Ordonanță de urgență a Guvernului 123 din 2003 - privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar
Art. 48
(1) Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, până la data de 1 septembrie, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 şi în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003 şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior sau de acelaşi nivel prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveşte calitatea acestor posturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Fac excepţie de la aviz Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, Senatul, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului şi Consiliul Concurenţei.(2) Prevederile alin. (1) privind modificarea în ceea ce priveşte calitatea posturilor se aplică corespunzător şi ordonatorilor principali de credite din administraţia publică locală, numai cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar pentru funcţiile publice numai cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică pentru funcţiile publice numai în limita posturilor prevăzute în Planul de ocupare a funcţiilor publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .