Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat în cadrul ședinței din din 8 octombrie 2012 un număr de două recursuri în interesul legii, de interes pentru domeniul dreptului muncii și securității sociale.
- Decizia nr. 11/2012: ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova, stabilind că:
“(…) în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învăţământ, aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.”
- Decizia nr. 12/2012: ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1)–(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor stabileşte că:
În cazul în care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se casează decizia instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea pronunţată în primă instanţă înainte de intrarea în vigoare a legii de către judecătorie rămâne supusă apelului, cale de atac prevăzută de legea sub care a început procesul, competenţa de soluţionare revenind tribunalului.”
(Sursa: ICCJ)
Comentarii