s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Hotărâre de Guvern 187 din 2007 - privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene

Art. 3

(1) Atunci când organele de conducere sau de administrare ale societăţilor participante întocmesc un proiect de înfiinţare a unei SE, după publicarea proiectului de fuziune sau de creare a unei societăţi constituite în alt mod sau după aprobarea unui proiect de înfiinţare a unei filiale ori de transformare într-o SE, aceste organe iau de îndată ce este posibil măsurile necesare, inclusiv furnizarea de informaţii cu privire la identitatea societăţilor participante, a filialelor, a sucursalelor sau a altor sedii secundare aferente, precum şi la numărul de angajaţi ai acestora, în vederea demarării negocierilor cu reprezentanţii angajaţilor cu privire la modalităţile de implicare a angajaţilor în activitatea SE.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), un grup special de negociere care să îi reprezinte pe angajaţii din societăţile participante sau din filialele, sucursalele ori alte sedii secundare aferente se va înfiinţa după cum urmează:
a) membrii grupului special de negociere sunt aleşi sau numiţi proporţional cu numărul total al angajaţilor societăţilor participante, filialelor, sucursalelor sau altor sedii secundare aferente. Angajaţilor li se va aloca câte un loc pentru 10% sau o fracţiune din acest procent, după caz, din numărul total de angajaţi ai societăţilor participante, ai filialelor, ai sucursalelor sau ai altor sedii secundare ale SE din toate statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European;
b) în cazul SE constituite prin fuziune, fiecare societate participantă care, conform proiectului de fuziune, va înceta să aibă o existenţă juridică proprie după înregistrarea SE va asigura includerea în grupul special de negociere a cel puţin unui membru, în următoarele condiţii:
- numărul membrilor suplimentari să nu depăşească 20% din numărul membrilor desemnaţi potrivit lit. a); şi
- alcătuirea grupului special de negociere nu implică o dublă reprezentare a angajaţilor respectivi;
c) dacă numărul societăţilor prevăzute la lit. b) depăşeşte 20% din numărul de membri desemnaţi potrivit lit. a), locurile suplimentare se alocă societăţilor respective în ordinea descrescătoare a numărului de angajaţi.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .