s Ministerul Sănătății a publicat spre dezbatere proiectul de lege privind introducerea coplății
20 Aprilie 2012

Ministerul Sănătății a publicat spre dezbatere proiectul de lege privind introducerea coplății

Ministerul Sănătății a publicat pe 19 aprilie, spre dezbatere, Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede introducerea tichetului moderator pentru coplata de către asigurați a unor servicii din pachetul de bază, după cum se menționează într-un comunicat de presă al instituției.

Cuantumul sumelor care vor reprezenta coplata, precum şi condiţiile în care sunt plătite serviciile vor fi stabilite prin contractul – cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, proiectul prevede că suma maximă reprezentând coplata asiguratului într-un an calendaristic se va stabili, ulterior, prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit expunerii de motive, introducerea coplății este una dintre clauzele angajamentului financiar încheiat de România cu FMI și Comisia Europeană în 2009. Scopul măsurii este acela de a creşte resursele financiare la nivelul sistemului care să conducă la cointeresarea furnizorilor din sistemul de sănătate pentru a asigura servicii eficiente si de calitate, precum si la alocarea mai judicioasa a fondurilor astfel rezultate, respectiv către acele segmente ale sistemului care sunt efectiv solicitate pentru acordarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii. 

(Sursa: Ministerul Sănătății)

Contor: 1317 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 20 aprilie 2012 07:10

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner