s Aplicarea noului Cod de procedură civilă implică o nevoie mai mare de judecători şi grefieri
7 Iunie 2012

Aplicarea noului Cod de procedură civilă implică o nevoie mai mare de judecători şi grefieri

În cadrul unei conferințe de presă susținută cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o la Cluj, cu judecătorii instanțelor din județ, Mona Pivniceru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a precizat că fără creşterea numărului de judecători şi grefieri vor exista probleme în legătură cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă începând cu 1 septembrie.

„În starea în care suntem acum, fără un sprijin al Ministerului Justiţiei pentru creşterea numărului de judecători şi grefieri şi extinderea de spaţii, intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă la 1 septembrie va întâmpina aceleaşi obstacole ca până acum, şi anume număr mare de dosare şi număr mic de judecători şi personal de specialitate”, a declarat Mona Pivniceru.

Aceasta a mai precizat că în 8 iunie va exista o centralizare a situației de la toate instanţele din ţară şi „vom face o primă evaluare pentru a vedea în ce măsură se va putea implementa noul Cod de procedură civilă. Ar fi nevoie de 400 de judecători şi de 1.000 de grefieri în următorii patru ani care să intre în sistemul judiciar pentru aplicarea celor două coduri, de procedură civilă şi procedură penală”.

(Sursa: Agerpres)

Contor: 1372 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 7 iunie 2012 07:57

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner