Potrivit art. 72 din noul Cod al muncii, contractele de muncă ale angajaţilor chemaţi să îndeplinească obligaţiile militare nu se mai desfac, ci se menţin, iar perioada serviciului militar se include în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
Pentru a beneficia de această dispoziţie, articolul citat obligă pe cel în cauză să revină la locul său de muncă, în termen de 30 de zile de la satisfacerea serviciului militar[1].
Prin vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, care dă dreptul la un spor de salariu, în raport de durata acestei vechimi, se înţelege perioada cît un angajat a fost în raporturi juridice de muncă şi a lucrat efectiv într-o unitate, în baza aceluiaşi contract de muncă, precum şi perioadele cînd, deşi au intervenit unele schimbări ale locului de muncă, totuşi, printr-un act normativ se stabileşte că munca se consideră efectuată în aceeaşi unitate[2].
Asemenea cazuri sînt prevăzute de art. 9 din Legea nr. 1/1970 a organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat. Astfel, potrivit art. 9 lit. e, salariaţii cu contracte de muncă pe durată nedeterminată, care au îndeplinit obligaţiile militare, beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, în condiţiile arătate în alin. 1 al textului.
Articolul 72 din noul Cod al muncii aduce din nou în discuţie problema calculului vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, raportată la persoanele încadrate în muncă şi care au fost chemate să satisfacă serviciul militar. Spre deosebire de art. 9 lit. e, în noua reglementare legiuitorul pune în mod deosebit accentul pe „includerea în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, a perioadei stagiului militar“, precizare absolut necesară, dacă avem în vedere faptul că, pînă la data de 1 martie 1973, cînd a intrat în vigoare art. 72 din Codul muncii, această perioadă nu se lua în calcul.
În cele ce urmează ne propunem să discutăm situaţia persoanelor încadrate în muncă şi care au îndeplinit obligaţiile militare, în două ipoteze, şi anume: a) cele care au îndeplinit obligaţiile militare, pînă la 1 martie 1973, cărora li s-au desfăcut contractele de muncă, potrivit reglementării anterioare şi care, deşi s-au reîncadrat în muncă, în termen de 90 de zile de la lăsarea lor la vatră, nu li s-a luat în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate perioada îndeplinirii stagiului militar[3]; b) cele care satisfac obligaţiile militare după data de 1 martie 1973 şi care revenind în muncă în termen de 15 zile de la lăsarea lor la vatră, li se ia în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate şi perioada îndeplinirii stagiului militar în termen.
Pentru prima categorie de persoane, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate s-a determinat, pînă la 1 martie 1973, prin însumarea perioadelor de muncă anterioare şi ulterioare lăsării la vatră, cu excluderea din calcul a perioadei stagiului militar[4].
Întrebarea care se pune este de a şti dacă, după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii se mai poate face deosebire între cele două categorii de salariaţi sau dacă nu cumva şi aceia cărora perioada serviciului militar nu li s-a luat în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate datorită desfacerii contractului de muncă, se vor putea bucura în viitor de acelaşi regim juridic ca şi salariaţii la care face trimitere art. 72 din noul Cod al muncii.
Ni se pare firesc şi echitabil ca pentru toţi salariaţii, care au îndeplinit obligaţiile militare înainte de 1 martie 1973 şi care au revenit la locul de muncă în termenul de 90 de zile de la lăsarea la vatră, — termen prevăzut de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 1/1970 — să se ia în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate şi perioada corespunzătoare îndeplinirii obligaţiilor militare, aşa cum se procedează în prezent.
Este adevărat că, faţă de prevederile exprese ale art. V alin. 2 din anexa a VH-a la H.C.M. nr. 914/1968, în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, nu intra, pînă în prezent, şi perioada amintită. Pe de altă parte, după cum apare din formularea art. 72 din noul Cod al muncii, s-ar putea susţine că legiuitorul leagă indisolubil includerea perioadei de stagiu militar în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate de menţinerea în fiinţă a contractului de muncă.
Totuşi, socotim că ar fi nefiresc să se creeze două regimuri juridice diferite, plecîndu-se de la ideea că dispoziţiile art. 72 din noul Cod al muncii, astfel cum au fost modificate — în ce priveşte termenul — prin art. 76 din Legea nr. 14/1972, îşi găsesc aplicaţie numai pentru situaţiile ivite după data de 1 martie 1973.
În acest sens, credem necesară o reconsiderare a dispoziţiilor înscrise îrt art. V alin. 2 din anexa a Vll-a la H.C.M. nr. 914/1968, în ceea ce îi priveşte pe salariaţii care au satisfăcut stagiul militar înainte de intrarea în vigoare a noului Cod al muncii şi care au îndeplinit condiţiile cerute pentru aplicarea art. 9 lit.e din Legea nr. 1/1970 (s-au reîncadrat în termen de 90 de zile de la lăsarea la vatră).
Sub imperiul acelor dispoziţii, salariaţii cărora li s-a desfăcut contractul de muncă pentru îndeplinirea obligaţiilor militare au fost asimilaţi, din punctul de vedere al modului de calcul al vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate, cu alte categorii de salariaţi, cum sînt: cei care au încetat activitatea fiind pensionaţi pentru invaliditate; salariatele care au încetat activitatea, fiind gravide sau pentru a-şi creşte unul sau mai mulţi copii, în vîrstă de pînă la 7 ani; cei care au încetat activitatea din cauza stării sănătăţii, constatată prin certificat medical, dacă nu li s-a putut oferi o altă muncă corespunzătoare.
În opinia noastră, asimilarea nu-şi găseşte justificare, fiindcă, în toate cazurile amintite, perioadele corespunzătoare încetării activităţii nu constituie vechime în muncă, în timp ce perioada îndeplinirii serviciului militar a fost şi este considerată vechime în muncă[5], chiar dacă, în acest caz, pînă la 1 martie 1973, contractele de muncă se desfăceau.
Cu alte cuvinte, desfacerea contractului de muncă, în cazul celor ce au satisfăcut serviciul militar pînă la 1 martie 1973 şi care beneficiază de dispoziţiile art. 9 lit. e din Legea nr. 1/1970, nu justifică neluarea în calculul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate a perioadei satisfacerii stagiului militar, atîta timp cît legiuitorul, pe de o parte, recunoaşte această perioadă ca vechime în muncă, iar pe de alta, îi acordă salariatului beneficiul vechimii neîntrerupte în aceeaşi unitate.
În acest caz, ţinînd seama de faptul că satisfacerea serviciului militar este o îndatorire patriotică, prevăzută de Constituţie, cei ce şi-au îndeplinit această îndatorire pînă la 1 martie 1973, în condiţiile legale ce au reglementat, sub aspectul ce ne interesează, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, socotim că trebuie să beneficieze de dispoziţiile art. 72 din noul Cod al muncii, cu condiţia ca, să fi revenit la locul de muncă în 90 de zile de la lăsarea la vatră.
Această categorie de salariaţi trebuie să fie asimilată cu salariaţii scoşi din producţie pentru îndeplinirea unor sarcini obşteşti, salariaţi care au beneficiat întotdeauna, fără nici o deosebire, de vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate şi pentru care s-au luat întotdeauna în calculul vechimii şi perioadele de timp cît au îndeplinit aceste sarcini.
Obligaţia patriotică de a satisface serviciul militar este mai mult decît o sarcină obştească. De altfel, Codul muncii anterior a făcut această asimilare ori de cîte ori a fost vorba să aplice dispoziţiile art. 102, care reglementau scoaterea şi reprimirea în producţie a salariaţilor ce îndeplineau sarcini în cadrul organizaţiilor obşteşti, precum şi drepturile lor. Art. 136 din acelaşi cod prevedea, în mod expres, că art. 102, „se aplică şi salariaţilor chemaţi pentru stagiul militar, concentrare sau mobilizare, la lăsarea lor la vatră“.
În sprijinul opiniei noastre invocăm şi un argument de drept intertemporal, ştiind că „legea nouă se va aplica, de la intrarea ei în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, dar, de regulă, şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare — jacta pendentia —, precum şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute — facta futura“[6].
În această interpretare, legea nouă (art. 72 din Codul muncii) urmează a se aplica atît în cazul celor care se aflau la data intrării ei în vigoare (1 martie 1973) în cursul satisfacerii serviciului militar, cît şi celor cu privire la care situaţia juridică avută în vedere de text era, la această dată, pe de-a întregul realizată, dar ale cărei efecte, cît priveşte drepturile salariatului decurgînd din vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, se vor realiza în viitor.
Aceasta este, după părerea noastră, interpretarea justă ce trebuie dată dispoziţiilor legale în vigoare pînă la 1 martie 1973, cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate a salariaţilor care au satisfăcut serviciul militar.
Articolul 72 din noul Cod al muncii precizează şi lămureşte într-un mod fericit, în spiritul echităţii şi umanismului socialist, o problemă de mare interes practic, soluţionînd-o definitiv şi în concordanţă cu principiile ce stau la baza legalităţii noastre socialiste.
[1] Acest termen a fost modificat implicit (15 zile) prin art. 76 din Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 160 din 29 decembrie 1972 şi intrată în vigoare la 31 martie 1973.
[2] A se vedea Vechimea în muncă. Ministerul Muncii — Centrul de documentare şi publicaţii, Bucureşti, 1970, p. 22.
[3] În baza art. 51 din Decretul nr. 468/1957 pentru reglementarea îndeplinirii serviciului militar, republicat în 1964 — text abrogat implicit prin art. 72 din noul Cod al muncii —, contractele de muncă ale angajaţilor chemaţi să satisfacă serviciul militar se desfăceau în termen de 60 zile de la încorporare (decretul a fost abrogat expres prin art. 163 din Legea nr. 14/1972).
[4] A se vedea art. IV alin. 1 lit. g, coroborat cu art. V alin. 2 din Anexa VII la HCM. nr. 914/1968 şi Precizările nr. 7127/1968 ale fostului C.S.P.O.S.
[5] A se vedea art. 30 lit. b din H.C.M. nr. 252/1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară.
[6] M. Eliescu, Aplicarea legii civile în timp şi în spaţiu. Conflictele de legi, în „Tratat de drept civil“, voi. 1, partea generală, Editura Academiei, Bucureşti, 1967, p. 90.
