Lege 384 din 2006 - privind statutul soldatilor si gradatilor voluntari
Art. 23
(1) Angajatorii care încadreaza în munca pe durata nedeterminata soldati sau gradati voluntari disponibilizati, din rândul celor prevazuti la art. 22, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceasta categorie, o suma egala cu un salariu de baza minim brut pe tara în vigoare si contributia la bugetul asigurarilor de somaj datorata de angajator, aferenta acestuia, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 3 ani.
(2) Drepturile prevazute la alin. (1) se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj.
(3) Angajatorii care înceteaza raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor prevazute la alin. (1), anterior termenului de 3 ani, sunt obligati sa restituie, în totalitate, agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sumele încasate pentru fiecare persoana plus dobânda de referinta a Bancii Nationale a României, în vigoare la data încetarii raporturilor de munca sau de serviciu, daca încetarea acestora a avut loc din urmatoarele motive:
a) încetarea raportului de munca în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. c), e) si f) si art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 84 lit. b), art. 841 alin. (1) lit. e) si art. 842 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Angajatorii care beneficiaza de prevederile alin. (1) si (2) nu pot beneficia, pentru persoanele încadrate în munca în conditiile alin. (1), si de subventiile prevazute de legislatia privind sistemul asigurarilor pentru somaj.
(5) Drepturile prevazute la alin. (1) nu se acorda pe perioadele în care raporturile de munca sau de serviciu sunt suspendate.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .