s Rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate lucrătorilor în alt stat membru
24 Iulie 2013

Rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate lucrătorilor în alt stat membru

Articolul 49 CE și articolul 22 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 592/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008, nu se opun în principiu unei reglementări a unui stat membru care condiționează rambursarea integrală a cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru de obținerea unei autorizații prealabile. În schimb, aceste articole se opun unei astfel de reglementări interpretate în sensul că exclude, în toate cazurile, rambursarea integrală de către instituția competentă a cheltuielilor aferente unor astfel de îngrijiri acordate fără autorizație prealabilă.

Acesta este răspunsul Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑430/12. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Luca, pe de o parte, și Casa de Asigurări de Sănătate Bacău, pe de altă parte, având ca obiect rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate la Viena (Austria).

Litigiul principal și întrebările preliminare

Din decizia de trimitere rezultă că, în luna octombrie 2008, doamna Luca a fost supusă unor investigații medicale la clinica universitară din Viena, costul acestora fiind de 4 822,15 euro. Doamna Luca a solicitat ulterior, la 26 ianuarie 2009, eliberarea unui formular E 112 pentru a efectua un tratament medical la aceeași clinică. Ea a solicitat însă, două zile mai târziu, amânarea soluționării acestei cereri. Ca urmare a unei cereri de rambursare a cheltuielilor medicale efectuate pentru acest tratament, formulată la 12 februarie 2009, Casa de Asigurări de Sănătate Bacău i‑a rambursat doamnei Luca suma de 8 123,28 RON.

La 12 august 2009, doamna Luca a formulat o nouă cerere de eliberare a formularului E 112 în vederea efectuării celei de a doua etape a tratamentului preconizat la aceeași clinică. La 18 iunie 2009 și la 13 octombrie 2009, ea a solicitat de asemenea rambursarea cheltuielilor efectuate cu tratamentul său. Casa de Asigurări de Sănătate Bacău a decis ulterior, la 12 noiembrie 2009, să îi ramburseze suma de 4 544,89 RON.

Doamna Luca a formulat o acțiune la Tribunalul Bacău, care, prin sentința din 20 decembrie 2011, a respins‑o constatând că cererile de eliberare a formularului E 112 au fost depuse după ce persoana asigurată plătise tratamentele efectuate în străinătate, astfel încât nu se putea reține nicio culpă a Casei de Asigurări de Sănătate Bacău ca urmare a faptului că nu a eliberat respectivul formular și că a efectuat o rambursare parțială a cheltuielilor medicale suportate. Instanța menționată a subliniat, în plus, că doamna Luca nu a contestat modul de calcul al sumelor care i‑au fost decontate în temeiul articolului 71 alineatul (1) din Ordinul 122/2007 și al articolului 8 din Ordinul 729/2009.

Doamna Luca a introdus recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere. În aceste condiții, Curtea de Apel Bacău a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      [...] [A]articolul [49 CE] și articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71 se opun unor dispoziții naționale, precum cele ale articolului 40 alineatul (l) litera b), ale articolului 45 și ale articolului 46 din Ordinul 592/2008, potrivit cărora lucrătorul salariat sau independent sau membrii de familie ai [acestuia] au dreptul să obțină rambursarea valorii totale a cheltuielilor efectuate pentru asistență medicală în străinătate numai dacă au obținut o autorizație prealabilă în acest sens?

2)      [...] [P]lata parțială a unui tratament medical efectuat în interiorul [Uniunii] calculată conform tarifelor statului membru asigurator – în speța noastră, conform articolului 71din Ordinul 122/2007 (în prezent abrogat prin Ordinul 729/2009) – reprezintă o restricție în sensul articolului [49 CE]?

3)      Dacă răspunsul la întrebarea precedentă este afirmativ, în limita cărei sume trebuie rambursate cheltuielile efectuate de persoane asigurate în ipoteza în care cuantumul plăților prevăzute în legislația statului membru de reședință este diferit de cuantumul prestațiilor prevăzute de legislația statului membru în care a fost efectuat tratamentul?”

 Cu privire la întrebările preliminare

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

Curtea consideră că aceasta este situația în prezenta cauză. Astfel, răspunsurile la întrebările adresate de instanța de trimitere pot fi în mod clar deduse din jurisprudența Curții, în special din Hotărârea din 5 octombrie 2010, Elchinov (C‑173/09, Rep., p. I‑8889).

Cu titlu introductiv, întrucât guvernul român observă că cererea de decizie preliminară nu descrie suficient situația de fapt din litigiul principal și nu precizează de ce răspunsurile la întrebările preliminare, astfel cum sunt formulate, sunt necesare pentru soluționarea litigiului menționat, trebuie amintit că necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să îi fie utilă instanței naționale impune într‑adevăr definirea de către aceasta din urmă a contextului factual și normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 26 ianuarie 1993, Telemarsicabruzzo și alții, C‑320/90-C‑322/90, Rec., p. I‑393, punctul 6, și Hotărârea din 31 ianuarie 2008, Centro Europa 7, C‑380/05, Rep., p. I‑349, punctul 57).

Curtea subliniază de asemenea că este important ca instanța națională să indice motivele exacte care au determinat‑o să reflecteze asupra interpretării dreptului Uniunii și să considere necesar să adreseze Curții întrebări preliminare (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 6 decembrie 2005, ABNA și alții, C‑453/03, C‑11/04, C‑12/04 și C‑194/04, Rec., p. I‑10423, punctul 46 și jurisprudența citată).

În speță, decizia de trimitere conține o expunere suficientă a situației de fapt din litigiul principal și a reglementării naționale aplicabile acestuia. În schimb, deși este adevărat că decizia menționată nu precizează în mod expres motivele care au determinat instanța de trimitere să adreseze întrebări Curții, din această expunere și din formularea întrebărilor adresate se deduce totuși că instanța de trimitere ridică, pe de o parte, problema conformității cu articolul 49 CE și cu articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71 a dispozițiilor naționale privind rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru și, pe de altă parte, problema cuantumului cheltuielilor medicale care trebuie rambursate persoanei asigurate. Aceste elemente permit Curții să ofere instanței de trimitere un răspuns util pentru soluționarea litigiului principal. În consecință, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

Prin intermediul celor trei întrebări adresate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 49 CE și articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71 se opun unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care condiționează rambursarea integrală de către instituția competentă a cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru de obținerea unei autorizații prealabile. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere solicită, în plus, să se stabilească cuantumul în limita căruia trebuie să fie rambursate cheltuielile aferente unor astfel de îngrijiri primite fără autorizație prealabilă și care au fost plătite de persoana asigurată în situația în care cuantumul prevăzut de legislația acestui stat membru este diferit de cel stabilit de legislația statului membru de reședință al persoanei asigurate respective.

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, deși o autorizație prealabilă, precum cea impusă prin Ordinul 592/2008, constituie, atât pentru pacienți, cât și pentru prestatori, un obstacol în calea liberei prestări a serviciilor, articolul 49 CE nu se opune în principiu ca dreptul unui pacient de a primi îngrijiri spitalicești în alt stat membru, cu rambursarea acestora de sistemul la care este afiliat, să fie supus unei autorizări prealabile (a se vedea în acest sens Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctele 40-43 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, este necesar ca toate condițiile stabilite în vederea acordării unei astfel de autorizări prealabile să fie justificate în raport cu anumite imperative de interes general, ca acestea să nu depășească ceea ce este necesar în vederea realizării acestui scop și ca același rezultat să nu poată fi obținut prin norme mai puțin constrângătoare. În plus, un astfel de sistem trebuie să fie întemeiat pe criterii obiective, nediscriminatorii și cunoscute în mod anticipat, astfel încât să se limiteze exercitarea puterii de apreciere a autorităților naționale pentru ca aceasta să nu fie utilizată în mod arbitrar (Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctul 44 și jurisprudența citată).

La punctele 45-47 din Hotărârea Elchinov, citată anterior, Curtea a constatat că o reglementare națională care exclude în toate cazurile rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate fără autorizație prealabilă în alt stat membru îl privează pe asiguratul social care, din motive legate de starea sa de sănătate sau de necesitatea de a primi îngrijiri de urgență într‑o instituție spitalicească, a fost împiedicat să solicite o astfel de autorizație sau nu a putut aștepta răspunsul instituției competente de rambursarea de către această instituție a cheltuielilor aferente îngrijirilor menționate, deși condițiile unei astfel de rambursări ar fi îndeplinite. Curtea a statuat de asemenea că o astfel de reglementare nu este justificată de imperative de interes general și, în orice caz, nu îndeplinește cerința proporționalității, de unde rezultă că presupune o restrângere nejustificată a liberei prestări a serviciilor.

 În plus, Curtea a amintit, la punctul 48 din Hotărârea Elchinov, citată anterior, că, atunci când un asigurat social care a introdus o cerere de autorizare în temeiul articolului 22 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 a primit un refuz din partea instituției competente, iar caracterul nefondat al unui astfel de refuz este stabilit ulterior fie chiar de instituția competentă, fie printr‑o decizie jurisdicțională, acest asigurat are dreptul de a obține în mod direct rambursarea de către instituția competentă a unui cuantum echivalent cu cel care ar fi fost rambursat în mod normal dacă autorizația ar fi fost eliberată în mod adecvat de la început.

Având în vedere aceste considerații, Curtea a declarat în Hotărârea Elchinov, citată anterior, că articolul 49 CE și articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71 se opun unei reglementări a unui stat membru interpretate în sensul că exclude, în toate cazurile, rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate fără autorizație prealabilă în alt stat membru.

În ceea ce privește problema dacă îngrijirile spitalicești acordate în alt stat membru trebuie suportate integral sau parțial de instituția competentă, trebuie amintit că articolul 22 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 are ca obiect conferirea unui drept la prestații în natură acordate pe seama acestei instituții de instituția de la locul de ședere, în conformitate cu dispozițiile legislației statului membru în care sunt acordate prestațiile, ca și cum persoana interesată ar fi afiliată la această din urmă instituție. În ceea ce privește alineatul (2) al doilea paragraf al aceluiași articol, acesta are drept unic obiect identificarea împrejurărilor în care este exclus ca instituția competentă să poată refuza autorizația solicitată în temeiul alineatului (1) litera (c) (Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctul 39 și jurisprudența citată).

Rezultă că îngrijirile spitalicești acordate în alt stat membru trebuie să fie rambursate de instituția competentă în limita cuantumului stabilit de legislația acestui stat membru dacă au făcut obiectul autorizației impuse de articolul 22 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71. În situația în care acest cuantum este inferior celui care ar fi rezultat din aplicarea legislației în vigoare în statul membru al cărui rezident este asiguratul în cazul spitalizării în acest din urmă stat, trebuie să se acorde în plus de către instituția competentă, în temeiul articolului 49 CE, astfel cum a fost interpretat de Curte, o rambursare suplimentară corespunzătoare diferenței dintre aceste două valori, în limita cheltuielilor efectuate în realitate (Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctele 78 și 81 și jurisprudența citată).

Același cuantum este datorat de instituția competentă atunci când un refuz de a elibera o autorizație prealabilă sau un refuz al rambursării, motivat numai de absența autorizației prealabile, a cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru și achitate de asiguratul social nu este întemeiat, în special în împrejurări precum cele menționate la punctul 23 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctele 75-77).

În celelalte cazuri, asigurații sociali care beneficiază de îngrijiri spitalicești în alt stat membru decât statul membru de reședință nu pot solicita rambursarea respectivelor cheltuieli, în temeiul articolului 49 CE, decât în limita acoperirii garantate de regimul de asigurări de sănătate la care sunt afiliați (a se vedea în acest sens Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctul 80).

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolul 49 CE și articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71 nu se opun în principiu unei reglementări naționale care condiționează rambursarea integrală a cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru de obținerea unei autorizații prealabile, dar că aceste articole se opun în schimb unei astfel de reglementări dacă aceasta exclude, în toate cazurile, rambursarea integrală a cheltuielilor aferente unor astfel de îngrijiri acordate fără autorizație prealabilă.

În speță, în decizia de trimitere se precizează că instanța de prim grad de jurisdicție a constatat că articolul 46 alineatul (2) din Ordinul 592/2008 prevede că formularul E 112 nu mai poate fi eliberat după ce persoana interesată a plătit îngrijirile primite în alt stat membru și că, așadar, nu se poate reține nicio culpă a Casei de Asigurări de Sănătate Bacău ca urmare a faptului că a refuzat eliberarea acestui formular, decizia respectivă având drept consecință faptul că doamna Luca trebuie să plătească ea însăși tratamentul și nu poate să obțină decât o rambursare parțială. Guvernul român menționează, la rândul său, că respectivul articol 46 prevede posibilitatea unei rambursări integrale a cheltuielilor aferente îngrijirilor efectuate în străinătate, chiar și în absența unei autorizații prealabile, în caz de forță majoră, o astfel de situație incluzând împrejurări de natură medicală. Guvernul român adaugă că această rambursare integrală poate avea loc și atunci când o instanță decide ulterior că refuzul eliberării autorizației prealabile era nejustificat.

În această privință trebuie amintit că revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, în raport cu indicațiile cuprinse în prezenta hotărâre, conformitatea reglementării naționale cu articolul 49 CE și cu articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum au fost interpretate de Curte, și, în cazul în care articolul 46 din Ordinul 592/2008 poate face obiectul mai multor interpretări, de a interpreta acest articol în conformitate cu dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctul 50 și jurisprudența citată).

 În acest scop, poate fi util să se observe că eliberarea unei autorizații prealabile precum formularul E 112 nu pare a prezenta vreo utilitate atunci când îngrijirile spitalicești au fost deja acordate asiguratului social, cu excepția, eventual, a cazului în care nu au fost încă facturate persoanei interesate sau nu au fost achitate (Hotărârea Elchinov, citată anterior, punctul 75). În schimb, astfel cum s‑a arătat la punctul 28 din prezenta hotărâre, rambursarea de către instituția competentă a cheltuielilor aferente respectivelor îngrijiri în limita cuantumului stabilit de legislația statului membru în care acestea au fost acordate se impune în cazul în care refuzul rambursării motivat numai de absența autorizației prealabile este, ținând seama de împrejurările specifice a căror apreciere este de competența instanței de trimitere, considerat de aceasta neîntemeiat.

Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la întrebările adresate după cum urmează:

–        Articolul 49 CE și articolul 22 din Regulamentul nr. 1408/71 nu se opun în principiu unei reglementări a unui stat membru care condiționează rambursarea integrală de către instituția competentă a cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru de obținerea unei autorizații prealabile. În schimb, aceste articole se opun unei astfel de reglementări interpretate în sensul că exclude, în toate cazurile, rambursarea integrală de către instituția competentă a cheltuielilor aferente unor astfel de îngrijiri acordate fără autorizație prealabilă.

–        Atunci când un refuz al rambursării, motivat numai de absența autorizației prealabile, a cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești acordate în alt stat membru și achitate de persoana asigurată nu este, ținând seama de împrejurările specifice, întemeiat, cheltuielile aferente îngrijirilor menționate trebuie rambursate de instituția competentă persoanei asigurate în cauză în limita cuantumului stabilit de legislația acestui stat membru. În situația în care cuantumul respectiv este inferior celui care ar fi rezultat din aplicarea legislației în vigoare în statul membru al cărui rezident este asiguratul în cazul spitalizării sale în acest din urmă stat, instituția competentă trebuie să acorde în plus o rambursare suplimentară corespunzătoare diferenței dintre aceste două valori, în limita cheltuielilor efectuate în realitate.

–        Atunci când un astfel de refuz este întemeiat, persoana asigurată poate solicita, în temeiul articolului 49 CE, rambursarea cheltuielilor aferente îngrijirilor spitalicești numai în limita acoperirii garantate de regimul de asigurări de sănătate la care este afiliată.

(Sursa: CURIA)

Contor: 1978 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 24 iulie 2013 09:21

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner