s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Ordin 191 din 2010 - de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Art. 7

- (1) În cazul unităţilor/structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, după înregistrarea cererii scrise în vederea eliberării adeverinţelor, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 735/2010, structura de resurse umane va verifica şi va extrage situaţia activităţii profesionale desfăşurate de către persoana în cauză, procedând astfel:

a) în situaţia în care activitatea a fost desfăşurată doar în cadrul unităţii respective, cererea scrisă împreună cu datele de personal vor fi transmise structurii financiar-contabile care a asigurat plata drepturilor salariale şi care, cu sprijinul compartimentului sau unităţii ce deţine arhiva documentelor justificative privind veniturile lunare individuale realizate (statul de plată al salariilor, premiilor etc.), după caz, întocmeşte şi completează adeverinţele ce vor fi comunicate persoanei solicitante, prin grija structurii de resurse umane, sub semnătura comandantului/şefului unităţii respective, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii;

b) în situaţia în care activitatea a fost desfăşurată în mai multe unităţi/structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru perioada corespunzătoare, cererea scrisă (în copie) va fi comunicată, în termen de 5 zile de la data înregistrării ei, şi unităţilor/structurilor în cauză, urmând să fie efectuată procedura prevăzută la lit. a), iar adeverinţele întocmite şi completate să fie transmise unităţii la care a fost înregistrată iniţial cererea, sub semnătura comandantului/şefului unităţii emitente, în termen de 20 de zile de la data primirii cererii;

c) în situaţia în care se constată că cererea scrisă nu a fost înaintată/depusă la structurile competente, potrivit art. 5, structura de resurse umane va comunica acest fapt persoanei solicitante, în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.

(2) În situaţiile în care, pentru o anumită perioadă de activitate, nu există documente justificative privind veniturile lunare individuale realizate, la întocmirea şi completarea adeverinţelor se înscrie faptul că nu există date/documente pentru perioada respectivă.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), adeverinţele întocmite şi completate, prin structurile financiar-contabile, de către fiecare unitate/structură se conexează de structura de resurse umane la care a fost depusă cererea scrisă şi vor fi comunicate persoanei solicitante, prin poştă, în termen de 5 zile de la data primirii ultimei dintre acestea, sub semnătura comandantului/şefului unităţii respective.

(4) Unităţile/Structurile care eliberează adeverinţe în vederea recalculării pensiilor poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestora.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .