s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege 7 din 2006 - privind statutul funcţionarului public parlamentar

Art. 3

- În sensul prezentei legi, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici parlamentari şi care implică exercitarea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului sunt următoarele:
a) asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării, redactării şi definitivării actelor legislative;
b) elaborarea de studii, sinteze şi analize comparative, în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ;
c) organizarea, prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare;
d) organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului, inclusiv a şedinţelor comune;
e) organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului permanent;
f) documentarea, evidenţa şi informatizarea activităţii legislative;
g) gestionarea resurselor umane şi financiare, contenciosul administrativ şi auditul intern;
h) organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol, precum şi activitatea de informatică, relaţii cu presa şi cu publicul, registratură şi arhivă.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .