s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Hotărâre de Guvern 187 din 2007 - privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene

Art. 22

(1) Prevederile art21 se aplică SE după cum urmează:
A. în cazul unei SE constituite prin fuziune:
a) dacă, înainte de înregistrarea SE, a/au fost aplicată/aplicate una sau mai multe forme de participare în una ori în mai multe societăţi participante, acoperind cel puţin 25% din numărul total al angajaţilor din toate societăţile participante; sau
b) dacă, înainte de înregistrarea SE, a/au fost aplicată/aplicate una sau mai multe forme de participare în una ori în mai multe dintre societăţile participante, acoperind mai puţin de 25% din numărul total al angajaţilor din toate societăţile participante, şi dacă o astfel de decizie este luată de grupul special de negociere;
B. în cazul unei SE constituite prin crearea unei societăţi constituite în alt mod sau a unei filiale:
a) dacă, înainte de înregistrarea SE, a/au fost aplicată/aplicate una sau mai multe dintre formele de participare în una ori în mai multe societăţi participante, acoperind cel puţin 50% din numărul total de angajaţi din toate societăţile participante; sau
b) dacă, înainte de înregistrarea SE, a/au fost aplicată/aplicate una sau mai multe forme de participare în una ori în mai multe societăţi participante, acoperind mai puţin de 50% din numărul total de angajaţi din toate societăţile participante, şi dacă o astfel de decizie este luată de grupul special de negociere.
(2) În cazul în care au existat mai multe forme de participare în cadrul diverselor societăţi participante, grupul special de negociere decide care dintre aceste forme trebuie aplicată în cazul SE. Grupul special de negociere informează organele de conducere competente ale societăţilor participante cu privire la orice decizii luate în temeiul prezentului alineat.



SECŢIUNEA 4
Aplicarea dispoziţiilor de referinţă


 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .