s Răspuns domnului Costel Gîlcă referitor la articolul privind vânzarea de țară
6 Februarie 2013

Răspuns domnului Costel Gîlcă referitor la articolul privind vânzarea de țară

Stimate domnule Costel Gîlcă,

Îmi sunteți simpatic în primul rând pentru că v-ați orientat către o nișă de piață ce încă nu a ajuns la maturitate iar eu consider că oferiți consultanță către arii sociale în care este mare nevoie de specializare și de expertiză de calitate pentru (încercarea măcar) preîntâmpinării unor probleme grave de sănătate a societății (care prezintă din păcate din ce în ce mai des simptome de maladii noi ce, netratate la timp, pot duce doar Dumnezeu știe la ce).

De aceea am încredere că dispuneți de toate cunoștințele, calitățile și aptitudinile necesare pentru a interpreta mesajul meu la rece, pe fapte, cu obiectivitatea impusă judecătorilor din sistemul juridic de drept al republicii parlamentare.

Mărturisesc că după am citit articolul acesta am băut niște căni de ceai calmant și am făcut câțiva pași în aer curat pentru a-mi asigura autocontrolul necesar concentrării scrierii acestui mesaj - o concentrare deplină, justă și profesionistă de tipul celei implicate în rezolvarea spețelor complicate suplimentar de minciuni, interese ascunse și orgolii ce abia așteaptă să iasă la iveală.
Vă rog să înțelegeți corect ce spun: ceea ce am citit mi-a declanșat o astfel de stare, însă afirmațiile dumneavoastră nu se încadrează nici pe departe în sfera spețelor la care mă refer. De altfel, ați și precizat că este posibil să nu aveți toate datele și că vă asumați poziția potrivit căreia exprimați un punct de vedere parțial.

Profit de această deschidere și invitație pe care o simt a fi onestă și vă transmit la rândul meu un mesaj de completare. Totodată îmi cer scuze anticipat pentru eventualele ironii și erori de scriere ce s-a putea strecura în text - vă rog din suflet să nu le luați ca adresate dumneavoastră personal - v-ați dat deja seama din cele scrise până acum că vă port o admirație sinceră profesională și umană în mod necondiționat.

Acestea fiind zise, trec la fondul problemei - așa cum văd eu problema. Sunt licențiată în științe juridice din anul 2002 și am câțiva ani de practică juridică și judiciară atât în mediul privat, cât și în cel public. Nu am avut ca principal obiectiv să ajung „de succes”. Nici nu mă simt vizată de acuzația de vânzător de țară pe care ați formulat-o deoarece la ora când scriu acest text sunt suspendată din Colegiul Consilierilor Juridici al cărui membru cu drepturi depline sunt. Dacă veți dori să știți ce a condus la decizia (sper, temporară) de a nu mai profesa vă pot povesti în particular însă vă avertizez că motivele nu sunt mai șocante decât ceea ce vă scriu în cele ce urmează.

Așadar, cum văd eu problema? Cam așa: pare că vreți să rezolvați efectele fără a-i cunoaște cauzele, iar stabilirea legăturilor de cauzalitate nu sunt o condiție sine qua non doar în materie penală, nu-i așa? Atunci haideți să nu mai ignorăm ce am învățat la facultate.

Cum am ajuns ca lucrurile pe care le dezbatem în 2013 să fie de monstruozitatea aceasta?

1. Începând din 1991 suntem în mod formal cetățeni ai unui stat organizat ca republică parlamentară - în care, nu e cazul să reiau ce știm cu toții, suveranitatea deciziilor oamenilor care trăiesc în România și/sau se nasc în familii în care chiar și un singur părinte este român, etc. le aparține acestora și și-o exercită prin puterea legislativă reprezentată de Parlamentul bicameral.

Reamintesc faptul că legea noastră fundamentală - Constituția României, în forma inițială, a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Știm că principalul rol al Parlamentului este să edicteze legi pentru a reglementa în cadrul statului de drept raporturile dintre cetățeni și instituții ș.a.m.d. și de a norma conduita necesară și utilă pentru toate categoriile de elemente ce sunt înglobate generic în instituția numită societate - persoane fizice (la modul propriu oameni) și persoane juridice (indirect tot oameni).

2. În acest context constituțional Parlamentul României adoptă în data de 7 iunie Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat care dispune la art. 2:

(1) În exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic.
(2) Avocatul promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.

Sigur că în cuprinsul legii sunt detaliate modalitățile și sfera de exercitare a profesiei de avocat pe care acum nu le redau intenționat DOAR din considerente de eficacitate a expunerii.

3. Ulterior, Parlamentul consideră necesar și util pentru cetățenii pe care îi reprezintă să fie adoptată la 27 martie 2000 Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Deci după aproape 9 ani de activitate conform Constituției din 1991, oamenii din Parlamentul României elaborează strategia și stabilesc modurile în care ar trebui legiferate actele normative, cu precizarea prevalenței aplicării lor ș.a.m.d. în republica noastră parlamentară.

4. Cu 3 ani mai târziu cetățenii cu drept de vot decid prin referendum să modifice textul inițial al Constituției moderne conform celor decise în Parlament.

Deci Constituția adoptată în 1991 se modifică și completează prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).

Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18 - 19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18 - 19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României.

De unde tragem concluzia că și noua Constituția a fost concepută din punct de vedere tehnic cu respectarea reglementărilor imperative cuprinse în Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

5. Având o nouă Constituție, în societate se impuneau o serie de alte reglementări, iar în acest context puterea legislativă edictează în 28 noiembrie 2003 Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic în care se stipulează:

La art. 1:
Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării.
Încă de la prima lectură oricine poate sesiza niște diferențe tehnice de redare a normei între această formulare și cea prezentată de mine la punctul 2.
Pentru a face o analiză comparativă calitativ-cantitativă strict pe cele 2 enunțuri aplicăm corect, nu-i așa, ce am învățat în facultate despre principiile moștenite din Dreptul Roman, la Teoria Generală a Dreptului, la Drept Civil ș.a.m.d. privind interpretarea legilor.

A. Păi avocatul, în mod direct și nemijlocit, promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale OMULUI în vreme ce consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află.

B. În exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic, în vreme ce consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale PERSOANELOR JURIDICE, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării.
.
.
.
N. ...

Am reliefat doar primele dintre distincțiile fundamentale evidente (pentru cine vrea să vadă) dintre cele două profesii în discuție, lăsând plăcerea și inițiativa oricui dorește să intervină, să completeze, să facă ceva pentru a reduce inconsistențele de reglementare în domeniu și aparentele conflicte de interpretare, să scoată la lumină ceea ce a urmărit atunci legiuitorul, să atragă cât mai curând atenția leguitorului că a lăsat în trecut (și continuă să o facă și în prezent prin recentele modificări) „scăpări”, „portițe”, „hibe” etc. pe care ar fi cazul să le remedieze cât mai curând ș.a.m.d.

Îndrăznesc să cred că toți am fost atenționați de profesorii noștri că un Jurist adevărat, indiferent de profesia prin intermediul căreia își exercită calificarea NU face speculă nici pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale beneficiarilor serviciilor sale profesionale în ansamblul lor, nici împotriva acestora pentru că specula este orientată spre asigurarea intereselor specifice ale unor particulari ceea ce deviază, nu-i așa, de la interesul general al omului în societate.

Personal nu vreau să adbic de la spiritul în care am fost educată și îndrumată de către profesorii noștri cu speranța (la vremea respectivă) că măcar noi să facem diferența. De aceea consider că noi, juriștii, prin conduita noastră profesională și prin raportarea noastră vis-avis de ceilalți permitem unor persoane să se considere „mai egali” decât alții iar asta generează o serie de PROBLEME URIAȘE și acum, dar mai ales în viitor.

6. Din nou, omit intenționat să prezint „date” și „fapte” - de această dată, din considerente de spațiu și de eficiență a demersului.

Revenind, după 2003 au urmat o serie de modificări legislative în domeniul profesiilor juridice, privind organizarea puterii judecătorești și cadrului judiciar, etc. apoi modificări de drept material urmate de „ivirea” unor noi profesii ce musai trebuie introduse în sistemul noastru juridic și judiciar în fel și chip și tot așa... ajungem în prezent când ne ocupăm cu scoaterea ochilor de unii altora căutând vinovați în loc să ne punem mințile la contribuție ca să oprim autosabotarea asta fără precent (din punctul meu de vedere).
NU avem voie să scoatem lucrurile din context, NU avem voie să neglijăm circumstanțele obiective, intrinseci și extrinseci, nu mai avem voie și nu ne mai permitem să facem greșeli infantile recunoscându-ne în mod responsabil fiecare partea de vină în ceea ce îl sau o privește.

7. Din perioada 2007-2008 au început să fie adoptate și implementate în România de către entități cu statut sui generis (pe care eu le numesc în batjocură „private-publice și publice-private”) minunate CODURI DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ pe care nu le găsiți publicate oficial „la liber” și la scrierea cărora și-au dat concursul juriști „anonimi, aleși pe sprânceană” conform unor criterii transparente, etc. și evident, ca de obicei deja, a contribuit și „somnul r(n)ațiunii”.

VĂ ROG, pentru început, cercetați problema strict din punct de vedere juridic!

Din toată această trecere în revistă ne putem extrage cu bună-credință fiecare dintre noi concluziile.

Avem uscături la tot pasul și mai aproape de fiecare dintre noi decât am vrea să acceptăm, motiv pentru care apelul meu este orientat spre OMul jurist (iar aceasta domnule Gîlcă vă rog să nu mi-o imputați ca practică de avocatură clandestină :-)

Vă mulțumesc din suflet,
Alexandra Stângaciu

 

NOTĂ Costel Gîlcă

Nici unul din editorialele pe care le-am scris, de-a lungul anilor, nu a nascut atâta dezbatere ca cel de ieri, intitulat "Consilierii juridici, vânzători de țară". Am primit foarte multe mesaje, extrem de diverse de la susțineri totale la pozitii viscerale, de la nuanțare la dezacord.

Am primit însă și acest comentariu foarte lung si documentate astfel încât pentru a nu se pierde la comentarii am înțeles să îl public, conviins fiind ca nu dețin adevărul absolut și că orice opinie este bine venită. Îmi cer scuze autoarei că nu am anunțat-o în prealabil, însă consider punctul de vedere ca fiind unul care aduce argumentare și care trebuie publicat si nu doar să rămână la nivel de comentaru subsecvant editorialului meu.

De asemenea, invit pe oricine are un punct de vedere argumentat serios și logic, fără ură, partinire și mai ales fără interese personale să trimită spre publicare, chiar dacă este diametral opus a ceea ce eu am gândit.

Nu pot sa nu remarc faptul că acest editorial al meu este primul care generează o dezbatere complexă u privire la mediere, avocati, consilieri juridici. NU pot decât să mă bucur că în sfârșit începem să discutăm deschis.

Contor: 2122 afișări

Alexandra Stângaciu, 6 februarie 2013 09:31

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner