Hotărâre de Guvern 188 din 2007 - privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii cooperative europene
Art. 6
(1) Grupul special de negociere adoptă deciziile cu majoritatea absolută de voturi a membrilor săi, cu condiţia ca această majoritate să reprezinte, de asemenea, majoritatea absolută a angajaţilor. Fiecare membru are dreptul la un vot.
(2) Dacă rezultatele negocierilor duc la o diminuare a drepturilor de participare, majoritatea necesară pentru a putea decide adoptarea unui astfel de acord constă în voturile a două treimi din numărul membrilor grupului special de negociere, reprezentând cel puţin două treimi din numărul angajaţilor, inclusiv voturile membrilor reprezentând angajaţii din cel puţin două state membre.
(3) Diminuarea drepturilor de participare potrivit prevederilor art2 lit. k) înseamnă un procent din numărul membrilor organelor SCE care este mai mic decât cel mai mare procent care există în cadrul societăţilor participante.
(4) Prevederile alin. (2) se aplică:
a) în cazul unei SCE constituite prin fuziune, dacă participarea acoperă cel puţin 25% din numărul total al angajaţilor cooperativelor participante; sau
b) în cazul unei SCE constituite prin orice altă metodă, dacă participarea acoperă cel puţin 50% din numărul total al angajaţilor entităţilor juridice participante.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .