s
Instanța spaniolă a refuzat miercuri să extrădeze în Elveția un fost angajat în calitate de informatician al băncii HSBC, Herve Falciani, constatând că faptele care îi erau imputate nu sunt susceptibile de a fi supuse urmăririi penale în Spania, după cum relatează cotidianul Le Monde.
Un angajat care se simte discriminat poate solicita angajatorului comunicarea unor documente aflate în posesia acestuia (contracte de muncă, ștate de plată etc.) pentru a compara situația sa cu cea a colegilor. Curtea de Casație oferă angajaților care pretind a fi victime ale unei discriminării o modalitate de a aduce dovezi pentru a stabili respectiva discriminare.
În speță, o salariată a unui spital francez, angajată în baza unui contract „d’accompagnement dans l’emploi” (asemănător celui de ucenicie din legislația românească) a fost concediată pentru abatere disciplinară gravă, fără preaviz sau indemnizație de concediere, pentru că a refuzat să își reglementeze situația cu privire la vaccinarile obligatorii pe care trebuie să le aibă persoanele care lucrează în spital.
O companie farmaceutica a făcut o plângere în calitate de parte civilă împotriva CEO-ul adjunct pentru furt şi delapidare. Acesta a fost acuzat că a transferat în mod fraudulos documente interne ale companiei prin intermediul e-mail-ului personal.
Angajatorul poate reţine reportofonul unui salariat şi asculta înregistrările existente pe acesta imediat, dar nu poate face acest lucru în absenţa angajatului sau fără ca acesta să fi fost citat corespunzător. De asemenea, angajatorul nu ar trebui să şteargă înregistrările pentru a permite angajatului să furnizeze dovezi în apărarea sa.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a publicat buletinul lunar aferent lunii aprilie 2012, care conţine principalele date statistice cu privire la evoluţia volumului activelor şi a numărului de participanţi, analize privind evoluţia structurii participanţilor şi a structurii investiţiilor fondurilor de pensii private, precum şi lista actelor emise de către instituţie, aplicabile atât pentru Pilonul II cât şi pentru Pilonul III.
O clauză contractuală care impune angajatului responsabilitatea acoperirii costurilor suportate de acesta în scopul activităţii sale profesionale este ilegală conform deciziei Curții de Casație franceze din 3 mai, nr. 10-24316. Această soluţie se bazează pe o regulă simplă de dreptul muncii, conform căreia cheltuielile efectuate în scop profesional de către angajat vor fi suportate de către angajator.
Într-o speță a Curții de Casație (franceze), reclamanta, înainte de a fi angajată în calitate de formator de limbă engleză al unei companii, a participat la un program de pregătire pedagogică organizat de către aceasta pe o perioadă de două săptămâni. Ulterior, la 2 mai 2007, reclamanta a fost angajată în baza unui contract de muncă ce prevedea o perioadă de probă de două luni.
Relația cu șeful și modul în care comunicați cu acesta are o influenţă majoră asupra evoluţiei dumneavoastră în cariera. De aceea este important să aveți în vedere o serie de aspecte pe care nu trebuie să le aduceți într-o discuție cu șeful, întrucât vă pot crea doar deservicii. Mai jos am enumerat nouă astfel de lucruri pe care angajatorii nu sunt încântați să le audă.