Hotărâre de Guvern 188 din 2007 - privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii cooperative europene
Art. 22
(1) Prevederile art21 se aplică SCE în următoarele situaţii:
A. în cazul unei SCE constituite prin fuziune:
a) dacă înainte de înregistrarea SCE au fost aplicate una sau mai multe forme de participare în una ori mai multe dintre cooperativele participante, acoperind cel puţin 25% din numărul total al angajaţilor din toate entităţile juridice participante; sau
b) dacă înainte de înregistrarea SCE au fost aplicate una sau mai multe forme de participare în una ori mai multe dintre cooperativele participante, acoperind mai puţin de 25% din numărul total al angajaţilor din toate entităţile juridice participante şi dacă o astfel de decizie este luată de grupul special de negociere;
B. în cazul unei SCE înfiinţate în orice alt mod:
a) dacă înainte de înregistrarea SCE au fost aplicate una sau mai multe dintre formele de participare în una ori mai multe entităţi juridice participante, acoperind cel puţin 50% din numărul total de angajaţi din acestea; sau
b) dacă înainte de înregistrarea SCE au fost aplicate una sau mai multe forme de participare în una ori mai multe entităţi juridice participante, acoperind mai puţin de 50% din numărul total de angajaţi din acestea şi dacă o astfel de decizie este luată de grupul special de negociere.
(2) În cazul în care au existat mai multe forme de participare în cadrul diverselor societăţi participante, grupul special de negociere decide care dintre aceste forme trebuie aplicată în cazul SCE. Grupul special de negociere informează organele competente ale entităţilor juridice participante cu privire la orice decizii luate în temeiul prevederilor prezentului alineat.
SECŢIUNEA 4
Aplicarea dispoziţiilor de referinţă
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .