În sistemul dreptului socialist român, raportul juridic de muncă se prezintă în mai multe forme, dintre care unele sînt tipice (raportul juridic fundamentat pe contractul individual de muncă: cel al membrilor cooperativelor meşteşugăreşti sau al cooperativelor agricole de producţie, precum şi cel al cadrelor permanente ale forţelor armate şi al militarilor din Ministerul de Interne), iar altele atipice (cel dintre colegiile de avocaţi şi membrii lor)[1].
Deşi, adesea, persoane încadrate în temeiul unui contract de muncă, devin, ulterior, părţi a unei alte forme a raportului -juridic de muncă totuşi, după cît cunoaştem, nu au mai fost examinate - într-o concepţie unitară şi în mod sistematic - consecinţele acestei situaţii cu privire la încetarea contractelor de muncă ale celor în cauză, precum şi asupra reîncadrării lor subsecvente - prin încheierea unui nou contract de muncă -, la aceeaşi sau altă unitate.
În considerarea unor particularităţi ale situaţiei în care persoana încadrată în temeiul unui contract de muncă devine membră a unei cooperative meşteşugăreşti, în cele ce urmează vom analiza în mod distinct această ipoteză de împrejurarea în care persoana încadrată devine, ulterior, membră a unei cooperative agricole de producţie ori cadru permanent al forţelor armate sau militare în Ministerul de Interne ori, în sfîrşit, avocat[2].
1. a) În cooperativele mesteşugăreşti, cea mai mare parte a personalului productive îşi desfăşoară activitatea în calitate de membri cooperatori; cu titlu de excepţie însă, aceeaşi activitate poate fi prestată de persoane încadrate în baza unui coritract de muncă, încheiat potrivit Codului muncii[3].
Aşadar, obiectul activităţii oricărei cooperative meşteşugăreşti se înfăptuieşte în două dintre formele tipice ale raportului juridic de muncă şi anume, cel existent între cooperativă şi membrii ei - cîrmuit de normele dreptului cooperatist[4] -, precum şi cel fundamentat pe contractul de muncă, guvernat de normele, dreptului muncii (Codul muncii etc.).
b) Este, în prezent. unanim admis că transferul - în interesul serviciului ori la cerere: art. 69 din Codul muncii; art. 11 din Legea nr. 1/1910 – constituie o cesiune a contractului de muncă[5], iar nu o înlocuire a acestuia. Pe de altă parte, din coroborarea art. 69 din Codul muncii cu dispoziţiile art. 183 alin. 2 şi ale art. 188 din acelaşi Cod rezultă că transferal unei persoane încadrate este posibil nu numai de la o unitate socialistă de stat la alta, ci şi de la o unitate de stat la unitate cooperatist obştească sau invers ori între două unităţi cooperatist-obşteşti, dar numai sub condiţia ca, la ambele unităţi, raportul de muncă al celui transferat să fie fundamentat pe contractul de muncă.
Fiind, aşadar, în prezenta unei cesiuni a contractului de muncă, transferul unei persoane de la o unitate de stat la o cooperativă meşteşugăreşti că are drept efect împrejurarea că cel în cauză devine o persoană încadrată în temeiul unui contract de muncă la cooperativa care i-a solicitat transferul de la unitatea de stat.
Ca atare, condiţiile şi formele efectuării transferului sînt identice, indiferent dacă acesta are loc între două unităţi de stat ori între o unitate de stat şi alta cooperatistă ori între două unităţi cooperatiste. Prin excepţie însă, transferul la o cooperativă mesteşugărească al unei persoane încadrate - pentru executarea lucrărilor ce formează obiectul de bază al cooperativei - implică şi îndeplinirea condiţiei suplimentare, impuse de art. 37 alin. 3 din Statut, şi anume ca numărul de persoane încadrate în temeiul unui contract de muncă, conform textului statutar menţionat, să nu depăşească 10% dintotalul membrilor ei. Nerespectarea acestei din urmă dispoziţii atrage, desigur, nulitatea absolută a transferului respectiv - interesul precumpănitor, vizat prin norma statutară menţionată, fiind cel general, iar nu cel personal -, dar remediabilă, dacă, anterior declarării (constatării) acelei nulităţi, procentul în discuţie nu mai depăşeşte 10%, altor persoane încadrate în acea cooperativă încetîndu-le contractul de muncă din orice motiv.
c) După ce, prin transfer, persoana încadrată. iniţial, într-o unitate de stat a devenit încadrată în temeiul unui contract de muncă la o cooperativă meşteşugărească, ea poate dobîndi calitatea de membră a acelei cooperative, cu respectarea prevederilor statutare[6].
Întrucît o persoană nu-şi poate desfăşura aceeaşi activitate la aceeaşi cooperativă meşteşugărească pe baza unui raport juridic de muncă hibrid - fundamentat, concomitent, atît pe contractul de muncă, cît şi pe calitatea de membru cooperator -, raport juridic care nu este reglementat - nici cel puţin cu titlu de excepţie - de legislaţia muncii şi de cea cooperatist meşteşugărească, rezultă că, legal, această din urmă calitate este incompatibilă cu aceea de persoană încadrată în temeiul unui contract de muncă încheiat cu respectiva cooperativă. Pe de altă parte, un membru al unei cooperative meşteşugăreşti nu poate fi, în acelaşi timp, încadrat şi la o altă unitate - pe baza unui raport juridic de muncă distinct -, de vreme ce prin Legea nr. 17/1968 a fost interzis cumulul de funcţii (posturi), iar, totodată, nimeni nu poate primi decît o singură retribuţie tarifară[7].
Ca atare, odată cu primirea persoanei încadrata - transferată anterior de la o unitate de stat - ca membră a unei cooperative meşteşugăreşti, contractul ei de muncă trebuie să înceteze[8].
Codul muncii însă necuprinzînd reglementări speciale în acest sens, care nu există - şi nu puteau fi - nici în actele normative incluse în dreptul cooperatist (Statutul; Hotărîrea nr. 1/1983 etc.) rezultă că, în cazul dat, contractul de muncă trebuie să înceteze numai în condiţiile Codului muncii, de vreme ce nici o dispoziţie legală nu prevede, în această situaţie, suspendarea lui.
Dar, care este temeiul legal al încetării contractului de muncă în situaţia ce formează obiectul discuţiei?
În opinia noastră, aceasta nu poate fi decît acordul părţilor (art. 129 din Codul muncii), acord care se realizează prin cererea scrisă a persoanei în cauză (de a deveni membra a cooperativei), urmată de aprobarea ei de către adunarea generală a secţiei ori a cooperativei, după caz, potrivit normelor statutare amintite.
Aşadar, hotărîrea adunării generale de acceptare a cererii are un dublu efect şi anume, pe de o parte, dobîndirea calităţii de membru cooperator a celui care a solicitat-o, iar, pe de alta, acordul cooperativei pentru încetarea contractului de muncă.
Existenţa acordului ambelor părţi este evidentă, chiar dacă el nu a fost expres formulat în cerere şi, respectiv, în hotărîrea adunării, avîndu-se în vedere incompatibilitatea calităţii de membru al cooperativei meşteşugăreşti cu aceea de persoană încadrată în temeiul unui contract de muncă la aceeaşi cooperativă.
În consecinţă, după cooptare, cooperativa meşteşugărească este obligată să efectueze cuvenitele înregistrări în carnetul de muncă[9], atît a hotărîrii adunării generale de primire în cooperativă, cît şi a încetării contractului de muncă prin acordul părţilor.
Nu s-ar putea susţine că am fi în prezenţa unei încetări de drept a contractului de muncă, de vreme ce, în cazul dat, o astfel de încetare nu este legală reglementată[10] iar o încetare de drept virtuală (implicită) este de neconceput, de vreme ce legea statorniceşte încetarea contractului prin acordul părţilor care, în cazul dat se înfăptuieşte, eo ipso, în modul arătat mai sus[11].
Pe de altă parte, nici dispoziţiile art. 130 din Codul muncii – privitoare la desfacerea contractului de muncă din iniţiativa unităţii - nu sînt aplicabile, din moment ce nici una din literele acestui articol nu pot constitui temeiul legal al desfacerii contractului în situaţia examinată. În sfîrşit, nici art. 135 din acelaşi Cod nu este incident, de vreme ce textul implică, în mod necesar, voinţa persoanei încadrate de a pune capăt raportului ei de muncă cu o anumită unitate, iar nu de a se implica, mai deplin, în colectivul ei, prin cooptarea sa ca membră a aceleeaşi cooperative meşteşugăreşti cu care, pînă la cooptare, avusese încheiat un contract de muncă.
În concesinţă, în situaţia discutată, contractul de muncă al persoanei cooptate încetează prin acordul părţilor (art. 129 din Codul muncii), încetare care trebuie înregistrată în carnetul de muncă.
d) Se poate pune însă întrebarea de ce cooperativele meşteşugăreşti, în practică, de regulă, mai întîi, solicită unităţii de stat transferul în interesul serviciului al celui care, subsecvent, devine membru cooperator, din moment ce ar putea indica solicitantului ca, în prealabil, să demisioneze, iar apoi – nemaiavînd un raport juridic de muncă în curs - să ceară primirea în cooperativă.
Desigur, s-ar putea folosi şi o astfel de cale.
Numai că, în cazul persoanelor încadrate la unităţile de stat, nu se procedează ca atare, întrucît şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti beneficiază de drepturile legate de vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate şi în muncă (art. 20-23 din Hotărîrea nr. 1/1983).
Or, în baza hotărîrii amintite (art. 20 alin. 2) are vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate şi cooperatorul care „a provenit din persoană încadrată cu contract de muncă al aceleiaşi cooperative“[12]. Pe de altă parte, în baza art. 8 alin. 2 lit. a din Legea nr. 1/1970, are vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate şi persoana încadrată cu contract de muncă pe durată nedeterminată „care a lucrat în două sau mai multe unităţi ca urmare a transferării sale în interesul serviciului“.
Aşadar, prin coroborarea acestor două texte - de drept cooperatist şi, respectiv, de drept al muncii -, rezultă că în momentul în care cel în cauză devine cooperator, după ce fusese transferat de la o unitate de stat în interesul serviciului, el îşi păstrează, în calitate de membru cooperator, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate avută în momentul transferării, la care se adaugă şi cea aferentă perioadei cuprinse între această dată şi aceea a primirii în cooperativă.
În legătură cu aspectul aici discutat, şi avînd în vedere dispoziţiile art.10 lit. d lin Legea nr. 1/1970[13], se pune problema dacă, după cooptare, celui în cauză, încetîndu-i contractul de muncă prin acordul părţilor, nu i se întrerupe vechimea în muncă şi în aceeaşi unitate, avută pînă la acea dată (a încetării contractului).
În opinia noastră, răspunsul nu poate fi decît negativ, întrucît mai întîi are loc primirea ca membru al cooperativei şi doar apoi - drept consecinţă – contractul de muncă încetează.
Ca atare, acest al doilea moment - subsecvent - nu poate influenţa asupra întreruperii vechimii; aşa fiind, cel în cauză, devenind membru al cooperativei meşteşugăreşti, el are vechimea neîntreruptă (în aceeaşi cooperativă şi în muncă) ce o avea în temeiul contractului de muncă la unitatea de stat, căreia i se adaugă şi cea cuprinsă între data transferului în interesul serviciului la cooperativă şi cea a cooptării sale.
Dacă, după un timp, el va părăsi cooprativa meşteşugărească, cu acordul conducerii acesteia, şi se va reîncadra - în cel mult 90 de zile - într-o unitate de stat, vechimea sa neîntreruptă în muncă va fi aceea din momentul primirii sale ca membru cooperator, căreia i se adiţionează şi acea dobîndită în perioada cît a prestat activitatea - în această calitate -, în cooperativă.
Subliniem că membrul unei cooperative meşteşugăreşti, care se reincadrează cu respectarea condiţiilor arătate - într-o unitate de stat, îşi păstrează doar vechimea neîntreruptă în muncă, iar nu şi pe cea în aceeaşi unitate[14], deoarece art. 10 lit. d din Legea nr. 1/1970 se referă numai la menţinerea vechimii neîntrerupte în muncă.
f) În sfîrşit, precizăm că membrul unei cooperative meşteşugăreşti[15] trecut - cu acordul conducerii acesteia - într-o unitate de stat, beneficiază de prevederile art. 200 alin. 2 din Legea nr. 57/1974 (republicată la 23 iulie 1980), avîndu-se în vedere alin. 3 lit. c al aceluiaşi text[16].
2. a) În principiu, şi în cooperativele agricole de producţie calitatea de membru cooperator[17] este incompatibilă cu aceea de persoană încadrată în temeiul unui contract de muncă, fie la acea cooperativă[18], fie la orice altă unitate, pentru identitate de raţiune cu cele arătate mai sus (pct. 1, lit. c), cu privire la membrii cooperalivelor meşteşugăreşti.
Nu mai puţin însă, în cooperativele agricole de producţie această regulă nu este absolută, întrucît, fie Statutul cooperativei agricole de producţie (aprobat prin Decretul nr. 93/1983, fie legea, prevăd expres unele excepţii.
Astfel.
- Cu aprobarea adunării generale a cooperativei agricole de producţie, membrul cooperator poate fi încadrat, în temeiul unui contract de muncă încheiat pe durată nedeterminată, la o întreprindere agricolă de stat, sub condiţia a lucra direct într-un sector agricol ori de mecanizare al acesteia (art. 4 alin. 1 lit. c din Statut);
- Recrutarea forţei de muncă din rîndul persoanelor care sînt member ale cooperativelor agricole de producţie se face numai în interesul unităţilor ecomice de stat şi doar cu aprobarea adunării generale sau - în intervalul dintre două adunări - cu aprobarea consiliului de conducere (art. 5 alin. 3 din Legea 24/1976, art. 27 din Legea nr. 4/1970).
Întrucît recrutarea forţei de muncă reprezintă activitatea organizată a unităţilor socialiste de atragere a forţei de muncă în scopul încadrării în muncă[19], rezultă ca această încadrare - prin încheierea contractului de muncă – este posibilă pentru oricare membru al cooperativei agricole de producţie, dar cu înplinirea unei triple condiţii şi anume: încadrarea să se efectueze la o unitate economică de stat; încadrarea să fie consecinţa recrutării forţei de muncă (art. 4-5 din Legea nr. 24/1976); recrutarea persoanei respective să se fi făcut cu aprobarea adunării generale sau, după caz, a consiliului de conducere al cooperativei agricole de producţie respective;
- De asemenea, mecanizatorii şi restul personalului existent la secţiile şi formaţiile de mecanizare organizate pentru unităţile agricole cooperatiste, pot deveni membri al cooperativelor agricole de producţie - cu aprobarea adunărilor generale - menţinîndu-şi calitatea de personal muncitor al staţiuii pentru mecaniyarea agriculturii (art. 4 alin. 2 şi 3 din Decretul nr. 4/1982) ;
- Tot astfel, specialiştii agricoli, alte cadre cu pregătire superioară şi contabilii care lucrează în unităţile agricole socialiste pot fi primiţi ca membri cooperativelor de producţie, avînd, concomitent, atît drepturile şi obligaţiile statutare ale acestora din urmă, cît şi cele ale personalului încadrat pe baza unui contract de muncă (art. 802 din Legea n r. 1/1982, introdus prin art. VIII din Decretul nr. 19/1986).
Aşa fiind, în afara situaţiilor de excepţie amintite mai sus, dacă o persoana încadrată în baza unui contract de muncă - la acea cooperativă ori la altă unitate - este cooptată ca membru a unei cooperative agricole de producţie, contractul ei de muncă trebuie să înceteze prin acordul părţilor (art, 129 din Codul muncii) ori să se desfacă din iniţiativa ei[20], procedîndu-se la înregistrarea respectivă în carnetul de muncă.
Subliniem că, indiferent care ar fi temeiul juridic al încetării (desfacerii) contractului de muncă, aceasta nu prezintă vreo relevanţă – sub aspectele ce fac obiectul studiului de faţă -, întrucît drepturile şi îndatoririle statutare ale membrului cooperativei agricole de producţie (inclusiv drepturile sale de retribuire) nu sînt influenţate, în vreun fel, de împrejurarea dacă anterior el a avut ori nu încheiat un contract de muncă şi, în caz afirmativ, motivul încetării (desfacerii) respective[21].
În sfîrşit, ca şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti, membrii cooperativelor agricole de producţie care, cu acordul conducerii acestora, se încadrează ulterior, într-o unitate de stat, beneficiază de prevederile art. 200 alin. 2 din Legea nr. 57/1974 (art. 200 alin 3 lit. c din acelaşi articol).
Se iveşte însă o problemă: dispoziţia art. 200 alin. 2 presupune, în mod necesar, existenta unei retribuţii tarifare anterioare, drept retribuţie de referinţă pentru stabilirea noii retribuţii tarifare, în condiţiile textului.
Or, membrii cooperativelor agricole de producţie, de regulă, nu au o retribuţie tarifară - diferenţiată pe categorii de încadrare, funcţii, trepte, gradaţii clase de retribuire etc. - şi nici, cel puţin, de o retribuţie lunară, ci doar anuală (lunar, acordindu-li-se doar avansuri).
De aceea, apreciem că, în cazul lor, retribuţia de referinţă, în vederea aplicării art. 200 alin. 2 din Legea nr. 57/1974, este media lunară (din anul calendaristic anterior ori a ultimelor 12 luni) a retribuţiei de bază[22], primite de membrul cooperativei agricole de producţie, încadrat ulterior, în condiţiile textului, la o unitate de stat[23].
În schimb, dacă membrii cooperatori la care ne referim beneficiază – în modul arătat – de dispoziţiile art. 200 alin. 2 din Legea nr. 57/1974, ei, spre deosebire de membrii cooperativelor meşteşugăreşti, nu pot avea niciodată vechimea în muncă neîntreruptă, dacă – părăsind cooperativa cu acordul conducerii sale – se încadrează (reîncadrează) în orice unitate socialistă în temei unui contract de muncă, dat fiind că, după cum am mai menţionat, art. 10 lit. din Legea nr. 1/1970 se referă numai la membrii cooperativelor meşteşugăreşti, dar nu şi la cei ai cooperativelor agricole de producţie; bineînţeles, cu atît mai mult ei nu-şi păstrează vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate.
b) Ca şi în cazul membrilor cooperatori, raportul juridic de muncă al cadrelor permanente ale forţelor armate şi al militarilor din Ministerul de Interne[24] este, pentru aceleaşi motive, incompatibil cu alte forme ale raportului juridic de muncă, Legea nr. 14/ 1972, precum şi statutele Corpului ofiţerilor, al Corpul subofiţerilor şi cel al maiştrilor militari neprevăzînd excepţii de la acest principiu.
Drept urmare, în ipoteza în care o persoană încadrată în temeiul unui contract de muncă - la o unitate militară sau la orice altă unitate de stat sa cooperatist obştească - devine cadru permanent al forţelor armate sau militar în Ministerul de Interne, contractul ei de muncă trebuie să înceteze prin acord părţilor (art. 129 din Codul muncii) ori să fie desfăcut[25] din iniţiativa celui în cauză (art. 135 din acelaşi cod)[26], efectuîndu-se, în acest sens, cuvenitele înregistrări în carnetul de muncă[27].
Subliniem că, precum şi în cazul membrilor cooperativelor agricole de producţie, drepturile personalului militar menţionat nu sînt influenţate, în vreun fel, de temeiul juridic al încetării (desfacerii) contractului de muncă avut anterior.
Spre deosebire însă de membrii cooperatori, în ipoteza în care personalul la care ne referim - după trecerea lui în rezervă sau în retragere pentru orice motive cu excepţia condamnării penale -, se încadrează (reîncadrează) pe baza unui contract de muncă în cel mult 90 de zile, el are vechimea în aceeaşi unitate şi în muncă neîntreruptă (art. 9 alin. 1 lit. e din Legea nr. 1/1970, coroborat cu art. 1 din Decretul nr. 407/1958). Subliniem însă că în durata acestei vechimi neîntrerupte nu se include şi perioada de timp prestată anterior dobîndirii calităţii de personal militar, în temeiul unui contract de muncă, neexistend reglementare legală care să justifice soluţia contrară.
În sfîrşit, precizăm că şi cadrele permanente ale forţelor armate şi militarii din Ministerul de Interne, potrivit art. 200 alin. 3 lit. c din Legea nr. 57/1974, beneficiază de dispoziţiile art. 200 alin. 2 din aceeaşi lege dacă, după trecerea lor în rezervă - cu acordul unităţilor de unde provin -, se încadrează - indiferent după cît timp - în temeiul unui contract de muncă.
Menţionăm că, în această situaţie, retribuţia de referinţă - în vederea aplicării art. 200 alin. 2 - este ultima retribuţie tarifară - anterior trecerii în rezervă - a celui în cauză, retribuţie tarifară care, potrivit reglementărilor speciale privind retribuirea militarilor, include: retribuţia de funcţie, solda de grad şi gradaţie.
c) exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii retribuite; prin excepţie, o atare incompatibilitate nu există în cazul în care avocatul efectuează şi o activitate („muncă“) didactică, publicistică juridică ori literară (art. 24 alîn. 1 şi 2 din Decretul. nr. 281/1954, republicat la 6 martie 1958)[28].
Aşadar şi sub acest aspect, raportul juridic - atipic - de muncă al avocatului[29] este supus - de regulă - aceluiaşi principiu care guvernează celelalte raporturi- tipice - de muncă.
De aceea, după primirea ca membru al unui colegiu de avocaţi, contractul de muncă existent, urmează să înceteze prin acordul părţilor - art.129 din Codul muncii - sau din iniţiativa celui în cauză - art. 135 din acelaşi cod[30] - , efectuîndu-se înregistrarea corespunzătoare în carnetul de muncă cu precizarea că drepturile de retribuire ale avocaţilor, potrivit Decretului nr.250/1978, nu sînt în fluenţate în vreun fel, de temeiul juridic al încetării (desfacerii) contractului lor de muncă, avut pînă la data primirii lor într-unul din colegiile de avocaţi.
De asemenea, spre deosebire de membrii cooperativelor meşteşugăreşti şi de cadrele permanente militare sau militarii din Ministerul de Interne, în cazul în care, ulterior, avocaţii se încadrează ori se reîncadrează în temeiul unui contract de muncă, ei nu beneficiază de vechime neîntreruptă în muncă (şi deci nici de vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate), deoarece după cum am mai amintit, art. 10 lit. d din Legea nr. 1/1970 se referă, exclusiv, la membrii cooperativelor meşteşugăreşti şi la cei care şi-au încetat activitatea de salariat în alt loc de muncă decît o unitate socialistă. Or, este elementar că art. 10 lit. d, fiind un text de excepţie, el nu poate fi extins în interpretare[31].
În sfîrşit, subliniem că avocaţilor care, cu acordul colegiului, se încadrează într-o unitate de stat, li se aplică - întocmai ca şi membrilor cooperativelor mesteşugăreşti ori de producţie agricolă, sau cadrelor militare - dispoziţiile art. 200 alin. 2 din Legea nr. 57/1974, avîndu-se în vedere art. 200 alin. 3 lit. c din aceeaşi lege.
Se pune însă problema determinării retribuţiei de referinţă (vizată de art. 200 alin. 2), de vreme ce, potrivit Decretului nr. 250/1978, deşi retribuţia avocaţilor este lunară, ei nu au totuşi o retribuţie tarifară.
Trei pot fi soluţiile. S-ar putea, astfel, susţine că se poate face o medie a retribuţiei realizate pe o perioadă dată (de pildă un an). O atare rezolvare nu poate fi acceptată, deoarece dacă o astfel de medie poate fi concepută în cazul membrilor cooperativelor agricole de producţie - care nu au o retribuţie lunară -, ea este inadmisibilă în situaţia avocaţilor ale căror drepturi de retribuire se acordă integral (iar nu sub formă de avansuri) în fiecare lună calenderistică.
O a doua soluţie - adoptată în practica organelor Ministerului Muncii - consideră că retribuţia de referinţă se stabileşte în raport cu vechimea totală în specialitate (în munca juridică) a avocatului respectiv, vechime în funcţie de care i s-ar fi putut acorda un anumit număr de gradaţii (pentru funcţia în care a fost încadrat, după încetarea activităţii ca avocat). Deci retribuţia de referinţă este retribuţia tarifară cuvenită pentru acea funcţie, la gradaţia carei s-ar fi cuvenit - în raport cu vechimea în specialitate -, dacă, în loc de a fi fost avocat, ce în cauză ar fi fost încadrat, în acea funcţie, şi în toată perioada cît a avut calitatea de membru al colegiului.
În ce ne priveşte, nu putem împărtăşi o atare rezolvare, întrucît art. 200 din Legea nr. 57/1974 are în vedere o retribuţie de referinţă reală – efectiv primită de cel în cauză -, iar nu o retribuţie virtuală, ipotetică şi imaginară.
Aşa fiind, în cazul dat, singura soluţie rămîne a fi considerată drept retribuţia de referinţă, retribuţia realizată de fostul avocat, după caz, în luna precedentă celei în oare el şi-a încetat activitatea în colegiu (dacă aceasta a avut loc în cursul lunii) ori aceea realizată în luna în care a avut loc încetarea amintită, dacă aceasta s-a produs în chiar ultima zi a unei luni calendaristice.
S-ar putea obiecta că nici acest sistem nu este corespunzător, deoarece pe de o parte, ar fi posibil ca cel în cauză doar în luna respectivă să fi realizat retribuţie mai mare (aşa numitul „plafon“), în timp ce, de regulă, retribuţia lui ca avocat era inferioară. Pe de altă parte, s-ar putea susţine că datorită nivelului mare al retribuţiei realizate ca avocat, oricum, acest nivel nu poate fi atins în funcţia în care cel în cauză s-a încadrat în temeiul contractului de muncă.
Ambele obiecţii nu le considerăm întemeiate deoarece, pe de o parte, chiar îndeplinite fiind condiţiile textului, aplicarea lui este facultativă, iar nu obligatorie. Pe de altă parte, în măsura în care art. 200 alin. 2 va fi aplicat, unitate are obligaţia ,,asigurării unei cît mai juste corelări cu retribuţia tarifară de încadrarea personalului din unitatea respectivă încadrat în aceleaşi categorii tarifare sau funcţii“.
Aşadar, fie dacă retribuţia de referinţă a avocatului (din ultima lună ori cea precedentă) este ,,artificială“ (realizată ad hoc, ştiind că se va încadra în temeiul unui contract de muncă), fie dacă, deşi reală, ea este prea mare, unitatea va stabili gradaţia corespunzătoare în vederea asigurării justei corelări la care se referă fraza finală a art. 200 alin. 2.
3. Din cuprinsul întregii analize efectuate în studiul de faţă, în opinia noastră de lege ferenda, se desprinde necesitatea adoptării unei reglementări - complete, sistematice şi, pe cît posibil, unitare - privitoare la regimul juridic al persoanelor care, avînd încheiat un contract de muncă, încetează să-şi presteze activitatea temeiul lui spre a şi-o continua în cadrul unei alte forme a raportului ridic de muncă, precum şi a celor oare, încetîndu-şi prestarea muncii în baza uneia dintre aceste din urmă forme, se încadrează ori se reîncadrează într-o unitate socialistă, în temeiul unui contract de muncă.
[1] În legătură cu formele raportului juridic de muncă, a se vedea: I. T. Mateescu, Unele probleme ale raportului juridic de muncă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 40 şi urm.; V. Câmpianu. Dreptul muncii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 88-92 ; S. Ghimpu, Dreptul muncii, vol. I, Universitatea din Bucureşti, 1972, p. 27-44; Ş. Beligrădeanu, încheierea, modificarea şi încetarea contractului de muncă. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 11-17: S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, Dreptul muncii. Tratat, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 84-93; S. Ghimpu, Dreptul muncii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985. p.4-6.
Menţionăm că în literatura juridică mai veche, în locul expresiei forme ale raportului juridic de muncă, s-a utilizat acea de genuri (I. T. Mateescu, op. cit., p. 40) ori de tipuri ale acestui raport (V. Câmpianu, op. cit., p. 88 şi urrn.).
[2] În rîndul formelor atipice ale raportului juridic de muncă se mai include şi ucenicia la locul de muncă. Dată fiind sfera ei extrem de restrînsă de aplicare (a se vedea, art. 189 din Legea nr. 28 19(8), precum şi faptul că, în practică, este cvasiexclus ca o persoană, în prealabil, să fi avut încheiat un contract de muncă, după a cărui încetare să-şi realizeze pregătirea profesională prin ucenicie la locul de muncă, în prezentul articol nu ne vom referi la această formă atipică a contractului de muncă.
Pe de altă parte, uneori, contractul pentru darea în gospodărire şi gestiune a unor unităţi prestatoare de servicii, reglementat prin Decretul nr. 1011980, este, de asemenea, considerat a fi o formă atipică a raportului juridic de muncă (a se vedea, în acest sens: E. Vicol, C. Jornescu, A. Ştirbu. A. Deteşan, Industria mică. Forma de organizare. Conducere. Raporturi de muncă, editată de „Revista economică“, Bucureşti, 1981, p. 296: D. Frroiu. Despre natura juridică a importului de muncă prestat: în unele condiţii speciale, în ,,Studii şi cercetări juridice“ nr. 2/1983, p. 127-132: S. Ghimpu, Al. Athanasiu, Les raports atypiques de travail. Aspect et formes nouuelles, în „Revue roumaine des sciences sociales. Serie de sciences juridiques nr. 21/1986, p. 127).
În ce ne priveşte, pentru motivele anterior expuse (a se vedea. Ş. Beligrădeanu, Natura juridică a contractului pentru darea în gospodărire şi gestiune a unor unităţi prestatoare de servicii, în „Revista română de drept“ nr. 6/1980. p. 28‑33), considerăm, că, în cazul dat, sîntem în prezenţa unui contract de drept civil, iar nu a unui contract de muncă. fie el şi atipic. De aceea, în studiul de faţă nu discutăm problematica abordată nici în ipoteza încheierii unui atare contract.
[3] În acest sens, art. 37 alin. 1-3 din Statutul cooperativei mesteşugăreşti şi al cooperativei de invalizi (adoptat de cel de-al VI-lea Congres al Cooperaţiei Meşteşugăreşti la 19 ianuarie 1982, modificat şi completat prin Decretul nr. 251/1986) prevede că: „Obiectul activităţii cooperativei se realizează prin munca membrilor săi. Pentru executarea lucrărilor auxiliare sau a muncilor necalificate, cooperative meşteşugărească poate folosi şi necooperatori încadraţi cu contracte de muncă.
„Obiectul activităţii cooperativei se realizează prin munca membrilor săi.
Pentru xecutarea lucrărilor auxiliare sau a muncilor necalificate, cooperativa meşteşugărească poate folosi şi necooperatori încadraţi cu contracte de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, potrivit legislaţiei în vigoare şi normelor stabilite prin instrucţiunile UCECDM.
Se pot folosi necooperatori încadraţi cu contracte de muncă şi pentru executarea lucrărilor care formează obiectul de bază al activităţii cooperativei, fără ca numărul acestora să depăşească 10% din totalul membrilor săi“.
[4] În afara Statutului (a se vedea supra, nota 3), actul normativ de bază este constituit de Hotărîrea nr. 1/1983 a Consiliului Central al Uniunii Cooperativelor Mesteşugăreşti (UCECOM) privind raporturile de muncă, organizarea şi disciplina muncii în cooperaţia meşteşugărească.
Pentru dezvoltări, cu privire la raporturile juridice de muncă în cooperativele meşteşugâreşti, a se vedea, D. Gherasim, Elemente de drept cooperatist meşteşugăresc, Editura Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti, Bucureşti, 1970 p. 289 şi urm.
Subliniem că şi autorii care consideră că dreptul agrar şi funciar, constituie o ramură distinctă în cadrul sistemului dreptului socialist român, recunosc însă că problematica dobîndirii şi încetării calităţii de membru al unei cooperative - de orice fel - se include în ramura dreptului cooperatist (a se vedea, D. Marinescu, Interferenţele dintre dreptul agrar şi funciar cu dreptul cooperatist, în „Drept agrar şi funciar“ de D. Marinescu, Al. Athanasiu, Universitatea din Bucureşti, 1984, p.23-24).
[5] A se vedea. în acest sens: S. Ghimpu s.a., Delegarea, detaşarea şi transferul angajaţilor, Editura Ştiinţifică. Bucureşti, 1966, p. 224-239; S. Ghimpu, I.T. Stefănescu, S. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., p. 334-336; Gh. Brehoi, Modificarea contractului de muncă prin transfer, Editura Politică, Bucureşti, 1983. p.37-40.
[6] În acest sens, Statutul prevede că:
- persoanele care doresc să devină membri ai cooperativei după ce li se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le au potrivit statutului, vor depune o cerere scrisă comitetului executiv al cooperativei (art, 10 alin. 1); adunări generale a secţiei sau a cooperativei (art. 10 alin. 4) ;
- discutarea, în adunarea generală a secţiei sau a cooperativei, a cererilor de primire în cooperativă se face individual şi în prezenţa celor care au solicita primirea, hotărîrile adunării generale de secţie urmînd a fi supuse spre ratificar Comitetului executiv al cooperativei, la prima şedinţă (art. 10 alin. 5);
- în intervalul dintre adunările generale, comitetul executiv al cooperativ va putea să primească provizoriu noi membri, cererea de primire în cooperativ a acestora urmînd să fie supusă primei adunări generala a cooperativei
[7] Menţionăm că şi membri cooperativelor meşteşugăreşti au o retribuţie tarifară de încadrare (art. 27 alin. 1 din Hotărîrea nr. 1/1983).
[8] Fireşte, dacă cererea de primire în cooperativă este respinsă - din indiferent ce motive -, contractul de muncă existent se menţine, el neputînd înceta sau fi desfăcut decît în condiţiile Codului muncii ori al legilor speciale, care nu prevăd încetarea (desfacerea) contractului de muncă pe motivul că persoanei încadrate i s-a respins cererea de primire ca membră a aceleaşi cooperative meşteşugăreşti
[9] Menţionăm că se întocmeşte carnetul de muncă atît pentru persoanele încadrate în temeiul unui contract de muncă, cît şi pentru membrii cooperativelor meşteşugăreşti (art. 2 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976).
[10] În terminis, încetarea de drept a contractului de muncă este prevăzută numai în art. 23 alin. final din Decretul nr. 54/1975, în legătură cu absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior - cursuri de zi -, încadrati cu încălcarea dispoziţiilor legale. În pofida exprimării textului, în realitate, în acest caz sîntem în prezenţa unei nulităţi absolute a contractului, iar nu a unei încetări de drept, deoarece negalitatea există din chiar momentul încheierii lui (a se vedea, în acest sens: S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, S. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., p. 2 şi p. 426).
În schimb, deşi art. 86 alin. 5 C. pen. statorniceşte că în situaţia condamnării în pedeapsa închisorii cu executare prin muncă, dacă la data rămînerii definitive a hotărîrii cel condamnat avea încheiat un contract de muncă, acesta încetează, se admite, în general, că textul reglementează o încetare de drept (pentru o bibliografie completă a se vedea: G. Ioan, Precizări cu privire la natura juridică şi la momentul încetării contractului de muncă în cazul condamnării cu obligarea la muncă corecţională, în „Revista română de drept“ nr. 5/1980, p. 27; V. Dorneanu, Conexiuni ale legislaţiei muncii cu legislaţia penală privind executarea pedepsi prin muncă, fără privare de libertate în ,,Revista română de drept“ nr. 4 din 1981, p. 74-7 ; S. Ghimpu, op. cit. (1985), p. 118)
[11] Încetarea de drept, dar virtuală a contractului de muncă a fost admisă în literatura juridică în cazul decesului persoanei încadrate, deoarece, în această ipoteză „încetarea raportului de muncă ... decurge de la sine - fără a mai fi voie de o prevedere expresă în lege - de vreme ce contractul care dă naştere acestui raport juridic se încheie, totdeauna, intuitu personae S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, S. Behgrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., p. 429-430).
[12] Evident, „provenirea“ la care se referă acest text poate avea loc numai prin caoptarea persoanei respective ca membră a acelei cooperative, în condiţiile Statutului.
[13] Potrivit acestui text, se consideră că are vechime neîntreruptă în muncă şi cel care s-a încadrat într-o unitate de stat în termen de 90 de zile de la data ieşirii dintr-o cooperativă meşteşugărească la care a lucrat ca membru coopertor - cu acordul conducerii cooperativei - sau de la data încetării activităţii ca salariat într-un alt loc de muncă decît într-o unitate socialistă“.
[14] În legătură cu deosebirea dintre vechimea neîntreruptă în muncă şi cea în aceeaşi unitate, a se vedea: S. Ghimpu, 1. T. Ştefănescu, S. Beligrădeanu, G. Mohanu, op. cit., p. 453-463; Gh. Berhoi, Carnetul de muncă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 53-82; S. Ghimpu, op. cit., (1985), p. 334-33XX
[15] Art. 200 alin. 3 lit. c din Legea nr. 57/1974 referindu-se, generic, la membrii „cooperativelor de producţie“, el vizează atît pe cei ai cooperativelor meşteşugăreşti, cît şi pe cei ai cooperativelor agricole de producţie, iar aceasta cu atât mai mult cu cît art. 2 alin. 2 lit. c alin Decretul nr. 133/1949 - republicat la 5 iulie 1951 şi modificat prin Decretul nr 401/1961 -, referindu-se la cooperativele meşteşugăreşti, le denumeşte „cooperative de producţie mesteşugărească“ (s.n. - ŞXX în acelaşi sens, a se vedea şi S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, S. Beligrădeanu, G. Mohanu, Dreptul muncii. Tratat, vol. III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1982, p. 89
[16] Subliniem că art. 200 alin. 3 lit. c din Legea nr. 57/1974 nu se referă - în vederea aplicării sale categoriilor de persoane enumerata de text - condiţia menţinerii vechimii neîntrerupte în muncă (condiţie care apare doar alin. 2 al textului). De aceea, s-a conchis (ibidem, p. 90), justificat, că trecerea în unităţile de stat a categoriilor de persoane indicate în cuprinsul art. XX alin. 3 lit, c poate avea loc şi după mai mult de 90 de zile de la încetarea raportului de muncă anterior.
[17] Cu privire la raportul juridic complex (de muncă şi patrimonial) al membrului cooperativei agricole de producţie, a se vedea: S. Brădeanu, P. XXXrica, L. Stingu, Tratat de drept cooperatist-agricol, vol. I, Editura Academiei Bucureşti, 1986, p. 147-187 şi 269-348; E. Lupan. Drept cooperatist, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 207-272; D. Marinescu, Al. Athanasiu Drept agrar şi funciar, Universitatea din Bucureşti, 1984, p. 357-490.
[18] Cu privire la încadrarea (în temeiul unui contract de muncă) a personalului în cooperativele agricole de producţie, a se vedea: art. 19 alin .. 3-5 şi art. 82 alin. 2 din Legea nr. 1/1982.
[19] Cu privire la noţiunea de recrutare a forţei de muncă, a se vedea, S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op, cit., vol, I, p. 228-229.
[20] Pentru identitate de raţiune (a se vedea, supra, pct. 1 lit. c), în cazul în care cel primit în cooperativa agricolă de producţie era încadrat chiar la acea cooperativă, lui îi încetează contractul de muncă numai prin acordul părţilor, rea1izat prin aprobarea cererii sale de a deveni membru al coopertivei
[21] Prevederile art. 21 alin. 1 lit. d din Statut, ca şi cele din art, 72 şi art. 7 alin Legea nr. 1/1982, reglementează acordarea, în anumite condiţii, şi a unui spor de retribuţie în raport cu vechimea neîntreruptă în aceeaşi umitate şi în acela sector de activitate. În această vechime neîntreruptă însă, nu se include activitat prestată anterior - de către membrul cooperativei agricole de producţie - în baza unui contract de muncă la o altă unitate sau chiar la aceeaşi cooperativă.
[22] Cu privire la retribuţia de bază, a se vedea art. 21 alin. 1 lit. a din Statut; art. 7 alin. 1 lit. a din Legea nr. 1/1982
[23] A se vedea, în acelaşi sens, şi S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, S. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., vol. III, p. 90
[24] În legătură cu acest raport juridic de muncă, a se vedea: S. Ghimp op. cit., (1972) p. 42-44; Ş. Beligrădeanu, op. cit., p. 14-15; S. Ghimpu, 1. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., vol. I, p. 88-90.
[25] Evident, transferul (în interesul serviciului, ori la cerere), în cazul dat este inadmisibil, întrucît actul de transfer (art. 69 din Codul muncii) constituie o cesiune a contractului de muncă, iar cadrele permanente ale forţelor armate ori militarii din Ministerul de Interne, deşi au, indiscutabil, un raport juridic de muncă, ei nu sînt totuşi părţi într-un contract de muncă.
[26] În acelaşi sens, a se vedea, şi S. Ghimpu, 1. T. Ştefănescu S. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., voI. I, p. 428.
[27] Menţionăm că prin Legea nr. 14/1972 se prevede doar că pentru pesoanele încadrate, admise în şcolile militare sau în instituţiile militare de învţămînt superior, contractele lor de muncă „se desfac pe data prezentării la aces şcoli instituţii“, indicată în comunicarea efectuată unităţii cu care cel în cauză încheiat contractul de muncă (art. 81 alin. 3 coroborat cu art. 76 alin. 3.
Ca atare, pentru cei care devin cadre permanente ale forţelor armate ori militari în Ministerul de Interne, fără ca, în prealabi, să fi fost admişi în şcoli militare ori instituţii de învăţămînt superior, contractul încetează (se desface) numai potrivit legislaţiei muncii. .
În sfîrşit, deşi art. 81 alin. 3 din Legea nr. 14/1972 se referă la desfacere a contractului de muncă, ne menţinem opinia anterior exprimată (Ş. Beligrădeanu, op. cit., p. 113), în sensul că, în realitate, sîntem în prezenţa unei încetări de drept a acestuia, de vreme ce această măsură nu este consecinţa directă (nemijlocită) a iniţiativei uneia dintre părţile contractului de muncă (unitatea şi persoana încadrată).
[28] Activitatea publicistică (juridică ori literară) se exercită în temeiul unui raport juridic civil. Aşa fiind, „cumulul“ raporturilor juridice de muncă (cel atipic, în calitate de avocat şi unul tipic - contract de muncă - pentru exercitarea funcţiei didactice) poate avea loc numai în ipoteza în care avocatul ar fi încadrat într-o astfel de funcţie.
[29] Cu privire la raportul juridic atipatic al avocatului a se vedea: V. Cîmpianu p. 91-92; Ş. Beligrădeanu, Natura raporturilor juridice dintre avocaţi şi membri acestora, în „Revista română de drept“ nr. 7/1976, p. 25-29; idem, op. cit., p. 16-17. Ghimpu, I. T. Ştefăneşcu, Ş. Beligrădeanu, Gh. Mohanu, op. cit., vol. I, p. 95-98; S. Ghimpu, Al. Atanasiu, loc. cit., p. 126-127; F. Teodosiu, V. D. Zlătescu, Raportul de muncă al avocatului, în „Revista română de drept“.
[30] Dacă cel primit în colegiul de avocaţi era, la data respectivă, încadrat pe baza unui contract de muncă la acel colegiu, operează numai încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor, pentru motivele arătate mai sus (pct.1 lit. c).
[31] De aceea, nu putem împărtăşi practica organelor Ministerului Muncii, în sensul că şi avocaţilor le sînt aplicabile prevederile art. 10 lit. d din Legea nr. 1/1970 (pe motiv că şi ei au un raport de muncă, fie şi atipic).
Într-adevăr, este evident că avocaţii nu sînt membrii unei cooperative metesugăreşti. Pe de altă parte, lor nu le este aplicabilă nici fraza finală a textul (privitor la încetarea activităţii „ca salariat într-un alt loc de muncă decît într-o unitate socialistă“, deoarece în terminologia legală din 1970 „salariatul“ era persoana încadrată în temeiul unui contract de muncă, în sensul Codului muncii. Ori, dacă avocaţii au un raport (atipic) de muncă şi primesc, pentru activitatea pretată, o retribuţie, ei, incontestabil, nu au un contract de muncă. Pe de altă parte, colegiul de avocaţi este o unitate socialistă (obştească), în timp ce finalul art. 10 lit. d se referă la locurile de muncă altele decît cele din unităţile socialiste.
