s
Conducerea Dacia a eliminat la 1 noiembrie grupele de muncă la departamentele Caroserie şi Presaj şi la alte secţii ale societăţii, motivându-și decizia prin aplicarea prevederilor noului Cod al muncii. Situaţia afectează 3.000 de salariaţi ai companiei și a creat serioase nemulțumiri, sindicaliştii anunțând vineri că începând cu acestă săptămâna vor iniţia proteste, fiind posibilă inclusiv declanșarea unei greve generale.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Italia că, în perioada 12-19 decembrie 2011 vor avea loc mai multe acțiuni de protest. Principalele confederaţii sindicale din Italia au stabilit un calendar comun de manifestaţii.