1. În conformitate cu dispoziţiile art. 158 din Codul muncii şi ale art. 20 alin. 6 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, femeile care au copii în vîrstă de pînă la 6 ani pe care ii îngrijesc, pot lucra cu o jumătate de normă, dacă nu beneficiază de creşe sau cămine, urmînd ca timpul cit au fost astfel incadrate să fie considerat, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu o normă întreagă.
Considerarea timpului cît, în baza prevederilor art. 158 din Codul muncii, s-a lucrat cu o jumătate de normă, ca fiind timp lucrat cu o normă întreagă, constituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 20 alin. 5 din Legea nr. 3/1977, potrivit căreia, pentru persoanele care au fost încadrate să lucreze, în baza prevederilor legii, cu program redus, vechimea în muncă se calculează proporţional cu timpul lucrat.
În cazul în care femeia încadrată cu contract de muncă pe durată nedeterminată lucrează cu o normă întreagă şi, îndeplinind condiţiile textului art. 158 din Codul muncii, i se aprobă, la cerere, să lucreze cu o jumătate de normă, sîntem în prezenţa continuării activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă pe durată nedelermihată, modificat însă numai sub aspectul duratei timpului de lucru.
Vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate în această situaţie — ca legătură juridică între ceea ce s-a lucrat cu o normă întreagă pînă la luarea măsurii de a se continua activitatea cu o jumătate de normă şi ceea ce se va lucra ulterior luării acestei măsuri — se menţine în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 1/1970, care prevede că au vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, persoanele care au lucrat intr-o unitate pe baza aceluiaşi contract de muncă încheiat pe durată nedeterminată.
În calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate — ca perioadă totală cu acest regim juridic — în funcţie de care se stabilesc drepturile de personal prevăzut de lege, timpul cît, în condiţiile prevăzute de art. 158 din Codul muncii, s-a prestat munca cu o jumătate de normă, se ia în considerare ca timp lucrat cu o normă întreagă. Spre exemplu, dacă o persoană a lucrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată 5 ani cu o normă întreagă şi, în baza aceluiaşi contract de muncă, încă 5 ani cu o jumătate de normă, dacă sînt îndeplinite condiţiile art. 158 din Codul muncii, are 10 ani vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate (iar nu 7 ani şi jumătate), astfel că va primi, după împlinirea acestor 10 ani, sporul la retribuţie, de 6 la sută, în loc de 3 la sută.
Ne întemeiem acest punct de vedere pe considerentul că în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate se includ toate perioadele de timp ce constituie, potrivit legii, vechime în muncă, dacă între acestea există legătura juridică de menţinere a vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, condiţii care se realizează pe deplin în cazul analizat[1].
După împlinirea de către copil a vîrstei de 6 ani, persoana în cauză poate continua să lucreze cu o jumătate de normă, dacă are în acest sens aprobarea conducerii unităţii. În această împrejurare, îşi va păstra vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate — continuînd să-şi desfăşoare activitatea în baza aceluiaşi contract de muncă, încheiat pe durată nedeterminată —, dar la calculul perioadei de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate i se va lua numai o jumătate de normă, pentru că încetează a se mai afla sub incidenţa reglementărilor de excepţie şi de protecţie specială din art. 158 din Codul muncii şi art. 20 alin. 6 din Legea nr. 3/1977, fiind aplicabilă numai regula generală, prevăzută la art. 20 alin. 5 din Legea nr. 3/1977.
2. Potrivit art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, persoana încadrată cu contract de muncă pe durată determinată beneficiază de vechime neîntreruptă în aceaşi unitate dacă a lucrat în fiecare an, în funcţie de necesităţile serviciului, cel puţin 6 luni în aceeaşi unitate sau în unităţi diferite unde a trecut în mod organizat, la indicaţia organului competent, iar în art. 9 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 1/1970 se prevede că femeile care şi-au încetat activitatea fiind gravide sau pentru creşterea unui copil în vîrstă de pînă la 7 ani, beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate dacă, în termen de 90 zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat, se reîncadrează cu contract de muncă pe durată nedeterminată, la unitatea la care au lucrat anterior sau la o altă unitate, dacă unitatea respectivă confirmă, în scris, că nu mai este necesară reîncadrarea lor.
Relevarea condiţiilor de ordin general, în care se recunoaşte menţinerea vechimii neîntrerupte În aceeaşi unitate a persoanelor încadrate cu contract de muncă pe durată nedeterminată — atît ca legătură juridică între perioadele de activitate desfăşurată pe baza contractului de muncă, cît şi ca durată efectivă (utilă) inclusă în calculul acestei situaţii juridice — a mai constituit obiect de preocupare pentru literatura juridică[2].
Nu mai puţin însă, ţinîndu-se seama de o reglementare specială referitoare la încadrarea, transferarea şi detaşarea medicilor, farmaciştilor şi dentiştilor (cu facultatea stomatologică de 3 ani) din unităţile sanitare[3], considerăm că apar necesare şi unele precizări complementare, de larg interes, dată fiind frecventa aplicare a acestei reglementări de către femeile cadre medicale cu pregătire superioară.
Reglementarea specială pe care o avem în vedere (art. 13 din Metodologia indicată în nota 3), eonstituie, după cum se va veda, detalierea modului de realizare specifică, în cazul medicilor, farmaciştilor şi dentiştilor[4], a reglementărilor de protecţie specială a muncii femeilor, înscrise la art. 158 din Codul muncii şi art. 9 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 1/1970, iar în cuprinsul ei se prevede, în principal, că:
a) femeile medici, al căror contract de muncă este în fiinţă şi care au copii în vîrstâ de pînă la 6 ani, pot ocupa, fără examen sau concurs, cu o jumătate de normă, posturi vacante sau temporar libere din unităţile sanitare, cu respectarea condiţiilor de studii şi de vechime minimă în specialitate prevăzute de lege;
b) în cazul femeilor medici care au încetat raporturile de muncă pentru creşterea copiilor în vîrstâ de pînă la 7 ani, acestea pot fi încadrate pe posturi vacante sau temporar libere, cu o jumătate de normă, în localităţi în care ocuparea posturilor să face prin concurs.
Din examinarea prevederilor art. 13 ale Metodologiei rezultă, în primul rînd, câ textul este aplicabil numai pe timpul În care femeile încadrate medici au copii în vîrstă de pînă la 6 ani sau, după caz, 7 ani. În consecinţă, la împlinirea vîrstei de 6 ani ori 7 ani a copilului, persoanele în cauză urmează să revină la situaţia anterioară aplicării reglementării speciale amintite, în condiţiile pe care le vom analiza ulterior.
În ipoteza în care copilul — pentru care s-a făcut aplicarea prevederilor speciale menţionate — a împlinit vîrstâ de 6 ani sau 7 ani, dar intre timp mama a născut un alt copil (ori s-au născut alţi copii), considerăm că ea poate să beneficieze de regimul favorabil instituit de această reglementare, pînă cînd ultimul copil împlineşte vîrstâ de 6 ani sau 7 ani, avînd în vedere că naşterile subsecvente o menţin (pînă la momentul arătat) sub incidenţa acestui regim de protecţie. Precizam că, dacă nu am raţiona astfel, în sensul că, la împlinirea de către copil a vîrstei de 6 ani sau 7 ani, să obligăm persoana în cauză sa revină la situaţia anterioară şi, chiar în aceeaşi zi, să invoce, din nou, aplicarea reglementarii de favoare de la art. 13 din Metodologie — la data aceasta în consideraţia celuilalt copii în vîrstă de pînă la 6 ani sau 7 ani, — ocupînd, cu jumătate de norma, aceleaşi posturi pe care le-au deţinut anterior[5].
De asemenea, din cuprinsul textului menţionat mai sus, mai rezultă, în al doilea rînd, că aplicarea acestuia diferă după cum ne plasăm într-una sau într-alta din cele două ipoteze ale sale şi anume:
a.) femeia medic este încadrată în muncă şi are un copil în vîrstă de pînă la 6 ani;
b) femeia medic nu este încadrată în muncă, intrucit şi-a încetat activitatea desfăşurată pe baza contractului de muncă, pentru creşterea unui copil în vîrstă de pînă la 7 ani.
3. În prima ipoteză — cînd femeia medic este încadrată în muncă şi are un copil în vîrstă de pînă la 6 ani — utilizînd de prevederile art. 13 din Metodologia la care ne referim, în opinia noastră, aceasta are la dispoziţia sa două opţiuni.
a) O primă opţiune, o constituie posibilitatea de a-şi continua activitatea în postul în care este încadrată, dar cu o jumătate de normă. În această situaţie, contractul de muncă al persoanei în cauză se modifică numai sub aspectul duratei timpului de lucru şi al retribuţiei (care va fi corespunzătoare duratei timpului de lucru de numai o jumătate de normă).
b) lntr-o a doua opţiune, persoana în cauză poate să-şi continue octivitatea, eu o jumătate de normă, într-o unitate sanitară situată într-o altă localitate; fără a fi obligată, pentru aceasta, să susţină şi să reuşească la un examen sau concurs.
În această a doua opţiune, încadrarea cu o jumătate de normă se poate face, după caz, fie pe posturi vacante, fie pe posturi ocupate, dar temporar libere. În atare situaţie, sîntem de părere că, legal, contractul de muncă, se poate încheia numai pe durată determinată, chiar şi atunci cînd încadrarea are ioc în posturi vacante, de vreme ce însuşi regimul juridic de protecţie este aplicabil pe durată determinată — pînă cînd copilul împlineşte vîrsta de 6 ani sau, oricind pînă la acest moment, dacă s-a organizat concurs pentru ocuparea postului vacant (şi s-a prezentat la post cel declarat reuşit), ori dacă a revenit în unitate titularul postului temporar liber.
Pentru această a doua opţiune, prevederile art. 13 din Metodologie stabilesc numai că ocuparea posturilor se poate face fără examen sau concurs sau, după caz, fără aprobarea Ministerului Sănătăţii.
Cît priveşte însă problema păstrării vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate în asemenea cazuri, reglementarea specială menţionată nu conţine prevederi speciale. Pentru acest motiv, în vederea stabilirii condiţiilor în care se menţine vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate şi a perioadelor de timp ce se iau în calculul acestei situaţii juridice, este necesar să facem aplicarea reglementărilor de drept comun al muncii cuprinse în Legea nr. 1/1970.
Aşa fiind, pentru ca în cazul celei de a doua opţiuni, trecerea de la unitatea unde ar urma să se lucreze cu o jumătate de normă, să se facă cu menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, trebuie ca aceasta să se realizeze în condiţiile prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. a şi art 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970. Astfel, este necesar ca trecerea de la o unitate la alta să aibă loc prin transfer în interesul serviciului, pe baza art. 69 din Codul muncii şi art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 1/1970. Acest mod de soluţionare se impune prin aceea că, dacă am raţiona altfel (şi deci am socoti că trecerea de la o unitate la alta ar interveni prin transfer la cererea persoanei în cauză sau în baza p.ltor temeiuri de drept, care ar întrerupe vechimea în aceeaşi unitate) ar însemna să admitem că o reglementare de favoare pentru femeile încadrate în posturile de medici (art. 13 din Metodologie), să se soldeze, în final, cu consecinţe negative pe planu! altor drepturi de personal, cum este vechimea nenitreruptă în aceaşi unitate, ceea ce este de neconceput în cadrul în care se armonizează prevederile actelor normative ce alcătuiesc legislaţia muncii, iar aceasta cu atît mai mult cu cît este în discuţie ocrotirea mamelor încadrate în muncă.
Avînd loc transferul în interesul serviciului, contractul de muncă pe durată nedeterminată avut de persoana în cauză cu unitatea de la care se transferă, continuă să se execute la noua unitate, dar într-o formă modificată, care priveşte, obligatoriu, unitatea (altă unitate), locul muncii (altă localitate) şi natura juridică a contractului (din contract de muncă pe durată nedeterminată, în contract de muncă pe durată determinată); totodată, mai poate privi, funcţia şi retribuţia. La încetarea existenţei condiţiilor prevăzute la art. 13 din Metodologie, care au permis femeii medic să-şi desfăşoare activitatea cu o jumătate de normă şi cu contract de muncă pe durată determinată — împlinirea de către copil a vîrstei de 6 ani, organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant sau, după caz, prezentarea titularului postului temporar - liber — ea nu mai poate continua să lucreze în condiţiile speciale arătate.
În atare situaţie, persoana în cauză trebuie să solicite reîncadrarea în postul avut anterior — dacă acesta mai este vacant — sau într-un alt post similar, la aceaşi unitate sanitară din aceeaşi localitate. Desigur că, pentru raţiunile deja înfăţişate, revenirea la unitatea sanitară unde a funcţiont cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi cu o normă întreagă sau la o altă unitate sanitară din aceeaşi localitate, va avea loc tot prin transfer în interesul serviciului, în temeiul art. 69 din Codul muncii şi art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 1/1970, în scopul de a st realiza astfel, una dintre condiţiile menţinerii vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
În conformitate cu art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, persoana care îşi desfăşoară activitatea cu contract de muncă pe durată determinată (precum în această a doua opţiune analizată pentru aplicarea primei ipoteze din art. 13 din Metodologie) beneficiază de vechime neîntreruptă În aceeaşi unitate, dacă a lucrat, în fiecare an, în funcţie de necesităţile serviciului, cel puţin 6 luni în aceeaşi unitate sau în unităţi diferite unde a trecut în mod organizat, la indicaţia organului competent.
Aşadar, în cazul examinat, femeia medic, încadrată cu contract de muncă pe durată determinată, îşi va menţine vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate dacă:
— a desfăşurat activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni sau mai mare, în aceeaşi unitate sanitară şi în baza unui singur contract de muncă pe durată determinată;
— a prestat munca în aceeaşi unitate, pe baza a două sau mai multe contracte de muncă încheiate pe durată determinată, din a căror însumare se obţine sau chiar se depăşeşte perioada de 6 luni prevăzută de lege, cu condiţia ca nici-unul dintre contractele de muncă pe durată determinată să nu fi încetat în conformitate cu un temei de drept care, potrivit legii, face ca la reîncadrare să nu se menţină vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate[6].
— a lucrat cel puţin 6 luni sau mai mult, în timpul unui an, în baza unuia sau a mai multor contracte de muncă pe durată determinată, dar la două sau mai multe unităţi sanitare la care a trecut prin transfer în interesul serviciului.
În calculul efectiv al vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate a femeilor medici, pentru stabilirea duratei totale a acestei vechimi, se includ toate perioadele de timp lucrate cu contract de muncă pe durată determinată care, în condiţiile arătate, sînt legate între ele prin menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
4. În cea de a doua ipoteză prevăzută de art. 13 a reglementării speciale discutate, femeia medic nu mai este încadrată cu contract de muncă, pentru că şi-a încetat anterior activitatea în vederea creşterii unui copil în vîrstă de pînă la 7 ani, dar se poate reîncadra, — fără examen sau concurs, însă numai cu acordul Ministerului Sănătăţii —, cu o jumătate de normă şi cu contract de muncă pe durată determinată, pe posturi vacante sau temporar libere, în localităţi în care ocuparea posturilor se face prin concurs.
După cum, se vede, textul art. 13 din reglementarea specială la care ne referim, vizează, în fond, ipoteza art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970.
Aşa fiind, trebuie dedus că, deşi art. 13 al reglementării nu conţine o referire expresă şi cu privire la femeile gravide, întrucît această prevedere îşi găseşte sorgintea şi temeiul în dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/1970, considerăm că este aplicabil şi femeilor medici care, fiind gravide, şi-au încetat actvitatea pentru acest motiv.
Şi în această situaţie, încadrarea poate avea loc numai cu contracte de muncă pe durată determinată, pînă în momentul în care încetează motivul pentru care mamele au avut posibilitatea, potrivit legii, să-şi întrerupă activitatea şi să beneficieze de prevederile art. 13 din Metodologie.
Atunci cînd încetează contractul de muncă pe durată determinată, devin incidente dispoziţiile de aplicabilitate generală ale art. 9 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 şi, în vederea menţinerii vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, persoanele în cauză trebuie să se reîncadreze, în termen de 90 de zile, la unităţile sanitare unde erau încadrate la data încetării activităţii pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 9 alin. 2 din aceeaşi lege, sau la alte unităţi sanitare dacă se atestă că, nefiind necesar, nu pot fi reîncadrate la acele unităţi.
Cu privire la înţelesul art. 9 alin. 4 din Legea nr. 1/1970, în literatura juridică s-au exprimat puncte de vedere diferite.
Astfel, într-o primă opinie, s-a susţinut că, în realitate, prin această reglementare s-a urmărit instituirea unei adevărate obligaţii pentru unitate de a reintegra femeia care şi-a încetat activitatea pentru unul din motivele prevăzute la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970. În acest context, s-a precizat că, dacă unitatea refuză neîntemeiat reîncadrarea femeii care şi-a întrerupt activitatea — avînd vacant ,postul ocupat anterior sau un alt post pentru ocuparea căruia îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege —, persoana în cauză, în termen de 30 de zile (care începe să curgă de la data comunicării refuzului de către unitate), se poate adresa I organelor de jurisdicţie a muncii — aflîndu-ne în prezenţa unui litigiu de muncă în legătură cu încheierea contractului de muncă — solicitînd obligarea unităţii la reîncadrarea şi la plata de despăgubiri pe perioada de timp care s-a scurs de la data formulării cererii şi pînâ la data încadrării efective în muncă[7].
Într-o a doua opinie, s-a arătat că art. 9 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 1/1970 stabileşte doar condiţiile de păstrare a vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, fără a reglementa, expres, obligaţia de reîncadrare din partea unităţii, ca la art. 133 alin. 2 din Codul muncii, cu privire la pensionarii de invaliditate de gradul I sau II care au devenit capabili de muncă[8].
În considerarea liniei de gîndire a primei opinii — la care ne raliem —, se deduce că pentru femeile medici, problema reîncadrării în muncă în termen de 90 de zile de la împlinirea de către copil a vîrstei de 7 ani, se pune oarecum nuanţat, în funcţie de specificitatea condiţiilor de stabilire a raporturilor de muncă de către această categorie de personal.
Dacă unitatea sanitară are, vacant postul deţinut anterior sau, după caz, un alt post echivalent, atunci reîncadrarea este obligatorie (ca şi în dreptul comun). În situaţia în care unitatea sanitară la care persoana în cauză a fost anterior încadrată nu are un post ca să poată fi ocupat faţă de condiţiile de pregătire, prin dispoziţia Ministerului Sănătăţii trebuie să se hotărască repartizarea persoanei în cauză într-un post corespunzător pregătirii profesionale, într-o unitate sanitară clin aceeaşi localitate sau dintr-o altă localitate echivalentă cu localitatea în care îşi avea sediul unitatea la care persoana solicitantă a funcţionat anterior încetării contractului de muncă.
Pentru această a doua ipoteză a prevederilor art. 13 din Metodologie se mai pun şi alte probleme, îndeosebi cu referire la calculul vechimii în muncă, cu stabilirea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate şi cu perioadele de timp ce se includ în durata totală a vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
a. Astfel, în ceea ce priveşte calculul vechimii în muncă, pentru femeia medic — de altfel, ca şi pentru altă femeie aflată în această situaţie — care, avînd contractul de muncă desfăcut, fiind gravidă sau pentru creşterea unui copil în vîrstă de pînă la 7 ani, se reîncadrează cu contract de muncă pe durată determinată şi cu o jumătate de normă, înainte ca să fi împlinit copilul vîrsta de 6 ani, se pune problema de a şti cum se calculează vechimea în muncă, pentru timpul lucrat pînă cînd copilul a împlinit vîrsta de 6 ani.
Aşadar, practic, interesează să cunoaştem dacă, avînd contractul de muncă -desfăcut, totuşi, după reîncadrarea cu o jumătate de normă, timpul lucrat pînă cînd copilul a împlinit vîrsta de 6 ani poate fi socotit ca timp lucrat cu o normă întreagă, în baza art. 158 din Codul muncii şi art. 20 alin. 6 din Legea nr. 3/1977.
În opinia noastră, sîntem de părere că se impune o soluţionare pozitivă a acestei probleme.
Observăm, în acest sens, că dispoziţiile art. 158 din Codul muncii nu disting în aplicarea regimului de favoare ce-1 instituie, după natura contractului de muncă — pe durată nedeterminată sau pe durată determinată. De asemenea, aceste dispoziţii nu deosebesc nici după cum persoana care solicită să i se aplice tex»tul în cauză este încadrată cu o normă întreagă (şi continuă să lucreze cu o jumătate de normă), sau are contractul de muncă desfăcut (pe motivul indicat de la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970 ori pe oricare alt motiv) şi se reîncadrează cu o jumătate de normă.
Una dintre cele două condiţii ce se cer a fi îndeplinite pentru aplicarea textului art. 158 din Codul muncii — singura care interesează în analiza ce o «fectuăm — este aceea ca munca să fi fast prestată cu o jumătate de normă în timp ce copilul era în virstă de pînă la 6 ani[9], condiţie care se realizează în situaţia femeilor (inclusiv a femeilor medici) care, avînd contractul de muncă desfăcut pentru unul din motivele prevăzute la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970, se reîncadrează cu o jumătate de normă înainte de împlinirea de către copil a vîrstei de 6 ani şi lucrează astfel pînă cînd copilul împlineşte vîrsta de 7 ani.
În concluzie, în acest caz, perioada de timp lucrată cu o jumătate de normă pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 6 ani, se va lua în calculul vechimii în muncă numai ca normă întreagă, iar timpul lucrat între vîrsta de 6 ani şi 7 ani a copilului se va socoti doar cu o jumătate de normă. Spre exemplu, femeia care, avînd o vechime în muncă de 5 ani şi 6 luni, după ce şi-a întrerupt activitatea în baza art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970, a lucrat doi ani cu o jumătate de normă (pînă cînd copilul a împlinit vîrsta de 6 ani) şi apoi un an tot cu o jumătate de normă (pînă cînd copilul a împlinit vîrsta de 7 ani), are o vechime totală în muncă de 8 ani.
b) În ceea ce priveşte stabilirea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate (ca legătură juridică între munca prestată pînă la încetarea contractului de muncă, în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970, şi activitatea desfăşurată după reîncadrarea în muncă, cu o jumătate de normă, pe baza contractului de muncă pe durată determinată, pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 7 ani), practic, se pot ivi două situaţii distincte.
Într-o primă situaţie, cînd, pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 7 ani, se lucrează cu o jumătate de normă şi cu contract de muncă pe durată determinată, o perioadă de cel puţin 6 luni sau mai mare într-un an, fiind îndeplinite şi cellalte condiţii ale prevederilor atr. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1979 pe care le-am analizat, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate se menţine, în baza dispoziţiilor acestui text.
În această primă situaţie, este necesar să cunoaştem însă cum poate fi rezolvată problematica menţinerii vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
Mai întîi, se impune să lămurim cum trebuie înţeleasă exprimarea textului „a lucrat în jiecare an“, şi anume, dacă se are în vedere timpul lucrat într-un an calendaristic sau timpul lucrat într-un an de muncă.
Dispoziţiile art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970 nu conţin nici o precizare în acest sens. Aşa fiind, în opinia noastră, considerăm că textul are în vedere timpul lucrat într-un an de muncă, deoarece numai o asemenea interpretare duce la un mod de soluţionare echitabil în aplicarea acestei prevederi legale.
Prin reglementarea respectivă, legiuitorul a urmărit să creeze un regim juridic favorabil persoanei care lucrează cu contract de muncă pe durată determinată cel puţin 6 luni şi, dacă a circumstanţiat în sensul că această condiţie să se realizeze Intr-un an, atunci nu a putut avea în vedere decit anul de muncă, pentru că anul calendaristic ar fi prejudiciat pe cei care lucrau perioade mai mari intr-un an de muncă, dar mai mici într-un an calendaristic.
Astfel, spre exemplu, dacă nu am raţiona în sensul modului de soluţionare propus — timp lucrat într-un an de muncă — ar însemna ca unei persoane care s-a reîncadrat şi a lucrat cu contract de muncă pe durată determinată 10 luni, dar în doi ani calendaristici consecutivi (în perioada 1 august — 31 mai), să nu i se menţină vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, în timp ce unei alte persoane care a lucrat numai 6 luni (1 ianuarie — 30 iunie) — şi deci care a desfăşurat o activitate socialmente utilă într-un timp mai scurt — să i se recunoască menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, ceea ce este de recor.ceput nefiind echitabil şi nici logic şi juridic.
În sistemul propus — al anului de muncă — acesta se socoteşte de la data la care s-a început activitatea, fiind necesar să se lucreze cel puţin 6 luni în următoarele 12 luni. După împlinirea celor 6 luni, dacă activitatea nu se continuă şi peste acest moment, pentru a se menţine vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate ia o eventuală reîncadrare tot cu contract de muncă pe durată determinată, începe un nou an de muncă, în cadrul căruia este necesar să se lucreze o perioada de timp de cel puţin 6 luni.
În cazul în care, în exemplul dat, după împlinirea perioadei de minimum 6 luni, se continuă activitatea cu contract de muncă pe durată determinată pînă la sjirşitul anului de muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate se menţine atît în lunile următoare ale acelui an de muncă, cît şi, apoi, în continuare, pînă Ja încetarea activităţii (cu contract de muncă pe durată determinată) în fiecare an de muncă în care s-a lucrat cel puţin 6 luni. La reîncadrarea în muncă (tot cu contract de muncă pe durată determinată), începe un nou an de muncă şi, pentru menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, este, de asemenea, necesar ca, în cadrul acestui nou an de muncă, să se lucreze cel puţin 6 luni. Evident că, în această ipoteză, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate se menţine numai dacă, aşa cum am mai subliniat, contractul de muncă pe durată determinată avut anterior nu a încetat în condiţiile în care, potrivit legii, la reîncadrare, vechimea, în aceeaşi unitate se socoteşte ca fiind întreruptă.
În al doilea rînd, apre necesar să stabilim cum se plăteşte sporul la retribuţie[10], în sensul dacă acesta se plăteşte din prima lună a reîncadrării cu contract de muncă pe durată determinată sau, dimpotrivă, sporul la retribuţie urmează bă fie plătit numai după ce s-a lucrat — în fiecare an de muncă — cel puţin 6 luni în baza contractului de muncă încheiat pe durată determinată.
Observăm, sub acest aspect, că faţă de prevederile art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, dreptul — menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, cu plata sporului la retribuţie corespunzător tranşei de vechime realizate —, se naşte sub condiţie suspensivă, eveniment viitor şi nesigur că se va produce, dar de producerea căruia depinde însăşi naşterea raportului obligaţional, reprezentat de dreptul la primirea sporului la retribuţie pentru vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate şi obligaţia corelativă a unităţii de a-l plăti persoanei în cauză În conformitate cu art. 1013 C. civ., „condiţia îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat“. Aceasta înseamnă că, pînă la împlinirea condiţiei — suspensive, în cazul analizat —, în timpul de la reîncadrarea cu contract de muncă pe durată determinată şi pînă la realizarea ipotezei textului art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, obligaţia de plată a sporului la retribuţie nu există, şi, în consecinţă, persoana în cauză nu este îndreptăţită să-1 solicite, iar unitatea nu are îndatorirea să-1 plătească. De asemenea, aceasta mai înseamnă că, la realizarea ipotezei textului art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, efectele îndeplinirii condiţiei suspensive se produc retroactiv, din însuşi momentul reîncadrării cu contract de muncă pe durată determinată[11].
Aşa fiind, practic, în situaţia examinată, unităţile vor trebui să procedeze, după caz, astfel:
— nu se va plăti sporul la retribuţie în lunile următoare reîncadrării cu contract de muncă pe durată determinată, pînă cînd nu se realizează ipoteza textului art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, într-una din formele sale;
— în cazul în care contractul de muncă pe durată determinata încetează înainte de împlinirea condiţiei prevăzute de textul menţionat, nu se vi mai plăti sporul la retribuţie pentru lunile din intervalul de la încheierea contractului si pînă la încetarea lui;
— după îndeplinirea condiţiei, plata sporului la retribuţie se face retroactiv, din momentul reîncadrării cu contract de muncă pe durată determinantă şi continuă — de data aceasta, lună de lună — în fiecare an de muncă în care s-a lucrat, în temeiul unui atare contract, cel puţin 6 luni;
— dacă, între timp, în intervalul de la reîncadrare şi pînă la îndeplinirea condiţiei, unitatea a plătit sporul la retribuţie, ea a făcut o plată nedatorată şi este obligată să ia măsuri pentru sistarea plăţii şi recuperarea sumelor plătite; pentru eventualitatea în care, pînă la luarea măsurii de recuperare şi executare a acesteia, condiţia se îndeplineşte, plata nedatorată pendente conditione, este validată şi, astfel, nu se mai poate cere restituirea ei.
Într-o a doua situaţie, cînd, pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de 7 ani se lucrează cu o jumătate de normă şi cu contract de muncă pe durată determinata, dar perioade de timp mai mici de 6 luni în fiecare an de muncă, se cer, de asemenea, elucidate mai multe aspecte.
Astfel, în ceea ce priveşte menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate (ca legătură juridică între timpul lucrat pînă la încetarea contractului de muncă, în condiţiile prevăzute de art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/U70, şi perioadele mai mici de 6 luni lucrate după acest moment[12] cu o jumătate de normă şi cu contract de muncă pe durată determinată — pînă la împlinirea de către copil a virstei de 7 ani —), observăm că aceasta nu se poate realiza, intrucit nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 2 Ut. b. din Legea nr. 1/1970. În consecinţă, dacă, de pildă, pînă la încetarea contractului de muncă, fiind gravidă sau pentru creşterea unui copil în vîrstă de pînă la 7 ani, persoana în cauză a beneficiat de un spor la retribuţie pentru vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate de 6 la sută, pe toate perioadele de după reîncadrare, în condiţiile arătate (cît a lucrat mai puţin de 6 luni, în fiecare an de muncă), nu va mai primi sporul respectiv pentru vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate.
În continuare, se mai pune problema de a şti dacă persoana care a lucrat cu o jumătate de normă şi cu mai multe contracte de muncă pe durară determinată, în perioade mai mici de 6 luni pe an de muncă, îşi mai păstrează vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, dacă se reîncadrează cu contract de muncă pe durată nedeterminată, În termen de 90 de zile de la împlinirea de către copil a vîrstei de 7 ani, în sensul legăturii juridice, cu această semnificaţie, între timpul lucrat pînă la încetarea contractului de muncă şi timpul lucrat după riluarea activităţii cu contract de muncă pe durată nedeterminată, în exemplul dat, urmează să ştim dacă, după reîncadrare, pentru persoana în cauză se poate iclua plata sporului la retribuţie de 6 la sută pentru vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate.
Pentru un prim mod de soluţionare s-ar putea susţine că vechimea în aceeaşi unitate s-a întrerupt în momentul reîncadrării cu contract de muncă pe durată determinată care nu a mai îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970, astfel că, la reîncadrarea cu contract de muncă pe durată nedeterminată, în termen de 90 de zile de cînd copilul a împlinit vîrsta de 7 ani. Începe să curgă o nouă perioadă de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, pentru care se va beneficia de spor la retribuţie numai la împlinirea primei tranşe prevăzute de lege.
În ceea ce ne priveşte, nu considerăm că un astfel de mod de soluţionare este cel legal, ci că, dimpotrivă, acest aspect trebuie să primească o rezolvare pozitivă.
Într-adevăr, în concepţia noastră, pe toată perioada de la încetarea contractului de muncă pentru unul din motivele prevăzute la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970 şi pînă la reîncadrarea cu contract de muncă pe durată ne determinată, inlâuntrul termenului de 90 de zile de la data la care copilul a împlinit vîrsta de 7 ani, începe să curgă o nouă perioadă de vechime neîntreruptă în aceeaşi tării de favoare a textului menţionat, indiferent dacă în acest timp a fost încadrată în muncă sau nu şi, dacă a fost încadrată, indiferent de natura şi durata contractului de muncă.
De asemenea, este cert faptul că persoana care în intervalul respectiv a fost încadrată cu contract de muncă — repetăm, indiferent de natură şi durata acestuia — a desfăşurat o muncă socialmente utilă. Şi, pentru acest considerent, credem că, dacă am raţiona altfel — în sensul că persoana în cauză nu şi-ar menţine vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate —, ar insemna să-i creăm o situaţie juridică mai defavorabilă decît persoanei care, în aceiaşi interval de timp, neprestînd nici un fel de muncă utilă societăţii, îşi va menţine totuşi vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate în baza prevederilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970.
c. Cît priveşte incZuderea în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, ca perioade utile pentru întinderea totală a acestei situaţii juridice, am văzut că, întotdeauna, se includ în acest calcul perioadele de timp lucrate cu contract de muncă, indiferent de natura şi durata acestora, dacă între aceste perioade se realizează legătura juridică, potrivit unuia dintre temeiurile de drept în baza căruia, la reîncadrare, se menţine vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate.
Aşa fiind, pentru cazurile în care s-a prestat munca, cu o jumătate de normă şi cu contract de muncă pe durată determinată, o perioadă de cel puţin 6 iuni sau mai mare într-un an de muncă, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 8 alin. 2 lit. b din Legea nr. 1/1970 pentru menţinerea vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, timpul respectiv constituie şi perioadă utilă care se include în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
Pentru cazurile în care munca s-a prestat în perioade mai mici de 6 luni într-un an de muncă, între aceasta nu se realizează legătura juridică de menţinere a vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate şi, în consecinţă, nu pot fi inciuse nici în calculul total al vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, ca perioade utile, în funcţie de care să se plătească sporul la retribuţie.
În sfîrşit, în prima ipoteză prevăzută de art. 13 din Metodologie (cînd femeia medic, avînd un copil în vîrstă de pînă la 6 ani, se transferă în interesul serviciului de la unitatea A, unde este încadrată cu normă întreagă şi cu contract încheiat pe durată nedeterminată, la o altă unitate — B —, cu contract de muncă pe durată determinată şi cu 1/2 normă) se pune problema menţinerii vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, precum şi a calculului acestei vechimi, dacă în ultimul an de muncă s-a lucrat mai puţin de 6 luni.
De pildă: femeia medic, încadrată la unitatea A, cu normă întreagă, în baza unui contract pe durată nedeterminată, avînd un copil de 2 ani si 3 luni, s-a transferat în interesul serviciului pe data de 1 noiembrie 1985 — cînd avea o vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate de exact 4 ani — la unitatea B, unde funcţionează [ neîntrerupt (cu 1/2 normă în temeiul unui contract pe durată determinată) timp de 3 ani şi 4 luni (pînă la 1 martie 1989), după care se retransferă în interesul i serviciului la unitatea A (fireşte cu normă întreagă şi cu contract încheiat pe durată nedeterminată).
În atare împrejurări, persoana în cauză la 1 martie 1989 (cînd a revenit în condiţiile arătate, la unitatea A) are vechimea în aceeaşi unitate neîntreruptă, dar la calculul acesteia se va considera — provizoriu — că durata vechimii neîntrerupte respective este doar de 7 ani (4 + 3), şi nu de 7 ani şi 4 luni, deoarece la 1 martie 19S9, în ultimul an de muncă, are o vechime de sub 6 luni. Cu toate acestea, dacă, ulterior revenirii la unitatea A, va mai lucra încă cel puţin 2 luni;deci cel puţin pînă la 1 mai 1989), atunci, la această din urmă dată (1 mai 1989), va avea o vechime neîntreruptă în aceaşi unitate de 7 ani şi 6 luni, iar nu de 7 ani şi 2 luni.
Aşa fiind, rezultă că la 1 mai 1989, unitatea B trebuie să-i plătească celei în cauză şi sporul de retribuţie pentru vechime pentru intervalul celor 4 luni (1 noiembrie 1988—23 februarie 1989) timp în care sporul respectiv nu a putut fi iniţial plătit, neştiindu-se atunci dacă în ultimul an de muncă (din perioada cîtera încadrată cu contract pe durată determinată) va lucra minimum 6 luni.
[1] În acest sens, pentru dezvoltări în legătură cu problema calculului efectiv al duratei vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, a se vedea Gh. Brehoi (II), Vp.chiraea neir:treruptă în aceeaşi unitate, a personalului încadrat cu contract de muncă încheiat pe durată determinată, în „Revista română de drept“ nr. 12/1983, p. 60-61.
[2] Ibidem, p. 57—61.
[3] Reglementarea specială la care ne referim aci (Metodologia privind încadrarea, transferarea şi detaşarea medicilor, farmaciştilor şi dentiştilor din unităţile sanitare, aprobată prin Ordinul nr. 155/1986 al ministrului sănătăţii şi publicată în „Buletinul Ministerului Sănătăţii“ nr. 2/1987) a fost elaborată, (astfel cum rezultă şi din preambulul ordinului amintit), în temeiul Legii nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, al Legii nr. 12/1971 privini încadrarea şi promovarea în muncă, precum şi a Decretului nr. 452/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
[4] Pentru uşurinţa exprimării, în continuare, referirile noastre la femeile medici au în vedere, deopotrivă, şi femeile farmaciste şi dentiste (cu facultatea stomatologică de 3 ani).
[5] Mutatis mutandis, aceeaşi rezolvare a fost adoptată în literatura juridică şi cu privire la aplicarea prevederilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970. În acest sens, a se vedea A. Popescu, V. Dorneanu, Consideraţii în legătură cu reîncadrarea femeii care a încetat activitatea fiind gravidă sau pentru a-şi creşte un copil în vîrstă de pînă la 7 ani, în „Revista română de drept“ nr. 10/1986, p. 24.
[6] Nu se menţine vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate în situaţiile în care contractul de muncă pe durată determinată a încetat din iniţiativa unităţii pentru motive ce sînt imputabile persoanei încadrate în muncă, ori prin acordul părţilor sau din iniţiativa persoanei încadrate (afară de cazul în care acestea din urmă două temeiuri de drept se coroborează cu una din dispoziţiile legale în care-se menţine totuşi vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate).
[7] A se vedea, în acest sens: A. Popescu, V. Dorneanu, Consideraţii în legătură cu reîncadrarea femeii care a întrerupt activitatea fiind gravidă sau pentru a-şi creşte un copil pînă la împlinirea vîrstei de 7 ani, în „Revista română de drept“ nr. 10/1986, p. 25—27: S. Ghimpu, Al. Athanasiu, Gh. Brehoi, Gh. Mohanu, A. Popescu, Dreptul la muncă. Codul muncii comentat şi adnotat, Editura Politică, Bucureşti, 1988, p. 608.
[8] În sensul acestei opinii a se vedea Gh. Bădica, Obligaţia unităţii de a încadra unele categorii de persoane, în „Revista economică“, supliment, p. 16/1988, p. 5—6.
[9] În legătură cu cealaltă condiţie — ca mama să nu beneficieze de creşă sau cămin — s-a apreciat că aceasta se priveşte a fi îndeplinită dacă se face dovada ca unitatea sau cartierul unde locuieşte, nu are creşă sau cămin ori, deşi are, nu sînt locuri libere, iar, dimpotrivă, condiţia se priveşte a nu fi îndeplinită, dacă celor în cauză li se crează posibilitatea de a beneficia de creşe sau cămine, dar refuză de a uza de această posibilitate. (A se vedea S. Ghimpu, Al. Athanasiu, Gh. Brehoi, Gh. Mohanu, A. Popescu, op. cit., p. 606).
[10] Avem în vedere sporul la retribuţie avut la data încetării contractului de muncă în baza art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970.
[11] În acest sens, pentru dezvoltări cu privire la efectele condiţiei suspensive, a se vedea şi C. Bîrsan, Obligaţii complexe în „Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaţiilor“ de C. Stătescu, C. Bîrsan, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, p. 376—378.
[12] În cazul în care s-a lucrat cel puţin 6 luni, în condiţiile arătate, se aplică cele expuse cu privire la prima situaţie de la lit. b din prezentul punct.
