1. Reglementarea acordării concediilor de studii.
Acordarea concediilor de studii îşi găseşte reglementarea în mai multe acte normative, datorită faptului că formele de pregătire profesionale sînt diverse şi au în vedere categorii diferite de angajaţi. Astfel, Hotărîrea nr. 1052/1962 reglementează funcţionarea învăţămîntului seral şi fără frecvenţă de cultură generală şi superior (art. 4 lit. c. art. 10, art. 14 lit. d, art. 18 lit. a)[1]; H.C.M. nr. 125/1963 stabileşte drepturile elevilor şcolilor tehnice de maiştri – cursuri serale, precum şi ale elevilor din şcolile tehnice – sanitare (art. 1 lit. b); H.C.M. nr. 649/1961 se referă la organizarea şi funcţionarea cursurilor postuniversitare pentru pregătirea de ingineri economişti (art. 12); H.C.M. nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr 1058/1967 (art. 7 şi art. 18 alin. 2), reglementează acordarea titlurilor ştiintifice în Republica Socialistă România.
Durata concediului de studii este, într-un singur caz, de 15 zile calendaristice[2], iar în restul situaţiilor de pînă la 30 zile calendaristice.
Concediile de studii se acordă cu ocazia susţinerii examenului de admitere într-o anumită treaptă de învăţămînt, pentru promovarea examenelor de sfîrşit de an sau pentru absolvirea unei anumite şcoli sau curs. Pînă la modificările aduse prin Hotărîrea nr. 1190/1967, care au început să se aplice începînd cu anul şcolar 1967-1968, Hotărîrea nr. 1052/1962 prevedea că au dreptul la concedii de studii cu plată elevii de la cursurile serale, pentru prezentarea la examenul de bacalaureat, studenţii de la cursurile serale pentru prezentarea o singură dată la concursul de admitere, examenul de an şi examenul de stat, cadrele didactice care urmează învăţămîntul superior, atunci cînd sesiunile de examene nu coincid cu vacanţele şcolare şi studenţii cursurilor fără frecvenţă pentru prezentarea la examenul de stat.
Modificările survenite constau în faptul că, pentru categoriile de cursanţi arătate mai sus, concediile de studii nu se mai acordă cu plată.
Elevii care studiază în învăţămîntul seral beneficiază de un concediu fără plată de 30 zile calendaristice, care se acordă o singură dată pentru pregătirea şi prezentarea la examenul de bacalaureat.
Hotărîrea nr. 1052/1962 nu arată expres dacă absolvenţii liceului (cursuri fără frecvenţă) au dreptul la un concediu de studii în vederea sustinerii examenului de bacalaureat. Art. 11 al hotărîrii prevede că aceştia pat obţine un concediu de studii de 30 zile pentru prezentarea la examene. Expresia „prezentarea la examene“ este generală şi include atît examenele de sfîrşit de an, cît şi cel de bacalaureat. Avînd în vedere faptul că examenele pentru clasa XI (XII) se dau la o altă dată decît cele pentru examenul de bacalaureat, precum şi necesitatea unei bune pregătiri a candidaţilor, considerăm că şi elevii cursurilor fără frecvenţă ale liceelor beneficiază de concedii de studii cu ocazia susţinerii examenelor de bacalaureat. Care va fi durata fiecărui concediu în acest caz? Au dreptul candidaţii la două concedii de cîte 30 zile? La aceste întrebări Hotărîrea nr. 1052/1962 nu dă răspuns.
Articolul 20 prevede că în cazul cînd candidaţii se prezintă în acelaşi an calendaristic la examenul de bacalaureat şi la concursul de admitere în învăţămîntul superior beneficiază de un singur concediu de studii de 30 zile calendaristice.
Prevederea cuprinsă în art. 20 ni se pare întemeiată datorită faptului că, de regulă, candidatul se pregăteşte la aceleaşi materii atît pentru examenul de bacalaureat, cît şi pentru concursul de admitere în învăţămîntul superior. O dată pregătit pentru examenul de bacalaureat, nu mai are nevoie de un timp special pentru a se pregăti în vederea susţinerii concursului de admitere ci, eventual, numai de o revedere a materiei, ceea ce nu reclamă a perioadă prea îndelungată de pregătire. Lucrurile se schimbă însă atunci cînd un candidat are de susţinut examenele ultimului an (clase) de studiu şi examenul de bacalaureat. Materiile pentru aceste examene se suprapun numai partial, iar în unele cazuri de loc. De aceea, candidaţii au nevoie de timp pentru a se putea pregăti temeinic pentru fiecare din aceste examene în parte.
Actele normative prevăd, în general, că elevii de la cursurile fără frecvenţă au dreptul la un concediu anual de 30 zile calendaristice pentru „prezentarea la examene“. De aceea tragem concluzia că în cele două împrejurări ce le examinăm, candidaţii au dreptul pentru fiecare categorie de examene la cîte un concediu de studii de 30 zile. Mai aducem argumentul că, atunci cînd legiuitorul a înţeles să deroge de la aceasta, a făcut-o expres, în cazul susţinerii în cadrul aceluiaşi an calendaristic atît a examenului de bacalaureat, cît şi a concursului de admitere în învăţămîntul superior.
Studenţii înscrişi la învăţămîntul superior seral beneficiază, pentru prezentare o singură dată la concursul de admitere, la examenele pentru promovarea fiecărui an de studii şi la examenul de stat, de un concediu fără plată pînă la 30 zile calendaristice anual. Aceleaşi drepturi sînt prevăzute şi pentru studenţii admişi în învăţămîntul superior la cursuri fără frecvenţă.
Din modul cum sînt formulate art. 14 lit. d şi art. 18 lit. a ale Hotărîrii nr. 1052/1962 apare o inadvertenţă. Textele citate prevăd că studenţii înscrişi la învăţămîntul seral (fără frecvenţă) beneficiază de un concediu de studii pentru prezentarea la concursul de admitere. Or, se ştie că au calitatea de student numai cei care au fost declaraţi reuşiţi la concursul de admitere pentru învăţămîntul superior. Persoanele care se prezintă la concursul de admitere sînt numai candidaţi, încît ele nu pot fi numite încă studenţi.
Aşa cum sînt formulate textele amintite s-ar pute trage şi o altă concluzie şi anume că vor beneficia de concedii de studii numai candidaţii care au fost admişi în învăţămîntul superior, întrucît numai aceştia au calitatea de studenţi. Bineînţeles că o asemenea părere ar fi în contradicţie flagrantă cu realitatea, întrucît toţi candidaţii care se prezintă la concursul de admitere în învăţămîntul superior beneficiază de concedii de studii. Aceste concedii se acordă înainte ca o persoană să devină student, tocmai în vederea realizării acestui scop şi nu sînt condiţionate de admiterea în învăţămîntul superior.
Hotărîrea nr. 1052/1962 prevede că elevii cursurilor serale şi cei care se prezintă la concursul de admitere beneficiază de concedii de studii numai o singură dată. În ce priveşte prezentarea la examenul de stat, din actuala reglementare nu mai rezultă expres de cîte ori poate beneficia de concediu de studii un absolvent al învăţămîntului superior. În vechea redactare se arăta expres că se acordă un singur concediu de studii pentru prezentarea la examenul de stat. Considerăm că şi după modificările aduse prin Hotărîrea nr. 1190/1967, concediul de studii se acordă candidaţilor care se prezintă la examenul de stat tot o singură dată.
Ce se întîmplă în situaţiile în care un candidat care s-a prezentat la examenul respectiv nu este declarat reuşit? Va putea beneficia de un nou concediu de studii pentru a se prezenta la sesiunea următoare? Textele care reglementează acordarea .concediilor de studii pentru prezentarea la examenul de bacalaureat, concursul de admitere în învăţămîntul superior şi examenul de stat au un caracter imperativ şi sînt de strictă interpretare. Soluţia legală este aceea că cei ce nu au fost declaraţi reuşiţi la unul din examenele arătate nu vor mai putea beneficia de un nou concediu de studii. Pentru prezentarea la o nouă sesiune, persoanele interesate vor trebui să-şi consume concediul de odihnă sau, dacă este de acord conducătorul unităţii să primească un concediu fără plată[3].
În toate cazurile concediile de studii se acordă în afara concediului de odihnă. Concediile de studii se acordă în zile calendaristice, deci în calcul vor intra şi zilele de sărbătoare legală.
Cu cît timp înainte de fixarea sesiunii de examene va putea fi acordat concediul de studii? Credem că nu se poate da la orice dată, ci în preajma sau în timpul sesiunii de examene. Unitatea va avea dreptul să refuze acordarea concediului de studii atunci cînd va considera că perioada pentru care candidatul l-a solicitat nu este apropiată de sesiunea de examene. Deşi acordarea concediului de studii constituie un drept stipulat în favoarea candidaţilor, data 1a care el va putea fi acordat nu poate fi lăsată la aprecierea fiecăruia.
Pentru prezentarea la examenul sau la colocviul de admitere la doctorat, precum şi în vederea susţinerii tezei pentru obţinerea titlului de doctor, concediile de studii se acordă o singură dată. În cazul în care candidatul nu va reuşi la examenul respectiv sau l-a consumat fără a se prezenta, nu va mai avea dreptul la un nou concediu. Aceste concedii se acordă candidatului sau doctorandului.
În întregime într-o singură tranşă, întrucît pentru a fi declarat reuşit el trebuie să se prezinte la toate examenele sau colocviile stabilite pentru acel concurs sau pentru a susţine teza în vederea obţinerii titlului de doctor.
Atunci cînd un candidat, care a avut dreptul la concediu de studii nu a fost declarat reuşit, el va putea primi, aşa cum am mai arătat, în cazul cînd se prezintă la o nouă sesiune, un concediu fără plată; mărimea acestuia va fi în funcţie de examenul la care se prezintă, fără a depăşi însă numărul de zile calendaristice stabilit prin acte normative pentru acea categorie de examene.
Dacă un candidat se prezintă în acelaşi an calendaristic atît la examenul de bacalaureat, cît şi la concursul de admitere în învăţămîntul superior, beneficiază, de un singur concediu de studii de 30 zile calendaristice. Din această prevedere rezultă că un candidat care se va prezenta la examen în ani calendaristici diferiţi va avea dreptul pentru fiecare examen în parte, la cîte un concediu de studii de 30 zile. Dacă se prezintă în acelaşi an la cele două examene cele 30 zile calendaristice vor fi împărţite în funcţie de necesităţile de pregătire ale candidatului. Condiţia stabilită de lege este aceea de a nu se depăşi cele 30 de zile calendaristice.
Unitatea nu poate refuza acordarea concediului de studii, iar singurul în măsură a hotărî cum va fi folosit este candidatul sau cursantul întrucît el este titularul (beneficiarul) acestui drept.
Cu toate că acordarea concediului de studii constituie un drept al angajatului, considerăm, totuşi, că, pentru nevoi de serviciu neprevăzute, urgente şi de importanţă deosebită, conducerea unităţii, avînd acordul cursantului, îl poate reţine în întreprindere sau instituţie pînă la rezolvarea situaţiei ivite.
Concediul de studii poate fi acordat numai în durata maximă sau poate fi luat (acordat) şi pe o perioadă mai mică? Hotărîrea 1052/1962 nuanţează durata pentru care se acordă concediile de studii. Astfel durata concediilor de studii este pentru elevii de la cursurile serale şi fără frecvenţă de ,,30 zile calendaristice“, iar pentru studenţii de la cursurile serale şi fără frecventă de „pînă la 30 zile calendaristice“.
Din cele arătate rezultă că legiuitorul a înţeles să stabilească limita maximă pînă la care se pot acorda concediile de studii, dar că ele se pot acorda şi pe o durată mai redusă. Totuşi sîntem de părere că atunci cînd se pune problema reducerii duratei concediilor de studii, cel care poate hotărî este numai candidatul sau cursantul, el fiind cel mai în măsură să aprecieze ce durată este suficientă pentru a-i permite o bună pregătire în vederea sustinerii examenelor.
De asemenea, credem că refuzul candidatului de a reveni la lucru sau de a se prezenta atunci cînd este rechemat din concediu nu constituie abatere disciplinară, întrucît angajatul nu face decît să-şi exercite un drept al său stabilit de lege, refuzul său neputîndu-se considera un abuz de drept.
Concediile de studii trebuie să se acorde întotdeauna înaintea sau în timpul examenelor. Faptul că un candidat nu a beneficiat în timp util de dreptul său nu-l îndreptăţeşte a solicita după aceea, în compensaţie, acordarea concediului. Pentru unele categorii de cursanţi şi candidaţi actele normative prevăd acordarea concediilor de studii cu plată. Astfel, inginerii economişti de la învăţămîntul postuniversitar primesc de la unitatea de la care provin, pe toată perioada concediului de studii, salariul mediu lunar din ultimele trei luni[4].
Elevii şcolilor tehnice de maiştri (cursuri serale) primesc pe durata concediului de studii salariul tarifar al funcţiei.
Pe perioada concediilor de studii, actele normative stabilesc şi alte drepturi pentru unele categorii de cursanţi. Studenţii de la cursurile fără frecvenţă au dreptul, în timpul sesiunilor anuale de examene, la cazare gratuită în căminele studenteşti şi la masă contra cost la cantinele institutelor de învăţămînt superior. De aceste drepturi beneficiază numai studenţii care nu au domiciliul în aceeaşi localitate cu aceea în care se află institutul de învăţămînt superior la care învaţă. Inginerii economişti înscrişi la învăţămîntul post-universitar fără frecvenţă au dreptul, de la unitatea unde lucrează, la plata transportului pentru a urma cursurile periodice de pregătire, precum şi cu ocazia susţinerii examenului atunci cînd cursanţii se deplasează în alte localităţi.
2. Reglementarea acordării concediilor de creaţie.
În învăţămîntul superior, marea majoritate a cadrelor didactice au atît obligaţii didactice cît şi de cercetare ştiinţifică. Alte cadre didactice, puţine la număr, sînt încadrate pe norme de cercetare ştiinţifică şi au obligaţia de a efectua numai această activitate. În cele ce urmează ne ocupăm numai de prima categorie de cadre didactice.
Hotărîrea nr. 1003/1957 prevede în art. 31 alin. 5: „întrucît cercetarea ştiinţifică este o componentă principală a activităţii cadrelor didactice, Ministerului Învăţămîntului şi Culturii[5] poate aproba degrevarea de sarcini didactice a cadrelor angajate în cercetarea unor probleme importante sau acordarea de concedii de creaţie plătite, pe o durată de 3-12 luni“.
Din textul citat rezultă că, spre deosebire de concediul de studii, concediul de creaţie are drept scop îndeplinirea unei obligaţii de serviciu.
Articolul 1 al hotărîrii prevede că un cadru didactic din învăţămîntul superior trebuie să presteze zilnic 6 ore de muncă, iar alin. 2 al art. 1 precizează ce activităţi se includ în cele 6 ore de muncă zilnică. Printre acestea se enumeră activitatea metodico-ştiinţifică. Deci, în perioada concediului de creaţie, cadrele didactice îşi îndeplinesc una din obligaţiile principale ce intră în atribuţiile lor. De aici rezultă caracterul contractual al concediului de creaţie, natură juridică determinată de faptul că în această perioadă angajatul îşi îndeplineşte obligaţia sa fundamentală asumată la încheierea contractului de muncă, aceea de presta munca. Este adevărat că activitatea ştiinţifică este numai o componentă a obligaţiei generale, dar aceasta nu schimbă natura juridică a concediului de creaţie, în timpul căruia cadrele didactice desfăşoară o activitate ce intră în atribuţiile lor. Organul competent să acorde acest concediu este Ministerul Învăţămîtului, care apreciază oportunitatea măsurii. Hotărîrea prevede că ministerul are la îndemînă două posibilităţi şi anume degrevarea de sarcini didactice sau acordarea unui concediu de creaţie. Pentru a se putea acorda un atare concediu cere îndeplinită cerinţa ca cel care-l solicită să fie antrenat în cercetarea ştiinţifică a unor probleme importante.
3. Subiectele dreptului la concediile de studii şi de creaţie
De drepturile la concedii de studii şi de creaţie beneficiază numai persoanele care au calitatea de angajat. Pentru a putea beneficia de aceste drepturi, angajaţii trebuie să fie înscrişi la o formă a învăţămîntului de stat sau curs de perfecţionare, să se prezinte la examenele sau concursurile respective şi să folosească concediul acordat pentru acest scop.
Considerăm că, în principiu, numai angajaţii care au contracte de muncă pe durată nedeterminată pot să primească concedii de studii şi de creaţie. Deducem această soluţie din faptul că pentru completarea studiilor este necesară o activitate în timp, care cuprinde o perioadă de cîţiva ani. Or potrivit H.C.M. nr. 1842/1952 muncitorii şi funcţionarii temporari se angajează pe două sau patru luni[6]. În asemenea condiţii cînd contractul de muncă are o durată relativ mică, unitatea nu este interesată să acorde angajatului concedii de studii.
În cazurile în care contractul de muncă pe durată determinată s-a încheiat pe un termen mai lung, de exemplu peste 6 luni, aşa cum este situaţia unor categorii de artişti, angajaţii respectivi credem că pot beneficia de concedii de studii. Prin analogie, ne vom referi la noua reglementare a acordării concediilor de odihnă unde se arată că angajaţii cu contracte de muncă pe durată determinată vor primi concediul de odihnă numai după împlinirea unei vechimi neîntrerupte de 11 luni în aceeaşi unitate[7].
Pentru a se evita unele neclarităţi şi în vederea unei aplicări unitare a prevederilor legale socotim că, de lege ferenda, ar trebui reglementate expres drepturile ce se cuvin angajaţilor cu contracte de muncă pe durată determinată care urmează cursurile fără frecvenţă ale învăţămîntului de stat.
Pe parcursul executării, contractul de muncă poate fi modificat. Dacă angajatul s-a transferat, înainte de începerea sesiunii de examene, el va avea dreptul la concediul de studii de la unitatea la care s-a transferat. Transferul nu afectează cu nimic drepturile angajatului, care beneficiază în continuare de toate avantajele ce decurg din contractul de muncă, precum şi de cele stabilite prin acte normative.
În cazul detaşării cînd aceasta are loc în cadrul aceleiaşi unităţi, însă în altă localitate, angajatul va primi concediul de studii de la această unitate. Dacă detaşarea are loc la o altă unitate, în această situaţie fiind vorba de o cesiune a contractului de muncă, mai precis a drepturilor şi obligaţiilor născute din contractul de muncă ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic de muncă[8] angajatul detaşat va avea dreptul să primească concediul de studii de la unitatea unde este detaşat.
4. Efectele concediilor de studii şi de creaţie asupra conţinutului contractului de muncă.
Principalul efect produs de acordarea concediilor de studii constă în suspendarea unor efecte ale contractului de muncă. Aceasta decurge din faptul că obiectul contractului nu poate fi realizat[9] pe durata concediilor de studii. În mod temporar angajatul nu-şi îndeplineşte obligaţia principală asumată prin contract, aceea de a presta muncă şi, în consecinţă, unitatea nu-l va retribui.
Pe perioada concediilor de studii, raporturile juridice de muncă se menţin între cele două părţi ale contractului de muncă. Actele normative prevăd o serie de drepturi pentru angajaţi pe perioada concediilor de studii. Astfel, H.C.M. nr. 252/1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară prevede, la art. 29 lit. b, că se consideră vechime în muncă şi timpul cît angajatul se află în concediul de studii acordat potrivit legii. De asemenea potrivit lit. c din acelaşi articol se consideră vechime în muncă şi timpul cît angajatul se află în concediu fără plată de cel mult 30 zile într-un an calendaristic. Acest text are importanţă pentru acele categorii de candidaţi şi cursanţi care beneficiază o singură dată de concediu de studii şi nu au reuşit la prima sesiune la care s-au prezentat. După cum am arătat, în aceste situaţii, ei vor putea lua, cu aprobarea conducătorului de unitate, concediu fără plată. În cazul în care au obţinut un concediu fără plată de pînă la 30 zile, perioada respectivă se consideră vechime în muncă.
Actele normative care reglementează acordarea concediilor de studii prevăd, pentru fiecare caz în parte, o anumită durată maximă a acestora. Dacă un angajat efectuează un concediu de studii mai mare decît durata prevăzută de lege, timpul ce depăşeşte limita fixată nu se va calcula la vechimea în mumcă.
Un alt drept de care beneficiază angajaţii care au obţinut concedii de studii este cel stabilit prin H.C.M. nr. 252/1967, care în art. 31 prevede că perioadele cît aceştia s-au aflat în concedii de studii, pînă la 30 zile într-un an calendaristic sau în concedii fără plată, se consideră ca activitate prestată efectiv în condiţiile locului de muncă în care au lucrat la data ivirii acestor situaţii. Deci angajaţii care primesc concedii de studii, vor beneficia pe această durată de toate drepturile ce decurg din condiţiile deosebite de muncă.
Beneficiază de drepturile ce decurg din condiţiile deosebite de muncă acei candidaţi care au efectuat un concediu de studii de cel mult 30 zile într-un an calendaristic. Aici interesează nu durata concediului la care au dreptul candidaţii, ci perioada efectiv prestată în condiţii deosebite de muncă. În cazul în care concediul de studii efectuat a depăşit 30 zile, angajatul va beneficia de aceste prevederi numai în limita maximă a celor 30 zile.
Dacă la data plecării în concediu de studii angajatul se afla în mod întîmplător la un anumit loc de muncă, socotim că nu se va lua în considerare ultima situaţie, care a fost accidentală, ci situaţia normală. În schimb, atunci cînd, cu puţin timp înainte de a pleca în concediu de studii, unui angajat i s-a schimbat cu respectarea prevederilor legale, locul de muncă, la acordarea drepturilor se va avea în vedere acest ultim loc, unde trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu. Actele normative nu prevăd ce se întîmplă pe perioada concediilor de studii cu vechimea neîntreruptă în muncă, dar credem că acordarea acestor concedii nu are nici o repercusiune asupra continuităţii, care nu se întrerupe, deoarece raporturile juridice de muncă între cele două părţi ale contractului de muncă se menţin.
Instrucţiunile nr. 1515/1966 ale Ministerului Finanţelor şi Comitetului de Stat pentru Problemele de Muncă şi Salarii[10] privind acordarea alocaţiei de stat pentru copii prevăd dreptul angajaţilor de a beneficia pe perioada concediilor legale pentru studii de alocaţia de stat pentru copii (art. 40 alin. 2). De acest drept vor beneficia toţi angajaţii care primesc concedii de studii, indiferent dacă acestea se acordă cu sau fără plată.
Dacă în perioada concediilor de studii un angajat se îmbolnăveşte, socotim că în ipoteza în care angajatul a fost internat într-o unitate medico-sanitară sau dacă i s-a prescris un concediu medical mai mare de 7 zile, indiferent de faptul că s-ar fi acordat concediul de studii cu sau fără plată, concediul de studii se întrerupe şi ca urmare, angajatul va primi ajutoare materiale din fondurile asigurărilor sociale de stat. Este ceea ce se prevede şi în art. 2 alin. 3 al Hotărîrii nr. 880/1965, potrivit căruia dacă incapacitatea temporară de muncă s-a ivit în timpul concediului de odihnă sau a concediului fără plată, ajutorul se acordă numai în cazul cînd angajatul a fost internat într-o anumită unitate medico-sanitară sau dacă organul medical i-a prescris un concediu mai mare de 7 zile[11].
O altă prevedere legală este în legătură cu plata contribuţiei la pensia suplimentară[12], care nu se reţine pe timpul cît angajatul se află în concediu de studii pînă la 30 zile într-un an calendaristic, deşi acelaşi timp se consideră perioadă de contribuţie. De asemenea, contribuţia de 2% din salariul tarifar lunar nu se reţine nici atunci cînd concediul de studii se acordă cu plată. Această soluţie decurge din textul alineatului la care ne referim, care prevede că, contribuţia nu se reţine în trei cazuri şi anume: pierderea temporară a capacităţii de muncă, concedii de studii sau concediul fără plată. Se cere însă·ca aceste concedii să nu depăşească 30 zile, într-un an calendaristic.
În conformitate cu prevederile legale, indemnizaţia de concediu cuvenită angajaţilor se calculează pe baza salariului lor mediu zilnic pe ultimele 12 luni. În cazul în care în cursul celor 12 luni luate în considerare, un angajat a fost în concediu de studii, perioada respectivă se exclude atît ca timp cît şi ca sume din calculul indemnizaţiei de concediu[13].
În ce priveşte acordarea concediului de creaţie, menţionăm că, întrucît în această perioadă se îndeplinesc de către angajaţi obligaţii de muncă ce ţin de obiectul raportului juridic de muncă, contractul de muncă îşi va produce toate efectele sale fireşti.
5. Răspunderea juridică a angajaţilor cărora li se acordă concedii de studii.
Angajaţii au obligaţia să folosească integral şi în scopul prevăzut concediile de studii la care le dă dreptul legea.
În cazul în care un angajat dă altă destinaţie concediului de studii acordat de unitate, el va răspunde disciplinar, în funcţie de abaterea săvîrşită. De asemenea, în cazul concediului cu plată, angajatul care nu l-a folosit potrivit destinaţiei nu va fi îndreptăţit să primească sumele stabilite sau în cazul în care a primit indemnizaţia va fi ţinut s-o restituie.
Faptul că un candidat nu a fost declarat reuşit la examenul la care s-a prezentat nu constituie o abatere disciplinară, dacă a folosit concediul în scopul stabilit.
?????
condamnarea pînă ce vinovăţia inculpatului nu a fost pe deplin dovedită de către acuzator.
Din aceste două dispoziţii principiale – poziţia pasivă, de arbitru a instanţei judecătoreşti şi prezumţia de nevinovăţie – s-a construit o schemă logică de reguli cu privire la sarcina probei, asemănătoare celei din procesul civil.
Iniţial, sarcina probei revine celui care are dreptul să pună în mişcare acţiunea penală (minister public, procuror sau, pentru unele infracţiuni, partea vătămată), denumit acuzator (onus probandi incumbit actori), care trebuie să dovedească toate împrejurările care confirmă învinuirea formulată împotriva inculpatului. Pînă la dovedirea învinuirii, inculpatul se poate situa pe poziţia de a nega, neavînd, în acest caz, nici o obligaţie cu privire la dovedirea nevinovăţiei lui (ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat; negantis, naturali ratione, nulla est probatio). De aceea, cînd se formulează, în procesul penal burghez, sarcina probei, se foloseşte această regulă iniţială, că sarcina probei revine acuzatorului, fără de care nu poate. exista judecată şi condamnare penală.
O dată îndeplinită sarcina probei de către acuzator, prin dovedirea învinuirii, inculpatului îi revine, dacă pretinde că există vreo cauză care înlătură sau micşorează răspunderea penală, sarcina de a o dovedi (excipiendo reus fit actor). În acest mod, sarcina probei trece de la acuzator la inculpat. În situaţia cînd inculpatul şi-a îndeplinit sarcina de a dovedi împrejurările invocare în apărare, sarcina probei poate trece din nou asupra acuzatorului, dacă acesta are de dovedit noi împrejurări în învinuire.
Aşadar, ori de cîte ori se invocă vreo împrejurare în susţinerea învinuirii sau a apărării, sarcina probei trece de la acuzator la inculpat şi de la acesta la acuzator, după regula că sarcina probei revine celui care afirmă existenţa vreunei împrejurări ce trebuie dovedită (onus probandi incumbit ei qui asserit). Această sarcină constă atît în propunerea probei cît şi în administrarea ei. Partea care are sarcina probei trebuie să o propună în termenul prevăzut de lege; proba este apoi pusă în discuţia părţilor, după care instanţa se pronunţă prin admiterea sau respingerea ei. În cazul în care proba a fost admisă, partea căreia îi incumbă sarcina probei trebuie să o administreze, în condiţiile de formă şi termen prevăzute de lege. Dacă, în ce priveşte propunerea probei, regula trebuie respectată întocmai, în cazul în care partea căreia îi revine sarcina probei nu are posibilitate a să o administreze, sarcina administrării ei poate trece asupra celeilalte părţi, după regula probei celei mai accesible.
Sarcina probei este prevăzută sub sancţiune procedurală. Nepropunerea probelor în termenul prevăzut de lege atrage respingerea probei ca tardivă şi, ca urmare, decăderea din dreptul de a dovedi împrejurarea invocată, chiar dacă ar fi esenţială în cauză. în cazul cînd proba a fost cerută şi admisă, dar nu a fost administrată în condiţiile şi termenul prevăzut de lege, partea este decăzută din dreptul de a o mai administra, şi împrejurarea pentru care solicitase proba rămîne nedovedită.
Prin urmare, de sarcina probei, aşa cum este concepută în procesul penal burghez, se leagă şi sancţiune a procedurală, specifică acestui drept, a rămînerii nedovedite a faptelor care constituiau sarcină de dovedit şi neluarea lor în considerare la soluţionarea cauzei.
Dacă instanţa soluţionează cauza după probele adiministrate de către părţi, înseamnă că hotărîrea sa va reflecta adevărul numai în măsura în care părţile au reuşit să administreze toate probele necesare, atît în ceea ce priveşte învinuirea cît şi în ceea ce priveşte apărarea.
[1] A se vedea Hotărîrea nr. 1052/1962, privind îmbunătăţirea învăţămîntului seral şi fără frecvenţă de cultură generală şi superior, aşa cum a fost modificată prin Hotărîrea nr. 1190 din 29 mai 1967 (republicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România nr. 58 din 27 iunie 1967).
[2] H.C.M. nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1058/1967 privind titlurile ştiinţifice în Republica Socialistă România prevede în art. 7: „Candidaţii care se prezintă la examenul sau colocviul de admitere la doctorat beneficiază de un concediu fără plată de 15 zile calendaristice“.
[3] Distincţia principală care o facem între concediul de studii şi concediul fără plată constă în faptul că acordarea primului constituie un drept, în timp ce acordarea celui de al doilea reprezintă numai o facultate, conducerea unităţii avînd latitudinea de a hotărî.
[4] A se vedea art. 12 H.C.M. nr. 649/1961, modificată prin H.C.M. nr. 1109/1967.
[5] În prezent Ministerul Învăţămîntului.
[6] A se vedea art. 23 H.C.M. nr. 1842/1952 privind recrutarea şi repartizarea organizată a forţelor de muncă necalificate.
[7] A se vedea art. 20 Legea nr. 26/1967 privind concediul de odihnă al angajaţilor.
[8] A se vedea L. Miller, Sanda Ghimpu, Delegarea, detaşarea şi transferarea angajaţilor, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 86.
[9] A se vedea V. Câmpianu, G. N. Vasu, Încheierea, modificarea şi încetarea contractului de muncă, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 95; N. Perju, Suspendarea unor efecte ale contractului de muncă, în „Justiţia nouă“ nr. 11/1966, p. 46.
[10] În prezent Comitetul de Stat pentru Organizare şi Salarizare.
[11] În acest sens, a se vedea şi art. 13 Legea nr. 26/1967 privind concediul de odihnă al angajaţilor.
[12] A se vedea art. 72 alin. 2, Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară şi Instrucţiunile T. 46 din 11.1.1967 privind calcularea, reţinerea şi vărsarea contribuţiei angajaţilor pentru pensia suplimentară.
[13] A se vedea art. 17, alin. 1 şi 3 Legea nr. 26/1967 privind acordarea concediului de odihnă al angajaţilor.
