s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Admitere. Cerere privind plata salariului şi a sporurilor aferente, conform contractului individual de muncă. Respingere. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 64/2006 privind protecţia salariaţilor în cazul transferului întreprinderilor

Tematică: Drepturi banesti

Prin contractul de închiriere a materialului rulant nr 14 /2006 încheiat între Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. în calitate de locator şi Societatea Comercială L. S.R.L. în calitate de locatar s-a convenit închiriere materialului rulant prevăzut în anexa 1 a contractului. Prin acelaşi contract s-a stipulat că locatorul se obligă să predea locatarului personal care a lucrat efectiv în secţii în perioada premergătore efectuării licitaţiei. Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, deoarece art. 169 impune o a numită conduită angajatorului care transferă o parte din întreprindere, respectiv aceea de a transfera şi personalul. De altfel salariatului nu-i sunt modificate nici elementele la care face referire art. 41 alin. (3) Codul Muncii, respectiv, durata contractului ,locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea angajatorul nu poate opta pentru concedierea sa ca urmare a reducerii activităţii. Refuzul angajatului de a accepta transferul echivalează astfel cu o cerere de demisie.Or. în speţă o astfel de cerere nu a fost formulată, dimpotrivă reclamantul a dorit continuarea raporturilor de muncă cu pârâta ceea ce este inadmisibil.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 77 din 7 februarie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. (...) reclamantul D.G.H. a chemat în judecată pârâta SC S. Transport Feroviar Public Călător SA B solicitând obligarea pârâtei la plata salariului şi a sporurilor aferente, conform contractului individual de muncă şi la cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că este angajatul unităţii pârâte din anul 2000 pe o perioadă nedeterminată şi că şi-a desfăşurat normal activitatea până în anul 2006; din acel an conducerea societăţii – fără nicio justificare – a refuzat să îl mai primească la serviciu şi să-i plătească salariul corespunzător.
Mai arată că nu i s-a comunicat nicio decizie de desfacere a contractului individual de muncă şi, cu toate că reclamantul a informat societatea că se află în concediu medical, aceasta i-a desfăcut contractul de muncă.
În drept s-au invocat prevederile art. 37 şi urm. şi 154 şi urm. din Codul muncii.
Prin precizarea de acţiune depusă la fila 55 reclamantul şi-a precizat cererea în sensul că a cerut obligarea pârâtei de plata drepturilor salariale aferente perioadei 1.11.2006-1.07.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie..
Prin precizarea depusă reclamantul a solicitat anularea deciziei atacate în acest sens prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 precum şi plata drepturilor salariale până la data de 1.11.2006.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei de faţă şi menţinerea deciziei atacate ca temeinică şi legală..
Pârâta a arătat că măsura dispusă s-a făcut cu respectarea prevederilor legale respectiv H.G. nr. 27/15.01.2004, prev. art. 169 Codul muncii, fiindu-i astfel păstrate toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul individual de muncă; referitor la transferul reclamantului, pârâta arată că a fost consultat organul sindical al cărui membru era şi reclamantul.
Se mai arată că societatea pârâtă a încheiat un contract de închiriere a materialului rulant cu SC L. SRL, intervenind astfel un transfer a unei părţi a întreprinderii aşa cum este menţionat în art. 169 alin. (1) Codul muncii.
Se mai arată că tabelul nominal cu personalul staţiei U. propus a se trece la SC L. SRL îl cuprinde şi pe reclamant – în funcţia de conductor tren, alături de alte 3 persoane care au avut avizul sindicatului anterior efectuării transferului.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 şi urm. C. proc. civ., art. 169,170 Codul muncii, art. 22 din H.G. nr. 27/2004 şi contractul de închiriere.
Prin sentinţa nr.819/2007 tribunalul a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul D.G.H. împotriva pârâtei SC regionala Transport Feroviar Public Călători SA B, şi a anulat decizia nr. (...) emisă de către pârâtă. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite acestuia începând cu data de 1.11.2006-5.09.2007 actualizate cu indicele de inflaţie. Şi să efectueze menţiunile necesare în carnetul de muncă al reclamantului, conform prezentei. De asemenea pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică fiind rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor legale.
În acest sens s-a arătat că instanţa a făcut în mod greşit referire la dispoziţiile art. 41 C. proc. civ. care nu sunt incidente în speţă. Se arată că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii 64/2006 privind protecţia salariaţilor în cazul transferului întreprinderilor, transfer care a avut loc şi în ceea ce priveşte contractul de muncă al reclamantului ca urmare a transferului activităţii de transport feroviar public.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea recursului. În susţinerea cererii acesta arată că instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 41 Codul muncii. De asemenea se arată că unitatea este datore să-i plătească salariul solicitat deoarece ni i-a adus la cunoştinţă măsura luată decât la data de 11 07 2007.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Curtea reţine următoarele:
Prin contractul de închiriere a materialului rulant nr 14 /2006 încheiat între Societatea Naţională de Transport Feroviar Călători CFR Călători S.A. în calitate de locator şi Societatea Comercială L. S.R.L. în calitate de locatar s-a convenit închiriere materialului rulant prevăzut în anexa 1 a contractului. Prin acelaşi contract s-a stipulat că locatorul se obligă să predea locatarului personal care a lucrat efectiv în secţii în perioada premergătore efectuării licitaţiei.
În temeiul acestui contract pârâta a emis decizia nr. (...)(fila 31) prin care a dispus cedarea contractului individual de muncă al reclamantului către S.C L. S.R.L., iar la data de 07 decembrie 2006 (fila 63) reclamantul a predat gestiunea care îi fusese încredinţată. În vederea realizării transferului a fost consultat Sindicatul reprezentativ din unitate (fila 32).
Potrivit dispoziţiilor codului muncii: Art. 41 – (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. (2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod. (3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condiţiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Art. 169 – (1) Salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii. (2) Drepturile şi obligaţiile D.ui, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. (3) Transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar. Art. 170 – D. şi cesionarul au obligaţia de a informa şi de a consulta, anterior transferului, sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor cu privire la implicaţiile juridice, economice şi sociale asupra salariaţilor, decurgând din transferul dreptului de proprietate.
În speţă a avut loc un astfel de „transfer de întreprindere „ prin cedarea de către pârâtă a unei părţi din activitatea pe care aceasta o desfăşura către locatar.
 Condiţia existenţei unui transfer al întreprinderii este îndeplinită toate cazurile în care are loc o schimbare în ceea ce priveşte persoana care exploatează întreprinderea şi care dobândeşte astfel obligaţiile angajatorului legate de relaţia cu salariaţii, indiferent dacă schimbarea/cesiunea presupune sau nu transferul dreptului de proprietate. În această interpretare norma este incidentă şi în ipoteza unui contract de închiriere. Transferul în interesul serviciului, ca formă de transfer individual, reglementat în art. 69 din vechiul Cod al muncii, nu mai este conţinut de actuala reglementare, fiind practic înlocuit cu transferul colectiv, reglementat de art. 169 Codul Muncii. Prin urmare, actualmente, poate opera transferul, dar numai în forma colectivă, în condiţiile stipulate de art. 169 Codul Muncii.
Obligaţiile D.ui de informare sunt prevăzute expres de art. 170 Codul Muncii şi ele se referă la obligaţia de informare a sindicatului reprezentativ din unitate.
În această situaţie nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 Codul Muncii, deoarece art. 169 impune o a numită conduită angajatorului care transferă o parte din întreprindere, respectiv aceea de a transfera şi personalul. De altfel salariatului nu-i sunt modificate nici elementele la care face referire art. 41 alin. (3) Codul Muncii, respectiv, durata contractului ,locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă. De asemenea angajatorul nu poate opta pentru concedierea sa ca urmare a reducerii activităţii. Refuzul angajatului de a accepta transferul echivalează astfel cu o cerere de demisie. Or. în speţă o astfel de cerere nu a fost formulată, dimpotrivă reclamantul a dorit continuarea raporturilor de muncă cu pârâta ceea ce este inadmisibil.
Faţă de cele ce preced Curtea va admite recursul pârâtei, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. şi va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
Litigii de muncă. Drepturi băneşti. Recurs. Casare cu trimitere. Incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Având în vedere că, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de către recurentă.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2008, www.jurisprudenta.org)
În deliberare, constată că prin sentinţa civilă nr. 1058/04.10.2007, pronunţată în dosarul nr. (...), Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul E. G împotriva pârâtei SC „S.” SA B, a anulat pontajele pe lunile martie-iunie 2007, a obligat pârâta să întocmească pontaje corecte, cuprinzând 8 ore lucrate zilnic de către reclamant, şi să achite reclamantului diferenţele salariale cuvenite pe perioada martie-iunie 2007, fără a acorda cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă fără dubiu temeinicia acţiunii reclamantului, care a suferit un prejudiciu material din culpa pârâtei.
Pârâta a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinţei civile nr. 1058/04.10.2007 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii. În motivarea cererii de recurs se arată că sentinţa recurată nu cuprinde considerentele care au stat la baza emiterii ei, ci doar descrierea desfăşurări procesului. Singurele probe depuse la dosar au fost pontajele şi actele adiţionale la contractul colectiv de muncă, prin care s-a stabilit că programul de lucru al chioşcurilor nerentabile se reduce în funcţie de nivelul de realizări al fiecărui chioşc, însă instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la aceste probe. Pe de altă parte, prima instanţă nu a analizat motivele care l-au determinat pe reclamant să lucreze mai mult decât era necesar, în condiţiile în care a fost înştiinţat că în perioada martie-iunie 2007 va avea un alt program de lucru, determinat de realizările din perioada decembrie-februarie, şi nu a administrat probe din care să rezulte timpul efectiv lucrat de către gestionar.
La termenul din 16.08.2007, pârâta a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei A, care nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici soluţionată de către instanţa de fond.
Din preambulul hotărârii rezultă că reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care combate susţinerile pârâtei, însă prima instanţă nu a comunicat pârâtei acest răspuns, deşi avea obligaţia comunicării lui în condiţiile în care nu a fost prezent în faţa instanţei niciun reprezentant al pârâtei.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 7 şi 8 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că pârâta nu i-a adus la cunoştinţă actele adiţionale la contractul colectiv de muncă, pe care le invocă, astfel încât ele nu îi sunt opozabile. Reclamantul nu a primit nicio înştiinţare privitoare la modificarea programului de lucru, care nu poate fi diminuat pentru neîndeplinirea unui volum de realizări. De altfel, orice modificare a contractului individual de muncă se face doar cu acordul părţilor.
Pârâta nu a arătat motivele pentru care nu a pontat reclamantul pentru timpul de lucru efectiv prestat, acesta fiind încadrat cu normă întreagă de 8 ore/zi. Reclamantul nu a solicitat ore suplimentare, ci doar recunoaşterea timpului de muncă legal pe care l-a prestat.
Totodată se susţine că reclamantul a chemat în judecată SC „S.” SA B, iar nu Agenţia A, şi că instanţa de fond nu a încălcat vreun drept procesual al pârâtei-recurente, care a fost citată de două ori, aplicând ştampila unităţii pe citaţii, însă nu s-a prezentat în faţa instanţei.
La termenul din 15.01.2008, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 312 alin. (5) Cod de procedură civilă, Curtea a pus în discuţie soluţionarea fondului cauzei prin raportare la obiectul acţiunii civile precizate.
Examinând recursul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor existente la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 8, ale art. 312 alin. (5) şi ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond nu a arătat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa, limitându-se la a enumera probele administrate în cauză, fără a le analiza, astfel încât hotărârea recurată nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, „dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr auzite, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi a cererilor de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei.” (Hotărârea din 28.09.2005 în cauza Virgil J. împotriva României, par. 44; Hotărârea din 19.04.1994 în cauza Van de I. împotriva Olandei, par.l 59 şi Hotărârea din 21.03.2000 în cauza Dulaurans împotriva Franţei, par. 33).
Prin urmare, neindicarea de către instanţa de fond a considerentelor de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării unei hotărâri echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, împrejurare ce atrage aplicarea prevederilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Având în vedere că, în speţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de către recurentă.
Faţă de considerentele expuse anterior, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2), (3) şi alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 3041 C. proc. civ. şi decizia în interesul legii nr. XXI/12.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa va admite recursul declarat de către pârâta-recurentă SC „S.” SA B împotriva sentinţei civile nr. 1058/04.10.2007, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul-intimat E.G., ca fiind întemeiat, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Arad, urmând ca instanţa de fond să analizeze toate capetele de cerere formulate de reclamant, cu luarea în considerare şi a susţinerilor părţilor din faza recursului.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner