Ordonanță de urgență a Guvernului 123 din 2003 - privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar
Art. 31
(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de funcţionarii publici încadraţi în funcţii publice de execuţie, de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari publici se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de rapaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(2) Munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea funcţionarului public, în condiţiile în care orele nu au fost plătite.
(3) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .