s Guvernul îşi angajează răspunderea pentru legea privind promovarea magistraţilor la ICCJ
13 Decembrie 2011

Guvernul îşi angajează răspunderea pentru legea privind promovarea magistraţilor la ICCJ

Guvernul a adoptat pe 12 decembrie 2011 proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art. 29 alin. (1) lit b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care reglementează o nouă modalitate de promovare a magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit premierului Emil Boc.

Proiectul a fost propus prin procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, calendarul procedurii urmând să fie stabilit de birourile permanente ale Parlamentului.

Potrivit noului act normativ, promovarea în funcţia de judecător la ÎCCJ se va face dintre judecătorii şi procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • să fi îndeplinit efectiv cel puţin cinci ani funcţia de judecător la Curtea de Apel sau de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel ori Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
  • au obţinut calificativul 'foarte bine' la ultimele trei evaluări;
  • nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar;
  • au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 15 ani.

Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va realiza doar prin concurs, care constă în următoarele probe:

  • o probă de evaluare a hotărârilor judecătoreşti redactate, în cazul judecătorilor sau a actelor întocmite în faza de urmărire penală ori în faza judecăţii, în cazul procurorilor;
  • un interviu susţinut în faţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii;
  • susţinerea unor probe scrise, cu caracter teoretic şi practic.

Pentru a fi declarat admis candidatul trebuie să obţină la probele scrise minim nota opt, cu condiţia ca la fiecare probă scrisă să fi obţinut nota minimă de şapte.

(Sursa: Guvernul României)

Contor: 1259 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 13 decembrie 2011 08:44

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner