s Lege 233 din 2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Sumar:

Lege nr. 233 din 2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Publicat in MOF nr. 831 - 13/12/2010

Art. 1

- Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, ParteaI, nr. 103 în 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul25, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă a căror finanţare se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi care, potrivit prevederilor legale, continuă şi în anul bugetar următor vor fi finanţate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop."

2. După articolul37 se introduce un nou articol, articolul371, cu următorul cuprins:

"Art.371.- (1) La stabilirea stagiului minim de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, prevăzut la art. 34 alin. (1) lit. a), nu se iau în considerare perioadele care reprezintă stagiu de cotizare utilizate pentru stabilirea şi acordarea anterioară a unui drept la indemnizaţie de şomaj.

(2) Perioadele care reprezintă stagiu de cotizare şi care au fost utilizate pentru stabilirea şi acordarea anterioară a unui drept la indemnizaţie de şomaj, prevăzute la alin. (1), se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în funcţie de care se stabileşte perioada pentru care se acordă indemnizaţia de şomaj şi cuantumul acestui drept, prevăzut la art. 39."

3. La articolul41 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

"e) să înştiinţeze în scris agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical. În situaţia în care apariţia stării de incapacitate temporară de muncă a intervenit în zile declarate nelucrătoare sau împlinirea termenului de 24 de ore se realizează în zile declarate nelucrătoare, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a înştiinţa agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, în prima zi lucrătoare."

4. La articolul41, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)-(13), cu următorul cuprins:

"(11) Obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) nu se aplică în situaţia în care persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj participă la programe de formare profesională, organizate în condiţiile legii, a căror finanţare este asigurată din asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi Fondului de coeziune. Obligaţia nu se aplică pe perioada în care persoanele participă la aceste programe de formare profesională, în condiţiile în care, anterior includerii în cadrul acestor programe, nu au fost cuprinse în serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă şi se află în perioada de acordare a acestor servicii.

(12) Persoanele prevăzute la alin. (11) au obligaţia să prezinte lunar, la data programării prevăzute la alin. (1) lit. a), agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate dovada participării lor la programe de formare profesională a căror finanţare este asigurată din asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi Fondului de coeziune, sau, după caz, dovada participării la examenul de absolvire a acestora. Prezentarea dovezii nu constituie refuz nejustificat potrivit art. 44 lit. d) şi e).

(13) În situaţia în care obligaţia prevăzută la alin. (12) nu este îndeplinită, prevederile alin. (11) nu se aplică."

5. La articolul45, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Perioada de suspendare a indemnizaţiei de şomaj pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, prevăzută la alin. (1) lit. g), face parte din perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj în situaţia în care nu este îndeplinită obligaţia prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. e)."

6. La articolul661, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(5) Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, cu excepţia acelora care participă la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, a căror finanţare este asigurată din asistenţa financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, Fondului social european şi Fondului de coeziune, pe perioada în care participă la aceste programe de formare profesională, în condiţiile în care, anterior includerii în cadrul acestor programe de formare profesională, nu au fost cuprinse în serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, sunt obligate să participe la programele de formare profesională oferite şi organizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi la examenul de absolvire a acestora."

7. La articolul95, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"(11) Măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru a căror acordare se prevede, potrivit dispoziţiilor legale, încheierea de contracte sau convenţii cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, se acordă în limita sumelor aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj cu această destinaţie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare."

↑ Sus

Loading