s Banii reţinuţi ilegal pensionarilor de la adoptarea OUG 107/2010 ar putea fi restituiți eșalonat
26 Aprilie 2012

Banii reţinuţi ilegal pensionarilor de la adoptarea OUG 107/2010 ar putea fi restituiți eșalonat

În ședința de miercuri, 25 aprilie, Comisiile de sănătate şi muncă ale Camerei au aprobat, cu unanimitatea membrilor prezenţi, un raport de adoptare a OUG 107/2010, referitoare la plata CASS de către pensionari, stabilind însă restituirea eşalonată a banilor, începând cu data adoptării OUG, nu de la decizia Curții Constituționale, informează Mediafax.

"Decizia noastră a fost aprobată în unanimitate, am dat raport de aprobare a Ordonanţei cu două modificări - cea solicitată de decizia CC, până la 740 de lei nu se mai impozitează - iar a doua prevedere - a restituirii banilor care au fost confiscaţi, impozitaţi neconstituţional, deci ilegal, în perioada scursă de la adoptarea Ordonanţei şi această restituire am propus să se facă eşalonat de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial până la sfârşitul anului în tranşe lunare egale, prin diminuarea viramentelor către CNAS, care a fost principalul beneficiar", a precizat preşedintele Comisiei de muncă, Victor Paul Dobre.

Raportul va fi trimis Biroului permanent al Camerei, care va stabili punerea acestuia pe ordinea de zi, plenul având decizia finală.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanele a căror pensii sunt peste 740 de lei platesc, de la 1 ianuarie 2011, contributii de sănătate. În cazul lor, contributia de 5,5% la Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate s-a aplicat la intreaga suma, până când Curtea Constituțională  a decis ca plata  CASS-ul trebuie aplicată doar veniturilor din pensii care depășesc 740 lei.

(Sursa: Mediafax)

Contor: 1553 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 26 aprilie 2012 07:58

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner