s Să ne amuzăm cu judecătorii: despre cum se "toarnă" între ei
12 Martie 2012

Să ne amuzăm cu judecătorii: despre cum se "toarnă" între ei

Fotografie autor

Un site de specialitate a publicat un material al unei judecătoare de la Curtea de Apel care în esenţă denunţa trecutul de procuror comunist al președintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar inspecţia judiciară s-a sesizat.

Articolul permite o analiză complexă de la vechii turnători ai securităţii la noi turnători, de la vechile canale de turnătorie la noile canalele de turnătorie, o analiză despre invidiile profesionale,  analize freudiene ale autoarei misivei, până la critică literară şi rigoarea raţionamentelor juridice.

Ce m-a determinat să scriu nu a fost atât materialul în sine, care seamănă mai degrabă cu  delaţiune la securitate pe vremea comuniştilor, decât cu probe concrete împotriva preşedintelui ICCJ, comentariile la acest material care m-au surprins, dar mai ales caragielescul situaţiei provocate de judecătoare.

În esenţă, judecătoarea povesteşte cum copil fiind la un miting organizat în anii 80 la venirea lui Ceaușescu în oraş o femeie a fost ridicată din mulţime de către un procuror pentru ca nu striga lozincile, ci doar le mima. Nu cunoaştem însă nici adevăratele motive, nici ce s-a întâmplat ulterior – totul se bazează pe  o trăire şi o presupunere generală a autoarei materialului.

Apoi, fiind în practică, autoarea a văzut deţinute scoase la muncă şi aflând de la mama ei că sunt femei care au avortat în închisoare a presupus că toate acele femei sunt închise pentru avort, iar de arestarea lor acuză indirect actualul președinte la ÎCCJ, pe atunci procuror.

În fine, toate lipsurile din perioada comunistă, de la lipsa de electricitate, de hrană, de apă caldă sunt asociate tot preşedintelui ÎCCJ în calitatea lui de procuror.

Materialul scris de autor seamănă cu un denunţ ordinar, din anii 50, al unui mic turnător la securitate nemulțumit că unul din colegii lui a ajuns şef de atelier şi el a rămas tot lăcătuş mecanic şi brusc îşi aduce aminte că şeful de atelier are relaţii burghez-moşiereşti, cu emfaze dramatice.

Acest pasaj din material „în anul 1980, când lagărul comunist devenea tot mai cumplit, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era numit procuror în oraşul în care m-am născut. Oraşul avea industrie metalurgică şi şantier naval, prin urmare colcăia de securişti, de la micii turnători până la cei mai abili şi privilegiaţi torţionari”, poate fi citit şi altfel „în anii 40 când regimul burghezo-moșieresc devenea tot mai cumplit actualul Preşedinte al ICCJ ere numit procuror în oraşul în care m-am născut. Oraşul avea industrie metalurgică şi şantier naval, prin urmare colcăia de duşmani ai poporului etc. etc. etc„ (am subliniat doar cuvintele înlocuite)

Din astfel de denunţuri sunt formate dosarele tuturor persoanelor urmărite de Securitate, așadar nimic nou.

Şi ca tabloul să fie complet, Inspecția judiciară s-a autosesizat, exact cum făceau şi organele de stat şi de partid, la orice turnătorie se făcea un dosar de urmărire care se finaliza într-un fel sau altul. Aşadar, doamna judecător nu a făcut altceva decât să se încadreze în logica micului turnător.

Acum că doamna judecător a scris o misivă într-un registru emoţional („Toţi aceşti tovarăşi, uzurpatori ai Lui Hristos şi ai Legii Lui, au păzit, cu străşnicie, temniţa comunistă”,  care mă surprinde pentru că un judecător cu vechime la CAB se presupune că are exercițiului raţiunii şi că rămâne în acest registru raţional, şi nu coboară uşor într-un registru emoţional; personal sper ca atunci când pronunţă hotărâri judecătoreşti nu le pronunţa într-un registru emoţional - deşi după această misivă nu m-ar mira) este treaba domniei sale, eu trecusem cu vederea, sunt pline gazetele din România de astfel de scrieri.

Ce m-a determinat însă să scriu au fost comentariile la această mică turnătorie, şi mai ales finalul apoteotic. Am sa trec in paranteza numele comentatorilor pentru a putea sa le cititi comentariile (in cazul in care doriti).

Un comentator (Petre Piperea) o felicită pentru curaj şi pentru profunzime. Am rămas blocat când am citit acest comentariu şi am recitit micul material. Şi încă odată. Nu mi-am dat seama unde este nici curajul şi nici profunzimea.

Să începem cu analiza curajului. Care este curajul acestei delaţiuni ordinare? În măsura în care doamne judecător ar fi militat pentru eliminarea din sistem a tuturor procurorilor care au instrumentat dosare politice pe vremea lui Ceaușescu, a tuturor foştilor sau actualilor securişti din sistem, într-adevăr ar fi fost curaj. Dar autoarea nu face decât un proces de intenţie gratuită unei singure persoane şi doar în momentul în care aceasta a ajuns în funcţie de conducere. Până la acest moment pe autoare nu a interesat-o soarta procuroarei de provincie, ci brusc când a fost numită în funcţia de Preşedintă la ICCJ în autoare s-a trezit spiritul dreptăţii. Personal nu vad nici un curaj, ci mai degrabă o frustrare personală legată de numirea preşedintelui ICCJ. Autoarea nu ne dă nici un dosar concret din care să rezultă că actualul preşedinte ICCJ ar fi instrumentat dosare politice, ci doar sugerează.

Aceasta tehnică îmi aduce aminte de fabula cu lupul şi mielul a lui Lafontaine (mielul bea apă în aval, iar lupul ca să îi caute pricină îl întrebă de ce îi tulbură apa, mielul se apără spunând că nu are cum pentru că el bea în aval, lupul îl acuză spunându-i că daca nu anul acesta atunci anul trecut, iar mielul spune că nu avea cum pentru ca nu era născut, iar lupul îi spune „atunci dacă nu tu unul dintre ai tăi” şi îl înhaţă – această fabulă am citit-o pe vremea „procurorilor” la lumânare). Cam acelaşi lucru şi aici, dacă nu Preşedinta ICCJ a instrumentat dosare politice, atunci unul dintre ai săi, adică dintre procurori cu siguranță a instrumentat.

Apoi, în ceea ce priveşte profunzimea. Pentru a fi profund trebuie să existe o analiză sintetică  în concepţia kantiană, de o anumită complexitate sau viziune. Or aici constat că este o proză adolescentină slăbuţă („Atunci, întorcând capul sub soarele năucitor, am văzut că un bărbat a apucat-o de braţ şi i-a spus, discret, să-l urmeze”) inspirată dintr-o experienţă care nici măcar nu este personală, este una colectivă (a se vedea pentru o comparație Marin Preda Cel mai iubit dintre pământeni sau Mila Kundera Insuportabila uşurătate a fiinţei, iar pentru profunzimea analizei Dostoievski Amintiri din casa morţilor, lista este deschisă).

Aşadar, personal nu am găsit profunzimea nici în formulare şi nici în mesaj, mai ales că este bazat pe o presupunere şi nu pe date concrete, ceea ce pentru mine aduce a scrisoare de denunţ din dosarele de la CNSAS.

Un alt comentator (Emanuel Teodoru) este surprins că oamenii nu s-au solidarizat cu această turnătorie grosolană. Pai de ce să mă solidarizez când povestea este una banală lipsită de logică.

Aşadar femeie care mima este invitată de un bărbat să îl urmeze. NU ştim nici motivul adevărat şi nici ce s-a întâmplat, apoi urmează o fantasmă a copilului care îşi imaginează cum arată beciurile. După care ne spune „Nu am mai avut curiozitatea să-l văd pe marele conducător. Am plecat şi, după ce ne-am îndepărtat bine de stadion, o tot întrebam pe mama: De ce?”.

Este non sens în povestire. Aşadar, din 20 000 de oameni pe stadion, care strigă, este văzută o femeie care deschide gura, dar nu i se aude vocea, motiv pentru care este ridicată de „un bărbat” presupus a fi procuror, însă o mamă cu un copil se îndepărtează de mulţime, adică se individualizează, înainte să apară Ceauşescu, iar forţele de ordine nu le spune nimic. Este ceva bizar în această construcţie logică a aparatului de represiune comunist. Sau poate aveau simtul auzului, mai dezvoltat decât al văzului?

Şi atenţie, cel care a ridicat-o pe femeia care mima este un bărbat, iar preşedinta ICCJ este femeie, deci cu siguranţă nu actuala preşedintă a ridica-o pe femeie, ci presupune autoarea că „nu oi fi fost tu, ci unul dintre ai tai”.

 Pe simple analogii răutăcioase nu mă pot solidariza, mai ales că este vorba, în opinia mea, de invidie profesională (diferenţa dintre cele două este relativ mică, sunt din acelaşi oraş, astfel încât au avut un parcurs profesional comun, una din persoane ajungând în funcţie înaltă, cealaltă rămânând pe loc). Acest comentator mai scrie despre frumusețea misivei, aici este o chestiune de estetică literară, ce implică o mare marjă de subiectivism astfel că îi respect părerea, însă eu tot cred că autoarea nu a depăşit nivelul unui elev de clasa a XIII-a.

Lui Valentin Buliga i se pare nefirească sesizarea Inspecţiei judiciare. Eu consider dimpotrivă că este foarte firească, este un gest reflex al tuturor organelor de control de a se sesiza la astfel de turnătorii grosolane. ŞI securitatea dacă ar fi primit o astfel de misivă s-ar fi sesizat. Deci…..nihil novi sub sole. Pe de altă parte este absolut necesar să se sesizeze din moment ce materialul nu este altceva decât un atac public şi murdar la adresa preşedintelui ÎCCJ.

În fine, ultimul comentator Eduard MARICUT crede că autoarea ştie mai multe despre preşedintele ÎCCJ. Personal nu cred că ştie nimic mai mult, decât scrie în CV, însă este cert că o asimilează tuturor procurorilor prin generalizare, din moment ce povestea pe care autoarea o relatează vizează un barbat, iar preşedinta este femeie. Dacă ar fi ştiut atunci ar fi trebuit să aibe curajul să ne informeze. Or, fie nu ştie mai multe, fie nu are curajul să ne spună.

Am citit CV-ul preşedintei, nici măcar nu ştiam cine este până la această misivă publică, însă am văzut că a terminat cu media 9.89 iar licenţa cu nota 10.

As fi vrut sa fac si o analiza feuidiana a autoarei acestei misive, insa v-am rapid deja prea mult timp, si eu am vrut sa prezint si partea simpatica a acestei misive.

Acum, partea simpatică a acestei întregi este că judecătoarea cu pricina este cea care condamnă oamenii, adică autoarea este judecător la secţia I penală la Curtea de Apel Bucureşti:)).

Scuzaţi-mă însă nu m-am putut abţine să nu mă amuz copios văzând cum un judecător de la secţia penală (care dispune condamnarea), se plânge de atrocităţile unui procuror (care doar propune condamnarea):)) . 

"Curat murdar, coane Fănică!" (vezi aici: http://www.youtube.com/watch?v=d3X6COCSUF8)

 

O saptamana minunata!

Contor: 4047 afișări

Costel Gîlcă, 12 martie 2012 09:45

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
Emanuel Teodoru spunea,
11 martie 2012, 10:25

Costel, nu este vorba despre o turnatorie intre judecatori, cum nu cred ca este vorba despre o delatiune, dupa cum nu mai am naivitatea sa cred ca in resortul declansator al textului recenzat de tine nu este personal (sau chiar profesional).

Alegerea (sau biografia) presedintelui Curtii nu este o chestiune privata a unui grup de judecatori, ci o chestiune publica. Asa fiind este necesar ca daca este ceva de spus sa fie spus. In acest caz elementul important este nu numai faptul ca presedintele Curtii a ajuns sa fie un fost procuror (ca si cum s-au terminat judecatorii sau ca si cum ei nu ar fi suficient de bine pregatiti), ci si faptul ca acest fost procuror (putea fi si jduecator si sa aiba aceeasi "problema") nu a inteles sa faca un pas inapoi (sa spunem din ratiuni etice). Eu cred ca exista resurse pentru presedinti de Curte fara ca biografia anterioara sa permita suspiciuni. Nu spun ca nu sunt buni profesionisti unii dintre cei "fosti", dar decenta le cere sa stea in afara functiilor de conducere.

Nu pot insa sa nu ma intreb inca odata de ce procurorii devin asa de usor judecatori, de ce procurorii ocupa asa de usor functii de conducere in sistemul judecatorilor, de ce judecatorii nu au tentatia sa devina procurori ori conducatori de procurori, de ce avocatii buni nu au tentatia (si nici acelasi acces facil) la functiile de conducere ale judecatorilor. Aceste intrebari sunt evident retorice, insa ele exprima o parte din frustrarea unui judecator (penalist) de curte de apel.

Costel Gîlcă spunea,
11 martie 2012, 14:05

Emanuel,
pe mine nu ma intereseaza disputa dintre ei, ca nu e treaba mea.
Ce m-a frapat pe mine a fost:
1. lipsa de coerenta logica in expunerea faptei;
2. imprecatiunile demne de inchizitie;
3. faptul ca un judecator de la sectia penala nu stie ca si atunci ca si acum condamnarile de dispun judecatorii si nu procurorii.
4. faptul ca un judecator nu are o preyentare rationala, ci una emotionala ma sperie.

Recunosc ca nu stiu si nici nu stau sa caut competenta procurorilor in perioada comunista. Aveau acestia dreptul de a condamna?

Costel Gîlcă spunea,
11 martie 2012, 14:12

QED: http://www.membricsm.ro/audiere-sectia-penala-iccj/

Adica autoarea a aprticipat la concursul pt ocuparea unui loc la ICCJ dar ...a fost respinsa. Deci frustrari peste frustrari. Frustrarile adultului care scot la inaintare frustrarile adolescentine ca par ami nevionovate:))

Valentin Buliga spunea,
11 martie 2012, 14:46

Deci, d-le Gilca, si Securitatea s-ar fi sesizat din oficiu in maniera Inspectiei judiciare in speta avuta in vedere. Pai chiar asa, aceasta maniera o consider nefireasca, or domnia voastra o accepta azi fara vreo indoiala.
Cat priveste atacul public si murdar la care va referiti, d-na presedinte ICCJ are la indemana remedii juridice si judiciare pentru inlaturarea eventualeleor prejudicii suferite, printre care si sesizarea Inspectiei judiciare.

Costel Gîlcă spunea,
11 martie 2012, 15:03

Valentin, eu nu am nici o parare despre aceasta problema, despre sesizare sau despre alte aspecte. EU chiar nu am nici o problema in toata aceasta poveste. Sunt un comentator distant. Daca autoarea ar fi adus argumente concrete impotriva presedintei ICCJ atunci as fi fost de acor, dar asa....sa arunci mizerii a la Vadim Tudor, fara sa indici nimic concret, in conditiie in care este judecator, este prea mult pt mine.
EU cred ca sistemul va trebui sa scape de mediocrii mai intai si apoi de ceilalti. Mediocrii sunt mai periculosi decat perfizii. Parerea mea!

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner