s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege 62 din 2011 - a dialogului social

Art. 58

(1) Statutul va cuprinde, sub sancțiunea nulității, cel puțin următoarele elemente:
a) denumirea organizației patronale și sediul principal;
b) obiectul de activitate și scopul;
c) patrimoniul inițial, mărimea și compunerea acestuia;
d) sursele de finanțare;
e) drepturile și obligațiile membrilor;
f) organele de conducere;
g) criteriul de constituire;
h) procedura de dizolvare și lichidare a organizației patronale.
(2) Personalitatea juridică a organizației patronale se dobândește potrivit prezentei legi.
(3) Pentru dobândirea personalității juridice de către organizația patronală, împuternicitul special al membrilor fondatori ai organizației patronale, prevăzut în procesul-verbal de constituire, trebuie să depună o cerere de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul aceasta.
(4) La cererea de înscriere a organizației patronale se anexează originalul și câte două copii certificate de reprezentantul legal ale următoarelor acte:
a) procesul-verbal de constituire a organizației patronale, semnat de membrii fondatori;
b) statutul;
c) lista membrilor organului executiv de conducere al organizației patronale, cu menționarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii/funcției și domiciliului acestora;
d) dovada existenței sediului.
(5) La primirea cererii de înscriere, judecătoria competentă potrivit alin. (3) este obligată ca, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia, să examineze:
a) dacă s-au depus actele prevăzute la alin. (4);
b) dacă statutul organizației patronale este conform prevederilor legale în vigoare.
(6) În cazul în care constată că cerințele legale pentru constituirea organizației patronale nu sunt îndeplinite, președintele completului de judecată îl citează în camera de consiliu pe împuternicitul special prevăzut la alin. (3), căruia îi solicită, în scris, remedierea neregularităților constatate, în termen de cel mult 7 zile.
(7) În cazul în care sunt întrunite cerințele prevăzute la alin. (3), instanța va proceda la soluționarea cererii în termen de 10 zile, cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizației patronale.
(8) Instanța pronunță o hotărâre motivată de admitere sau de respingere a cererii.
(9) Hotărârea judecătoriei se comunică semnatarului cererii de înscriere, în termen de cel mult 5 zile de la pronunțare.
(10) Hotărârea judecătoriei este supusă recursului.
(11) Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de recurs curge de la pronunțare.
(12) Recursul se judecă cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizației patronale, în termen de 30 de zile. Instanța de recurs redactează decizia și restituie dosarul judecătoriei în termen de 5 zile de la pronunțare.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .