s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege 293 din 2004 - privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Art. 49

Ofiterilor si agentilor din sistemul administratiei penitenciare le este interzis:
a) sa dispuna, sa exercite, sa instige ori sa tolereze acte de tortura sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în asezamintele de detinere;
b) sa primeasca, sa solicite ori sa accepte, direct sau indirect, pentru sine ori pentru alte persoane, în considerarea calitatii sale oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;
c) sa intervina pentru solutionarea unor cereri sau lucrari care nu sunt de competenta lor ori nu le-au fost repartizate de conducatorii ierarhici sau care nu sunt activitati specifice functiei pe care au fost numiti;
d) sa recurga la forta sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate, în alte conditii decât cele expres prevazute de lege;
e) sa faca parte din partide, formatiuni sau organizatii politice ori sa desfasoare propaganda în favoarea acestora;
f) sa adere la secte, organizatii religioase sau alte organizatii, interzise prin lege.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .