s Sindicatele grecești îndeamnă la grevă generală pe 16 iulie împotriva unui nou plan de desființare de locuri de muncă
11 Iulie 2013

Sindicatele grecești îndeamnă la grevă generală pe 16 iulie împotriva unui nou plan de desființare de locuri de muncă

Două sindicate importante din domeniile public și privat din Grecia au anunțat că îndeamnă la organizarea unei greve generale pe 16 iulie împotriva unui nou plan de desființare a unor locuri de muncă în domeniul public, prevăzut de Guvernul grec în schimbul unor împrumuturi de la UE și FMI.

Îndemnul vine în contextul în care guvernul conservator a prezentat marți în Parlament un proiect de lege ce prevede redistribuirea unor posturi publice, ceea ce a stârnit o vastă mișcare de protest. Ministrul de Finanțe, Yannis Stournaras, a solicitat Parlamentului să voteze acest proiect de lege înainte de 19 iulie, cu scopul de a permite Greciei să primească plata primei tranșe din cadrul planului de salvare acordat de Uniunea Europeană (UE) și Fondul Monetar Internațional (FMI).

Ultimul plan de reducere de personal, tradus prin suprimări de locuri de muncă în învățământ și în serviciile muncipale, este încă proaspă în memoria grecilor, care trăiesc în al patrulea an de austeritate, însoțită de o rată record a șomajului.

(Sursa: Mediafax)

Contor: 1005 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 11 iulie 2013 09:01

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner