Lege din 1968 - Codul de procedură penală
Art. 31 - Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate
(1) Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.(2) Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(3) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .