Neantrenarea raspunderii materiale a salariatului în cea ce priveşte plata contravalorii lucrărilor de reparaţii. Plata parţială a despăgubirilor ca urmare a încasării necuvenite.

Tematică: Despagubire

1. Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului. 2. În cauza de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înştiinţat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecţiuni la sistemul de frânare şi că se află în service pentru reparaţii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nicio vinovăţie din partea pârâtului. Prin urmare, instanţa de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparaţii, pârâtului nu i poate reţine vreo culpă şi că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.
(Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Decizia nr. 756 din 8 septembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin acţiunea în răspundere patrimonială înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. (...) (nr. vechi 4399/2006), reclamanta S.C. „F. şi E.” S.R.L. E. a chemat în judecată pe pârâtul E.S. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa:

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10158 Euro, echivalentul în lei la data plăţii, a prejudiciului cauzat reclamantei, în calitatea lui de angajat, respectiv suma de 7715, 36 Euro, reprezentând c/valoarea facturii nr. (...)/16.06.2005 achitată de reclamantă din culpa pârâtului, suma de 1064, 19 Euro, reprezentând T.V.A. aferent acestei facturi, încasat fără acordul reclamntei, de către pârât, suma de 2443, 23 Euro, reprezentând c/valoarea facturii nr. (...)/16.06.2005 şi suma de 337 Euro, reprezentând T.V.A aferent la factura de mai sus, încasată de pârât fără acordul reclamantei;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 60/22.01.2007 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. (...) (nr. format vechi 4399/2006), s-a admis în parte acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta S.C. „F. şi E.” S.R.L. E. împotriva pârâtului E. S., şi pe cale de consecinţă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 4739 RON, cu titlu despăgubiri, echivalentul sumei de 1401 Euro precum şi suma de 500 RON cu titlu cheltuieli de judecată.

 

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta S.C. „F. şi E.” S.R.L. E. precum şi pârâtul E.S., ambii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii în tot a acţiunii în răspundere patrimonială.

Astfel, reclamanta a susţinut, sub un prim aspect, că soluţia pronunţată la fond este nelegală, prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., deoarece se întemeiază pe aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 270 alin. (1) Codul Muncii.

A mai arătat că pârâtul, în calitatea sa de angajat al societăţii reclamante, pe postul de conducător auto, avea obligaţia, potrivit art. 19 din „T. de serviciu”, ca la plecarea în cursă să verifice starea tehnică a autotractorului, compus din cap tractor cu nr. de înmatriculare AB – 2406 şi semiremorca cu nr. de înmatriculare AB – 2277, şi să anunţe eventualele defecţiuni societăţii reclamante pentru ca acestea să fie reparate în timp util.

Or, pârâtul a plecat în cursa programată, fără să anunţe existenţa vreunor defecţiuni, şi în loc să urmeze traseul care i-a fost stabilit se abate de la S. şi ajunge în data de 13.06.2005 în alt punct de frontieră, respectiv la G. E. Aici, Poliţia H.ă a procedat la verificarea maşinii, ocazie cu care a constatat o serie de defecţiuni la sistemul de frânare, pe care le-a consemnat în procesul verbal întocmit cu această ocazie. Totodată, pârâtului i s-a interzis să continue cursa şi a fost îndrumat la un service care să remedieze aceste defecţiuni. În acest context, reclamanta a susţinut că pârâtul trebuia să anunţe imediat societatea şi să nu i-a nicio hotărâre fără acordul angajatorului.

Contrar celor de mai sus, pârâtul a deplasat autotrenul la service şi deşi nu exista acceptul unităţii pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, a fost de acord cu acestea şi a anunţat reclamanta a doua zi despre această împrejurare. Toată această atitudine a pârâtului, care a hotărât singur asupra remedierii defecţiunilor, şi care prin această atitudine a pus societatea în situaţia de a achita facturile cu valoarea acestor lucrări de reparaţii, precum şi fapta ulterioară a pârâtului constând în încasarea T.V.A.- ului, constituie fapte culpabile de natură a antrena răspunderea materială a pârâtului, în condiţiile art. 270 alin. (1) Codul muncii, pentru întreaga sumă solicitată prin petit.

Prin recursul său, pârâtul E.S. a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a pretenţiilor formulate de reclamantă. În expunerea de motive, a susţinut că instanţa de fond a constatat greşit vinovăţia sa, în ce priveşte cauzarea prejudiciului în sumă de 4739 RON, reprezentând echivalentul a 1401 Euro, T.V.A. încasat necuvenit de pârât.

Cu privire la acest aspect a susţinut că a demonstrat, cu probele administrate în cauză, că suma în litigiu a fost ridicate cu acordul reprezentantului societăţii şi că, ulterior, această sumă s-a compensat cu drepturile băneşti pe care angajatorul i le-a datorat pentru deplasările efectuate în străinătate. În drept, a invocat art. 304/1 C. proc.civ.

 

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu art. 304/1 C. proc. civ., precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele care vot fi expuse în continuare:

Potrivit art. 270 alin. (1) Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a susţinut că vinovăţia pârâtului rezidă din împrejurarea că, anterior plecării în cursă, acesta nu a verificat starea tehnică a maşinii, nu a urmat traseul prestabilit iar la frontiera H.ă a fost de acord să deplaseze autotrenul în service pentru remedierea defecţiunilor la sistemul de frânare, deşi avea obligaţia profesională să solicite pentru aceasta acordul societăţii reclamante.

Potrivit pct. 9 din T. de serviciu, şoferul este obligat să anunţe imediat ce probleme apar şi nu ia nicio hotărâre până nu primeşte aprobare, iar conform pct. 19, conducerea autocamionului cu uzuri şi defecţiuni neanunţate la timp duce la penalizări şi la desfacerea contractului de muncă.

Cu privire la nerespectarea obligaţiei de serviciu vizând efectuarea controlului tehnic al autotrenului, anterior plecării în cursă, se constată că aspectele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi primite deoarece angajatorul are obligaţia de a verifica autovehiculul înainte de plecarea în cursă, prin persoane desemnate în acest scop. Or, din depoziţia martorilor U.J. şi U.B. rezultă că unitatea nu avea angajat revizor tehnic şi că la maşinile noi reparaţiile se făceau în service şi nu în garajele unităţii reclamante. Or, câtă vreme reclamanta nu a depus niciun act din care să rezulte că pârâtul avea ca sarcină de serviciu efectuarea controlului tehnic al maşinii la plecarea în cursă sau dovezi care să ateste care era starea tehnică a maşinii în acel moment, nu se poate reţine nicio culpă a pârâtului din acest punct de vedere. De asemenea nu s-a dovedit că pârâtul era obligat să respecte un anumit traseu şi nici nu s-a demonstrat că între schimbarea rutei şi apariţia defecţiunilor ar exista un raport de cauzalitate.

Referitor la încălcarea celeilalte sarcini de serviciu se constată, din probele administrate în cauză, că reclamanta, prin numitul O.F., a fost încunoştinţată de pârât, în data de 13.06.2005, despre faptul că poliţia H.ă a depistat defecţiuni la sistemul de frânare şi că a scos din circulaţie autotrenul şi că, a existat acordul cu privire la efectuarea reparaţiilor. Mai mult, din depoziţia numitului K.S. (f. 57), care a fost folosit ca translator între autorităţile H.e şi pârât, rezultă că acesta din urmă şi numitul O.F. au vorbit zilnic la telefon în perioada în care autotrenul s-a aflat în service şi că reprezentantul societăţii a fost informat atât în legătură cu stadiul reparaţiilor cât şi cu costurile acestora.

Aceeaşi împrejurare rezultă din cuprinsul sentinţei penale nr. 452/4.09.2007 pronunţată de Judecători A I în dosar penal nr. (...), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 563/22.11.2007 a Tribunalului Alba, hotărâre prin care a fost încetat procesul penal pornit împotriva pârâtului E.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută şi pedepsită de art. 213 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În această cauză de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înştiinţat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecţiuni la sistemul de frânare şi că se află în service pentru reparaţii, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nicio vinovăţie din partea pârâtului. Prin urmare, instanţa de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparaţii, pârâtului nu i poate reţine vreo culpă şi că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.

În ce priveşte plata sumei de 4739 RON, echivalentul a 1401 Euro, reprezentând T.V.A. -ul aferent facturilor, cuprinzând contravaloarea lucrărilor de reparaţii, se constată însă că aspectele critice invocate de pârât nu pot fi primite şi că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală deoarece acesta nu a avut acordul din partea societăţii să ridice aceşti bani şi prin urmare i-a încasat necuvenit.

În raport de cele ce preced, se constată că soluţia pronunţată este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va dispune respingerea ambelor recursuri, ca fiind nefondate.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner