s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Hotărâre de Guvern 188 din 2007 - privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii cooperative europene

Art. 14

(1) Fără să se aducă atingere reuniunilor organizate în conformitate cu art15 alin. (1) şi (2), organul de reprezentare are dreptul de a fi informat şi consultat şi, în acest scop, de a se întâlni cu organul competent al SCE cel puţin o dată pe an, pe baza unor rapoarte periodice elaborate de către organul competent cu privire la evoluţia activităţilor SCE şi la perspectivele sale. Organele de conducere locale sunt informate cu privire la aceasta.
(2) Organul competent al SCE prezintă organului de reprezentare agenda şedinţelor organului de administrare sau, dacă este cazul, ale organului de conducere şi de control, precum şi copiile tuturor documentelor prezentate la adunarea generală a membrilor săi.
(3) Documentele prezentate se referă în special la structura, situaţia economică şi financiară, evoluţia probabilă a activităţii, a producţiei şi vânzărilor, iniţiativele privind responsabilitatea socială a întreprinderilor, situaţia şi evoluţia probabilă a locurilor de muncă, investiţii, schimbări substanţiale ce interesează organizaţia, introducerea de noi procedee de producţie, transferuri de producţie, fuziuni, reduceri de personal ori închiderea unor întreprinderi, unităţi sau părţi importante din acestea, precum şi concedieri colective.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .