Lege 263 din 2010 - privind sistemul unitar de pensii publice
Art. 10
(1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2) constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul mediu anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).
(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), declaraţia prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2) constituie singurul document pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) În situaţiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1) și (2), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii.
(4) Obligaţia prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (3) revine persoanei în cauză.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .