s 1790: Primul document român care atestă existenţa raporturilor de muncă în România
1 Iunie 2012

1790: Primul document român care atestă existenţa raporturilor de muncă în România

Fotografie autor

 “La jalba ce au dat măriii-tale postăvarii fabricii de aici din Bucureşti că, fiind prea supăraţi întru toate dă către epistatul lor, dumnealui medelnicerul Chiriac Arbut, cer să aibă dreptate şi a li să tace orînduială să slujească o săptămînă la fabrică şi două săptămîni sâ fie slobozi, iar nu o săptămînă dă rînd şi una slobodă, precum s-au urmat pînă acum, fiindu-le cu greu, la care jalbă porumeindu-se de către înălţimea-ta ca să cercetăm pricina şi să înştiinţăm mării-tale de curgerea ei după poruncă, prin zapcilicu vătafului de visterie s-au infăţişat înaintea noastră amîndouă părţile şi, cercetînd mai întîi de aşezămîntul lucrului lor ce s-au întocmit în ceilaltă domnie a mării-tale, cînd s-au făcut fabrica aceasta, ne pliroforisim (precum este ştiut şi de mine preaplecata slugă a mării-tale, căminarul Vasi- iache, ca unul ce am fost epistat atunci la întocmirea lor) că aşezământul şi legătura lor au fost ca să toarcă fieşicare cel dintîia mînă patruzeci oca lînă, cel dă al doilea treizeci şi şase şi cel dă al treilea mînă pînă la douăzeci şi două oca ; după care legătură arată medel- nicerul că mai mult să mulţumea d-nului, fiindcă scotea postav mai mult şi să folosea cu asupră, dar ei, nevrînd a urma cu lucru într-acest chip ce în toată vremea ceilalte domnii a mării-tale, de cînd i s-au dat asupra sa epistasia fabricii, jăluindu-se ei că le este cu greu de acest aşezămînt, i-au tot scăzut din suma lînei ce era dator să toarcă, însă pe cel ce era oca 40 l-au lăsat pă oca 20, pă cei cu treizeci şi şase pă 18. pă cei cu douăzeci şi două pă 11 oca, adică tot pă jumătate, numai să-l toarcă subţire ca să poată fi după forma fabricii cum să cade ; dar ei, nemulţumindu-se după atîta ce le-au făcut, nici cu acest chip dă scăzămînt, după ce au venit măria-sa Alexandru- vodă Ipsilant, s-au sculat şi jălbi necontenite dînd mării-sale li s-au făcut nou aşezămînt prin pitac domnesc ca o săptămînă să lucreze la fabrică şi una să fie slobozi a-şi munci şi alte osebite ponturi, care întocmire cu o săptămînă să lucreze măcar că este paguba sa, fiindcă dă sărbători sînt apăraţi şi nu păzesc să vie la vreme în fabrică şi unii nu vin înşii, ci trimit copii nevîrstnici, din lucrul cărura nu să alege mai nimic; dar ca să lipsească pricinile şi prigonirile lor îl sufere şi-l păzeşte, şi cum că numa acestui din urmă aşezămînt au urmat, ci încă şi diiitr-acest le-au făcut musaadea la multe şi că, de să va dovedi că au urmat împotriva aşezământului acestuia şi i-au supărat mai mult pentru ponturile ce să coprinde în pitac, să rămîie dă ruşine, dar toată socotinţa lor este că printr-aceste cu vicleşug neadevărate arătări şi probleme dar vor putea să catordosească a rămînea fabrica dă a nu mai lucra.

Am cerut să vedem acest din urmă aşezămînt şi arată un pitac al mării-sale Alexandru-vodă Ipsilant ot leat 96, noiembrie  29, în care să coprinde cum că postăvarii fabricii în multe rînduri jăluind mării-sale că nu sînt putincioşi a răspunde în lucru după forma fabricii lîna ce sînt îndatoraţi şi pătimesc foarte de către epistatul ce este orînduit, medelnicerul Chiriac Arbut, şi prin cercetarea ce li s-au făcut din porunca domnii-sale de cătră dumnealui vel-spătar dove- dindu-se neadevărate şi numai pentru un cuget de a rămînea slobozi despre lucrul fabricii, care fabrică fiindcă este nu numai pentru podoaba patriei spre folosul de obşte, ci şi cu poruncă împărătească întărită, nu să poate dă a rămînea părăsită fără numai înfăţişînd înaintea mării-sale pă postăvari i pă vătaşii lor cu medelnicerul Chiriac Arbut epistatul ; după cercetarea ce însuşi domnia-sa au iăcut, nu au găsit la dînşii nici o pricină vrednică sau vreo dreptate, în vreme ce făr’de tăgăduirea lor au fost că nu numai aşezămîntul ce au fost întocmit întîi nu-1 răspund, ei încă pă jumătate i-au scăzut epistatul şi toate pările lor s-au făcut vădite dă faţă că sînt pricinuiri numai dă a rămănea dă tot slobozi dă la lucrul fabricii ; însă, ca să rămîie mulţumiţi să lipsească pricinile desăvîrşit şi ca să curgă lucrul fabricii cu sporire, le-au întocmit măria-sa acest aşezămînt ce este cu toată uşurinţa lor prin ponturi, adică :

  1. O săptămînă să lucreze postăvari la lucrul fabricii şi alta săptămînă să fie slobozi, cu care orînduială dă a lucra o săptămînă dă rind lipseşte dă a li se cere sumă de ocale rînduite, ci cît va putea scoate fieşcare într-o săptămînă.
  2. In săptămînă ce sînt datori dă a o lucra să să afle fieşcare dă luni dimineaţa nelipsit la fabrică pînă sîmbătă seara, în care ziua să lucreze cu silinţă făr’de lenevire, iar noaptea să le fie odihna lor făr’dă a-i supăra, cum şi în sărbătorile dă praznice mari nu să îndatorează a lucra.
  3. Lucrul lînii însă să-l facă subţire, după forma fabricii, iar nu după cum este nefolositor şi netrebuincios la îmbunătăţirea postavului
  4. In săptămînă ce lucrează plată de bani nu este, că pentru aceia sînt scutiţi şi pentru aceia plăteşte epistatul dajdea lor.
  5. Cînd vreunul va fi în adevăr bolnav şi neputincios de a lucra să nu fie supărat sau silit în zilele boalii lui.
  6. In săptămînă ce sînt slobozi, vrînd pentru folosul şi cîştigul lor a lucra lînă de a fabricii, să le plătească epistatul dă oca cîte 60 de parale pe cîte oca va lucra.
  7. Cînd vreunul nu va urma a veni în săptămînă dă lucru la fabrică, epistatul să-l arate la spătărie şi dumnealui vel-spătarul să-: puie pe acel postăvar să plătească taleri cinci la fabrică, sfîrşind lîngă aceasta şi cu poruncă straşnică atît către epistat ca să să păzească orînduiala, cît şi către postăvari ca să să urmeze întocmai după această hotărîre. Iar cînd nu vor fi următori acestui cu destulă uşurinţă aşezămînt, îndatorează pă epistat să înştiinţeze mării-sale prin dumnealui vel-spătar că nui numai să să osîndească cu pedeapsa ocnii. ci şi lucrul şi alişverişul postavului sumănesc să să ia dă la dînşii şi să să dea la fabrica aceasta.

Acest aşezămînt dar, cum că este cu multă uşurinţă lor dă faţă este cunoscut şi, citind întru auzul tuturor acest pitac, am întrebat pă numiţii postăvari la fieşcare pont cjă li să păzeşte întocmai dâ către epistat sau să urmează împotrivă la vreuna şi cei mai mulţi răspunseră că nu sînt năpăstuiţi cu vreo asuprire peste această întocmire, ci li să păzeşte întocmai, iar vreo cîţiva ziseră întîi că unii neputînd merge ei înşişi, trimit pă copiii lor şi nu-i primeşte epistatul; la acest cuvînt că măcar că în ponturi nu să coprinde a-şi trimite copii la lucrul în locul lor, dar zise medelnicerul că neadevărată le este arătarea, în vreme ce nu numai cînd înşişi au osibită munca pămîntului, adică la seceră, coasă şi sapă, cules dă porumb şi alte de-alde acestea din care nu pot veni înşişi părinţii, ci şi chiar pentru vreo altă trebuinţă a casii lor nu vor să vie, primeşte pă copii, precum la aceasta adevărată este arătarea medelnicerului că ei dă cîte ori s-au întîmplat a merge şi unii din noi la acea fabrică, precum şi alţii s-au văzut acolo că au fost mai mulţi copii decît oameni mari şi neadevărată le este arătarea aceasta. Al doilea au mai zis că cîteodată cei ce n-au copii, neputînd ei merge şi trimiţînd oameni în locul lor, îi măgli- seşte epistatul cu plată mai multă decît dă ei şi-i ia dă lucrează osibit pentru alţii ce sînt pă afară şi nu vin la slujbă. La care cu totul să arată epistatul că nici un lucru ca acesta nu au făcut nici odinioară; mai vîrtos că pă lucrători pentru postăvarii dă afară ce pune oameni în loc cu plată nu-i tocmeşte ori să-i aşeze însuşi dumnealui, ci vătaşii postâvăriilor lăsînd aceasta a o mărturisi ei, unde şi numiţii vătaşi cu un cuvînt să apărară că nu ştiu nicidăcum să să fi urmat una ca aceasta, ci ei tocmea oameni adiofori, iar n-au luat pă cei trimişi pă cei dă aici postăvari, precum arată aceştia şi cerînd să aducă dă faţă pă aceia ce i-au tocmit ei şi i-au luat epistatul, punîndu-i a lucra pentru alţii dă afară, ziseră că nu sînt aici. Care şi aceasta măcar că, neputînd-o dovedi, să cunoaşte că este numai o pricinuire neadevărată, dar am zis epistatului că de acum înainte, cînd nu vor putea veni înşişi cei ca tafto postăvari la vremea secerişului, coasii, sapii, praşilii şi culesului dă porumb din pricina acestor trebuinţe dă hrană să primească pe vechilii lor ce vor prinde cu plată şi-i vor trimite )a lucru ca să nu isterisească de lucrarea pămîntului şi îmbelşugarea caselor lor şi să nu să strămute, adică a-i tocmi pentru alţii dă afară, ori cu acelaşi preţ sau cu mai mare, ci pentru aceea să căute alţi oameni ce nu sînt tocmiţi dă ei, ca să lipsească şi această pricinuire. $i cu mare încredinţare dete prinsoare înaintea noastră că nu numai ]a vremea cînd vor avea mai sus arătatele trebuinţe ale hrănii şi lucrării pămîntului, ci şi cînd vor avea alte trebuinţe ale casii şi alişverişul lor, va primi pă oamenii ce va trimite în locul lor, şi nici nu-i va supăra cu nici un fel de măglişeală, dar şi ei să trimită oameni dăstoinici şi vrednici de acest lucru, iar nu aprahtoşi şi fără ştiinţă, precum obicinuesc pentru mai ieftin, şi cu acest mijloc să face îndreptare şi aceştii pricinuiri.

Al treilea au zis postăvarii că, cînd nu trimit nici oameni în locul lor sau alţii pă copii, le ia epistatul cîte doi zloţi pă săptămînă pentru săiptămîna ce sînt datori a lucra la fabrică, cerînd a le lua numai cîte un leu: şi la aceasta răspunse epistatul că niciodată nu voieşte a le lua bani pe săptămână în vreme ce dumisale îi trebuie oameni pentru îucru şi dă ce să-şi bată capul însuşi a căuta şi a găsi oameni. Numai dă cele mai multe ori au venit chiar unii din ei şi s-au rugat să primească bani că ei n-au putut a găsi oameni, ci dumnealui să să încarce a găsi şi a-i pune în lucru pentru ei. Şi socotind că cu aceasta le face ajutor, după rugăciunea lor, au poruncit vătaşilor să primească bani cîte doi zloţi dă om pă săptămînă şi să prinză alţi oameni la lucru. încă unora ce-i vedea mai săraci, făcîndu-i-se milă proeriticos le-au primit numai cîte un leu pă săptămînă, păgubindu de la sine cîte 20 parale pentru pomană, care la aceasta şi cu mărturia în credinţă că întocmai s-au urmat şi prin rugăciune au primit, dar a să face hotărîre cîte un leu dă obşte nu poate primi, că cu un leu nu se găsesc oameni, precum aceasta şi înşişi ei o mărturisiră că nu lucrează nimeni pe cîte un leu ; fiind lucru învederat că nu se poate, zicînd medelnicerul că, dă nu vor vrea ei să dea cîte doi zloţi pă săptămînă, să o ridice iluarea banilor, să nu dea, ci să aducă şi să tocmească înşişi ei oameni, precum să vor putea învoi, şi mai bine primeşte aceasta lipsindu-i supărarea şi bîntuiala dă cap cu a căuta dumnealui oameni să puie la lucru. Unde nici la aceasta nu avură cuvînt vrednic că sînt năpăstuiţi în vreme ce luarea banilor s-a urmat cu bunăvoinţa lor şi pă alocurea plătea şi mai mult decît lua şi nu să cuvine să să îndatoreze acum medelnicerul Chiriac a primi să dea numai cîte un leu pe săp- tămînă dă obşte, că cu un leu nu poate găsi, ci, de nu vor vrea ei a pdăti cîte doi zloţi pentru săptămînă ce sînt dă rînd, să nu să silească, ci înşişi ei să caute să tocmească oameni dăstoinici dă lucru cu ce preţ vor putea găsi şi să-i trimită la fabrică, viind însă la vreme după poruncă fără de zăbavă ca să nu se dea zăticnire lucrului, la care cu mulţumire primi şi medelnicerul. Dintr-aceste pricinuiri ale lor nu să cunoaşte împotrivire la aşezămîntul lor dă către epistatul fabricii, ce încă musaadia mai jos din datoria lor, în vreme ce la pontul al doilea să coprinde ca în săptămînă ce sînt dă rînd să vie fieşcare dă luni dimineaţa şi cei mai mulţi din ei sau vechilii şi copiii lor ce i-au trimis au venit pă la vreme dă prînz şi dă chindie şi medelnicerul cre- zîndu-le nu i-au dojănit, precum şi ei mărturisiră.

La al doilea pont să arată că lucrul lînii să-l facă subţire, după forma fabricii, iar nu după cum este nefolositor. Medelnicerul pă cei ce nu i-au lucrat întocmai nu i-au săcăldisit cu silnicie a face asemenea după cum să cuvenea, ci i-au trecut cu vederea, precum înşişi mărturisiră că aşa este.

În pontul al şaseleacoprinzîndu-se că în săptămînă ce sînt slobozi, vrînd pentru folosul şi cîştigul lor a lucra lînă dă a fabricii, să le plătească epistatul dă oca cîte 60 parale pă cîte oca vor lucra. Medelnicerul, cînd s-au întîmplat dintre aceştia a rămînea şi a lucra, le-au plătit cîte doi lei şi opt pe oca, preoum nici ei, nici vătaşii lor nu o putură aceasta tăgădui.

Într-al şaptelea pontsă hotărăşte, cînd vreunul în săptămînă dă lucru nu va veni la fabrică, epistatul să-l arate la spătărie şi dumnealui vel-spătar să-l puie pe acel postăvar să plătească taleri cinci la fabrică. Medelnicerul arată că mulţi din ei şi mai totdeauna nu urma să vie, şi aceasta nu au făcut-o ca să nu-i păgubească. La care şi toţi cu o gură ziseră că în adevăr niciodată nu i-au păgubit după această hotărîre şi dă multe ori s-au întîmplat a nu veni. Din care fără pre- minţire să cunoaşte învederat că medelnicerul Arbut nu numai că nu s-au arătat împotrivitor aşezămîntului lor sau cu chip rău şi silnic asupra lor, ci mai vîrtos cu ivirgişie, lăsînd deoparte şi urmarea poruncii, şi folosul său pentru odihna, repaosul şi mulţumirea lor ; dar ei nu sînt cunoscători facerii de bine şi chivernisirii ce au avut şi au dă la numitul epistat.

Şi după acestea toate alt nimic nu mai pricinuiră, ci cu un euvînt ziseră că ori să se lepede dă la slujba fabricii, ori să li să facă altă nouă întocmire, adică să lucreze o săptămînă la fabrică şi două să fie slobozi, şi aşa vor sluji după cum şi cererea din urmă în jalba lor este aceasta.

La aceasta, cu toate că nici este cu orinduială şi obicei la nici o slujbă acest fel, că toate breslele slujitoreşti din toată ţară obicinuiesc dă slujăsc aşa, adică într-o săptămînă dă rînd şi alta slobodă, şi nu să poate face alt obicei nou, căci pot să ceară toate breslele slujitoreşti din toată ţara asemenea, dar, dă vreme ce şi epistatul arată că nu-i dă mîna cu acest mijloc ce cer ei dă două săptămîni, neputînd scoate la cap treaba, că şi aşa precum să află are pagubă în vreme ce nici cîte 11 oca nu pot face pe an din cap în cap şi mai vîrtos fiindcă întocmirea a fi o săptămînă la lucru şi una slobodă iaste aşezată şi hotărîtă prin poruncă dă domn, în divan şi cu pitac, precum arătăm mai sus. Rămîne a să face hotărîrea cum să să urmeze la această cerere de către înălţimea-ta".

 

1799, septembrie 17

Vel-vistier, vel-cămăraş, vel-căminar“

(Arhivele statului Bucureşti, Manuscrise româneşti nr. 42 1793—1801, £. 63—66. copie)

Contor: 3093 afișări

Costel Gîlcă, 1 iunie 2012 13:26

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner