Lege 293 din 2004 - privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor
Art. 81
(1) Prevederile prezentei legi se aplica si functionarilor publici cu statut special din Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
(2) Functionarii publici cu statut special din cadrul sistemului administratiei penitenciare pot fi transferati sau detasati în cadrul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti. Detasarea se realizeaza pe posturi de functionar public cu statut special ori pe posturi de alta natura, dupa caz, daca pregatirea profesionala corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei pe care sunt detasati, cu pastrarea drepturilor salariale avute la data detasarii. În situatia în care drepturile salariale corespunzatoare functiei pe care este detasat sunt mai mari, personalul beneficiaza de aceste drepturi salariale.
(3) Functionarii publici cu statut special din Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti pot fi transferati sau detasati în cadrul sistemului administratiei penitenciare. Detasarea se realizeaza pe posturi de functionar public cu statut special ori pe posturi de alta natura, dupa caz, daca pregatirea profesionala corespunde atributiilor si responsabilitatilor functiei pe care sunt detasati, cu pastrarea drepturilor salariale avute la data detasarii. În situatia în care drepturile salariale corespunzatoare functiei pe care este detasat sunt mai mari, personalul beneficiaza de aceste drepturi salariale.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .