Lege 62 din 2011 - a dialogului social (republicată)
Art. 92
(1) Plenul Consiliului Economic şi Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri, incluzând preşedintele şi vicepreşedinţii.(2) Desemnarea membrilor Consiliul Economic şi Social se face după cum urmează:
a) 15 membri numiţi de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;
b) 15 membri numiţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
c) 15 membri reprezentând societatea civilă, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor, comunităţii ştiinţifice şi academice, organizaţiilor de agricultori, organizaţiilor de pensionari, organizaţiilor comunităţilor locale, asociaţiilor care reprezintă familia şi persoanele cu dizabilităţi şi al altor organizaţii neguvernamentale.
(3) Repartizarea locurilor aferente fiecărei confederaţii sindicale şi patronale în Consiliul Economic şi Social se face de către fiecare parte prin consens, iar în caz de dezacord, prin votul a jumătate plus unu din numărul total al confederaţiilor.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .