Lenin despre organizarea socialistă a muncii

Domeniu: Dreptul muncii
Tematică: Dispoziţii generale
Revistă: Justiția Nouă, nr. 5 din 1950, pag.
Autor: N. G. ALEXANDROV, Doctor în ştiinţe juridice

Marele Lenin, desvoltând cu putere creatoare concepţia lui Marx despre dictatura proletariatului şi apărând-o împotriva pseudo-socialiştilor, ne învaţă că dictatura proletariatului „..nu înseamnă numai reprimarea exploatatorilor şi nu este în mod special o reprimare“[1]. Dictatura proletariatului pe lângă înnăbuşirea inevitabilă a rezistenţei claselor exploatatoare doborâte înseamnă „...şi o organizare a muncii, superioară organizării anterioare“[2].

Organizarea socialistă obştească a muncii este tipul superior de organizare a muncii în comparaţie cu cea capitalistă, pentru că în primul rând instaurarea dictaturii clasei muncitoare deschide oamenilor muncii „...posibilitatea muncii omu­lui pentru el însuşi, a unei munci care să se bizue pe toate cuceririle tehnicei şi culturii celei, mai avansate“[3]. Naţionalizarea marei industrii şi a transporturilor de către statul socialist înseamnă cea mai mare schimbare în istoria omenirii „...înlocuirea muncii aservite priin munca omului pentru sine însuşi...“[4].

Marele Stalin, genialul continuator al cauzei lui Lenin, desvoitând învăţătura lui Marx-Engels-Lenin despre socialism a dat o definiţie clasică raporturilor socia­liste de producţie, la baza cărora stă proprietatea obştească asupra uneltelor şi mijloacelor de producţie, ca raportul „...de colaborare tovărăşească şi de ajutor reciproc socialist intre muncitorii eliberaţi de exploatare“[5].

Lichidarea exploatării şi munca pentru sine însuşi deschid oamenilor muncii cele mai largi posibilităţi „...unde ei să se poată manifesta, să.şi desfăşoare aptitudinile, să scoată la iveală talentele ce zac ascunse în popor — izvor neatins — şi pe care capitalismul le apăsa, le strivea şi le înnăbuşea cu miile şi cu milioa­nele“[6]. În felul acesta, socialismul deschide un larg orizont pentru întrecerea creatoare a celor ce muncesc.

Desvoltând principiul lui Lenin despre întrecerile socialiste, tovarăşul Stalin, ne învaţă că „..întrecerea esite o metodă comunistă de construire a socialismului pe baza activităţii celei mai ridicate a milioanelor de oameni, ai muncii“[7].

Întrecerea socialistă produce o răsturnare radicală în concepţiile oamenilor despre muncă. „...Ea transformă munca dintr'o sarcină grea şi ruşinoasă cum era socotită mai înainte, într'o chestiune de onoare, într'o chestiune de glorie, vitejie şi eroism“[8].

Deoarece tehnica avansată şi proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie reprezintă baza materială a organizării muncii socialiste, latura ei ideologică consta tocmai în atitudinea nouă faţă de muncă, considerată ca, o chestiune de onoare în noua disciplină a muncii — disciplină conştientă şi benevolă..

Lămurind superioritatea organizării socialiste a munci; sociale faţă de tipu­rile exploatatoare de organizare a muncii sociale, V. I. Lenin scria: „Organizarea sclavagistă, a muncii sociale se sprijinea pe disciplina băţului în condiţiunile de oprimare şi întunecare a oamenilor muncii, pe care ii jefuia şi de care îşi bătea joc o mână de moşieri. Organizarea capitalistă a muncii sociale se sprijinea pe disciplina formei iar imensa massă de oameni ai muncii în ciuda progresului culturi; burgheze şi a demoaraţiei-burgheze, în cele mai avansate şi civilizate republici democratice, rămânea o massă întunecată şi oprimată de robi salariaţi şi de ţăran; sugrumaţi, pe care îi jefuia şi de care îşi băteau joc o mână de capitalişti. Organizarea comunistă a muncii sociale în care primul pas este socialismul, se sprijină şi se va sprijini mai departe tot mai mult pe disdiplina conştientă şi liberă a oamenilor muncii, care au doborât atât jugul moşierilor cât şi al capitali­ştilor“[9].

Disciplina liberă şi conştientă a oamenilor muncii naşte, se desvoltă şi se întăreşte pe temeiul unei reflectări juste ta conştiinţa celor ce muncesc, a situaţiei lor de fapt ca participanţi la munca organizată pe baze socialiste, în care este exclusă exploatarea omului de către om, iar creşterea bunei stări materiale a oamenilor muncii depinde în mare măsură de nivelul de disciplină în propria lor muncă.

Educarea în spiritul disciplinei, noui, V. I. Lenin o privea ca pe una din principalele forme de luptă a clasei muncitoare, care a răsturnat puterea capitalului pentru construirea şi întărirea victoriei socialismului împotriva destrăbălării micii burghezii, împotriva tradiţiilor moştenite dela capitalişti. Împotriva influen­ţelor burgheze exercitate asupra celor ce muncesc.

Fixând un plan precis de construire a socialismului în ţara noastră, Lenin arăta că pentru crearea şi întărirea socialismului clasa muncitoare urmează să rezolve o sarcină dublă: în primul rând, să înăbuşe complect orice rezistenţă a burgheziei, şi, în al doilea rând, să atragă pe toţi oamenii muncii cât şi păturile mici burgheze .....pe calea unei noui construiri economice, pe calea creării unei noui legături sociale, unei noui discipline ta muncă, unei noui organizări a muncii, care leagă perfecţiunea ştiinţei şi a tehnicei capitaMste cu unitatea masselor de oameni conştienţi ai muncii, care creiază marea industrie socialistă“[10].

Marea importanţă a organizării socialiste a munci; constă ta aceia că ea trebue să asigure o productivitate mai ridicată a muncii, care să pregătească tre­cerea la comunism cu marele lui principiu: „dela fiecare — după capacităţile lui, fiecărui — după nevoile lui“.

Deaceia „ta orice revoluţie socialistă, după ce a fost îndeplinită sarcina cuceririi puterii, de către proletariat şi pe măsură ce se îndeplineşte în linii mari şi fundamentale sarcina exproprierii expropriatorilor, se impune pe primul plan, sarcina centrală a creării unui sistem social superior capitalismului, cu alte cuvinte sardinia sporirii productivităţii muncii, iar în legătură cu aceasta (şi în acest scop) aceia a unei organizări superioare a muncii“[11].

Considerând că ridicarea productivităţii muncii este sarcina cea mai de seamă şi pentru victoria nouei orânduiri sociale, Lenin arăta că „comunismul constitue o productivitate a muncii cu mult superioară a muncitorilor conştienţi şi uniţi de bună voie, care folosesc o tehnică avansată cu mult superioară faţă de cea capitalistă“[12]. Capitalismul este sortit piieirii prin aceia că „...socialismul creiază o productivitate a muncii, nouă şi mult mai superioară“[13].

În acelaş timp, V. I. Lenin a arătat şi căile concrete de ridicare a produc­tivităţii muncii socialiste. Pe de o parte aceasta este o desvoltare a bazei materiale a industriei maxi (desvoltarea producţiei de combustibil, de fier, de construcţii de maşini şi a industriei chimice), pe de altă parte este o ridicare a nivelului; cultural a masseior şi „...întărirea disciplinei celor ce muncesc şi a priceperii lor în muncă, sporirea şi intensitatea muncii lor şi perfecţionarea organizării acesteia“[14].

Cu o profunzime maximă V. I. Lenin a arătat că orânduirea socialistă nu este posibilă fără o disciplină solidă în muncă.

Arătând că asigurarea disciplinei în muncă este cea mai grea şi totodată cea mai nobilă sarcină, V. I. Lenin făcea apel să se înveţe „...să îmbinăm democra­tismul masselor muncitoare care se manifestă la meetingiuri — democratism furtu­nos care clocoteşte ca apele de primăvară, revărsându-se peste maluri — cu disciplina de fier în timpul muncii, cu supunerea necondiţionată în timpul lucrului fată de voinţa unei singure persoane, a conducătorului sovietic“[15].

Revoluţia socialistă distruge disciplina capitalistă căreia massele i se su­puneau sub loviturile băţului. „Acest lucru s'a întâmplat ieri. Iar astăzi aceiaşi revoluţie — şi tocmai în interesul socialismului, — cere supunerea necondiţionată a masseior faţă de voinţa unică a conducătorilor procesului muncii“[16].

V. I. Lenin arăta că sarcina partidului comuniştilor constă în aceia de a duce massele „pe calea justă, pe calea disciplinei în muncă, pe calea care ştie să împace sarcina de a agita meetinguri asupra condiţiilor de muncă, cu sarcina supe-nerei necondiţionate în timpul muncii faţă de voinţa conducătorului sovietic, a dictatorului“[17].

Sub conducerea lui Lenin şi Stalin, partidul a sfărâmat agentura secretă a burgheziei — „a comuniştilor de stânga“, a troţkiştilor, care împreună cu „esserii“ (social revoluţionarii) şi cu menşevicii încercau să'l calomnieze pe Lenin susţinând că propagarea disciplinei în muncă înseamnă o întoarcere la orânduirea capi­talistă“[18].

Demascând pe „comuniştii de stânga“, Lenin spunea: „...Ei pot striga că, atunci când oamenii; s'au înţeles în aşa fel încât introducerea disciplinei în muncă să constitue un pas înapoi, iar eu să fiu obligat să le spun că în aceasta văd un fapt reacţionar nemaipomenit, o ameninţare pentru revoluţie, şi dacă eu n'aş şti că aceste lucruri le spune un grup de oameni fără influenţă şi că la orice adunare conştientă a muncitorilor ele vor fi desminţite, aş fi spus: revoluţia rusă a fost pierdută“[19].

Lenin ne învaţă că revoluţia socialistă sdrobind disciplina bazată pe exploa­tarea şi înrobirea oamenilor muncii, o înlocueşte printr'o nouă disciplină, o disci­plină de legătură tovărăşească, elaborată de înşişi massele de oameni ai muncii.

*

În marea cauză de creare şi întărire cum şi de desvoltare în viitor a organi­zării muncii socialiste, un mare rol îi revine statului; socialist. Socialismul — ne învaţă Lenin — nu poate fi conceput fără o tehnică nouă şi „...fără o organizare de stat planificaţi, care supune zeci de milioane de oameni celei mai stricte respectări a normei unice în producţia şi distribuirea produselor“[20].

Activitatea statului socialist în crearea şi desvoltarea organizării socialiste a muncii işi găseşte expresia, în special în normele dreptului socialist, care ex­primă voinţa clasei muncitoare şi a masseior conduse de aceasta, organizată şi dirijată de partidul bolşevic.

„...Fără a cădea în utopie, nu se poate crede, — scria V. I. Lenin încă în Octombrie 1917, — că doborând capitalismul oamenii vor învăţa dintr'odată să lucreze pentru societate fără nici o normă de drept, dar înlăturarea capitalismului nu ne dă de indată premizele economice pentru o asemenea schimbare“[21].

În articolul său intitulat „Vor păstra oare bolşevicii puterea de Stat“? V. I. Lenin desvoltând principiile autorilor „Manifestului Partidului Comunist“ despre obligaţiile egale de muncă pentru toţi membrii societăţii după doborârea puterii burgheziei, scria: „Cine nu munceşte — nu trebue să mănânce“ — iată regula de bază. cea dintâi şi cea mai importantă pe care trebue s'o traducă în viaţă şi o vor traduce Sovietele de deputaţi ai muncitorilor, atunci când ele vor veni, la putere“[22].

Desvoltând acest principiu leninist consfinţit încă în prima Constituţie Sovietică din anul 1918, tovarăşul Stalin ne învaţă că „...socialismul se bazează pe muncă. Socialismul şi munca sunt de nedespărţit“[23].

Tovarăşul Stalin cu o genială putere de convingere a arătat că formula leninistă ,.cine nu munceşte, nu mănâncă“ este îndreptată în primul rând, împo­triva exploatatorilor, adică „...împotriva acelora care ei înşişi trândăvesc, dar pun pe alţii să muncească şi se îmbogăţesc din munca altora“, şi în al doilea rând împotriva trândavilor, adică „...împotriva acelora care ei înşişi trândăvesc, dar vor să se îmbogăţească pe seama altora“[24].

„Socialismul, — ne învaţă tovarăşul Stalin, — cere nu trândăvie, ci dim­potrivă, ca toţi oamenii să muncească cinstit, să muncească nu pentru alţii, pentru bogătaşi şi exploatatori, ci pentru ei înşişi, pentru societate“[25].

Principiul obligaţiei generale de a munci, ca o lege nezdruncinată a societăţii socialiste este consfinţit în Constituţia Stalinistă a socialismului victorios.

„Munca în U. R. S. S.“, — se prevede în aut. 12 din Constituţia U. R. S. S. — este o datorie şi o chestiune de onoare a fiecărui cetăţean capabil de muncă — după principiul: ,,cine nu munceşte, nu mănâncă“.

Adevărata libertate a muncii nici nu se poate închipui altfel decât ca o libertate a oamenilor muncii eliberaţi de exploatatori şi trândavi, o libertate de a munci pentru sine, pentru societate.

Principiul datoriei generale de a munci nu este numai un principiu socialist de drept, dar şi un principiu de morală socialistă: datoria de a munci este o chestiune de onoare. Expresia valabilă a acestei morale socialiste noui, V. I. Lenin a remarcat-o încă în primele subotnice comuniste, care au dovedit un început conştient şi de bună voie din partea muncitorilor în desvoltarea productivităţii muncii, în trecerea la o nouă disciplină în muncă, în crearea condiţiunilor socia­liste în economie şi în viaţă.

Dela primele subotnice comuniste până la secţiile şi întreprinderile staha-noviste, — aceasta este calea splendidă parcursă în ţara noastră de întrecerea socialistă, care de mult a devenit o mişcare a întregului popor. Descoperind origina mişcării stahanoviste, tovarăşul Stalin a arătat clar că transformarea muncii într'o chestiune de onoare şi glorie este consecinţa directă a lipsei exploatării la noi. În condiţiuinile orânduirii socialiste .....omul care munceşte este onorat. Aici el nu munceşte pentru exploatatori, ci pentru sine, pentru clasa sa, pentru socie­tate... Şi dacă lucrează ____ şi dă societăţii ceeace poate da, el este erou al muncii, este înconjurat de glorie“[26].

În conformitate cu principiile leninist-staliniste referitoare la onoarea ce se dă oamenilor muncii în societatea socialistă, dreptul socialist prevede diferite măsuri de încurajare pentru succesele obţinute în muncă, începând cu mulţumirile exprimate de către administraţia întreprinderii şi terminând cu înaltele distinc-ţiuni acordate de guvern pentru muncile desăvârşite şi pentru indicii excepţionali de muncă creatoare. Numai între anii 1945 şi 1949 Guvernul sovietic a decorat cu ordine şi medalii peste 500.000 de muncitori, funcţionari şi colhoznici. În aceiaşi perioadă aproape 5.000 salariaţi au primit titlul de Erou al muncii socialiste.

Cel mai important principiu al dreptului muncitoresc socialist este garanta­rea dreptului la muncă al tuturor cetăţenilor. Adevărata libertate a muncii pre­supune o deplină eliberare de şomaj a cărui lichidare este posibilă în urma creării sistemului economic socialist planificat.

Încă în anul 1914 V. I. Lemn scria că sub socialism toţi cetăţenii au raporturi egale faţă de mijloacele de producţie şi „...au un acces egal la munca cu mij­loacele obşteşti de producţie, pe pământul obştesc, pe fabricile obşteşti ş. a. m. d.“[27].

Teza leninistă despre accesul egal al tuturor cetăţenilor la munca din eco­nomia socialistă şi-a găsit locul în dreptul la muncă garantat cetăţenilor sovietici prin Constituţia Stalinistă şi care „....nu numai că proclamă dreptul la muncă, dar îl şi garantează prin fixarea prin lege a inexistenţei crizelor în societatea sovietică, a desfiinţărei şomajului“[28].

Posibilitatea fiecărui cetăţean de a-şi realiza în fapt dreptul la muncă ce-i aparţine este asigurată prin dominaţia proprietăţii socialiste asupra unel­telor şi mijloacelor de producţie în cele două forme ale ei: în forma proprietăţii de stat (bun al întregului popor) şi în forma proprietăţii cooperatist-colhoznice (pro­prietatea colhozurilor şi cooperativelor). Muncitorii şi funcţionarii lucrează în în­treprinderile socialiste de stat care sunt un bun al întregului popor. Munca ţăranilor a devenit şi ea o muncă sodialistă datorită intrării lor în colhozuri, care au tradus în viaţă planul leninist .....atragerea majorităţii ţăranilor pe făgaşul construirii socialiste prin cooperaţie, care în mâna dictaturii proletariatului con-stitue cel maţi, mare mijloc de transformare a micei gospodării ţărăneşti şi de reeducare a masselor ţărăneşti de bază în spiritul socialismului“[29].

Adevăratei mumei libere şi creatoare din ţara socialismului i se opune munca forţată şi şomajul forţat din ţările capitaltsmului, unde muncitorii sunt lipsiţi de mijloacele de producţie, şi pentru a nu muri de foame sunt nevoiţi să vândă exploatatorilor forţa lor de muncă. Muncitorii din ţările capitalismului se duc să muncească pentru capitalişti nu pentrucă ei nu doresc să muncească pen­tru sine, ci pentrucă ei nu au altă ieşire decât să muncească pentru a-i îmbogăţi pe exploatatori. Ceva mai mult, regimul capitalist nu garantează nici „dreptul“ la o muncă forţată, condamnând milioane de oameni ai muncii la un şomaj forţat. Astfel, la începutul anului 1950 în ţările capitaliste existau 45 milioane şomeri. În Statele Unite ale Americii, chiar după datele oficiale vădit reduse, numărul şomerilor şi semişomerilor atinge cifra de 14,5 milioane oameni. „Să încerce orice conţopist plătit „să demonstreze“, că milioane de cetăţeni americani sunt şomeri „de bună voie“. Să încerce să demonstreze că şomajul din Statele Unite ale Americii ca şi în celelalte state capitaliste, nu este un şomaj impus“[30].

„Libertatea“ muncii sub capitalism, este „libertatea“ de a te înhăma la jugul exploatării capitaliste sau a muri de foame din cauza şomajului.

*

V. I. Lenin ne învaţă că pentru organizarea socialistă a muncii o impor­tantă excepţional de mare o are controlul cel mai strict asupra normelor de muncă şi normelor de remunerare.

Pentru „...o bună funcţionare a primei faze a societăţii comuniste“ V. I. Lenin considera ca o condiţie esenţială, ca toţi cetăţenii să lucreze ...bine, respec­tând normele de lucru...“[31].

Sub socialism „trebue să se determine normele de muncă şi remunerarea acesteia“[32].

Munca socialistă ca treaptă iniţială şi inferioară a muncii comuniste (în sensul larg al acestui cuvânt) se prestează după norme legale şi dinainte stabilite, care condiţionează dreptul la remunerare. Dimpotrivă, „munca comunistă în sens mult mai restrâns şi mai strict al acestui cuvânt...“ este o muincă neremune­rată (fiecare primeşte după necesităţi), .....o muncă nenormată, ...o muncă depusă din obişnuinţa de a munci în folosul general şi dintr'o atitudine conştientă (trecută în obişnuinţă) faţă de necesitatea de a munci în folosul general, — o muncă care este o necesitate pentru un organism sănătos“[33].

De principiul fundamental al socialismului ,,dela fiecare după capacităţile lui, fiecăruia după munca lui“ este strâns legată stabilirea de către Stat a „normelor de muncă“ obligatorii (sub formă de durată obligatorie a zilei de muncă, sub formă obligatorie de norme de lucru, sub-îormă de minimum de zile-muncă în colhozuri) şi „a normelor de remunerare“ corespunzătoare.

În organizarea socialistă a muncii dreptul funcţionează „în calitate de regulator în distribuirea produselor şi în repartizarea muncii între membrii so­cietăţii“[34]. Pentru o cantitate şi calitate egală de muncă — o remunerare egală. Aceasta este principiul cel mai important al dreptului muncitoresc socialist.

V. I. Lenin a demascat lozinca trădătoare a provocatorului Troţki, care propunea „linia de nivelare“ drept condiţie a existenţei personale a celor ce muncesc. Lenin a arătat că „asaltul“ în producţie trebue să se coordoneze cu „asaltul“ şi din sfera distribuirii produselor.

În scopul de a lupta contra nivelării, Lenin cerea introducerea remune­raţiei în acord şi a coordonării câştigurilor cu rezultatul muncii, etc.[35].

Principiul remunerării după cantitatea şi calitatea muncii cre'iază o cointe­resare materială personală şi directă a fiecărui salariat în rezultatele muncii, stimulează pe salariaţi să-şi ridice calificarea productivă. Acest principiu asigură o coordonare a intereselor obşteşti şi personale în mărirea productivităţii muncii.

Când apăra principiul remunerării după muncă, Lenin pleca dela cuno­scutele indicaţiuni ale lui, Marx cuprinse în „Critica programului dela Gotha“, că în prima fază a societăţii comuniste producătorii vor participa la repartiţia pro­dusului social nu după necesităţile lor, ci „...proporţional cu munca depusă“[36]. Deaceia arăta Marx, că munca „...trebue să fie determinată după cantitate sau după intensitate, altminteri ea ar înceta de a mai fi unitate de măsură“[37]. Dar în acelaş timp Marx a lăsat deschisă problema referitoare la faptul dacă munca trebue să fie determinată şi după indicii, calificativi (pentru infăptuirea principiului repartiţiei după muncă) şi nu numai după cantitate şi intensitate. Marx a concretizat noţiunea despre principiul repartiţiei după muncă numai prin exemplificarea deosebirilor posibile în cantitatea muncii depusă de oameni diferiţi şi nu prin deosebirile dintre calificarea muncii şi calitatea ei în general. Astfel explicând dece un om poate sub socialism să primească de fapt mai mult decât altul, Marx scria: „...un individ este superior celuilalt din punct de vedere fizic sau intelectual; el va furniza deci, în acelaş timp mai multă muncă sau va putea munci un timp mai îndelungat“[38].

Chestiunea referitoare la o remunerare mai ridicată a unei munci de o calificare superioară, Lanin a atins-o în legătură cu cazul special de remunerare a „serviciilor“ prestate de marii specialişti burghezi din primii «ni ai puterii so­vietice“[39].

În „Anti-Dühring“, punând problema remunerării muncii calificate sub socialism, Engels a atras numai atenţia asupra faptului că sub socialism dispare acest principiu al remunerării superioare a muncii, care în societatea burgheză este legat de împrejurarea că cheltuielile de calificare sunt surjortate de persoane par­ticulare.

„În societatea producătorilor privaţi, — scria Engels, — particularii sau familiile lor suportă cheltuielile pentru pregătirea muncitorului calificat; parti­cularilor le revine deci, şi preţul mai ridicat al forţei de muncă calificată: sclavul mai indemânatec este vândut la un preţ mai mare, muncitorul salariat mai înde­mânatic e plătit mai bine. În societatea organizată pe baze socialiste, societatea este ace:a, care suportă cheltuielile, ei îi aparţin deci şi fructele, adică valorile mai mari produse de munca compusă“[40].

În principiile arătate mai sus Engels a omis cealaltă latură a chestiunii care se menţine sub socialism şi anume necesitatea de a se asigura cointeresarea per­sonală directă materială a muncitorilor în ridicarea calificării, în cheltuirea ener­giei şi forţelor personale pentru această ridicare, cât şi necesitatea de a se asigura o cointeresare materială a muncitorilor calificaţi într'o muincă permanentă la aceiaşi întreprindere.

Principiile lui Marx, Engels şi Lenin privitoare la repartiţia socialistă după muncă au căpătat o desvoltare completă şi sub toate laturile în operele tovară. sului Stalin şi în special în renumitele Şease condiţiuni istorice de desvoltare ale industriei socialiste[41].

În discursul său istoric din 23 Iunie 1931,tovarăşul Stalin a arătat că .....trebue organizat un sistem de salarizare care să ţină seama de deosebirea dintre munca calificată şi cea necalificată, dintre munca grea şi cea uşoară“[42].

Principiul socialist de remunerare după muncă a căpătat în învăţătura tova­răşului Stalin o desvoltare esenţială în special datorită motivării necesităţii de a ţine seama sub toate raporturile de deosebirile în ceeace priveşte calitatea muncii (calificarea, greutatea muncii, etc).

Tovarăşul Stalin a motivat din toate punctele de vedere necesitatea de a se organiza o salarizare „...care să acorde aprecierea cuvenită calificării muncito­rului“[43].

„Nivelarea, — a remarcat Tovarăşul Stalin în discuţia avută cu scriitorul Emil Ludwig, — are ca isvor psihologia „comunismului“ ţărănesc primitiv. Nive­larea nu are nimic comun cu socialismul marxist“[44].

Raporturile juridice socialiste de muncă (raporturile juridice de muncă) sunt caracterizate tocmai prin intrarea cetăţenilor în colectivul de muncitori al întreprinderilor socialiste (de Stat sau cooperatist-colhoznice), prin obligaţia de a îndeplini norma respectivă de muncă vie (de a respecta durata zilei de muncă stabilită, de a îndeplini norma de lucru etc.) şi prin dreptul la remunerare după cantitatea şi calitatea muncii cheltuite.

Întreprinderea socialistă având dreptul să ceară dela un cetăţean (ca subiect ai raporturilor juridice de muncă) îndeplinirea normei de muncă obligatorie sub raport juridic, are obligaţia să-i remunereze munca după calitate şi cantitate, să îngrijească de satisfacerea necesităţilor sale materiale şi culturale.

Importanţa acestui caracter bilateral al raporturilor juridice socialiste de muncă apare deosebit de clară în lumina următoarelor cuvinte ale tovarăşului Stalin rostite la conferinţa economiştilor din ziua de 23 Iunie 1931: „Nu uitaţi că noi înşine îi cerem astăzi muncitorului anumite lucruri: disciplină în muncă, muncă încordată, întrecere, muncă udarnică. Nu uitaţi că covârşitoarea majoritate a muncitorilor a primit aceste exigenţe ale puterii sovietice cu mare entuziasm şi le îndeplineşte cu eroism. Deaceia să nu vă miraţi dacă muncitorii îndeplinind exigenţele puterii sovietice, vor pretinde, la rândul lor, îndeplinirea îndatoririlor ei în ce priveşte îmbunătăţirea mai departe a situaţiei materiale şi culturale a mun­citorilor“. Muncitorul sovietic „...are dreptul la aceasta şi noi avem datoria să-i asigurăm aceste condiţii“[45].

În societatea socialistă remunerarea după muncă nu poate fi examinată separat de legea ridicării nivelului de trai a oamenilor muncii, de legea ridicării salariului real al muncitorilor şi funcţionarilor şi a preţului real al zilei-muncă în colhozuri, legi care sunt caracteristice sistemului economiei socialiste.

Desvoltarea industriei socialiste „...nu este subordonată principiului concu­renţei şi asigurării beneficiilor capitaliste, ci principiului conducerii planificate şi ridicării sistematice a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii“[46].

Astfel, numai în anul 1948 în urma desfiinţării sistemului de cartele şi datorită scăderilor simţitoare a preţurilor la produse şi mărfuri de mare consum, salariul real a crescut mai mult de două ori. În anul 1949 venitul anual real al celor ce muncesc, în urma unei noui scăderi a preţurilor, s'a mărit cu 71 miliarde ruble, iar în anul 1950 în urma unei noui scăderi importante a preţurilor, câştigul a crescut cu 110 miliarde ruble.

În total veniturile muncitorilor şi funcţionarilor, calculate pentru un mun­citor, s'au mărit în anul 1949 faţă de anul 1940 cu 24%, iar veniturile ţăranilor socotite pentru un ţăran muncitor în agricultură s'au mărit cu 30%.

*

Dacă organizarea socialistă a muncii se sprijină pe disciplina conştientă şi de bună voie în muncă, dacă principiul socialist de repartiţie după muncă asigură o cointeresare personală directă materială a fiecărui salariat în rezultatele muncii sale, aceasta nu exclude necesitatea unei constrângeri de stat faţă de anumite persoane, care nu s'au eliberat încă îndeajuns de rămăşiţele capitalis­mului. care îşi permit să încalce disciplina tovărăşească în muncă.

„Am fi nişte utopişti ridicoli, — scria în legătură cu aceasta V I. Lenin, — dacă ne-am închipui că o asemenea sarcină (sarcina de a asigura o înfăptuire severă a disciplinei şi a autodisciplinei oamenilor muncii. — N. A.) este realiza­bilă... fără constrângere“[47].

Printre măsurile care asigură întărirea disciplinei în muncă, pe lângă orga­nizarea întrecerilor socialiste de massă, V. I. Lenin arăta necesitatea constrân­gerilor faţă de mâna de oameni ai muncii, proveniţi în special din mediul mic burghez......care se ţin cu îndârjire de tradiţiile capitalismului şi continuă să privească Statul Sovietic ca în trecut: să-i dea cât mai puţină muncă şi de mai proastă calitate şi să-i smulgă cât mai mulţi bani“[48].

Adevărata libertate a muncii este incompatibilă cu „libertatea“ pentru leneşi, trândavi, hrăpăreţi, cât şi pentru cei care trec dintr'o întreprindere în alta, care abuzând de lichidarea totală a şomajului în U.R.S.S., încearcă să inter­preteze dreptul la muncă ca pe un drept de a nu ţine seama de interesele şi nevoile Statului, „...ca pe un drept de a trece dintr'o întreprindere în alta după principiul „fac, ce vreau“[49].

Fără o luptă permanentă şi hotărîtoare dusă împotriva unor fapte încă nedezrădăcinate de atitudinea neconştiincioasă faţă de muncă, nu este posibilă o înaintare cu succes spre comunism a societăţii noastre. „În prezent este deosebit de important să luptăm cu hotărîre împotriva atitudinii neconştiincioase faţă de îndatoririle noastre. Din păcate, şi în societatea noastră există oameni care suferă de acest viciu. Printre noi există asemenea tip de muncitor despre care în limbaj obişnuit se spune că lucrează de mântuială. Un asemenea muncitor foarte uşor produce rebuturi în munca sa. El nu se gândeşte la pagubele pe care le pricinueşte cauzei noastre comune prin atitudinea sa superficială şi neconştiincioasă faţă de îndatoririle ce-i sunt încredinţate“.

„Este timpul să punem cu toată hotărîrea, problema luptei împotriva chiu­langiilor în toate manifestările ei şi împotriva acelora care suferă de acest viciu nedemn de societatea noastră socialistă. Fie^el muncitor în industrie, în agri­cultură, fie el om de ştiinţă, cultură şi artă, — noi toţi oamenii sovietici trebue să avem grijă ca munca ce ni s'a încredinţat să fie bine îndeplinită, conştiincios şi fără rebuturi“[50].

Lenin ne învaţă că: „acel ce se abate acum (sub puterea de stat socialistă. — N. A.) dela regulele disciplinei, acela introduce pe duşmami în mediul din care face parte“[51].

*

Sub socialism în lupta hotărîtoare dusă împotriva celor ce violează disciplina în muncă sunt interesate massele cele mai largi de oameni ai muncii, deoarece faptele nedisciplinate ale unor oameni neconştiincioşi aduc pagube economiei na­ţionale, coboară eficacitatea muncii depusă cu abnegaţie de participanţii la între­cerile socialiste ale întregului popor. Iată dece lupta dusă împotriva celor ce în­calcă disciplina are totdeauna la noi sprijinul unanim al masselor de oameni ai muncii.

În condiţiunile actuale de trecere treptată în ţara noastră dela socialism la comunism, răsună cu o deosebită actualitate, cuvintele lui Lenin: „...numai atunci se va deschide complect uşa de trecere dela prima fază a societăţii comu­niste la faza ei superioară...“, când în special abaterea dela controlul întregului popor asupra normei de muncă şi asupra normei de consum“... va deveni aşa de grea, o excepţie atât de rară, va fi însoţită probabil, de o pedeapsă atât de rapidă şi de gravă (întrucât muncitorii înarmaţi — oamenii cu viaţă practică şi nu in­telectualitatea sentimentală, — nu vor permite să se glumească cu ei), încât ne­cesitatea de a se respecta regulele de bază şi simple ale oricărei convieţuiri, ome­neşti va deveni foarte repede o obişnuinţă.“[52]

Desvoltarea întrecerei socialiste nu numai că nu atrage după sine o „înche­gare“ sau o „descompunere“ a formei juridice a raporturilor de muncă, după cum încercau să facă în 1931—1933 propagandă duşmanii poporului, care pătrunseseră pe frontul teoriei dreptului, ci dimpotrivă, a servit şi serveşte drept suport ideo­logic al reglementării juridice sovietice de stat a muncii.

Raportul dintre întrecerea socialistă şi constrângerea juridică a statului în educarea şi întărirea disciplinei în muncă se prezintă destul ide clar în lumina in-dicaţiunilor staliniste despre corelaţia dintre metodele de convingere şi de con­strângere la conducerea clasei muncitoare.

„Conducerea este asigurată prin metoda convingerii masselor ca meitodă principală de influenţă a (partidului asupra masselor. Dar aceasta nu exclude, ci presupune o constrângere dacă această constrângere are la bază încrederea şi sprijinirea Partidului din partea majorităţii clasei muncitoare, dacă ea se aplică unei. minorităţi după ce s'a reuşit să se convingă majoritatea.“[53]

Sub conducerea tovarăşului Stalin, genialul continuator a cauzei lui Lenin, societatea sovietică nu numai că a desfiinţat complect orice exploatare a muncii, a înzestrat economia naţională cu o nouă tehnică socialistă, dar a şi educat ca­drele de muncitori care şi-au însuşit această tehnică. Prin aceasta, pentru socie­tatea sovietică s'a deschis o reală posibilitate de mişcare înainte dela prima fază a comunismului spre faza lui superioară, când vor dispare complect deosebirile dintre munca intelectuală şi cea fizică, deosebirile dintre oraş şi sat, iar produc­tivitatea muncii va atinge un grad atât de înalt, încât va asigura un belşug neasemuit de obiecte de consum, iar societatea va căpăta posibilitatea să le re­partizeze după nevoie şi mu după muncă.

Analizând importanţa mişcării stahanoviste, strâns legată de noua tehnică a etapei de desvoltare a întrecerilor socialiste, tovarăşul Stalin, cu perspicacitatea genială ce-i este proprie, a remarcat că mişcarea stahanovistă pregăteşte condiţiunile pentru trecerea dela socialism la comunism.

„..Desfiinţarea contrastului dintre munca intelectuală şi cea fizică, — a arătat tovarăşul Stalin în cuvântarea rostită la prima consfătuire panunională a stahanoviştilor — poate fi obţinută numai pe baza ridicării nivelului cultural şi tehnic al clasei muncitoare până la nivelul inginerilor şi tehnicienilor.“[54] Numai o astfel de ridicare „...poate să asigure acea înaltă productivitate a muncii şi acel belşug de articole de consum necesare pentru a putea păşi dela socialism la co­munism.“[55]

Mişcarea stahonovistă, — spune tovarăşul Stalin, — se distinge de acest punct de vedere, prin faptul că ea poartă în sine primi germeni, ce-i drept încă slabi, totuşi germeni ai unui astfel de avânt cultural-tehnic al clasei muncitoare din ţara noastră.[56]

În raportul său făcut la cel de al XVIII-lea congres al Partidului, tovară­şul Stalin a pus în faţa poporului sovietic o nouă sarcină grandioasă — de a în­trece din punct de vedere economic (adică în ceeace priveşte producţia pe cap de om) ţările capitaliste:

„Numai în cazul în care vom întrece din punct de vedere economic princi­palele ţări capitaliste ne putem bizui pe faptul că ţara noastră va fi pe deplin Îndestulată cu articole de consum, că vom avea abundenţă de produse şi vom fi în situaţia de a putea săvârşi trecerea dela prima fază a comunismului la cea de a doua fază a lui.“[57]

Problema istorică ridicată de tovarăşul Stalin — de a ridica în mod simţitor nivelul de desvoltare economică a ţării — a însufleţit massele largi de pa­trioţi sovietici la noui izbânzi în muncă, a dat naştere la desvoltarea ulterioară a formelor de muncă stahanoviste şi la noui succese în educarea disciplinei în muncă.

Atacarea mişelească a ţării noastre de către hoardele fasciste germane a constituit o serioasă încercare a tăriei întregei orânduiri sovietice şi în special a organizării socialiste a muncii.

Caracterizând conţinutul muncii constructive paşnice în perioada de război, tovarăşul Stalin, pe lângă deplasarea industriei în regiunile de răsărit ale ţării şi pe lângă mărirea suprafeţelor de însămânţat din răsărit, a insistat asupra în­tăririi disciplinei în muncă în uzine, în colhozuri şi în sovhozuri. „Oamenii, — a remarcat tovarăşul Stalin, — au devenit mai întreprizi, mai puţin neglijenţi, mai disciplinaţi şl au învăţat să lucreze potrivit cu cerinţele războiului, au devenit con­ştienţi de datoria lor faţă de patrie şi faţă de apărătorii ei de pe front, faţă de Armata Roşie. În spatele frontului rămân tot mai puţini gură-cască şi destrăbălaţi. lipsiţi de simţul datoriei cetăţeneşti. Numărul oamenilor organizaţi şi disciplinaţi, pătrunşi de simţul datoriei cetăţeneşti, devine din ce în ce mai mare.“[58]

Creşterea puternică a atitudinei conştiente faţă de muncă pentru binele pa­triei şi pentru întărirea disciplinei socialiste în muncă şi-au găsit o expresie vie în întrecerea socialistă panunională de massă în toate ramurile muncii socialiste, ca răspuns la apelul tovarăşului Stalin adresat cu ocazia zilei de 1 Mai 1942.

„Se poate spune cu deplin temei, — a subliniat tovarăşul Stalin, în raportul său din 6 Noembrie 1943, — că munca plină de abnegaţie a oamenilor sovietici din spatele frontului va intra în istorie, alături de lupta eroică a Armatei Roşii ca o faptă eroică fără precedent săvârşită de popor întru apărarea patriei sale.“[59]

Tot astfel după cum Armata Roşie a obţinut victoria militară asupra arma­telor fasciste......tot aşa şi oamenii muncii din spatele frontului sovietic au re­purtat în bătălia lor unul contra unul cu Germania hitleristă şi complicii ei, vic­toria economică asupra duşmanului.“[60]

Apreciind foarte mult eroismul în muncă al clasei muncitoare şi al intelec­tualităţii, eroism născut din patriotismul sovietic creator, tovarăşul Stalin a sub­liniat în mod deosebit rolul muncii femeilor şi a tineretului din timpul războiului, atunci când cea mai mare parte a bărbaţilor muncitori maturi trecuseră în rân­durile armatei.

„Pentru totdeauna va intra în istorie — a spus tovarăşul Stalin, — eroismul fără de seamăn de care au dat dovadă în muncă femeile sovietice şi gloriosul nostru tineret, care au purtat pe umerii lor greul principal al muncii în fabrici şi uzine, în colhozuri şi sovhozuri. Pentru a apăra onoarea şi independenţa pa­triei, femeile sovietice, tinerii şi ţinerile dau dovadă de vitejie şi eroism pe frontul muncii. Ei s'au dovedit demni de părinţii şi fii lor, de bărbaţii şi fraţii lor, care apără Patria împotriva monştrilor fascişti germani.“[61]

Învingând grelele încercări din timpul războiului, nimicind pe duşman, po­porul sovietic cu o nemăsurată însufleţire şi cu un entuziasm creator a trecut la îndeplinirea nouilor sarcini grandioase puse de planul stalinist cincinal postbelic.

Din iniţiativa întreprinderilor fruntaşe s'a desfăşurat întrecerea socialistă a întregului popor pentru îndeplinirea planului cincinal postbelic înainte de ter­men. Mişcarea pentru economii şi pentru acumulările socialiste peste prevederile planului, pentru înbunătăţirea folosirii mijloacelor de rulment care a luat naştere în întreprinderile din Moscova, a căpătat importanţă pentru întregul popor.

Mişcarea pentru transformarea stahanovistă a sectoarelor de producţie por­nită din iniţiativa tov. Rosiischii, maestru la uzina „Calibr“ a luat o mare ex­tindere. Această mişcare a fost începutul întrecerilor de massă pentru dreptul de a se putea denumi secţie stahanovistă sau întreprindere stahanovistă. Propunerea tovarăşului Ciutchih, maestru al combinatului din Moscova — Krasnoholmsc, care a chemat la întreceri pentru obţinerea titlului de „brigada de cea mai bună cali­tate“ a găsit un mare răsunet. Din iniţiativa torcătoarei Maria Rojnova şi a ţe­sătoarei Lidia Cononenco, s'a desfăşurat întrecerea pentru economii de materii prime, etc.

Datorită entuziasmului în muncă a oamenilor sovietici obligaţiile socialiste pentru îndeplinirea înainte de termen a planului stalinist cincinal postbelic, se infăptueşte cu succes în practică.

Marile idei ale lui Lenin — Stalin despre întrecerea socialistă au devenit o imensă forţă materială, ce s'a tradus în viaţă de cele mai largi masse ale po­porului.

Îndeplinirea cu succes a planului cincinal stalinist postbelic de către poporul sovietic sub conducerea partidului lui Lenin—Stalin, constitue o nouă victorie în lupta pentru triumful comunismului.

 


[1] Lenin, Opere, vol. XXIV, pag. 336, ed. rusă.

[2] Ibidem, pag. 305.

[3] Ibidem, vol. XXVI, pag. 368, ed. rusă; vezi şi Opere ales vol. II, partea I-a, ed. P.C.R., pag. 369.

[4] Ibidem.

[5] I. V. Stalin, Problemele leninismului, ed. II-a P.M.R., pag. 382.

[6] Lenin, Opere, vol. XXVI, pag. 367, ed. rusă; vezi şi „Marea iniţiativă“ şi „Cum trebue organizată întrecerea“ ed. P.M.R. 1948, pag. 47.

[7] I. V. Stalin, Opere, vol. XII, pag. 109, ed. rusă.

[8] Ibidem, pag. 315, ed. rusă.

[9] Lenin,, Opere, vol. XXIV, pag. 336, ed. rusă.

[10] Lenin, Opere, vol. XXIV, pag. 339, ed. rusă.

[11] Lenin, Opere, vol. XXVII, pag. 227, ed. rusă; vezi şi Opere alese, vol. II, partea I-a, ed. P..C.R, pag. 477.

[12] Lenin, Opere, vol. XXIV, pag. 342, ed. rusă.

[13] Ibidem.

[14] Lenin, Opere, vol. XXVII, pag. 228; vezi şi Opere alese, vol. II partea I-a, ed. P.C.R., pag. 478.

[15] Ibidem, pag. 241; ibidem pag. 495.

[16] Ibidem, pag. 239; ibidem pag. 492.

[17] Ibidem, pag. 240; ibidem pag. 493.

[18] Vezi „Istoria P.C. (b) al TLS. Curs scurt“ pag. 211; vezi ed. III P.M.R pag. 309.

[19] Lenin, Opere, vol. XXVII, pag. 266—267; ed. rusă.

[20] Ibidem, pag. 306—307; ed. rusă.

[21] Lenin, Opere, vol. XXV, pag. 439; ed. rusă.

[22] Ibidem, vol. XXVI, pag. 85; ed. rusă.

[23] I. V. Stalin, Problemele leninismului, ed. II-a, P.M.R., pag. 670.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem, pag. 793.

[27] Lenin, Opere, vol. XX, pag. 128 ed. rusă.

[28] I. V. Stalin, Problemele leninismului, ed. II-a P.M.R., pag. 821.

[29] I. V. Stalin, Opere, vol. X, pag. 96 ed. rusă.

[30] G. M. Malencov, Cuvântarea rostită la adunarea alegătorilor din cir­cumscripţia electorală „Leningrad“ din Moscova la 9 Martie 1950 Gospolitizdat, 1950, pag. 18.

[31] Lenin, Opere, vol. XXV, pag. 444, 445 ed. rusă.

[32] Lenin, Opere, vol. XXIV pag. 651 ed. rusă.

[33] Lenin, Opere, vol. XXV, pag. 151 ed. rusă.

[34] Lenin, Opere, vol. XXV, pag. 439, ed. rusă.

[35] Vezi Lenin, Opere, vol. XXVII, pag. 284 ed. rusă.

[36] K. Marx şi F. Engels, Opere alese, vol. II M„ 1948, pag. 14; vezi şi K. Marx: Critica programului dela Gotha, ed. P.M.R., 1948, pag. 32.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] V. I. Lenin, Opere, voi XXVII, pag. 221—222; Opere alese, vol. II. partea I-a. ed. P.C.R., pag. 476.

[40] F. Engels, ,,Anti-Duhring“, Gospolitizdat, 1948, pag. 189; vezi şi ed. P.C.R., pag. 304.

[41] I. V. Stalin, Prblemele leninsmului, ed. Ha. P.M.R., pag.536—542.

[42] Ibidem, pag. 540.

[43] Ibidem, pag. 541.

[44] I. V. Staiin, Discuţiile cu scriitorul german Emil Ludwig, Gospolitizdat, 1933, pag. 13.

[45] I. V. Stalin, Problemele leninismului, ed. II-a P.M.R., pag. 542.

[46] I. V. Stalin, Opere vol. XII, pag. 321 ed. rusă.

[47] Lenin, Opere, vol. XXVII, pag. 191 ed. rusă.

[48] Lenin, Opere, vol. XXIII, pag. 213 ed. rusă.

[49] A. S. Scerbacov, După poruncile lui Lenin, 1941, pag. 7.

[50] G. M. Malencov, lucrarea citată, pag. 19—20 ed. rusă.

[51] Lenin, Opere, vol. XXVII, pag. 45 ed. rusă.

[52] Lenin, Opere, vol. XXV pag. 446 ed. rusă.

[53] I. V. Stalin, Opere, vol. VIII, pag. 53 ed. rusă.

[54] I. V. Stalin, Problemele leninismului, ed. II-a, P.M.R., pag. 78.

[55] Ibidem.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem pag. 912.

[58] I. V. Stalin, Despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1946, Editura în limbi străine, Moscova, p. 60.

[59] Ibidem pag. 116.

[60] Ibidem, pag. 159.

[61] Ibidem, pag. 160.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner