s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege din 1968 - Codul de procedură penală

Art. 245 - Dispoziţii complimentare ale ordonanţei

(1) Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra:
a) revocării măsurilor asigurătorii luate în vederea executării pedepsei amenzii;
b) confiscării lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscării speciale şi restituirii celorlalte.
Dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de probă este contestată, ele sunt păstrate de organul de cercetare penală până la hotărârea instanţei civile;
c) măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile şi a restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
În cazul în care s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, aceste măsuri se vor considera desfiinţate, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale;
c1) sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.
d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte şi ordonând încasarea lor;
e) restituirii cauţiunii în cazurile prevăzute de lege.
(2) Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat vreuna din măsurile de siguranţă arătate în art. 162, se va face menţiune despre aceasta.
(3) În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, în ordonanţă se va face menţiune şi cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.
 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .