Reducerea cu 50% a primei de eficienţă lunară. Nelegalitate

Tematică: Contestatie decizie sanctionare

1. Deşi recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, un extras din Regulamentul intern al societăţii, în copie, cuprinzând şi anumite dispoziţii referitoare la timpul de muncă, nu s-a făcut dovada înştiinţării salariatei cu privire la acest regulament şi, contrar susţinerilor recurentei, intimata contestatoare nu a recunoscut săvârşirea vreunei abateri disciplinare nerezultând din răspunsurile la cercetarea disciplinară, consemnate în procesul verbal întocmit, această recunoaştere, aşa cum a reţinut şi prima instanţă. 2. În plus, în anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 107/1.07.2006 invocată de recurentă, au fost menţionate criteriile în raport de care se acordă prima de eficienţă lunară, care sunt legate în mod strict de eficienţa staţiei şi nu se prevăd alte criterii pe baza cărora se acordă această primă, criterii care să justifice măsura luată de recurentă. 3. Împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce a fost indicată, s-a admis contestaţia formulată de T.J. împotriva deciziei nr. 567/2005 emisă de recurenta intimată, decizie care a fost anulată, cu consecinţele ce decurg din aceasta, situaţie ce corespunde realităţii, fără ca aceasta să aibă legătură însă cu decizia contestată în prezenta cauză, nu poate afecta legalitatea şi temenicia sentinţei atacate, câtă vreme nu acesta a fost considerentul pentru care prima instanţă a admis contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 463/30.05.2007 emisă de recurentă, ci altele au fost argumentele de fapt şi de drept care au justificat anularea acestei decizii.
(Curtea de Apel Ploieşti, Secţia pentru Cauze privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 1523 din 15 august 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înregistrată sub nr. 25945/3RLM/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, contestatoarea T.J. a formulat, în contradictoriu cu intimata SC M. România SRL, contestaţie împotriva deciziei nr. 463/30.05.2007 emisă de intimată, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea deciziei contestate, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentinţa civilă nr. 1335/19.10.2007 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reţinând că reclamanta are domiciliul în municipiul P, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 284 Codul Muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Prahova, reprezentând instanţa în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul.
Pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. (...), iar pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr. 1244/15.04.2008 instanţa a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. 463/2007 înlăturând măsura dispusă prin această decizie de către intimată, respingând cererea contestatoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Împotriva sentinţei primei instanţe intimata SC M. România SRL a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susţine recurenta că în mod greşit a fost admisă contestaţia, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii.
Astfel, se învederează că decizia nr. 463/2007 nu este o decizie de sancţionare conform art. 268 Codul Muncii, ci un act intern prin care s-a dispus reducerea cu 50% a primei de eficienţă pentru luna mai 2007 şi nu a salariului, această măsură fiind luată pentru a o determina pe intimata contestatoare să respecte atribuţiile acesteia prevăzute în fişa postului depusă la dosar.
Susţine recurenta că având în vedere specificiul funcţiei de vânzător, pauza de masă a fost stabilită între un interval orar de trei ore, între orele 12, 00 şi 15, 00 pentru U. de zi şi 24, 00 şi 3, 00 pentru U. de noapte, urmând ca angajaţii societăţii să beneficieze de această pauză prin coroborare cu atribuţiile din fişa postului, iar intimata avea posibilitatea să ia masa în intervalul orar respectiv, în perioadele în care nu existau clienţi la casa de marcat, contestatoarea având obligaţia, conform fişei postului, de a avea permanent o comportare civilizată, demnă, în relaţiile cu consumatorii, fapta descrisă fiind repetată şi recunoscută de către intimată pe motiv că nu are timp să ia masa, care nu este întemeiat.
Se arată în continuare de către recurentă că potrivit hotărârii.nr. 107/2006 angajatorul a modificat modalitatea de premiere a angajaţilor, nemaiacordând trei bonusuri anuale fixe, ci prime, calculate în funcţie de realizările personale ale fiecărui angajat, iar în anexele hotărârii s-a stabilit modalitatea de calcul a cuantumului primei pentru fiecare angajat, această primă fiind acordată distinct de salariul de bază, pe când dispoziţiile art. 264 Codul Muncii fac referire doar la salariul de bază.
Se mai arată că în mod cu totul nejustificat instanţa a anulat decizia, administrând probe care nu erau concludente, solicitând recurentei să depună pontajul din data de 19.10.2007 rectificat, deşi nu are nicio legătură cu motivele pentru care s-a dispus reducerea primei de eficienţă şi respectiv, să depună acte din care să rezulte că intimata are funcţia de şef de staţie şi nu de vânzător deşi din înscrisurile depuse de către recurentă şi de către intimata contestatoare nu rezultă că aceasta ar fi deţinut o asemenea funcţie.
De asemenea, prima instanţă a făcut referire şi la un alt dosar, care nu are nicio legătură cu obiectul prezentei cauze, iar hotărârea nr. 107/1.07.2006 a fost greşit interpretată, dispoziţiile acestei hotărâri aplicându-se tuturor salariaţilor, aşa cum rezultă din art. 1 al hotărârii, intimata nereferindu-se la reducererea salariului de bază, aceasta fiind nemulţumită că nu a fost premiată, ca şi colegii săi.
Reducerea primei de eficienţă, arată recurenta, a fost dispusă cu scopul de a atrage atenţia angajatei asupra comportamentului acesteia faţă de clienţi, decizia contestată putând fi asimilată unui avertisment scris, iar în luna următoare, în care nu s-a mai înregistrat un asemenea comportament, aceasta a beneficiat din nou de primă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului şi modificarea sentinţei, menţinându-se decizia nr. 463/2007, depunându-se la dosar şi o serie de înscrisuri, în copie, din partea recurentei.
Intimata contestatoare a depus la dosarul cauzei concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr. 463/30.05.2007 emisă de recurenta intimată s-a dispus reducerea cu 50 % a primei de eficienţă lunară corespunzătoare lunii mai, acordată de societate în conformitate cu dispoziţiile hotărârii nr. 107/1.07.2006 a administratorului unic, contestatoarei T.J.
Decizia respectivă a fost luată, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia, având în vedere dispoziţiile Hotărârii nr. 107/01.07.2006 a administratorului unic al SC M. România SRL, cu privire la sistemul de premiere a angajaţilor societăţii, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul agenţiilor comerciale ale acesteia, precum şi abaterile formulate în nota de serviciu 5198/21.05.2007, pentru bunul mers al societăţii.
În nota de serviciu nr. 5198/21.05.2007 s-a arătat că în urma verificării activităţii la AC (...) (...), de către directorul zonal, în perioada 10.04.2007-30.04.2007, s-a constatat că vânzătoarea T.J., în repetate rânduri, servea masa în faţa clienţilor, motiv pentru care, pentru cele constatate, s-a efectuat cercetarea disciplinară a acesteia, iar în urma cercetării s-a propus sancţionarea disciplinară a contestatoarei cu diminuarea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună.
Intimata contestatoare a fost convocată, de altfel, la efectuarea cercetării disciplinare prealabile pentru data de 16.05.2007, întocmindu-se la această dată un proces verbal de către comisia de cercetare disciplinară, în care au fost consemnate şi răspunsurile date de către intimată la cercetarea disciplinară, precum şi un referat, de către directorul zonal al Sucursalei B.
Având în vedere măsura dispusă de recurentă prin decizia nr. 463/30.05.2007, consideraţiile care au stat la baza luării acestei măsuri, consemnate în conţinutul deciziei şi întreaga procedură urmată de recurentă, mai sus arătată, rezultă că s-a urmărit de către recurentă sancţionarea disciplinară a intimatei contestatoare, aşa cum corect a concluzionat şi prima instanţă, însă sancţiunea aplicată nu putea fi decât una din cele prevăzute de dispoziţiile art. 264 alin. (1) Codul Muncii, în care se enumeră sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară.
Însăşi recurenta a susţinut, de altfel, în finalul motivelor de recurs, că decizia contestată poate fi asimilată unui avertisment scris, ceea ce înseamnă că s-a urmărit, în realitate, sancţionarea disciplinară a intimatei.
Pe de altă parte, art. 263 alin. (2) Codul Muncii defineşte abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici, iar din probele administrate la prima instanţă, corect interpretate de aceasta, nu se poate conchide că intimata contestatoare ar fi comis o abatere disciplinară.
Deşi recurenta a depus la dosarul cauzei, în recurs, un extras din Regulamentul intern al societăţii, în copie, cuprinzând şi anumite dispoziţii referitoare la timpul de muncă, nu s-a făcut dovada înştiinţării salariatei cu privire la acest regulament şi, contrar susţinerilor recurentei, intimata contestatoare nu a recunoscut săvârşirea vreunei abateri disciplinare nerezultând din răspunsurile la cercetarea disciplinară, consemnate în procesul verbal întocmit la data de 16.05.2007, această recunoaştere, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
În plus, în anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 107/1.07.2006 invocată de recurentă, au fost menţionate criteriile în raport de care se acordă prima de eficienţă lunară, care sunt legate în mod strict de eficienţa staţiei şi nu se prevăd alte criterii pe baza cărora se acordă această primă, criterii care să justifice măsura luată de recurentă.
Împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce a fost indicată, s-a admis contestaţia formulată de T.J. împotriva deciziei nr. 567/2005 emisă de recurenta intimată, decizie care a fost anulată, cu consecinţele ce decurg din aceasta, situaţie ce corespunde realităţii, fără ca aceasta să aibă legătură însă cu decizia contestată în prezenta cauză, nu poate afecta legalitatea şi temenicia sentinţei atacate, câtă vreme nu acesta a fost considerentul pentru care prima instanţă a admis contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 463/30.05.2007 emisă de recurentă, ci altele au fost argumentele de fapt şi de drept care au justificat anularea acestei decizii.
De asemenea, nu s-a reţinut în considerentele sentinţei că intimata contestatoare ar fi avut funcţia de şef de staţie, ci de operator staţie distribuţie carburanţi, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursul de faţă ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinţei indicat de recurentă în motivarea recursului, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner