Sumar:

Lege 263 din 2010 - privind sistemul unitar de pensii publice

Art. 113

(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:
a) pensionarul a decedat;
b) pensionarul nu mai îndeplinește condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;
c) pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 84 lit. c), precum și cel prevăzut la art. 86 alin. (1) și-au redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;
d) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul de urmaș prevăzut la art. 84 lit. c) sau cel prevăzut la art. 86 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie;
e) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 84 lit. c) sau cel prevăzut la art. 86 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la convocarea prevăzută la art. 80;
f) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 84 lit. c) sau cel prevăzut la art. 86 alin. (1) nu a mai urmat programele recuperatorii prevăzute la art. 81 alin. (1);
g) copilul, beneficiar al unei pensii de urmaș, a împlinit vârsta de 26 de ani, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 84 lit. c);
h) pensionarul urmaș a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susţinătorului.
(2) Modificările intervenite în starea civilă a persoanei, de natură să conducă la încetarea plăţii pensiei, în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), se comunică de Ministerul Administraţiei și Internelor, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
(3) Instanţele judecătorești au obligaţia să comunice, în scris, informaţiile de natură să conducă la încetarea plăţii pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. h), casei teritoriale de pensii, respectiv casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .