Asistent maternal.Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat.

Tematică: Despagubire

1. Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 asistentul maternal are obligaţia de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 54/2003, prevăd că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. 2. Nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V nu există prevederi referitoare la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Dispoziţiile art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 10/2007, prevăd obligaţia angajatorului de a acorda concediu de odihnă până la sfârşitul anului următor, în situaţia în care salariaţii nu şi-au efectuat concediul de odihnă în anul 2006, neexistând posibilitatea compensării în bani a acestui concediu.
(Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia Civilă nr. 592/R-CM din 1 octombrie 2008, www.jurisprudenta.org)

 

 

Reclamantul Sindicatul Drepturile Copilului Rm V a chemat în judecată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor reprezentând compensarea în bani, calculată conform prevederilor legale, corespunzătoare numărului de concediu de odihnă neefectuat în anul 2006 de către asistenţii maternali profesionişti, înscrişi în lista anexă care face parte din prezenta cerere, din motive neimputabile acestora, prezenţa lor în cadrul unităţii fiind necesară pentru asigurarea funcţionării normale a serviciului.

S-a solicitat reactualizarea acestor sume la data plăţii. De asemenea, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a acordurilor exprimate de asistenţii maternali profesionişti prin care dreptul lor la efectuarea concediului de odihnă a fost limitat şi chiar anulat.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în conformitate cu prevederile legale asistenţii maternali profesionişti au calitatea de salariaţi ai Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V, desfăşurându-şi activitatea în baza unui Contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, beneficiind de drepturile de personal prevăzute de legislaţia muncii pe perioada existenţei raporturilor de muncă.

Deşi în contractele individuale de muncă ale asistenţilor maternali profesionişti sunt prevăzute drepturile la concediul de odihnă, sau compensarea în bani în cazul neefectuării acestora, aceste drepturi nu au fost acordate în funcţie de prevederile legale şi contractuale.

Soluţia concretă aleasă de reprezentanţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V de a solicita acordul asistenţilor maternali de a menţine copilul în plasament în perioada în care aceştia erau pontaţi ca fiind în concediu de odihnă, anulează practic latura nepatrimonială a dreptului la concediu de odihnă, constând în însăşi efectuarea concediului, în folosirea timpului liber, în suspendarea obligaţiei salariatului de a presta munca, ceea ce atrage nulitatea absolută a respectivului acord.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 67 şi art. 68 lit. a) din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 8 alin. (1) şi art. 11 lit. a) şi b) din I. nr. 217, art. 1 alin. (1) şi 2 şi art. 2 lit. b) din O.G. nr. 29/1995, art. 111 Codul muncii, art. 9 din Legea nr. 6/1995, art. 8 şi art. 16 din I. nr. 250/1992 republicată, Contractul colectiv de muncă şi prevederile contractelor individuale de muncă ale fiecărui asistent maternal.

Pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantul Sindicatul Drepturile Copilului Rm V arătând că asistenţii maternali profesionişti au beneficiat pentru anul 2006 de concediu de odihnă şi de toate drepturile salariale aferente anului în curs.

Asistenţii maternali care nu au beneficiat de concediul de odihnă, sunt salariaţi care au refuzat verbal să solicite în scris efectuarea concediului în anul în curs şi în anul următor motivând că, după efectuarea acestui concediu nu li se mai încredinţează acelaşi copil pe care l-au avut în plasament sau că nu doresc separaţia de copilul pe care îl au în plasament.

S-a mai arătat că profesia de asistent maternal profesionist este reglementată de Legea specială şi anume H.G. nr. 679/2003 care prevede pe lângă alte obligaţii pe care le are asistentul maternal şi obligaţia de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator.

Prin sentinţa nr. 262/21.03.1008, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Drepturile Copilului V, împotriva pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V.

 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Drepturile Copilului V, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea recursului se susţine că instanţa de fond a respins acţiunea acestora, încălcând dispoziţiile legale invocate, nesocotind starea de fapt, respectiv faptul că reclamanţii au fost privaţi de un drept recunoscut prin lege.

Recurentul susţine că nu s-a solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă, ci despăgubiri pentru neacordarea acestuia. Se menţionează că în anul 2006, asistenţii maternali profesionişti nu au beneficiat de concediu de odihnă, pe perioada în care figurau într-un astfel de concediu, fiind nevoiţi să păstreze copiii aflaţi în plasament. Aceştia susţin că dreptul la concediul de odihnă plătit este un drept constituţional, garantat de art. 41 alin. (2) din Constituţie; art. 39 alin. (1) lit. c); art. 139 şi art. 145 Codul Muncii, precum şi de O.G. nr. 10/2007.

Se susţine că în mod eronat s-a stabilit că asistenţii maternali au solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă, în realitate, aceştia solicitând despăgubiri pentru neacordarea efectivă a concediului legal de odihnă, dispoziţiile art. 16 din H.G. nr. 250/1992 interzicând orice convenţie prin care se renunţă total sau parţial la concediul de odihnă.

Prin întâmpinarea de la filele 95-98 dosar, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, cu menţinerea sentinţei de la fond, ca temeinică şi legală.

 

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza probelor administrate, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza B..312 C. proc. civ. şi pentru următoarele considerente.

Recurentul-reclamant, prin acţiunea formulată, solicită despăgubiri pentru neefectuare concediului de odihnă pe anul 2006, precizând că aceste despăgubiri reprezintă compensarea în bani. Drept urmare, este neîntemeiată critica din recurs, în sensul că acesta nu a solicitat compensarea în bani a concediului de odihnă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează motivul de recurs.

Analizând sentinţa şi în baza dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea are în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003, potrivit cărora, asistentul maternal are obligaţia de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 54/2003, prevăd că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V nu există prevederi referitoare la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Dispoziţiile art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 10/2007, prevăd obligaţia angajatorului de a acorda concediu de odihnă până la sfârşitul anului următor, în situaţia în care salariaţii nu şi-au efectuat concediul de odihnă în anul 2006, neexistând posibilitatea compensării în bani a acestui concediu.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner