Lege 293 din 2004 - privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor
Art. 36
Functionarul public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare are dreptul la:
a) salariu lunar, compus din salariul de baza, indemnizatii, sporuri, precum si premii si prime, ale caror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de baza cuprinde salariul corespunzator functiei îndeplinite, gradului profesional detinut, gradatiile, sporurile pentru misiune permanenta si, dupa caz, indemnizatia de conducere si salariul de merit;
b) ajutoare si alte drepturi banesti, ale caror cuantumuri se stabilesc prin lege;
c) uniforma si echipament specific, alocatii pentru hrana, asistenta medicala si psihologica, medicamente, proteze stomatologice si dispozitive medicale destinate recuperarii unor deficiente organice sau functionale, în mod gratuit, în conditiile stabilite prin hotarâre a Guvernului***) si ale respectarii dispozitiilor legale privind plata contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate;
___________
***) A se vedea Hotarârea Guvernului nr. 1.996/2004 privind conditiile de acordare în mod gratuit a asistentei medicale si psihologice, a medicamentelor si a protezelor pentru functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.134 din 1 decembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
d) locuinte de serviciu si de interventie, în conditiile legii;
e) concedii de odihna, concedii de studii, învoiri platite si concedii fara plata, în conditii stabilite prin hotarâre a Guvernului****);
___________
****) A se vedea Hotarârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind conditiile în baza carora functionarul public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare are dreptul la concedii de odihna, concedii de studii, învoiri platite si concedii fara plata, bilete de odihna, tratament si recuperare, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.140 din 2 decembrie 2004.
f) o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu, pe lânga drepturile salariale aferente lunii în care se efectueaza concediul;
g) concedii medicale, concedii de maternitate, pentru cresterea copilului pâna la vârsta de 2 ani sau a copilului cu handicap pâna la vârsta de 3 ani, precum si pentru alte situatii, în conditiile stabilite de lege;
h) bilete de odihna, tratament si recuperare, în conditiile stabilite prin hotarâre a Guvernului*); odihna, tratamentul si recuperarea se pot face si în centrele apartinând Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti;
___________
*) A se vedea Hotarârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind conditiile în baza carora functionarul public cu statut special din sistemul administratiei penitenciare are dreptul la concedii de odihna, concedii de studii, învoiri platite si concedii fara plata, bilete de odihna, tratament si recuperare, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.140 din 2 decembrie 2004.
i) pensii, în conditii stabilite prin lege speciala;
j) indemnizatii de instalare, de mutare, de delegare sau detasare, precum si decontarea cheltuielilor de cazare, în conditiile stabilite de lege;
k) decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasarii în interes de serviciu, în cazul mutarii în alte localitati, în cazul deplasarii de la domiciliu la locul de munca când domiciliaza în alta localitate decât cea în care îsi desfasoara activitatea pâna la 70 km si, o data pe an, pentru efectuarea concediului de odihna, precum si în alte situatii, în conditiile stabilite prin hotarâre a Guvernului**);
___________
**) A se vedea Hotarârea Guvernului nr. 1.398/2007 privind drepturile de transport ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2007.
l) încadrarea activitatii în conditii deosebite, speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii;
m) portul permanent al armamentului din dotare sau achizitionat personal, în conditiile legii;
n) beneficiaza de despagubiri acordate din fondurile bugetare ale Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, în cazul în care viata, sanatatea ori bunurile sale, ale sotului/sotiei si ale copiilor aflati în întretinerea sa sunt afectate în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legatura cu acestea. Despagubirile mentionate se acorda în conditiile stabilite prin hotarâre a Guvernului;
o) tratament medical în strainatate pentru afectiuni medicale contractate în timpul exercitarii profesiei, daca nu pot fi tratate în tara, în conditiile stabilite prin hotarâre a Guvernului;
p) consultanta juridica prin avocat, asigurata de unitate, la cerere, în cazul cercetarii penale, urmaririi penale sau judecarii sale pentru fapte comise în timpul ori în legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justitiei si libertatilor cetatenesti.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .