În 21 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182, Legea nr. 51/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii. Actul normativ stabilește că Inspecția Muncii va fi finanțată integral de la bugetul de stat, nu și din venituri extrabugetare, și aduce modificări în ceea ce privește funcțiile și atribuțiile instituției, criteriile de accedere la funcția de inspector de muncă și drepturile acestor angajați, prevăzându-se, în același timp, majorarea amenzilor pentru anumite situații.
Atribuțiile Inspecției Muncii
Atribuțiile specifice în domeniul relațiilor de muncă ale instituției au fost reformulate și completate, astfel că rolul Inspecției Muncii este de a:
a) controla aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
b) controla stabilirea și acordarea drepturilor cuvenite salariaților ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
c) controla aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
d) asigura la nivel național evidența muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă, prin registrul general de evidență al salariaților, precum și evidența zilierilor și a beneficiarilor prestațiilor acestora;
e) controla folosirea forței de muncă, în scopul identificarii cazurilor de muncă nedeclarată.-
f) primi și transmite în sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de muncă, datele depuse de angajatori și beneficiari referitoare la salariași și la zilieri;
g) asigura înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de unității și verifica prevederile acestora, potrivit procedurii aprobate de inspectorul general de stat, și de a concilia conflictele de munca declanșate la nivelul unităților.
Ce presupune funcția de inspector de muncă?
Noua lege a stabilit și criteriile de accedere la funcția de inspector de muncă. Astfel, persoanele interesate trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile fundamentale: știinte inginerești, științe agricole și silvice, științe juridice, științe economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administrație publică și științe politice.
Inspectorii de muncă beneficiază prin noile reglementări de dreptul de a identifica persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului și să impună completarea fișei de identificare. De asemenea, inspectorii de muncă vor putea să ia declarații scrise, singuri sau în prezența martorilor, salariaților, angajatorilor și/sau, după caz, reprezentanților legali ai acestora, precum și altor persoane care pot da informații cu privire la obiectul controlului.
Modificări ale cuantumurilor amenzilor
Împiedicarea inspectorilor muncii de a realiza controlul sau cercetarea evenimentelor de către conducătorul unității, reprezentantul legal, un angajat ori a altă persoană aflată în locațiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fișa de identificare sau de a da informații despre evenimentul cercetat se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000. Aceleași amenzi contravenționale sunt prevăzute și în situațiile în care angajatorii nu îndeplinesc dispozițiile inspectorilor de muncă, respectiv nu pun la dispoziția inspectorilor de muncă, la termenele stabilite de aceștia, documentele și informatiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.
(Sursa: Monitorul Oficial)



Comentarii