Nu de mult Costel Gîlcă ne spunea despre teoria lui cu privire la piederea liniștirii sufletești, a echilibrului de zi cu zi, a rutinei normale a vieții de către o persoană care intră prima dată în contact cu un proces, mai ales atunci cand se întâmplă să nu fie vinovat în cauza respectivă.
Exact acest lucru s-a întâmplat și de această dată cu un client dat în judecată de angajator anul trecut prin toamna pentru o acțiunea în răspundere patrimonială.
La primele termene de judecată s-a prezentat și clientul care era foarte agitat, suna pentru orice nelămurire (mai mult pentru linișterea sufletească ) în ficare săptămână, nu știam cum să îl linistitesc, clientul ce să mai facă să se termine această situație, având în vedere și cuantumul destul de mare pe care angajatorul îl solicita, însă la un moment dat a intervenit o liniște și clientul a încetat să mai sune.
Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva.
La scurt timp m-a sunat cineva din familia domniei sale și mi-a spus că acesta a făcut o depresie puternică și este în spital sub atenția doctorilor.
Până la finalizarea procesului am păstrat legătura pentru dosar doar cu ruda acestuia.
După două săptămâni de amânat pronunțarea cu emoții mari și pentru mine în fiecare zi căutând pe portal instanțelor de judecată soluția, în cele din urmă s-a afișat soluția care a fost favorabilă pentru noi în sensul ca a fost respinsă acțiunea angajatorului.
Și deși a fost o bucurie pentru mine gândindu-mă că o sa fie și acesta bucuros și cel mai important va fi liniștit, reacția acestuia când i-am dat vestea nu a fost una de bucurie din păcăte, pentru că a venit mult prea târziu și a fost mult prea afectat de acest litigiu.
Așadar, teoria conform căreia pentru un salariat un proces constituie o schimbare totală în viața acestuia este demonstrată.
Și cred că pentru toți dintre noi ar fi la fel, dacă nu am avea contact zi de zi cu domeniul juridic, cu zeci de dosare și procese !
Comentarii
Aceeasi teorie se poate aplica si in cazul angajatorului? Si reprezentantul legal al acestuia isi pierde liniștea sufleteasca, echilibrul de zi cu zi. Ca sa nu mai pomenesc despre valorosul timp pierdut in instanta si resursele consumate. Are si angajatorul dreptul la daune morale?
In baza unei logici similare credeti ca ati putea extinde rationamentul si la restul paratilor din dosarele de judecata? Cam toate persoanele care figureaza ca parate in instanta isi pot pierde linistea sufleteasca, echilibrul de zi cu zi, rutina normala.
Cred ca "afectarea unui cetatean de litigiul prin care trece" nu este o problema specifica dreptului muncii, ci o problema a societatii romanesti in general.
In 10 ani de activitate juridica, am vazut justitiabili profund afectati de plangeri penale nefondate, de divorturi, de granituiri, de actiuni in raspundere delictuala, de actiuni de majorare de pensie de intretinere, de mosteniri, roviniete si taxe auto. Traumele generate de (orice) litigiu vin din lipsa de educatie juridica si civica, in primul rand.
In al doilea rand, vin din lipsa de predictibilitate si de transparenta a legilor si a actului de justitie.
Nu cred ca este fair paly sa subliniem aceasta trauma numai in litigiile de munca, pentru ca, pe de o parte, distragem atentia de la o problema mult mai mare. Pe de alta parte, induceti milioanelor de salariati ideea ca angajatorul este integral si in toate cazurile responsabil de trauma lor psihologica "procesuala". Evident ca acest lucru nu este real in toate cazurile. Si daca ar fi, angajatorul in culpa procesuala nu este mai vinovat decat orice alta parte intr-un proces (cum ar fi un vecin lacom de pamant sau o ruda procesomana).
Si, dupa cum bine stiti, orice parte in culpa poate raspunde pentru abuzul de drept, nu doar angajatorii.
In orice caz, constientizarea socului pe care justitiabilul il resimte la contactul cu "tribunalul" este un prim pas spre reducerea acestui soc (la nivel individual si social).