Modificare unilaterală contract de muncă. Funcţie auxiliară juridică. Vechime în specialitate. Imposibilitatea luarii în considerare

Tematică: Contestatie decizie modificare unilaterala a contractului de munca

1. Cum recurenta a lucrat între 1996-1999 pe postul de secretar dactilograf la Ministerul de Interne-Inspectoratul de Politie al Judeţului B, ocupând o funcţie administrativă în alt sector de activitate decât cele vizate de legiuitor, iar această funcţie nu constituie o funcţie auxiliară juridică, aşa cum susţine recurenta, este evident că această perioadă excede cadrului legal sus-citat şi nu constituie vechime în specialitate, astfel cum în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa fondului. 2. Interpretarea dată instituţiei transferului în interesul serviciului, prin cea de a doua critică din recurs, nu este numai greşită dar nici nu are relevanţă în cauză, fiindcă transferul recurentei contestatoare s-a dispus în anul 1999, ori legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 89/24 sept.1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus (fila 10 dosar fond) nu poate face obiectul controlului judiciar din recursul de faţă. 3. Critica privind greşeala instanţei de fond care a considerat că nu există temei legal pentru ca J din perioada lucrată la IPJ B pe postul de secretar dactilograf să fie luată în considerare la calcului vechimii în specialitate, se află în strânsă legătură cu primul motiv de recurs. Atât la epoca faptelor cât şi actualmente, postul de secretar dactilograf este prevăzut în structura organizatorică şi grilele de salarizare a numeroase instituţii, ministere, comisii, autorităţi centrale sau locale, ceea ce nu presupune că această funcţie poate fi asimilată cu cea la care s-a referit legiuitorul atât înainte cât şi după modificarea art. 93 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, în scopul creării unor drepturi pe care, neîndoielnic, textul de lege nu le prevede.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 1168 din 18 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. (...), contestatoarea E.B.P. a formulat în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (în continuare denumită DIICOT) prin reprezentanţii lor legali, contestaţie împotriva deciziei nr. 207/20 dec.2007 emisă de cea din urmă intimată şi prin care a fost promovată din funcţia de grefier cu studii medii, treapta I în cea de grefier cu studii superioare, gradul II la DIICOT – Biroul Teritorial Buzău –, solicitând emiterea unei noi decizii de încadrare a sa ca grefier cu studii superioare gradul I, prin luarea în considerare drept vechime în specialitate a perioadei 1995-2007.

În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că încadrarea sa în funcţia de grefier gradul II este nelegală fără a i se lua în considerare vechimea în specialitate de 6 ani iar nu de 3 ani aşa cum în mod greşit s-a procedat prin decizia nr. 207/2007 pe care a contestat-o. Contestatoarea a susţinut că la promovarea sa în funcţia de grefier cu studii superioare i s-a luat în considerare numai vechimea în specialitatea de grefier cu studii medii cuprinsă între anii 1999 şi 2007 deşi a lucrat în funcţia de secretar dactilograf la Ministerul de Interne-IPJ B, în perioada 1995-1999.

În plus, ea a susţinut că la încadrarea în funcţia de grefier dactilograf la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în anul 1999 erau necesari 7 ani în funcţii auxiliare juridice sau administrative şi i s-au luat în calcul şi cei 4 ani lucraţi la IPJ B ca secretar dactilograf, perioadă care la promovare, i-a fost refuzată nejustificat.

Drept fundament al contestaţiei, au fost invocate prevederile art. 18 din Legea nr. 50/1996 şi anexa 2, pct. 3 din nota la această anexă, preluate în Legea nr. 83/2000 şi P. 8/2007 anexa şi pct. 2 din nota la anexă iar în dovedirea contestaţiei a depus înscrisuri (filele 9-26).

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare (filele 38-49) la care a anexat înscrisuri (filele 50-56) şi a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, cu motivarea că potrivit art. 93 din Legea nr. 567/2004 perioada lucrată de contestatoare în funcţia de secretar dactilograf la IPJ B între 1996 şi 1999 nu constituie vechime în specialitate iar dispoziţiile anexei 3, pct. 2 din P. 83/2000 pe care le-a invocat, sunt actualmente abrogate.

Intimatul a mai precizat că la trecerea contestatoarei din funcţia de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare s-au aplicat dispoziţiile pct. 2 din nota la anexa A din P. 83/2000 în sensul luării în considerare a cel mult J din timpul lucrat în funcţia de grefier, excluzându-se perioada lucrată ca secretar dactilograf.

Contestatoarea a reiterat în concluziile scrise depuse la dosar susţinerile din contestaţie. (filele 42-49).

 

Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 199 pronunţată la data de 6 martie 2008 a respins ca neîntemeiată contestaţia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 89/1999 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti contestatoarea E.B.P. a fost transferată din funcţia de secretar dactilograf la IPJ B în cea de grefier dactilograf treapta I la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în baza Legii nr. 50/1996 care în anexa 2, pct. 16 prevedea că vechimea în specialitate corespunzătoare acestei funcţii era de 7 ani în funcţii auxiliare juridice sau administrative, luându-i-se în calcul şi vechimea de 4 ani ca secretar dactilograf la IPJ B, lucrată între anii 1996-1999.

Tribunalul a mai reţinut că la încadrarea prin transfer a contestatoarei în funcţia de grefier dactilograf în anul 1999 avea vechime în funcţii administrative cu studii medii, iar nu vechime în funcţii auxiliare juridice pentru a fi posibilă încadrarea acesteia într-una din funcţiile de grefier cu studii medii dintre cele prevăzute la pct. 5-15 din anexa 2 a Legii nr. 50/1996.

Ulterior funcţia de grefier-dactilograf nu a mai fost prevăzută în categoria personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar, prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2007 stabilindu-se că personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni, iar potrivit art. 91 alin. (2) din acelaşi act normativ, grefierii dactilografi ai căror posturi au fost transformate în posturi de grefier urmează să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare.

Prin acelaşi act normativ, legiuitorul a definit la art. 93 alin. (1) noţiunea de „vechime în specialitate” care exclude perioada celor 4 ani lucrată de contestatoare ca secretar dactilograf la IPJ B.

Prima instanţă a analizat şi dispoziţiile anexei la P. nr. 8/2007 referitoare la salarizarea personalului auxiliar de specialitate juridică, stabilind că pentru funcţia de grefier cu studii superioare sunt prevăzute 4 grade de salarizare: ptr.gradul I este necesară o vechime în specialitate de 6 ani, ptr.gradul II-3 ani, ptr.gradul III-6 luni şi debutant.

 Pentru grefierii cu studii superioare care au ocupat funcţii medii de specialitate, la calculul vechimii în specialitate se poate lua în considerare şi cel mult J din timpul lucrat în funcţiile respective, situaţie care a fost avută în vedere la emiterea deciziei nr. 207/2007 prin care contestatoarea a fost promovată din funcţia de grefier cu studii medii, treapta I în cea de grefier cu studii superioare gradul II.

În consecinţă, tribunalul a conchis că decizia contestată este legală şi temeinică şi nu există temeiuri de fapt sau de drept pentru admiterea contestaţiei.

 

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, contestatoarea E.B.P. a exercitat recurs (filele 4-8) criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a greşit considerând că la data transferului său de la IPJ B la Parchetul B, a fost încadrată în funcţia de grefier cu studii medii treapta I, gradaţia 2, fiindcă condiţia de vechime impunea această încadrare, deoarece în realitate această funcţie iar nu alta a fost scoasă la concurs, pe de o parte, iar pe de alta, la calculul vechimii în muncă i s-a luat în considerare atât perioada de 10 ani lucrată în funcţii administrative cât şi perioada de 4 ani lucrată ca secretar dactilograf la IPJ B, care constituie, în opinia recurentei o funcţie auxiliară juridică.

Sub un alt aspect, recurenta a mai susţinut că transferul său din anul 1999 s-a produs în interesul serviciului ceea ce presupune că funcţia de secretar dactilograf la IPJ B reprezenta o funcţie auxiliară juridică, în raport de legislaţia atunci în vigoare, respectiv Legea nr. 1/1970 şi art. 69 din Codul Muncii din anul 1972, care prevedeau că transferul în interesul serviciului se realizează de regulă, la o altă unitate din aceeaşi ramură.

Drept urmare, greşit instanţa fondului a stabilit că perioada celor 4 ani lucraţi ca secretar dactilograf nu constituie vechime în specialitate, fiind incident cazul de recurs prev.de art. 304 pct. 7 şi 9 cod pr.civ.

O a treia critică vizează interpretarea eronată dată dispoziţiilor art. 93 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 referitoare la noţiunea de vechime în specialitate, câtă vreme perioada lucrată la IPJ B este asimilată celei lucrate la Parchetul B.

Drept urmare, greşit instanţa fondului a stabilit că perioada celor 4 ani lucraţi ca secretar dactilograf nu constituie vechime în specialitate, fiind incidente aceleaşi cazuri de recurs- prev.de art. 304 pct. 7 şi 9 cod pr.civ.

Sub un ultim aspect, recurenta a formulat şi o cerere nouă, distinctă de motivele de recurs (fila 7) privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 pct. 51 al Legii nr. 17/2006 care constituie o ingerinţă nepermisă în dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie şi de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din anul 1948, fiindu-i suprimat un drept salarial câştigat anterior apariţiei acestei legi.

Recurenta a cerut cheltuieli de judecată precum şi soluţionarea recursului în lipsa sa.

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare (filele 15-26) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând motivele invocate drept apărări şi la instanţa fondului a cărei hotărâre a cerut a fi menţinută ca legală şi temeinică.

 

Examinând soluţia prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, aşa după cum se va arăta în continuare:

 În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 51 al Legii nr. 17/2006 care constituie o ingerinţă nepermisă în dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din anul 1948, fiindu-i suprimat un drept salarial câştigat anterior apariţiei acestei legi, astfel cum recurenta a susţinut, Curtea constată că cererea este neîntemeiată şi nu poate fi primită în condiţiile în care textul legal indicat respectiv art. 3 pct. 51 al Legii nr. 17/2006 nu există în acest act normativ.

Legea nr. 17/2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 48 din 19 ianuarie 2006 a modificat şi completat Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Ea are VIII articole, din care art. I cu 51 de puncte, modifică şi completează dispoziţii ale Legii nr. 567/2004, iar art. II-VIII reglementează înlocuirea unor noţiuni sau termeni precum şi măsuri administrative şi modalitatea de intrare în vigoare a respectivului act normativ.

Nu există în acest act normativ art. 3 pct. 51 pentru a se putea verifica cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 cât priveşte existenţa sau inexistenţa unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale referitoare la acest text legal.

Cum recurenta nu s-a înfăţişat la judecata recursului pentru a preciza ce prevedere legală şi aparţinând cărui act normativ înţelege să atace în instanţa de contencios constituţional, pentru considerentele de mai sus, cererea va fi respinsă.

Referitor la motivele de recurs invocate şi încadrate în cazurile de recurs prevăzute de art. 304, pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 304, pct. 7 din cod, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar pct. 9 priveşte modificarea hotărârii care este lipsite de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În considerentele sentinţei recurate sunt analizate punctual atât înscrisurile ce constituie mijloace de probă cât şi dispoziţiile legale evocate de părţi, instanţa de fond făcând o justă interpretare şi aplicare a acestora.

Sub acest aspect nu se poate susţine justificat că hotărârea conţine contradicţii între considerente şi dispozitiv ori lipseşte motivarea soluţiei pronunţate pentru a fi incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În egală măsură, Curtea constată că nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 cod pr.civ. nu este incident, fiindcă acesta vizează două ipoteze:

-hotărârea este lipsită de temei legal, în sensul de a nu se putea determina din modul de redactare dacă legea a fost sau nu corect aplicată sau dacă hotărârea este motivată în drept;

-hotârărea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii ceea ce înseamnă că instanţa anterioară a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Între aceste limite, Curtea reţine că sub cele trei critici, recurenta a susţinut în esenţă greşita interpretare a noţiunii de „vechime în specialitate” dată de instanţa fondului, considerând că în mod eronat perioada celor 4 ani în care a ocupat postul de secretar dactilograf la IPJ B trebuia luată în calcul prin asimilare cu vechimea în specialitate necesară promovării sale ca grefier cu studii superioare gradul I iar nu gradul II aşa cum a procedat intimata Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (fila 9 dosar fond).

Aceste critici nu sunt justificate.

Atât Legea nr. 50/1996 cât şi P. 8/2007 reglementează noţiunea de „vechime în specialitate” adică perioada lucrată într-una din funcţiile limitativ şi expres prevăzute de art. 93 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, modificat, respectiv:

- ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea;

- în perioadele în care au îndeplinit în cadrul instanţelor şi parchetelor, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de stat, funcţiile de impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf,executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, curier, referent, stenodactilograf, şef cabinet, funcţionar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.

Cum recurenta a lucrat între 1996-1999 pe postul de secretar dactilograf la Ministerul de Interne-Inspectoratul de Politie al Judeţului B, ocupând o funcţie administrativă în alt sector de activitate decât cele vizate de legiuitor, iar această funcţie nu constituie o funcţie auxiliară juridică, aşa cum susţine recurenta, este evident că această perioadă excede cadrului legal sus-citat şi nu constituie vechime în specialitate, astfel cum în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa fondului.

Interpretarea dată instituţiei transferului în interesul serviciului, prin cea de a doua critică din recurs, nu este numai greşită dar nici nu are relevanţă în cauză, fiindcă transferul recurentei contestatoare s-a dispus în anul 1999, ori legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 89/24 sept.1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus (fila 10 dosar fond) nu poate face obiectul controlului judiciar din recursul de faţă.

În fine, critica privind greşeala instanţei de fond care a considerat că nu există temei legal pentru ca J din perioada lucrată la IPJ B pe postul de secretar dactilograf să fie luată în considerare la calcului vechimii în specialitate, se află în strânsă legătură cu primul motiv de recurs.

În cele ce preced s-a argumentat că în conformitate cu prevederile legale citate şi interpretate corect de prima instanţă, legiuitorul a statuat expres şi mai cu seamă limitativ, atât persoanele cât şi perioadele în care acestea, ocupând anumite funcţii, au îndreptăţirea beneficului vechimii în specialitate-noţiune de asemenea clar şi expres definită în dispoziţiile legale incidente în cauză.

Recurenta a susţinut că perioada celor 4 ani lucrată la IPJ B „poate fi asimilată” celei lucrate la Parchetul B, citând textul art. 93 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 anterior modificării (fila 7) însă nici această dispoziţie legală nu-i este favorabilă.

Textul invocat de recurentă are următoarea redactare:

„Constituie vechime în specialitate şi perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit funcţia de secretar de procuratură, secretar-dactilograf, dactilograf precum şi secretar la fostele arbitraje de stat sau departamentale” ceea ce semnifică faptul de a fi lucrat într-una din aceste profesii fie la fosta procuratură fie la fostele arbitraje, iar nu în orice alt domeniu sau sector de activitate.

Atât la epoca faptelor cât şi actualmente, postul de secretar dactilograf este prevăzut în structura organizatorică şi grilele de salarizare a numeroase instituţii, ministere, comisii, autorităţi centrale sau locale, ceea ce nu presupune că această funcţie poate fi asimilată cu cea la care s-a referit legiuitorul atât înainte cât şi după modificarea art. 93 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, în scopul creării unor drepturi pe care, neîndoielnic, textul de lege nu le prevede.

Astfel fiind, pentru toate considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică în totalitate, sentinţa primei instanţe.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner