Litigii de muncă. Acţiune în constatare. Recurs. Tardivitate

Tematică: Actiune in constatare

Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 211 din 13 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. (...) reclamantul Sindicatul Liber T. a chemat în judecată pârâta SC T. SA A I ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a regulamentului privind programarea timpului de lucru pentru efectuarea reparaţiilor planificate şi a lucrului în formă continuă, precum şi a regulamentului privind locurile de muncă şi instalaţiile cu grad ridicat de pericol în exploatare. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la calcularea şi plata drepturilor salariale în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (4) din CCM.
În motivarea acţiunii s-a menţionat, în esenţă, că pârâta a emis în mod unilateral cele două regulamente, care completează regulamentul intern aplicabil în cadrul societăţii. Reclamantul a susţinut că scopul emiterii celor două regulamente a fost acela de a limita aplicarea prevederilor art. 18 anexa 2 din CCM privind locurile de muncă a căror activitate nu poate fi întreruptă şi asupra altor locuri de muncă în cazul declanşării unor conflicte de muncă şi de a limita astfel dreptul la grevă al salariaţilor.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia tardivităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului. S-a mai susţinut că regulamentul intern şi CCM sunt două acte distincte, reglementate de legi diferite, care tratează chestiuni diferite şi se adoptă diferit. Se apreciază că nu se poate reţine că regulamentul intern este supus negocierii dintre părţile semnatare ale CCM precum şi faptul că cele două regulamente emise în completarea regulamentului intern au fost întocmite şi comunicate reclamantului pentru a-şi exprima punctul de vedere.
Prin sentinţa civilă nr. 1290/2007 Tribunalul Alba a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi excepţia tardivităţii acţiunii civile şi a admis în parte acţiunea civilă în sensul că a constatat nulitatea regulamentului privind programarea timpului de lucru pentru efectuarea reparaţiilor planificate şi a lucrului în tură continuă şi a regulamentului privind locurile de muncă şi instalaţiile cu grad ridicat de pericol în exploatare, fiind respinse celelalte pretenţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. SA prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi nelegală. Se susţine că în mod greşit au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia tardivităţii, iar pe fond tribunalul nu a avut în vedere că angajatorul doar consultă sindicatul, neavând obligaţia de a negocia cu acesta în materia dată.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind soluţia pronunţată de Tribunalul Alba ca fiind temeinică şi legală. În întâmpinare sunt reluate argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii de fond.
Recurenta a depus precizări cu privire la excepţia tardivităţii depunerii recursului, prin care a susţinut că acţiunea de fond este o acţiune în constatare, motiv pentru care şi instanţa de fond a menţionat că poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicate. În consecinţă, se consideră că în mod greşit acţiunea reclamantului a fost înregistrată şi soluţionată de către tribunal, ea fiind o veritabilă acţiune în constatare, de competenţa judecătoriei, şi nu un litigiu de muncă.
Curtea din oficiu a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului cu privire la care reţine următoarele:
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Pârâta recurentă a primit hotărârea atacată la data de 11.01.2008 şi a declarat recurs la data de 23.01.2008, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de lege. Recurenta a susţinut că a declarat recursul în termenul legal de 15 zile, incident în cauză, întrucât litigiu de faţă nu este supus jurisdicţiei muncii, ci jurisdicţiei de drept comun.
Cu privire la aceste apărări Curtea reţine mai întâi că recurenta nu a invocat excepţia de necompetenţă în faţa primei instanţe, achiesând implicit la competenţa stabilită de reclamant prin depunerea acţiunii la tribunal.
Este adevărat că excepţia necompetenţei materiale a instanţei este o excepţie de ordine publică ce poate fi invocată direct în calea de atac, chiar şi în lipsa invocării sale în faţa instanţei de fond.
Însă recurenta nici măcar prin motivele de recurs nu a înţeles să invoce această excepţie, ci doar după ce instanţa de recurs a pus în vedere recurentei – care solicitase termen pentru studiul întâmpinării – că la termenul următor se va pune în discuţie excepţia tardivităţii declarării căii de atac.
Este evident din această perspectivă că recurenta a înţeles să recurgă la invocarea acestei excepţii numai pentru a se proteja de efectele conduitei sale pasive, traduse prin nedepunerea în termen a recursului.
Nu se poate reţine nici apărarea referitoare la menţionarea în dispozitivul hotărârii a căii de atac ca fiind recursul în 15 zile de la comunicare, având în vedere că calea de atac este dată de lege şi nu de judecător, iar menţionarea greşită a căii de atac nu scuză formularea tardivă a recursului, în condiţiile în care legea se prezumă cunoscută de către toţi participanţii la procedurile judiciare din momentul în care norma juridică este publicată în Monitorul Oficial.
Chiar şi în situaţia în care acţiunea de fond ar fi fost o acţiune de drept comun, nesupusă jurisdicţiei muncii, având în vedere că tribunalul şi-a reţinut competenţa pe această jurisdicţie specială, recurenta pârâtă era ţinută să se supună căii alese de către reclamant şi să declare calea de atac în cadrul termenului special de 10 zile, ocazie cu care putea invoca şi această excepţie.
Însă recurenta este în eroare când consideră că acţiunea dedusă judecăţii nu este supusă jurisdicţiei muncii.
Potrivit art. 1 din Codul Muncii sunt supuse dispoziţiilor acestui cod totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă. În condiţiile în care prin dispoziţiile atacate de către reclamant se stipula de către societatea pârâtă lucrul în tură continuă şi se stabileau locurile de muncă cu grad de periculozitate, iar Codul Muncii reglementează inclusiv programul ce lucru şi protecţia salariaţilor este evident că litigiul de faţă este supus jurisdicţiei muncii, cu atât mai mult cu cât la capătul trei din acţiune se solicita şi plata unor drepturi salariale.
În consecinţă, întrucât recurentei îi revenea sarcina dovedirii dincolo de orice dubiu a depunerii în termen a căii de atac, conform art. 1169 C. civ., ceea ce nu a înţeles să facă în prezenta cauză, Curtea va reţine că recursul împotriva sentinţei civile nr. 1290/2007 a Tribunalului Alba a fost declarat după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, astfel că, în temeiul art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., se va admite excepţia invocată din oficiu cu consecinţa respingerii ca tardiv a recursului formulat de către recurenta pârâtă SC T. SA A I.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner