Contestaţie decizie suspendare contract de muncă pe durata cercetarii disciplinare. Dreptul angajatorului. Daune morale. Recurs

Tematică: Contestatie decizie de suspendare contract de munca

1. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menţionându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură, precum şi faptul că o asemenea decizie nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăţia acestuia, îşi va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art. 4 din decizie. 2. Codul Muncii permite angajatorului să aibe iniţiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condiţiile prevăzute, printre altele, de dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) şi c), iar problema vinovăţiei sau nevinovăţiei recurentului nu se discută într-un proces ca cel de faţă, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 713 din 15 mai 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin contestaţia înregistrată sub nr. (...) pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul U.S. U. a chemat în judecată pe intimata SC D.-D. I. ROMANIA SRL, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziilor nr. 18096/31.08.2007 şi nr. 18326/26.09.2007 emisă de intimată, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin constatarea dreptului salariatului de a presta muncă la societatea intimată, precum şi plata drepturilor salariale până la reluarea efectivă a activităţii de către contestator.

S-a mai solicitat obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 88/10.01.2008 Tribunalul Prahova a respins contestaţia că neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 18096/31.08.2007 emisă de intimată s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 31.08.2007 şi în continuare, pe toată perioada derulării cercetării disciplinare prealabile dispusă de angajator, reţinându-se că faptele imputate acestuia sunt grave şi de natură a pune în pericol disciplina muncii în cadrul colectivului din care face parte, decizie care nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia sa.

Ulterior, prin decizia nr. 19326/26.09.2007 intimata a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului începând cu 27.09.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată că urmare a formulării plângerii penale înregistrată la I.P.J. P – S.I.F.

S-a mai arătat că prima decizie a fost emisă de către intimată în urma inventarierii stocului din data de 18.08.2007, când s-a constatat o lipsă în gestiune de 16130 Euro, gestiune de care răspundea şi contestatorul, în calitatea acestuia de supervizor stocuri şi întrucât împotriva contestatorului a fost formulată plângere penală, intimata a dispus la data de 26.09.2007, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului.

Deciziile atacate au fost emise de către intimată în baza art. 52 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul muncii, arătându-se de către prima instanţă că nu se poate susţine că intimata nu a respectat dispoziţiile legale în materie, fiind nejustificată susţinerea contestatorului conform căreia măsura ar constitui o discriminare faţă de acesta.

În ambele decizii s-a arătat că în cazul în care în urma cercetării disciplinare se constată nevinovăţia salariatului, respectiv în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă se constată nevinovăţia contestatorului, acesta îşi va relua activitatea anterioară şi i se va plăti o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă.

În raport de considerentele mai sus arătate, prima instanţă a privit contestaţia ca neîntemeiată, respingând-o în consecinţă.

Împotriva sentinţei primei instanţe contestatorul a declarat, în termen legal, recurs, criticând-o că nelegală şi netemeinică.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează :

În conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului, printre altele, în următoarele situaţii: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile şi c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Faptul că iniţial, prin decizia nr. 18096/30.08.2007, s-a dispus, în temeiul art. 267 din Codul muncii demararea cercetării disciplinare prealabile a recurentului-contestator, având funcţia de supervizor stocuri, iar prin decizia nr. 18096/31.08.2007 a intimatei s-a decis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al recurentului începând cu data de 31.08.2007, nu poate conduce la concluzia că măsura suspendării este nelegală, aşa cum pretinde recurentul.

Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menţionându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură, precum şi faptul că o asemenea decizie nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăţia acestuia, îşi va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art. 4 din decizie.

Este neîntemeiată susţinerea recurentului conform căreia la momentul emiterii deciziei nr. 18096/31.08.2007 de către intimată ar fi trebuit să existe deja o plângere penală formulată împotriva acestuia, câtă vreme textul de lege în baza căruia a fost luată măsura respectivă nu impune o asemenea obligaţie.

Prin decizia nr. 18326/26.09.2007 intimata a dispus, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 27.09.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată că urmare a formulării plângerii penale înregistrată împotriva salariatului la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului P – Serviciul de Investigare a Fraudelor –, consemnându-se la art. 1 alin. (2) din decizie că orice proceduri legale iniţiate de angajator împotriva angajatului, inclusiv disciplinare, înainte de emiterea prezentei decizii, se suspendă până la soluţionarea plângerii penale.

Şi cea de a doua măsură dispusă, de suspendare a contractului individual de muncă al recurentului, face parte din categoria măsurilor care se iau prin actul unilateral de voinţă al angajatorului împotriva angajatului, în cauză făcându-se dovada îndeplinirii cerinţelor prev.de art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, societatea intimată formulând la data de 26.09.2007 plângere penală împotriva recurentului-contestator şi a altor salariaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, fals sub înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, înregistrată la data de 26.09.2007 la I.P.J. P – Serviciul de Investigare a Fraudelor –, în prezent efectuându-se acte premergătoare, aşa cum rezultă din adresa nr. 3203/P/06.11.2007 a I.P.J. P – S.I.F. către intimată, depusă la dosarul de fond.

Nici în legătură cu această măsură nu se discută vinovăţia sau nevinovăţia salariatului indicându-se în cuprinsul acesteia că în situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă se constată nevinovăţia salariatului, acesta îşi va relua activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă.

În aceste condiţii este neîntemeiată susţinerea recurentului conform căreia ar fi fost înlăturat din funcţie, în speţă fiind vorba doar de suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, ce s-a dispus cu respectarea prevederilor legale.

Codul Muncii permite angajatorului să aibe iniţiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condiţiile prevăzute, printre altele, de dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) şi c, iar problema vinovăţiei sau nevinovăţiei recurentului nu se discută, aşa cum s-a arătat mai sus, într-un proces ca cel de faţă, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.

Nu se poate reţine că prin adoptarea măsurii respective intimata l-ar fi discriminat pe recurent, aşa cum pretinde acesta, invocând dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Codul Muncii, fără a indica ce anume criterii ar fi fost aplicate de societatea intimată, altele decât cele menţionate la art. 5 alin. (2) din Codul Muncii, care să producă efectele unei discriminări directe.

Împrejurarea că până în prezent recurentul nu a mai fost sancţionat disciplinar este lipsită de relevanţă întrucât în speţă, măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului nu a fost luată că sancţiune disciplinară, în temeiul art. 52 alin. (1) lit.b din Codul Muncii, coroborat cu art. 263 şi art. 264 din Codul Muncii.

De asemenea, faptul că ar fi înregistrate pierderi la depozitul din P pe tot parcursul anului 2007, după cum asemenea pierderi ar fi înregistrate şi la unităţile intimatei din alte localităţi, nu putea împiedica pe intimată să ia măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului în sensul celor dispuse de aceasta, câtă vreme au fost respectate de către intimată prevederile legale pentru a se dispune această măsură .

Intimata a arătat, de altfel, prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs, că a formulat plângeri penale şi împotriva altor angajaţi, pe care i-a indicat, emiţând decizii de suspendare a contractelor individuale de muncă ale acestora, contestaţiile împotriva acestor decizii formând obiectul unor dosare aflate pe rolul Tribunalului Prahova, ce au fost respinse, formularea de plângeri penale împotriva mai multor angajaţi reieşind şi din conţinutul adresei nr. 3903/P/06.11.2007 a I.P.J. P – Serviciul de Investigare a Fraudelor către intimată, depusă în copie la dosarul de fond.

Câtă vreme s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă că deciziile atacate sunt legale şi temeinice, nici cererea recurentului, privind acordarea de daune morale, nu putea fi primită.

Concluzionând, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursul contestatorului ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate şi interpretare a dispoziţiilor legale.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner