercitat numai meseria de muncitor necalificat şi preparator produse laborator, această activitate neavând tangenţă cu munca în laboratoare.
2. Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, aşa cum este sancţionată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece textul legal la care a făcut trimitere prin acţiune recurenta reclamantă, respectiv pct. 191 din anexa II la O. nr. 50/1990 emis de N., nu include în categoria persoanelor şi locurilor de muncă pe reclamantă ca făcând parte din categoriile profesionale ce se încadrează în gr. II-a de muncă. Textul precizează însă clar atât locul de muncă în laboratoare şi compartimente de analize, dar şi specialitatea salariaţilor, respectiv specialişti cu pregătire ce efectuează lucrări cu risc (medici veterinari, biologi, chimişti, laboranţi) ori din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a exercitat numai meseria de muncitor necalificat şi preparator produse laborator, această activitate neavând tangenţă cu munca în laboratoare.
3. Mai este de precizat şi faptul că potrivit art. 6 din O. nr. 50/1990 al N., nominalizarea persoanelor şi locurilor de muncă în gr. I şi a II-a de muncă se face de conducerile societăţilor şi sindicatele din societăţi, ceea ce în cadrul fostei Întreprinderi de Industrializarea Laptelui G nu s-a dovedit că s-a procedat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8403 din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod gresit prima instanta a apreciat cererea reclamantului ca fiind ramasa fara obiect. Simpla recunoastere de catre parata a pretentiilor reclamantului nu este echivalenta cu realizarea demersului reclamantului, beneficiul juridic care s-a reclamat sau scopul imediat urmarit de acesta fiind obtinerea unei adeverinte care sa ateste incadrarea în grupa I de munca a activitatii desfasurate intr-o anumita perioada.
2. Tribunalul a solutionat cauza pe baza unei exceptii peremptorii de fond, a lipsei de obiect a cererii de chemare în judecata, ceea ce echivaleaza cu solutionarea procesului fara a intra în cercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 8132 din 17 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din cuprinsul actului, rezultă că reclamantul a desfăşurat activitate în grupa I de muncă în perioada solicitată, situaţie în care în raport de această recunoaştere a intimatei pârâte, instanţa în mod greşit a respins acţiunea ca rămasă fără obiect. În aceste condiţii, raportat la obiectul acţiunii şi confirmarea intimatei pârâte, care se coroborează cu restul actelor dosarului, se reţine ca acţiunea recurentului reclamant trebuia admisă de către instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 7570 din 27 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Recurentul are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 18 din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004, pârâtului îi revine obligaţia de a informa în scris Casa Naţională de Pensii ori de câte ori are loc o majorare a salariilor lunare de bază ale personalului auxiliar aflat în activitate, să solicite lista persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în vederea reactualizării acesteia.
2. Autorul intervenientei avea o vechime în specialitatea de personal auxiliar, care totalizează 32 de ani şi în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) şi (41) din Legea nr. 567/2004 ar fi îndreptăţit să primească pensie de serviciu. Recurentul-pârât nu a fost obligat la stabilirea pensiei de serviciu şi a pensiei de urmaş.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2/R-CA din 16 ianurie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Curtea constată că prin sentinţa recurată a fost respins capătul doi din acţiune, referitor la obligarea recurentului să facă demersuri pentru modificarea statului de funcţii în sensul dispoziţiilor art. 120 şi art. 122 din Legea nr. 304/2004, Tribunalul Vâlcea reţinând că o astfel de atribuţie revine Ministrului Justiţiei, care de altfel a şi emis Ordinul nr. 2477/C/1.10.2007. Ca atare, critica Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apare ca lipsită de interes.
2. Şi în ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, este discutabil interesul recurentului în susţinerea acestuia, de vreme ce prin hotărârea recurată nu această instituţie, ci Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost obligat să plătească drepturile băneşti actualizate. Reţinând totuşi existenţa interesului recurentului, în condiţiile în care el este ordonator principal de credite şi în această calitate virează sumele necesare plăţii drepturilor salariale către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Curtea apreciază că acest motiv de recurs este nefondat. Este adevărat că nu se pot face cheltuieli de către recurent decât în limita bugetului anual aprobat şi repartizat acestuia, însă bugetul astfel aprobat poate fi modificat, în sensul suplimentării sale, astfel că recurentul nu se află în imposibilitate de a-şi executa această obligaţie.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 311/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu a făcut în cauză dovada îndeplinirii condiţiilor pentru încadrarea în condiţii deosebite de muncă. Se mai reţine că, în perioada 2.01.1994-31.05.1994, recurentul a beneficiat de ajutor de şomaj, fiindu-i reţinut numai impozitul pe salariu, fără a se calcula CAS, CASS sau 1%, reţineri necesare pentru înscrierea în grupa I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 242 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
2. Dacă, în accepţiunea legiuitorului, completul în cazul litigiilor de muncă este compus din 2 judecători şi 2 asistenţi, şi din interpretarea sistematica a normelor legale se deduce aceeaşi concluzie, în sensul că soluţionarea incidentelor procedurale se face şi cu participarea acestora din urmă, Legea nefăcând nicio distincţie. Or, unde Legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Nu are nicio relevanţă faptul că asistenţii judiciari participă cu rol consultativ la deliberări atât timp cât Regulamentul prevede fără niciun echivoc regula soluţionării incidentelor procedurale de completul următor, nefăcându-se diferenţa după cum membrii completului participă cu rol consultativ sau la deliberări.
3. Prin Decizia nr. LXIX pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15.10.2007, în urma promovării unui recurs în interesul legii, se statuează faptul că, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare se judecă de complete constituite în compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea cauzei în care a intervenit incidentul procedural.
4. Nefiind soluţionată legal cererea de recuzare, devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., soluţia nefiind alta decât aplicarea art. 105 C. proc. civ. şi refacerea actului procedural reprezentat de sentinţa civilă recurată întrucât în componenţa completului care a pronunţat hotărârea recurată a intrat un judecător recuzat, cererea de recuzare nefiind corect soluţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 62/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
2. Dacă, în accepţiunea legiuitorului, completul în cazul litigiilor de muncă este compus din 2 judecători şi 2 asistenţi, şi din interpretarea sistematica a normelor legale se deduce aceeaşi concluzie, în sensul că soluţionarea incidentelor procedurale se face şi cu participarea acestora din urmă, Legea nefăcând nicio distincţie. Or, unde Legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Nu are nicio relevanţă faptul că asistenţii judiciari participă cu rol consultativ la deliberări atât timp cât Regulamentul prevede fără niciun echivoc regula soluţionării incidentelor procedurale de completul următor, nefăcându-se diferenţa după cum membrii completului participă cu rol consultativ sau la deliberări.
3. Prin Decizia nr. LXIX pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15.10.2007, în urma promovării unui recurs în interesul legii, se statuează faptul că, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare se judecă de complete constituite în compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea cauzei în care a intervenit incidentul procedural.
4. Nefiind soluţionată legal cererea de recuzare, devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., soluţia nefiind alta decât aplicarea art. 105 C. proc. civ. şi refacerea actului procedural reprezentat de sentinţa civilă recurată întrucât în componenţa completului care a pronunţat hotărârea recurată a intrat un judecător recuzat, cererea de recuzare nefiind corect soluţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 62/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.
2. Dacă, în accepţiunea legiuitorului, completul în cazul litigiilor de muncă este compus din 2 judecători şi 2 asistenţi, şi din interpretarea sistematica a normelor legale se deduce aceeaşi concluzie, în sensul că soluţionarea incidentelor procedurale se face şi cu participarea acestora din urmă, Legea nefăcând nicio distincţie. Or, unde Legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Nu are nicio relevanţă faptul că asistenţii judiciari participă cu rol consultativ la deliberări atât timp cât Regulamentul prevede fără niciun echivoc regula soluţionării incidentelor procedurale de completul următor, nefăcându-se diferenţa după cum membrii completului participă cu rol consultativ sau la deliberări.
3. Prin Decizia nr. LXIX pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15.10.2007, în urma promovării unui recurs în interesul legii, se statuează faptul că, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare se judecă de complete constituite în compunerea prevăzută de lege pentru soluţionarea cauzei în care a intervenit incidentul procedural.
4. Nefiind soluţionată legal cererea de recuzare, devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 5 C. proc. civ., soluţia nefiind alta decât aplicarea art. 105 C. proc. civ. şi refacerea actului procedural reprezentat de sentinţa civilă recurată întrucât în componenţa completului care a pronunţat hotărârea recurată a intrat un judecător recuzat, cererea de recuzare nefiind corect soluţionată.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 62/R din 28 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acţiunile în constatare nu sunt excluse de la jurisdicţia muncii, vechimea în muncă fiind o consecinţă a desfăşurării unei activităţi în calitate de salariat. Acţiunea aşa cum a fost formulată nu este lipsită de obiect întrucât obiectul acesteia îl reprezintă chiar constatarea existenţei unui drept şi nici nu este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu avea o acţiune în realizarea dreptului.
2. Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în Legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.Acţiunea trebuia admisă în parte întrucât nu se pot face confuzii între o activitate care este recunoscută de lege ca fiind muncă cu caracter juridic şi funcţia de consilier juridic care este reglementată printr-o altă lege specială. Pentru aceste considerente sunt apreciate ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că activitatea desfăşurată de reclamant nu poate fi asimilată cu cea a consilierilor juridici.
3. Motivul referitor la înscrierile din carnetul de muncă nu poate fi luat în considerare întrucât recurenta a formulat recurs numai împotriva sentinţei nr. 461/2008, nu şi împotriva sentinţei civile nr. 552/27.08.2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a completat sentinţa de mai sus şi care trebuia atacată cu recurs în mod separat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 796/R din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Acţiunile în constatare nu sunt excluse de la jurisdicţia muncii, vechimea în muncă fiind o consecinţă a desfăşurării unei activităţi în calitate de salariat. Acţiunea aşa cum a fost formulată nu este lipsită de obiect întrucât obiectul acesteia îl reprezintă chiar constatarea existenţei unui drept şi nici nu este inadmisibilă, întrucât reclamantul nu avea o acţiune în realizarea dreptului.
2. Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în Legea pentru exercitarea profesiei de avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.Acţiunea trebuia admisă în parte întrucât nu se pot face confuzii între o activitate care este recunoscută de lege ca fiind muncă cu caracter juridic şi funcţia de consilier juridic care este reglementată printr-o altă lege specială. Pentru aceste considerente sunt apreciate ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că activitatea desfăşurată de reclamant nu poate fi asimilată cu cea a consilierilor juridici.
3. Motivul referitor la înscrierile din carnetul de muncă nu poate fi luat în considerare întrucât recurenta a formulat recurs numai împotriva sentinţei nr. 461/2008, nu şi împotriva sentinţei civile nr. 552/27.08.2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a completat sentinţa de mai sus şi care trebuia atacată cu recurs în mod separat.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 796/R din 17 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Obiectul acţiunii civile introduse trebuie să fie licit, posibil şi determinat. Or, obiectul acţiunii civile deduse judecăţii îl constituie constatarea lipsei de reprezentativitate a hotărârilor, deciziilor, punctelor de vedere precum şi a acţiunilor întreprinse de forurile de conducere executivă ale pârâtului. Reprezentativitatea prin definiţie poate fi atribuită unei persoane fizice sau juridice şi nicidecum unor, hotărâri, decizii, puncte de vedere şi acţiuni’’, situaţie cu care în mod vădit acţiunea civilă apare astfel ca inadmisibilă.
2. Sindicatul este înregistrat la Judecătoria Brăila, având personalitate juridică. Organele de conducere ale Sindicatului sunt alese de către membrii de sindicat potrivit T. şi regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora, ele reprezentând membrii de sindicat în activităţile ce ţin de atribuţiile acestora, hotărârile organelor de conducere ale sindicatelor în ceea ce îi priveşte pe membrii de sindicat fiind cenzurate de adunarea generală a membrilor de sindicat.
3. Hotărârile, deciziile etc. organelor de conducere ale organizaţiei sindicale nu pot fi nereprezentative, ele emanând de la o conducere legal aleasă şi necontestată de membrii de sindicat. Aşa cum rezultă din actele depuse în recurs, procesul verbal pentru semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate 2008-2010 şi dovada societăţii înregistrării acestuia, nu s-a invocat cu ocazia încheierii acestui contract colectiv de muncă că nu ar avea reprezentativitate Sindicatul pârât care a participat la negociere.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 253/R din 14 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În cauză sunt aplicabile disp. art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora se poate constata existenţa unui drept, respectiv faptul că a beneficiat de sporul de vechime. De altfel, existenţa acestui drept a fost confirmată parţial şi de către recurenta pârâtă, iar pentru perioada în care nu au fost găsite statele de plată, cu martorii audiaţi în cauză care au lucrat în aceeaşi unitate şi perioadă cu reclamantul, beneficiind de aceleaşi drepturi, situaţii confirmate cu actele depuse.
2. Prin motivele de recurs, recurenta a invocat numai neaplicarea disp. Decretului nr. 92/1976, în cauză, necriticând hotărârea instanţei de fond sub aspectul aplicării în cauză a disp.art. 111 C. proc. civ. Or, sub aspectul aplicării disp.art. 111 C. proc. civ., aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, disp. art. 295 din Codul Muncii menţionează că dispoziţiile acestuia se întregesc cu dispoziţiile legislaţiei civile în măsura în care nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de muncă.
3. Reclamantul nu-şi poate dovedi existenţa unui drept rezultat din raporturile de muncă, deşi parţial confirmat, decât pe această cale, el având un interes în cauză, recalcularea dreptului de pensie pe baza acestui spor de vechime. De altfel, art. 14 din Decretul nr. 92/1976 a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/11.07.2002.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 98/R din 18 ianuarie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa de fond nu a clarificat care din aceste temeiuri de drept stau la baza acţiunii civile, iar instanţa de recurs nu poate stabili pentru prima dată obiectul acţiunii civile întrucât s-ar încălca dreptul părţii la un grad de jurisdicţie. Această obligaţie revine primei instanţe astfel că este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv faptul că prima instanţă nu a respectat prev.art. 129 alin. 5 C. proc. civ. potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Or, acesta este şi înţelesul rolului activ al instanţei, şi anume de a face o corectă stabilire a obiectului acţiunii, după ce este pus în discuţia părţilor şi de a face o corectă calificare în drept a acţiunii civile.
2. La prima zi de înfăţişare, trebuia lămurit obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, instanţa de recurs neputând efectua în aceste condiţii o verificare a legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate.
3. Cauza a fost judecată fără să se stabilească în concret obiectul acţiunii civile şi al temeiului de drept al acesteia după punerea în discuţia părţilor. Or, aceste lipsuri echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că hotărârea instanţei de fond este nelegală, având în vedere motivele arătate mai sus.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 36/R din 21 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În condiţiile în care recurentul-reclamant, persoană care nu are studii juridice, în expunerea motivelor de recurs si-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată în cauză de prima instanţă, în speţă nu-şi găseşte aplicarea art. 306 C. proc. civ. ce reglementează sancţiunea nulităţii pentru recursul nemotivat, excepţia nulităţii invocată de către intimata-pârâtă SC D. SA fiind neîntemeiată.
2. Examinând sentinţa recurată cu prioritate sub aspectul excepţiilor procedurale ce ar face de prisos judecata fondului recursului, conform art. 137 C. proc. civ. apreciază că, în condiţiile în care recurentul-reclamant, persoană care nu are studii juridice, în expunerea motivelor de recurs si-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată în cauză de prima instanţă, în speţă nu-şi găseşte aplicarea art. 306 C. proc. civ. ce reglementează sancţiunea nulităţii pentru recursul nemotivat, excepţia nulităţii invocată de către intimata-pârâtă SC D. SA fiind neîntemeiată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 961 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Excepţia preliminară a tardivităţii formulării cererii de recurs invocată de către intimată este neîntemeiată deoarece sentinţa recurată i-a fost comunicată recurentului la data de 11.01.2008 iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 18.01.2008, cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 rap. la art. 301 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei recursul se dovedeşte a fi nefondat întrucât reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 15.08.1975-10.02.1992 în funcţia de electrician. Pentru perioada 15.08.1975-03.05.1978 a fost încadrat ca electrician întreţinere, deservind întreaga unitate. Pentru această perioadă, reclamantului i s-a acordat grupa a II-a de muncă conform adeverinţei nr. 2189/09.11.2007, pe baza datelor extrase din ştatele de plată existente în arhiva societăţii şi a menţiunilor din carnetul de muncă. Solicitarea reclamantului de a-i fi acordată grupa I de muncă întrucât activitatea sa a fost desfăşurată în cadrul secţiei G. vine în contradictoriu cu ceea ce reiese din anexele 2, 3, 4, 5, 6 unde reclamantul figurează ca „electrician” în „ atelier electric”.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 231 din 27 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contradicţia între soluţia adoptată şi motivarea dată prin sentinţă este de natură a crea confuzie şi datorită împrejurării că în minuta sentinţei aflate la fila 190, există modificări ale cifrelor reprezentând exact acest element al disputei juridice, care nu sunt confirmate prin semnătura magistraţilor, făcând imposibilă verificarea a ceea ce a hotărât completul de judecată cu prilejul deliberării.
2. La examenul de legalitate şi temeinicie declanşat prin exercitarea recursului, este incident în cauză art. 3041 C. proc. civ., lipsind motivarea soluţiei adoptate în raport de dezlegarea dată pretenţiilor reclamantului, ceea ce impune reluarea ciclului judecăţii pentru ca în primă instanţă să fie verificate toate petitele acţiunii introductive iar soluţia dată fiecăruia dintre acestea să aibă corespondent atât în motivarea în fapt şi în drept cât şi în hotărârea de admitere sau respingere a cererii de chemare în judecată corespunzătoare pretenţiilor cu care a fost legal învestită.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 110 din 30 (6) ianuarie (februarie) 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cadrul recursului sunt examinate doar chestiuni de legalitate din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din textul de lege citat. Potrivit art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. În speţă, unitatea pârâtă nu numai că nu s-a conformat acestei reguli, dar a refuzat nejustificat să răspundă la interogatoriu. P., cu proba testimonială şi cu extrasul de pe statul de plată, reclamantul a făcut dovada aserţiunilor sale din acţiune.
Este, neîndoielnic vorba de o acţiune în realizare, iar criticile recurentei, în terminis, se referă la chestiuni de executare silită şi, deci, ele, sub aspectul examinat, n-au vreo relevanţă juridică.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 238 din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Nu se poate admite ca pentru prima dată în cadrul unei contestaţii formulate direct în instanţă să se solicite stabilirea drepturilor ce decurg din contestarea indirectă a unei decizii de pensionare fără ca aceasta să fi fost făcută prin procedura specifică prevăzută de art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) şi 24 din H.G. nr. 263/2005 care se completează cu art. 86-88 din Legea nr. 19/2000 căci în acest fel s-ar admite eludarea termenului şi a procedurii astfel stabilite, dacă s-ar admite că este opţională. De asemenea, în mod nelegal prima instanţă a admis acţiunea fără să respecte prevederile art. 111 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta avea în mod evident posibilitatea să formuleze o acţiune în realizare, situaţie în care acţiunea în constatare este inadmisibilă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2173 din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., dacă acţiunea civilă a fost modificată, instanţa va dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării. Totodată, din prevederile art. 116 alin. (1) C. proc. civ. unde se prevede că la întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt se deduce împrejurarea că aceste copii trebuie comunicate reclamantului pentru a se cunoaşte poziţia procesuală a părţii potrivnice. Este tocmai expresia principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil.
2. Acest principiu fundamental al dreptului procesual civil dă posibilitatea părţilor aflate în litigiu să participe în mod activ la arătarea drepturilor şi pretenţiilor lor, la argumentarea şi probarea lor, prin combaterea şi discutarea susţinerilor făcute de fiecare din părţi.
3. Un aspect al contradictorialităţii îl constituie faptul că încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică. Acest principiu presupune obligativitatea instanţei de a soluţiona cererile formulate de părţi şi de a se pronunţa asupra acestora indiferent că sunt cereri prin care se solicită o pretenţie în contradictoriu cu cealaltă parte sau o cerere în probaţiune.
4. Principiul dreptului la apărare este în strânsă legătură cu principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare fiind un aspect al contradictorialităţii, deoarece acesta din urmă are în vedere atât afirmarea şi susţinerea pretenţiilor cât şi apărarea.
5. Dreptul la apărare are în vedete mai ales dreptul părţilor de a face cereri, de a lua la cunoştinţă de actele de la dosar, de a propune probe.
6. Trebuie luate în considerare şi considerentele deciziei nr. XXI/2006 a ÎCCJ care prevăd că pentru asigurarea unui echilibru funcţional în activitatea de judecată, pronunţarea asupra fondului cauzei şi stabilirea situaţiei de fapt rămân totuşi în sarcina instanţelor de fond, iar instanţa de recurs nu poate fi decât o instanţă de control judiciar, cu structură specifică în dreptul de cenzură. Aşadar, neavând putere să decidă, prin administrarea de noi probe, altele decât înscrisurile, asupra existenţei sau inexistenţei faptei, instanţa de recurs poate să constate că fondul cauzei nu a fost cercetat şi într-o astfel de situaţie, să caseze hotărârea cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.
7. Prima instanţă, prin soluţionarea cererii formulate de către reclamant la primul termen de judecată, fără a comunica precizarea de acţiune cu pârâţii, fără a comunica reclamantului întâmpinările pârâţilor şi fără a pune în discuţie probele solicitate de către reclamant, a încălcat principiile de bază ale procesului civil, nesocotind şi prevederile art. 129 C. proc. civ., referitoare la exercitarea rolului activ. Instanţa de fond nu a administrat probe pentru a stabili în ce secţie reclamantul şi-a desfăşurat activitatea şi ce muncă a prestat efectiv, situaţie ce poate fi asimilată cu necercetarea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 34 din 17 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimatul se află în situaţia unui drept câştigat, pe care nu îl poate pierde conform dispoziţiilor art. 38 Codul Muncii şi întrucât dispoziţiile legale referitoare la salarizare nu au fost pe deplin respectate, astfel în mod corect pârâta a fost obligată să plătească reclamantului diferenţa de drepturi băneşti cuvenite urmare a aplicării întocmai a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 596 din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit reglementări speciale în materia litigiilor de muncă, aşa cum este şi litigiul de faţă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond (art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă).
2. Potrivit art. 103 C. proc. civ (1) neexercitarea oricărei cai de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când Legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 81 din 11 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de munca şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale [art. 2. alin. (2)] nu poate conduce la altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuţie, recurentei i-au fost aplicate corect dispoziţiile din legislaţia anterioară referitoare la grupa de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 120 din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit prevederilor art. 72 din Legea nr. 57/1974, „personalul care lucrează în schimbul de noapte şi are program de lucru de 7 ore primeşte retribuţia cuvenită pentru 8 ore. Atunci când programul de lucru în timpul nopţii este de 8 ore, pentru munca prestată se acordă un spor de 15% din retribuţia tarifară de încadrare, dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puţin J din programul de lucru”. Atâta timp cât nu există o concordanţă perfectă între actele şi probele dosarului cu prevederile legale anterior menţionate, acţiunea reclamantei se priveşte a fi nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 364 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv de pe dovada de înmânare a citaţiei la fond, rezultă că instanţa nu a comunicat recurentei pârâte, un exemplar de pe cererea de chemare în judecată, motiv pentru care această parte nu a putut depune întâmpinare şi nu a putut să-şi facă toate apărările necesare.
Prin necomunicarea unei copii de pe acţiune, partea recurentă a fost privată de un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din CEDO, şi a fost încălcat principiul contradictorialităţii, care constă tocmai în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, de a formula cereri, propune şi administra probe şi de a formula concluzii, cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1049 din 10 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Este adevărat că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, însă aceasta nu înseamnă că reclamantul nu poate propune probe cu care să combată susţinerile pârâtului. Cum probele administrate în cauză nu au dovedit cele susţinute de către reclamant, în privinţa procentului din programul de lucru în care reclamantul trebuia să muncească în condiţii deosebite de muncă, soluţia primei instanţe este corectă şi se bazează pe o legală şi temeinică apreciere a probelor administrate, în raport de prevederile legale incidente în materie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 95 din 14 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Restrângerea sistemului probatoriu propus de reclamant prin acţiunea introductivă, doar la înscrisuri, de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nedovedite, reprezintă o interpretare greşită a normelor legale, criticile recurentului sub acest aspect vizându-se astfel, a fi fondate.
2. În speţă din declaraţia martorului H.N., coleg de muncă cu reclamantul, reiese că acesta a lucrat efectiv şi şi-a desfăşurat întregul program de lucru în secţia U., pe postul de M. Aceste declaraţii se coroborează şi cu menţiunile din carnetul de muncă vizând calificarea reclamantului în această meserie, respectiv de M. Poziţia procesuală a pârâtei fundamentată pe documentele existente la societate completează aceste probe în sensul că reclamantul angajat în funcţia de M. a beneficiat de sporuri pentru condiţii grele. Aşa fiind, aceste probe, confirmă susţinerea reclamantului că a prestat în perioada menţionată în petitul acţiunii, activitatea de M. în cadrul acestui angajator, secţia U. Or, în Anexa 7 la CCM activitatea de M. din cadrul secţiei U. este menţionată ca fiind încadrată în gr.I a de muncă cu trimitere la Anexa nr. 1A a Ordinul nr. 50/1990.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Primind cererea de demisei a reclamantei, pârâta şi-a dat acordul la încetarea raporturilor de muncă, şi fiind întrunită manifestarea concordantă de voinţă a părţilor, contractul de muncă al reclamantei a încetat prin acord, singura situaţie ce poate explica încetarea raporturilor de muncă anterior expirării perioadei de preaviz. Este adevărat că demisia nu se aprobă, angajatorul doar luând act de existenţa ei. Însă dacă angajatorul – fără a renunţa la preaviz – se pronunţă favorabil încetării contractului individual de muncă înainte de împlinirea termenului respectiv şi salariatul nu se opune, temeiul încetării contractului în cauză este, în acest caz, voinţa comună a părţilor (de la data la care angajatorul şi-a exprimat voinţa sa).
2. Având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantei cu pârâta au încetat a doua zi după depunerea cererii, că pârâta nu a renunţat la termenul de preaviz, iar reclamanta nu s-a mai prezentat la lucru din data depunerii cererii, este clar că temeiul încetării contractului individual de muncă al reclamantei l-a reprezentat acordul de voinţă al părţilor şi nu demisia sa, deoarece în caz contrar pârâta trebuia să procedeze la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei pentru lipsa nejustificată de la lucru din ziua următoare celei ce a urmat depunerii cererii de demisie.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1169 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a fost în măsură să dovedească temeinicia şi realitatea susţinerilor sale, neexistând nicio probă la dosar din care să rezulte secţia în care acesta şi-a desfăşurat realmente activitatea pentru a se putea face sau nu încadrarea meseriilor sale în grupa I de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1034 din 6 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că în urma discuţiilor purtate părţile nu au ajuns la un acord în ce priveşte cuantumul salariului, motiv pentru care recurentul reclamant a refuzat să semneze actul adiţional şi a intrat în altă organizaţie sindicală, nu înseamnă că între părţi nu s-a derulat procedura negocierii.
2. Decizia atacată nu reprezintă o modificare unilaterală a contractul de muncă, ci pârâta, prevalându-se de dreptul său izvorât din art. 168 C.C.M a oferit un salariu majorat salariatului în cauză, în limita procentului negociat, în caz de neacceptare aşa cum se menţionează expres în conţinutul actului, salariul urmând să rămână acelaşi, deci niciunul din elementele contractului individual de muncă nu s-a modificat unilateral.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 745 din 4 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I şi îi de muncă, fără limitarea numărului personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
2. În speţă, din declaraţia martorului S.E., coleg de muncă cu reclamantul, reiese că acesta a lucrat efectiv şi şi-a desfăşurat întregul program de lucru în secţia V., pe postul de forjor. Această declaraţie se coroborează cu adeverinţa nr. 456/2007 emisă de angajator, depusă în prima fază procesuală, în sensul că reclamantul a lucrat în condiţii grele. Aşa fiind, aceste probe confirmă susţinerea reclamantului că a prestat în perioada menţionată în petitul acţiunii, respectiv 1.03.1971-27.06.1983, activitatea deforjor în cadrul acestui angajator, secţia V. Or, în Anexa 7 la CCM activitatea de forjor din cadrul secţiei V. este menţionată ca fiind încadrată în grupa I a de muncă. Restrângerea sistemului probatoriu doar la înscrisuri de către instanţa de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiate, reprezintă o interpretare greşită a normelor legale, criticile recurentului sub acest aspect vizându-se astfel, a fi fondate.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 614 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod corect instanţa de fond a reţinut că locul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea reclamanta se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, în sensul textului de lege sus enunţat. Astfel, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că intimata se află în situaţia unui drept câştigat, pe care nu îl poate pierde conform dispoziţiilor art. 38 Codul muncii şi, întrucât dispoziţiile legale referitoare la salarizare nu au fost pe deplin respectate, în mod corect pârâta a fost obligată să plătească reclamantei diferenţa de drepturi băneşti cuvenite ca urmare a aplicării întocmai a legii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 509 din 12 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de munca şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale [art. 2. alin. (2)] nu poate conduce la altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuţie, recurentei i-au fost aplicate corect dispoziţiile din legislaţia anterioară referitoare la grupa de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 589 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 211 din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că prin Legea nr. 226/2006 s-au asimilat stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de munca şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale [art. 2. alin. (2)] nu poate conduce la altă soluţie decât cea pronunţată de instanţa de fond atâta vreme cât, raportat la probele dosarului, pe perioada în discuţie recurentei i-au fost aplicate corect dispoziţiile incidente din legislaţia anterioară referitoare la grupa de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 840 din 29 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Regionala de Transport Feroviar de Călători B are calitatea de angajator şi calitate procesuală pasivă. Chiar dacă din regulamentul de organizare şi funcţionare a Regionalei de Transport Feroviar de Călători rezultă că această regională din B are statut de sucursală şi nu are personalitate juridică proprie, nu se poate reţine că nu justifică în speţă calitatea procesuală pasivă, atâta timp cât având organe de conducere proprii şi autonomie în activitatea sa comercială în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziţie şi în executarea obligaţiilor asumate. Aşadar, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Codul Muncii şi respectiv art. 41 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că „societăţile fără personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere”.
2. Recursul face trimitere la raportul de cercetare, ca înscris prin care i se aduce la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, însă acest înscris nu este datat de emitent, astfel încât susţinerea recurentei conform căreia termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii pentru aplicarea sancţiunii disciplinare ar curge de la data redactării acestui raport, nu poate fi primită, nefiind dovedită.
3. Din studiul „notei de relaţii” întocmită de angajator şi având dată certă de întocmire 25.02.2008 rezultă că de la această dată, conducerea regionalei, prin directorul său, a luat la cunoştinţă despre abaterile contestatorului, fiind calificate ca şi „abateri disciplinare”. Nota de relaţii este şi semnată de directorul regionalei ceea ce nu poate înlătura reţinerea instanţei de fond că prin acest înscris sunt îndeplinite condiţiile art. 268 Codul Muncii, respectiv „luarea la cunoştinţă” şi încadrarea faptelor săvârşite ca şi „abateri disciplinare”.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 975/M din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) Codul Muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, iar alin. 3 din acelaşi articol menţionează că salariatul are dreptul de a nu motiva demisia. In speţa, reclamanţii au cerut în cuprinsul cererii acordul societăţii la încetarea raportului de muncă, acord care a fost dat de societate în condiţiile art. 55 lit. b) din Codul muncii.
2. Din conţinutul cererilor depuse de reclamanţi la societatea pârâtă nu rezultă explicit intenţia acestora de a demisiona, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 55 lit. b) Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă. Dispoziţiile art. 85 indice 1 din Legea nr. 76/2002, referitoare la ipoteza angajatorilor care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă din motivele prevăzute de art. 83 alin. (2), anterior termenelor prevăzute de lege, nu are incidenţă în speţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, şi nu este de natură a împlini lipsurile cererilor formulate de reclamanţi, cărora li se aplică dispoziţiile speciale ale Codului şi ale legislaţiei muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 879/M din 3 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Din certificatul eliberat de MAI – Direcţia Judeţeană B rezultă că reclamantul, în perioada ianuarie-februarie 1966 a avut un salariu tarifar de 1785 lei. Reclamantul solicită să se constate că a avut cel puţin acelaşi salariu tarifar pentru toată perioada cuprinsă între 1.02.1965-29.02.1968. În mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere deoarece certificatul menţionat adevereşte un salariu tarifar de 1785 lei doar pentru cele două luni menţionate, iar pe de altă parte, pentru completarea adeverinţei reclamantul are posibilitatea de a se adresa instituţiei care a eliberat acest certificat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 757/M din 11 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa nu poate reţine faptul că între părţi a intervenit acordul părţilor în ceea ce priveşte încetarea raporturilor de muncă, întrucât voinţa acestora nu poate fi prezumată, ci trebuie să rezulte în mod direct şi neechivoc. Or, în speţă, nici din procesul verbal invocat de reclamant, prin care s-a realizat predarea bunurilor către angajator, şi nici din alte probe administrate în cauză, nu rezultă faptul că părţile au dorit de comun acord încetarea raporturilor de muncă. Reclamantul ar fi trebuit să conteste decizia emisă de intimată, însă neprocedând astfel, instanţa nu poate concluziona în sensul celor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Numai în cadrul unei astfel de contestaţii se punea problema cercetării prealabile administrative.
2. Adresa societăţii pârâte, prin care reclamantul era somat să restituie suma de 845, 92 RON, nu poate fi interpretată în sensul susţinut de reclamant, că între părţi nu mai existau raporturi juridice, faţă de decizia emisă de societatea pârâtă, de încetare a raporturilor de muncă, necontestată de reclamant în termenul de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 283, alin. (1) lit. a) Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 545/M din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. Se mai constată că în mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 377 din 3 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. In mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 294 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 288 din 24 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
2. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 583 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În mod corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost respinsă, în cauză fiind vorba de modul de interpretare a aplicării unor dispoziţii contractuale referitoare la drepturi salariale prevăzute de CCM şi nu de valabilitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, singura situaţie în care s-ar fi putut discuta de incidenţa prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) Codul muncii.
2. Împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu, în mod corect nu a fost reţinută având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în august 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-iulie 2007, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
3. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 572 din 19 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168 alin. (1) – pentru ca la alin. (2) să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.
2. Art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate. În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.
3. A doua apărare vizează împrejurarea că Comisia Paritară a stabilit că prin dispoziţiile cuprinse în CCM s-a înţeles includerea acestor drepturi salariale în salariu. Această apărare în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă având în vedere că decizia Comisie Paritare este dată în anul 2007 şi nu poate avea efect retroactiv pentru perioada 2004-2006, efectul obligatoriu al deciziei producându-se numai pentru viitor.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 355 din 31 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile-adică persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferenţial. Mai mult chiar dacă cele două situaţii sunt comparabile, este permisă distincţia între astfel de situaţii dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă sau, astfel spus, diferenţierea urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate.
2. Jurisprudenţa Curţii nu defineşte noţiunea de situaţii analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni care rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
3. Acordarea sporului de 10 % urmăreşte un scop legitim, constând în acordarea lui persoanelor cu atribuţii de serviciu complexe, cu responsabilităţi şi volum de muncă superioare celor ale reclamantelor şi faţă de cuantumul acestuia, respectă un raport de proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate. Indemnizaţia este acordată tocmai pentru activitatea suplimentară depusă de grefierii care pe lângă activităţile specifice şedinţei de judecată mai au printre atribuţii şi activităţi menţionate în articol, deci prestează o muncă în plus, motiv pentru care nu se poate reţine o discriminare întrucât se primeşte un salariu mai mare tocmai pentru că este vorba de o muncă suplimentară.
4. Într-adevăr, pentru muncă egală trebuie primit un salariu egal, însă în aplicarea acestui principiu la activităţile limitativ prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu s-ar primi un anumit spor sau o anumită indemnizaţie, aceştia din urmă ar fi discriminaţi în raport de cei care ar primi acelaşi salariu însă pentru o muncă cu mai puţine atribuţii. Sub acest aspect este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că indemnizaţia concretizează într-un procent din salariu brut în raport de timpul efectiv lucrat, se acordă numai personalului care desfăşoară activităţi ce implică un grad sporit de dificultate şi responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuţie este diferită de celelalte activităţi îndeplinite în mod obişnuit de personalul auxiliar.
5. Pentru muncă egală trebuie primit un salariu egal, însă în aplicarea acestui principiu la activităţile limitativ prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu s-ar primi un anumit spor sau o anumită indemnizaţie, aceştia din urmă ar fi discriminaţi în raport de cei care ar primi acelaşi salariu însă pentru o muncă cu mai puţine atribuţii.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 489 din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (2) C.pr.civ. şi art. 246 din acelaşi cod, potrivit cărora reclamanta poate renunţa la judecată în orice fază a procesului dar şi învoiala pârâtei cu privire la actul de dispoziţie a reclamantei, Curtea a admis recursul, a modificat hotărârea atacată, în sensul că a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei, cu privire la acţiunea civilă dedusă judecăţii.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Încheierea Civilă nr. 1583/R din 18 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Anterior, pe data de 29 decembrie 2006, intimata Grupul Şcolar Agricol E. a emis decizia nr. 219 prin care aceleaşi contestatoare i s-a modificat unilateral contractul de muncă, în acelaşi sens fiind trecută din postul de bibliotecar cu ½ normă în postul de supraveghetor de normă cu ½ de normă, însă prin sentinţa Tribunalului Dolj contestatoarea în mod legal a fost reintegrată şi repusă în drepturi, pe postul de bibliotecar.
2. Art. 41 şi 48 din Codul Muncii stipulează faptul că contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, iar cu titlu de excepţie modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute în acest cod modificarea unilaterală vizând oricare din elementele privind durata contractului; locul muncii; felul muncii; condiţiile de muncă; salariul; timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului doar în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau că măsură de protecţie a salariatului, însă numai pe o perioadă temporară şi nu definitivă. Aplicând aceste dispoziţii legale şl situaţia de fapt se constată că în mod întemeiat, aceasta a considerat că dispoziţia nr. 239/30 iulie 2007 a fost emisă de către intimată în mod nelegal, reprezentând o modificare unilaterală a contractului de muncă, fiindu-i modificate contestatoarei două elemente esenţiale ale acestui act, respectiv felul muncii şi salarizarea.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5869 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa a constatat in mod nulitatea absolută a deciziei nr 218 din 28.10.2007 emisă de intimată în raport de prevederile art. 263 alin. (2) din Codul Muncii, întrucât aceasta nu prevede temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, termenul în care poate fi contestată şi instanţa competentă, obligând, în mod corect, intimata la plata de despăgubiri către contestatoare, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit pentru funcţia de director adjunct şi salariul încasat începând cu 29.11.2007 şi până la reîncadrarea efectivă pe această funcţie.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4648 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, beneficiarul căruia i-a fost suspendată indemnizaţia pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. a), va putea fi repus în plată după depunerea unei cereri, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării. De asemenea, acesta trebuie să facă dovada că nu şi-a îndeplinit obligaţia menţionată anterior din motive neimputabile lui. Contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege timp de 60 zile calendaristice, de la data suspendării indemnizaţiei şi până la data emiterii deciziei de încetare a, rămânând în pasivitate, fără a manifesta vreun interes legat de indemnizaţia să de şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3340 din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Instanţa în mod corect a dispus anularea deciziilor emise de intimata Casa Judeţeană de Pensii D. şi a obligat-o să emită o nouă decizie de pensionare în care să fie menţionat numele corect al contestatoarei, acela de D.M.N. şi să fie luat în calcul salariul de 2731 lei pentru perioada 24.09.1983-31.08.1984, începând cu data de 01.07.2006, sporul de 15% lunar pentru salariul de merit începând cu data de 01.07.2006, salariul brut de 5385 lei pentru luna martie 2006, începând cu data de 01.07.2006 şi indemnizaţia de concediu de odihnă pentru lunile iulie şi august 2006 începând cu 01.12.2006.
2. Sporul de 15% lunar pentru anii 1996 şi 1997, reprezentând salariul de merit, a fost luat în considerare, aşa cum rezultă din buletinul de calcul, date privitoare la activitatea în muncă conform adeverinţa 589/02.06.2006.
3. În adeverinţa nr. 491/09.10.2006 apare menţionat şi al XIII-lea salariu, însă potrivit punctului VI din O.U.G. nr. 4/2005, acesta nu este luat în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 3038 din 14 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Societatea pârâtă în loc să opereze în carnetul de muncă al reclamantei încetarea contractului prin demisie, conform art. 79 alin. (8) Codul muncii, în mod ilegal a operat măsura încetării disciplinare a contractului, în baza unei decizii lovite de caducitate, neproducătoare de efecte juridice.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1563/R din 14 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Renunţarea la judecarea unei cereri de chemare în judecată poate interveni în orice stadiu al procesului, inclusiv în recurs, în acest din urmă caz fiind însă necesar acordul celeilalte părţi, deoarece procesul aflându-se în faza recursului, implicit rezultă că s-a intrat în dezbaterea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1547/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Renunţarea la judecarea unei cereri de chemare în judecată poate interveni în orice stadiu al procesului, inclusiv în recurs, în acest din urmă caz fiind însă necesar acordul celeilalte părţi, deoarece procesul aflându-se în faza recursului, implicit rezultă că s-a intrat în dezbaterea fondului.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1545/R din 12 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantei, formulată prin acţiunea promovată, dar s-a pronunţat asupra anulării măsurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă, deşi nu a fost învestită în această privinţă, astfel încât a soluţionat procesul fără a cerceta fondul.
Sursă: (Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1525/R din 5 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Prin decizia nr. 24/15.06.2006 ce face obiectul prezentului proces s-a dispus încetarea de drept a numirii de contabil şef şi trecerea revizuientei pe funcţia de execuţie de economist. În mod greşit recurenta consideră că în acest fel au fost încălcate dispoziţiile art. 41 şi art. 42 din Codul Muncii care interzic schimbarea locului şi felului muncii, întrucât cele două texte se referă la funcţii de execuţie, or în speţă, revizuienta a fost eliberată dintr-o funcţie de conducere, păstrându-şi funcţia de execuţie, respectiv aceea de economist.
2. Reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere nu mai poate fi făcută, deoarece postul de contabil şef nu mai există. Întrucât Ordinul nr. 576/2006 prin care a încetat de drept funcţia de contabil şef, a fost anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că această funcţie a continuat să existe, însă numai până la data organizării concursului în conformitate cu art. 183 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, dată de la care conducerea spitalului a fost asigurată de comitetul director prevăzut de lege.
3. În mod corect instanţa de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale, întrucât revizuienta nu a dovedit că onoarea, reputaţia, demnitatea sa au fost afectate de măsura concedierii luate de unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 564/R-CM din 23 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Hotărârea instanţei de fond cuprinde considerente străine de pricina dedusă judecăţii, în sensul că este examinată temeinicia măsurii dispuse de angajator în funcţie de o stare de fapt care nu a fost avută în vedere la momentul emiterii deciziei. Pe de altă parte, este contradictorie şi sumară motivarea privitoare la încadrarea juridică a măsurii dispuse prin decizia nr. 146/24.05.2005, în sensul că aceasta este considerată eliberare din funcţia de conducere, dar în acelaşi timp nu este reţinută ca modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Nu este precizat temeiul legal al eliberării din funcţia de conducere, iar trimiterea la convenţia părţilor nu este suficientă în condiţiile în care acest acord de voinţe nu este examinat prin prisma motivelor arătate în contestaţie.
2. Este contradictorie şi sumară motivarea privitoare la încadrarea juridică a măsurii dispuse, în sensul că aceasta este considerată eliberare din funcţia de conducere, dar în acelaşi timp nu este reţinută ca modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 306/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală, art. 282 alin. (3) C. proc. civ. dispune că apelul (sau recursul, conform art. 316 Cod procură civilă) împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, ceea ce înseamnă că în cererea de apel/recurs nu este necesar să se facă menţine specială despre o anumită încheiere şi că, prin apelul/recursul îndreptat împotriva unei sentinţe, partea se poate plânge chiar şi numai cu privire la o încheiere premergătoare (cu condiţia de a justifica un interes).
Sursă: (Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 250 din 15 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sunt suficiente elemente care demonstrează încălcarea atribuţiilor de serviciu, îndeplinirea lor defectuoasă iar apărările invocate nu au forţa de a înlătura vinovăţia contestatorilor. Se va reţine, prin urmare, că sunt întrunite elementele răspunderii materiale reglementate de dispoziţiile art. 102 şi urm. din Legea nr. 10/1972 şi că au fost respectate limitele răspunderii prevăzute de art. 105 alin. (2) din lege la emiterea deciziei de imputare.
2. Nu pot fi reţinute apărări precum aceea că salariata era ocupată şi cu gestiunea celeilalte mori, din moment ce accesul în Moara H. nu era permis în absenţa acesteia, fapt rezultat din mărturisirea părţii şi din celelalte răspunsuri la interogatoriu.
3. Contestatorul D.B. a încălcat şi o altă obligaţie de serviciu deschizând uşa de acces în moară în lipsa gestionarei şi neanunţând şefii despre aceasta. Un aspect omis a fi avut din vedere este acela că bunurile sustrase erau greu de transportat, presupuneau prezenţa mai multor persoane, chiar mijloace de transport, zgomot şi spaţiu. Or, se putea că toate acestea să nu fie observate numai dacă paza fixă sau cea mobilă nu era asigurată corespunzător.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 148/CM din 25 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul a fost sancţionat, în mod corect, de către Liceul pentru deficienţi de vedere B, cu reducerea salariului de bază cu 15% pe 6 luni, în baza dispoziţiile art. 116 lit. c) din Legea nr. 128/1997, reţinându-se ca abatere disciplinară comportamentul neadecvat în relaţiile cu colegii şi perturbarea activităţii şcolare, precum şi depăşirea sarcinilor de serviciu prin inoportunarea educatoarei B. F.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Deşi în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului conform art. 287 din Codul Muncii, în condiţiile în care recurenţii au susţinut că intimata nu a contestat evaluarea, aceasta trebuia să dovedească faptul pozitiv contrar, respectiv că a urmat această procedură, ceea ce nu s-a realizat.
2. Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege; dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
3. Reclamanta nu a respectat condiţia extrinsecă a cererii de chemare judecată instituită de art. 19 din H.G. nr. 749/1998. Această procedură, în care soluţionarea contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită organului ierarhic superior celui care a emis actul, este obligatorie deoarece nu întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie-caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenta, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective. În consecinţă, procedura prealabilă nu este o jurisdicţie specială administrativă, facultativă conform art. 21 alin. (4) din Constituţie.
4. În cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanţă aplicând greşit dispoziţiile legale menţionate anterior.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1277/R din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Din conţinutul art. 75 din Legea nr. 76/2002 reies foarte clar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care solicită un atare drept, respectiv: să se încadreze în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj, într-o altă localitate şi să-şi schimbe domiciliul urmare acestui fapt.
2. Faptul că reclamanta a solicitat indemnizaţia de instalare în termen de 7 luni de la angajare, nu poate conduce la concluzia invocată de recurentă, vizând lipsa unui termen rezonabil, atâta timp cât cererea să s-a încadrat în termenul legal, considerat că atare de legiuitor că fiind rezonabil.
3. Reclamanta-intimată este îndreptăţită la plata dreptului pretins, textul de lege nedistingând, în a condiţiona acordarea primei de instalare de o anumită distanţă între localităţii şi nici de a fi solicitat imediat după încadrarea în muncă.
4. textul de lege nu condiţionează acordarea acestui drept de o anumită distanţa între localităţii (aşa cum este cazul la acordarea primei de încadrare reglementată de articolul de lege precedent, respectiv art. 74), iar cu privire la termenul de solicitare acestui drept, legiuitorul este imperativ în conţinutul art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 934/10.06.2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 76/2002 în care stabileşte expres că: „drepturile prevăzute la art. 74 sau art. 75 din Legea nr. 76/2002 se solicită în termen de maxim 12 luni de la data încadrării în muncă”.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1147 din 8 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Demisia nu trebuie aprobată de angajator, nefiind necesară emiterea unei decizii privind încetarea contractului, iar manifestarea de voinţă a salariatului reprezentată prin cererea de voinţă cu privire la încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa să este irevocabilă.
2. Prin emiterea acestei decizii de concediere din motive disciplinare, angajatorul şi-a manifestat implicit voinţa de a nu da curs cererii de demisie a salariatului, situaţie în care, prin cererea formulată, contestatoarea a arătat că nu doreşte să presteze muncă în continuare, în favoarea fostului angajator, căci în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 4 alin. (1) din Codul Muncii, în conformitate cu care munca forţată este interzisă.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 1128 din 20 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate invoca astfel lipsa cercetării prealabile disciplinare, sau desfăşurarea necorespunzătoare a acestei cercetări, care, în absenţa notei explicative a contestatorului, a refuzului constant al acestuia de a da această notă, a fost finalizată pe baza materialului suport probator întocmit de intimată ; decizia respectă din acest punct de vedere dispoziţiile legale referitor la modalitatea de desfăşurare a cercetării disciplinare prealabile şi de emitere a deciziei prin care s-a aplicat sancţiunea
2. Abaterile săvârşite de contestatorul-recurent au deteriorat relaţiile de muncă din cadrul unităţii, atmosfera creată la locul de muncă, pierderea clienţilor, atrăgând lucrări de slabă calitate, reclamaţii din partea clienţilor, toate acestea fiind în măsură să lezeze reputaţia angajatorului, justificând decizia de sancţionare şi respingerea recursului.
3. În condiţiile în care salariatul nu a formulat apărări, refuzând să dea notă explicativă, este normal că decizia de sancţionare să nu cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.
Sursă: (Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 804/CM din 11 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. H.G. nr. 492/2003 nu stabileşte modul de revocare din funcţie a directorilor executivi ci stabileşte competenţele diferitelor organe din B.G numire şi revocare din funcţie: directorul general şi Consiliul de Administraţie.
2. Atunci când directorul general apreciază că nu mai poate colabora în desfăşurarea activităţii cu un director executiv, indiferent din ce considerente (profesionale, disciplinare, morale, etice, chiar şi politice etc.) are prerogativa recunoscută de lege de a propune consiliului de administraţie revocarea din funcţie a acestui director executiv. Rămâne la aprecierea consiliului de administraţie să stabilească în ce măsură revocarea unui director este în interesul eficientizării activităţii regiei, în vederea realizării obiectului de activitate.În consecinţă, nu au relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei aspectele invocate de contestatoare referitoare la calitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, la îndeplinirea indicatorilor de performanţă sau la premierile lunare.
3. recurenta fiind remunerată cu un salariu, stabilindu-se şi alte drepturi băneşti : spor vechime, număr zile de concediu, în temeiul unui contract individual de muncă având deci calitatea de salariat care îndeplineşte o funcţie de conducere, activitatea să nu poate fi supusă decât regimului Codului Muncii şi nu unui contract comercial. În atare condiţii competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă nu poate fi decât a completelor specializate de litigii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 558/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. H.G. nr. 492/2003 nu stabileşte modul de revocare din funcţie a directorilor executivi ci stabileşte competenţele diferitelor organe din B.G numire şi revocare din funcţie: directorul general şi Consiliul de Administraţie.
2. Atunci când directorul general apreciază că nu mai poate colabora în desfăşurarea activităţii cu un director executiv, indiferent din ce considerente (profesionale, disciplinare, morale, etice, chiar şi politice etc.) are prerogativa recunoscută de lege de a propune consiliului de administraţie revocarea din funcţie a acestui director executiv. Rămâne la aprecierea consiliului de administraţie să stabilească în ce măsură revocarea unui director este în interesul eficientizării activităţii regiei, în vederea realizării obiectului de activitate.În consecinţă, nu au relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei aspectele invocate de contestatoare referitoare la calitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, la îndeplinirea indicatorilor de performanţă sau la premierile lunare.
3. recurenta fiind remunerată cu un salariu, stabilindu-se şi alte drepturi băneşti : spor vechime, număr zile de concediu, în temeiul unui contract individual de muncă având deci calitatea de salariat care îndeplineşte o funcţie de conducere, activitatea să nu poate fi supusă decât regimului Codului Muncii şi nu unui contract comercial. În atare condiţii competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă nu poate fi decât a completelor specializate de litigii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 558/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. H.G. nr. 492/2003 nu stabileşte modul de revocare din funcţie a directorilor executivi ci stabileşte competenţele diferitelor organe din B.G numire şi revocare din funcţie: directorul general şi Consiliul de Administraţie.
2. Atunci când directorul general apreciază că nu mai poate colabora în desfăşurarea activităţii cu un director executiv, indiferent din ce considerente (profesionale, disciplinare, morale, etice, chiar şi politice etc.) are prerogativa recunoscută de lege de a propune consiliului de administraţie revocarea din funcţie a acestui director executiv. Rămâne la aprecierea consiliului de administraţie să stabilească în ce măsură revocarea unui director este în interesul eficientizării activităţii regiei, în vederea realizării obiectului de activitate.În consecinţă, nu au relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei aspectele invocate de contestatoare referitoare la calitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, la îndeplinirea indicatorilor de performanţă sau la premierile lunare.
3. recurenta fiind remunerată cu un salariu, stabilindu-se şi alte drepturi băneşti : spor vechime, număr zile de concediu, în temeiul unui contract individual de muncă având deci calitatea de salariat care îndeplineşte o funcţie de conducere, activitatea să nu poate fi supusă decât regimului Codului Muncii şi nu unui contract comercial. În atare condiţii competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă nu poate fi decât a completelor specializate de litigii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 558/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. H.G. nr. 492/2003 nu stabileşte modul de revocare din funcţie a directorilor executivi ci stabileşte competenţele diferitelor organe din B.G numire şi revocare din funcţie: directorul general şi Consiliul de Administraţie.
2. Atunci când directorul general apreciază că nu mai poate colabora în desfăşurarea activităţii cu un director executiv, indiferent din ce considerente (profesionale, disciplinare, morale, etice, chiar şi politice etc.) are prerogativa recunoscută de lege de a propune consiliului de administraţie revocarea din funcţie a acestui director executiv. Rămâne la aprecierea consiliului de administraţie să stabilească în ce măsură revocarea unui director este în interesul eficientizării activităţii regiei, în vederea realizării obiectului de activitate.În consecinţă, nu au relevanţă sub aspectul legalităţii deciziei aspectele invocate de contestatoare referitoare la calitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate, la îndeplinirea indicatorilor de performanţă sau la premierile lunare.
3. recurenta fiind remunerată cu un salariu, stabilindu-se şi alte drepturi băneşti : spor vechime, număr zile de concediu, în temeiul unui contract individual de muncă având deci calitatea de salariat care îndeplineşte o funcţie de conducere, activitatea să nu poate fi supusă decât regimului Codului Muncii şi nu unui contract comercial. În atare condiţii competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentă nu poate fi decât a completelor specializate de litigii de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 558/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, unde plăţile fără temei legal, ci titlu de indemnizaţie de şomaj se recuperează de la persoanele care le-au primit în mod necuvenit, pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care constituie titluri executorii.
2. Pârâta susţine că în evidenţele sale figurează că s-ar fi plătit ajutorul de şomaj către reclamanta recurentă şi că din moment ce în borderourile lunare cu „mandatele pensii” rămase neachitate „la sfârşitul fiecărei luni”, restituite de către oficiile poştale nu figurează numele reclamantei, rezultă că aceasta a încasat suma imputată. Din nicio probă de la dosar opozabilă reclamantei nu rezultă că aceasta ar fi primit suma de bani imputată prin decizia pârâtei. Evidenţele pârâtei nu îi sunt opozabile reclamantei nici adeverinţa nr. 1416/2007 emisă tot de pârâtă, după cum borderourile cu mandate neachitate nu dovedesc primirea sumelor de bani de către reclamantă, iar plata făcută trebuie dovedită neputând fi prezumată. Atât timp cât nu s-a dovedit plata nu se poate reţine că aceasta ar fi nelegală şi nu poate fi atrasă răspunderea reclamantei conform dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 76/2002.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 482 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În conformitate cu dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, unde plăţile fără temei legal, ci titlu de indemnizaţie de şomaj se recuperează de la persoanele care le-au primit în mod necuvenit, pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care constituie titluri executorii.
2. Pârâta susţine că în evidenţele sale figurează că s-ar fi plătit ajutorul de şomaj către reclamanta recurentă şi că din moment ce în borderourile lunare cu „mandatele pensii” rămase neachitate „la sfârşitul fiecărei luni”, restituite de către oficiile poştale nu figurează numele reclamantei, rezultă că aceasta a încasat suma imputată. Din nicio probă de la dosar opozabilă reclamantei nu rezultă că aceasta ar fi primit suma de bani imputată prin decizia pârâtei. Evidenţele pârâtei nu îi sunt opozabile reclamantei nici adeverinţa nr. 1416/2007 emisă tot de pârâtă, după cum borderourile cu mandate neachitate nu dovedesc primirea sumelor de bani de către reclamantă, iar plata făcută trebuie dovedită neputând fi prezumată. Atât timp cât nu s-a dovedit plata nu se poate reţine că aceasta ar fi nelegală şi nu poate fi atrasă răspunderea reclamantei conform dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 76/2002.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, Decizia civilă nr. 482 din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia de încadrare în gard de invaliditate cu 1967 din 16.07.2007 nu a fost contestată de contestator în termenul legal, astfel că ea şi-a produs efectul: emiterea deciziei de pensie nr. (...)/08.08.2007 prin care s-a stabilit o pensie, în sumă de 431 lei.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 317/R din 5 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât timp intimata nu a emis decizie de reintegrare în funcţie a contestatoarei, datorează acesteia cu titlu de despăgubiri drepturile salariale şi în prezent.
2. Prima instanţă a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi a încălcat normele imperative de competenţă materială prevăzute de art. 400 alin. (2) C. proc. civ, conform cărora contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
3. Prin noţiunea de interes se înţelege folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte partea care promovează acţiunea.
4. Cerere de chemare în judecată este actul procedural ce constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant şi pârât, fixând cadrul procesual în care se desfăşoară judecata cu privire atât la părţi cât şi la obiectul litigiului. Instanţa este ţinută de obiectul cererii şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care nu se poate da altceva decât ceea ce s-a cerut.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 107/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât timp intimata nu a emis decizie de reintegrare în funcţie a contestatoarei, datorează acesteia cu titlu de despăgubiri drepturile salariale şi în prezent.
2. Prima instanţă a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi a încălcat normele imperative de competenţă materială prevăzute de art. 400 alin. (2) C. proc. civ, conform cărora contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
3. Prin noţiunea de interes se înţelege folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte partea care promovează acţiunea.
4. Cerere de chemare în judecată este actul procedural ce constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant şi pârât, fixând cadrul procesual în care se desfăşoară judecata cu privire atât la părţi cât şi la obiectul litigiului. Instanţa este ţinută de obiectul cererii şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care nu se poate da altceva decât ceea ce s-a cerut.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 107/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Cât timp intimata nu a emis decizie de reintegrare în funcţie a contestatoarei, datorează acesteia cu titlu de despăgubiri drepturile salariale şi în prezent.
2. Prima instanţă a încălcat prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi a încălcat normele imperative de competenţă materială prevăzute de art. 400 alin. (2) C. proc. civ, conform cărora contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
3. Prin noţiunea de interes se înţelege folosul practic material sau moral pe care îl urmăreşte partea care promovează acţiunea.
4. Cerere de chemare în judecată este actul procedural ce constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant şi pârât, fixând cadrul procesual în care se desfăşoară judecata cu privire atât la părţi cât şi la obiectul litigiului. Instanţa este ţinută de obiectul cererii şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care nu se poate da altceva decât ceea ce s-a cerut.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 107/R din 18 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatorul beneficiază de rezervarea catedrei la unitatea intimată potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic, precum şi prevederile art. 6 alin. (3) al Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3958/2005. Recurentul a încălcat prevederile legale menţionate anterior, situaţie în care măsura suspendării contractului individual de muncă a fost anulată, cu toate consecinţele legale, respectiv repunerea în drepturi şi plata drepturilor salariale, în condiţiile în care suspendarea prestării muncii de către salariat s-a dispus nelegal de către angajator şi culpa pentru situaţia creată aparţine acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9397 din 29 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menţionându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură, precum şi faptul că o asemenea decizie nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăţia acestuia, îşi va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art. 4 din decizie.
2. Codul Muncii permite angajatorului să aibe iniţiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condiţiile prevăzute, printre altele, de dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) şi c), iar problema vinovăţiei sau nevinovăţiei recurentului nu se discută într-un proces ca cel de faţă, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 713 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu are relevanţă faptul că se invocă primirea unei noi adrese de neîncepere a urmăririi penale din partea Parchetului, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, atâta vreme cât s-a stabilit în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 977/5.10.2005 a Tribunalului Dâmboviţa că cele două cereri ale reclamantului, identice cu cele formulate în prezenta cauză sunt tardive.
2. Prima comunicare a neînceperii urmăririi penale din partea Parchetului a fost primită de recurent în 2001, astfel că de atunci începe să curgă termenul de prescripţie, orice cereri ulterioare ale recurentului adresate Parchetului pentru comunicarea soluţiei date în dosarul penal nefiind în măsură a determina repunerea în termen pentru atacarea deciziei 709/2000 şi dispunerea repunerii în funcţie.
3. Capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 709/2000 a fost respins ca tardiv în mod temeinic de instanţa de fond, intervenind totodata şi prescripţia dreptului la acţiune pentru capătul de cerere referitor la repunerea în funcţia anterioară.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 501 din 11 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fiind în discuţie un element esenţial al contractului de muncă şi anume durata acestuia, prima instanţă trebuia să stabilească natura postului, condiţiile în care a fost ocupat acest post de către contestatoare şi în concret, motivul pentru care nu a mai fost posibilă menţinerea acesteia pe un post în cadrul clinicii. Odată stabilite aceste circumstanţe faptice, instanţa este în măsură să concluzioneze asupra duratei pentru care s-a încheiat contractul de muncă şi după caz, să constate legalitatea sau nelegalitatea deciziei de concediere.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 438 din 13 februarie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Cât priveşte compensaţia în bani a concediului de odihnă neefectuat, instanţa a reţinut că de vreme ce raporturile juridice de muncă n-au încetat, el poate fi efectuat în natură
Procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, Curtea costatând fondate ambele recursuri.
Sursă: (Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 304 din 25 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă pentru cercetarea disciplinară prealabilă nu poate fi dispusă pe o perioadă mai mare de 10 zile
2. Prin neefectuarea unei reale cercetări disciplinare prealabile, instanţa a reţinut că nici decizia de suspendare nu se dovedeşte a fi temeinică, acesta fiind în fapt o măsură de sancţionare efectivă.
3. Prejudiciul moral trebuie probat cu declaraţii de martori, acte medicale etc., care să dovedească daunele-morale suferite. În funcţie de importanţa valorii lezate şi a probelor depuse, instanţa poate aprecia importanţa prejudiciului moral cauzat.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2045/R din 23 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare este o măsură complementară, în strânsă legătură cu măsura principală. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei de concediere, instanţa a dispus, pe cale de consecinţă şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă.
2. În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti pentru daune-interese, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269 alin. (1) C. N. stabilesc cadrul legal, vătămarea sub acest aspect trebuie indicată, individualizată şi dovedită de către salariat sub aspectul vătămării interesului, onoarei, a demnităţii ori a prestigiului profesional. În speţă, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere.
3. Prin nesemnarea încheierilor de amânare a pronunţării nu se poate verifica legalitatea constituirii completului şi, deci este imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2021/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare este o măsură complementară, în strânsă legătură cu măsura principală. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei de concediere, instanţa a dispus, pe cale de consecinţă şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă.
2. În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti pentru daune-interese, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269 alin. (1) C. N. stabilesc cadrul legal, vătămarea sub acest aspect trebuie indicată, individualizată şi dovedită de către salariat sub aspectul vătămării interesului, onoarei, a demnităţii ori a prestigiului profesional. În speţă, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere.
3. Prin nesemnarea încheierilor de amânare a pronunţării nu se poate verifica legalitatea constituirii completului şi, deci este imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2021/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Măsura suspendării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare este o măsură complementară, în strânsă legătură cu măsura principală. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei de concediere, instanţa a dispus, pe cale de consecinţă şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă.
2. În ceea ce priveşte despăgubirile băneşti pentru daune-interese, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269 alin. (1) C. N. stabilesc cadrul legal, vătămarea sub acest aspect trebuie indicată, individualizată şi dovedită de către salariat sub aspectul vătămării interesului, onoarei, a demnităţii ori a prestigiului profesional. În speţă, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere.
3. Prin nesemnarea încheierilor de amânare a pronunţării nu se poate verifica legalitatea constituirii completului şi, deci este imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la acest aspect, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2021/R din 22 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. A impune salariatului să realizeze o anumita norma de încasări prin vânzarea biletelor emise în tren este o măsură abuzivă, care poate da naştere la aplicarea de sancţiuni abuzive, culpa salariatului sancţionat fiind practic inexistentă.
2. ăspunderea specifică relaţiei de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârşită cu vinovăţie, obligaţia de a respecta disciplina muncii.
3. Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe:
- existenţa unor abateri de la obligaţiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare; obligaţia de serviciu trebuie să fie legală, posibilă.
- fapta salariatului să fie săvârşită cu vinovăţie;
- prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfăşurări a activităţii în unitate. Persoanei vinovate de săvârşirea unei abateri disciplinare i se aplică o sancţiune, aceasta având un caracter precumpănitor moral sau material după caz, în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite.
4. Răspunderea disciplinară este constituită dintr-un ansamblu de norme juridice care sancţionează abaterea disciplinară, respectiv fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat.
5. Elementul declanşator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat, în mod culpabil, a obligaţiilor sale de serviciu.
6. Răspunderea disciplinară are o întreită funcţie şi anume: sancţionatorie, preventivă şi educativă.Or, dacă obligaţia impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu îşi mai poate atinge scopul. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu poate să depindă de un element aleatoriu, pentru că însuşi contractul individual de munca are un caracter oneros.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 868/R din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea contractului individual de muncă, reprezintă un proces ce se desfăşoară în timp. În acest interval de timp, pot interveni anumite împrejurări prevăzute chiar de lege, care să împiedice temporar înfăptuirea obiectivului şi efectelor contractului, chiar a obligaţiilor reciproce ale părţilor. T. astfel suspendarea acestuia.
2. Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului.
3. Suspendarea din funcţie a contestatorului, este o măsură legală care protejează unitatea intimată faţă de pericolul continuării activităţii ilicite; este un drept de opţiune al angajatorului. Ulterior, în situaţia în care se va constata nevinovăţia acestuia, prevederile legale îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Faptul că are în prezent o situaţie materială dificilă sau durata procedurilor penale nu constituie motive de anulare a deciziei.
4. Lipsa unei rezoluţii de neîncepere a urmării penale a contestatorului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se constate nevinovăţia acestuia, duce la concluzia că motivele de suspendare a contractului individual de muncă dintre cele două părţi subzistă, sens în care a fost respinsă că nefondată contestaţia.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 568/R din 15 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii.
2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii.
2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Intimata avea obligaţia să îi ofere posibilitatea angajării sale în funcţia oferită numitului N. O. conform art. 64 alin. (1) din Codul Muncii.
2. Situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
2. Reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor intimatei şi a argumentelor instanţei de fond, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmat de încadrarea altuia din afara unităţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 563/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Fapta penală trebuie să vizeze atribuţiile derivând din profesia exercitată de salariat la data suspendării raporturilor de muncă, şi nu disciplina muncii în unitate, a cărei încălcare atrage răspunderea disciplinară conform art. 258 şi urm. Codul Muncii. Aceasta înseamnă că nu se regăseşte în cauză incompatibilitatea între faptele penale pentru care se solicită începerea urmăririi penale şi funcţia deţinută de contestatoare la data emiterii deciziei astfel că măsura suspendării contractului individual de muncă al contestatoarei este netemeinică şi nelegală
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 388/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Executarea contractului individual de muncă, reprezintă un proces ce se desfăşoară în timp. În acest interval de timp, pot interveni anumite împrejurări prevăzute chiar de lege, care să împiedice temporar înfăptuirea obiectivului şi efectelor contractului, chiar a obligaţiilor reciproce ale părţilor. T. astfel suspendarea acestuia.
2. Deoarece angajatorul nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei angajatului şi nici asupra răspunderii sale penale, acestea fiind competenţe ale organelor judiciare, în mod corect a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului.
3. Suspendarea din funcţie a contestatorului, este o măsură legală care protejează unitatea intimată faţă de pericolul continuării activităţii ilicite; este un drept de opţiune al angajatorului. Ulterior, în situaţia în care se va constata nevinovăţia acestuia, prevederile legale îi conferă un drept firesc la despăgubiri. Faptul că are în prezent o situaţie materială dificilă sau durata procedurilor penale nu constituie motive de anulare a deciziei.
4. Instanţa nu a putut aprecia asupra legalităţii plângerii penale sau asupra vinovăţiei contestatorului. Chiar dacă, la data faptei, contestatorul se afla în concediu de odihnă, acest aspect va avea relevanţă în cadrul cercetării penale, nu în cadrul prezentei contestaţii. De vreme ce există o plângere penală, este legală şi măsura suspendării.
5. Lipsa unei rezoluţii de neîncepere a urmării penale a contestatorului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se constate nevinovăţia acestuia, duce la concluzia că motivele de suspendare a contractului individual de muncă dintre cele două părţi subzistă, sens în care a respins că nefondată contestaţia.
Facultatea de a suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consacrată în Constituţie.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 549/R din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Astfel, potrivit art. 52 alin. (1) din Codul Muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă. În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 401/R-CM din 13 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul Muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Deci, textul de lege este clar şi nu poate da naştere la alte interpretări: se plătesc despăgubiri de către angajator numai în cazul constatării nevinovăţiei salariatului.
2. Cu privire la daunele morale, de asemenea, se apreciază că în mod corect au fost respinse de către prima instanţă, întrucât nu s-a dovedit că pârâta a acţionat în mod abuziv prin introducerea plângerii împotriva Ordonanţei nr. 1333/P/2006, liberul acces la justiţie fiind un principiu aplicabil oricărei persoane, fizice sau juridice, indiferente de instituţia unde a înregistrat plângerea.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 388 din 26 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Decizia analizată este lipsită de suport deoarece plângerea penală nu există, iar din conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că înscrisurile depuse considerate a avea acest caracter sunt simple sesizări privitoare la verificarea unor situaţii de fapt şi nu plângeri penale în înţelesul legal al termenului. Susţinerile intimatei în recurs, sunt nefondate reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală a actualului consiliu de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 339/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă. În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine. Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
2. Verificând dacă prima condiţie pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, conform art. 52 lit. c) din Codul Muncii, este îndeplinită, întrucât pretinsa plângere penală nu îndeplineşte cerinţele art. 222 alin. (2) Cod procedură penală care se referă la conţinutul plângerii. În acest sens, textul evocat prevede că plângerea penală trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază. În cauză, după ce a expus conflictul dintre părţi care a degenerat într-un scandal la data de 8 iunie 2007, în plângerea respectivă, intimata a indicat mai multe articole din Codul penal, apreciind că situaţia de fapt expusă constituie infracţiunile prevăzute de aceste articole.
Or, obligaţia să era în principal să descrie în detaliu faptele şi să arate mijloacele de probă pentru a permite organului de cercetare penală, singurul competent, să facă încadrarea juridică corectă dacă e cazul. Dacă din punct de vedere penal nu a procedat corect, plângerea neavând caracterul unui act procedural valabil de sesizare a organului de cercetare penală, cu atât mai mult din punctul de vedere al dreptului muncii este ineficace. Din conţinutul acesteia nu rezultă, deşi era obligatoriu, care erau atribuţiile de serviciu şi funcţia contestatorului, ce anume fapte a săvârşit şi cum au contravenit acestea atribuţiilor de serviciu. În aceste condiţii nu se poate verifica cea de-a doua cerinţă prevăzută de art. 52 lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, anume dacă contestatorul este incompatibil să exercite funcţia pe care o deţine, urmarea formulării plângerii penale împotriva sa. Din această perspectivă şi în conţinutul deciziei de suspendare trebuia descrisă fapta săvârşită de contestator, arătat cum se dovedeşte, menţionată funcţia deţinută de contestator, atribuţiile lui de serviciu conform fişei postului şi precizat concret în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptei respective. Or, cum decizia analizată nu are acest conţinut, rezultă că este nemotivată, ceea ce determină nulitatea ei absolută.
3. Nu sunt întrunite cerinţele art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, deoarece aceasta este doar o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă.
Susţinerile intimatei în recurs sunt nefondate, reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului, deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 337/R-CM din 18 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Suspendarea contractului individual de muncă presupune de fapt o suspendare a principalelor sale efecte şi anume prestarea muncii şi plata acesteia. In speţă angajatorul a dispus suspendarea din iniţiativa să a contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) Codul Muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti. De altfel, această suspendare era o obligaţie şi nu doar o facultate prevăzută de legea cadru ce reglementează raporturile juridice de muncă şi reprezintă o măsură de protecţia a angajatului. Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală în baza rezoluţiei parchetului, suspendarea contractului individual de muncă încetează iar angajatorul are obligaţia de a reveni asupra deciziei de suspendare şi de a-l primi pe salariat la serviciu.
2. Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea contestatorului E.G., în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1758/30.08.2007; a dispus repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei; a obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului; a respins cererea de suspendare a deciziei ca fiind rămasă fără obiect, respingând cererea de acordare daune morale, instanţa de fond pronunţând o sentinţă fără încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
3. Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie, în sensul legii fundamentale este o măsură de protecţie constituţională a libertăţii individuale şi instituţia suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecţie a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 257/R-CM din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 76/2002, în condiţiile în care beneficiarul indemnizaţiei de şomaj se încadrează în muncă în perioada în care i se plăteşte indemnizaţia, iar încadrarea se face pentru o perioadă mai mică de 12 luni, plata indemnizaţiei de şomaj se suspendă. Dispoziţiile alin. (3) al articolului de mai sus, mai prevăd că repunerea în plată în cazul suspendării în condiţiile de mai sus, se face la data depunerii cererii beneficiarului. În schimb dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, venitul lunar de completare se acordă şi în perioada în care beneficiarilor le-a fost suspendat sau le-a încetat dreptul de indemnizaţie de şomaj înainte de expirarea perioadei stabilite pentru acordarea acestei indemnizaţii. În cazul din speţă, se constată că deşi reclamantului i-ar fi expirat perioada de acordare a şomajului la 16.08.2005, acesta la data de 16.06.2005 s-a încadrat în muncă pe perioada determinată de 1 lună, ceea ce înseamnă că de la acea dată, dreptul lui la indemnizaţia de şomaj a fost suspendat. Cum reclamantul nu a mai formulat cerere de repunere în plată se constată că de la data de 16.06.2005 şi până la expirarea perioadei de acordare a şomajului, respectiv pe o durată de 2 luni, acesta nu mai era în drept să primească indemnizaţia de şomaj.
2. Doar ajutorul de şomaj de 233 lei lunar, respectiv de 466 lei primit pe perioada celor două luni, între 16.06.2005 şi 16.08.2005 este suma ce trebuie a fi considerată că a fost încasată nelegal de către reclamant şi care putea face obiectul recuperării în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/1991 republicată, respectiv art. 44 şi 47 din Legea nr. 76/2002, reclamantul fiind îndreptăţit a încasa în continuare în temeiul art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003 până la data de 16.08.2006 venitul în completare de 256 lei lunar, care în mod greşit prin decizia emisă de pârâtă s-a dispus a fi recuperată.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 514/R din 4 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 44 lit. g) din Legea nr. 76/2007, la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează de drept, astfel încât sumele plătite cu acest titlu trebuie recuperate de la persoana vinovată.
2. Culpa întârzierii stabilirii dreptului la pensie al contestatoarei aparţine angajatorului (...) D. (...) B, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile chemării în garanţie a acestei societăţi care va fi obligată, în baza art. 60 alin. (1) Cod procedură civilă, să plătească către recurenta intimată AJOFM B sumele reţinute contestatoarei D.N. ca urmare a anulării deciziilor nr. 9528/2007 şi nr. 502/2007.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 49/M din 22 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Conform dispoziţiilor art. 101 alin. (1) din Cod procedură civilă termenele se stabilesc pe zile libere, neintrând în calcul prima şi nici ultima zi când s-a sfârşit termenul. Aşa fiind, ziua în care se împlinea termenul de 60 de zile pentru depunerea cererii de completare a venitului era o zi nelucrătoare, respectiv 1.09.2007, şi se prelungea până în data de 3.09.2007, zi în care de altfel reclamantul-intimat a şi depus cerere fiind perfect îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 76/2002, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 144/M din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Faptul că intimata nu a procedat la completarea carnetului de munca, în conformitate cu sentinta nr. 797/26.02.2002, nu-l îndreptateste pe recurentul reclamant să promoveze o noua actiune, lucrul judecat avand ca efecte, intre altele, exclusivitatea – care face că un nou litigiu între aceleasi parti, pentru acelasi obiect şi cu aceeasi cauză să nu mai fie cu putinţă şi executorialitatea – care face că hotararea să poata fi pusa în executare silita la cererea partii care castigat procesul.
2. Soluţionarea greşită a cererii de completare a carnetului de munca pe perioada 12.02.2000-1.07.2005 este, de asemenea, nefondată, tribunalul soluţionând acest petit în considerarea faptului că reclamantul nu si-a manifestat intenţia de reluare a activităţii şi nu există nici vreo hotarare judecătoreasca pentru perioada menţionată.
3. Câta vreme petentul nu si-a manifestat vointa de a reveni pe postul detinut anterior, reintegrarea să nu poate avea loc sine die, iar fara prestarea muncii corespunzatoare functiei sale, petentul nu este indreptatit să solicite nici drepturi banesti şi nici obligarea intimatei la plata CAS.
4. Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza şi este intre aceleasi parti, facuta de ele şi în contra lor în aceeasi calitate. Potrivit acestui din urma text, rezulta că elementele autoritatii de lucru judecat sunt partile, obiectul şi cauza, care trebuie să fie aceleasi în ambele cereri. Se constata, asadar, că în raport de sentinta mentionata, sunt intrunite toate elementele cerute de art. 1201 C.civ., litigiul de fata avand aceleasi parti, obiect şi cauza. Cauza, că element al autoritatii de lucru judecat, este fundamentul raportului juridic dedus judecatii, temeiul juridic al cererii, care nu se confunda cu cauza actiunii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10106 din 21 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 pot beneficia de indemnizaţie de şomaj persoanele care au prestat muncă în baza unui contract individual de muncă şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile şi numai dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii.
2. Analizând dosarul instanţei de fond se constată că nu există o cerere de chemare în garanţie formulată de către părţile din proces şi mai mult decât atât aşa-zisul chemat în garanţie SC J. GAZ SRL, a fost citat şi i s-a comunicat copia acţiunii reclamantului la o altă adresă decât cea la care-şi are sediul, aşa cum reiese din adresa Oficiului Registrului. De asemenea instanţa de fond nu a făcut verificări cu privire la situaţia acestei societăţi care, aşa cum a arătat reclamantul, se află în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, astfel încât se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9114 din 21 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Indemnizaţia de şedinţă primită de consilierii locali, reglementată de art. 34 din Legea nr. 393/2004, nu are caracterul unui drept de natură salarială sau caracterul unui venit permanent, aspecte care ar fi justificat luarea măsurii încetării indemnizaţiei de şomaj, ci are un caracter ocazional, nepermanent şi lipsit de importanţa şi nu de natură a fi valorificată că venit permanent susceptibil a determina suspendarea plăţii şomajului.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8257 din 24 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Indemnizaţia de consilier are caracter temporar, ocazional, nefiind considerat un venit permanent care să determine încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj. Având în vedere că veniturile din indemnizaţia de consilier sunt mai mici decât indemnizaţia de şomaj s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 5 pct. IV lit. c) din Legea nr. 76/2002.
2. Iemnizaţia reglementată de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, fiind acordată membrilor Consiliului participanţi la şedinţele ordinare ale Consiliului şi ale Comisiilor de specialitate fiind în cuantum de 5% din indemnizaţia lunară a Primarului are caracter ocazional, nepermanent nefiind considerat un venit permanent care să determine încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5861 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod justificat prima instanţă a reţinut data de 25.10.2005 ca fiind data depunerii cererii de către reclamantă pentru acordarea ajutorului de şomaj, deoarece această cerere este confirmată de prepusul pârâtei, martora E.B., care declară că reclamanta s-a prezentat cu cererea în jurul datei de 24-25.10.2005, această cerere fiind înregistrată într-un registru de evidenţă. Îndeplinindu-se stagiul legal de cotizare pârâta-intimată este îndreptăţită atât la indemnizaţia de şomaj potrivit Legii nr. 76/2002, cât şi la prima de instalare, reglementată de art. 75 din acelaşi act normativ, pentru persoanele care în perioada de şomaj se încadrează în altă localitate şi ca urmare a cestui fapt îşi schimbă domiciliul.
Sursă: (Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 1165 din 15 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Contestatorul, îndeplinind funcţia electivă de consilier local, conform dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, nu poate fi inclus în categoria persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul asigurărilor pentru şomaj, întrucât aceste persoane nu desfăşoară o activitate profesională cu caracter permanent asemănătoare funcţiilor elective de primar şi viceprimar şi nu sunt remunerate cu un salariu, în funcţie de care să se calculeze contribuţia individuală a la fondul de şomaj, conform dispoziţiile Legii nr. 76/2000, însă beneficiind de o indemnizaţie al cărui cuantum a fost mai mic faţă de indemnizaţia de şomaj, pe perioada cât a îndeplinit funcţia de consilier local, poate cumula cele 2 venituri.
2. Pe de altă parte, pe perioada cât a îndeplinit funcţia de consilier local, a beneficiat de o indemnizaţie al cărui cuantum a fost mai mic faţă de indemnizaţia de şomaj, astfel putând cumula cele 2 venituri.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1094 din 7 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Datorită stării de sanatate şi a tratatmentului medicamentos administrat, contestatorul a avut pierderi de memorie, fapt ce l-a facut să uite care este termenul în care se poate prezenta la A.J.O.F.M. B pentru a depune cerere de repunere în plata a indemnizatiei de somaj, ca urmare a încetării plaţilor compensatorii de care a beneficiat, obligâd intimata să plateasca contestatorului indemnizaţia de şomaj incepând cu data de 01.06.2008.
2. Din toate actele medicale şi înscrisurile, depuse la dosar, rezultă că afecţiunea de care suferă reclamantul, este una cronică, ce necesită un tratament complex şi costisitor, după obţinerea unui aviz favorabil al Casei de Asigurări de Sănătate. Este de notorietate faptul că tratamentul pe care l-a urmat reclamantul produce reacţii adverse, iar printre efectele secundare ale acestui tratament, pe lângă scăderea în greutate şi lipsa de putere, este menţionat în prospect şi pierderea memoriei. Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a procedat în mod corect la admiterea cererii de repunere în termen. Nu se impunea administrarea altor probe în dosar, întrucât înscrisurile depuse sunt relevante, iar efectuarea unei expertize medicale, ar fi imposibil de realizat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 959/M din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că pentru plăţi compensatorii primite de la fostul angajator s-au achitat şi virat contribuţii la asigurări sociale de sănătate nu influenţează acordarea indemnizaţiei de şomaj şi a venitului în completare deoarece în situaţia contestatorului a intervenit situaţia plăţii pensiei militare, calitatea de pensionar fiind una din condiţiile care impun neacordarea indemnizaţiei de şomaj şi respectiv a venitului în completare.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 680/M din 4 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin Legea nr. 226/2006, legiuitorul a vrut să creeze condiţii mai favorabile de pensionare categoriilor de persoane care au muncit în condiţii speciale o perioadă lungă de timp, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei de recuperare a indemnizaţiei de şomaj încasate necuvenit întrucât de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, contestatoarei i se cuvine plata drepturilor de pensie.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 628/M din 21 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Faptul că activitatea nu este prestata la acelaşi angajator sau că reclamanta are încheiate doua contracte individuale de munca cu fracţiune de norma nu are importanta cat timp nici legea nu distinge, singura condiţie fiind aceea ca solicitantul sa presteze munca pentru program normal de lucru care este, potrivit art. 109 Codul Muncii de 8 ore pe zi iar în speţa aceasta condiţie este îndeplinita. De altfel, aceasta interpretare a textului de lege menţionat se desprinde şi din raţiunea reglementarii care este aceea de stimula ocuparea forţei de munca prin completarea veniturilor salariale ale angajaţilor iar adăugarea unor condiţii suplimentare celor menţionate expres de textul de lege ar produce în fapt discriminarea salariaţilor ce prestează activitatea în baza unui contract cu fracţiune de norma fata de salariaţii cu norma întreaga deşi acest tratament este interzis de prevederile art. 103 Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 272/R/M din 27 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întrucât întârzierea încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj se datorează culpei angajatorului, în baza art. 312 şi 60 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a modificat în parte sentinţa recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie a SC U. V. SA care va fi obligată la plata sumelor reţinute contestatoarei ca urmare a anulării deciziilor în speţă de către instanţa de fond.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 256/M din 19 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 259/7.12.2000, contractul individual de muncă încheiat între rezident şi unitatea sanitară va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligaţiei de a lucra cel puţin 5 ani la unitatea sanitară respectivă atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 salarii medii pe economie.
O.U.G. nr. 259/7.12.2000 nu mai era însă în vigoare la data de 18.06.2001, data încheierii actului adiţional, fiind abrogată prin art. 10 din O.U.G. nr. 58/19.04.2001 şi, ulterior, respinsă prin Legea nr. 605/31.10.2001. Prin urmare, obligaţia legală prevăzută de acest act normativ nu a existat la data la care s-a încheiat actul adiţional.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4694 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. La data la care recurenta s-a înscris la rezidenţiat avea posibilitatea să aleagă între rezidenţiatul de tip A sau de tip B, pe post astfel că a optat în cunoştinţă de cauză şi cu luarea în considerare a consecinţelor care decurg din această opţiune. În consecinţă nu se poate spune că prin încheierea actului adiţional s-au încălcat dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 41 şi 53.
2. Art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar, aprobată prin Legea nr. 41/2002 prevede că după obţinerea titlului de specialist aceştia sunt obligaţi să lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanţării rezidenţiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs. Exemplarul actului adiţional, conţinând semnătura recurentei, conduce la concluzia că acordul de voinţă între părţi cu privire la clauzele actului adiţional s-a realizat.
3. Unităţile sanitare la care au fost angajaţi medicii rezidenţi care au optat pentru rezidenţiatul de tip B au achitat salariul acestora pentru perioada rezidenţiatului chiar dacă aceştia nu au prestat activitate în favoarea unităţii respective deoarece rezidenţiatul constă într-o activitate practică ce se desfăşoară în unitatea de formare unde a fost repartizat rezidentul şi o activitate educativă de însuşire a cunoştinţelor teoretice şi practice. Însuşirea acestor cunoştinţe se face prin stagii practice în unitatea de formare şi prin cursuri organizate la nivelul unităţii de formare sau la nivelul centrului universitar, pentru una sau mai multe specialităţi astfel că recurenta nu poate susţine că salariul primit reprezintă contraprestaţia muncii. Nu are nicio relevanţă în speţa de faţă de unde au venit banii aferenţi salariilor acestora ci este important că salariile au fost suportate din bugetul spitalului respectiv.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1951 din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În mod greşit prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantului este tardiv formulată, în condiţiile în care a făcut o greşită aplicare a legii în timp, precum şi a principiilor ce guvernează sancţiunea nulităţii actului juridic civil.
Cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 Cod civil, ce nu permite retroactivitatea legii civile, instanţa de fond impune aplicarea dispoziţiilor unei legi ce intră în vigoare ulterior emiterii actului juridic civil a cărui verificare se solicită sub aspectele de formă şi fond de la momentul încheierii acestuia.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10447 din 4 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Reclamanta nu şi-a exprimat un consimţământ valabil. Este evident că reclamanta, după absolvirea facultăţii de medicină, după susţinerea unui examen de rezidenţiat, finalizat cu încheierea unui contract de muncă în funcţia de medic a avut dorinţa de a continua cariera de medic. În momentul comunicării adresei nr. 5640/21.03.2000, adresă emisă de chiar Ministerul Sănătăţii şi după semnarea contractului individual de muncă, reclamanta s-a văzut ameninţată cu pierderea posibilităţii de a-şi exercita imediat profesia, de vreme ce Ministerul Sănătăţii, autoritatea centrală în domeniul sanitar, i-a impus încheierea actului adiţional, precizând expres: „În caz contrar, se va anula confirmarea dumneavoastră în rezidenţiat şi implicit ci se va desface contractul de muncă”. În aceste condiţii, reclamanta a semnat actul adiţional, fără a-şi exprima voinţa reală, sub ameninţarea morală că îşi va pierde locul de muncă. Consimţământul reclamantei a fost astfel viciat , violenţa morală exercitată contra sa prin conţinutul adresei fiind determinantă la încheierea actului juridic şi injustă.
2. Actul adiţional limitează dreptul reclamantei la muncă, fiind încheiat în mod abuziv, prin fraudarea intereselor reclamantei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 10227 din 26 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Normele agricole de care a beneficiat recurentul pe perioada cât a desfăşurat activitate în cadrul C.A.P.-ului, nu au fost efectiv lucrate de către acesta, normele fiind aprobate de către Adunarea generală a C.A.P.-ului, fiind un adaos acordat de C.A.P. aşa cum prevedea art. 36 din Legea nr. 1/1982.
Recurentul a fost salariat cu contract de muncă la E..D, nefiind angajat al unităţii agricole C.A.P., nefiindu-i aplicabile dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 80/1992, care se referă la agricultorii şi proprietarii de terenuri forestiere, precum şi membrii lor de familie în vârstă de peste 15 ani, care prestează o muncă nesalarială, în cadrul gospodăriilor individuale, sau în cadrul formelor asociative din agricultură.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8533 din 7 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Instanţa de fond nu putea să constate existenţa unor raporturi de muncă atâta timp cât exista o decizie de încetare a acestor raporturi şi care nu a fost contestată de către contestator în termenul prevăzut de lege, iar pe de altă parte din probele administrate nu a reieşit că recurentul ar mai fi desfăşurat activitate la societatea pârâtă în baza unui contract individual de muncă.
Instanţa în mod legal şi-a bazat soluţia pe probele aflate în dosar şi anume expertiza contabilă care a reţinut că recurentul nu a figurat pe statele de plată începând cu ianuarie 2003, iar faptul că a fost sancţionat contravenţional de către organele de poliţie în timp ce conducea o autobasculantă ce ar fi aparţinut societăţii pârâte nu dovedeşte că acesta a desfăşurat activitatea în baza unui contract individual de muncă.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 8119 din 16 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Întocmirea actelor adiţionale s-a făcut în mod indubitabil cu vicierea consimţământului reclamantei N.E prin presiuni, nulitatea acestora fiind astfel evidentă, instanţa de fond, în mod legal constatând acest fapt. Anularea „confirmării în rezidenţiat” şi desfacerea contractului de muncă, aşa cum rezultă din adresa nr. 3640 din 21 martie 2000 au constituit ameninţări care desigur, în situaţia reclamantei, au determinat semnarea contractului adiţional.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 234 din 30 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org )
-
1. Decizia nr. 124/2007 emisă de intimată se conformează dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 82/2007, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare conform cărora contractele de muncă ale administratorilor, directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
2. Încetarea contractului de muncă al directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatelor de administratori, în baza dispoziţiilor O.G. nr. 82/2007 şi a Hotărârii 19 din 29 noiembrie 2007, emisă de AGA a S.C. U. S.A. nu echivalează cu o concediere astfel cum susţine contestatorul, motiv pentru care decizia nr. 124/2007 nu este subordonată îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 55 din Codul muncii.
3. Nu este vorba nici de o modificare unilaterală a contractului de muncă, ci de aplicarea legii speciale într-un caz determinat.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 739/R/M.B. din 25 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Nu se poate susţine că tribunalul nu ar fi cercetat fondul cauzei, nefiind îndeplinite condiţiile art. 312 alin. 3 Cod pr. civ. ce impun soluţia casării cu trimitere, atâta timp cât, prin considerentele hotărârii recurate, s-a făcut analiza criticilor ce vizează lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 580 din 16 aprilie 2007 precum şi a susţinerii potrivit căreia acesta ar cuprinde dispoziţii potrivnice. Împrejurarea că instanţa de fond a grupat argumentele folosite de contestatoare, răspunzându-le printr-un considerent comun, respectiv, că acestea nu pot fi primite într-o contestaţie la titlu, fiind specifice căilor de atac care, de altfel, nu au fost promovate împotriva sentinţei civile nr. 580/2007, aceasta fiind irevocabilă, nu poate fi considerară drept o nepronunţare asupra fondului litigiului dedus prezentei judecăţi.
2. Criticile referitoare la existenţa unei eventuale confuzii între noţiunile de „concediere”, „angajat”, pe de o parte şi acelea de „revocare” şi „ales”, pe de altă parte, privesc, eventual, netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii şi, nici într-un caz nu vizează lămurirea dispozitivului hotărârii. Aceste discuţii nu pot fi primite în prezentul cadru procesual, sentinţa civilă nr. 580/16 aprilie 2007, rămasă irevocabilă, având putere de lucru judecat.
3. În ceea ce priveşte imposibilitatea executării hotărârii, invocată de recurent, se menţionează că reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei nr. 52/16 august 2001 de către reclamant nu presupune noi alegeri şi nici supunerea executării hotărârii judecătoreşti aprobării adunării generale ci doar repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestei decizii.
Este adevărat că, referitor la împrejurarea că, în acest interval de timp, a fost aleasă o altă persoană, în aceeaşi funcţie, instanţa de fond nu s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii, însă, observând cererile formulate în cauză, se constată că instanţa nu a fost investită cu o cerere în acest sens. Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. pr. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererilor deduse judecăţii. De altfel, în considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a făcut trimitere, prin similitudine, la dispoziţiile art. 78 coroborate cu art. 56 lit. f) din Codul Muncii.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 9517 din 3 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Potrivit art. 14 alin. (6) din O.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată prin O.U.G. nr. 150/1999, societatea comercială privatizată va fi exonerată de drept de plata oricărei obligaţii bugetare, neevidenţiată în certificatul de obligaţii bugetare emis în conformitate cu alin. (5) din acelaşi act normativ.
Împrejurarea că recurenta a întocmit o declaraţie de inventar, invocată de intimată ca temei al executării silite, nu este de natură să suprime dreptul recurentei-contestatoare de a fi exonerată de drept, conform art. 14 alin. (6) din O.U.G. nr.88/1997, de plata obligaţiei bugetare în discuţie, această declaraţie fiind un act de evidenţă contabilă care însă nu poate reprezenta un titlu de creanţă deoarece creanţele nu au fost incluse în certificatul de sarcini fiscale şi totodată creanţa menţionată nu este certă, actul fiind supus rectificării.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5674 din 2 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Soluţia pronunţată la instanţa de fond prin care a fost anulat titlul executoriu, este întemeiată deoarece, prin probele administrate, în cauză, contestatoarea a făcut dovada că nu a realizat în anii 2004 şi 2005, venituri impozabile de cel puţin 3 salarii medii brute, pentru a fi obligată la plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor reţinute în titlul executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 19/2000 iar în ceea ce priveşte obligaţia de plată a asigurărilor sociale aferente anului 2006 se constată că potrivit adeverinţei eliberată de Administraţia Finanţelor Publice Comunale nr. 1C, în cursul acestui an contestatoarea a avut un venit anual de 2221 lei, aşa încât în mod corect a fost exonerată de plată, nefiind îndeplinite cerinţele legale în temeiul cărora se fac asemenea plăţi către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5429 din 27 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză au incidenţă dispoziţiile art.1144 Cod civil care se referă la compensaţia legală, art. 316 C. pr. civ., aratând că dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4278 din 6 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond după intrarea în insolvenţă şi numirea administratorului judiciar, fără ca administratorul judiciar să fi fost citat în faţa instanţei de fond. În aceste condiţii sentinţa atacată este una nelegală, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9 şi 312 Cod pr.civilă va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca judecata în fond să se facă cu citarea administratorului judiciar.
2. În rejudecare instanţa de fond va avea în vedere şi dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei potrivit cu care de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare care privesc recuperarea creanţelor deschise împotriva debitoarei.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 408 din 12 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Existenţa unor motive de contestaţie la titlu în situaţia în care terenul nu este suficient de bine identificat, suma de bani ce constituie creanţa nu este determinată şi nicidecum în situaţia când debitorul nu este de acord cu executarea însăşi.
2. Contestaţia la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat pentru ase putea proceda la executarea silită. Ea nu este şi nu poate fi considerată un mijloc procesual destinat a anula sau modifica însuşi titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac. Cu alte cuvinte, instanţa competentă a soluţiona contestaţia nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă. O soluţie contrară ar impieta în mod grav principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
3. În speţă, nu este vorba de o veritabilă interpretare a titlului executoriu, ci, aşa cum corect a apreciat instanţa de fond, de modificarea dispozitivului hotărârii.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 785/M din 18 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte admisibilitatea lămuririi caracterului sumei ce constituie obligaţia de plată a contestatoarei cuprinsă deja într-un titlu executoriu, direct în cadrul cererii de contestaţie la executare în temeiul art. 400 alin. (2) Cod procedură civilă – contestaţie la titlu.
Clarificarea dorită de contestatoare faţă de suma cuprinsă în titlul executoriu – titlu ce a fost executat parţial – reprezintă o modificare a titlului executoriu respectiv, implicând o reducere în momentul executării a sumei cuprinse în titlul executoriu, care ar repune în discuţie întinderea creanţei aspect inadmisibil pe calea contestaţia la titlu.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 314/M din 9 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată, reclamantul a urmărit luarea unor măsuri provizorii până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei ce formează obiectul dosarului nr. (...) al Tribunalului Arad. Măsurile provizorii solicitate vizau suspendarea provizorie a executării deciziei nr. 126/29.11.2007 emisă de pârâtă prin care a fost revocat din funcţia de Director Executiv şi numit în funcţia de director adjunct la sucursala N. – Hotel Codru N. – şi suspendarea organizării concursului pentru ocuparea postului de director.
Prin decizia civilă nr. 1419 pronunţată la 11 iunie 2008 de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. (...) a fost respinsă irevocabil acţiunea reclamantului H.J. având ca obiect anularea deciziei nr. 126/29 noiembrie 2007 şi repunerea în situaţia anterioară emiterii acestei decizii. Având în vedere că litigiul de fond a fost tranşat irevocabil în sensul respingerii acţiunii reclamantului, instanţa apreciază prezentul demers judiciar ca fiind rămas fără obiect.
Sursă: (Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 2329 din 3 iulie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Potrivit art. 581 alin. (1) C. proc. civ., instanta va putea sa ordone masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Textul stabileste, asadar, doua din conditiile de admisibilitate ale cererii de ordonanta presedintiala, anume urgenta si caracterul vremelnic al masurii solicitate a se lua pe aceasta cale, iar din aceasta din urma decurge si o a treia conditie, respectiv ca prin masura luata sa nu se prejudece fondul. Conditia urgentei, apreciata de recurentul reclamant ca fiind indeplinita în cauza, trebuie insa apreciata de instanta în concret, în raport de circumstantele obiective ale cauzei, criteriile subiective fiind irelevante, art. 581 alin. (1) C. proc. civ. enumerand categoriile generale de situatii caracterizate prin urgenta.
2. Masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o suspendare a principalelor sale efecte – prestarea muncii si plata acesteia – insa prejudiciul produs reclamantului prin neplata drepturilor salariale nu este unul care nu s-ar putea reparara, în sensul prevederilor art. 581 C. proc. civ., cata vreme, în cazul constatarii nevinovatiei reclamantului, acesta isi va relua activitatea avuta anterior si i se va plati, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului [art. 52 alin. (2) Codul muncii]. Curtea constata, de asemenea, ca masura solicitata de reclamant nu indeplineste nici cerinta vremelniciei, masurile care se pot lua pe calea ordonantei presedintiale nefiind de natura sa rezolve în fond litigiul dintre parti si avand un caracter limitat în timp. În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, într-adevar, masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o suspendare a principalelor sale efecte – prestarea muncii si plata acesteia – insa prejudiciul produs reclamantului prin neplata drepturilor salariale nu este unul care nu s-ar putea reparara, în sensul prevederilor art. 581 C. proc. civ. Masura de suspendare a măsurii de suspendare a contractului individual de muncă nu indeplineste nici cerinta vremelniciei, masurile care se pot lua pe calea ordonantei presedintiale nefiind de natura sa rezolve în fond litigiul dintre parti si avand un caracter limitat în timp.
Efectuarea cercetarii prealabile si deci a suspendarii contractului pentru efectuarea acestei cercetari nu poate depasi termenul de 30 de zile calendaristice, în raport de dispozitiile art. 268 alin. (1) din Codul Muncii, care dispune ca angajatorul va dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa intermen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare.
Sursă: (Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a Civilă şi pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 4588 din 13 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art. 581 C. proc. civ. pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, respectiv dovada urgenţei, neprejudecării fondului şi prevenirea unei pagube iminente, pentru încadrarea reclamantei prin concurs pe postul vacant de consilier juridic.
Excepţia de tardivitate este nefondată întrucât sentinţa recurată i-a fost comunicată reclamantei la data de 4 iulie 2008, iar recursul a fost declarat la 30 iunie 2008 în condiţiile în care sentinţa a fost pronunţată la 24 iunie 2008, astfel că la data declarării recursului nu expirase termenul de 5 zile libere de la pronunţarea sentinţei, iar motivele de recurs au fost depuse tot în cadrul termenului de 5 zile libere.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1472 din 6 august 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, conform dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., cu motivarea că cererea de suspendare a deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantei poate avea efecte pecuniare nedorite pentru ambele părţi. Astfel, dacă, la fond, contestaţia reclamantei se va respinge, aceasta poate fi obligată la restituirea drepturilor băneşti încasate pe perioada suspendării, câtă vreme contractul de muncă s-a derulat, cu consecinţa suportării unei eventuale insolvabilităţi a reclamantei de către pârâtă.
Dacă se va admite contestaţia, atunci reclamanta va beneficia de reparaţii, conform legii, pentru desfacerea nelegală sau netemeinică a contractului de muncă.
2. Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă, în cazul de faţă a conflictelor de drepturi, este reglementată de Legea nr. 168/1999, care stabileşte în mod clar şi fără echivoc, în art. 74, că soluţionarea cererilor privind conflictele de muncă, având ca obiect şi contractul individual de muncă, se face în regim de urgenţă. Prin instituirea unui regim special – de urgenţă – în soluţionarea conflictelor de drepturi dintre salariat şi angajator legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea nici uneia dintre părţi. În atare situaţie, instituţia ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictelor de muncă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de Legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 295 din 11 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Una dintre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea ca dispoziţia legală a cărui neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Aceasta înseamnă că respectiva dispoziţie legală trebuie să fie aplicabilă în speţă şi să aibă înrâurire asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Art. 54 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 prevede că participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra greviştilor sau asupra organizatorilor. Art. 54 alin. (2), a cărui neconstituţionalitate se invocă, prevede că dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă greva este suspendată sau declarată ilegală, potrivit art. 56 sau, după caz, art. 60.
În prezentul litigiu, care are ca obiect declararea ilegală a grevei precum şi constatarea ilegală a grevei de protest nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 54 alin. (2), instanţa nefiind sesizată deocamdată cu aspecte ulterioare declarării ilegale sau legale a grevei (sancţionarea greviştilor, plata acestora la despăgubiri băneşti etc.).
Sursă: (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 316/R-CM din 8 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea pe cale separată a prezentului recurs datorită faptului că a fost pronunţată o hotărâre asupra fondului cauzei, respectiv sentinţa civilă nr. 510/16.04.2008. Excepţia de neconstituţionalitate invocată de către pârâta recurentă a vizat doar dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 168/1999. Până la promovarea prezentului recurs, instanţa de fond a soluţionat cauza pe fond, prin sentinţa civilă nr. 510/16.04.2008, dispunându-se încetarea grevei ca fiind ilegală, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 168/1999.
Faţă de această situaţie, chiar dacă instanţa de recurs ar fi înaintat dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi, ipotetic, s-ar fi declarat neconstituţional acest articol, recurenta nu mai justifică niciun interes atât timp cât instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei doar dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 168/1999 şi a precizat în mod expres că nu mai sunt necesare cercetarea celorlalte condiţii de nelegalitate a grevei invocate de reclamantă.
Sursă: (Curtea de Apel Galaţi, Secţia privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 367/R din 22 mai 2008, www.jurisprudenta.org)
-
2. Atâta timp cât dreptul la grevă nu este un drept absolut, el fiind supus, conform legilor ţării, unor condiţii necesare pentru exercitarea cu bună credinţă şi valorificarea drepturilor părţilor conflictului de interese, Curtea constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că greva declanşată la 19.07.2007 este ilegală, stabilind just că parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie indiferent de voinţa sindicatului de a declanşa şi de a menţine greva.
3. Odată declanşat conflictul de interese, în condiţiile prev. de art. 16, sindicatul are obligaţia conform art. 17, să sesizeze Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin organele sale teritoriale, în vederea negocierii, legea prevăzând şi menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă această sesizare, precum şi procedura înregistrării acesteia la Direcţia de muncă şi protecţie socială.
3. Dată fiind atitudinea sindicatului, recurent-pârât în cauză, de a nu respectă procedura prevăzută de lege pentru soluţionarea conflictului de interese apărut, este legală şi temeinică soluţia primei instanţe care a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională prin care se solicita obligarea reclamantei să negocieze încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 587 din 22 aprilie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Îndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor legale menţionate sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, fiind obligaţii viitoare dovada îndeplinirii acestei condiţii se poate face în principal prin afirmaţia părţii că îşi va îndeplini acele obligaţii. Or o astfel de asumare a îndeplinirii obligaţiilor s-a făcut de către sindicat şi la fond şi în recurs cu condiţia ca angajatorul să le nominalizeze efectiv iar nu să se refere la acestea în mod generic.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 770/R din 28 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
1. În ce priveşte solicitarea principală formulată de recurentă, aceea de casare a sentinţei şi trimitere a cauzei spre rejudecare, aceasta nu este fondată, nefiind incident nici unul din cazurile prev. de art. 304 pct. 1-5 C. proc. civ., care să impună adoptarea unei atare soluţii. Este adevărat că prima instanţă nu a făcut referire expresă la cele două acte depuse de pârâtă, însă acestea nici nu conţin elemente sau argumente care să susţină măsura depunctării reclamantului. În cuprinsul hotărârii se arată că pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului. Prin urmare, prima instanţă nu avea ce acte să ia în considerare în condiţiile în care pârâtul nu a depus dovezi care să ateste aspectele negative din activitatea reclamantului, de natură să justifice depunctarea sa cu ocazia evaluării. În consecinţă, solicitarea de casare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare urmare a neluării în considerare a apărărilor formulate este nefondată, urmând a fi respinsă.
2. Instituţia pârâtă nu a respectat normele metodologice aplicabile în procesul de evaluare privind pe reclamantul N.B., pentru activitatea desfăşurată în anul 2006, ceea ce face ca întregul proces de evaluare să fie lovit de nulitate absolută. Pârâta nu a propus şi nu a prezentat probe – deşi i s-a pus în vedere această obligaţie – pentru a dovedi aspectele negative din activitatea reclamantului şi că notele acordate sunt corecte. Or, potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. În situaţia în care în anii anteriori reclamantul nu ar fi desfăşurat o prestigioasă activitate ştiinţifică şi creativă în domeniu, este puţin probabil să fi fost declarat candidatul care întruneşte cel mai bine condiţiile pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie de conducere din instituţie.
3. Conduita necorespunzătoare a reclamantului la Congresul Internaţional „G. Romane” de natură să afecteze prestigiul instituţiei şi a conducerii acesteia nu poate prezenta nicio relevanţă în cadrul evaluării reclamantului pentru activitatea prestată în cursul anului 2006, în condiţiile în care această reuniune a avut loc în alt an.
4. Activitatea defectuoasă a reclamantului în cadrul proiectului „Limes” invocată de recurent de asemenea nu poate fi luată în considerare, întrucât instituţia a renunţat la acest proiect, chiar în cursul anului în care s-a făcut evaluarea contestată, iar la dosar nu există nicio dovadă concretă în sensul vinovăţiei reclamantului care să fi atras această renunţare.
5. Încercarea – lăudabilă de altfel – a conducerii instituţiei de a pune capăt formalismului existent în procesul de evaluare nu constituie un motiv întemeiat. Înlăturarea formalismului constând în acordarea calificativului maxim tuturor angajaţilor nu este posibilă prin depunctarea unuia sau mai multor angajaţi fără argumente solide care să justifice motivul neacordării punctajului maxim. Prezumţia de la care se porneşte este aceea că toţi sunt îndreptăţiţi să primească punctajul maxim, iar înlăturarea acestei prezumţii se face prin indicarea şi dovedirea faptelor de natură să diminueze punctajul.
6. Necontestarea actului administrativ în baza căruia i s-a stabilit reclamantului noul salariu rezultat în urma evaluării, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care remuneraţia se stabileşte tocmai în baza raportului de evaluare.
7. Atât timp cât raportul de evaluare nu este modificat, nici cuantumul salariului nu poate fi modificat, acesta din urmă fiind în strânsă legătură cu concluziile celui dintâi.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 2132/R din 4 noiembrie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simplul argument al netemeiniciei evaluării la care a fost supusă reclamanta nu este suficient pentru acordarea calificativului maxim, fără o justificare corespunzătoare şi obiectivă, detaliată pe criterii de apreciere. Instanţa era datoare a administra probe vizând activitatea reclamantei în anul 2006, cu atât mai mult cu cât la dosar se află probe contradictorii. Este de observat că, dacă prima instanţă a reţinut nelegalitatea şi netemeinicia procedurii de evaluare care a determinat punctajul de 4, 15 în raport de care s-a stabilit şi salarizarea, în temeiul probelor administrate, în ceea ce priveşte obligarea instituţiei la reevaluare dar impunând în acelaşi timp stabilirea punctajului maxim, nu are nicio motivare şi apare a fi contradictorie. Instanţa era datoare a verifica condiţiile în care şefa secţiei a dat prima „notă” de evaluare, dacă declaraţia de retractare a acesteia este valabilă şi întemeiată şi să se solicite o nouă evaluare din partea acesteia, vizând activitatea reclamantei pe anul 2006, în conformitate cu H.G. nr. 125/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1468/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Simplul argument al netemeiniciei evaluării la care a fost supusă reclamanta nu este suficient pentru acordarea calificativului maxim, fără o justificare corespunzătoare şi obiectivă, detaliată pe criterii de apreciere. Instanţa era datoare a administra probe vizând activitatea reclamantei în anul 2006, cu atât mai mult cu cât la dosar se află probe contradictorii. Este de observat că, dacă prima instanţă a reţinut nelegalitatea şi netemeinicia procedurii de evaluare care a determinat punctajul de 4, 15 în raport de care s-a stabilit şi salarizarea, în temeiul probelor administrate, în ceea ce priveşte obligarea instituţiei la reevaluare dar impunând în acelaşi timp stabilirea punctajului maxim, nu are nicio motivare şi apare a fi contradictorie. Instanţa era datoare a verifica condiţiile în care şefa secţiei a dat prima „notă” de evaluare, dacă declaraţia de retractare a acesteia este valabilă şi întemeiată şi să se solicite o nouă evaluare din partea acesteia, vizând activitatea reclamantei pe anul 2006, în conformitate cu H.G. nr. 125/1999.
Sursă: (Curtea de Apel Cluj, Secţia Civilă, Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia civilă nr. 1468/R din 24 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Infiinţarea popririi asigurătorii nu este o măsură obligatorie pentru instanţă, care trebuie să aprecieze de la caz la caz dacă se impune o astfel de măsură sau nu.
Reclamanta nu se află în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 591 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd faptul că creditorul care nu are titlu executoriu, dar are creanţa constatată prin act scris, exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului,recursul neputând fi admis.
Sursă: (Curtea de Apel Braşov, Secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 221/M. din 5 martie 2008, www.jurisprudenta.org)
-
Motivele de recurs invocate nu sunt fondate întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă un prejudiciu cert şi exigibil, cu atât mai mult cu cât reclamanta a solicitat beneficiul nerealizat asupra căruia nu a făcut nicio dovadă, înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâtului-intimat fiind nejustificată.
Sursă: (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1253 din 23 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)