The Incorporated Trustees of the National Council on Ageing (Age Concern England) împotriva Secretary of State for Business, Enterprise and Regulatory Reform. CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL JAN MAZÁK prezentate la 23 septembrie 2008

Tematică: Egalitate cu privirela regimul legal de pensii

Prin urmare, propunem Curții să răspundă întrebărilor adresate după cum urmează: „1) Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă este aplicabilă dispozițiilor naționale, precum Employment Equality (Age) Regulations 2006, SI 1031/2006, care permit angajatorilor să concedieze pe motive de pensionare angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani. 2) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 permite statelor membre să adopte o legislație care să prevadă că o diferență de tratament pe motive de vârstă nu constituie o discriminare dacă este menită să fie o măsură proporțională pentru atingerea unui scop legitim în sensul articolului 6 alineatul (1). Totuși, acesta nu impune statelor membre să definească diferențele de tratament care pot fi justificate în temeiul articolului 6 alineatul (1) prin intermediul unei liste sau al altor măsuri cu o formă sau un conținut similare listei prevăzute la articolul 6 alineatul (1). 3) O dispoziție precum cea în cauză în acțiunea principală, care permite angajatorilor să concedieze angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani atunci când motivul concedierii este pensionarea, poate în principiu să fie justificată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 în cazul în care această dispoziție este justificată în mod obiectiv și rezonabil în contextul legii naționale de un obiectiv legitim de politică a ocupării forței de muncă și a pieței muncii, iar mijloacele puse în aplicare pentru realizarea acestui obiectiv de interes general nu par necorespunzătoare și inutile în acest sens.”
www.eur-lex.eu
I –    Introducere
1.        Prin Decizia din 24 iulie 2007(2), High Court of Justice (Queen’s Bench Division, Administrative Court, Regatul Unit) a adresat Curții de Justiție mai multe întrebări preliminare privind interpretarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă(3). Prin intermediul întrebărilor adresate, High Court dorește în esență să stabilească dacă această directivă se opune unei legislații naționale prin care se urmărește să se transpună dispozițiile directivei privind discriminarea pe motive de vârstă care permit angajatorilor, în anumite condiții, să pensioneze din oficiu lucrătorii care au împlinit vârsta de 65 de ani.
2.        Acest aspect a fost invocat în cadrul unei acțiuni formulate de Incorporated Trustees of the National Council on Ageing (Age Concern England) împotriva Secretary of State for Business, Enterprise and Regulatory Reform, în care Age Concern England contestă legalitatea acestei legislații.
3.        Prezenta cauză, care, după Hotărârile Mangold(4), Lindorfer(5), Palacios de la Villa(6) și Bartsch(7), va contribui la formarea unei jurisprudențe privind discriminarea pe motive de vârstă, invită Curtea să clarifice obligațiile statelor membre în ceea ce privește respectarea interdicției discriminării pe motive de vârstă prevăzute la articolul 2 din Directiva 2000/78, în special gradul de precizie cu care interdicția trebuie transpusă în dreptul național.
 
II – Cadrul juridic
A –    Dreptul comunitar
4.        Directiva 2000/78 a fost adoptată în temeiul articolului 13 CE. Considerentele (1), (14) și (25) au următorul cuprins:
„(1) În conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea Europeană se bazează pe principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și pe principiul statului de drept, principii care sunt comune tuturor statelor membre, și respectă drepturile fundamentale, garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum rezultă acestea din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.
[…]
(14) Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor naționale de stabilire a vârstei de pensionare.
[…]
(25) Interzicerea discriminărilor pe criterii de vârstă constituie un element esențial pentru atingerea obiectivelor stabilite în liniile directoare privind ocuparea forței de muncă și încurajarea diversității la încadrarea în muncă; cu toate acestea, diferențele de tratament legate de vârstă pot fi justificate în anumite împrejurări și necesită dispoziții specifice care pot varia în funcție de situația statelor membre; este așadar esențial să se facă distincție între diferențele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, și discriminările care trebuie să fie interzise.
[…]”
5.        Articolul 1 din Directiva 2000/78 prevede că obiectivul acestei directive este:
„[…] stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.”
6.        Articolul 2, care definește conceptul de discriminare, prevede următoarele:
„(1)      În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2)      În sensul alineatului (1):
(a)      o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
(b)      o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care:
(i)      această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate și necesare sau
(ii)      în cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoană sau organizație care intră sub incidența prezentei directive, are obligația, în temeiul legislației naționale, să ia măsuri adecvate în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezultă din această dispoziție, acest criteriu sau această practică.
[…]”
7.        Articolul 6 conține dispoziții privind justificarea diferențelor de tratament pe motive de vârstă:
„(1)      Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.
Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:
(a)      aplicarea unor condiții speciale de acces la un loc de muncă și la formarea profesională, de încadrare și de muncă, inclusiv a condițiilor de concediere și de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă și pentru cei care au persoane în întreținere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecția;
(b)      stabilirea unor condiții minime de vârstă, de experiență profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă;
(c)      stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.
(2)      Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători și la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiția ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.”
 
B –    Dreptul național aplicabil
8.        În decizia de trimitere se menționează că înainte de 1 octombrie 2006, în Regatul Unit nu existau dispoziții legislative care să împiedice discriminarea pe motive de vârstă în materia recrutării și a raporturilor de muncă. Angajatorii puteau concedia angajații care împlineau vârsta normală de pensionare sau, în lipsa unei astfel de vârste normale de pensionare, vârsta de 65 de ani. Articolele 109 și 156 din Employment Rights Act 1996 (Legea privind drepturile în cadrul raporturilor de muncă, denumită în continuare „Legea din 1996”) prevedeau că în astfel de circumstanțe angajații nu puteau pretinde nicio indemnizație de concediere.
9.        La 3 aprilie 2006, Regatul Unit a transpus Directiva 2000/78 prin adoptarea Employment Equality (Age) Regulations 2006, SI 1031/2006 (denumit în continuare „regulamentul”).
10.      Articolul 3 din regulament definește conceptele de discriminare directă și de discriminare indirectă pe motive de vârstă în sensul dreptului național. Acesta prevede:
„(1)      În sensul prezentului regulament, o persoană («A») exercită o discriminare împotriva unei alte persoane («B») dacă
(a)      din cauza vârstei avute de B, A îi aplică lui B un tratament mai puțin favorabil decât cel pe care îl rezervă sau l‑ar rezerva altor persoane sau
(b)      dacă A îi aplică lui B o dispoziție, un criteriu sau o practică pe care o aplică sau ar aplica‑o și altor persoane care nu fac parte din același grup de vârstă precum B, însă
(i)      care plasează sau ar plasa persoane care aparțin aceluiași grup de vârstă precum B într‑o anumită situație dezavantajoasă în comparație cu alte persoane și
(ii)      care plasează pe B în această situație dezavantajoasă,
         și dacă A nu poate demonstra că tratamentul sau, eventual, dispoziția, criteriul sau practica este un mijloc proporțional de a atinge un obiectiv legitim.”
11.      Cu titlu de excepție, articolul 30 din regulament prevede:
„(1) Prezentul articol se aplică angajaților în sensul articolului 230 (1) din Legea din 1996, persoanelor aflate în serviciul Coroanei, membrilor vizați din cadrul personalului Camerei Comunelor, precum și membrilor vizați din cadrul personalului Camerei Lorzilor.
(2) Nicio dispoziție din părțile 2 și 3 nu permite să fie declarată ilegală concedierea la vârsta de 65 de ani sau după împlinirea acestei vârste a unei persoane căreia i se aplică prezentul articol atunci când motivul concedierii este pensionarea.
(3) În sensul prezentului articol, la întrebarea dacă motivul unei concedieri este sau nu este pensionarea se va răspunde în conformitate cu articolele 98 ZA-98 ZF din Legea din 1996.”
12.      Potrivit instanței de trimitere, articolul 30 are ca efect faptul că dreptul național nu permite unui angajat care a împlinit vârsta de 65 de ani să pretindă că, atunci când „motivul concedierii este pensionarea”, concedierea reprezintă un act de discriminare ilegală pe motive de vârstă.
13.      Răspunsul la întrebarea dacă motivul concedierii este pensionarea depinde de aplicarea criteriilor menționate în anexa 8 la regulament. Aceste criterii variază în funcție de faptul dacă angajatul a împlinit sau nu a împlinit 65 de ani, de faptul că angajatorul are sau nu are stabilită o vârstă normală de pensionare și de faptul că angajatorul a urmat sau nu a urmat procedura prevăzută în anexa 6 la regulament.
14.      Astfel, potrivit anexei 6, un angajator care intenționează să susțină că „motivul concedierii este pensionarea” pentru a se întemeia pe articolul 30 trebuie să acorde angajatului un preaviz cu o durată cuprinsă între șase luni și un an înainte de data avută în vedere pentru concediere și să îl informeze cu privire la drepturile acestuia din urmă de a formula o cerere în care să solicite să nu fie concediat pe motiv de pensionare. În continuare, angajatul are dreptul de a solicita în mod formal să nu fie concediat pe motiv de pensionare, cerere pe care angajatorul trebuie să o examineze în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa 6. Cu toate acestea, un angajator nu este obligat să răspundă favorabil la o astfel de cerere.
15.      Articolul 7 alineatul (4) din regulament completează articolul 30 permițând angajatorilor, în materie de recrutare, să discrimineze pe motive de vârstă persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani atunci când articolul 30 este aplicabil persoanei respective în cazul în care ar fi recrutată. Articolul 7 prevede:
„(1) Un angajator acționează în mod ilegal atunci când, pentru un post pe care îl oferă într‑o instituție situată în Marea Britanie, acesta exercită o discriminare în privința unei persoane
(a)      în cadrul dispozițiilor adoptate pentru a stabili persoana căreia ar trebui să îi ofere un post;
(b)      [...]
(c)      refuzând să îi ofere sau neoferindu‑i în mod intenționat un post.
[...]
4. Fără a aduce atingere aplicării alineatului (5), alineatul (l) literele (a) și (c) nu se aplică unei persoane
(a)      a cărei vârstă depășește vârsta normală de pensionare stabilită de angajator sau, atunci când angajatorul nu aplică o vârstă normală de pensionare, a cărei vârstă este mai mare de 65 de ani sau
(b)      care, într‑o perioadă de șase luni de la data cererii adresate angajatorului, împlinește vârsta normală de pensionare stabilită de angajator sau, în cazul în care angajatorul nu aplică o astfel de vârstă normală de pensionare, împlinește vârsta de 65 de ani.
(5) Alineatul (4) se aplică numai persoanelor cărora li s‑ar putea aplica articolul 30 (excepție de la pensionare) dacă ar fi recrutate de angajator.
[...]
(8) «Vârsta normală de pensionare» prevăzută la alineatul (4) este vârsta de 65 de ani sau mai mult care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 98 ZH din Legea din 1996.”
 
III – Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
16.      Reclamanta din acțiunea principală, Incorporated Trustees of the National Council on Ageing (Age Concern England) (denumită în continuare „Age Concern England”), este o asociație caritativă care promovează bunăstarea oamenilor în vârstă. Prin acțiunea formulată, Age Concern England solicită să se constate nelegalitatea în parte a articolelor 3, 30 și 7 din regulament pentru motivul că acestea nu transpun în mod corect Directiva 2000/78.
17.      Aceasta susține, în special, că articolul 30 și articolul 7 alineatele (4) și (5) intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78 și al interdicției discriminării ilegale pe motive de vârstă prevăzute de această directivă și că articolul 6 alineatul (1) din directivă nu permite statelor membre să introducă un motiv general de justificare a discriminărilor directe pe motive de vârstă, precum cel prevăzut la articolul 3 din regulament. Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 permite statelor membre să adopte numai dispoziții specifice care să enumere acele acte de tratament mai puțin favorabil pe motive de vârstă care pot fi justificate printr‑o discriminare dacă reprezintă un mijloc proporțional de realizare a unui obiectiv legitim. În plus, Age Concern England susține că cerințele justificării obiective enunțate la articolul 6 din Directiva 2000/78 sunt în esență diferite de cele prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din directivă și că standardul unei justificări obiective nu a fost atins în împrejurările din speță.
18.      Autoritățile Regatului Unit contestă acest punct de vedere și afirmă că dispozițiile din regulament atacate nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78 și că, în orice caz, acestea sunt conforme cu articolul 6 din directivă.
19.      În aceste condiții, High Court a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„Referitor la Directiva 2000/78 […]:
1)      Vârsta națională de pensionare și domeniul de aplicare al directivei
(i)      Se extinde domeniul de aplicare al directivei la dispozițiile naționale care permit angajatorilor să concedieze angajații în vârstă de 65 de ani sau mai mult pe motive de pensionare?
(ii)      Se extinde domeniul de aplicare al directivei la dispozițiile naționale care permit angajatorilor să concedieze angajații în vârstă de 65 de ani sau mai mult pe motive de pensionare atunci când aceste dispoziții au fost introduse după adoptarea directivei?
(iii) În lumina răspunsurilor la întrebările (i) și (ii),
(1)      articolul 109 și/sau articolul 156 din Legea din 1996 și/sau
(2)      articolele 30 și 7 din regulament coroborate cu anexele 8 și 6 la regulament
         constituie dispoziții naționale de stabilire a vârstei de pensionare în sensul considerentului (14)?
2)      Definiția discriminării directe pe criterii de vârstă: motivul de justificare
(iv)      Articolul 6 alineatul (1) din directivă permite statelor membre să adopte o legislație care prevede că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare dacă aceasta este menită să fie o măsură proporțională pentru atingerea unui scop legitim sau articolul 6 alineatul (1) impune statelor membre să definească tipurile de tratamente diferențiate care pot fi justificate în acest fel printr‑o listă sau printr‑o altă măsură similară prin forma și prin conținutul său cu articolul 6 alineatul (1)?
3.      Condițiile justificării discriminării directe și indirecte
(v)      Există vreo diferență practică semnificativă și, în caz afirmativ, care este aceasta, între condițiile justificării prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din directivă în legătură cu discriminarea indirectă și condițiile justificării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din directivă în legătură cu discriminarea directă pe criterii de vârstă?”
 
IV – Analiză juridică
A –    Observații introductive
20.      Astfel cum Age Concern England a subliniat în observațiile prezentate, deși hotărârea care urmează să fie pronunțată în cadrul acțiunii principale poate fi foarte importantă în ceea ce privește sistemul de pensii aplicat în Regatul Unit și poate avea un efect decisiv asupra unui număr mare de litigii având ca obiect pensionarea obligatorie, pendinte la instanțele naționale din Regatul Unit, obiectul prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare este de fapt relativ limitat.
21.      În special, High Court of Justice, în cadrul deciziei de trimitere, s‑a abținut în mod intenționat să solicite Curții să se pronunțe asupra compatibilității tipului de legislație națională în cauză în acțiunea principală, care permite angajatorilor să concedieze pentru motive de pensionare angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani, cu Directiva 2000/78. Prin urmare, instanța de trimitere nu a furnizat Curții nicio informație esențială care să permită să se aprecieze dacă astfel de dispoziții pot fi justificate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din directivă; nici eventualele obiective urmărite de legislația națională în cauză, nici proporționalitatea acestor măsuri nu au fost discutate în detaliu de către părțile la prezenta procedură.
22.      Dimpotrivă, astfel cum guvernul Regatului Unit și Comisia au observat în mod corect, High Court a adresat Curții întrebări destul de specifice, care ar trebui să permită instanței de trimitere să soluționeze anumite aspecte invocate în special de Age Concern England și să aprecieze dacă regulamentul se conformează Directivei 2000/78.
23.      În acest scop, prin intermediul întrebărilor (i), (ii) și (iii), care, în opinia noastră, trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă o astfel de legislație intră în domeniul de aplicare al directivei respective. La această întrebare se poate răspunde cu celeritate în lumina Hotărârii Palacios de la Villa(8).
24.      Celelalte două întrebări sunt strâns legate între ele, întrucât ambele privesc interpretarea articolului 6 din directivă și compatibilitatea unei legislații precum cea în cauză în acțiunea principală cu dispozițiile acestui articol. În special, instanța de trimitere solicită mai întâi Curții să stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 impune statelor membre să precizeze tipurile de diferențe de tratament care pot fi justificate în temeiul articolului 6. În al doilea rând, instanța de trimitere solicită să se determine condițiile justificării discriminărilor directe pe motive de vârstă.
25.      Ar trebui totuși amintită competența Curții, căreia i se solicită să ofere instanței naționale răspunsuri utile, de a da indicații de natură să permită instanței naționale să se pronunțe, în măsura în care documentele depuse la dosar și observațiile scrise și orale prezentate Curții îi permit să procedeze astfel(9).
 
B –    Vârstele naționale de pensionare și domeniul de aplicare al Directivei [întrebările (i), (ii) și (iii)]
26.      Prin intermediul întrebărilor (i), (ii) și (iii), instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă dispozițiile naționale privind vârsta de pensionare, precum regulamentul, care permit concedierea pe motive de pensionare a unei persoane care a împlinit vârsta de 65 de ani, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.
1.      Principalele argumente ale părților
27.      În prezenta cauză, Age Concern England, guvernul Regatului Unit, guvernul italian și Comisia au prezentat observații scrise. Cu excepția guvernului italian, aceste părți au fost reprezentate și la ședința din 2 iulie 2008.
28.      Toate părțile au fost de acord în esență că din Hotărârea Palacios de la Villa(10) reiese cu claritate că dispozițiile naționale privind vârstele de pensionare, precum regulamentul, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78. Totuși, în opinia guvernului italian, în măsura în care întrebarea (iii) trebuie interpretată în sensul că privește interpretarea unei dispoziții de drept național, aceasta trebuie declarată inadmisibilă.
2.      Apreciere
29.      Directiva 2000/78 tinde să stabilească un cadru general pentru a asigura oricărei persoane egalitatea de tratament „în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă”, oferindu‑i o protecție eficace împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate de articolul 1, printre care figurează și vârsta(11).
30.      Domeniul de aplicare material al Directivei 2000/78 este definit în detaliu la articolul 3. În special, potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (c) din directivă, aceasta se aplică, în cadrul competențelor conferite Comunității, „tuturor persoanelor […] în ceea ce privește […] condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare”.
31.      În această privință, ar trebui observat că, potrivit considerentului (14) al Directivei 2000/78, care trebuie luat în considerare pentru interpretarea directivei, aceasta din urmă nu aduce atingere dispozițiilor naționale care stabilesc vârstele de pensionare.
32.      Totuși, în Hotărârea Palacios de la Villa, Curtea a interpretat în mod restrictiv acest considerent, apreciind că „se limitează la a preciza că respectiva directivă nu afectează competența statelor membre de a stabili vârstele de pensionare și nu se opune în niciun caz aplicării acestei directive măsurilor naționale care guvernează condițiile de încetare a unui contract de muncă atunci când este împlinită vârsta pensionării astfel stabilită”(12).
33.      Pe baza acelor premise, în Hotărârea Palacios de la Villa Curtea s‑a pronunțat în sensul că legislația în cauză în acea speță, care considera ca fiind valabilă încetarea de drept a raporturilor de muncă încheiate între un angajator și un lucrător la împlinirea de către acesta din urmă a vârstei de 65 de ani, afecta durata raporturilor de muncă ce leagă părțile, precum și, în mod mai general, exercitarea de către lucrătorul respectiv a activității sale profesionale, împiedicând participarea viitoare a acestuia la viața activă, și că, în consecință, o reglementare de această natură trebuie considerată ca stabilind norme privind „condiții[le] de încadrare și de muncă, inclusiv […] de concediere și de remunerare” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78(13).
34.      Este evident că același raționament se aplică unei legislații precum cea în discuție în prezenta cauză, care permite angajatorilor să concedieze angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani atunci când motivul concedierii este pensionarea.
35.      În consecință, la întrebările (i)-(iii) ar trebui răspuns în sensul că Directiva 2000/78 este aplicabilă unor dispoziții naționale, precum cele în cauză în acțiunea principală, care permit angajatorilor să concedieze pentru motive de pensionare angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani.
 
C –    Cerința unei justificări specifice [întrebarea (iv)]
36.      Prin intermediul întrebării (iv), în care instanța de trimitere are în mod clar în vedere definiția discriminării pe motive de vârstă în sensul dispoziției naționale de la articolul 3 din regulament, această instanță solicită în esență Curții să stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 permite o justificare generală a diferențelor de tratament pe motive de vârstă, precum cea prevăzută la articolul 3 din regulament, sau dacă acesta impune statelor membre să precizeze tipurile de diferențe de tratament care pot fi justificate prin intermediul unei liste sau al unei alte măsuri cu o formă și un conținut similare listei prevăzute la articolul 6 alineatul (1).
1.      Principalele argumente ale părților
37.      În opinia exprimată de Age Concern England, articolul 3 din regulament ridică trei probleme. Acesta nu efectuează nicio distincție între o justificare în temeiul articolului 6 și o justificare în temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78; acesta nu explică ce diferențe de tratament pe motive de vârstă pot fi justificate; în sfârșit, acesta nu stabilește care obiective pot justifica astfel de diferențe de tratament.
38.      În ceea ce privește în special întrebarea (iv), Age Concern England susține că interdicția discriminării pe motive de vârstă prevăzută de Directiva 2000/78 constituie un aspect specific al dreptului fundamental la un tratament egal și că toate excepțiile de la acest principiu trebuie justificate în mod clar. În plus, discriminarea directă poate fi justificată numai în cazurile cu adevărat excepționale, aceasta constituind altminteri o încălcare a principiului egalității de tratament.
39.      Age Concern England afirmă că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat restrictiv, în sensul limitării împrejurărilor în care se permite justificarea. În opinia acesteia, prin utilizarea, la articolul 6 alineatul (1) literele (a)-(c) din directivă, a unei liste exemplificative a justificărilor obiective și rezonabile, legiuitorul comunitar intenționează să impună statelor membre obligația de a stabili, în instrumentele lor de transpunere, o listă specifică a diferențelor de tratament care pot fi justificate printr‑un obiectiv legitim. Această opinie este confirmată de considerentul (25) al Directivei 2000/78. Dimpotrivă, directiva nu permite unui stat membru să adopte o legislație potrivit căreia o diferență de tratament (neprecizată) pe motive de vârstă nu constituie discriminare dacă este o măsură proporțională pentru atingerea unui scop legitim.
40.      Cu titlu de observație generală, Regatul Unit arată că Age Concern England încearcă într‑un mod neadecvat să extindă obiectul prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, care este totuși limitat de întrebările specifice adresate Curții de către High Court. Acesta subliniază că sistemul detaliat de pensionare din Regatul Unit și întrebarea dacă acest sistem este proporțional și justificat, care implică aspecte numeroase și complexe, nu fac parte, în sine, din obiectul prezentei cauze. Regatul Unit mai contestă și faptul că accesul la justiție este împiedicat, astfel cum Age Concern England pare să sugereze. Această afirmație este întemeiată pe o confuzie între, pe de o parte, obligația, prevăzută la articolul 9 din Directiva 2000/78, de a asigura ca procedurile judiciare ce reglementează respectarea obligațiilor prevăzute de directivă să fie accesibile și, pe de altă parte, dreptul statelor membre, prevăzut la articolul 6 alineatul (1) din directivă, de a nu considera anumite distincții pe motive de vârstă drept discriminare ilegală.
41.      În ceea ce privește întrebarea (iv), guvernul Regatului Unit contestă interpretarea propusă de Age Concern England și susține că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu impune statelor membre să definească, prin intermediul unei liste sau al altor măsuri cu o formă sau un conținut similare listei prevăzute la articolul 6 alineatul (1), tipurile de diferențe de tratament care pot fi justificate drept măsură proporțională pentru atingerea unui scop legitim în sensul acestei dispoziții. Pentru a‑și susține opinia, guvernul Regatului Unit face trimitere la modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) și la considerentul (25) al directivei, la Hotărârea Palacios de la Villa(14), la geneza directivei și la marja de apreciere pe care statele membre o au în transpunerea directivelor, conform articolului 249 CE. În momentul redactării articolului 6 alineatul (1) din directivă, legiuitorul comunitar era perfect conștient că nu era realist să identifice în avans situațiile în care diferențele de tratament pe motive de vârstă puteau fi justificate. Ar fi fost cu atât mai neadecvat să impună statelor membre să redacteze o astfel de listă.
42.      Guvernul italian consideră de asemenea că, datorită marjei de apreciere acordată statelor membre în transpunerea directivelor, nu este necesar să se definească, prin intermediul unei liste specifice, tipurile de diferențe de tratament care pot fi justificate.
43.      Comisia susține că orice încălcare a principiului nediscriminării pe motive de vârstă, care este un principiu fundamental al dreptului comunitar, trebuie justificată printr‑un obiectiv de interes public/politică socială. În opinia acesteia, articolul 6 alineatul (1), interpretat în lumina considerentului (25) al Directivei 2000/78, prevede o formă limitată de derogare de la acest principiu fundamental, care este justificată de rațiuni speciale de politică socială predominante într‑un anumit stat membru. Articolul 6 alineatul (1) determină, așadar, necesitatea adoptării unei măsuri naționale specifice pentru a reflecta anumite împrejurări și obiective specifice. Articolul 30 din regulament, potrivit căruia concedierea unei persoane care a împlinit vârsta de 65 de ani este legală „atunci când motivul concedierii este pensionarea”, conține un exemplu de o astfel de măsură. Angajatorul aplică astfel o politică națională în împrejurări specifice, însă alegerea acelei politici aparține statului membru, iar nu angajatorului.
2.      Apreciere
44.      Întrucât această întrebare privește mai degrabă un aspect de „tehnică legislativă” în transpunerea articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 decât obiectul material al acestuia, ni se pare adecvat să începem prin a aminti câteva principii de bază privind limitele obligației statelor membre de a transpune o directivă.
45.      Pe de o parte, însăși formularea articolului 249 CE arată că, întrucât directivele sunt obligatorii în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, statele membre au în principiu libertatea să aleagă forma și mijloacele de transpunere a unei directive. Potrivit jurisprudenței Curții, gradul de flexibilitate lăsat astfel statelor membre pentru transpunerea directivelor implică de asemenea că transpunerea în dreptul național nu impune în mod necesar o acțiune legislativă în fiecare stat membru. Curtea s‑a pronunțat în mod repetat în sensul că nu întotdeauna este necesară preluarea formală a dispozițiilor unei directive într‑o dispoziție legală specifică și expresă, întrucât contextul juridic general poate fi suficient pentru transpunerea unei directive, în funcție de conținutul acesteia(15).
46.      Pe de altă parte, este evident că, deși statele membre dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea mijloacelor, acestea au în orice caz obligația de a lua toate măsurile necesare în vederea asigurării efectului deplin al directivei, conform obiectivului urmărit(16).
47.      Pentru a garanta deplina aplicare a dreptului comunitar, statele membre trebuie, în primul rând, să asigure conformitatea dreptului lor național cu dreptul comunitar și, desigur, să nu adopte noi reglementări care pot compromite efectul deplin al unei directive. În plus, poate fi necesar totuși, în special atunci când dispozițiile relevante ale unei directive creează noi drepturi pentru particulari, să se adopte dispoziții legale pentru a crea o situație suficient de precisă, de clară și de transparentă pentru a le permite particularilor să își cunoască integral drepturile și să se prevaleze de acestea în fața instanțelor naționale(17).
48.      În acest context, obiectivul Directivei 2000/78 este, potrivit articolului 1 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (c), acela de a oferi, în ceea ce privește condițiile de încadrare și de muncă, tuturor persoanelor din sectorul public și din cel privat, inclusiv celor din cadrul organismelor publice, o protecție eficace împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1, printre care figurează și vârsta(18).
49.      Astfel, directiva urmărește să ofere o protecție efectivă particularilor, în special în relațiile (orizontale) cu alți particulari în contexte precum angajarea în muncă, împotriva discriminării, între altele, pe motive de vârstă. Reiese cu claritate din articolele 9 și 10 și din considerentele (29) și (31) ale directivei că statele membre au obligația să pună la dispoziție mijloace de protecție juridică adecvate în acest sens și să prevadă o inversare a sarcinii probei din momentul în care există o prezumție de discriminare, aceasta trecând de la persoana care se pretinde victimă la pârât.
50.      Având în vedere protecția esențială pe care Directiva 2000/78 urmărește, în consecință, să o ofere particularilor împotriva formelor de discriminare interzise de această directivă, în mod cert aceasta nu ar fi transpusă complet numai printr‑o garantare a faptului că legislația națională care intră în domeniul de aplicare al directivei respectă în realitate cerințele de egalitate de tratament în materie de încadrare în muncă și de ocupare a forței de muncă care decurg din directivă.
51.      Dimpotrivă, pentru a permite particularilor să beneficieze în mod efectiv, în cadrul domeniului de aplicare al Directivei 2000/78, de dreptul de a fi tratați în mod egal și în special de a nu fi discriminați pe motive de vârstă, considerăm că statele membre au în plus obligația, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, să adopte dispoziții de drept național care să prevadă în mod specific și cu suficientă claritate interzicerea discriminării pe motive de vârstă, astfel cum se prevede în special la articolul 1 coroborat cu articolul 2 și cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78. Considerăm că articolul 3 din regulament constituie în principiu o astfel de legislație, întrucât prevede o definiție a discriminării pe motive de vârstă în sensul legislației naționale.
52.      Totuși, contrar celor ce par a fi sugerate de Age Concern England, nu considerăm că transpunerea în dreptul național a Directivei 2000/78 și, în special, a articolului 6 alineatul (1) din aceasta nu are precizia necesară sau este insuficient de concretă numai pentru motivul că legislația națională respectivă nu prevede în mod specific tipurile de diferențe de tratament care pot fi justificate în temeiul articolului 6 alineatul (1).
53.      Astfel cum a arătat guvernul Regatului Unit, articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din directivă enumeră pur și simplu câteva exemple de diferențe de tratament pentru a ilustra tipurile de diferențe de tratament care pot fi considerate ca fiind justificate în mod obiectiv și rezonabil de un obiectiv legitim și, prin urmare, compatibile cu cerințele directivei(19).
54.      Din aceasta nu se poate deduce că statele membre au obligația de a stabili, în instrumentele lor de transpunere, o listă specifică a diferențelor de tratament care pot fi justificate printr‑un obiectiv legitim. Având în vedere varietatea situațiilor în care pot apărea astfel de diferențe de tratament, ar fi în mod cert imposibil să se stabilească anticipat o astfel de listă fără a restrânge pe nedrept obiectul justificării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din directivă.
55.      În sfârșit, ar trebui avut în vedere și faptul că articolul 3 din regulament nu stabilește obiectul interdicției, în dreptul național, a discriminării pe motive de vârstă în materie de încadrare în muncă și de ocupare a forței de muncă independent de alte dispoziții, mai specifice, care guvernează situații și aspecte speciale, precum articolul 30 din regulament în ceea ce privește pensionarea obligatorie.
56.      Concluzionăm că o legislație națională precum articolul 3 din regulament nu este incompatibilă cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 numai pentru faptul că nu conține o listă specifică a formelor de tratament care pot fi permise.
57.      Prin urmare, propunem ca la întrebarea (iv) să se răspundă în sensul că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 permite statelor membre să adopte o legislație care să prevadă că o diferență de tratament pe motive de vârstă nu constituie o discriminare dacă este menită să fie o măsură proporțională pentru atingerea unui scop legitim în sensul articolului 6 alineatul (1). Totuși, acesta nu impune statelor membre să definească diferențele de tratament care pot fi justificate în temeiul articolului 6 alineatul (1) prin intermediul unei liste sau al altor măsuri cu o formă sau un conținut similare listei prevăzute la articolul 6 alineatul (1).
 
D –    Condițiile justificării discriminărilor directe și indirecte
58.      Prin intermediul întrebării (v), instanța de trimitere solicită Curții îndrumări privind modul de a stabili dacă articolul 7 alineatele (4) și (5) și articolul 30 din regulament sunt justificate în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, în măsura în care permit angajatorilor să concedieze angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani atunci când motivul concedierii este pensionarea. În acest sens, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă există vreo diferență practică între condițiile justificării prevăzute la articolul 2 alineatul (2) și cele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din directivă.
1.      Principalele argumente ale părților
59.      Age Concern England subliniază natura excepțională a articolului 6 din Directiva 2000/78 și interpretarea restrictivă pe care o necesită pentru acest motiv. Age Concern England își întemeiază punctul de vedere pe obiectivul și pe modul de redactare ale articolului 6 și ale considerentului (25) al Directivei 2000/78, precum și pe lucrările pregătitoare ale acesteia.
60.      Age Concern England arată că articolul 6 alineatul (1) limitează derogările de la principiul nediscriminării la măsurile justificate ca fiind atât „obiective”, cât și „rezonabile”. Aceasta observă că utilizarea dublei condiții este unică în dreptul comunitar derivat și este direct legată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de discriminare pe motive de sex sau de rasă. Întrucât, potrivit Hotărârii Mangold(20), principiul nediscriminării pe motive de vârstă este un principiu general al dreptului comunitar, orice discriminare directă pe motive de vârstă trebuie să facă obiectul unei examinări deosebit de aprofundate.
61.      Astfel, în opinia Age Concern England, condițiile justificării prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din directivă în legătură cu discriminarea indirectă sunt în mod clar diferite de cele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din directivă în legătură cu discriminarea directă.
62.      Age Concern England concluzionează că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că un pârât poate justifica un tratament mai puțin favorabil pe motive de vârstă numai dacă dovedește că diferența de tratament este justificată atât în mod obiectiv, cât și rezonabil. Utilizarea acestor termeni arată că o astfel de justificare trebuie să fie permisă numai atunci când există motive serioase și în împrejurări excepționale și limitate, de tipul celor prevăzute la articolul 6 din Directiva 2000/78, sau în împrejurări comparabile precizate
63.      În schimb, guvernul Regatului Unit, întemeindu‑se pe sensul și pe obiectivul Directivei 2000/78, pe geneza acesteia și pe Hotărârea Palacios de la Villa(21), consideră că nu există nicio diferență practică între condițiile justificării prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din directivă și condițiile justificării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din directivă în legătură cu discriminarea directă pe motive de vârstă. Acesta susține că Age Concern England acordă prea multă importanță utilizării împreună a expresiilor „în mod rezonabil” și „în mod obiectiv”. Guvernul Regatului Unit arată că articolul 6 alineatul (1) din directivă se referă și la situații care constituie discriminări indirecte, de exemplu, condițiile minimale de vechime în muncă sau de experiență profesională cerute pentru a avea acces la încadrarea în muncă [articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directivă]. O justificare obiectivă și proporțională poate fi în general invocată pentru a respinge o plângere privind o discriminare, atât în cadrul dreptului comunitar, cât și în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
64.      Guvernul italian consideră că articolul 2 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 au domenii de aplicare diferite, în sensul că derogările de la principiul nediscriminării pe motive de vârstă permise în temeiul articolului 6 alineatul (1) sunt mai extinse decât cele prevăzute la articolul 2 din directivă.
65.      Comisia este de acord cu guvernul Regatului Unit cu privire la faptul că diferența dintre formularea articolului 2 alineatul (2) și cea a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu este semnificativă. În schimb, aceasta consideră că diferența esențială dintre cele două articole privește sarcina probei, natura justificării și modul în care trebuie dovedită. Comisia a explicat în cadrul ședinței că, în opinia sa, articolul 6 alineatul (1) este o formă de lex specialis față de articolul 2 alineatul (2) din directivă, prevăzând singura justificare posibilă a discriminării directe pe motive de vârstă.
66.      Astfel cum se prevede în mod explicit la articolul 6 alineatul (1), statul membru este cel care trebuie să justifice, „în cadrul dreptului național”, politica aleasă. Reiese cu claritate și din Hotărârea Palacios de la Villa(22) că obiectivul urmărit printr‑o măsură legislativă specifică trebuie să poată fi identificat fie direct din modul de redactare a acesteia, fie din contextul său general, ceea ce include, de exemplu, documentele oficiale. În schimb, articolul 2 alineatul (2) din directivă pune accentul pe posibilitatea unui angajator de a‑și justifica practicile privind încadrarea în muncă.
67.      Referindu‑se la notele explicative publicate de Department of Trade and Industry (Secretariatul de stat pentru comerț și industrie), Comisia observă că obiectivele de politică socială urmărite prin regulament sunt acelea de „planificare a forței de muncă” și de evitare a unui efect nefavorabil asupra pensiilor și a altor prestații sociale legate de muncă, obiective care intră în categoria obiectivelor legitime prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din directivă. Comisia mai invocă anumite argumente și criterii pe care instanța de trimitere le poate lua în considerare pentru a aprecia proporționalitatea dispozițiilor în cauză (și anume, dacă acestea sunt corespunzătoare și necesare).
2.      Apreciere
68.      Într‑o lume perfectă, fiecare persoană ar fi apreciată în mod individual și în funcție de meritele sale, fiecare persoană ar trebui tratată în același mod în măsura în care se află în condiții de egalitate și în mod diferit în măsura în care se află în condiții diferite. Într‑o lume perfectă, fiecărei persoane i s‑ar da ceea ce i se cuvine, justiția fiind astfel înfăptuită.
69.      Din nefericire, justiția perfectă în sensul de mai sus trebuie să rămână dincolo de limitele legii din lumea reală. Ca „regulă”, legea, prin natura sa, trebuie să fie generală; în acest fel, legea se poate apropia de realitate numai prin abstractizare și, prin urmare, este de competența instanțelor, a autorităților și a particularilor să o aplice la situații individuale și să „traducă” astfel legea generală, în cazul ideal, într‑o justiție individuală.
70.      Astfel, legea generalizează și creează categorii; tratează particularii și situațiile particulare prin prisma tipurilor, a categoriilor, a caracteristicilor și a claselor; diferențiază în funcție de anumite criterii(23). Totuși, în timp, anumite clasificări au fost recunoscute de ordinea juridică drept inacceptabile și contrare valorilor pe care se întemeiază. În conformitate cu articolul 13 CE, articolul 1 din Directiva 2000/78 prevede că sexul, rasa sau originea etnică, religia sau credința, handicapul, vârsta sau orientarea sexuală constituie criterii pe care, în principiu, nu pot fi întemeiate diferențieri legale, cu excepția cazului în care se dovedește că o astfel de diferențiere este justificată în mod obiectiv.
71.      Clasificările sau diferențele de tratament întemeiate, direct sau indirect, pe aceste motive sunt, așadar, în principiu, „suspecte” și pot constitui o discriminare ilegală, deși din posibilele justificări prevăzute la articolul 2 din directivă reiese că această situație nu se regăsește în mod necesar. Totul depinde de mai mulți factori – în special în ceea ce privește diferențele de tratament pe motive de vârstă.
72.      Mai ales în ceea ce privește vârsta, legiuitorul comunitar subliniază, în considerentul (25) al Directivei 2000/78, că este „esențial să se facă distincție între diferențele de tratament care sunt justificate, îndeosebi prin obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, și discriminările care trebuie să fie interzise”.
73.      Vârsta se evidențiază de asemenea printre motivele menționate la articolul 1 din directivă prin aceea că articolul 6 alineatul (1) conține o justificare specifică pentru diferențele de tratament pe motive de vârstă – prevederea unor astfel de inegalități nu constituie discriminarea interzisă la articolul 2 „atunci când este justificat[ă] în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”.
74.      S‑a arătat deja că această abordare deosebit de nuanțată a diferențelor de tratament pe motive de vârstă reflectă o veritabilă diferență între vârstă și celelalte motive menționate la articolul 2 din directivă(24). Prin natura sa, vârsta nu este un „motiv suspect”, cel puțin nu la fel de mult precum, de exemplu, rasa sau sexul. În principiu simplu de aplicat, clare și transparente, diferențierile pe motive de vârstă, limitele de vârstă și măsurile privind vârsta sunt, dimpotrivă, răspândite în drept și în special în legislația socială și în cea privind raporturile de muncă. În același timp, vârsta constituie un criteriu nedeterminat. Un tratament diferențiat poate constitui o discriminare pe motive de vârstă nu numai dacă este întemeiat direct sau indirect pe vârstă, ci și în funcție de vârsta la care se referă. Prin urmare, poate fi mult mai dificil decât, de exemplu, în cazul unei diferențieri pe motive de sex, să se stabilească unde se termină diferențierile care pot fi justificate pe motive de vârstă și de unde începe o discriminare care nu poate fi justificată. În sfârșit, în măsura în care limitele de vârstă, precum vârsta de pensionare prevăzută de regulament, impun o distincție întemeiată direct pe vârstă, acestea trebuie examinate în mod automat ca fiind o discriminare directă, astfel cum este definită la articolul 2 din Directiva 2000/78.
75.      Întrucât conține dispoziții privind o posibilitate specifică și suplimentară de justificare, articolul 6 alineatul (1) urmărește să ia în considerare natura specifică a discriminării pe motive de vârstă și dificultățile pe care le ridică. Scopul acestui articol este în mod evident acela de a permite statelor membre să mențină practicile întemeiate pe vârstă în materie de încadrare în muncă și să instituie sau să păstreze limitele de vârstă, în măsura în care sunt justificate de un scop legitim de politică socială sau de ocupare a forței de muncă. În acest sens, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 conține și dispoziții privind o justificare a diferențelor de tratament întemeiate direct pe vârstă, ceea ce este unic printre formele de justificare interzise de directivă(25).
76.      Prin urmare, și contrar celor ce par a fi sugerate de Age Concern England, posibilitățile prevăzute de directivă pentru a justifica diferențe de tratament pe motive de vârstă sunt mult mai largi decât cele întemeiate pe alte motive menționate la articolul 1 din directivă. Totuși, acest fapt nu ar trebui interpretat în sensul că situează discriminarea pe motive de vârstă la baza unei aparente „ierarhii” a motivelor de discriminare prevăzute de directivă. Dimpotrivă, constituie o expresie a diferențelor materiale dintre aceste motive și a modului în care acestea funcționează în calitate de criterii juridice. Nu este o chestiune de valoare sau de importanță, ci de delimitare corespunzătoare a domeniului de aplicare al interdicției discriminării.
77.      În ceea ce privește în special o legislație națională precum cea în discuție în prezenta cauză, care permite angajatorilor să concedieze angajații care au împlinit vârsta de 65 de ani atunci când motivul concedierii este pensionarea, o astfel de dispoziție trebuie interpretată în sensul că introduce o diferență de tratament întemeiată direct pe vârstă, care poate să conducă eventual la o discriminare directă în sensul articolului 2 alineatele (1) și (2) litera (a) din Directiva 2000/78.
78.      Prin urmare, eventuala sa justificare nu poate fi evaluată decât în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78. În acest sens, Hotărârea Palacios de la Villa, care viza de asem