16 Martie 2012

Scurt eseu despre prostie (lecturi de week-end)

Fotografie autor

Ce aș putea scrie despre proști și mai ales pe cine ar putea interesa? Pe de altă parte toată lumea știe ce este un prost, chiar și cel prost știe că altul e prost.

Cuvântul „prost” simbolizează, în concepția generală, chiar dacă nu neapărat conștient, periferia (gândirii sau a societății, depinde doar de context). În oricare din cele două situații cuvântului „prost” îi este imprimat sensul de marginalizare, de excludere a individului, de aceea este atât de folosit, ca o refulare și în același moment ca o explicație a situației conjuncturale, de către cel care pronunță acest cuvânt, cu referire la o terță persoană.

Cuvântul „prost” este specific numai individului uman, singura ființă dotată cu rațiune, definită aici ca acea capacitate a creierului de a abstractiza, de a memora și de a lucra, singur, cu noțiuni abstracte. Un animal un poate fi prost, pentru că el nu are rațiune, adică el nu utilizează noțiuni abstracte, nu are reprezentarea abstractă a mediului înconjurător și cu atât mai mult nu este capabil să creeze noțiuni abstracte a priori. Așadar, prostul nu poată să fie decât purtătorul de rațiune, chiar și un purtător deficient de rațiune.

De asemenea, abstractizarea, adică acea caracteristică a creierului de a forma entități distincte de realitate, de a le reprezenta, de a le proiecta și mai ales de a le analiza, este specifică numai creierului uman. Numai creierul uman are putere de sinteză abstractă.

Această putere de a crea elemente independente de sursa  lor precum și elemente inexistente în mod natural este specifică numai minții umane. Dar mintea umană este identică pentru toți indivizii umani? Cred că aici suntem cu toți de acord cu ideea că așa cum unii indivizi sunt scunzi sau înalți, supli sau masivi, așa și creierul uman este diferit de al individ la individ.

Se spune că cea mai importantă revoluție a omului nu a fost nici focul, nici descoperirea electricității, ci descoperirea, reprezentarea în minte a faptului că un obiect îi poate fi util. Adică abstractizarea utilității obiectului. Şi maimuțele folosesc anumite obiecte însă niciodată acestea nu vor avea reprezentarea utilității acestor obiecte, pentru că sunt incapabile de abstractizare, astfel încât după momentele de „amuzament” le vor arunca.

Care este mecanismul gândirii?!

Pentru a înțelege prostul este absolut necesar să înțelegem mecanismul de funcționare a creierului uman.

Nu intrăm aici în analize anatomice, ci ne interesează numai procesul gândirii, și chiar și acesta doar din perspectiva identificării „prostului”.

Am stabilit că elementul esențial al omului îl constituie puterea acestuia de abstractizare și de utilizare a noțiunilor abstracte.

Noțiunile abstracte sunt și ele pe mai multe niveluri. Astfel, fără îndoială a articula sunete, care pentru un receptor similar capătă sens după ce decodifică sensul sunetului scos de emițător, reprezintă un prim nivel de utilizare a noțiunilor abstracte.

Decodificarea acestor sunete reprezintă unul din primele niveluri ale puterii de abstractizare ale minții umane. De la acest prim nivel de abstractizare se poate urca până la limitele pe care mintea umană le permite.

Cred că suntem cu toții de acord că indivizii umani au puteri de abstractizare diferite atât pe vertical, puterea lui de înțelegere a matematicilor superioare (spre exemplu) sau puterea schimbării unei paradigme unanim acceptate, cât și pe orizontal – puterea utilizare a cât mai multor concepte din cât mai multe domenii diferite ale științei (cunoștințe vaste din mai multe domenii dobândite prin educație). Doar abstractizarea pe verticală este scara autentică, pură a prostiei individului uman.

Așadar, sunt indivizi umani care au o putere de abstractizare și de utilizare a noțiunilor abstracte mai mare, iar alți indivizi care au o putere mai mică.

Într-o exprimare plastică evoluționistă am putea spune că proștii sunt indivizii umani care fac trecerea de la primate la omul inteligent.Practic proștii există pentru simplul motiv că sunt puțin mai dezvoltați decât animalele, dar insuficient dezvoltați pentru o inteligență superioară. În scara evoluționistă a lui Darwin ei asigură trecerea între cele două categorii.

Evident din fotoliul inteligenței absolute toți indivizii umani sunt proști, însă noi discutam aici numai de prostul uman, dat fiind că inteligența absoluta, este doar o noțiune abstractă revelată sau inexistentă în funcție de aprecieri.

Deșiaceastă trecere, de la animal la om, are o scară relativ înaltă, teoretic nelimitată, practic însă ea are limitările ei. Nu vorbim aici de educația neconformă, pentru că sunt alte aspecte care țin de caracterul educațional, ci aici avem în vedere pur și simplu numai partea organică a minții umane.

Dacă ar fi să definim prostul l-am defini ca acel individ uman care prezintă o incapacitate organică de a utiliza concepte abstracte de le un anumit nivel în sus. Prin utilizare nu înțelegem noțiunea de folosire în exterior a conceptelor abstracte, adică incapacitatea de exprimare, ci noțiunea de formare ca entitate distinctă în mintea umană.

Din această perspectivă organică am putea să realizăm cu ușurință un clasament al indivizilor umani, și să stabilim care individ este mai prost și care mai puțin prost, mergând până la individul suprem, care nu este prost deloc, adică prezintă capacitatea maximă de a abstractiza lucrurile și de a utiliza noțiuni abstracte.

După ce am stabilit că există oameni care a priori au o incapacitate organică de a utiliza concepte abstracte, și că această incapacitate organică se poate departaja, cel puțin la nivel teoretic, extrem de bine astfel încât s-ar putea realiza un clasament al indivizilor umani, o sa trecem la a doua analiză a proștilor și stabilirea criteriului referinței, a observatorului.

Trebuie să precizăm că, cu anumite excepții, oamenii se grupează nu după „chimie”, neexistând acea „atracție chimică” des uzitată, ci indivizii umani se grupează după noțiunile abstracte pe care aceștia sunt capabil să le dezvolte. Așadar, ceea ce atrage un individ de altul este nivelul și gradul de abstractizare, precum și utilizarea acelorași noțiuni abstracte.

Altfel, apreciem că indivizii umani se asociază, în primul rând, în funcție de puterea minții lor de abstractizare și, în subsidiar, în funcție de necesitățile afective.

Într-o societate a rațiunii (dezgolită de afecte), teoretic nu am putea să găsim combinație/grupări între oameni cu capacități de abstractizare diferită, ci indivizii de un anumit nivel al abstractizării se vor grupa și vor respinge pe cei cu putere de abstractizare diferită (fie în plus, fie în minus).

Cum însă rațiunea este cufundată într-o baie de afecte, practic rațiunea este prizoniera afectelor, va exista o amalgam între aceste categorii de puteri de abstractizare, însă acest amalgam este și el relativ omogen. Într-o lume a rațiunii dezgolite de afecte teoretic nu ar trebui să existe conflicte, deoarece pentru acest tip de rațiune divergențele apar doar ca noțiuni abstracte care trebuie rezolvate în mod abstract. Conflictele apar acolo unde afectele joaca un rol extrem de important, chiar și în cazul rațiunilor cu o puternică putere de abstractizare. Pentru afecte, problema apărută nu are caracter de noțiune abstractă, ci întotdeauna are un caracter personal, astfel încât problema nu se va abstractiza, ci dimpotrivă va declanșa sistemul de apărare al afectului – respectul și stima de sine în primul rând apoi alte tipuri.

Paradoxul prostului constă în faptul că a identifica nivelul puterii de abstractizare este tot un proces rațional supus așadar critici rațiunii, astfel încât criteriile nu sunt niciodată evidente unui prost care va fi în imposibilitatea de a se evalua obiectiv, deoarece el va fi lipsit organic de mijloacele de evaluare superioare. Un prost se va raporta întotdeauna la propriile repere mentale pe care le are, și cum acestea sunt limitele rațiunii lui, și cum rațiunea identifică universul, înseamnă că universul nu poate să fie mai mare decât prostul, în mod subiectiv. Şi cum prostul atinge universul, rezultă că nu poate fi prost.

Dacă la această imposibilitate organică de evaluare obiectivă adăugăm și vanitatea naturală a creierului uman de a refuza elementele care îl pot duce la autodistrugere (nici un creier nu poate accepta că este prost, pentru ca ar fi o implozie), atunci concluzionăm că în lumea reală nu există proști prin propriul sistem, ci numai prosti prin raportare, și întotdeauna alții decât emitentul opiniei.

Așadar, obiectiv nu există proști decât din exterior și în funcție de anumite repere obiectiv stabilite de un individ/grup de indivizi cu o putere superioară. Restul sunt proști subiectivi, în raport de repere subiective ale unor rațiuni individual determinate.

După ce am stabilit că prostia este organică, și anume incapacitatea de a utiliza concepte, că aceasta are grade diferite, și că ea poate fi determinată în mod obiectiv, trebuie să facem pasul următor și anume să analizăm dacă această incapacitate organică este suficientă în sine pentru a defini un prost.

Individul uman are capacitatea de a dobândi cunoștințe (pe care le înțelegem aici ca fiind noțiuni abstracte) prin propria experiență sau prin asimilarea acestora (în sisteme diferite de învățământ). De asemenea, individul uman deține alături de rațiune și afecte  - acestea din urmă înconjurând rațiunea (în ceea ce ne privește apreciem că rațiunea „înoată” în afecte).

Nivelul cunoștințelor dobândite de fiecare individ prin propria experiență este limitată la puterea organică a acestuia de a forma și utiliza noțiuni abstracte. Așadar, propriile senzații nu ne pot ridica deasupra propriilor capacități (altfel spus nu putem depăși datul ontologic).

Intrarea într-un sistem de învățământ reprezintă accesul la receptarea unui număr considerabil de noțiuni abstracte.

Şi aici am putea să diferențiem după cantitatea volumului de noțiuni abstracte și după calitatea acestora (gradul foarte ridicat de abstractizare a noțiunilor).

Fiecare sistem de învățământ poate genera proștii ei, în raport de această dată cu indivizii umani din acel sistem și nu cu indivizii umani care dobândesc noțiuni abstracte prin propria experiență.

În raport cu indivizii umani care urmează un sistem de învățământ, ultima categorie apare ca fiind proști, deoarece nivelul informațiilor abstracte pe care le utilizează aceștia din urmă este mult mai mic. Așadar, este imposibil să existe ipotetic o discuție despre matematicile superioare între un individ uman care a studiat și acumulat noțiuni abstracte privind matematicile superioare și un individ uman care dobândește noțiuni prin experiență.

Dar, revenind la indivizii umani in interiorul formelor de învățământ. Aici lucrurile încep să de nuanțeze foarte mult, iar poziția în clasamentul simplist care s-ar putea face numai pe baza puterii de abstractizare și de utilizare a noțiunilor abstracte să se modifice.

Această modificare este dată de alte caracteristici. Primul clasament era dat de puterea naturală a individului uman și avea un caracter pur organic. Intrând însă într-un sistem de acumulare de noțiuni abstracte, datul ontologic nu mai joacă un rol singular, ci alături de el intră în joc și elemente afective, care joacă un rol important în acumularea abstractului.

În aceste eseu nu ne-am ocupat de prostia accidentală, adică acea incapacitate temporară de a percepe corect momentul pentru a utiliza cele mai adecvate noțiuni abstracte (din această perspectivă toți suntem cel puțin o dată în viață proști), ci ne-am ocupat doar de mecanismul organic al prostiei.

Este prostia diferită în funcție de cultură, de civilizația în care se află individul? Evident că nu, cultura este totalitatea noțiunilor abstracte create și percepute de om. De asemenea, civilizația este totalitatea regulilor create în mod abstract de om. Așadar, indiferent de cultură și de civilizație, acestea sunt alcătuite tot din concepte și noțiuni abstracte create de mintea umană.  Cultura și civilizația nu există în afara unui receptor care posedă o formă de inteligență compatibilă cu cea care a creat acea cultură și civilizație (despre acest aspect însă cu altă ocazie). Așadar, cultura și civilizația utilizează tot noțiuni abstracte.

Limitele individul uman capabil de a abstractiza și de a utiliza noțiuni abstracte sunt organic aceleași, indiferent de cultura în care acesta se află, prin naștere sau prin hazard. Așadar, organic cultura nu schimbă nimic cu privire la prostie.

Ce poate ajuta accesul la o cultură este dezvoltarea capacităților unui individ care posedă capacitatea organică de a acumula cu aparat critic propriu noțiuni abstracte. Practic, accesul la cultură poate să fie mediul propice pentru rațiunea care posedă caracteristicile necesare utilizării la maxim a acestui acces.

Pentru o rațiune  incapabilă de a utiliza noțiuni abstracte, accesul la o nouă cultură nu are nici o relevanță, va căuta relaționarea cu rațiuni pe același nivel. Cum omul este un individ social, natural acesta caută indivizi cu care este capabil să schimbe același nivel de informații abstracte. În comunicarea socială naturală, rațiunea caută un echilibru, iar acest echilibru este dat de nivelul și puterea de abstractizare (nu vorbim aici de implicațiile psihologice asupra nivelului de comunicare, pentru acest eseu ne interesează numai elementul comunicării pure).

Într-o emisiune tv, Andrei Pleșu identifica prostia print-o formele de manifestare a individului uman. El precizează că sunt semne de prostie: solemnitatea, siguranța de sine, morga; exhibarea inteligenței; hărnicia oarbă, tembelă, mecanică; fudulia, entuziasmul de sine; a te lua în serios; orbirea de afecte (proaste); tendința de a da sfaturi; propensiunea de a trage concluzii. Aceasta este prostie numai din perspectiva etică și comportamentală, desigur – aici prostia (soră cu răutatea) aproape că pare un viciu moral sau este cauza tuturor viciilor de mai sus.

Noi definim însă prostia din alte repere, și anume din cele ale trecerii de la animal la rațiunea superioară și nu din perspectiva subiectivă. Ceea ce ne-am propus noi este să stabilim principiile universal valabile ale prostiei. Entuziasmul de sine, cu titlul de exemplu poate să constituie într-un anumit tip de societate un semn de exprimare care nu are absolut nimic cu prostia. Este un element neutru.

Mergând pe această idee de percepție a prostiei cădem într-un subiectivism fundamentalist, iar de aici catalogarea prostiei ține de percepția fiecărui individ, astfel încât ieșim de pe drumul sigural științei. Nu vom ști niciodată ce înseamnă prostia, ci vom identifica proștii în funcție de propriile noastre criterii subiective sau ale moralei și societății din care facem parte, ceea ce va conduce la o lume de proști, la un cerc vicios lipsit de siguranța științei.

Pe de altă parte un om fudul nu este prost neapărat, ci are o problemă de atitudine. Putem lua exemplul unui individ cu o capacitate maximă de abstractizare și de utilizare a noțiunilor abstracte, însă cu un sentiment de mulțumire exacerbat. Este de forța evidenței că acest individ nu este prost în ființa lui, ci doar o anumită modalitate de exprimare a personalității lui este neconformă cu normele general acceptate la un anumit moment dat de către societatea din care face parte sau în care a pătruns.

Am intrat deja în altă zonă a analizei, pe care nu ne-am propus-o și nici nu o urmărim. Modurile de acceptare a celuilalt nu fac obiectul preocupărilor noastre în acest eseu, însă nu putem să nu facem câteva observații.

Am analizat care este mecanismul prostiei și am definit-o. Într-o lume virtuală, această demonstrație este suficientă, cum însă, pe de o parte individul uman nu este o ființă rațională pur, iar pe de altă parte omul este o ființă socială care interacționează într-o lume creată de oameni, lume socială prostia capată o multitudini de fațete, astfel încât ajungi să nu o mai recunoști.

Cu toate acestea există un criteriu general de identificare a prostiei și anume acela al puterii de abstractizare, de înțelegere a noțiunilor abstracte și de utilizare a lor. Înțelegerea puterii de abstractizare a interlocutorului te poate ajuta să identifici nivelul de discuție și de limbaj abstract pe care îl poți utiliza.

Colectivitatea rațiunilor a creat sisteme de educare a individului uman, însă sisteme nu sunt perfecte, astfel încât pe de o parte selecția, rațiunilor care participă la nivelul înalt de educare nu este pură în totalitate, iar pe de altă parte, persoane cu capacități mari de abstractizare și de utilizare a noțiunilor abstracte fie sunt lipsite de șansă intrării în primul nivel al sistemului de educare, fie nu posedă calitățile sau educațiile necesare acumulării informațiilor solicitate de sistemul  de educare superior (voință, tenacitate, renunțare de sine etc.) astfel încât vom întâlni această mixtură de proști cultivați educațional și de indivizi dotați necultivați educațional, care creează această aparentă imposibilitate de a identifica prostul.

Pentru aceasta, pentru a putea defini prostul într-o lume reală, este nevoie de stabilit sisteme de referință obiective.

La nivel empiric și subiectiv individul uman a creat sisteme proprii de referință.

Primul sistem de referință este cel subiectiv individual, astfel încât orice comportament (lato sensu) contravine propriului sistem de referință, format din acele noțiuni abstracte de care este capabil individul, este catalogat, pe drept cuvânt prost, deoarece se afla fie în afara sistemului lui de referință, fie la periferia lui, prin importanța minimă pe care o acordă subiectului.

Un al doilea sistem de referință îl constituie noțiunile abstracte unanim acceptate ca fiind valabile de către un grup de indivizi mai mare sau mai mic. În măsura în care un individ uman nu îmbrățișează aceleași valori cu cele unanim acceptate, atunci acesta va fi catalogat drept prost.

Un al treilea sistem de referință îl vizează exact pe subiectul în sine, este un criteriu intrinsec emitentului. După cum am precizat, omul este un animal sociabil, care însă se exprimă în societate în cadrul unui cod unanim admis. Indiferent de capacitatea intrinsecă a individului uman de abstractizare, lipsa îmbrăcării codului unanim acceptat de comportament social îl poate cataloga pe individ ca fiind prost. Abia în acest punct, din această perspectivă apare ca viabilă aserțiunea lui Andrei Pleșu privind percepția prostiei. Este fals să spunem că un individ este prost pentru că nu adoptă un cod general admis de comportament. Comportamentul nu ține în mod fundamental de capacitatea de abstractizare, dar nici nu o exclude, ci ține de capacitatea acestuia de a se conforma normelor admise sau de capacitatea acestuia de a empatiza, astfel încât să nu deranjeze prin comportamentul sau atitudinea lui. Această capacitate de emfatizare nu este diferită de capacitatea de abstractizare, sunt doua lucruri diferite, chiar dacă au aceeași sursă rațiunea umană. Empatizarea  ține de afect, pe care îl întâlnim și la animale, în vreme de abstractizarea ține de rațiunea umană. Evident, rațiunea umană, creatoare de noțiuni și concepte, ar trebui să controleze și afectul, însă acest afect este cel care creează diferența și diversitatea și frumusețea umană în ultimă instanță. Apoi, afectul nu este o chestiune de receptare comună astfel încât ceea ce pentru un individ poate să capete un simbol tradus în funcție de afectul lui, pentru un alt individ el va fi altfel tradus. Aici ieșim de pe drumul sigur al metodei științifice și intrăm într-o zonă cu vaste posibilități.

În fine, marea greutate a catalogării cu certitudine a proștilor este stabilirea unui sistem de referință universal valabil cu verificări atât pe orizontală, cât și pe verticală. Aceste sisteme de referință complexe vertical-orizontale se pot realiza numai în cadrul unor minisisteme aplicabile unor indivizi cu aceeași pregătire. Dar aceasta este o metodă educațională, care este vârful icebergului ce am tratat și care nu face obiectului scurtului eseu.

Din perspectiva receptării unei terțe rațiuni, lucrurile sunt relativ simple. Rațiunea receptoare va analiza în funcție de propriile sale puteri de abstractizare, dar și în funcție de personalitatea rațiunii sale.

Dacă rațiunea nu este orgolioasă, nu este narcisistă, atunci cu siguranță va accepta că este suficient de prost în raport cu absolutul rațiunii, nu însă cu propriile limite. Dacă însă rațiunea lui este plină de afecte, atunci el va deveni unicul sistem de referință, iar toate celelalte rațiuni vor fi considerateproaste în raport de sistemul lui de referință.

În concluzie, apreciem că nu există prost în sine, ci doar în raport cu sistemul de referință. Teza o constituie faptul că omul are rațiune, iar antiteza o constituie animalul, care nu este posesor de inteligență.

Aici etologii și biologii ar putea aduce o sumedenie de contraexemple. Însă, aceste exemple nu fac decât să confirme exact ceea ce am susținut în acest eseu și anume că inteligența primatelor este  ultima în seria inteligentelor sau prima în cea a "prostiei" (depinde de unde privim), adică etalonul prostiei îl constituie exact aceasta "inteligență" a primatelor. „Inteligența” de a „abstractiza” mâncarea, pericolul privind propria existență, fără nici o posibilitate de conexiune între ele și mai ales de reproducere ulterioara a acestor fenomene , adică in lipsa memoriei, conduce la a avea un reper al limitei de jos a rațiunii umane).

Un animal nu poate fi considerat prost pentru că animalului îi lipsește sistemul de referință în lipsa rațiunii. Omul poate fi catalogat prost doar într-un sistem de referință. Niciodată nu vom vedea un prost fundamental (nu avem aici în vedere cazurile patologice, ci individul uman general acceptat) deoarece întotdeauna va exista cineva care să aibă o capacitate de abstractizare mai mică pe vertical.

Contor: 9620 afișări

Costel Gîlcă, 16 martie 2012 10:08

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner